Tag: modificari

  • Noi provocări într-un nou an şcolar

    Noi provocări într-un nou an şcolar

    Lansate de ministerul de resort în dezbatere publică la începutul verii, o
    serie de modificări importante aduse Legii educației au stârnit controverse și
    reacții aprinse printre profesori, părinți și elevi. Toate polemicile, însă,
    cad de acord asupra unor stări de fapt evidente: creșterea ratei abandonului
    școlar, nivelul mare de analfabetism funcțional în rândul elevilor, grad de
    absolvire sub așteptări al examenului de bacalaureat de la finalul liceului.
    Controversele apar în momentul căutării soluțiilor, iar cele propuse acum de
    minister sunt prea puțin pe placul profesorilor și părinților.


    Una dintre schimbările propuse privește dublarea examenului de admitere în
    liceu pentru elevii de clasa a VIII-a care la vârsta de 15 ani ar trebui să susțină
    Evaluarea Națională – obligatorie pentru toți absolvenții de gimnaziu -, dar și
    o admitere separată la colegiile naționale, dacă doresc să se înscrie acolo.
    Acestea din urmă sunt licee din sistemul public care primesc statutul de
    colegii în urma îndeplinirii unor anumitor criterii. Fiind vorba în multe
    cazuri de școli cu o anumită tradiție de performanță, opinia publică le
    consideră licee de elită. Propunerea unui examen separat, deși susținută de
    reprezentanții acestor școli reuniți în Alianța Colegiilor Centenare, nu este
    agreată de Federația Națională a Asociațiilor de Părinți, după cum aflăm de la
    președintele Iulian Cristache.

    Suntem singura federație reprezentativă
    la nivel național. Și am decis că atunci când este o decizie importantă, o
    schimbare de fond inițiată de către Ministerul Educației, să facem sondaje și
    sondajele noastre în ultimii doi ani de zile au avut un număr impresionant de
    respondenți. Ultimul sondaj care făcea
    referire la admiterea la colegii și la schimbarea modului de evaluare la
    bacalaureat propus de către Ministerul Educației în actualul proiect legislativ
    a avut peste 65.000 de respondenți. Referitor la admitere, peste 65% dintre
    părinți se opun acestei admiteri. Iar părerea federației este aceeași. În acest
    moment aceste colegii, unde elevii intră cu note foarte mari de la 9,80 în sus,
    ar avea posibilitatea să facă o selecție în rândul acestor copii și să își
    creeze niște clase de excelență. Nu știm de ce este nevoie să mai dăm încă un
    examen, să supunem copiii la o presiune suplimentară într-un interval relativ
    scurt de timp. Ei vor da Evaluarea Națională și bănuiesc că în maximum două
    săptămâni, trebuie să mai susțină încă un examen care va avea un grad de
    dificultate major, nu doar la disciplinele clasice de examen, ci și la alte
    discipline care vor fi aprobate în Consiliul de Administrație al școlii.



    O altă temere stârnită de această propunere vizează discrepanțele
    socio-economice dintre rural și urban, dintre orașele mici și orașele mari.
    Amplasate în marile orașe, colegiile naționale sunt, de regulă, ținta copiilor
    proveniți de familii capabile să le asigure traiul într-un centru urban și să
    plătească mediitațiile necesare admiterii în aceste licee considerate a fi de
    top. Un examen suplimentar ar adânci clivajele între elevii din zonele
    defavorizate și cele favorizate consideră mulți profesori, printre care și Doru
    Căstăian care predă științe socio-umane la Liceul Dimitrie Cuclin din Galați. Am spus că, din păcate, mie mi se pare o măsură discriminatorie. E o
    măsură care nu va face decât să adâncească deja niște probleme profunde ale
    sistemului. De asemenea, am adus cumva nuanța că nu ar fi poate neaparat o
    măsură foarte rea dacă s-ar asigura condițiile ca aceste tipuri de examene să
    poată fi extinse la nivelul întregului sistem. Dar atât timp cât doar unora li
    se permite să organizeze o admitere suplimentară, în condițiile în care există
    deja o evaluara națională, nu cred că măsura va produce binele scontat, ci,
    dimpotrivă, riscă să adâncească și mai mult răul existent.



    De altfel, admiterea la liceu a mai primit o modificare în
    această vară, neintrodusă în propunerile inițiale de schimbare a legilor
    educației. Până anul acesta, elevii care
    intrau în clasa a IX-a optau pentru un liceu sau altul pe baza unei note care
    cumula rezultatul obținut la Evaluarea Națională și 20% din media anilor de
    gimnaziu. De anul viitor, se pare că media din gimnaziu nu va mai conta deloc
    în selectarea liceului. Cum se poziționează părinții față de această noutate ne
    spune Iulian Cristache. Din 2015 noi am pus o presiune constantă
    astfel încât să reducem ponderea mediei din gimnaziu. Am reușit să ajungem
    undeva la 20%. Ne dorim acest lucru pentru că nu avem standarde de evaluare. Prin
    acea medie, ar fi favorizați nu cei care învață în urbanul mare și care sunt
    evaluați la un nivel ridicat în școlile din care provin, ci sunt avantajați
    ceilalți din urbanul mic și din rural, acolo unde sunt evaluați mult mai ușor.
    Nota 7 la o școală nu corespunde cu nota 7 de la o altă școală. Nota 7 de la
    același profesor, de la două clase diferite se poate să nu corespund.



    Nu de aceeași părere sunt unii profesori care văd în
    eliminarea mediei din anii de gimnaziu o aruncare în derizoriu a rezultatelor obținute
    de elevi la restul materiilor care nu sunt incluse în Evaluarea Național,
    examen cu doar două probe : română și matematică. Doru Căstăian. Ideea de a decupla mediile din gimnaziu de admiterea la liceu e o
    măsură care nu apare de facto în proiectul de lege, ci una cu care ministerul a
    venit ceva mai târziu. Mie mi se pare că este o măsură care, pe termen scurt,
    poate genera ceva efecte benefice. Probabil că va mai domoli puțin alergătura
    aceasta după note și presiunea pusă pe profesori de a da note mari. Însă eu
    cred că pe termen mediu și lung este o măsură care nu poate să aducă iarăși un
    nimic bun. Temerea mea este că atunci când vom avea aceste medii decuplate de
    admiterea la liceu, în condițiile în care păstrăm aceleași examen de evaluare
    națională – examen cu miză mare, criticat de rapoartele OECD -, nu vom avea o
    îndreptare a elevilor către învățarea din pasiune, ci dimpotrivă.



    Examenul de bacalaureat este și el luat în vizor
    în intenția de reformare a Legii Educației prin introducerea unor probe unice
    unde ar fi comasate mai multe materii. Pentru început, însă, e nevoie de
    clarificarea unor termeni, potrivit profesorului de științe socio-umane Doru
    Căstăian. Să vorbim mai întâi despre standardizare și
    după aceea despre comasare, căci standardizarea ar putea fi luată în sensul ei
    cel mai îngust, adică de aplicare de teste cu itemi inchiși, eventualele teste
    de tip grilă la obiecte unde evaluarea ar trebui să fie mult mai complexă, de
    exemplu limba și literatura română. Chiar într-o primă fază s-a vorbit despre
    eliminarea erorii umane din evaluare. Or nu poți elimina eroarea umană decât
    prin acest tip de standardizare care permite evaluarea de către computer. Dar,
    până la noi precizări, până va fi limpede tuturor ce se înțelege prin
    standardizare, rămâne să ne exprimăm în continuare nedumeririle și
    îngrijorările desprea comasarea întregului trunchi comun de discipline în doar
    o singură probă. Bun, înțeleg că între timp s-a renunțat la ideea de a include
    în această probă unică limba și literatura română, care va rămâne o probă
    separată. Iarăși vin și întreb cum se va face acest tip de standardizare. În
    principiu, nu e imposibil să creezi o probă standardizată, comună pentru toate
    competențele din trunchiul comun în practică. Dar cred că o astfel de probă ar
    fi foarte greu de conceput, astfel încât să fie relevantă. Cred că ar trebui să
    dureze foarte mult, poate chiar zile, nu ore. Și deocamdată nu știu să existe
    precizări în direcția aceasta.



    Pentru părinți, proba unică de la bac ar șterge,
    de altfel, și diferențele dintre profilurile urmate de copii în cei patru ani
    de liceu. Iulian Cristache, președintele
    Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți. Forma actuală ni se
    pare cea mai bună pentru că nu înțelegem ce rost ar mai avea diferențele de
    profil sau de filieră de la liceu dacă
    toți elevii, indiferent de profil și de filieră, vor fi testați la același
    nivel de dificultate. Nu cred că este normal ca un elev care termină profilul
    de mate-info, de exemplu, să fie evaluat conformat acelorași criterii aplicate
    și elevilor care termină profilul uman și unde matematica este altfel predată.
    Aici noi am reușit, după discuțiile de la
    minister, să smulgem promisiunea ministerului că româna va fi o disciplină de
    sine stătătoare.



    Dezbaterea publică asupra modificărilor
    legislative s-a încheiat la finalul lunii august. Urmează ca Ministerul
    Educației să introducă sau nu amendamentele propuse în textele de lege, iar
    acestea să fie apoi trimise spre vot, în Parlament.

  • Modificări la legislaţia electorală

    Modificări la legislaţia electorală


    În România vor avea loc, peste un an, alegeri locale, la care cetăţenii vor decide cine vor fi primari precum şi componenţa consiliilor locale şi judeţe. Şi preşedinţii de consilii judeţene urmează să fie aleşi din nou prin vot direct la scrutinul local, potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptate, luni, de guvern. Potrivit executivului, va creşte, astfel, legitimitatea, reprezentativitatea şi, implicit, responsabilitatea preşedinţilor de consilii judeţene, care în prezent sunt numiţi de consilieri, în urma negocierilor dintre partide.



    Vicepremierul social-democrat Dan Suciu: “Ne dorim să aducem cetăţeanul foarte aproape de actul decizional. Aşadar, una dintre cele mai importante şi reprezentative funcţii la nivelul judeţului, cea de preşedinte al Consiliului Judeţean, trebuie să fie aleasă direct, uninominal, prin vot secret de către toţi cetăţenii, tocmai pentru a legitima şi responsabiliza orice ales local din orice judeţ”.



    În sprijinul măsurii, executivul de stânga PSD – ALDE a invocat o solicitare venită – spune el – din partea a 30 de preşedinţi de consilii judeţene, inclusiv din opoziţie, adică trei sferturi din totalul lor. Tot de la PSD, Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, a explicat că modificarea putea fi adoptată doar prin ordonanţă de urgenţă, pentru a putea fi aplicată la următoarele alegeri. Modificarea intempestivă a legii electorale a fost criticată vehement, şi pe fond şi în formă.



    Preşedinţii de consilii judeţene sunt printre cei mai importanţi oameni din judeţ şi de ei depinde în mare măsură repartizarea banilor la primării. Este o funcţie pe care toate formaţiunile politice vor să o obţină, iar modificarea legii electorale nu ar face decât să îi avantajeze pe actualii preşedinţi de consilii, consideră preşedintele Klaus Iohannis.



    Este o concesie pe care premierul Viorica Dăncilă ar fi făcut-o baronilor locali ai PSD, a spus purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Mădălina Dobrovolschi: “PSD nu a înţeles nimic din aceste alegeri( europarlamentare – n.red), pe care le-a pierdut într-un mod catrastrofal, şi umblă iar la cutia cu ordonanţe de urgenţă, încercând să schimbe regula jocului chiar în timpul desfăşurării lui, ceea ce este inacceptabil”.



    Revoltaţi de această ordonanţă de urgenţă sunt şi liberalii, care au anunţat deja că solicită Avocatului Poporului să o conteste la Curtea Constituţională. Pe aceeaşi poziţie s-a situat preşedintele PRO România, Victor Ponta, care a afirmat că PSD nu a înţeles că oamenii nu mai vor aranjamente prin ordonanţe de urgenţă. Amintim că, la recentul referendum convocat de preşedinte odată cu euroalegerile, românii s-au pronunţat într-o proporţie covârşitoare pentru interzicerea amnistiei şi graţierii în cazurile de corupţie şi şi pentru interzicerea ordonanţelor de urgenţă în domeniul justiţiei.



    Decizia executivului intervine după alegerile pentru Parlamentul European, pe care PSD le-a pierdut în favoarea PNL. Liberalii vor avea 10 eurodeputaţi, PSD 9, iar Alianţa 2020 USR – PLUS, de opoziţie, 8. Formaţiunile PRO România, Partidul Mişcarea Populară şi UDMR vor avea câte doi europarlamentari.




  • Noi modificări ale Codul Rutier

    Noi modificări ale Codul Rutier

    2019 vine cu reguli noi pentru şoferi. Încă din prima zi a anului
    a intrat în vigoare o modificare referitoare la faptul că, în cazul suspendării
    permisului, şoferii au posibilitatea de a alege și de a folosi dovada
    înlocuitoare mai puține zile pentru a-și recupera permisul mai repede.
    Anterior, aceștia erau obligați să depună permisul la expirarea celor 15 zile
    de la momentul aplicării sancțiunii. Acum, ei au posibilitatea de a-l depune
    oricând în acest interval, iar din acel moment va începe perioada pentru care dreptul
    de a șofa este suspendat.


    O altă modificare prevăzută în
    Codul Rutier se referă la faptul că medicii care constată că o persoană
    are probleme de sănătate, care sunt incompatibile cu statutul de șofer, sunt
    obligaţi să ceară o evaluare de specialitate a acestuia. În cazul în care
    evaluarea confirmă diagnosticul, clinica autorizată este obligată să anunțe
    Poliția, iar oamenii legii îi vor retrage permisul. După ce şoferul face dovada
    urmării unui tratament şi unei evaluări noi de specialitate, care să confirme
    însănătoşirea, îşi va putea recupera permisul.


    De asemenea, începând din
    acest an, punctul de amendă a rămas la valoarea de anul trecut: 145 de lei
    (circa 31 de euro). Dacă totuşi şoferii sunt sancţionaţi ca urmare a încălcării regulilor de
    circulaţie, vor putea plăti mai ușor amenda, într-un cont unic. Sancţiunea va putea
    fi achitată de oriunde din țară, indiferent de domiciliul contravenientului.



    Noile prevederi din Codul
    Rutier fac referire şi la pietoni, care ar putea fi amendați în
    cazul în care nu respectă regulile de circulație. Acestia
    sunt obligați să circule pe trotuar sau pe marginea drumului și au dreptul să
    traverseze o șosea doar la culoarea verde a semaforului. De asemenea, pietonii
    nu au ce căuta pe pistele de biciclete sau pe autostradă. Cei mai mulți pietoni
    nu dau importanță vehiculelor de urgență care se află în misiune. În cazul
    acestora, chiar dacă semaforul indică posibilitatea de traversare a drumului,
    pietonii sunt obligați să permită trecerea acestor maşini.Totodată, pietonii nu
    au dreptul să traverseze prin fața sau prin spatele mijloacelor de transport în
    comun oprite în stație doar dacă în acel loc există o trecere de pietoni. Amenzile
    la care se supun românii care nu respectă aceste reguli sunt din clasa I de
    sancțiuni, ceea ce înseamnă o sumă cuprinsă între 290 și 435 de lei (între 62
    şi 93 de euro).

  • Retrospectiva săptămânii 23.10 – 29.10.2017

    Retrospectiva săptămânii 23.10 – 29.10.2017


    Propuneri de modificare a Codului fiscal


    Guvernul român a analizat, joi, în primă lectură, proiectul de modificare a Codului fiscal. Ministrul de finanţe, Ionuţ Mişa, a prezentat principalele măsuri pe care executivul doreşte să le adopte anul viitor. El a anunţat că impozitul pe venit va scădea de la 16% la 10%, nu doar pentru veniturile din salarii, ci şi pentru cele din pensii, chirii, dobânzi, activităţi agricole. În ceea ce priveşte activităţile independente – medici, avocaţi, jurnalişti, notari, scriitori, artişti – aceştia nu vor mai plăti contribuţii sociale raportate la sumele obţinute din aceste activităţi, ci ele vor fi calculate la nivelul salariului minim pe economie. De asemenea, de la 1 ianuarie, angajatorii vor plăti o taxă de 2,25%, după mutarea contribuţiilor sociale la angajaţi, denumită “contribuţia asiguratoare pentru munca”. Mişa a anunţat şi câteva modificări care vor încuraja mediul de afaceri. Pentru 450.000 firme cu cifra de afaceri sub un milion de euro, se va institui un impozit de 1% pe cifra de afaceri faţă de impozitul de 16% pe profit cât se plăteşte acum. O altă măsură anunţată de ministrul Finanţelor este implementarea, începând cu 2018, a Directivei europene pentru combaterea externalizării profiturilor companiilor multinaţionale. Ministrul muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a informat că Executivul doreşte ca de la 1 ianuarie 2018 salariul minim brut pe economie să crească la 1900 de lei de la 1.450 lei în prezent. Lia Olguţa Vasilescu a mai spus că va creşte şi pensia minimă la 640 lei şi se va mări şi indemnizaţia pentru creşterea copilului la 1250 de lei. Ea a mai anunţat reducerea contribuţiei la Pilonul II de pensii, de la 5,1% la 3,7%.



    Vizită la Bucureşti a comisarului european pentru buget şi resurse umane, Gunther Oettinger


    Comisarul european pentru buget şi resurse umane, Gunther Oettinger, a afirmat, joi, la Bucureşti, că există premise ca România să se încadreze, în acest an şi în 2018, în ţinta de deficit de 3%. El a făcut această declaraţie după o întâlnire la Parlament cu membrii comisiilor parlamentare reunite pentru afaceri europene şi pentru buget, finanţe, bănci. Pe de alta parte, Gunther Oettinger a spus că în discuţiile despre următorul cadru financiar al UE, România joacă un rol important pentru că în prima jumătate a anului 2019 va deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene



    Modificarea legilor justiţiei, prezentată de ministerul de resort


    Ministrul român de resort, Tudorel Toader, a prezentat, miercuri, în premieră, în faţa membrilor Comisiei parlamentare speciale, pachetul legislativ privind modificarea Legilor Justiţiei. Coaliţia aflată la guvernare a decis ca pachetul să fie promovat ca iniţiativă parlamentară, nu ca proiect al Guvernului. Iniţiativa, avizată deja negativ de Consiliul Superior al Magistraturii, este una controversată, care prevede inclusiv reducerea competenţelor DNA, care nu ar mai putea investiga judecătorii. Alte schimbări vizează modul în care sunt numiţi procurorii şefi şi înfiinţarea unei unităţi speciale de urmărire a infracţiunilor comise de magistraţi. Toader a anunţat că propune ca Inspecţia Judiciară să fie o instituţie autonomă, care să nu se afle nici în subordinea CSM, nici a Ministerului Justiţiei. El a mai precizat că, în termen de 6 luni, trebuie adoptată o lege specială pentru această instituţie. Totodată, în privinţa răspunderii magistraţilor, ministrul Toader a precizat că judecătorii vor răspunde patrimonial pentru erorile săvârşite cu rea-credinţă. Instanţa supremă a cerut Parlamentului să trimită proiectul de modificare a Legilor înapoi la Ministerul Justiţiei, pentru că documentul nu ar fi beneficiat de transparenţă şi, mai important, a încălcat dispoziţiile legale care reglementează mecanismul de elaborare şi adoptare a actelor normative. Proiectul de lege va intra, de săptămâna viitoare, în dezbaterea Comisiei parlamentare speciale, apoi va fi trimis Camerei Deputaţilor, iar votul decizional va fi dat de Senat. Pe de alta parte, zilele trecute în România a intrat în vigoare Legea recursului compensatoriu, care prevede că la 30 de zile executate în penitenciar, în condiţii necorespunzătoare, deţinutii beneficiază de şase zile considerate executate. Potrivit ministrului Justiţiei, în urma aplicării actului normativ, au fost eliberate aproape 530 de persoane, iar peste 3.300 au vocaţie la liberare condiţionata. Deţinuţii care şi-au executat integral pedepsele, dar au procese pe rol la CEDO, ar putea fi despăgubiţi de Statul român cu sume între 5 şi 8 euro pentru fiecare zi de închisoare făcută în condiţii improprii



    O noua ediţie a Târgului Internaţional Indagra, la Bucureşti


    România are un potenţial imens în agricultură, care trebuie valorificat în mod inteligent şi durabil, pentru ca ţara să devină o forţă în acest domeniu. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Klaus Iohannis ,joi, la deschiderea celei mai importante manifestări cu profil agricol organizate anual în Bucureşti – Târgul Internaţional Indagra. Seful statului a mai spus că România trebuie să iasă din cercul vicios prin care exportă materii prime, deci implicit subvenţii, şi importă produse cu valoarea adăugată ridicată, remarcând că în prima jumătate a anului importurile de produse agroalimentare au crescut cu 17% faţă de anul trecut, în timp ce exporturile au crescut doar cu 4,5%. El a amintit că până în 2020, prin Politica Agricolă Comună, România beneficiază de fonduri europene de circa 20 de miliarde de euro.


  • Retrospectiva săptămânii 10.09 – 16.09.2017

    Retrospectiva săptămânii 10.09 – 16.09.2017

    Modificări în Guvernul de la Bucureşti


    Guvernul PSD-ALDE de la Bucureşti a
    fost supus, marţi, unei prime mici remanieri. Fost ministru al Economiei, Mihai
    Fifor a preluat portofoliul Apărării, locul său fiind luat
    de deputatul Gheorghe Şimon. Mihai
    Fifor a fost desemnat în fruntea Apărării după ce predecesorul său, Adrian
    Ţuţuianu, demisionase, în urmă cu o săptămână, în
    contextul unor probleme legate de
    fondul de salarii pentru militari. Imediat ce a preluat portofoliul
    Apărării, Mihai Fifor a participat, joi, la Consiliul Suprem de Aparare a Ţării, care a aprobat participarea Armatei
    României cu o capabilitate navală la o misiune a NATO în semestrul al II-lea al
    acestui an. A mai fost avizată Strategia naţională din 2017-2019 în domeniul
    prevenirii şi proliferării armelor de distrugere în masă. Va privi întărirea
    capacităţii de reacţie rapidă şi consolidarea cooperării inter-instituţionale.
    Securitatea energetică a fost un alt domeniu analizat în cadrul şedinţei CSAT.
    Membrii Consiliului au hotărât că, pentru valorificarea viabilă a resurselor
    energetice ale României, este nevoie de un cadru legislativ eficient şi de
    întărirea atribuţiilor organismelor de stat cu competenţe în domeniu.



    Prima rectificare a bugetului pe 2017 al României


    Guvernul de la Bucureşti a aprobat,
    săptămâna aceasta, prima rectificare a bugetului pe 2017, deficitul bugetar
    fiind menţinut sub 3% din PIB. Ministrul de Finanţe, Ionuţ Mişa, a precizat că
    rectificarea este pozitivă, în condiţiile în care, pe primul semestru, România
    a înregistrat o creştere economică mai mare decât prevăzută iniţial, de 5,8%.
    Potrivit Guvernului, toate instituţiile publice au asigurate integral fondurile
    necesare pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare. Ministerele
    Agriculturii, al Sănătăţii, de Interne sau al Mediului de Afaceri, Comerţ şi
    Antreprenoriat vor primi bani în plus. Au fost făcute, în schimb, diminuări
    bugetare, în principal, la Ministerele Dezvoltării Regionale, al
    Transporturilor şi la Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.
    Tot de săptămâna aceasta s-a majorat şi acciza la carburanţi, urmând ca, de
    la 1 octombrie, aceasta să mai fie scumpită o dată. Executivul speră că măsura
    va aduce încasări mai mari la buget. Transportatorii sunt îngrijoraţi de o
    eventuală scumpire a carburanţilor, însă guvernanţii dau asigurări că acest
    lucru nu se va întâmpla, dacă preţul petrolului va rămâne constant.



    Jean-Claude Junker, despre România şi Uniunea Europeană


    Preşedinţia şi Guvernul de la
    Bucureşti au salutat discursul privind viitorul Uniunii Europene rostit,
    miercuri, în Parlamentul European de la Strasbourg, de preşedintele
    Comisiei Europene, Jean-Claude
    Junker. Acesta a propus ca oraşul Sibiu, din centrul României, să găzduiască în
    30 martie 2019 un summit special al liderilor Uniunii, care să îşi exprime
    public unitatea imediat după ce Marea Britanie va părăsi blocul comunitar.
    Jean-Claude Junker a mai anunţat şi lansarea unui instrument al Comisiei
    Europene care să sprijine tehnic statele care nu sunt încă membre ale zonei
    euro, inclusiv România. Totodată, Juncker a precizat că ar trebui ca Spaţiul
    Schengen să fie deschis imediat atât pentru România, cât şi pentru vecina ei
    Bulgaria. Nu în ultimul rând, el a mai afirmat şi că este inacceptabil ca, în
    epoca actuală, să existe, încă, în Europa, copii care mor din cauza unor boli
    eradicate demult. Copiii din România sau din Italia trebuie să aibă acces egal
    la vaccinul împotriva rujeolei cu ceilalţi copii din ţarile membre – a mai
    punctat preşedintele Comisiei Europene.



    Elevii români au început cursurile


    După o binemeritată vacanţă de
    vară, de luni, 11 septembrie, peste 2,3 milioane de copii din România s-au
    întors în grădiniţe şi şcoli. Ministerul Educaţiei de la Bucureşti a pregătit
    mai multe schimbări. Între altele, examenul de bacalaureat va începe mult mai
    devreme. Din acest an şcolar, absolvenţii de liceu vor susţine probele orale în
    februarie, nu în iunie, ca până acum. De asemenea, profesorii vor putea corecta
    de acasă, online, lucrările candidaţilor. Prezent la deschiderea anului şcolar
    într-un liceu bucureştean de prestigiu, preşedintele Klaus Iohannis a reiterat
    că Legea educaţiei trebuie să înceteze să mai fie un puzzle ale cărui piese se
    schimbă continuu, pierzându-se, astfel, imaginea unitară. Construirea unei
    Românii educate nu se poate face în lipsa unui sistem de învăţământ aşezat pe
    un făgaş predictibil şi care are elevul în centru – a spus şeful statului.



    Drepturile elevilor
    români din Ucraina, îngrădite


    Autorităţi române la nivel înalt şi-au exprimat, săptămâna
    aceasta, îngrijorarea faţă de recenta adoptare de către Parlamentul Ucrainei a
    unei noi Legi a învăţământului, care restricţionează educaţia în limbile
    minorităţilor naţionale, inclusiv în română. La Kiev, trei deputaţi, de etnie
    română, bulgară şi maghiară, au făcut un apel către preşedintele ţării, Petro
    Poroşenko, să nu promulge documentul. Totodată, delegaţia României la Adunarea
    Parlamentară a Consiliului Europei va propune dezbaterea de urgenţă a situaţiei
    generate de noua lege. Din opoziţia parlamentară de la Bucureşti, Partidul
    Mişcarea Populară a solicitat convocarea de urgenţă a Comisiei Mixte
    Prezidenţiale Româno-Ucrainene, pentru a determina Kievul să modifice actul
    normativ astfel încât să respecte normele internaţionale în domeniu. Legea
    prevede ca în licee şi facultăţi să se predea doar în ucraineană, iar educaţia
    în limbile minorităţilor să fie posibilă doar în grădiniţe şi şcoli primare. În
    Ucraina trăiesc aproape 500 de mii de români.

  • Muntenegru – restricţii cu privire la circulaţia rutieră

    Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Muntenegru, că Federația Auto Moto muntenegreană a anunțat următoarele modificări cu privire la circulația rutieră:

    În perioada 01 august – 01 septembrie 2017, este interzisă circulația autovehiculelor a căror masă maximă admisă depășește 7,5 t pe următoarele rute: M-2 BIOCE – KOLASIN – MOJKOVAC; M-2 PODGORICA – SOTONICI – PETROVAC; M-2 și M-2.4 DEBELI BRIJEG (punct trecere frontieră) – HERCEG NOVI – KOTOR – BUDVA – BAR – SUKOBIN (punct trecere frontieră); M-2.3 PODGORICA – CETINJE – BUDVA. Interdicția vizează intervalul orar zilnic 17.00 – 22.00, și nu se aplică autovehiculelor cu prioritate de trecere, autovehiculelor de întreținere a drumurilor, de ajutor pe drum, autovehiculelor speciale pentru transportul animalelor, betonului, asfaltului, precum și autospecialelor frigorifice care transportă mărfuri perisabile, precum și autoturismelor de transport a materialelor periculoase pe M-2 porțiunea DEBELI BRIJEG (punct trecere frontieră) – HERCEG NOVI – KAMENARA – LIPCI;

    · din cauza lucrărilor de construcție a tunelului VEŽEŠNIK, de pe autostrada BAR – BOLJARE, secțiunea SMOKOVAC – UVAC – MATESEVO, se oprește circulația rutieră pentru toate tipurile de autovehicule, timp de 15 minute, în intervalele orare 01:00 – 05:00, 10:00 – 12:00, respectiv 14:00 – 16:00;

    · până la 31 decembrie 2017, din cauza lucrărilor de construcție a autostrăzii BAR – Boljare, pe drumul regional R-19, porțiunea BIOCE-KLOPOT, se oprește circulația rutieră pentru toate tipurile de autovehicule, timp de 30 minute, în intervalele orare 10:00 – 12:00, respectiv 14:00 – 16:00;

    · până la 31 august 2017, M-2 porțiunea ROŽAJE-ŠPILJANI, respectiv R-12 PETROVIĆI-VRAĆENOVIĆI, circulația se desfășoară, alternativ, pe o singură bandă;

    · pe drumul regional R-1, porțiunea CETINJE-NJEGUŠI, circulația se desfășoară pe o singură bandă și se oprește pentru toate tipurile de autovehicule, cu excepția zilei de duminică, în intervalul orar 08:00 – 10:00, respectiv 14:00 – 16:00;

    · până la 31 august 2017, pe drumul regional R-23 RESNA-GRAHOVO se oprește circulația rutieră pentru toate tipurile de autovehicule, timp de 15 minute, în intervalul orar 08:00 – 17:00.

    Pentru cei care tranzitează cu mijloace rutiere teritoriul muntenegrean, informații suplimentare pot fi obținute, permanent, 24 ore / 7 zile, de la Centrul Info Trafic, la numerele de telefon +38219807, +38220234999 și+38263239987.

    Cetățenii români afectaţi de situaţie pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Podgorica: +38220618041, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României la Podgorica: +38269871760.

    Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://podgorica.mae. ro şi www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația Călătorește în siguranță (disponibilă gratuit în App Store şi Google Play), care oferă informații şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare Un SMS îți poate salva viața!.

  • Muntenegru – Restricţii de circulaţie în semestrul II – 2017

    Muntenegru – Restricţii de circulaţie în semestrul II – 2017

    Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Muntenegru că Federația Auto Moto muntenegreană a anunțat următoarele modificări cu privire la circulația rutieră, ca urmare a lucrărilor de refacere a infrastructurii rutiere:

    ·magistrala KOLASIN – PODGORICA, circulația se desfășoară pe o singură bandă;

    ·M6, Ilino Brdo – Vilusi: până la data de 01 iulie 2017 circulația se desfășoară alternativ, pe o singură bandă;

    ·autostrada BAR-BOLJARE, secțiunea SMOKOVAC – UVAC – MATESEVO, din cauza lucrărilor de construcție a tunelului VEŽEŠNIK, până la data de 07 iulie 2017 se oprește circulația rutieră pentru toate tipurile de autovehicule, timp de 15 minute, în intervalul orar 01:00 – 05:00, 10:00 – 12:00, respectiv 14:00 – 16:00;

    ·drumul regional R-19, porțiunea BIOCE – KLOPOT, până la data de 31 decembrie 2017, se oprește circulația rutieră pentru toate tipurile de autovehicule, timp de 30 minute, în intervalul orar 10:00 – 12:00, respectiv 14:00 – 16:00;

    ·M-2, porțiunea RIBAREVINE-MOJKOVAC, localitățile STEVANOVAC și LEPENAC, respectiv M-2 porțiunea ROŽAJE – ŠPILJANI circulația se desfășoară pe o singură bandă;

    ·drumul regional R-1, porțiunea CETINJE – NJEGUŠI, circulația se desfășoară pe o singură bandă și se oprește pentru toate tipurile de autovehicule, cu excepția zilei de duminică, în intervalul orar 08:00 – 10:00, respectiv 14:00 – 16:00;

    ·M-18, porțiunea SCEPAN POLJE – PLUZINE – NIKSIC – DANILOVGRAD, până la finalizarea lucrărilor, circulația se desfășoară pe o singură bandă.

    Informații suplimentare pot fi obținute, permanent, 24 ore / 7 zile, de la Centrul Info Trafic, la numerele de telefon +38219807, +38220234999 și +38263239987. Reamintim că, până la 31 martie 2017, este obligatorie echiparea de iarnă a autoturismelor pe toate drumurile semnalizate ca atare, indiferent de condițiile meteo.

    Cetățenii români, afectaţi de situaţia din atenţionare, pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Podgorica: +38220618041, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României la Podgorica: +38269871760.

    Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://podgorica.mae.ro şi www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația Călătorește în siguranță (disponibilă gratuit în App Store şi Google Play), care oferă informații şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare Un SMS îți poate salva viața!.

  • Bosnia şi Herţegovina  – Modificări în legislaţia privind circulaţia rutieră

    Bosnia şi Herţegovina – Modificări în legislaţia privind circulaţia rutieră

    Ministerul
    Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau
    doresc să călătorească în Bosnia şi Herţegovina că, începând cu 15 februarie 2017, autorităţile locale au luat o serie de noi măsuri privind
    circulaţia rutieră, o dată cu intrarea în vigoare a modificărilor şi
    amendamentelor la Legea privind siguranța circulaţiei rutiere din Bosnia şi Herţegovina. Cele mai
    multe modificări se referă, în principal, la cuantumul amenzilor, astfel:

    Utilizarea
    telefonului mobil sau a altor aparate audio și video, în timpul mersului: 100
    până la 300 BAM (cca. 50-150 euro);

    Utilizarea
    telefonului mobil folosind căști în ambele urechi: pentru biciclişti și șoferi
    de vehicule cu două roți (scutere, motociclete etc.): 40 BAM (20 euro); pietoni
    40 BAM (20 euro);

    Neutilizarea
    centurii de siguranță pentru șoferi și toți pasagerii – între 100-300 BAM
    (50-150 euro);

    Transportul
    copiilor cu vârsta sub 12 ani pe scaunul din față – 400-1,000 BAM (între 200 şi
    500 euro);

    Depășirea
    limitei de viteză: peste 30km/h cu 400-1,000 BAM, între 20-30km/h cu 100-300
    BAM, între 10-20km/h cu 50 BAM;

    Conducerea
    sub influența alcoolului (procentul de alcoolemie):

    a)
    mai mare de 1,5 g/kg: 400 până la 1.000 BAM (în plus, vor sta la o secție de
    poliție până când persoana este trează, respectiv până la 12 ore);

    b)
    mai mare de 0,8 – 1,5 g/kg: 100 până la 300 BAM;

    c)
    mai mult de 0,3 – 0,8 g/kg: 50-250 BAM;

    d)
    de până la 0,3 g/kg: 50,00 BAM;

    Refuzul
    testării cu alcoolmetrul sau refuzul testării privind consumul de droguri -
    400-1,000 BAM (cca. 200-500 euro);

    Conducerea
    fără permis auto: 400 până la 1,000 BAM;

    Conducerea
    mașinii neînregistrate: 400 până la 1,000 BAM;

    Realizarea
    de manevre bruşte/zgomotoase, drifturi etc.: 50-250 BAM;

    Cetățenii
    români, afectaţi de situaţia din atenţionare, pot solicita asistenţă consulară
    la numerele de telefon ale Ambasadei României la SARAJEVO: +38733207447,
    apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al
    Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii
    Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se
    confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la
    dispoziţie şi telefonul de urgență al oficiului consular al României la
    SARAJEVO: +38761428354.

    Ministerul
    Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://sarajevo.mae.ro și www.mae.ro și reamintește faptul că
    cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația
    Călătorește în siguranță (disponibilă gratuit în App Store și Google
    Play), care oferă informații și sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de
    alertă prin SMS, aferent campaniei de informare Un SMS îți poate salva viața!.

  • Muntenegru: Actualizare informaţii privind restricţii de circulaţie rutieră

    Muntenegru: Actualizare informaţii privind restricţii de circulaţie rutieră

    Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află,
    tranzitează sau doresc să călătorească în Muntenegru că Federaţia Auto Moto
    muntenegreană a anunţat următoarele modificări cu privire la circulaţia
    rutieră:




    • Şoseaua Berane – Rozaje
    şi Rozaje – Kula este închisă pentru camioanele cu remorcă şi autovehiculele de
    tractare;


    • pe secţiunea Smokovac -
    Uvac – Matesevo, podul Moracica, se opreşte circulaţia rutieră până la 30
    aprilie 2017, pentru toate tipurile de autovehicule, timp de 30 de minute în
    intervalul orar 08:00 – 10:00, respectiv 12:00 – 14:00;


    • pe M2-3 Cetinje – Budva,
    secţiunile Brajici – Lapcici, Ugnji, Podgorica – Cetinje / tunel Mekavac şi
    pe R-1 secţiunea Cetinje – Njegusi,
    circulaţia se desfăşoară alternativ, pe o singură bandă, cu semnalizare
    semaforizată.




    Informaţii suplimentare pot fi obţinute, permanent, 24 ore / 7 zile, de
    la Centrul Info Trafic, la numerele de telefon +38219807, +38220234999 şi
    +38263239987. Reamintim că până la 31 martie 2017 este obligatorie echiparea de
    iarnă a autoturismelor pe toate drumurile semnalizate ca atare, indiferent de
    condiţiile meteo.




    Cetăţenii români, afectaţi de situaţia din atenţionare, pot solicita
    asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Podgorica:
    +38220618041, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport
    al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate
    de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii
    români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de
    urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a
    României la Podgorica: +38269871760.





    Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte faptul că cetăţenii români care
    călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia Călătoreşte în
    siguranţă (disponibilă gratuit în App Store şi Google
    Play), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul
    de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare Un SMS îşi poate salva
    viaţa!.

  • Alegerile şi Parlamentul

    Alegerile şi Parlamentul

    Guvernul de la Bucureşti a stabilit data alegerilor
    parlamentare din acest an. Românii îşi vor alege senatorii şi deputaţii pe 11
    decembrie, campania electorală urmând să se desfăşoare în perioada 11 noiembrie
    – 10 decembrie.

    Deşi au existat mai multe variante în vederea stabilirii datei
    alegerilor, membrii Cabinetului au optat pentru a doua duminică din decembrie.
    Purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu, a explicat această decizie.
    Liviu Iolu: În urma
    consultărilor s-a observat că există o majoritate de partide parlamentare care
    susţin această dată – 11 decembrie – şi anume: Partidul Naţional Liberal, UDMR,
    PMP şi UNPR. Susţineau data de 4 decembrie doar Partidul Social Democrat şi
    ALDE.

    Totodată, Guvernul a adoptat, printre altele, şi unele modificări în
    privinţa procedurii de vot pentru românii din străinătate. Maria Ligor,
    ministrul pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, a precizat că s-a dorit
    în principal eliminarea unor obstacole tehnice din calea votării. Astfel,
    românii pot vota fie prin corespondenţă, fie la secţiile de votare de pe lângă
    misiunile diplomatice, fie la noile secţii de vot organizate pe baza
    solicitării a cel puţin 100 de români aflaţi în străinătate într-o anumită
    regiune sau localitate. Maria Ligor: Românii cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate să poată vota la
    orice secţie de votare din străinătate, respectiv posibilitatea să fie înscrişi
    în listele suplimentare, indiferent de secţia de votare la care se prezintă.

    Sub semnul apropiatelor alegeri pentru un nou legislativ a debutat, la 1
    septembrie şi sesiunea parlamentară. Liderii principalelor formaţiuni spun că
    pe lista de priorităţi figurează proiecte care vizează mai multe domenii,
    social-economic, medical sau educaţional. Liderul PSD, Liviu Dragnea: Vorbim şi de diaspora, ne interesează acest
    domeniu, vorbim, de asemenea, de un proiect de lege care să dea posibilitatea
    guvernelor viitoare să aibă un instrument prin care să poată să creeze capacităţi
    de producţie.

    Şi PNL pregăteşte
    mai multe iniţiative legislative. Purtătorul de cuvânt al liberalilor, Adriana
    Săftoiu, enumeră proiectele pe care PNL le va iniţia în această sesiune
    parlamentară. Adriana Săftoiu: Legea
    privind statutul aleşilor locali, legea privind codul incompatibilităţilor
    aleşilor locali, legea cu privire la reprezentarea de gen în politică, legea
    privind prevenţia în sănătate, propunerea legislativă privind sărbătoarea zilei
    de 10 mai ca Ziua Independenţei Naţionale a României, legea mecenatului.

    Pe
    lista de proiecte ce aşteaptă să fie dezbătute de Parlament se află şi
    reducerea CAS cu 5%, legea avocaţilor, sau legea care să permită
    fumatul în spaţiile închise.

  • Aviz negativ pentru legea 41 din partea Comisiei pentru Cultură

    Aviz negativ pentru legea 41 din partea Comisiei pentru Cultură

    Comisia pentru Cultură din Camera Deputaților a avizat negativ propunerile pentru modificarea legii de organizare şi funcţionare a Radioului şi Televiziunii Publice. Deputații au adoptat un raport de respingere a inițiativei senatorului PSD, Georgică Severin, cu 13 voturi pentru, 12 împotrivă şi 2 abţineri, anunță Radio România Actualități.



    Inițiativa legislativă urmează să fie trimisă spre dezbatere și vot plenului Camerei Deputaţilor, Senatul fiind forul decizional. RRA mai precizează că “preşedintele Comisiei pentru Cultură, deputatul PNL Gigel Ştirbu, consideră că legea de funcţionare şi organizare a celor două instituţii ar trebui modificată numai după o amplă dezbatere publică, iar actuala iniţiativă legislativă nu rezolvă situaţia financiară a TVR, în schimb poate afecta activitatea Radioului public.”



  • Liliana Mincă: modificările legii SRR-SRTv nu vor fi votate

    Liliana Mincă: modificările legii SRR-SRTv nu vor fi votate

    Propunerea legislativă privind modificarea Legii de funcţionare a Societăţilor publice de Radio şi Televiziune se află în dezbaterea comisiilor de la Camera Deputaţilor. După votul din plen, actul normativ va merge la Senat, care este for decizional.


    Modificarea legislaţiei nu reprezintă o soluţie pentru rezolvarea problemei financiare a Televiziunii publice – afirmă deputatul UNPR, Liliana Mincă, membru în Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor.



    Într-un interviu pentru Radio România Actualităţi, Liliana Mincă a declarat că, în opinia sa, proiectul care propune modificarea Legii de funcţionare a SRR şi SRTV nu va trece de parlament în forma propusă de iniţiator:


    ”Cele două instituţii funcţionează după aceeaşi lege. La SRR, totul funcţionează foarte bine, la SRTV, avem probleme grave. Nu legislaţia este problema, ci managementul defectuos de-a lungul timpului.”



    Deputatul e de părere că parlamentarii nu vor vota modificările legii. Această lege nu o să treacă. Nici colegii domnului preşedinte Georgică Severin de la Senat nu vor vota în Camera Deputaţilor acest proiect de lege. Le-am văzut reacţiile, pentru că noi nici nu am ştiut de acest proiect de lege, nu am ştiut de modificarea Legii 41 în sensul prezentat de dl Severin presei.”



    Iulia Gherman/România Actualități

  • Modificări ale codurilor penale

    Modificări ale codurilor penale

    Preşedintele român, Klaus Iohannis, declara vineri că modificările propuse în Parlament la Codul penal şi cel de Procedură Penală sunt “neavenite”, adăugând că are o părere foarte proastă despre aceste iniţiative şi că lupta anticorupţie trebuie să continue în toată forţa. Cu toate acestea, luni, Senatul a adoptat un proiect de lege al guvernului de modificare a Codului penal şi a celui de Procedură Penală.



    Tot luni, după dezbateri şi un vot secret în plen, senatorii au aprobat un amendament care prevede schimbarea sintagmei “suspiciuni rezonabile”, folosită în prezent, cu formularea “probe şi indicii temeinice din care rezultă că o persoană a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală”, atunci când se dispun măsuri preventive cum ar fi reţinerea, controlul judiciar, controlul judiciar pe cauţiune, arestul la domiciliu sau arestarea preventivă.Potrivit motivaţiei iniţiatorilor, noua formulare este mai apropiată de principiul de drept consacrat, conform căruia cercetarea în stare de libertate este regula, iar dispunerea unor măsuri de arest să fie excepţia.



    Din opoziţie, senatorul PNL, Nicolae Vlad Popa, a criticat amendamentul şi a spus că nu poate fi de acord cu o modificare care schimbă radical arestarea preventivă. Nicolae Vlad Popa track: O asemenea prevedere nu există în nici un Cod de Procedură Penală din UE. Dacă procurorul are suspiciune, în 24 de ore urmează judecata. Şi la judecată trebuie să facă probe temeinice, dar în faza luării unei măsuri preventive “suspiciunea rezonabilă” este suficientă. În replică, senatorul PSD (la putere) Ioan Chelaru, unul dintre iniţiatori, a menţionat că amendamentul se referă la una dintre valorile fundamentale, libertatea.



    Ioan Chelaru: “Un procuror care propune şi un judecător care hotărăşte privarea de libertate, chiar preventivă, a unei persoane trebuie să poată gândi în raport de propria sa evaluare, dar şi în raport de criterii care pot fi palpabile”.O altă modificare adoptată tacit se referă la faptul că inculpatul reţinut sau arestat preventiv să poată fi încătuşat doar dacă este cercetat pentru o infracţiune comisă cu violenţă. Premierul Victor Ponta a declarat că a văzut la Senat votul unei “majorităţi covârşitoare”, de 88 la 20, ceea ce “înseamnă că toate grupurile parlamentare au votat pentru”. In opinia sa, modificarea



    Codului de Procedură Penală nu va împiedica procurorii să documenteze cazurile pe care le au în anchetă, iar cătuşele trebuie puse doar celor care sunt violenţi şi pun în pericol integritatea poliţiştilor. Proiectul de lege va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional.

  • Modificări ale Statutului parlamentarilor

    Modificări ale Statutului parlamentarilor

    Parlamentarii de la Bucureşti au făcut, în sfârşit, un prim pas, timid, spre reabilitare în ochii opiniei publice. Ei şi-au modificat Statutul în aşa fel încât urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a unui deputat sau senator să poată fi aprobate cu votul majorităţii celor prezenţi la şedinţa camerei care dezbate o astfel de cerere înaintată de procurori.



    Modificarea pune statutul aleşilor în acord cu legea fundamentală, aşa cum ceruse Curtea Constituţională. Ea se impunea demult, a susţinut în plen deputatul Mircea Toader, din partea opoziţiei liberale: “Nu facem altceva decât să adaptăm statutul la ceea ce trebuia făcut demult, pentru a nu crea Parlamentul României ca o pavăză pentru unii care sunt mai presus de lege. În cazul unora, s-a încuviinţat cererea procurorului cu majoritatea celor prezenţi, iar la alţii cu o majoritate din numărul total de senatori”. Pe viitor, anomalii procedurale de tipul celor evocate de liberalul Mircea Toader nu mai sunt posibile.



    Practica parlamentară s-a lovit recent de o astfel de situaţie, în cazul senatorului Dan Şova, pentru care Direcţia Anticorupţie ceruse încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive, sub acuzaţia de complicitate la abuz în serviciu. Majoritatea celor prezenţi au votat pentru, dar conducerea Senatului a decis că solicitarea DNA este respinsă, deoarece nu a fost întrunită o majoritate din numărul total al senatorilor. Aceasta deşi, în cazul deputaţilor, cereri similare au fost aprobate cu votul majorităţii simple a celor prezenţi, deci se crea discriminare între cele două camere.



    Arătat cu degetul în cazul Şova, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, s-a apărat, atunci, spunând că a acţionat potrivit regulamentului. Acum, se declară, el însuşi, mulţumit că modificarea adusă statutului parlamentarilor elimină orice ambiguităţi, demonstrând că aleşii nu sunt mai presus de lege. Călin Popescu-Tăriceanu: “Parlamentul nu încearcă sub nicio formă, sub pavăza unor prevederi care nu erau concordante cu Constituia, să acorde o protecţie, alta decât cetăţenilor obişnuiţi, pentru membrii Parlamentului. Suntem cu toţii egali în faţa legii şi înţelegem ca modificările pe care le facem să clarifice această problemă şi să nu mai dea loc la speculaţii.”



    Abuzul de imunitate de care se fac vinovaţi unii dintre legiuitori atunci când votează, nejustificat, contra cererilor DNA a minat credibilitatea şi popularitatea instituţiei parlamentare şi a făcut din ea ţinta favorită a reproşurilor formulate de experţii europeni care evaluează reforma judiciară şi lupta anticorupţie din România.



    Preşedintele Klaus Iohannis, critic consecvent al tentativelor de impunere a oricăror forme de supraimunitate pentru parlamentari, se declara, recent, dezamăgit că nu a reuşit, încă, să-i convingă pe aceştia că drumul pe care trebuie să-l aleagă este cel al integrităţii şi al respectului pentru justiţie.

  • Revizuirea Constituţiei şi procesul electoral în analiza parlamentară

    Revizuirea Constituţiei şi procesul electoral în analiza parlamentară

    La mai mult de un an de când Curtea Constituţională a respins proiectul de revizuire a legii fundamentale adoptat de parlament, la Bucureşti se reiau dezbaterile pe această temă. Primul proiect redactat de membrii comisiei a fost atacat de fostul PDL, iar judecătorii Curţii au decis atunci că unele prevederi se situează în afara limitelor revizuirii. Între acestea, se numără mecanismul stabilit pentru desemnarea premierului şi pierderea mandatului de parlamentar odată cu demisia din partidul politic pe listele căruia a fost ales sau la data înscrierii într-un alt partid.



    Curtea Constituţională a respins şi condiţia pusă în proiectul de revizuire ca la alegerile pentru Senat, pentru Camera Deputaţilor şi pentru funcţia de Preşedinte al României să poată participa “numai candidaţii care au avut domiciliul în România cu cel puţin 6 luni înainte de data alegerilor”. Judecătorii consideră că această constrângere duce la suprimarea dreptului fundamental de a alege şi de a fi ales. Nici precizarea că “minorităţile naţionale pot folosi în mod liber, în spaţiu public şi privat, propriile simboluri care reprezintă identitatea lor etnică, culturală, lingvistică şi religioasă” nu a fost considerată admisibilă.



    De asemenea, Curtea Constituţională a respins modul în care a fost definită autonomia universitară garantată în propunerea de revizuire, deoarece definiţia dată s-a considerat că dă naştere unei independenţe absolute a instituţiilor de învăţământ superior atât în gestionarea patrimoniului lor, cât şi în desemnarea structurilor şi funcţiilor de conducere.



    Pe masa de lucru a senatorilor şi deputaţilor au ajuns şi iniţiativele legislative cu privire la alegerile locale, înfiinţarea partidelor politice, finanţarea acestora şi a campaniilor electorale, în vederea depunerii de amendamente. Documentele se vor întoarce la Comisia de Cod Electoral însoţite de propunerile senatorilor şi ale deputaţilor, apoi vor fi supuse aprobării fiecarei camere legislative în parte.



    Cele mai importante modificări faţă de legislaţia actuală prevăd eliminarea votului multiplu prin introducerea unui sistem informatic de verificare a prezenţei la urne, alegerea preşedinţilor de consilii judeţene prin votul secret exprimat de jumătate plus unu din numărul consilierilor prezenţi, înfiinţarea partidelor politice cu doar trei membri şi acoperirea cheltuielilor din procesul electoral de la bugetul de stat pentru competitorii care obţin la alegeri cel puţin 3%.



    Marţi, în Comisia de cod electoral se vor discuta şi variantele de vot pentru diaspora, în încercarea de a găsi formula optimă pentru ca toţi românii să-şi poată exprima opţiunea la alegeri. Liberalii optează pentru scrutinul prin corespondenţă, în timp ce social-democraţii se pronunţă pentru votul electronic.