Tag: Secretele bucătăriei româneşti

  • Mâncăruri din ciuperci

    Mâncăruri din ciuperci

    Pentru astăzi ne-am propus să vă prezentăm
    câteva dintre mâncărurile din ciuperci pe care le puteţi întâlni în România. În
    multe dintre zonele României, în special acolo unde pot fi recoltate din
    pădure, ciupercile sunt utilizate direct pentru mâncăruri sau sunt conservate,
    de obicei în oţet, fiind servite drept salate.

    Una
    dintre cele mai răspândite reţete de mâncare de ciuperci necesită următoarele
    ingrediente: 1 kg de ciuperci, unt sau ulei, 3 cepe de mărime mijlocie, sare,
    mărar sau pătrunjel verde. Ciupercile sunt curăţate, spălate şi tăiate felii
    subţiri, la fel ca şi ceapa. Apoi ciupercile sunt puse la foc potrivit, într-un
    vas cu ulei sau cu unt. Sunt adaugate apoi ceapa şi puţină apă sau vin, iar din
    când în când trebuie amestecată această compoziţie din cratiţă. Spre final,
    cînd această compoziţie devine mai groasă, se pot adăuga fie puţină smântână
    care dă o culoare deschisă acestei mâncări, fie suc de roşii sau chiar roşii,
    în prealabil curăţate de pieliţe şi de seminţe. Înainte de a fi luată de pe
    foc, în această mâncare este adăugată verdeaţă tocată mărunt: mărar dacă am
    folosit smântână sau pătrunjel în cazul sosului tomat.


    Un
    alt preparat, cu aspect estetic, îl reprezintă ciupercile umplute. Pentru a-l
    realiza, avem nevoie de nişte ciuperci ceva mai mari. După curăţarea
    ciupercilor, pălăriile acestora sunt puse într-o tavă la cuptor şi sunt lăsate
    la foc potrivit până când încep să se înmoaie. Separat, picioarele ciupercilor,
    precum şi ciupercile mai mici, sunt tocate şi călite împreună cu o ceapă, de
    asemenea tocată mărunt, la fel ca şi la prima reţetă prezentată astăzi. Apoi,
    din această umplutură pe care am obţinut-o, punem câte puţin în fiecare pălărie
    de ciupercă, împreună cu puţin pătrunjel verde tocat. Introducem din nou tava
    în cuptor, unde ciupercile mai sunt ţinute încă un sfert de oră la foc
    potrivit.


    În
    pădurile din Bucovina sunt des întâlniţi hribii, o ciupercă cu o pălărie
    gălbuie-brună şi cu piciorul alb şi gros (Boletus edulis), care este utilizată
    în multe mâncăruri pe care le puteţi găsi în meniurile restaurantelor din
    această zonă. Cu ajutorul acestui ingredient se prepară borş bucovinean de
    hribi, tocăniţă de hribi proaspeţi, ciulama de hribi, pilaf de hribi sau chiar
    salată de hribi. Încheiem cu modul de preparare a salatei de hribi. În primul
    rând, trebuie călite în ulei două cepe, tocate mărunt. Ceapa călită trebuie
    stinsă în puţin vin. Pentru salată mai avem nevoie de un kilogram de ardei
    capia, care trebuie puşi la copt şi care trebuie curăţaţi de seminţe şi de
    coajă. Se pune la fiert, în apă cu sare, un kilogram de hribi. Apoi, hribii
    trebuie scurşi de zeamă, tăiaţi în feliuţe subţiri şi apoi amestecaţi cu ardeii
    copţi şi cu ceapa călită. Acestei compoziţii i se adaugă câteva frunze de
    dafin, câteva boabe de piper şi sare,
    după care trebuie ţinută la foc câteva minute pentru ca să se amestece aromele.