Radio România Internațional

Tag: Student străin în România

  • Alexandru Olaru din Republica Moldova

    Alexandru Olaru din Republica Moldova

    Alexandru Olaru a
    venit din Republica Moldova în România pentru că a considerat că aici ar avea
    un viitor mai bun, este un unionist convins şi îi place mult România unde a
    visat să ajungă. A aplicat la mai multe facultăţi
    din Iaşi, Constanţa şi Timişoara. Iar din 2017 studiază ingineria instalaţiilor
    în construcţii la Universitatea Politehnică din Timişoara, oraş care i-a plăcut
    mult.


    Îmi place deoarece e un oraş calm, de ceva timp e totuşi
    mai aglomerat, are un potenţial foarte mare de dezvoltare, e situat în vestul
    ţării, are o populaţie cu o mentalitate formată mai diferit, mediul economic şi
    infrastructura sunt destul de dezvoltate. Profesorii sunt foarte buni, am
    învăţat multe lucruri noi, sistemul de învăţământ e mult peste cel din
    Republica Moldova, care e extrem de corupt. Profesorii vin cu materiale noi,
    suntem la curent cu ceea ce se întâmplă, e o facultate puternică.


    Absolvent al
    Centrului de Excelenţă în Construcţii de la Chişinău, Alexandru Olaru a lucrat
    în Republica Moldova ca producător într-o televiziune şi are o vastă experienţă
    în marketing, domeniu în care din vara lui 2019 şi-a deschis propria afacere.


    La momentul actual sunt antreprenor. Am o agenţie de
    marketing şi IT în Timişoara, facem campanii, vindem şi generăm clienţi
    clienţilor noştri. Prefer mai mult domeniul e-commerce, mă adresez mult
    companiilor mici, aflate la mijloc de drum sau la început de drum. Putem oferi
    servicii de marketing la tarife mult mai avantajoase.



    Ca viitor
    absolvent al Politehnicii timişorene, Alexandru Olaru ne spunea că e posibil să
    investească în timp şi în domeniul instalaţiilor în construcţii. Marketingul
    rămâne însă pe primul plan deocamdată.


    La momentul actual eu îmi văd viitorul în România. Nu am
    planuri să mă întorc în Republica Moldova. Voi ţine foarte mult cont de
    evoluţia viitoare a situaţiei economice din România, a celei politice, de
    puterea de cumpărare de aici. În cazul în care nu merge bine iau în calcul să
    plec în ţările nordice. Acesta ar fi planul B. Planul principal ar fi să rămân
    în România, să meargă totul bine aici. România în sine e o ţară foarte
    frumoasă, cu oameni buni, vorbesc de populaţie, nu de cadrul politic, e o ţară
    cu multe locuri de vizitat, are încă locuri cât de cât mai ferite de lume, are
    păduri, munţi, mi-amintesc de Cheile Bicazului, are mănăstiri frumoase, am
    cunoscut foarte mulţi oameni buni aici în România. România mi-a oferit foarte
    multe oportunităţi şi îmi place foarte mult România ca ţară.


    În Republica
    Moldova Alexandru Olaru locuieşte în Bardar, o localitate situată la aproximativ
    20 de kilometri de Chişinău, frumoasă, prosperă, în continuă dezvoltare, cu
    oameni foarte buni.


    Acasă la momentul actual înseamnă pentru mine totuşi
    Republica Moldova, acolo unde am părinţii, bunicii, o soră care îşi finalizează
    anul acesta studiile la Centrul de Excelenţă în Economie din Republica Moldova
    urmând ca anul viitor să decidă unde va fi studentă, fie în Republica Moldova,
    fie în România, fie în altă ţară.


    Alexandru Olaru a
    fost vicepreşedinte alOrganizaţiei
    Studenţilor Basarabeni din Timişoara, preşedinte al filialei Banat a Platformei
    Unioniste Acţiunea 2012, a condus departamente de marketing, a urmat cursuri de
    dezvoltare personală, iubeşte să călătorească, e pasionat de filmări, conduce
    propria afacere în domeniul marketingului. Ne povestea cum l-au schimbat cei
    trei ani trăiţi în România.


    În primul rând cel mai mult mi-au deschis viziunea
    asupra lucrurilor, asupra a cum ar trebui să meargă totul într-o societate,
    m-au dezvoltat foarte mult. În aceşti trei ani mi-am deschis o firmă, ceea ce
    nu credeam că ar fi posibil, iar statul român m-a susţinut, am putut lua o finanţare
    nerambursabilă din fonduri ale Uniunii Europene. Mi s-a schimbat mult
    perspectiva pe care o aveam asupra a ceea ce vreau să fac. Când am venit aici
    nici nu mă gândeam la antreprenoriat, mă gândeam la un hobby care să îmi aducă
    un venit suplimentar, însă, datorită proiectelor şi evenimentelor de dezvoltare
    personală şi de antreprenoriat la care am participat, mi-a venit ideea de a-mi
    face eu o firmă şi la momentul actual,
    chiar în plină pandemie, ne merge
    tot mai bine, suntem în creştere.


    Acelaşi Alexandru
    Olaru din Republica Moldova, student la Universitatea Politehnică din Timişoara,
    şi un mesaj în încheiere din partea sa.


    Cred că mesajul principal pentru cei de acasă şi pentru
    cei din diaspora acum, în toi de alegeri, e să iasă lumea la vot. Iar pentru
    cei de acasă, multă sănătate, să mă aştepte în curând, sper de sărbătorile de
    Crăciun să revin şi eu acasă să îi revăd pe toţi sănătoşi.



  • Joshua Baingana din Uganda

    Joshua Baingana din Uganda

    Sunt Joshua Baingana din Uganda, baingana înseamnă egalitate. Studiez medicină generală la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și
    Tehnologie George Emil Palade din Târgu Mureș. Sunt student în anul al II
    lea. Am venit aici în 2019.


    Graţie unui acord de
    cooperare în domeniul educaţiei între România şi Uganda, Baingana Joshua obţine
    o bursă la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie George
    Emil Palade din Târgu Mureș. De aproape un an studiază la facultate o dată pe
    săptămână limba română, pe care speră să o vorbească din ce în ce mai bine.
    Despre România nu ştia foarte multe până să sosească aici.


    Ştiam doar că e o ţară europeană. Când am ajuns în România am aterizat la
    Bucureşti, am călătorit cu trenul pentru a ajunge la Târgu Mureş. O dată sosit
    acolo, nu prea am putut călători din cauza restricţiilor impuse de pandemia de
    Covid 19. M-am plimbat prin centrul oraşului, pe malul râului Mureş. E bine
    aici, oamenii sunt drăguţi, primitori, sunt oameni buni, bineînţeles, sunt
    diferiţi de cei din Uganda, şi vremea e diferită, dar încerc să mă adaptez.+ Uganda e o ţară
    foarte frumoasă situată în estul Africii, cu oameni foarte frumoşi.


    Originar
    din vestul
    Ugandei, din districtul Ntungamo mai
    exact, situat la graniţa cu Rwanda, Baingana Joshua ne explica de ce a fost atras de
    medicină.


    Membri ai familiei mele
    au suferit de boli de-a lungul timpului. Fratele meu de exemplu are astm şi
    epilepsie, astfel că văzându-l pe el confruntându-se cu boala, mi-am dorit să
    îl pot ajuta. Tatăl meu s-a stins din viaţă din cauza cancerului. Am văzut şi alţi oameni în jurul meu
    luptându-se cu boala şi mi-am dorit să pot să-i ajut pe cât mai mulţi. Aşa s-a
    născut pasiunea mea pentru medicină.


    Când nu e ocupat cu cursurile online la
    facultate, Joshua Baingana îşi dedică timpul liber unor activităţi diferite.


    Ascult muzică şi dansez din când în când, citesc cărţi
    despre experienţele de viaţă ale altora, aşa descoperi că nu eşti singurul din
    lume care se confruntă cu greutăţi. Îmi plac două cărţi mai ales: «Gifted Hands»
    («Mâini de aur») şi «The Big Picture:Getting Perspective on
    What’s Really Important in Life», ambele sunt scrise de acelaşi autor, Ben Carson, un neurochirurg foarte
    cunoscut în Statele Unite ale Americii. Mă regăsesc în povestea lui de viaţă, a
    reuşit ce şi-a propus în ciuda dificultăţilor întâmpinate, mă inspiră, îmi dă
    încredere că totul e posibil când ai speranţă şi crezi în visele tale.



    Stundent în anul
    al II-lea laTârgu
    Mureș, Joshua Baingana din Uganda nu ştie încă în ce
    ţară va alege să profeseze medicina.


    Acum studiez medicină generală, însă îmi voi alege şi o
    specialitate, mi-ar plăcea mult neurochirurgia, nu ştiu încă nimic sigur acum,
    aştept să văd ce oportunităţi vor veni, ştiu că visez să devin un medic
    specialist care îi poate ajuta pe oameni oriunde ar fi să ajung.







  • Eugen Moşnoi din Republica Moldova

    Eugen Moşnoi din Republica Moldova

    Eugen Moşnoi vine din Cioreşti, un sat
    idilic din Republica Moldova. A studiat construcţii şi inginerie civilă la
    Chişinău, la Universitatea Tehnică a Moldovei. În anul al treilea îşi
    îndeplineşte un vis atunci când alege să dea curs unei experienţe de tip
    work&travel în Statele Unite ale Americii, unde lucrează şi călătoreşte
    timp de 4 luni.


    Am lucrat ca bucătar la un complex
    turistic american, a fost o experienţă foarte faină, chiar am învăţat foarte
    multe, mi-am dorit să merg să văd cultura lor, să învăţ din cultura lor, să văd
    cum trăiesc ei, pentru că atunci când eram copil chiar îmi doream cumva să-mi
    realizez acel vis american, să văd cum locuiesc ei, cum trăiesc. Da, America
    chiar mi-a plăcut, mi-a lăsat o experienţă foarte bună, este un stat foarte
    bine organizat, foarte progresist, un stat foarte bogat.

    Am călătorit în statul
    Chicago în principal şi de la americani chiar am învăţat cum să fac bani, încă
    nu am realizat acest lucru, dar ei sunt o societate, cred eu, foarte axată pe
    câştigul banilor, sunt foarte bine organizaţi şi bogaţi aş spune. Cred că ei
    pot să facă bani din orice. Adică acolo într-adevăr e un stat al ideilor, sunt
    foarte mulţi oameni deştepţi, care ştiu să realizeze, să implementeze ideile,
    iar din aceste idei ei câştigă, pot câştiga mulţi bani. Oamenii ne-au ajutat cu
    tot ce au putut, mi s-au părut foarte buni şi receptivi. În acel complex
    turistic lucrau mulţi studenţi, mi-am făcut foarte mulţi prieteni – români,
    polonezi, din toată Europa de Est şi din ţările fostei Uniuni Sovietice. Deci a
    fost o experienţă, aş spune eu, pe care nu o poţi uita.


    În ultimul an de studiu la
    Universitatea Tehnică a Moldovei, în 2016 mai exact, Eugen Moşnoi beneficiază
    de o primă mobilitate Erasmus+ şi îşi scrie lucrarea de licenţă la Facultatea
    de Construcţii a Universităţii Politehnice din Timişoara. Îşi continuă apoi
    studiile în oraşul de pe râul Bega cu un masterat, tot la Politehnică, în
    domeniul reabilitării construcţiilor. Iar din 2018 e student doctorand la aceeaşi
    instituţie de învăţământ timişoreană, în domeniul ingineriei civile şi
    instalaţiilor. Ca doctorand, graţie unei alte mobilităţi Erasmus+, timp de
    aproape 4 luni, până la începutul lui februarie 2020, Eugen Moşnoi face un
    stagiu de cercetare la Institutul de Tehnologie din Nagoya, Japonia.






    Mi-a plăcut mult acolo pentru că am
    învăţat foarte multe despre societatea lor, mi-am dat seama că Japonia e o
    societate foarte progresistă, organizată, sunt foarte muncitori şi
    perfecţionişti, amabili şi repectivi la nevoile celor străini veniţi la ei.

    De
    asemenea, am învăţat foarte mult pe plan profesonal, mă refer la metoda lor de
    proiectare diferită de cea de aici, din România. Am avut şi ocazia de a
    călători, de a învăţa puţin din obiceiurile lor, din cultura lor. Am acumulat o
    experienţă foarte frumoasă.


    După încheierea doctoratului la
    Timişoara, Eugen Moşnoi vrea să rămână în România, despre care are o părere
    foarte bună.Din 2016 tânărul şi lucrează aici ca inginer proiectant la o
    companie din viitoarea Capitală Europeană
    a Culturii în 2021.
    Şi-ar dori să fie şi profesor universitar.


    România e o ţară-soră pentru
    Republica Moldova, avem aceleaşi obiceiuri, aceeaşi limbă şi cred că suntem
    până la urmă acelaşi popor, de fapt nu văd nicio diferenţă între Republica
    Moldova şi România, cu excepţia situaţiilor lor politice. România e un stat în care există multe oportunităţi, un stat care mi-a
    dat foarte multe, am putut să învăţ aici, să mă realizez profesional şi doresc
    pe parcurs să activez aici.

    Aş vrea să rămân în cadrul universităţii, colegii
    de la universitate sunt foarte apropiaţi şi sunt o echipă foarte bună de
    profesionişti, mai ales în domeniul construcţiilor metalice sunt dacă nu chiar
    aproape cei mai buni din toată România, şi cred că am foarte multe de învăţat,
    vreau să aprofundez acest domeniu, al construcţiilor metalice, şi să studiez
    metode noi de proiectare a clădirilor în arii seismice. Ar fi un vis al meu să
    rămân profesor, cred că e una din cele mai demne profesii pentru ca profesorul
    ghidează oamenii în viaţă, îi ajută să devină oameni, să se realizeze, le arată
    direcţii în care se pot dezvolta, cum pot ajunge mai buni.

  • Sabrina Bouguereau din Franţa, studentă la Colegiul juridic franco-român de studii europene

    Sabrina Bouguereau din Franţa, studentă la Colegiul juridic franco-român de studii europene

    Sabrina Bouguereau are 23 de ani şi vine din Toulouse. Absolventă a
    Liceului Internaţional Victor Hugo din Paris, unde a învăţat în limba engleză şi
    s-a familiarizat cu istoria, geografia şi literatura Marii Britanii, tânăra s-a
    înscris ulterior la un program de studiu cu diplomă dublă la Universitatea din
    Lyon, iar primii doi ani i-a urmat în Marea Britanie, la Universitatea din
    Essex.


    Când am plecat aveam doar 18 ani, a trebuit să mă
    adaptez din prima, nu mai era ca atunci când locuiam cu părinţii. În plus, am
    stat într-un campus universitar, unde locuiam împreună cu alţi studenţi, eram
    cazată într-un cămin studenţesc, a fost un stil de viaţă complet nou pentru
    mine, care mi-a prins bine, m-a ajutat mult să mă maturizez, am cunoscut foarte
    mulţi oameni noi, de diferite naţionalităţi. Un alt avantaj au fost cursurile, care
    se ţineau şi în franceză, şi în engleză.


    După un masterat în drept încheiat tot la Universitatea din Lyon, Sabrina
    Bouguereau pleacă în Suedia, la Universitatea din Stockholm, pentru a studia
    timp de un an arbitrajul internaţional.


    Mi-a plăcut mult Suedia. E drept că e un alt stil de
    viaţă acolo, unul influentat şi de faptul că soarele apune foarte devereme, e
    un lucru cu care eu m-am obişnuit mai greu la început. Oamenii sunt foarte
    drăguţi, poate nu atât de vorbăreţi şi de deschişi ca în alte state europene,
    dar cred că ţine de cultura fiecăruia. Nu m-a deranjat acest aspect, însă am
    observat această diferenţă, cultural vorbind, iar suedezii par deci mai
    introvertiţi.


    În baza unei cooperări universitare între Franţa şi România, Sabrina
    Bougereau soseşte în toamna lui 2019 în ţara noastră pentru a urma cursurile Colegiului
    juridic franco-român de studii europene din Bucureşti. Ne povestea de
    călătoriile sale de dinainte de declanşarea stării de urgenţă cauzată de
    pandemia de Covid 19.


    Mi-a plăcut mult România. M-am simţit din prima în
    largul meu aici când mi-am dat seama că Bucureştiul e un oraş sigur, destul de
    zgomotos, dar plin de viaţă, unde ai ce face, care e mereu în mişcare. Deci
    mi-a plăcut foarte mult din acest punct de vedere, e diferit mult de Suedia,
    dacă ar fi să fac o comparaţie. Mă bucur aşadar că trăiesc în Bucureşti.
    Oamenii, cei cu care am putut vorbi în limba engleză, sunt foarte primitori,
    foarte curioşi să afle de ce mă aflu aici. Eu nu ştiu decât câteva cuvinte în
    română, mi-e greu să mă fac înţeleasă şi răspund în franceză sau în engleză,
    aşa că mi-a fost un pic mai greu să comunic cu cei care vorbesc româna. Am şi călătorit
    la Braşov, la Sighişoara, la Bâlea Lac şi cam atât. Am schiat în zona Braşov şi
    am mai fost în Bulgaria, am ieşit prin sudul României, deci am vizitat puţin şi
    câteva oraşe din sud.


    Sabrina Bouguereau a început şi un stagiu de practică la Bucureşti, la
    Camera de Comerţ şi Industrie Franceză din România, pe care îl
    continuă acum în regim de telemuncă, în Franţa, unde s-a întors deja. Cum se gândeşte la viitorul său profesional?


    Mi-aş dori să găsesc un nou stagiu sau un loc de muncă
    fie în Franţa, fie în străinătate, mi-ar plăcea să lucrez într-o companie sau
    într-un cabinet de avocatură, dar nu neapărat într-o companie privată, ci chiar
    şi într-o companie de stat sau organizaţie internaţională. Mi-ar plăcea să merg
    fie la Paris, fie la Londra, fie, de ce nu, într-o ţară asiatică. Aşa gândesc
    acum. Eu am trăit deja în Marea Britanie, în Suedia, în România, dar nu am
    trăit încă în afara Europei, ceea ce chiar m-ar interesa.




  • Buddhika Priyashantha din Sri Lanka

    Buddhika Priyashantha din Sri Lanka

    Numele meu este Buddhika Priyashantha Kandamulla Arachchige, eu sunt din
    Sri Lanka, în limba sinhaleză Buddhika înseamnă inteligent, iar
    Priyashantha înseamnă plăcut de cei din jur. Tatăl meu a lucrat la aranjarea
    în pagină a ziarului srilankez Silumina şi noi, automat, primeam zilnic un ziar
    acasă, pe care îl citeam de obicei. Şi am văzut în ziar un anunţ dat de
    Ambasada României în Sri Lanka, în care se preciza că există burse pentru
    studenţii din Sri Lanka, erau două burse disponibile şi am depus şi eu un
    dosar.



    În 2012 Buddhika Priyashantha Kandamulla
    Arachchige sosea în România. După un an pregătitor la limba română la
    Facultatea de Litere din Craiova, între 2013 şi 2017, urmează Facultatea de
    Energetică la Universitatea Politehnică din Bucureşti. La aceeaşi instituţie de
    învăţământ, dar la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, între 2017 şi
    2019, tânărul face şi un masterat în Arhitecturi Avansate
    de Calculatoare, iar din 2019 începe acolo şi un doctorat în domeniul energeticii
    şi informaticii.


    Pentru facultate am primit o bursă de la Ministerul Afacerilor Externe,
    masteratul l-am urmat cu ajutorul unei burse de la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și
    Antreprenoriat, iar doctoratul l-am început cu ajutorul unei
    burse de la Ministerul Afacerilor Externe.


    În timpul facultăţii, ca membru al sucursalei
    din Bucureşti al organizaţiei studenţeşti EESTEC (Electrical Engineering
    STudents’ European assoCiation) Buddhika Priyashantha Kandamulla Arachchige a
    călătorit mult prin ţara noastră, a mers la workshopuri în Aachen, Germania,
    sau Anvers, Belgia. În aceeaşi perioadă a beneficiat şi de o bursă Erasmus
    datorită căreia a studiat un semestru în Danemarca, la Universitatea din Aalborg.
    În timpul liber tănărul din Sri Lanka preferă călătoriile pe munte, să facă
    sport, să asculte muzică, chiar muzică populară românească, sau să citească. O
    carte preferată?






    Sherlock Holmes de Sir
    Arthur Conan Doyle, cred că am citit
    aproape toate cărţile despre Sherlock
    Holmes, când eram la şcoală pentru mine, pentru mintea mea, a fost un foarte
    bun exerciţiu să îmi imaginez cum ar putea fi soluţionat un mister de către Sherlock
    Holmes.


    Buddhika Priyashantha Kandamulla Arachchige le-a
    povestit celor din familia sa din Sri Lanka despre iernile din România,
    călătoriile sale aici, mâncărurile noastre, despre diferenţe culturale şi
    oameni.


    Oamenii sunt foarte calzi şi mă ajută foarte
    mult să mă adaptez, să mă descurc prin România. Am mai mulţi colegi cărora le
    place muntele şi am mers cu ei pe Vârful Omu, la Babele, la Jepii Mici, Jepii
    Mari – acestea sunt nişte trasee montane în Carpaţii Meridionali, traseul cel
    mai greu pe care l-am făcut e Capra Neagră din Retezat, a fost foarte plăcută
    natura, am văzut chiar şi capre negre, am urcat şi pe muntele Ceahlău, am fost
    şi pe un munte în Estul Serbiei, Muntele Râtan. Am fost în Constanţa, la
    Braşov, Braşovul a fost pentru mine cel mai frumos oraş din România, am fost şi
    în Poiana Braşov, la Sighişoara, Sibiu, Iaşi. În jurul României am ajuns în
    Serbia, Republica Moldova şi Bulgaria.


    În Sri Lanka, de care îi este dor, Buddhika
    Priyashantha Kandamulla Arachchige va ajunge într-o vizită de câteva săptămâni
    anul acesta, poate chiar împreună cu prietena sa.


    Am o prietenă româncă. În primul rând, noi respectăm foarte mult femeile.
    Este o vorbă în Sri Lanka, mama este Buddha din familie. Buddha este
    Dumnezeul nostru, iar în familie mama e asemănată cu Buddha, noi respectăm deci
    femeile, iar iubirea în familie are o valoare foarte mare.


    În viitor, Buddhika Priyashantha
    Kandamulla Arachchige din Sri Lanka şi-ar dori să rămână în România,
    unde trăieşte deja de 8 ani.


    Acum eu lucrez cu normă parţială la o firmă din Portugalia, care se
    ocupă cu automatizări şi protecţie în staţiile electrice, iar deocamdată nu am
    alt plan decât să îmi termin studiile doctorale. Eu aş vrea să trăiesc o
    perioadă scurtă în Sri Lanka, dar nu curând. Cred că timpul petrecut în România
    m-a făcut un om independent, matur, cu o viziune mai largă despre lume, pentru
    că am avut oportunitatea să colabotez cu oameni din diverse ţări, să învăţ
    despre multe culturi. Pe de altă parte am vizitat foarte multe locuri din
    Europa şi cred că timpul petrecut în România m-a făcut un om mai puternic, mai
    bun.

  • Mohamed elmaddawi din Egipt

    Mohamed elmaddawi din Egipt


    Mohamed elmaddawi vine din Egipt, este
    student în anul III la medicină generală la Universitatea de Medicină şi
    Farmacie Carol Davila din București, unde trăieşte de aproape 4 ani.


    Tatăl meu m-a sfătuit să vin
    în România pentru că e o ţară europeană şi învăţământul european e mai bun
    decât cel din ţara mea. Şi mi-am dus dosarul la Ambasada României din Egipt, am
    obţinut viza, am sosit aici, prima oară am intrat ca student la programul în limba
    engleză, pentru că am întârziat. Am ajuns în România cam pe 14 noiembrie, am
    fost refuzat pentru că am întârziat, m-am înscris în anul pregătitor la limba
    română şi apoi am făcut o nouă cerere. Am depus un dosar pentru bursă la
    ambasada noastră de aici, Ambasada Egiptului din România, şi am reuşit să iau
    bursă.


    În prezent Mohamed elmaddawi studiază
    medicină generală în limba română, pe care a învăţat-o destul de repede.


    În anul
    pregătitor am învăţat româna, în primul an mi-a fost foarte greu, chiar nu
    înţelegeam nimic, aveam impresia că nu ştiam despre ce e vorba, mergeam la
    cursuri şi nu înţelegeam nimic, profesorii vorbeau, îşi ţineau cursul, dar eu
    nu înţelegeam, cum spunem noi, în
    medicină, audiometria vocală la mine era cam zero. Şi după aceea am început
    încet-încet să înţeleg cam totul. Acum cred că înţeleg 90% din ce se discută la
    cursuri.


    Mohamed elmaddawi s-a adaptat foarte rapid,
    în numai câteva luni, la viaţa din ţara noastră şi a reuşit să treacă uşor dincolo
    de diferenţele culturale dintre Egipt şi România.


    Românii cu
    care ţin legătura m-au ajutat mult să înţeleg totul, adică ei mi-au explicat,
    mi-au spus ce pot să fac şi ce nu, cum să mă comport în diferite situaţii,
    inclusiv de sărbători, deci nu mi-a fost greu. În plus, cred că atunci când eu
    judec pe cineva, nu trebuie să-l judec după cultura mea, ci după cultura lui.
    De exemplu, eu sunt student la medicină, dar dacă dau acum examen la Facultatea
    de Istorie sau la Academia de Studii Economice, sigur o să pic, o să iau nota 4,
    normal, pentru că habar n-am despre ce e vorba la ASE sau la istorie. Aceeaşi
    idee se aplică şi dacă vreau să vorbesc cu cineva care a făcut un lucru rău.
    Poate după cultura lui sau după educaţia primită acel lucru e bun, nu rău. De
    aceea cred că avem nevoie de înţelegere, cred că trebui să îi înţeleg eu. Deci
    nu am probleme în sensul acesta.


    Mulţi colegi l-au întrebat pe Mohamed elmaddawi despre Egipt. Iată o prezentare în câteva cuvinte a ţării sale natale:






    Piramidele,
    Alexandria, care e minunată, Luxor, care e foarte vechi, Peninsula Sinai, care
    şi ea e minunată, cred că acestea sunt cele mai reprezentative locuri.

    Mohamed elmaddawi a călătorit puţin şi prin
    România.


    În
    România am fost în Mangalia, la Sinaia, mi-a plăcut mult la Constanţa şi cam
    atât.


    Mohamed elmaddawi şi-a făcut mulţi prieteni
    români, cu care are o mulţime de lucruri în comun, ce îi fac să treacă peste
    diferenţele culturale.


    Da, am
    mulţi colegi şi prieteni, şi vecini, sunt mulţi. Colegii mei, de exemplu, vor şi
    ei să facă ceva bun pentru societate, pentru cei din jurul lor, fiecare în
    parte îşi doreşte tot ce e mai bun, îşi doreşte să lucreze, să nu aibă
    probleme, deci, din ce am văzut eu, avem multe lucruri în comun eu şi colegii,
    vecinii sau prietenii mei.


    Acelaşi Mohamed elmaddawi din
    Egipt şi la ce specializare medicală se gândeşte în viitor.


    Momentan
    eu sunt doar student, dar după terminarea facultăţii trebuie să-mi aleg o
    specializare. Trebuie să dau un examen de rezidenţiat. Până acum m-am gândit la
    neurochirurgie, dar un rol foarte important are şi examenul de rezidenţiat,
    după ce îi voi lua voi putea intra, în funcţie de notă, nu neapărat de ce vreau
    eu.


    Mohamed elmaddawi din nou la final şi dacă
    are un fel de motto după care îşi
    conduce viaţa:

    Am ceva, dar nu e prea
    optimist. Din Legile lui Murphy, care îmi plac. Una din ele spune că tot ce se
    va întâmpla rău, se va întâmpla. Adică nu contează ce se va întâmpla pentru că
    oricum se va întâmpla, să nu ne mai gandim la ce se întâmplă mâine, când vine
    ziua de mâine rezolvăm totul mâine. Noi trăim ziua de azi, nu ne garantează
    nimeni că trăim până mâine.

  • Xu Dubonding (China), studentă la limba română la Universitatea Transilvania din Brașov

    Xu Dubonding (China), studentă la limba română la Universitatea Transilvania din Brașov

    Xu Dubonding din China, studentă la limba română la Universitatea
    Transilvania din Brașov, în urma unui acord de parteneriat, semnat în 2018,
    între instituţia de învăţamânt braşoveană şi Universitatea de Studii
    Internaționale din Xi’an.




    Ascultaţi
    Radio România Internaţional, mă numesc Xu
    Dubonding şi vin din China.


    Xu Dubonding locuieşte în prezent în Braşov,
    învaţă limba română la Universitatea
    Transilvania de acolo. În China, tânăra e studentă în anul II la Facultatea de
    Limbi şi Culturi Occidentale a Universităţii Xi’an din provincia Shaanxi.
    Începând cu 2018, în baza unui acord de colaborare interuniversitară
    româno-chineză, au loc schimburi de cadre didactice şi studenţi între cele două
    instituţii academice din cele două ţări. De ce a ales Xu Dubonding să studieze
    limba română?


    Pentru că
    atunci când eram în liceu, am participat la o şcoală de vară organizată de o
    fostă studentă străină la o universitate din China. Şi la acel eveniment era o
    fată care învăţa limba română şi ea ne-a împărtăşit şi nouă din experienţa sa,
    care mie mi s-a părut interesantă, România mi se pare foarte frumoasă aşa că am
    hotarât să învăţ limba română.


    Xu Dubonding şi primele impresii, în limba
    română, după ce a sosit în România în octombrie 2019.


    Îmi place
    peisajul, oamenii sunt foarte buni şi limba română este grea, dar interesantă.


    Timp de un an, Xu Dubonding va învăţa limba
    română la Universitatea Transilvania din Braşov, după care va mai rămâne acolo
    un an şcolar, până în 2021, pentru a urma o specializare la alegere.


    Aş putea
    studia literatura, educaţia sau mi-aş dori mult să învăţ o altă limbă străină,
    de exemplu italiana sau franceza.


    Xu Dubonding iubeşte să călătorească, îşi
    doreşte mult să îşi îmbunătăţească limba română. În următoarea perioadă vrea şi
    să viziteze puţin România, până în prezent fiind destul de ocupată cu şcoala şi
    adaptarea la viaţa studenţească din Braşov.


    În
    vacanţa de iarnă vreau să ajung la Sinaia, Bucureşti şi Sibiu, sunt multe
    locuri pe care aş vrea să le vizitez şi în acelaşi timp vreau să îmi îmbogăţesc
    şi limba română.





    Xu Dubonding şi cât de familiarizată e cu
    lecturile în limba română.


    Am citit
    în special literatură în limba română pentru copii, pentru că profesorii noştri
    din China asta ne recomandă acum, la începutul studierii acestei limbi. Autorul
    meu preferat e unul chinez, îl cheamă Chen Yinke, e un excelent şi un foarte
    cunoscut scriitor şi filozof, a scris numeroase cărţi, e un autor foarte
    important pentru mine.


    În 2021 Xu Dubonding îşi va
    încheia studiile la Universitatea Transilvania din Braşov, se va întoarce
    ulterior în China pentru a-şi definitiva studiile în 2022, la Universitatea Xi’an,
    după care va urma un masterat şi, posibil, un doctorat în domeniul său de
    pregătire.

    Poate mi-ar plăcea să
    devin profesoară la universitate, dar de fapt cel mai mult îmi doresc să lucrez
    în Ministerul Afacerilor Externe al Chinei, mi-ar plăcea să devin translator
    acolo.

  • Abdullah Alattar din Yemen

    Abdullah Alattar din Yemen

    Abdullah Alattar
    din Yemen, student la masteratul în limba engleză Artificial Intelligence de la
    Facultatea de Automatică şi Calculatoare a Universităţii Politehnice din București.




    Ascultaţi
    Radio România Internaţional (spus în limba arabă), numele meu este Alattar Abdullah, vin din oraşul Mocha, renumit
    pentru cafeaua mocha, sunt student la Politehnică, la un masterat de
    Inteligenţă Artificială, am ales domeniul informaticii după ce am citit
    povestea lui Mark Zuckerberg, fondatorul reţelei sociale Facebook, îmi place
    domeniul tehnic şi îmi place matematica, iar inteligenţa artificială este
    viitorul, aşa că am ales să merg pe un drum de viitor.


    În Yemen, Abdullah Alattar a
    urmat liceul la Şcoala Internaţională Mahatma Gandhi din Aden. În
    2014, în preajma sărbătorilor de Crăciun, cu ocazia unei prime vizite în
    România, tânărul se îndăgosteşte de ţara noastră, hotărăşte imediat să îşi
    continue studiile aici şi şi reuşeşte cu ajutorul unei burse oferite
    cetăţenilor străini de statul român, prin Ministerul Afacerilor
    Externe.


    Am ales
    România pentru că unchiul meu a învăţat aici la Universitatea de Medicină şi
    Farmacie Carol Davila, el e căsătorit cu o româncă, eu am stat la ei, mi-am
    dat seama că îmi place România şi aşa am ales să vin aici. Unchiul meu e medic
    cardiolog în România, într-un oraş de lângă Oradea, Marghita. România e o ţară
    frumoasă, iar cel mai mult aici îmi plac oamenii. Oamenii sunt primitori, încă
    din prima zi aici i-am simţit aşa şi încă sunt aşa. Îmi place mult natura în
    România, e foarte verde, eu vin dintr-un oraş unde e mai mult deşert, iar aici
    sunt multe parcuri unde îmi place să fac fotografii, mă refer la Parcul Cişmigiu,
    Parcul Herăstrău. Oraşul meu preferat din România e
    Sibiul, sunt îndrăgostit de Sibiu şi de Braşov, până acum îmi place România.


    Pe lângă engleză şi franceză, Abdullah Alattar
    vorbeşte acum şi româna, pe care a învăţat-o foarte mult de la prietenii şi colegii
    săi români, dar şi datorită unui curs pregătitor de patru luni urmat la Universitatea Politehnică din
    Bucureşti cu nişte profesori foarte buni, de la care a aflat şi despre poetul
    nostru naţional, Mihai Eminescu, acum scriitorul său român preferat.





    Am sosit
    prima oară în România în decembrie 2014 şi, sincer, prima carte pe care am
    citit-o în limba română e Albă ca Zăpada, ca să învăţ limba română, iar acum
    am ajuns la Mihai Eminescu şi, sincer, sunt surprins de Mihai Eminescu, sunt un
    mare fan al lui Mihai Eminescu. E alt nivel. Am citit Luceafărul, Călin (file din poveste),
    Floare albastră. Sunt trist că nu am auzit despre Mihai Eminescu când eram în
    ţara mea. Am citit şi alte cărţi în limba română. Autorul meu preferat e Gabriel García Márquez şi am
    citit Un veac de singurătate în limba engleză, în limba română şi în limba
    franceză.


    Abdullah Alattar e pasionat de fotografie şi
    echitaţie, ascultă muzică românească, inclusiv muzică populară românească, pe
    care a descoperit-o la nunţile din România la care a fost invitat. E deocamdată student
    la un program de masterat în limba engleză în Inteligenţă Artificială la
    Facultatea de Automatică şi Calculatoare a Universităţii
    Politehnice din București. În 2021, când va termina şcoala în România, are
    de gând să plece în America de Sud. Părinţii săi din Yemen, deşi îi duc dorul,
    îl susţin pe tânăr.

    Tata e om de afaceri,
    mama a fost profesoară de limba arabă. Şi am trei surori, una e profesoară de
    limba engleză, o alta e medic în Iordania, iar o altă soră, mai mică, învaţă în
    Malaezia. Acum ştiu că e timpul meu şi
    m-am gândit să merg puţin în America de Sud, în Chile, vreau să fac acolo un
    internship în domeniul IT, vreau să stau acolo un an-doi, să văd cum e viaţa
    acolo. Îmi place ideea că acolo
    oamenii, deşi au multe probleme, zâmbesc, chiar şi când au probleme. Cred că
    aceasta atitudine demonstrează într-un fel putere şi vreau să văd cu ochii mei.
    Şi poate după aceea o să văd unde o să plec, poate o să mă întorc acasă.
    România este a doua mea casă şi o să mă întorc aici oricând. Dacă acum plec din
    România, mi-e dor de România când plec. Pentru că acum am prieteni aici, am
    toată viaţa mea aici şi e greu să plec de acasă.

  • Đinh Hoài Xuân din Vietnam

    Đinh Hoài Xuân din Vietnam

    Đinh
    Hoài Xuân din Vietnam, cu studii doctorale în interpretare la
    violoncel la Universitatea Naţională de Muzică din București.




    Ascultaţi
    Radio România Internaţional (spus în limba vietnameză), mă numesc Xuân, cuvânt care în limba noastră înseamnă
    primăvară. Iar în România am absolvit doctoratul la Universitatea Națională de Muzică din București.
    Teza mea de doctorat a avut drept subiect Interpretarea și popularizarea violoncelului în Vietnam. Sunt foarte
    fericită când vorbesc despre ţara mea, Vietnam. Ţara mea e un loc foarte
    special, după aproximativ 1000 de ani de război, Vietnamul a devenit o ţară
    puternică şi s-a bucurat de dezvoltare economică şi culturală. Oamenii sunt
    foarte buni, iar ţara este într-o continuă dezvoltare.


    Đinh Hoài Xuân îşi încheia în 2012 masteratul în interpretare la
    violoncel la Academia Națională de Muzică din Hanoi. În 2019 îşi obţinea
    doctoratul în interpretare la violoncel la Universitatea Națională de Muzică
    din București. A studiat în limba engleză în România, deşi vorbeşte şi limba
    română, pe care a reuşit să o înveţe la un curs intensiv de câteva luni urmat
    la Universitatea din Piteşti. Tânăra ajungea în România acum 4 ani, printr-o
    bursă de studiu acordată în baza unui acord de cooperare interguvernamental
    româno-vietnamez în domeniul educației.



    România e o ţară foarte specială pentru
    mine, experienţa în România a fost puţin dificilă în primii ani de studiu, dar
    cu timpul am început să mă simt din ce în ce mai bine. Am cunoscut oameni
    deosebiţi şi am avut parte de profesori foarte buni. Profesorul Nicolae Brânduş
    mi-a condus teza de doctorat, iar cu profesorul Răzvan Suma am studiat
    violoncelul. Profesorul Nicolae Brânduş este foarte bun, dar e puţin sever, dar
    el vrea tot ce e mai bun pentru studenţi. Are un suflet foarte bun. Iar
    profesorul Răzvan Suma e foarte deschis cu studenţii şi foarte apropiat de
    aceştia. Am şi cântat cu profesorul Răzvan Suma în Vietnam şi l-am urmărit în
    concerte, este un muzician foarte bun, un artist impresionant. Desigur, nu voi
    uita niciodată aceşti patru ani petrecuţi în România. Îmi plac foarte multe
    lucruri în România, îmi plac fructele – dude, mere, sunt mai bune decât în ţara
    mea şi au toate gust şi îmi place mult vremea frumoasă de aici, lumina e
    specială toamna aici.


    Primul instrument pe care Đinh Hoài Xuân l-a studiat în Vietnam, încă de
    la vârsta de 8 ani, a fost pianul. Simţea însă că acesta nu e tocmai
    instrumentul său de suflet şi prin 2003, cu prilejul unui concert de la şcoala
    sa din oraşul natal, Huế, aude pentru prima oară violoncelul, pe care din acel
    moment hotărăşte să şi-l aleagă ca instrument principal.

    Prima
    dată când am avut ocazia să ascult violoncelul am fost încântată de sunetul
    acestuia. Este instrumentul cel mai apropiat de vocea umană. Aşadar am început
    studiul violoncelului la vârsta de 19 ani, foarte târziu. Violoncelul este
    instrumentul meu de suflet, care îmi place din toată inima.


    Đinh Hoài Xuân a făcut tot posibilul să popularizeze violoncelul în
    Vietnam. În 2017 şi-a lansat un album cu muzică interpretată la violoncel, Khuc Phieu Du Mot Doi. Este prezentă şi în mediul online cu
    înregistrări. Pe 28 septembrie, la Biblioteca Județeană G.T. Kirileanu din
    Piatra Neamţ, tânăra a susţinut un concert extraordinar, Omagiu României,
    alături de alte două artiste vietnameze, Hồ Thị Ngọc Hà (pian) și Do Vu Lan
    Nhung (soprană). Cel mai drag proiect al său rămâne Cello Fundamento, iniţiat
    în 2016.


    Am
    organizat o serie de concerte internaţionale intitulată Cello Fundamento în
    Vietnam. În fiecare an am invitat artişti din străinătate, în mod special din
    România, cei mai mulţi dintre ei fiind violoncelişti. Am realizat toate acestea
    din dorinţa de a face violoncelul din ce în ce mai cunoscut în ţara mea. Una
    dintre dorinţele mele este ca publicul să iubească violoncelul şi să încurajeze
    tânăra generaţie să cânte la acest instrument.


    Đinh Hoài Xuân s-a întors deja în Vietnam, unde va continua să promoveze
    violoncelul în rândul publicului de acolo şi nu numai. Deocamdată e preocupată
    de dezvoltarea carierei sale artistice, însă, pe termen lung, nu exclude nici
    ideea de a deveni profesoară.

    Următorul proiect
    este Cello Fundamento, ediţia a IV-a, care va avea loc în decembrie 2019. La
    această ediţie voi invita doi violoncelişti din România, pe profesorul Răzvan
    Suma şi pe artista Ella Bokor, pe un dirijor din Osaka şi Orchestra Simfonică
    din Vietnam. Îmi doresc să împărtăşesc tot ce am învăţat de-a lungul celor
    patru ani în România şi să folosesc toată experienţa mea în beneficiul
    dezvoltării şcolii violoncelistice. Îmi doresc din toată inima să continui
    acest festival în care am să promovez şi nume mari din muzica românească -
    George Enescu, Ciprian Porumbescu, Dinu Lipatti, Constantin Dimitrescu, Radu
    Aldulescu. Deocamdată vreau să cânt, să devin un bun artist violoncelist şi
    vreau să popularizez violoncelul în Vietnam.

  • José Walter Pereira din Brazilia, student la Universitatea Tehnică de Construcții din București

    José Walter Pereira din Brazilia, student la Universitatea Tehnică de Construcții din București


    “Mă numesc José Walter Pereira de Araújo Júnior, vin din Brazilia, din statul Alagoas, a cărui capitală e Maceió. Eu m-am născut într-un oraş mai mic, Piranhas, care se numeşte aşa pentru că e lângă fluviul São Francisco, în care trăiesc peştii piranha, despre care s-au făcut şi atâtea filme, şi după ceva vreme ne-am mutat în capitală, la Maceió.”



    În Brazilia, José Walter Pereira a studiat design interior la Universidade Tiradentes din Aracaju, capitala statului Sergipe, cu ieşire la Oceanul Atlantic. Un prieten şi coleg al tatălui său, din Brazilia, a lucrat o perioadă în România şi i-a recomandat lui José Walter Pereira să urmeze o facultate în ţara noastră. Tânărul a aplicat pentru o bursă oferită de statul român, prin Ministerul Afacerilor Externe, pentru cetăţenii străini. Iar din 2016 locuieşte la Bucureşti, unde învaţă inginerie civilă la Universitatea Tehnică de Construcții.





  • Bárbara Caren din Brazilia

    Bárbara Caren din Brazilia

    Bună, mă numesc Bárbara Caren, ascultaţi Radio
    România Internaţional, vin din Brazilia, din oraşul Ouricuri, statul Pernambuco.


    Între 2010 şi 2015, Bárbara Caren
    a studiat publicitate în Brazilia, la Universitatea Tiradentes din
    Aracaju. Ajungea în România în urmă cu un an.


    Am venit prima oară în 2018,
    am stat aici trei luni în vacanţă pentru că iubitul meu locuia deja aici. Am
    descoperit Bucureştiul, am călătorit la Sinaia, m-am plimbat mult prin
    Capitală, prin Centrul Vechi, prin Parcul Herăstrău, Parcul Carol, Parcul Tei.
    De prima dată mi-a plăcut mult aici siguranţa, în Brazilia acest lucru e foarte
    diferit. Îmi plac mult parcurile de aici, iar Bucureştiul e un oraş foarte
    frumos. Oamenii din România sunt puţin diferiţi de cei din Brazilia, e normal,
    e o altă cultură, sunt şi oameni buni, şi oameni mai puţin buni, ca peste tot.





    În vara lui 2019, Bárbara Caren a încheiat anul pregătitor
    pentru învăţarea limbii române la Academia de Studii Economice din Bucureşti.


    Limba română e foarte grea, eu
    am încă dificultăţi cu verbul, dar e în regulă, am reuşit să o învăţ cât de
    cât. Îmi amintesc că am învăţat despre istoria României, despre perioada
    comunistă, doamna profesoară ne-a explicat-o, a fost marcant pentru mine să aflu
    despre această perioadă.


    În timpul liber, Bárbara Caren urmăreşte
    filme pe internet, se plimbă prin Bucureşti şi prin ţară. Are şi un canal de Youtube
    unde promovează România.


  • Mario Villar Palacios

    Mario Villar Palacios

    Mario
    Villar Palacios, student Erasmus la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi
    Cinematrografică I.L. Caragiale din Bucureşti.

    Salut, mă numesc Mario
    Villar Palacios, vin din Spania şi sunt actor. Ascultaţi Radio România Internaţional.



    Mario Villar Palacios e
    student în anul al II-lea la actorie la Escuela
    Superior de Arte Dramático del Principado de Asturias, Gijón. Din
    februarie până în iulie 2019, graţie unei burse Erasmus, el a ales să înveţe la
    Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale din
    Bucureşti.





  • Patricia Caso Laviana din Spania

    Patricia Caso Laviana din Spania

    Patricia Caso Laviana
    vine din Spania, unde de trei ani studiază actoria la Escuela Superior de Arte
    Dramático (ESAD) din Principatul Asturias. Din februarie până în iunie 2019, e
    studentă Erasmus la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică
    I.L. Caragiale din București.



  • Nayara Suila Santiago Sacramento din Brazilia

    Nayara Suila Santiago Sacramento din Brazilia

    Nayara Suila Santiago Sacramento din Brazilia, studentă în anul
    pregătitor la limba română la Universitatea Tehnică de Construcţii din
    Bucureşti, viitoare studentă a Universităţii de Arhitectură și Urbanism Ion
    Mincu din Capitală.




    Salut, mă
    numesc Nayara Suila Santiago Sacramento, eu sunt braziliancă, vin din orașul
    Salvador da Baiha. Acum sunt studentă în anul pregătitor la limba română la
    Universitatea Tehnică de Construcții din București. Anul viitor voi studia la
    Universitatea de Arhitectură Ion Mincu. Nayara Suila e un nume brazilian, unul
    specific indigen, înseamnă o femeie sensibilă, bună la suflet, așa cum ți-ai
    dori. Santiago, numele de familie al mamei mele, e de origine spaniolă, iar
    Sacramento e numele familiei tatălui meu, care provine din sclavii africani
    aduși de coloniștii portughezi în țara mea.


    Până în 2018 Nayara Suila Santiago Sacramento a
    studiat arhitectură și urbanism în Brazilia, la Universidade Federal da Bahia.
    În timpul unei specializări post universitare, a aflat de la o colegă despre
    posibilitatea de a învăța în România prin sistemul de burse pus la dispoziție
    de statul român cetățenilor străini.



  • Keisa Loci din Albania, studentă a Universității Naționale de Muzică din București

    Keisa Loci din Albania, studentă a Universității Naționale de Muzică din București

    Mă numesc Keisa Loci, sunt din Albania, am venit în
    România să studiez pian la Universitatea Națională de Muzică, a fost o șansă
    pentru mine să fiu aici.

    În Albania, Keisa Loci a
    studiat muzică clasică timp de aproape 16 ani. În România ajunge în 2015,
    grație sistemului de burse puse la dispoziție de statul român, prin Ministerul Afacerilor
    Externe, cetăţenilor străini.
    Tânăra urmează mai întâi anul pregătitor la limba română la Facultatea de
    Litere a Universității din București. Iar din 2016 e studentă la Conservatorul
    din Capitală. Ne povestea că a îndrăgit muzica din copilărie.


    Tatăl meu cântă la chitară și de mică îl ascultam pe el
    cântând și mi se părea ceva foarte
    frumos și voiam să ajung și eu să cânt ca el. Iar la 7 ani ai mei m-au înscris
    la o școală de muzică și așa am început. Muzica a fost mai mult un hobby pentru
    tata, el lucrează la Ambasada Statelor Unite ale Americii din Albania. Mama n-a
    lucrat niciodată, nu a fost neapărat nevoie să lucreze, ea mereu a stat cu noi,
    iar acest lucru a contat foarte mult pentru noi pentru că ne-a învățat atât de
    multe pentru viață – noi mai avem și o altă soră în vârstă de 16 ani, care
    studiază vioara, și mă bucur mult să am o mamă care mi-e și o foarte bună
    prietenă, nu numai mamă.


    Pe linie maternă, Keisa
    Loci are și rădăcini în România.

    E o poveste fascinantă. Bunica mamei mele era din România, a fost
    aromâncă, Ioana se numea, s-a căsătorit cu un albanez și pe urmă a rămas în
    Albania. Mama nu a avut șansa să o cunoască pe bunica ei, dar în familie s-a
    tot auzit povestea bunicii. Ne-am întâlnit și cu o verișoară de-a noastră, care
    a venit în România înaintea noastră, ea e la doctorat, la Galați, la medicină,
    și eu am aflat acest lucru, m-am dus la ambasadă, am avut și medie mare la
    liceu și mi-a plăcut atât de mult România încât am vrut să vin să studiez aici.
    Oricum, eu am auzit atât de multe despre faimoasa România. Mi-au plăcut mereu
    mitologia de aici, oamenii, cultura, muzica, dintotdeauna m-a atras această
    țară. Oamenii mi s-au părut sociabili, uneori, puțin reci, însă depinde cu cine
    te întânești totuși, asta e valabil în orice țară. Eu mă simt foarte bine în
    societatea de aici.






    Keisa Loci e destul de
    ocupată cu studiile, în plus și lucrează cu normă parțială la o companie
    internațională din București ca agent de servicii pentru clienți, așa că nu
    prea a avut timp liber pentru a călători prin țara noastră.


    Mi-ar plăcea să ajung odată în
    Brașov, la Timișoara sau Sinaia.


    Când are mai mult timp
    la dispoziție, Keisa Loci iese în oraș cu prietenii, îi place să citească -
    cartea sa preferată e Harry Potter de J. K. Rowling. E pasionată de studiul
    limbilor străine. Pe lângă română, vorbește și italiană sau engleză. E
    familiarizată cu câteva nume ale culturii române.


    Caragiale, Eminescu și Enescu, desigur, marele compozitor,
    un geniu, pentru noi, cei din muzică, e atât de important să învățăm despre
    Enescu, e greu să îi cânți piesele. Eu am cântat Toccata de Enescu pentru
    pian, e atât de frumoasă, are și elemente de muzică tradițională asemănătoare
    cu cele din muzică tradițională din Albania. Am cântat aici, la facultate, unde
    avem tot timpul examene, concerte, eu, de exemplu, am avut ocazia să cânt Toccata
    de Enescu în anul întâi.


    Keisa Loci e deocamdată
    studentă în anul III la Universitatea Națională de Muzică din București. Vrea
    să se înscrie și la un masterat în domeniu.

    Mi-ar plăcea să continuu pe drumul muzicii,
    deci să fiu pianistă și să susțin concerte în alte țări ar fi visul meu. Vreau
    să cânt pe scene internaționale, vreau să învăț tot mai mult, să cunosc alte
    culturi. Mi-ar plăcea să merg în altă parte și aș rămâne în altă țară, dacă ar
    fi cazul. Mi-ar plăcea să ajung în Statele Unite ale Amercii pentru că, pentru
    cineva care studiază muzica, e plin de posibilități acolo de a cânta pe scene
    mari, de a fi un superstar. Aceasta e şi ideea visului american. Iar pentru
    mine ar fi un vis să ajung acolo.