Tag: romani in Germania

  • Jurnal românesc – 29.04.2019

    Jurnal românesc – 29.04.2019

    Secretarul de stat Dan
    Neculăescu a avut, săptămâna trecută, o rundă de consultări cu adjunctul
    ministrului ucrainean al afacerilor externe, Vasyl Bodnar.

    Printre altele,
    agenda discuțiilor a vizat și situația persoanelor aparținând minorității
    române din Ucraina, secretarul de stat român reiterând poziția clară a
    Ministerului Afacerilor Externe privind importanța aplicării cu bună credință a
    normelor şi standardelor relevante în domeniul protecției drepturilor
    persoanelor aparținând minorităților naționale.

    S-a referit în mod direct la
    votarea, de către Rada Supremă, a legii privind utilizarea limbii ucrainene ca
    limbă de stat și a reiterat ferm necesitatea ca măsurile adoptate de statul
    ucrainean să asigure respectarea drepturilor etnicilor români în conformitate
    cu normele și standardele internaţionale în materie. A arătat că Ministerul
    Afacerilor Externe va analiza cu atenție textul legii adoptate, evidențiind că
    partea română va continua să depună toate eforturile în dialogul bilateral
    pentru identificarea soluțiilor adecvate care să răspundă integral
    preocupărilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina.

    În acest
    sens, cele două părți au convenit continuarea discuțiilor în cadrul Comisiei
    interguvernamentale mixte româno-ucrainene privind protecția drepturilor
    persoanelor aparținând minorităților naționale, precum și a proiectelor
    derulate în sprijinul comunității românești.




    Ministerul pentru Românii
    de Pretutindeni lansează noul format al platformei online a Muzeului Românilor
    de Pretutindeni
    , care conține și o secțiune dedicată realizărilor
    conaționalilor aflați în afara granițelor României, se arată într-un comunicat
    de presă. Prin noua secțiune, MRP dorește să promoveze românii de succes de
    pretutindeni, adevărate modele de conduită și implicare în păstrarea și
    promovarea identității românești peste hotare. Muzeul pentru Românii de
    Pretutindeni s-a concretizat la 1 octombrie 2018, sub forma unei platforme
    online, accesibile românilor de pe toate meridianele lumii.


    Platforma include secțiuni
    precum: Români din jurul granițelor, Diaspora de mobilitate, Centenar, Exilul
    Românesc, Școala și biserica, Vechi cărți de identitate și pașapoarte, Hărți,
    Tradiții și Obiceiuri, iar de anul acesta va conține și o secțiune dedicată
    performanței românești de pretutindeni.




    Românii sunt cei mai
    numeroși medici străini din Germania și formează o diaspora distinctă de cea
    din Franța, Italia sau Spania. În Germania, este o diaspora în care
    spiritul de organizare, un fel de simț al dreptății sociale, dar și generozitatea
    sunt bine dezvoltate, spune Emil Hurezeanu, ambasador al României în
    Germania, într-un interviu pentru ziarul Libertatea.


    La rândul lor, germanii ne
    exotizează țara mai puțin decât britanicii și nu se tem să investească aici. Cu
    toate astea, România trebuie să recucerească oamenii care au părăsit țara în
    căutarea unei vieți mai bune în străinătate, iar această schimbare de
    macaz nu se face prin exclamații panicate sau îndemnuri moralizatoare la adresa
    compatrioților care părăsesc țara
    , crede Hurezeanu.


    De asemenea, el a
    constatat deficitul demografic cronic și major al României. În jumătatea de
    nord a Germaniei, industria cărnii este dominată de muncitori români. Dar ei au
    ales alt loc de muncă și alt loc pentru a trăi, în condițiile pe care le
    asigură doar dreptul liberei circulații, existent doar în situația apartenenței
    la Uniunea Europeană, atunci când trăiesc și muncesc în Germania, românii nu
    sunt egalii refugiaților sirieni, ci cetățeni care își folosesc calitatea de
    apartenență la o țară membră a Uniunii Europene, în cunoștință de cauză.


    Din perspectiva statului
    și a viitorului nostru comun, ar fi bine să schimbăm acest semn de brain
    drain în brain gain. Strategiile de dezvoltare și
    solidaritate națională țin de competența partidelor politice, a guvernelor și
    sunt foarte necesare. Cei 700.000 de români care muncesc legal în Germania,
    dincolo de faptul că virează bani și se întorc periodic acasă, vor rămâne
    români, orice ar face.


    Am observat că românii au
    o anume plasticitate, care îi determină să se asemene cu cei alături de care
    trăiesc. Românii din Germania sunt diferiți de cei din Franța, Italia, Spania,
    împrumută repede și bine trăsături ale locuitorilor țării în care trăiesc. Ei
    compară locul în care trăiesc și muncesc în Germania, cu țara lor de origine
    și, din nou, posibilitatea acestor comparații, spre deosebire de perioada
    exilului, de dinainte de 1989, oferită de șansa de a circula liber între cele
    două lumi, este o forță de progres.

    Și din acest progres câștigă și țara de origine,
    și Germania – țara unor mari diaspore din Europa de Est, care și-a schimbat
    percepția asupra străinilor, în mod pozitiv, în ciuda unor manifestări
    populiste de care nu scapă nimeni, în ziua de azi, nici în Europa, nici în
    America.

  • Jurnal românesc – 02.01.2019

    Jurnal românesc – 02.01.2019

    2018, Anul omagial al unităţii de credinţă şi neam şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, a fost cel în care s-a împlinit un ideal de 140 de ani – sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului, a afirmat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba oficiată cu ocazia Anului Nou. Înaltul Prelat le-a transmis românilor să privească cu încredere, speranţă, dar şi cu responsabilitate fiecare clipă a vieţii. El a mai spus că anul 2019 a fost consacrat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al satului românesc – al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari.




    2018 a fost un an al căutării de soluții, al concluziilor vechi și provocărilor noi, un an al luptelor identitare și istorice, transmite Centrul Media BucPress. Școala românească, presa și biserica continuă să fie piloni ai coeziunii sociale și ai păstrării identității naționale în rândul comunității românești din Ucraina, care se confruntă în continuare cu situații dificile (procese (geo)politice mai puțin așteptate, modificări ale configurațiilor social-economice, apariția unor bariere în calea consolidării capitalului cultural și social al națiunilor din estul Europei). Inclusiv jurnalismul independent în limba română din Ucraina are de suferit din cauza lipsei mijloacelor financiare, a influenței contradictorii a patronilor de presă asupra politicilor editoriale, a lipsei de viziune și experiență de management de presă sau a conjuncturii politice și economice tot mai instabile (dezetatizarea presei scrise, introducerea cotelor lingvistice în audiovizual, adoptarea unor proiecte de legi deconstructive, criza de cadre). Fondat în 2014, la Cernăuți, cu scopul de a dezvolta presa de limba română din Ucraina, Centrul Media BucPress a primit în 2018 și sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni. Cele mai importante proiecte ale sale sunt: Agenția de știri BucPress (www.bucpress.eu), Radio Cernăuți — unicul post de radio din Ucraina care emite 24 de ore din 24 în limba română (http://bucpress.eu/radio) și televiziunea online, BucPress TV. În 2018 Centrul Media BucPress a semnat și un acord de parteneriat cu Societatea Română de Radiodifuziune – primul de acest gen încheiat între Radio România și o asociație de presă de limba română din Ucraina. Potrivit acestuia, Radio România Internațional autorizează BucPress să preia în programele proprii, să distribuie şi să comunice publicului larg, prin difuzare/redifuzare pe postul Radio Cernăuţi, câte o emisiune zilnic, în limbile română şi ucraineană, produsă de Radio România Internaţional, respectiv să preia pe www.bucpress.eu un număr nelimitat de ştiri.




    Din 25 ianuarie, Centrul Cultural Româno-German din Nürnberg va găzdui, în ultima vineri a fiecărei luni, un cerc de literatură și cultură la care sunt invitați pasionații de literatură, istorie și film – români, dar și germani vorbitori de limba română sau interesați de cultura română, informează publicația www.asiiromani.com. Întâlnirile se vor desfășura anul acesta după un program prestabilit, conform mai multor teme propuse. Astfel, pe 25 ianuarie, discuțiile se vor purta în jurul întrebării: ”Ce înseamnă să fii poet național?”, pe 22 februarie e programată pentru dezbatere tema: ”Literatură și film. Cultura între literatură și ecranizare. Filme de scurt metraj”, iar pe 29 martie tema aleasă va fi ”Nichita Stănescu — poezia ca existență.” Coordonatoare a Cercului Cultural Româno-German din Nürnberg este Alina Dobre, născută la Tulcea în 1975, absolventă a Facultății de Drept de la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, emigrată în Germania în 2000. Între 2004 și 2006 ea a fost vicepreședintă a Asociației culturale româno-germane ”Apoziția” din München. În 2008 s-a numărat printre membrii fondatori ai Asociației tinerilor ortodocși români din Germania. A terminat în 2009 un program de masterat în Drept comercial European și Internațional la Ludwig Maximilien Universität din München. În 2012 s-a reîntors în România și a lucrat la Parchetul General din Bucureşti până în 2016, an în care a revenit în Germania, la Nürnberg, sperând, la fel ca în anul 2000, că se va întoarce în România. A publicat, sub numele Alina Cozan, în 2001, la editura Arania, lucrarea ”Persia Antică”, iar în 2015, la editura Ideea Europeană, un eseu despre emigrație intitulat ”Trăirea pe interval”. Alina Dobre a mai publicat numeroase articole atât în mediul online, cât și în presa scrisă din România sau în reviste românești din Germania.

  • Jurnal românesc – 01.11.2018

    Jurnal românesc – 01.11.2018

    Primul ceas dedicat României de o renumită marcă elveţiană, o ediţie limitată de 1918 piese, care celebrează împlinirea unui secol de la Marea Unire, a stârnit interesul cumpărătorilor, fiind create chiar liste de aşteptare. Ceasul unisex, comercializat la preţul recomandat de 2.900 de lei, primul produs al mărcii Tissot dedicat României, are un design care face trimitere la Coloana Infinitului, dansul horei, culorile drapelului românesc, “albastrul de Voroneţ”, motive tradiţionale din arta populară şi forma stelară a Cetăţii Alba Carolina. Fiecare obiect vândut sprijină proiectul “Lumină pentru România” al Asociaţiei “Free Mioriţa”, care îşi propune introducerea electricităţii în case din zone izolate din ţară. Ceasul e însoţit de o medalie din lemn de fag reciclat, care preia simbolul horei de pe cadran, realizată de atelierul de tâmplărie artizanală ŞEZI, de lângă Alba Iulia.



    Delegația Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, condusă de ministrul Natalia Elena Intotero, a participat la reuniunea de lansare a Rețelei medicilor români din Germania. Discuțiile s-au concentrat pe continuarea și multiplicarea proiectelor bilaterale dintre România și Germania în domeniul medical, pe stimularea şi sprijinirea creării de reţele socio-profesionale și pe valorificarea mai eficientă a potenţialului de competenţă al elitelor comunităţilor româneşti în cadrul reţelelor socio-profesionale (medici, It-iști, arhitecţi, jurişti, cadre universitare, cercetători, studenţi). Natalia-Elena Intotero a precizat că MRP, alături de membrii Guvernului, lucrează la implementarea unor măsuri menite să încurajeze reîntoarcerea și reinserția profesională acasă. Totodată, în vizita de lucru din Germania, ministrul român a avut o întrevedere cu Daniel Tietze, secretar de stat pentru integrare din Senatul Berlinului. Cei doi oficiali au apreciat calitatea relațiilor dintre cele două țări, precum și rolul important al comunității românești din Germania, care este bine integrată și aduce plusvaloare.



    Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat România la plata unor despăgubiri în valoare de 345.000 de euro unor victime şi urmaşi ai victimelor Revoluţiei din 1989, din cauza întârzierii anchetei în aceste cazuri. Potrivit cronicaromana.net, 23 de persoane – răniţi în timpul evenimentelor din decembrie 1989 sau urmaşi ai victimelor Revoluţiei, au dat statul român în judecată la Curtea de la Strasbourg, unde au reclamat faptul că autorităţile române nu au efectuat într-un interval rezonabil o anchetă eficientă privind evenimentele din decembrie 1989 din Bucureşti, Slobozia, Târgovişte şi Reşiţa.



    Mai multe evenimente, culminând cu o recepție la Palatul Westminster din Londra, au loc în această lună pentru a marca Centenarul Marii Uniri și contribuțiile românilor din Regatul Unit. Programul debutează cu semnarea, chiar pe 1 noiembrie, în Parlamentul Marii Britanii, a unei declaraţii prin care România e felicitată cu ocazia Centenarului. Pe 7 noiembrie e programată o campanie voluntară pentru donare de sânge, care comemorează incendiul din clubul Colectiv din 2015. Iar pe 28 noiembrie, tot în Parlamentul britanic, e organizată o recepție la care sunt așteptate peste 100 de persoane importante ce au o legătură cu România. Întregul program se desfăşoară sub patronajul actriței române stabilite la Londra, Mădălina Bellariu Ion.


    Parlamentarul Bob Blackman, președintele Grupul parlamentar de prietenie cu România și inițiatorul moțiunii din Camera Comunelor, i-a felicitat pe români cu prilejul Centenarului şi s-a declarat încântat de faptul că, în circumscripția sa din Harrow East, au ales să se stabilească peste 10.000 de cetățeni români. Recepția dedicată României de la Palatul Westminster va fi găzduită de parlamentarul Drew Hendry, consulul onorific al României pentru Scottish Highlands and Islands, şi reunește figuri importante din mediul de afaceri, din domeniul artelor și din cel al educației, reprezentanți ai diferitelor inițiative de binefacere pentru România, inclusiv membri ai Camerei Comunelor şi ai Camerei Lorzilor.

  • Precizări MRP ca urmare a vizitei în Bornheim

    Precizări MRP ca urmare a vizitei în Bornheim

    Subsecretarul de Stat în cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, domnul Victor Ionescu, însoțit de Consulul General al României la Bonn, domnul Gheorghe Dimitrescu, s-a deplasat, joi, în localitatea Bornheim la complexul unde locuiesc aproximativ 400 de cetățeni români care desfășoară activități agricole la o fermă de căpșuni și sparanghel.



    Deplasarea delegației a avut loc ca urmare a unor articole apărute în presa din România, conform cărora doi cetățeni români angajați ai unei firme din zonă ar fi decedat în condiții suspecte. Oficialii români au discutat cu patronul firmei, cu numeroși lucrători români și au luat legătura, totodată, cu familia unuia dintre cei decedați, pentru a clarifica atât circumstanțele în care s-au produs tragediile, cât și pentru a constata condițiile de muncă și viață ale românilor de acolo.



    “Este regretabil faptul că în același complex au decedat doi români, în interval de mai puțin de o lună, respectiv, la datele de 10 mai și 8 iunie. Unul dintre ei avea probleme cardiace, suferise chiar o intervenție în care i se montaseră stenturi. În ziua morții nu se dusese la lucru, iar când colegii de cameră s-au întors de la muncă, l-au găsit mort.


    Din discuțiile cu reprezentanții firmei nu a reieșit clar de ce o persoană de aproape 65 de ani, cu o stare de sănătate șubredă, a fost considerată aptă de angajare. În cazul românului decedat la data de 8 iunie, autopsia a indicat infarctul drept cauza morții, iar familia ne-a anunțat că nu dorește să facă demersuri împotriva firmei. În ambele cazuri, costurile de repatriere sunt suportate de angajator”, a precizat subsecretarul de stat Victor Ionescu.



    Membrii delegației au vizitat și spațiile în care locuiesc muncitorii români și au cerut detalii despre condițiile contractuale în care oamenii își desfășoară activitatea. Demnitarul MRP a primit de la unul dintre angajații români un contract de muncă și un contract de închiriere a spațiului de locuit pus la dispoziție de firmă. Documentul urmează să fie analizat.



    Totodată, subsecretarul de stat i-a încurajat pe românii să revină în țară, unde pot găsi oportunități lucrative, dar mult mai mult, în contextul Campaniei Informare acasă! Siguranță în lume! le-a recomandat să reclame autorităților abilitate abuzurile la care sunt supuși și să nu tolereze tratamente injuste din rațiuni economice.



    “I-am transmis managerului firmei unde lucrează românii că prezența noastră este expresia preocupării față de sănătatea și bunăstarea muncitorilor noștri, în special în condițiile semnalelor îngrijorătoare transmise în mass-media cu privire la situația de la acea fermă. Pe românii de acolo i-am încurajat să nu permită să devină victime ale abuzurilor de orice fel, să nu accepte să lucreze la negru și să facă sesizări și adrese de sprijin către reprezentanța României la Bonn. În baza unor astfel de sesizări, autoritățile germane pot interveni pentru a face verificări pe care, din păcate, reprezentanții statului român nu le pot face pe teritoriul altei țări”, a spus Victor Ionescu.



    MRP continuă să monitorizeze, alături de MAE, situația de la Bornheim.

  • Jurnal românesc – 15.06.2018

    Jurnal românesc – 15.06.2018

    Subsecretarul de Stat în Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Victor Ionescu, însoțit de Consulul General al României la Bonn, Gheorghe Dimitrescu, s-a deplasat, joi, în localitatea Bornheim la complexul unde locuiesc aproximativ 400 de cetățeni români care desfășoară activități agricole la o fermă de căpșuni și sparanghel. Deplasarea delegației a avut loc ca urmare a unor articole apărute în presa din România, conform cărora doi cetățeni români angajați ai unei firme din zonă ar fi decedat în condiții suspecte.


    Oficialii români au discutat cu patronul firmei, cu numeroși lucrători români și au luat legătura, totodată, cu familia unuia dintre cei decedați. Membrii delegației au vizitat și spațiile în care locuiesc muncitorii români și au cerut detalii despre condițiile contractuale în care oamenii își desfășoară activitatea. Totodată, subsecretarul de stat i-a încurajat pe români să revină în țară, unde pot găsi oportunități lucrative, iar în contextul Campaniei Informare acasă! Siguranță în lume! le-a recomandat să reclame autorităților abilitate abuzurile la care sunt supuși și să nu tolereze tratamente injuste din rațiuni economice. MRP continuă să monitorizeze, alături de MAE, situația de la Bornheim.



    Parlamentul Canadei îi cere premierului Justin Trudeau să reintroducă vizele pentru români, ridicate în decembrie anul trecut, potrivit Digi24. Subiectul reintroducerii vizelor pentru români a fost luat în discuţie în Canada încă de luna trecută, deoarece numărul solicitărilor de azil venite din partea românilor a explodat. În două luni au fost depuse de două ori mai multe decât într-un an întreg. Parlamentarul conservator Michelle Rempel i-a reproşat premierului că liberalizarea vizelor pentru români s-a făcut fără o analiză a consecinţelor, iar de această liberalizare profită din plin grupurile de crimă organizată.



    Ministrul român al Educaţiei, Valentin Popa, şi şeful diplomaţiei ungare, Peter Szijjarto, au avut, joi, o discuţie telefonică pe tema Legii învăţământului din Ucraina vecină. Cei doi au fost de acord că legea, care interzice educaţia în limbile minorităţilor după ciclul primar, este inacceptabilă, întrucât privează minorităţile naţionale de drepturile lor dobândite. Ministrul Educaţiei a precizat că autorităţile ucrainene nu au semnat niciun fel de acord în privinţa acestei legi cu minoritatea română. Cei doi oficiali au convenit să continue consultările cu privire la măsurile ce urmează a fi luate. Aproape jumătate de milion de etnici români trăiesc în Ucraina.



    Ministrul de externe, Teodor Meleșcanu, a avut consultări cu omologul său din Finlanda, Timo Soini, în cadrul vizitei pe care acesta a efectuat-o la București. În cadrul discuțiilor a avut loc, între altele, un schimb de opinii privind cooperarea în domeniul educației, fiind manifestat interesul pentru studierea aprofundată a elementelor esențiale care definesc modelul finlandez de educație, care a devenit un punct de referință la nivel internaţional. Meleşcanu a salutat faptul că, în Finlanda, comunitatea românească beneficiază de două lectorate de limba română cu tradiție îndelungată, fiind bine adaptată și integrată în sistemul finlandez.

  • Echipe MAE și MRP la Bornheim, localitatea în care au decedat doi români

    Echipe MAE și MRP la Bornheim, localitatea în care au decedat doi români

    UPDATE: O echipă consulară mobilă din cadrul Consulatului General al României la Bonn s-a deplasat deja la faţa locului pentru a acorda asistenţă.



    Conform datelor preliminare obţinute pe plan local, “decesul unuia dintre cetăţenii români ar fi survenit pe fondul unor probleme anterioare de sănătate, iar pentru al doilea caz de deces ancheta autorităţilor este în curs de desfăşurare”.




    O delegație a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni condusă de subsecretarul de stat Victor Ionescu se va deplasa de urgență la Bornheim, în Germania, pentru a evalua situația lucrătorilor români din teritoriu. Un român a decedat în localitatea Bornheim de lângă Bonn, după ce șefii săi au întârziat mai bine de o oră să cheme ambulanța, conform informațiilor apărute în presa din România. Fratele victimei spune că ajutorul medical a fost întârziat deoarece lucrătorii nu au contracte legale și asigurare medicală.



    Un alt român a decedat în urmă cu trei săptămâni, din motive necunoscute, în “rezervația de români din Bornheim”, denumire primită din cauza condițiilor precare în care locuiesc și muncesc câteva sute de concetățeni.



    Este de datoria noastră să fim aproape de românii noștri, indiferent unde se află, și, mai ales, în momentele lor de cumpănă. O delegație a ministerului nostru se va deplasa de urgență în Bornheim, alături de reprezentanții Consulatului General al României la Bonn, pentru a analiza situația și a oferi sprijinul necesar, în limita competențelor”, a subliniat ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero.



    Delegația MRP și reprezentanții Consulatului General al României la Bonn vor merge în teritoriu pentru a discuta cu autoritățile locale privind circumstanțele decesului celor doi muncitori români și pentru a vedea condițiile în care românii lucrează.

  • Cetățean român rănit la Munchen

    Un român a fost rănit în incidentul ce a avut loc, sâmbătă, în orașul german Munchen. Consulatul General al României la Munchen a precizat că urmărește îndeaproape evenimentele legate de incidentul de sâmbătă și a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale, în vederea obținerii unor informații cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate.


    Potrivit datelor comunicate de autoritățile locale, printre victimele incidentului se află şi un cetățean român.Acesta a fost rănit uşor şi a primit îngrijiri medicale în regim ambulatoriu.


    Consulatul General al României la Munchen menţine cazul în atenţie și este în contact cu autoritățile locale, fiind pregătit să acorde asistență consulară.

  • Jurnal românesc – 18.09.2016 UPDATE

    Jurnal românesc – 18.09.2016 UPDATE

    Activitatea mediului asociativ românesc din Germania, iniţiativele de voluntariat şi sprijin comunitar, programele, proiectele şi acţiunile derulate de Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, în susţinerea comunităţilor româneşti de peste graniţe, au fost teme discutate de ministrul delegat Maria Ligor cu membri ai unor organizaţii şi asociaţii ale românilor din landul Baden-Wurttemberg. Potrivit unui comunicat al ministerului de Externe de la Bucureşti, ministrul delegat a prezentat noile proceduri simplificate de acordare a finanţării nerambursabile şi a anunţat primirea, de la 15 octombrie, de noi propuneri de proiecte din partea organizaţiilor diasporei.



    Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege privind conversia în lei a creditelor în franci elveţieni la cursul din momentul acordării creditului. Astfel, la cererea consumatorilor, băncile care au făcut conversii pot să revină la contractele iniţiale în franci elveţieni şi să efectueze conversia în condiţiile prezentei legi. Potrivit amendamentelor propuse de comisiile de specialitate şi adoptate în plen, conversia ar urma să se facă prin act adiţional la contractul de credit, nu prin hotărâre judecătorească. A fost exclusă referirea la plafonul de 250 de mii de franci elveţieni, după ce anterior fusese eliminată în plen şi condiţia privind gradul maxim de îndatorare de 50%. Proiectul prevede exclusiv conversia împrumuturilor în franci elveţieni. De votul final în calitate de for decizional a trecut şi proiectul de lege care stabileşte că ţigările mentolate mai pot fi comercializate până în 2019, iar cele care au capsulă aromată în filtru vor dispărea de pe piaţă la 30 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial. Cele doua proiecte de lege vor fi trimise, pentru promulgare, preşedintelui Klaus Iohannis.



    Pentru următoarele sase luni, asigurarea de răspundere civilă auto pentru un camion de peste 16 tone va fi de maxim 7.534 lei, iar cea pentru un autoturism condus de un şofer cu vârsta între 31 şi 40 de ani – de 610 lei. Tarifele au fost stabilite de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Senatorii din Comisia de buget au respins Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind plafonarea tarifelor RCA pentru o perioadă de şase luni, pe motiv că în circuitul legislativ există deja un proiect de lege care reglementează piaţa asigurărilor auto. Proiectul de lege a trecut de Senat, iar acum se află în dezbaterea Camerei Deputaţilor, ca for decizional.



    Senatul a adoptat şi proiectul de lege prin care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a propus eliminarea a 102 taxe nefiscale, între care şi taxa radio-tv. Iniţiatorul spune că birocraţia şi corupţia sunt principalele cauze ale neîncrederii cetăţenilor în stat, iar prin eliminarea acestor taxe se reduce timpul petrecut la ghişee şi se simplifică activitatea instituţiilor publice. Reprezentanţii ALDE şi UDMR au susţinut documentul, în timp ce PNL a criticat proiectul de lege şi a votat împotrivă. Senatorul liberal Teodor Atanasiu a solicitat ca proiectul să fie retrimis la comisie şi supus dezbaterii publice.



    România are nevoie de noi sisteme de pensii suplimentare, pentru ca pensionarii să-şi asigure bătrâneţi liniştite, a declarat, marti, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Ion Giurescu. El a precizat că, potrivit Eurostat, în 2060, peste 65% din populaţia ţării va avea peste 65 de ani, iar în anul 2050 un salariat va susţine 2,5 pensionari. Reprezentantul ASF consideră că o soluţie bună ar fi introducerea sistemului de pensii ocupaţionale, supranumit şi Pilonul IV, cu plata unor contribuţii suplimentare, care să asigure o pensie mai mare la bătrâneţe.

  • Jurnal românesc – 18.10.2016

    Jurnal românesc – 18.10.2016

    Activitatea mediului asociativ românesc din Germania, iniţiativele de voluntariat şi sprijin comunitar, programele, proiectele şi acţiunile derulate de Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni în susţinerea comunităţilor româneşti de peste graniţe au fost teme discutate de ministrul delegat Maria Ligor cu membri ai unor organizaţii şi asociaţii ale românilor din landul Baden-Wurttemberg. Potrivit unui comunicat al ministerului de Externe de la Bucureşti, ministrul delegat a prezentat noile proceduri simplificate de acordare a finanţării nerambursabile şi a anunţat primirea, de la 15 octombrie, de noi propuneri de proiecte din partea organizaţiilor diasporei.



    În Uniunea Europeană, 16.000 de femei sunt victime ale traficului de persoane, iar România ocupă locul întâi într-un top al ţărilor unde este semnalat acest fenomen. 15 la sută dintre victime sunt minore, iar reţelele de traficanţi acţionează în state de pe întreg continentul. Potrivit corespondentei Radio România la Madrid, 34% dintre victimele din Spania ale traficului de persoane cu scopul exploatării sexuale vin din România.



    Italia ne-a sprijinit la încheierea şi intrarea în vigoare a acordului de asociere, la liberalizarea regimului de vize, în alte momente importante ale parcursului european al Republicii Moldova — a declarat, în exclusivitatate pentru Radio România, ambasadoarea Republicii Moldova la Roma, Stela Stângaci. Ea a subliniat că o componentă importantă a relaţiilor bilaterale sunt cetăţenii moldoveni stabiliţi în Italia, al căror număr depăşeşte 250 de mii. D-na Stângaci a precizat că se lucrează la crearea unui cadru juridic bilateral, care să le asigure acestora drepturile în domeniul protecţiei sociale şi a pensiilor. Ea a mai spus că-i încurajează pe cetăţenii Republicii Moldova să-şi trimită copiii la cursurile de limbă română organizate în Peninsulă.



    Pentru următoarele 6 luni, asigurarea de răspundere civilă auto pentru pentru un camion de peste 16 tone va fi de maxim 7.534 lei, iar cea pentru un autoturism condus de un şofer cu vârsta între 31 şi 40 de ani – de 610 lei. Tarifele au fost stabilite de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Senatorii din Comisia de buget au respins Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind plafonarea tarifelor RCA pentru o perioadă de şase luni, pe motiv că în circuitul legislativ există deja un proiect de lege care reglementează piaţa asigurărilor auto. Proiectul de lege a trecut de Senat, iar acum se află în dezbaterea Camerei Deputaţilor, ca for decizional.



    Senatul a adoptat şi proiectul de lege prin care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a propus eliminarea a 102 taxe nefiscale, între care şi taxa radio-tv. Iniţiatorul spune că birocraţia şi corupţia sunt principalele cauze ale neîncrederii cetăţenilor în stat, iar prin eliminarea acestor taxe se reduce timpul petrecut la ghişee şi se simplifică activitatea instituţiilor publice. Reprezentanţii ALDE şi UDMR au susţinut documentul, în timp ce PNL a criticat proiectul de lege şi a votat împotrivă. Senatorul liberal Teodor Atanasiu a solicitat ca proiectul să fie retrimis la comisie şi supus dezbaterii publice.

  • Maria Ligor în landul Baden-Württemberg

    Maria Ligor în landul Baden-Württemberg

    Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Maria Ligor, s-a aflat în perioada 14-16 octombrie 2016, în cea de-a doua parte a vizitei de lucru în Germania, în landul Baden-Württemberg, alături de ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu.



    Delegația română s-a întâlnit cu membri ai Ligii Asociațiilor Române — Germane (LARG), ai altor organizații și asociații ale românilor din regiune, ai Ligii Studenților Români din Străinătate (LSRS) și ai Centrului pentru Acces la Expertiza Studenților și Absolvenților Români (CAESAR).



    Cu această ocazie, au fost discutate teme de interes din activitatea mediului asociativ românesc din Germania, inițiativele de voluntariat și sprijin comunitar, programele, proiectele și acțiunile derulate de Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni în susținerea comunităților românești de peste granițe. Ministrul delegat a prezentat noile proceduri simplificate de acordare a finanțării nerambursabile și a anunțat primirea, de la 15 octombrie, de noi propuneri de proiecte din partea organizațiilor diasporei. A prezentat, pe de altă parte, celelalte inițiative de interes precum Diaspora Start-Up, AgroDiaspora și măsurile de încurajare a mobilității forței de muncă. De asemenea, a discutat cu cei prezenți despre pregătirile în vederea organizării alegerilor parlamentare din decembrie, subliniind creșterea substanțială a numărului secțiilor de votare din Germania și încurajând implicarea voluntarilor din comunitatea locală în buna desfășurare a scrutinului. Demnitarul a anunțat deschiderea apropiată a Consulatului General al României de la Stuttgart și numirea recentă a noului consul general Radu Florea.



    Maria Ligor a fost prezentă, duminică 16 octombrie, în mijlocul românilor din parohia Nașterea Domnului” din Stuttgart, alături de PS Sofian Brașoveanul, episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului, și de preotul paroh Mihăiță Bratu.



    Delegația română s-a întâlnit, la Gundelsheim, cu Irmgard Sedler, președinta Muzeului Siebenbürgisches, dedicat istoriei sașilor din România și multiculturalismului transilvan, Konrad Gündisch, președintele Consiliului Cultural Săsesc și Alfred Mrass, vice-președintele Asociației Sașilor Transilvăneni. Cu acest prilej, ministrul Maria Ligor a transmis aprecierea pentru contribuția comunității sașilor originari din România la patrimoniul cultural al țării, precum și la dezvoltarea relațiilor bilaterale cu Germania.



    Componenta bilaterală a vizitei a inclus o întrevedere cu Bärbl Mielich, ministru adjunct pentru afaceri sociale și integrare al landului Baden-Württemberg. Discuțiile au evidențiat buna integrare a comunității românești din regiune, precum și stadiul excelent al relațiilor economice și politice bilaterale, oficialii români apreciind în mod deosebit activitatea Comisiei mixte guvernamentale România-Baden-Württemberg. Partea română și-a exprimat disponibilitatea de a aprofunda în continuare aceste relații, propunând colaborarea pentru facilitarea accesului copiilor de origine română la cursuri în limba maternă.



    În cadrul deplasării la Stuttgart, ministrul român a participat la o reuniune de coordonare cu șefii misiunilor diplomatice și consulare din Germania, dedicată aspectelor legate de relaționarea și cooperarea cu comunitatea românească, modalităților de modernizare a serviciilor consulare și pregătirilor pentru alegerile parlamentare.



    Comunicat MAE

  • Vizita ministrului delegat Maria Ligor în landul Bavaria

    Vizita ministrului delegat Maria Ligor în landul Bavaria

    Vizita la München a ministrului delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Maria Ligor, a debutat joi, 13 octombrie 2016, cu o serie de întâlniri cu reprezentanți ai autorităților landului Bavaria din Germania.



    Programul oficialului român a inclus întrevederi cu vice-președintele Parlamentului, Inge Aures, și cu membri ai Guvernului local, respectiv ministrul pentru muncă, afaceri sociale, familie și integrare, Emilia Müller, și secretarul de stat în cadrul Ministerului educației, culturii, cercetării și artei, Georg Eisenreich. Au fost abordate subiecte de actualitate de pe agenda europeană, inclusiv migrația și securitatea, demnitarul român subliniind, în context, contribuția substanțială a României la gestionarea presiunii migraționiste extraeuropene, prin participarea la operațiunile UE din Grecia și Marea Mediterană. Discuțiile au punctat importanța liberei circulații la nivel european și au avansat posibile parteneriate interinstituționale în domeniul educației. Ministrul delegat a evidențiat nivelul excelent al cooperării dintre România și Bavaria și interesul pentru dezvoltarea și extinderea acesteia.



    În acest sens, Maria Ligor a scos în evidență importanța reluării lucrărilor Comisiei mixte guvernamentale România-Bavaria, un instrument util pentru aprofundarea cooperării economice, cu precădere în domenii precum energie, protecția mediului, infrastructură, cercetare și dezvoltare. Partea germană a evidențiat, de asemenea, oportunitatea oferită de utilizarea instrumentelor disponibile în cadrul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării.



    Ministrul român a reiterat dorința părții române de a sprijini consolidarea și dezvoltarea parteneriatelor între universități precum și activitatea centrelor de studii românești, exprimând totodată aprecierea pentru modelul reprezentat de programul Secondos” al Universității din Regensburg. Maria Ligor a propus părții germane inițierea unei colaborări bilaterale în vederea introducerii studiului limbii române de către elevii de origine română, la nivelul educației pre-universitare, pornind de la experiența de succes din alte state europene.



    Vizita ministrului delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni a continuat cu o întâlnire cu exponenți ai comunității române, inclusiv cu membri ai rețelelor profesionale din regiune, cu precădere medici, avocați, experți în integrarea socială. Au fost prezenți, de asemenea, universitari și cercetători, cuprinși în Clubul Academic din Germania. La întâlnire au luat parte și PS Sofian Brașoveanul, episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului, precum și alți reprezentanți ai bisericilor românești din Bavaria.



    Vizita la München s-a încheiat cu o discuție cu președintele Asociației Șvabilor Bănățeni, Dietmar Leber, în care demnitarul român a exprimat aprecierea pentru rolul de punte al comunității șvabilor originari din România în dezvoltarea relațiilor dintre România și Germania. Au fost trecute în revistă mai multe proiecte de interes, cum ar fi promovarea potențialului turistic și a moștenirii multiculturale a Banatului în contextul deținerii de către Timișoara a titlului de capitală culturală europeană.



    Comunicat MAE

  • Românii, cei mai numeoși imigranți din Germania în 2015

    Românii, cei mai numeoși imigranți din Germania în 2015

    212.000 imigranți români au fost înregistrați oficial în Germania, în 2015, fiind depășiți ca număr doare de sirieni (326.000), anunță Agerpres. Oficiului federal de statistică — Destatis a comunicat că în urma românilor se află imigranții polonezi, în număr de 190.000.



    În 2014, sub 88.000 de români s-au înregistrat în Germania, ridicând numărul total al concetățenilor la 355.000, conform datelor din luna martie 2015.



    Germania se confruntă cu un val imens de imigrări, după ce 2,1 milioane de persoane nou sosite au fost înregistrate în 2015, cu 46% mai mult față de anul anterior, mai menționează Agerpres. Imigranții vin din zonele de conflict din Orientul Mijlociu, dar există un număr semnificativ de cetățeni din țări UE în căutarea unui loc de muncă. Conform datelor, 45% provin dintr-o țară membră a UE, 13% din state europene ce nu fac parte din blocul comunitar, 30% din Asia și 5% din Africa.



    Sursa: Agerpres

  • Dan Stoenescu, vizită în Germania

    Dan Stoenescu, vizită în Germania

    Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, s-a aflat vineri, 6 mai 2016, în vizită la Berlin, Republica Federală Germania.


    Programul oficialului român a inclus o întrevedere cu dr. Mihai Neagu-Basarab, coordonatorul Bibliotecii Românești din Freiburg, una dintre instituţiile cele mai vechi ale exilului postbelic, unde se regăsesc cărţi şi documente de arhivă care reflectă activitatea culturală a românilor din exil, precum și o întâlnire cu membrii comunității românești şi cei ai mediului asociativ din Berlin.



    În cadrul dialogului purtat cu românii stabiliți în Germania, a fost reiterată determinarea autorităţilor române de a contribui în mod substanţial la asigurarea unui tratament corespunzător statutului de cetăţeni comunitari pentru românii rezidenţi în statele membre ale Uniunii Europene. Ministrul delegat a subliniat importanța valorificării exemplelor pozitive din cadrul comunităţii româneşti, în vederea conturării unei imagini coerente și corecte a țării noastre în spațiul european. De asemenea, a arătat susținerea pentru dezvoltarea reţelelor profesionale româneşti, forme asociative cu rol în diseminarea valorilor naţionale la nivelul societăţii germane.



    Demnitarul român a subliniat că, în dialogul cu autorităţile germane, exprimă constant deschiderea pentru o colaborare aprofundată în domenii de interes din perspectiva comunităţii româneşti din Germania: educaţie, muncă, afaceri interne, culte.



    Totodată, a exprimat interesul statului român pentru dezvoltarea, în colaborare cu partenerii germani, a proiectelor ce vizează studiul facultativ al limbii române ca limbă maternă în învăţământul de stat în toate landurile în care se regăsesc comunităţi româneşti consistente. Limba este elementul principal de păstrare și consolidare a identității naționale, precum și un factor de coeziune în cadrul comunităților.



    La întâlnirea cu membrii comunității românești au participat şi reprezentanţii Autorităţii Electorale Permanente, care au susţinut o sesiune de informare cu privire la noile modalităţi de vot pentru românii cu reşedinţa sau domiciliul în străinătate. Cu acest prilej, ministrul delegat i-a îndemnat pe românii prezenți la reuniune să se înscrie în Registrul electoral pentru a beneficia de facilitățile introduse de noua lege electorală. În acest sens, demnitarul a arătat că autoritățile române au luat măsuri pentru a elimina perioadele lungi de așteptare și aglomerația de la misiunile diplomatice. Aceste eforturi trebuie completate de înscrierea românilor în Registrul electoral.

  • Dan Stoenescu, întâlnire cu românii din Germania

    Dan Stoenescu, întâlnire cu românii din Germania

    Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, și consilierul de stat pentru relația cu românii de peste granițe, Sandra Pralong, au avut astăzi, 26 februarie 2016, în cadrul vizitei întreprinse în Republica Federală Germania, o serie de întrevederi cu Herta Daniel, președintele Federației Sașilor Transilvăneni şi cu Peter-Dietmar Leber, președintele Asociației Șvabilor Bănățeni din Germania.



    În cadrul întâlnirilor organizate la Munchen, ministrul delegat Dan Stoenescu le-a mulțumit celor doi interlocutori pentru sprijinul acordat românilor şi etnicilor germani originari din România și stabiliţi în Germania. Oficialul român i-a reasigurat de întreaga susţinere şi deschidere a autorităților statului român, în contextul relațiilor bilaterale intense și dinamice dintre România și Germania, în context fiind subliniată importanţa cooperării economice între cele două ţări.



    Ministrul delegat a reiterat faptul că minoritatea germană din România și comunitățile românești din Germania sunt un liant valoros între cele două state. Acesta a reconfirmat sprijinul pe care statul român îl acordă etnicilor germani în păstrarea și afirmarea identității, precum și în asumarea unui rol cât mai activ în cadrul societății.



    Oficialul român a exprimat interesul părţii române pentru lucrările şi concluziile celei de-a XIX-a sesiuni a Comisiei guvernamentale pentru minoritatea germană din România, care va avea loc în aprilie 2016 în Germania.



    Vizita ministrului delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, și a consilierului de stat pentru relația cu românii de peste granițe, Sandra Pralong, în Republica Federală Germania va continua cu participarea oficialului român la seminarul susținut la Munchen de grupul REPATRIOT. Cu acest prilej, vor avea loc întrevederi cu reprezentanții comunității românești din Munchen și Bonn, precum și sesiuni de informare privind noile modalități de vot, susținute de reprezentanții Autorității Electorale Permanente.

  • Jurnal românesc – 8.01.2016

    Jurnal românesc – 8.01.2016

    Premierul Dacian Cioloş a declarat, joi, la întâlnirea cu diaspora românească din Germania, că Guvernul doreşte ca alegerile legislative din toamnă să fie un exemplu de bună organizare, în condiţiile în care se aplică pentru prima dată legea votului prin corespondenţă. Cioloş le-a mulţumit celor circa 200 de compatrioţi prezenţi la ambasada României din Berlin pentru felul în care este percepută comunitatea românească în Germania. El a promis că-şi va păstra independenţa politică până la finalul mandatului de prim-ministru şi că nu va candida la scrutinul din toamnă.



    Secretarul de stat pentru afaceri strategice din ministrul de Externe, Daniel Ioniţă, a participat, joi, la deschiderea celei de-a VII-a ediţii a Galei Studenţilor Români din Străinătate. El a transmis, cu această ocazie, aprecierea ministerului pentru profesionalismul şi perseverenţa membrilor Ligii în promovarea unei imagini pozitive a tinerilor români care studiază peste hotare. El i-a îndemnat pe studenţii şi absolvenţii români de la universităţi străine să se alăture eforturilor de promovare a intereselor strategice ale Bucureştiului peste hotare şi i-a asigurat de întregul sprijin al misiunilor diplomatice româneşti. În februarie anul trecut, ministerul a semnat protocoale de colaborare cu două dintre cele mai active organizaţii de tineri români cu filiale peste hotare, Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) şi Fundaţia CAESAR (Centrul pentru Acces la Expertiza Studenţilor şi Absolvenţilor Români).



    Comisia Europeană va adopta programe de cooperare transfrontalieră, în valoare de un miliard de euro, care vor contribui la dezvoltarea socială şi economică a regiunilor situate de ambele laturi ale frontierelor externe ale Uniunii Europene — anunţă, într-un comunicat, Executivul de la Bruxelles. Vor avea prioritate anumite proiecte care vor înlesni dezvoltarea sustenabilă la frontierele externe ale UE. Potrivit comisarului european pentru Extindere, Johannes Hahn, cooperarea transfrontalieră joacă un rol major în procesul de stopare a instituirii unei noi linii de demarcaţie. Noul pachet de proiecte finanţate de UE include atât România, cât şi două dintre vecinele sale non-membre UE, Republica Moldova şi Ucraina.



    Ambasadorul Statelor Unite în Republica Moldova a reacţionat la absenţa în masă a deputaţilor de la Chişinău la sesiunea specială de luni, când fusese programată votarea noului guvern propus de premierul desemnat Ion Sturza. Sala de şedinţe a parlamentului pe jumătate goală sugerează că mulţi dintre aleşii poporului nu împărtăşesc sentimentul nostru de urgenţă cu privire la necesitatea formării unui guvern nou, ce ar putea relansa reformele atât de necesare, se arată în mesajul postat pe pagina oficială a ambasadei pe Facebook. Pe fondul unei grave crize de credibilitate a clasei politice din Republica Moldova, care se adaugă unei situaţii extrem de dificile pe plan politic şi economic, doar 47 de deputaţi din cei 101 au venit la şedinţă, astfel că reuniunea nu a mai avut loc din cauza lipsei de cvorum. Dacă un nou guvern nu va fi votat până pe 29 ianuarie, preşedintele Nicolae Timofti este obligat să dizolve parlamentul şi să anunţe organizarea de alegeri legislative anticipate.