Radio România Internațional

Tag: patrimoniu

  • Hãbãri ditu bana romãneascã şi internaţionalã

    Hãbãri ditu bana romãneascã şi internaţionalã

    Schengen. Intrarea ali României și Vărgărie tru spațiul Schengen easti, diznău, tu arada di lucru a Consiliului Justiție și Afaceri Interne cari s’dizvărteaşti ti ndauă dzăli. Ungaria, văsilia cari u-ari prezidinţillea arucutoasă a Consiliului UE și cari ndrupaşti intrarea acutotalui ali României și Vărgărie tru spațiul european di libiră urdinari, va s’părăstisească catandisea di tora ti implementarea integrală a acquis-ului Schengen di cătră ateali dauă văsilii, dupu eliminarea controalilor la sinurli aerieani și maritimi tu bitisita a meslui marţu. Tra s’apufusească data scutearillei tră controalili la sinurlu terestru easti ananghi ti ună nauă apofasi unanimă a membrilor Consiliului. Reuniunea finală a Consiliului Justiție și Afaceri Interne ditu aestu an va s’ţănă tru prota parti a meslui andreu.

     

     

    Patrimoniul. Anamisa di 6 și 8 di sumedru, Bucureștiul easti nicukirlu a Summitlui European Cultural Heritage și ţeremonia ti duruseari premiili Europa Nostra. Experțăllii tru patrimoniul cultural va să zburască ti prioritățli di politică publică la nivel european și andicra di autoritățile române și va s’tiñisească nai bunili proiecte di conservare a patrimoniului construit, amintătoari a concursului Europa NostraAnamisa di aestea s’arădăpsescu și dauă proiecte ditu România dimi Biserica Săsească ditu Alma Vii, tru ţentru, și Biserica Ayilu Mihail ditu Cluj Napoca, tru nord-vestu. Evenimentul easti ndreptu tru nicukirata a Muzeului Național di Artă ditu București.

     

     

    Alidzeri. Sâmbătă eara vadelu limită tră dipunerea-a candidaturlor ti alidzerli prezidințiale ditu România. Prota rundă va s’ţănă tru 24 di brumaru, a deapoa a daua tru 8 di andreu. Anamisa di candidaț s’arădăpsescu liderlu a Partidului Social Democrat, di guvernământ, Marcel Ciolacu, prezidentulu a Partidului Național Liberal, tut la guvernare, Nicolae Ciucă, liderul Uniunillei Salvaț România Elena Lasconi și fostul secretar gheneral adjunctu NATO Mircea Geoană. Lista di bitisită a candidațlor la prezidenţille va s’hibă publicată tru 10 di sumedru, după ceareipseari tuti contestațiili dipusi la Curtea Constituțională ali Românie.

     

     

    Orientul de Mesi. Nai ma pţănu 24 di inşi fură vătămaţ și 93 frură pliguiţ sâmbătă dicseara tru ună atacă aerian4 faptă di Israel contra a unăllei moschei și a unăllei sculie ditu Gaza, iu s’apănghisea oamiñi purtaţ. Luni s’faţi comemorarea di un an a atacăllei Hamas contra a Israelui, tru cari 1.200 di oamiñi fură vătămaţ și 250 arăkiţ, lucru ţi dusi la nkisita a polimlui. 42.000 di palestinieni, majoritatea ţivilli, fură vătămaţ pănă tora, iara aproapea tuţ bănătorlli ditu Gaza fură purtaţ tru conflictu, cari feaţi și ună criză uminească multu mari. Israelu fu cutugursitu ma multi ori arada ti turlia cumu duţi aestu polimu. Sâmbătă, ñilli di oamiñi işiră pi geadeili ditu tută lumea, nica şi di Londra, Roma, New York, Washington și Cape Town, tra s’caftă dănăsearea alumtiloru cu virsearea di săndză ditu Gaza și Liban. Un evenimentu idyealui s’feaţi şi Paris, iu prezidentulu Emmanuel Macron căftă dănăsearea a vinderloru di armi cătră Israel. Aţelli 88 di membri ali Organizație Internațională ali Francofonie, adunaţ Paris, căftară tu unanimitate dănăsearea a alumtiloru ntrăoară și pi lungu kiro tru Liban, cari easti și ea membru a aliştei organizație.

     

     

    Tenis. Preacllea românească Monica Niculescu și Gabriela Ruse amintă titlul di dublu la turneulu di tenis WTA 125 di Hong Kong. Eali azvimsiră pi Nao Hibino și Makoto Ninomiya ditu Japonia tru trei seturi, 6-3, 5-7, 10-5. Ună altă agiucătoari română, Ana Bogdan, agiumsi pi loclu 120 tru lume, ama kiru dinintea ali japoneză Mai Hontama, numirlu 116 mondial, și rată calificarea tră tabloulu prinţipal ditu turneul WTA 1000 di la Wuhan, China. Fu azvimtă tru seturi neise, 6-3, 7-6.

     

    Autoru: Udãlu a Hãbãrloru
    Armânipsearea: Taşcu Lala

  • Via Transilvanica, România la pas

    Via Transilvanica, România la pas

    Via Transilvanica este cel mai lung traseu de drumeții din România. Leagă situri incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO și reprezintă o conexiune vitală între comunitățile locale și diversele fațete ale patrimoniului, cuprinzând atât moștenirea construită și naturală, cât și tradițiile imateriale. Considerat o realizare remarcabilă pentru patrimoniul românesc, Via Transilvanica a primit de la Comisia Europeană Premiul European pentru Patrimoniu 2023.



    Anna Szekely, directoare executivă la Tășuleasa Social și autoarea Ghidului Drumețului Via Transilvanica, spune că acesta este primul traseu de lungă distanță din România, care străbate întreaga Românie, din nord spre sud-vest:


    Acest traseu de lungă distanță încearcă să arate toate frumusețile și diversitatea etnică și culturală a României. Este gândit în așa fel încât drumețul, biciclistul, cel care vine în vizită în România, să descopere România așa cum este ea. În primul rând, am spus-o de mai multe ori și repet că este foarte important ca și noi, românii, să redescoperim frumusețile țării, pentru că încă nu le conștientizăm. Trecem prin 400 de comunități cu Via Transilvanica. Aceste comunități sunt foarte diverse și cunoaștem pe parcurs peste 18 etnii. Este o diversitate culturală și etnică extraordinar de mare.


    Patrimoniul îl întâlnim peste tot, la fiecare pas. De asemenea, trecem prin multe zone rurale, dintre care unele sunt aproape părăsite. Sunt sate care sunt pe cale de dispariție, cu doar câțiva bătrâni rămași acolo și nu știm pentru câtă vreme. Dar, prin faptul că Via Transilvania trece pe acolo, tinerii sunt invitați înapoi în zonele respective. Zonele rurale sunt de o diversitate enormă, putem să găsim diferite obiceiuri, diferite, mâncăruri, putem avea parte de experiențe culinare și culturale foarte impresionante.



    Pe site-ul oficial, viatransilvanica.com, drumeții au un blog al lor, iar pe Facebook au chiar un grup interactiv: Transilvanica Official Group:


    Acolo oamenii intră și întreabă despre cum pot să parcurgă un drum, își găsesc parteneri de călătorie, pun și întrebări tehnice. Se găsesc foarte multe informații folositoare, dar cele mai multe se găsesc în Ghidul Drumețului, care este pe website-ul nostru. Acesta este tradus în cinci limbi. Îmi place să vorbesc foarte mult despre el, pentru că eu sunt cea care l-a scris. Împreună cu colegele mele am documentat tot traseul și am făcut acest ghid, în care se găsesc absolut toate informațiile necesare pentru parcurgerea unui traseu de lungă distanță. De asemenea, se poate descărca gratuit. De obicei, trimitem lumea către blog, ca să se informeze despre cazări, despre traseu, despre harta traseului, despre ținuturi, despre zonele diferite prin care trecem. Avem descriere verbală, dar avem și multe date tehnice care sunt foarte importante pentru o excursie.



    Accesând Blogul Drumețului, turistul își poate alege foarte ușor partea de traseu pe care dorește să o parcurgă, fiindcă acesta este împărțit pe zile. Astfel se poate planifica o călătorie de o zi, de două zile, de un weekend, de două săptămâni sau chiar pentru tot traseul. Chiar și organizatorii răspund la anumite întrebări mai tehnice, spune Anna Szekely, directoare executivă la Tășuleasa Social și autoarea Ghidului Drumețului Via Transilvanica:



    Acolo învățăm posibilii drumeți să se planifice în așa fel încât să nu se rătăcească și să aibă unde să își programeze inclusiv înnoptarea, îi informăm unde există izvoare, magazine și care sunt numerele de urgență. Sunt tot felul de informații foarte folositoare. Și am avut foarte mulți drumeți străini. Anul acesta au fost cei mai mulți ca număr. Avem străini din toată lumea: din Australia, din Canada, din Statele Unite ale Americii, din Marea Britanie, din Germania, Elveția, Spania, Franța. Aceștia sunt foarte impresionați de cum este marcat drumul.


    Trebuie să menționez că una dintre primele drumețe străine a fost Christine Thurmer, care, acum doi ani, a parcurs întreg traseul. Ea este una dintre cele mai umblate femei din lume, cu peste 60.000 sau 65.000 km parcurși pe jos prin întreaga lume, pe trasee de lungă distanță. A fost prima care a parcurs acest traseu integral singură. Ea a venit cu cel mai mare și cel mai bun feedback către noi și a spus că prin bornele din andezit care marchează fiecare kilometru și care conțin sculpturi diferite, avem, practic, și cea mai lungă expoziție de artă, de sculpturi, din lume.



    Concret, sunt 1.400 de astfel de borne kilometrice, care marchează un traseu cu adevărat inedit, complet, din punct de vedere al experiențelor trăite, spune Anna Szekely, directoare executivă la Tășuleasa Social și autoarea Ghidului Drumețului Via Transilvanica. O recunoaște a acestui lucru este și câștigarea uneia dintre categoriile Premiilor Europene pentru Patrimoniu European, Premiul Europa Nostra 2023. Ceremonia de decernare a avut loc la sfârșitul lunii septembrie în Veneția, în prezența vicepreședintelui Comisiei Europene, Margaritis Schinas. Tot atunci, a fost decernat și premiul publicului. Astfel, cel mai apreciat proiect european de patrimoniu a fost Via Transilvanica, în favoarea căruia au votat 27.000 de oameni.



    Este o mare onoare să fim recunoscuți pe plan european chiar de către Comisia Europeană și sperăm să putem să ne ridicăm la așteptările tuturor. Invit pe oricine din străinătate sau din România să vină și să ne cunoască frumusețile țării la pas, pentru că este una dintre cele mai bune și sănătoase modalități de a cunoaște și părțile bune, și cele rele a unei țări. Asta e cea mai bună modalitate de a cunoaște și de a iubi România.



    Prin cei 1.400 de km de traseu, Via Transilvanica trece prin 400 de localități și 10 județe, fiind împărțită în șapte ținuturi cultural-istorice. Drumul leagă 12 situri incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO, iar amenajarea lui a durat aproape cinci ani, fiind realizată cu sprijinul a 8.000 de voluntari.






  • CineEuroConnect

    CineEuroConnect

    Pasionații de cinematografie și iubitorii artelor vizuale din întreaga Europă sunt invitați să se alăture unei experiențe fără precedent. Mockra Productions anunță lansarea proiectului “CineEuroConnect: A Collaborative Film Museum & Heritage Film Festival”, o inițiativă ce sărbătorește influența profundă a cinematografiei în viața noastră prin intermediul obiectelor personale, poveștilor și creațiilor artistice.



    Proiectul face parte din Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 și este finanțat prin programul OverBorder Culture+, derulat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.



    Explorând Conceptul Cinematografia – O Capsulă a Timpului


    În cadrul acestui proiect, contributorii sunt invitați să trimită obiecte personale cu semnificații speciale în strânsă legătură cu relația lor cu cinematografia. Aceste obiecte vor forma ulterior un mozaic care povestește despre pasiunea colectivă pentru film. De la bilete de film vechi și suveniruri prețioase, la fotografii din culise și creații handmade inspirate de filme, fiecare obiect aduce amintiri, emoții și perspective ale cinefililor.



    Participare și Recunoaștere


    Obiectele selectate vor deveni parte a unui proiect colaborativ care îmbină arta vizuală și cinematografia. Această expoziție va debuta fizic în Timișoara, cu un preview în Samos (Grecia), și va călători ca expoziție itinerantă cu o selecție de obiecte și în Sofia (Bulgaria) și Szolnok (Ungaria), oferind o perspectivă europeană asupra artei și cinematografiei. De asemenea, o galerie virtuală la www.CineEuroConnect.org va asigura accesibilitatea globală.



    Termenul limită pentru înscrieri este 10 septembrie 2023.



    Obiectele pot fi împrumutate sau donate pentru expoziție. Pentru a participa, cei interesați sunt invitați să trimită obiectele și poveștile personale aferente prin care se reliefează conexiunea individuală cu cinematografia la adresa cineeuroconnect@gmail.com.



    Artiști Vizuali Emergenți – Un Apel la Participare


    În paralel cu expoziția obiectelor, CineEuroConnect aduce împreună și 12 artiști vizuali emergenți pentru a reinterpreta impactul cinematografiei asupra societății prin lucrările lor. Artiștii selectați de către un comitet de experți din Irlanda, Polonia, Bulgaria, România și Egipt vor primi o bursă în valoare de câte 1.000 euro brut pentru a crea lucrări originale care vor fi integrate în călătoria captivantă a proiectului.



    Expoziție și dincolo de aa


    “CineEuroConnect: A Collaborative Film Museum & Heritage Film Festival” îmbină cinema-ul și artele vizuale pentru a crea o simfonie de narațiuni și emoții, conectând comunități, culturi și istorii. Proiectul cuprinde o serie de activități menite să ofere o experiență coerentă și imersivă participanților. Dezbaterile vor reuni artiști, curatori și invitați europeni în 3 sesiuni de discuții pe teme actuale, precum inteligența artificială, impactul patrimoniului asupra creativității și importanța cinematografului în era noilor platforme și tehnologii. În plus, va avea loc un Heritage Film Festival, cu proiecții de filme europene din patrimoniul cinematografic în orașele Timișoara, Samos și Sofia.

  • ACASĂ – Parcurs artistic în casele deschise din Greblești

    ACASĂ – Parcurs artistic în casele deschise din Greblești

    Satul Grebleşti, comuna Câineni, din judeţul Vâlcea, a găzduit recent un weekend plin de evenimente culturale, «ACASĂ – Parcurs artistic în casele deschise din Greblești». Publicul foarte numeros a putut vedea expoziții de artă plastică sau asista la lectură de texte şi la animaţii muzicale, iar copiii au putut participa la ateliere creative.



    Parcursul artistic în casele din Greblești, în Țara Lovistei, a propus un exercițiu și o pledoarie pentru redescoperirea patrimoniului construit al acestuia, îmbogățit de talentul și creativitatea artiștilor plastici, o îmbinare a trecutului cu viziunea artistică a contemporaneitații.



    Am stat de vorbă cu Liviu Hopârtean, preşedintele Arthis — Casa de cultură belgo-română din Bruxelles, unul dintre principalii organizatori ai weekendului cultural de la Grebleşti.






    Artistul vizual Gheorghe Dican este președinte Filialei Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiştilor Plastici din România şi vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România la nivel naţional. Maestrul Dican ne-a vorbit despre expoziţiile de la Grebleşti, dar şi despre planurile artiştilor plastici vâlceni.




  • Timişoara, Capitală Europeană a culturii

    Timişoara, Capitală Europeană a culturii

    Astăzi
    vă invităm într-un oraş al premierelor: Timişoara. Un oraş în care, în 1732, a
    fost amenajat primul canal navigabil din spaţiul românesc, iar în 1884 a
    devenit primul oraş european iluminat electric în întregime. În decembrie 1989,
    Timişoara a fost oraşul în care a început revoluţia anticomunistă care a dus
    câteva zile mai târziu la căderea regimului comunist din România. Cu doi ani
    întârziere din cauza pandemiei, Timişoara a devenit oficial Capitală Europeană
    a Culturii 2023, alături de Elefsina (Grecia) şi Veszprém (Ungaria).


    Ne aflăm în vestul ţării, într-un oraş cu tradiţie multiculturală, aflat la mai puţin
    de 700 km distanţă faţă de 13 capitale europene, ceea ce îl face uşor accesibil
    vizitatorilor din întreaga lume. Timișoara este municipiul de reședință al
    județului Timiș şi încă din 2019 a început pregătirile pentru anul care urma să
    însemne consacrarea sa europeană. Au apărut trasee turistice tematice pe
    parcursul cărora vizitatorii să afle că păşesc pe locuri pe care altădată
    călătorul era purtat de bărci sau că în spatele ferestrelor închise dăinuie
    poveşti de dragoste. Timişoara are un trecut ascuns în legende seculare ce
    aşteaptă să fie descoperite. Centrul concentrează un număr impresionant de
    palate și clădiri care încă păstrează gloria și arhitectura spectaculoasă de pe
    vremuri, în stil preponderent baroc vienez, de unde și denumirea Timișoarei de
    Mica Vienă. Dar și stilurile neo-bizantin și Art Nouveau care şi-au pus
    amprenta pe numeroase clădiri. Aici pot fi admirate palatele: Lloyd, Neuhausz,
    Marbl, Palatul Camerei de Comerț și Industrie, Palatul Dauerbach, Palatul
    Loffler, Palatul Hilt-Vogel, Palatul Szechenyi și Palatul Weiss. Majoritatea
    găzduiesc astăzi restaurante cu diferite specifice culinare, instituții sau
    magazine. Timişoara e şi singurul oraş din Europa care are trei teatre de stat,
    în trei limbi diferite: română, germană şi maghiară.


    Lansarea oficială a programului Capitală Europeană a
    Culturii 2023 va avea loc la 17 februarie, iar Simion Giurcă, directorul
    Asociaţiei pentru Promovarea Timişoarei, ne-a spus cât de pregătit e oraşul
    pentru anul acesta: Timișoara este un oraș cu o infrastructură
    turistică bine dezvoltată. În ce privește atracțiile turistice, ele sunt
    suficiente pentru acest moment. Vor fi foarte multe evenimente care vor
    completa agenda celor care vin în Timișoara. Numai în cadrul programului
    Timișoara capitală culturală vor fi peste 1500 de evenimente. În plus, tot ce
    apare pe programul instituțiilor culturale din Timișoara, operă, cele 3 teatre,
    teatru de păpuşi, Filarmonica și foarte
    mulți operatori culturali, care oferă diverse programe, concerte, festivaluri.
    Cei care vin în Timișoara vor avea cu siguranță ce să facă, vor avea ce să
    experimenteze. Și nu trebuie uitat că în jurul Timișoarei mai avem niște locuri
    frumoase, avem niște crame deosebite de pe dealul Recașului, dealurile
    Silagiului sau Petrovaselo. Avem lucruri frumoase de văzut în întreg județul
    Timiș și întreaga regiune.


    O destinaţie ce nu poate fi ratată anul acesta, după cum
    a întărit Simion Giurcă, directorul Asociaţiei pentru Promovarea Timişoarei: Adresez ascultătorilor dumneavoastră invitația călduroasă să vină să
    viziteze Timișoara în acest an, să se bucure de multitudinea și diversitatea
    diferitelor manifestări culturale, să se bucure de ospitalitate a
    timișorenilor, de gastronomia noastră, de arhitectură, istorie și zestrea
    culturală.


    Rămâneţi alături de noi pentru alte sugestii de
    călătorie, atât din Timişoara, cât şi din toată ţara!


  • Clădirea Școlii Centrale de Fete din București, monument de patrimoniu

    Clădirea Școlii Centrale de Fete din București, monument de patrimoniu

    Printre liceele vechi din București, Școala Centrală de Fete ocupă un loc
    aparte, nu doar prin tradiția unei educații de calitate, dar și datorită
    clădirii care o găzduiește, clădire reprezentativă pentru primele manifesctări
    ale stilului arhitectural așa-numit național sau neoromânesc. Gândit în liniile sale principale de
    arhitectul Ion Mincu, proiectantul Școlii Centrale, stilul neoromânesc a fost
    dezvoltat ulterior de alți arhitecți și a ajuns la apogeu în interbelic când a
    devenit maniera predilectă de construcție a clădirilor publice și private din
    România Mare. Însă, indiferent de schimbările petrecute în timp, începuturile sale se regăsesc în stilul cu
    totul aparte ale Școlii Centrale de Fete din București. Înființată în 1852, în
    timpul domnitorului Țării Românești, Barbu Știerbey, școala avea un local
    impropriu în anii de după proclamarea Regatului României în 1881. De altfel,
    imediat după înființarea regatului, Parlamentul a adoptat un amplu program de
    construcție de clădiri publice, printre care și școli, alocând fonduri
    consistente pentru asta, aflăm de la Nicolae Șt. Noica, autorul volumului
    Istoria clădirii Școlii Centrale de Fete din București.

    Se promovează un proiect de lege pentru
    școli și instituții culturale de învățământ pentru care se alocă o sumă foarte
    importantă de bani, reprezenta cam 10% din bugetul țării de atunci. (…) între
    10% și 12% doar pentru construcții de clădiri. În anul 1885 se face primul pas.
    Se încheie un contract cu arhitectul Ion Mincu pentru a întocmi proiectul
    Școlii Centrale de Fete. În programul de construcție erau precizate toate
    funcțiunile pe care trebuia să le îndeplinească. Clasele trebuiau să aibă un
    volum ( suprafață și înălțime), astfel încât să fie 7 metri cubi de aer pentru
    fiecare elevă. Iar în bibliotecă unde ședeau poate mai mult, inclusiv în
    recreații, trebuia să fie nouă metri cubi de aer pentru fiecare elevă.
    Arhitectul Ion Mincu a respectat acest program. A făcut școala în forma unui
    dreptunghi. Ea a fost gândită să aibă subsol, parter și un etaj. Școala avea la
    vremea respectivă, în afară de clase, și internat. Fetele veneau, ședeau la
    internat, mâncau, căci aveau și o cantină.


    După o modificare a
    programului inițial propus de Ministeru Educației, după organizarea licitației
    pentru antrepriza de construcție, licitați câștigată de firma inginerului
    Sicard, lucrările au început în 1888. Iar doi ani mai târziu, în 1890, Școala
    Centrală de Fete s-a mutat de la vechea adresă din vecinătatea Spitalului
    Colțea, în noua clădire unde se află și azi lângă Grădina Icoanei. Pentru
    elevele de aici, arhitectul Ion Mincu și-a adaptat viziunea artistică pentru a
    le asigura tot confortul propice studiului.

    Nicolae Șt. Noica: În interiorul acestui dreptunghi era o
    curte, extraordinar de frumoasă și astăzi, după o sută de ani. În această
    curte, el a gândit să fie locul de recreere al elevelor. Și ieșeau în curte și
    își petreceau timpul din recreație aici. Ceea ce este interesant este că acest
    coridor care dădea spre grădină a fost închis cu niște coloane de tipul
    coloanelor de la mânăstiri. (…) La un moment dat, el a vrut să le lase
    deschise. Totuși, din cauza climei, a hotărât să le închidă și, față de
    sistemul de la mânăstiri, aici sunt închise cu un sistem de ferestre foarte
    bine construite și care funcționează și azi. Aș mai vrea să vă spun că pentru
    prima oară ele au introdus un nou stil în arhitectură.



    Noul
    stil îmbina arhitectura vernaculară și stilul brâncovenesc cu arhitectura
    bisericească autohtonă, dar și cu împrumuturi meditaraneene în privința
    ornamentelor. Cel mai bine se vede acest lucru la ornamentele din faianță
    colorată din zona cornișelor. Tot acolo, sus, sunt scrise numele celor mai
    ilustre soții de voievozi și domnitori, sprijinitoare, de asemenea, a culturii
    și educației. Odată cu studierea
    arhivelor în vedere descoperii planurilor originale întocmite de Mincu, autorul
    Nicoale Șt.Noica a descoperit și alte documente care reflectau interesul pentru
    învățământ în acea epocă de reformare a țării.

    Am găsit ștatele
    de plată ale profesoarelor care lucrau pe atunci la școala respectivă. (…) O
    profesoară de geografie sau de istorie sau de română era plătită cu 270 de lei
    aur. Cu 3 lei puteai să cumperi un gram
    de aur, deci 270 împărțit la 3 egal 90, deci 90 de grame de aur. Astăzi, gramul
    de aur a ajuns la 200 de lei. 90 înmulțit cu 200 fac 18.000. Azi 18.000 de lei
    salariu nu are niciun președinte sau
    ministru. Ori afirmația că erau puțini bani pe- atunci nu se susține.
    Meseriașii erau respectați, ca și un profesor adevărat. Și rezultatele s-au
    văzut de-a lungul timpului.


    Azi, la
    170 de ani de la înființarea Școlii Centrale de Fete și după 132 de la
    inaugurarea sediului actual, clădirea
    gândită de Ion Mincu poate fi admirată în forma sa originală.


  • Situația clădirilor istorice din București

    Situația clădirilor istorice din București

    Patrimoniul imobil al Bucureștiului, mult încercat de naționalizarea comunistă, retrocedările post-decembriste către foștii proprietari sau moștenitorii lor, dar mai ales de neglijare îndelungată, conferă nu doar un aspect dezolant orașului, dar pune și probleme de siguranță. Multe dintre clădirile de patrimoniu, fiind neconsolidate și nerestaurate, se degradează sub ochii noștri, iar unele riscă un colaps complet în cazul unui cutremur major. E vorba de clădiri înalte și voluminoase, unele ridicate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și în prima parte a secolului XX, care nu au beneficiat de nicio reparație sau consolidare. În ultimii ani, însă, au avut loc unele lucrări de întreținere și consolidare finanțate atât prin efortul administrației locale, cât și al proprietarilor, efort însă considerat insuficient de specialiști, societate civilă și locuitori. Cauzele sunt multiple: unele țin de proprietari, altele de primăria generală a Capitalei, după cum punctează Ștefan Bâlici, directorul Institutului Național al Patrimoniului.



    “Cred că suntem în continuare în scenariul în care se asociază imediat o valoare negativă statutului de monument istoric. Dacă avem un monument, avem o problemă. Atâta timp cât nu o să avem instrumente eficiente și suficient de bine dispersate în societate pentru a corecta lucrurile, patrimoniul va rămâne o problemă. Ne vom uita cum este demolat sau este abandonat sau lăsat să dispară. Sigur că statutul acesta de monument istoric sau de parte a unui monument istoric – să nu uităm că centrul Bucureștiului e tot înscris în Lista monumentelor istorice – presupune niște restricții. În primul și în primul rând este interdicția de a demola și apoi sunt restricții cu privire la intervenții. Asta înseamnă un anumit parcurs administrative pentru autorizații, costuri mai mari și așa mai departe. Balanța trebuie echilibrată prin programe de susținere a proprietarilor sau de finanțare pur și simplu.



    În alte orașe, precum Timișoara sau Oradea, unde clădirile de patrimoniu trec, de câțiva ani, prin restaurări și consolidări impresionante, s-au găsit soluții la nivel administrativ. Sigur, în București problemele sunt mai numeroase, căci și patrimoniul imobil este mai bogat și întins pe un perimetru mai mare. În plus, nu există încă o imagine clară a situației cu care ne confruntăm: câte clădiri sunt în pericol de prăbușire la un cutremur și care sunt costurile, consideră Radu Văcăreanu, profesor în cadrul Universității Tehnice de Construcții București.


    “Noi am făcut la un moment dat o estimare așa foarte rapidă cam care ar fi efortul de consolidare pentru fondul construit din România. Și am ajuns undeva între 13 și 14 miliarde de euro. Dacă punem la un loc o sumă care este aproximativ egală pentru ceea ce înseamnă eficiență energetică – apropo de Green Deal – ajungem undeva la 27 de miliarde de euro. Chiar dacă ar veni Moș Crăciun acum și ne-ar pune 27 de miliarde de euro în poală, noi nu avem cum să implementam aceste proiecte pornind de la capacitatea administrativă și de la cea a firmelor. Sunt firmele de construcții capabile să implementeze proiecte cu atâția bani? Evident că nu! Și atunci avem nevoie de o prioritizare, iar pentru asta trebuie știm cât de mare e problema în București. Am pipăit un pic situația riscului seismic în București. Și aici aș vorbi de două paliere. În primul rând, trebuie să ne uităm la siguranța vieții, adică să asigurăm viața oamenilor în cazul clădirilor cu risc seism. Dar apoi există al doilea palier, la care în mod obligatoriu va trebui să ne uităm, și anume: limitarea pagubelor.



    În aceste condiții, ce-a făcut Primăria Generală a Capitalei până acum? Un prim răspuns vine de la Edmond Niculușcă, reprezentantul oficiului de consolidări, care vorbește atât despre situația din trecut, cât și despre recent adoptatul Program municipal de restaurare. Edmond Niculușcă. “Administrația pentru consolidări pe care o reprezintă lucrurile e o instituție nouă. Când am preluat mandatul acum opt luni, am fost surprins să descopăr că între cei 90 de angajați ai administrației nu exista nici un inginer structurist și cu asta am spus multe. Într-adevăr nu există programe de finanțare. Dar nu lipsa banilor la Primăria Capitalei sau la Administrația pentru consolidări ar fi cauza. Primăria are probleme majore financiare, dar Administrația pentru Consolidări nu are probleme financiare în momentul de față. Programul municipal de restaurare se va referi la toate imobilele monumente istorice imobile, aflate în zone construite protejate imobile aflate sau în zone de protecție a monumentelor ori ansambluri clasate. Include finanțării rambursabile pe 25 de ani cu o garanție imobiliară. Pe baza unor criterii, oamenii vor aplica la acest program de finanțare, program care te poate însoți ca proprietar sau ca asociație de proprietari în tot procesul de proiectare a lucrărilor de consolidare-restaurare, dar și în chestiuni care țin de avize sau autorizații care sunt foarte complicate. Procentul de cofinanțare din partea primăriei este între 50% și 75%. Este primul program de finanțare pe monumente istorice în București.




    Cât despre atitudinea proprietarilor, ea diferă în funcție de profilul și de interesele lor. În trecut, au existat cazurile unor clădiri de patrimoniu lăsate special în paragină ca să-și piardă statutul de monument istoric și să poată fi demolate pentru exploatarea terenului. De asemenea, sunt și proprietari, care din diverse motive, manifestă reticență față de ideea unui consolidări. Dar, potrivit lui Edmond Niculușcă, în toate aceste cazuri responsabilitatea principală revine autorităților.



    “Sunt asociații care nu își doresc consolidare. Atunci, lucrările trenează, proiectul expiră pentru că nu s-au pus de acord. Noi, ca autoritate, avem conform legii obligația să facem un proces verbal prin care consemnăm faptul că proprietarii își asumă riscul și că autoritatea nu a putut interveni pentru reducerea riscului seismic la imobilul respective. Într-adevăr sunt cazuri în care proprietarii nu își doresc, însă discursul ăsta prin care generalizăm și spunem că nu se întâmplă consolidarea pentru că oamenii nu vor consolidarea e fals. Oamenii nu au vrut consolidarea pentru că autoritățile nu au fost transparente. Nimeni a înțeles cât costă, ce se plătește, ce nu se plătește, de ce sunt atât de mari costurile și mai ales cât durează.



    În prezent, pe lista oficială a clădirilor din București cu risc seismic de clasa I se află 349 de imobile, dar asociațiile civice și experții în construcții consideră că, în realitate, numărul este mai mare, căci evaluarea clădirilor este întârziată și insuficientă.


  • Biserica de lemn din satul Urși

    Biserica de lemn din satul Urși

    În toamna anului trecut, Comisia Europeană a anunțat câștigătorii Premiilor
    Europene pentru Patrimoniu, cunoscute și sub titulatura de Premiile Europa
    Nostra. Printre cei patru laureați ai marilor premii s-a numărat și proiectul
    de restaurare a Bisericii de lemn din satul Urși, proiect întreprins de
    Fundația ProPatrimonio din România. De asemenea, restaurarea bisericuței a
    câștigat și Premiul Publicului, în urma votării online la care au participat
    numeroși cetățeni europeni. Începută în 2009 și terminată în 2020, grație
    fondurilor obținute din donații și muncii de voluntariat a numeroși studenți,
    arhitecți și pictori-restauratori, restaurarea bisericuței din județul Vâlcea a devenit nu doar un model de urmat în
    domeniu, ci și posibilitatea de a afla mai bine cum se construia în epocă.
    Despre biserica din lemn din Urși știm că are hramul Buna Vestire și
    Arhanghelul Mihail și prima ei atestare documentară ne spune că a fost
    construită între 1757-1784, după cum aflăm de la arhitecta Raluca Munteanu,
    participant la lucrările de restaurare:

    Este foarte posibil ca cea pe care o
    vedem acum să nu fie cea din acea perioadă pentru că mai târziu este menționat
    un incendiu devastator în 1838 în urma căruia biserica a fost grav afectată și
    au fost începute lucrări de reparație și refacere. Abia la 1843 apare o
    inscripție deasupra portalului de intrare unde e scris că, practic, ctitorul
    Nicolae Milcoveanu a finanțat și s-a ocupat de lucrările de reparație. Tot din
    acel an datează și picturile murale extrem de valoroase ale bisericii. Nicolae
    Milcoveanu n-aș putea spune că a fost un boier, ci un localnic mai înstărit din
    zonă. Așa cum se obișnuia foarte mult pe atunci, el donat din banii și timpul
    lui pentru a face un lucru pentru comunitate. A reparat biserica și a redat-o
    cultului.

    Pe de altă parte, meșterii în lemn,
    cei care au înălțat biserica, au rămas anonimi până azi. În schimb, au fost
    menționați zugravii: Gheorghe, Nicolaie și Ioan cei care au pictat biserica.
    Iar Gheorghe se pare că era chiar zugrav din satul Urși, consideră arhitecta
    Raluca Munteanu:

    Este foarte posibil să fie localnici care
    s-au inspirat, așa cum se vede foarte bine în imaginile zugrăvite, din
    picturile din zonă, în special cele de la Mănăstirea Hurezi, care au constituit
    un reper pentru foarte multe alte obiective din zonă. După cum bine știm, în
    general izvoarele scrise în partea de sud a României sunt foarte lacunare. Este
    posibil ca numele meșterilor la momentul respectiv să fi fost foarte bine cunoscut
    de oamenii din sat, dar, pentru că nu exista această practică a documentării
    scrise, informația n-a mai ajuns până la noi. Faptul că apare numele acestor
    zugravi este mai curând o raritate decât o chestie curentă. În cazul acestor
    biserici de sat, și nu doar în cazul bisericilor de sat, ci chiar în cel al
    clădirilor reprezentative și mânăstirilor puține nume de meșteri au ajuns până
    la noi. Ei se și deplasau dintr-o zonă într-alta, având experiență, și erau
    chemați și în alte localități învecinate.
    Iar un specialist în pictură poate să identifice fie după o perioadă,
    fie după tipul de desen în ce măsură stilul și influențele au migrat și s-au
    transmit, poate, din generație în generație sau între meșterii care lucrau în
    aceeași perioadă.


    Dimensiunile lăcașului de cult sunt, de asemenea, semnificative pentru
    mărimea comunității sătești, dar și pentru posibilitățile de exploatare a
    lemnului din zonă. Bisericuța din Urși are circa 8 metri lungime şi o lățime
    cam de 6 metri, fiind și foarte scundă. Până la streașină are poate 2,40 metri
    și, cu tot cu acoperiș, s-ar putea să ajungă la o înălțime de 4,50 metri, aflăm
    de la Raluca Munteanu care, de asemenea, ne spune că arhitectura bisericuței nu
    poate fi încadrată într-un stil anume.

    Arhitecta Raluca Munteanu: E o biserică vernaculară, construită cât se poate de pragmatic. E
    simplă, făcută cu tehnica și materialele care se găseau la îndemână, de pildă
    lemnul. Tipul ăsta de îmbinări în coadă de rândunică a bârnelor de lemn este
    întâlnit în toată Europa din sud până în nord. Era cel mai simplu și cel mai
    facil mod de a realiza o construcție din lemn în momentul în care lemnul era destul
    de ieftin și ușor de găsit. Forma sa e strict funcțională și adaptată nevoilor
    de cult. Nu are nimic special din punctul acesta de vedere comparativ cu
    majoritatea bisericilor din lemn din zonă. Există doar câteva excepții. Este
    evident o biserică de ortodoxă care respectă toate canoanele construirii ca
    plan, compartimentare interioară și funcționalitate. Iar decorația, cum ziceam,
    este influențată de pictura Mănăstirii Hurezi, iar icoanele și desenele care se
    întâlnesc sunt organizate tot în modalitatea dictată de practica și de
    ritualurilor ortodoxe. Ce este într-adevăr special, nu doar pentru zona
    respectivă, ci pentru o arie mult mai largă, este faptul că meșterii au optat
    să decoreze biserica cu frescă pe lemn. Nu nu sunt compatibile în general cele
    două tehnici: fresca și pictura pe lemn. Aici peste bârnele de lemn s-a aplicat
    o tencuială din var pe care s-a pictat din momentul când era încă umedă. De
    obicei pictura era a secco, adică direct pe lemn, sau dacă într-adevăr se
    aplica o tencuială de var, se mai aplica o cercuială, adică se mai puneau niște
    nuiele de lemn care să susțină tencuiala, s-o facă să adere mult mai bine și să
    fie mai rezistentă. În cazul nostru s-a optat strict pentru tehnica folosită la
    bisericile realizate din zid: tencuială de var direct spre zidărie și pictată affresco.



    În prezent, atât pictura murală atât de
    sensibilă, cât și clădirea bisericii sunt complet restaurate, iar lăcașul de
    cult a fost redat slujbelor în paralel cu noua biserică din zid ridicată în
    sat, de curând.



  • Muzeulu di Istorie cotidiană

    Muzeulu di Istorie cotidiană

    Muzeele suntu locuri culturale publiţi ică private iu oamiňilli mutrescu cu miraki lucãrli și canda suntu cu bănaticlu tu kirolu di ma ninti. Muzeul easti, vără turlie, ună amaxi a kirolui, un refugiu ditu lumea di cathi dzuuă, ditu rutină și ditu borgili ţi li ari cathi insu. Easti și un loc cari ş’aduţi cu locurli di hăgilăki iu oamiňilli caftă apandisi la trutribărli ma multu ică ma puțănu năi pi cari ș-li bagă.



    Himu nviţaţ ca tu unu muzeu s-videmu masti cu anami, mări comandanță di askeri, mări lideri politiţ, personalităț culturali, momente di giunaticu, excepționale. Ama muzeele suntu și depozitarili a banăllei cotidiene, a aţiloru lucre ţi canda nu au simasie di cari oamiňilli suntu nolgica di eali. Iara aestu univers a lucărlui di arada nu easti ma puțănu importantu andicra di lucărli ţi nu au preaclle ică suntu speţiale. Obiectili di arada agiungu s’hibă speţiali di itia că treaţirea a kirolui li faţi aesstă turlie ta s-hibă. Muzeele suntu specializate ama tamam muzeele mări, yilipsitoari ti memoria a unei comunităț, a unei națiuni, pot s’apânghisescă colecții di obiecti personale, familiali. Și Muzeulu Național di Istorie ali Românie faţi aestu lucru.



    Thimilliusitu tru 1970, Muzeulu Național di Istorie ali Românie easti continuatorlu a unei tradiții muzeale românești di istorie și arheologhie cari alănceaşti tru a daua giumitati a secolului al 19-lea. La Muzeulu Național di Istorie ali Românie fură adusi nai cama cu anami tezaure, prota ş-prota ateali di metali scumpi, tru un loc public iu securitatea şi vizibilitatea putea s’hibă asiguripsiti. Scamnulu a muzeului, tru una ditu nai ma reprezentative casi ditu misuhorea a Bucureștiului, dimecu Pălatea a Poștilor, avantajeadză instituția ti angăldzari oclliulu a vizitatorlor.



    Ghini ma politica a Muzeului Național di Istorie ari tu scupo şi adăvgarea di colecții particulare la patrimoniul ţi easti aclo adunatu. Tora ma ninti, Corina Chiriac, una ditu nai ma vruti artiste di muzică pop ditu România, feaţi dhoară ti Muzeulu Național di Istorie obiecte ditu colecția personală. Corina Chiriac, amintată tru 1949, easti hillea a niscăntoru muzicieni, afendi a llei hiinda compozitor și profesor la Universitatea Națională di Muzică ditu București iara mama a llei pianistă și profesoară la idyea instituție. La simnarea-a actului di donație, Ernest Oberlander-Târnoveanu, directorlu a Muzeului, cundille că istoria easti isa isa adrată și di oamiňilli di arada și di obiectele a lor ama și di personalităț.


    “Istoria, până tu soni, easti bana a noastră, a tutulor. Bana noastră, di cathi dzuuă, neadzi şi s-alăxeaşti tru istorie. Sigura că nu tută lumea easti conștientă di aest lucru, ama escu căndăsitu că pritu atea ţi faţi, doamna Corina Chiriac ari aestu sentiment, că țăne di istorie. Și pot s’aprokiu tu ma multi ipostaze: aţea di ascultător a cântiţloru ţi li interpretă kiro di ma multi dekenii. Tru peisajlu a muzicăllei lișoară românească ditu aňilli 70-80-90, doamna Corina Chiriac s’aleadzi multu lişoru ca un personaju niconvențional.”



    Donația faptă di Corina Chiriac ari nica ună simasie dimecu anamea a artistăllei-donatoare, cari poate s’hibă un exemplu și tră alți diținători di patrimoniu. Ernest Oberlander-Târnoveanu:


    “Doamna Corina Chiriac faţi parti ditu unu bărnu cari adră multe tru kiro greu și ndilicatu. Și anaparti, di harea, dilucurlu ţi ălu feaţi, doamna Corina Chiriac ari nica ună vidzută multu importantă pi cari lipseaşti s-u aprukemu cu vreari tuţ: easti și un cetățean conștientu. Atea ţi s’faţi ază easti spunearea a borgillei a llei andicra di familia a llei, andicra di atelli di ma nănti di năsă, ama și amdicra di lucărlu a llei işiş. Și lugursescu că nu easti un loc ma bun iu s’hibă prezentate, păstrate, băgati tu valoare aesti documente pi cari li doneadză ti Muzeulu Național dicât aestă instituție. Aoa easti casa a lor și va mi hărsescu cara multu ma mulță concetățeni va s-calcă pi torlu a llei, a doamnăllei Corina Chiriac. Aoa avem spunearea că avem dininti un mare artistu, un om eleferu, un om responsabil andicra di clirunumia ţi u avu și luursi că tru ună instituție cum, easti Muzeul Național easti loclu nai cama bun tră s’hibă ţănuti și prezentate.”



    Corina Chiriac mărturisi că aduţerli aminti ditu ficiurami ligate di muzee și vrearea tra s-da şi la altălli ditu tezaurlu personal u feaţiră s’aleagă donația:


    “Un an ntreg mi ndrepşu, s’mi minduescu ţi adaru cu aesti lucri cari suntu multu importanti tră mine. Și dukiiu, după ună bană urdinănda cu părințăllii a mei ică singură pritu muzeele a lumillei, că loclu a lor nu easti acasă, tru ună mapă, că easti iuva tru un muzeu. Mini bătui la ușa a muzeului și ntribaiu desi lipsea unu actu di donație datânda ditu 1915 cu timbru sec și cu portretlu a văsillelui FerdinandSpuşu că aveam nica și ună diplomă di bacalaureat a maiillei a mea armencă ditu 1901 ditu Adapazari ditu Turchie. Și preayalea-ayalea, tu căňina di astă-veară, echipa a muzeului vini la mine acasă și ahurhimu s’alidzemu. Escu multu hărsită că maxusu actili a părințăloru a mei, a păpăňiloru nica și a meale di-aoa ş-ninti pot s’hibă mutriti și di alţălli fără s’hibă ananghi să-lu călisescu acasă.”


    Muzeul Național di Istorie a României easti și un muzeu di istorie cotidiană nu mas di anvergură națională. Iara Corina Chiriac avu contribut și ea la patrimoniul aistui.



    Autoru: Steliu Lambru


    Armânipsearea: Taşcu Lala





  • Muzeul de Istorie cotidiană

    Muzeul de Istorie cotidiană

    Muzeele sunt spații culturale publice sau private unde
    oamenii admiră obiecte și retrăiesc timpuri apuse. Muzeul este, într-un fel, o
    mașină a timpului, un refugiu din lumea zilnică, din rutină și din obligațiile
    pe care fiecare le are. Este și un loc care seamană cu locurile de pelerinaj
    unde oamenii caută răspunsuri la întrebările mai mult sau mai puțin noi pe care
    și le pun.


    Suntem
    obișnuiți ca într-un muzeu să vedem figuri impunătoare, mari comandanți de
    armate, mari lideri politici, personalități culturale, momente eroice,
    excepționale. Dar muzeele sunt și depozitarele vieții cotidiene, a celor
    aparent mai neînsemnate obiecte de care oamenii se înconjoară. Iar acest
    univers al obișnuitului nu este mai puțin important decât cel al obiectelor
    unice ori speciale. Obiectele obișnuite devin speciale deoarece simpla trecerea
    timpului le face așa. Muzeele sunt specializate dar chiar muzeele mari,
    relevante pentru memoria unei comunități, a unei națiuni, pot depozita colecții
    de obiecte personale, familiale. Și Muzeul Național de Istorie a României face
    acest lucru.


    Înființat în
    1970, Muzeul Național de Istorie a României este continuatorul unei tradiții
    muzeale românești de istorie și arheologie care apare în a doua jumătate a
    secolului al 19-lea. La
    Muzeul Național de Istorie a României au fost aduse cele mai faimoase tezaure,
    în primul rând cele din metal preţios, într-un loc public unde securitatea şi
    vizibilitatea puteau fi asigurate. Sediul muzeului, într-una dintre cele mai
    reprezentative clădiri din centrul Bucureștiului, și anume Palatul Poștelor,
    avantajează instituția în atragerea vizitatorilor.


    Însă
    politica Muzeului Național de Istorie se îndreaptă și către adăugarea de colecții
    particulare la patrimoniul deja existent. Recent, Corina Chiriac, una dintre
    cele mai admirate artiste de muzică pop din România, a donat Muzeului Național
    de Istorie obiecte din colecția personală. Corina Chiriac, născută în 1949,
    este fiica unor muzicieni, tatăl său fiind compozitor și profesor la
    Universitatea Națională de Muzică din București iar mama sa pianistă și
    profesoară la aceeași instituție. La semnarea actului de donație, Ernest
    Oberlander-Târnoveanu, directorul Muzeului, a ținut să spună că istoria este în
    egală măsură făcută și de oamenii obișnuiți și de obiectele lor ca și de
    personalități.

    Istoria, până la urmă, este viața noastră, a tuturor.
    Viața noastră, zi de zi, merge și se transformă în istorie. Sigur că nu toată
    lumea este conștientă de acest lucru, dar sunt convins că prin ceea ce face,
    doamna Corina Chiriac are acest sentiment, că aparține istoriei. Și pot să
    certific, în mai multe ipostaze: aceea de ascultător al cântecelor pe care le-a
    interpretat vreme de mai multe decenii. În peisajul muzicii ușoare românești
    din anii 70-80-90, doamna Corina Chiriac se desprinde foarte ușor ca un
    personaj neconvențional.


    Donația
    făcută de Corina Chiriac mai are o importanță, și anume notorietatea
    artistei-donatoare, care poate fi un exemplu și pentru alți deținători de
    patrimoniu. Ernest Oberlander-Târnoveanu:

    Doamna Corina Chiriac face parte dintr-o generație care a făcut multe în
    vremuri foarte grele și complicate. Și dincolo de talentul, de harul, de munca
    pe care a depus-o, doamna Corina Chiriac mai are încă o trăsătură foarte
    importantă pe care ar trebui s-o apreciem cu toții: este și un cetățean
    conștient. Ceea ce se întâmplă astăzi este dovada responsabilității domniei
    sale față de familia ei, față de cei care au precedat-o, dar și față de propria-i
    muncă. Și consider că nu este un loc mai bun unde să prezentate, păstrate, puse
    în valoare aceste documente pe care le donează Muzeului Național decât această
    instituție. Aici este casa lor și aș fi mai bucuros dacă mult mai mulți
    concetățeni ar urma exemplul doamnei Corina Chiriac. Aici avem dovada că avem
    de-a face cu un mare artist, un om liber, un om responsabil față de moștenirea
    pe care a primit-o și a considerat că într-o instituție cum, este Muzeul
    Național este locul cel mai bun pentru a fi păstrate și prezentate.


    Corina
    Chiriac a mărturisit că amintirile copilăriei legate de muzee și dorința de a
    împărtăși și altora din tezaurul personal au făcut-o să aleagă donația:

    Un an întreg m-am pregătit, să
    mă gândesc la ce fac cu aceste bunuri care sunt extrem de importante pentru
    mine. Și mi-am dat seama, după o viață călătorind cu părinții mei sau singură
    prin muzeele lumii, că locul lor nu este acasă, într-o mapă, ci este undeva
    într-un muzeu. Eu am bătut la ușa muzeului și am întrebat dacă nu cumva voiau
    un act de donație datând din 1915 cu timbru sec și cu portretul regelui
    Ferdinand? Am spus că mai aveam și o diplomă de bacalaureat a bunicii mele
    armence din 1901 din Adapazari din Turcia. Și încet-încet, pe căldurile de
    astă-vară, echipa muzeului a venit la mine acasă și am început să le alegem.
    Sunt deosebit de bucuroasă că în special actele părinților mei, ale bunicilor
    și chiar ale mele de-acum înainte pot fi văzute și de altcineva fără să fie
    nevoie să-l invit acasă.


    Muzeul
    Național de Istorie a României este și un muzeu de istorie cotidiană nu numai
    de anvergură națională. Iar Corina Chiriac a contribuit și ea la patrimoniul
    acestuia.


  • Ceramica de Horezu – patrimoniu imaterial UNESCO

    Ceramica de Horezu – patrimoniu imaterial UNESCO

    În județul Vâlcea, în localitatea Horezu, se transmite de sute de ani o tradiție, un meșteșug ridicat la rang de artă tradițională – olăritul. Cum parcurgi drumurile șerpuite pe dealuri care urcă din localitatea Horezu, intri pe strada Olari – stradă împânzită de casele-ateliere ale meșterilor ceramiști din zonă. De o parte și de alta a drumului te întâmpină pridvoare de case ticsite cu obiecte de ceramică, garduri împodobite, ferestre și uși cu farfurii atârnate, ulcele și cești prinse în gard – toate emanând culoare, bucurie și tradiție românească transmisă din generație în generație. Ne-am oprit la atelierul meșterului ceramist Mihai Bâscu, Milu pentru toți cei care-l cunosc, pentru a discuta despre această ceramică deosebită și modul în care este realizată. Mihai Bâscu ne-a declarat:



    De fapt, când spui Horezu, spui singura localitate din țară cu două branduri UNESCO – ceramica de Hurez și Mânăstirea Hurezi. Ceramica de Hurez e o ceramică foarte cunoscută în lume, bineînțeles și datorită devenirii ei, intrării ei în patrimoniul imaterial UNESCO, pentru că avem un decor unic în lume, și ustensile de decor unice în lume. Pot să vă spun ustensilele de decor – cornul de vită, cu pana de gâscă și gaiță. Noi avem, după cum știe toată lumea, simbolul general Cocoșul de Hurez, apoi mai avem niște, să zic așa, simboluri secundare cum ar fi Pomul vieții, peștele, șarpele, soarele, Spirala vieții, plus motive tradiționale pe păianjen sau spirală, spicul de grâu, coada de păun, floarea, trifoiul, vârtejul. Decorul nostru înseamnă o combinație între motivele tradiționale, între motive și simboluri, și între simboluri.



    Obiectele de ceramică de Horezu sunt dintre cele mai variate, de la obiecte mici până la obiecte de mari dimensiuni. Mihai Bâscu ne-a descris gama acestora:


    Când spui ceramica de Hurez, spui obiecte și mai ales farfurii de la dimensiunea 8 centimetri până la 40 de centimetri, chiar aici pot să mă laud eu, pentru că eu am făcut o explozie în anii 2000 față de generația de aur, generația lui taică-meu, făcând obiectele cele mai mari de Horezu, farfurii, chiar și ciorbare – ciorbarele fiind castroanele foarte mari. În plus avem cănile noastre, ceștile de țuică, farfuriile încolțurate (cu colţuri) și am mai diversificat, am mai scos câte ceva nou – un magnet, să zicem, chiar cum fac și eu, chiar chiuvete de lut.



    Olarul Mihai Bâscu ne-a mărturisit cum a deprins acest meșteșug și ne-a vorbit despre tainele acestei meserii tradiționale:


    Meșteșugul ăsta, da, e un meșteșug transmis din tată în fiu. Și, cum să vă spun, l-am învățat de mic, dar prinzând și tehnologia veche – pregătind lui taică-meu lutul. Și atunci, că nu erau motoare electrice, îi pregăteam vopsele învârtind cu mâna. Lutul este din zona noastră, din punctul Dealul Ulmului, unde, de regulă, mă duc toamna să iau pentru un an de zile. Iau un buldozer ca să sape 2 metri până dă de lutul cel bun, și apoi eu cu niște oameni îl aleg și îl curăț. Îl aduc acasă curat, sunt și bulgări foarte mari. Îl aduc într-o remorcă curată. Îl depozitez acasă, îl las afară toată iarna – înghețul și dezghețul îl fărâmițează. Îl dau de două ori printr-un malaxor, îl mai frământ în mână și devine foarte bun de modelat. Apoi, vopselele sunt toate naturale, din pământuri pregătite de mine. Albul, cărămiziul și negrul sunt pământuri exact așa, iar verdele și albastrul fac eu o combinație între oxidul de cupru și caolin (pământul alb), unde îmi dă nuanța verde, iar albastru fac o combinație între cobalt și pământul alb. Apoi, urmează etapele de lucru, care sunt următoarele: modelatul – ce înseamnă modelatul? Făcut formă, ce vreau eu să fac, farfurie, castron, cană. Apoi, a doua etapă e decoratul – cea mai spectaculoasă și cea mai importantă etapă din tehnologia noastră. Și obiectul se decorează sub formă proaspătă, cum îi zicem noi, proaspătă dar întărită, pentru că, vopsele fiind din pământuri, noul decor intră în obiect, cum ar fi pământul care intră în pământ. Apoi, pentru că obiectele noastre, 70-80% se și agață pe perete, le răzui pe spate, le dau gaura de agățare și ce e foarte important, pun ștampila – pe ele, cu numele meu. Le pun la uscat. Când sunt perfect uscate, intră la prima ardere la cuptor, care durează în jur de 8 ore, se ajunge la 850 de grade. A doua zi le scot din cuptor, le dau cu smalțul acesta și le mai ard încă o dată la 1020 de grade. Așa se ajunge la un obiect final.



    În încheierea discuției noastre, meșterul ceramist Mihai Bâscu a ținut să adauge ceva aflat pe cale orală, de la tatăl lui, cu referire la domnitorul Țării Românești Constantin Brâncoveanu (1654-1714, canonizat sfânt martir, mare ctitor de biserici și mânăstiri, conducător sub care artele și cultura românească au cunoscut o extraordinară dezvoltare):


    Ce-am omis eu să vă spun, ceva foarte important – ce știu și eu de la tatăl meu: ceramica aici, la noi, se lucrează de pe timpul lui Constantin Brâncoveanu, pentru că a doua pasiunea a lui după biserică, să știți că a fost olăritul, chiar avem un stil de decor brâncovenesc.



  • Stare de fapt 21.09.2021

    Stare de fapt 21.09.2021

    Joi, 16 septembrie 2021, a avut loc ceremonia semnării actului de donație, prin care un număr semnificativ de piese de patrimoniu privind patru generații din familia Nestorescu — Calaigian – Chiriac din colecția personală a marii artiste Corina Chiriac, au intrat în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României. Marți, 21 septembrie, începând cu ora 20.00 (după știri), Corina Chiriac și Marian Stere vor avea un dialog despre istorie, generații, artă și cultură, adevărate “stări de fapt” ale actualității românești.



    Ministerul Sănătăţii informează marţi că, în prezent, la nivel naţional, există 1.131 de paturi ATI destinate pacienţilor cu COVID-19. Potrivit ministerului, 990 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări. În Bucureşti sunt avizate de Direcţia de Sănătate Publică 239 de paturi de ATI pentru pacienţii COVID-19.



  • Muzeul cărţii şi exilului românesc, la Craiova

    Muzeul cărţii şi exilului românesc, la Craiova

    Intrată în
    patrimoniul Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman în 2016, Casa
    Dianu, monument istoric impunător al Craiovei, va găzdui Muzeul Cărții și
    Exilului Românesc. Valoarea de patrimoniu a imobilului, precum și potențialul
    istoric inestimabil vor fi valorificate și implicit redate circuitului cultural
    și turistic prin atribuirea unei funcții pe măsura istoriei și renumelui
    acestui vechi așezământ cultural.


    Finanțarea a
    fost obținută de Consiliul Județean Dolj, în calitate de beneficiar, în cadrul
    Programului Operaţional Regional 2014-2020.


    Detalii de
    oferă domnul Cosmin Vasile, Președintele Consiliului Județean Dolj:


    Este un
    proiect prin care o casă de patrimoniu, o casă a magistraților Dianu, un imobil
    construit la începutul secolului XX, una dintre clădirile clasificate
    monument istoric din Craiova, a obținut o finanțare de aproape cinci milioane
    de Euro pentru un demers unic în țară, să construim și să înființăm acolo Muzeul cărții și exilului românesc.


    Este un imobil
    care va străluci iar, o casă cu o arhitectură deosebită, interioarele au fost
    lucrate de meșteri italieni la începutul secolului trecut, cu foiță de aur, cu
    tot felul de miniaturi. Este intr-un stadiu avansat de reconsolidare, de
    reparații, lucrările au mers într-un ritm foarte bun și în primăvara aceasta va
    fi gata, va fi recepționată.


    Aici vom
    adăposti colecții impresionante care,
    prin grija managerului bibliotecii și a colegilor săi, au fost strânse și aduse
    de peste tot din Europa, vorbim de colecția de cărți a academicianului Basarb
    Nicolescu, vorbim despre manuscrise unice semnate de Emil Cioran sau Mircea
    Eliade, vorbim despre modul în care am
    lucrat și am primit aprecieri de la academicieni precum Dinu Giurăscu sau Dan
    Berindei, care și-au donat bibliotecile personale Bibliotecii Aman. Toate
    acestea se vor regăsi într-o clădire nouă, dar construită la finalul secolului
    trecut.


    Este un
    proiect drag, dar nu este singurul, chiar la Biblioteca Aman am mai inaugurat o
    clădire de patrimoniu, Casa Damianov, unde împreună cu colegii din Bulgaria, pe
    un proiect transfrontalier, am reușit s-o readucem la viață și să creăm acolo
    un colț și românesc și bulgăresc unde sunt cercetate și aduse tot felul de
    mansucrise care pot fi digitizate, cei care nu sunt din județ sau care
    cercetează domeniul să poată, online, să studieze opere vechi sau manuscrise
    vechi.


  • Expoziție foto-documentară despre sărbătorile de iarnă din Bucureștii de odinioară

    Expoziție foto-documentară despre sărbătorile de iarnă din Bucureștii de odinioară

    Biblioteca Metropolitană București (BMB) propune publicului din Capitala României mai multe proiecte de interes. Printre ele, o expoziție foto documentară despre sărbătorile de iarnă din Bucureștii de odinioară. În România, luna ianuarie este generoasă în oferte culturale. Principalul declanșator este categoric Ziua Culturii Naționale – 15 ianuarie, data de naștere a poetului Mihai Eminescu. Manifestările sunt dintre cele mai diverse și se întind mult dincolo de granițele țării, după cum ați aflat din programele Radio România Internațional. Indiferent de vreme sau, mai nou, de restricții, spaime și polemici, cultura este una dintre bărcile salvatoare care ne poartă pe apele învolburate ale vremii. Metafora pare să fie la baza misiunii pe care și-o asumă Biblioteca Metropolitană București (BMB).



    Și – cum anul începe nedezmințit cu luna ianuarie – dna dr. Ramona Ioana Mezei, director general BMB a început cu…începutul:

    Biblioteca Metropolitană București a marcat și marchează, până la finalul acestei luni, Ziua Culturii Naționale. Avem o expoziție dedicată poetului nostru Mihai Eminescu, expoziție care face parte dintr-un proiect mai amplu, derulat în parteneriat cu Teatrul Dramaturgilor Români (TDR). Și finanțat de Ministerul Culturii.

    În curtea amplă a Sediului nostru central – foarte aproape de Piața Romană – doritorii pot vedea o expoziție de cărți poștale din 1930. Toate sunt inspirate din creația eminesciană și semnate de un grafician-ilustrator polonez pe nume Leonard Salmen. El s-a ocupat de scrierile lui Eminescu vreme de aproape 3 decenii. Rezultatul – peste 200 de imagini inspirate din 99 de poezii ale lui Eminescu. Ilustratele au fost model pentru mii de cărți poștale, tipărite în culori și, din documente, rezultă că aceste cărți poștale făceau deliciul tinerei generații a vremii. Ineditul expoziției pornește de la faptul că Biblioteca Metropolitană București deține două serii de asemenea cărți poștale. Unele sunt numerotate, altele nu și toate au fost tipărite de librăriile Socec.



    Pentru cei interesați de istorie, Socec s-a numărat printre primele edituri mari ale României, considerată de specialiști drept una dintre cele mai importante întreprinderi ale industriei românești a cărții. Începuturile ei au fost puse în anii 1870 – de fapt,mai devreme cu cel puțin un deceniu, în cazul orașului București. Casa de librărie și de editură Socec a fost desființată în anul 1948.



    Ne întoarcem la Ziua de 15 ianuarie 2021, la BMB și proiectele pe care le propune. Începe oarecum să nu mai fie obligatoriu anunțul – proiectele se desfășoară online. În cazul Bibliotecii pe care v-o prezentăm astăzi, anunțul este dublu: proiectele se desfășoară și online și offline. După cum reiese limpede și din cuvintele doamnei Ramona Mezei. Se cuvine să adăugăm că titlul complet al evenimentului început în 15 ianuarie este – Opere pe rafturile bibliotecii: muze și muzicalitate. De ce așa? Intrând pe pagina BMB, aflați rapid din ce motive. Între 15 și 31 ianuarie 2021, pe toate paginile de socializare pe care filialele Bibliotecii le au la dispoziție, puteți asculta online voci ale unor actori consacrați și ale unor studenți la actorie, interpretând texte din creația lui Mihai Eminescu.



    Proiectul are bătaie dublă, după cum ne asigura managerul general. Legătura cu poetul național și, în context mai larg, reamintirea rolului pe care Biblioteca Metropolitană îl are, încă de la înființarea ei. În urmă cu aproape 100 de ani. Acela de a oferi publicului acces gratuit la cultură, sub aproape orice formă o gândim. Inclusiv acum, când evenimentele sunt mai mult online, dar și în formule mai altfel – pe care le putem numi generic față în față. În sensul că ai creația în fața ta. În această tendință actuală se înscrie și proiectul Sărbătorile de iarnă din Bucureștii de odinioară.



    Ramona Ioana Mezei, director general BMB: Vreau să vă spun că Biblioteca Metropolitană București deține o colecție impresionantă de documente vechi și rare. Este motivul pentru care am hotărât să inițiem o campanie de promovare a colecțiilor speciale de patrimoniu BMB. Atât pe platformele de socializare – la care cititorii noștri sunt conectați – cât și offline, de exemplu prin expoziții în aer liber. O astfel de expoziție, deschisă în decembrie 2020, poate fi admirată pe gardul de fier forjat al sediului nostru central – clădire care poartă numele scriitorului Mihail Sadoveanu și se află pe strada Tache Ionescu, la nr. 4. Într-o zonă centrală a Capitalei noastre. Cele 10 postere le oferă trecătorilor, mici și mari, o experiențe deosebită. Le reamintesc vechi obiceiuri și tradiții urbane. Expoziția foto documentară surprinde momente specifice Sărbătorilor de iarnă: Steaua, împodobirea bradului de Crăciun, sosirea lui Moș Crăciun, așezarea cadourilor sub brad, Sorcova. Se adaugă imagini cu jocuri ale copilăriei, adaptate orașul pe timp de iarnă. Imaginile provin din revistele Universul copiilor și Dimineața copiilor – ediții de Sărbătoare din anii 1925, ‘26, ‘27 și ‘32.



    Aviz copiilor de astăzi și tuturor celor care sunt conectați la copilul din ei. Pot afla, cu ochii și mintea lor, cum arătau tradițiile de iarnă în Bucureștiul interbelic. Și pot constata dacă și cum anume ceva din aceste tradiții a trecut testul timpului.



  • Modernizarea Memorialului Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu

    Modernizarea Memorialului Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu

    Având drept scop asigurarea unui proces de implementare
    eficient şi eficace a Fondurilor Europene Structurale și de Investiții în
    România, Programul Operațional Asistență Tehnică aferent perioadei 2014 – 2020
    oferă posibilitatea inclusiv a pregătirii pașilor pentru viitoare proiecte cu
    finanțare europeană. Este și cazul inițiativelor ce vizează infrastructura
    serviciile publice de turism, obiectivele de patrimoniu cu potențial turistic.


    Cele
    precizate vin în susținerea informației protrivit căreia Memorialul Ipotești
    Centrul Național de Studii Mihai Eminescu se află în atenția autorităților.
    În ce fel, ne spune doamna Ala Sainenco, managerul instituției de cultură. Ca
    idee planul, documentația tehnică, elaborate cu fonduri europene pentru
    modernizarea Memorialului.






    În 2020, am lucrat la o propunere de proiect cu Departamentul Promovare al Consililui
    Județean Botoșani și, în final a fost depusă o propunere de proiect pentru
    reabilitarea, extinderea și valorificarea durabilă a obiectivelor turistice, de
    patrimoniu și de agrement din incinta Memorialului Ipotești, dar și din zona
    Lacul cu Nuferi, care este administrată de Memorialul Ipotești.


    S-au obținut la prima etapă, prin
    Programul Operațional Asistență Tehnică
    2014 – 2020, fondurile necesare pentru elaborarea documentațiilor
    tehnico – economice necesare realizării investiției. După aceasta, urmează să
    depunem un alt proiect, prin Programul Operațional Regional Nord Est 2021 -
    2027, în vederea realizării acestor lucrări.


    În
    prima etapă se vor elabora proiectele tehnice necesare realizării lucărilor în
    cea de a doua etapă, care ar viza: sistemul de iluminat de la Memorialul
    Ipotești, amenajarea peisagistică și irigarea curții, reabilitarea aleilor, o
    copertină pentru amfiteatrul exterior, care are aproape 600 de locuri; de asemenea, reabilitarea sistemului de
    încălzire a muzeului tematic și anveloparea acestei clădiri și construirea unui
    spațiu pentru luarea meselor de către cei care sunt cazați la Memorialul
    Ipotești, noi având și spații de cazare aici.





    Cât despre finanțare, ce fonduri se doresc a fi atrase?




    Se va depune un proiect care
    depășește 4 milioane de euro. Pentru prima etapă am obținut 735 de mii de lei
    pentru realizarea documentației tehnico – economice.