Unul dintre cei mai mari sportivi ai României împlineşte, miercuri 22 iulie, frumoasa vârsta de 86 de ani. Este vorba de fostul canoist Leon Rotman, dublu campion olimpic.
S-a nǎscut la Bucureşti, fiind al patrulea copil al familiei tâmplarului Iosif Rotman. La 15 ani, ucenic fiind la uzinele Timpuri Noi, a ajuns la sala de lupte a clubului Flacǎra, fiind una din speranţele categoriei 67 kg. În 1952 , aflat pe malul lacului Floreasca, a descoperit sporturile nautice. Peste puţin timp era membru al secţiei de kaiac-canoe de la Dinamo Bucureşti.
Şi-a convins repede antrenorii cǎ locul sǎu este în ambarcaţiunea de simplu. A obţinut repede o serie de victorii pe plan naţional, astfel cǎ a fost selectat în lotul care a reprezentat România la Olimpiada de la Melbourne, din 1956.
Trei din cele patru medalii de aur decernate la canoe au revenit sportivilor români, care s-au impus categoric în faţa adversarilor din Rusia şi Ungaria, la acea vreme forţele dominante din sporturile nautice.
Prima victorie a lui Rotman s-a înregistrat în proba de 10 mii de metri. Românul a avut probleme la înscrierea în concurs, din cauzǎ cǎ ambarcaţiunea sa avea o uşoarǎ torsionare, consideratǎ neregulamentarǎ de organizatori. A primit alta, dar şi aceasta avea o problemǎ: era mai lungǎ decât prevedea regulamentul. S-a procedat la scurtarea canoei, simplu, cu ferǎstrǎul, apoi, pe apǎ, Rotman şi-a arǎtat forţa şi talentul, învingându-i pe favoriţii probei: ungurii János Parti şi István Hernek şi sovieticul Ghenadi Buharin. A sosit la final cu un avans de 80 de metri faţǎ de urmǎtorul clasat, care a fost Parti.
A urmat finala de la 1000 de metri, unde Rotman era, de acum, favorit. A confirmat pronosticurile şi s-a impus din nou, urmat de aceasta datǎ de Hernek. Ca şi la 10 mii de metri, medalia de bronz i-a revenit lui Buharin.
A treia medalie de aur obţinutǎ de canoiştii români la Melbourne a fost adusǎ de Alexe Dumitru şi Simion Ismailciuc, în proba de dublu, pe distanţa de 1000 de metri.
Peste patru ani, la Roma, canoiştii români n-au mai câştigat decât o medalie. Performerul a fost, din nou, Leon Rotman, care s-a întors din capitala Italiei cu un “bronz câştigat la simplu, pe 1000 de metri.