Radio România Internațional

Tag: salata

  • Păstrăv afumat

    Păstrăv afumat

    Specie de peşte care trăieşte în apele de munte, curate
    şi bogat oxigenate, păstrăvul figurează, preparat în diferite modalităţi, în meniurile multor restaurante rafinate, dar
    şi în oferta multor pensiuni turistice. În Bucovina, există un preparat
    specific, păstrăv afumat în cobză. Cobza are forma instrumentului popular cu
    corzi, dar este confecţionată din nuiele de răchită în care s-au pus ramuri de
    brad. Se spune că această cobză, în care întră 5… 6 exemplare care cântăresc
    în total circa un kg, a apărut din
    necesitatea de a transporta în bune condiţii şi de a păstra păstrăvii afumaţi timp
    de câteva zile, fără a-i pune în frigider.


    Păstrăvii sunt afumaţi la fum de lemn de
    brad, operaţiune în urma căreia capătă o culoare arămie. Dacă se foloseşte lemnul de fag, se spune că păstrăvii capătă un gust uşor
    dulceag. Cei care s-au perfecţionat în afumarea păstrăvilor folosesc şi conuri
    de molid, uscate şi
    curate pentru a da un gust uşor amărui. Înainte de a fi afumaţi, păstrăvii sunt ţinuţi, timp de 12 ore, în apă cu sare, în care se mai adaugă mai multe mirodenii, între care piper boabe şi foi de dafin. După aceea, păstrăvii sunt lăsăti în afumătoare pentru circa 4 ore, până capătă o culoare arămie.


    Păstrăvii afumaţi pot fi
    consumaţi ca atare, dar şi sub formă de salată. Pentru a obţine această salată
    avem nevoie de un kg de cartofi, de 3…4 păstrăvi afumaţi, de o ceapă, de un măr,
    de câţiva castraveţi muraţi în oţet. Fierbem cartofii în coajă, apoi îi curăţăm
    şi îi tăiem în rondele cu o grosime de jumătate de cm. De asemenea, tăiem
    castraveţii în rondele, ceapa solzişori, iar mărul în felii foarte subţiri.
    Îndepărtăm oasele de pe păstrăvi pentru a obţine fileul, pe care în tăiem de
    asemenea în şuviţe subţiri. Amestecăm totul, adăugăm foarte puţin otet sau zeamă de lămâie şi sare după gust şi, gata, am obţinut salata de păstrăv afumat. Poftă
    bună!

  • Păstrăv afumat

    Păstrăv afumat

    Specie de peşte care trăieşte în apele de munte, curate
    şi bogat oxigenate, păstrăvul figurează, preparat în diferite modalităţi, în meniurile multor restaurante rafinate, dar
    şi în oferta multor pensiuni turistice. În Bucovina, există un preparat
    specific, păstrăv afumat în cobză. Cobza are forma instrumentului popular cu
    corzi, dar este confecţionată din nuiele de răchită în care s-au pus ramuri de
    brad. Se spune că această cobză, în care întră 5… 6 exemplare care cântăresc
    în total circa un kg, a apărut din
    necesitatea de a transporta în bune condiţii şi de a păstra păstrăvii afumaţi timp
    de câteva zile, fără a-i pune în frigider.


    Păstrăvii sunt afumaţi la fum de lemn de
    brad, operaţiune în urma căreia capătă o culoare arămie. Dacă se foloseşte lemnul de fag, se spune că păstrăvii capătă un gust uşor
    dulceag. Cei care s-au perfecţionat în afumarea păstrăvilor folosesc şi conuri
    de molid, uscate şi
    curate pentru a da un gust uşor amărui. Înainte de a fi afumaţi, păstrăvii sunt ţinuţi, timp de 12 ore, în apă cu sare, în care se mai adaugă mai multe mirodenii, între care piper boabe şi foi de dafin. După aceea, păstrăvii sunt lăsăti în afumătoare pentru circa 4 ore, până capătă o culoare arămie.


    Păstrăvii afumaţi pot fi
    consumaţi ca atare, dar şi sub formă de salată. Pentru a obţine această salată
    avem nevoie de un kg de cartofi, de 3…4 păstrăvi afumaţi, de o ceapă, de un măr,
    de câţiva castraveţi muraţi în oţet. Fierbem cartofii în coajă, apoi îi curăţăm
    şi îi tăiem în rondele cu o grosime de jumătate de cm. De asemenea, tăiem
    castraveţii în rondele, ceapa solzişori, iar mărul în felii foarte subţiri.
    Îndepărtăm oasele de pe păstrăvi pentru a obţine fileul, pe care în tăiem de
    asemenea în şuviţe subţiri. Amestecăm totul, adăugăm foarte puţin otet sau zeamă de lămâie şi sare după gust şi, gata, am obţinut salata de păstrăv afumat. Poftă
    bună!

  • Mâncăruri şi preparate din vinete

    Mâncăruri şi preparate din vinete

    În perioada verii,
    vinetele sunt nelipsite din alimentaţia românilor, cel mai popular aperitiv
    fiind salata de vinete, coapte pe jar sau pe plită. Odată cu apropierea
    toamnei, când căldura se mai domoleşte, vinetele sunt adăugate în mâncăruri ce
    necesită un timp mai mare de preparare. Vinetele au pătruns în spaţiul românesc
    odată cu expansiunea otomană în Europa. Astfel au fost preluate şi, uneori,
    adaptate reţete de preparare a vinetelor şi denumiri comune precum musacaua, o
    mâncare cu carne tocată de porc sau de pui. Poate fi pregătită şi musaca fără carne, cu vinete combinate cu cartofi,
    ciuperci, ardei, ceapă şi smântână.


    După ce au fost coapte,
    transformate în pastă şi amestecate cu ceapă tocată şi cu puţin ulei, vinetele
    astfel preparate pot fi folosite ca umplutură pentru alte legume, precum
    roşiile sau ardeii graşi. Aceste legume umplute cu salată de vinete pot fi
    servite ca aperitive. Tot la aperitive putem încadra şi vinetele pane, care se pregătesc
    rapid. Spălate şi curăţate de coajă, vinetele sunt tăiate rondele peste care se
    pune puţină sare, după care sunt lăsate puţin la scurs. Rondelele de vinete
    sunt trecute apoi prin făină şi prăjite în ulei. Peste feliile prăjite de
    vinete se toarnă puţin mujdei de usturoi şi, pentru un plus de aromă, se
    presară busuioc mărunţit, fie proaspăt, fie uscat. O altă variantă este aceea de
    a le tăia în felii subţiri şi de a le prăji în ulei. După ce le scoatem din tigaie şi le scurgem de
    ulei, aranjăm feliile de vinete pe un platou. Separat, curăţăm câţiva căţei de
    usturoi, îi pisăm şi îi amestecăm cu mărar tocat şi cu puţin ulei. Turnăm acest
    amestec peste rondelele de vinete. În bucătăria românească a fost preluată şi
    aşa-numita reţetă de vinete a la grec. Reţeta este simplă! După ce am prăjit
    feliile subţiri de vinete, pregătim un sos din câteva roşii tăiate cubuleţe şi
    puse la fiert în puţină apă. Spre final adăugăm usturoi pisat şi o legătură de
    frunze de pătrunjel, tocate mărunt. Acest sos este turnat apoi peste feliile de
    vinete de pe platou.


    În zona Banatului întâlnim drobul de vinete. Avem nevoie de un kg
    de vinete pe care le curăţăm de coajă şi pe care le tăiem în cubuleţe, după
    care le punem la fiert în apă cu puţină sare. Scurgem cubuleţele de vinete şi
    le amestecăm cu o ceapă tocată mărunt şi călită în ulei. Adăugăm doi cartofi
    daţi pe răzătoare, 100 de grame de făină, două ouă bătute, condimentăm cu piper
    negru măcinat şi omogenizăm. Punem compoziţia într-o tavă unsă cu unt şi în
    care am presărat pesmet. Lăsăm tava în cuptor la foc mediu spre mic până când
    drobul începe să se rumenească.

  • Mâncăruri şi preparate din vinete

    Mâncăruri şi preparate din vinete

    În perioada verii,
    vinetele sunt nelipsite din alimentaţia românilor, cel mai popular aperitiv
    fiind salata de vinete, coapte pe jar sau pe plită. Odată cu apropierea
    toamnei, când căldura se mai domoleşte, vinetele sunt adăugate în mâncăruri ce
    necesită un timp mai mare de preparare. Vinetele au pătruns în spaţiul românesc
    odată cu expansiunea otomană în Europa. Astfel au fost preluate şi, uneori,
    adaptate reţete de preparare a vinetelor şi denumiri comune precum musacaua, o
    mâncare cu carne tocată de porc sau de pui. Poate fi pregătită şi musaca fără carne, cu vinete combinate cu cartofi,
    ciuperci, ardei, ceapă şi smântână.


    După ce au fost coapte,
    transformate în pastă şi amestecate cu ceapă tocată şi cu puţin ulei, vinetele
    astfel preparate pot fi folosite ca umplutură pentru alte legume, precum
    roşiile sau ardeii graşi. Aceste legume umplute cu salată de vinete pot fi
    servite ca aperitive. Tot la aperitive putem încadra şi vinetele pane, care se pregătesc
    rapid. Spălate şi curăţate de coajă, vinetele sunt tăiate rondele peste care se
    pune puţină sare, după care sunt lăsate puţin la scurs. Rondelele de vinete
    sunt trecute apoi prin făină şi prăjite în ulei. Peste feliile prăjite de
    vinete se toarnă puţin mujdei de usturoi şi, pentru un plus de aromă, se
    presară busuioc mărunţit, fie proaspăt, fie uscat. O altă variantă este aceea de
    a le tăia în felii subţiri şi de a le prăji în ulei. După ce le scoatem din tigaie şi le scurgem de
    ulei, aranjăm feliile de vinete pe un platou. Separat, curăţăm câţiva căţei de
    usturoi, îi pisăm şi îi amestecăm cu mărar tocat şi cu puţin ulei. Turnăm acest
    amestec peste rondelele de vinete. În bucătăria românească a fost preluată şi
    aşa-numita reţetă de vinete a la grec. Reţeta este simplă! După ce am prăjit
    feliile subţiri de vinete, pregătim un sos din câteva roşii tăiate cubuleţe şi
    puse la fiert în puţină apă. Spre final adăugăm usturoi pisat şi o legătură de
    frunze de pătrunjel, tocate mărunt. Acest sos este turnat apoi peste feliile de
    vinete de pe platou.


    În zona Banatului întâlnim drobul de vinete. Avem nevoie de un kg
    de vinete pe care le curăţăm de coajă şi pe care le tăiem în cubuleţe, după
    care le punem la fiert în apă cu puţină sare. Scurgem cubuleţele de vinete şi
    le amestecăm cu o ceapă tocată mărunt şi călită în ulei. Adăugăm doi cartofi
    daţi pe răzătoare, 100 de grame de făină, două ouă bătute, condimentăm cu piper
    negru măcinat şi omogenizăm. Punem compoziţia într-o tavă unsă cu unt şi în
    care am presărat pesmet. Lăsăm tava în cuptor la foc mediu spre mic până când
    drobul începe să se rumenească.

  • Sfecla roşie în mâncăruri

    Sfecla roşie în mâncăruri

    Nu este una dintre
    vedetele bucătăriei româneşti, fiind folosită mai puţin la mâncăruri şi mai
    mult la salate. Sfecla roşie adaugă în mâncăruri şi salate nu doar gustul
    specific, ci şi culoare. Şi în România se pregăteşte borşul de sfeclă roşie,
    însă nu este un preparat specific românesc, ci provine din cultura gastronomică
    a popoarelor slave. Îl întâlnim în special în partea de nord a României, mai
    ales în comunitățile de ucrainieni și polonezi. Exact așa se și numește în
    Bucovina, borş polonez cu cartofi și sfeclă roşie. Avem nevoie de un kg de
    carne de vită sau de porc, pe care o tăiem în cubulețe, o punem la fiert și o
    spumăm. Dacă este carne de vită aruncăm prima apă și reluăm operațiunea.
    Separat se fierbe, într-un litru de borș, jumătate de kg de sfeclă roșie,
    tăiată în cubulețe. Dăm pe răzătoare doi morcovi, o rădăcină de țelină, tocăm
    mărunt două cepe și toate aceste legume mărunțite le călim ușor în unt sau în
    ulei. După ce a fiert carnea, adăugăm toate legumele călite în oală, precum și
    borșul cu cuburile de sfeclă roșie. Mai punem și câțiva cartofi, tăiați
    cubulețe, la fel cubulețe de roșii în bulion și mai lăsăm la fiert circa 20 de
    minute. La final se aromatizează cu mărar și frunze de pătrunjel, tocate mărunt
    și se sărează după gust. Înainte de a fi servit, borşul cu cartofi şi sfeclă se
    drege cu smântână amestecată cu un ou.


    Sfecla roșie se află pe
    lista legumelor care sunt conservate pentru a fi folosită mai târziu la
    diferite salate de legume sau la garnituri. Sfecla poate fi coaptă în cuptor,
    după care i se îndepărtează coaja sau poate fi pusă la fiert, în coajă. Poate
    fi consumată imediat, după ce a fost dată pe o răzătoare mai mare şi după ce se
    adaugă puţin ulei, puţin oţet, piper măcinat şi sare după gust. Se serveşte
    împreună cu hrean ras. Amestecată cu hrean ras, cu ulei şi cu oţet, sfecla
    roşie poate fi consumată după o perioada mai mare dacă o punem în borcane pe
    care le sterilizăm. Sfecla roșie poate fi folosită în combinație cu cartofi
    fierți, tăiați cubulețe, obținându-se o salată în care punem piper negru
    râșnit, ulei, zeamă de lămâie și sare după gust. Această salată de sfeclă roșie
    și cartofi, în proporții egale, trebuie ornată cu frunze tocate de pătrunjel.


    O inedită garnitură pentru
    felul principal am întâlnit în partea sudică a României: ciuperci cu sfeclă din
    Oltenia. Avem nevoie de ciuperci și de sfeclă în cantități egale și de două
    cepe pe care le tăiem solzișori și pe care le călim ușor în ulei. Sfecla se
    fierbe și se dă pe răzătoare, iar ciupercile se mărunțesc și se pun la fiert.
    Se amestecă ceapa călită cu ciupercile și cu sfecla rasă, se mai adaugă câțiva
    căței de usturoi zdrobiți și se lasă în vas, la foc mic, timp de câteva minute
    pentru ca aromele să se combine, după care poate fi servit ca fel principal sau
    garnitură cu o friptură la tavă sau cu o friptură la grătar.

  • Sfecla roşie în mâncăruri

    Sfecla roşie în mâncăruri

    Nu este una dintre
    vedetele bucătăriei româneşti, fiind folosită mai puţin la mâncăruri şi mai
    mult la salate. Sfecla roşie adaugă în mâncăruri şi salate nu doar gustul
    specific, ci şi culoare. Şi în România se pregăteşte borşul de sfeclă roşie,
    însă nu este un preparat specific românesc, ci provine din cultura gastronomică
    a popoarelor slave. Îl întâlnim în special în partea de nord a României, mai
    ales în comunitățile de ucrainieni și polonezi. Exact așa se și numește în
    Bucovina, borş polonez cu cartofi și sfeclă roşie. Avem nevoie de un kg de
    carne de vită sau de porc, pe care o tăiem în cubulețe, o punem la fiert și o
    spumăm. Dacă este carne de vită aruncăm prima apă și reluăm operațiunea.
    Separat se fierbe, într-un litru de borș, jumătate de kg de sfeclă roșie,
    tăiată în cubulețe. Dăm pe răzătoare doi morcovi, o rădăcină de țelină, tocăm
    mărunt două cepe și toate aceste legume mărunțite le călim ușor în unt sau în
    ulei. După ce a fiert carnea, adăugăm toate legumele călite în oală, precum și
    borșul cu cuburile de sfeclă roșie. Mai punem și câțiva cartofi, tăiați
    cubulețe, la fel cubulețe de roșii în bulion și mai lăsăm la fiert circa 20 de
    minute. La final se aromatizează cu mărar și frunze de pătrunjel, tocate mărunt
    și se sărează după gust. Înainte de a fi servit, borşul cu cartofi şi sfeclă se
    drege cu smântână amestecată cu un ou.


    Sfecla roșie se află pe
    lista legumelor care sunt conservate pentru a fi folosită mai târziu la
    diferite salate de legume sau la garnituri. Sfecla poate fi coaptă în cuptor,
    după care i se îndepărtează coaja sau poate fi pusă la fiert, în coajă. Poate
    fi consumată imediat, după ce a fost dată pe o răzătoare mai mare şi după ce se
    adaugă puţin ulei, puţin oţet, piper măcinat şi sare după gust. Se serveşte
    împreună cu hrean ras. Amestecată cu hrean ras, cu ulei şi cu oţet, sfecla
    roşie poate fi consumată după o perioada mai mare dacă o punem în borcane pe
    care le sterilizăm. Sfecla roșie poate fi folosită în combinație cu cartofi
    fierți, tăiați cubulețe, obținându-se o salată în care punem piper negru
    râșnit, ulei, zeamă de lămâie și sare după gust. Această salată de sfeclă roșie
    și cartofi, în proporții egale, trebuie ornată cu frunze tocate de pătrunjel.


    O inedită garnitură pentru
    felul principal am întâlnit în partea sudică a României: ciuperci cu sfeclă din
    Oltenia. Avem nevoie de ciuperci și de sfeclă în cantități egale și de două
    cepe pe care le tăiem solzișori și pe care le călim ușor în ulei. Sfecla se
    fierbe și se dă pe răzătoare, iar ciupercile se mărunțesc și se pun la fiert.
    Se amestecă ceapa călită cu ciupercile și cu sfecla rasă, se mai adaugă câțiva
    căței de usturoi zdrobiți și se lasă în vas, la foc mic, timp de câteva minute
    pentru ca aromele să se combine, după care poate fi servit ca fel principal sau
    garnitură cu o friptură la tavă sau cu o friptură la grătar.

  • Mazărea în mâncăruri

    Mazărea în mâncăruri

    Mazărea proaspătă reprezintă una
    dintre tentaţiile gastronomice de la
    sfârşitul primăverii şi din prima jumătate a verii. Originară din Asia, mazărea a fost cultivată de
    greci şi romani în sudul Europei, răspândindu-se apoi pe tot continentul. În
    spaţiul românesc, mazărea a pătruns, se pare, în secolul al 17-lea. Pentru că acum poate fi păstrată uşor fie
    în conserve, fie sub formă congelată, mazărea este folosită, de fapt, pe tot
    parcursul anului pentru pregătirea multor mâncăruri, precum ciorbele de legume
    şi ghiveciurile, cu sau fără carne.


    Mazărea este folosită alături de alte legume fierte şi mărunţite în salata boeuf. În pofida denumirii franceze, este, de fapt, o
    salată de origine germană, amestecată cu maioneză şi inventată în bucătăriile
    boierilor din Valahia. Ingredientele acestei salate sunt carne de vită,
    cartofi, castraveţi şi gogoşari muraţi, morcovi, maioneză şi,
    bineînţeles, boabe de mazăre. O mâncare specifică verii şi toamnei este ghiveciul, în care se pun boabe de mazăre alături de cartofi, ceapă, varză, morcovi, fasole pastăi, usturoi, dovlecei, rădăcină de ţelină, de
    pătrunjel sau de păstârnac.


    În această perioadă, un popular fel de mâncare în bucătăria românească este
    mazărea cu carne, fie ea de pasăre, de porc sau de vită. De obicei se pun 2 kg
    la mazăre păstăi la jumătate de kg de carne de porc sau de vită sau la un kg de
    carne de pasăre, piept sau pulpe. Ne mai trebuie suc de roşii, bulion sau două
    roşii foarte coapte, două cepe mari şi o legătură de mărar. Dacă mazărea este
    abia culeasă, atunci şi tecile sunt mai cărnoase, iar în acest caz în mâncare
    pot fi adăugate şi câteva dintre ele. La început punem la fiert carnea şi o
    spumăm uşor. Dacă folosim carne de porc sau de vită, trebuie să o tăiem în
    cubuleţe, înainte de a o pune la fiert. Există şi varianta de a prăji carnea
    uşor în ulei, alături de ceapa pe care în prealabil am tocat-o, după care
    turnăm nişte apă şi o lăsăm să fiarbă la foc mic, însă mâncarea va ieşi ceva
    mai grasă. Scoatem carnea de pe oase şi în acelaşi vas adăugăm atât carnea
    mărunţită, cât şi mazărea boabe, ceapa tăiată solzişori şi lăsăm să fiarbă la
    foc mic circa 30 de minute. Spre final adăugăm suc de roşii, bulion sau roşiile
    tocate mărunt, sărăm după gust, însă, înainte de a lua vasul de pe foc, punem
    şi mărarul tocat mărunt, care va da un gust deosebit. După modul de preparare anterior descris, se mai
    poate pregăti, de asemenea, şi mâncare de mazăre cu pipote, proporţia fiind de
    2 kg de mazăre boabe la un kg de pipote.

  • Mazărea în mâncăruri

    Mazărea în mâncăruri

    Mazărea proaspătă reprezintă una
    dintre tentaţiile gastronomice de la
    sfârşitul primăverii şi din prima jumătate a verii. Originară din Asia, mazărea a fost cultivată de
    greci şi romani în sudul Europei, răspândindu-se apoi pe tot continentul. În
    spaţiul românesc, mazărea a pătruns, se pare, în secolul al 17-lea. Pentru că acum poate fi păstrată uşor fie
    în conserve, fie sub formă congelată, mazărea este folosită, de fapt, pe tot
    parcursul anului pentru pregătirea multor mâncăruri, precum ciorbele de legume
    şi ghiveciurile, cu sau fără carne.


    Mazărea este folosită alături de alte legume fierte şi mărunţite în salata boeuf. În pofida denumirii franceze, este, de fapt, o
    salată de origine germană, amestecată cu maioneză şi inventată în bucătăriile
    boierilor din Valahia. Ingredientele acestei salate sunt carne de vită,
    cartofi, castraveţi şi gogoşari muraţi, morcovi, maioneză şi,
    bineînţeles, boabe de mazăre. O mâncare specifică verii şi toamnei este ghiveciul, în care se pun boabe de mazăre alături de cartofi, ceapă, varză, morcovi, fasole pastăi, usturoi, dovlecei, rădăcină de ţelină, de
    pătrunjel sau de păstârnac.


    În această perioadă, un popular fel de mâncare în bucătăria românească este
    mazărea cu carne, fie ea de pasăre, de porc sau de vită. De obicei se pun 2 kg
    la mazăre păstăi la jumătate de kg de carne de porc sau de vită sau la un kg de
    carne de pasăre, piept sau pulpe. Ne mai trebuie suc de roşii, bulion sau două
    roşii foarte coapte, două cepe mari şi o legătură de mărar. Dacă mazărea este
    abia culeasă, atunci şi tecile sunt mai cărnoase, iar în acest caz în mâncare
    pot fi adăugate şi câteva dintre ele. La început punem la fiert carnea şi o
    spumăm uşor. Dacă folosim carne de porc sau de vită, trebuie să o tăiem în
    cubuleţe, înainte de a o pune la fiert. Există şi varianta de a prăji carnea
    uşor în ulei, alături de ceapa pe care în prealabil am tocat-o, după care
    turnăm nişte apă şi o lăsăm să fiarbă la foc mic, însă mâncarea va ieşi ceva
    mai grasă. Scoatem carnea de pe oase şi în acelaşi vas adăugăm atât carnea
    mărunţită, cât şi mazărea boabe, ceapa tăiată solzişori şi lăsăm să fiarbă la
    foc mic circa 30 de minute. Spre final adăugăm suc de roşii, bulion sau roşiile
    tocate mărunt, sărăm după gust, însă, înainte de a lua vasul de pe foc, punem
    şi mărarul tocat mărunt, care va da un gust deosebit. După modul de preparare anterior descris, se mai
    poate pregăti, de asemenea, şi mâncare de mazăre cu pipote, proporţia fiind de
    2 kg de mazăre boabe la un kg de pipote.

  • Sfeclă roşie conservată

    Sfeclă roşie conservată


    Nu este una dintre vedetele bucătăriei româneşti, fiind folosită mai puţin la mâncăruri şi mai mult la salate. Sfecla roşie adaugă în mâncăruri şi salate nu doar gustul specific, ci şi culoare. Şi în România se pregăteşte borşul de sfeclă roşie, însă nu este un preparat specific românesc, ci provine din cultura gastronomică a popoarelor slave.



    În perioada toamnei, când este o abundenţă de legume, sfecla se află pe lista legumelor care sunt conservate. Cel mai simplă reţetă este cea de salată de sfeclă, păstrată în borcane. Sfecla poate fi coaptă în cuptor după care i se îndepărtează coaja. Sfecla poate fi pusă întreagă la fiert, în coajă. Poate fi consumată imediat, după ce a fost dată pe o răzătoare mai mare şi după ce se adaugă puţin ulei, puţin oţet, piper măcinat şi sare după gust. Se serveşte împreună cu hrean ras. Amestecată cu hrean ras, cu ulei şi cu oţet, sfecla roşie poate fi consumată după o perioada mai mare dacă o punem în borcane pe care le sterilizăm.



    O altă metodă de conservare este la borcane mai mari, în saramură şi în combinaţie cu conopidă. După ce am îndepărtat coaja, tăiem sfecla în cubuleţe şi desfacem conopida în buchete mici. Punem straturi alternative de sfeclă şi conopidă. Adăugăm fâşii de hrean şi câţiva căţei de usturoi, iar deasupra se pun ramuri uscate de mărar şi de cimbru. Se face o saramură, proporţia fiind de o lingură şi jumătate de sare la un litru de apă. După ce dă în clocot, saramura se toarnă în borcan, se acoperă, iar a doua zi se depozitează într-un loc răcoros.



    Este recomandat ca operaţiunea de curăţare a sfeclei să fie făcută cu mănuşi deoarece această legumă rădăcinoasă colorează intens palmele şi degetele. Când spunem însă despre cineva că a sfeclit-o înseamnă că roşeaţa pe care o capătă faţa respectivei persoane nu este un efect al operaţiunii de curăţare a acestei legume, ci faptului că se află într-o anumită situaţie dificilă, neplăcută, jenantă.


  • Sfeclă roşie conservată

    Sfeclă roşie conservată


    Nu este una dintre vedetele bucătăriei româneşti, fiind folosită mai puţin la mâncăruri şi mai mult la salate. Sfecla roşie adaugă în mâncăruri şi salate nu doar gustul specific, ci şi culoare. Şi în România se pregăteşte borşul de sfeclă roşie, însă nu este un preparat specific românesc, ci provine din cultura gastronomică a popoarelor slave.



    În perioada toamnei, când este o abundenţă de legume, sfecla se află pe lista legumelor care sunt conservate. Cel mai simplă reţetă este cea de salată de sfeclă, păstrată în borcane. Sfecla poate fi coaptă în cuptor după care i se îndepărtează coaja. Sfecla poate fi pusă întreagă la fiert, în coajă. Poate fi consumată imediat, după ce a fost dată pe o răzătoare mai mare şi după ce se adaugă puţin ulei, puţin oţet, piper măcinat şi sare după gust. Se serveşte împreună cu hrean ras. Amestecată cu hrean ras, cu ulei şi cu oţet, sfecla roşie poate fi consumată după o perioada mai mare dacă o punem în borcane pe care le sterilizăm.



    O altă metodă de conservare este la borcane mai mari, în saramură şi în combinaţie cu conopidă. După ce am îndepărtat coaja, tăiem sfecla în cubuleţe şi desfacem conopida în buchete mici. Punem straturi alternative de sfeclă şi conopidă. Adăugăm fâşii de hrean şi câţiva căţei de usturoi, iar deasupra se pun ramuri uscate de mărar şi de cimbru. Se face o saramură, proporţia fiind de o lingură şi jumătate de sare la un litru de apă. După ce dă în clocot, saramura se toarnă în borcan, se acoperă, iar a doua zi se depozitează într-un loc răcoros.



    Este recomandat ca operaţiunea de curăţare a sfeclei să fie făcută cu mănuşi deoarece această legumă rădăcinoasă colorează intens palmele şi degetele. Când spunem însă despre cineva că a sfeclit-o înseamnă că roşeaţa pe care o capătă faţa respectivei persoane nu este un efect al operaţiunii de curăţare a acestei legume, ci faptului că se află într-o anumită situaţie dificilă, neplăcută, jenantă.


  • Preparate din păstrăv afumat

    Preparate din păstrăv afumat


    Specie de peşte care trăieşte în apele de munte, curate şi bogat oxigenate, păstrăvul figurează, preparat în diferite modalităţi, în meniurile multor restaurante rafinate, dar şi în oferta multor pensiuni turistice. În Bucovina (provincie istorică din nordul României), există un preparat specific, “păstrăv afumat în cobză”. Cobza are forma instrumentului popular asemănător unei chitare, dar este confecţionată din nuiele de răchită în care s-au pus ramuri de brad. Se spune că această cobză, în care intră 5… 6 exemplare care cântăresc în total circa un kg, a apărut din necesitatea de a transporta în bune condiţii şi de a păstra păstrăvii afumaţi timp de câteva zile, fără a-i pune în frigider.



    Păstrăvii sunt afumaţi la fum de lemn de brad, operaţiune în urma căreia capătă o culoare arămie. Dacă se foloseşte lemnul de fag, se spune că păstrăvii capătă un gust uşor dulceag. Cei care s-au perfecţionat în afumarea păstrăvilor folosesc şi conuri de molid, uscate şi curate pentru a da un gust uşor amărui. Înainte de a fi afumaţi, păstrăvii sunt ţinuţi, timp de 12 ore, în apă cu sare, în care se mai adaugă mai multe mirodenii, între care piper boabe şi foi de dafin. După aceea, păstrăvii sunt lăsaţi în afumătoare pentru circa 4 ore, până capătă o culoare arămie.



    Păstrăvii afumaţi pot fi consumaţi ca atare, dar şi sub formă de salată. Pentru a obţine această salată avem nevoie de un kg de cartofi, de 3…4 păstrăvi afumaţi, de o ceapă, de un măr, de câţiva castraveţi muraţi în oţet. Fierbem cartofii în coajă, apoi îi curăţăm şi îi tăiem în rondele cu o grosime de jumătate de cm. De asemenea, tăiem castraveţii în rondele, ceapa solzişori, iar mărul în felii foarte subţiri. Îndepărtăm oasele de pe păstrăvi pentru a obţine fileul, pe care îl tăiem, de asemenea, în şuviţe subţiri. Amestecăm totul, adăugăm foarte puţin oţet sau zeamă de lămâie şi sare după gust şi, gata, am obţinut salata de păstrăv afumat.


  • Preparate din păstrăv afumat

    Preparate din păstrăv afumat


    Specie de peşte care trăieşte în apele de munte, curate şi bogat oxigenate, păstrăvul figurează, preparat în diferite modalităţi, în meniurile multor restaurante rafinate, dar şi în oferta multor pensiuni turistice. În Bucovina (provincie istorică din nordul României), există un preparat specific, “păstrăv afumat în cobză”. Cobza are forma instrumentului popular asemănător unei chitare, dar este confecţionată din nuiele de răchită în care s-au pus ramuri de brad. Se spune că această cobză, în care intră 5… 6 exemplare care cântăresc în total circa un kg, a apărut din necesitatea de a transporta în bune condiţii şi de a păstra păstrăvii afumaţi timp de câteva zile, fără a-i pune în frigider.



    Păstrăvii sunt afumaţi la fum de lemn de brad, operaţiune în urma căreia capătă o culoare arămie. Dacă se foloseşte lemnul de fag, se spune că păstrăvii capătă un gust uşor dulceag. Cei care s-au perfecţionat în afumarea păstrăvilor folosesc şi conuri de molid, uscate şi curate pentru a da un gust uşor amărui. Înainte de a fi afumaţi, păstrăvii sunt ţinuţi, timp de 12 ore, în apă cu sare, în care se mai adaugă mai multe mirodenii, între care piper boabe şi foi de dafin. După aceea, păstrăvii sunt lăsaţi în afumătoare pentru circa 4 ore, până capătă o culoare arămie.



    Păstrăvii afumaţi pot fi consumaţi ca atare, dar şi sub formă de salată. Pentru a obţine această salată avem nevoie de un kg de cartofi, de 3…4 păstrăvi afumaţi, de o ceapă, de un măr, de câţiva castraveţi muraţi în oţet. Fierbem cartofii în coajă, apoi îi curăţăm şi îi tăiem în rondele cu o grosime de jumătate de cm. De asemenea, tăiem castraveţii în rondele, ceapa solzişori, iar mărul în felii foarte subţiri. Îndepărtăm oasele de pe păstrăvi pentru a obţine fileul, pe care îl tăiem, de asemenea, în şuviţe subţiri. Amestecăm totul, adăugăm foarte puţin oţet sau zeamă de lămâie şi sare după gust şi, gata, am obţinut salata de păstrăv afumat.


  • Produse majoritar româneşti în marile magazine?

    Produse majoritar româneşti în marile magazine?

    Proiectul
    de lege care obligă marile lanţuri de magazine din România să pună în vânzare cel
    puţin 51% produse autohtone se află în atenţia Legislativului de la Bucureşti.
    Recent, documentul a primit aviz favorabil din partea comisiei parlamentare de
    specialitate. Autorităţile şi producătorii consideră că astfel vor reuşi să
    încurajeze economia proprie, prin promovarea mărfurilor româneşti.

    Ministrul
    agriculturii Achim Irimescu a explicat că, odată intrat în vigoare, actul
    normativ va deschide calea către hipermarketuri micilor producători, care până
    acum nu au avut acces la rafturi. Achim Irimescu: Au fost acuzaţii că se aduc prea
    multe produse din alte state şi produsele noastre româneşti, unele de foarte
    bună calitate, nu reuşesc să ajungă în magazin. Eu nu încerc să mă pronunţ
    într-un sens sau altul, dar este cert că dintr-o relaţie contractuală corectă
    toate părţile vor câştiga, inclusiv consumatorul, în final. Pe partea de produs
    românesc, sigur, sper consumatorul român să înţeleagă importanţa consumării
    produselor realizate la nivel naţional.

    Preşedintele Asociaţiei
    Cultivatorilor de Legume, Vlad Gheorghe, a apreciat, la rândul său, că legea va
    defini relaţii foarte clare între producătorii locali şi reprezentanţii marilor
    lanţuri de magazine. În opinia sa, în sezon se poate furniza chiar întreaga
    cantitate necesară vânzărilor, în timp ce în extrasezon procentul de 51%
    alimente româneşti este garantat. Vlad Gheorghe: Am conturat şi am definit
    produsul românesc – pentru asta este marea bătălie pentru această lege – în
    stare proaspătă, iar vizavi de aspectul la aprovizionare 51%, vă garantez că în
    sezon putem să dăm 100% produse româneşti şi acum vă menţionez, pentru că este
    perioada de salată, ridichi, ceapă verde, supermarketurile şi-au definit şi
    conturat câţiva zeci de producători şi spun că nu facem faţă. Este greşit.
    Intenţia acestei legi este de a veni către formele de asociaţii ca să putem livra
    organizat, cu o planificare.

    Potrivit proiectului,
    comercianţii- persoane juridice autorizate, au obligaţia să cumpere ouă, carne,
    fructe, legume, miere de albine, produse lactate şi de panificaţie, prin ”lanţul
    scurt de aprovizionare”. Excepţie fac comercianţii cu o cifră de afacere de
    până la 2 milioane de euro. Lanţul scurt de
    aprovizionare este unul care implică un număr limitat de operatori economici
    angajaţi în activităţi de cooperare şi dezvoltare economică la nivel local şi
    regional, precum şi relaţii strânse între producători, procesatori şi
    comercianţi. Dacă săptămâna
    viitoare va fi votată de plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for
    decizional, şi apoi promulgată de preşedintele Klaus Iohannis, legea intră în
    vigoare din toamnă.

  • Preparate de Anul Nou

    Preparate de Anul Nou

    Mulţi români obişnuiesc să petreacă noaptea de Revelion acasă, în jurul
    mesei pe care sunt aduse diferite preparate tradiţionale pentru această noapte
    specială. Pe lângă bradul decorat cu globuri şi beteală, în locuinţă trebuie să fie ramuri
    de vâsc, o plantă semiparazită care se dezvoltă pe crengile copacilor, dar despre care se spune că aduce noroc. Petrecerea
    începe, de obicei, la ora 21 şi se încheie spre dimineaţă, iar masa de Revelion este
    alcătuită din aperitive reci şi calde, fel principal şi desert, stropite cu
    băuturi alcoolice şi non-alcoolice, dintre care nu trebuie să lipsească vinul
    spumant.

    Mesenii sunt îmbiaţi cu diverse aperitive precum ouă umplute, salată boeuf,
    brânzeturi, preparate din carne de porc şi piftie. Pentru masa festivă de Anul Nou se
    pregăteşte, de obicei, piftie de porc însă, având în vedere consumul în exces
    a cărnii de porc din zilele Crăciunului, se face
    piftie din carne de pasăre. Piftia de
    cocoş şi de gâscă reprezintă un preparat tradiţional din
    Muntenia,
    servit demult şi la curţile domneşti şi boiereşti.


    O altă vedetă a mesei
    festive de Anul Nou este salata boeuf. După cum sublinia Radu Anton Roman, un
    mare cronicar al gastronomiei româneşti, este una dintre cele mai stranii şi
    mai neaşteptate mâncăruri româneşti. Cu tot numele francez, mâncarea are la
    bază o salată germană amestecată cu maioneză şi inventată în bucătăriile
    boierilor din Valahia. În ceea ce priveşte numele, probabil că inventatorul
    acesteia a lansat-o pe piaţă sub această denumire salade de boeuf pentru că
    salată de bou, având şi conotaţii peiorative, nu ar fi avut darul de a atrage
    clienţii. În Germania există o salată asemănătoare, cu un amestec de carne,
    legume fierte, sfeclă roşie, ceapă şi castraveţi muraţi, cunoscută în România
    sub denumirea de salată berlineză.


    Ouăle umplute reprezintă o
    altă atracţie a mesei de Revelion. Acest aperitiv este uşor de preparat. Avem
    nevoie de 10 ouă pentru umplut şi de un altul pentru maioneză, iar pentru
    umplutură folosim pate de ficat sau brânză. Se lasă ouăle la fiert până se fac
    tari şi, până se răcesc se pregăteşte maioneza din gălbenuşul unui ou crud, care
    se amestecă cu puţin muştar şi cu ulei care se adaugă puţin câte puţin până
    când obţinem cantitatea dorită. Apoi, se taie ouăle pe lung, iar gălbenuşurile
    vor fi amestecate cu pateul, cu puţin piper măcinat şi cu sare după gust. Cu
    acest amestec vor fi umplute jumătăţile de ou, după care vor fi puse pe un
    platou şi ornate cu maioneză şi, eventual, cu o frunză de pătrunjel.


    După aperitive, urmează felurile principale de
    mâncare precum sarmalele, friptura şi cârnaţii din carne de porc cu garnitură
    de varză călită, iar la desert prăjituri, cozonac şi plăcinta cu răvaşe. În
    această plăcintă specială de Revelion, cu brânză dulce şi cu stafide, se află şi bileţele pe care sunt scrise
    diferite mesaje. În fiecare porţie există câte un bileţel pe care cel care îl
    descoperă va citi o predicţie pentru anul în care tocmai a intrat.

  • Preparate de Anul Nou

    Preparate de Anul Nou

    Mulţi români obişnuiesc să petreacă noaptea de Revelion acasă, în jurul
    mesei pe care sunt aduse diferite preparate tradiţionale pentru această noapte
    specială. Pe lângă bradul decorat cu globuri şi beteală, în locuinţă trebuie să fie ramuri
    de vâsc, o plantă semiparazită care se dezvoltă pe crengile copacilor, dar despre care se spune că aduce noroc. Petrecerea
    începe, de obicei, la ora 21 şi se încheie spre dimineaţă, iar masa de Revelion este
    alcătuită din aperitive reci şi calde, fel principal şi desert, stropite cu
    băuturi alcoolice şi non-alcoolice, dintre care nu trebuie să lipsească vinul
    spumant.

    Mesenii sunt îmbiaţi cu diverse aperitive precum ouă umplute, salată boeuf,
    brânzeturi, preparate din carne de porc şi piftie. Pentru masa festivă de Anul Nou se
    pregăteşte, de obicei, piftie de porc însă, având în vedere consumul în exces
    a cărnii de porc din zilele Crăciunului, se face
    piftie din carne de pasăre. Piftia de
    cocoş şi de gâscă reprezintă un preparat tradiţional din
    Muntenia,
    servit demult şi la curţile domneşti şi boiereşti.


    O altă vedetă a mesei
    festive de Anul Nou este salata boeuf. După cum sublinia Radu Anton Roman, un
    mare cronicar al gastronomiei româneşti, este una dintre cele mai stranii şi
    mai neaşteptate mâncăruri româneşti. Cu tot numele francez, mâncarea are la
    bază o salată germană amestecată cu maioneză şi inventată în bucătăriile
    boierilor din Valahia. În ceea ce priveşte numele, probabil că inventatorul
    acesteia a lansat-o pe piaţă sub această denumire salade de boeuf pentru că
    salată de bou, având şi conotaţii peiorative, nu ar fi avut darul de a atrage
    clienţii. În Germania există o salată asemănătoare, cu un amestec de carne,
    legume fierte, sfeclă roşie, ceapă şi castraveţi muraţi, cunoscută în România
    sub denumirea de salată berlineză.


    Ouăle umplute reprezintă o
    altă atracţie a mesei de Revelion. Acest aperitiv este uşor de preparat. Avem
    nevoie de 10 ouă pentru umplut şi de un altul pentru maioneză, iar pentru
    umplutură folosim pate de ficat sau brânză. Se lasă ouăle la fiert până se fac
    tari şi, până se răcesc se pregăteşte maioneza din gălbenuşul unui ou crud, care
    se amestecă cu puţin muştar şi cu ulei care se adaugă puţin câte puţin până
    când obţinem cantitatea dorită. Apoi, se taie ouăle pe lung, iar gălbenuşurile
    vor fi amestecate cu pateul, cu puţin piper măcinat şi cu sare după gust. Cu
    acest amestec vor fi umplute jumătăţile de ou, după care vor fi puse pe un
    platou şi ornate cu maioneză şi, eventual, cu o frunză de pătrunjel.


    După aperitive, urmează felurile principale de
    mâncare precum sarmalele, friptura şi cârnaţii din carne de porc cu garnitură
    de varză călită, iar la desert prăjituri, cozonac şi plăcinta cu răvaşe. În
    această plăcintă specială de Revelion, cu brânză dulce şi cu stafide, se află şi bileţele pe care sunt scrise
    diferite mesaje. În fiecare porţie există câte un bileţel pe care cel care îl
    descoperă va citi o predicţie pentru anul în care tocmai a intrat.