România este unul dintre cei mai mari
producători de sare din lume, iar exploatarea sării este o ocupaţie foarte
veche. Salinele sunt o atracţie turistică tot mai răspândită, iar proprietăţile
aerului salin au dus la apariţia speleoterapiei şi a climatoterapiei,
tratamente în subteran, în peşteri şi în mine de sare. Astăzi intrăm în câteva
dintre cele mai renumite saline din România.
Începem călătoria noastră în judeţul
Bacău, în staţiunea turistică Târgu
Ocna. Exploatarea sării în forma actuală a început în Târgu Ocna de mult timp,
cam de prin 1967, însă turismul ia o altă turnură în anul 2005. A fost anul
când a fost pusă în valoare biserica Sfânta Varvara, spune Ilie Ion, directorul
Salinei Târgu Ocna. Aceasta fusese construită în anul 1992, în
baza unui proiect al salariaţilor Salina Târgu Ocna, în şase luni. La vremea
respectivă, a fost un monument unic, atât în Europa cât şi în România. Pentru a
o vedea, turistul va coborî 240 de metri în subteran, unde se desfăşoară baza
noastră de turism şi de agrement, pe o suprafaţă de 13 mii de metri pătraţi. Oferim condiţii optime pentru relaxare, mişcare pe terenurile de
minifotbal, baschet, tenis de câmp, tenis de masă. În acelaşi timp, se pot
trata şi afecţiunile respiratorii. Lacul cu apă sărată, existent aici, cascada,
completează cu succes un peisaj fascinant. Pentru copii, am amenajat spaţii de
joacă dotate cu leagăne, tobogane, balansoare. Mai mult, pentru micuţii
vizitatori, am încercat să adoptăm o serie de jocuri mecanice sau biliard, să
asigurăm spaţii pentru mini biciclete, iar în viitor vom asigura şi spaţii
pentru skateboard şi patine cu rotile.
În baza de turism se poate vedea, în
continuare, Muzeul Sării, continuă Ilie Ion, directorul Salinei Târgu Ocna: În cadrul acestuia, putem vedea date
despre geneza şi evoluţia exploatării, dar, totodată, şi despre prelucrarea
sării. Putem citi despre virtuţile sale terapeutice şi putem admira exponate
interesante, ce amintesc despre un trecut impresionant al exploatărilor de sare
de la Târgu Ocna, a căror tradiţie datează încă din 1380. De-a lungul anilor
ne-au trecut pragul vizitatori de pe toate continentele. Toată lumea rămâne
profund impresionată. Puţini turişti străini au avut ocazia să viziteze o
salină. În România sunt mai multe, de aceea nouă ni se par de multe ori foarte
interesante. Însă turiştii străini îşi împărtăşesc impresiile cu mare emoţie
după o vizită în subteran. Am avut ocazia să discut cu nişte japonezi, de exemplu.
Am discutat printr-un translator, iar dacă
acesta nu reuşea pe deplin să scoată în evidenţă emoţia pe care o trăiau
acei vizitatori din Japonia, am rămas impresionat de expresia feţei lor şi de
privirile lor.
Ne îndreptăm spre
nordul României, spre judeţul Suceava, localitatea Cacica. Aceasta a fost
menţionată în documente pentru prima dată în secolul al XVIII-lea. La Cacica,
administraţia austriacă a deschis o exploatare intensivă şi eficientă a sării.
Sarea se exploata sub formă de blocuri, prin tăiere manuală, iar prima cameră
de exploatare a sării geme a apărut la o adâncime de 27 de metri. Din jurul
anului 1817, a început exploatarea zăcământului. Ioana Croitoriu, ghid la
salina Cacica. Cacica înseamnă raţă în limba polonă. A fost
un teren mlăştinos cu multe raţe sălbatice, iar polonezii i-au pus acest nume.
Specialiştii estimează că aici avem rezerve de sare pentru încă 500 de ani.
Exploatarea a început în anul 1791. Avem aici o capelă mică, ortodoxă, cu
câteva sculpturi în sare. La 38 de metri adâncime avem un lac artificial. Pe
marginea acestuia se formează cristale de sare. Acolo se află şi o bărcuţă cu
care minerii, în timpul liber, îşi plimbau copiii, nepoţii. La 41 de metri
adâncime avem o sală de bal, unde minerii făceau baluri şi petreceri. Ea poartă
numele Agripa Popescu, care a fost primul director general. Apoi, se coboară la
75 de metri, unde, la început, a fost şi depozitul de brânză. Fiind o
temperatură constantă, de zece grade, brânza se păstra foarte bine în mină.
Acum este amenajat un teren de sport pentru cei care vin la tratament, cei
bolnavi de astm, cu afecţiuni ale aparatului respirator. Există, de asemenea,
şi spaţii de joacă pentru copii.
Ultima noastră oprire este în
Transilvania. Considerând că aşezările vechi de aici datează încă din anii
1100, Praidul se clasifică drept o aşezare relativ tânără, fiind
atestată din anul 1564. Însă e cea mai mare comună din judeţul Harghita. În
ciuda peisajului montan frumos şi al aspectului arhaic, Praidul este cunoscut
mai ales pentru salină, un adevărat oraş subteran. Conform ultimelor date
comunicate de administraţia salinei din Praid, numărul turiştilor a crescut cu
35 de mii în acest an, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Iar
media celor care coboară în subteran este cuprinsă între 3.000 şi 4.000
de persoane pe zi. Peisajul subteran este impresionant spune Seprodi Zoltan,
directorul salinei Praid. Se intră cu un autobuz. Traseul
acestui autobuz în subteran este de 1,2 km. Coboară cam 100 de metri de la
suprafaţă. De acolo, turiştii merg pe scări. Sunt 240 de trepte pe care le
parcurg pentru a ajunge într-o cameră mai veche. Aceasta are un sistem de
galerii în lungime de aproximativ 600 de metri, cu 20 de metri lăţime.
Înălţimea este de 14 metri. Aceste dimensiuni sunt impresionante. Turiştii
străini, în proporţie de 80% sunt din Ungaria. Restul sunt turişti din toate
ţările din Europa, chiar şi din Asia am avut grupuri, din America. Intrând în
contact cu ei, aflăm că sunt uimiţi de ceea ce se află în subteran. Tuturor
ascultătorilor dvs. vreau să le trimit un mesaj. Aici sunt bineveniţi şi, dacă
vor să rămână cu gura căscată, atunci, să treacă pragul Praidului şi al
salinei.
În speranţa că v-am convins de ineditul unui sejur prin salinele
României, vă aşteptăm şi data viitoare cu o nouă destinaţie.
