Riscul de sărăcie sau excluziune socială reprezintă situația unei gospodării care se confruntă cu cel puțin unul dintre cele trei riscuri asociate: venituri sub pragul de sărăcie (care, în 2023, a fost de 1619 lei lunar – aproximativ 325 de euro, pe persoană), deprivare materială și socială și nivelul redus de muncă (unde adulții muncesc mai puțin de 20% din potențialul lor anual). Conform statisticilor Eurostat din 2023, locuitorii României s-au aflat pe primul loc în privința acestui risc (32%), urmați de cei ai Bulgariei (30%), Spaniei (26,5%) și Greciei (26,1%).
Mai mult, conform unui studiu realizat de Organizația Salvați Copiii, aproape unul din doi copii români (41,5%) este afectat de sărăcie și se află în risc de excluziune socială – aproape dublu față de media europeană. Alte date oferite de Eurostat mai arată că, în România – mai mult decât în orice altă țară UE – sărăcia se moștenește. Doar 4% dintre românii care cresc în familii cu educație scăzută ajung să urmeze studii universitare. Doar în Bulgaria acest procent este mai scăzut (3,9%) în vreme ce spaniolii, portughezii și grecii au cele mai mari șanse să progreseze generațional și să obțină o diplomă universitară provenind din familii fără educație superioară: 49,8%, 37,6% și, respectiv, 34,5%.
De ce o treime dintre români trăiesc în pragul sărăciei dacă, în 2023, Produsul Intern Brut al țării a crescut cu 2,4% față de 2022 și dacă ne numărăm printre europenii care petrec cel mai mare număr de ore săptămânale la muncă, 39,7 ore, comparativ cu o medie europeană de 36,4 ore?
Andrei Țăranu, politolog și profesor universitar la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), din Bucureşti, explică acest decalaj:
«La noi, creșterea economică a fost făcută în pofida și împotriva tuturor politicilor sociale. Mai mult decât atât, generația dumneavoastră a fost cea care, în 2017, a fost împotriva asistenței sociale, împotriva celor «fără dinți», dorind un fel de generație care să fie purificată complet de cei din mediul rural, din orașele mici, din tot ceea ce însemna trecutul comunist al României — și în special pensionarii. Este o imagine îngrozitoare la Iași, de unde, de altfel, mă și trag, în care tineri aruncau cu bancnote de un leu într-un bătrân pentru ca (acesta) să adune banii. Cred că acela-i momentul cel mai cumplit.»
Andrei Țăranu explică că generația problematică la care se referă sunt românii născuți după 1990, chiar după 1985, începutul Millenials. O generație care, o descrie expertul, trăiește într-o bulă economică și socială în orașele mari, care uită că există și o altă parte de Românie și care vrea să rupă orice legătură cu trecutul, fără să înțeleagă nimic din el. Politologul definește această generație drept cea a noului capitalism, „încurcată” de existența celeilalte generații, care vine din perioada tranziției de la sfârșitul comunismului și care are alte comportamente de consum și de existență:
« Toate politicile publice care s-au făcut în România după 2004 au fost făcute exclusiv în ideea dezvoltării economice. S-au dat bani pentru microîntreprinderi, pentru IMM-uri, pentru start-up-uri. Acum se investesc sume uriașe în autostrăzi, dar asistența socială și o bună parte din categoriile sociale vulnerabile sunt, pur și simplu, uitate. Iar cele care sunt scoase la suprafață, de exemplu bătrânii din diverse sate, sunt scoase mai degrabă din motive electoraliste, împotriva guvernanților care, nu-i așa, uită de străbunii noștrii, ultimii păstrători ai tradiției».
Întrebat care ar fi soluțiile pentru a redresa aceste dezechilibre sociale și economice, expertul nu este prea optimist.
« Evident, soluțiile sunt politice, nu pot fi decât politice. Și pentru asta ar fi nevoie de o masă critică, care să înțeleagă grupurile sociale și generaționale. Nu cred că va fi posibil. O bună parte dintre acești left-behinders, care fac o muncă precară, fără studii sau cu studii medii, care lucrează în domeniul construcțiilor sau în alte domenii precare, inclusiv la stat – că o parte dintre ei sunt, de exemplu, măturători (sunt considerați și ei bugetari, de care trebuie să scăpăm)… toată această categorie este astăzi în piață și susține toate aceste mișcări radical-fasciste. Evident că celelalte categorii socio-generaționale nu le vor întinde nicio mână, tocmai pentru că îi consideră dușmani, „cei care vor să ne scoată din UE, din NATO, cei care vor să arunce România în aer…”. Oamenii ăștia nu vor să arunce România în aer, dar, pur și simplu, nu mai pot trăi în ea».
Expertul consideră că 2004 a fost un moment decisiv, care a divizat și mai mult diferitele categorii sociale și că media poartă pe umeri o mare parte de responsabilitate. Susține că, în goana după senzaționalism, presa omite să prezinte contextul mai larg în care au loc tragedii, cazuri de deviere comportamentală și situații de criminalitate, cel mai adesea asociate zonelor cu risc crescut de sărăcie și excluziune socială. Aceste așa-numite „pungi de sărăcie”, exploatate de presă, sunt acele zone ale țării și categorii de populație uitate, pentru care nu se iau măsuri de reducere a diferențelor față populația privilegiată din marile orașe.
