Tag: STEAUA

  • Fotbal flash – 11.07.2013

    Fotbal flash – 11.07.2013

    Steaua Bucureşti este noua deţinătoare a Supercupei României la fotbal. Campioana României a trecut miercuri, pe Arena Naţională din Bucureşti, de câştigătoarea Cupei, Petrolul Ploieşti, cu 3 la 0.



    La început, jocul a fost echilibrat. Steaua a irosit prima ocazie clară de gol în minutul 15, prin tânărul Gabriel Iancu, rămas singur cu portarul brazilian al Petrolului, Peterson Pecanha. Şase minute mai târziu, steliştii n-au mai ratat. Cristian Tănase l-a driblat spectaculos pe Sebastian Achim şi a centrat în faţa porţii, de unde muntenegreanul Ştefan Nikolic a trimis balonul în plasă.



    Soarta jocului s-a hotărât, practic, în minutul 28, când centrafricanul Manassé Enza-Yamissi l-a faultat în careu pe Nikolic, iar arbitrul a acordat penalty. Fundaşul Petrolului a văzut cel de-al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat, lăsându-şi echipa în inferioritate numerică. Alexandru Bourceanu, căpitanul Stelei, a ratat însă lovitura de pedeapsă, parată de Pecanha.



    Până la pauză, campionii au mai marcat de două ori, prin polonezul cu cetăţenie germană Lukasz Szukala, în minutul 32, şi prin Mihai Pintilii, 10 minute mai târziu.



    In repriza a doua, Steaua a jucat relaxat. S-a apărat bine, dar nu a mai forţat în atac. A mai avut totuşi câteva ocazii de gol, dintre care cea mai clară a fost ratată în minutul 78 de Federico Piovaccari. Italianul, scăpat singur cu portarul Pecanha, a tras slab, direct în goal-keeperul Ploieştiului.



    Astfel, cu scorul final de 3 la 0, Steaua învinge Petrolul pentru a doua oară în Supercupă. In 1995, tot la Bucureşti, roş-albaştrii câştigau cu scorul de 2-0, prin golurile marcate de Damian Militaru şi Ion Vlădoiu.

  • Sport Club RRI: Avancronica Supercupei României

    Sport Club RRI: Avancronica Supercupei României

    Fotbalul se întoarce. Sezonul 2013 — 2014, în fotbalul românesc, începe astăzi, cu Supercupa României. Se întâlnesc Steaua Bucureşti, campioana ţării, şi Petrolul Ploieşti, câştigătoarea Cupei României. Partida este programată la Bucureşti, pe Arena Naţională.



    Steaua a câştigat detaşat ultima ediţie a Campionatului, la 16 puncte de următoarea clasată, formaţia Pandurii Târgu Jiu. Petrolul s-a situat pe locul 3, având cu un punct mai puţin decât Pandurii, dar dovedindu-se una dintre cele mai bune echipe ale provinciei. Faptul s-a confirmat în finala Cupei, când ploieştenii au trecut cu 1 la 0 de CFR Cluj.



    Prin prisma valorii lotului, Steaua rămâne, categoric, favorită pentru jocul din această seară, chiar dacă a ramas fără principalul său marcator, Raul Rusescu, transferat pentru 2,2 milioane de euro la Sevilla. Gruparea andaluză i-a oferit românului un contract pentru cinci sezoane şi un salariu de 450.000 de euro anual. Mai mult, Sevilla i-a fixat românului o clauză de reziliere de 40 de milioane de euro, sumă record pentru un fotbalist român.



    Şi Petrolul va juca diseară fără principalul marcator. Conform unui articol din ProSport, congolezul Jeremy Bokila a părăsit echipa şi s-ar afla la Amsterdam, pentru a se consulta cu familia sa asupra unui viitor transfer. Steaua s-a arătat deja interesată de aducerea lui Bokila, la fel ca şi echipa franceză Ajaccio sau ruşii de la FC Krasnodar.



    Finala Supercupei va fi şi un duel între doi dintre cei mai promiţători antrenori din tânăra generaţie. Laurenţiu Reghecampf, de la Steaua, şi-a confirmat deja valoarea, ducându-şi echipa, în sezonul trecut, până în optimile de finală ale Ligii Europa. Cosmin Contra a avut un parcurs mai spectaculos ca jucător, trecând pe la formaţii precum AC Milan şi Atletico Madrid. Ca antrenor, se află abia la început de drum, dar a reuşit să imprime Petrolului un joc coerent, ofensiv şi spectaculos.



    In încheiere, vă amintim că puteţi găsi rubrica noastră sportivă şi pe Internet, mai exact pe site-ul web www.rri.ro, precum şi în reţeaua Facebook, pe profilul postului Radio România Internaţional.

  • Weekend sportiv – 5.07.2013

    Weekend sportiv – 5.07.2013

    Preşedintele Federaţiei române de ciclism, Eduard Novak, a confirmat la Botoşani cǎ ultima etapă, a 6-a, a Turului ciclist al României, pe traseul Buzău-Bucureşti, pe o lungime de 134 km, s-a anulat. Această decizie a fost luată din cauza neobţinerii avizelor necesare pentru închiderea pe perioada trecerii caravanei a drumului naţional 2. În aceste condiţii, transbordarea de la Galaţi se va efectua sâmbătă până la Bucureşti, unde urmează să fie organizat de la ora 16,00, un circuit în jurul Palatului Parlamentului. Tricoul galben continuă să fie deţinut de ucrainianul Vitali Buţ.



    Între 4 şi 6 iulie se desfăşoară la Varna ultimul turneu din grupa A a Ligii Europene la volei feminin în care evoluează echipele României, Bulgariei, Ungariei şi Turciei. După trei turnee desfăşurate, tricolorele se află pe locul secund în clasament, cu 15 puncte, după Bulgaria, cu 18 puncte, dar înaintea Turciei cu 12 puncte şi Ungariei cu 8 puncte. La turneul final al Ligii Europene Bulgaria este calificată direct ca ţară organizatoare, alte trei echipe cu cea mai bună linie de clasament i se vor alătura. România are şanse de a se apropia de turneul final dacă învinge Turcia.



    În decembrie 1989, doi rugbyşti români au plătit cu preţul vieţii libertatea. Este vorba despre sportivii Florică Murariu şi Radu Durbac de la Steaua Bucureşti, împuşcaţi mortal. CSA Steaua îşi comemorează în fiecare an eroii printr-un memorial care a intrat deja în tradiţia rugby-ului din România. Memorialul “Eroii Revoluţiei” a ajuns acum la cea de-a 4-a ediţie. Şi anul acesta, la start se vor alinia patru echipe: Steaua, România Under 23, Moldova A şi French Defense Force. Duminică vor avea loc finalele.

  • Săptămâna sportivă – 01.07.2013

    Săptămâna sportivă – 01.07.2013

    Duminică s-a dat startul ediţiei cu numărul 50 a Turului României la ciclism. Debutul turului a avut loc în localitatea bihoreană Marghita, iar prologul, un contratimp pe echipe de 14 kilometri şi 300 de metri, s-a încheiat cu victoria formaţiei ucrainene Kolls Cycling Team. Astfel, primul purtător al tricoului galben, de lider al clasamentului general, este ucraineanul Mihailo Kononenko, cel care a trecut primul linia de sosire dintre componenţii câştigătoarei. Pe locurile următoare în prolog s-au situat Tuşnad Cycling Team şi Utensilnord, din Ungaria. Echipa României a ocupat locul 7. Anul acesta, pe listele de start ale Turului României figurează 111 rutieri, grupaţi în 17 echipe.


    Tot din ciclism să notăm că în aceste zile are loc şi cea mai prestigioasă competiţie a anului: Turul Franţei. Belgianul Jan Bakelants, din echipa RadioShack, a câştigat, duminică, etapa a 2-a, dintre oraşele corsicane Bastia şi Ajaccio. Această victorie i-a adus belgianului şi tricoul galben de lider al clasamentului general. Bakelants, debutant în Turul Franţei, este la prima sa victorie ca profesionist.


    Din volei să notăm că România a învins Turcia cu scorul de 3-1, duminică seara, în ultimul joc din turneul al treilea al grupei A, din Liga Europeană feminină. La Craiova, în faţa a peste 1.800 de spectatori, România s-a impus după o oră şi 25 de minute. In cealaltă partidă a zilei, Bulgaria a dispus de Ungaria cu scorul de 3 la 1. În clasament, Bulgaria ocupă primul loc, cu 18 puncte, urmată de România, cu 16, Turcia, cu 12, şi Ungaria, cu 8 puncte. Ultimul turneu va avea loc la Varna, în Bulgaria, în perioada 4 – 6 iulie.


    Echipa naţională de polo pe apă a României s-a clasat pe locul 3 la turneul internaţional “Cupa Dunării”, competiţie desfăşurată la Bratislava. Duminică, în ultimul joc, poloiştii tricolori au fost învinşi cu 12-8 de echipa Germaniei. La “Cupa Dunării”, jucătorii antrenaţi de Vlad Hagiu au obţinut două victorii, respectiv cu Olanda, scor 10-7, şi cu Slovacia, scor 15-8, şi au suferit două înfrângeri: cu Australia, scor 8-9, şi cu Germania, scor 8 la 12. În clasamentul final, pe primul loc s-a situat Australia cu 12 puncte, urmată de Germania, cu 9, România, cu 6, Slovacia, cu 3 puncte şi Olanda, fără niciun punct.


    Echipa de fotbal Steaua Bucureşti a învins formaţia scoţiană Livingston FC cu scorul de 4-1, duminică, în primul joc al stagiului de pregătire pe care îl efectuează în Marea Britanie. Acesta a fost primul succes al Stelei în perioada de pregătire, după 0-0 cu Rubin Kazan şi 0-1 cu Videoton, ambele în stagiul din Austria. In Marea Britanie, Steaua va juca următorul meci pe 2 iulie, cu formaţia engleză Notts County.

  • Retrospectiva săptămânii 23/06-29/06/2013

    Retrospectiva săptămânii 23/06-29/06/2013



    18 români au murit într-un accident rutier în Muntenegru


    În România, miercuri a fost zi de doliu naţional, în memoria celor 18 români care şi-au pierdut viaţa, duminica, într-un accident rutier în Muntenegru. Şi autorităţile din fosta republica iugoslava au decretat zi de doliu naţional, în semn de respect faţă de cei disparuti. Alte 29 de persoane rănite şi care au fost internate, iniţial, în spitale din Podgoriţa, au fost aduse la spitale din Bucureşti cu 2 aeronave militare româneşti. Un al treilea avion a adus în Romania trupurile neinsufleţite ale celor care şi-au pierdut viaţa în această cumplită tragedie. Cu sprijinul armatei, operaţiunea medicală întreprinsă a fost una fără precedent, dată fiind complexitatea cazului şi numărul mare al celor care au murit sau care au suferit răni. 40 de medici şi asistente medicale au fost mobilizaţi pentru repatrierea celor implicaţi în accident. Autocarul cu turişti români a căzut într-o prăpastie, în canionul Morača. Autorităţile din Muntenegru încearcă să valorifice datele din tahograf, un dispozitiv legat la cutia de viteze şi computerul de bord al autocarului, care stochează informaţiile de parcurs, cum ar fi kilometrajul, viteza, schimbarea şoferilor, controalele şi eventualele greşeli. Din ancheta autorităţilor de la Podgoriţa reiese că, în momentul în care autocarul a ieşit dintr-un tunel rutier cu viteză mare, carosabilul era umed şi este posibil ca şoferul să fi fost incomodat de lumina foarte puternică a soarelui, pierzând controlul asupra vehiculului în curbă. La Bucureşti, procurorii au început audierea raniţilor care pot da detalii despre circumstanţele în care s-a produs tragicul accident, cel mai grav din ultimii 15 ani în care au fost implicaţi turişti români.



    Premierul român, Victor Ponta, a început un turneu asiatic cu un caracter preponderent economic


    Premierul Victor Ponta se află într-un turneu în patru state asiatice – Azerbaidjan, Kazahstan, Uzbekistan, China — menit sa atraga investiţii în România. Prima etapă a fost Azerbaidjan, unde, în cadrul discuţiilor fost abordată şi recenta decizie a consorţiului azer Şah Deniz, care a optat pentru o alta ruta de transport al gazelor caspice către Europa decât Nabucco, proiect susţinut de UE şi din care face parte şi România. Preferat de azeri a fost Trans-Adriatic Pipeline (TAP), care face legătura între Turcia şi Italia, tranzitând Grecia, Albania şi Marea Adriatică. Ambele gazoducte au fost concepute pentru a reduce dependenta energetica a UE fata de Rusia. Nabucco West urma sa lege Turcia de Austria, via Bulgaria, România şi Ungaria însă acum, după eşecul acestuia, Victor Ponta a declarat că România se va concentra pe alte proiecte cu autoritatile azere, precum AGRI (Azerbaidjan — Georgia — Romania — Interconector). AGRI presupune livrarea gazului natural prin conducte azere si georgiene si lichefierea intr-un terminal care ar urma sa fie construit pe tarmul georgian al Marii Negre, de unde gazul ar fi transportat pe mare in Romania. O altă variantă care ar putea fi luată în calcul de către autorităţile române ar fi exploatarea rezervelor de gaze din Marea Neagră sau a gazelor de şist. România consumă anual 14 miliarde de metri cubi de gaze, cantitate asigurată în proporţie de 80% din producţia internă.



    Conducerea FMI a avizat ultimele două evaluări ale acordului preventiv încheiat cu România


    Consiliul Director al FMI a avizat ultimele două evaluări ale acordului cu România, care a fost încheiat astfel cu succes. FMI a pus la dispoziţia ţării noastre şi ultima tranşă din acord, în valoare de 520 de milioane de euro. Acordul de cinci miliarde este însă unul de tip preventiv, iar România nu a tras fonduri din acesta şi nici nu intenţionează să o facă, susţin oficialii de la Bucureşti. Printre ţintele prevăzute în acordul stand-by cu Fondul s-au numarat reducerea arieratelor bugetului de stat, precum şi privatizarea CFR Marfa, una dintre companiile de stat cu mari pierderi şi datorii. Ultimul acord stand-by a fost parafat în primăvara anului 2011, în continuarea celui început în 2009. Odată încheiat cel in curs, autorităţile române afirmă că se gândesc, deja, la o nouă înţelegere cu FMI.



    Steaua Bucureşti, campioana României la fotbal, scapă de sancţiunile drastice pe care UEFA le putea dicta, în cazul ei, pentru corupţie


    UEFA nu a exclus campioana Romaniei la fotbal, Steaua Bucuresti, din cupele europene, după ce echipa a fost cercetata într-un dosar de corupţie. Timp de cinci ani, clubul bucureştean trebuie să evite, însă, alte sanctiuni pe linie sportiva, altfel pedeapsa cu suspendare pe termen de un an se va aplica automat. Forul european a deschis acest dosar dupa ce finanţatorul Stelei, George Becali, a fost condamnat la închisoare pentru dare de mită într-un caz din 2008. Atunci, Becali a încercat să ofere 1,7 milioane de euro jucătorilor de la Universitatea Cluj pentru a învinge în ultima etapă a campionatului pe rivala Stelei în lupta pentru titlu, CFR Cluj. În această ediţie, Steaua are şanse mari să ajungă în grupele Ligii Campionilor, iar o calificare ar aduce la bugetul clubului peste 20 de milioane de euro, sumă care i-ar asigura finanţarea fără ca Becali, aflat în închisoare, să mai contribuie financiar la susţinerea acestuia. În turul II preliminar al Ligii Campionilor, Steaua va întâlni, pe 16 iulie, campioana Macedoniei, FK Vardar Skopje.


  • Fotbal flash – 27.06.2013

    Fotbal flash – 27.06.2013

    Scăpată de suspendare din partea UEFA în cazul dosarului “valiza” în care a fost condamnat patronul Gigi Becali, campioana României Steaua Bucureşti va juca în cel de-al doilea tur preliminar al Ligii Campionilor la Fotbal. Adversarul va fi echipa Vardar Skopje, campioana Macedoniei. Pe 16 iulie va avea loc prima manşă, la Bucureşti, pe Arena Naţională. Returul va avea loc pe 23 iulie la Skopje. Sunt puţine şanse ca meciul să fie văzut la televizor a anunţat Mihai Stoica, managerul general al Stelei.



    Echipa Universitatea Craiova care a fost dezafiliată de la Liga Profesionistă de Fotbal şi retrogradată în 2011, va reveni pe arenele sportive, însă în liga a 4-a. Clubul a încheiat un acord oficial cu reprezentantul din România al firmei Nike care va furniza echipamentul pe care îl vor purta jucătorii. Culorile de bază vor rămâne cele tradiţionale, alb-albastru, iar cele de rezervă vor fi negru-portocaliu.



    Fundaşul Cristian Chivu, fostul căpitan al reprezentativei de fotbal a României, nu ştie deocamdată unde va evolua în sezonul viitor. El mai are încă un an de contract cu Internazionale Milano, grupare la care evoluează din 2007. Chivu nu mai este dorit de noul antrenor al lui Inter, Walter Mazzarri. În vârstă de 32 ani, Cristian Chivu a jucat 114 meciuri şi a marcat 3 goluri pentru Inter cu care câştigat tripla campionat — Cupa Italiei — Liga Campionilor în 2010.



    Antrenorul lui Şahtior Doneţk, românul Mircea Lucescu, a dezminţit informaţiile conform cărora ar dori să-l aducă la campioana Ucrainei pe internaţionalul francez Bafetimbi Gomis. Tehnicianul român a negat această variantă, dar a recunoscut că are în vizor un alt jucător de la gruparea franceză Olympique Lyon.



    Să mai adăugăm, în final, că puteţi găsi rubrica noastră sportivă şi pe internet, mai exact pe site-ul web www.rri.ro, precum şi pe profilul postului Radio România Internaţional din reţeaua Facebook.

  • Verdict pour le Steaua Bucarest

    Verdict pour le Steaua Bucarest

    C’est le soulagement parmi les membres de l’équipe et les supporters du Steaua bucarestois. La Commission de contrôle et de discipline de l’UEFA a rendu publique mardi sa décision dans l’affaire de corruption, décision qui aurait pu couper court aux ambitions européennes du club roumain le plus primé. C’est une sanction avec sursis qui est tombée — toutefois, le Steaua doit éviter de se voir mêler à toute histoire de corruption les cinq prochaines années, sous peine de se voir exclure complètement des compétitions continentales.



    Mais, comment cet ancien possesseur de la Coupe des champions est-il entré dans le collimateur de l’UEFA ? Celle-ci s’est saisie d’office après que le patron du Steaua, l’homme d’affaires controversé George Becali, eut été condamné à trois ans de prison ferme pour sa tentative de primer l’équipe qui allait jouer avec l’adversaire de Steaua, lors de la dernière étape de l’édition 2008 du championnat interne. Ce que George Becali avait estimé être une motivation financière pour une équipe déjà rétrogradée d’un point de vue mathématique, était, en fait, un versement de pots-de-vin, selon la Haute Cour de cassation et de justice, qui a envoyé l’homme d’affaire en prison. L’UEFA a rebondi sur l’affaire, alors qu’elle avait déjà démarré une campagne d’éradication de la corruption dans le football européen. Plusieurs équipes de poids, tels le Juventus de Turin, ont été exclus des tournois continentaux pour avoir faussé des matchs ou pour corruption d’arbitres. C’est le cas également de deux des grands clubs d’Istanbul — Fenerbahce et Besiktas — qui ont été interdits de terrain en Europe, pour faute grave. Ces affaires étaient jugées de concert avec le cas de Steaua et c’est probablement ce rapprochement qui a joué en faveur de l’équipe roumaine, qui n’avait pas essayé de verser de l’argent à un adversaire direct.



    La décision de l’UEFA redonne de l’espoir aux proches de ce club, qui s’attendaient à un verdict draconien. Le Steaua se voit ainsi ouvrir la voie vers les groupes de la Ligue des champions, où il a toutes les chances de figurer, car il est tête de série dans les tours préliminaires et le play-off. Toutefois, ce n’est pas seulement le jeu qui compte — une qualification renflouerait les caisses du club avec 20 millions d’euros, une somme qui lui garantirait le financement sans que George Becali, aujourd’hui en prison, contribue également au soutien matériel de l’équipe.



    Néanmoins, la décision de l’UEFA reste une mise en garde sévère pour le football roumain tout entier, entouré de nombreux soupçons de corruption aggravée. Il ne faut pas oublier que les chefs de la Fédération et de la Ligue professionnelle de football roumaines font l’objet d’enquêtes menées par le Parquet anticorruption pour abus de confiance, tandis que plusieurs noms marquants du foot roumain — dirigeants de clubs et managers — sont également sous la loupe des procureurs pour des transferts illégaux de footballeurs roumains et étrangers. (trad.: Andrei Popov)

  • Verdictu ti echipa di fotbal Steaua Bucureşti

    Oamin’ii ţi lucreadzâ ti ea, giucâtorl’ii şi suporterii ali Steauâ, campioana ali Românii la fotbal, pot tora s-ducheascâ nihamâ arâhati. Comisia di Control şi Disciplinâ ali UEFA pitricu, marţâ, apofasea mutrinda cazlu di aruşfeti cari putea s-aspargâ mirachea a nai ma zburâtâl’ei echipâ sportivâ dit Românii, iara pideapsa ti ea fu maşi unâ cu suspendari. Ama, ti ţinţi an’i di tora şi-nclo clublu bucureştean lipseaşti s-afireascâ di iţi implicari tu vârâ caz di aruşfeti, mas nu, suspendarea ahurheaşti, iara Steaua va s-hibâ scoasâ dit competiţiili europeani. Cum agiunsi aţea di ma ninti amintâtoari a Cupâl’ei a Campion’ilor tu mutrita al UEFA? Forlu european s-autosesiză dupu ţi finanţatorlu a echipâl’ei Steaua, George Becali, luă unâ condamnari tu ghinicânâscutlu dosar dit 2008 mutrinda câtâpâţearea a emburlui s-premiadzâ cu 1,7 milioani di euro echipa cari lipsea s-gioacâ, tu aţea dit soni etapâ aţil’ei ediţii di campionat, cu rivala a Steaul’ei tu alumta ti marli titlu.


    Aţea ţi Becali pistipsi ca hiinda maşi unâ câtâpâţeari – tu minduita a lui — ta s-motiveadzâ financiar unâ echipâ şi eara deja retrogradatâ matematic, icâ fârâ nâdii, fu vidzutâ di Înalta Curte di Casaţie şi Justiţie ca hiindaei aruşfeti şi îl’i adusi aluştui unâ nauâ condamnari la hapsi. Ayoniea, UEFA ahurhi s-hibâ activâ, tu sinfuniili tu cari forlu ţi cumândiseaşti fotbalu european easti tu-mplinâ campanii di n’icşurari a aruşfetâl’ei. Cluburi ghinicânâscuti, cum easti Juventus, fu scoasi dit competiţiili europeani ti furn’ia a aruşfetâl’ei mutrinda meciurili, ama şi pâltearea a arbitrilor. Easti, tutnâoarâ, şi cazlu a dauâ dit mărli cluburi di Istanbul, Fenerbahce şi Beşiktaş, giudicati unâoarâ cu Steaua şi a curi lucri putridi lâ adusi intedicţia s-mai gioacâ tu Europa. Poati că aestâ comparaţii cu dosarili a echipilor turţerşţâ fu şansa ali Steauâ, a curi îi si aflarâ niscânti circumstanţi nu ahât lai, nizburânda andicra di tentativi di aruşfeti. Apofasea al UEFA aduţi aţilor ţi suntu pi ningâ Steaua hârsearea şi motivaţia ţi u pistipseau chirutâ tu aştiptarea a unâl’ei pideapsâ greauâ. Tora, echipa ari calea dişcl’isâ câtâ grupili a Ligâl’ei a Campion’ilor, iu ari mări şansi s-giungâ câ ţe va s-hibâ cap di serii tu ţi mutreaşti tururli preliminari şi play-off-lu.


    Unâ calificari poati s-aducâ la bugetlu ali Steauâ aproapea 20 di milioani di euro, pâradz cari poati s-asiguripseascâ finanţarea fărâ ca Becali, ţi easti tu hapsi tora, s-mai agiutâ la îndruparea a echipâl’ei. Pi di altâ parti, apofasea di marţâ ali UEFA easti un avertismentu si mari simasii nu maşi ti Steaua, ama şi ti tut fotbalu dit Românii. Nu lipseaşti agârşit niţi că şefl’ii ali Federaţii şi a Ligâl’ei profesionisti di fotbal suntu cercetaţ di DNA ti abuz tu lucru, iara procurorl’ei mutrescu numi greali dit fotbal – di la impresari la şefi di cluburi – ti transferuri paranom di fotbalişţâ român’i tu xeani.



    Armâneaşti: Cristina Mina

  • Verdict pentru echipa de fotbal Steaua Bucureşti

    Verdict pentru echipa de fotbal Steaua Bucureşti

    Stafful, jucătorii şi suporterii Stelei, campioana României la fotbal, pot răsufla uşuraţi. Comisia de Control şi Disciplină a UEFA a comunicat, marţi, decizia în cazul de corupţie care putea periclita aspiraţiile europene ale celei mai titrate echipe din România, iar sancţiunea dictată a fost una cu suspendare. Atenţie însă, timp de cinci ani clubul bucureştean trebuie să evite orice implicare în vreun caz de corupţie, altminteri, suspendarea se activează, iar Steaua va fi exclusă din competiţiile europene.



    Cum a ajuns fosta deţinătoare a Cupei Campionilor în vizorul UEFA? Forul european s-a autosesizat după ce finanţatorul Stelei, George Becali, a primit o condamnare în celebrul dosar din 2008, care privea tentativa omului de afaceri de a premia cu 1,7 milioane de euro formaţia care urma să joace, în ultima etapă a acelei ediţii de campionat, cu rivala Stelei în lupta pentru titlu. Ceea ce Becali a considerat a fi doar o încercare, în opinia lui firească, de a motiva financiar o echipă deja retrogradată matematic, deci resemnată, a fost considerată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie drept dare de mită şi i-a atras acestuia o nouă condamnare la închisoare.



    Imediat, UEFA s-a pus în mişcare, în condiţiile în care forul care dirijează fotbalul continental se află în plină campanie de eradicare a corupţiei. Cluburi celebre, precum Juventus, au fost excluse din competiţiile europene pentru trucare de meciuri şi cumpărare de arbitri. Este şi cazul a două din marile cluburi din Istanbul, Fenerbahce şi Beşiktaş, judecate odată cu Steaua şi cărora faptele incriminate, foarte grave, le-au atras intedicţia de a juca în Europa. Poate că tocmai comparaţia cu dosarele formaţiilor turceşti a fost şansa Stelei, căreia i s-au găsit circumstanţe atenuante, nefiind vorba despre tentative de a mitui adversari direcţi sau arbitri.



    Decizia UEFA redă celor din anturajul Stelei motivaţia pe care păreau să o fi pierdut, în aşteptarea unei sancţiuni drastice. Acum, echipa are calea deschisă spre grupele Ligii Campionilor, unde are şanse bune să pătrundă pentru că va fi cap de serie în tururile preliminare şi în play-off. O calificare ar aduce la bugetul Stelei minim 20 de milioane de euro, sumă care i-ar asigura finanţarea fără ca George Becali, aflat în închisoare, să mai contribuie financiar la susţinerea echipei.



    Pe de altă parte, decizia de marţi a UEFA reprezintă un avertisment sever, nu doar pentru Steaua ci pentru întreg fotbalul din România, asupra căruia planează suficiente şi grave suspiciuni de corupţie.



    Nu trebuie uitat că şefii Federaţiei şi Ligii profesioniste de fotbal sunt cercetaţi de DNA pentru abuz în serviciu, iar procurorii investighează nume grele din fotbal, de la impresari la conducători de cluburi, pentru transferuri ilegale de fotbalişti români în străinătate.

  • 21.06.2013

    21.06.2013

    Déficit – Estimant que le déficit public de Bucarest continuera à baisser entre 2013 et 2014, après qu’en 2012 il n’a pas dépassé le seuil de 3%, Bruxelles propose que la Roumanie sorte de la procédure dinfraction pour déficit excessif. Une mesure similaire a été adoptée dans le cas de 4 autres pays : l’Italie, la Lettonie, la Hongrie, la Lituanie ce qui a entraîné une baisse du nombre des pays européens frappés par une telle procédure à 16 sur l’ensemble de 27. La plupart des procédures d’infraction pour déficit excessif ont été adoptées suite à la crise financière. La Commission Européenne estime que le déficit budgétaire de la Roumanie diminuera dans le courant de l’année à 2,6% du PIB pour se fixer à 2,4% en 2014.



    Réunion – Le ministre roumain de la Santé, Eugen Nicolàescu, participe ce vendredi au Luxembourg, aux côtés de ses homologues de l’UE, à la réunion du Conseil Emploi, Politique sociale, Santé et Consommateurs (EPSCO). Le principal thème de la réunion est la législation de l’UE sur la fabrication, la présentation et la vente du tabac. Jeudi, l’EPSCO a réuni les ministres européens de l’Emploi. L’occasion pour la ministre roumaine Mariana Câmpeanu et de son homologue néerlandais de signer, en marge de la réunion, une déclaration commune sur le bon fonctionnement du marché de l’emploi entre les deux pays, en luttant contre l’exploitation des ouvriers et le travail illégal.



    Chômage – Au premier trimestre 2013, le taux de chômage en Roumanie s’est élevé à 7,5%, a annoncé vendredi l’Institut National de la Statistique. Le taux d’occupation de la population entre 15 et 64 ans a atteint les 58,1% et les 62,3% entre 20 et 64 ans, alors que la cible nationale fixée dans le contexte de la stratégie Europe 2020 était de 70%. Le nombre de personnes inactives et au chômage reste plus important chez les femmes.



    Corruption – La Commission disciplinaire de l’UEFA examine ce vendredi le dossier de la championne de Roumanie de football, Steaua Bucarest, soupçonnée de corruption. L’organisme européen a ouvert ce dossier après la condamnation à la prison ferme du patron du club George Becali pour avoir donné en 2008 des pots-de-vin. Becali avait alors promis 1,7 millions d’euros aux joueurs d’Universitatea Cluj en cas de victoire sur CFR Cluj, équipe rivale de Steaua au titre national, lors de la dernière journée du championnat. L’UEFA se montre particulièrement sévère quand il s’agit d’actes de corruption dans le football; s’il est trouvé coupable, le club bucarestois risque de se voir exclure des compétitions européennes pour une ou plusieurs années. Steaua s’est qualifié dans les préliminaires de la Ligue des Champions. Une décision à ce sujet est attendue le 24 juin au plus tôt.



    Musique – La Place George Enescu du centre ville bucarestois deviendra jusqu’au 30 juin un véritable oasis de musique, danse et projections cinématographiques à l’occasion de la 8ème édition du festival Bucharest Music Film. Dix jours durant, le public sera invité à assister gratuitement à toute sorte de concerts de musique classique, de projections de film, de spectacles de ballet et d’opéra.


  • Fotbal Flash – 20.06.2013

    Fotbal Flash – 20.06.2013

    Campioana României s-a despărţit de golgheterul ei şi al ediţiei de campionat care tocmai s-a încheiat. Raul Rusescu a semnat un contract pe 5 ani cu echipa spaniolă FC Sevilla şi are o clauză de reziliere de 40 de milioane de euro. La prezentarea sa oficială, Raul Rusescu a spus: Venirea mea aici, în campionatul Spaniei şi la FC Sevilla, este un pas foarte important pentru cariera mea, sunt foarte bucuros să mă aflu aici. Lucrul cel mai important este să câştig multe partide şi multe trofee cu Sevilla şi de asemenea, desigur, mi-ar plăcea să marchez multe goluri. În vârstă de 25 de ani, Rusescu a marcat 21 de goluri pentru Steaua în ultimul sezon. În 2009, la 21 de ani, a devenit campion al României pentru prima oară cu echipa Unirea Urziceni.



    Şi căpitanul naţionalei României, Răzvan Raţ, are o nouă echipă. După 10 ani petrecuţi la Şahtior Doneţk, Raţ, în vârstă de 33 de ani, va juca la echipa londoneză West Ham United.



    Tribunalul Bucureşti a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de George Becali, patronul echipei Steaua Bucureşti. Condamnat la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de schimbul de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale, Becali a formulat o cerere de întrerupere a pedepsei pe o perioadă de trei luni pentru a-şi pune ”ordine în afaceri”.



    Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată pe Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, şi pe Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, în dosarul dezafilierii echipei Universitatea Craiova. Acuzaţiile care li se duc sunt lezarea evidentă a drepturilor şi intereselor persoanei, făcută cu ştiinţă şi acţiune în dispreţul total al unor măsuri ale organelor statului.



    Românul Mircea Lucescu figurează între primii 20 de antrenori ai lumii, conform clasamentului stabilit de portalul sportiv american Bleacher Report. Pe primul loc este germanul Jupp Heynckes, urmat de Jose Mourinho şi Vicente del Bosque. Lucescu este pe locul 16.

  • Fotbal Flash 13.06.2013

    Fotbal Flash 13.06.2013


    Echipa de fotbal Steaua Bucureşti, campioana României, este în pericol de a nu putea evolua, anul acesta, în preliminariile Ligii Campionilor. UEFA a anunţat că a deschis o procedură disciplinară împotriva Stelei, după recenta hotărâre a justiţiei române de a-l condamna pe finanţatorul echipei, Gigi Becali, într-un caz de corupţie.



    Vă amintim că fostul parlamentar şi om de afaceri a fost condamnat definitiv, în 4 iunie, la trei ani de închisoare cu executare în aşa-numitul dosar “Valiza”, pentru dare de mită. In mai 2008, Becali a oferit suma de 1.700.000 de euro jucătorilor de la “Universitatea Cluj” pentru a-i determina să câştige jocul direct cu CFR Cluj, contracandidata Stelei la titlul de campioană.



    Cazul va fi analizat de Comisia de Control şi Disciplină a UEFA în data de 21 iunie, la Nyon, iar un verdict va fi dat în săptămâna care începe la 24 iunie. Fiind vorba de un caz de corupţie în fotbal, UEFA ar putea dicta sancţiuni care ar putea duce până la la interzicerea participării Stelei în Liga Campionilor.



    Negocierile legate de viitorul echipei Rapid Bucureşti au ajuns, se pare, la final. Mai multe persoane reprezentate de omul de afaceri Nicolae Cristescu sunt pe cale să preia clubul, după o înţelegere cu fostul patron, George Copos. Ar urma ca actele să se semneze vineri sau luni. Clubul Rapid traversează de la sfârşitul anului 2012 o gravă criză financiară. Aceasta a culminat cu retrogradarea în Liga a II-a, după ce comisia de licenţiere din cadrul FRF a refuzat să îi acorde clubului licenţa pentru ediţia 2013-2014 a Ligii I din cauza datoriilor. Societatea care administrează gruparea giuleşteană are de achitat datorii în valoare de aproximativ 34 milioane de euro.



    In încheiere, vă amintim că puteţi găsi rubrica noastră sportivă şi în reţeaua Facebook, pe profilul postului Radio România Internaţional.

  • Eveniment Top – 08.06.2013

    Alâxearea a Nomlui di Timel’iu s-duţi ninti



    Bucureşti, protili moaubeţ ali Comisii di alâxeari Nomlui di Timel’iu, adusirâ alâxeri di mari simasii, printrâ cari şi n’icşurarea a numirlui di deputaţ la 300, la cari s-adavgâ reprezentanţâl’ii a minorităţlor naţionali. Comisia nu apruchie, pi di altâ parti, turlia a unicameralismului, amendamentili ţi mutreau alâxearea a formâl’ei di guvernământu ali vâsâlii tu republicâ parlamentarâ, ama şi niţi pripunearea di scuteari a zborlui stat naţional, pitricutâ di reprezentanţâl’ii dit Parlamentu a minoritatâl’ei maghiarâ. Întrâ apofasiili luati easti şi bâgarea tu proiectul a yinitorlui Nom di Timel’iu a noţiunâl’ei di “reghiuni”, cari va s-completeadzâ turliili di îndridzeari administrativâ a teritoriului.



    Vizita a premierlui Victor Ponta tu Polonii



    Polonia va s-agiutâ autorităţli români tu proceslu di îndridzeari administrativâ şi tu ţi mutreaşti luarea a pâradzlor europen’i – apufusirâ, tu aestâ stâmânâ, Varşovia, premierlu Victor Ponta şi omologlu a lui, Donald Tusk. Polonia easti un model ti România şi un soţ bun, fărâ s-hibâ di mesi vârâ interes ahoriea tu vârâ domeni întrâ dauli vâsâlii, dzâsi Victor Ponta: Voi, ca di tora şi ninti, pi timeilu ali unâ ligâturâ di turlii politicâ multu bunâ şi a interesilor ţi suntu idyea ti dauli vâsâlii, Polonia s-u veadâ dealihea România ca un soţ şi partener strateghic. Polonia şi România lipseaşti s-aibâ, tu an’ii ţi va s-yinâ, un rol multu mari tu reghiuni, tu Uniunea Europeană.” Doil’ii premieri şi-aspusirâ andruparea mutrinda aflarea di năi sursi di energhii, România şi Polonia avândalor idei deadun tu ţi mutreaşti politica a mediului şi aţea energheticâ.



    Prezidentul a Parlamentului turţescu – Bucureşti



    Prezidentul aţil’ei Mari Adunari Naţionalâ di Ankara, Cemil Çiçek, fu aştiptat di prezidentul Traian Băsescu, avu andamuseri cu prezidenţâl’ii a doilor udaţ a Parlamentului român şi zburâ tu Plenlu a Udălui a Deputaţlor. Oficialu turcu alâvdă nivelu multu bun a schimburilor comerciali dintrâ România şi Turchia, cari, cu tuti griutăţli ţi li adusi criza icunumicâ, furâ – tu anlu ţi tricu – di 6 miliardi di dolari. Tora, tu Românii suntu cama di 7.000 di investitori turţâ. Oficialii di Bucureşti aspusirâ nica unâ oarâ că România andrupaşti aderarea ali Turchii la UE şi tut ei pistipsescu câ Ankara va s-agiutâ multu împrustarea a proiectului european.



    Comisarlu european ti Agriculturâ, Dacian Cioloş, tu vizitâ tu Românii



    Comisarlu european ti agricultură, Dacian Cioloş, adră unâ vizitâ di dauâ dzâli tu România, iu fu câlisit la Congreslu mondial a ayinâl’ei şi a yinlui. Dacian Cioloş dzâsi câ sectorlu vitivinicol easti unlu dintrâ nai ma bunili domenii dit agricultura europeanâ: Cu tutâ crizâ, cari agudi baia sectoari ali icunumii europanâ, maxus tu ţi mutreaşti competivitatea, putearea di exportu, yinlu easti unlu dit domeniili iu exporturli europeani crescu di la an la an tu aestu chiro. Ama ta s-ţânem aestu ritmu lipseaşti inovarea şi cercetarea di la ayini pânâ la yinlu dit cunetâ.” Dapoiaia, comisarlu Cioloş participă la unâ conferinţâ mutrinda perspectivili a sectorlui di pon’i dit Românii.



    Raportul ali Comisii Europeanâ tu ţi mutreaşti libirtatea di urdinari



    Comisia Europeanâ şi-aspusi disnău andruparea mutrinda intrarea ali Românii şi ali Vâryârii tu spaţilu Schengen, chiola vâsâliili membri nuica nu luarâ unâ apofasi tu ţi mutreaşti data di integrari a daulor stati. Tu raportul semestrial a imnarâ’ei a spaţilui european di libirâ urdinari, executivlu comunitar spusi că aţeali dauâ vâsâlii bâgarâ tu practico meatri cari va s-agiutâ la atindzearea a scupolui. Tu Schengen urdinâ vârâ 400 di milioani di cetăţen’i a statilor membri şi un numir tut ma mari di cetăţen’i a nâscântor stati terţe.



    George Becali, nica unâ condamnari



    Emburlu George Becali fu condamnat la 3 an’i di hapsi cu executari tu dosarlu “Valiza”, vechl’iu dit 2008, cându el câtâpâţi s-da al unâ echipâ 1,7 milioani di euro ta s-amintâ gioclu cu contracandidata a echipâl’ei Steaua tu alumta ti marli titlu. Finanţatorlu Becali fu aflat ca avândalui câbati mutrinda aruşfetea şi angrâpserili psfeti sum simnâturâ privatâ. Becali dzâţi câ a vru maşi sâ-l’i premiadzâ pi giucâtori, ta sâ-l’i motiveadzâ şi nu s-li da mitâ. UEFA lipseaşti tora s-aspunâ şi ea ţiva tu aestâ catandisi, iara Steaua easti tu piriculu s-hibâ scoasâ dit competiţiili europeani. George Becali, ţi easti tora tu hapsi ti trei an’i tu un dosar mutrinda un schimbu di locuri cu statlu, va s-contestâ la CEDO şi pideapsa tu dosarlu Valiza”.



    Festivalu a Teatrului di Sibiu



    Tu Sibiu easti tora Festivalu Internaţional di Teatru. Ti 10 dzâli, suntu îndreapti 360 di evenimenti prezentati di companii di teatru dit cama di 70 di vâsâlii. Estan, Franţil’ia easti statlu câlisit di tin’ii. Nai ma marea secţiuni easti aţea a spectacolilor di pi sucachi, ama şi aţea a conţertilor dit Pâzarea Mare. Festivalu di Sibiu easti treilu dit Europa ca mărimi, dupu aţel dit Edinburgh dit Marea Britanii şi Avignon dit Franţâl’ii.



    S-dişcl’isi iara Muzeulu a Colecţiilor di Artâ



    Bucureşti s-dişcli’si disnău, stâmâna aestâ, Muzeulu a Colecţiilor di Artâ, ţi prezintâ lucrări ţi furâ a nâscâtor mări personalităţ dit cultura românâ dintrâ aţeali dauâ polimuri mondiali. Muzeulu are 34 di colecţii pi cari publiclu nu li mai vidzu dit anlu 1986. Pi ningâ colecţiili di picturi româneşţâ, a niscântor pictori cum suntu Nicolae Grigorescu, Corneliu Baba icâ Nicolae Tonitza, muzeulu ari tu expoziţii şi un desen a pictorlui olandez Vincent van Gogh.



    Armâneaşti: Cristina Mina


  • Calcio: Steaua batte il campione d’Europa

    Calcio: Steaua batte il campione d’Europa


    La stampa romena, esultante dopo la grande vittoria della rappresentativa romena Steaua di Bucarest contro il celebre Chelsea, per 1-0, sembra quasi gridare al miracolo, il secondo dopo la spettacolare vittoria dello Steaua, nel precedente turno, contro Ajax Amsterdam, un’altra leggenda del calcio mondiale. Non è un miracolo, afferma, invece, il CT della squadra bucarestina Laurentiu Reghecampf, il quale sorprendeva già prima della partita giocata giovedì sera sull’Arena Nazionale, nella capitale romena, dichiarando che la sua squadra ha grandi chance di qualificarsi nel doppio degli ottavi di Europa League battendo il campione d’Europa, il vincitore dell’anno scorso della Champions League, il Chelsea. Lo stesso Reghecampf affermava, la scorsa estate, quando era diventato CT dello Steaua, che desiderava una finale europea contro la squadra londinese. Il CT apportava come principali argomenti il valore dei giocatori, il loro allenamento e la mentalità di vincitori.



    Lo Steaua è la squadra romena che ha giocato due finali di Coppa dei Campioni, di cui una vinta, e che ha fatto parte, nella seconda metà degli anni’ 80, dell’elite del calcio europeo. Anche se rimasto portabandiera del calcio romeno a livello di club, lo Steaua era stato retrocesso nelle divisioni inferiori del calcio europeo. Dopo la clamorosa vittoria contro il Chelsea, lo Steaua dimostra di aver riscoperto il gene della performance. Reghecampf ha lodato i suoi giocatori, dichiarando che la vittoria contro il Chelsea è meritata e, soprattutto, non casuale. Il CT ha, però, ricordato che c’è ancora una partita da giocare, almeno altrettanto difficile.



    Il Chelsea sta attraversando un momento delicato, e i suoi giocatori, il cui valore è stimato ad oltre 400 milioni di euro e che sono rimasti feriti nel proprio orgoglio dopo la sconfitta di Bucarest, sono capaci di prendersi la rivincita. Meno ottimista sembra la stampa britannica che critica, all’unisono, la prestazione deludente del Chelsea, “fatto affondare dallo Steaua”, come si legge su uno dei giornali sportivi britannici. Cosa succederà a Londra, il 14 marzo, nessuno lo può sapere, ma il gioco dello Steaua, basato su uno impressionante sforzo collettivo, che ha fatto passare in secondo piano le star del calcio britannico, promette una qualificazione. Nel frattempo, vale la pena di assaporare la vittoria di giovedì e ricordare gli autori: Tătăruşanu, Râpă, Szukala, Chiricheş, Latovlevici, Bourceanu, Pintilii, Prepeliţă, Adi Popa, Chipciu, Tănase, Tatu, Gardoş e Rusescu, l’autore dell’unica rete segnata, e il CT Laurentiu Reghecampf.

  • Fotbal flash – 28.02.2013

    Fotbal flash – 28.02.2013


    Debutul noului sezon de fotbal, în România, a prins din nou cluburile cu arenele nepregătite. Mai multe partide au fost afectate de condiţiile grele de joc, cu terenuri fie îngheţate, fie îmbibate de apă, fapt care a dus la reacţia imediată a preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir. Potrivit agenţiei Mediafax, şeful LPF a anunţat reguli şi controale severe privind calitatea terenului. Astfel, din toamnă, orice echipă, fie că e din Liga I sau nou promovată, nu mai poate juca fără teren încălzit. Mai mult, Dragomir a spus că sunt cluburi care au montat doar firele pentru terenuri, nu şi instalaţia de încălzire. Deşi o astfel de instalaţie costă în jur de 100 de mii de euro, şeful Ligii crede că acest efort trebuie făcut, mai ales ţinând cont de sumele deloc de neglijat încasate de cluburi de la LPF din drepturile de televizare. Totodată, Dragomir a lăudat modul în care este întreţinută Arena Naţională, apreciind că suprafaţa de joc, în partida Steaua – Ajax, nu a fost cu nimic mai prejos decât cea de la Amsterdam. Dacă era altfel, poate nu ne calificam”, a mai spus Dragomir pentru Mediafax.




    Interesul în jurul partidei Steaua — Chelsea, care se va desfăşura săptămâna viitoare, este uriaş. Vă amintim că cele două echipe se întâlnesc, la Bucureşti, în Liga Europa, în prima manşă a optimilor de finală. Biletele puse la vânzare pe Internet, în jur de 40 de mii, s-au epuizat în scurt timp şi a apărut deja o piaţă paralelă online, unde persoane private pun la vânzare biletele la preţuri de câteva ori mai mari decât cele oficiale.




    Ar fi urmat ca mai multe mii de bilete să fie puse în vânzare liberă, la ghişeele stadionului. Marţi seară, pagina Facebook a clubului Steaua anunţa însă că, cităm, “biletele pentru partida cu Chelsea FC, din turul “optimilor” UEFA Europa League au fost vândute în totalitate”.