Radio România Internațional

Tag: Salvati copiii

  • Kinder mit Verhaltensstörungen in der Schule: Schwierige und unzulängliche Integration

    Kinder mit Verhaltensstörungen in der Schule: Schwierige und unzulängliche Integration

    Wie an anderen Orten dieser Welt hat man auch in Rumänien seit einigen Jahren beobachtet, dass immer mehr Kinder mit psychischen oder Wachstumsstörungen wie Autismus oder Aufmerksamkeitsdefizitstörung (ADHD) konfrontiert sind. Es ist eher eine empirische Feststellung, denn die offiziellen Statistiken sind weder schlussfolgernd noch aktuell. 2012 gab es 7.179 registrierte Fälle von Personen mit Autismus (laut dem Gesundheitsministerium), aber laut Fachleuten sei deren tatsächliche Zahl viel höher.



    Im September 2015 ging die Nichtregierungsorganisation Rettet die Kinder“ anhand der Angaben der Weltgesundheitsorganisation (WHO) davon aus, dass von den 3,8 Millionen rumänischen Kindern über 760.000 an einer psychischen Störung leiden. Die meistverbreiteten Fälle sind Angstzustände (13% von ihnen leiden unter Angstzuständen), 5% ADHD, 1 von 500 (0,2%) Autismus und Entwicklungsstörungen. Schwieriger aber, als einige realitätsgetreue Statistiken aufzustellen, ist der Alltag der Familie und des diagnostizierten Kindes. Besonders wenn wir über Eingliederung in der Schule sprechen. Das Bildungsgesetz sieht die Integration und die Gewährung von Unterstützung den Kindern, die laut Gesetz Kinder mit besonderen Bildungsbedürfnissen genannt werden. Es gibt auch eine Sekundärgesetzgebung, die die Unterstützungsformen und –dienstleitsungen vorsieht. Diese kommen Kindern zugute, die infolge einer Evaluierung ein Zertifikat zur schulischen und beruflichen Orientierung, ausgestellt von Zentren für Bildungsressourcen und –assistenz, erhalten haben. Anhand dieses Zertifikats können sich Kinder mit besonderen Bildungsbedürfnissen in eine beliebige öffentliche Schule einschreiben lassen. Allerdings müssen sie dort psychologische Beratung von einem Unterstützungslehrer hinsichtlich der Erleichterung des Lehrvorgangs und der Eingliederung in die Schulgemeinschaft erhalten. Wie immer sieht alles auf Papier besser aus als in der Realität. Das erfahren wir direkt von Robert Florea, dem Koordinator des Zentrums für Bildungsressourcen und –assistenz Bukarest.



    Leider gibt es zumindest in Bukarest eine unzureichende Zahl an Unterstützungslehrern. Diese können nur einen ein-zwei-stündigen Einsatz in der Woche für die einzelnen Kinder haben. Z.B. steht dieser Lehrer binnen eines Monats einem Kind, das über ein Zertifikat zur schulischen und beruflichen Orientierung verfügt, zwischen 4 und 6 Stunden zur Verfügung. Aus unserer Sicht ist das unzureichend. Die Unterstützungsformen, die diesen Kindern gewährt werden, und der Ausbildungsprozess dieser Kinder können mit Sicherheit verbessert werden.“




    Leider sind verwaltungstechnische und Personalprobleme sekundär, verglichen mit den Problemen der Kinder, die an Autismus oder ADHD leiden und sich in eine Schülergemeinde integrieren müssen. Die Schüler werden auch von ihren Eltern beeinflusst. Maria Teodorescu ist Beratungslehrerin an einer Hauptschule in der Hauptstadt Bukarest. Sie unterstützt die Eingliederung der Kinder mit besonderen Bildungsbedürfnissen in ihre Klassen. Maria Teodorescu:



    Es bedarf einer intensiveren Vorbereitung der psychopädagogischen Behandlung der Kinder, die sich in dieser Lage befinden. Es bedarf aber insbesondere eines besseren Verständnisses der Eltern, dass ihre Kinder zu einem gewissen Zeitpunkt sich in der Nähe der Kinder mit besonderen Bildungsbedürfnissen aufhalten können. Notwendig ist auch eine effektivere Zusammenarbeit zwischen dem Unterstützungslehrer, dem Beratungslehrer, dem Lehrer oder Erzieher und den Eltern. Damit diese Kinder akzeptiert werden, müssen auf Klassenebene Aktivitäten stattfinden, wodurch man den Schülern zeigt, was Toleranz bedeutet. Denn einige von ihnen kennen die Bedeutung dieses Wortes nicht.“




    Au‎ßer dem Erlernen von Toleranz müssen die Kinder und Eltern erfahren, worin diese Verhaltensstörungen im Falle von ADHD z.B. bestehen. Anemari Necşulescu ist die Mutter eines Kindes, das mit diesem Syndrom diagnostiziert wurde. Sie teilt ihre Erfahrung mit uns.



    Kinder mit Verhaltensstörungen brauchen eigentlich Aufmerksamkeit. Für sie ist es schwierig, sich für eine längere Zeit zu konzentrieren. Deshalb stören sie die Ruhe in der Klasse: Sie sprechen, ohne befragt zu werden, sie warten nicht, dass sie dran sind, sie werden unruhig in der Bank und stören ihre Kollegen. Der Lehrer allein kann in einer Klasse mit 29 oder mehr als 30 Kindern dieser Situation nicht standhalten. Die Integration muss auch aus der Perspektive der Eltern mit typischen Kindern betrachtet werden, die nichts über solche Störungen wissen und sich üblicherweise vor dem fürchten, was sie nicht kennen. Das führt zur Ablehnung und Stigmatisierung.“




    Wenn das gegenseitige Verständnis scheitert, kann die Lage sehr angespannt werden. Das besonders, wenn ein Kind mit Entwicklungsstörungen aufgrund der Marginalisierung und der steigenden Frustration seinerseits auch gewalttätig werden kann. In diesem Herbst haben die Eltern der Mehrheit der Schüler eines Gymnasiums im südrumänischen Ploieşti dagegen protestiert, dass man ein mit ADHD diagnostiziertes Kind, das laut ihnen gewalttätig war, in der Schule behält. Diese Reaktion ist Anemari Necşulescu nicht vollkommen fremd.



    Es gab eine Lehrerin, die nicht vorbereitet war, das Verhalten und das medizinische Problem unseres Sohnes, das damals noch nicht diagnostiziert war, in den Griff zu bekommen. Wir wussten nicht, dass unser Kind an ADHD leidet. Wir wussten nur, dass wir sehr oft in die Schule einberufen wurden. Bereits in der Klasse 0 erhielten wir Beschwerden über die Unannehmlichkeiten, die unser Kind hervorrief. Er war nicht gewalttätig, aber er störte immer wieder. Diese Störungen, über die mir die Lehrerin auf dem Flur in Anwesenheit der anderen Eltern berichtete, wurden zum Leitmotiv. Schlie‎ßlich gab es auch Eltern, die uns aufgefordert haben, unseren Sohn woanders zu versetzen, wir sollten unseren ‚Behinderten‘ nehmen und woanders hingehen. Wir waren offen, dass unser Kind von dem Schulberater evaluiert wird. Wir haben die Akte eingereicht, wir haben unser Kind evaluieren lassen, denn wir wollten Lösungen. Wir haben das Kind in eine andere Schule versetzt, wo wir die Unterstützung der Schulleitung erhalten haben. Wir wollten, dass unser Kind das Recht auf Ausbildung hat, so wie es in der rumänischen Verfassung steht. Wir haben zuhause einen Therapeuten eingeschaltet, den wir aus eigenen Mitteln bezahlt haben. Wir haben mit der neuen Lehrerin vereinbart, dass, wenn sie feststellt, dass seine Frustration wächst, sie ihm eine kleine Aufgabe erteilt: die Tafel zu wischen oder den Müll raus zu tragen oder ihn zum Sekretariat mit einer Aufgabe zu schicken. Somit entspannt er sich, er beruhigt sich und kommt wieder zurück in die Klasse, bereit, aufmerksam zu sein.“




    Infolge der Schlichtung zwischen den Eltern und den Schulvertretern hat sich die Lage in Ploieşti beruhigt. Der sogenannte Problemschüler in den Unterricht zurückgekehrt. Dank des gegenseitigen Einverständnisses funktioniert vorerst auch die schulische Eingliederung von Anemari Necşulescus Sohn.

  • Aflăm pentru tine

    Aflăm pentru tine

    Salvaţi Copiii România” derulează programul “Protecţie şi educaţie pentru copiii afectaţi de migraţia pentru muncă în străinătate, prin centre de zi” — al cărui termen de implementare este 30 septembrie 2017. Interviu cu Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv al organizaţiei.



  • Agresiunile între copii

    Agresiunile între copii

    Inocenţi, delicaţi,
    jucăuşi sau timizi, copiii, odată înscrişi la grădiniţă şi la şcoală, ies din
    mediul, deseori proteguitor, al familiei şi fac primii paşi spre crearea
    propriilor relaţii în cadrul grup mai extins. Cum se întâmplă asta şi prin ce
    transfomări trec copiii pentru a fi admişi într-un grup, pentru a-şi face
    prieteni sau pentru a câştiga admiraţia celorlalţi rămân, de obicei, fapte
    necunoscute părinţilor. Ei descoperă uimiţi o realitate care, uneori, le
    surâde, alteori, nu, cum ar fi agresivitatea dintre copii sau bullying-ul.
    Fenomen grav, prezent în orice societate, acest tip de violenţă a fost studiat
    mai amănunţit de-abia recent în România într-o cercetare sociologică coordonată
    de organizaţia non-guvernamentală Salvaţi copiii. Prima concluzie:
    agresivitatea unui copil contra altuia îşi are originea tot într-un adult. Care
    este explicaţia, aflăm de la psihologul Diana Stănculeanu: Cel mai adesea comportamentul de bullying
    este unul învăţat şi există o corelaţie destul de mare între agresiunile din
    rândul copiilor şi abuzul asupra acestora, cu precădere în mediul familial. Cu
    alte cuvinte, copiii bătuţi acasă au şanse mult mai mari ca odată ajunşi în
    mediul şcolar să ducă mai departe comportamentele violente sau, obişnuiţi fiind
    deja cu acest comportament violent, să-l tolereze cu mare uşurinţă fără să-l
    reclame, adică să devină victima perfectă.



    De aceea, din punctul
    de vedere al psihopedagogilor, într-o
    situaţie de bullying, toţi copiii – chiar şi agresorii – sunt, în realitate,
    victime. Imitând comportamentul văzut acasă, unii dintre ei îşi intimidează
    colegii prin insulte repetate, prin agresiuni fizice şi verbale planificate,
    prin excluderea din grupul de prieteni. Deşi poate apărea chiar din şcoala
    primară, violenţa aceasta de tip bullying se dezvoltă mai ales la gimnaziu şi
    la liceu. Este motivul pentru care autorii studiului coordonat de asociaţia
    Salvaţi Copiii şi-au ales respondenţii din aceste grupe de vârste, incluzând,
    de asemenea, în sondaj şi părinţi. Am stat de vorbă cu doi dintre co-autori -
    psiholoaga Diana Stănculeanu şi sociologul Ciprian Grădinaru – pentru a afla,
    mai întâi, prin ce acţiuni se manifestă concret acest tip de agresiune.

    Ciprian
    Grădinaru: Comportamente
    care privesc excluderea din grup de genul Nu te mai juca cu el, Nu mai
    participa la activităţile noastre. Apoi sunt comportamentele care presupun
    ameninţarea cu violenţă fizică sau umilirea, mergând până
    la distrugerea bunurilor personale şi finalizând cu comportamente care implică
    violenţă fizică repetată.



    Marginalizarea socială este o altă manifestare. Răspândirea de zvonuri
    răutăcioase şi minciuni este o altp formă de bullying care proliferează, mai
    ales, în mediul online. Victimele campaniilor de intimidare sunt, de regulă,
    copii altfel, diferiţi. Diana Stănculeanu: Diferenţele variază. Ele se pot referi la
    aspectul fizic şi aici sunt vizaţi copii supraponderali, cei care au o
    dizabilitate fizică evidentă, cei a căror vestimentaţie nu corespunde normei
    grupului. Apoi există diferenţe de accesorii: gadgeturi, telefoane, ghiozdane,
    etc. Este vorba, de asemenea, de diferenţe comportamentale. Uneori e suficient
    să fii mai retras, mai timid, să nu fii foarte popular în clasă, iar asta te
    poate face o victimă perfectă. Alteori e suficient să fii cel mai conştiincios,
    cel mai bun, cel mai responsabil elev din clasă, adică tocilarul, ca să
    atragi atenţia negativă a clasei. Alte ţinte sunt copiii cu probleme de
    sănătate mintală traduse în comportamente specifice, care au stângăcii sociale,
    dificultăţi emoţionale – plâng uşor, nu ştiu să-şi facă prieteni -se bâlbâie în
    faţa clasei, se înroşesc cu mare uşurinţă.



    Cifrele statistice indică, la rândul lor o discrepanţă între
    declaraţiile martorilor la bullying şi cele ale celor care au fost victime sau
    agresori. Sociologul Ciprian Grădinaru: Să începem cu excluderea din grup şi aici vedem că
    aproximativ doi din 10 copii spun că au exclus pe cineva din grup sau că au
    fost excluşi din grup. Referindu-ne la ameninţarea cu violenţă fizică şi
    umilire, tot 20% dintre copii spun că au umilit în mod repetat un alt copil sau
    pe altcineva cu vârstă similară. 29% dintre elevi spun că au fost ameninţaţi cu
    lovirea, 13% spun că au lovit ei în mod repetat un alt copil. 16% spun că au
    bătut în mod repetat pe cineva. În ceea ce le priveşte pe victime, vedem că 32%
    spun că au fost împinşi sau îmbrânciţi de alţi copii, 39% că au fost răniţi
    uşor de alţi copii, iar 16% declară că au fost bătuţi în mod repetat, acelaşi
    procent cu cei care se declară agresori. În schimb, 75% dintre copii recunosc situaţia de agresiune din şcoală, 58% o
    recunosc când are loc în clasa lor, un procent foarte ridicat – 70% – admit
    existenţa bullying-ului în mediul online, iar 50% recunosc că se întâmplă şi în
    grupul de prieteni.



    Dar poate că una dintre
    cele mai interesante informaţii relevate de studiul despre bullying este
    părerea copiilor despre implicarea adulţilor. Diana Stănculeanu: Din păcate, în sistemul românesc de educaţie,
    profesorul, cadrul didactic sau orice alt adult din şcoală, rareori, este
    perceput de către copil ca o fiind o sursă de ajutor, de soluţionare a acestor
    situaţii. Mulţi dintre copii ne vorbeau despre faptul că dacă spun despre
    aceste violenţe, sunt ei acuzaţi că pârăsc, iar un astfel de comportament nu
    este un comportament frumos. În plus, sunt profesori care declară că nu este
    treaba lor să gestioneze astfel de situaţii mai ales că bullying-ul nu prea se
    întâmplă în sala de clasă. Are loc, mai degrabă, pe culoare, în toalete, în
    curtea şcolii sau la colţul şcolii. Toate sunt locuri pe care profesorii le
    etichează ca neintrând în fişa postului lor în sensul că nu e rolul lor să fie
    acolo.



    Deşi studiul realizat de Salvaţi copiii relevă
    atât gravitatea fenomenului, cât şi întinderea lui, la nivelul Ministerului Educaţiei
    şi al inspectoratelor şcolare nu există o strategie comună de combatere a
    violenţei de tip bullying. Şi asta se întâmplă în condiţiile în care
    Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră bullying-ul alături de stilul de
    educaţie parentală cei mai mari factori de risc pentru sănătatea mintală a
    copilului şi a adolescentului.

  • Jurnal românesc – 20.11.2015

    Jurnal românesc – 20.11.2015

    Statele Unite vor rămâne un foarte puternic aliat, partener şi
    prieten al României – a afirmat joi ambasadorul american la Bucureşti,
    Hans Klemm – în cadrul unei discuţii online cu românii. El a precizat că
    Washingtonul, în calitate de partener strategic, îşi doreşte o Românie
    puternică şi sănătoasă, cu o creştere economică sustenabilă. Ambasadorul
    american a adăugat că, pentru a încuraja sosirea unor noi investiţii americane
    în Romania, este important angajamentul noului guvern de a lupta împotriva corupţiei
    şi de a îmbunătăţi mediul de afaceri. Referitor la liberalizarea vizelor
    americane, Hans Klemm a declarat că Administraţia Barack Obama încearcă să
    obţină schimbarea legislaţiei în domeniu, dar demersul este lung şi complicat. El a mai spus că prevederile
    programului Visa Waiver depind de legislaţia americană şi că există un număr de
    criterii ce trebuie îndeplinite, pentru ca o ţară să se califice pentru
    includerea în program.




    Organizaţia Salvaţi copiii! a lansat vineri,
    de Ziua Internaţională a Drepturilor Copiilor, un proiect dedicat părinţilor şi
    copiilor afectaţi de migraţia economică, dar şi persoanelor în grija cărora
    rămân copiii. Este vorba despre o linie telefonică herbline şi de o platformă
    online prin care se oferă consultanţă juridică şi psihologică. De asemenea, în
    judeţele cele mai afectate de migraţia economică vor fi derulate caravane
    locale precum şi campanii de informare. Potrivit statisticilor oficiale, peste
    70 de mii de copii au părinţii plecaţi la muncă în străinătate, dar UNICEF a
    estimat că numărul real este mult mai mare şi că se apropie de 350 de mii.




    Solidaritatea
    europeană a fost evocată de preşedintele Klaus Iohannis la Zvolen, în Slovacia,
    unde se află cel mai mare cimitir de război românesc din străinătate. Aici se
    află mormintele a 11.000 de militari români căzuţi pe frontul de luptă, pentru
    eliberarea Cehoslovaciei în cel de-al Doilea Război Mondial. Cu acest prilej
    şeful statului a decorat doi veterani slovaci în vârstă de 91, respectiv 92 de
    ani, care au luptat alături de ostaşii români pentru eliberarea ţării lor.








    Ministerul de Externe de la Bucureşti a anunţat joi
    repatrierea ultimilor doi navigatori români de pe nava ASIRAT, arestată într-un
    port din Tunisia pe 1 august, ca urmare a unui litigiu comercial ce viza
    exclusiv nava. Potrivit MAE, de la
    începutul conflictului până în prezent au fost repatriaţi, în mai multe etape,
    cei 20 de navigatori români aflaţi la bordul navei la data arestării
    acesteia. Ministerul de Externe recomandă navigatorilor români care doresc să
    lucreze pe nave ale unor proprietari şi/ sau armatori străini să se informeze
    în prealabil asupra situaţiei în care se află navele, asupra litigiilor
    comerciale în care acestea sunt implicate şi să se angajeze prin intermediul
    unor agenţii de crewing acreditate de Autoritatea Navală Română.




    Şapte
    companii româneşti din sectorul industrial au participat până pe 20 noiembrie
    la o misiune economică la Madrid şi Barcelona. Aceasta a fost organizată de
    Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, în colaborare cu Asociaţia
    Exportatorilor şi Importatorilor din România. Companiile romaneşti au
    prezentat investitorilor spanioli oferta
    de export şi cooperare în producţia de sisteme de climatizare, obiecte şi instalaţii
    sanitare, centrale pe peleţi,piscine, panouri solare şi materiale de
    construcţii.

  • Faţa periculoasă a internetului

    Faţa periculoasă a internetului

    Realitate virtuală, cu mult potenţial de comunicare şi de lărgire a cunoştinţelor, internetul are şi faţete periculoase, bine ascunse în spatele unor termeni care te iau prin surprindere. Cyberbullying, sexting şi grooming, adică hârţuire şi agresare pe internet, mesaje cu conţinut sexual şi ademenire, sunt cuvinte nou apărute în limbajul şi în viaţa copiilor, dar şi a părinţilor, odată cu creşterea nivelului de accesare a internetului printre minori. În ultimii 5 ani, vârsta medie la care un copil intră prima dată pe internet a scăzut de la 10 ani în 2010 până la 8 ani în prezent. Cum se adaptează părinţii şi educatorii la această realitate şi, mai ales, cum îi protejează pe copii de pericolele care pot apărea online sunt subiecte pe care organizaţia Salvaţi copiii” le-a abordat atât în cadrul Studiului naţional privind utilizarea Internetului în familie”, cât şi prin lansarea unui Ghid al utilizării în siguranţă a internetului”. Potrivit cercetărilor, 90% dintre copii sunt prezenţi pe o reţea socială. Principala este Facebook, dar sunt multe cazuri când un singur utilizator are deschise mai multe conturi pe diverse alte reţele. Ce fac aici copiii, aflăm de la Ciprian Grădinaru, coordonatorului studiului privind utilizarea internetului: Cât priveşte confidenţialitatea profilului de internet, am observat o scădere a profilelor private, cu aproximativ 10% comparativ cu 2013. Fetele tind să folosească mai mult profile private, comparativ cu băieţii, iar copiii din mediul rural tind să folosească profile publice sau parţial private. Ce publică pe aceste profiluri? Fotografii, nume de familie, vârsta corectă, numele şcolii. 16% dintre copii spun că au publicat adresa de acasă şi 10%, numărul de telefon. Iar marea lor majoritatea spun că folosesc internetul pentru a-şi face prieteni noi.



    55% dintre copii spun că au adăugat în lista lor de prieteni persoane necunoscute şi 10% că au trimis informaţii personale unor necunoscuţi. Odată cu aceşti necunoscuţi, pot apărea şi situaţii neplăcute, chiar pericole. 47% dintre copii afirmă că au luat legătura cu necunoscuţi pe internet şi dintre aceştia, mai bine de jumătate, s-au şi întâlnit faţă în faţă cu acele persoane. În multe cazuri, întâlnirea a fost supărătoare, iar majoritatea copiilor aleg să nu spună ce anume i-a deranjat. Cei care vorbesc despre asta menţionează violenţa de limbaj. De altfel, agresivitatea, fie ea de limbaj sau vizuală, este din ce în ce mai prezentă pe internet. Ciprian Grădinaru: 33% spun că au văzut imagini cu caracter sexual în ultimul an, majoritatea fiind vizualizate pe internet. Mai mult. 22% spun că au primit sau au văzut, în diferite contexte, mesaje cu conţinut sexual, aşa-numitele sexting”. Jumătate din cei 22% spun că li s-a trimis personal un mesaj sau o fotografie cu conţinut explicit, iar 8% declară că li s-a cerut să vorbească despre acte sexuale. Doar o mică parte a declarat că li s-a cerut un clip video sau o poză în care să-şi arate părţile intime. Întrebaţi dacă au trimis ei înşişi mesaje cu un astfel de conţinut, procentul care celor care recunosc e, evident, mai mic, doar 5%.



    Dar cum sunt supravegheaţi aceşti copii de părinţii lor? Mai bine de jumătate dintre ei declară că le permit copiilor să folosească oricând mesageria instant şi să descarce muzică sau filme. 65% spun că le dau voie copiilor să deţină un profil pe o reţea de socializare, iar 8% dintre ei le permit minorilor să comunice date personale. În ceea ce priveşte conştientizarea riscurilor la care sunt expuşi pe internet copiii lor, iată ce a aflat Ciprian Grădinaru: Întrebaţi de riscurile cu care copiii se confruntă pe internet, 41% dintre părinţi spun că copiii au fost expuşi la imagini violente, 15% că fiul sau fiica s-a întâlnit în persoană cu cineva cunoscut pe internet, 13% că fiul sau fiica a fost expusă la imagini cu caracter sexual, iar 10% că au primit mesaje tip sexting. Comparând cu datele furnizate de copii vedem că părinţii nu cunosc decât parţial ce fac copiii lor pe internet. Dacă îi întrebăm ce anume folosesc ca să monitorizeze activitatea copiilor pe internet, mulţi răspund: antivirus”. Nu cunosc programele de control parental, nu ştiu cum să blocheze anumite siteuri. O treime din părinţi ştiu că există astfel de posibilităţi.



    Nu doar la cunoştinţele de utilizare a calculatorului par a fi deficitari unii părinţi, ci şi la stabilirea unei relaţii cu copiii lor, după cum relevă Adina Codreş — Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie — vorbind despr provocările actuale.



    Provocarea prezentă o constituie faptul că nu ştim să fim părinţii acestor copii care ne-au luat-o înainte. Cred că noi, ca părinţi, nu suntem suficient de bine pregătiţi. Se vorbeşte de educaţie parentală, dar puţină lume ştie ce înseamnă educaţie parentală. E vorba de stare de neglijare. Dacă-i spui unui părinte că-şi neglijează copilul, el nu recunoaşte şi începe să spună că-i pune la dispoziţie bani, mâncare, de toate… Cu toate astea, o oră de calitate în relaţia cu copilul nu i-o pune la dispoziţie. Iar neglijare înseamnă şi atunci când părintele, poate din neştiinţă, crede că un copil e în siguranţă, dacă stă lipit de internet pe telefonul mobil sau pe laptop.



    Pentru a umple acest gol în educaţia părinţilor, dar şi a copiilor, privind comportamentul online, Fundaţia Salvaţi copiii” în parteneriat cu Ministerul Educaţiei a publicat Ghidul utilizării în siguranţă a internetului”. Viitoarea programă pentru predarea informaticii la clasele primare şi gimnaziale va cuprinde şi elemente din acest ghid, ne asigură reprezentanţii ministerului. În felul acesta, copiii vor afla cum să se bucure de beneficiile internetului fără să cadă în diverse capcane.


  • Risiken für Mütter und Kinder in Rumänien

    Risiken für Mütter und Kinder in Rumänien

    Das Wohlbefinden von Müttern und Kindern ist ein Indikator für die Wirtschaftsleistung und die Effizienz der Sozialpolitik eines Landes. Laut einer internationalen Studie der Stiftung Salvati copiii” (dt. Rettet die Kinder”), sind die Werte dieses Indikators in Rumänien leider nicht erfreulich. Diese jährliche Studie wurde über eine Zeitspanne von 15 Jahren durchgeführt, und enthält auch eine Untersuchung über Rumänien; dabei verwendete man auch Daten vom Rumänischen Institut für Statistik und von anderen europäischen Untersuchungen über den Gesundheitsstand von Müttern und Kindern. Adina Clapa, Mitglied der rumänischen Zweigstelle der Stiftung Rettet die Kinder” präsentiert die Lage basierend auf offiziellen Angaben von 2012:



    Die Studie enthält Angaben aus 178 Staaten. Die Länder Nordeuropas schneiden dabei am besten ab, mit Finnland auf Platz 1. Rumänien ist leider zum 15. Mal das Schlu‎ßlicht Europas und Nummer 65 weltweit. Zum Beispiel hat Rumänien die höchste Kindersterblichkeit, 9 pro Tausend Einwohner, fast das Doppelte im Vergleich zum europäischen Durchschnitt von 4,3 pro Tausend Einwohner. 2012 starben in Rumänien 1812 Kleinkinder unter einem Jahr. Das sind beschämende und besorgniserregende Zahlen. Die Hauptursache der hohen Kindersterblichkeit sind die Frühgeburten, verschiedene Krankheiten, Atem- oder Verdauungsstörungen, sowie Hausunfälle. Bei einer genaueren Betrachtung dieser Daten wird wohl klar, dass fast ein Drittel dieser Todesfälle hätten vermieden werden können.”



    Neben der Armut ist auch das niedrige Erziehungs- und Informationsniveau eine wichtige Ursache der Probleme der Mütter und Kinder in Rumänien. Viele Schwangere gehen nicht zu den Routinekontrollen bei der Schwangerschaftsüberwachung, und nach der Entbindung gehen sie nicht oft genug mit ihren Babys zum Arzt. Auch wenn diese erste, komplizierte Zeit im Leben eines Kindes überstanden ist, wird das Schicksal der rumänischen Kinder nicht besser. Dies ergibt sich aus einer weiteren Studie der Stiftung Rettet die Kinder”. Mehr dazu vom Stiftungsmitglied Ciprian Gradinaru:



    Die Studie wurde in allen 28 EU-Staaten durchgeführt, zuzüglich Island, Norwegen und in der Schweiz. Es ist uns aufgefallen, dass europaweit etwa 28% der Kinder und Jugendlichen unter 18 Jahren von Armut und sozialer Ausgrenzung bedroht sind. Hauptursache dafür ist das tiefe Gefälle zwischen Reich und Arm, steht in der Studie. Leider ist in Rumänien die Zahl der bedrohten Kinder und Jugendlichen viel höher, fast doppelt: etwa 52% der rumänischen Kinder befinden sich in dieser riskanten Lage. In Punkto Armut und soziale Ausgrenzung teilen sich Rumänien und Bulgarien den traurigen ersten Platz in Europa. Die Studie hebt noch eine Tatsache hervor, die für Rumänien sehr wichtig ist: obwohl in der Familie viel Arbeit geleistet wird (über den EU-Durchschnitt), leiden doch viele rumänische Kinder unter Armut. Kinder werden als erste von Armut und sozialer Ausgrenzung betroffen, um 13% mehr als Erwachsene.”



    Woher kommt aber dieses Armutsrisiko, wenn in Rumänien schwerer als in anderen EU-Ländern gearbeitet wird? Eine erste Antwort wäre die schlechte Entlohnung der Arbeit in Rumänien. Mehr dazu von Ciprian Gradinaru:



    Mit dem Indikator Arbeitsintensität” wird gemessen, wieviele Mitglieder eines Haushalts beschäftigt sind. In Rumänien müssen möglichst viele Mitglieder eines Haushaltes arbeiten, damit die Familie überleben kann. Daher auch die Kinderarbeit. Bei genaueren Betrachtung ergibt sich, dass ein Gro‎ßteil der rumänischen Kinder wirtschaftlich aktiv sind, weil sie einfach arbeiten müssen. Und auch wenn die Arbeitsintensität richtig hoch ist, wird das Armutsniveau nicht niedriger.”



    Eine weitere Nichtregierungsorganisation, World Vision, beschaeftigte sich auch mit der Beteiligung der Kinder am Unterstützen der Familie. Dazu Daniela Buzducea, Advocacy-Direktorin bei World Vision:



    In einer ersten Phase hatte das überraschend hohe Wirtschaftswachstum in Rumänien positive Wirkungen auf das Lebensniveau der rumänischen Familien, vor allem bei den Haushalten auf dem Lande. Die Anzahl der Familien, die sagten, sie würden das Allernotwendigste für ihr tägliches Leben nur schwer zusammenkriegen ist von 75% aud 66% gesunken; auf den ersten Blick war das eine erfreuliche Situation. Traurig und besorgniserregend war aber, dass die Kinder von diesem Wohlbefinden der Familie nicht profitierten. Die Prozentzahl der Kinder, die sagten, sie würden abends hungrig schlafen gehen, ist um 2% höher geworden. Und immer mehr Kinder sagen, sie würden nicht in die Schule gehen, weil sie arbeiten müssen. Es handelt sich um Arbeit im Haushalt der eigenen Familie oder bei Nachbarn, durchschnittlich 2 Stunden am Tag.”



    Die Armut, und die Tatsache, dass viele Kinder arbeiten müssen, sind auch Ursachen für den hohen Schulausfall in Rumänien. Eine Chance für diese benachteiligten Kinder wären die EU-Fonds, unter der Bedingung, dass die Gelder vernünftig und effizient verwendet werden. Eine weitere Möglichkeit wäre die Zusammmenarbeit der verschiedenen Einrichtungen: das Erziehungssystem, das Kinderschutzsystem, die Sozialämter und die Kommunalbehörden sollten sich zusammenschlie‎ßen, um den Schulausfall vorzubeugen.

  • Kampf gegen Kindersterblichkeit: Das Programm „Willkommen auf der Welt“

    Kampf gegen Kindersterblichkeit: Das Programm „Willkommen auf der Welt“

    Rumänien bleibt weiterhin auf dem ersten Platz in der Europäischen Union, was Kindersterblichkeit anbelangt, mit einer Sterberate von 9,4 zu 1000 lebendig geborenen Kinder. Die Hauptursache sind Frühgeburten. Einem Drittel dieser Sterbefälle könnte durch die Entwicklung von Unterstützungsprogrammen für Mütter und Kinder und durch die Ausstattung der Entbindungsheime mit leistungsvollen ärztlichen Geräten vorgebeugt werden, meinen Mediziner. Die Organisation Salvaţi Copiii“ (Rettet die Kinder“) hat sich vorgenommen, diese schmerzvollen Statistiken zu ändern und ist dem internationalen Programm Every one“ beigetreten, das von Save the Children International geleitet wird.



    Ziel des besagten Programms ist es, die Kindersterblichkeit und die Sterberate der Kinder unter fünf Jahren im Zeitraum 2010-2015 um 15% zu senken. In diesem Sinne hat die rumänische Tochterorganisation vor zwei Jahren ein umfangreiches Programm ins Leben gerufen: Jedes Kind zählt“. Das Programm beinhaltet auch eine Geldsammelkampagne Willkommen auf der Welt“. Bis heute haben 15 Entbindungsheime landesweit medizinische Ausrüstung erhalten, die die Ärzte bei ihren Bemühungen zur Rettung der frühgeborenen Kinder unterstützen werden. Der Gesamtwert der Finanzierungen, die Salvaţi Copiii“ letztes Jahr erhalten hat, überschreitet eine Million Lei. Diese wurden durch die Umleitung von 2% der Einkommenssteuer und durch die Gro‎ßzügigkeit verschiedener Gesellschaften und Privatpersonen, die Spenden gemacht haben, gesammelt. Au‎ßerdem haben sich 42 Angestellte und über 800 Freiwillige in verschiedenen Städten an dieser Kampagne zur Reduzierung der Kindersterblichkeit in Rumänien beteiligt.



    Am Ende des besagten Programms hat die Organisation Salvaţi Copiii“ neulich dem Krankenhaus Cantacuzino“ in der Hauptstadt einen Transportinkubator und dem Endbindungsheim Polizu ein Atemgerät im Wert von 24.000 Euro gespendet. Gabriela Alexandrescu, Exekutivvorsitzende der Organisation Salvaţi Copiii“:



    Nach unseren Hochrechnungen haben wir festgestellt, dass diese Geräte zur Rettung von 327 Babys helfen und normale Bedingungen für 380 Geburten gewährleisten werden. Dies dank der Ausstattungen, die wir bestimmten Endbindungsheimen geliefert haben. Nartürlich wollen wir weiter machen.“



    Landesweit sind die Entbindungsheime schwach ausgestattet und die Geräte haben ein Alter, die sie oft unbenutzbar machen. Hinzu kommt der Personalmangel, meint Adrian Crăciun, Leiter der Entbindungsstation des Cantacuzino-Krankenhauses in der Hauptstadt:



    Wir sind eine kleine Entbindungsstation. Wir haben nur ungefähr 2200 Geburten im Jahr, aber über 20% der hier behandelten Kinder sind Frühgeburten. Da wir eine Entbindungsstation dritten Grades sind, bekommen wir Babys mit Problemen aus anderen Entbindungsheimen. Allein letzte Woche wurden bei uns drei Neugeborene aus drei verschiedenen Krankenhäusern eingeliefert. Zwei davon werden künstlich beatmet. Leider können wir nicht immer alle empfangen, denn wir verfügen nicht über genug Plätze. Wir haben nur 9 Plätze auf der Intensivstation und oft sind diese Plätze überfüllt. Ich befürchte, dass wir sie bald nicht mehr empfangen können, denn wir werden keine Arbeitsmittel mehr haben. Leider ist es eine reale Situation, von der ich nicht wei‎ß, wie leicht wir sie überwinden können.“



    Die Unterfinanzierung bleibt auch ein ernstes Problem des rumänischen Gesundheitswesens. Der Leiter der Entbindungsstation fügte noch hinzu, dass seine Einheit dieses Jahr weniger Geld als im letzten Jahr für die vier Programme, die sie durchführt, erhalten hat — für Frühgeburten, für die Atemvirusinfektion, für Ernährungsprophilaxe und für die Aufspürung der Hörbehinderungen bei Neugeborenen.



    Letztes Jahr haben wir 4 Milliarden Lei erhalten, dieses Jahr nur 600 Millionen Lei. Das ist ein beträchtlicher Unterschied. Wir leben nun von dem, was wir letztes Jahr angelegt haben. Mit diesem Geld haben wir alles gekauft, womit wir unsere internen Angelegenheiten erledigen können. Auf einmal haben wir dann kein Geld mehr bekommen. Wir können ein frühgeborenes Baby nicht mit Luft behandeln.“



    Das Gesundheitsministerium wird 2013 landesweit 20 Entbindungsheime durch ein Programm der Weltbank sanieren und ausstatten. Dies kündigte Staatssekretär im Gesundheitsministerium Adrian Pană an:



    Dieses Sanierungs- und Ausstattungsprogramm der Entbindungsheime durch die Weltbank lief lange Zeit. Ein Teil davon wurde in den letzten Jahren zu Ende gebracht. Ein Teil läuft weiter und es finden Diskussionen für ein neues Darlehen von der Weltbank statt, um weiterhin einschlie‎ßlich in die Ausstattung der Entbindungsheime zu investieren. Ich möchte aber etwas klarstellen: Kindersterblichkeit hängt nicht nur von dem Entbindugsheim ab. Die Kindersterblichkeit ist ein komplexer Indikator, der den Entwicklungsstand einer Nation widerspiegelt. Es ist besonders wichtig, ein gut ausgestattetes Entbindungsheim zu haben, wo Mütter und Kinder sichere Gesundheitsdienstleistungen erhalten können. Es ist au‎ßerdem extrem wichtig, dass das Kind dann sein Leben auch au‎ßerhalb des Entbindungsheimes in einer sicheren Umgebung beginnt. Dafür können sowohl das Gesundheitswesen, aber auch andere Systeme extrem viel unternehmen. Und das wird sich in der Senkung der Sterblichkeitsrate bei Babys widerspiegeln.“



    Jedes Kind hat ein Recht aufs Leben. Wer kann ihm das wegnehmen?“, fragt sich die Exekutivvorsitzende der Organisation, Gabriela Alexandrescu, die weiterhin sagte, dass Salvaţi Copiii“ auch dieses Jahr die Geldsammelaktion fortsetzen wird, damit mehr Krankenstationen Austattung erhalten können, die zur Sonderbehandlung der frühgeborenen Babys notwendig ist.



    Audiobeitrag hören:





  • Campania Bun venit pe lume!

    Campania Bun venit pe lume!

    România se menţine pe primul loc în Uniunea Europeană la mortalitatea infantilă, cu o rată de 9,4 la 1000 de copii născuţi vii, cauza principală fiind naşterile premature. O treime din aceste decese ar putea fi prevenite prin dezvoltarea de programe suport pentru mame şi copii şi dotarea maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi cu echipamente medicale performante, spun medicii. Organizaţia “Salvaţi Copiii” si-a propus să schimbe aceste statistici dureroase şi s-a alăturat programului internaţional “Every one”, derulat de Save the Children International având ca scop diminuarea cu 15% a mortalităţii infantile şi a mortalităţii copiilor sub cinci ani, în perioada 2010-2015. In acest sens, organizaţia din România a demarat, în urmă cu doi ani, un amplu program — “Fiecare copil contează” — în cadrul căruia există şi o campanie de strângere de fonduri “Bun venit pe lume”. Până în prezent, din fondurile strânse, 15 maternităţi din ţară au primit echipamente medicale care vor ajuta medicii în eforturile lor de salvare a copiilor născuţi prematur. Valoarea totală a finanţărilor obţinute de Salvaţi Copiii, anul trecut, prin campania de redirecţionare a 2% din impozitul pe venit şi totodată prin generozitatea companiilor şi a persoanelor fizice care au făcut donaţii, depăşeste un milion de lei. De asemenea, 42 de angajaţi şi peste 800 de voluntari din diferite oraşe s-au implicat în această campanie pentru reducerea mortalităţii infantile din România.



    In încheierea acestui program, Organizaţia “Salvaţi Copiii” a oferit, recent, Spitalului Clinic “Cantacuzino” din capitală un incubator de transport, iar Maternităţii Polizu un ventilator pentru respiraţie, în valoare de 24.000 de euro. Gabriela Alexandrescu, Preşedinte executiv al Organizaţiei “Salvaţi Copiii”: “Am făcut nişte calcule şi am constatat că aceste echipamente vor ajuta la salvarea a 327 de bebeluşi şi vor asigura ca 380 de naşteri să se desfăşoare în condiţii normale prin dotările pe care le-am făcut anumitor maternităţi. Desigur că vrem să continuăm”.



    La nivel naţional, maternităţile sunt slab utilate iar aparatele au o vechime care deseori le fac impracticabile. La toate acestea se adaugă şi lipsa de personal, este de părere Adrian Crăciun, şef secţie Neonatologie de la Spitalul Cantacuzino din capitală: “Suntem o maternitate mică. Nu avem decât vreo 2200 de naşteri pe an, dar peste 20% dintre copiii îngrijiţi aici sunt născuţi prematur. Pentru că suntem o maternitate de nivel trei, primim, prin transfer, nou născuţi cu probleme de la alte maternităţi. Numai săptămâna trecută am primit trei nou născuţi de la trei spitale diferite, între care doi sunt cu aparatul de ventilaţie mecanică. Din păcate uneori, nu-i putem primi pe toţi pentru că nu avem locuri suficiente, sunt doar 9 locuri de terapie intensivă şi frecvent aceste locuri sunt suprasaturate şi mi-e frică pentru că, în curând, n-o să mai putem primi pentru că n-o să mai avem cu ce lucra. Este, din păcate, o situaţie reală care nu ştiu cât de uşor va fi depăşită.”



    Subfinanţarea rămâne şi ea o problemă serioasă a sistemului sanitar românesc. Seful secţiei de neonatologie a adăugat că anul acesta unitatea sanitară a primit mai puţini bani ca anul trecut pentru cele patru programe pe care le desfăşoară — pentru prematuri, pentru infecţia cu virus respirator, profilaxie nutriţională şi pentru depistarea deficienţelor de auz la nou-născuţi: “Anul trecut am primit 4 miliarde de lei, iar anul acesta 600 de milioane de lei. Este o diferenţă foarte mare. Noi trăim acuma, efectiv, din ce am acumulat anul trecut. Cu banii ăştia am cumpărat tot ce înseamnă bucătăria internă, dar, dintr-o dată, n-am mai primit bani. Nu poţi trata un nou-născut prematur cu aer.”



    Ministerul Sănătăţii va reabilita şi dota 20 de maternităţi, la nivel naţional, în 2013, printr-un program al Băncii Mondiale, a anunţat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, dr Adrian Pană: “Acest program de reabilitare şi dotare a maternităţilor prin Banca Mondială este un program care s-a derulat pe o perioadă lungă de timp. O parte din el a fost finalizat, în anii trecuţi, o parte se derulează şi există discuţii pentru un nou împrumut cu Banca Mondială pentru investiţii în continuare în ceea ce înseamnă dotare inclusiv a maternităţilor. Dar vreau să vă precizez un lucru: mortalitatea infantilă nu ţine doar de maternitate. Mortalitatea infantilă este un indicator complex care arată nivelul de dezvoltare al unei naţiuni. Este extrem de important să ai o maternitate dotată în care copilul şi mama să aibă parte de nişte servicii de sănătate sigure. Dar, de asemenea, este extrem de important ca acel copil să meargă cu siguranţă în viaţă şi în afara maternităţii şi, pentru acest lucru, atât sistemul de sănătate dar şi alte sisteme pot face extrem de mult şi acest lucru se va revedea în scăderea mortalităţii infantile”.



    “ Fiecare copil are dreptul la viaţă. Cine poate să i-l ia?” a întrebat preşedintele executiv al organizaţiei, Gabriela Alexandrescu care a precizat că Salvaţi Copiii va continua şi anul acesta strângerea fondurilor necesare pentru ca tot mai multe unităţi medicale să poată beneficia de echipamente necesare îngrijirii speciale a copiilor născuţi premature.

  • Gewalt gegen Kinder in Rumänien

    Gewalt gegen Kinder in Rumänien

    Böses Kind“, Ich arbeite umsonst für dich“, Du verdienst nichts“… Ausdrücke, die Eltern oder Erzieher manchmal aussprechen, ohne an ihre Bedeutung, noch an die Konsequenzen zu denken. Au‎ßerdem werden diese oft von körperlicher Misshandlung zuhause und in der Schule begleitet. Wie oft und von wem werden Kinder schlecht behandelt? Auf diese Fragen versucht eine neue Studie des Verbandes Salvaţi Copiii“ (Rettet die Kinder“) und der rumänischen Regierung mit dem Namen Missachtung und Misshandlung der Kinder“ zu antworten.



    Über die Ergebnisse der besagten Studie, liefert uns Psychologin Diana Stănculeanu, Programmkoordinatorin des Verbandes Salvaţi Copiii“, Einzelheiten:



    Ausgehend von einer Studie, die einer, die vor 10 Jahren durchgeführt wurde, ähnelt, weisen die Zahlen eine leichte Senkungstendenz auf. Dennoch bleiben sie auf einem besorgniserregenden Stand. Über 63% der Kinder behaupten, dass sie zuhause, als Bestandteil ihrer Erziehung, geschlagen werden. 38% der Eltern geben mit Leichtigkeit zu, dass sie auch körperliche Strafen, Misshandlungen und Demütigung bei der Erziehung ihrer Kinder anwenden. 20% der Eltern glauben fest an die Vorteile einer Ohrfeige bei der Erziehung ihrer Kinder. Auch in den Schulen sieht es nicht besser aus. Über 68% der Schüler behaupten, dass die wesentlichen Reaktionen, die sie von den Lehrkräften erhalten, wann sie etwas falsch machen, Beschimpfung, Kritik und Vorwürfe sind. 33% von ihnen sprechen über Situationen, in denen sie gedemütigt und verleumdet werden und 7% erinnern sich auch an Ohrfeigen in der Schule.“



    Die Gewalt in den Bildungseinrichtungen stellt auch für die Behörden einen Grund zur Besorgnis dar. Leider gibt es keine klare Statistik in diesem Sinne und auch keine einheitliche Kriterien zur Einstufung der Gewalttaten gegen Kinder. Diese sollen im Rahmen der künftigen Strategie zur Bekämpfung von Gewalt“ geklärt werden, die von dem Nationalen Bildungsministerium ins Leben gerufen wurde, sagt Minister Remus Pricopie selbst:



    Ich als Minister erfahre über die Mehrheit der Gewaltvorfälle aus den Medien. Unser Berichterstattungssystem ermöglicht nur eine nachträgliche Zurkenntnisnahme. Dennoch sind in den letzten Monaten eine Reihe von Statistiken veröffentlicht worden. Es gibt Landkreise, in denen 70 solcher Vorfälle, andere in denen 2500 Vorfälle in der selben Zeitspanne gemeldet wurden. Statistisch gesehen ist das unmöglich, Das hei‎ßt eigentlich, dass man nicht genau wei‎ß, wass man untersuchen muss. Jeder bewertet, was er möchte. Die besagte Strategie vesucht, die Gewalttaten einzustufen, sie umfassend zu dokumentieren und ein Echtzeit-Überwachungssystem umzusetzen. Wenn eine Gewalttat begangen wird, müssen die Schulverterter auf eine Datenbank zugreifen und dort den Vorfall in drei Zeilen erläutern. Zweitens: Wenn wir über eine bessere Einstufung des Phänomens verfügen werden, werden wir auch wissen, welche Förder- und Vorbeugungspolitik wir umsetzen müssen.“



    Gemä‎ß der vorliegenden Verfahrensweise zur Berichterstattung der Gewalttaten wurden im lezten Semester des Vorjahres ungefähr 140-160 Gewalttaten in den Schulen landesweit gemeldet. Unterdessen wurden im ersten Semester des selben Jahres allein in Bukarest rund 160 Vorfälle gemeldet. Au‎ßerdem werden alle Gewalttaten, von Übergriffen gegen Personen bis zu Verstö‎ßen gegen die Schulsicherheit, zusammengezählt. Folglich müsste der Gewaltgrad in den Schulen der Hauptstadt höher sein. Genaue Angaben können jedoch vorerst nicht geliefert werden. Au‎ßerdem sind keine Fälle von Lehrkräften bekannt, die aus dem Bildungswesen entlassen wurden, weil sie ihre Schüler körperlich oder psychisch misshandelt haben.



    Die Vorbeugung der Gewalt ist entscheidend, vor dem Hintergrund, dass der körperliche und psychische Misshandlungen oder Beschimpfungen wie böses und dummes Kind“ tiefe Spuren in der Psyche der Kinder hinterlassen. Dazu Psychologin Diana Stănculeanu:



    Ein misshandeltes Kind weist ein erhöhtes Risiko auf, in seinen Teenager-Jahren und im Erwachsenenalter psychische Störungen zu entwickeln. Wir sprechen über Angstgefühle, posttraumatisches Stresssyndrom, aggresives Verhalten, schwaches Selbstbewusstsein. Au‎ßerdem sprechen wir über eine negative Belastung der Beziehung zwischen Eltern und Kind, einer Beziehung, die eigentlich die Basis unserers Vertrauens und und unseres Zugehörigkeitsgefühls darstellen müsste. Wenn diese Beziehung beeinträchtigt wird, ist die ganze Grundlage der Erziehung und der Gesundheit des Kindes kompromittiert. Nicht zuletzt gibt es das Risiko der Übertragung eines aggresiven Vorbilds zur Problemlösung in der Gesellschaft. Wenn ein Kind zuhause lernt, dass man Konfliktsituationen nur mit Schlägen lösen kann, dann wird er das auch in der Schule, auf dem Spielplatz, in seiner Clique und weiter als Erwachsener am Arbeitsplatz, in den Liebesbeziehungen oder in der Beziehung zu seinen eigenen Kindern anwenden.“



    Möglicherweise wurde auch das heutige Verhalten der Eltern von Generation zur Generation übermittelt. Diana Stănculeanu:



    Mütter, die täglich in schwierige Situationen in Bezug auf Ihre Kinder versetzt werden, sind prädisponiert, leichte oder mittelmä‎ßige körperliche Gewalt gegen ihre Kinder anzuwenden. Die Mutter ist oft diejenige, die ihrem Kind eine leichte Ohrfeige verpasst. Der Vater, der punktuell einbezogen wird, wendet entweder den verbalen Missbrauch — Demütigung, Verleumdung — oder heftige körperliche Strafen an. Sie verhängen beispielsweise Hausarrest oder befehlen ihren Kindern, zu knien.“



    Um den Teufelskreis der Gewalt zu brechen, hat der Verband Salvaţi copiii“ die Kampagne Copiii fără etichete“ (in etwa: Kindern keinen Stempel aufdrücken“) ins Leben gerufen, die im Zeitraum März-Oktober 2013 stattfindet. Ziel der Kampagne ist es, die Gewalt durch Erziehungsmethoden zu ersetzen, die eine harmonievolle Entwicklung der Persönlichkeit der Kinder fördern. Au‎ßerdem muss die Gewalt gegen Kinder als solche anerkannt und in der Gesellschaft verurteilt werden. In diesem Sinne soll die besagte Kampagne sich auch der Unterstützung der Blogger erfreuen, die sich auf ihren Webseiten gegen die Gewalt einsetzen.



    Audiobeitrag hören:



  • Violenţa asupra copiilor

    Violenţa asupra copiilor


    Copil rău”, Muncesc degeaba pentru tine”, Nu meriţi nimic”… expresii pe care uneori, părinţii sau educatorii le rostesc fără să-şi dea seama nici de semnificaţia lor, nici de consecinţe. De asemenea, ele însoţesc, adesea, abuzul fizic exercitat acasă şi la şcoală. Cât de des sunt etichetaţi copii în felul acesta şi cine îi etichetează în felul acesta? La aceste întrebări oferă un răspuns studiul lansat recent de organizaţia Salvaţi Copiii” în colaborare cu guvernul României şi intitulat Abuzul şi neglijenţa copiilor.”




    Despre rezultatele acestui studiu, ne vorbeşte acum psihologul Diana Stănculeanu, coordonatoare de programe în cadrul organizaţiei Salvaţi Copiii”: Raportat la un studiu realizat cu o metodologie similară acum 10 ani, cifrele sunt într-o uşoară scădere. Pe de altă parte, ele rămân la un nivel îngrijorător. Peste 63% dintre copii afirmă că sunt bătuţi acasă în procesul de creştere şi educaţie. 38% dintre părinţi recunosc fără niciun fel de dificultate că utilizează pedeapsa corporală, abuzul şi umilinţa în practica de creştere a copilului. 20% din părinţi cred cu tărie în valoarea pozitivă a bătăii în educarea copilului lor. Nici în şcoli, situaţia nu e mai bună. Peste 86% dintre elevi afirmă că principalele reacţii pe care le au din partea cadrelor didactice atunci când greşesc, sunt cearta, critica şi reproşul. 33% dintre ei vorbesc de situaţii de umilinţă şi jignire din partea cadrelor didactice, iar 7% pomenesc de bătaie în şcoală.”




    Nivelul violenţei în instituţiile de învăţământ constituie, de altfel, un motiv de îngrijorare pentru autorităţi. Din păcate, nu există statistici clare în acest sens şi nici criterii unitare de catalogare a cazurilor de violenţă asupra elevilor. Toate acestea vor fi clarificate de viitoarea Strategie pentru combaterea violenţei”, iniţiată de Ministerul Educaţiei Naţionale, după cum ne asigură chiar ministrul Remus Pricopie: Eu, ca ministru, aflu despre marea majoritatea a cazurilor de violenţă din mass-media. Sistemul nostru de raportare este un sistem în care întotdeauna afli după ce evenimentul are loc. Pe de altă parte, au apărut în ultimele luni, o sumedenie de statistici. Sunt judeţe care raportează 70 de cazuri de violenţe şi judeţe care raportează 2500 de cazuri de violenţă în acelaşi interval de timp. Statistic vorbind, nu este posibil. Asta înseamnă că, de fapt, nu se ştie bine ce se măsoară. Fiecare măsoară ce vrea. Strategia încearcă să stabilească clase de acte de violenţă, să le descrie foarte bine şi să pună în practică un sistem de monitorizare în timp real. Dacă se întâmplă un act de violenţă, şcoala trebuie să intre într-o bază de date şi să scrie în trei rânduri ce s-a întâmplat acolo. Al doilea lucru: având o mai bună tipologizare a fenomenului, vom şti ce politici să promovăm şi cum să prevenim.”




    Potrivit modalităţii curente de raportare a cazurilor de violenţă, în ultimul semestru al anului trecut, la Ministerul Educaţiei s-au raportat în jur de 140-160 de cazuri de violenţă în şcoală, în toată ţara. În Bucureşti, în schimb, numai în primul semestru al acestui an au fost raportate în jur de 160. De asemenea, sunt contabilizate laolaltă toate situaţiile de violenţă, de la atac la persoană la securitatea unităţii şcolare. Prin urmare, în capitală, nivelul violenţei din şcoli ar fi mai mare. Date foarte sigure nu pot fi oferite, însă, deocamdată. De asemenea, nu sunt cunoscute cazuri de profesori daţi afară din sistemul de învăţământ pentru că şi-au abuzat fizic şi psihic elevii.




    Prevenirea violenţei este vitală în condiţiile în care abuzul fizic şi psihic, etichetările de copil rău şi prost”, lasă urme adânci în psihicul copiilor. Psihologul Diana Stănculeanu: Un copil abuzat are un risc mult mai mare de a dezvolta tulburări de sănătate mintală la vârsta adolescenţei şi la vârsta adultă. Vorbim de anxietate, depresie, sindrom post-traumatic, comportament agresiv, stimă de sine redusă. Apoi, vorbim de o încărcare negativă a relaţiei dintre părinte şi copil, relaţie care ar trebui să fie principala noastră matrice de încredere şi ataşament. În momentul în care această relaţie este compromisă, întreaga bază a educaţiei şi sănătăţii copilului este compromisă. Şi, nu în ultimul rând, există riscul replicării şi perpetuării la nivelul comunităţii a unui model agresiv de soluţionare a problemelor. Dacă un copil învaţă acasă că numai cu bătaie se rezolvă lucrurile, aşa va face şi el la şcoală, la colţul blocului, în grupul de prieteni şi mai departe ca adult la locul de muncă, în relaţiile de cuplu sau în relaţia cu propriii copii.”




    Este posibil ca şi comportamentul actual al părinţilor să fie tot transmis din generaţie în generaţie. Diana Stănculeanu: Mamele, fiind implicate zilnic în tot felul de situaţii dificile pe care le pot avea cu copii, sunt astfel predispuse să folosească violenţa fizică de nivel uşor sau moderat asupra copiilor. Mama e, de obicei, cea care altoieşte două palme la fund sau urechează copilul. Tatăl, fiind implicat mai punctual, este exponentul fie al abuzului verbal — jigniri, umilinţe, etichete -, fie al pedepselor fizice severe de tipul încuiatului în casă şi pusului în genunchi.”




    Pentru a sparge cercul vicios al violenţei, organizaţia Salvaţi copiii” a lansat campania Copiii fără etichete” ce se va derula în perioada martie-octombrie 2013. Campania urmăreşte înlocuirea practicilor violente cu metode educaţionale care să stimuleze dezvoltarea armonioasă a personalităţii copiilor. De asemenea, violenţa asupra copiilor trebuie recunoscută ca atare şi condamnată socială. În acest sens, campania Copiii fără etichete” va beneficia de ajutorul bloggerilor care vor combate violenţa pe site-urile lor.