Radio România Internațional

Tag: Mineriadă

  • Mineriada – în căutarea vinovaţilor

    Mineriada – în căutarea vinovaţilor

    La 20 mai 1990, la cinci luni de la căderea dictaturii comuniste a lui
    Nicolae Ceauşescu, fostul său ministru din anii 70, Ion Iliescu, perceput ca
    lider al Revoluţiei, fusese, practic, plebiscitat, câştigand primele alegeri
    prezidenţiale libere cu circa 85% din voturi. Partidul său, o combinaţie
    eterogenă de revoluţionari autentici si comunişti de mâna a doua, îşi
    adjudecase, la rându-i, doua treimi din locurile din Parlament.

    La Bucureşti,
    Piaţa Universităţii, ocupată încă din aprilie de studenţi şi proclamată zonă
    liberă de neocomunism, se golise, deja, fiindcă manifestanţii acceptaseră
    severul verdict al urnelor. Unde odinioară fuseseră zeci de mii de oameni
    exuberanţi si non-violenţi, rămăseseră doar câteva zeci de grevişti ai foamei,
    parcă incapabili să-şi continue viaţa în afara Pieţei. Evacuarea lor de către
    Poliţie, în noaptea de 13 iunie, s-a făcut cu o forţă disproporţionată, ce a
    evocat represiunea din zilele Revoluţiei.

    Nici azi nu e clar dacă aceia care, a
    doua zi, au reacţionat ducând lupte de stradă cu poliţia si ocupând sediile
    ministerului de Interne şi Televiziunii, aveau realmente vreo legatură cu
    Piaţa. Iliescu si oamenii lui i-au calificat drept legionari şi, deşi armata restabilise deja ordinea, au chemat populaţia sa
    salveze democraţia in pericol. Minerii din Valea Jiului i-au urmat
    îndemnul. Doar două zile, 14 si 15 iunie, au stăpânit aceştia Capitala, unde
    s-au substituit oricărei autorităţi legale. Suficient să lase in urma sute de
    răniţi, peste o mie de oameni reţinuţi abuziv şi cel puţin patru morţi. Universitatea
    profanată, sediile partidelor de opoziţie şi ale ziarelor independente
    devastate completează tabloul invaziei.

    Pentru fostul procuror general al
    României, Laura Codruţa Koveşi, azi şefă DNA, ancheta privind mineriada era
    una dintre cele mai mari neîmpliniri din întreaga istorie a Ministerului
    Public.

    Comentatorii spun că, extrem de probabil, dosarul ar fi fost definitiv
    clasat dacă, anul trecut, Curtea Europeană a
    Drepturilor Omului n-ar fi emis o decizie care
    impunea României să continue investigaţiile.

    Azi, la 85 de ani, Iliescu e preşedintele de
    onoare al PSD, vioara-ntâi a guvernării de la Bucureşti. Şi e un personaj
    foarte respectat în acest în partid cu efectivele decimate de procurorii
    anticorupţie, fiindcă a rămas, după propria-i formulă, sărac şi cinstit.
    Octogenar şi el, ex-ministrul Apărării, generalul Victor Antanasie Stănculescu,
    a trecut, deja, prin închisoare, pentru implicarea în represiunea sângeroasă de
    la Revoluţie. Septuagenar sofisticat şi încă activ, fostul director SRI Virgil
    Măgureanu optase pentru o carieră didactică, la Facultatea de Sociologie a
    Universităţii Bucureşti. Pe toţi trei, trecutul i-a ajuns din urmă,
    tulburându-le senectutea altfel liniştită.

  • Mineriada din iunie 1990

    Mineriada din iunie 1990

    În iunie 1990, românii manifestau în stradă, nemulţumiţi de succesul pe care Frontul Salvării Naţionale îl înregistrase, în luna precedentă, la primele alegeri din tânărul stat democratic. Susţinute de mineri din Valea Jiului, forţele de ordine de la Bucureşti au intervenit brutal asupra protestatarilor din Piaţa Universităţii, dar şi asupra populaţiei civile. Evenimentul din 13-15 iunie, denumit mineriadă a rămas cunoscut ca un act impact negativ major asupra structurilor democratice ale statului de drept. Politologul Gabriel Andreescu vorbeşte despre cadrul politic care a permis o asemenea situaţie de criză:


    Nu sunt evenimente neplăcute, ci tragice, în toate sensurile. În sensul costurilor de vieţi umane, individuale, cât şi al costului colectiv. Au, cu siguranţă, o legătură cu momentul în care puterea era legitimată. FSN-ul a hotărât că era momentul să folosească toate mijloacele pentru a obţine controlul cu care era obişnuit. Să nu uităm că fosta Securitate fusese aproape în totalitate reciclată în serviciile SIE, apărute chiar după 1990, şi SRI, reapărute formal în martie 1990 şi care funcţionaseră, de fapt, şi anterior. Exista o vizibilă putere economică în creştere a foştilor nomenclaturişti. Era, aşadar, vorba de nişte grupări umane a căror experienţă era cea a controlului complet. De-acum, controlul complet nu mai era posibil. Aşa se face că demonstranţii au rămas pe stradă în ciuda votului popular şi în ciuda solicitării de a încheia protestele.



    La 13 iunie 1990, corturile manifestanţilor împotriva puterii, amplasate în Piaţa Universităţii din Capitală, au fost distruse de forţele de ordine. S-au făcut şi primele arestări, iar lucrătorii de la Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti s-au alăturat celor care încercau să restabilească ordinea, scandând lozinci împotriva intelectualităţii. După confruntări violente, televiziunea publică transmite comunicatul preşedintelui Ion Iliescu, care câştiga alegerile democratice cu o lună în urmă: Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii Guvernului şi Televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită.



    În seara zilei de 13 iunie, trei garnituri de tren transportau mineri din Valea Jiului spre Bucureşti. Despre evenimentele care au urmat ne vorbeşte politologul Gabriel Andreescu: (Ziarul) România Liberă, precum şi Grupul pentru Dialog Social şi altele, contestau permanent puterea, care totuşi fusese confirmată de către populaţie. Şi atunci, ceea ce s-a întâmplat ulterior, a distrus practic democraţia. Urma ca minerii care au venit în Bucureşti să lichideze principalele surse ale opoziţiei. E vorba de România Liberă, care a fost atacată, iar sediul publicaţiei a fost distrus, e vorba şi de Grupul pentru Dialog Social. Am fost prezent acolo, în acest ultim caz. Minerii au venit la poartă să ne dea afară, şi doar o întreagă strategie de negociere a permis oprirea lor.



    În ziua următoare, pe 14 iunie, minerii conduşi de Miron Cozma erau preluaţi de angajaţi ai Serviciului Român de Informaţii şi conduşi către toate punctele importante ale Bucureştiului. Clădirea Universităţii a fost asediată, profesori iluştri, printre care Petru Creţia, au fost agresaţi, la fel şi liderii studenţilor. Aceeaşi soartă au avut şi sediile Partidului Naţional Liberal şi Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat. Revine cu detalii Gabriel Andreescu:


    Sediile din clădiri istorice au fost distruse, deci, în mod normal, după aceste acţiuni de forţă, opoziţia ar fi fost redusă la forme absolut ineficiente, marginale. Dar nu s-a întâmplat asta. Reacţia bucureştenilor şi a întregii ţări a fost extraordinară. Evenimentele nu au făcut decât să mobilizeze aceşti oameni, să strângă împreună comunităţi atât de diferite precum sindicatele, precum partide în opoziţie şi intelectualitatea independentă. În urma acestor evenimente, s-a format Alianţa Civică, cea mai mare structură civică din ţară. A urmat Frontul Democratic Antitotalitar de la Cluj, care în timp a devenit Convenţia Democratică din România şi care, în 1996, a asigurat schimbarea puterii. A permis stabilirea primelor instituţii cu adevărat democratice din România.



    Pe 15 iunie 1990, minerii care devastaseră centrul Bucureştiului şi bătuseră cu bestialitate manifestanţi, intelectuali şi studenţi, erau transportaţi la complexul expoziţional Romexpo, unde Ion Iliescu le mulţumea pentru contribuţia adusă restabilirii ordinii în Capitală. Despre impactul acestei tragedii, politologul Gabriel Andreescu: Au existat influenţe covârşitoare în multe feluri, prin mobilizarea opoziţiei interne. Impactul internaţional a fost însă teribil şi purtăm şi astăzi consecinţele acelor imagini groaznice, oribile, pe care ţările occidentale le-au putut vedea în direct. Felul în care, sub egida autorităţilor publice, bande de mineri atacau tineri şi tinere, distrugeau lăcaşe de învăţământ. Este o ruşine imensă, o pată a istoriei de care România cu greu se va putea debarasa.



    La 25 de ani de la evenimentele care au zguduit Bucureştiul, încă nu a fost făcut bilanţul real al acestui fenomen care a introdus un termen nou în limba română, acela de mineriadă. Andrei Cornea, clasicist, publicist şi filosof român, consideră că această categorie socio-profesională ce aparţine mai degrabă secolului al XIX-lea decât secolului al XXI-lea a adâncit schismele sociale, sporind frustrările şi ranchiunile din România postdecembristă.

  • Redeschiderea dosarului Mineriadei din iunie 1990

    Redeschiderea dosarului Mineriadei din iunie 1990

    Când nimeni nu se mai aştepta, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de la Bucureşti a decis, luni, la solicitarea Parchetului General, redeschiderea dosarului aşa-numitei Mineriade. Procurorii pot, acum, relua ancheta cu privire la infracţiuni de omor şi crime contra păcii şi omenirii, inclusiv împotriva unor înalţi demnitari din epocă, între care fostul preşedinte de stânga, Ion Iliescu, şi apropiaţi ai acestuia, precum directorul de atunci al SRI, Virgil Măgureanu, sau şeful Poliţiei Române, generalul Corneliu Diamandescu.



    Decizia Înaltei Curţi survine după ce, anul trecut, în septembrie, România a fost obligată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului să continue investigaţiile în această cauză. Instanţa de la Strasbourg sublinia obligaţia statului român de a face dreptate victimelor crimelor împotriva umanităţii, indiferent de timpul scurs de la săvârşirea acestora. Netratate la timp, rănile trecutului riscă să se redeschidă. Pentru presă, Mineriada a aruncat România pe buza războiului civil. Pentru politologi, a fost un caz clasic de represiune de stat contra propriei naţiuni. La 20 mai 1990, la cinci luni de la căderea dictaturii comuniste a lui Nicolae Ceauşescu, fostul său ministru din anii 70, Ion Iliescu, perceput ca lider al Revoluţiei, fusese, practic, plebiscitat, câştigand primele alegeri prezidenţiale libere cu circa 85% din voturi.



    Partidul său, o combinaţie eterogenă de revoluţionari autentici si comunişti de mâna a doua, îşi adjudecase, la rându-i, doua treimi din locurile din Parlament. La Bucureşti, Piaţa Universităţii, ocupată încă din aprilie de studenţi şi proclamată “zonă liberă de neocomunism”, se golise, deja, fiindcă manifestanţii acceptaseră severul verdict al urnelor. Unde odinioară fuseseră zeci de mii de oameni exuberanţi si non-violenţi, rămăseseră doar câteva zeci de grevişti ai foamei, parcă incapabili să-şi continue viaţa în afara Pieţei.



    Evacuarea lor de către Poliţie, în noaptea de 13 iunie, s-a făcut cu o forţă disproporţionată, ce a evocat represiunea din zilele Revoluţiei. Nici azi nu e clar dacă aceia care, a doua zi, au reacţionat ducând lupte de strada cu poliţia si ocupând sediile ministerului de Interne şi Televiziunii, aveau realmente vreo legatură cu Piaţa. Iliescu i-a calificat drept “legionari” (extrema dreapta interbelică) şi, deşi armata restabilise deja ordinea, a chemat populaţia sa salveze “democraţia in pericol”. Minerii din Valea Jiului (centru) i-au urmat îndemnul. Doar două zile, 14 si 15 iunie, au stăpânit aceştia Capitala, unde s-au substituit oricărei autorităţi legale. Suficient să lase in urma lor 700 de raniti, peste o mie de oameni reţinuţi abuziv şi cel puţin şase morţi.



    Universitatea profanată, sediile partidelor de opoziţie şi ale ziarelor independente devastate completează tabloul invaziei. În 2010, actuala şefă a DNA, pe atunci procuror general al României, Laura Codruţa Koveşi, recunoştea că ancheta privind Mineriada a fost “una dintre cele mai mari neîmpliniri din întrega istorie a Ministerului Public”. Cinci ani mai târziu, procurorii primesc o nouă şansă să facă dreptate.

  • Jurnal românesc – 26.02.2015

    Jurnal românesc – 26.02.2015

    Ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, a avut, miercuri, la Bucureşti, o întâlnire cu ambasadorul Spaniei, Ramiro Fernandez Bachiller. Potrivit unui comunicat al MAE, cei doi au discutat, în principal, despre integrarea comunităţii româneşti din ţara iberică. Oficialul român a apreciat deschiderea pe care autorităţile spaniole au arătat-o în privinta Programului privind predarea cursului de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească. La rându-i, diplomatul a vorbit despre secţiile bilingve înfiinţate în diferite instituţii de învăţământ din România, care se adresează în special copiilor români reîntorşi din Spania. Totodată, cei doi oficiali au subliniat importanţa implicării românilor din Spania în viaţa comunităţilor în care locuiesc, atât prin intermediul asociaţiilor româneşti, cât şi prin participarea la procesul democratic, precizează comunicatul MAE. Marţi, ministrul delegat pentru Relaţiile cu Românii de peste Hotare a avut o întrevedere cu ambasadorul Italiei la Bucureşti, Diego Brasioli, care a lăudat contribuţia deosebită a românilor din Peninsula la viaţa economică şi socială. Amintim că cele două ţări găzduiesc cele mai numeroase comunităţi de români din străinătate.





    Preşedintele Klaus Iohannis îşi consolidează prima poziţie în topul încrederii românilor, la mare distanţă de guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, potrivit unui sondaj INSCOP. Astfel, şeful statului are, în februarie, o cotă de multă şi foarte multă încredere de aproape 65%, cu cinci procente mai mult ca în decembrie. Guvernatorul BNR se bucură de multă şi foarte multă încredere din partea a 42% dintre români, cu patru procente mai mult ca în decembrie. Podiumul este completat de premierul Victor Ponta, cu o cota de 24,5%, în scadere cu 1,5%. Urmează primarul Bucureştiului, Sorin Oprescu, cu 22,2%, şi fostul director al SRI, George Maior, cu 21,8%. În top 10, dar sub 20 de procente, mai intră, în ordine, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, fostul şef al statului, Traian Băsescu, ex-directorul SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, actual parlamentar, fostul preşedinte al Senatului, Mircea Geoană, tot parlamentar în mandat, şi fostul ministru al justiţiei Monica Macovei, europarlamentar. Sondajul a fost realizat la comanda publicaţiei “Adevărul”.




    Fostul lider sindical al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, a declarat că nu are remuşcări pentru persoanele ucise în timpul Mineriadei din iunie ‘90, deoarece a fost adus cu forţa la Bucureşti. Cozma, care susţine că a fost obligat de alţi lideri ai minerilor să vină în Capitală, a participat la o dezbatere pe tema Mineriadei. De asemenea, el a spus că, de fapt, a fost şi este un opozant al primului preşedinte din epoca post-comunistă, Ion Iliescu. Atunci când Ion Iliescu mi-a mulţumit public pentru intervenţia din Bucureşti a fost un act de manipulare, menit să mă scoată vinovat, a afirmat Cozma. Luna aceasta, Parchetul General a redeschis dosarul Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990, care a pus capăt, violent, unei ample manifestaţii împotriva puterii instalate după căderea dictaturii comuniste. Decizia a fost luată în contextul în care România a fost obligată de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, în septembrie anul trecut, să continue investigaţiile în acest dosar. Descinderea minerilor la Bucuresti, unde au atacat Universitatea, sediile partidelor de opoziţie şi redacţiile unor ziare independente, s-a soldat, potrivit bilanţului oficial, cu şase decese, sute de răniţi şi peste o mie de persoane arestate abuziv.


  • Mineriadele revin în atenţia justiţiei

    Mineriadele revin în atenţia justiţiei

    Procurorul general al României a dispus, joi, infirmarea unor soluţii date în dosarul evenimentelor din perioada 13-15 iunie 1990, cunoscute sub genericul ‘mineriada’ şi redeschiderea urmăririi penale în acest caz. Evenimentele petrecute în acea perioadă, la Bucureşti, s-au soldat cu moartea sau rănirea prin împuşcare a mai multor persoane. Potrivit legii, urmează ca redeschiderea urmăririi penale să fie confirmată de un judecător din cadrul instanţei supreme.



    Decizia a fost luată după ce Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a obligat România, în septembrie anul trecut, să redeschidă investigaţiile. Procurorul militar Dan Voinea, care l-a învinuit pe fostul preşedinte de stânga Ion Iliescu de instigare la violenţă în evenimentele din iunie 1990, recunoaşte oportunitatea redeschiderii dosarului.


    Dan Voinea: ‘Această redeschidere a dosarului se impunea, pentru că, după 25 de ani, nu s-a făcut dreptate victimelor, pe de o parte. Pe de altă parte, vine destul de târziu această redeschidere, în condiţiile în care sunt sute de plângeri în aceste dosare. Aşteptăm să vedem, mai departe, ce se va întâmpla. Preţ de 7 ani de zile, nu s-a mai lucrat deloc în acest dosar.’



    Pe 13 iunie 1990, sute de mineri au venit la Bucureşti pentru a restabili ordinea publica şi democraţia aflate în pericol, în opinia lor, după mai multe săptămâni de manifestaţii împotriva puterii de atunci, deţinută de Frontul Salvării Naţionale, constituit imediat după revoluţia româna din decembrie 1989. În opinia unei părţi a observatorilor, responsabil de descinderea brutală a minerilor este preşedintele de atunci, fostul activist comunist de rang înalt Ion Iliescu.



    Iniţiate pe fondul nemulţumirii generale cu privire la evoluţia vieţii politice din România post-decembristă, protestele antiguvernamentale au fost oprite prin aducerea muncitorilor din mine în capitală. Aceştia, împreună cu forţele de ordine, i-au forţat pe participanţi să renunţe declansând, totodată, un adevărat război urban soldat cu morţi şi sute de răniţi. Minerii au ocupat şi au devastat sediul Universităţii din Bucureşti, sediile PNL şi PNŢ-CD, opoziţia de dreapta, şi au molestat numeroşi intelectuali sau opozanţi ai puterii. Ion Iliescu le-a mulţumit minerilor, la încheierea acţiunii, numindu-i salvatori ai democraţiei.



    În plan intern, mineriada din iunie 1990 a reprezentat o perioadă de îngrădire a libertăţii presei şi de prigoană a liderilor politici de dreapta. De asemenea, efectele în plan extern au fost catastrofale, România fiind exclusă, temporar, de la orice finanţare din partea organismelor internaţionale.

  • Senţinţă CEDO privind mineriada din iunie 1990

    Senţinţă CEDO privind mineriada din iunie 1990

    Neinvestigate, neclarificate, nepedepsite la timp, crimele din trecut se răzbună.



    Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat autorităţile de la Bucureşti pentru felul în care au anchetat mineriada din iunie 1990 şi le-a obligat să redeschidă investigaţiile şi să plătească despăgubiri de circa 60 de mii de euro celor trei reclamanţi care nu şi-au găsit dreptatea la instanţele din ţară. Aceştia sunt Anca Mocanu, al cărei soţ a fost împuşcat mortal în timpul mineriadei, Marin Stoica, bătut bestial, şi Teodor Mărieş, arestat abuziv şi grav molestat.



    Curtea a decis, în sentinţa citată de corespondentul Radio România la Strasbourg, că autorităţile nu au luat măsuri pentru identificarea şi pedepsirea vinovaţilor.



    La Bucureşti, mineriada fusese anchetată timp de opt ani, dar cazul a fost închis cu decizia de neîncepere a urmăririi penale. La Strasbourg, în schimb, judecătorii au constatat încălcarea unor articole din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la tortură, tratamente inumane şi degradante sau la dreptul la viaţă. Sentinţa CEDO redeschide, în ţară, dezbateri pasionale şi răni vechi.



    La cinci luni de la căderea dictaturii comuniste a lui Nicolae Ceauşescu, fostul său ministru din anii 70, Ion Iliescu, perceput ca lider al Revoluţiei, fusese, practic, plebiscitat, câştigand primele alegeri prezidenţiale libere cu circa 85% din voturi. Partidul său, o combinaţie eterogenă de revoluţionari autentici si comunişti de mâna a doua, îşi adjudecase, la rându-i, doua treimi din locurile din Parlament.



    La Bucureşti, Piaţa Universităţii, ocupată în aprilie de studenţi şi proclamată “zonă liberă de neocomunism”, se golise deja, fiindcă majoritatea manifestanţilor acceptaseră verdictul urnelor. Evacuarea de către Poliţie, în noaptea de 13 iunie, a celor câteva zeci de grevişti ai foamei rămaşi în Piaţă s-a făcut cu o forţă disproporţionată, ce a evocat represiunea din zilele Revoluţiei.



    Nici azi nu e clar dacă aceia care, a doua zi, au reacţionat ducând lupte de strada cu poliţia si ocupând sediile ministerului de Interne şi Televiziunii, aveau realmente vreo legatură cu Piaţa. Iliescu si oamenii lui i-au calificat prompt drept “legionari” (extrema dreapta interbelică) şi, deşi armata restabilise deja ordinea, au chemat populaţia sa salveze “democraţia in pericol”. Minerii din Valea Jiului i-au urmat îndemnul. Doar două zile, 14 si 15 iunie, au stăpânit minerii Capitala, unde s-au substituit oricărei autorităţi legale. Suficient să lase in urma lor 700 de raniti, peste o mie de oameni reţinuţi abuziv şi cel puţin şase morţi. Universitatea profanată, sediile partidelor de opoziţie şi ale ziarelor independente devastate completează tabloul invaziei.



    În primii ani 2000, revenit în fruntea statului cu o agendă clar pro-occidentală, Iliescu avea să conducă România în NATO şi în anticamera Uniunii Europene. Dar în mentalul colectiv numele său va rămâne mereu asociat cu mineriada care aruncase ţara pe marginea războiului civil.