Tag: prezidentiale

  • Jurnal românesc – 8.09.2014

    Jurnal românesc – 8.09.2014

    Compania americană Halliburton, unul dintre cei mai mari furnizori mondiali din sectorul energetic, este intersată să dezvolte investiţii în România, a spus premierul Victor Ponta Ia Bucureşti, după o întâlnire cu preşedintele pentru Emisfera Estică al aceste companii, Joe Rainey. Este vorba de două domenii cu potenţial în România, sporirea producţiei din câmpurile petroliere mature şi dezvoltarea de proiecte de mare adâncime în Marea Neagră. Ponta a mai spus ca România doreşte să devină pentru companiile americane din industria petrolului un punct de operaţiuni regional pentru Europa de Sud Est şi vecinătatea Estică.



    Firmele spaniole caută 800 de români pe care să îi angajeze la începutul anului viitor la cules de căpşuni, potrivit portalului european pentru ocuparea forţei de muncă EURES. Lucrătorii vor fi plătiţi cu aproape 40 de euro brut pe zi, iar banii vor fi achitaţi o dată la două săptămâni. Angajatorul asigură cazare, iar cei selectaţi vor fi supuşi unei perioade de probă de 15 zile. Totodată, mai sunt căutaţi 50 de asistenţi medicali pentru Germania, alţi 20 pentru Marea Britanie şi 10 pentru Irlanda. Oferta mai cuprinde 25 de locuri în Germania pentru cei specializaţi în domeniul IT



    Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat că românii din diaspora vor putea accesa fonduri europene prin POSDRU, pentru a învăţa meserii căutate pe piaţa externă şi pentru a-şi deschide afaceri, cu puncte de lucru în străinătate. Potrivit acestuia, condiţia este ca sediile firmelor să fie în România, astfel încât statul să beneficieze de impozitarea lor.



    Ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni, Bogdan Stanoevici, a declarat că susţine ideea votului prin corespondenţă, cerută de multă vreme de românii din străinătate. El a spus că PSD va iniţia un proiect legislativ în actuala sesiune parlamentar, dar implementarea sa este extrem de complexă, pentru că necesită nu numai capital financiar, dar şi capital uman în plus, susţine ministrul. pentru a pune în aplicare proeictul trebuie să existe o evidenţă clară a cetăţenilor români stabiliţi în alte state. Stanoevici a explicat că există variaţii între cifrele oficiale ale direcţiilor consulare, ale ambasadelor, ale autorităţilor locale, ale bisericilor şi cele neoficiale pentru că nu toţi românii se înregistreză oficial în ţările în care se stabilesc.



    Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidenţiale din 2 noiembrie a fost constituit, sâmbătă. Potrivit unui comunicat al BEC, acesta are în componenţă cinci judecători de la ICCJ, trei reprezentanţi ai Autorităţii Electorale Permanente şi şase reprezentanţi ai partidelor politice parlamentare. Judecătoarea Veronica Năstasie, de la Secţia de contencios administrativ şi fiscal de la ICCJ, a fost aleasă preşedintele BEC pentru alegerile prezidenţiale, prin votul secret al celor cinci judecătoare alese vineri să facă parte din BEC.



    Guvernul SUA oferă elevilor moldoveni studii gratuite timp de un an în liceele americane. Elevii claselor a 9-a, a 10-a şi a 11-a, născuţi în perioada 1 ianuarie 1998 – 15 iulie 2000, îşi pot depune dosarele pentru participarea la Programul de schimb academic — FLEX 2015 — 2016, finanţat în întregime de Guvernul SUA. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei de la Chişinău, elevii selectaţi îşi vor face studiile într-un liceu din SUA şi vor trăi într-o familie americană. Selectarea candidaţilor are loc pe bază de concurs deschis, finaliştii fiind aleşi de către o comisie independentă din SUA, alcătuită din experţi în domeniul învăţământului internaţional şi al schimbului academic.

  • Poziţionări politice pentru alegerile prezidenţiale

    Poziţionări politice pentru alegerile prezidenţiale

    Premierul român, Victor Ponta, liderul PSD, şi-a luat, în sfârşit, inima-n dinţi şi a anunţat ceea ce, în fapt, toata lumea ştia că se va întampla – candidatura la prezidenţialele din noiembrie. El a declarat că, săptămâna viitoare, în cadrul Consiliului Naţional, va cere, oficial, sprijinul partidului său. De asemenea, Ponta a precizat că PC şi UNPR, micuţii acoliţi ai PSD în alianţa aflată la co-guvernare, îi vor sufla, şi ele, vânt din pupă în cursa prezidenţială.



    Aşezat, de ceva vreme, pe prima poziţie în sondaje, care, mai mult, îl dau ca mare favorit al scrutinului, Ponta vânează, la doar 42 de ani, funcţia supremă, ca destinaţie finală a unei cariere politice prodigioase. Considerat un exemplar de prim rang al valului de tineri politicieni români, neatinşi de mentalităţile trecutului regim comunist, Ponta, susţin analiştii, nu a ars etape în evoluţia sa ca om politic. Parlamentar, secretar de stat, ministru sau şef de partid sunt, deja, repere în CV-ul său politic. Totuşi, comentează observatorii, Ponta are şi puncte vulnerabile, cum ar fi prestaţia aparent neconvingătoare ca premier, deşi au trecut mai bine de doi ani de când deţine această funcţie, sau controversele asociate realizărilor sale academice, în condiţiile în care acuzaţiiile de plagiat legate de teza sa de doctorat încă îl mai bântuie. Ponta rămâne, totuşi, un candidat redutabil, cu un partid mare în spate, capabil, graţie cunoscutei sale discipline interne, să aducă la urne o mare parte a simpatizanţilor stângii.



    Şi la dreapta pregătirile sunt în toi. Săptămâna aceasta, edilul Sibiului, Klaus Iohannis, şeful principalului partid de opoziţie, PNL, a fost desemnat candidat al formaţiunii sale la prezidenţiale. Exponent al minorităţii germane din Romania, Iohannis, cotat al doilea în sondaje, are, pe lângă anvergura unui primar destoinic, ce şi-a administrat aproape ireproşabil urbea, şi imaginea unui politician echilibrat, care nu este predispus la derapaje verbale.



    Pentru analiştii politici, la cum stau lucrurile acum, Iohannis este, pentru Ponta, sigurul contracandidat adevărat, care nu conteză doar la nivel de retorică ori program prezidenţial. Pentru a fi, însă, titular în meciul prezidenţial cu Ponta, Iohannis mai este nevoit să lupte şi cu Cătălin Predoiu, candidatul propus de PDL, tot opoziţia de centru-dreapta. Cele două mari partide de opoziţie, care urmează să fuzioneze, vor avea, astfel, un candidat comun, ce va fi decis după o cercetare sociologică minuţioasă. De altfel, la sfârşitul acestei săptămâni, vor avea loc trei congrese consacrate fuziunii dintre liberali şi democrat-liberali. Separat, pentru fiecare în parte, iar, mai apoi, cel comun, dedicat fuziunii prin comasare.



    Ca aspiranţi la fotoliul prezidenţial au mai fost confirmaţi Kelemen Hunor, liderul UDMR, şi Cristian Diaconescu, din partea PMP.