Tag: mediul de afaceri

  • Bucureştiul lansează strategia anticorupţie

    Bucureştiul lansează strategia anticorupţie

    Modificarea legilor şi buna funcţionare a justiţiei nu sunt suficiente
    pentru eliminarea corupţiei care, în unele situaţii, s-a dovedit că ucide
    , a
    spus premierul român Dacian
    Cioloş, cu ocazia lansării, marţi, în dezbatere publică, la Bucureşti, a noii
    strategii naţionale anticorupţie. El a enunţat ca soluţie la această problemă
    schimbarea de atitudine a cetăţenilor. În caz contrar, nici o decizie la nivel
    guvernamental nu o să îşi facă efectul, atrage atenţia şeful Executivului.

    Dacian Cioloş: Mă gândesc, de la atenţia pe
    care o acordăm la ghişeu, la banii strecuraţi în buzunarul medicului, cu sau
    fără voia lui, şi aici vorbesc de atitudine, în primul rând, a noastră, a
    fiecăruia, până la corupţia din marile proiecte de infrastructură, fiecare act
    de corupţie de acest gen, mic sau mare, slăbeşte statul român şi ne
    îndepărtează de o societate sănătoasă.

    Sănătatea, educaţia, siguranţa
    cetăţenilor – domenii importante ale societăţii româneşti – au fost afectate,
    cel mai puternic, de cazuri de coruptie.

    În cadrul aceleaşi dezbateri,
    ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a precizat că nu este nicăieri mai
    evident ca în domeniul pe care îl conduce faptul că sistemul corupt ucide. Vlad
    Voiculescu: Corupţia slăbeşte, dar nu
    în modul în care ne-am dori cu toţii, din când în când şi îi slăbeşte pe cei
    mai slabi dintre noi. Corupţia slăbeşte societatea noastră în ansamblu şi
    corupţia slăbeşte statul. Un stat slab este unul care nu construieşte spitale,
    nu asigură medicamente, nu asigură salarii decente, nu asigură condiţii decente
    pentru pacienţi şi pentru medici, nu îşi protejează pacienţii şi medicii de
    abuzuri.

    Cu ocazia lansării Strategiei, premierul a vorbit şi despre
    integritatea în mediul de afaceri, despre implementarea unui stil de management
    care nu înseamnă a recruta manageri
    străini, pentru că românii nu sunt capabili.
    Un stil nou presupune, în opinia lui Dacian Cioloş, a recruta, transparent şi obiectiv, manageri
    responsabili şi, în paralel, a găsi soluţii pentru a forma viitori manageri, responsabili atât pentru
    bunurile statului, cât şi pentru bunurile private. Şeful Executivului a adăugat
    că persista mentalitatea că a face
    afaceri cu statul este benefic ‘prin definiţie’.


    Când vorbesc de integritate în
    mediul de afaceri,
    spune Cioloş,
    gândesc şi la cazurile când anumite companii concentrează foarte multe
    resurse, bazându-se pe relaţii, pentru a câştiga contracte cu statul, însă
    nu pentru eficienţa aplicării elementelor din contract. Aici, e vorba şi de responsabilitate din partea statului, să urmărească aplicarea
    unor contracte iar lupta anticorupţie trebuie să includă asumarea eşecului de
    management ca explicaţie pentru noi dosare apărute la DNA sau la ANI,
    a adăugat
    el.

    Strategia Anticorupţie pentru următorii cinci ani se află în dezbatere publică
    şi urmează să fie adoptată în şedinţa guvernului, din 10 august.

  • Mediul de afaceri din România

    Mediul de afaceri din România

    Banca
    Mondială plasează România pe locul 37 din 189 de ţări în clasamentul ‘Doing
    Business 2016’ în privinţa mediului de afaceri. Deşi scorul general înregistrat
    de România în acest an este cu 0,19 puncte mai mare decât cel de anul trecut,
    România a rămas în continuare pe acelaşi loc în clasamentul anual realizat de
    Banca Mondială. Raportul instituţiei financiare internaţionale analizează
    economiile ţărilor pe baza a unor criterii precum demararea unei afaceri,
    obţinerea unui credit, accesul la reţeaua de electricitate şi tranzacţiile
    transfrontaliere. Clasamentul nu acoperă, însă, domenii precum securitatea,
    stabilitatea macroeconomică sau corupţia.
    România a devansat state precum Bulgaria, Croaţia, Ungaria, Italia, Turcia
    şi Grecia. Singapore, Noua Zeelandă şi Danemarca au mediul de afaceri cel mai
    prietenos.

    În ceea ce priveşte începerea unei afaceri, România se află pe locul
    45, cu opt locuri mai jos decât în 2014, în condiţiile în care, pentru
    deschiderea unei firme, un patron are nevoie de mai bine de o săptămână şi de
    îndeplinirea a 5 proceduri. Banca Mondială evaluează, între altele, modul în
    care reglementările în domeniu ajută sau afectează negativ companiile mici şi
    medii de la plata taxelor la înregistrarea proprietăţii şi comerţul
    transfrontalier. Raportul mai arată că România a introdus obligativitatea
    Registrului electronic pentru licitaţii şi pentru îmbunătăţirea prevederilor
    referitoare la respectarea contractelor în timpul insolvenţei.

    Instituţia
    remarcă, de asemenea, că Bucureştiul a coborât nivelul impozitării muncii şi al
    contribuţiilor obligatorii. Din octombrie 2014, România a redus contribuţiile
    pentru asigurările sociale ale angajatorilor de la 20,8% la 15,8 procente.

    România a înregistrat performanţe deosebite în privinţa creşterii economice şi
    a consolidării fiscale – apreciază Ismail Radwan, specialist în managementul
    sectorului public la Banca Mondială. Responsabilul a adăugat că ţara a făcut
    progrese în privinţa mediului de afaceri, care a devenit mult mai atractiv, dar
    acestea nu sunt suficiente.

    Ismail Radwan: Cred că sunt trei
    lucruri pe care le puteţi face pentru a ameliora climatul pentru investitori.
    Primul ar fi îmbunătăţirea mediului de afaceri, al doilea, dezvoltarea
    infrastructurii, iar al treilea, o bună guvernanţă. România are deja un mediu
    de afaceri favorabil.

    Declaraţia a fost făcută la summitul
    investitorilor străini de la Bucureşti, unde expertul a mai apreciat că
    tehnologia computerizată a evoluat în România, iar turismul, agricultura şi
    construcţiile au potenţial să se dezvolte şi mai mult.