Radio România Internațional

Tag: paine

  • Ouă românești

    Ouă românești

    Acest preparat, servit de obicei la micul dejun, există şi în bucătăria altor popoare, însă cea autohtonă îl revendică sub numele de „ouă românești”. Spre comparaţie, în America este cunoscut sub denumirea de „ouă Benedict”. Li se mai spune „ouă St. Charles” sau „ouă portugheze”. În bucătăriile altor popoare, oul fiert este servit direct în supă.

    La curtea domnitorului Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu, erau servite astfel de ouă. După ce erau sparte, erau fierte în apă sau chiar în vin. Fierberea oului în vin era un mod de preparare întâlnit în Evul mediu şi în regiunile viticole ale Franţei, de unde probabil a fost importată şi adaptată şi denumirea de ouă poşate, de la cuvântul francez „poche”, adică buzunar. La fel de bine, sursa de inspiraţie a bucătarilor de la curtea domnească a lui Constantin Brâncoveanu putea fi bucătăria otomanilor, unde tot la fel, ouăle poşate erau pregătite alături de diferite ingrediente sub denumirea „çılbır”. În varianta de astăzi, agreată, se pare, de unul dintre ultimii sultani, oul poşat este servit împreună cu iaurt aromatizat cu usturoi, cu boia de ardei şi cu frunze tocate de pătrunjel. Un preparat asemănător poate fi întâlnim, de asemenea, în Bosnia Herţegovina, Muntenegru, Serbia, precum şi în Bulgaria unde poartă denumirea de „ouă Panagurski”.

    Modul de preparare este simplu! Se pune apă la fiert și se adaugă puțină sare. După ce apa a ajuns la fierbere, se dă focul la minim, se sparg ouăle și se pun, cu grijă, în apa clocotită, pentru a nu le împrăștia. Ouăle se țin la fiert circa trei minute, dacă dorim să fie mai moi sau 5 minute, dacă dorim să fie mai tari. Ouăle se scot cu o spumieră şi se lasă la scurs. Pot fi servite direct pe farfurie, după ce au fost condimentate cu piper negru. Deasupra lor se poate pune puţin unt şi frunze tocate de pătrunjel.

    Într-un almanah gastronomic apărut în România, în urmă cu peste 40 de ani, am întâlnit o rețetă de „ochiuri românești cu smântână”. Pentru fiecare porție punem câte două ouă într-un vas cu apă clocotită, în care am topit puțin unt. După ce albușul începe să se coaguleze, se scurge apa în exces, iar apoi peste aceste ouă se toarnă smântână amestecată cu puțină făină și cu cașcaval ras. Vasul se ține în cuptorul deja încins timp de cinci minute.

    Un alt aperitiv cu un mod de preparare asemănător este cel denumit „ochiuri pe canapea cu sos de roșii”. Este, de asemenea, o rețetă veche, însă denumirea ne poate induce în eroare. Desigur, ouăle nu sunt pregătite sau servite pe canapea. Avem nevoie de câteva felii de pâine pe care le prăjim în unt și pe care le punem apoi într-o tavă. Pe fiecare felie, numită canapea, așezăm câte două ouă românești. Se acoperă cu puțin suc de roșii și cu cașcaval ras, după care tava se ține în cuptorul încins, la foc mic, pentru 10 minute.

  • Breaking Bread: The Tale of a Revolution

    Breaking Bread: The Tale of a Revolution

    Artiștii vizuali Cătălin Burcea, Răzvan Năstase, Mircea Modreanu şi Ilina Schileru, curatoriaţi de Călina Coman, pregătesc a doua călătorie sub egida E T A J artist-run space spre SUA. Ei se întorc pe coasta californiană cu un performance act pe tema libertății, prin interpretarea unor practici de marketing alimentar din anii ‘80 înainte de Revoluția Română din 1989, în cadrul celei de-a doua ediții a târgului de Artă TRYST, organizat de Muzeul de Artă Torrance la Los Angeles între 23 şi 25 august.

     

    Titlul «Breaking Bread: The Tale of a Revolution» păstrează un dram de ironie caracteristică grupului, subversivitate, și face aluzie la cunoscutul serial american de televiziune ale cărui subteme includ, printre altele, și libertatea individului.

     

    La 35 de ani de la Revoluția anticomunistă, Institutul Cultural Român celebrează libertatea, iar E T A J, libertatea de exprimare artistică — așezând astfel bazele unui proiect expozițional la intersecția dintre artele vizuale și performative, inspirat de cântecul pentru copii de sorginte comunistă „Noi în anul 2000”. Conceptul are la bază un vers din cântecul scris de Horia Moculescu, care leagă ziua de mâine, cu „aur și pâine”. Noul Mileniu promitea o lume utopică, flori și palate, dar propaganda comunistă avea să se încheie formal odată cu execuția liderului comunist Nicolae Ceauşescu în 1989. Fiecare dintre noi a trăit în mod diferit totalitarismul, unii în copilărie, alții în adolescență, alții s-au născut în plină cădere a regimului, iar alții au trăit comunismul din poveștile și experiențele celorlalți, spun artiştii.

     

    Expoziția oferă o interpretare contextuală în sit, construită în jurul triadei Aur-Pâine-Libertate. Piesa centrală a proiectului o constituie structura piramidală căreia îi sunt adăugate ca un voal, peste două sute de pâini aurite, la rândul lor, ascunzând imagini cu caracter istoric, din cotidianul vremii, ilustrând momente cu cetățeni din clasa muncitoare, așteptând, la coadă, o pâine, adaugă artiştii vizuali.

     

    «Breaking Bread: The Tale of a Revolution» propune o experiență performativă cu caracter meditativ asupra conceptului de „libertate” (cu multiple valențe: artistice, alimentare, societale) ca rezultat al restricționării accesului către alimente de bază pentru populație (una din normele opresive care au dus în final la declanșarea Revoluției din 1989), în spațiul est-european al anilor `70-`80, printr-un reenactment performativ realizat de 4 membri ai grupului E T A J, mizând pe interactivitate cu publicul californian. Pornind de la reliefarea unor teme culturale de actualitate, precum alimentația în contextul hiperglobalizării, și a normativizării și controlului circulației materiilor prime, «Breaking Bread» propune o paralelă metaforică a interrelaționării istorice dintre spațiul cultural și politic românesc și cel american, urmărind firul introducerii porumbului în Europa, respectiv pe teritoriile medievale moldovene și valahe. Performance-ul mută în plan simbolic controlul administrativ al resurselor alimentare, prin metafora raționalizării pânii, ca aliment situat la baza piramidei maslowiene a nevoilor, reprezentată printr-o instalație piramidală realizată din pâini americane.

     

    Imaginile folosite în scenografia expoziției conțin citate vizuale din colecția Florian Ciobanu de materiale publicitare și de propagandă din perioada 1944 – 1989.

  • Mâncăruri la ţest

    Mâncăruri la ţest

    Ţestul este un vas cu formă rotundă, ca o pălărie, folosit la coacerea pâinii şi la pregătirea unor mâncăruri, fie în gospodărie, fie la câmp, în aer liber. Acest vas este utilizat în partea de sud a României, în special în regiunea Olteniei. Cuvântul ţest are origine latină – testum – care înseamnă carapace de broască şi care sugerează forma acestuia din lut. De peste două mii de ani, din vremea dacilor, turtele din mei, secară şi grâu erau coapte în interiorul acestui vas aşezat cu gura în jos pe vatra încinsă.

    Acest veritabil cuptor mobil este făcut, conform tradiţiei, de sărbătoarea Ropotinului, în a treia marţi după Paşte sau, conform unor alte tradiţii locale, în primele trei zile de marţi, joi şi sâmbătă de după Paşte. Confecţionarea ţestelor avea un caracter ritualic, având ca scop, între altele, alungarea grindinei care ar fi putut lovi culturile agricole. Ţestul este modelat din lut galben, amestecat cu balegă de cal şi cu paie care aveau rol de armătură şi apoi, înainte de a fi utilizat, trebuie ars ca orice obiect de lut de uz gospodăresc. Este prevăzut fie cu o toartă pentru a fi prins cu un lanţ atunci când se află deasupra vetrei, fie cu orificii prin care este trecută o vergea metalică având acelaşi rol, de a ridica sau coborî ţestul pe vatra încinsă. În comparaţie cu cuptorul care are dimensiuni mari, ţestul are avantajul că se încinge mult mai repede, la ardere fiind folosite nu doar lemne, ci şi surcele sau resturi vegetale.

    Înainte de a pune pâinea la copt, se face focul, iar jarul este adunat sub ţest. Aluatul dopsit este modelat ca o turtă şi întins pe frunze de viţă-de-vie sau de varză. Partea superioară a aluatului poate fi stropită cu zeama de la o roşie sau unsă cu un ou, Aluatul se pune pe vatra încinsă, de pe care trebuie îndepărtat jarul, fiind acoperit cu ţestul, de asemenea încins. Jarul se pune de jur împrejurul ţestului, iar după un sfert de oră pâinea este deja coaptă.

    În mod asemănător, sub ţest pot fi pregătite şi mâncăruri. În partea de sud a Olteniei, aproape de Dunăre, se pregăteşte, tot la ţest, plachie de somn cu pătură de aluat. Somnul, tăiat rondele, se rumeneşte uşor în ulei, după care este pus într-un vas ceramic, care să încapă sub ţest. În acelaşi ulei în care am rumenit peştele, călim uşor un kg de ceapă, tăiată solzişori, adăugăm câteva roşii, tăiate cubuleţe şi, specific local, câţiva ardei roşii asemănători cu capia şi numiţi raci, tăiaţi şuviţe. După ce legumele s-au înmuiat, mai putem adăuga o cană de orez, apoi punem piper măcinat şi sare după gust. Turnăm acest amestec de legume peste rondelele de peşte şi punem vasul pe vatra încinsă, sub ţest. După 20 de minute, luăm vasul de sub ţest, presărăm frunze de pătrunjel tocate mărunt şi întindem, ca un fel de capac, un strat de aluat dospit. Punem vasul din nou pe vatră, sub ţest, pentru câteva minute, după care plachia de somn poate fi servită.

     

     

  • Preparate la grătar

    Preparate la grătar

    În perioada dintre 23 aprilie, când este sărbătoarea Sfântului Gheorghe şi 21 mai, când este sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi
    Elena, crescătorii de oi din
    spaţiul românesc se adunau, conform
    tradiţiei, în diferite zone pentru a stabili locurile din zona montană unde
    vor fi organizate stânele în perioada verii şi pentru a decide cine vor fi cei
    care vor păzi oile. Datorită acestui vechi obicei pastoral, au
    apărut, în timp, şi serbările câmpeneşti, iar de aici
    şi până la obiceiul de a ieşi la sfârşit de săptămână în aer liber, la grătar
    nu a fost decât un pas mic.


    Românii şi-au
    făcut un obicei de a ieşi la iarbă verde, iar unii dintre ei să îşi instaleze
    grătarele în zone special amenajate. Pe grătarul cu cărbuni obişnuiesc să pună
    carne de porc sau de pui, cârnaţi şi tradiţionalii mititei. De luat în
    considerare este şi varianta de a pune pe grătar un peşte, precum scrumbia, un
    peşte sezonier care numai în perioada primăverii poate fi prins în plaselele
    pescăreşti, atunci când migrează pe Dunăre.


    Frigăruile
    constituie, de asemenea, o variantă tentantă, chiar dacă necesită ceva mai mult timp de pregătire. Avem
    nevoie de un kg de ceafă de porc sau, în orice caz, de carne împănată cu puţină grăsime, pe care o tăiem în cuburi
    cu latura de circa 3 centimetri. Pe ţepuşe de lemn, cu o lungime de circa 30 de
    centimetri înfigem pe rând
    bucăţi de carne, foi de ceapă şi, de ce nu?, pălării de ciuperci sau suviţe de ardei gras. Ţepuşele se aşează pe
    grătar, deasupra jarului, şi, din când în când, trebuie rotite pentru a se
    rumeni uniform. Se servesc calde, cu garnitură de cartofi prăjiţi şi, desigur,
    cu bere bine răcită.


    Nimic nu se comparăînsă cu mititeii la grătar. Mititeii sunt revendicaţi de bucătăria românească, dar au
    echivalent şi în bucătăria
    balcanică. Făcuţi din carne tocată de porc, de vităşi de oaie, amestecată cu mai multe condimente, mititeii au acelaşi
    mod de prepapare cu kebap-ul
    turcesc, dar seamănă izbitor cu un preparat sârbesc numit cevapcici. Se consumă cu pâine şi muştar, alături de o bere rece.

  • Preparate la grătar

    Preparate la grătar

    În perioada dintre 23 aprilie, când este sărbătoarea Sfântului Gheorghe şi 21 mai, când este sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi
    Elena, crescătorii de oi din
    spaţiul românesc se adunau, conform
    tradiţiei, în diferite zone pentru a stabili locurile din zona montană unde
    vor fi organizate stânele în perioada verii şi pentru a decide cine vor fi cei
    care vor păzi oile. Datorită acestui vechi obicei pastoral, au
    apărut, în timp, şi serbările câmpeneşti, iar de aici
    şi până la obiceiul de a ieşi la sfârşit de săptămână în aer liber, la grătar
    nu a fost decât un pas mic.


    Românii şi-au
    făcut un obicei de a ieşi la iarbă verde, iar unii dintre ei să îşi instaleze
    grătarele în zone special amenajate. Pe grătarul cu cărbuni obişnuiesc să pună
    carne de porc sau de pui, cârnaţi şi tradiţionalii mititei. De luat în
    considerare este şi varianta de a pune pe grătar un peşte, precum scrumbia, un
    peşte sezonier care numai în perioada primăverii poate fi prins în plaselele
    pescăreşti, atunci când migrează pe Dunăre.


    Frigăruile
    constituie, de asemenea, o variantă tentantă, chiar dacă necesită ceva mai mult timp de pregătire. Avem
    nevoie de un kg de ceafă de porc sau, în orice caz, de carne împănată cu puţină grăsime, pe care o tăiem în cuburi
    cu latura de circa 3 centimetri. Pe ţepuşe de lemn, cu o lungime de circa 30 de
    centimetri înfigem pe rând
    bucăţi de carne, foi de ceapă şi, de ce nu?, pălării de ciuperci sau suviţe de ardei gras. Ţepuşele se aşează pe
    grătar, deasupra jarului, şi, din când în când, trebuie rotite pentru a se
    rumeni uniform. Se servesc calde, cu garnitură de cartofi prăjiţi şi, desigur,
    cu bere bine răcită.


    Nimic nu se comparăînsă cu mititeii la grătar. Mititeii sunt revendicaţi de bucătăria românească, dar au
    echivalent şi în bucătăria
    balcanică. Făcuţi din carne tocată de porc, de vităşi de oaie, amestecată cu mai multe condimente, mititeii au acelaşi
    mod de prepapare cu kebap-ul
    turcesc, dar seamănă izbitor cu un preparat sârbesc numit cevapcici. Se consumă cu pâine şi muştar, alături de o bere rece.

  • Grâul în mâncăruri

    Grâul în mâncăruri

    Secerişului grâului
    era un eveniment deosebit în lumea satului românesc de altădată. Tradiţiile au
    dispărut pe măsura înlocuirii secerelor cu mijloace mecanizate de
    recoltare. Ceremonialul secerişului îl regăsim astăzi doar în paginile
    etnologilor sau sub formă de spectacol în cadrul unor festivaluri.


    Pe vremea când, în spaţiul românesc,
    orezul încă nu ajunsese pe mesele tuturor, ardeii sau sarmalele erau umplute cu
    grâu şi nu cu carne tocată şi cu orez. Grâul era şi aliment ritualic, fiind
    împărţit ca pomană de sărbătoarea (ortodoxă a) Sfântului Ilie. Era vorba despre
    grâul fiert în apă, cu puţină sare şi amestecat cu miere de albine sau, mai
    târziu, cu zahăr, un preparat specific ritualurilor ortodoxe numit colivă.
    Având nume apropiate în limbile greacă, bulgară şi sârbă, coliva a fost
    introdusă în ritualul în stil ortodox de înmormântare sau de pomenire a
    morţilor în secolul al 4-lea.


    În vremea când porumbul, cartoful şi
    orezul nu ajunseseră în spaţiul românesc, grâul era folosit nu numai pentru a
    obţine pâinea, ci şi ca garnitură. Unele reţete s-au pierdut, probabil, în
    timp, altele s-au păstrat. O reţetă
    atipică pentru zilele noastre, dar folosită în porturile dunărene până în
    perioada interbelică este peşte cu garnitură de grâu. În porturile dunărene pe
    vase erau încărcate cereale, iar pentru docheri era foarte comod să-şi
    pregătească peşte cu grâu deoarece peştele se afla în Dunăre, iar grâu era, de
    asemenea, din belşug. Modul de preparare era destul de simplu. Boabele de grâu
    erau fierte, peste ele se turna ceapă călită şi roşii tocate, apoi puţin vin
    şi, în final, în vas se punea peştele. Totul fierbea înăbuşit şi se servea
    imediat. Compoziţia putea fi pusă şi la cuptor şi lăsată la foc mic, până la 30
    de minute, având grijă să nu lăsăm peştele foarte mult la fiert.


    O altă reţetă în care grâul a fost
    înlocuit de orez este pilaful. Avem nevoie de jumătate de kg de grâu, de 3 cepe
    de mărime mijlocie, de câteva ciuperci, fie proaspete, fie din conservă, de doi
    ardei graşi şi de o legătură de pătrunjel. Fierbem grâul într-un vas cu apă şi
    cu puţină sare. Separat, într-o tigaie cu ulei, călim ceapa, tocată mărunt şi
    tot acolo punem ardeii curăţaţi şi tăiaţi felii, precum şi ciupercile pe care,
    de asemenea, le tocăm. Amestecăm mereu timp de câteva minute, iar apoi adăugăm
    şi grâul fiert, cu puţină apă. Lăsăm la fiert timp de un sfert de oră, iar spre
    sfârşit adăugăm şi pătrunjelul, tocat mărunt.

  • Grâul în mâncăruri

    Grâul în mâncăruri

    Secerişului grâului
    era un eveniment deosebit în lumea satului românesc de altădată. Tradiţiile au
    dispărut pe măsura înlocuirii secerelor cu mijloace mecanizate de
    recoltare. Ceremonialul secerişului îl regăsim astăzi doar în paginile
    etnologilor sau sub formă de spectacol în cadrul unor festivaluri.


    Pe vremea când, în spaţiul românesc,
    orezul încă nu ajunsese pe mesele tuturor, ardeii sau sarmalele erau umplute cu
    grâu şi nu cu carne tocată şi cu orez. Grâul era şi aliment ritualic, fiind
    împărţit ca pomană de sărbătoarea (ortodoxă a) Sfântului Ilie. Era vorba despre
    grâul fiert în apă, cu puţină sare şi amestecat cu miere de albine sau, mai
    târziu, cu zahăr, un preparat specific ritualurilor ortodoxe numit colivă.
    Având nume apropiate în limbile greacă, bulgară şi sârbă, coliva a fost
    introdusă în ritualul în stil ortodox de înmormântare sau de pomenire a
    morţilor în secolul al 4-lea.


    În vremea când porumbul, cartoful şi
    orezul nu ajunseseră în spaţiul românesc, grâul era folosit nu numai pentru a
    obţine pâinea, ci şi ca garnitură. Unele reţete s-au pierdut, probabil, în
    timp, altele s-au păstrat. O reţetă
    atipică pentru zilele noastre, dar folosită în porturile dunărene până în
    perioada interbelică este peşte cu garnitură de grâu. În porturile dunărene pe
    vase erau încărcate cereale, iar pentru docheri era foarte comod să-şi
    pregătească peşte cu grâu deoarece peştele se afla în Dunăre, iar grâu era, de
    asemenea, din belşug. Modul de preparare era destul de simplu. Boabele de grâu
    erau fierte, peste ele se turna ceapă călită şi roşii tocate, apoi puţin vin
    şi, în final, în vas se punea peştele. Totul fierbea înăbuşit şi se servea
    imediat. Compoziţia putea fi pusă şi la cuptor şi lăsată la foc mic, până la 30
    de minute, având grijă să nu lăsăm peştele foarte mult la fiert.


    O altă reţetă în care grâul a fost
    înlocuit de orez este pilaful. Avem nevoie de jumătate de kg de grâu, de 3 cepe
    de mărime mijlocie, de câteva ciuperci, fie proaspete, fie din conservă, de doi
    ardei graşi şi de o legătură de pătrunjel. Fierbem grâul într-un vas cu apă şi
    cu puţină sare. Separat, într-o tigaie cu ulei, călim ceapa, tocată mărunt şi
    tot acolo punem ardeii curăţaţi şi tăiaţi felii, precum şi ciupercile pe care,
    de asemenea, le tocăm. Amestecăm mereu timp de câteva minute, iar apoi adăugăm
    şi grâul fiert, cu puţină apă. Lăsăm la fiert timp de un sfert de oră, iar spre
    sfârşit adăugăm şi pătrunjelul, tocat mărunt.

  • Mâncăruri din Oltenia

    Mâncăruri din Oltenia

    Sub egida “Dolju-n bucate”, localitatea Afumaţi din judeţul Dolj a organizat, în urmă cu o săptămână o manifestare având ca scop promovarea tradiţiilor populare prin cântece, jocuri, meşteşuguri şi gastronomie. Au fost prezentate preparate tradiţionale din această localitate, dar şi din alte localităţi doljene care fac parte din Oltenia. Pe afişul manifestării a fost trecut şi “Ropotinul ţăstelor”, adică acea zi din an în care gospodinele făceau pentru tot anul aceste vase din lut în care se pregătea pâine şi mâncare.



    Conform tradiţiei, sărbătoarea Ropotinului, era ţinută în a treia marţi după Paşte, dar conform unor tradiţii locale, poate fi stabilită într+o anumită zi de către femeile din sat. Numele provine din latină – testum, care înseamnă carapace de broască ţestoasă şi care sugerează forma acestui vasi din lut aşezat deasupra jarului. Pâinea la ţest are o istorie milenară având la origine metodele folosite de populaţia dacică pentru coacerea turtelor din mei, secară şi grâu în interiorul acestui vas. Metoda a fost folosită în perioada colonizării romane, apoi în evul mediu, această moştenire fiind păstrată şi în zilele noastre, în Oltenia.



    În comparaţie cu cuptorul care are dimensiuni mari, ţestul are avantajul că se încinge mult mai repede, la ardere fiind folosite nu lemne, ci surcele şi resturi vegetale de la floarea soarelui, porumb sau chiar vegetaţie uscată. Este obţinut din lut ars şi amestecat cu resturi vegetale şi prevăzut fie cu o toartă pentru a fi prins cu un lanţ atunci când se află deasupra vetrei, fie cu orificii prin care este trecută o vergea metalică care are acelaşi rol, de a ridica sau coborî ţestul pe vatra încinsă. Înainte de a pune pâinea la copt, se face focul, iar jarul se adună sub ţest pentru circa jumătate de oră.



    Aluatul se pregăteşte uşor, din făină, apă, sare şi drojdie de bere. În vechime, în loc de drojdie se folosea, pur şi simplu, spumă de la fructele puse la fermentat în cazan pentru ţuică. După frământare, se lasă la dospit după care aluatul, modelat ca o lipie, se pune în ţestul încins, suprafaţa fiind unsă cu ou sau cu suc de roşii. Ţestul se pune deasupra vetrei încinse şi se lasă circa jumătate de oră. În cazul în care dogoarea a fost prea mare, stratul ars de la suprafaţă poate fi îndepărtat. Pentru a preveni acest lucru, deasupra aluatului pot fi puse foi de varză proaspătă, care sunt apoi îndepărtate.



    În loc de pâine, în ţest pot fi pregătite şi mâncăruri. Astfel, într-un vas de lut nesmălţuit poate fi pus un pui, condimentat şi uns cu puţin ulei, alături de cartofi, tăiaţi în cuburi, morcovi, tăiaţi rondele, ardei gras, tăiat în suviţe, ceapă, tocată mărunt şi fasole păstăi. Vasul se ţine pe vatra încinsă, sub ţest, circa jumătate de oră, mâncarea fiind servită imediat.



    Caracteristică Olteniei este ciorba de raci, ardei asemănători cu kapia, dar mai puţin cărnoşi. Aceştia se înşiră toamna pe sfoară, la uscat, pentru a fi folosiţi ulterior. Se face un amestec din ceapă călită, pastă de roşii, făină, piper măcinat şi sare după gust. Cu această pastă sunt umpluţi apoi aceşti ardei numiţi raci. În continuare, aceşti ardei umpluţi se pun la fiert într-un vas cu apă şi zeamă de varză, atât cât să-i acopere, după ce în prealabil au lăsat la fiert rondele de morcov, păstârnac tocat mărunt şi puţină ceapă călită. Se adaugă suc de roşii sau bulion şi se lasă la foc mic pentru jumătate de oră. La final, se adaugă frunze tocate de pătrunjel.


  • Mâncăruri din Oltenia

    Mâncăruri din Oltenia

    Sub egida “Dolju-n bucate”, localitatea Afumaţi din judeţul Dolj a organizat, în urmă cu o săptămână o manifestare având ca scop promovarea tradiţiilor populare prin cântece, jocuri, meşteşuguri şi gastronomie. Au fost prezentate preparate tradiţionale din această localitate, dar şi din alte localităţi doljene care fac parte din Oltenia. Pe afişul manifestării a fost trecut şi “Ropotinul ţăstelor”, adică acea zi din an în care gospodinele făceau pentru tot anul aceste vase din lut în care se pregătea pâine şi mâncare.



    Conform tradiţiei, sărbătoarea Ropotinului, era ţinută în a treia marţi după Paşte, dar conform unor tradiţii locale, poate fi stabilită într+o anumită zi de către femeile din sat. Numele provine din latină – testum, care înseamnă carapace de broască ţestoasă şi care sugerează forma acestui vasi din lut aşezat deasupra jarului. Pâinea la ţest are o istorie milenară având la origine metodele folosite de populaţia dacică pentru coacerea turtelor din mei, secară şi grâu în interiorul acestui vas. Metoda a fost folosită în perioada colonizării romane, apoi în evul mediu, această moştenire fiind păstrată şi în zilele noastre, în Oltenia.



    În comparaţie cu cuptorul care are dimensiuni mari, ţestul are avantajul că se încinge mult mai repede, la ardere fiind folosite nu lemne, ci surcele şi resturi vegetale de la floarea soarelui, porumb sau chiar vegetaţie uscată. Este obţinut din lut ars şi amestecat cu resturi vegetale şi prevăzut fie cu o toartă pentru a fi prins cu un lanţ atunci când se află deasupra vetrei, fie cu orificii prin care este trecută o vergea metalică care are acelaşi rol, de a ridica sau coborî ţestul pe vatra încinsă. Înainte de a pune pâinea la copt, se face focul, iar jarul se adună sub ţest pentru circa jumătate de oră.



    Aluatul se pregăteşte uşor, din făină, apă, sare şi drojdie de bere. În vechime, în loc de drojdie se folosea, pur şi simplu, spumă de la fructele puse la fermentat în cazan pentru ţuică. După frământare, se lasă la dospit după care aluatul, modelat ca o lipie, se pune în ţestul încins, suprafaţa fiind unsă cu ou sau cu suc de roşii. Ţestul se pune deasupra vetrei încinse şi se lasă circa jumătate de oră. În cazul în care dogoarea a fost prea mare, stratul ars de la suprafaţă poate fi îndepărtat. Pentru a preveni acest lucru, deasupra aluatului pot fi puse foi de varză proaspătă, care sunt apoi îndepărtate.



    În loc de pâine, în ţest pot fi pregătite şi mâncăruri. Astfel, într-un vas de lut nesmălţuit poate fi pus un pui, condimentat şi uns cu puţin ulei, alături de cartofi, tăiaţi în cuburi, morcovi, tăiaţi rondele, ardei gras, tăiat în suviţe, ceapă, tocată mărunt şi fasole păstăi. Vasul se ţine pe vatra încinsă, sub ţest, circa jumătate de oră, mâncarea fiind servită imediat.



    Caracteristică Olteniei este ciorba de raci, ardei asemănători cu kapia, dar mai puţin cărnoşi. Aceştia se înşiră toamna pe sfoară, la uscat, pentru a fi folosiţi ulterior. Se face un amestec din ceapă călită, pastă de roşii, făină, piper măcinat şi sare după gust. Cu această pastă sunt umpluţi apoi aceşti ardei numiţi raci. În continuare, aceşti ardei umpluţi se pun la fiert într-un vas cu apă şi zeamă de varză, atât cât să-i acopere, după ce în prealabil au lăsat la fiert rondele de morcov, păstârnac tocat mărunt şi puţină ceapă călită. Se adaugă suc de roşii sau bulion şi se lasă la foc mic pentru jumătate de oră. La final, se adaugă frunze tocate de pătrunjel.


  • Pâinea în comunism

    Pâinea în comunism


    Unul dintre cele mai puternice
    simboluri ale retoricii comuniste a fost pâinea. Regimul comunist şi-a asumat
    ambiţia de a fi apărătorul celor care sufereau de foame, adică al celor
    exploataţi, şi proclama ştiinţa sa de a asigura tuturor necesitatea de hrană.
    Cu toate acestea, raţionalizarea alimentelor în anii 1980 şi, neoficial, a
    pâinii arăta de fapt criza de viziune politică a celei mai umaniste ideologii
    din toate timpurile. Una dintre lozincile favorite ale regimului era Nici
    muncă fără pâine, nici pâine fără muncă!


    Maxim Berghianu a fost preşedintele
    Comitetului de Stat al Planificării şi a mai îndeplinit funcţii în guvern.
    Intervievat în 2002 de Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română,
    Berghianu şi-a amintit cum a avut Nicolae Ceauşescu iniţiativa reducerii
    consumului de pâine la jumătatea anilor 1970. Nu i-am auzit o dată să povestească un lucru care l-a
    impresionat şi despre care să spună să-l aplicăm şi noi, un lucru bun.
    Totdeauna vedea ce era mai tâmpit, mai meschin. De pildă, ultima dată când am
    fost eu la ei veneau dintr-o vizită din Franţa. Nu mai ştiu cine era
    preşedinte, Pompidou sau Mitterand, cred că Mitterand. Ce credeţi că observase
    el? Că la recepţie nu se dădea decât o singură chiflă, şi aia mică, nu cum
    dădeam noi, două chifle mari sau trei, că mâncarea se dădea foarte puţină. Erau
    o salată, o friptură mică, nu cum facem noi în România. Şi de aici a ajuns la
    concluzia că noi risipim şi că mâncăm prea multă pâine, că ţăranii dădeau pânea
    la păsări şi la porci. După asta a venit cu ideea ca să reducem consumul de
    pâine cu 20%. Asta era în ajunul unui An Nou.


    Deşi lui Berghianu ideea nu i s-a
    părut bună şi deşi nu a fost susţinut de cei care participau la şedinţă, el a
    încercat să-l influenţeze pe Ceauşescu să renunţe la idee. Eram la industria alimentară când s-a întâmplat asta, nu
    mai eram în Comitetul executiv, nu mai eram ministru. Eram ministru secretar de
    stat, mă retrogradaseră după aprovizionare deoarece se spusese că făcusem un
    ştrand şi cheltuisem banii. Nu mi-a cerut o statistică, să vedem cum evoluează
    consumul de pâine. L-a chemat pe Angelo Miculescu, care era viceprim-ministru
    şi ministru al Dezvoltării, pe Ilie Verdeţ, care ţinea locul lui Maurer ca
    prim-ministru, pe Ana Mureşan de la Comerţ. Şi le spune de mâine reducem
    consumul de pâine cu 20%! Faceţi un proiect de decret, aduceţi-l să-l semnez.
    Niciunul n-a zis nimic, toţi au dat din cap. Iar eu am zis: Tovarăşe Ceauşescu, eu aş
    avea să vă ridic câteva probleme: consumul de pâine s-a redus de la an la an,
    avem chiar un grafic, s-a redus cu vreo 8-10% comparativ cu nu ştiu ce an. Dar
    a crescut producţia şi consumul de specialităţi: chifle şi cornuri. Dar, per
    total, e în scădere. Nu e adevărat! a reacţionat el, se reduce consumul de
    pâine! Tovarăşe Ceauşescu, am insistat eu, mai e ceva: pâinea e singurul
    articol la care nu avem cozi! S-a înfuriat mai rău. N-avem cozi! Ne placem să
    spunem că avem 3 000 de calorii pe locuitor, din care 1500 sunt de la pâine! Să
    nu ne atingem de pâine! Dacă mă mai susţinea unul-doi, ceda. Dar aşa, au zis:
    Ia uite, al dracu, numai ăsta e deştept! Ăştia toţi sunt de acord.


    Măsura a fost însă întâmpinată cu
    ostilitate de populaţie. Maxim Berghianu. N-au trecut două săptămâni şi am auzit greve la Galaţi, pleacă oamenii
    din combinat să ia pâine, când ies din schimb nu mai găsesc pâine. La Ploieşti
    au apărut lozinci pe vagoane Vrem pâine! Nu muncim fără pâine! Mari
    mişcări. Ne cheamă Ceauşescu prin 16 ianuarie. Nu ne-a mai chemat pe toţi în
    formaţia aia, numai pe mine şi pe Angelo, şi ne ordonă Să daţi pâine câtă se
    cere! Faceţi un proiect, să scoatem de la rezerva de stat grâu şi să dăm pâine
    câtă se cere. Am plecat de la el şi ne-am dus la Verdeţ, jos, acolo, unde a
    chemat-o şi pe Ana Mureşan. Eu îi spun lui Miculescu, cu care am fost şi în
    prima formulă: Domnule, nu am zis să nu ne batem piroane în cap? De ce a trebuit să
    reducem consumul de pâine? Sigur că peste o săptămână am fost schimbat de la
    industria alimentară. Dar cred că nu era numai asta. Pentru că el începuse să
    strice produsele: să reducă alcoolul din băuturi, să reducă zahărul din
    produse, conserve, uleiul, astea toate duceau la stricarea produselor, că aveau
    rol şi de conservare. Şi n-am vrut să girez aşa ceva şi le-am spus. Ei, şi
    într-o săptămână a venit şi asta cu pâinea. M-a schimbat de la industria
    alimentară m-a trimis la Ministerul Muncii, ca acolo să nu mai am de-a face cu
    economia. Asta a fost! Vreau să spun că Ceauşescu lua numai ce era rău. Pe
    urmă, din Coreea, a venit cu ideea să construim fabrici de mâncare. Cum, bă, la
    români, care au o tradiţie în bucătărie, de la ouă prăjite, ochiuri, fasole,
    sarmale, şi altele, să te duci să le găteşti în cantine, în fabrici de mâncare,
    şi să le duci mâncare? Că văzuse el în Coreea!


    Dincolo de a
    fi un aliment banal, pâinea a rămas pentru omul obişnuit, până la sfârşitul
    regimului, un simbol al libertăţii, al revendicărilor care însemnau, în
    definitiv, dreptul fiecăruia de a-şi face viaţa după cum dorea.



  • Grâul în mâncăruri

    Grâul în mâncăruri

    Este perioada secerişului grâului, un
    eveniment deosebit în lumea satului românesc de altădată. Tradiţiile au
    dispărut pe măsura înlocuirii secerelor cu mijloace mecanizate de recoltare.
    Ceremonialul secerişului îl regăsim astăzi doar în paginile etnologilor sau sub
    formă de spectacol în cadrul unor festivaluri.

    Astăzi
    coborâm şi noi în istoria gastronomiei, pe vremea când, în spaţiul românesc,
    orezul încă nu ajunsese pe mesele tuturor şi când ardeii sau sarmalele erau
    umplute cu grâu şi nu cu carne tocată şi cu orez. Grâul era şi aliment
    ritualic, fiind împărţit ca pomană de sărbătoarea (ortodoxă a) Sfântului Ilie.
    Era vorba despre grâul fiert în apă, cu puţină sare şi amestecat cu miere de
    albine.


    În
    vremea când porumbul, cartoful şi orezul erau necunoscute locuitorilor din
    spaţiul românesc, grâul era folosit nu numai pentru a obţine pâinea, ci şi ca
    garnitură. Unele reţete s-au pierdut, probabil, în timp, altele s-au păstrat. O reţetă atipică pentru zilele
    noastre, dar folosită în porturile dunărene până în perioada interbelică este
    peşte cu garnitură de grâu. În porturile dunărene erau încărcate pe vase
    cerealele care ajungeau dincolo de teritoriul românesc, iar pentru docheri era
    foarte comod să-şi pregătească peşte cu grâu deoarece peştele se afla în
    Dunăre, iar grâu era, de asemenea, din belşug. Modul de preparare era destul de
    simplu. Boabele de grâu erau fierte, peste ele se turnau ceapă călită şi roşii
    tocate, apoi puţin vin şi, în final, în vas se punea peştele. Totul fierbea
    înăbuşit şi se servea imediat. Compoziţia putea fi pusă şi la cuptor şi lăsată
    la foc mic, până la 30 de minute, având grijă să nu lăsăm peştele foarte mult
    la fiert.

    O
    altă reţetă pe care v-o propun este pilaful de grâu. Avem nevoie de jumătate de
    kg de grâu, de 3 cepe de mărime mijlocie, de câteva ciuperci, fie proaspete,
    fie din conservă, de doi ardei graşi şi de o legătură de pătrunjel. Fierbem
    grâul într-un vas cu apă şi cu puţină sare. Separat, într-o tigaie cu ulei,
    călim ceapa, tocată mărunt şi tot acolo punem ardeii curăţaţi şi tăiaţi felii,
    precum şi ciupercile pe care, de asemenea, le tocăm. Amestecăm mereu timp de
    câteva minute, iar apoi adăugăm şi grâul fiert, cu puţină apă. Lăsăm la fiert
    timp de un sfert de oră, iar spre sfârşit adăugăm şi pătrunjelul, tocat mărunt.
    Mâncarea se serveşe imediat. Poftă bună!

  • Grâul în mâncăruri

    Grâul în mâncăruri

    Este perioada secerişului grâului, un
    eveniment deosebit în lumea satului românesc de altădată. Tradiţiile au
    dispărut pe măsura înlocuirii secerelor cu mijloace mecanizate de recoltare.
    Ceremonialul secerişului îl regăsim astăzi doar în paginile etnologilor sau sub
    formă de spectacol în cadrul unor festivaluri.

    Astăzi
    coborâm şi noi în istoria gastronomiei, pe vremea când, în spaţiul românesc,
    orezul încă nu ajunsese pe mesele tuturor şi când ardeii sau sarmalele erau
    umplute cu grâu şi nu cu carne tocată şi cu orez. Grâul era şi aliment
    ritualic, fiind împărţit ca pomană de sărbătoarea (ortodoxă a) Sfântului Ilie.
    Era vorba despre grâul fiert în apă, cu puţină sare şi amestecat cu miere de
    albine.


    În
    vremea când porumbul, cartoful şi orezul erau necunoscute locuitorilor din
    spaţiul românesc, grâul era folosit nu numai pentru a obţine pâinea, ci şi ca
    garnitură. Unele reţete s-au pierdut, probabil, în timp, altele s-au păstrat. O reţetă atipică pentru zilele
    noastre, dar folosită în porturile dunărene până în perioada interbelică este
    peşte cu garnitură de grâu. În porturile dunărene erau încărcate pe vase
    cerealele care ajungeau dincolo de teritoriul românesc, iar pentru docheri era
    foarte comod să-şi pregătească peşte cu grâu deoarece peştele se afla în
    Dunăre, iar grâu era, de asemenea, din belşug. Modul de preparare era destul de
    simplu. Boabele de grâu erau fierte, peste ele se turnau ceapă călită şi roşii
    tocate, apoi puţin vin şi, în final, în vas se punea peştele. Totul fierbea
    înăbuşit şi se servea imediat. Compoziţia putea fi pusă şi la cuptor şi lăsată
    la foc mic, până la 30 de minute, având grijă să nu lăsăm peştele foarte mult
    la fiert.

    O
    altă reţetă pe care v-o propun este pilaful de grâu. Avem nevoie de jumătate de
    kg de grâu, de 3 cepe de mărime mijlocie, de câteva ciuperci, fie proaspete,
    fie din conservă, de doi ardei graşi şi de o legătură de pătrunjel. Fierbem
    grâul într-un vas cu apă şi cu puţină sare. Separat, într-o tigaie cu ulei,
    călim ceapa, tocată mărunt şi tot acolo punem ardeii curăţaţi şi tăiaţi felii,
    precum şi ciupercile pe care, de asemenea, le tocăm. Amestecăm mereu timp de
    câteva minute, iar apoi adăugăm şi grâul fiert, cu puţină apă. Lăsăm la fiert
    timp de un sfert de oră, iar spre sfârşit adăugăm şi pătrunjelul, tocat mărunt.
    Mâncarea se serveşe imediat. Poftă bună!

  • De la “testa romana” la ţestul românesc

    De la “testa romana” la ţestul românesc

    Îl cheamă George Dumitru şi este, in satul Beuca din Câmpia Dunării, singurul meşter de ţesturi din România. După unii istorici, ţestul (din lat. testa – ţeastă,carapace) era bucataria de campanie a legionarului roman. Azi, George Dumitru încercă să perpetueze o tradiţie aproape uitată.



    Fotografii : Valentin Ţigău şi George Dumitru



  • Cât de sănătoase sunt produsele alimentare?

    Cât de sănătoase sunt produsele alimentare?

    Studiile
    arată că, în ultimii anii, românii sunt din ce în ce mai atenţi la alimentele
    pe care le consumă. Sunt atenţi la ceea ce scrie pe etichetă, iar mulţi dintre
    ei sunt dispuşi să plătească mai mult pentru alimente mai sănătoase. Si asta
    pentru că tot mai mulţi producători din industria alimentară nu mai respectă
    reţetele şi introduc în produse tot felul de substanţe nesănătoase pentru a fi
    cât mai vandabile. Ce mâncăm şi cum mâncăm au devenit deja teme de interes în
    ziua de astăzi. Deşi specialiştii îndeamnă populaţia să fie precaută când
    cumpără produse alimentare, deşi se fac controale şi se depistează tot felul de
    nereguli în produsele puse la vânzare, problemele sunt departe de a fi
    rezolvate. O treime din controalele făcute de
    Protecţia Comsumatorilor în pieţe şi magazine alimentare este determinată de
    reclamaţiilor clienţilor. Doar anul trecut, numărul sesizărilor a fost de peste
    7000. Iată ce a declarat o tânără din Bucureşti: Din
    păcate, nu mi se par chiar foarte în regulă ( produsele alimentare). Nu
    coincide conţinutul cu ceea ce scrie pe etichetă, de multe ori pe etichetă
    scrie ceva, dar descoperim altceva. Apoi se folosesc foarte mulţi aditivi
    alimentari despre care am citit că mulţi sunt nocivi şi dau dependenţă.
    Fructele sunt importate şi sunt fade, nu au gustul fructelor pe care le mâncam
    în copilărie..Carnea depinde de unde o cumperi. Dar, în general, e plină cu
    condimente ca să-i ascundă culoarea reală de carne învechită. Puiul are
    articulaţiile foarte fragile datorită sistemului de creştere şi de îngrăşare
    rapidă, au foarte mulţi hormoni ….



    O altă
    clientă ar prefera să cumpere produse de la ţărani, dar nu are întotdeauna această posibilitate: Am îndoieli câteodată.. Dar eu merg mai mult pe
    produse bio, sunt adepta produselor de la ţară, dar dacă nu am aşa ceva sunt
    nevoită să cumpăr de la magazine … De exemplu, brânzeturile au tot felul de
    prafuri… cred că majoritatea produselor sunt modificate genetic. Dar, n-am
    încotro, trebuie să mănânc..



    Un studiu realizat de Gfk România arată că 7 din 10 români identifică stilul de
    viaţă sănătos cu consumul de fructe şi de legume şi aproape jumătate cu
    alimentele naturale, cât mai puţin procesate. De asemenea, pentru unii români
    regimul vegetarian a devenit deja un mod de viaţă sănătos, renunţând la
    alimentele oferite de industria alimentară modernă care a suferit o serie de transformări, în
    ultimii ani, după cum ne spune Costel Stanciu, preşedintele Asociaţiei pentru
    Protecţia Consumatorilor: Din
    păcate, procesul acesta de falsificare a alimentelor a început după 1990, mai
    precis după 1998, când standardele române care erau obligatorii au devenit
    voluntare şi procesul de falsificare s-a intensificat. Societăţile comerciale
    care operează în domeniul alimentar, nemaifiind obligate să respecte
    anumite standarde specifice domeniului lor de activitate, au trecut la
    realizarea unor standarde proprii. Cei care au încercat să menţină reţetele
    sănătoase de fabricaţie, văzând că produsele lor nu mai au vânzare bună, fie au
    intrat în faliment, fie au trecut şi ei la falsificarea produselor alimentare.



    Cel mai falsificat produs din România este pâinea neagră care, în loc de grâu
    pisat, conţine coloranţi chimici, care sunt deja interzişi. In urma unui studiu
    realizat recent de Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România, 6%
    din pâinea feliată nu respectă reţeta tradiţională. De menţionat că românii
    fiind primii din Uniunea Europeană în privinta consumului de pâine, cu 97 de kg
    de pâine pe an. Costel Stanciu: In pâine au înlocuit făina
    de grâu cu făina aparţinând altor plante şi de o calitate inferioară, cum ar fi
    făina de fasole, făina de soia, au adăugat multi aditivi alimentari care nu
    sunt specifici produsului respectiv. De exemplu, în pâine am identificat
    cisteina, agenţi de îngroşare, conservanţi chiar şi câte doi conservanţi. Am
    identificat ulei de palmier sau margarină care nu au nici o legatură cu reţeta
    tradiţională a pâinii.



    Ministerul
    Agriculturii recunoaşte că jumătate din producţia internă de pâine este
    nefiscalizată. Aşadar, calitatea şi siguranţa pâinii nu pot fi controlate. După
    termenul de valabilitate, românii caută pe etichete aditivii alimentari, însă
    deciziile le iau mai degrabă în funcţie de preţ decît de calitate.Dragoş Frumosu, preşedintele
    Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară: Există firme mari care produc
    conform tuturor normelor de calitate, de siguranţăşi sănătate, dar există şi alte firme
    şi mari şi mici care nu respectă întocmai reţetele şi lucrează pentru profit.
    Cred că noi, consumatorii, putem să selectăm şi să eliminăm de pe piaţă pe acei
    producători care nu respectă reţetele şi calitatea produselor. Am întâlnit
    producători care vin şi îmi spun că li s-au cerut de către beneficiarul X să le
    producă un tip de mezel care să nu depăşească valoarea de…. Ca să nu mai
    depăşeşti o anumită valoare înseamnă să nu mai respecţi o reţetă şi atunci
    înseamnă că în reţeta respectivă intră mai multă slănină şi mai puţină carne.
    Deci acest produs este mai puţin sănătos. Ceea ce mă înspăimântă pe mine
    din ce în ce mai mult este că văd produse alimentare care, de la o lună la
    alta, îşi măresc termenul de valabilitate. Şi asta datorită acelor E-uri
    alimentare care nu sunt dăunătoare până într-un anumit procent.. Dar trebuie să
    ne gândim că noi consumăm E-uri şi din mezeluri, şi din pâine, şi din dulciuri.



    In condiţiile în care pentru 75% dintre români, preţul este
    principalul criteriu în alegerea unui produs,iar shaormeriile şi
    fast-food-urile au devenit preferatele bucureştenilor cu venituri mici şi
    medii,este
    uşor de înţeles numărul mare de îmbolnăviri. Un sfert dintre adulţi şi
    10% dintre copiii României
    suferă de obezitate.

  • Zacuscă

    Zacuscă

    Amestec de legume coapte pe plită sau în cuptor şi apoi tocate, zacusca este un aperitiv excelent, fiind servit pe felii de pâine. Zacuscă este un cuvânt de origine slavă, care s-ar traduce prin gustare, însă în limba română are acest sens de amestec de vinete, gogoşari, ardei capia, ardei gras, roşii şi ceapă.



    Metoda de preparare este simplă, însă presupune mult timp. Avem nevoie de circa 8 kg de vinete şi de 4 kg de gogoşari, ardei capia şi ardei gras, de un litru de suc de roşii sau de vreo 2 kg de roşii, de un kg de ceapă, de ulei, sare, piper şi foi de dafin. Vinetele trebuie puse pe plită, la fel ca şi ardeii. După coacere, tuturor legumelor le sunt îndepărtate cotoarele şi pieliţele, iar în continuare toate legumele coapte trebuie lăsate la scurs. Tăiată în felii subţiri, ceapa este călită uşor în ulei, iar apoi sunt adăugate toate legumele, pasate sau tocate mărunt. Peste acest amestec se toarnă sucul de roşii şi puţin ulei, se presară ulei, câteva foi de dafin şi sare. Vasul cu acest amestec de legume se lasă fie la foc mic, fie în cuptor, de asemenea la foc mic. După ce a scăzut suficient, turnăm zacusca în borcane pe care le închidem cu capacul şi, pentru o mai bună conservare, aceste borcane trebuie puse într-un vas cu apă care va fi lăsat la fiert pentru un sfert de oră. În zacuscă pot fi adăugate ciuperci sau bucăţi de peşte. Atunci când adăugăm peşte, acesta trebuie prăjit înainte de a fi amestecat cu legumele. După ce a scăzut destul, nu vă române decât să pregătiţi felii de pâine pe care să întindeţi zacusca. Poftă bună!