Tag: revelion

  • Pregătiri pentru Revelion

    Pregătiri pentru Revelion

    A mai rămas puţin până la trecerea în noul an, iar pregătirile pentru Revelion au intrat pe ultima sută de metri. Potrivit unei cercetări realizate de Mednet Marketing Research Center, un procent de 79% dintre români intenţionează să îl petreacă în ţară, în timp ce numai 3,6% vor pleca în străinătate. Dintre cei care vor rămâne în ţară în noaptea dintre ani, trei sferturi vor petrece alături de familie sau prieteni, în propriile locuinţe sau ale prietenilor. 11% vor merge într-o staţiune, în timp ce 9% vor întâmpina noul an într-un club sau restaurant. Procentul celor care vor ieşi în aer liber, la trecerea dintre ani, este de 3,6%.



    O analiză a unei platforme hoteliere online arata ca Braşovul (centru) este destinaţia preferată de turiştii care aleg să călătorească în ţară pentru noaptea de Anul Nou. De asemenea, statiuni montane din Valea Prahovei (sud) precum Predeal, Sinaia şi Buşteni se află în topul destinaţiilor. La munte a nins abundent la altitudini mari, iar pârtiile sunt foarte bune pentru practicarea sporturilor de iarnă, stratul de zăpadă depăşind jumătate de metru. Pe de altă parte, mii de angajaţi din cluburi, baruri şi restaurante lucrează intens pentru marea petrecere din ultima noapte a anului, întrucât numeroşi clienţi le vor trece pragul, aşa cum s-a întâmplat şi de Crăciun. Potrivit unei analize realizate de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc. în minivacanţa de Crăciun, peste 78.000 de turişti români au cheltuit 15 milioane de euro în destinaţii din ţară. Pe de alta parte, românii care au ales să îşi petreacă Revelionul în străinătate au optat pentru Viena, Bansko (Bulgaria) sau Praga.



    Alte destinaţii externe aflate la mare căutare sunt Paris, Roma sau Budapesta. În Bucureşti precum şi în alte oraşe ale României vor avea loc megapetreceri organizate de primării. Organizatorii Revelionului 2018 au început amenajarea zonelor si montarea scenelor pentru concertele care vor marca trecerea dintre ani. În capitală au fost deja impuse restricţii de circulaţie pentru organizarea show-ului care va avea loc în piaţa George Enescu. Peste 100 de hituri, şase ore de muzică live şi zeci de artişti de top vor participa la Hit Revelion 2018. Organizatorii anunţă un show dinamic şi spectaculos cu momente de balet, artificii, efecte de lumină şi o atmosferă specifică marilor spectacole de pe Broadway. Cu o scenografie elaborată, o scenă cameleon şi o avant-scenă plasată în mijlocul mulţimii, petrecerea Hit Revelion 2018 va fi percepută de public ca făcând parte dintr-un angrenaj scenotehnic uriaş, inspirat din mecanismul tonomatului muzical, care derulează în ritm alert hit după hit. Şi pentru că mulţi oameni vor sărbători ultima noapte a anului în stradă, principala preocupare a autorităţilor este securitatea, în acest scop fiind mobilizaţi numeroşi poliţişti, jandarmi şi pompieri.

  • Revelion în România

    Revelion în România

    Numărătoarea
    inversă a început. Se fac ultimele pregătiri pentru noaptea specială dintre
    ani. După ce trece Crăciunul întrebarea, firească, cel mai des auzită, este
    Unde petrecem Revelionul?. Deşi hotelurile şi pensiunile vin cu oferte foarte
    tentante, în cele mai multe dintre oraşele mari ale României se organizează
    petreceri în pieţele centrale. S-a creat o tradiţie a petrecerii în stradă la
    trecerea dintre ani. Raluca Ganea, coordonatoarea proiectelor culturale din
    cadrul Centrului de proiecte culturale al Primăriei Bucureşti, pe scurt ARCUB,
    spune că programul ales pentru bucureşteni şi pentru turiştii aflaţi în
    Bucureşti este foarte variat. Se foloseşte aceeaşi structură pe care o
    folosim de mai bine de zece ani de când organizăm acest eveniment în stradă.
    Anul acesta va avea loc în Piaţa George Enescu. Începând cu ora 19.00 şi până la ora 1.00,
    după miezul nopţii, vom avea o serie întreagă cu artişti binecunoscuţi de
    muzică pop, rock şi dance. E important de venit în stradă pentru un astfel de
    eveniment de trecere dintr-un an într-altul, pentru că se creează o energie
    foarte bună şi pozitivă, iar astfel de evenimente merită sărbătorite cu
    ceilalţi cetăţeni ai oraşului. Vom avea şi un foc de artificii începând cu
    miezul nopţii, care va dura între 12 şi 14 minute şi sperăm să fie la fel de
    spectaculos ca în fiecare an.


    Poate însă
    rivaliza Bucureştiul cu celelalte metropole europene în privinţa petrecerii
    propuse de Revelion? Oraşul Bucureşti are cu ce se mândri pentru
    un astfel de eveniment. Evenimentul pe care ARCUB îl propune este la fel de
    spectaculos cum este orice altă petrecere de Revelion propusă de oraşele mari,
    care sărbătoresc ca noi în stradă. E importantă, credem noi, energia care se
    creează în timpul evenimentului. Artiştii care vor veni la acest eveniment au
    un renume internaţional, pe care spectatorii îi vor recunoaşte cu siguranţă.
    Sunt nume foarte mari ale muzicii pop şi rock din România.


    Şi în vestul
    României pregătirile s-au cam terminat. În 2021, Timişoara ca fi capitală
    europeană a culturii. Cei care au ales acest oraş pentru trecerea dintre ani au
    fost foarte inspiraţi, spune Nicolae Robu, primar. Primăria Timişoara
    propune timişorenilor şi tuturor celor care doresc să ne viziteze oraşul în
    perioada sărbătorilor de iarnă un spectacol inedit care se va derula în seara
    zilei de 31 decembrie, începând cu ora 20.00, menit, evident, să marcheze
    intrarea în noul an. Pe scena revelionului timişorean vor fi prezenţi artişti
    ce au o relaţie directă cu Timişoara precum Alexandra Mitroi, Feli şi trupa
    Cargo. În acest an, vom încerca şi o dinamizare a spaţiului artistic prin
    invitarea artistului german Lou Bega, a cărui consacrare internaţională ştim că
    se datorează hitului Mambo no. 5. Remarcăm o varietate a genurilor muzicale
    abordate: pop, rock, dance, blues etc., tocmai din dorinţa de a capta interesul
    a unui număr cât mai mare de spectatori, indiferent de vârstă. Intrarea în 2018
    va fi marcată printr-un frumos foc de artificii. Ne vom rezerva dreptul de a
    interveni, pe lângă programul anunţat, şi cu câteva surprize care sperăm că vor
    fi apreciate de către cei care vor opta să-şi petreacă revelionul în Timişoara.
    Piaţa Victoriei este locul nostru de suflet unde se va putea petrece frumos de
    Revelion şi în acest an.


    Cei care au ales
    Timişoara pentru petrecerea dintre ani vor avea ce vizita atât în Timişoara cât
    şi în împrejurimi. Iată de ce, dacă vă veţi alege Timişoara ca destinaţie
    turistică, e bine să-i acordaţi mai multe zile. Nicolae Robu, primarul
    oraşului. În Timişoara merită să fie vizitat centrul istoric, fiindcă el a
    devenit o zonă de promenadă. Un areal larg, de la bastion şi până la catedrală,
    este acum cu statut pietonal şi merită văzut cu toate obiectivele pe care le
    cuprinde: palate vechi şi remarcabile, Catedrala Mitropolitană Ortodoxă, Domul
    Catolic, sinagoga. Se poate vedea astfel şi diversitatea culturală
    caracteristică oraşului nostru. În împrejurimi, munţii nu sunt departe de
    Timişoara. Cine doreşte să meargă la 100-120 de km de oraş, îşi poate continua
    sejurul în această parte de ţară, fie pe Muntele Mic, fie pe Semenic. Vă
    aşteptăm cu drag la Timişoara, aşadar, de Revelion. La mulţi ani tuturor
    românilor, oriunde s-ar afla! La mulţi ani tuturor!


    Cei care îşi
    doresc să treacă în 2018 în mijlocul naturii, departe de aglomeraţie, pot alege
    una dintre multele pensiuni din mediul rural sau se pot opri într-o staţiune
    balneoclimaterică cu regim permanent. Alina Nicola este reprezentantă a unui
    complex turistic situat la poalele munţilor, aproape de Parcul Naţional Cozia. Am selectat pentru ascultătorii dvs. oferta pentru seara de Revelion
    2018. Avem un meniu bogat şi divers. Voi aminti doar câteva pentru a vă face o
    idee. Gustări reci: roşii cu mozzarella, mingiuţe de brânză cu ardei şi
    verdeaţă, salamuri de vânat, ceafă de porc crud-uscată, rulade. Ca fel
    principal avem muşchiuleţ la cuptor umplut cu bacon şi cartofi ciobăneşti cu murături
    de casă. Este un complex turistic, situat pe Valea Oltului, în staţiunea
    Călimăneşti, pe drumul principal dintre Râmnicu Vâlcea şi Sibiu, cu specific
    românesc. Restaurantul nostru oferă preparate tradiţională. Punem la dispoziţia
    turiştilor saună, piscină în aer liber şi acoperită, iar peisajule este
    deosebit.



    Aici se încheie ultima ediţie a rubricii noastre din
    anul 2017. Vă mulţumim că ne-aţi fost alături şi vă aşteptăm şi în 2018 cu noi
    propuneri, astfel încât, indiferent de anotimp, vacanţele dumneavoastră să fie
    cele mai frumoase.

  • Oferte de vacanţă pentru sărbătorile de iarnă

    Oferte de vacanţă pentru sărbătorile de iarnă

    România are multe destinaţii
    pentru a petrece sărbătorile de iarnă: în oraşe,
    în staţiuni montane, în staţiuni
    balneare sau la sate unde se mai păstrează tradiţiile. Poiana Braşov îşi
    păstrează renumele de cea mai scumpă staţiune din România. Într-un hotel de
    patru stele, pachetele de Crăciun pornesc de la 400 de euro de persoană, pentru
    cinci nopţi de cazare, cu demipensiune şi mesele festive. Pentru un pachet de 6
    nopţi în perioada Revelionului, preţul poate ajunge şi la aproape 1.000 de
    euro, pachet care include demipensiune şi mesele festive. Având în vedere distanţă destul de mică faţă de Bucureşti,
    staţiunile de pe Valea Prahovei sunt cele mai căutate destinaţii în perioada Crăciunului
    şi Revelionului. La un hotel de patru stele din Predeal, pentru un pachet de patru nopţi într-o cameră
    dublă, preţul este de 465 de euro/persoană.


    La acelaşi confort, dar la preţuri ceva mai mici sunt pachetele din staţiunile
    balneare. Un pachet de 4 nopţi la un hotel de 4 stele în staţiunea Băile Felix
    costă 1820 de lei (395 de euro), acelaşi pachet la un hotel de două stele costând 890 de lei (195 de
    euro). Un sejur de patru nopţi la un hotel de patru stele din staţiunea
    Sovata costă 2.180 de lei/persoană (circa 475 de euro), în pachet fiind inclus, pe lângă demipensiune şi
    mesele festive, şi accesul nelimitat la centrul spa.


    Maramureşul şi Bucovina sunt
    provincii care au reuşit să-şi păstreze obiceiurile de sărbători, iar
    tradiţiile de Crăciun sunt unele dintre cele mai frumoase din România. De
    exemplu, un pachet de 3 nopţi, în perioada Crăciunului, într-o pensiune
    amenajată într-o casă tradiţională, cu pensiune completă, costă circa 100 de
    euro de persoană. Plimbarea cu sania trasă de
    cai şi specatacolul oferit de colindători completează această ofertă. Pentru
    Revelion este acelaşi preţ cu aceleaşi oferte. Revelionul poate fi petrecut şi
    la hotelurile din Bucovina. Astfel, un pachet de 4 nopţi cu demipensiune la un
    hotel de 4 stele din Gura Humorului costă 520 de euro, în pachet fiind incluse
    masa festivă de Anul Nou, petrecerea de carnaval, precum şi o cină câmpenească.


    In toate marile oraşe,
    inclusiv în Capitală, patronii de restaurante au pregătit evenimente speciale.
    De exemplu, în
    Bucureşti pentru petrecerea de Revelion tariful este cuprins între 250 de lei şi
    500 de lei, putând ajunge la preţuri mai mari în restaurante exclusiviste.

  • Poiana Braşov

    Poiana Braşov


    Vă invităm astăzi într-una dintre cele mai căutate şi cele mai renumite staţiuni montane din România. Există foarte multe staţiuni montane, însă niciuna dintre ele nu se bucură de faima pe care şi-a câştigat-o în ultimii ani Poiana Braşov. Acum câţiva ani, în urma unei investiţii de 28 de milioane de euro, pârtiile de schi s-au extins de la 16 la 24 de kilometri. Au fost toate nivelate şi s-au montat 24 de tunuri cu elice pentru zăpadă artificială. Însă, în urma ninsorilor abundente din ultimul timp, stratul de zăpadă a fost suficient pentru practicarea schiului în condiţii optime.



    Vizitați România: Poiana Brașov from Radio Romania International on Vimeo.

    Emil Fărcăşanu, directorul unei şcoli de schi şi a unui centru de agrement din Poiana Braşov, spune că este cea mai complexă staţiune de iarnă pentru schi din România. “Oferă multe posibilităţi de petrecere a timpului atât pentru cei care iubesc schiurile şi snowboardul, dar şi pentru cei mai statici. E o staţiune superbă, care s-a dezvoltat mereu ca o staţiune internaţională. Până acum câţiva ani aveam o mie, două mii de turişti străini pe săptămână, acum, şi mai mulţi. Această şcoală are o tradiţie de 40 de ani, 80 de instructori de schi şi 40 pentru snowboard, toţi calificaţi conform normelor internaţionale şi afiliaţi internaţional. În şcoala noastră, toţi instructorii vorbesc cel puţin limba engleză.”



    Tradiţia sporturilor de iarnă la Poiana Braşov coboară mult în timp, în 1906 având loc aici primul concurs de schi. Ca dovadă a acestei tradiţii îndelungate stau şcolile de schi cu renume internaţional pe care le găseşti în Poiană. Staţiunea arată acum cel puţin ca oricare altă staţiune civilizată din Europa, continuă Emil Fărcăşanu. “Cel mai bine, ne putem compara cu Bulgaria. Dacă până acum, Bulgaria era în faţă, acum suntem la fel. Eram puţin în spate în ceea ce priveşte domeniul schiabil, fiindcă muntele nostru rămăsese la fel din 1960. Acum vreo opt ani s-au făcut nişte modificări la instalaţiile de transport pe cablu, care s-au actualizat, dar pârtiile nu erau compatibile cu standardul pe care îl doream în Poiana Braşov. Am păstrat tradiţia prin care, din anii 80 încoace, firmele de turism ne aduc turişti din Anglia. În anii 80 – 90, aveam circa 1.500 – 2.000 de turişti pe săptămână, care veneau tocmai pentru şcoala de schi. N-aveam pârtii de schi ca în Austria, dar şcoala a fost mereu foarte bună. Am fost ani la rând cea mai bună şcoală de schi din lume. Se adună părerile turiştilor din toate staţiunile montane, din SUA, Canada, Europa, etc. Noi am câştigat de şapte ori locul întâi. Este simplu să lăudăm un lucru, dar cel mai bine este ca toată lumea să vină. Nu putem decât să vă invităm să veniţi aici.”



    Dan Şerban, instructor de schi, spune că aproape toată lumea vrea să înveţe să schieze, însă rezultatele depind de de fiecare persoană în parte. “Dacă instructorul este bun, treaba merge bine, iar elevul este receptiv, este cu atât mai bine. Există cursuri de schi. În funcţie de îndemânarea fiecăruia, este nevoie de un minim de două zile, cam trei ore pe zi. Cred că în această perioadă se pot deprinde noţiunile de bază. În principal, am solicitări pentru cursuri individuale. Aşa este şi cel mai bine, pentru că atenţia instructorului este foarte importantă, iar în cazul mai multor cursanţi ea se pierde. Staţiunea oferă un domeniu schiabil extraordinar. Pârtiile sunt deschise şi aşteptăm toţi turiştii în Poiana Braşov.”



    Locurile de Crăciun şi de Revelion au fost ocupate de câteva luni bune, iar oferta a fost diversificată. De la cabane rustice, până la hoteluri de cinci stele, toată lumea şi-a găsit un loc pentru distracţie şi voie bună în vacanţa de iarnă.


  • Concert-eveniment cu ocazia Revelionului

    Concert-eveniment cu ocazia Revelionului

    Primăria Municipiului București, prin ARCUB, organizează în data de 31 decembrie, un concert-eveniment cu ocazia Revelionului. Super-show-ul începe la ora 17.00, iar pe scena din Piața George Enescu vor concerta Delia, Loredana, Ștefan Bănică, Holograf, BUG Mafia, Vunk, Pepe, Andreea Bălan, Corina, Proconsul, Voltaj, Whats Up, Adda, Mihail și “Camioane în mulțime”. Spectacolul va fi prezentat de Mihai Morar și Diana Munteanu, iar intrarea este liberă.



    Peste 300 de metri pătrați de ecrane led de înaltă rezoluție vor fi folosite atât pe scenă cât și în piață, pentru a transmite imagini live din spectacol. Show-ul va fi vizibil și de pe Calea Victoriei sau din Piața Revoluției. Cladirile istorice din zonă – Biblioteca Central Universitară și Palatul Regal -, vor face parte din scenografia show-ului, fiind imbracate în veștminte de gală cu ajutorul a 400 de lumini inteligente!



    Momentul culminant de la miezul nopții, când vom păși în noul an, va fi marcat de un grandios foc de artificii, pe durata a 11 minute, creat cu ajutorul a aproximativ 4 tone de materiale pirotehnice. Și pentru că suntem mândri de București și de oamenii care trăiesc aici, invităm pe toata lumea să facă parte din spectacolul de Revelion, participând la cel mai mare selfie făcut vreodată – “Selfie de București”. Echipele “Selfie de București”, dotate cu selfie-stick-uri și tablete, îi așteaptă pe bucureșteni prin malluri, parcuri, la Târgul de Crăciun sau în Centrul Vechi, pentru a face fotografii. Acestea vor fi încărcate pe pagina de Facebook a evenimentului – Selfie de București Revelion 2017, iar de Revelion vor fi proiectate pe ecranele gigant din Piața George Enescu.

  • Revelion în România

    Revelion în România

    Spectacolele în aer liber şi focurile de artificii întreţin atmosfera de
    sărbătoare din marile oraşe ale României. Propunerile agenţiilor de turism
    pentru petrecerea nopţii dintre ani sunt foarte multe şi în cele mai diverse
    zone ale ţării. În ediţia de astăzi am selectat pentru dumneavoastră câteva
    oferte pentru sfârşitul de an.


    În nordul României, în Maramureş, tradiţiile şi
    obiceiurile s-au păstrat aproape nealterate. Oferte de Revelion veţi găsi atât
    în sate cât şi în staţiuni montane. De exemplu, un hotel de trei stele din
    Vişeu de Sus propune un sejur de cinci zile cu ocazia Revelionului. Veţi găsi
    aici un centru SPA cu saună finlandeză, saună de sare, baie de aburi, duş
    scoţian, duşuri emoţionale, jacuzzi, zonă de relaxare, dar şi un teren de
    minifotbal. Oferta presupune cazare cu mic dejun pe persoană în cameră dublă,
    cină festivă de Revelion şi cină în data de 1 ianuarie. Preţul propus este de
    1100 de lei. (aprox. 245 euro). Tot în nordul României, dar în Bucovina, Cătălina Velniciuc, consilier superior la Centrul
    Naţional de Informare şi Promovare Turistică Suceava, spune că puteţi petrece
    Revelionul de două ori. O dată în data de 31 decembrie, apoi în data de 13
    ianuarie. Pe site-ul nostru, turim-suceava.ro, poate fi
    accesat un program în limbile română, engleză, franceză, ucraineană, spaniolă,
    germană şi italiană. Turiştii pot afla informaţii despre tot ce înseamnă
    sărbătorile de iarnă în Bucovina şi programul detaliat, pe zone, pe localităţi,
    pe toată perioada sărbătorilor de iarnă. Este o broşură editată de noi, de
    Consiliul Judeţean Suceava. În prima parte sunt descrise obiceiurile,
    tradiţiile, ce înseamnă Crăciunul, Anul Nou, sărbătorile pe stil vechi, aşa cum
    se organizează la noi. În partea a doua este programul evenimentelor. De
    exemplu, dacă turistul a ajuns în Vatra Dornei, află ce evenimente sunt în
    perioada în care se află în staţiune. La noi se organizează şi sărbătorile de
    iarnă pe stil vechi. Până în data de 14 ianuarie, în diferite localităţi, tot
    mai sunt evenimente cu datini şi obiceiuri, spectacole. Pe 7 ianuarie, în
    comuna Cornu Luncii se organizează spectacol de Crăciun pe rit vechi. Datini şi
    obiceiuri de iarnă sunt sărbătorite şi pe 13 ianuarie, cu ocazia Anului Nou, la
    Drăguşeni, Râşca, Slătioara. Până în data de 13 ianuarie sunt organizate
    evenimente în acelaşi ritm.


    Cătălina Velniciuc intră zilnic în contact cu turiştii ajunşi în Bucovina.
    Le pune la dispoziţie materiale de informare şi îi îndrumă către cele mai
    interesante destinaţii ale zonei. Cei mai mulţi sunt străini,
    fiindcă ei sunt obişnuiţi cu centrele de informare turistică. Până acum, nu am
    avut turişti nemulţumiţi de ceea ce oferă Bucovina. Poate că s-au mai plâns
    ocazional de starea drumurilor, însă ceea ce oferă pensiunile şi ceea ce văd în
    Bucovina i-a satisfăcut pe deplin. Am avut chiar un turist din Japonia care
    ne-a spus că a venit special ca să vadă mănăstirile pictate. Era atât de
    surprins şi de plăcut impresionat de ceea ce a văzut, încât a spus că nu
    înţelege mare lucru din credinţa noastră, însă mănăstirile l-au impresionat şi
    cu siguranţă va reveni cu prieteni pentru a le arăta ce a văzut aici. Avem
    materiale în primul rând în limba engleză, apoi în franceză, în rusă, în germană.
    De curând am achiziţionat şi materiale în limbile italiană şi spaniolă.


    Atmosfera de Revelion este aparte şi în vestul ţării, la Timişoara.
    Confirmarea vine de la Dan Diaconu, viceprimarul oraşului. Pe lângă miile de petreceri care se organizează în interiorul
    restaurantelor şi al cluburilor din Timişoara, şi Primăria a pregătit un
    program extraordinar tot în Piaţa Operei. Pe scenă vor urca artişti renumiţi,
    dar va aduce în faţa celor care aleg să-şi petreacă Revelionul la noi şi un
    spectaculos foc de artificii, Cu alte cuvinte, Revelionul în Timişoara poate fi atractiv nu numai pentru localnici,
    care, de altfel, s-au obişnuit să vină în număr mare în Piaţa Operei, pentru a
    petrece împreună, dar şi pentru cei care doresc să viziteze, în această perioadă,
    un oraş extraordinar şi să petreacă aşa cum se întâmplă în marile oraşe
    europene.


    Trecerea dintre ani într-un restaurant cu specific românesc costă 200 de
    lei (aprox. 45 euro) şi 150 de lei (aprox. 34 de euro) într-unul cu specific
    japonez. Dacă însă doriţi să evadaţi din aglomeraţia oraşului, puteti opta
    pentru două zile de relaxare şi de distractie în staţiunea balneoclimaterică
    Buziaş, la un hotel de trei stele. Sejurul include cazare pentru două nopţi,
    mic dejun şi masă festivă de Revelion. Meniul este cu specific internaţional,
    iar noaptea dintre ani va fi marcată de surprize şi de programe artistice
    pregătite de către organizatori. Aveţi acces gratuit la sala de fitness, la
    saună şi la piscină. Pentru o persoană, sejurul de doua zile costă 660 lei
    (aprox. 146 euro). Dan Diaconu, viceprimarul Timişoarei: În
    jurul oraşului, există pentru fiecare anotimp câte o destinaţie interesantă
    pentru turişti. Chiar dacă Timişoara este un oraş de câmpie, la aproximativ 100
    de km puteţi întâlni pârtii de schi, munte, zăpadă, în zona estică a oraşului
    dar mai ales în zona Caraş-Severin, care este deja o zonă de excepţie din punct
    de vedere turistic. Veţi găsi însă şi atracţii mai apropiate de Timişoara.
    Materialele noastre de promovare, din cadrul centrului de informare turistică,
    sunt tipărite în şase limbi. Cu alte cuvinte, marea majoritate a vorbitorilor
    nativi a uneia dintre limbile de circulaţie internaţională sau regională,
    fiindcă aici ajung mulţi turişti din Serbia, Ungaria, toţi vor avea la dispoziţie
    materiale de informare în propria limbă.


    Frumos, memorabil, diferit şi unic, aşa se anunţă Revelionul la Cluj, spune
    Manuela Câmpean, şef serviciu relaţii comunitare şi turism în cadrul Primăriei
    Cluj-Napoca şi coordonatoare a centrului de informare turistică: Este
    un spectacol în centrul oraşului, sunt concerte, ciocnim un pahar de şampanie
    şi este focul de artificii spectaculos, la trecerea dintre ani. Tot timpul avem
    turişti străini în vizită. Îmi amintesc un turist străin din Coreea, care a
    fost atât de încântat de atmosfera tradiţională pe care a găsit-o, încât a
    îmbrăcat o cămaşă tradiţională, ţărănească şi a plecat îmbrăcat cu ea. Sunt
    foarte impresionaţi de iile româneşti din in topit, cusute manual şi de tot
    ceea ce înseamnă artizanat sau gastronomie tradiţională locală.



    Iată, aşadar, câteva dintre ofertele pentru noaptea trecerii dintre ani
    în România. Ne reauzim în 2017, cu retrospectiva turistică anuală. La mulţi
    ani!

  • Tarife de Crăciun şi Revelion

    Tarife de Crăciun şi Revelion

    Pentru
    această ediţie, ne-am gândit să vă prezentăm unele
    tarife practicate de structurile de cazare din România în perioada Crăciunului
    şi Revelionului. Informaţiile pot fi valabile şi pentru Revelionul 2016 -2017,
    având în vedere că, în ultimii ani, tarifele nu au cunoscut variaţii
    semnificative. Turiştii care petrec sărbătorile în judeţul Braşov pot opta de
    Crăciun între pensiuni din Bran-Moeciu, unde cazarea începe de la 50 de lei pe
    noapte (puţin peste 10 euro) şi hoteluri sau pensiuni din Poiana Braşov şi
    Predeal, unde tarifele pentru trei nopţi încep de la 560 lei (125 de euro) la
    hotelurile de trei stele. De Revelion, preţurile sunt, în general, duble.
    Hotelierii oferă, în principal, pachete pentru minimum trei nopţi de cazare, în
    care sunt incluse diverse facilităţi, în funcţie de specificul fiecărei unităţi
    hoteliere.

    În Poiana Braşov, un hotel de trei stele oferă sejur de cinci nopţi
    cu demipensiune şi cina festivă de Revelion inclusă, la preţuri de la 416 euro
    de persoană până la 513 euro, în funcţie de tipul camerei. La un hotel de patru
    stele din staţiune, la preţul de 1.100 de lei (250 de euro) pentru cinci nopţi
    de cazare pentru o persoană în perioada Crăciunului, turiştii au incluse şi
    micul dejun, o cină festivă de Crăciun, dar şi spectacole pentru copii şi
    recitaluri de muzică uşoară şi populară în fiecare seară. Copiii vor avea parte
    şi de vizita lui Moş Crăciun în seara de Ajun. Acelaşi hotel oferă un pachet de
    Revelion la preţul de 3.200 de lei (718 euro) pentru cinci nopţi de cazare
    pentru o persoană, cu demipensiune şi cină festivă de Revelion, la care se
    adaugă diverse programe de divertisment şi acces la piscină şi saună.

    La
    Predeal, staţiune aflată la cca. 25 de km sud de Braşov, turiştii îşi pot
    petrece vacanţa de Crăciun la o pensiune de două stele la preţul de 100 de lei
    (22,5 euro) pe noapte pentru o persoană în cameră dublă. Pentru cina festivă de
    Crăciun, turiştii mai trebuie să achite încă 70 de lei (15 euro) de persoană,
    iar pentru micul dejun alţi 15 lei (3,3 euro). La un hotel de trei stele din
    staţiune, preţurile pentru perioada Crăciunului pornesc de la 290 de euro
    camera pentru cinci nopţi de cazare şi ajung la 790 de euro camera pentru cinci
    nopţi de cazare de Revelion. Hotelul oferă turişilor cină festivă de Crăciun,
    prepararea produselor tradiţionale, colinde şi venirea lui Moş Crăciun pentru
    copii. De asemenea, turiştii au ca bonus încă o noapte de cazare, gratuit, dacă
    vor să-şi prelungească vacanţa. De Revelion, acelaşi pachet este vândut la preţuri
    cuprinse între 590 de euro şi 1.490 de euro pentru cinci nopţi camera şi o
    noapte gratuit, cu mic dejun, cină festivă şi petrecere cu artificii de
    Revelion.

    Iar cei care ajung în Bucovina de sărbători pot petrece un sejur de cinci zile la pensiuni din
    Suceviţa sau Voroneţ la preţuri ce pornesc de la 1.100 – 1.200 de lei (250 -
    270 de euro). Turiştii sunt îmbiaţi cu bucate bucovinene, grătar în zăpadă,
    plimbări cu sănii trase de cai, dar şi saună sau baie cu lapte şi miere.

  • Crăciun în România

    Crăciun în România

    Crăciunul în România are un farmec aparte datorită
    tradiţiilor care s-au păstrat în mediul rural. Însă acestea se pot vedea şi în
    marile oraşe, întrucât, cu ocazia târgurilor de Crăciun, sunt organizate
    spectacole, iar meşteşugarii sunt invitaţi pentru demonstraţii. Tot aici,
    copiii pot participa la atelierele tematice desfăşurate în Atelierul lui Moş
    Crăciun. Vorbim astăzi despre câteva dintre aceste târguri, dar şi despre
    oferte cu ocazia acestei sărbători.


    Cătălina Velniciuc, consilier superior la
    Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Suceava, ne invită în
    nordul României, în Bucovina. Bucovina este o zonă în care
    tradiţiile şi obiceiurile încă se păstrează şi se arată turiştilor şi
    oaspeţilor care ne calcă pragul. Cu ocazia Crăciunului, în datele de 24 şi 25
    decembrie, în Ajun şi în prima zi de Crăciun grupuri de colindători vor merge
    la aproape toate pensiunile din judeţ. Apoi, în data de 26 decembrie, va fi un
    spectacol de datini şi de obiceiuri de iarnă. Se numeşte Pe la noi de
    sărbători şi este un spectacol itinerant, care se întâmplă în localităţile
    Putna, Suceviţa, Moldoviţa, Vatra Moldoviţei şi Mănăstirea Humor.


    De Crăciun şi de
    Anul Nou, centrul de ceramică neagră de la Marginea va fi deschis
    vizitatorilor, la fel şi Muzeul Oălor Încondeiate din Vama, continuă Cătălina
    Velniciuc. Meşterii de acolo vor face şi demonstraţii
    practice, iar turiştii vor putea şi achiziţiona obiecte meşteşugăreşti. Avem un
    Târg de Crăciun deja deschis pe esplanada Casei de Cultură din Suceava. În
    jurul scenei pe care au loc spectacole de colinde în fiecare seară, în căsuţe
    frumoase din lemn, meşteri populari şi producători de produse tradiţionale din
    zonă oferă vizitatorilor atât produse meşteşugăreşti, suveniruri, cadouri, cât
    şi produse tradiţionale. Chiar am văzut recent cum, la una dintre căsuţe, pe o
    plită, cu foc din lemne, se făceau scrijele din cartofi. Se puteau cumpăra vin
    fiert, sărmăluţe, deci oferta este variată. Foarte multe pensiuni au în
    programulde Crăciun tăierea porcului şi pregătirea produselor tradiţionale
    cum este toba, chişca, cârnatul de casă. Carnea de porc este nelipsită de pe
    masa de Crăciun, aături de piftie, de sărmăluţe, de cozonaci, de plăcinte Poale-n
    brâu. Bucovina, aşa cum mulţi ştiu, iar cei care nu ştiu vor afla, este o zonă
    gastronomică de excepţie.


    În celălalt colţ
    al ţării, la vest, în Timişoara, Dan Diaconu, viceprimarul oraşului, vorbeşte
    despre o atmosferă de vis pe tot parcursul lunii decembrie. Târgul
    de Crăciun a început la 1 decembrie. Centrul oraşului este deja în atmosfera
    Crăciunului de o perioadă lungă de timp. Însă vorbim despre un târg de Crăciun,
    la care, dincolo de atracţiile regăsite la cele peste 100 de căsuţe amenajate
    ale comercianţilor şi de iluminatul special din centru, vom regăsi în fiecare
    zi a lunii decembrie spectacole pe scena amenajată din Piaţa Victoriei. Aici vă
    aşteaptă şi noul centru pietonal al Timişoarei, cel mai mare centru pietonal
    din România. Vă va aduce cu siguranţă în atmosfera medievală de odinioară a
    Timişoarei şi a unui oraş cu adevărat iluminat. Noi am încercat în această
    perioadă să promovăm Târgul de Crăciun, dar şi atracţiile oraşului. Pentru luna
    decembrie, colegii mei au imaginat împreună cu agenţiile de turism din oraş
    câteva variante de city break pe care ascultătorii le pot găsi pe paginile de
    internet, pe Facebook, atât ale Primîriei cât şi ale Târgului de Crăciun.
    Acestea credem că sunt importante pentru ascultătorii din ţară, dar şi pentru
    cei din străinătate. Ele sunt construite având în vedere multele zboruri
    low-cost care leagă Timişoara de destinaţiile europene.


    Rămânem în vestul
    României, însă ne îndreptăm spre Cluj. Aici am vorbit cu Manuela
    Câmpean, şef serviciu relaţii comunitare şi turism în cadrul Primăriei
    Cluj-Napoca şi coordonatoare a centrului de informare turistică. Pe lângă
    oferta turistică propriu-zisă a oraşului şi a împrejurimilor, spune invitata
    noastră, Clujul a îmbrăcat şi el haine de sărbătoare şi îşi întâmpină oaspeţii
    cu o atmosferă feerică la târgul cu specific din piaţa oraşului. La Târgul de Crăciun de la Cluj avem o scenă de turtă dulce, avem căsuţa lui
    Moş Crăciun şi atelierul spiriduşilor, teatru de păpuşi şi poveşti la gura
    sobei, dar avem şi patinoare, şi musical pe gheaţă. Avem multe bunătăţi, dar şi
    multe evenimente. Lucrurile nu se opresc aici. Pe toată perioada sărbătorilor
    de iarnă, Clujul este plin de evenimente în aer liber şi nu numai. În fiecare
    seară vă puteţi plimba cu tramvaiul de turtă dulce al lui Moş Crăciun, iar la
    Street Food Festival vă invităm pe toţi, cu mic, cu mare, la Christmas Goodies.
    Oferta culturală şi de divertisment este la Cluj pentru toate gusturile, pentru
    toate vârstele, de la teatru de păpuşi până la Filarmonică, la teatrul şi opera
    română şi maghiară, până la tot felul de concerte la Sala Polivalentă,
    expoziţii de artă contemporană la Fabrica de Pensule şi multe evenimente în
    centrele de cultură urbană.


    Manuela Câmpean
    spune că turistul aflat în căutarea unei experienţe frumoase de Crăciun nu ar
    trebui să se limiteze doar la oferta urbană. Mediul rural poate fi oricând o
    surpriză plăcută pentru toţi iubitorii acestei sărbători de iarnă. Sunt obiective turistice şi în oraş, şi în jurul oraşului şi, ca în toată
    ţara, pensiunile agroturistice sunt foarte ocupate în această perioadă. Sunt
    ocupate şi de către turişti, dar şi cu multă treabă, fiindcă oaspeţii se vor
    bucura de Pomana Porcului, ţuică fiartă, vin în damigene, turiştii sunt
    ospătaţi cu mese îmbelşugate şi au parte de un program tradiţional. În satele
    din Cluj încă se mai organizează şezători, iar la biserici încă se mai
    păstrează viu spiritul Crăciunului. Copiii fac repetiţii, iar apoi merg cu
    Crăciunul prin sat, îmbrăcaţi în port popular. Deci, fie că sunteţi nostalgic
    sau turist străin interesat de o experienţă culturală autentică, fie că doriţi
    o distracţie maximă de Crăciun, haideţi la Cluj!



    Însă, indiferent care va fi opţiunea dumneavoastră, fie în regiuni
    istorice pline de tradiţii şi obiceiuri, fie în staţiuni montane, Crăciunul se
    anunţă de vis în România. Până data viitoare, când veţi afla cum petrecem
    Revelionul în România, drum bun şi vreme frumoasă!

  • Cum au petrecut românii de Anul Nou

    Cum au petrecut românii de Anul Nou

    Românii care au preferat să nu stea acasă de sărbători au cheltuit, anul acesta, pe vacanţe de Revelion, în ţară şi în străinătate, aproximativ 36 de milioane de euro. Potrivit unei analize a Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, circa 147 de mii şi -au petrecut Revelionul în staţiunile din ţară, însă numărul lor a fost puţin mai mic faţă de 2014. Sfârşitul de an, marcat de evenimente politice, economice şi sociale, a făcut ca românii să reconsidere deplasările în această perioadă, apreciază reprezentanţii Federaţiei.



    Conform acestora, tendinţa alegerii României ca destinatie turistica se va păstra pe tot parcursul anului 2016, datorită conjuncturii politice internaţionale şi a siguranţei in deplasare pe care o ofera tara. Chiar dacă zonele cu tradiţie au fost arhipline, la nivel naţional s-a înregistrat o scădere a numărului de turişti, cu aproximativ 3,5% faţă de anul trecut, în special în zonele montane. Nu toate destinaţiile interne au înregistrat însă scăderi. Mulţi români au ales să petreacă sărbătorile în staţiunile balneare, ei fiind cu 4% mai numeroşi faţă de anul trecut. Creşteri s-au înregistrat şi pe litoralul Mării Negre, dar şi în Delta Dunării.



    Pensiunile rurale rămân, în continuare, cele mai căutate de sărbători, urmate de hotelurile din marile oraşe. Destinaţiile preferate de români au fost şi anul acesta Valea Prahovei, Poiana Braşov, Păltiniş, Rânca, Straja, Călimăneşti, Băile Felix şi zonele tradiţionale rurale Bran-Moieciu, Maramureş şi Bucovina. În ceea ce priveşte tarifele percepute în perioada sărbătorilor, acestea au crescut faţă de anul anterior cu 5% în medie. Chiar dacă au beneficiat de un număr mare de zile libere, puţini români au apelat la agenţiile de turism pentru petrecerea Revelionului în străinătate.



    Astfel, numărul celor care au prins sfârşitul anului în alte ţări a fost de circa 8 mii, mai scăzut cu 5% faţă de 2015. Ei au avut de ales între staţiuni de sporturi de iarnă în Austria, Franţa, Italia, Slovenia şi Bulgaria, pachete turistice de tip City Break în diferite oraşe europene sau destinaţii exotice îndepărtate precum Bahamas, Jamaica, Australia, Africa de Sud sau Vietnam. De asemenea, un interes crescut s-a înregistrat pentru Republica Dominicană, Maldive, Mexic sau Brazilia.



    Potrivit Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, schimbarea mentalităţii privind gestionarea banilor şi a timpului liber face ca mulţi români să renunţe la vacanţa de iarnă şi să strângă banii pentru a achiziţiona mai multe sejururi sau city-break-uri în restul anului. De aemenea, vremea neobişnuit de caldă din decembrie, nespecifică acestei perioade, a determinat întârzierea sau chiar anularea unoz rezervări pentru Revelion.

  • Jurnal românesc – 4.01.2016

    Jurnal românesc – 4.01.2016

    Anul 2016 a început în România cu mai multe reduceri de taxe. De la 1 ianuarie, a scăzut taxa pe valoarea adăugată de la 24% la 20%, iar impozitul pe dividende de la 16% la 5%. Totodata, patronii care au mai mulţi angajaţi vor plăti un impozit pe venit de 1%, iar cei fără salariaţi – 3%. Măsurile vor lăsa un gol bugetar de aproape 2,2 miliarde euro, bani pe care Guvernul speră să-i recupereze, în parte, din creşterea economică din acest an. Pe de alta parte, Executivul a hotărât creşterea salariului minim pe economie, de la 1 mai. Cu un salariu minim actual de 230 de euro pe lună, România este pe penultimul loc în UE, în faţa Bulgariei. Potrivit datelor Eurostat, cel mai mare salariu minim din Europa este în Luxemburg, cu peste 1.900 de euro, urmat de Germania şi Franţa cu peste 1.470 de euro.



    Şoferii agresivi ar putea fi sancţionaţi cu 6 până la 8 puncte amendă şi chiar cu suspendarea permisului, potrivit unui nou proiect de Cod Rutier depus la Senat. Printre manevrele incriminate se afla schimbatul succesiv al benzilor pentru depăşirea coloanelor, claxonatul excesiv, condusul pe trotuar. 40 de aleşi din toate partidele au elaborat un proiect al unui nou Cod Rutier prin care propun definirea şi sancţionarea şofatului agresiv, pe care îl consideră sursa principală de accidente din România.



    Cei peste 155 de mii de cetăţeni români care şi-au petrecut Revelionul în ţară şi în străinătate au cheltuit aproximativ 36 milioane de euro, potrivit estimărilor Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). 147 de mii de români şi-au petrecut sărbătorile în staţiunile din ţară, în scădere cu 3,5% faţă de 2014.. Destinaţiile preferate au fost şi anul acesta Valea Prahovei, Poiana Braşov, Păltiniş, Rânca, Straja, Călimăneşti, Felix dar şi zonele tradiţionale rurale Bran-Moieciu, Maramureş şi Bucovina. Creşteri ale numărului de turişti au fost în staţiunile balneare, pe litoral şi în Deltă. În străinătate au călătorit pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă circa 8 mii de turişti, în scădere cu 5% faţă de 2014. Aceştia au cheltuit numai pentru servicii turistice, 4,8 milioane de euro. Românii au avut de ales între staţiuni de schi şi sporturi de iarnă, pachete turistice de tip City Break în oraşe europene şi destinaţii exotice îndepărtate.



    Analiştii financiari estimează că în 2016 leul îşi va continua tendinţa de stabilitate faţă de euro dar se va deprecia uşor în raport cu dolarul. Conform acestora principalele influenţe asupra cursului de schimb vor veni din plan extern. Expertii în domeniu susţin că activitatea de creditare îşi va continua tendinţa de creştere şi în 2016, impulsionată de reducerile de taxe şi impozite, care au intrat în vigoare de la 1 ianuarie, dar şi de majorările salariale, toate acestea având un efect de impulsonare a consumului.



    Mii de români din ţară şi strainatate s-au mobilizat pe reţelele de socializare pentru a susţine cauza familiei Bodnariu, o familie mixtă româno — norvegiană ai cărei copii au fost luaţi în noiembrie 2015 de Protecţia Copilului din Norvegia, potrivit publicaţiei Adevărul. Cazul este monitorizat de Ministerul de Externe de la Bucureşti. Avocatul Poporului din România s-a autosesizat şi a cerut clarificări, susţinând că în cazul petrecut în Norvegia este posibil să fi existat abuzuri de putere şi de drept, săvârşite de către autorităţile pentru protecţia copilului. De asemenea, mai mulţi parlamentari români au sesizat inclusiv organisme internaţionale. În paralel cu demersurile oficiale au avut loc proteste la ambasadele Norvegiei din Bucureşti, Chişinău şi Madrid, iar in aceasta spatamina sunt autorizate mitinguri pentru susţinerea familiei Bodnariu la Londra, Dublin, Roma, Frankfurt, Bratislava, Praga, Bruxelles, Haga, Varşovia şi Washington. Serviciul de Protecţie a Copilului din Norvegia I-a luat pe cei 5 copii ai familiei, după un denunţ al directoarei de la şcoala la care învaţă fetele cele mai mari, care ar fi mărturisit că sunt disciplinate acasă, inclusiv prin corecţii fizice.

  • Cum sărbătoresc românii de Crăciun

    Cum sărbătoresc românii de Crăciun

    Sărbătoarea Naşterii Domnului — Crăciunul – înseamnă pentru creştini timp petrecut cu familia, petreceri, cadouri, bucurie, doar obiceiurile variind în funcţie de ţară şi de istoria fiecărui popor. În România, după ce împodobesc brazii şi primesc cadourile de Crăciun, cei mai multi dintre români petrec şi pun pe masă preparate tradiţionale. Spiritul Crăciunului îşi face mai mult simţită prezenţa la sate, unde tradiţiile sunt respectate cu sfinţenie. De aceea, mai toţi românii se îndreaptă, în această perioadă, pentru zilele de Crăciun, spre aceste zone.



    Statisticile arată că, în acest an, hotelurile şi pensiunile din România sunt rezervate în proporţie de peste 90%. Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor pentru Turism, Aurelian Marin, a explicat că pachetele de Crăciun includ servicii variate: “Valea Prahovei, nordul Moldovei, zona Sibiului, zona Maramureşului sunt cele mai căutate zone pentru perioada de Crăciun. Majoritatea pachetelor sunt cu servicii incluse foarte diverse pornind de la pachete de masă, băuturi şi alte lucruri opţionale cum ar fi colinde, excursii, plimbări, surprize pregătite de organizatori. Pachetele sunt ieftine. Aici putem să facem o paralelă şi cu perioada Revelionului în care pachetele sunt mai scumpe, în unele locuri sunt considerabil mai scumpe comparativ cu Crăciunul”.



    Pe de altă parte, pentru a veni în sprijinul românilor care se deplasează în străinătate, în această perioadă, Ministerul de Externe de la Bucureşti a lansat o nouă ediţie a “Ghidului de călătorie pentru sărbătorile de iarnă”. Broşura conţine informaţii despre unele dintre destinaţiile cele mai căutate de către turiştii români, inclusiv de Revelion: Austria, Bulgaria, Elveţia, Franţa, Germania, Italia şi Ungaria. Să mai spunem că pentru a avea un Crăciun liniştit, la nivel naţional, peste 11.000 de poliţişti de la Ordine Publică, Direcţia Rutieră şi de la celelalte structuri poliţieneşti acţionează zilnic suplimentar de Crăciun.



    Este sporită supravegherea în 16 aeroporturi naţionale şi internaţionale, dar şi în porturile de la Marea Neagră sau cele de la Dunăre. Aproape 400 de radare monitorizează traficul rutier în acestă perioadă. În plus, Poliţia de Frontieră a lansat o nouă aplicaţie IT pentru a ajunta traficul la ieşirea şi intrarea în ţară. Programul afişează date actualizate despre situaţia de la punctele de trecere a graniţei şi oferă alternative de intrare în ţară.



    Vremea nu le va face probleme românilor în acest an pentru că meteorologii anunţă un Crăciun fără zăpadă. Următoarele zile, vremea va rămâne caldă pentru această perioadă, temperaturile maxime ajungând până la 12 grade Celsius.

  • Jurnal românesc – 18.12.2015

    Jurnal românesc – 18.12.2015

    Preşedintele Klaus
    Iohannis conduce în topul încrederii în personalităţile publice, fiind urmat de
    guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, şi de premierul
    Dacian Cioloş, relevă un sondaj INSCOP. Potrivit barometrului, aproape 60%
    dintre români afirmă că au încredere multă şi foarte multă în preşedinte,
    iar guvernatorul BNR este cotat cu puţin peste 40 de procente. Premierul Dacian
    Cioloş, măsurat pentru prima dată în analizele sociologice INSCOP, se situează
    pe poziţia a treia cu circa 32%. Românii le acordă ambasadorului României în
    SUA, George Maior, 30% încredere, şi directorului SIE, Mihai-Răzvan Ungureanu,
    22 de procente încredere. Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, se
    bucură de încredere multă şi foarte multă din partea a 21% dintre subiecţii
    sondajului, iar fostul premier Victor Ponta se află pe poziţia a şaptea cu 20
    de procente. Barometrul a fost realizat în perioada 26 noiembrie – 2 decembrie.




    Românii care au domiciliul în ţară, dar obţin venituri în
    străinătate, nu trebuie să plătească, în 2016, contribuţii la sănătate dacă
    deţin o asigurare pentru boală şi maternitate în alt stat membru al Uniunii
    Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene. Potrivit
    Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ei trebuie să facă dovada acestei
    asigurări. În cazul în care activitatea se desfăşoară într-un alt stat, cu care
    România are un acord sau o convenţie în domeniul securităţii sociale, se vor
    aplica prevederile acestora, mai precizează ANAF.




    Rata locurilor de
    muncă vacante în Uniunea Europeană a fost de 1,7% în trimestrul trei al acestui
    an, în creştere raportat la perioada similară a anului trecut, când s-a situat
    la 1,6%, conform datelor publicate de Oficiul European pentru Statistică
    (Eurostat). În zona euro, rata locurilor de muncă vacante s-a situat la 1,6% în
    aceeaşi perioadă, stabilă comparativ cu perioada similară a anului trecut. În
    rândul statelor membre ale UE, cele mai ridicate rate ale locurilor de muncă
    vacante în perioada iulie – septembrie s-au înregistrat în Belgia, Germania,
    Marea Britanie şi Cehia, iar cele mai scăzute în Letonia, Polonia şi
    Portugalia. În România, rata locurilor de muncă vacante a fost de 1,2% în
    trimestrul trei, în creştere faţă de 1,1% în precedentele trei luni şi 0,9%
    în perioada similară a anului trecut.




    Românii se
    reorientează pentru Crăciun şi Revelion către destinaţii interne. Staţiunile balneoclimaterice, îndeosebi
    unităţile hoteliere cu facilităţi spa & wellness (Băile Felix, Sovata,
    Băile Govora, Călimăneşti-Căciulata), pensiunile din zona Branului, precum şi
    staţiunile montane Sinaia, Predeal, Poiana Braşov sunt cele mai cumpărate
    destinaţii interne pentru petrecerea Sărbătorilor de iarnă în acest an.
    Potrivit Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), se observă o
    tendinţă a turiştilor de a alege mai mult decât în alţi ani destinaţii în
    România, tendinţă care se va menţine, datorită conjuncturii politice
    internaţionale şi a siguranţei pe care o oferă ţara ca destinaţie de vacanţă.

  • Tarife de Crăciun şi Revelion

    Tarife de Crăciun şi Revelion

    Pentru ediţia de astăzi a rubricii noastre, ne-am gândit să vă prezentăm unele tarife practicate de structurile de cazare din România în perioada Crăciunului şi Revelionului. Informaţiile pot fi valabile şi pentru Revelionul 2016 -2017, având în vedere că, în ultimii ani, tarifele nu au cunoscut variaţii semnificative. Să notăm că ofertele de Revelion pentru staţiunile autohtone au preţuri cuprinse între 200 şi 1.000 de euro pentru 3 până la 5 nopţi de cazare, în funcţie de gradul de confort al hotelului şi de staţiunea în care este amplasat.

    Astfel, cinci nopţi în perioada Revelionului la un hotel de două stele în Maramureş costă între 200 şi 255 de euro de persoană, iar la un hotel de trei stele preţul unui pachet de trei noţi depăşeşte 350 de euro. Trei nopţi de cazare pentru o persoană în această perioadă costă circa 170 de euro la un hotel de trei stele în staţiunea Călimăneşti-Căciulata şi între 185 şi 210 euro, în apropiere, la Olăneşti. Un pachet similar are preţuri cuprinse între 165 şi 210 euro la Băile Govora sau Băile Herculane. La un hotel de trei stele din Covasna, un loc într-o cameră pentru patru nopţi de Revelion costă între 465 şi 580 de euro la un hotel de trei stele, iar la Băile Tuşnad, un astfel de pachet depăşeşte 300 de euro. Preţuri cuprinse între 185 şi 230 de euro de persoană pentru trei nopţi în perioada Revelionului sunt practicate şi de hotelurile de trei stele din staţiunile Sovata, Vatra Dornei sau Băile Felix.Patru nopţi la un hotel de trei stele în Bucovina costă peste 230 de euro, iar la patru stele tarifele depăşesc 460 de euro de persoană.

    În staţiunea Sinaia, cazarea pentru trei nopţi în perioada Revelionului, la un hotel de trei stele, costă între 255 şi 465 de euro de persoană, iar la patru stele preţul poate ajunge la 700 de euro de persoană. Oferte similare sunt şi în staţiunea Predeal, în timp ce, în Poiana Braşov, patru nopţi la un hotel de patru stele pot costa peste 580 de euro. În aceeaşi staţiune, preţul unui pachet de cinci nopţi la un hotel de cinci stele este de aproape 1.000 de euro pentru o persoană.

    În perioada Revelionului, foarte căutate sunt şi pensiunile agroturistice. Astfel, în judeţul Alba, se disting cele din Arieşeni şi Albac, unde tarifele pot ajunge la 380 de euro pentru patru zile, fiind incluse câte trei mese pe zi şi masa festivă de Revelion. În localităţile din Mărginimea Sibiului, care au o bogată moştenire etnologică, arhitecturală şi istorică, preţurile pornesc de la 140 de euro de persoană pentru un sejur de 4 nopţi la pensiunile de două margarete şi ajung la 500 de euro de persoană la pensiunile de patru margarete.

  • Revelion în România

    Revelion în România

    Spectacole în aer liber, focuri grandioase de artificii, excursii tematice – toate acestea întreţin atmosfera de sărbătoare din marile oraşe ale României. Ofertele agenţiilor de turism pentru petrecerea nopţii dintre ani sunt foarte multe şi în cele mai diverse zone ale ţării. În ediţia de astăzi am selectat pentru dumneavoastră câteva oferte de sfârşit de an.



    Carmen Pavel, preşedinta unei agenţii de turism cu tradiţie, spune că în ultimii 25 de ani, a ales în lume câte o altă destinaţie pentru a petrece Revelionul. Concluzia? Vreau să vă spun că nicăieri nu se petrece atât de bine ca în România. La acest capitol, de petrecere a Revelionului, ştim să ne distrăm cel mai bine. Ştim să facem entertainment, să pregătim mese fastuoase, ne place să ţinem masa întinsă de seara până dimineaţa, ceea ce nu se întâmplă nicăieri în lume. Peste tot în lume, masa de Revelion ţine până la miezul nopţii, după care mai durează o vreme dansul şi muzica. La noi, se păstrează totul până la ultimul turist. Ne vizitează artişti de renume pentru cei care aleg să petreacă Revelioanele în cluburi, în restaurante şi hoteluri. În acelaşi timp, a devenit ceva obişnuit şi la noi ceea ce se întâmplă în marile oraşe din Europa, petrecerile în stradă. Turistul poate alege între o petrecere în piaţa marilor oraşe, Bucureşti, Sibiu, Cluj sau un Revelion la club sau restaurant. Aşa cum este tradiţia în celelalte capitale, Paris, Londra, unde lumea iese în stradă doar pentru a se bucura de atmosfera de sărbătoare, fără a investi sume exorbitante, aşa s-a impus şi la noi această tradiţie. Deci sunt petreceri pe toate gusturile şi pentru toate buzunarele.”



    Până acum câţiva ani, multe dintre ofertele agenţiilor de turism erau relativ simple. Acestea cuprindeau servicii de masă, cazare şi un spectacol în noaptea dintre ani. În 2014, situaţia s-a schimbat. Ofertele au devenit mult mai complexe şi mai diversificate. Ele se adresează şi amatorilor de sport şi mişcare, spre exemplu. Carmen Pavel: Sunt foarte mulţi care nu doresc numai să stea în hotel să se relaxeze sau să admire obiceiurile noastre de sărbători, ci vor să practice sporturi. Chiar au unde să meargă. Pe pârtiile de la Predeal, Azuga, în funcţie de nivelul de performanţă: începători, medii sau avansaţi. Pot alege pârtiile de pe Valea Prahovei, din zona Braşov sau cea a Făgăraşului. S-au deschis pârtii noi în multe zone turistice, unde, chiar dacă n-avem lungimile pârtiilor din Austria şi instalaţiile de acolo, suntem totuşi competitivi şi începem să redevenim o zonă turistică şi pentru sporturile de iarnă. Pe lângă schi se pot practica snowboarding, patinaj, se pot face drumeţii. Sunt trasee care sunt deschise şi în perioada rece.”



    La hotelurile de 3 şi 4 stele din staţiunile de pe Valea Prahovei, pachetele pentru o singură persoană costă între 400 de euro şi aproape 800 de euro. Unul dintre cele mai scumpe pachete include patru nopţi de cazare cu mic dejun bufet, cină bufet în data de 30 de decembrie, cu program artistic, cină festivă de Revelion unde vor fi invitaţi surpriză dintre artiştii celebri din ţară, carnaval pe 1 ianuarie 2015 şi acces gratuit la centrul SPA al hotelului — piscină, sauna şi sală de fitness. Ca bonus, pachetul cuprinde o plimbare dus-întors cu telegondola din Sinaia. Este de altfel şi zona cea mai solicitată, spune Diana Păşcuţ, marketing manager la o firmă de turism din Bucureşti. Pentru Revelion, cele mai multe opţiuni sunt pentru regiunile de ski: Valea Prahovei, Poiana Braşov. Tarifele variază în funcţie de numărul de stele pe care-l are hotelul şi de numărul de servicii incluse în pachetele puse la dispoziţie. Avem pachete de patru nopţi, care încep de la 1.500 — 1.600 de lei (~ 400 euro) pentru Predeal, de exemplu, şi putem ajunge la 3.000 — 3.500 ( ~ 800 euro) de lei pentru un hotel de patru stele în Poiana Braşov, cu toate mesele incluse şi numeroase activităţi de entertainment. Sunt foarte mulţi turişti care vin să-şi petreacă sărbătorile de iarnă în România şi îşi rezervă cu mult timp înainte, pentru a fi siguri că vor găsi un loc. Sunt foarte încântaţi de obiceiurile şi tradiţiile de care se pot bucura, dar, în acelaşi timp, aleg hoteluri foarte bune, cazări de calitate şi apreciază întotdeauna o masă foarte bună.



    Dacă vă tentează o petrecere în stradă, nimic mai simplu, spune Diana Păşcuţ. Ofertele sunt pe măsura cererii. Toate marile oraşe ale României organizează petreceri în aer liber de Revelion, cu focuri impresionante de artificii, cu concerte. De asemenea, gradul de ocupare al hotelurilor urbane creşte simţitor în această perioadă. Există şi în acest caz opţiuni de cazare de la două stele până la patru stele plus, cu servicii foarte bune sau chiar cinci stele pentru cei care-şi permit. Agenţia noastră organizează începând din acest an un fel de short trip din Bucureşti către zonele din apropiere. Foarte căutate au fost tururile tematice cu subiectul Dracula. În zona Bran, Moeciu şi spre Râşnov sunt foarte multe pensiuni, hoteluri, chiar resorturi care pun la dispoziţie numeroase facilităţi pentru turişti, nu doar cazare şi masă.”



    Pentru cei care vor să se răsfeţe înainte şi după petrecerea dintre ani, există întotdeauna ofertele de SPA. Ofertele cuprind şedinţe de relaxare şi tratamente, turiştii vor avea la dispoziţie maeştri culinari pentru preparate tradiţionale şi din bucătăria internaţională şi vor fi aşteptaţi la petreceri tematice. Pentru un astfel de sejur, pe litoralul românesc al Mării Negre, de exemplu, veţi scoate din buzunar aproximativ 700 de euro. Însă litoralul nu este singura opţiune, spune Carmen Pavel, preşedinta unei agenţii de turism din Bucureşti. Începând de la Călimăneşti, Olăneşti, Căciulata, chiar şi pe Valea Prahovei sunt SPA-uri interesante, în Poiana Braşov, Dumbrava Sibiului. Sunt hoteluri recunoscute şi de marcă internaţională, unde SPA-urile sunt chiar de top. În Băile Felix, de exemplu, chiar dacă afară ninge, turiştii se pot bucura de băi în aer liber, în bazinele cu apă termală. Se poate vizita şi salina din Târgu Ocna, de lângă Slănic Moldova. Acolo se pot face tratamente pentru aparatul respirator sau se poate merge pentru relaxare. Covasna este, de asemenea, o staţiune bună pentru relaxare şi pentru refacerea organismului. Chiar şi litoralul poate fi o opţiune. Hotelurile din Eforie Nord, Neptun, Mangalia sau chiar şi Mamaia oferă condiţii pentru relaxare şi tratamente chiar şi iarna. Vă aşteptăm cu foarte mare drag şi cu braţele deschise să veniţi la noi, fiindcă există diversitate, aveţi ce face şi vă garantăm că nu numai că nu vă va părea rău, dar veţi da o adevărată valoare banilor pe care îi investiţi într-o vacanţă în România.”



    Invitaţia a fost lansată. Până data viitoare, drum bun şi vreme frumoasă!

  • Sărbătorile de iarnă la români

    Sărbătorile de iarnă la români

    Botezul Domnului, de pe 6 ianuarie, care rememorează ziua în care Iisus Hristos a fost botezat în apa Iordanului, alături de ziua Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, de pe 7, marchează sfârşitul sărbătorilor religioase dedicate Naşterii Mântuitorului şi, în general, al celor de iarnă. Ca de fiecare dată, românii din România, precum şi cei care trăiesc şi muncesc pe alte meleaguri, dar care au revenit pentru câteva zile în ţară, au petrecut sărbătorile în familie şi cu prietenii, fie acasă, fie alegând diverse destinaţii turistice. Cum bilanţurile în astfel de ocazii nu se lasă aşteptate, potrivit Federaţiei Patronatelor din Turism, peste 100 de mii români au preferat să meargă de Revelion în staţiuni turistice autohtone. Numărul lor este în creştere cu 15% faţă de anul anterior.



    La fel şi banii cheltuiţi cu această ocazie — 95 de milioane de lei, echivalentul a aproximativ 21 de milioane de euro. Au fost preferate, în principal, staţiunile montane, urmate de pensiunile rurale şi de staţiunile balneare. La munte, însă, vremea extrem de clementă pentru o astfel de perioadă a anului le-a cam stricat planurile iubitorilor sporturilor albe. Puţine au fost pârtiile pe care doritorii au putut să schieze sau să se dea cu sania! Au găsit, totuşi, distracţii alternative, precum zborul cu parapanta şi cursele cu bicicleta pe teren accidentat.



    Extrem de căutate şi ele, pensiunile rurale din întreaga ţară au atras, de Crăciun şi Anul Nou zeci de mii de turişti, gradul de ocupare fiind cu 10 procente mai mare decât cel de acum un an. De ce sunt pensiunile din ce în ce mai apreciate? Pentru că, în ultimii ani, se observă tendinţa românilor de a alege zone liniştite, situate în mijlocul naturii. Ei vor tradiţii şi gastronomie autentică. Pensiunile rurale au fost căutate şi de turişti străini, cei mai mulţi din ţările vecine – Ungaria, Republica Moldova, Ucraina şi Serbia, dar şi din Franţa, Israel şi Marea Britanie. Cât despre românii care au optat pentru destinaţii peste hotare, şi numărul lor a fost în creştere, ei plătind pentru servicii turistice în principal în Austria, Bulgaria, Grecia şi Turcia.



    Dintre cei care au preferat să nu se desprindă prea mult de casă, de Revelion, mulţi au continuat tradiţia petrecerilor în aer liber şi au ieşit în stradă, primăriile din Bucureşti şi din majoritatea oraşelor mari din România pregătind concerte susţinute de cei mai cunoscuţi artişti ai momentului, spectacole de datini şi obiceiuri de iarnă şi focuri de artificii.



    Dacă, însă, pentru majoritatea românilor, sărbătorile religioase de iarnă iau sfârşit, pentru alţii ele de abia acum încep. Peste un milion de adepţi ai ortodoxiei pe stil vechi — ale căror sărbători sunt decalate cu 13 zile faţă de cele ale majorităţii creştinilor — serbează, pe 7 ianuarie, Crăciunul. E vorba de etnici ucraineni, ruşi, armeni, sârbi, dar şi de români.