96,723 de copii erau înregistraţi, la finele anului 2017, ca având părinţi la muncă în străinătate. Interviu cu deputatul Angelica Fădor, membru al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din Parlamentul României.
Tag: parinti
-
Părinţi plecaţi la muncă în străinătate, copii rămaşi acasă
De
câţiva ani buni, România se confruntă cu un nou fenomen social, cu impact major
asupra copiilor şi anume migraţia părinţilor către ţările cu o economie mai
dezvoltată. Pentru un trai mai bun, mulţi părinţi pleacă lasându-şi copiii la
rude. Dacă din punct de vedere material se pot acoperi unele nevoi şi dorinţe,
din punct de vedere emoţional plecarea unui părinte sau chiar a ambilor lasă
goluri imense în sufletele celor mici. Aceştia trăiesc o adevărată dramă, căci
nimic şi nimeni nu va putea înlocui, vreodată, lipsa unui părinte. Ei se simt
abandonaţi şi se confruntă cu dificultăţi de ordin emoţional, social şi
educaţional. Psihologii spun că dorul faţă de părinţi se manifestă prin
depresie, însingurare, stimă de sine scăzută, vinovăţie, subapreciere. Mai
mult, copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate manifestă o scădere a
motivaţiei pentru şcoală, pentru viaţă. Unii dintre ei au chiar tendinţe
suicidale, pentru că nimeni nu le înţelege suferinţa. Cifrele raportate de
către autorităţi sunt mult depăşite de realitate. Vorbim de un număr de 94.662
de copii pe care Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului
şi Adopţie l-a prezentat ca ultimă raportare, din care 20.560 cu ambii părinţi
plecaţi şi 12,837 cu părinte unic susţinator plecat, aceştia deci fiind copii
care au rămas în grija unei rude. Pe de altă parte, unele studii au estimat un număr
de 350.000 de copii care sunt în
această situaţie, ceea ce înseamnă 10% dintre copiii României.
Petruţa
Soare are în grijă de doi ani o nepoţică în vârstă de 9
ani. Părinţii ei sunt plecaţi în Anglia
şi vin acasă de două ori pe an. Copilul este fericit pentru că e copleşit de daruri Deocamdată nu duce ( dorul părinţilor) pentru că vorbeşte în fiecare seară
cu ei. Ne ajută mult organizaţia Salvaţi Copiii. Acolo copiii sunt în grupuri,
îşi fac temele şi desfăşoară activităţi diverse şi multe, multe excursii.
Copilul este mulţumit pentru că i se fac toate poftele, părinţii din
străinătate îi cumpără tot ce-şi doreşte. Ea, la rândul ei, îi mulţumeşte pe
părinţi cu şcoala, cu rezultatele de la şcoală, iar eu sunt multumită de ea
pentru că învaţă bine şi repet, îi plac foarte mult activităţile pe care
le derulează Salvaţi Copiii, nu poate să stea fără Salvaţi Copiii.
Elena
a plecat în Spania în urmă cu 10 ani. A lăsat la rude doi băieţi elevi la şcoala primară. Deşi petrecea cu ei
2-3 luni pe an, băieţii nu s-au putut adapta, au suferit mult: A fost destul de greu să las doi
copii mici. După 10 ani mi-am dat seama că nu a fost o alegere bună, copiii au
crescut şi am pierdut cei mai frumoşi ani din viaţa noastră. Deşi veneam şi stăteam
cu ei 3 luni pe an, nu a fost suficient pentru a-i creşte şi a-i educa cum
trebuie. Acum nu mă mai ascultă… e prea târziu.
Amploarea
fenomenului copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate a dus la
dezvoltarea la nivel naţional a unei reţele de servicii specializate
destinate acestor copii. Organizaţia Salvaţi Copiii a creat astfel de servicii,
adresate atât copiilor, cât şi părinţilor lor şi persoanelor în grija cărora au
rămas aceştia. Anca Stamin, coordonator programe la Salvaţi Copiii:
Salvaţi Copiii a iniţiat încă din 2010 servicii de sprijin pentru copiii cu
părinţii plecaţi la muncă în străinătate, dar şi pentru persoanele în
grija cărora au rămas aceştia. Prin deschiderea unor programe de tip Scoală
după scoală în cadrul unităţilor de învăţământ. Este vorba de 17 astfel
de programe locale în care copiii vin după orele de curs sau înainte de ele,
îşi fac temele, participă la activităţi pe timp liber împreună cu alţi copiii,
sunt ajutaţi să comunice cu părinţii din străinătate prin mijloace tehnice
beneficiind de internet. Ei mai beneficiază şi de consiliere psihologică care
îi ajută să depăşească această situaţie dificilă. In acelaşi timp, persoanele
în grija cărora au rămas, beneficiază şi ele de consiliere din partea psihologilor
ca să îi ajutesă
înţeleagă nevoile copiilor în această perioadă şi să poată relaţiona mai bine
cu ei. In situaţia în care persoana care-l îngrijeşte pe copil este o rudă, beneficiază de
consiliere cu privire la realizarea procedurii de delegare temporară a
autorităţii părinteşti necesară în situaţia în care un părinte sau ambii
părinţi sunt plecaţi.
Organizaţia
Salvaţi Copiii a lansat încă din 2015 primul serviciu de consiliere telefonică
şi online pentru copiii afectaţi de migraţia economică.
Anca Stamin: Este
vorba despre un serviciu gratuit, 0800070040,
care poate fi apelat de luni până vineri pentru a obţine informaţii şi
consiliere de natură juridică, administrativă, psihologică şi socială. Iar
pentru părinţii din străinătate avem disponibil un număr obişnuit 0314053072 care este apelabil cu tarif normal din
orice ţară. Avem şi o platformă online copiisinguriacasa.ro care are atât o secţiune de ştiri şi
articole interesante pe această tematică, darşi
o secţiune la care oamenii pot adresa întrebări cărora le răspund în timp util
specialiştii de la Salvaţi Copiii.
La
nivel european există peste 1.500.000 de copii afectaţi de plecarea
părinţilor la muncă în străinătate, motiv pentru care la nivelul instituţiilor
europene se caută soluţii. Europarlamentarul Victor Negrescu doreşte să
iniţieze, cu fonduri europene, un program naţional care va fi propus
Parlamentului României. Prin acest
program românii din diaspora vor fi ajutaţi să se întoarcă acasă şi să se
reintegreze pe piaţa muncii din România. Vor fi create mecanisme pentru
recunoaşterea mai rapidă a diplomelor, calificărilor şi a experienţei lor
profesionale, precum şi o integrare mai uşoară a copiilor care au trăit în
diaspora în sistemul educaţional din România. -
Amenzi pentru părinții și tutorii care nu anunță plecarea din țară
Părinții sau tutorii care pleacă la muncă în Italia trebuie să anunțe autoritățile române cu minimum 40 de zile înainte de plecare, anunță Gazeta Românească (Italia). Notificare trebuie trimisă către serviciul public de asistență socială și, totodată, este necesară sesemnarea unuie persoane care să se ocupe de întreținerea copilului.
Persoana care întreține copilul în lipsa părinților sau tutorelui trebui să feie adultă, să fie adultă, și să facă parte din familia extinsă — rude până la gradul al patrulea, inclusiv bunici, unchi/mătuși, veri, mai notează publicația Gazeta Românească.
În cazul în care nu este efectuat demersul către asistența socială, tutorele sau părinți ce pleacă din țară sunt pasibili de amenzi cuprinse între 500 și 1.000 de lei.
Persoana desemnată trebui să își de acordul personal în fața instanței ce soluționează cererea, în termen de trei zile de la depunerea ei și este obligată să participe la “un program de consiliere organizat de serviciile publice de asistență socială, pentru a preveni situațiile de conflict, neadaptare sau neglijență în relația cu minorul.
-
Ziua de joacă pentru copii şi părinţi
Dacă piaţa educaţiei din România a început să abunde de oferte de programe extracuricullare, acoperind domenii precum limbile străine, muzica, abilităţile practice sau dezvoltarea personală, o invitaţie la joacă este totuşi ceva inedit. Astfel, cum am aflat că se organizează “ziua de joacă pentru părinţi şi copii”, m-am decis să aflu mai multe. Pentru două ore şi jumătate, părinţii sunt invitaţi la sfârşitul săptămânii, alături de copii lor să se joace alături de alţi părinţi şi alţi copii. Orientativ vârsta copiilor participanţi a fost stabilită între 5-11 ani, iar familiile sunt invitate să aducă câteva din jocurile preferate, rummy, şah, catan etc.
De la organizatoarea evenimentului, Claudia Suhov, am aflat că este o foarte bună ocazie de socializare, relaxare, timp pentru familie, de învăţare şi dezvoltare a inteligenţei, de informare şi de schimb de experienţe pentru părinţi şi pentru copii lor şi că inspiraţia i-a venit după o astfel de experienţă în Olanda: “Am descoperit această activitate la un eveniment de familie la care am asistat în Haga. Practic eram mai multe familii din mai multe ţări, un grup de expaţi, în care fiecare venea cu soţul, soţia, copilul, copiii, prieteni şi practic ne jucam împreună. Mi s-a părut foarte interesant pentru că aceştia doreau să înveţe unii de la ceilalţi, părinţii să afle mai multe informaţii despre locul în care locuiesc acum, despre educaţia copiilor, şi să-şi facă noi preiteni, să socializeze, să se cunoască între ei. Şi mi s-a părut o idee foarte bună, pentru că şi aici, în Bucureşti, foarte mulţi părinţi au diverse întrebări, la ce grădiniţă sau ce şcoală să-mi duc copilul, la ce after-school, ce să citească, ce jocuri sunt potrivite. Practic am creat această activitate tocmai pentru a-i pune pe părinţi în contact unii cu ceilalţi şi pentru copii, pentru a ieşi din zona lor de confort formată din copiii cu care se văd la şcoală, la grădiniţă, şi să cunoască alţi copii, să descopere jocuri noi, să înveţe de la alţi părinţi, să interacţioneze cu alţi părinţi, să vadă alte moduri şi modele în care se fac legăturile de familie şi în care se joacă. Am zis să fie o activitate lejeră în care toată lumea să se simtă bine.”
Am întrebat-o pe Claudia Suhov, iniţiatorea programului, prin ce este un astfel de eveniment superior interacţiunii obişnuite cu prietenii de familie: “Discuţiile cu prietenii se tot petrec şi rămâi de obicei în acelaşi grup de prieteni, cu aceeaşi informaţie şi e destul de greu să ieşi şi să descoperi alte tipuri de activităţi, de educaţie pentru copilul tău. Trebuie să ieşi în afara cercului, de multe ori pentru a te îmbogăţi spiritual, intelectual, să ieşi cât mai în afară şi să cunoşti mai multe.”
Se ştie că părinţii creează pentru copiii lor propriile experienţe de învăţare, fiind un exemplu pentru ei, indiferent de vârstă. Claudia Suhov a constatat că şi în România părinţii doresc să participe la astfel de evenimente: “Părinţii sunt din ce în ce mai deschişi să cunoască, să iasă cu copiii lor, să înveţe întâi pentru ei şi apoi să predea aceste cunoştinţe mai departe copiilor. O văd ca o activitate care se poate extinde în toată ţara, aceste zile, pe grupuri de părinţi cu copii. Este o activitate simplă, fără prea multe condiţii şi condiţionări, în care invitatul special este dorinţa de a oferi şi a primi informaţie, dar şi relaxare şi armonie, alături de copil sau copiii, care sunt ceilalţi participanţi.”
Claudia Suhov împărtăşeşte cu bucurie cunoştinţele căpătate la Haga privind importanţa jocului în familie şi ne invită să ne bucurăm de această experienţă şi în România: “Practic am organizat două zile, într-o sală de conferinţe, un spaţiu de aproape 80 metri pătraţi, copiii şi părinţii trebuie să se înscrie pe un formular şi să-şi aducă câteva jocuri preferate, pe care să le joace alături de ceilalţi. Fie că sunt cărămizi de construcţii de piese Lego, fie că sunt jocuri de cărţi sau şah, Catan, Borghin sau diverse alte jocuri pe care ei le joacă acasă şi cu care le-ar plăcea să se joace alături de noi, dar şi jocuri pe care să le schimbăm între noi. De exemplu, poate sunt copii care nu au descoperit şahul şi poate sunt părinţi sau copii care ar putea să-i înveţe pe ceilalţi. Practic e un schimb de învăţare, între copii şi părinţi. Mă aştept să fie mai mulţi copii decât părinţi, dar sper ca cei care vor fi prezenţi să aibă o activitate plăcută şi practic noi vom începe să coordonăm puţin activitatea, ca ei să se cunoască şi să îşi deschidă apetitul în a se juca şi în a-i învăţa pe ceilalţi şi a învăţa şi ei la rândul lor.”
Credinţa organizatorilor Zilei de joacă pentru copii şi părinţi este că cel mai important aspect al acestei activităţi este stimularea imaginaţiei şi abilităţilor copiilor, precum şi încurajarea părinţilor să joace un rol crescând în educaţia copiilor şi în educaţia comunităţii, în general.
-
Jurnal românesc – 9.06.2015
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, luni, o întrevedere cu preşedinta Adunării Naţionale a Bulgariei, Tsetska Tsacheva, prilej cu care a insistat ca românilor din Bulgaria să li se asigure învăţământ în limba română ca limbă maternă la standardele cele mai înalte. Pe de altă parte, cei doi demnitari au salutat nivelul excelent al relaţiei dintre România şi Bulgaria, ca state vecine, parteneri şi aliaţi în cadrul Uniunii Europene şi al NATO. Un accent deosebit a fost pus pe securitatea energetică, ministrul Bogdan Aurescu subliniind importanţa cooperării bilaterale şi la nivel regional pentru diversificarea surselor şi a rutelor de transport.
Conform estimărilor ultimelor studii, aproximativ 350.000 de copii din România au cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate. Mai mult de o treime dintre aceştia – aproximativ 126.000 de copii – sunt afectaţi de migraţia ambilor părinţi. În acest context, asociaţia Salvaţi Copiii România” va organiza, miercuri, un eveniment ce marchează lansarea unui nou proiect dedicat copiilor aflaţi în această situaţie, implementat în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, cu sprijinul financiar al Velux Foundations.
Modelele Logan, Duster şi Sandero, fabricate de Renault, s-au situat, în mai, în topul celor mai bine vândute 25 de maşini în Rusia, conform datelor publicate de Association of European Businesses. Duster şi Logan ocupă locurile 9, respectiv 10, în timp ce Sandero a ocupat locul 13. Relansată la începutul anilor 2000 cu modelul Logan, compania românească Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană. La Paris, mii de francezi, posesori de maşini Dacia, au sărbătorit 10 ani de Dacia printr-un picnic în aer liber. Sărbătoarea Dacia va continua, în iunie, la Nantes şi Lyon.
Prefectul judeţului Maramureş, Anton Rohian, a declarat luni, pentru agenţia de ştiri Agerpres, că pe parcursul acestei săptămâni o echipă de specialişti români se va afla în Ucraina pentru a face primele studii geotehnice şi topografice privind construcţia unui nou pod rutier între România şi Ucraina, peste Tisa. Odată finalizate studiile, lucrările de construcţie ar putea demara cel mai târziu anul viitor. Podul rutier cu patru benzi ar urma să se conecteze direct la drumul H9 pe teritoriul statului vecin, iar în România la DN 18, unul dintre cele mai circulate drumuri din judeţul Maramureş. Accesul din România spre Ucraina se face, în prezent, pe un pod cu un singur sens care traversează râul Tisa, construit în 2000 şi care, de-a lungul anilor, a suferit consolidări la structura din lemn. De asemenea, temporar, accesul dintre judeţul Maramureş şi regiunea Ivano-Frankivsk s-a făcut pe calea feroviară cu ecartament lat, construită de administraţia fostului URSS, acum traficul fiind suspendat de liniile ferate ucrainene.
România a obţinut Premiul Superior Taste pentru trei produse alimentare care beneficiază, astfel, de recunoaştere internaţională unică — a informat Ambasada ţării noastre la Bruxelles. Evenimentul a avut loc pe 4 iunie în cadrul ceremoniei oficiale de decernare a Premiilor Superior Taste, organizată de International Taste & Quality Institute la Bruxelles. Premiile obţinute de România sunt pentru produsul Luna Solai – ulei din seminţe de dovleac presat la rece, care a primit 2 stele din maximum de 3; brânza de burduf de la ferma Căţean din judeţul Braşov şi Elixir – ulei de floarea soarelui presat la rece, din Turda, care au primit câte o stea. Premiul Superior Taste este o recunoaştere internaţională unică bazată pe evaluarea a 120 de chefs şi somelieri aleşi din prestigioase asociaţii culinare şi de somelieri din Europa.
-
Sindromul lipsei părinţilor plecaţi la muncă în străinătate
De la începutul anilor 2000, de când românii au început să devină în număr din ce mai mare migranţi pe piaţa muncii din UE, a apărut, în ţară, un fenomen subsumat: copiii multora dintre aceşti lucrători au rămas în România, fie în grijă celuilalt părinte, fie în grija rudelor. Efectele nu au întârziat să apară şi ele au fost observate atât de familie, cât şi de educatori şi psihologi. Lipsa părinţilor, a autorităţii reprezentate de ei, dar şi dorul faţă de ei, au început să fie vizibile în comportamentul unora dintre aceşti copii. Cum se manifestă ei, aflăm acum de la sociologul Florian Niţu.
Studiile statistice au demonstrat foarte clar că apare un recul şi o scădere a performanţelor şcolare şi al interesului pentru învăţătură. Pe de altă parte mai există o vulnerabilitate în ceea ce priveşte comportamentele deviante: consum de alcool, tutun, droguri, etc. Apare şi un risc mai mare de apropiere de grupuri infracţionale sau chiar de a deveni victime ale grupurilor infracţionale. Dar impactul major se resimte la nivel psihologic, la nivelul formării personalităţii. Există sindromul părintelui lipsă”, un fenomen analizat nu doar în România, căci el apare pretutindeni şi dintotdeauna. S-a evidenţiat faptul că lipsa unui părinte sau a amândurora duce la neîncredere în sine, sentiment de vinovăţie, un nivel foarte ridicat de anxietate.”
Nu toţi copiii care rămân acasă în urma plecării părinţilor la muncă în străinătate au aceste probleme, dar vulnerabilitatea este prezentă în fiecare caz. În aceste condiţii, este necesar să se ştie numărul cât mai exact al acestor copii. Fundaţia pentru o Societate Deschisă a demarat un proiect în acest sens, cu mai mulţi ani în urmă. Ce s-a aflat în urma acestui proiect ne spune la Victoria Cojocariu, membră a Fundaţiei pentru o Societate Deschisă.
Am pornit în 2007 cu un prim studiu şi ne-am dat seama atunci că e nevoie să ştim exact câţi copii rămân acasă pentru că statisticile oficiale erau destul de greu de crezut. De prin 2004, statisticile DGPC se menţineau în jurul cifrei de 80.000. Ştiind cât de mult a fluctuat numărul românilor care părăseau ţara, ne-am propus să aflăm dacă acea cifră era corectă sau nu. Astfel am realizat un studiu independent pe care l-am publicat în 2009. În acelaşi timp, o altă organizaţie, Salvaţi Copiii”, realiza în paralel o altă numărătoare a acestor copii. Am descoperit şi noi, şi ei, că în 2008, cifra lor era de 350.000. În acelaşi timp, datele Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilului indicau puţin peste 82.000 de copii. Semnalam atunci această diferenţă şi o puneam pe seama incapacităţii direcţiei de a colecta eficient datele din cauza lipsei unei infrastrucrui rezonabile. Ne refeream şi al aglomerarea unor asistenţi sociali din diverse localităţi şi la imposibilitatea lor de a structura nişte baze de date. Azi, în 2015, statisticile oficiale pentru 2014 se învârt în jurul aceleaşi cifre de 80.000.”
Cu unii dintre aceşti copii, a stat de vorbă, mai îndelung, sociologul Florian Niţu, în cadrul proiectului “Orizont_FemRural”, finanţat prin POSDRU şi implementat de Asociaţia pentru Promovarea Femeii din România. În urma discuţiilor cu ei, sociologul a remarcat că toţi cei implicaţi în acest fenomen, şi părinţii şi copii, resimt despărţirea ca o ruptură, o ruptură pe care fiecare, însă, o gestionează în felul propriu.
Florian Niţu: “Există moduri diferite de a înfrunta trauma acestei ruperi, atât la părinţi, cât şi la copii. Mi-a fost dat să întâlnesc şi copii care sufereau sub povara lipsei părinţilor, dar şi copii care s-au adaptat foarte bine. Trebuie precizat faptul că vorbim de o relaţie în devenire, e o relaţie care are momente dramatice, dar şi momente de funcţionare. Există perioade din viaţa unui copil când îi este foarte greu să se rupă de părinţi, dar şi perioade când îi este mai uşor. Există perioade când e foarte vulnerabil, în funcţie de vârstă sau de conjunctură, dar şi perioade de normalitate. Nu trebuie absolutizate efectele negative ale plecării părinţilor.
Unul din obiectivele proiectului “Orizont_FemRural” a fost tocmai de a contracara efectele negative prin depistarea greşelilor pe care le fac părinţii în gestionarea relaţiei la distanţă cu copii lor. Apoi, pornind de aici, să se facă nişte recomandări de corectare a situaţiei. Florian Niţu. Se pare că o greşeală fundamentală pe care o fac părinţii este că-i responsabilizează pe copiii pentru propria lor decizie de a pleca la muncă în străinătate. Când văd că îi este greu copilului sau chiar că plânge, părinţii îi spun că pentru el pleacă. Acest pentru tine plec” este recepţionat din cauza ta plec, dacă nu erai tu, eu rămâneam aici.” Copilul aşa resimte, iar acest pentru tine plec” devine o povară pusă pe umerii lui. De multe ori această explicaţie e asociată şi cu Vai, ce greu îmi e aici.”Astfel copilul simte o culpabilizare sporită: mama şi tata pleacă din cauza mea, iar acolo se simt şi mai rău. Când pleacă doar mama, de multe ori apar tensiuni în cuplu care duc la divorţ. Jumătate din căsniciile unde doar mama pleacă la muncă în străinătate se termină cu un divorţ. Şi atunci copilul mai poartă şi povara rupturii dintre părinţi.
Alte greşeli făcute de părinţii plecaţi la muncă în străinătate sunt faptul că, adesea, nu păstrează o legătură telefonică frecventă cu copiii şi cu şcoala lor precum şi acordarea de cadouri nelimitate. Prin urmare recomandările experţilor încep cu menţinerea comunicării cât mai des şi prin orice mijloace. Relaţia cu educatorii este, de asemenea, importantă, mai ales că în anii din urmă a apărut o nouă situaţie, descrisă acum de Victoria Cojocariu. TRACK: În ceea ce priveşte situaţia copiilor, criza economică a adus anumite schimbări. Deşi în continuare rămân copii acasă, fie cu unul dintre părinţi, fie cu rude sau cunoştinţe, a apărut şi o categorie nouă a copiilor reîntorşi din străinătate. Această situaţie ne-a fost semnalată de Ministerul Educaţiei în urmă cu un an şi jumătate. Inspectorate şcolare judeţene semnalează ministerului faptul că se confruntă cu zeci sau chiar sute de elevi în anumite judeţe care se întorc din ţările unde părinţii lor muncesc pentru că acolo nu mai pot fi întreţinuţi. Ei revin în sistemul şcolar românesc după câţiva ani petrecuţi într-un sistem străin. Bineînţeles se confruntă cu anumite lacune şi anumite piedici. Unii se întorc singuri, alţii cu părinţi. Dar, din păcate, nu avem date nici în această privinţă.”
Deşi în general, majoritatea copiilor se resemnează cu plecarea părinţilor, sunt şi cazuri extreme de neacceptare completă a acestei situaţii, neacceptare care a dus chiar la sinucideri. De aceea, sunt necesare atât statistici exacte, cât şi educarea părinţilor în a menţine o relaţie la distanţă bună cu copiii lor.
-
Violenţa asupra copiilor
Copil rău”, Muncesc degeaba pentru tine”, Nu meriţi nimic”… expresii pe care uneori, părinţii sau educatorii le rostesc fără să-şi dea seama nici de semnificaţia lor, nici de consecinţe. De asemenea, ele însoţesc, adesea, abuzul fizic exercitat acasă şi la şcoală. Cât de des sunt etichetaţi copii în felul acesta şi cine îi etichetează în felul acesta? La aceste întrebări oferă un răspuns studiul lansat recent de organizaţia Salvaţi Copiii” în colaborare cu guvernul României şi intitulat Abuzul şi neglijenţa copiilor.”
Despre rezultatele acestui studiu, ne vorbeşte acum psihologul Diana Stănculeanu, coordonatoare de programe în cadrul organizaţiei Salvaţi Copiii”: Raportat la un studiu realizat cu o metodologie similară acum 10 ani, cifrele sunt într-o uşoară scădere. Pe de altă parte, ele rămân la un nivel îngrijorător. Peste 63% dintre copii afirmă că sunt bătuţi acasă în procesul de creştere şi educaţie. 38% dintre părinţi recunosc fără niciun fel de dificultate că utilizează pedeapsa corporală, abuzul şi umilinţa în practica de creştere a copilului. 20% din părinţi cred cu tărie în valoarea pozitivă a bătăii în educarea copilului lor. Nici în şcoli, situaţia nu e mai bună. Peste 86% dintre elevi afirmă că principalele reacţii pe care le au din partea cadrelor didactice atunci când greşesc, sunt cearta, critica şi reproşul. 33% dintre ei vorbesc de situaţii de umilinţă şi jignire din partea cadrelor didactice, iar 7% pomenesc de bătaie în şcoală.”
Nivelul violenţei în instituţiile de învăţământ constituie, de altfel, un motiv de îngrijorare pentru autorităţi. Din păcate, nu există statistici clare în acest sens şi nici criterii unitare de catalogare a cazurilor de violenţă asupra elevilor. Toate acestea vor fi clarificate de viitoarea Strategie pentru combaterea violenţei”, iniţiată de Ministerul Educaţiei Naţionale, după cum ne asigură chiar ministrul Remus Pricopie: Eu, ca ministru, aflu despre marea majoritatea a cazurilor de violenţă din mass-media. Sistemul nostru de raportare este un sistem în care întotdeauna afli după ce evenimentul are loc. Pe de altă parte, au apărut în ultimele luni, o sumedenie de statistici. Sunt judeţe care raportează 70 de cazuri de violenţe şi judeţe care raportează 2500 de cazuri de violenţă în acelaşi interval de timp. Statistic vorbind, nu este posibil. Asta înseamnă că, de fapt, nu se ştie bine ce se măsoară. Fiecare măsoară ce vrea. Strategia încearcă să stabilească clase de acte de violenţă, să le descrie foarte bine şi să pună în practică un sistem de monitorizare în timp real. Dacă se întâmplă un act de violenţă, şcoala trebuie să intre într-o bază de date şi să scrie în trei rânduri ce s-a întâmplat acolo. Al doilea lucru: având o mai bună tipologizare a fenomenului, vom şti ce politici să promovăm şi cum să prevenim.”
Potrivit modalităţii curente de raportare a cazurilor de violenţă, în ultimul semestru al anului trecut, la Ministerul Educaţiei s-au raportat în jur de 140-160 de cazuri de violenţă în şcoală, în toată ţara. În Bucureşti, în schimb, numai în primul semestru al acestui an au fost raportate în jur de 160. De asemenea, sunt contabilizate laolaltă toate situaţiile de violenţă, de la atac la persoană la securitatea unităţii şcolare. Prin urmare, în capitală, nivelul violenţei din şcoli ar fi mai mare. Date foarte sigure nu pot fi oferite, însă, deocamdată. De asemenea, nu sunt cunoscute cazuri de profesori daţi afară din sistemul de învăţământ pentru că şi-au abuzat fizic şi psihic elevii.
Prevenirea violenţei este vitală în condiţiile în care abuzul fizic şi psihic, etichetările de copil rău şi prost”, lasă urme adânci în psihicul copiilor. Psihologul Diana Stănculeanu: Un copil abuzat are un risc mult mai mare de a dezvolta tulburări de sănătate mintală la vârsta adolescenţei şi la vârsta adultă. Vorbim de anxietate, depresie, sindrom post-traumatic, comportament agresiv, stimă de sine redusă. Apoi, vorbim de o încărcare negativă a relaţiei dintre părinte şi copil, relaţie care ar trebui să fie principala noastră matrice de încredere şi ataşament. În momentul în care această relaţie este compromisă, întreaga bază a educaţiei şi sănătăţii copilului este compromisă. Şi, nu în ultimul rând, există riscul replicării şi perpetuării la nivelul comunităţii a unui model agresiv de soluţionare a problemelor. Dacă un copil învaţă acasă că numai cu bătaie se rezolvă lucrurile, aşa va face şi el la şcoală, la colţul blocului, în grupul de prieteni şi mai departe ca adult la locul de muncă, în relaţiile de cuplu sau în relaţia cu propriii copii.”
Este posibil ca şi comportamentul actual al părinţilor să fie tot transmis din generaţie în generaţie. Diana Stănculeanu: Mamele, fiind implicate zilnic în tot felul de situaţii dificile pe care le pot avea cu copii, sunt astfel predispuse să folosească violenţa fizică de nivel uşor sau moderat asupra copiilor. Mama e, de obicei, cea care altoieşte două palme la fund sau urechează copilul. Tatăl, fiind implicat mai punctual, este exponentul fie al abuzului verbal — jigniri, umilinţe, etichete -, fie al pedepselor fizice severe de tipul încuiatului în casă şi pusului în genunchi.”
Pentru a sparge cercul vicios al violenţei, organizaţia Salvaţi copiii” a lansat campania Copiii fără etichete” ce se va derula în perioada martie-octombrie 2013. Campania urmăreşte înlocuirea practicilor violente cu metode educaţionale care să stimuleze dezvoltarea armonioasă a personalităţii copiilor. De asemenea, violenţa asupra copiilor trebuie recunoscută ca atare şi condamnată socială. În acest sens, campania Copiii fără etichete” va beneficia de ajutorul bloggerilor care vor combate violenţa pe site-urile lor.