Reportaj despre ciobanul-autodidact Gheorghe Cârțan, precursor al Unirii de la 1 decembrie 1918. El a redeșteptat conștiința națională a românilor din Transilvania, aducându-le în condiții de clandestinitate cărți în limba română care au contribuit la înțelegerea unității etnice și lingvistice cu cei din Muntenia și Moldova.
Aoa şi 175 di añi, pi un câmp di ningă localitatea Islaz, pi mealu a Dunăllei, româñilli s-adunară apăndăsinda la cllimarea-a inițiatorilor Revoluției di la 1848 ditu Muntenia.
Loclu aleptu easti anamisa di Craiova, iu avea ahurhită Revoluția și s’avea ndreaptă un protu guvern provizoriu, revoluționar, și capitala a văsiliillei, București. Primul punct ali Proclamație di la Islaz, di la 9 cirişaru 1848, zbura ti independența-a văsiillei. Avea depoa pruvideri cadealihea revoluționare ti atelu kiro: egalitatea ndrepturlor politiţi, parlamentu democratic, domnitor aleptu ti un mandat di ţinţi añi, responsabilitatea a funcțiillei publiţi, libirtatea absolută a presăllei, ndreptul la alidzeri locale, armata națională, dizrobirea minoritatillei roma, ndreptul la învățământu, curmarea-a pideapsăllei degradante cu părjina, scutearea, tru zburari și faptă, a pideapsăllei cu moartea, emanciparea a uvreilor și ndrepturi politice ti “compatrioț di altă pisti”.
Și tu aestu kiro, multi ditu aesti reglementări lansate di revoluționarlli români aoa şi 175 di añi suntu deziderate sociale importante și gravi. Guvernul revoluționar di atumţea ahurhi s’bagă tru lucru aesti misuri ama intervenția armată a putearillei suzerane, Imperiul Otoman, azvimsi Revoluția din Muntenia și lli-pitricu tru exil pi revoluționari. Rusia mutrea revoluția ditu principatele române ca un posibil pretext cari s’lă aducă aesti locuri sumu stăpuiri. Europa a marilor imperii autocrate nu eara etimă salasă vără nădie ti democrație, și ici ti tendințili sociale și politice avansate, revoluționare. Tru 1848, tu continentulu eara mintitu di minări revoluționare. Mulță di revoluționarii români studia la Paris ică tru alti ţentri ali Revoluției europene din 1848 și adusiră acasă, tru principatele române, idheili revoluționare.
Tru marţu 1848, revoluția avea nkisită Iași, și avea un caracteru iriñeaticu. Acă părea că aproaki pripuirli revoluționare, domnitorlu ali Moldovă lli-ncllisi, până tru soni pi lideri. Furñia invocată eara naetea-a askeriloru ruse țariste ta s’aputrusească văsilia cu scupo s-dănăsească revoluția. Tru treilu principat bănatu majoritar di români, Transilvania, revoluția a românilor s-agudi di revoluția ungurilor cari nu lă dădea ndrepturile la cari avea nădie di sute di añi. Cunuscutlu lider revoluționar muntean Nicolae Bălcescu dusi tru Transilvania tra s’intermediadză ună akic4seari anamisa di Avram Iancu, liderul a românilor, și Lajos Kossuth, revoluționarlu ungur. Fu un eșec iara revoluția fu azvimtă di askerili habsburghiţi. Neise, tru tuă Europă, Revoluția di la 1848 fu zvimtă ama lucărli adi după ea fură cabaia importante, vărtoasi și tru idyiulu kiro subtile. După polimlu ali Crimeii, ditu 1856, s’băga tut ma acut problema a principatilor române, aflate totna anamisa di poftele imperiale ali Rusie și dominația otomană. Tru aestu context, românii avea ndrupari di la Franța, cumădusită di amirălu Napoleon al III-lea, un personaj esențial ali Revoluție ditu 1848 ditu Franța.
Tru yinaru 1859, cându s’băga problema ti alidzearea a unui domnitor și la Iași, și la București, politicieñilli români, majoritatea participanță la Revoluția di aoa şi 11 di añi, ciudusiră mărli canţelarii, puteri și diplomații cu alidzearea a idyillei persoane ca domnitor tru Moldova și tru Muntenia. Aestu era Alexandru Ioan Cuza, un altu participant la Revoluția di aoa şi 175 di añi. Neise, ca ună stihiseari și Cuza și Napoleon al III-lea muriră tru idyiulu anu, 1873, dimi aoa şi un secol și giumitate. Alăxerli istoriţi inițiate tru 1848 marcară a daua giumitate a secolului al XIX-lea și lu modelară secolul XX cata cum și lumea contemporană.
Autoru: Marius Tiţa
Armânipsearea: Taşcu Lala
În urmă cu 175 de ani, pe un câmp de lângă localitatea Islaz, pe malul
Dunării, românii s-au adunat răspunzând chemării inițiatorilor Revoluției de la
1848 din Muntenia. Locul ales se află între Craiova, unde începuse Revoluția și
se instalase deja un prim guvern provizoriu, revoluționar, și capitala țării,
București. Primul punct al Proclamației de la Islaz, de la 9 iunie 1848, vorbea
despre independența țării. Urmau prevederi cu adevărat revoluționare pentru
acele vremuri: egalitatea drepturilor politice, parlament democratic, domnitor
ales pentru un mandat de cinci ani, responsabilitatea funcției publice,
libertatea absolută a presei, dreptul la alegeri locale, armata națională,
dezrobirea minorității roma, dreptul la învățământ, desființarea pedepsei
degradante cu bătaia, desființarea, în vorbă și faptă, a pedepsei cu moartea,
emanciparea evreilor și drepturi politice pentru compatrioți de altă
credință.
Și în prezent, multe dintre aceste reglementări lansate de
revoluționarii români în urmă cu 175 de ani sunt deziderate sociale importante
și grave. Guvernul revoluționar de atunci a început să aplice aceste măsuri dar
intervenția armată a puterii suzerane, Imperiul Otoman, a înfrânt Revoluția din
Muntenia și i-a trimis în exil pe revoluționari. Rusia privea revoluția din
principatele române ca un posibil pretext care să le aducă aceste pământuri sub
stăpânire. Europa marilor imperii autocrate nu era dispusă să lase vreo
speranță democrației, și în niciun caz tendințelor sociale și politice avansate,
revoluționare. În 1848, întregul continent era răvășit de mișcări
revoluționare. Mulți dintre revoluționarii români studiau la Paris sau în alte
centre ale Revoluției europene din 1848 și au adus acasă, în principatele
române, ideile revoluționare.
În martie 1848, revoluția izbucnise la Iași, și
avea un caracter pașnic. Deși părea că acceptă propunerile revoluționare,
domnitorul Moldovei i-a arestat, până la urmă pe lideri. Motivul invocat era
intenția trupelor ruse țariste de a invada țara pentru a opri revoluția. În al
treilea principat locuit majoritar de români, Transilvania, revoluția românilor
s-a ciocnit de revoluția ungurilor care nu le acorda drepturile la care aspirau
de sute de ani. Cunoscutul lider
revoluționar muntean Nicolae Bălcescu a mers în Transilvania pentru a
intermedia o înțelegere între Avram Iancu, liderul românilor, și Lajos Kossuth,
revoluționarul ungur. A fost un eșec iar revoluția a fost înfrântă de trupele
habsburgice. De fapt, în întreaga Europă, Revoluția de la 1848 a fost înfrântă
dar urmările au fost extrem de importante, puternice și în același timp
subtile. După războiul Crimeii, din 1856, se punea tot mai acut problema
principatelor române, aflate mereu între poftele imperiale ale Rusiei și
dominația otomană. În acest context, românii aveau susținerea Franței, conduse
de împăratul Napoleon al III-lea, un personaj esențial al Revoluției din 1848
din Franța.
În ianuarie 1859, când se punea problema alegerii unui domnitor și
la Iași, și la București, politicienii români, majoritatea participanți la
Revoluția din urmă cu 11 ani, au uimit marile cancelarii, puteri și diplomații
cu alegerea aceleiași persoane ca domnitor în Moldova și în Muntenia. Acesta
era Alexandru Ioan Cuza, un alt participant la Revoluția de acum 175 de ani. În
întâmplător, și Cuza și Napoleon al III-lea au murit în același, 1873, adică
acum un secol și jumătate. Transformările istorice inițiate în 1848 au marcat a
doua jumătate a secolului al XIX-lea și au modelat secolul XX precum și lumea
contemporană.
De curând au fost sărbătoriţi 511 ani de
atestare documentară a judeţului Dâmboviţa, ocazie cu care timp de 5 zile
reşedinţa de judeţ, oraşul Târgovişte, a devenit centrul de atracţie al zonei,
arătându-şi întregul potenţial. Dincolo de evenimentele organizate pentru
descoperirea obiectivelor turistice din zonă, precum Ansamblul Brâncovenesc de
la Potlogi, Staţiunea Peştera-Padina sau Mănăstirea Dealu, atenţia a fost
concentrată pe Curtea Domnească de la Târgovişte.
Este unul din cele mai importante ansambluri de arhitectură din Țara
Românească. Ne face o scurtă prezentare Florin Burghui, ghid de turism: În interiorul Curţii Domneşti
dincolo de Turnul de apărare, Turnul Chindiei, avem şi ruinele Palatului
Domnesc şi Biserica Domnească. Istoria Curţii Domneşti începe de la Mircea cel
Bătrân şi se încheie cu Constantin Brâncoveanu. Există o listă a domnitorilor
Ţării Româneşti chiar la intrare.
Încă de la intrare, veți trece în revistă domnitorii curții domnești din
Târgoviște, de unde vine şi denumirea de Cetatea celor 33 de voievozi.
Intrarea se face pe sub turnul-clopotniță, construit la sfârșitul secolului al
XVI-lea. Puteţi vedea ruinele fostei cetăți, cu împărțirea pe încăperi și cu
ziduri de la cele mai vechi, până la cele care provin de la multele consolidări
și restaurări făcute de-a lungul timpului. Simbolul oraşului, Turnul Chindiei
are 27 de metri înălţime, oferind o panoramă asupra întregului oraş şi asupra munţilor.
Pentru a ajunge în vârf veți urca 122 de trepte, dispuse în spirală.
Tot în interiorul Curţii Domneşti, pe lângă monumentele de Ev Mediu, poate
fi văzut şi Muzeul tiparului şi al cărţii vechi româneşti. Este un muzeu unic
în România, asta şi datorită faptului că la Târgovişte, a fost tipărită prima
carte din spaţiul românesc.
Cu o vechime de mai bine de trei secole, în care a fost reşedinţă domnească
şi capitală a Ţării Româneşti, între 1396 şi 1714, Târgoviște îşi tentează vizitatorii cu
mărturii istorice mai vechi sau mai noi. Astfel, la Târgovişte există mai multe
muzee unicat în ţară, precum Muzeul Poliției Române, Muzeul Evoluției Omului în
Paleolitic, Muzeul Scriitorilor sau chiar muzeul din unitatea militară în care
au fost executați soții Ceaușescu.
Florin Burgui, ghid de turism, a detaliat: Muzeul este mic, dar prezintă sala în care soţii
Ceauşescu au stat pe timpul procesului, camera în care s-a efectuat vizita
medicală înainte de execuţie, camera în care au dormit în cele trei nopţi, unde
– ca fapt divers – au cerut să le fie apropiate paturilesingle, pentru a dormi
împreună ca într-un pat dublu, fiindca erau un cuplu foarte bine sudat. Există
şi farfurii, furculiţe pe care le-au folosit în acea perioadă. Iar în
exteriorul clădirii se merge în zona în care au fost executaţi.
Tot în colecţia de unicate a oraşului s-a adăugat în 2017 o Casă a
romanţei, care reuneşte în saloanele ei frumoase mărturii, documente valoroase,
partituri originale, fotografii şi lucruri care dovedesc cât de important este
acest gen muzical, nu doar pentru patrimoniul naţional, ci şi pentru
patrimoniul mondial. Trebuie precizat că la Târgovişte este organizat anual
Festivalul de romanţe Crizantema de aur, creat cu peste 50 de ani în urmă.
Pe strada centrală din oraş, cunoscută sub numele de Calea Domnească,
pentru că îşi poartă vizitatorii până la Curtea Domnească, mai există două
tentaţii: Muzeul de Istorie din Târgoviște, amplasat în fostul Palat de
Justiție, dar şi Muzeul de Artă din Târgoviște.
Situat pe drumul
care, traversând Carpații, leagă Transilvania de Muntenia, Câmpina are o
istorie de 500 de ani. Leagăn al
culturii și artei românești (Bogdan-Petriceicu Hașdeu, Nicolae Grigorescu), el
este, deopotrivă, oraș de pionierat al extracției și prelucrării mondiale a
petrolului. Despre trecut și prezent la Câmpina, stăm de vorbă cu Mădălin
Focșa, istoric al urbei.
Tu giumitatea-a secolui al XIX-lea, românii băna ampărţăţ tru trei prinţipate, pisti cari triţea mărli imperii europeane. Transilvania eara ună provinţie sumu control ică a cărunăllei maghiară, ică a Curtillei di Viena. Românilli, acă majoritari, nu avea ndrepturi. Moldova și Muntenia eara prinţipate autonome sumu suzearanitate otomană, cu niheamă controu di partea ali Rusie. Di sute di ani, polimili anamisa di aruși și turţă s’dădea pi teritoriul a lor, pi cari dauli imperii ș-lu vrea. Austria intervenea și ea tru niakicăseri, di avea di multu kiro tu planu stăpuirea a zonăllei. Polimlu a Crimeillei, nkisitu tru 1853, aduţi tru muabeti și problema a Prinţipatelor Dunărene, cum eara spusi cu aestă numă Moldova și Muntenia. Rusia fu azvimtă, tru aestu primu polimu modernu, di occidentalii cari s-adunară stogu ma multu contra ali Rusiei dicât s’ndrupască otomañilli.
Tutunăoară, Tratatlu di Paris, cari curmă polimlu ali Crimei, tru 1856, ari multi pruvideri importante. Tră Moldova și Valahia, aestea suntu esențiale. Ateali dauă principate ies ditu sfera di influență ali Rusie, ama arămân sumu suzeranitatea a turţălor. Basarabia, loată di la Moldova tru 1812, armâne la Rusia, cu excepția a sudlui, cari s’toarnă la prinţipat. Tru problema unirillei Muntenia și Moldova, părerli eara ampărțăte, tru arada-a puterlor garante di atumţea. Până tu soni, s-apufusi ca yinitorlu a românilor s’hibă apufusitu tamamu di elli, tru cadrul ași-număsitelor “divanuri ad-hoc”. Cu participarea reprezentanțălor aţilor ţinţi clasi suţiale di atumţea, divanurli aleapsiră unirea tru un singuru stat, cu un prinţipe xenu. Tu ahuhrita-a anlui 1859 s’agiundzi la alidzeri tră domnitor succesivi, la Iași și București. Ași căfta Tratatlu di Paris, ditu 1856. Moldova lu aleapsi, la 5 di yinaru, Alexandru Ioan Cuza.
La 24 di yinaru 1859, la alidzerli di București, tră tronlu ali Valahie, amintă tutu Alexandru Ioan Cuza. Surpriza easti maş nafoara a Prinţipatelor, tru Moldova și Muntenia videmu haraua tră unirea di facto apufusită tu aestă turlie. Mărli puteri căfta câti un domnitor, la Iași și la București, ama vărnu nu s’mindui să spună maxutarcu, că nu poati s’hibă zborlu di idyea persoană. Până tu soni, formula fu aprukeată, cu nădia că domnitorlu aleptu di dauă ori, Alexandru Ioan Cuza, va s’hibă alăxitu, la un momentu spus, di un prințu xenu, ditu ună mari casă văsilikească europeană. Aestu moment vini după tamamu șapti ani, tru 1866. Tru tută dumnillea a lui, Cuza feaţi gaereţ s’anvărtuşeadză unirea pi cari u reprezenta.
Preayalea, ayalea, Prinţipatele Unite amintă conținutlu a unui stat unitar și centralizat, cu un singur domnitor, un singur guvernu, un singuru parlamentu, ună singură armată și ună singură capitală, Bucureștiul. Multi nomuri, ama și practiţ a banăllei politică fură thimilliusiti atumţea. Nomurli pruvidzură maxusu reforme sociale și economice, cari deadiră silă mari ti dizvultarea a statlui unitu a românilor. Statlu a Prinţipatelor Unite Române fu unu andrupămintu ş-ti româñilli ditu Transilvania, și tră aţelli ditu Bucovina și Basarabia, cari băna sumu ocupație xeană, până la Marea Unire ditu 1918. Cuza fu pi scamnulu di domnille tamamu șapti ani. Tru 1866, el fu avinatu di la domnille, dupu ună goadă di statu iriñeatică. Fudzi ditu văsilie tră totna iara politicieñilli lu-aducu pi tronlu a Româniillei prințul Carol, ditu casa Hohenzollern-Sigmaringen.
Unirea faptă pritu ciudioasa diplo alidzeari di la 24 di yinaru 1859 eara ascăpată. Sumu Carol s’faţi ma largu modernizarea a Româniillei, tru ună domnille ţi s’bitisea natural tru anlu 1914, cându lumea s’arca tru Primlu Polimu Mondialu. Tru 1877, Carol cumănduseaşti România tru Polimlu di independență, contra a turţăloru. S’bitiseaşti, eroic, ună dipu lungă perioadă di dominație a Imperiului otoman contra a românilor. Tru 1881, România agiundzi regat și Carol I, văsille a românilor. Easti un rezultat, ună continuari a anămusitlui, dimi cu anami momentu ditu 1859, cându, la 24 di yinaru, româñilli spusiră şteari şi hăirlătică ta s’adună stogu, tru acțiunea-a lor politică și democratică.
Autoru: Marius Tiţa
Armânipsearea: Taşcu Lala
La mijlocul secolului al XIX-lea, românii
trăiau împărțiți în trei principate, peste care treceau marile imperii
europene. Transilvania era o provincie sub controlul fie al coroanei maghiare,
fie al Curții de la Viena. Românii, deși majoritari, nu aveau drepturi. Moldova
și Muntenia erau principate autonome sub suzeranitate otomană, cu un oarecare control
din partea Rusiei. De sute de ani, războaiele între ruși și turci se dădeau pe
teritoriul lor, pe care ambele imperii și-l doreau. Austria intervenea și ea în
dispute, nutrind de și mai mult timp speranțe la stăpânirea zonei. Războiul
Crimeii, izbucnit în 1853, aduce în discuție și problema Principatelor
Dunărene, cum mai erau numite Moldova și Muntenia. Rusia a fost înfrântă, în
acest prim război modern, de occidentalii care s-au unit mai mult împotriva
Rusiei decât în sprijinul otomanilor.
De asemenea, Tratatul de la Paris, care
pune capăt războiului Crimeii, în 1856, are multe prevederi importante. Pentru
Moldova și Valahia, acestea sunt esențiale. Cele două principate ies din sfera
de influență a Rusiei, dar rămân sub suzeranitatea turcilor. Basarabia, luată
de la Moldova în 1812, rămâne la Rusia, cu excepția sudului, care revine la
principat. În problema unirii Muntenia și Moldovei, părerile erau împărțite, în
rândul puterilor garante de atunci. Până la urmă, s-a decis ca viitorul
românilor să fie decis chiar de ei, în cadrul așa-numitelor divanuri ad-hoc.
Cu participarea reprezentanților celor cinci clase sociale de atunci,
divanurile au ales unirea într-un singur stat, cu un principe străin. La
începutul anului 1859 se ajunge la alegeri pentru domnitor succesive, la Iași
și București. Așa cerea Tratatul de la Paris, din 1856. Moldova l-a ales, la 5
ianuarie, pe Alexandru Ioan Cuza.
La 24 ianuarie 1859, la alegerile de la București,
pentru tronul Valahiei, iese câștigător tot Alexandru Ioan Cuza. Surpriza se
poate întâlni numai în afara Principatelor, în Moldova și Muntenia găsim
bucuria pentru unirea de facto înfăptuită în acest fel. Marile puteri
cereau câte un domnitor, la Iași și la București, dar nimeni nu s-a gândit să
menționeze, explicit, că nu poate fi vorba de aceeași persoană. Până la urmă,
formula a fost acceptată, sperându-se că domnitorul ales de două ori, Alexandru
Ioan Cuza, va fi înlocuit, la un moment dat, de un prinț străin, dintr-o mare
casă regală europeană. Acest moment a venit după fix șapte ani, în 1866. În
întreaga sa domnie, Cuza a făcut eforturi să consolideze unirea pe care o
reprezenta.
Treptat, Principatele Unite capătă conținutul unui stat unitar și
centralizat, cu un singur domnitor, un singur guvern, un singur parlament, o
singură armată și o singură capitală, Bucureștiul. Multe legi dar și practici
ale vieții politice au fost create atunci. Legile au prevăzut mai ales reforme
sociale și economice, care au dat un mare avânt dezvoltării statului unit al românilor.
Statul Principatelor Unite Române a fost un sprijin și pentru românii din
Transilvania, și pentru cei din Bucovina și Basarabia, care trăiau sub ocupație
străină, până la Marea Unire din 1918. Cuza a domnit fix șapte ani. În 1866, el
a fost înlăturat de la domnie, în urma unei lovituri de stat pașnice. Părăsește
țara pentru totdeauna iar politicienii reușesc să îl aducă pe tronul României
pe prințul Carol, din casa Hohenzollern-Sigmaringen.
Unirea realizată prin
surprinzătoarea dublă alegere de la 24 ianuarie 1859 era salvată. Sub Carol continuă
modernizarea României, într-o domnie ce se încheie natural în anul 1914, când
lumea se arunca în Primul Război Mondial. În 1877, Carol conduce România în
Războiul de independență, împotriva turcilor. Se încheie, eroic, o prea lungă
perioadă de dominație a Imperiului otoman asupra românilor. În 1881, România
devine regat și Carol I, rege al românilor. Este un rezultat, o continuare a
mirabilului moment din 1859, când, la 24 ianuarie, românii au știut să fie
uniți și eficienți, în acțiunea lor politică și democratică.
Provinciile istorice românești au, în bună parte, aceleași preparate și mâncăruri, însă există și diferențe date de condițiile istorice diferite. Aflată în Evul Mediu sub suzeranitatea Imperiului otoman, Muntenia a preluat de la turci și, uneori, a adaptat unele preparate gastronomice. Muntenia, după cum este denumită în prezent, Valahia sau Ţara Românească, după cum era menţionată în perioada Evului Mediu, şi-a construit o cultură gastronomică influenţată la început de bucătăria orientală și grecească, iar în secolul al 19-lea de bucătăria franceză, italiană și chiar germană. În documente sau în opere literare sunt menționate petrecerile date de domnitorii Munteniei în onoarea oaspeţilor străini, caracterizate printr-o abundenţă a preparatelor, uneori cu 60 de feluri de mâncare.
Şi boierii ofereau astfel de ospeţe, de obicei de Crăciun, Bobotează şi Paşte. La mesele boiereşti de altădată se folosea carnea de oaie, porc şi pasăre, cea de vită în general fiind evitată deoarece se considera că este un animal folosit la muncă. Această percepție s-a schimbat pe măsura ce tot mai mulți tineri se duceau la studii în vestul Europei și reveneau în țară nu numai cu vestimentație occidentală, dar și cu obiceiuri gastronomice care au dus la creșterea influenței bucătăriei franceze, italiene și germane asupra preparatelor gătite în bucătăriile domnești și boierești din Muntenia.
Ciorbele, acrite cu borş, sunt bogate în legume, folosindu-se îndeosebi carne de pasăre şi de vacă. Des întâlnită este şi ciorba de perişoare, dreasă cu smântână. Cu astfel de ciorbe îşi începeau ziua boierii de altădată, care se trezeau târziu şi care, evident, nu serveau micul dejun. Astfel de ciorbe, bine acrite, sunt pregătite și sunt servite în mod tradițional și în prezent, în ziua următoare unei petreceri care a ținut până în zori. Un alt preparat tradițional din Muntenia este piftia de cocoş, de gâscă sau cea de porc, fiind remarcat de călătorii străini și menționat în scrierile lor, la fel ca și fructele conservate în saramură, precum merele sau pepenii, care însoţeau o mâncare cu multă grăsime.
Există și multe preparate care, deși au răspândire la nivel național, poartă o denumire de origine, iar unul dintre acestea este friptura musceleană de vită. Muscelul este zona deluroasă din nord-vestul Munteniei, aflată între Câmpia Română și Carpații Meridionali, cu multe livezi și cu fânețe care au asigurat mereu bune condiții pentru creșterea oilor și a vitelor. Pentru friptura musceleană avem nevoie de un kg de pulpă de vită, de 3 cepe de mărime potrivită, de 3 morcovi, de puțină supă de oase, de ulei, piper și sare.
Carnea trebuie curățată de pielițe, feliată, după care se bate cu ciocanul de șnițele. Bucățile de carne, condimentate cu piper negru măcinat și date cu sare după gust, se pun într-un vas uns cu puțin ulei, iar între felii se întind straturi de ceapă tăiată solzișori și de morcovi tăiați rondele. Se toarnă și supa de oase, atât cât să acopere carnea, iar în continuare cităm indicațiile din rețeta recuperată dintr-un vechi caiet: “grijindu-ne să stropim friptura cu o parte din grăsime deasupra. Se dă la cuptor încins și odată ce s-a evaporat o parte de lichid, se adaugă zeama de oase sau apă, lăsându-se în cuptorul cu foc moale două ore.”
Provinciile istorice românești au, în bună parte, aceleași preparate și mâncăruri, însă există și diferențe date de condițiile istorice diferite. Aflată în Evul Mediu sub suzeranitatea Imperiului otoman, Muntenia a preluat de la turci și, uneori, a adaptat unele preparate gastronomice. Muntenia, după cum este denumită în prezent, Valahia sau Ţara Românească, după cum era menţionată în perioada Evului Mediu, şi-a construit o cultură gastronomică influenţată la început de bucătăria orientală și grecească, iar în secolul al 19-lea de bucătăria franceză, italiană și chiar germană. În documente sau în opere literare sunt menționate petrecerile date de domnitorii Munteniei în onoarea oaspeţilor străini, caracterizate printr-o abundenţă a preparatelor, uneori cu 60 de feluri de mâncare.
Şi boierii ofereau astfel de ospeţe, de obicei de Crăciun, Bobotează şi Paşte. La mesele boiereşti de altădată se folosea carnea de oaie, porc şi pasăre, cea de vită în general fiind evitată deoarece se considera că este un animal folosit la muncă. Această percepție s-a schimbat pe măsura ce tot mai mulți tineri se duceau la studii în vestul Europei și reveneau în țară nu numai cu vestimentație occidentală, dar și cu obiceiuri gastronomice care au dus la creșterea influenței bucătăriei franceze, italiene și germane asupra preparatelor gătite în bucătăriile domnești și boierești din Muntenia.
Ciorbele, acrite cu borş, sunt bogate în legume, folosindu-se îndeosebi carne de pasăre şi de vacă. Des întâlnită este şi ciorba de perişoare, dreasă cu smântână. Cu astfel de ciorbe îşi începeau ziua boierii de altădată, care se trezeau târziu şi care, evident, nu serveau micul dejun. Astfel de ciorbe, bine acrite, sunt pregătite și sunt servite în mod tradițional și în prezent, în ziua următoare unei petreceri care a ținut până în zori. Un alt preparat tradițional din Muntenia este piftia de cocoş, de gâscă sau cea de porc, fiind remarcat de călătorii străini și menționat în scrierile lor, la fel ca și fructele conservate în saramură, precum merele sau pepenii, care însoţeau o mâncare cu multă grăsime.
Există și multe preparate care, deși au răspândire la nivel național, poartă o denumire de origine, iar unul dintre acestea este friptura musceleană de vită. Muscelul este zona deluroasă din nord-vestul Munteniei, aflată între Câmpia Română și Carpații Meridionali, cu multe livezi și cu fânețe care au asigurat mereu bune condiții pentru creșterea oilor și a vitelor. Pentru friptura musceleană avem nevoie de un kg de pulpă de vită, de 3 cepe de mărime potrivită, de 3 morcovi, de puțină supă de oase, de ulei, piper și sare.
Carnea trebuie curățată de pielițe, feliată, după care se bate cu ciocanul de șnițele. Bucățile de carne, condimentate cu piper negru măcinat și date cu sare după gust, se pun într-un vas uns cu puțin ulei, iar între felii se întind straturi de ceapă tăiată solzișori și de morcovi tăiați rondele. Se toarnă și supa de oase, atât cât să acopere carnea, iar în continuare cităm indicațiile din rețeta recuperată dintr-un vechi caiet: “grijindu-ne să stropim friptura cu o parte din grăsime deasupra. Se dă la cuptor încins și odată ce s-a evaporat o parte de lichid, se adaugă zeama de oase sau apă, lăsându-se în cuptorul cu foc moale două ore.”
I se spune simplu Cuza, și la 200 de ani de la nașterea sa, la 20 martie 1820, sau 161 de la istorica sa dublă alegere ca
domn al Moldovei și Munteniei. Alexandru Ioan Cuza s-a născut acum două secole,
la Bârlad, într-o veche familie moldovenească. Și-a început studiile la Iași și
a obținut bacalaureatul la Paris. Revine în țară, intră în armată dar în 1848
participă activ și în primele rânduri la Revoluția din 1848. Este arestat dar
reușește să fugă în Transilvania, unde va participa la adunarea românilor de la
Blaj.
Se întoarce în Moldova și devine chiar pârcălab de Galați. În ianuarie 1859
erau programate alegeri de domn și la Iași și la București, după cum
stabiliseră puterile garante în problema Munteniei și a Moldovei, cele două principate
române. Tensiunea politică este uriașă, putându-se întâmpla orice, multe
interese externe fiind aruncate și ele în scenă. Alexandru Ioan Cuza se
dovedește a fi, până la urmă, soluția acceptată și la Iași și la București.
Este un moment unic în istoria românilor și a Europei, când o deplină
înțelegere și coordonare a unor politicieni progresiști, cei care cu mai bine
de un deceniu înainte făcuseră Revoluția de la 1848 din cele două principate
române, duc la realizarea visului național al unirii.
Dubla alegere a lui Cuza
înfăptuiește visul dintotdeuna al unirii românilor moldoveni și munteni și, pe
un fond de entuziasm patriotic general, începe un proces de modernizare a
societății românești și de consolidare a noii statalități. În timp și treptat
se unifică instituțiile esențiale ale statului și sunt create altele noi,
moderne. Apar universitățile de la Iași și București iar învățământul se
extinde semnificativ. A fost adoptat Codul Civil iar Biserica Ortodoxă,
majoritară, primește în fruntea sa un mitropolit, primul pas spre autocefalie.
Aceeași biserică este afectată, în 1863, de legea secularizării averilor
mănăstirești.
Un sfert din suprafața agricolă a Principatelor Unite aparținea
mănăstirilor, unele chiar din afara țării. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a
vrut chiar să bată monedă proprie, cu numele de romanat, dar puterea suzerană,
Imperiul Otoman, s-a opus decisiv. Odată finalizată opera de unificare a celor
două principate românești și crearea instituțiile moderne ale unui stat
puternic, se lansează reforme pe toate planurile, se dau legi importante,
așteptate de mult timp. Multe dintre aceste reforme, precum cea agrară, sunt prea
îndrăznețe pentru acele vremuri astfel că noua clasă politică, partidele în
formare, încep să se opună politicii domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Astfel,
în februarie, o conspirație din care făceau parte mulți dintre cei care
luptaseră pentru dubla sa alegere, numită de istorie monstruoasa coaliție, îl
obligă să abdice și să plece în exil. Nu a opus rezistență și nu a revendicat
niciodată tronul. De altfel, în 1873, avea să moară în Germania, la numai 53 de
ani. Alegerea lui Cuza la Iași și București, domnia sa de fix 7 ani, cât un
mandate de președinte al Franței, negocierile cu marile puteri ale vremii
pentru acceptarea unirii Principatelor, compromisurile clasei politice și
reformele lansate de domnitorul Alexandru Ioan Cuza sunt învăluite, de multe
ori, în legendă.
Ne este greu, uneori, să acceptăm că, fără mijloacele modern
de comunicare de astăzi, politicienii vremii au putut să pună în operă un plan
plin de imaginație, că unirea moldovenilor cu muntenii era chiar dorința
năprasnică a românilor de o parte și alta a Milcovului, râul ce funcționa drept
graniță între frați, că entuziasmul popular a fost uriaș și poate fi documentat
cu mărturiile momentului, că societatea românească a început să se dezvolte și
să se modernizeze cu o forță care fac din mandatul lui Cuza unul de mare
succes.
Teoria conspirației își ia și ea partea din epopeea domniei lui Cuza
iar misterul se amestecă de multe ori, și el, în discuție. Și ajungem în zilele
noastre, când pandemia care a îngrozit omenirea ne ocupă gândurile și
preocupările, nemaiavând loc de evocări istorice și de cultură. Probabil,
această prezentare a Radio România Internațional va fi singura ocazia când vom
afla că tocmai s-au împlinit două secole de la nașterea lui Alexandru Ioan
Cuza, domnitorul Unirii.
Astăzi vă invităm să profitaţi de vremea frumoasă şi să porniţi cu maşina
pe două dintre şoselele montane din ţara noastră: Transfăgărăşanul şi
Transalpina.
Transfăgărăşanul este cel mai spectaculos drum din România, leagă Muntenia
cu Transilvania, străbătând Munţii Făgăraş,cei mai înalţi munţi din România. Şoseaua
transcarpatică îşi atinge altitudinea maximă în apropiere de Lacul Bâlea. Pe
întregul traseu sunt construite 27 de poduri şi viaducte, dar şi cel mai lung
tunel din România (887 m), care străbate Muntele Paltinu, Tunelul Bâlea. Drumul
începe din comuna Arefu, în judeţul Argeş, la kilometrul 61 şi se termină în
comuna Cârţişoara (Sibiu).
Cota maximă atinsă de această şosea este de 2042 de metri, pe când
Transalpina, care traversează Munţii Parâng, atinge o altitudine de 2145 de
metri. Transalpina este numită şi Drumul Regilor, deoarece a fost amenajată în
vremea regelui Carol II. Şoseaua străbate
pe creste munţii Parâng, pe o lungime de aproape 148 de kilometri.
Punctul cel mai înalt îl reprezintă Pasul Urdele, unde ajunge la 2.145 de
metri. Transalpina a fost reparată şi
modernizată, devenind astfel atractivă pentru un număr tot mai mare de turişti.
Costin-Ion Corboianu este ghid de turism şi ne prezintă acest traseu pe care,
desigur, l-a şi urmat: Plecând din zona Gorjului, de la Novaci, ajungem în staţiunea Rânca, ajungem
la pasul Urdele, cea mai înaltă trecătoare din Parâng. Putem face, în zona
Urdele, un popas, putem fotografia. Depinde şi de timp, la 2000 şi de metri,
după care, să presupunem că avem o zi frumoasă, putem servi şi masa acolo, după
care coborâm spre Obârşia Lotrului, lacul Vidra, o zonă foarte frumoasă.
De la lacul Vidra putem ajungem, pe valea Lotrului, la Voineasa şi apoi pe
Valea Oltului, de unde ne îndreptăm spre Sibiu, iar de acolo spre Cârţişoara,
de unde începem să urcăm pe Transfăgărăşan. Costin Corboianu are însă o altă
recomandare, pornind de la lacul Vidra: De acolo mergem pe Transalpina spre Sebeş, lacul Oaşa, Mănăstirea Oaşa şi
acolo există o ramificaţie foarte interesantă şi, după ce se trece de lacul
Oaşa, se poate ajunge într-o zonă puţin cunoscută, deosebită, Poiana Sibiului.
Este acea zonă unde sunt cei mai vestiţi ciobani din întreaga Românie. Au nişte
case extraordinare şi o zonă cu totul şi cu totul specială. Jina este tot
acolo, lângă Poiana Sibiului. Sunt vreo trei sate care merită doar pentru ele
să ajungi acolo. După aceea, o cazare undeva în zona Sibiului, un tur pietonal
în Sibiu sau în zona Mărginimiii Sibiului. Rămânem de exemplu, la Orlat, la
Gura Râului, la Sibiel, Muzeul de icoane pe sticlă, obligatoriu şi după aceea
spre Cârţişoara, Transfăgărăşanul, cu popas la lacul Bâlea, şi coborâm spre Barajul
Vidraru, de asemenea, o oprire acolo, Curtea de Argeş, Curtea Domnească aş
recomanda eu, în primul rând.
Pentru un astfel de circuit este bine să vă rezervaţi două sau chiar trei
zile, pentru a vă bucura în tihnă de splendidele peisaje şi de obiectivele din
zonele străbătute.
Patriot, revoluționar, om politic, scriitor, istoric și om care a
făcut istorie. Astfel l-am putea caracteriza pe Nicolae Bălcescu, personalitate
a românilor din zbuciumatul secol al XlX-lea. Deşi toată lumea poate spune că a
auzit de el, în acelaşi timp se poate afirma că, în prezent, este o
personalitate aproape total uitată. Ca şi neobservată a trecut şi împlinirea,
în acest iunie, a două secole de la naşterea sa. Nici opera și nici viața sa,
de numai 33 de ani, nu sunt evocate, în mod semnificativ, cu această ocazie.
Aşadar, Nicolae Bălcescu s-a născut, în București, în 1819, acum 200 de ani, în
ziua de 29 iunie, la Bucureşti. A purtat numele de familie al mamei sale,
Zinca, originară din localitatea vâlceană Bălcești. A studiat la Sfântul Sava,
avându-l profesor pe Ion Heliade Rădulescu și coleg pe Ion Ghica. Mai târziu,
Ghica va evoca, într-o scrisoare adresată poetului Vasile Alecsandri, spiritul
dreptăţii şi dragostea pentru istorie a micului Bălcescu. În aceeași scrisoare,
Ion Ghica își amintește că îl vizitase pe Nicolae Bălcescu la închisoare, unde
era deţinut pentru participarea, la numai 21 de ani, la o conspiraţie
revoluţionară. La ieșire, împreună cu Ion Ghica și Christian Tell, înființează,
societatea secretă revoluționară Frăția, care avea deviza Dreptate și Frăție.
Gruparea se dezvoltă semnificativ, aderând tot mai mulți tineri revoluționari,
și se deschide chiar o filială la Paris, numită Societatea studenților
români, condusă de C. A. Rosetti. Din 1844, editează Magazin istoric pentru
Dacia, împreună cu ardeleanul August Treboniu Laurian. Ideea unirii românilor
îl face ca, în aceea perioadă, să călătorească pe la românii din afara
Munteniei, în Ardeal și Moldova, dar și în Italia și Franța. Anul revoluționar
1848 îl prinde în Franța, de unde revine la București și devine ministru de
externe în Guvernul provizoriu, revoluționar. La înăbușirea revoluției din
Muntenia, devine un exilat. Trece munţii în Transilvania unde negociază, fără
succes, între revoluționarii unguri și cei români. Ajuns la Paris scrie studiul
său istoric cel mai important Românii supt Mihai-Voievod Viteazul, rămas în
manuscris și publicat de Alexandru Odobescu, în 1861 – 1863. În 1851, Odobescu,
care îl admira pe Bălcescu, îl ajută la înființarea organizației Junimea
română.
Bălcescu este un precursor al unificării Europei, pe baze moderne,
revoluţionare, de libertate şi respectare a drepturilor omului. În 1852, bolnav
şi epuizat, încearcă să revină în Muntenia sau măcar în Moldova. Otomanii,
însă, nu îi iartă activitatea revoluţionară şi nu îi permit să debarce de pe
vasul de pe Dunăre pe care se afla. Urcă la bord o serie de prieteni şi mama
sa. Este ultima întâlnire, pentru că Nicolae Bălcescu urma să plece în Italia,
în sudul său însorit, pentru a-şi trata plămânii bolnavi. Avea să moară, exilat
şi fără speranţă, după ceva mai mult de o lună, la Palermo. Corpul său nu a
putut fi găsit de prietenii care au vrut să îl aducă în pământul ţării sale, pe
care a iubit-o atât de mult. O întreagă mitologie s-a născut în jurul
rămăşiţelor sale pământeşti, dar cert este că, la Palermo, memoria lui Nicolae
Bălcescu este cinstită şi onorată. Pe hotelul Alla Trinacria, unde şi-a trăit
ultimele clipe, se află o mare placă memorială care vorbeşte despre Nicolae
Bălcescu, distins istoric şi fervent patriot, luptător pentru ridicarea
României moderne.
Pe aceeaşi faţadă, se află o placă memorială dedicată chiar
lui Garibaldi, care a locuit în acest hotel zece ani după Bălcescu, în 1862,
când lupta pentru unificarea Italiei. Nu departe îi aflăm din nou pe cei doi
revoluţionari care nu s-au întâlnit dar au luptat pentru ţările lor. Este
parcul Garibaldi, dedicat marelui revoluţionar şi camarazilor săi de arme şi
luptă. Aici a fost ridicată o sculptură oferită de Academia Română, bustul lui
Nicolae Bălcescu, mare patriot şi istoric român, după cum este scris pe soclu.
Tricolorul românesc aşezat pe statuie de un necunoscut însoţeşte portretul de
piatră al Nicolae Bălcescu, un vizionar revoluţionar care şi-a dedicat scurta
şi intensa sa viaţă poporului român.
Astăzi ne oprim în Muntenia pentru a vă prezenta câteva mâncăruri specifice
acestei provincii (istorice româneşti situată între Carpaţi şi Dunăre). În Evul
Mediu, acest teritoriu alcătuia o formaţiune statală cunoscută şi sub numele de
Valahia sau Ţara Românească. În documentele vremii întâlnim referiri la
petrecerile date de domnitorii Munteniei în onoarea oaspeţilor străini şi la
abundenţa preparatelor de pe masa princiară. Şi boierii ofereau astfel de
ospeţe, de obicei de Crăciun, Bobotează şi Paşte. La aceste mese se dădeau şi
câte 60 de feluri de mâncare, iar mesenii erau obligaţi să golească farfuriile,
gestul contrar fiind considerat o mare jignire pentru gazdă. La mesele
boiereşti de altădată se folosea carnea de oaie, porc şi pasăre, cea de vită în
general fiind evitată deoarece se considera că este un animal muncit. Se
folosea totuşi zeama rezultată din fierberea cărnii de vită. Muntenia şi-a
construit o cultură gastronomică influenţată de bucătăria grecească, orientală,
franceză si italiană. Multe
cronici ale vizitatorilor străini fac referire la ospeţele domneşti şi
boiereşti din Valahia. În Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său
Teodosie, lucrare scrisă între 1513 şi 1521 de către domnitorul Neagoe Basarab
există, pe lângă enunţarea unor principii de guvernare a statului, şi (citez)
învătătura cătră fie-său Teodosie şi cătră alti domni, cătră toţi cum se cade
domnilor să şază la masă şi cum vor mâncă şi cum vor bea.
În reţetele munteneşti sunt folosite sortimente
variate de legume, carne, produse din carne, peşte, lapte, paste făinoase şi
fructe. Piftia de cocoş, de gâscă sau cea de porc reprezintă un preparat
tradiţional din Muntenia. Pe vremuri, oaspeţii străini care participau la
ospeţele domneşti sau boiereşti erau uimiţi de acest preparat, în care erau
introduse şi bucăţi de legume, care prin coloritul lor făceau o bună impresie,
la fel ca şi fructele conservate în saramură, precum merele sau pepenii, care
însoţeau o mâncare cu multă grăsime.
Ciorbele, acrite cu borş,
sunt bogate în legume, folosindu-se îndeosebi carne de pasăre şi de vacă. Des
întâlnită este şi ciorba de perişoare, dreasă cu smântână. Cu astfel de ciorbe
îşi începeau ziua boierii de altădată, care se trezeau târziu şi, evident, nu
serveau micul dejun.
În continuare, vă prezentăm modul de preparare a
ciorbei cu carne şi legume, acrită cu borş. Avem nevoie de o bucată de carne,
fie ea de porc, de vită sau de pasăre şi de multe legume: o ţelină, câte două
rădăcini de pătrunjel, păstârnac şi morcov, doi cartofi, mazăre, ardei gras, o
bucată de varză, o ceapă mare. De pe listă nu trebuie să lipsească sucul de
roşii sau bulionul, o legătură de verdeaţă: pătrunjel sau leuştean.
Într-o oală mare, se pune carnea la fiert, tăiată
cubuleţe şi se spumează de
câteva ori. Tot zarzavatul, tăiat în cuburi mici, se pune la fiert în aceeaşi
oală. Cu un sfert de oră inainte de a lua oala de pe foc adăugăm borşul, iar la
final, când şi carnea şi legumele sunt fierte mai punem suc de roşii, verdeaţa
tocată mărunt şi sare după gust. Ciorba se serveşte caldă, dreasă cu smântână
şi cu un ardei iute.
Astăzi ne oprim în Muntenia pentru a vă prezenta câteva mâncăruri specifice
acestei provincii (istorice româneşti situată între Carpaţi şi Dunăre). În Evul
Mediu, acest teritoriu alcătuia o formaţiune statală cunoscută şi sub numele de
Valahia sau Ţara Românească. În documentele vremii întâlnim referiri la
petrecerile date de domnitorii Munteniei în onoarea oaspeţilor străini şi la
abundenţa preparatelor de pe masa princiară. Şi boierii ofereau astfel de
ospeţe, de obicei de Crăciun, Bobotează şi Paşte. La aceste mese se dădeau şi
câte 60 de feluri de mâncare, iar mesenii erau obligaţi să golească farfuriile,
gestul contrar fiind considerat o mare jignire pentru gazdă. La mesele
boiereşti de altădată se folosea carnea de oaie, porc şi pasăre, cea de vită în
general fiind evitată deoarece se considera că este un animal muncit. Se
folosea totuşi zeama rezultată din fierberea cărnii de vită. Muntenia şi-a
construit o cultură gastronomică influenţată de bucătăria grecească, orientală,
franceză si italiană. Multe
cronici ale vizitatorilor străini fac referire la ospeţele domneşti şi
boiereşti din Valahia. În Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său
Teodosie, lucrare scrisă între 1513 şi 1521 de către domnitorul Neagoe Basarab
există, pe lângă enunţarea unor principii de guvernare a statului, şi (citez)
învătătura cătră fie-său Teodosie şi cătră alti domni, cătră toţi cum se cade
domnilor să şază la masă şi cum vor mâncă şi cum vor bea.
În reţetele munteneşti sunt folosite sortimente
variate de legume, carne, produse din carne, peşte, lapte, paste făinoase şi
fructe. Piftia de cocoş, de gâscă sau cea de porc reprezintă un preparat
tradiţional din Muntenia. Pe vremuri, oaspeţii străini care participau la
ospeţele domneşti sau boiereşti erau uimiţi de acest preparat, în care erau
introduse şi bucăţi de legume, care prin coloritul lor făceau o bună impresie,
la fel ca şi fructele conservate în saramură, precum merele sau pepenii, care
însoţeau o mâncare cu multă grăsime.
Ciorbele, acrite cu borş,
sunt bogate în legume, folosindu-se îndeosebi carne de pasăre şi de vacă. Des
întâlnită este şi ciorba de perişoare, dreasă cu smântână. Cu astfel de ciorbe
îşi începeau ziua boierii de altădată, care se trezeau târziu şi, evident, nu
serveau micul dejun.
În continuare, vă prezentăm modul de preparare a
ciorbei cu carne şi legume, acrită cu borş. Avem nevoie de o bucată de carne,
fie ea de porc, de vită sau de pasăre şi de multe legume: o ţelină, câte două
rădăcini de pătrunjel, păstârnac şi morcov, doi cartofi, mazăre, ardei gras, o
bucată de varză, o ceapă mare. De pe listă nu trebuie să lipsească sucul de
roşii sau bulionul, o legătură de verdeaţă: pătrunjel sau leuştean.
Într-o oală mare, se pune carnea la fiert, tăiată
cubuleţe şi se spumează de
câteva ori. Tot zarzavatul, tăiat în cuburi mici, se pune la fiert în aceeaşi
oală. Cu un sfert de oră inainte de a lua oala de pe foc adăugăm borşul, iar la
final, când şi carnea şi legumele sunt fierte mai punem suc de roşii, verdeaţa
tocată mărunt şi sare după gust. Ciorba se serveşte caldă, dreasă cu smântână
şi cu un ardei iute.
Transalpina este cea mai înaltă
şosea de pe teritoriul României, punctul maxim fiind la 2145 de metri înaltime,
pe o porțiune de aproximativ 20 de km, în județul Vâlcea, unde apare ca o
șosea de creastă. Este unul dintre cele mai vechi drumuri din Europa, construit de legiunile romane între anii 101 și 104, pentru a
cuceri Sarmisegetusa. Şoseaua are o lungime totala de 148 de
kilometri, traversând patru judeţe – Gorj, Vâlcea, Sibiu şi Alba – şi
munţii Parâng de la sud la nord. Pentru o mini-vacanţă de câteva zile,
există unităţi de cazare al căror preţ variază de la 140 de lei ( 30 euro) pe o
noapte la o cameră dublă, până la 200 de lei ( 42,5 euro)
pentru o noapte.
Transfăgărășanul este un alt drum spectaculos
care traversează Munții Făgăraș. Atinge o altitudine de 2.042 de metri la
Căldarea Glaciară Bâlea şi unește două
mari regiuni, Muntenia de Transilvania. I se mai spune drumul dintre nori. Lățimea
părții carosabile este de 6 metri şi are o lungime totală de 150 km. Are două
benzi de circulație, iar de-a lungul lui sunt 27 de viaducte și poduri. Între
Capra și Bâlea Lac se află cel mai mare tunel din țara noastră (887 metri) care
străbate muntele Paltinul. Din cauza stratului gros de
zăpadă, porţiunea de şosea între cascada Bâlea şi Bâlea Lac este închisă
din noiembrie şi până la sfârşitul lunii iunie. Pe traseul Transfăgărăşanului se găsesc multe unităţi de cazare cu preţuri în
jur de 100 de lei, camera dublă pentru o noapte.
TransRarăul este drumul din munţii Moldovei, care face legătura
dintre Valea Bistriţei, de la Chiril şi Valea Moldovei, la Pojorâta. Drumul,
are o lungime de 10 km iar unul dintre punctele sale de atracţie sunt Pietrele
Doamnei înalte de 70 de metri şi situate la altitudinea de 1634 de metri, în
Munţii Rarău. Si aici sunt unităţi de cazare cu preţuri care pornesc de la 90
sau 120 de lei pe noapte la camera dublă, până la 200 de lei pe noapte, camera
dublă cu mic dejun inclus.
TransBucegiul este o altă spectaculoasă şosea montană,
redeschisă circulaţiei după lunile de iarnă. Drumul urcă la aproape 2.000 de
metri altitudine, iar apoi coboară la 1.400 de metri, pe platoul Padina. Este
singurul drum care ne poarta prin Munţii Bucegi, până la apropierea
obiectivelor turistice – Sfinxul şi Babele. Cabana Padina de pe acest traseu este deschisă tot timpul
anului, are o capacitate de cazare de 130 de locuri (60 locuri iarna), în 2
corpuri de clădire