Radio România Internațional

Tag: muraturi

  • Gogoşari pentru sezonul rece

    Gogoşari pentru sezonul rece

    Conservarea prin diferite metode a unor legume, precum gogonelele, castraveţii, varza, conopida, ardei capia, mere, morcovi şi alte rădăcinoase reprezintă una dintre activităţile ce ţin de pregătirile pentru iarnă. În cămările multor gospodării din România întâlnim astfel de legume conservate care pot fi folosite, în următoarele luni, ca salate sau gustări.

    Şi gogoşarii sunt puşi la borcan pentru salatele din timpul iernii. Cea mai răspândită metodă este conservarea în oţet, întâlnită nu numai in România, ci şi în alte state europene. De dimensiunea unei castane şi sub denumirea de “red cherry pepperoni”, acri, din cauza oţetului în care au fost conservaţi şi dulci, din cauza zahărului sau a mierii adăugate în cursul procesului de conservare, aceşti mini-gogoşari sunt umpluţi cu brânză grasă. Având dimensiuni mult mai mari, gogoşarii de pe pieţele româneşti sunt umpluţi cu varză albă, varză roşie sau buchete de conopidă. Gogoşarii umpluţi cu varză pot fi conservaţi în saramură, iar cei umpluţi cu mici buchete de conopidă, în oţet.

    Pentru gogoşarii cu conopidă, mai avem nevoie de un litru de oţet , de piper boabe, de câteva foi de dafin, de câteva linguri de miere şi de sare. După spălare, gogoşarilor li se îndepărtează cu grijă codiţa, cotorul şi eventualele seminţe rămase în interior. Conopida se desface în buchete mici care sunt introduse în gogoşari. Astfel umpluţi, gogoşarii sunt băgaţi în borcane în care se toarnă un amestec de apă şi oţet, proporţia fiind de 2,5 litri de apă la un litru de oţet. Aceste amestec trebuie pus într-o oală şi adus la fierbere. În acest amestec adăugăm două-trei frunze de dafin, vreo 10 boabe de piper negru şi o linguriţă de boabe de muştar. În borcan se pun bucăţi mici de hrean, o rădăcină care are rolul de a contribui, prin calităţile sale antiseptice, la o mai bună conservare a gogoşarilor.

    În timpul fierberii acestui amestec, adăugăm o lingură de sare pentru fiecare litru de apă şi câte o lingură de zahăr sau miere. După ce a ajuns la fierbere, turnăm acest amestec peste gogoşarii din borcane, având grijă ca aceştia să fie acoperiţi integral. Punem imediat capacul sau o folie de celofan la gura borcanului, folie pe care o întindem şi o legăm cu un elastic sau cu o sfoară. Gogoşarii pot fi conservaţi în oţet şi fără a fi umpluţi, după ce au fost curăţaţi şi tăiaţi în 4 … 6 părţi. Peste gogoşarii puşi în borcane se toarnă acelaşi amestec de apă şi oţet. Se pune capacul sau folia de celofan bine întinsă, se lasă să se răcească lent după care borcanele trebuie depozitate într-un loc răcoros. În maximum două săptămâni, gogoşarii sunt buni pentru a fi consumaţi ca salată alături de o mâncare bogată în grăsimi.

  • Pepeni muraţi

    Pepeni muraţi

    În multe gospodării din România, conservarea unor legume în saramură sau în oţet reprezintă o adevărată tradiţie, cu reţete transmise din generaţie în generaţie. Sunt conservate astfel legume precum gogonelele, castraveţii, conopida, pepenii roşii de dimensiuni mici, vinetele, ceapa, ardeii capia, morcovii şi ţelina, dar şi fructe precum merele şi gutuile. Despre pepenii roşii muraţi există referinţe în cronicile unor străini veniţi în ţările române, aceştia fiind surprinşi de legumele şi fructele în saramură, în special de pepenele roşu, tăiat în stea şi prezentat astfel mesenilor.



    Conservarea pepenilor în saramură este destul de simplă. Sunt folosiţi pepeni de dimensiuni mici, rămaşi pe câmp cum se spune la spartul bostanei. Pe lângă pepeni, mai avem nevoie de câteva crenguţe de mărar uscat, de câţiva morcovi şi două rădăcini de hrean, frunze de ţelină, câţiva câţei de usturoi, precum şi câţiva ardei iuţi.



    Avem nevoie şi de un recipient cu gura destul de largă astfel încât înăuntrul acestuia să putem pune pepenii întregi. Aşezăm câteva crenguţe de mărar, apoi punem pepenii, în partea de jos a recipientului pe cei mai mari care se murează mai greu. Adăugăm morcovii, tăiaţi rondele, căţeii de usturoi, curăţaţi, hreanul, tăiat fâşii şi ardeii iuţi.



    În partea de sus punem câteva ramuri de ţelină, pentru un plus de aromă. Turnăm apoi o saramură fierbinte, un amestec de apă şi sare, proporţia fiind de o lingură şi jumătate de sare la un litru de apă. Recipientul trebuie păstrat circa o săptămână la cald, pentru ca legumele să se acrească, după care trebuie depozitate într-un loc răcoros.



    Fructele şi legumele pot fi puse în saramură şi în diverse combinaţii, rezutând murăturile asortate. Pot fi puse laolaltă gogonele, pepeni roşii de mici dimensiuni, mere, morcov, ţelină, castraveţi şi conopidă. Trebuie alese gogonele cu o culoare albă şi nu verde închis, deoarece ar putea avea un gust uşor amărui. De asemenea, unele soiuri de mere se tercuiesc în saramură şi, din acest motiv, trebuie alese anumite soiuri de mere.



    Pe lângă gogonele, în acelaşi recipient, fie el borcan de sticlă, vas din plastic sau butoi din lemn, punem la murat morcovi, tăiaţi rondele, ţelină, tăiată, de asemenea, în felii, câţiva ardei capia şi chiar câţiva ardei iuţi, care vor da un gust uşor picant murăturilor.

  • Pepeni muraţi

    Pepeni muraţi

    În multe gospodării din România, conservarea unor legume în saramură sau în oţet reprezintă o adevărată tradiţie, cu reţete transmise din generaţie în generaţie. Sunt conservate astfel legume precum gogonelele, castraveţii, conopida, pepenii roşii de dimensiuni mici, vinetele, ceapa, ardeii capia, morcovii şi ţelina, dar şi fructe precum merele şi gutuile. Despre pepenii roşii muraţi există referinţe în cronicile unor străini veniţi în ţările române, aceştia fiind surprinşi de legumele şi fructele în saramură, în special de pepenele roşu, tăiat în stea şi prezentat astfel mesenilor.



    Conservarea pepenilor în saramură este destul de simplă. Sunt folosiţi pepeni de dimensiuni mici, rămaşi pe câmp cum se spune la spartul bostanei. Pe lângă pepeni, mai avem nevoie de câteva crenguţe de mărar uscat, de câţiva morcovi şi două rădăcini de hrean, frunze de ţelină, câţiva câţei de usturoi, precum şi câţiva ardei iuţi.



    Avem nevoie şi de un recipient cu gura destul de largă astfel încât înăuntrul acestuia să putem pune pepenii întregi. Aşezăm câteva crenguţe de mărar, apoi punem pepenii, în partea de jos a recipientului pe cei mai mari care se murează mai greu. Adăugăm morcovii, tăiaţi rondele, căţeii de usturoi, curăţaţi, hreanul, tăiat fâşii şi ardeii iuţi.



    În partea de sus punem câteva ramuri de ţelină, pentru un plus de aromă. Turnăm apoi o saramură fierbinte, un amestec de apă şi sare, proporţia fiind de o lingură şi jumătate de sare la un litru de apă. Recipientul trebuie păstrat circa o săptămână la cald, pentru ca legumele să se acrească, după care trebuie depozitate într-un loc răcoros.



    Fructele şi legumele pot fi puse în saramură şi în diverse combinaţii, rezutând murăturile asortate. Pot fi puse laolaltă gogonele, pepeni roşii de mici dimensiuni, mere, morcov, ţelină, castraveţi şi conopidă. Trebuie alese gogonele cu o culoare albă şi nu verde închis, deoarece ar putea avea un gust uşor amărui. De asemenea, unele soiuri de mere se tercuiesc în saramură şi, din acest motiv, trebuie alese anumite soiuri de mere.



    Pe lângă gogonele, în acelaşi recipient, fie el borcan de sticlă, vas din plastic sau butoi din lemn, punem la murat morcovi, tăiaţi rondele, ţelină, tăiată, de asemenea, în felii, câţiva ardei capia şi chiar câţiva ardei iuţi, care vor da un gust uşor picant murăturilor.

  • Gogonele, castraveţi şi alte legume în saramură

    Gogonele, castraveţi şi alte legume în saramură

    În multe gospodării din România, în pregătirile de iarnă intră şi conservarea unor legume, precum gogonelele, castraveţii, conopida, pepenii roşii de dimensiuni mici, ardei capia, mere, morcovi şi ţelină. Toate aceste legume conservate în saramură pot fi consumate în general ca salate. În saramură pot fi conservate legume precum gogonele, castraveţii, conopida, ardei capia, morcovi şi ţelină, ba chiar şi mere sau pepenii roşii de dimensiuni mici.



    Castraveţii în saramură sunt folosiţi, în combinaţie cu alte legume fierte şi mărunţite, la diferite salate servite ca aperitive. Pentru conservarea castraveţilor în saramură, avem nevoie de sare, boabe de muştar, hrean, usturoi şi ramuri uscate de mărar. Alegem castraveţii, preferabil pe cei de dimensiune mai mică, şi îi spălăm cu apă rece. Curăţăm hreanul şi îl tăiem în şuviţe mici, iar căpăţânile de usturoi le desfacem în căţei pe care îi zdrobim uşor, fără a-i mai curăţa.



    Punem castraveţii într-un borcan, bidon de plastic sau butoi, având grijă să punem din când în când bucăţi de hrean şi căţei de usturoi. Adăugăm boabe de muştar, iar deasupra punem ramurile de mărar uscat. Saramura se obţine punând o lingură şi jumătate de sare la un litru de apă. După ce a adat în fiert, apa trebuie turnată peste castraveţi, Închidem bidonul sau barcanul cu un capac şi îl lăsăm într-un loc mai călduros timp de 2-3 zile, după care îl mutăm într-un loc mai rece.



    La fel procedăm şi cu gogonelele. Trebuie alese gogonele cu o culoare albă şi nu verde închis, deoarece ar putea avea un gust uşor amărui. După cumpărare sau după recoltare, pentru a fi mai aspectuoase, putem lăsa gogonelele timp de o zi sau două deoarece unele dintre ele vor căpăta o culoare gălbuie-roşiatică. Pe lângă gogonele, în acelaşi recipient, fie el borcan de sticlă, recipient din plastic sau butoi din lemn, putem pune la murat morcovi, tăiaţi rondele, ţelină, tăiată de asemenea în felii, câţiva ardei capia şi ardei iuţi, mere şi pepeni verzi de dimensiuni mici, cei care rămân de obicei toamna pe câmp.



    Adăugăm hrean, tăiat în şuviţe şi căţei de usturoi, pe care îi zdrobim uşor. După ce am umplut recipientul cu legumele dorite, turnăm saramură fierbinte. Zeama din butoaie trebuie vânturată deoarece la suprafaţă se poate forma o peliculă de culoare albă numită şi floare.



    Pentru că nu sunt mari diferenţe în ceea ce priveşte pregătirea, gogonelele şi castraveţii pot fi puse laolaltă cu alte legume în acelaşi recipient. O combinaţie excelentă este este cea de ardeii graşi sau gogoşari cu varză albă sau roşie. Tocăm varza şi o punem în ardeii sau gogoşarii cărora le-am îndepărtat cotorul. După ce i-am umplut, îi aşezăm în borcan şi turnăm saramură peste ei. Ardeii umpluţi cu varză pot fi serviţi ca salată.

  • Gogonele, castraveţi şi alte legume în saramură

    Gogonele, castraveţi şi alte legume în saramură

    În multe gospodării din România, în pregătirile de iarnă intră şi conservarea unor legume, precum gogonelele, castraveţii, conopida, pepenii roşii de dimensiuni mici, ardei capia, mere, morcovi şi ţelină. Toate aceste legume conservate în saramură pot fi consumate în general ca salate. În saramură pot fi conservate legume precum gogonele, castraveţii, conopida, ardei capia, morcovi şi ţelină, ba chiar şi mere sau pepenii roşii de dimensiuni mici.



    Castraveţii în saramură sunt folosiţi, în combinaţie cu alte legume fierte şi mărunţite, la diferite salate servite ca aperitive. Pentru conservarea castraveţilor în saramură, avem nevoie de sare, boabe de muştar, hrean, usturoi şi ramuri uscate de mărar. Alegem castraveţii, preferabil pe cei de dimensiune mai mică, şi îi spălăm cu apă rece. Curăţăm hreanul şi îl tăiem în şuviţe mici, iar căpăţânile de usturoi le desfacem în căţei pe care îi zdrobim uşor, fără a-i mai curăţa.



    Punem castraveţii într-un borcan, bidon de plastic sau butoi, având grijă să punem din când în când bucăţi de hrean şi căţei de usturoi. Adăugăm boabe de muştar, iar deasupra punem ramurile de mărar uscat. Saramura se obţine punând o lingură şi jumătate de sare la un litru de apă. După ce a adat în fiert, apa trebuie turnată peste castraveţi, Închidem bidonul sau barcanul cu un capac şi îl lăsăm într-un loc mai călduros timp de 2-3 zile, după care îl mutăm într-un loc mai rece.



    La fel procedăm şi cu gogonelele. Trebuie alese gogonele cu o culoare albă şi nu verde închis, deoarece ar putea avea un gust uşor amărui. După cumpărare sau după recoltare, pentru a fi mai aspectuoase, putem lăsa gogonelele timp de o zi sau două deoarece unele dintre ele vor căpăta o culoare gălbuie-roşiatică. Pe lângă gogonele, în acelaşi recipient, fie el borcan de sticlă, recipient din plastic sau butoi din lemn, putem pune la murat morcovi, tăiaţi rondele, ţelină, tăiată de asemenea în felii, câţiva ardei capia şi ardei iuţi, mere şi pepeni verzi de dimensiuni mici, cei care rămân de obicei toamna pe câmp.



    Adăugăm hrean, tăiat în şuviţe şi căţei de usturoi, pe care îi zdrobim uşor. După ce am umplut recipientul cu legumele dorite, turnăm saramură fierbinte. Zeama din butoaie trebuie vânturată deoarece la suprafaţă se poate forma o peliculă de culoare albă numită şi floare.



    Pentru că nu sunt mari diferenţe în ceea ce priveşte pregătirea, gogonelele şi castraveţii pot fi puse laolaltă cu alte legume în acelaşi recipient. O combinaţie excelentă este este cea de ardeii graşi sau gogoşari cu varză albă sau roşie. Tocăm varza şi o punem în ardeii sau gogoşarii cărora le-am îndepărtat cotorul. După ce i-am umplut, îi aşezăm în borcan şi turnăm saramură peste ei. Ardeii umpluţi cu varză pot fi serviţi ca salată.

  • Mâncare ţărănească cu pui

    Mâncare ţărănească cu pui

    Una dintre mâncărurile specifice în
    mediul rural, dar pregătită şi la serbările câmpeneşti, este puiul pregătit cu
    diferite legume, în funcţie de care avem mai multe variante. Într-o carte de
    bucate apărută în urmă cu peste 60 de ani am întâlnit o astfel de reţetă,
    preluată la rându-i dintr-o scriere mai veche, redactată într-o formă arhaică.
    Puiul, despre care se spunea că fusese crescut în gospodărie şi hrănit natural,
    trebuia desfăcut în câteva bucăţi.

    Într-un vas dat cu untură se punea la bază
    un strat de ceapă tocată mărunt şi câteva roşii jupuite de piele. După ce se
    înmuia ceapa şi se stingea în bulion sau în suc de roşii, se adăugau bucăţile de
    pui, precum şi câteva şuviţe de ardei gras, mărar şi frunze tocate de
    pătrunjel, un ardei iute pentru a condimenta această mâncare şi sare după gust.
    Se adaugă apă şi se lasă să fiarbă la foc mic, fie pe aragaz, fie deasupra
    jarului, dacă această mâncare este pregătită în aer liber.


    O altă variantă cu un mod de preparare
    asemănător este ostropelul, la care se foloseşte şi usturoi. Avem nevoie de un
    pui, de câteva pulpe de pui sau de partea inferioară a pulpelor de pui, de două cepe, de câţiva
    căţei de usturoi, de câteva roşii sau de suc de roşii, de ulei, de puţin vin
    alb, o foaie de dafin, piper, cimbru, o legătură de pătrunjel şi sare. Puiul
    trebuie tranşat în bucăţi potrivit de mari pe care le spălăm, le scurgem de apă
    şi apoi le rumenim în ulei într-o tigaie sau într-un ceaun.

    Tot în ulei călim
    uşor ceapa, tăiată solzişori şi apoi adăugăm roşiile tăiate cubuleţe sau sucul
    de roşii, un fir de cimbru, o foaie de dafin şi câteva boabe de piper. Într-un
    vas punem ceapa călită amestecată cu roşii şi cu celelalte ingrediente, precum
    şi carnea de pui rumenită. Adăugăm apă sau, eventual, un pahar cu vin şi lăsăm
    să fiarbă înăbuşit, la foc mic, până ce sosul scade. Ostropelul poate fi servit
    împreună cu o porţie de mămăligă şi cu murături.


    O variantă boierească
    este cea în care carnea de pui este combinată cu conopida. Avem nevoie de un pui, de un pahar cu smântână, coajă de lămâie, câteva
    linguri de făină, o legătură de pătrunjel și, desigur, de o conopidă. Tăiem
    puiul în câteva bucăți și, fiind o rețetă boierească, îl rumenim în unt după
    care adăugăm puțină supă, lăsându-l să fiarbă înăbușit.

    Tot în unt rumenim și
    câteva linguri de făină, obținând un rântaș pe care îl turnăm, după ce l-am
    subțiat cu puțină supă, peste bucățile de pui. Desfacem o conopidă în buchete
    mici, pe care le punem la fiert pentru circa jumătate de oră împreună cu
    bucățile de carne. Spre final, presărăm coajă rasă de lămâie și punem sare după
    gust. Atunci când mâncarea este pusă în farfurii, deasupra se toarnă puțină
    smântână și se presară frunze tocate de pătrunjel.

  • Mâncare ţărănească cu pui

    Mâncare ţărănească cu pui

    Una dintre mâncărurile specifice în
    mediul rural, dar pregătită şi la serbările câmpeneşti, este puiul pregătit cu
    diferite legume, în funcţie de care avem mai multe variante. Într-o carte de
    bucate apărută în urmă cu peste 60 de ani am întâlnit o astfel de reţetă,
    preluată la rându-i dintr-o scriere mai veche, redactată într-o formă arhaică.
    Puiul, despre care se spunea că fusese crescut în gospodărie şi hrănit natural,
    trebuia desfăcut în câteva bucăţi.

    Într-un vas dat cu untură se punea la bază
    un strat de ceapă tocată mărunt şi câteva roşii jupuite de piele. După ce se
    înmuia ceapa şi se stingea în bulion sau în suc de roşii, se adăugau bucăţile de
    pui, precum şi câteva şuviţe de ardei gras, mărar şi frunze tocate de
    pătrunjel, un ardei iute pentru a condimenta această mâncare şi sare după gust.
    Se adaugă apă şi se lasă să fiarbă la foc mic, fie pe aragaz, fie deasupra
    jarului, dacă această mâncare este pregătită în aer liber.


    O altă variantă cu un mod de preparare
    asemănător este ostropelul, la care se foloseşte şi usturoi. Avem nevoie de un
    pui, de câteva pulpe de pui sau de partea inferioară a pulpelor de pui, de două cepe, de câţiva
    căţei de usturoi, de câteva roşii sau de suc de roşii, de ulei, de puţin vin
    alb, o foaie de dafin, piper, cimbru, o legătură de pătrunjel şi sare. Puiul
    trebuie tranşat în bucăţi potrivit de mari pe care le spălăm, le scurgem de apă
    şi apoi le rumenim în ulei într-o tigaie sau într-un ceaun.

    Tot în ulei călim
    uşor ceapa, tăiată solzişori şi apoi adăugăm roşiile tăiate cubuleţe sau sucul
    de roşii, un fir de cimbru, o foaie de dafin şi câteva boabe de piper. Într-un
    vas punem ceapa călită amestecată cu roşii şi cu celelalte ingrediente, precum
    şi carnea de pui rumenită. Adăugăm apă sau, eventual, un pahar cu vin şi lăsăm
    să fiarbă înăbuşit, la foc mic, până ce sosul scade. Ostropelul poate fi servit
    împreună cu o porţie de mămăligă şi cu murături.


    O variantă boierească
    este cea în care carnea de pui este combinată cu conopida. Avem nevoie de un pui, de un pahar cu smântână, coajă de lămâie, câteva
    linguri de făină, o legătură de pătrunjel și, desigur, de o conopidă. Tăiem
    puiul în câteva bucăți și, fiind o rețetă boierească, îl rumenim în unt după
    care adăugăm puțină supă, lăsându-l să fiarbă înăbușit.

    Tot în unt rumenim și
    câteva linguri de făină, obținând un rântaș pe care îl turnăm, după ce l-am
    subțiat cu puțină supă, peste bucățile de pui. Desfacem o conopidă în buchete
    mici, pe care le punem la fiert pentru circa jumătate de oră împreună cu
    bucățile de carne. Spre final, presărăm coajă rasă de lămâie și punem sare după
    gust. Atunci când mâncarea este pusă în farfurii, deasupra se toarnă puțină
    smântână și se presară frunze tocate de pătrunjel.

  • Legume conservate în oţet

    Legume conservate în oţet


    Castraveţii şi gogoşarii conservaţi în oţet sunt legumele ce mai des întâlnite în cămările româneşti.


    Conservarea gogoşarilor în oţet este întâlnită nu numai in România, ci şi în alte state europene. De dimensiunea unei castane şi sub denumirea de “red cherry pepper”, acri, datorită oţetului în care au fost conservaţi şi dulci, din cauza zahărului adăugat ca ingredient în cursul procesului de conservare, aceşti mini-gogoşari sunt umpluţi cu brânză grasă.



    Gogoşarii de pe pieţele româneşti au dimensiuni mult mai mari şi pot fi umpluţi nu doar cu brânză, ci şi cu varză albă, varză roşie sau conopidă. Pot fi conservaţi în saramură precum gogonelele sau varza acră, cât şi în oţet. Pentru gogoşarii umpluţi cu varză, avem nevoie de 5 kg de gogoşari, de una sau două verze albe, de două ţeline mari, de un kg de morcovi, de un litru de oţet şi de puţin ulei, de piper boabe, de câteva foi de dafin, de câteva linguri de miere şi de sare.



    După spălare, gogoşarilor li se îndepărtează cu grijă codiţa, cotorul şi eventualele seminţe rămase în interior. Se toacă varza, morcovii şi telina se trec prin răzătoare, toate aceste legume fiind apoi amestecate într-un vas în care adăugăm puţin ulei şi câteva boabe de piper negru. Gogoşarii trebuie umpluţi cu acest amestec, care poate fi îndesat cu ajutorul unei linguriţe.



    Gogoşarii astfel umpluţi sunt aşezaţi apoi în borcane. Peste ei turnăm un amestec de apă şi oţet, proporţia fiind de 2,5 litri de apă la un litru de oţet. În timpul fierberii acestui amestec, adăugăm o lingură de sare pentru fiecare litru de apă şi câte o lingură de zahăr sau miere, precum şi două, trei foi de dafin. După ce a ajuns la fierbere, turnăm acest amestec peste gogoşarii din borcane, având grijă ca aceştia să fie acoperiţi integral şi punem imediat o folie de celofan la gura borcanului, pe care o întindem şi o legăm cu un elastic sau cu o sfoară.



    Pot fi consumaţi după circa o săptămână ca salată împreună cu o friptură. În mod asemănător, gogoşarii pot fi umpluţi, în loc de varză, cu buchete de conopidă. Cea mai frecventă şi simplă metodă de conservare rămâne aceea de a tăia gogoşarii în 4 sau în şase părţi şi de a-i conserva ca atare într-un amestec de apă şi oţet.



    Şi castraveţii pot fi conservaţi în oţet, la fel ca şi gogoşarii. Împreună cu castraveţii, în borcane pot fi adăugate cepe de dimensiuni mici sau felii de ceapă, boabe de muştar şi beţe de mărar, câteva fâşii de hrean şi câteva boabe de piper. Se foloseşte acelaşi amestec de apă, oţet, miere sau zahăr.


  • Legume conservate în oţet

    Legume conservate în oţet


    Castraveţii şi gogoşarii conservaţi în oţet sunt legumele ce mai des întâlnite în cămările româneşti.


    Conservarea gogoşarilor în oţet este întâlnită nu numai in România, ci şi în alte state europene. De dimensiunea unei castane şi sub denumirea de “red cherry pepper”, acri, datorită oţetului în care au fost conservaţi şi dulci, din cauza zahărului adăugat ca ingredient în cursul procesului de conservare, aceşti mini-gogoşari sunt umpluţi cu brânză grasă.



    Gogoşarii de pe pieţele româneşti au dimensiuni mult mai mari şi pot fi umpluţi nu doar cu brânză, ci şi cu varză albă, varză roşie sau conopidă. Pot fi conservaţi în saramură precum gogonelele sau varza acră, cât şi în oţet. Pentru gogoşarii umpluţi cu varză, avem nevoie de 5 kg de gogoşari, de una sau două verze albe, de două ţeline mari, de un kg de morcovi, de un litru de oţet şi de puţin ulei, de piper boabe, de câteva foi de dafin, de câteva linguri de miere şi de sare.



    După spălare, gogoşarilor li se îndepărtează cu grijă codiţa, cotorul şi eventualele seminţe rămase în interior. Se toacă varza, morcovii şi telina se trec prin răzătoare, toate aceste legume fiind apoi amestecate într-un vas în care adăugăm puţin ulei şi câteva boabe de piper negru. Gogoşarii trebuie umpluţi cu acest amestec, care poate fi îndesat cu ajutorul unei linguriţe.



    Gogoşarii astfel umpluţi sunt aşezaţi apoi în borcane. Peste ei turnăm un amestec de apă şi oţet, proporţia fiind de 2,5 litri de apă la un litru de oţet. În timpul fierberii acestui amestec, adăugăm o lingură de sare pentru fiecare litru de apă şi câte o lingură de zahăr sau miere, precum şi două, trei foi de dafin. După ce a ajuns la fierbere, turnăm acest amestec peste gogoşarii din borcane, având grijă ca aceştia să fie acoperiţi integral şi punem imediat o folie de celofan la gura borcanului, pe care o întindem şi o legăm cu un elastic sau cu o sfoară.



    Pot fi consumaţi după circa o săptămână ca salată împreună cu o friptură. În mod asemănător, gogoşarii pot fi umpluţi, în loc de varză, cu buchete de conopidă. Cea mai frecventă şi simplă metodă de conservare rămâne aceea de a tăia gogoşarii în 4 sau în şase părţi şi de a-i conserva ca atare într-un amestec de apă şi oţet.



    Şi castraveţii pot fi conservaţi în oţet, la fel ca şi gogoşarii. Împreună cu castraveţii, în borcane pot fi adăugate cepe de dimensiuni mici sau felii de ceapă, boabe de muştar şi beţe de mărar, câteva fâşii de hrean şi câteva boabe de piper. Se foloseşte acelaşi amestec de apă, oţet, miere sau zahăr.


  • Iahnie de fasole

    Iahnie de fasole

    De câţiva ani, mâncarea de fasole boabe este nelipsită de la festivităţile
    organizate în marile oraşe ale României cu ocazia Zilei Naţionale.
    Este una dintre mâncărurile
    preferate ale românilor şi tocmai din acest motiv este servită şi de Ziua
    Naţională. Iahnia de fasole este oferită
    participanţilor la aceste
    festivităţi, dar nu simplă, ci cu ciolan afumat, cu costiţă de porc sau cu cârnaţi prăjiţi în
    ulei sau fripţi pe grătar, eventual şi
    cu o cană de vin. Nu este o
    mâncare exclusiv românească. Ciolanul afumat de porc, alături de garnituri precum fasolea boabe sau cartofii piure este o
    mâncare pe care o întâlnim în multe ţări din Europa sub diferite
    denumiri, precum ham hocks sau Eisbein în ţările
    anglo-saxone sau golonka în
    Polonia, acolo unde este considerată
    chiar o mâncare tradiţională.


    Prepararea
    iahniei de fasole nu este complicată,
    însă ia ceva timp deoarece boabele de fasole trebuie puse la înmuiat cu o zi înainte. Pentru festivităţi, fasolea se pregăteşte la cazan, însă, atunci când dorim doar câteva
    porţii, este de ajuns o jumătate de kg de fasole boabe. Mai avem
    nevoie de 2 … 3 cepe, de un morcov, o foaie de dafin, frunze de pătrunjel,
    ulei, bulion, sare şi piper. După
    ce s-a înmuiat, fasolea trebuie
    pusă la fiert şi, după ce este lăsată să clocotească vreo 10 minute, apa este
    aruncată. Operaţiunea trebuie repetată. După ultima schimbare a apei, se lasă
    fasolea să fiarbă 30 de minute, apoi se adaugă bucăţi de morcov tăiat rondele.
    Separat, ceapa este tocată mărunt, călită uşor în ulei şi adăugată apoi în
    vasul în care fierbe fasolea, împreună cu morcovul, tăiat rondele. Spre final, punem una,
    două linguri de bulion, câteva boabe de piper şi foaia de dafin. Iahnia este gata
    când boabele de fasole devin moi. Spre final punem în vas frunze tocate de pătrunjel
    şi sare după gust.


    Atunci când adăugăm şi ciolan afumat de porc, trebuie să îl fierbem separat, până când se desprinde carnea de pe os. Periodic, îndepărtăm spuma care
    se formează la suprafaţă, apoi tăiem în bucăţi mai mici carnea cu
    grăsime şi cu şorici. În apa în
    care a fiert ciolanul vom pregăti în
    acelaşi mod iahnia de fasole, adăugând însă şi bucăţile de carne de porc. În loc de ciolan, putem folosi costiţă
    afumată de porc. Ciolanul afumat sau costita afumată de porc pot fi înlocuite
    cu cârnaţi pe care îi putem pregăti separat, pe grătar.


    Mâncarea de fasole boabe se serveşte caldă, cu o salată de murături şi cu un pahar de vin roşu
    sau cu o cană de vin fiert.

  • Iahnie de fasole

    Iahnie de fasole

    De câţiva ani, mâncarea de fasole boabe este nelipsită de la festivităţile
    organizate în marile oraşe ale României cu ocazia Zilei Naţionale.
    Este una dintre mâncărurile
    preferate ale românilor şi tocmai din acest motiv este servită şi de Ziua
    Naţională. Iahnia de fasole este oferită
    participanţilor la aceste
    festivităţi, dar nu simplă, ci cu ciolan afumat, cu costiţă de porc sau cu cârnaţi prăjiţi în
    ulei sau fripţi pe grătar, eventual şi
    cu o cană de vin. Nu este o
    mâncare exclusiv românească. Ciolanul afumat de porc, alături de garnituri precum fasolea boabe sau cartofii piure este o
    mâncare pe care o întâlnim în multe ţări din Europa sub diferite
    denumiri, precum ham hocks sau Eisbein în ţările
    anglo-saxone sau golonka în
    Polonia, acolo unde este considerată
    chiar o mâncare tradiţională.


    Prepararea
    iahniei de fasole nu este complicată,
    însă ia ceva timp deoarece boabele de fasole trebuie puse la înmuiat cu o zi înainte. Pentru festivităţi, fasolea se pregăteşte la cazan, însă, atunci când dorim doar câteva
    porţii, este de ajuns o jumătate de kg de fasole boabe. Mai avem
    nevoie de 2 … 3 cepe, de un morcov, o foaie de dafin, frunze de pătrunjel,
    ulei, bulion, sare şi piper. După
    ce s-a înmuiat, fasolea trebuie
    pusă la fiert şi, după ce este lăsată să clocotească vreo 10 minute, apa este
    aruncată. Operaţiunea trebuie repetată. După ultima schimbare a apei, se lasă
    fasolea să fiarbă 30 de minute, apoi se adaugă bucăţi de morcov tăiat rondele.
    Separat, ceapa este tocată mărunt, călită uşor în ulei şi adăugată apoi în
    vasul în care fierbe fasolea, împreună cu morcovul, tăiat rondele. Spre final, punem una,
    două linguri de bulion, câteva boabe de piper şi foaia de dafin. Iahnia este gata
    când boabele de fasole devin moi. Spre final punem în vas frunze tocate de pătrunjel
    şi sare după gust.


    Atunci când adăugăm şi ciolan afumat de porc, trebuie să îl fierbem separat, până când se desprinde carnea de pe os. Periodic, îndepărtăm spuma care
    se formează la suprafaţă, apoi tăiem în bucăţi mai mici carnea cu
    grăsime şi cu şorici. În apa în
    care a fiert ciolanul vom pregăti în
    acelaşi mod iahnia de fasole, adăugând însă şi bucăţile de carne de porc. În loc de ciolan, putem folosi costiţă
    afumată de porc. Ciolanul afumat sau costita afumată de porc pot fi înlocuite
    cu cârnaţi pe care îi putem pregăti separat, pe grătar.


    Mâncarea de fasole boabe se serveşte caldă, cu o salată de murături şi cu un pahar de vin roşu
    sau cu o cană de vin fiert.

  • Gogoşari conservaţi

    Gogoşari conservaţi

    Conservarea prin diferite metode a unor legume, precum gogonelele, castraveţii, varza, conopida, ardei capia, mere, morcovi şi alte rădăcinoase reprezintă una dintre activităţile ce ţin de pregătirile pentru iarnă. În cămările multor gospodării din România întâlnim astfel de legume conservate care pot fi folosite, în următoarele luni, ca salate sau gustări.



    Şi gogoşarii sunt puşi la borcan pentru salatele din timpul iernii. Cea mai răspândită metodă este conservarea în oţet, întâlnită nu numai in România, ci şi în alte state europene. De dimensiunea unei castane şi sub denumirea de “red cherry pepperoni, acri, din cauza oţetului în care au fost conservaţi şi dulci, din cauza zahărului sau a mierii adăugate în cursul procesului de conservare, aceşti mini-gogoşari sunt umpluţi cu brânză grasă.



    Având dimensiuni mult mai mari, gogoşarii de pe pieţele româneşti sunt umpluţi cu varză albă, varză roşie sau buchete de conopidă. Gogoşarii umpluţi cu varză pot fi conservaţi în saramură, iar cei umpluţi cu mici buchete de conopidă, în oţet. Pentru gogoşarii cu conopidă, mai avem nevoie de un lutri de oţet , de piper boabe, de câteva foi de dafin, de câteva linguri de miere şi de sare. După spălare, gogoşarilor li se îndepărtează cu grijă codiţa, cotorul şi eventualele seminţe rămase în interior.



    Conopida se desface în buchete mici care sunt introduse în gogoşari. Astfel umpluţi, gogoşarii sunt băgaţi în borcane în care se toarnă un amestec de apă şi oţet, proporţia fiind de 2,5 litri de apă la un litru de oţet. În borcan se pun bucăti mici de hrean, o rădăcină care are rolul de a contribui, prin calităţile sale antiseptice, la o mai bună conservare a gogoşarilor. În timpul fierberii acestui amestec, adăugăm o lingură de sare pentru fiecare litru de apă şi câte o lingură de zahăr sau miere, precum şi două, trei foi de dafin.



    După ce a ajuns la fierbere, turnăm acest amestec peste gogoşarii din borcane, având grijă ca aceştia să fie acoperiţi integral. Punem imediat o folie de celofan la gura borcanului, pe care o întindem şi o legăm cu un elastic sau cu o sfoară. Gogoşarii pot fi puşi în borcane tăiati în 4 sau 6 părti, în acelaşi amestec de apă şi oţet.

  • Gogoşari conservaţi

    Gogoşari conservaţi

    Conservarea prin diferite metode a unor legume, precum gogonelele, castraveţii, varza, conopida, ardei capia, mere, morcovi şi alte rădăcinoase reprezintă una dintre activităţile ce ţin de pregătirile pentru iarnă. În cămările multor gospodării din România întâlnim astfel de legume conservate care pot fi folosite, în următoarele luni, ca salate sau gustări.



    Şi gogoşarii sunt puşi la borcan pentru salatele din timpul iernii. Cea mai răspândită metodă este conservarea în oţet, întâlnită nu numai in România, ci şi în alte state europene. De dimensiunea unei castane şi sub denumirea de “red cherry pepperoni, acri, din cauza oţetului în care au fost conservaţi şi dulci, din cauza zahărului sau a mierii adăugate în cursul procesului de conservare, aceşti mini-gogoşari sunt umpluţi cu brânză grasă.



    Având dimensiuni mult mai mari, gogoşarii de pe pieţele româneşti sunt umpluţi cu varză albă, varză roşie sau buchete de conopidă. Gogoşarii umpluţi cu varză pot fi conservaţi în saramură, iar cei umpluţi cu mici buchete de conopidă, în oţet. Pentru gogoşarii cu conopidă, mai avem nevoie de un lutri de oţet , de piper boabe, de câteva foi de dafin, de câteva linguri de miere şi de sare. După spălare, gogoşarilor li se îndepărtează cu grijă codiţa, cotorul şi eventualele seminţe rămase în interior.



    Conopida se desface în buchete mici care sunt introduse în gogoşari. Astfel umpluţi, gogoşarii sunt băgaţi în borcane în care se toarnă un amestec de apă şi oţet, proporţia fiind de 2,5 litri de apă la un litru de oţet. În borcan se pun bucăti mici de hrean, o rădăcină care are rolul de a contribui, prin calităţile sale antiseptice, la o mai bună conservare a gogoşarilor. În timpul fierberii acestui amestec, adăugăm o lingură de sare pentru fiecare litru de apă şi câte o lingură de zahăr sau miere, precum şi două, trei foi de dafin.



    După ce a ajuns la fierbere, turnăm acest amestec peste gogoşarii din borcane, având grijă ca aceştia să fie acoperiţi integral. Punem imediat o folie de celofan la gura borcanului, pe care o întindem şi o legăm cu un elastic sau cu o sfoară. Gogoşarii pot fi puşi în borcane tăiati în 4 sau 6 părti, în acelaşi amestec de apă şi oţet.

  • Ostropel de pui

    Ostropel de pui

    Ostropelul
    de pui este o mâncare tradiţională a bucătăriei româneşti, putând fi preparată într-un timp scurt şi
    fără a folosi prea multe ingrediente. Poate fi preparat atât în bucătărie, cât şi în aer liber, într-o oală de
    lut pusă deasupra jarului, aşa cum făceau altădată oameni aflaţi la muncile câmpului,
    departe de gospodării.


    Avem
    nevoie de un pui, de câteva
    pulpe de pui sau de partea inferioară
    a pulpelor de pui, de două cepe, de câţiva căţei de usturoi, de câteva roşii
    sau de suc de roşii, de ulei, de puţin vin alb, o foaie de dafin, piper,
    cimbru, o legătură de pătrunjel şi sare. Puiul trebuie tranşat în bucăţi
    potrivit de mari pe care le spălăm, le scurgem de apă şi apoi le rumenim în
    ulei într-o tigaie sau într-un ceaun. Tot în ulei călim uşor ceapa, tăiată
    solzişori şi apoi adăugăm roşiile tăiate cubuleţe sau sucul de roşii, un fir de
    cimbru, o foaie de dafin şi câteva boabe de piper.

    Într-un vas punem ceapa
    călită amestecată cu roşii şi cu celelalte ingrediente, precum şi carnea de pui
    rumenită. Adăugăm apă sau, eventual, un pahar cu vin şi lăsăm să fiarbă
    înăbuşit, la foc mic, până ce sosul scade. Spre final punem şi câţiva căţei de
    usturoi, tocaţi mărunt, frunze tocate de pătrunjel şi sare după gust. Ostropelul poate fi preparat atât pe foc, cât şi în cuptor, cea de a doua
    variantă semănând oarecum cu modul de preparare tradiţional, în oala de lut,
    pusă pe jar. Se serveşte împreună cu o porţie de mămăligă şi cu murături.

  • Ostropel de pui

    Ostropel de pui

    Ostropelul
    de pui este o mâncare tradiţională a bucătăriei româneşti, putând fi preparată într-un timp scurt şi
    fără a folosi prea multe ingrediente. Poate fi preparat atât în bucătărie, cât şi în aer liber, într-o oală de
    lut pusă deasupra jarului, aşa cum făceau altădată oameni aflaţi la muncile câmpului,
    departe de gospodării.


    Avem
    nevoie de un pui, de câteva
    pulpe de pui sau de partea inferioară
    a pulpelor de pui, de două cepe, de câţiva căţei de usturoi, de câteva roşii
    sau de suc de roşii, de ulei, de puţin vin alb, o foaie de dafin, piper,
    cimbru, o legătură de pătrunjel şi sare. Puiul trebuie tranşat în bucăţi
    potrivit de mari pe care le spălăm, le scurgem de apă şi apoi le rumenim în
    ulei într-o tigaie sau într-un ceaun. Tot în ulei călim uşor ceapa, tăiată
    solzişori şi apoi adăugăm roşiile tăiate cubuleţe sau sucul de roşii, un fir de
    cimbru, o foaie de dafin şi câteva boabe de piper.

    Într-un vas punem ceapa
    călită amestecată cu roşii şi cu celelalte ingrediente, precum şi carnea de pui
    rumenită. Adăugăm apă sau, eventual, un pahar cu vin şi lăsăm să fiarbă
    înăbuşit, la foc mic, până ce sosul scade. Spre final punem şi câţiva căţei de
    usturoi, tocaţi mărunt, frunze tocate de pătrunjel şi sare după gust. Ostropelul poate fi preparat atât pe foc, cât şi în cuptor, cea de a doua
    variantă semănând oarecum cu modul de preparare tradiţional, în oala de lut,
    pusă pe jar. Se serveşte împreună cu o porţie de mămăligă şi cu murături.