Radio România Internațional

Tag: spectacol

  • Zilele Maramureşului

    Zilele Maramureşului

    Cea de-a doua ediţie a Zilelor Maramureşului s-a
    desfăşurat în perioada 6-8 mai anul acesta în mai multe instituţii din Baia
    Mare. Tradiţii, muzică şi gastronomie populară i-au invitat pe vizitatori să le
    cunoaştem în amănunt la ele acasă. De această dată, în Maramureş, unde sunt
    sărbătorite costumul popular, prin paradă de prezentare şi ateliere de cusut şi
    pictură pe material textil, tradiţiile culinare, prin degustări de produse
    tradiţionale şi folclorul zonei, prin participarea mai multor artişti populari.


    Astfel, la Muzeul de Mineralogie Victor Gorduza
    s-au prezentat lucrări despre ariile naturale protejate, biodiversitate,
    geodiversitate şi despre reprezentarea Reţelei Natura 2000 în Transilvania. La
    Palatul Administrativ Baia Mare, cadre universitare, cercetători, muzeografi şi
    etnologi au vorbit despre portul tradiţional, despre simbolistica acestuia şi
    despre caracteristicile portului din Maramureş.


    Dana Buzura Gagniuc, purtător de cuvânt la
    Consiliul Judeţean Maramureş, ne-a spus cum s-a desfăşurat ediţia din acest an: În acest an toată manifestarea s-a derulat sub semnul costumului
    tradiţional, pentru că, pentru prima oară, în acest an s-a legiferat
    sărbătorirea costumului naţional. Şi s-a început cu un simpozion dedicat
    acestei zile. A doua zi de manifestări a fost concentrată toată activitatea în
    Muzeul Satului din Baia Mare, unde am avut un festival al dacilor liberi şi o
    serie de tradiţii şi obiceiuri din satele maramureşene. S-a putut vedea o nuntă
    tradiţională ca la Groşii-Ţibleşului, au fost demonstraţii de gătit, a fost
    spectacol de dimineaţa până seara, am avut şi un târg al meşterilor populari şi
    un târg de minerale, ştiut fiind că Maramureşul este o zonă minieră şi cu o
    tradiţie deosebită în acest sens.



    Organizatorii, Muzeul de Etnografie şi Artă
    Populară Maramureş şi Consiliul Judeţean Maramureş, au gândit acest eveniment
    în două etape; o primă parte care s-a desfășurat la Consiliul Judeţean
    Maramureş, a doua parte fiind în Muzeul Satului.


    Unul dintre momentele de atracţie a Zilelor
    Maramureşului, desfăşurat la Muzeul Satului, l-a reprezentat Festivalul dacilor
    liberi. Vine cu detalii Dana Buzura Gagniuc, purtător de cuvânt la Consiliul
    Judeţean Maramureş: Festivalul dacilor liberi este o
    manifestare în care se readuc pe tapet tradiţiile de acum 2000 de ani; olăritul
    ca acum 2000 de ani, ţesutul, confecţionarea zalelor. Sunt un grup de istorici
    din Baia Mare şi Cluj care vin îmbrăcaţi în costume ca pe vremea dacilor şi
    care fac aceste demonstraţii de meşteşuguri şi, de asemnea, ca un punct de
    atracţie pentru copii, prezintă luptele dintre daci şi romani.



    Ce alte momente au fost evidenţiate, ne-a spus tot
    Dana Buzura Gagniuc, purtător de cuvânt la Consiliul Judeţean Maramureş: Nunta tradiţională! În Maramureş, în satele arhaice, nunta încă se mai
    desfăşoară cu ritualul specific. Am avut sâmbătă nunta din Groşii Ţibleşului,
    deci din zona Lăpuşului, iar duminică am avut nuntă tradiţională ca la Petrova,
    deci două obiceiuri diferite, costumaţii diferite. În primul rând diferă
    costumele, în al doilea rând, zona Groşii Ţibleşului, este o zonă cu o uşoară interferenţă
    de Bistriţa, diferă muzica, diferă strigăturile de nuntă, pentru miri şi
    mireasă. De asemenea, din zona Petrova, s-a venit cu obiceiul jucatului găinii,
    care a fost spectaculos, cu colaci împodobiţi altfel, cu steagurile împodobite
    altfel, cu mireasa care are un alt fel de voal. Hora diferă, dacă la Groşii
    Ţibleşului este joc de doi la nuntă, la Petrova este şi joc roată, horă.



    Alt reper al culturii locului s-a manifestat prin
    demonstraţii de gătit tradiţional ale gospodinelor maramureşene, iar
    gospodăriile din Muzeul Satului au fost toate animate de momente artistice,
    ne-a mai spus interlocutoarea noastră:
    S-au gătit sarmale, s-a gătit balmuş (mâncarea
    principală a ciobanilor, constând din mămăliga servită cu lapte, brânză, caş,
    urdă, cu jintiţă dulce sau acră), s-au gătit gogoşi ca în Maramureş. De
    asemenea, fiecare gospodărie din Muzeul Satului a fost populată cu câte un
    grup. Am avut grupul de copii de la Palatul Copiilor, care au avut ateliere de
    meşteşuguri, cusut, cioplit, pictură pe sticlă, şi a fost extrem de populată
    acea curte. De asemenea, am avut o curte cu elevii de la Şcoala Populară de Artă,
    din Baia Mare, care au avut câte un spectacol foarte consistent de muzică
    populară. În paralel, la o scenă amenajată în Muzeu, toate formaţiile şi toate
    ansamblurile prezente au susţinut momente artistice. Sâmbătă seara a fost o
    paradă a portului popular, pe străzile municipiului Baia Mare.



    La manifestările organizate cu ocazia Zilelor
    Maramureşului au fost prezenţi mulţi invitați, atât din Maramureș, cât și din
    București, Cluj Napoca, Zalău și Satu Mare, care fie au prezentat lucrări
    științifice, fie s-au bucurat doar de aspecte din viaţa localnicilor prezentate
    aici.

  • Gala Premiilor UNITER

    Gala Premiilor UNITER

    Unul dintre cele mai importante programe ale Uniunii Teatrale din
    România (UNITER), iniţiat şi coordonat de actorul Ion Caramitru, preşedintele
    Uniunii, Gala Premiilor UNITER a ajuns la a 24-a ediţie. Evenimentul a fost
    găzduit pe 9 mai de Teatrul Regina Maria din Oradea, într-una dintre cele mai
    frumoase săli de teatru din România.
    Proiectul clădirii a fost întocmit de renumita firmă de arhitecţi Fellner şi
    Helmer din Viena – aspectul exterior îmbină stilul neoclasic cu elemente
    neorenascentiste şi neobaroce, în timp ce finisajele şi ornamentaţiile
    interioare se impun printr-un accentuat ton rococo.


    Gala Premiilor UNITER se desfăşoară anual,
    începând din 1991, în cadrul ei acordându-se distincţiile Uniunii pentru
    fiecare an calendaristic încheiat. Decernarea premiilor
    se face după principiul nominalizărilor stabilite de un juriu de selecţie.
    Dintre aceste nominalizări, un alt juriu decide, în seara Galei, prin vot
    secret, câştigătorul pentru fiecare dintre cele 11 categorii. Ultimele în
    programul Galei Premiilor UNITER, şi cele mai aşteptate, sunt Premiile pentru
    Cel mai bun regizor şi Cel mai bun spectacol. Cel mai bun regizor al anului
    2015 a fost desemnat Radu Afrim, cotat de mulţi ani drept unul dintre cei mai
    buni regizori români, cu o estetică cu totul specială, dar care, deşi a mai
    fost nominalizat, nu a mai primit acest premiu din 2007. Spectacolul care I-a
    adus nominalizarea şi premiul, Tihna, după Attila Bartis, a fost pus în scenă
    la Compania Tompa Miklós a Teatrului Naţional Târgu-Mureş.

    Radu
    Afrim: Este foarte
    bun spectacolul. Are deja o grămadă de premii, de participări la festivaluri. E
    un punct de vizibilitate maximă pentru secţia maghiară de la Târgu Mureş. Asta
    este pentru mine o mare bucurie şi cred că şi pentru ei. Actorii, cu sau fără
    premii, sunt fabuloşi! E o trupă extraordinar de disponibilă. Dacă această
    echipă nu m-ar fi inspirat la maxim, dacă aceşti oameni n-ar fi fost de un
    talent incredibil sau de o disponibilitate sau dacă ei nu mergeau până în
    pânzele albe cu mine, eu nu puteam să primesc acest premiu. Nu este un
    spectacol atât de afrimian ca altele pentru că nu este atât de iconoclastic. Am
    avut o dramatizare în faţă şi un text pe care trebuia să-l prezint cât mai
    aproape de adevărul lui şi cât mai aproape de forma lui. Deci nu m-am jucat
    atât de mult cum mă joc cu clasicii sau cu ale texte mai puţin bune ca acest
    roman al lui Attila Bartis.



    Premiul la categoria Cel mai bun
    spectacol a fost înmânat de celebra actriţă Jacqueline Bisset directorului
    Teatrului Naţional Cluj-Napoca, Mihai Măniuţiu, pentru Clasa noastră, de
    Tadeusz Słobodzianek, în regia lui László Bocsárdi. Mihai Măniuţiu:
    Nu poţi să faci cel mai bun
    spectacol doar cu o regie foarte inteligentă sau inventivă şi fără actori. Nu
    poţi să faci cel mai bun spectacol doar cu o coregrafie sau o scenografie
    interesantă, inovatoare. Dacă nu ai pe scenă carnea şi sângele, trupa, actorii
    cei mai buni nu vei reuşi să faci cel mai bun spectacol al anului. Aşa că
    pentru mine, ca director de teatru, important este că mi s-a confirmat ceea ce
    simţeam şi speram că vor vedea şi ceilalţi, că actorii Teatrului Naţional din
    Cluj au ajuns la un grad de performanţă atât individuală, cât şi ca trupă.



    Tot în cadrul
    Galei Premiilor UNITER, Senatul UNITER acordă premiul de excelenţă, premiile
    pentru întreaga activitate şi premiile speciale. Criticul Alice Georgescu, din
    Senatul UNITER, explică: Premiile
    speciale au tocmai menirea de a evidenţia ceea ce s-a întâmplat special într-un
    an calendaristic. Variază de la o ediţie la alta pentru că mai rar se întâmplă
    ca doi ani la rând în acelaşi domeniu să se manifeste excelenţa. În general, se
    ţine cont de o realizare specială. De aceea, de-a lungul anilor au fost extrem
    de variate. Premiul de excelenţă nu trebuie confundat cu premiul pentru
    întreaga activitate. Este vorba despre o persoană care a fost activă mult peste
    limitele obişnuite, în cursul unui an. În cazul lui Gigi Căciuleanu am ţinut
    cont de excelenţa prezenţei sale în peisajul teatral. Pentru că el este o
    pasăre rară, un coregraf care se ocupă de teatru, dar o face într-un fel foarte
    teatral, nu doar coregrafic. Întotdeauna, spectacolele lui au un impact
    puternic şi asupra teatrului în care lucrează. Are darul de a mobiliza oamenii
    de acolo, de a-i face să-şi depăşească limitele, să descopere lucruri noi
    despre ei.



    Pentru coregraful
    Gigi Căciuleanu, stabilit de mulţi ani în Franţa, acest Premiu de Excelenţă,
    venit dinspre patria-mamă este ca un dar primit pe neaşteptate: Mă bucur foarte tare, pentru că înseamnă că, pe undeva, am trecut
    prin nişte examene şi le-am luat. Sunt foarte fericit să integrez într-un mod
    foarte oficial şi foarte frumos şi foarte festiv spaţiul teatral românesc. Este
    un teritoriu cu care întotdeauna m-am mândrit, din care provin, dar pe care
    l-am părăsit în anumite împrejurări şi deodată m-am retrezit în el şi mă bucur
    foarte mult. Mă simt valabil. Găsesc că este
    foarte valorizant pentru moment. Nu ştiu cât este de valabil pentru eternitate.
    Este un moment de excelenţă, nu-i un premiu de excelenţă. Confirmarea adevărată
    vine de la public. Şi am avut norocul să îl am ca aliat în multe împrejurări.



    Printre artiştii cărora Senatul
    UNITER le-a acordat Premiul pentru întreaga activitate s-a aflat şi actriţa
    Luminiţa Gheorghiu, cunoscută pentru rolul principal în filmul Poziţia
    copilului, în regia lui Călin Peter Netzer. Pelicula a câştigat Ursul de Aur
    la Festivalul de Film de la Berlin din 2013, iar Luminiţa Gheorghiu a primit
    Gopo pentru Cea mai bună actriţă şi a fost nominalizată la Premiul Academiei
    Europene de Film pentru Cea mai bună actriţă europeană. Luminiţa Gheorghiu,
    despre cum a primit vestea premiului pentru întreaga activitate în teatru:
    Cu foarte mare bucurie şi cu un pic de mirare pentru că, atunci când ţi se
    dă un premiu pentru întreaga activitate ai senzaţia că s-ar fi încheiat cariera
    ta. Dar nu. Cariera mea teatrală de abia începe. Am în continuare sufletul
    tânăr. Cred că această profesie nu se poate face decât dacă ai tinereţe în
    suflet. Echivalentul unei speranţe că vine un moment în care vei face un rol
    mai bine, şi mai bine, şi mai bine.



    Unul dintre premiile speciale ale Senatului
    UNITER a mers către dramaturgul român stabilit în Franţa Matei Vişniec, pentru
    cel mai jucat dramaturg român contemporan.



  • Festivalul LIKE CNDB

    Festivalul LIKE CNDB

    În perioada 17 martie – 17 aprilie se desfăşoară la Bucureşti a
    III-a ediţie a Festivalului LIKE CNDB, eveniment organizat de Centrul Naţional
    al Dansului Bucureşti (CNDB). Sub tema De neîncadrat, festivalul adună forme
    hibride de spectacol şi manifestări conexe – forme orfane, rezultate din
    întâlnirea cu celelalte arte.


    Vava Ştefănescu, managerul Centrului Naţional al Dansului: De ce de neîncadrat? în primul
    rând, pentru că anul acesta este centenarul DADA, care este unul dintre cele
    mai puternice curente ale avangardei. În acest spirit al avangardei, Centrul
    Naţional al Dansului se recunoaşte foarte pregnant, foarte puternic.
    Întotdeauna, de când există CNDB, s-au propus lucruri ieşite din normă, care au
    spart canoane, au împins gândirea despre spectacol şi mijloacele de a construi
    un spectacol. Iar în ultima vreme ştim cu toţii că artiştii din jurul nostru au
    preocupări foarte diverse, pe care nu le mai poţi încadra într-o anumită
    categorie de gen. Nici dansul nu mai este singur. Performativitatea este mult
    mai complexă dacă este însoţită, dacă are mai multe discursuri în expunere.


    Printre spectacolele de neîncadrat cărora
    Centrul Naţional al Dansului le-a dat LIKE anul acesta s-a aflat şi EA e băiat
    bun, text şi regie Eugen Jebeleanu, având la bază filmul documentar Rodica e
    băiat bun. Scopul proiectului este, potrivit autorului său, realizarea unui
    spectacol pe tema lipsei de toleranţă socială faţă de persoanele aflate în
    minoritate, pentru a sensibiliza opinia publică vizavi de efectele nocive ale
    intoleranţei, discriminării sau măcar pentru a ridica întrebări.

    Protagonistul
    spectacolului este actorul Florin Caracala:
    Nu e un
    spectacol de teatru, nu e nici un spectacol de dans. E, de fapt, esenţializarea
    poveştii Rodicăi din filmul documentar şi e vorba şi despre felul în care noi,
    ca artişti, ne-am intersectat cu povestea Rodicăi, cu filmul documentar, cu
    satul Rozavlea, cu experienţele prin care a trecut Rodica. Rodica este, de fapt, un băiat din satul Rozavlea, judeţul
    Maramureş. Este un transsexual. Ceea ce pe noi ne-a şocat a fost faptul că
    toată lumea are o părere bună despre Rodica în Rozavlea. Cred că acest sat e un
    exemplu pentru întreaga lume. Dacă întrebaţi pe oricine din acest sat cum e
    Rodica, va răspunde că e băiat bun, are grijă de animale, cântă la nunţi, la
    botezuri… Toată lumea o iubeşte pe Rodica în Rozavlea. Noi am preluat câteva
    imagini din documentar, am preluat câteva mărturii ale Rodicăi din documentar,
    pe care le-am integrat în performance, dar performance-ul nu vorbeşte despre
    documentar. Vorbeşte despre Rodica, despre relaţia noastră cu Rodica şi despre
    transsexualitate, identitate de gen, dar şi despre legislaţia identităţii de
    gen în Europa.



    Spectacolul EA e băiat bun a fost produs la Cluj şi tot de la Cluj
    a venit la Festivalul LIKE CNDB şi performance-ul – concert Parental CTRL,
    creat de Ferenc Sinkó, artist eclectic ce se regăseşte în tema De neîncadrat
    a festivalului: Acest
    spectacol a fost invitat şi la Centrul Naţional al Dansului, şi la teatre… E
    ca şi cu minorităţile. Dacă eşti într-o minoritate ai cumva posibilitatea de a
    fi şi minoritar, dar şi majoritar. Ai această flexibilitate. Ceea ce e mult mai
    mult decât să fii doar unul. Încă îmi caut genul, îmi caut forma care să mă
    reprezinte, dar deocamdată această formă este foarte dispersată şi deocamdată
    îmi place această formă de neîncadrat. Cred că titlul e doar un teaser. Nu
    ne-am propus să facem un spectacol despre controlul parental sau despre
    rupturile mari între generaţii. Mai degrabă am mers pe o zonă mai personală,
    fiecare cu istoria lui legată de părinţi şi relaţia cu părinţii. De aici am
    început să dezvoltăm şi să generalizăm. Oricum, sper că cine vede spectacolul
    se uită puţin în oglindă şi se gândeşte nu doar la ceea ce vede, ci la lucruri
    mai personale. Fiecare cu istoria lui şi cu poveştile lui….



    Tot în cadrul celei de-a treia ediţii a
    Festivalului LIKE CNDB a avut loc premiera spectacolului Andreei David, Nud de
    femeie brunetă, una dintre piesele tari şi fragile în acelaşi timp, după cum
    apreciază Vava Ştefănescu, proiect
    rezultat al unei rezidenţe la Fabrica de pensule din Cluj, în colaborare cu
    Centrul Naţional al Dansului. Andreea David este performer şi arhitect, şi cele
    două laturi ale ei se regăsesc, se reunesc în Nud de femeie brunetă. Am lucrat foarte mult cu părul. De asta apare şi în titlu femeie
    brunetă. M-am întrebat care e relaţia între păr, care e foarte mult legat de
    identitatea feminină şi corpul nud care în picturi apare întotdeauna cu cap.
    Niciodată nu apare fără cap. Şi m-am gândit cum ar fi să lucrez pe cele două
    planuri separate. Părul şi corpul. Oamenii
    care au mai văzut o parte din spectacol au zis că se vede că e făcut de un
    arhitect. Poate că e relaţia pe care o am cu obiectele pe care le aduc în
    scenă. Este vorba despre cum
    interpretul, performerul îşi construieşte şi se integrează în propria
    construcţie şi compoziţie scenică. Şi atunci se foloseşte de obiecte cu care
    creează o relaţie şi o compoziţie picturală.




    Preocupările artiştilor
    de azi, din România şi de oriunde, sunt din ce în ce mai diverse. Şi Festivalul
    LIKE
    CNDB 2016 şi-a propus să oglindească acest fenomen. Prin această a treia
    ediţie, CNDB îşi asumă spiritul progresist, continuând să promoveze gândirea
    critică şi experimentul. Iar publicul Centrului se diversifică şi el, de la un
    an la altul.

  • Opera Naţională Română Iaşi – 60 de ani de existenţă

    Opera Naţională Română Iaşi – 60 de ani de existenţă

    După o lungă
    perioadă de afirmare şi consolidare a teatrului liric în capitala Moldovei şi
    după mai multe încercări de recunoaştere oficială a acestor eforturi, la 1
    ianuarie 1956 s-a înfiinţat Opera de Stat din Iaşi, prima instituţie publică de
    operă din regiunea Moldovei. Prima stagiune a debutat în seara de 3 noiembrie
    1956 cu spectacolul Tosca, de Giacomo Puccini, sub bagheta dirijorului Radu
    Botez şi în regia artistică a lui Hero Lupescu. În 2003, Opera de Stat din Iaşi
    devine Opera Naţională Română din Iaşi.


    Seria
    evenimentelor care aniversează cele şase decenii de existenţă a scenei lirice
    ieşene a debutat la 3 februarie cu spectacolul Don Giovanni, regia
    Beatrice Rancea. În pauza dintre cele două acte a fost vernisată expoziţia
    aniversară Opera Naţională Română Iaşi – 60 de ani de existenţă,
    care cuprinde fotografii din spectacole, afişe originale cu titlurile jucate
    de-a lungul anilor şi caiete-program vechi.


    Beatrice
    Rancea, manager al instituţiei începând din 2011, vorbeşte despre proiectele
    speciale, dedicate acestui an: Prima premieră din acest lanţ de evenimente va fi regina baletului – aşa
    numim noi, balerinii, spectacolul Lacul lebedelor. Pentru prima dată, Opera
    Română din Iaşi va avea o coproducţie cu Teatrul Naţional de Operă şi Balet
    Maria Bieşu din Chişinău. Vom avea două premiere la fel de importante, pe 8
    şi 10 aprilie. Sunt peste 15 ani de când nu s-a dansat Lacul lebedelor în
    Iaşi, cu atât mai mult cu cât ne dorim acest lucru şi pentru orchestră, pentru
    că muzica este sublimă. Regia şi coregrafia spectacolului vor fi realizate de
    artista emerită Ileana Iliescu. Iar la pupitru îl avem pe maestrul Traian
    Ichim, care a fost recunoscut de juriul de la Gala Premiilor Operelor Naţionale
    ca fiind cel mai bun dirijor al stagiunii trecute. Vom deschide stagiunea pe 4
    septembrie cu o nouă producţie, opereta Văduva veselă, într-o formulă
    inedită, cu un text scris, pentru această producţie, de Andrei Şerban împreună
    cu Dana Dima. Este o distribuţie extraordinară, este o citire nouă a acestui
    spectacol, cu decoruri, costume noi şi regia magistrală a lui Andrei Şerban.
    Pentru 3 noiembrie, exact când Opera împlineşte 60 de ani, pentru că acum 60 de
    ani primul spectacol pe care opera l-a prezentat publicului ieşean a fost
    Tosca, şi noi vom pregăti o producţie nouă cu spectacolul Tosca, iar ultima
    premieră-eveniment pentru aniversarea celor 60 de ani va fi Turandot. Este o
    montare grandioasă, în regia lui Alexandru Darie, un mare regizor de teatru şi
    operă, care colaborează pentru prima dată cu noi.



    Potrivit lui
    Beatrice Rancea, este pentru prima dată în 60 de ani când se cântă Turandot
    la Iaşi.


    Regizorul
    Andrei Şerban revine la Iaşi, după ce a mai montat aici Troienele, compozitor
    Compozitor Elizabeth Swados, Indiile galante de Jean-Philippe Rameau, şi
    Lucia di Lammermoor de Gaetano Donizetti. Invitarea regizorilor de teatru
    face parte din strategia managerului Beatrice Rancea: Publicul deja s-a obişnuit să creadă în poveste, să
    meargă foarte mult cu povestea. Acesta a fost şi motivul pentru care, începând
    cu anii 80, în regia mondială de spectacol de operă au fost aduşi regizorii de
    teatru ca să craescă spectacolul de operă, să fie scos din acest tipic al
    simplului spectacol reprezentat numai prin voci, spectacolul-concert. Acum
    spectacolul de operă a crescut. Este, de fapt, un teatru de cea mai bună
    calitate, care se adresează publicului prin muzică. Montările noi, în afara
    faptului că respectă foarte mult tipicul personajului descris de autor,
    necesită şi o performanţă actoricească în interpretarea rolurilor. Interpreţii
    noştri din Iaşi sunt nişte actori extraordinari. Au o condiţie fizică
    fantastică. De exemplu, în spectacolul Lucia di Lammermoor al lui Andrei
    Şerban … performanţa pe care o realizează din punct de vedere fizic, nu mai
    zic vocal, solista Lăcrămioara Hrubaru Roată, care a şi luat premiul pentru Cea
    mai bună solistă a stagiunii pentru acest rol, este incredibilă.



    Baletul Operei Naţionale Iaşi a crescut foarte mult în ultimii cinci ani,
    spune Beatrice Rancea: Practic, baletul nu exista decât în
    divertismente. Opera şi opereta nu aveau decât două spectacole în repertoriu,
    în care majoritatea reprezentaţiilor erau cu solişti de la Bucureşti. Şi atunci
    am încercat să creştem o serie nouă de balerini, am colaborat foarte bine cu
    Liceul de coregrafie – încă din clasa a noua, a zecea lucrează cu noi, fac
    parte din distribuţiile spectacolelor noastre.     Printre coregrafii
    invitaţii să monteze aici s-au aflat deja maeştrii Ioan Tugearu şi Gigi
    Căciuleanu.


    Merită neapărat amintit că pe scena lirică ieşeană au urcat de-a lungul
    timpului nume celebre în toată lumea de artişti români. Printre aceştia,
    sopranele Viorica Cortez şi Virginia Zeani, dar şi baritonul Nicolae Herlea.
    Opera Naţională Română Iaşi îşi desfăşoară activitatea în clădirea Teatrului
    Naţional, împărţind scena cu trupa Teatrului Naţional Vasile Alecsandri Iaşi.

  • Festivalul Naţional de Teatru, ediţie aniversară

    Festivalul Naţional de Teatru, ediţie aniversară

    Festivalul
    Naţional de Teatru, eveniment organizat, încă de la început, de Uniunea
    Teatrală din România, UNITER, a ajuns la ediţia cu numărul 25, aşadar, ediţie
    aniversară. Şi asta s-a văzut în programul propus de directorul artistic Marina
    Constantinescu. Timp de zece zile, 41 de spectacole
    reprezentative din întreaga ţară, alături de trei producţii teatrale invitate
    din străinătate şi peste 50 de evenimente conexe, au adus în sălile de
    spectacol un mare număr de iubitori ai artei scenei, aflaţi la Bucureşti.


    Unul dintre cele trei spectacole
    străine invitate a fost o coproducţie a mai multor companii teatrale suedeze,
    având la bază un text românesc. Spectacolul Tigrul, după piesa Tigrul
    sibian, de Gianina Cărbunariu, a avut premiera în septembrie, la Teatrul
    Dramatic Regal din Stockholm. Despre alegerea textului vorbeşte Ulrika
    Josephsson, producătoarea spectacolului: Este un text diferit pentru noi, în Suedia. Este
    vorba despre felul în care este spus. Nu e ca atunci când întruchipezi un
    personaj. Actorii spun o poveste într-un mod direct, folosind animalele pentru
    a vorbi despre ceea ce se întâmplă în societatea de astăzi. Totodată, este
    subiectul poveştii, care ne leagă pe toţi, cred eu. Când am avut prima lectură a piesei în Suedia,
    în oraşul Orebro, actorii care au
    citit textul au crezut că l-am schimbat ca să fie despre Orebro. Le-am spus că nu am schimbat nimic, este
    originalul. Deci, este universal din acest punct de vedere. De asemenea, din
    punctul de vedere al felului în care noi, oamenii, ne uităm la cineva străin,
    care în această piesă este tigrul, felul în care reacţionăm… Ce îmi mai place la textul Gianinei este
    perspectiva foarte umană din care priveşte la această situaţie. Este foarte
    multă compasiune pentru aceşti oameni, chiar şi atunci când se comportă
    îngrozitor. Aşa ar trebui să privim şi noi, aşa ar trebui să reacţionăm atunci
    când un tigru apare dintr-odată în mijlocul nostru. Deci, este o piesă foarte
    politică, dar este scrisă într-un mod foarte luminos, foarte direct, cu foarte
    multă compasiune şi foarte mult umor.


    Dacă anul trecut, FNT a produs
    musicalul West Side Story, anul acesta, în parteneriat cu Festivalul
    Internaţional de Teatru de la Sibiu, a creat platforma Manifest pentru
    dialog, pornind de la spectacolul Antisocial, de Bogdan Georgescu, spectacol
    ce a avut premiera în luna iunie, în cadrul Festivalul Internaţional de Teatru
    de la Sibiu. Regizorul Bogdan Georgescu, despre lucrul cu cei şapte, la acel
    moment, studenţi la master: Am pornit în noiembrie anul trecut cu un atelier. Pe mine m-a interesat
    relaţionarea umană în contextul fenomenului social media şi al faptului că
    suntem invadaţi de asta în permanenţă. Cu două săptămâni înainte de începerea
    repetiţiilor pentru spectacol, s-a întâmplat povestea de la Cluj, cu scandalul
    de la un liceu de prestigiu din Cluj, pornind de la faptul că unii elevi îşi
    ironizau profesorii pe Facebook într-un grup secret. Profesorii au aflat şi de
    aici discuţia în jurul exmatriculării a 200 de elevi. Pornind de la această
    poveste, ne-am jucat timp de o lună, am improvizat şi am testat tot felul de
    tehnici de negociere, dezbatere şi analiză şi aşa s-a născut Antisocial. Cred
    că mai ales în proiecte de acest tip miza nu este să iasă cineva anume în
    evidenţă, ci mai degrabă mi se pare important să înveţe să lucreze împreună şi
    să funcţioneze împreună ca o echipă şi ca mijloc de lucru după ce termină
    şcoala.


    Începând cu 3 noiembrie, timp de o
    lună, producţia Antisocial se află în turneu în 21 de oraşe din ţară. Bogdan
    Georgescu: Ne dorim
    să mergem acasă la oameni, în comunităţile lor şi să le facilităm un spaţiu de
    dezbatere. Nu oferim nici răspunsuri, nici soluţii. Prin spectacol, prin
    întâlnirea pe care ne-o dăm la spectacol şi prin dezbaterile de după, să
    facilităm un spaţiu de discuţie apropo de sistemul educaţional, ce mai înseamnă
    şi cum poate fi regândit, ca să se racordeze la realităţile anului 2015.


    Acest spectacol este despre
    mama mea, (…) despre mama mea care suferă de Alzheimer – despre mama pe care nu
    am pierdut-o – despre mama mea care, însă, m-a pierdut, cu toate că e încă
    alături de mine. Cum poţi să exprimi o atare sfâşiere?, spune regizorul
    Mihai Măniuţiu în argumentul spectacolului Vertij, invitat la ediţia din
    acest an a FNT. Un spectacol deosebit de emoţionant, coregrafiat de Vava
    Ştefănescu şi Andrea Gavriliu, care sunt şi protagoniste în producţia Teatrului
    Aureliu Manea, Turda. Coregrafa Vava Ştefănescu: Vertij este un spectacol coregrafic, nu este un
    spectacol de teatru. Este un spectacol vizual şi cu corpuri. Este poemul lui
    Mihai Măniuţiu, spus de Marcel Iureş, dar mai sunt şi textele pe care le scriu
    corpurile în timpul spectacolului. În ceea ce priveşte tema, la începutul
    repetiţiilor îmi ziceam că e imposibil… te buşea plânsul tot timpul. Însă, am
    constatat că este aşa o sublimare a durerii şi a tristeţii şi a suferinţei,
    încât nu te mai atacă, ci eşti una cu tema. Şi atunci, cum zice Mihai Măniuţiu,
    nu actorul plânge, publicul plânge. Nu cred că despre boală e vorba, ci despre
    pierderea persoanei, despre imposibilitatea de a-ţi mai recunoaşte o identitate
    sau pe ceilalţi.


    Încheiem cu opinia teatrologului şi
    profesorului de studii teatrale George Banu, invitat la a 25-a ediţie a
    Festivalului Naţional de Teatru, ediţie al cărei selecţioner unic a fost
    criticul Marina Constantinescu: Mie mi se pare că opţiunea pe
    care a făcut-o Marina este o opţiune interesantă, în măsura în care a deschis
    foarte mult festivalul, a făcut o selecţie mult mai bogată decât de obicei, a
    dublat numărul de spectacole şi astfel a reuşit să reunească toate generaţiile,
    care au relaţii polemice. Festivalul îmi apare ca un loc de împăciuire.
    Opţiunea aceasta panoramică este legată de un jubileu, de o aniversare şi cred
    că e binevenită.

  • Teatrul maghiar din Cluj, stagiunea 2015 – 2016

    Teatrul maghiar din Cluj, stagiunea 2015 – 2016

    Teatrul Maghiar din Cluj a dat publicului de-a
    lungul anilor unele dintre cele mai valoroase şi premiate spectacole, fiind
    apreciat de mulţi în ultimele stagiuni drept cel mai bun teatru din ţară.
    Recent, conducerea instituţiei a anunţat cele şapte premiere pregătite pentru
    stagiunea 2015-2016.


    Directorul artistic Andras Visky: Teatrul Maghiar de Stat este înconjurat de o comunitate care aşteaptă o
    varietate a genurilor destul de mare, de la proiecte contemporane până la cele
    clasice, de aceea, fiecare stagiune, de fapt, este gândită astfel încât să
    încercăm să atragem şi copiii cu cel puţin un spectacol dedicat lor. În această
    stagiune avem şase proiecte noi.


    Prima premieră, din data de 9 octombrie, este
    Iulius Caesar, de William Shakespeare, în regia lui Silviu
    Purcărete. Andras Visky este cel care semnează şi dramaturgia acestui spectacol: Iulius Caesar este, din nefericire, o piesă foarte actuală. Este o
    piesă politică, dar se pare că această dimensiune politică descrie, dintr-o
    perspectivă desigur universală, aceste momente de tranziţie pe care le trăim.
    Şi nu vorbesc de România, ci mai ales de Uniunea Europeană. Modul în care
    Silviu Purcărete abordează această partitură shakespeare-iană pe de o parte
    poartă această marcă Purcărete, dar, pe de altă parte, există şi acest pesimism
    shakespearian, care are o valoare specială în zilele noastre. Piesele istorice
    ale lui Shakespeare se termină totdeauna apocaliptic, toţi dispar practic de pe
    scenă, vine o generaţie nouă care, însă, de multe ori nu promite o reconciliere
    profundă cu trecutul. Şi trecutul cu care nu instituim un raport autoreflexiv
    şi cathartic rămâne cu noi. În acest spectacol, metafora principală cred că
    este trupul lui Caesar ucis deja, care rămâne, însă, protagonistul întâmplărilor
    de pe scenă. A monta Shakespeare totdeauna pune problema textului, a
    registrului ales de noi. Silviu Purcărete mi-a cerut un text poetic, dar
    contemporan.



    Următoarea producţie a acestei stagiuni este un
    spectacol despre migraţie, o adaptare după romanul America de Franz Kafka,
    regia fiind semnată de către directorul Teatrului Naţional din Praga, Michal
    Dočekal. Vrăjitorul neîndemânatic de Pál Békés, un spectacolul muzical pentru
    copii, va fi pus în scenă de László Béres. În februarie 2016, regizorul Felix
    Alexa revine la Teatrul Maghiar cu Pelicanul de August Strindberg. Potrivit directorului artistic Andras Visky,
    textul Pelicanul, mai puţin cunoscut, nu s-a mai montat până acum în limba
    maghiară. O lună mai târziu, regizorul francez recompensat cu două Premii Tony,
    Dominique Serrand, montează un spectacol experimental muzical, bazat pe
    recviemurile din istoria muzicii clasice. În luna mai 2016 va avea loc premiera
    mondială a piesei Galoşii, semnată de dramaturgul György Dragomán, originar
    din Târgu Mureş, şi pusă în scenă de cunoscutul regizor de film János Szász.
    Iar Mihaela Panainte va regiza un spectacol după poemul Cartea bătrânilor de
    Domokos Szilágyi, poate cel mai important poet maghiar transilvănean al anilor
    60 – 70, în opinia lui Andras Visky.


    Potrivit directorului artistic al Teatrului
    Maghiar de Stat Cluj, menirea acestei instituţii este să servească spectatorii,
    comunitatea. Andras Visky: Ocupându-mă cu partea de comunicare în
    teatru, am lucrat foarte mult pe imaginea teatrul oraşului, deci, ne-am
    îndepărtat uşor de imaginea teatrului minoritar, pentru că, într-o cultură
    globală, toţi suntem minoritari. Aceasta nu este pentru mine o expresie cu o
    încărcătură negativă, deoarece cultura însăşi, arta, literatura reprezintă un
    aspect minoritar al vieţii noastre de zi cu zi. Din punctul acesta de vedere,
    al poziţiei minoritare, eu mă simt un agent al esenţei culturii. Deci, suntem
    teatrul oraşului. Asta înseamnă că oferim fiecare spectacol cu subtitrări, deci
    numărul spectatorilor de limbă română este în creştere. Iau parte la multe
    discuţii, la diferite programe regionale şi se simte deja acest lucru, că
    teatrul a devenit teatrul oraşului, teatrul regiunii şi suntem în mod normal
    prezenţi pe scena teatrului din România. Mergem la festivalurile importante. În
    acelaşi timp, fiind membri ai Uniunii Teatrelor din Europa, noi suntem în mod
    regulat şi de la sine înţeles parte a mişcării teatrale europene. Participăm la
    multe festivaluri şi acesta este un lucru important atât pentru creatorii care
    vin să facă spectacole la noi, cât şi pentru actorii noştri. Este important
    pentru noi să facem parte din acest dialog cultural european şi universal.

  • Radio România Timişoara – istoria a început acum 60 de ani

    Radio România Timişoara – istoria a început acum 60 de ani

    • Ştirile care îţi vin la fix şi muzica generaţiei tale


    Ziua de 5 mai 1955 rămâne una de referinţă, marcând ieşirea în eter a primei emisiuni a Studioului Regional Radio Timişoara. Primii crainici au fost Andrei Dângă şi Emilia Culea. După soţul şi băiatul meu, radioul a fost cea mai statornică dragoste a mea. Dacă aş fi din nou tânără, mi-aş alege aceeaşi profesie”, avea să mărturisească peste ani veterana” Emilia Culea.



    Au urmat ani tot mai grei, în care redactorii şi reporterii trebuiau să respecte rigorile tot mai durei cenzuri comuniste, dar în care unii au reuşit, prin exprimări eufemistice, să ocolească indicaţiile celor care dădeau aprobările pentru emisie. Au ajuns astfel în eter mesaje pe care era mai greu să le auzi la posturile centrale, dar şi informaţii culturale veritabile, inclusiv dedicate civilizaţiei populare sau folclorului din zonă.



    În 12 ianuarie 1985 a venit Ordinul de întrerupere a emisiunilor tuturor posturilor regionale. Dictaturii Ceauşescu îi era mai simplu să cenzureze ceea ce pleca strict de la Bucureşti. A fost greu pentru cei ţinuţi acum departe de ascultători. Am avut în cei cinci ani neşansa ca, locuind în prejmă, să trec în fiecare zi pe lângă studio. Era o dureroasă, zilnică aducere aminte” îşi amintea în 1991 regretata Adina Ene Ostoici.



    Adevărata renaştere a radiofoniei bănăţene a venit în 1989, odată cu Revoluţia. Când am auzit prima dată Aici Radio Timişoara Liberă! am tresărit din adâncul fiinţei.[…] Casa Radio Timişoara era un far al libertăţii depline. Spun casa pentru că toţi cei care au lucrat acolo până în 1985 au trăit ca într-o familie. Ne raportăm şi acum la acele momente, ne bucurăm, şi nu am obosit încă să repovestim şi să retrăim acele zile”, mărturiseşte Felicia Ristea, redactor.



    Evenimentele s-au succedat rapid: anul următor a fost al primelor transmisiuni de la Catedrala Mitropolitană şi de la un concert simfonic. Moara cu noroc a fost în 1992 primul spectacol – emisiune de radio, cu participarea spectatorilor. Au urmat primele transmisiuni din elicopter, de pe Muntele Găina sau de la 1.200 m adâncime, din mina Anina. La finele lui 1999 era transmis în premieră integral un spectacol de teatru liric de la Opera Româna din Timişoara.



    Trecerea în noul mileniu a însemnat şi modernizarea radicală a radioului. S-a trecut treptat la editare şi arhivare digitală şi a apărut prima versiune a paginii de Internet www.radiotimisoara.ro. Pe 3 august 2006, chiar de Ziua Timişoarei, a început primul program FM distinct, pe 105,9 MHz, oferit ca o alternativă a programelor AM şi transmis şi prin satelit. Aceste programe s-au diversificat în timp: emiţătorului FM din Timişoara i s-au adăugat altele la Făget-Coşeviţa şi apoi la Arad. Primul program dedicat exclusiv arădenilor a fost realizat pe 1 noiembrie 2011.



    Mesajele vin acum direct de pe telefoanele ascultătorilor, sub formă de SMS, sau chiar drept comentarii pe site sau Facebook. Astăzi Radio Timişoara înseamnă emisiuni în 10 limbi transmise pe patru frecvenţe, folosind emiţătoare moderne, care acoperă o mare parte a judeţelor din vestului României. Toate cele trei programe, FM, AM şi Arad FM (distincte la unele ore), sunt transmise în cele mai bune condiţii online, deci pot fi acum ascultate din orice colţ al lumii, alături de sute de ore de emisiuni înregistrate. Cei care accesează site-ul au la dispoziţie ştiri proaspete, însoţite de fotografii în exclusivitate, secvenţe audio şi chiar video.



    60 de ani au transformat lumea radioului într-o aventură multimedia la care nimeni nu visa în 1955. Vă invităm s-o descoperiţi în fiecare zi (şi vor urma multe zile speciale!) pe frecvenţele noastre sau pe www.radiotimisoara.ro.



    • Zilele Radio Timişoara, la 60 de ani de la prima emisiune


    În 2 mai ne simţim mai tineri ca niciodată şi dăm startul Zilelor Radio Timişoara, la 60 de ani de la prima noastră emisiune, cu un superconcert Holograf – cel mai difuzat grup la Radio Timişoara în ultimii ani!



    Înainte însă, vă întâlniţi cu noi, cei pe care îi auziţi zilnic pe frecvenţele Radio Timişoara: piticul şi copii de la Piti-Show, colegi de la ştiri, minorităţi, sport şi prezentatorii programelor curente, pe care le auziţi pe frecvenţele FM de la prima oră şi până seara.



    Între prezentările noastre vor urca pe scenă: The Wizards — cel mai tânăr grup pop-rock din Timişoara (membrii au între 10 şi 12 ani!), dar care deja pregăteşte un videoclip pentru piesa Cea mai frumoasă zi, Corso — din Arad, au fost, de altfel, invitaţii lui Cătălin Lăpuşcă la unul dintre concertele live din studioul Arad FM şi Pragu’ de sus – un grup cunoscut în Timişoara, oraşul în care s-a format, pe care îl vom aduce acum de la Deva pentru a ne încânta din nou.



    Una dintre surprizele pregătite ascultătorilor care vor completa integral, prin bifare, un mic chestionar, referitor în primul rând de muzica preferată, şi le vor depune sâmbătă şi duminică, după ora 18:00, în urna din Piaţa Victoriei, este de a intra în tragerea la sorţi la care pot câştiga, printre altele, rucsacuri cu obiecte-surpriză purtând însemnele Radio Timişoara, baxuri de vin de la Cramele Recaş şi o excursie de două persoane la Viena oferită de Agenţia Ultramarin.



    Duminică 3 mai, de la ora 20:00, Opera Naţională Română din Timişoara prezintă pe scena din Piaţa Victoriei Gala de operă, operetă şi balet, cu participarea extraordinară a soliştilor vocali şi de balet: Narcisa Brumar, Lăcrimioara Cristescu, Crina Vezentan, Gabriella Varvari, Alina Mihai, Cristian Bălăşeşcu, Remus Alăzăroae, Cristian Rudic, George Proca, Alin Radu, a Cvartetului Incanto Quartetto, a Orchestrei şi Corului Operei Naţionale Române din Timişoara.



    Programul include pagini celebre din Nunta lui Figaro, Carmen, Rigoletto, Voievodul ţiganilor, Contesa Maritza, Liliacul, Văduva veselă, My Fair Lady şi Valurile Dunării.



    În deschidere, de la ora 18:30, va cânta Cvartetul de coarde al Facultăţii de Muzică şi Teatru a Universităţii de Vest din Timişoara — clasa conf. univ. dr. Ioan Fernbach şi Ansamblul de percuţie Splash de la Colegiu Naţional de Artă Ion Vidu din Timişoara, condus de prof. Alina Cuibariu — Jumugă.


    În jurul orei 19:45 vom trage la sorţi marile premii ale tombolei aniversare, baxuri de vin şi excursia la Viena.



    Marţi 5 mai, exact la 60 de ani de la prima emisiune, îi aşteptăm pe ascultători între orele 10 şi 14, la sediul din Str. Pestalozzi, nr. 14 A, la Ziua Porţilor Deschise.



    De la ora 19:00, la Sala Capitol din Timişoara va avea loc un spectacol folcloric de excepţie în care aducem solişti vocali şi instrumentişti din mai multe generaţii cuprinzând judeţele Arad, Bihor, Caraş Severin, Hunedoara şi Timiş.


    Orchestra Ansamblului Banatul dirijată de Sebastian Roşca ne oferă o surpriză: semnalul Radio Timişoara, păstrat încă de acum 60 de ani, îl vom regăsi în Suita de orchestră pregătită pentru acest eveniment.


    Corpul de balet condus de coregrafii Brânduşa şi Nicolae Stănescu ne va însoţi pe tot parcursul spectacolului.


    Din Arad participă Grupul vocal Sânzienele îndrumat de prof. Marioara Miclea, Petrică Paşca, Cornelia Căprariu Roman şi Roxana Suciu.


    Din Bihor: Florica Zaha, Liviu Buţiu şi Antonela Ferche Buţiu.


    Din Caraş Severin: Petrică Miulescu Irimică. Maria Didraga şi Iasmina Iova.


    Din Hunedoara: Cristian Fodor, Ovidiu Olari şi Lorena Pascu.


    Din Timiş: Liliana Laichici, fraţii Radu şi Ilie Vincu şi Georgiana Necşa.


    Spectacolul va fi transmis în direct de Radio Timişoara şi TVR Timişoara, urmând a fi preluat de TVR 3.


    Vă invităm în Timişoara, să ne fiţi alături în aceste zile de sărbătoare!

  • FEST– Festival al Dramaturgiei Româneşti 2015

    FEST– Festival al Dramaturgiei Româneşti 2015

    Între 15 şi 22 aprilie s-a desfăşurat la Timişoara a 20-a ediţie a Festivalului Dramaturgiei Româneşti — FDR, secţiune a FEST — FDR, eveniment organizat de Teatrul Naţional Mihai Eminescu” Timişoara. Singurul eveniment de acest gen din România, FDR s-a constituit ca o platformă a spectacolelor de teatru pe text românesc. Pentru al doilea an consecutiv, selecţia acestora a fost realizată de teatrologul Oana Borş: Ca şi anul trecut, intenţia mea este de a da o imagine a ceea ce înseamnă dramaturgia românească contemporană şi ceea ce înseamnă spectacole care reinterpretează textul clasic. Deci, nu mă interesează o direcţie tematică, ci e o încercare de a surprinde lucrurile cât mai complex, un puzzle atât tematic, cât şi stilistic. Sper că acest mozaic de spectacole să însemne şi mozaicul de direcţii în care se îndreaptă dramaturgii sau regizorii şi să însemne şi o satisfacere a diferitelor gusturi ale publicului spectator”.



    Concluzia Oanei Borş în ceea ce priveşte textele dramaturgice româneşti este că noi nu avem neapărat curente, ci individualităţi, dramaturgi care abordează zone diferite: “De la acel text-document, ce are în spate o documentare pe un anumit caz aparte, şi apoi ficţionarea acestuia, la, pur şi simplu, textul-ficţiune, metafore, zone care ating umanul ca dezvoltare; deci, de la social la intimitatea sufletului, de la comedie sau stilul ironic la texte extrem de conectate în cotidian. În ceea ce priveşte regizorii, am observat o din ce în ce mai puternică direcţionare către acel gen de abordare specifică mai mult regizorilor de film, care simt nevoia să îşi facă propriul scenariu, fie după o idee, fie după un text anume, devenind într-un fel un creator complet. Regizorii noştri preferă să îşi pregătească ei textul pe care îl vor monta”.



    Este cazul Alinei Nelega, directorul artistic al Teatrului Naţional Târgu-Mureş — Compania “Liviu Rebreanu”, în acelaşi timp dramaturg şi regizor. În calitate de dramaturg, a fost invitată în FDR 2015 cu două texte: “Amalia respiră adânc” şi “În trafic”, scrise la un deceniu distanţă. Monodrama “Amalia respiră adânc” a fost prezentată în versiunea scenică a lui Tudor Lucanu, cu actriţa Anca Hanu — Teatrul Naţional Cluj. Alina Nelega: Mi-a plăcut foarte mult. Un spectacol bun se simte de la început. Simţi când intri în spaţiu, simţi când apare actorul pe scenă… Anca are un farmec personal pe scenă. Are o personalitate, are o prezenţă scenică minunată. Ea a înţeles foarte bine personajul, a înţeles foarte bine situaţia. Sunt extrem de surprinsă că oameni de altă generaţie decât mine şi public de altă generaţie decât publicul primelor spectacole, public tânăr stă, ascultă şi este sensibilizat de text”.



    Scrisă special pentru actriţa Monica Ristea, născută la începutul anilor ’60, piesa reconstruieşte realităţile perioadei comuniste, având şi o latură autobiografică. Alina Nelega: “30 de ani din viaţa mea s-au derulat sub comunism. Pe de altă parte, am foarte multe amintiri despre mama mea şi despre tinereţea ei, care a fixat o perioadă a proletcultismului şi a comunismului. Şi am simţit nevoia să vorbesc despre toate aceste lucruri. Ar fi trebuit să încep în 1960, Monica fiind de aceeaşi vârstă cu mine. Dar m-am gândit să încep puţin mai înainte, cu sfârşitul războiului, cu retrocedarea Basarabiei. Am ales ca Amalia să fie basarabeancă pentru că m-am gândit care poate fi o condiţie şi mai umilă decât cea de femeie — femeie din Moldova, care a pierdut tot. Am adus-o până în ziua de azi pentru că mi s-a părut că e un interval de timp plauzibil, verosimil şi că se trece prin foarte multe epoci, prin foarte multe schimbări. Şi asta m-a interesat, pentru că la acea vreme mă ocupam de memorie şi de istorie”.



    Al doilea text al Alinei Nelega, “În trafic”, a fost prezentat în propria versiune scenică, cu actriţa Elena Purea, de la Teatrul Naţional Târgu-Mureş interpretând toate cele şapte personaje de sex feminin. Dramaturgul şi regizorul Alina Nelega: ” M-am gândit că lumea asta este foarte populată de femei şi că, din punct de vedere numeric, această minoritate depăşeşte majoritatea bărbaţilor. Sigur că, atunci când vorbim de minoritate şi majoritate, nu ne referim la numere, ci la putere. Minoritatea e o chestiune de lipsă de putere şi majoritatea se referă la cine decide puterea. M-am gândit la foarte multe lucruri în legătură cu destinul femeilor, cu felul în care încearcă ele să supravieţuiască, cu tipul de joburi pe care şi le iau, cu felul în care de multe ori se sacrifică pentru familiile lor sau încearcă să înlocuiască sau să îşi însuşească puterea masculină pentru a putea să se exprime, dar fără să fie conştiente de faptul că sunt femei… Şi m-am uitat puţin în jur. Toate textele mele pornesc de la o privire în jur şi de la constatarea unei realităţi. Am încercat să mă feresc în “În trafic” de teze”.



    Un alt spectacol invitat la FDR 2015, “Amintiri din epoca de şcoală”, vine din zona independentă, fiind produs de Asociaţia ADO — Artă pentru Drepturile Omului, Bucureşti. Textul a fost scris de dramaturgul Mihaela Michailov împreună cu actorii Katia Pascariu şi Alexandru Potocean, protagoniştii spectacolului regizat de Radu Apostol. Mihaela Michailov: “L-am gândit exact ca pe un spectacol care să se adreseze mai multor vârste şi care să ne ducă puţin în atmosfera de şcoală şi să ne transporte într-o hartă e rememorării. Textul a fost scris pe baza amintirilor – ale mele, dar şi ale actorilor cu care am lucrat, Alex Potocean şi Katia Pascariu, apoi discuţiile pe care le-am avut cu Radu Apostol, cu muzicianul spectacolului, Jak Neumann… Ne-am gândit să trecem prin nişte momente importante din viaţa noastră în şcoală. Ce a însemnat şcoala pentru noi, cum ne-am raportat şi cum ne mai raportăm noi astăzi… Pentru că procesul de rememorare întotdeauna creează un tip de distanţă — şi emoţională, şi reflexivă. În acelaşi timp, ne-am dorit să îi transportăm pe oamenii care au astăzi 30 de ani, 40 de ani în frânturi din şcolile lor. Fie că sunt şcoli concrete, fie că rămân undeva şcoli afective, fie că sunt nişte ziduri pe care, la un moment dat, au scris… Pentru mine e un spectacol care te duce în lumea ta de când erai mic şi te face să te revizitezi la diverse vârste în şcoală”.



    Potrivit Adei Lupu, directorul Teatrului Naţional Timişoara, Festivalul Dramaturgiei Româneşti dovedeşte că poţi face spectacole şi poţi aduce împreună spectacole care privesc diferit societatea, dar cinstit: “Ceea ce cred că avem diferit faţă de alte evenimente este faptul că încercăm să vedem şi să tratăm extrem de uman tot ceea ce se întâmplă. Cred că a fost un festival foarte bun. Închei festivalul cu speranţa că vor apărea facultăţi, universităţi de scris text românesc, că din ce în ce mai mult cultura va fi şi mai subvenţionată. Poate cei care ne guvernează vor gândi o lege pentru încurajarea creativităţii. Pentru că un popor fără creativitate nu există”.

  • Proiectele Teatrului “Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea

    Proiectele Teatrului “Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea

    Continuator al unei tradiţii teatrale locale de peste 100 de ani, Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea s-a născut ca instituţie profesionistă în luna mai 1990. Înainte a fost teatrul popular, unul dintre cele mai valoroase din ţară în anii 60 — 80, asupra căruia şi-au pus amprenta regizori precum Dan Micu, Silviu Purcărete sau Alexandru Dabija.



    Director de peste 10 ani al Teatrului Anton Pann, regizorul Adrian Roman a adoptat strategia întineririi trupei vâlcene şi a adus 10 absolvenţi ai şcolii de teatru de la Cluj. Cu siguranţă, mulţi tineri actori şi-ar dori să facă parte din această echipă, aşa că l-am întrebat pe Adrian Roman cum face selecţia: “Nu e uşor să intri în trupa Teatrului Anton Pann. Cei care îşi doresc acest lucru trebuie să ştie că, dacă vin la Râmnicu Vâlcea, nu vin în primul rând pentru bani, ci vin să facă parte dintr-o echipă artistică performantă. Eu i-am urmărit pe cei mai mulţi, le-am urmărit traseul artistic încă de când erau studenţi. Este vorba despre cei de la Cluj. Un actor intră în trupa Teatrului Anton Pann într-o distribuţie a unui spectacol. El este dorit de un regizor într-un spectacol, nu vine pur şi simplu să ia nişte bani de aici. Deci, e ales nu numai de mine, ci şi de regizorii care montează la Teatrul Anton Pann şi, cum spuneam, ei sunt urmăriţi cel puţin un an. Nu vin doar în baza unui CV. Şi trebuie să se integreze şi în mentalitatea de performanţă pe care noi o promovăm aici, la Teatrul Anton Pann”.



    Şi, bineînţeles, cu energie pozitivă şi entuziasm. Pe lângă promovarea actorilor tineri, Teatrul Anton Pann îşi propune promovarea, în egală măsură, şi a regizorilor tineri, unul dintre ei fiind Botos, Balint, absolvent tot al şcolii de la Cluj.



    Pentru directorul Adrian Roman, cea mai importantă realizare a anului 2014 este participarea teatrului la Festivalul Naţional de Teatru, cu spectacolul “Trilogia belgrădeană”, în regia lui Cristi Juncu. Anul acesta, Teatrul Anton Pann, prin parteneriatul cu Institutul Cultural Român, va face un turneu în Ucraina, regiunea Odesa, la sfârşitul lui martie — începutul lui aprilie. În cadrul acestui turneu, trupa de păpuşari va prezenta copiilor români spectacole de păpuşi. Un alt parteneriat, cu Teatrul Nottara, debutează în luna martie. Adrian Roman: ” Parteneriatul a pornit de la faptul că doamna Marinela Ţepuş, directorul Teatrului Nottara, a văzut câteva spectacole. Noi am mai fost cu un spectacol la Teatrul Nottara — este vorba despre “Aproape”, făcut de Cristi Juncu. La Festivalul Teatrului de Studio de la Piteşti, care a avut loc în toamna anului 2014, Marinela Ţepuş a fost în juriu, iar spectacolul cu care ne-am prezentat noi, “Eşti un animal, Viskovitz!”, de Alessandro Boffa, în regia lui Tudor Lucanu, a luat Marele Premiu. Într-un fel, a fost amuzant, pentru că a fost ultimul spectacol din festival, “jocurile” erau făcute, premiile erau stabilite, dar le-am dat toate a aceste planuri peste cap şi am luat Marele Premiu, dar şi aplauze care contează foarte mult pentru noi. În urma acestui argument suprem, în faţa spectatorilor, Marinela Ţepuş a făcut public acestă invitaţie pe un an de zile, în care vom prezenta spectacole. Le-am programat deja pe primele. Primul este chiar spectacolul care a luat Marele premiu la Piteşti. Este un spectacol cu totul special. Sper să avem acelaşi succes şi la Nottara. Încercăm să ne facem şi noi un vad pe acest bulevard al teatrului românesc şi să ne câştigăm şi noi spectatorii prin spectacolele noastre, pentru că avem o tânără trupă de actori absolut excepţională. Asta este părerea mea. Multă lume vorbeşte despre această trupă. Şi sper ca şi Bucureştiul să fie cucerit, să ne câştigăm acest public. Din păcate, la Râmnicu Vâlcea, care este un oraş mai mic, spectacolele au viaţă mai scurtă şi prezenţa noastră la Nottara sper să lungească viaţa unor spectacole care chiar credem că merită o viaţă mai lungă”.



    Recent, la Teatrul Anton Pann au început repetiţiile pentru un nou spectacol “Stags and hens”, un text contemporan scris de Willy Russell. Spectacolul pus în scenă de Vlad Massaci va avea premiera la începutul lunii aprilie. Până atunci, pe 28 februarie şi 1 martie va veni la Râmnicu Vâlcea juriul UNITER pentru a viziona două spectacole propuse de Teatrul Anton Pann pentru Premiile UNITER: “O poveste ciudată cu un câine la miezul nopţii”, în regia lui Vlad Massaci şi “Eşti un animal, Viskovitz!”, în regia lui Tudor Lucanu. Le dorim mult succes, pentru că micul teatru din Vâlcea luptă să se menţină printre primele teatre din ţară.

  • Teatrul Mic.50

    Teatrul Mic.50

    Înaintea sărbătorilor de iarnă, Teatrul Mic din Bucureşti a avut propria sărbătoare — pe 20 decembrie a avut loc Seara de Gală Teatrul Mic.50”, care a celebrat cei 50 de ani de existenţă ai acestui teatru, perioadă în care Teatrul Mic a intrat în istorie.



    Situat pe Strada Constantin Mille, fosta, celebră, Sărindar, Teatrul Mic este găzduit de o clădire care anul acesta a împlinit un secol de existenţă, marcat de un secol de teatru. Pentru că, în 1914, anul ridicării construcţiei, a fost înfiinţat Teatrul Maria Filotti”, cu statut de companie privată. După cel de-al doilea război mondial, teatrul devine instituţie de stat şi poartă, pe rând, denumirile Studioul Actorului de Film “Constantin Nottara” şi Teatrul pentru tineret şi copii după care, botezat în 1964 cu numele său actual, intră în familia teatrelor mici din Europa.



    Strada Sărindar rămâne un simbol în istoria Bucureştiului, motiv pentru care echipa Teatrului Mic a ales să înceapă seara aniversară cu proiecţii de lumini care recompun titlurile ziarelor tipărite cândva aici, proiecţii menite să reînvie o stradă aproape fantomatică acum. Actorul Mihai Dinvale, directorul teatrului: Mai ales noi, cei mai în vârstă, mai maturi, ştim foarte bine ce a însemnat pentru Bucureşti şi ţară istoria acestei străzi. O tipografie unde, între cele două războaie mondiale, erau cele mai importante edituri de ziare. Toate titlurile importante … inclusiv Universul… Strada era pulsul informaţional, politic, social, cultural, de dezbatere, de senzaţional al Bucureştiului şi al ţării. De aici plecau ediţiile speciale de seară, care trebuiau să rupă gura târgului. Pe aici se ieşea din şase cinematografe. Din două în două ore, lumea umplea această stradă şi se revărsa spre Brezoianu sau spre Calea Victoriei. Şi aveau ce discuta… Strada era atât de vie, cum nu se poate! Lângă noi, unde este demolat acum, exista Editura Tehnică. Vizavi era Institutul Naţional de Cercetări Aerospaţiale, condus de Elie Carafoli. Şi vii acum de sus, de la Casa Armatei spre noi şi constaţi că e o stradă în ruină, că, de fapt, ne plimbăm printre nişte fantome… Şi… mai există Teatrul Mic! Pe toată această stradă nu mai există decât Teatrul Mic — 97 de nebuni angajaţi care încearcă să demonstreze oamenilor din Bucureşti că, undeva, flacăra culturii, flacăra visului, flacăra poveştii pâlpâie în continuare. Iar alţi nebuni — pentru că mie, câteodată, mi-e frică să intru pe strada asta, văzând-o aşa goală şi în ruină — vor să vină la spectacolele noastre, pentru că avem ceva de spus”.



    Spectacolul interior a început cu proiecţia unui film documentar realizat de TVR cu secvenţe de arhivă din cele aproximativ 250 de titluri jucate pe scena Teatrului Mic vreme de jumătate de secol. Cum nu pot fi enumerate toate aceste spectacole, l-am întrebat pe Mihai Dinvale, în prezent, cel mai vechi angajat al teatrului — din anul 1972, ce ar trebui să rămână în memoria publicului din 50 de ani de Teatru Mic: ”Faptul că oamenii aceştia au trecut printr-o epocă grea, dificilă, dar au ştiut să se strângă unul lângă altul, să aibă puterea, dorinţa de a spune poveşti adevărate despre oameni, despre viaţa lor, despre sufletul lor…S-a trăit intens în acest teatru. Experienţe unice! Teatrul acesta, datorită ambiţiei şi puterii lui Radu Penciulescu, a ajuns în câţiva ani să fie unul dintre cele mai importante teatre ale vremii, cu personalităţi actoriceşti deosebite, cu regizori — începând cu Crin Teodorescu şi Radu Penciulescu, cu scenografa Adriana Leonescu, fulminantă la acea vreme, şi acest fulminant şi l-a ţinut mai departe până în zilele noastre… Deci, o istorie extrem de bogată… Şi să nu uităm cel mai mare pasaj pe care l-a avut în istoria Teatrului Mic directoratul lui Dinu Săraru, peste care nu putem trece, pentru că a fost un deceniu de spectacole absolut uluitoare — erau de un curaj nebun, de o forţă dramatică extraordinară, de o estetică deosebită, slujită de regizori precum Cătălina Buzoianu, Silviu Purcărete şi Cristian Hadji-Culea, care au făcut spectacole ce vor rămâne cu siguranţă în istoria mişcării teatrale româneşti. Şi 25 de ani de când încercăm să nu pierdem fiinţa acestui teatru, să ne reînnoim ca metodă de expresie, să încercăm, prin generaţiile tinere, să păstrăm acest lăcaş de cultură în conştiinţa spectatorului român. Teatrul Mic s-a definit tot timpul prin contemporaneitate. A fost cel care a adus textele noi. Încercăm şi noi acelaşi lucru — să fim în contact permanent cu ceea ce se întâmplă în lume, să traducem texte valoroase… Vom continua această tradiţie şi încercăm să o punem în valoare cu ceea ce se întâmplă în societate în prezent”.



    În 2015, Teatrul Mic vine cu un proiect nou, pus în slujba comunităţii. Actorul şi directorul Mihai Dinvale: Teatrul Mic mai are o sală, Teatrul Foarte Mic. Acolo avem nişte spaţii foarte generoase la nivelul parterului, pe care vrem să le transformăm într-o librărie a autorului tânăr şi a debutantului, iar în celălalt spaţiu să avem lunar o întâlnire coordonată de Daniel Cristea Enache, în care să fie prezentat un tânăr scriitor — un fel de nişă care, însă, pentru mişcarea literară şi pentru mişcarea culturală din România cred că contează foarte mult”.

  • Teatrul Regina Maria din Oradea în 2014

    Teatrul Regina Maria din Oradea în 2014

    O cometă, iar sub ea, o pereche fericită de miri. În jurul lor, oameni relaxaţi şi fericiţi. La zece ani după nunta sa, Elisabeth se întreabă dacă fericirea poate fi ţintuită în loc şi încearcă să repete petrecerea. Este premisa de la care porneşte povestea spectacolului “Cometa”, de Justine del Corte, pus în scenă de Radu-Alexandru Nica la Teatrul Regina Maria din Oradea. Justine del Corte este unul dintre cei mai apreciaţi darmaturgi germani, iar textul său, scris în 2012, a fost montat pentru prima dată în acelaşi an, la celebrul Burgtheater Viena, în regia celui mai jucat dramaturg german la ora actuală, Roland Schimmelpfennig.



    Radu Nica povesteşte ce l-a atras la textul scriitoarei de origine mexicană, al doilea pe care îl pune în scenă în România: “M-a atras foarte mult zona filosofică a textului. Mi se pare în regulă să vezi în spectacole şi puţină filosofie. Nu mi se pare deloc neteatral ca personajele să şi filosofeze din când în când. Are ceva cehovian textul, are şi ceva din Arthur Schnitzler şi acest amestec fixat pe lumea contemporană mi s-a părut foarte atractiv şi foarte ofertant pentru mine ca regizor. Dar şi pentru actori e foarte ofertant. Cam toate personajele au nişte partituri foarte complexe. Nu prea există personaje secundare. E un spectacol cu vreo zece personaje principale. Autoarea se ocupă de tema fericirii — în ce fel mai putem obţine fericirea. Asta m-a interesat ca om mai mult. Ca regizor, m-a interesat zona de teatru în teatru, pe care am dus-o puţin mai departe decât e în text – refacerea nunţii noi am făcut-o ca pe o refacere în teatru a unui eveniment real. Astfel, piesa a devenit mai mult decât o meditaţie asupra timpului, a devenit o meditaţie despre felul în care teatrul poate eluda sau nu timpul”.



    Regizorul Radu-Alexandru Nica a lucrat pentru prima dată cu trupa Iosif Vulcan a Teatrului Regina Maria din Oradea, o trupă cu o medie de vârstă de până în 40 de ani, cu 15 actori tineri. Radu Nica: “Am descoperit o trupă foarte dornică de a juca alt tip de teatru decât se joacă în general aici. În ultima vreme, aici s-a mers foarte mult pe zona muzicală, pe zona mai comercială şi asta nu e un lucru rău, pentru că sălile sunt pline din nou la Oradea. Acum cred că a venit momentul ca să i se ofere publicului texte de altă factură. Şi am senzaţia că textul acesta, deşi e destul de dificil, nu e un umor facil, nu sunt teme facile, nu e aşa greu de înghiţit”.”



    Clădirea Teatrului din Oradea, care găzduieşte atât Teatrul Regina Maria, cât şi Teatrul Szigligeti, de limbă maghiară, este unul dintre cele mai însemnate edificii de patrimoniu din Oradea. Proiectul a fost întocmit de renumita firmă de arhitecţi Fellner şi Helmer din Viena, iar realizarea lui a durat doar 15 luni, din iulie 1899 până în octombrie 1900. Aspectul exterior îmbină armonios stilul neoclasic, dominant în ansamblul faţadei, cu elemente neorenascentiste şi neobaroce, în timp ce finisajele şi ornamentaţiile interioare se impuneau printr-un accentuat ton rococo. Timp de cinci ani, până în 2011, clădirea s-a aflat în lucrări de renovare. Trupa Teatrului Regina Maria a inaugurat spaţiul proaspăt redeschis cu celebrul muzical “Scripcarul pe acoperiş”, care a obţinut două nominalizări la Premiile UNITER, categoriile Cea mai bună scenografie şi Cea mai bună actriţă în rol secundar.



    Daniel Vulcu, directorul teatrului: “Ne dorim să mergem pe această nişă mai puţin bătută de celelalte teatre din România, pe zona teatrului muzical, bineînţeles că nu în totalitate, dar vrem să fim exponenţii acestui gen şi avem forţele necesare să îl facem aşa cum trebuie. Potrivit strategiei manageriale, din 2 în 2 ani realizăm un muzical de mare amploare, iar în rest, montăm piese muzicale, dar de mai mică anvergură. Cred că am reuşit să dovedim că suntem performanţi pe acest gen, dar nu vom uita că suntem un teatru dramatic, deci vom pune în scenă şi astfel de piese. Ne-am propus să lucrăm cu regizori de valoare. Colaborarea cu Radu Nica a fost una de bun augur. Am mai avut colaborări importante, de exemplu, cu Mihai Măniuţiu care, fără să îi cerem noi, a venit cu o propunere muzicală a unui text clasic, Leonce şi Lena””.



    Oradea este un oraş cu puţin peste 200 de mii de locuitori. În aceste condiţii, Teatrul Regina Maria reuşeşte să aibă sălile pline la toate cele 10-15 reprezentaţii lunare. Directorul Daniel Vulcu: “Avem un număr de aproximativ 15 spectacole pe care le rulăm în permanenţă. Cerere există. Întotdeauna suntem puţin speriaţi în apropierea Festivalului de Teatru Scurt — noi am crescut numărul zilelor de la o săptămână la 10 zile. Anul trecut am avut aproximativ 50 de spectacole şi toate s-au vândut foarte bine. Ca atare, zic eu că există mult potenţial în Oradea. Există public, oameni care iubesc teatrul şi chiar îndrăznesc să spun că am creat o modă a teatrului. La coafor, la bănci, în spital, lumea vorbeşte despre teatru, se întreabă unii pe alţii dacă au văzut un spectacol sau altul. Astfel, se îndeamnă unul pe celălalt şi chiar avem public. Un fenomen foarte interesant a fost la Festivalul de teatru scurt de anul trecut, când, având programate la Sala Mare două spectacole ale noastre şi având invitate, tot la Sala Mare, teatre din Bucureşti, primele bilete vândute au fost cele ale trupei noastre.”



    Ajuns la a XX-a ediţie şi organizat de Teatrul Regina Maria din Oradea, Festivalul de Teatru Scurt este singurul festival dedicat piesei într-un act din România şi unul dintre cele mai longevive din ţară — prima ediţie a avut loc în anul 1976.

  • Festivalul Naţional de Teatru

    Festivalul Naţional de Teatru

    Spectacolul care a deschis a 23-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru şi care a avut, de altfel, şi cele mai multe reprezentaţii în festival a purtat semnătura regizorului Andrei Şerban. Este vorba despre Troienele”, după Euripide, spectacol realizat, pentru prima dată, de Andrei Şerban în 1974, la New York, pe scena teatrului La MaMa”. În 1990 a fost pus în scenă cu actorii Naţionalului bucureştean, ca parte de mijloc a ”Trilogiei antice”, care a marcat simbolic momentul renaşterii teatrului românesc. În 2012, Andrei Şerban a reluat, Troienele”, de data aceasta cu cântăreţii Operei Naţionale Iaşi. De ce? La această întrebare răspunde chiar regizorul: Beatrice Rancea, numită la direcţia Operei din Iaşi, a fost în ’90 membră a colectivului Teatrului Naţional, unde am pus în scenă prima dată Trilogia greacă. Şi ea a rămas cu această nostalgie a Trilogiei, pe care vroia într-un fel să o reia. De ce la Operă? Pentru că Troienele este un fel de operă, care a fost jucată şi cântată de actori. Iar de data aceasta sunt cântăreţi de operă profesionişti — corul şi soliştii Operei din Iaşi, care au fost extrem de încântaţi să aibă o experienţă cu totul diferită de ceea ce fac de obicei. A fost o experienţă şi pentru tinerii spectatori, pentru că cei care au acum 20 de ani nici nu erau născuţi în ’90. Unii dintre ei învaţă în şcoli despre ceea ce a însemnat Trilogia şi aici, şi în Statele Unite, a intrat în istoria teatrului, dar nu au văzut-o. Şi, dacă este posibil să o vadă, sigur că este o experienţă şi un fel de educaţie a tânărului public, faţă de care m-am simţit obligat să reconstruiesc acest spectacol”.



    De asemenea, Andrei Şerban consideră că şi în contextul social al acestei perioade, Euripidele” îşi găsesc locul: O tragedie care a fost scrisă acum 2.500 de ani este universal valabilă. Cred că în orice timp sunt tensiuni, în orice moment putea aveam referiri la ceea ce se întâmplă pe scenă, la ceea ce înseamnă închisoare şi libertate pe plan social sau ceea ce înseamnă închisoare şi libertate pe plan pur uman — există în noi înşine o închisoare şi o dorinţă de libertate. Aceste două cuvinte sunt extrem de prezente în spectacol şi spectatorii care au văzut acum 20 de ani şi au revenit să vadă acum au spus, spre bucuria mea, că are aceeaşi forţă, aceeaşi putere şi aceeaşi vitalitate şi prospeţime ca atunci”.



    Publicul ediţiei 2013 a FNT, încheiată pe 3 noiembrie, a putut vedea şi spectacolul românesc care va fi prezentat în 2014, în secţiunea oficială a Festivalului de la Avignon, fiind inclus în stagiunea Teatrului naţional din Bruxelles. Spectacolul Solitaritate”, realizat de Gianina Cărbunariu, este o co-producţie Teatrul Naţional Radu Stanca” din Sibiu şi Teatrul Naţional al Comunităţii Franceze Bruxelles, în colaborare cu Festivalul de Teatru de la Avignon 2014, în cadrul proiectului european Cities on stage/ Oraşe pe scenă. Solitaritate” este inspirat din realitatea românească, dar aceste simboluri se regăsesc, într-o formă sau alta, în orice spaţiu al secolului nostru.



    Gianina Cărbunariu: Sunt simboluri locale, dar cred că astăzi întreaga lume se confruntă cam cu aceleaşi probleme. Şi problemele sunt globale: naţionalism, închistarea în nişte valori tradiţionale, probleme de identitate. Cred că aceste simboluri locale vorbesc internaţional. Nu mi-am propus să arăt România neapărat. Eu mi-am propus să arăt un spectacol pornind de la lucruri pe care le cunosc. Mi se pare că toată această problemă cu naţionalismul vine din dorinţa de a afirma o identitate şi de a o afirma uneori mult prea puternic şi deranjant, şi agresiv, şi perdant pe termen scurt, mediu şi lung. M-a interesat mai degrabă lipsa de solidaritate şi nu doar în România. Din cauza crizei, există, poate nu afirmat, dar există ideea supravieţuieşte cine poate”. Întotdeauna a fost aşa, dar criza a acutizat acest sentiment. Îmi doresc să pun nişte întrebări şi publicului, şi mie, şi actorilor: De ce nu suntem capabili să ne solidarizăm? De ce nu suntem capabili să obţinem împreună lucruri? Sau de ce momentele de solidaritate sunt atât de rare? Pentru că ele există. Dar ne trebuie prea mult timp să ne dăm seama că putem face lucruri dacă ne unim forţele la un moment dat”.



    Secţiunea Actorii, în prim-plan”, din cadrul Festivalului Naţional de Teatru, a inclus şi un spectacol pe care nu îl poţi uita, cel puţin datorită textului. O poveste despre viaţă extrem de realist scrisă, şi spusă. Iluzii”, pe text scris de dramaturgul rus contemporan Ivan Vîrîpaev, în regia lui Cristi Juncu, este o şansă şi o provocare pentru orice actor. Din distribuţie face parte şi Andi Vasluianu, pe care l-am întrebat cum a fost întâlnirea cu textul lui Vîrîpaev: Atunci când Cristi Juncu mi l-a trimis să-l citesc, m-a emoţionat extrem de tare, dar în acelaşi timp i-am spus că mi se pare îngrozitor de greu de făcut. Şi nu numai din punct de vedere actoricesc. Mi-am pus destul de multe întrebări legate de public: cât de pregătit va fi publicul să primească acest text. Spectacolul acesta ţine foarte mult de public. La alte genuri de texte, ţine foarte mult de actori sau de regie, dar aici ţine foarte mult şi de capacitatea publicului de a se însoţi cu această poveste. M-a emoţionat la această poveste iluzia vieţii. Şi de câte ori cădem noi în această iluzie, de câte ori avem impresia că ştim cum stau lucrurile şi, de fapt, o frază ne poate modifica viaţa. O frază care poate fi o iluzie, o minciună. Asta e acest text: de la o mică frază, se schimbă viaţa unor oameni. Asta m-a fascinat la acest text: că este extrem de asemănător cu noi înşine. Cum suntem noi, ce facem noi şi cât de mult ne iluzionăm”.



    În cadrul ceremoniei de închidere a celei de-a 23-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru, organizat de UNITER între 25 octombrie şi 3 noiembrie, Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru a acordat Premiul “Teatrul de mâine” spectacolului Un tramvai numit Dorinţă” de Tennessee Williams, regizat de Andrei şi Andreea Grosu, o producţie UNTEATRU Bucureşti. Originalitatea creaţiei scenice, folosirea ingenioasă a spaţiului şi exemplificarea fericită a ideii efect maxim cu minimum de mijloace”, rafinamentul şi calitatea interpretării actoriceşti, precum şi subtila artă de a crea relaţii pe scenă au fost, conform motivaţiei juriului, calităţile care i-au impresionat pe cei trei membri ai AICT care au urmărit competiţia — Monica Andronescu (România), Ivan Medenica (Serbia) şi Michel Vaïs (Canada).

  • Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, la final

    Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, la final

    Peste cea de-a 20-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, cel mai important eveniment de profil din România, s-a tras cortina. Considerat al treilea eveniment ca amploare şi importanţă din Europa, după Edinburgh si Avignon, festivalul de la Sibiu a devenit faimos în întreaga lume. Companii de renume din domeniul artelor spectacolului, importanţi regizori români şi străini, critici şi spectatori s-au întâlnit în fosta capitală culturală europeană din 2007 sub semnul “Dialogului”, tema aleasă de organizatori pentru ediţia aniversară din 2013.



    Duminică, în ultima zi a evenimentului, aproape 20.000 de persoane au umplut până la refuz Piaţa Mare din centrul istoric al oraşului, unde a avut loc spectacolul “Pedalând spre cer”, un amestec de imagini cinematografice, cântece şi dansuri. Mai mulţi actori belgieni, pe nişte triciclete de mari dimensiuni s-au înălţat la cer, la zeci de metri deasupra solului, cu ajutorul unei macarale, pe ritmuri muzicale, spre încântarea celor prezenţi.



    Timp de zece zile, Sibiul s-a transformat într-o imensă scenă, pe care au avut loc 350 de evenimente, din care jumătate au fost premiere. Peste 2.500 de artisti si invitaţi speciali din 70 de ţări au ajuns în acest an la Sibiu, demonstrând că doar cultura poate sfida criza economică şi de valori. Au avut loc spectacole de teatru, dans, muzică sau circ, lansări de carte, în zeci de spaţii, printre care pieţe publice, biserici, situri istorice, pub-uri, dar şi clasicele săli de spectacol. Preşedintele Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, Constantin Chiriac:” Ediţia actuală a arătat că Sibiul este un dialog, un oraş care are forţa să-şi arate orgolios frumuseţea, mândria şi capacitatea de a organiza astfel de evenimente comparabile cu cele mai importante gânduri. În acelaşi timp, un oraş care are capacitatea de a duce mai departe proiecte, un oraş care are înţelepciunea de a construi precum festivalul. Mulţumesc tuturor spectatorilor care au avut în timp capacitatea de a se autodepăşi. Mulţumesc tuturor celor care au sprijinit acest festival şi care au înţeles că investiţia în cultură înseamnă un motor de dezvoltare, că, în mod cert, cultura poate să aducă, dincolo de spiritualitate, şi câştig economic. Fiţi siguri că vom încerca, aşa cum am dovedit până acum, ca fiecare ediţie să fie mai bună decât precedenta.”



    Nume mari ale teatrului mondial au fost prezente la Sibiu, şase dintre acestea primind câte o stea pe proaspăt inaugurata Alee a Celebrităţilor, după modelul ”Walk of Fame” : regizorii Eugenio Barba, Ariane Mnouchkine, Declan Donnellan şi Silviu Purcărete, criticul de teatru George Banu şi legenda teatrului japonez, Nakamura Kanzaburo al XVII-lea (postmortem), actor Kabuki.