Radio România Internațional

Tag: slanina

  • După pomana porcului

    După pomana porcului

    Mai sunt doar câteva zile până la Ignat (20 decembrie),
    ziua în care în România are loc sacrificarea rituală a porcului, din care
    urmează să fie obţinute preparate tradiţionale pentru masa de Crăciun.
    În această zi, este pregătită, în mod tradițional, aşa-numita pomană a
    porcului. Este mâncarea oferită celor care au participat la sacrificarea
    rituală, pentru că această activitate care presupune și tranșarea porcului
    durează câteva ore și se desfășoară în aer liber. De aceea, până când este
    pregătită pomana porcului, se mai serveşte o ţuică fiartă sau un pahar de vin
    fiert.

    Pomana porcului se pregătește într-un vas de tuci (fontă) în care se
    pune puţină osânză, acea grăsime care se adună din cavitatea abdominală a
    porcului şi din care se obţine și untură. După topirea grăsimii, în untura
    încinsă punem cubuleţe de carne crudă (costiţă, fleică şi pulpă), puţin ficat
    de porc şi lăsăm să se rumenească puţin. Adăugăm apă şi lăsăm să fiarbă
    înăbuşit, la foc potrivit, circa jumătate de oră, amestecând din când în când.
    Curăţăm o căpăţână de usturoi, iar căţeii de usturoi, tăiaţi mărunt, îi adăugăm
    în vasul de tuci. Spre final, presărăm o linguriţă de cimbru uscat şi turnăm
    puţin vin roşu, condimentăm cu piper şi punem sare după gust. Aceasta este
    pomana porcului, care se serveşte caldă, împreună cu mămăligă şi cu un pahar de
    vin roşu.


    În
    următoarele zile se fac preparatele tradiţionale pentru masa de Crăciun, precum
    jumări, caltaboş, piftie, lebăr, slănina, şunca semiafumată, cârnaţi şi sarmale
    în foi de varză. Jumările sunt aceste bucăţi de slănină puse la topit, la foc
    mic, într-un vas de fontă, cunoscut şi sub numel de tuci. La topit pot fi puse
    şi bucăţi de grăsime de pe burta porcului, caz în care se obţin acele jumări
    care conţin şi straturi subțiri de carne. Se amestecă periodic în vasul de tuci
    şi, după ce bucăţile de slănină au devenit transparente, întregul conţinut este
    turnat printr-o sită în recipientul în care urmează a fi păstrată. Untura se
    scurge încet, iar în sită vor rămâne jumările, puse pe platoul de aperitive
    reci de la masa de Crăciun, alături de şorici, slănină proaspătă, şuncă afumată,
    lebăr şi caltaboş. Aceste jumări pot fi consumate împreună cu mămăligă, cu ouă
    ochiuri şi cu brânză.



    În gospodăriile tradiţionale, jumările sunt păstrate, în mod obişnuit,
    în borcane, deasupra lor turnându-se un strat de untură, care are rol de
    protecţie. În acelaşi mod pot fi păstraţi cârnaţii prăjiţi, precum şi bucăţi de
    carne prăjită, în vase mai mari în care, peste toate acestea, se toarnă untură.
    Este aşa-numita carne la garniţă, care poate fi consumată la zile bune după ce a
    fost prăjită în untură. Aceste recipiente în care se păstrează untura,
    jumările, cârnaţii şi carnea prăjită trebuie depozitate în încăperi răcoroase.

  • După pomana porcului

    După pomana porcului

    Mai sunt doar câteva zile până la Ignat (20 decembrie),
    ziua în care în România are loc sacrificarea rituală a porcului, din care
    urmează să fie obţinute preparate tradiţionale pentru masa de Crăciun.
    În această zi, este pregătită, în mod tradițional, aşa-numita pomană a
    porcului. Este mâncarea oferită celor care au participat la sacrificarea
    rituală, pentru că această activitate care presupune și tranșarea porcului
    durează câteva ore și se desfășoară în aer liber. De aceea, până când este
    pregătită pomana porcului, se mai serveşte o ţuică fiartă sau un pahar de vin
    fiert.

    Pomana porcului se pregătește într-un vas de tuci (fontă) în care se
    pune puţină osânză, acea grăsime care se adună din cavitatea abdominală a
    porcului şi din care se obţine și untură. După topirea grăsimii, în untura
    încinsă punem cubuleţe de carne crudă (costiţă, fleică şi pulpă), puţin ficat
    de porc şi lăsăm să se rumenească puţin. Adăugăm apă şi lăsăm să fiarbă
    înăbuşit, la foc potrivit, circa jumătate de oră, amestecând din când în când.
    Curăţăm o căpăţână de usturoi, iar căţeii de usturoi, tăiaţi mărunt, îi adăugăm
    în vasul de tuci. Spre final, presărăm o linguriţă de cimbru uscat şi turnăm
    puţin vin roşu, condimentăm cu piper şi punem sare după gust. Aceasta este
    pomana porcului, care se serveşte caldă, împreună cu mămăligă şi cu un pahar de
    vin roşu.


    În
    următoarele zile se fac preparatele tradiţionale pentru masa de Crăciun, precum
    jumări, caltaboş, piftie, lebăr, slănina, şunca semiafumată, cârnaţi şi sarmale
    în foi de varză. Jumările sunt aceste bucăţi de slănină puse la topit, la foc
    mic, într-un vas de fontă, cunoscut şi sub numel de tuci. La topit pot fi puse
    şi bucăţi de grăsime de pe burta porcului, caz în care se obţin acele jumări
    care conţin şi straturi subțiri de carne. Se amestecă periodic în vasul de tuci
    şi, după ce bucăţile de slănină au devenit transparente, întregul conţinut este
    turnat printr-o sită în recipientul în care urmează a fi păstrată. Untura se
    scurge încet, iar în sită vor rămâne jumările, puse pe platoul de aperitive
    reci de la masa de Crăciun, alături de şorici, slănină proaspătă, şuncă afumată,
    lebăr şi caltaboş. Aceste jumări pot fi consumate împreună cu mămăligă, cu ouă
    ochiuri şi cu brânză.



    În gospodăriile tradiţionale, jumările sunt păstrate, în mod obişnuit,
    în borcane, deasupra lor turnându-se un strat de untură, care are rol de
    protecţie. În acelaşi mod pot fi păstraţi cârnaţii prăjiţi, precum şi bucăţi de
    carne prăjită, în vase mai mari în care, peste toate acestea, se toarnă untură.
    Este aşa-numita carne la garniţă, care poate fi consumată la zile bune după ce a
    fost prăjită în untură. Aceste recipiente în care se păstrează untura,
    jumările, cârnaţii şi carnea prăjită trebuie depozitate în încăperi răcoroase.

  • Prepararea slăninii

    După
    sacrificarea tradiţională în ziua de Ignat, în gospodăriile româneşti porcul nu era
    consumat integral în perioada Crăciunului. Preparate precum slănină, cârnaţi şi
    şuncă au fost conservate dintotdeauna prin sărare, prăjire şi afumare astfel
    încât să poată fi consumate până spre primăvară.


    Slănina
    este un preparat tradiţional nu
    numai în România, ci şi în Europa centrală şi de est. De altfel, în ţări precum
    Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia, Slovenia, Macedonia, termenul este
    identic sau foarte apropiat din punct de vedere fonetic. Slănina se obţine din
    grăsimea cu şorici de pe spatele sau de burta porcului şi se poate consuma
    imediat în stare proaspătă. Pentru o perioadă de timp mai mare, slănina poate
    fi păstrată într-o ladă cu sare. Slănina maturată se obține după aproape o lună
    din momentul sacrificării porcului. După ce a fost tăiată în fâșii, slănina de
    pe spate trebuie frecată cu sare de
    bucătărie după care se așează într-un butoi, unele lângă altele, pentru a nu
    prinde aer. Recipientul cu slănină se păstrează la rece timp de două săptămâni,
    după care bucățile se scot, se freacă din nou cu sare și se așează în recipient
    în ordine inversă. După alte două săptămâni, slănina este maturată și poate fi
    consumată.


    Slănina poate fi
    conservată prin afumare după ce a fost ținută în saramură, un amestec de apă cu
    sare, proporţia fiind de două linguri de sare la un litru de apă. După
    dizolvarea sării prin fierberea apei, se adaugă usturoi pisat, piper boabe şi
    piper măcinat, cimbru şi foi de dafin. Fâşiile de slănină sunt aşezate într-o
    oală sau într-un butoi, iar peste ele se toarnă saramura rece şi se păstrează
    astfel pentru circa 3 săptămâni. După aceea, slănina este conservată prin
    afumare.


    În Transilvania se
    obişnuieşte ca slănina să fie fiartă în apă cu sare şi cu diverse condimente
    sau în zeamă de varză. În saramură sau în zeama de varză se adaugă boabe de
    piper şi două foi de dafin. Slănina trebuie lăsată la fiert până când furculiţa
    intră uşor în ea. Fâşiile de slănină sunt puse apoi la presat între două
    funduri de lemn. După ce s-a scurs, pe fâşiile de slănină se întinde o pastă de
    usturoi, iar apoi sunt date cu boia de ardei. Slănina astfel preparată se
    păstrează într-un loc răcoros. Pe vremuri, când nu existau frigidere, produsele
    afumate din porc erau puse la păstrare într-o cameră răcoroasă unde nu se făcea
    focul.

    În satele săseşti din Transilvania, slănina era păstrată chiar în
    incinta bisericii fortificate, în interiorul unui turn de apărare. Aproape în
    fiecare biserică fortificată din Transilvania există aşa-numitul Turn al
    Slăninii, în care fiecare familie din sat avea propriile cârlige în care îşi
    atârna preparatele din porc. În Turnul Slăninii se intra doar o singură dată pe
    săptămână, duminica, după încheierea slujbei, pentru a se păstra răcoarea dată
    de blocurile de gheaţă, acoperite cu paie şi aflate în interior. Aceste blocuri
    de gheaţă erau tăiate în perioada iernii şi se topeau lent în Turnul Slăninii.


  • Prepararea slăninii

    După
    sacrificarea tradiţională în ziua de Ignat, în gospodăriile româneşti porcul nu era
    consumat integral în perioada Crăciunului. Preparate precum slănină, cârnaţi şi
    şuncă au fost conservate dintotdeauna prin sărare, prăjire şi afumare astfel
    încât să poată fi consumate până spre primăvară.


    Slănina
    este un preparat tradiţional nu
    numai în România, ci şi în Europa centrală şi de est. De altfel, în ţări precum
    Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia, Slovenia, Macedonia, termenul este
    identic sau foarte apropiat din punct de vedere fonetic. Slănina se obţine din
    grăsimea cu şorici de pe spatele sau de burta porcului şi se poate consuma
    imediat în stare proaspătă. Pentru o perioadă de timp mai mare, slănina poate
    fi păstrată într-o ladă cu sare. Slănina maturată se obține după aproape o lună
    din momentul sacrificării porcului. După ce a fost tăiată în fâșii, slănina de
    pe spate trebuie frecată cu sare de
    bucătărie după care se așează într-un butoi, unele lângă altele, pentru a nu
    prinde aer. Recipientul cu slănină se păstrează la rece timp de două săptămâni,
    după care bucățile se scot, se freacă din nou cu sare și se așează în recipient
    în ordine inversă. După alte două săptămâni, slănina este maturată și poate fi
    consumată.


    Slănina poate fi
    conservată prin afumare după ce a fost ținută în saramură, un amestec de apă cu
    sare, proporţia fiind de două linguri de sare la un litru de apă. După
    dizolvarea sării prin fierberea apei, se adaugă usturoi pisat, piper boabe şi
    piper măcinat, cimbru şi foi de dafin. Fâşiile de slănină sunt aşezate într-o
    oală sau într-un butoi, iar peste ele se toarnă saramura rece şi se păstrează
    astfel pentru circa 3 săptămâni. După aceea, slănina este conservată prin
    afumare.


    În Transilvania se
    obişnuieşte ca slănina să fie fiartă în apă cu sare şi cu diverse condimente
    sau în zeamă de varză. În saramură sau în zeama de varză se adaugă boabe de
    piper şi două foi de dafin. Slănina trebuie lăsată la fiert până când furculiţa
    intră uşor în ea. Fâşiile de slănină sunt puse apoi la presat între două
    funduri de lemn. După ce s-a scurs, pe fâşiile de slănină se întinde o pastă de
    usturoi, iar apoi sunt date cu boia de ardei. Slănina astfel preparată se
    păstrează într-un loc răcoros. Pe vremuri, când nu existau frigidere, produsele
    afumate din porc erau puse la păstrare într-o cameră răcoroasă unde nu se făcea
    focul.

    În satele săseşti din Transilvania, slănina era păstrată chiar în
    incinta bisericii fortificate, în interiorul unui turn de apărare. Aproape în
    fiecare biserică fortificată din Transilvania există aşa-numitul Turn al
    Slăninii, în care fiecare familie din sat avea propriile cârlige în care îşi
    atârna preparatele din porc. În Turnul Slăninii se intra doar o singură dată pe
    săptămână, duminica, după încheierea slujbei, pentru a se păstra răcoarea dată
    de blocurile de gheaţă, acoperite cu paie şi aflate în interior. Aceste blocuri
    de gheaţă erau tăiate în perioada iernii şi se topeau lent în Turnul Slăninii.


  • Pomana porcului

    Pomana porcului

    Mai sunt doar
    câteva zile până la Ignat (20 decembrie), ziua în care în România are loc sacrificarea rituală a porcului care urmează să fie preparat pentru masa de Crăciun. Preparate tradiţionale pentru
    masa de Crăciun sunt caltaboşul, piftia, lebărul, slănina, şunca semiafumată,
    cârnaţii şi sarmalele, însă trebuie menţionat că porcul nu este consumat
    integral în perioada Sărbătorii Crăciunului, de pe urma acestuia rămânând
    slănină şi şuncă, produse conservate prin afumare, cârnaţi şi carne prăjită,
    puse la păstrare în borcane cu untură. Prepararea
    tuturor acestor produse în propria gospodărie este un motiv de mândrie, însă
    dincolo de poarta gospodăriei se poate transforma într+o adevărată competiţie.
    O astfel de competiţie au iniţiat-o, cu foarte mulţi ani în urmă, jurnaliştii
    unei redacţii din Timişoara.

    De la înfruntarea din redacţia bănăţeană, unde
    fiecare a venit cu cârnaţii acasă sţa ajuns apoi la o competiţie deschisă, pe
    două secţiuni, una pentru cei care fac cârnaţi în propria gospodărie
    pentru consumul propriu şi alta pentru întreprinzătorii care produc cârnaţi în
    scopul comercializării. Timpul de
    preparare a cârnaţilor bănăţeni este de circa o oră. Avem nevoie de circa 2 kg
    de carne de porc şi de jumătate de kg de slănină, de o căpăţână de usturoi, de
    o lingură de boia dulce, de coriandru uscat, de piper râşnit, sare şi de supă
    de oase. Carnea de porc şi slănina, tăiate in cuburi, se trec prin maşina de
    tocat, după care se amestecă cu usturoiul pisat, cu toate celelalte condimente
    şi cu puţină supă de oase pentru a se omogeniza. După aceea, se umplu maţele cu
    această compoziţie, iar în continuare cârnatii sunt lăsaţi la zvântat şi apoi
    sunt puşi la afumat. Se pot consuma ca atare sau prăjiţi în ulei sau untură
    alături de o răchie de Banat.


    Primul pas până la acea competiţie este sacrificarea
    rituală a porcului, ocazie cu care este pregătită aşa-numita pomană a porcului, oferită
    celor care au participat la această operaţiune. Cum ajungem la pomana porcului, un preparat
    necesar după atâta muncă şi, eventual, după ţuica fiartă care este servită
    tradiţional atunci când tranşarea se face în aer liber? Într-un vas de tuci
    (fontă) se pune puţină osânză, acea grăsime care se adună din cavitatea
    abdominală a porcului şi din care se obţine untura.

    După ce se topeşte
    grăsimea, în untura încinsă punem cubuleţe de carne crudă (costiţă, fleică şi
    pulpă), puţin ficat de porc şi lăsăm să se rumenească puţin. Adăugăm apă şi
    lăsăm să fiarbă înăbuşit, la foc potrivit, circa jumătate de oră, amestecând
    din când în când. Curăţăm o căpăţână de usturoi, iar căţeii de usturoi, tăiaţi
    mărunt, îi adăugăm în vasul de tuci. Spre final, presărăm o linguriţă de cimbru uscat şi turnăm puţin vin roşu, condimentăm cu piper şi
    punem sare după gust. Aceasta este pomana porcului, care se serveşte caldă,
    împreună cu mămăligă şi cu un pahar de vin roşu.

  • Pomana porcului

    Pomana porcului

    Mai sunt doar
    câteva zile până la Ignat (20 decembrie), ziua în care în România are loc sacrificarea rituală a porcului care urmează să fie preparat pentru masa de Crăciun. Preparate tradiţionale pentru
    masa de Crăciun sunt caltaboşul, piftia, lebărul, slănina, şunca semiafumată,
    cârnaţii şi sarmalele, însă trebuie menţionat că porcul nu este consumat
    integral în perioada Sărbătorii Crăciunului, de pe urma acestuia rămânând
    slănină şi şuncă, produse conservate prin afumare, cârnaţi şi carne prăjită,
    puse la păstrare în borcane cu untură. Prepararea
    tuturor acestor produse în propria gospodărie este un motiv de mândrie, însă
    dincolo de poarta gospodăriei se poate transforma într+o adevărată competiţie.
    O astfel de competiţie au iniţiat-o, cu foarte mulţi ani în urmă, jurnaliştii
    unei redacţii din Timişoara.

    De la înfruntarea din redacţia bănăţeană, unde
    fiecare a venit cu cârnaţii acasă sţa ajuns apoi la o competiţie deschisă, pe
    două secţiuni, una pentru cei care fac cârnaţi în propria gospodărie
    pentru consumul propriu şi alta pentru întreprinzătorii care produc cârnaţi în
    scopul comercializării. Timpul de
    preparare a cârnaţilor bănăţeni este de circa o oră. Avem nevoie de circa 2 kg
    de carne de porc şi de jumătate de kg de slănină, de o căpăţână de usturoi, de
    o lingură de boia dulce, de coriandru uscat, de piper râşnit, sare şi de supă
    de oase. Carnea de porc şi slănina, tăiate in cuburi, se trec prin maşina de
    tocat, după care se amestecă cu usturoiul pisat, cu toate celelalte condimente
    şi cu puţină supă de oase pentru a se omogeniza. După aceea, se umplu maţele cu
    această compoziţie, iar în continuare cârnatii sunt lăsaţi la zvântat şi apoi
    sunt puşi la afumat. Se pot consuma ca atare sau prăjiţi în ulei sau untură
    alături de o răchie de Banat.


    Primul pas până la acea competiţie este sacrificarea
    rituală a porcului, ocazie cu care este pregătită aşa-numita pomană a porcului, oferită
    celor care au participat la această operaţiune. Cum ajungem la pomana porcului, un preparat
    necesar după atâta muncă şi, eventual, după ţuica fiartă care este servită
    tradiţional atunci când tranşarea se face în aer liber? Într-un vas de tuci
    (fontă) se pune puţină osânză, acea grăsime care se adună din cavitatea
    abdominală a porcului şi din care se obţine untura.

    După ce se topeşte
    grăsimea, în untura încinsă punem cubuleţe de carne crudă (costiţă, fleică şi
    pulpă), puţin ficat de porc şi lăsăm să se rumenească puţin. Adăugăm apă şi
    lăsăm să fiarbă înăbuşit, la foc potrivit, circa jumătate de oră, amestecând
    din când în când. Curăţăm o căpăţână de usturoi, iar căţeii de usturoi, tăiaţi
    mărunt, îi adăugăm în vasul de tuci. Spre final, presărăm o linguriţă de cimbru uscat şi turnăm puţin vin roşu, condimentăm cu piper şi
    punem sare după gust. Aceasta este pomana porcului, care se serveşte caldă,
    împreună cu mămăligă şi cu un pahar de vin roşu.

  • Preparate de Crăciun

    Preparate de Crăciun

    Este un Crăciun atipic în timpul căruia, din cauza
    pandemiei, nu mai pot fi respectate unele tradiţii, precum cea de reunire a
    familiei extinse la masa de Crăciun. Aceasta nu înseamnă că pe masa de Crăciun
    nu vor fi produse tradiţionale precum slănină, caltaboş, şuncă, lebăr, piftie,
    cârnaţi proaspeţi şi sarmale.


    Slănina este un preparat tradiţional nu numai în România, ci şi în Europa centrală
    şi de est. De altfel, în ţări precum Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia,
    Serbia, Slovenia, Macedonia, termenul este identic sau foarte apropiat din
    punct de vedere fonetic. Slănina se obţine din grăsimea cu şorici de pe spatele
    sau de burta porcului şi se poate consuma imediat în stare proaspătă. Pentru o
    perioadă de timp mai mare, slănina poate fi păstrată într-o ladă cu sare.

    Slănina poate fi păstrată, de asemenea, în saramură, un amestec de apă cu sare,
    proporţia fiind de două linguri de sare la un litru de apă. După dizolvarea
    sării prin fierberea apei, se adaugă usturoi pisat, piper boabe şi piper
    măcinat, cimbru şi foi de dafin. Fâşiile de slănină sunt aşezate într-o oală
    sau într-un butoi, iar peste ele se toarnă saramura rece şi se păstrează astfel
    pentru circa 3 săptămâni. După aceea, slănina este conservată prin afumare,
    după care este tăvălită prin boia de ardei.

    Tot pe platoul de aperitive se mai
    află şi caltaboştul. Este asemănător cârnatului, iar ca înveliş se foloseşte
    intestinul gros, la fel ca la lebăr, o denumire locală care provine cel mai
    probabil de la cuvântul german leberwurst, un cârnat preparat din ficat şi
    grăsime. Caltaboşul este umplut cu organe de porc, tocate: ficat, splină,
    rinichi şi inimă. În compoziţie se adaugă orez, ceapă tocată mărunt, piper
    negru măcinat, nucşoară şi ienibahar, condimente, de asemenea, măcinate, câteva
    boabe de piper şi sare după gust.


    Chiar dacă nu mai sacrifică
    porcul ca odinioară,
    destui români din mediul urban păstrează această tradiţie de a pregăti cârnaţi în casă. Cârnaţii se consumă împreună cu friptură de porc la tavă, cu varză călită
    sau cu puire de cartofi, ca fel principal.

    Prepararea cârnaţilor este destul de
    simplă. Avem nevoie de 2 kg de
    carne de porc, de preferat pulpă sau fleică
    deoarece are şi puţină grăsime, de un kg de carne
    de vită, de usturoi şi de condimente: piper, cimbru, boia de
    ardei. În cazul în care carnea nu are grăsime, adăugăm şi puţină slănină. Carnea şi slănina sunt tocate, iar apoi
    amestecate cu puţină supă de carne, cu sare şi cu diferite condimente.

    De
    obicei, cârnaţii pregătiţi în perioada Crăciunului sunt consumaţi imediat, iar
    în acest caz adăugăm usturoi pisat, cimbru şi piper, precum şi sare, după gust.
    Amestecul trebuie lăsat câteva ore la rece, iar după aceea urmează umplerea
    maţelor, răsucirea acestora la o distanţă de 10 … 15 centimetri, obţinându-se
    astfel cârnaţii. În continuare, şirurile de cârnaţi trebuie atârnate pe sfoară
    şi lăsate la rece, pentru a se zvânta, timp de câteva ore. Aceşti cârnaţi pot
    fi preparaţi la grătar sau prăjiţi în ceaun sau tigaie, în untură sau în ulei.

  • Preparate de Crăciun

    Preparate de Crăciun

    Este un Crăciun atipic în timpul căruia, din cauza
    pandemiei, nu mai pot fi respectate unele tradiţii, precum cea de reunire a
    familiei extinse la masa de Crăciun. Aceasta nu înseamnă că pe masa de Crăciun
    nu vor fi produse tradiţionale precum slănină, caltaboş, şuncă, lebăr, piftie,
    cârnaţi proaspeţi şi sarmale.


    Slănina este un preparat tradiţional nu numai în România, ci şi în Europa centrală
    şi de est. De altfel, în ţări precum Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia,
    Serbia, Slovenia, Macedonia, termenul este identic sau foarte apropiat din
    punct de vedere fonetic. Slănina se obţine din grăsimea cu şorici de pe spatele
    sau de burta porcului şi se poate consuma imediat în stare proaspătă. Pentru o
    perioadă de timp mai mare, slănina poate fi păstrată într-o ladă cu sare.

    Slănina poate fi păstrată, de asemenea, în saramură, un amestec de apă cu sare,
    proporţia fiind de două linguri de sare la un litru de apă. După dizolvarea
    sării prin fierberea apei, se adaugă usturoi pisat, piper boabe şi piper
    măcinat, cimbru şi foi de dafin. Fâşiile de slănină sunt aşezate într-o oală
    sau într-un butoi, iar peste ele se toarnă saramura rece şi se păstrează astfel
    pentru circa 3 săptămâni. După aceea, slănina este conservată prin afumare,
    după care este tăvălită prin boia de ardei.

    Tot pe platoul de aperitive se mai
    află şi caltaboştul. Este asemănător cârnatului, iar ca înveliş se foloseşte
    intestinul gros, la fel ca la lebăr, o denumire locală care provine cel mai
    probabil de la cuvântul german leberwurst, un cârnat preparat din ficat şi
    grăsime. Caltaboşul este umplut cu organe de porc, tocate: ficat, splină,
    rinichi şi inimă. În compoziţie se adaugă orez, ceapă tocată mărunt, piper
    negru măcinat, nucşoară şi ienibahar, condimente, de asemenea, măcinate, câteva
    boabe de piper şi sare după gust.


    Chiar dacă nu mai sacrifică
    porcul ca odinioară,
    destui români din mediul urban păstrează această tradiţie de a pregăti cârnaţi în casă. Cârnaţii se consumă împreună cu friptură de porc la tavă, cu varză călită
    sau cu puire de cartofi, ca fel principal.

    Prepararea cârnaţilor este destul de
    simplă. Avem nevoie de 2 kg de
    carne de porc, de preferat pulpă sau fleică
    deoarece are şi puţină grăsime, de un kg de carne
    de vită, de usturoi şi de condimente: piper, cimbru, boia de
    ardei. În cazul în care carnea nu are grăsime, adăugăm şi puţină slănină. Carnea şi slănina sunt tocate, iar apoi
    amestecate cu puţină supă de carne, cu sare şi cu diferite condimente.

    De
    obicei, cârnaţii pregătiţi în perioada Crăciunului sunt consumaţi imediat, iar
    în acest caz adăugăm usturoi pisat, cimbru şi piper, precum şi sare, după gust.
    Amestecul trebuie lăsat câteva ore la rece, iar după aceea urmează umplerea
    maţelor, răsucirea acestora la o distanţă de 10 … 15 centimetri, obţinându-se
    astfel cârnaţii. În continuare, şirurile de cârnaţi trebuie atârnate pe sfoară
    şi lăsate la rece, pentru a se zvânta, timp de câteva ore. Aceşti cârnaţi pot
    fi preparaţi la grătar sau prăjiţi în ceaun sau tigaie, în untură sau în ulei.

  • Cârnaţi bănăţeni

    Cârnaţi bănăţeni


    Sârbii din Banat au sărbătorit în această săptămână Crăciunul pe
    stil vechi, cu mâncăruri specifice. În Banat trăiesc multe comunităţi etnice,
    iar multiculturalitatea poate fi
    observată şi în gastronomie, unde există influenţe maghiare şi austriece. Gastronomia
    Banatului este apropiată
    de cea din Transilvania, însă în Banat întâlnim şi influenţe meridionale
    datorită apropierii geografice de Grecia şi Italia, dar mai cu seamă datorită
    vecinătăţii cu Serbia. Bucătăria bănăţeană se remarcă prin mâncăruri cu multe
    grăsimi. Se foloseşte preponderent carnea de porc, de vită sau de pui, legumele sunt
    călite în untură sau în ulei, iar la sosuri se foloseşte făina pentru ca
    acestea să fie mai consistente.


    Din
    zestrea gastronomică a Banatului fac parte şi cârnaţii. Unii dintre ei
    având chiar denumirea de origine a acestei provincii. Cârnaţii bănăţeni seamănă
    la culoare cu un sortiment similar din Transilvania, care au de asemenea,
    denumire de origine. Aşa-numiţii cârnaţi ardeleneşti, mai groşi şi mai lungi, sunt făcuţi din carne de porc ceva mai grasă, cu usturoi şi cu alte condimente. Mai existăşi aşa-numiţii cârnaţi secuieşti, produşi în partea estică a Transilvaniei, la care se mai adaugă,
    eventual, carne de vită şi, în mod obligatoriu, boia. Aceştia au o culoare
    roşiatică pronunţată din cauza procesului de afumare la care au fost supuşi
    pentru a putea fi păstraţi o perioadă mai îndelungată.



    Cârnaţii bănăţeni au un aspect asemănător numai
    că pentru prepararea lor se foloseşte numai carne de porc. Avem nevoie de circa 2 kg
    de carne de porc şi de jumătate de kg de slănină. Ne mai trebuie şi
    condimente: o căpăţână de usturoi, o lingură de boia dulce, coriandru uscat şi
    piper măcinat. Ne mai trebuie şi puţină supă de oase. Carnea de porc şi slănina, tăiate in cuburi, se
    trec prin maşina de tocat. Tocătura se amestecă cu
    usturoiul pisat, cu toate celelalte condimente şi cu puţină supă de oase pentru
    a se omogeniza. Cu această compoziţie, în
    care am mai adăugat şi sare după gust, umplem maţele de
    porc şi modelăm cârnaţii,
    astfel încât să
    îî potrivim la o lungime de circa 40 de cm, după care îi lăsăm la zvântat.
    Aceşti cârnaţi trebuie puşi apoi la afumat. Pot fi consumaţi ca
    atare sau prăjiţi în ulei sau untură

  • Cârnaţi bănăţeni

    Cârnaţi bănăţeni


    Sârbii din Banat au sărbătorit în această săptămână Crăciunul pe
    stil vechi, cu mâncăruri specifice. În Banat trăiesc multe comunităţi etnice,
    iar multiculturalitatea poate fi
    observată şi în gastronomie, unde există influenţe maghiare şi austriece. Gastronomia
    Banatului este apropiată
    de cea din Transilvania, însă în Banat întâlnim şi influenţe meridionale
    datorită apropierii geografice de Grecia şi Italia, dar mai cu seamă datorită
    vecinătăţii cu Serbia. Bucătăria bănăţeană se remarcă prin mâncăruri cu multe
    grăsimi. Se foloseşte preponderent carnea de porc, de vită sau de pui, legumele sunt
    călite în untură sau în ulei, iar la sosuri se foloseşte făina pentru ca
    acestea să fie mai consistente.


    Din
    zestrea gastronomică a Banatului fac parte şi cârnaţii. Unii dintre ei
    având chiar denumirea de origine a acestei provincii. Cârnaţii bănăţeni seamănă
    la culoare cu un sortiment similar din Transilvania, care au de asemenea,
    denumire de origine. Aşa-numiţii cârnaţi ardeleneşti, mai groşi şi mai lungi, sunt făcuţi din carne de porc ceva mai grasă, cu usturoi şi cu alte condimente. Mai existăşi aşa-numiţii cârnaţi secuieşti, produşi în partea estică a Transilvaniei, la care se mai adaugă,
    eventual, carne de vită şi, în mod obligatoriu, boia. Aceştia au o culoare
    roşiatică pronunţată din cauza procesului de afumare la care au fost supuşi
    pentru a putea fi păstraţi o perioadă mai îndelungată.



    Cârnaţii bănăţeni au un aspect asemănător numai
    că pentru prepararea lor se foloseşte numai carne de porc. Avem nevoie de circa 2 kg
    de carne de porc şi de jumătate de kg de slănină. Ne mai trebuie şi
    condimente: o căpăţână de usturoi, o lingură de boia dulce, coriandru uscat şi
    piper măcinat. Ne mai trebuie şi puţină supă de oase. Carnea de porc şi slănina, tăiate in cuburi, se
    trec prin maşina de tocat. Tocătura se amestecă cu
    usturoiul pisat, cu toate celelalte condimente şi cu puţină supă de oase pentru
    a se omogeniza. Cu această compoziţie, în
    care am mai adăugat şi sare după gust, umplem maţele de
    porc şi modelăm cârnaţii,
    astfel încât să
    îî potrivim la o lungime de circa 40 de cm, după care îi lăsăm la zvântat.
    Aceşti cârnaţi trebuie puşi apoi la afumat. Pot fi consumaţi ca
    atare sau prăjiţi în ulei sau untură

  • Pomana porcului

    Pomana porcului

    Mai sunt doar câteva zile până la Ignat (20
    decembrie), ziua în care în România are loc sacrificarea rituală a porcului care urmează
    să fie preparat pentru masa de Crăciun.
    Preparate tradiţionale pentru masa de Crăciun sunt caltaboşul, piftia, lebărul,
    slănina, şunca semiafumată, cârnaţii şi sarmalele, însă trebuie menţionat că
    porcul nu este consumat integral în perioada Sărbătorii Crăciunului, de pe urma
    acestuia rămânând slănină şi şuncă, produse conservate prin afumare, cârnaţi şi
    carne prăjită, puse la păstrare în borcane cu untură.



    În gospodăriile din
    Transilvania, provincie unde carnea de porc are o pondere mai mare în consum,
    sunt sacrificaţi doi porci, unul înainte de Crăciun, celălalt după Anul Nou. La
    sacrificarea rituală a porcului este tradiţia de a pregăti aşa-numita pomană a
    porcului, o mâncare oferită celor care au participat la această operaţiune.


    Cum ajungem la pomana porcului, un preparat
    necesar după atâta muncă şi, eventual, după ţuica fiartă care este servită
    tradiţional atunci când tranşarea se face în aer liber? Într-un vas de tuci
    (fontă) se pune puţină osânză, acea grăsime care se adună din cavitatea
    abdominală a porcului şi din care se obţine untura. După ce se topeşte
    grăsimea, în untura încinsă punem cubuleţe de carne crudă (costiţă, fleică şi
    pulpă), puţin ficat de porc şi lăsăm să se rumenească puţin. Adăugăm apă şi
    lăsăm să fiarbă înăbuşit, la foc potrivit, circa jumătate de oră, amestecând
    din când în când. Curăţăm o căpăţână de usturoi, iar căţeii de usturoi, tăiaţi
    mărunt, îi adăugăm în vasul de tuci. Spre final, presărăm o linguriţă de cimbru uscat şi turnăm puţin vin roşu, condimentăm cu piper şi
    punem sare după gust. Aceasta este pomana porcului, care se serveşte caldă,
    împreună cu mămăligă şi cu un pahar de vin roşu.

  • Pomana porcului

    Pomana porcului

    Mai sunt doar câteva zile până la Ignat (20
    decembrie), ziua în care în România are loc sacrificarea rituală a porcului care urmează
    să fie preparat pentru masa de Crăciun.
    Preparate tradiţionale pentru masa de Crăciun sunt caltaboşul, piftia, lebărul,
    slănina, şunca semiafumată, cârnaţii şi sarmalele, însă trebuie menţionat că
    porcul nu este consumat integral în perioada Sărbătorii Crăciunului, de pe urma
    acestuia rămânând slănină şi şuncă, produse conservate prin afumare, cârnaţi şi
    carne prăjită, puse la păstrare în borcane cu untură.



    În gospodăriile din
    Transilvania, provincie unde carnea de porc are o pondere mai mare în consum,
    sunt sacrificaţi doi porci, unul înainte de Crăciun, celălalt după Anul Nou. La
    sacrificarea rituală a porcului este tradiţia de a pregăti aşa-numita pomană a
    porcului, o mâncare oferită celor care au participat la această operaţiune.


    Cum ajungem la pomana porcului, un preparat
    necesar după atâta muncă şi, eventual, după ţuica fiartă care este servită
    tradiţional atunci când tranşarea se face în aer liber? Într-un vas de tuci
    (fontă) se pune puţină osânză, acea grăsime care se adună din cavitatea
    abdominală a porcului şi din care se obţine untura. După ce se topeşte
    grăsimea, în untura încinsă punem cubuleţe de carne crudă (costiţă, fleică şi
    pulpă), puţin ficat de porc şi lăsăm să se rumenească puţin. Adăugăm apă şi
    lăsăm să fiarbă înăbuşit, la foc potrivit, circa jumătate de oră, amestecând
    din când în când. Curăţăm o căpăţână de usturoi, iar căţeii de usturoi, tăiaţi
    mărunt, îi adăugăm în vasul de tuci. Spre final, presărăm o linguriţă de cimbru uscat şi turnăm puţin vin roşu, condimentăm cu piper şi
    punem sare după gust. Aceasta este pomana porcului, care se serveşte caldă,
    împreună cu mămăligă şi cu un pahar de vin roşu.

  • Mâncăruri din Apuseni

    Mâncăruri din Apuseni

    Spre deosebire de
    celelalte provincii româneşti, Transilvania se remarcă prin preparatele cu
    multe calorii, în care predomină carnea de porc. Gastronomia este influenţată de specificul zonei, de podiş sau de munte,
    unde muncile în gospodărie presupun un efort fizic mai mare, cum este cazul în
    Munţii Apuseni, efort care trebuie echilibrat cu mâncăruri consistente. Carnea
    de porc şi de oaie, varza, cartofii şi produsele derivate din lapte sunt
    folosite mult în bucătăriile din Apuseni. Se foloseşte destul de mult untură,
    iar şunca, slănina afumată, ceapa şi pâinea de casă, însoţite de un pahar de
    palincă sunt consumate frecvent, dacă
    nu chiar zilnic. Ciorbele cu carne se aromează cu tarhon, iar supele se fac cu
    găluşte sau cu tăiţei de casă. Pâinea se face în mod tradiţional din făină de
    grîu şi din cartofi.


    O mâncare consistentă
    este mămăliga toponită, asemănătoare bulzului din zona Munteniei sau a
    Bucovinei. I se mai spune şi mămăligă în straturi. Se pregăteşte într-o tavă,
    într-o cratiţă sau într-un vas de lut. Avem nevoie de cârnaţi, pe care îi tăiem
    în bucăţi mici şi de carne de porc, pe care o tăiem în cubuleţe, toate acestea
    rumenindu-le într-un ceaun. Separat, facem o mămăligă moale din care întindem
    un strat subţire într-un vas, uns în prealabil cu grăsimea în care am rumenit
    carnea şi cârnaţii. Deasupra acestui prim strat de mămăligă, împrăştiem carnea,
    cârnaţii şi nişte jumări de porc, după care întindem un nou strat de mămăligă,
    peste care punem nişte brânză sărată de oaie, sfărâmată sau rasă, acoperită
    apoi de un nou strat de mămăligă. Deasupra ultimului strat de mămăligă se poate
    întinde un ou bătut şi se lasă la copt. După ce s-a rumenit, înainte de a o
    servi, turnăm deasupra şi puţină smântână.


    Un alt preparat
    specific are şi denumirea de origine: tocană moţească, cu carne de porc şi cu cârnaţi, după numele celor care
    trăiesc în Apuseni. Avem nevoie de un kg de carne de porc, de jumătate de kg de
    cârnaţi afumaţi, de 3 … 4 cepe şi de doi ardei graşi. Ceapa, tocată mărunt, o
    călim puţin în ulei sau, dacă respectăm reţeta moţească, în untură sau
    unsoare cum se mai spune în Apuseni. Adăugăm carnea tăiată în cubuleţe,
    precum şi cârnaţii tăiaţi rondele. Lăsăm totul la prăjit ca să se rumenească
    puţin, apoi turnăm apă şi lăsăm la fiert. După ce a scăzut zeama, adăugăm
    puţină smântănă, boia de ardei şi sare, după gust. Se serveşte imediat, cu un
    pahar de vin roşu, demisec, la temperatura camerei.

  • Mâncăruri din Apuseni

    Mâncăruri din Apuseni

    Spre deosebire de
    celelalte provincii româneşti, Transilvania se remarcă prin preparatele cu
    multe calorii, în care predomină carnea de porc. Gastronomia este influenţată de specificul zonei, de podiş sau de munte,
    unde muncile în gospodărie presupun un efort fizic mai mare, cum este cazul în
    Munţii Apuseni, efort care trebuie echilibrat cu mâncăruri consistente. Carnea
    de porc şi de oaie, varza, cartofii şi produsele derivate din lapte sunt
    folosite mult în bucătăriile din Apuseni. Se foloseşte destul de mult untură,
    iar şunca, slănina afumată, ceapa şi pâinea de casă, însoţite de un pahar de
    palincă sunt consumate frecvent, dacă
    nu chiar zilnic. Ciorbele cu carne se aromează cu tarhon, iar supele se fac cu
    găluşte sau cu tăiţei de casă. Pâinea se face în mod tradiţional din făină de
    grîu şi din cartofi.


    O mâncare consistentă
    este mămăliga toponită, asemănătoare bulzului din zona Munteniei sau a
    Bucovinei. I se mai spune şi mămăligă în straturi. Se pregăteşte într-o tavă,
    într-o cratiţă sau într-un vas de lut. Avem nevoie de cârnaţi, pe care îi tăiem
    în bucăţi mici şi de carne de porc, pe care o tăiem în cubuleţe, toate acestea
    rumenindu-le într-un ceaun. Separat, facem o mămăligă moale din care întindem
    un strat subţire într-un vas, uns în prealabil cu grăsimea în care am rumenit
    carnea şi cârnaţii. Deasupra acestui prim strat de mămăligă, împrăştiem carnea,
    cârnaţii şi nişte jumări de porc, după care întindem un nou strat de mămăligă,
    peste care punem nişte brânză sărată de oaie, sfărâmată sau rasă, acoperită
    apoi de un nou strat de mămăligă. Deasupra ultimului strat de mămăligă se poate
    întinde un ou bătut şi se lasă la copt. După ce s-a rumenit, înainte de a o
    servi, turnăm deasupra şi puţină smântână.


    Un alt preparat
    specific are şi denumirea de origine: tocană moţească, cu carne de porc şi cu cârnaţi, după numele celor care
    trăiesc în Apuseni. Avem nevoie de un kg de carne de porc, de jumătate de kg de
    cârnaţi afumaţi, de 3 … 4 cepe şi de doi ardei graşi. Ceapa, tocată mărunt, o
    călim puţin în ulei sau, dacă respectăm reţeta moţească, în untură sau
    unsoare cum se mai spune în Apuseni. Adăugăm carnea tăiată în cubuleţe,
    precum şi cârnaţii tăiaţi rondele. Lăsăm totul la prăjit ca să se rumenească
    puţin, apoi turnăm apă şi lăsăm la fiert. După ce a scăzut zeama, adăugăm
    puţină smântănă, boia de ardei şi sare, după gust. Se serveşte imediat, cu un
    pahar de vin roşu, demisec, la temperatura camerei.

  • Varză à la Huedin

    Varză à la Huedin

    Mâncărurile pe bază de
    carne de porc şi varză, dulce sau murată, sunt des întâlnite în bucătăria
    românească. Dacă am realiza un top al acestor mâncăruri, pe primul loc ar
    figura, cu siguranţă, sarmalele, o mâncare revendicată de mai multe popoare din
    Balcani şi din Europa centrală. Pe locul secund ar fi, probabil, varza à la Cluj. Nimeni nu ştie
    de ce se numeşte aşa, însă este unul dintre cele mai gustoase preparate gastronomice întâlnite în Transilvania. Are
    aceleaşi ingediente ca şi sarmalele de varză cu carne, însă umplutura este, cum se
    spune, la vedere.

    Varza trebuie tocată mărunt, însă această mâncare se pregăteşte
    ceva mai repede în comparaţie cu sarmalele, pentru că nu mai este nevoie să
    răsucim foile de varză în jurul grămăjoarelor de carne tocată. Ar fi greu de
    stabilit ce preparat ar urma într-un top al popularităţii, pentru că există
    multe alte mâncăruri din varză şi carne, cu denumire de origine. În partea de
    sud a României întâlnim varză cu carne muntenească sau varză cu carne ca la
    Giurgiu, iar în Transilvania, nu departe de Cluj, s-ar pregăti, conform unei
    mai vechi cărţi cu reţete, varză à la Huedin sau, sub o denumire care explică totul,
    slănină afumată cu varză ca la Huedin.


    Avem nevoie de o varză de un kg … un kg şi
    jumătate, pe care o curăţăm, o spălăm şi o tăiem în şase sau opt părţi egale.
    Luăm o bucată de slănină sau şuncă afumată, nu mai mare de jumătate de kg şi o
    tăiem în felii subţiri pe care le rumenim într-o cratiţă împreună cu una … două cepe tocate mărunt.

    În aceeaşi cratiţă
    adăugăm doi morcovi, o rădăcină de pătrunjel şi una de păstârnac, toate
    legumele fiind tăiate în rondele subţiri, precum şi o ţelină, tăiată cubuleţe.
    Stingem acest amestec cu puţină apă, lăsăm să dea în câteva clocote, după care
    turnăm totul peste varza aflată deja în cratiţă. Se condimentează cu puţin
    piper negru măcinat şi cu un cuişor şi se introduce în cuptor la foc mic,
    pentru circa 45 de minute. Se porţionează, se toarnă puţină
    smântână deasupra şi se
    serveşte caldă cu mămăligă şi cu un ardei iute.