Tag: Ministerul pentru Romanii de Pretutindeni

  • Dezbatere dedicată Zilei Limbii Române

    Dezbatere dedicată Zilei Limbii Române

    Dezbatere la Academia Română



    Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) și Academia Română au organizat joi, 31 august, o dezbatere dedicată Zilei Limbii Române.



    Evenimentul a urmărit să aducă în prim-plan necesitatea dezvoltării de noi strategii, adaptate contextului actual, precum și intensificarea colaborării interministeriale și interinstituționale, care să asigure, printr-o abordare integrată, continuitatea limbii române în afara granițelor țării.



    Ministrul pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstîrnac, a prezentat personalităților prezente, academicieni, profesori universitari, cercetători, studenți, reprezentanților mass-media de limba română din România și din străinătate, programele pe care MRP le derulează în vederea sprijinirii promovării limbii române.



    A fost amintit, în context, programul Limba română, educație și comunicare”, prin care MRP a trimis suporturi de curs pentru predarea și învățarea limbii române (în format print și electronic) către mediul asociativ, școlile parohiale și organizațiile care derulează cursuri de limba română în Italia, Spania, Belgia, Cipru și Marea Britanie. Proiectul va continua cu distribuirea de manuale și în alte țări, unde se găsesc comunități românești semnificative.




    Limba română, la îndemână”



    Totodată, în cadrul evenimentului, ministrul Păstîrnac a anunţat lansarea unui concurs de idei cu tema Limba română, la îndemână”, cu scopul de a realiza o aplicație interactive de învățare a limbii române, în variantă electronică, disponibilă gratuit pentru toate tipurile de calculatoare și telefoane mobile. Proiectul se adresează copiilor de origine română, cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani, care trăiesc în afara granițelor țării. Dezvoltarea aplicaţiei de limba română ia în considerare două elemente generale, învăţarea şi cunoașterea limbii române, precum și partea de vocabular şi conţinut cultural. MRP așteaptă pe adresa: aplicatielimbaromana@mprp.gov.ro, toate ideile, sugestiile și observațiile celor interesați.



    În viziunea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, o prioritate fundamentală este facilitarea studiului limbii române în comunitățile istorice, precum și în cele emergente. Ne dorim să promovăm proiecte educaționale moderne, dedicate românilor de pretutindeni, având alături în acest demers specialiști în domeniu, care prin expertiza și experiența lor pot contribui la perfecționarea strategiilor și programelor dedicate studiului în limba română. Trăim într-o societate cu o evoluție rapidă, unde trebuie întotdeauna să fim atenți la complexitatea fenomenelor sociale, economice, culturale, pentru a putea face față provocărilor și, mai ales, pentru a putea oferi sprijinul de care românii au nevoie. De aceea, cred foarte mult că, după ce mergem peste tot și dăm manuale de limba română copiilor care astăzi învață în limba română, avem din ce în ce mai multă nevoie de experți, de vocile lingviștilor, de vocile scriitorilor, ale profesorilor de limba română, ale academicienilor, avem nevoie de cupola Academiei pentru a explica importanța limbii materne”, a subliniat ministrul Andreea Păstîrnac.




    Participanţii principali



    La eveniment au participat reprezentanţi ai Guvernului României, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Culturii și Identității Naționale, precum și acad. Eugen Simion, preşedintele Secţiei de Filologie şi Literatură a Academiei Române, prof. Gabriela Dindelegan, membru corespondent al Academiei Române — cu o intervenţie cu tema De ce iubesc cercetătorii străini atât de mult limba română? Farmecul limbii române”, acad. Gheorghe Păun, Secția Ştiinţa şi Tehnologia Informaţiei, Academia Română — cu o intervenție pe tema Despre limba română, dinspre România de la Argeş”, prof. Mircea Martin, membru corespondent al Academiei Române — cu o intervenţie cu tema Limba şi poezia”, acad. Ion Hadârcă, Academia de Ştiinţe a Moldovei — intervenţie cu tema Exilul şi libertatea limbii române”. Au participat, de asemenea, profesori români de peste hotare, cum sunt lector univ. dr. Oana Uţă-Bărbulescu, Universitatea Oxford, Marea Britanie, lector univ. dr. Elena-Tia Sandu, Universitatea din Szeged, Ungaria, conf. univ. dr. Maria-Crina Bud, Universitatea din York, Canada.



    Ziua

  • Secretarul de stat Veaceslav Șaramet, în Republica Moldova

    Secretarul de stat Veaceslav Șaramet, în Republica Moldova

    Vizită de lucru în Republica Moldova



    Secretarul de stat în Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) Veaceslav Șaramet se află în vizită în Republica Moldova până pe 4 septembrie. Demnitarul român conduce o delegație formată din experți MRP și reprezentanți ai Institutului Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni la inaugurarea celei de-a doua ediții a Salonului Internațional de carte Bookfest” de la Chișinău.



    Una dintre cele mai valoroase resurse ale Republicii Moldova este reprezentată de tinerii care vin la studii în România și care, prin bagajul de cunoștințe acumulat de-a lungul timpului, reușesc să contureze proiecte de impact asupra comunității, de aceea Ministerul pentru Românii de Pretutindeni își propune să fie aproape de aceștia prin programe și proiecte dedicate educației și mass-media în limba română”, a subliniat secretarul de stat.



    El a avut deja întrevederi cu reprezentanți ai mediului asociativ din Republica Moldova, precum și cu beneficiari ai finanțărilor nerambursabile oferite de MRP. Cu această ocazie s-a discutat despre îmbunătățirea procesului de acordare de fonduri, în vederea sprijinirii inițiativelor, acțiunilor, proiectelor și programelor dedicate păstrării și promovării identității românești.




    Ce urmează?



    Secretarul de stat Veaceslav Șaramet va participa la festivitatea de începere a anului școlar de la Comrat, în Găgăuzia, și va avea întrevederi cu viceministrul culturii, Igor Șarov, cu șeful Biroului cu Diaspora, Olga Coptu, cu alți beneficiari ai finanțărilor MRP și cu reprezentanți ai mass-media.

  • Ministrul pentru românii de pretutindeni în dialog cu diplomaţii români

    Ministrul pentru românii de pretutindeni în dialog cu diplomaţii români

    În marja Reuniunii Anuale a Diplomației Române 2017, marţi a avut loc o întâlnire a şefilor misiunilor diplomatice și ai oficiilor consulare ai României din străinătate, prezidată de ministrul pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstîrnac, împreună cu ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, și cu președintele Institutului Cultural Român, Liliana Țuroiu.



    Au fost discutate strategiile și instrumentele pe care Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) le pune la dispoziția cetățenilor români aflați în afara granițelor, cu accent pe oportunitățile de sprijin și de reîntoarcere, dar și reinserție socio-profesională. Au fost discutate și modalitățile de colaborare interministerială și interinstituțională pentru creşterea încrederii românilor de pretutindeni în aparatul administrativ al Guvernului României.



    Comunitățile românești, fie că vorbim de diaspora de mobilitate, sau de cea istorică, au crescut, au o nouă arhitectură, iar prima interfață în raportul cu acestea este Ministerului Afacerilor Externe și bineînțeles, misiunile diplomatice, care intră în contact direct cu realitatea și nevoile românilor. Ministerul pe care îl conduc își propune să fie un partner dedicat problematicii românilor de pretutindeni, având o paletă largă de interese convergente cu MAE, precum și un promotor constant al construcției comunitare românești în exteriorul și în interiorul țării”, a declarat ministrul Andreea Păstîrnac.



    Au fost prezentate, pe de altă parte, modificările legislative propuse de MRP pe legile care vizează sprijinirea românilor din afara granițelor: Legea 299/2017 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, Legea 321/2006 privind regimul acordării finanțărilor nerambursabile și Legea 86/2016 privind instituirea centrelor comunitare românești în străinătate.



    De asemenea, au fost reliefate și câteva dintre proiectele MRP, pe linie educațională, reiterându-se interesul Ministerului de a păstra și promova identitatea românească prin sprijinirea demersurilor mediului asociativ românesc de a organiza cursuri de limba română, ateliere de limba română, activități, acțiuni și evenimente derulate în limba română.

  • MRP – consultare cu reprezentanții organizațiilor şi asociațiilor româneşti din diaspora

    MRP – consultare cu reprezentanții organizațiilor şi asociațiilor româneşti din diaspora

    MRP derulează o consultare în diaspora pe tema Proiectul de Ordonanţă privind modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal şi a Proiectulul de Ordonanţă privind plata defalcată a TVA.

    Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP): În atenția românilor care vor să revină în țară și să dezvolte afaceri proprii, în spiritul cunoașterii cadrului legal și a perspectivelor de adaptare al acestuia, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) a inițiat un proces de consultare cu reprezentanții organizațiilor si asociațiilor româneşti din diaspora, referitor la proiectul de Ordonanţă privind modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal şi proiectul de Ordonanţă privind plata defalcată a TVA.

    MRP are un dialog constant cu diaspora, realizând acțiuni de consultare periodică a acesteia pe teme de interes comun. Astfel, va integra sugestiile și propunerile primite din partea românilor din comunitățile emergente și le va transmite către Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, inițiatorul modificărilor legislative.

    O relație proactivă, corectă și transparentă între MRP și mediul asociativ, constituit din cetățeni români care trăiesc în afara granițelor tării, și participarea cu bună credință la acest proces a tuturor celor care vor să consolideze rolul și locul diasporei românești vor contribui la fundamentarea unor politici publice durabile și credibile în acest domeniu.

    Comunicatul de presă al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MRP) şi aici

  • Secretarul de stat Ovidiu Iane, la Universitatea de vară Izvoru Mureșului

    Secretarul de stat Ovidiu Iane, la Universitatea de vară Izvoru Mureșului

    Secretarul de stat Ovidiu Iane va participa la dezbaterile Universității de vară pentru românii de pretutindeni de la Izvoru Mureșului, ediția a-XV-a. Evenimentul își propune să fie o radiografie a situației comunităților românești din state precum Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Bulgaria, Albania, Grecia, Croația sau Macedonia, precum și a modalităților prin care Guvernul României, prin Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP), poate interveni pentru păstrarea, dezvoltarea și promovarea identității românești în afara granițelor țării.



    MRP susține acest tip de proiect, care prin structura sa este menit să întărească legăturile dintre diversele comunități românești și, totodată, să aducă în prim-plan situațiile complexe ale cetățenilor și etnicilor români aflați în afara granițelor. Dezbaterile pe tema identității ocupă un loc important în agenda Ministerului, în conformitate cu Strategia Națională pentru Românii de Pretutindeni 2017-2020, tocmai de aceea ne bucurăm să vedem implicarea mediului asociativ românesc în astfel de inițiative și suntem siguri că discuțiile vor fi constructive și ne vor oferi un prilej de reflecție asupra acestei problematici”, a declarat Ovidiu Iane.



    Universitatea de Vară Izvoru Mureşului (13-18 august) este organizată de Centrul Cultural Topliţa, împreună cu Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni, Centrul European de Studii Covasna-Harghita, cu sprijinul financiar al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Institutului Cultural Român, Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, și în parteneriat cu diverse asociații românești și organizații non-guvernamentale.

  • Finanțări nerambursabile pentru mass-media în limba română de peste hotare

    Finanțări nerambursabile pentru mass-media în limba română de peste hotare

    Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstârnac, a declarat , recent, la Suceava, că unul dintre obiectivele ministerului pe care-l coordonează se referă la păstrarea identității naționale, iar în acest sens se are în vedere finanțarea de proiecte ce presupun extinderea, profesionalizarea și eficientizarea mass-media în limba română.



    Unul din obiectivele majore ale Ministerului este păstrarea identității spirituale și lingvistice a românilor aflați astăzi în afara granițelor. Avem comunități foarte mari care s-au stabilit deja de 15-20 de ani. (…) Încercăm să abordăm pe două paliere, limba română la nivel educațional și limba română promovată prin mass-media în diaspora. Există un număr ridicat de publicații, de ziare, de televiziuni, de posturi de radio și publicații on-line în limba română ale românilor din afara granițelor și, prin programul de finanțare pe care-l are ministerul nostru, am încercat, în acest an, să acordăm o atenție specială publicațiilor și să le acordăm un ajutor direct prin finanțările nerambursabile pe care le acordăm. Avem un proiect de sprijinire a jurnaliștilor din Serbia unde avem comunități importante și se luptă să mențină mass-media în limba română, a spus Andreea Păstârnac.



    Ministrul a anunțat, de asemenea, că în semestrul doi al acestui an se va derula un program de formare pentru jurnaliștii din diaspora, la București, dar și în zone din România unde sunt studiouri teritoriale importante care realizează programe pentru comunitățile istorice, dar și pentru noua diasporă.



    Andreea Păstârnac a precizat că bugetul ministerului este de 8 milioane de lei şi orice persoană autorizată, blog sau ONG care îndeplinește condițiile din ghidul de finanțare poate aplica, iar reprezentanții ministerul se străduiesc să răspundă afirmativ cât mai multor solicitări.

  • Consultare pe tema Brexit cu românii din Marea Britanie

    Consultare pe tema Brexit cu românii din Marea Britanie

    Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) a inițiat consultări cu reprezentanții organizațiilor si asociațiilor româneşti din Marea Britanie, privind drepturile cetăţenilor în context Brexit.



    MRP va analiza și integra sugestiile și propunerile primite din partea românilor din Marea Britanie și le va transmite către Ministerele de resort, pentru includerea acestora în mandatul de negociere al reprezentanților români la Bruxelles. Participarea responsabilă și oportună a cetățenilor români va permite autorităților de la București să formuleze un mandat realist și solid de negociere cu organismele europene, astfel încât drepturile și libertățile românilor care au ales să traiască în Marea Britanie sa fie garantate, consideră MRP. Toate asociațiile, parohiile şi cetăţenii români din Marea Britanie care doresc să participe la această consultare sunt invitaţi să scrie la adresa de e-mail romania.infobrexit@mprp.gov.ro.



    Scopul acestei inițiative vizează cunoașterea în timp real și nemijlocit a problemelor comunității de romani, referitoare la statutul post-Brexit, la drepturile acestora și ale membrilor de familie, precum şi la eventualele dificultăți cu care s-ar putea confrunta în acest context.

  • MRP la ceremonia de premiere a participanților primei serii de tabără „ARC” de la Sulina

    MRP la ceremonia de premiere a participanților primei serii de tabără „ARC” de la Sulina

    Secretarul de stat, Veaceslav Șaramet, de la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a fost prezent, astăzi, 1 iulie a.c., la ceremonia de premiere a participanților primei serii de tabere ARC de la Sulina.

    Programul a inclus o prezentare de costume populare vechi de un secol din Bulgaria, dansuri autentice românești din Valea Timocului Bulgăresc, un recital de poezie românească susținut de copii din satele Cutova, Coșava, Bregova, Cosova, Slînotrîn, Vidin, Gânzova, coordonați de doamna profesoară de limba română Lucica Gheorghieva din cadrul Asociației AVE , Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria, precum și o prezentare de carte Amintirile unui vlah – De la Găureni la București.

    În acest context, demnitarul român a reiterat următoarele: Ministerul pentru Românii de Pretutindeni își dorește ca prin programul de tabere ARC să încurajeze dezvoltarea și promovarea limbii române, care în viziunea noastră este pilonul principal în menținerea identății românești. Ne bucurăm să vă avem parteneri de dialog în acest demers și totodată să vedem implicarea dumneavoastră în transmiterea ideii de românism generațiilor viitoare. În opinia noastră, interacțiunea dintre copii este esențială în materializarea unei conexiuni, nu doar la nivel personal, între participanții aflați în tabără, cât și la nivel general, prin stabilirea unei legături cu România și ce înseamnă ea pentru fiecare din noi, de la copil, la adult, la român de pretutindeni. Ministerul își propune să vă sprijine în acest sens, de aceea am inclus programul de tabere în Strategia Națională pentru Românii de Pretutindeni 2017-2020. Ne dorim ca acest program să devină o tradiție pe care să o menținem mult timp de acum încolo.

    La finalul evenimentului, secretarul de stat a înmânat tuturor copiilor, tinerilor și profesorilor însoțitori veniți din Republica Moldova,Ucraina, Bulgaria, Italia și Kazahstan, materiale inscripționate cu logoul taberei ARC.

    La eveniment au mai fost prezenți : vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, domnul Dumitru Mergeani și directorul Direcției pentru Tineret și Sport, domnul Liviu Urlich.

    MRP mulțumește partenerilor media : TVR internațional, Radio România Internațional și Agerpres pentru sprijin și colaborare.

  • MRP sprijină candidații români din afara granițelor pentru admiterea în școlile românești

    MRP sprijină candidații români din afara granițelor pentru admiterea în școlile românești

    Educația reprezintă o prioritate asumată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) în conformitate cu obiectivele Strategiei naționale pentru românii de pretutindeni 2017-2020.

    În acest sens, MRP, Ministerul Educației Naționale și Ministerul Afacerilor Externe au aprobat, prin ordin comun, metodologiile ce reglementează procedurile de școlarizare a românilor de pretutindeni în învățământul preuniversitar și superior de stat din România în anul de învățământ 2017 – 2018, precum și modalitățile prin care orice student sau elev român din afara granițelor poate aplica pentrubursă de studiu în România.

    În procesul de implementare a noii metodologii este prevăzută și declarația de apartenență la identitatea culturală română, cuprinsă în Legea nr. 299/2007. Aceasta se poate completa pe proprie răspundere la sediul MRP din Bulevardul Primăverii nr. 22 în intervalul 9.00-18.00, de luni până vineri, fără programare prealabilă, pe baza actului de identitate deținut de solicitant.

    Pentru informații suplimentare privind declarația de apartenență la identitatea culturală română, putețiconsulta experții MRP prin email, la adresa: formularedu@mprp.gov.ro.

  • Deschiderea oficială a programului de tabere „ARC” 2017

    Deschiderea oficială a programului de tabere „ARC” 2017

    Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) a anunțat deschiderea oficială a programului de tabere ARC” 2017. Programul de tabere ARC” este parte integrantă a Programului de Guvernare, precum şi a Strategiei Naţionale pentru Românii de Pretutindeni pentru 2017- 2020.



    Taberele se desfășoară în Centrele de Agrement din Sulina, judeţul Tulcea (27 iunie — 8 august) şi Oglinzi, judeţul Neamţ (26 iunie — 31 iulie), în serii consecutive de câte șapte zile, la care participă 2000 de elevi, tineri și profesori însoțitori.



    În prima serie a taberelor, MRP așteaptă 150 de participanți pentru tabăra de la Oglinzi și 215 pentru tabăra de la Sulina, unde vor veni copii din Republica Moldova, din Chișinău și din raioanele Cahul și Bălți, Ungaria, Ucraina, regiunea Transcarpatia, Bulgaria, Italia și Kazahstan.



    Participanții la tabere vor avea oportunitatea de a interacționa cu mari nume din sportul românesc, ambasadori ai programului, care se derulează în acest an sub motto-ul Identitate — Competiție — Performanță”.



    Totodată, experți din cadrul MRP, împreună cu profesorii invitați, reprezentanți ai Direcției Județene pentru Sport și Tineret, Reprezentanța Biosferei Delta Dunării”, voluntari ai taberei ARC”, au pregătit un program specific vacanței de vară. Acesta cuprinde ateliere de limba română, creație și sport, competiţii sportive de baschet, fotbal, ping-pong, precum și drumeții și excursii la obiectivele culturale și istorice de interes din zonă, respectiv Casa memorială Ion Creangă”, Rezervaţia de zimbri, Mănăstirile Agapia şi Văratic, Cetatea Neamţ, Curtea domnească-Muzeul Cucuteni, Muzeul de Etnografie, Muzeul de Artă, vizită la Cheile Bicazului, Lacul Roşu, Izvorul muntelui și Poiana Largului, precum și la Muzeul Far, Turnul de apă și vechile biserici din Sulina.



    Copiii selecționați pentru tabere sunt elevi cu rezultate deosebite la învățătură, olimpici, copii care au făcut performanță în sport, pictură, muzică, teatru, sau tineri care s-au implicat activ în mediul asociativ, susținând și promovând valorile culturale românești.



    Programul ARC” este finanţat şi organizat de către Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sportului, beneficiind și de sprijin logistic din partea Ministerului Afacerilor Externe și a Ministerului Turismului.

  • Jurnal românesc – 05.06.2017

    Jurnal românesc – 05.06.2017

    Preşedintele României, Klaus Iohannis, se află într-o vizită în Statele Unite, în cadrul căreia va avea o întrevedere oficială, pe 9 iunie, cu omologul său american, Donald Trump. Potrivit corespondentului Radio România la Washington, Klaus Iohannis este primul şef de stat din Europa Centrală şi de Est care va fi primit de liderul de la Casa Albă, de la preluarea mandatului. Discuțiile vizează aprofundarea relaţiilor bilaterale şi consolidarea Parteneriatului Strategic dintre Statele Unite şi România, în contextul în care se împlinesc 20 de ani de la lansarea acestuia. Luni, Klaus Iohannis participă, în calitate de invitat de onoare, la Forumul Global al prestigioasei organizaţii American Jewish Committee. Cu acest prilej, el va primi ”Light Unto the Nations”, cea mai înaltă distincţie a organizaţiei, care se decernează unor şefi de stat sau de guvern în semn de recunoaştere pentru impactul internaţional important în domeniul păcii, securităţii, democraţiei şi promovării valorilor umane. Acordarea acestei distincții a mai avut în vedere rolul României în cadrul UE şi al dialogului transatlantic, în menţinerea securităţii regionale şi globale, dar şi realizările recent încheiatei preşedinţii române a Alianței Internaţionale pentru Memoria Holocaustului. La forumul global vor lua parte peste 2.500 de delegaţi din 70 de ţări. Programul vizitei preşedintelui român la Washington include şi o întâlnire, miercuri, cu românii stabiliţi în SUA.



    Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, se va afla pe 6 iunie la Molenbeek, în regiunea Bruxelles-Capitale, pentru a vizita mai multe proiecte susţinute prin politica de coeziune a Uniunii Europene, informează Agerpres. În cadrul campaniei #InvestEU, care promovează oportunităţile oferite de investiţiile UE, comisarul va vizita platforma ”Belle-vue”, ce regrupează mai multe proiecte de incluziune socială şi de formare profesională, mai ales pentru tinerii localităţii respective — centrul de formare ”Hotel Bellvue”, precum şi centrul ”Molenbeek formation” şi ”Art2Work”. Corina Creţu va efectua această vizită alături de Rudi Vervoort, ministru-preşedinte al regiunii, Françoise Schepmans, primarul localităţii Molenbeek-Saint-Jean, Aboubakr Bensaihi, cantautor şi protagonist al filmului “Black, dar şi de Nel Vandevannet, directoare de programe pentru Belgia în cadrul “Médecins du Monde”, a cărei asociaţie a beneficiat de fonduri europene pentru construirea unui centru de asistenţă socială şi îngrijiri medicale pentru migranţi în localitatea vizitată.



    Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, va participa, în perioada 5-8 iunie, la o conferinţă pe teme de cooperare în domeniul securităţii şi migraţiei, care va avea loc în Germania, la Garmisch Partenkirchen. Reuniunea “Migraţia internaţională şi securitatea globală” este organizată de Centrul European pentru Studii de Securitate ”George C. Marshall”, susţinut de guvernele SUA şi Germaniei, şi va reuni peste 80 de experţi şi reprezentanţi guvernamentali din 45 de ţări din Europa, Asia, zona Pacificului, Orientul Mijlociu şi Africa. Participanţii vor discuta despre perspectivele migraţiei globale, viitorul securităţii globale şi soluţii sustenabile pe care le-ar putea adopta comunitatea internaţională în faţa acestor provocări.



    Unul dintre obiectivele Ministerului pentru Românii de Pretutindeni este păstrarea şi promovarea tradiţiilor şi culturii româneşti în rândul românilor din afara graniţelor. Tradiţiile sunt, dincolo de un element de identitate al fiecăruia dintre noi, şi un element de unitate şi apartenenţă. Astfel, anul acesta, Ministerul organizează, în cadrul Parlamentului European de la Bruxelles, un eveniment dedicat tradiţiilor şi, cu precădere, iei româneşti. În acest context, pe 7 iunie, la Bruxelles, vor avea loc vernisajul expoziţiei Ia românească — Zestrea de acasă”, precum şi o dezbatere tematică.

  • Jurnal românesc – 01.06.2017

    Jurnal românesc – 01.06.2017

    Guvernul a adoptat noi măsuri de sprijin pentru comunitățile de români din afara granițelor, la propunerea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni. Astfel, legislația privind sprijinirea românilor de pretutindeni va fi modernizată și adaptată comunităților noi și contextului european marcat de mobilitatea și libera circulație la nivelul UE. Printre principalele elemente de noutate se numără completarea definiției termenului români de pretutindeni”, prin introducerea obligației de asumare a identității etnice și culturale române și față de autoritățile statelor de reședință și, respectiv, prin includerea persoanelor de alte naţionalităţi, care au emigrat din România, dar își asumă, prin autoidentificare, apartenența la spaţiul cultural şi identitar românesc. Este introdusă, de asemenea, prevederea privind colaborarea cu organizațiile și asociațiile românilor de pretutindeni, în vederea promovării imaginii României și a românilor în rândul opiniei publice în statele de reședință. De asemenea, cadrul normativ este adaptat pentru a facilita reinserția socială și pe piața muncii a românilor care doresc să se reîntoarcă în țară.



    Comisia Europeană a deschis o procedură oficială de investigare pentru a evalua dacă operatorul român al sistemului de transport de gaze naturale, Transgaz, a împiedicat exportul de gaze naturale din România către alte state membre ale UE. CE va investiga dacă Transgaz a abuzat de poziția sa dominantă pe piață, încălcând normele UE. România este al treilea mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană (după Țările de Jos și Marea Britanie) și dispune de rezerve importante de gaze naturale, inclusiv zăcămintele de gaze naturale descoperite recent în Marea Neagră. Transgaz este unicul operator al sistemului de transport de gaze naturale din România. Dacă este confirmat, comportamentul Transgaz poate reprezenta o încălcare a normelor antitrust ale UE, constituind o restrângere a concurenței și conducând la limitarea alegerii rutei de aprovizionare. Acest lucru ar putea conduce la prețuri mai ridicate și la reducerea securității aprovizionării cu gaze naturale prin scăderea lichidității pe piețele angro de gaz ţara noastră.



    România ocupă locul patru în Europa în clasamentul țărilor cu cel mai mare număr de locuri de muncă nou create prin investiții străine directe în 2016, conform ediţiei din 2017 a barometrului European Attractiveness Survey. Anul trecut, România a atras 132 de proiecte de investiții străine directe, în creștere de 32% față de anul precedent, care au generat peste 17.000 de noi locuri de muncă. În privința numărului de proiecte de investiții atrase în 2016, România se situează la mică distanță înaintea Cehiei și Ungariei în zona Europei Centrale și de Est și pe poziția a douăsprezecea în topul general european.

  • România 43

    România 43

    Măsuri propuse de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni în vederea înființării centrelor comunitare românești în străinătate. Interviu cu Ovidiu Iane, secretar de stat în Ministerul pentru Românii de Pretutindeni


  • Jurnal românesc – 24.05.2017

    Jurnal românesc – 24.05.2017

    Ministrul român de Externe, Teodor Meleşcanu,
    i-a transmis lui Peter Stenlund, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe finlandez, că România nu poate sta indiferentă faţă de situaţia Cameliei
    Smicală, adăugând că partea română doreşte un dialog constructiv cu autorităţile finlandeze, care să conducă la obţinerea accesului autorităţilor române competente la copiii
    acesteia. Cei doi oficiali au discutat, marţi, la Bucureşti, după ce, duminică,
    zeci de persoane s-au adunat în faţa Ambasadei Finlandei pentru a protesta faţă de modul în care este gestionat cazul Cameliei Smicală, ai cărei copii, Mihai şi Maria, au fost reţinuţi de către autorităţile finlandeze.Conform
    MAE român, ambii minori rezultaţi din căsătoria încheiată de ea în Finlanda
    deţin dublă cetăţenie, română şi finlandeză. Din perspectiva autorităţilor de
    la Helsinki, cetăţenia efectivă atât a mamei, cât şi a minorilor este cea
    finlandeză, care prevalează în raport cu cetăţenia română. Acest aspect a fost
    evidenţiat constant de către partea finlandeză cu ocazia solicitărilor şi
    demersurilor diplomatice şi de asistenţă consulară ale Ambasadei României la
    Helsinki.




    Mulţi dintre
    românii care muncesc în Germania se confruntă cu probleme precum neplata salariilor
    şi a orelor suplimentare sau cu faptul că nu li se încheie contracte de muncă -
    au atras atenţia participanţii la o dezbatere care a avut loc marţi, la
    Bucureşti. Sindicatele din Germania, împreună cu cele din ţările de origine ale
    lucrătorilor migranţi, încearcă să prevină şi să combată astfel de situaţii
    printr-un proiect de consiliere gratuită. Reprezentanţii proiectului au făcut
    unele recomandări românilor care intenţionează să lucreze în această ţară. Astfel,
    dacă semnează un contract în Germania, de exemplu, cu o agenţie de muncă
    temporară, să verifice clauzele contractuale, iar dacă documentul este în limba
    germană să apeleze la sprijinul unui traducător sau al unei persoane vorbitoare
    de limbă germană, pentru a înţelege conţinutul său. În plus, să se informeze în
    ce zonă urmează să ajungă în Germania şi să se documenteze dacă există centre
    de consiliere, unde pot apela pentru a primi sprijin în cazul în care sunt
    confruntaţi cu probleme ce ţin de raportul de muncă. În prezent, aproximativ
    300 mii de români muncesc în Germania.




    Autoritatea
    Electorală Permanentă informează că 75 de cetăţeni români rezidenţi în Italia
    au solicitat şi au primit adeverinţele necesare pentru a-şi putea înscrie
    candidatura la alegerile locale din această ţară. Adeverinţa eliberată de
    Autoritatea Electorală Permanentă atestă faptul că, potrivit evidenţelor
    autorităţilor române, solicitanţii nu au nicio interdicţie în ceea ce priveşte
    exercitarea drepturilor electorale şi nici nu se află sub incidenţa unei
    hotărâri judecătoreşti definitive prin care să fie condamnaţi la pierderea
    drepturilor electorale. Din cei 75 de potenţiali candidaţi români la alegerile
    locale din Italia, 51 sunt femei şi 24 sunt bărbaţi. Vârsta medie a cetăţenilor
    români care intenţionează să intre în cursa electorală pentru ocuparea unui loc
    de consilier local în Italia este de 39 de ani. Scrutinul local va avea loc în
    Italia la data de 11 iunie în 1.021 de localităţi.




    Basarabeanul Veaceslav Şaramet a fost numit în funcţia de secretar de stat la Ministerul
    pentru Românii de Pretutindeni printr-o decizie a premierului Sorin Grindeanu. De
    profesie medic stomatolog, ela înfiinţat Asociaţia Studenţilor şi Elevilor Basarabeni din
    Bucureşti, pe care a coordonat-o timp de 6 ani. În 2011, împreună cu alte
    12 asociaţii din toată ţara, a fondat Federaţia Asociaţiilor de Basarabeni din
    România. Aceasta este singura organizaţie reprezentativă la nivel naţional
    a tinerilor originari din Republica Moldova aflaţi la studii în România.

  • Campanie online pentru sărbătorirea Zilei Românilor de Pretutindeni

    Campanie online pentru sărbătorirea Zilei Românilor de Pretutindeni

    Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) invită toți românii din lume să ia parte la campania online derulată pe pagina de Facebook a Ministerului pentru a marca Ziua Românilor de Pretutindeni. Cei care doresc să participe trebuie să realizeze o fotografie cu tema Limba română mai aproape de casă”, să o încarce pe pagina de Facebook a MRP și să eticheteze Ministerul (@mprpromania) și evenimentul Ziua Românilor de Pretutindeni (#ZRP) în fotografie.


    Începând cu 2015, Ziua Românilor de Pretutindeni se sărbătorește în fiecare an, în ultima duminică din luna mai, adică pe 28 mai în acest an. În 2017, evenimentul este dedicat componentei educaționale şi se va concentra pe importanţa limbii române, ca element esențial în păstrarea şi afirmarea identității etnice și lingvistice a românilor din afara granițelor.



    MRP încurajează asociaţiile reprezentative ale românilor din străinătate, reprezentanții şcolilor duminicale, coordonate de asociaţiile sau bisericile româneşti, profesorii de la cursurile susţinute de asociaţiile reprezentative din teritoriu, cât şi cele organizate prin intermediul Institutului Limbii Române, să realizeze diverse materiale foto, audio şi/sau video, prin care să expună activitatea lor în domeniul predării limbii române în afara granițelor și să le trimită către MRP pentru a le promova pe platformele proprii, dar și prin partenerii media ai Ministerului, între care Radio România Internațional. Toți cei interesați pot trimite materialele pe adresa cabinet.ministru@mprp.gov.ro.




    De asemenea, MRP pregăteşte un seminar cu tematică educaţională, caree se va derula sub forma unei dezbateri cu privire la importanţa educaţiei în limba română şi demersurile necesare în vederea păstrării şi afirmării identităţii lingvistice a românilor din afara graniţelor. Evenimentul va avea loc pe 28 mai, între 10.00 și 12.00, în Aula Magna a Facultății de Drept a Universităţii Bucureşti. Seminarul, care are motto-ul Limba română mai aproape de casă”, se va axa pe importanţa educaţiei în limba română şi eforturile în vederea păstrării şi afirmării identităţii lingvistice.