Tag: studii

  • Jurnal Românesc – 26.02.2024

    Jurnal Românesc – 26.02.2024

    Senatul României a ratificat în unanimitate acordul dintre Guvernele de la Bucureşti şi Kiev referitor la recunoaşterea reciprocă a actelor de studii. Astfel, diploma de Bacalaureat din România şi cea echivalentă din Ucraina sunt recunoscute reciproc şi oferă acces la învăţământul superior în ambele state. Şi diplomele sau certificatele de absolvire a şcolii profesionale eliberate în România şi cele de muncitor calificat sau certificatele de învăţământ profesional tehnic eliberate în Ucraina se recunosc în conformitate cu legislaţia în vigoare. Potrivit documentului adoptat de Senat, de aceeaşi echivalare beneficiază şi absolvenţii şcolilor postliceale din România şi din Ucraina, care au diplome de învăţământ profesional şi profesional tehnic. De asemenea, absolvenţii cu diplomă de licenţă, master sau cu diplomă care acordă titlul ştiinţific de doctor sunt recunoscuţi în ambele ţări. Senatorii au transmis că principalii beneficiari ai acestui acord sunt cei peste 400.000 de etnici români din Ucraina.

    Românii care intenţionează să muncească în străinătate sunt sfătuiţi ca atunci când semnează contracte să fie atenţi la condiţiile în care îşi vor desfăşura activitatea, dar şi la salariul promis. Avertismentul vine din partea conducerii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea pe fondul recentei descoperiri a unei reţele de români din Spania, care-şi ademeneau conaţionalii cu locuri de muncă bine plătite, dar în realitate îi exploatau în condiţii de sclavie. Instituţia le recomandă celor interesaţi de un job în afara ţării să apeleze la specialişti avizaţi, precum consilierii EURES România, care sunt pregătiţi să-i îndrume în găsirea unui loc de muncă. Pe de altă parte, dacă apelează la firme specializate în plasarea de forţă de muncă, românii pot afla dacă acele companii sunt sigure prin accesarea listei cu astfel de agenţii înregistrate la inspectoratele teritoriale de muncă din România. Săptămâna trecută, aproape 210 locuri de muncă erau disponibile pentru români în Spaţiul Economic European, cele mai multe în sistemul medical din Finlanda.

    Deputatul Valentin Făgărăşian consideră că românii din diaspora au nevoie de un minister care să se ocupe de problemele lor. El apreciază că în cadrul guvernului care va fi organizat după alegerile de la finalul acestui an este necesar să existe “o structură guvernamentală solidă şi eficientă” care să se ocupe exclusiv de soluţionarea problemelor cu care se confruntă milioanele de cetăţeni români plecaţi temporar din ţară. “Nu este doar o obligaţie morală pentru că trimit anual în ţară miliarde de euro, că sunt cel mai mare investitor în economie, ci este şi o obligaţie legală”, a spus acesta. Parlamentarul a arătat că românii din afara graniţelor se confruntă zilnic cu probleme pe piaţa muncii, legate de respectarea drepturilor fundamentale, de accesul la educaţie şi la servicii de sănătate, consiliere juridică şi că Departamentul pentru românii de pretutindeni, care funcţionează în prezent în cadrul Executivului, este departe de misiunea pe care ar trebui să o aibă o asemenea instituţie. “Un minister care să preia toate aceste probleme, să le identifice cauzele şi să le soluţioneze ar fi un semnal că România este un stat puternic, care are grijă de fiecare cetăţean român, oriunde s-ar afla acesta”, a afirmat Făgărăşian. În prezent, peste 5 milioane de români trăiesc în străinătate, majoritatea în ţări din Uniunea Europeană.

    Reprezentanţa în Spania a Institutului Cultural Român organizează, pe 3 martie, un atelier de confecționare de mărţişoare. La eveniment, care va avea loc la Biblioteca Publică Municipală Iván de Vargas din Madrid, sunt invitaţi copiii cu vârste între 5 și 12 ani. Aceştia vor avea oportunitatea să-și pună în valoare abilitățile creative şi să realizeze diverse modele de mărţişoare sub îndrumarea artistului plastic Ana Ropot. De asemenea, copiii vor afla despre legendele populare ale Mărțișorului. Ana Ropot a absolvit Facultatea de Relații Internaționale și Diplomație din Beijing. Poptrivit ICR Madrid, pasiunea sa este însă lucrul manual, iar din fragedă copilărie a brodat, croșetat, pictat şi sculptat. Creaţiile sale se regăsesc în sediile mai multor ambasade, printre care cea a României în Maroc sau cea a Republicii Moldova la Beijing. Ana Ropot locuiește de un an în Spania, unde promovează cultura, limba și tradițiile românești.

  • Angajații cu studii în domeniul TIC și tinerii aflați în câmpul muncii pe perioada studiilor

    Angajații cu studii în domeniul TIC și tinerii aflați în câmpul muncii pe perioada studiilor

    Peste trei milioane de persoane cu o educație în Tehnologia Informației și a Comunicațiilor (TIC) erau angajate în Uniunea Europeană, anul trecut, arată datele Oficiului European pentru Statistică (Eurostat). Cifrele sunt în creștere cu 6,7% față de anul 2021 când numărul acestora era de 2,8 milioane



    Tot în 2022, peste două treimi dintre angajații cu studii în domeniul TIC (67,8%) erau tineri cu vârsta cuprinsă între 15 și 34 de ani. România are a doua cea mai mare pondere a tinerilor angajați cu educație în TIC (82,4%), fiind devansată doar de Slovacia (83,8%). În urma țării noastre se situează Croația (79,3%), Malta (78,4%), Ungaria și Polonia (fiecare cu 76,7%).



    Grupa de vârstă 35-74 de ani adună doar 32,2% din totalul angajaților cu astfel de studii din UE. Cele mai mari procente de persoane din această grupă s-au înregistrat în Finlanda (47,4%), Irlanda (43,7%) și Bulgaria (40,4%).



    România, cifre bune și pentru femeile angajate cu studii în domeniul TIC



    Datele Eurostat pentru mai arată că 84,4% (2,5 milioane) dintre persoanele angajate cu studii în domeniul TIC erau bărbați. Ponderea este în creștere cu 7,1% față de anul 2021 (2,4 milioane). Femeile reprezentau 15,6% (463.100) din total, de asemenea un avans față de anul anterior de 4,4% (443/400).



    Din nou România se află între primele țări membre la numărul femeilor cu educație în domeniul TIC angajate (29,9%). Bulgaria (31,5%), Danemarca (31,3%) și Cipru (30,2%) au raportat procente mai mari decât țara noastră pentru 2022. De cealaltă parte, cei mai mulți bărbați angajați cu studii TIC se înregistrau în Slovenia (93,0%), urmată de Letonia (91,0%), Polonia (90,3%) și Cehia (89,9%).

    Ponderea angajaților cu studii în domeniul ITC pe grupe de vârstă / Sursa: Eurostat

    angajati-tineri-educatie-tic-2022-eurostat.jpg



    România, statul UE cu cei mai puțin angajați în timpul studiilor



    Dacă datele privind tinerii cu educație în domeniul TIC sunt încurajatoare pentru țara noastră, România nu stă deloc bine la numărul tinerilor angajați în timpul studiilor. La nivelul întregii Uniuni Europene, 28% dintre tinerii cu vârsta între 15 și 29 de ani se aflau în câmpul muncii în timp ce urmau un program de educație.



    Însă, diferențele sunt semnificative între cele 27 de state membre. În 2022, România avea cel mai scăzut procent de tineri care erau încadrați în muncă care se aflau și într-un program de educație (2%). Țara noastră este urmată de Slovacia (5%) și Ungaria (6%). La polul opus, cel mai ridicat nivel se înregistra în Țările de Jos (73%), urmată la mare distanță de Danemarca (52%) şi Germania (45%).



    În același timp, România se situează într-un pluton de șase state UE unde mai puțin de 1% dintre tinerii cu vârsta între 15 și 29 de ani erau disponibili pentru angajare și căutau în mod activ un loc de muncă în timp ce studiau. Ungaria, Cehia, Croația, Polonia și Lituania sunt celelalte state aflate în aceeași situație.



    Suedia (13%), Finlanda (7%) și Țările de Jos (6%) sunt țările membre cu cele mai ridicate procente ale tinerilor disponibili pentru angajate și care căutau un job în timpul studiilor.


    Ponderea tinerilor aflați în câmpul muncii pe durata studiilor (albastru: angajați / galben: șomeri / roșu: în afara pieței muncii) / Sursa: Eurostat

    tineri-cu-job-in-timpul-studiilor-2022-eurostat.jpg


  • Bogdan Sassu, artist cu studii în Marea Britanie

    Bogdan Sassu, artist vizual care a studiat în Marea Britanie, unde a terminat de curând un doctorat în arte,a expus recent la Bucureşti.



  • Minorii în vârstă de peste 16 ani pot călători neînsoţiţi în 3 situaţii

    Minorii în vârstă de peste 16 ani pot călători neînsoţiţi în 3 situaţii

    Din 20 august 2023 intră în vigoare Legea 247/2023, care completează Legea 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate. Astfel, cetăţenii români minori care au împlinit vârsta de 16 ani pot călători în străinătate neînsoţiţi, cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali, în 3 situaţii.





    Concret, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, titular al unui document de călătorie individual sau, după caz, al unei cărţi de identitate, cărţi de identitate simple sau cărţi electronice de identitate, poate să se deplaseze în străinătate neînsoţit, în următoarele trei situaţii:





    – pentru a merge în vizită la rude.



    – pentru studii sau pentru a participa la concursuri oficiale.



    – pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa ori sănătatea îi este pusă în pericol.





    În funcţie de scopul declarat la ieşirea din ţară, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, trebuie să prezinte la controlul de frontieră şi următoarele înscrisuri:





    * pentru deplasarea în vizită la rude:



    – o declaraţie autentificată a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul ori la care i s-a stabilit domiciliul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau acord notarial, după caz, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, în statul sau statele de destinaţie, perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi scopul călătoriei (să rezulte în mod expres că deplasarea se realizează la rude).


    Declaraţia autentificată a părinţilor trebuie prezentată în original la ieşirea din ţară şi nu în format electronic, întrucât nu poate fi verificat de către poliţiştii de frontieră prin accesarea unei baze de date legal constituită în acest sens.



    * pentru deplasarea la studii sau pentru a participa la concursuri oficiale:



    – o declaraţie autentificată a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul ori la care i s-a stabilit domiciliul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau acord notarial, după caz, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul sau statele de destinaţie, la perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi la scopul călătoriei (să rezulte în mod expres că deplasarea se realizează în scopul participării la studii sau la concursuri oficiale);



    – documente doveditoare privind participarea minorului la studii sau concursuri oficiale în străinătate, emise de instituţia organizatoare, din care să rezulte perioada şi statul sau statele în care se vor desfăşura studiile sau concursurile oficiale.



    *pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa ori sănătatea îi este pusă în pericol:



    – o declaraţie autentificată a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul ori la care i s-a stabilit domiciliul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau acord notarial, după caz, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul sau statele de destinaţie, la perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi la scopul călătoriei (să rezulte în mod expres că deplasarea se realizează în scopul urmării unui tratament medical);



    – documentele doveditoare ale situaţiei medicale a minorului, emise sau avizate de autorităţile medicale române, din care să rezulte perioada şi statul ori statele în care urmează să se acorde tratament medical.


  • Muncind în Europa

    Muncind în Europa

    Campanie de informare a studenților străini care vor să lucreze în România și a angajatorilor acestora, derulată de Ispecţia Muncii alături de Inspectoratul General pentru Imigrări.



  • Traducătorul Ewout van den Engel, din Olanda, stabilit la Bucureşti

    Traducătorul Ewout van den Engel, din Olanda, stabilit la Bucureşti

    Ewout Van Den Engel s-a născut în
    Olanda, la Rotterdam, a studiat Artă și Cultură la Universitatea din
    Maastricht, unde a urmat și un masterat în Artă și Știință. Tot acolo a făcut
    un curs de traducător interpret din limbile germană și engleză. E traducător și
    scrie periodic pe blogul personal despre impresiile sale legate de viața în
    România. Și-a început cariera în Maastricht, apoi a lucrat o vreme în Spania, a
    Barcelona, după care s-a mutat la București. Care au fost motivele pentru care
    a ales România?


    Ar trebui
    să începem cu anul 2005, atunci când am făcut un stagiu la primăria din Sibiu,
    unde am lucrat la Biroul de Reabilitare a orașului vechi. Nu mi-a plăcut prea
    mult, fiindcă era iarnă și foarte frig, cu temperaturi de minus 18 grade, vânt
    puternic și foarte multă zăpadă, dar m-am îndrăgostit, totuși, de România și în
    fiecare an m-am întors pentru o vacanță. Locuiam pe atunci în Maastricht, dar
    nu m-am mai simțit bine la muncă și de aceea am decis să plec din țară, mai
    întâi în Barcelona, unde am predat. Apoi am vrut să călătoresc un pic, am ajuns
    iar în România, la început în Cluj, ca să fac un curs de limbă și apoi un curs
    de caiac, pentru că îmi doream asta de mulți ani. Însă la curs am avut un accident
    în râul Jiu și am fost obligat să stau mai mult în România, ca să mă recuperez.
    Așa mi-am întâlnit un prieten mai vechi din Sibiu, care m-a întrebat de ce nu
    rămân în România, măcar pentru un an. Și așa am făcut, am găsit un job în
    București, care nu mi-a plăcut prea mult și am început din nou să predau limba
    olandeză în București pentru un an și așa am mers mai departe. În fiecare an
    mi-am prelungit șederea în România cu încă un an, iar acum cred că e deja al
    șaptelea an.





    România a devenit a doua casă pentru
    Ewout Van Den Engel, care și-a făcut o familie și s-a integrat în viața de aici:


    Exact, m-am
    simțit ca acasă, ca într-o a doua casă. Și în Olanda mă simt acasă, la fel ca
    și aici. România nu mai este un loc exotic pentru mine, m-am obișnuit și știu
    în mare cum merg și cum nu merg lucrurile aici și am găsit un rost aici: sunt
    tată, sunt soț.





    Tocmai pentru că are această
    experiență despre ce merge și ce nu în România, Ewout Van Den Engel este
    consilier pentru oamenii de afaceri olandezi care vor să se integreze în țara
    noastră și a scris o carte pe această temă, care se numește Lucrând cu
    românii. L-am rugat să ofere câteva sfaturi pentru străinii care vor să afle
    mai multe despre România:


    Răspunsul
    este relativ, depinde din ce cultură vine fiecare. Dacă ești olandez, românii
    sunt altfel decât dacă ești bulgar. Pentru olandezi și pentru locuitorii
    Flandrei, românii sunt mai ierarhici. În Olanda, un manager are un statut
    precis de manager în organizație, angajații sunt foarte autonomi, iar șeful
    este mai democrat și îi întreabă pe angajați cum să facă lucrurile. În România
    e altfel, un șef e liderul și el sau ea decide ce se va întâmpla, iar angajații
    doar execută ordinele, nu sunt atât de autonomi ca în Olanda. Pe stradă, aici,
    există încă un respect pentru bătrâni, ceea ce nu mai găsești în Olanda. Acolo
    femeile nu sunt atât de tradiționale și au un statut similar cu al bărbaților.
    Aici nu e așa, femeile arată mai mult ca o femeie tradițională și nu au toate
    rolurile pe care le are un bărbat. În România, un bărbat nu face nicio treabă
    în gospodărie, iar în Olanda e mai mixt, fac și bărbații lucruri care de obicei
    sunt rezervate pentru femei în România.





    Ewout Van Den Engel este pasionat de
    natură și de excursii la munte. A bătut țara în lung și în lat și l-am întrebat
    ce locuri ar recomanda turiștilor care vor să cunoască România:


    Am
    călătorit foarte mult. Dacă vrei să cunoști România e mai greu, pentru că e o
    țară cu multă diversitate, cu foarte multe diferențe de la o regiune la alta, iar
    un turist nu va observa asta. Desigur, avem natură, avem Delta. A fost foarte
    frumos când am fost la Sfântu Gheorghe cu plaja sălbatică. De obicei merg la
    Bușteni, pentru că e foarte ușor să ajung acolo din București și merg pe jos
    din Bușteni până în Sinaia pentru o zi sau o zi jumătate. Pentru turiști cred
    că e important să-și facă o impresie bună despre România și să se ducă la
    castele: la Peleș, la Hunedoara, în toate locurile frumoase și poate în
    Apuseni. Mie mi-a plăcut foarte mult la Cheile Turzii, unde pot să fac și mult
    sport.





    L-am întrebat pe invitatul nostru și
    ce i-ar plăcea să schimbe la români și la România, pentru că a studiat-o și o
    cunoaște în detaliu:


    Să fie mai
    atenți la finisaje. Dacă se renovează străzile, în același timp sunt deja cu
    găuri. Acum avem o pistă de alergare aici într-un parc și, în timp ce se
    amenaja, a fost distrusă și încă mai e așa. Lucrurile se repară, se distrug și
    iar se repară. Ce mai e ciudat pentru mine e faptul că românilor le place să
    lase lucrurile noi în plastic, și geamurile, și liftul. Ar fi frumos ca
    finisajele să fie mai bine făcute, ca să arate și țara ai frumos pe partea
    construcțiilor.





    În final, Ewout Van Den Engel ne
    mărturisește că îi lipsesc câteva lucruri din Olanda:


    Mi-e dor de
    hering crud și de alte lucruri pe care le avem la supermarket, de niște legume
    și niște lucruri din Asia și poate de aerul condiționat care funcționează în
    tren. În Olanda apreciez că este foarte structurat totul, în contrast cu
    România. Dar acesta este, de fapt, și motivul pentru care îmi place România, că
    nu e prea structurată, adică e un paradox.












  • CV-uri şi responsabilitate politică

    CV-uri şi responsabilitate politică

    Ministrul român al Cercetării şi Digitalizării,
    liberarul Florin Roman, şi-a dat demisia. El a plecat din Cabinetul condus de
    Nicolae Ciucă la mai puţin de o lună de la preluarea portofoliului, după o
    investigaţie a unui ziar care pune sub semnul întrebării studiile pe care a
    susţinut că le-a urmat. Jurnaliştii susțin că Florin Roman şi-a trecut în CV o
    diplomă de licenţă pe care nu o are și a plagiat lucrarea de disertație. În plus, ar fi publicat o carte, care, însă, nu a fost de
    găsit. Fostul demnitar neagă toate acuzaţiile şi afirmă că a renunţat la
    funcţie pentru ca imaginea Guvernului să nu fie afectată. El susţine că este
    nevinovat şi că ar fi victima unui linşaj mediatic şi politic legat de afaceri
    de zeci de miliarde de euro privind implementarea unor soluţii digitale pentru Executiv.
    Unele dintre acuzaţiile jurnaliştilor au fost susţinute şi de conducerea
    Universității Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, care a precizat
    că Florin Roman nu a obţinut o licenţă la această universitate, ci doar o
    diplomă care atestă că a făcut studii la un colegiu din Alba Iulia.

    Postul său a fost preluat interimar de
    ministrul Energiei, Virgil Popescu. Florin Roman a fost, pentru o vreme, și
    președinte al Camerei Deputaților, fiind unul dintre cei mai influenți
    liberali. El consideră că liderul USR, Dacian Cioloş, ar fi cel
    care a coordonat atacurile împotriva lui şi declară că îl va da în judecată. În replică, Dacian Cioloş, fost premier în perioada 2015-2017,
    afirmă că nu este impresionat de această ameninţare şi subliniază că demisia
    lui Roman este un act necesar. Florin Roman nu
    este o victimă. Florin Roman este un exponent al clasei politice
    româneşti care a distrus ce avea România mai bun
    , spune liderul USR.

    Mai
    mulţi politicieni români cunoscuţi au fost acuzaţi de plagiat în ultimii ani. Poate
    cea mai bună radiografie a fenomenului a făcut-o, în 2016, fostul deputat PSD
    și primar al sectorului 3 al Bucureştiului, Robert Negoiță, acuzat de plagiat
    pentru teza sa de docotarat și cercetat
    penal, la acel moment, pentru o astfel de faptă: Toată lumea o făcea, am făcut-o
    și eu. Robert Negoiță a terminat liceul la 31 de ani, în 2003, iar după un an
    de la terminarea celei de-a doua facultăţi, în 2009, era, deja, înscris la
    doctorat. Însă cel mai notoriu caz de plagiat în politica românescă
    este cel al fostului lider PSD, Victor Ponta, care a demisionat până la urmă
    din funcție, însă din cu totul alte motive. Fost premier între 2012 și
    2015, el a fost cercetat penal pentru infracțiuni privind drepturile de autor
    în privința tezei de doctorat, însă dosarul său a fost clasat de Parchetul
    General. Printre cei acuzați de plagiat, se mai numără Mihai Tudose, fost
    premier, Gabriel Oprea, fost vicepremier și ministru al Apărării, Radu Stroe,
    fost ministru de Interne, Mihai Stănișoară, fost ministru al Apărării. În 2020,
    România se afla pe locul 69 în clasamentul Transparency International
    din perspectiva Indicelui de Percepţie a Corupţiei.

  • Angela Apostolovska

    Angela Apostolovska

    Angela Apostolovska este o tănără actriță aromâncă de 24 de ani care vine din Macedonia de Nord. S-a născut în orașul Bitola și și-a făcut studiile la București, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale, pe scurt UNATC. Tot aici a făcut și un masterat, iar acum s-a întors în Macedonia de Nord și locuiește la Skopje. Este membră permanentă în două trupe de teatru, Teatrul Independent Del Arte din orașul natal, Bitola și Teatrul Perform ART din București. A realizat un documentar despre aromânii din România, “Autostrada succesului”, un proiect finanțat de Ministerul Afacerilor Externe din Macedonia de Nord, proiect în care a deținut mai multe roluri: regizoare, producătoare și naratoare. Recent s-a alăturat echipei de actori care joacă în cel mai mare proiect cinematografic al Macedoniei de Nord, serialul “Prespav”, care include actori din Serbia, Bulgaria, Albania și Macedonia de Nord și care este foarte popular în aceste țări.



    În 2019, atunci când a absolvit Facultatea de Teatru, Angela a jucat în piesa de teatru “Yom Kippur”, unde a interpretat rolul “Fanny”, pentru care a fost răsplătită cu premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar la Gala Absolvenților UNATC și la secțiunea teatru studențesc, la Festivalul de teatru Okaua, ediția a 7-a. Tot în 2019 a obținut și premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Ne povestește cum a ajuns în România și de ce a ales să facă aici studiile:



    “În primul rând, eu m-am hotărât să vin în România destul de târziu. Am aflat despre șansa aceasta care mi s-a oferit foarte târziu și nu prea aveam timp să-mi fac toate actele, toate traducerile. La noi există o asociație care se ocupă de studenții aromâni, care vor să studieze în România. Eu am avut trei variante, puteam să aleg între România, Rusia și Japonia. Rațională fiind, mi-am spus că nu am cum să mă duc în Rusia, neavând nicio bază teatrală, în Japonia nu puteam să învăț limba sau cumva să fac parte din teatrul japonez, care este un alt tip de teatru. Atunci mi-am zis că cea mai bună opțiune pentru mine ar fi România și nu m-am înșelat. După trei ani, în momentul în care am absolvit, am aflat care erau beneficiile și că universitatea aceasta este foarte cunoscută. Studiile pe care le poți face acolo, tot ce poți câștiga și tot ce poți “fura” cumva de la UNATC au constituit o bogăție pentru mine. Astfel încât, după cele trei premii pe care le-am luat, am hotărât să rămân în România, acolo sunt niște oameni care apreciază ce fac, care m-au ajutat să cresc și voiam să cresc alături de ei și mai departe. M-am înscris la masterat, am terminat și aceste studii și acum mă gândesc să mă înscriu și la doctorat, dar anul acesta am luat o pauză, pentru a vedea unde sunt, ce vreau să fac mai departe, să mă găsesc pe mine. Mai fac parte dintr-un serial care este finanțat de Uniunea Europeană, cu niște copii și acolo chiar aplic metoda lui Stanislavski și tot ce am învățat și îi corectez, pentru că ei sunt la Facultatea de Arte aici în Macedonia de Nord și se văd diferențele. Chiar dacă și ei învață aceleași lucruri, nu intră în profunzimea lor și eu sunt în poziția în care, metaforic vorbind, am furat ceva din România și am adus aici și le dau generațiilor următoare. Mă voi întoarce în România și vreau să fac același lucru și cu copiii din România, dar aici cred că am mai mult de lucrat cu copii aceștia.”



    Angela a venit în România când avea 18 ani, fără să cunoască limba și fără prieteni sau oameni care să o ajute. Cu toate acestea, ea și-a făcut foarte repede prieteni și s-a adaptat rapid la noua țară în care a locuit aproape șase ani. Spune că s-a schimbat foarte mullt aici și am întrebat-o ce altceva i-a mai oferit România:



    “Am fost primită cu brațele deschise la toate filmările, la toate castingurile, așadar mi s-au oferite șanse mai multe, chiar să fac parte și din trupa unui teatru mai mic, dar cu roluri foarte mari și cu turnee. Voi vorbi și despre români și despre relațiile pe care le-am construit acolo. Eu chiar mă simt un om bogat. Am devenit și președinta Asociației Aromânilor și ajut generațiile următoare. Experiența mea a fost una foarte plăcută și le mulțumesc tuturor profesorilor, colegilor și tuturor oamenilor care m-au ajutat să mă simt chiar ca o româncă. Eu așa zic acum: eu sunt o româncă. M-am schimbat radical: fiind o persoană comunicativă, vorbesc foarte mult, iar în România am învățat că uneori să taci e foarte bine. Am devenit mult mai serioasă, am muncit foarte mult.”



    Pentru moment, Angela locuiește la Skopje, însă își dorește să se întoarcă în România cât de curând posibil. Îi e dor de oamenii de aici și se gândește la oportunitățile pe care le poate fructifica în țara noastră Am întrebat-o ce își dorește să fi putut lua cu ea în Macedonia de Nord:



    “În afară de anumite prietenii pe care le-am construit și de oamenii pe care vreau să îi am aici, aș zice cultura română. Poate pentru români va suna ca un clișeu, dar eu am fost norocoasă să am ocazia aceasta de a vedea cum trăiește poporul român și educația care li se oferă copiilor. Spre exemplu, în Macedonia de Nord nici măcar nu există un liceu de artă. Aș vrea să fur toate aceste lucruri care țin de cultură. Cred că românii nu prea pun accent pe acest lucru și nu sunt conștienți de ceea ce au. Așadar, cultura română aș vrea să o duc mai departe. Nu zic că totul este perfect, că totul este roz, sunt foarte multe reforme care trebuie făcute, dar nivelul de cultură este mult mai ridicat decât cel din Macedonia de Nord, când vorbim de artă, nu doar de teatru sau de film, ci de artă în general.”





  • Acord privind recunoașterea reciprocă a diplomelor

    Acord privind recunoașterea reciprocă a diplomelor

    Guvernul de la București a aprobat miercuri Memorandumul privind semnarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice.



    Noul acord cuprinde următoarele aspecte:


    – recunoașterea anumitor diplome de nivel preuniversitar din Republica Moldova care nu intră în domeniul de aplicare ratione materiae al Acordului în vigoare și a căror recunoaștere a fost solicitată în România, respectiv diploma de absolvire a liceului, diploma de absolvire a învățământului mediu general, diplomele de absolvire a colegiilor și a școlilor medicale de bază, cu o durată de minimum 3 ani de studii, după absolvirea școlii generale de 9 ani de studii;


    – recunoașterea atestatelor de studii medii de cultură generală din Republica Moldova eliberate înainte și după 2011;


    – recunoașterea studiilor universitare de scurtă-durată cu studii din învățământul terțiar non-universitar;


    – recunoașterea diplomelor și certificatelor obținute la absolvirea studiilor postuniversitare, a studiilor de specializare postuniversitare și a cursurilor de perfecționare de nivel postuniversitar.

  • Leandro Vasconcelos Ferreira din Brazilia

    Leandro Vasconcelos Ferreira din Brazilia

    Leandro Vasconcelos Ferreira este inginer software și vine din Sao Paolo, Brazilia și locuiește în România de aproximativ cinci ani. Înainte de a sosi aici, Leandro a trăit și a lucrat timp de mai mult de un deceniu în Dublin, acolo unde a cunoscut-o pe actuala sa soție, o româncă. Acesta este și motivul pentru care a ajuns în România:


    “În primul rând, mulțumesc pentru invitație. Înainte am fost în Irlanda și am locuit acolo aproape 11 ani. Am urmat acolo o facultate în limba engleză și tot acolo am cunoscut o româncă. Am călătorit împreună și apoi am venit la București. E un oraș frumos, însă pentru mine a fost un pic dificil la început, pentru că eram obișnuit cu viața din Irlanda, din Dublin. Aceasta e capitala Irlandei, însă e un oraș mic, foarte mulți locuitori merg cu bicicleta și pe jos. Când am venit aici în București mi-a fost greu, pentru că erau foarte multe mașini, trafic.



    Leandro Vasconcelos Ferreira s-a adaptat între timp ritmului ceva mai agitat al vieții din București și a învățat repede românește. Acum spune că se simte bine în România, aproape ca acasă, în Brazilia.


    “Eu nu vorbesc foarte bine, dar mă descurc, cum spune românul, pentru că limba română și limba portugheză provin din latină și sunt asemănătoare. Îmi place în România, în București, pentru că vara e o vreme frumoasă, e cald, ca în țara mea, în Brazilia. Nu sunt obișnuit sută la sută cu traficul și atunci când trebuie să ajung undeva, merg foarte mult pe jos și cu bicicleta. Am mașină, dar nu o folosesc. Cred că merg cu mașina o zi sau două pe lună. Mașina mea stă tot timpul în parcare.



    Leandro este o persoană foarte activă, care iubește sportul. Este deranjat de traficul intens și haotic din București și l-am întrebat ce ar schimba, în afară de trafic, în capitală și chiar în România, daca ar avea această posibilitate:


    “Am fost acum într-un fel de roadtrip și am ajuns la Sibiu, Cluj, Oradea, Timișoara, Iași și Suceava. Pentru mine e clar că e o problemă de infrastructură și e complicat cu autostrăzile. Eu, dacă aș fi la putere, ce aș schimba ar fi să fac mai multe autostrăzi și cred că mentalitatea oamenilor ar trebui să se schimbe un pic în București. Oamenii ar trebui să meargă mai mult cu bicicleta, pentru că este un oraș plat, nu ai foarte multe coline și poți circula pe două roți. De când am venit aici, am văzut că lucrurile s-au mai schimbat un pic. Acum s-a construit o pistă de biciclete pe Splaiul Independenței și asta e foarte bine, pentru că poți ajunge în Crângași și la Politehnică. Înainte nu era așa. Acum poți ajunge și pe Calea Victoriei și e foarte bine. În weekend se închid străzile și oamenii se pot plimba liniștiți cu bicicleta și cu trotineta.



    Invitatul nostru din această săptămână se simte bine aici, cu noii săi prieteni. Din cercul său fac parte străini, dar și români cu care a legate prietenii strânse. L-am întrebat ce apreciază cel mai mult la viața sa din București:


    “Aici, pe timp de vară, poți să faci foarte mult sport. Eu alerg în fiecare zi, când plouă alerg în casă pe banda de alergare, când nu plouă ies la bulevard aici unde locuiesc, în zona Unirii. De două-trei ori ies la un meci de fotbal cu un prieten, cu un grup de expați și de români și ies și cu bicicleta. Îmi place mult să merg la restaurant, după părerea mea, românii fac mâncare foarte bună. Apreciez bucătăria românească, dar și pe cea internațională, din Italia, din China. Din gastronomia românească îmi plac micii, sarmalele, mămăligă, aproape tot.



    În Irlanda Leandro mergea des la restaurantele sau magazinele cu produse culinare braziliene, iar acest lucru îi lipsește în România, unde nu prea există asemenea locuri. Desigur, cel mai mult îi e dor de familie și de prieteni. Cum l-a schimbat venirea în România și ce ar lua cu el dacă ar trebui să plece de aici?


    “Așa cum v-am spus, pentru mine a fost greu cu traficul, dar în viața profesională a fost o schimbare foarte bună pentru mine venirea aici. Am învățat foarte multe și am găsit un loc de muncă foarte bun. Mi-am făcut numeroși prieteni aici, cred că românii sunt un pic mai deschiși decât irlandezii, ei au o cultură un pic mai închisă față de oamenii care nu sunt din țara lor. Cred că aș lua cu mine prietenii și tot ce am învățat aici, așa cum spuneam, la serviciu.“



    Viitorul este incert pentru toată lumea, mai ales în această perioadă, prin urmare Leandro nu știe dacă va rămâne în România pe termen lung. În final, ne-a spus ce ar vrea să aducă din Brazilia la noi în țară:


    “Un restaurant cu grătar brazilian, pentru că aici în România oamenilor le place grătarul, însă se mănâncă mai mult porc și pui. În Brazilia preferăm carnea de vită. Cred că s-a deschis la Cluj anul trecut un restaurant cu mâncare braziliană, însă nu am ajuns încă. Românii se aseamănă cu brazilienii. Am un prieten care a venit din Italia aici. L-am așteptat la autobuz când a ajuns și el mi-a zis: locul acesta e foarte asemănător cu Brazilia. Și oamenii, și casele și vara seamănă foarte mult cu ce avem în Brazilia.“



  • Aflăm pentru tine

    Aflăm pentru tine

    Informații privind reînnoirea actelor de identitate, repatrierea bunurilor, echivalarea studiilor și alte oportunități poti fi găsite în Ghidul de Reîntoarcere.

  • Aflăm pentru tine

    Aflăm pentru tine

    Detalii privind recunoaşterea calificărilor profesionale şi
    recunoaşterea atestatelor academice obţinute în Regatul Unit al Marii Britanii
    şi Irlandei de Nord, oferite de Gianina Chirazi, directoarea Centrului Național
    de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor.


  • Laurent Lesage

    Laurent Lesage

    Laurent Lesage s-a născut în Belgia,
    într-un sat de lângă Liège. A studiat filozofia la Universitatea din Liège și
    tot acolo, în cadrul Centrului pentru Istoria Religiilor și-a format și cultivat
    pasiunea pentru istoria religiilor, domeniu care l-a apropiat de Mircea Eliade.
    Invitatul nostru a devenit pasionat de opera scriitorului român, dar și de
    cultura noastră. Spune că România este o țară care e înscrisă în destinul său:


    Înainte de
    1977 am avut o întâlnire mai inconștientă cu România. Știți că primul meu erou-
    acum tinerii îi spun supererou- a fost Johnny Weissmuller, deci Tarzan? Atunci
    n-am știut, dar ulterior am aflat că avea și el rădăcini românești, era născut
    în Timișoara. Și am mai avut astfel de legături inconștiente cu România, dar
    cel mai important moment a fost în 1976, când toți tinerii care aveam vârsta
    Nadiei Comăneci eram pur și simplu lipiți de ecrane și ne uitam la Nadia, eram
    toți mirați de performanța ei. Eu sunt născut în 1961 și aveam 14 ani după
    jocurile olimpice, când m-am dus la un pădurar care locuia exact în fața casei
    noastre, ca să-mi dea de lucru, ca să fac bani fiindcă voiam să plec în România
    să o întâlnesc pe Nadia. La 14 ani eu eram în pădure, să-mi câștig banii de
    buzunar ca să fac un drum spre România. Interesant este că, după ce s-a retras
    din competițiile internaționale, Nadia a venit în Belgia și m-am întâlnit cu
    ea, așadar am un autograf al Nadiei Comăneci. Dar cel mai mare moment a fost,
    bineînțeles, în 1985, atunci când am terminat studiile de filozofie și m-am
    interesat de Centrul pentru Istoria Religiilor la Universitatea din Liège, unde am urmat toate cursurile.
    Așadar, în 1985 m-am
    întors la Liège, aveam încă niște bani care îmi rămăseseră din bugetul Nadiei
    și mi-am cumpărat primele cărți ale lui Eliade. Pot să zic că aproape că am
    luat dintr-o dată opera completă a lui Eliade care se găsea atunci și care era
    deja publicată în limba franceză.



    Peste ani, în 1990, Laurent Lesage a
    ajuns în România, într-un colț îndepărtat de București, la Sighetul Marmației.
    A fost o ocazie de a întâlni, în sfârșit țara și poporul care îl fascinau încă
    din adolescență. A fost și o vizită care i-a schimbat viața.


    În 1988 s-a
    anunțat prin primărie că satul nostru, Houffalize, era înfrățit cu Budești.
    Erau atunci câțiva ziariști care erau la curent cu proiectul de sistematizare a
    satelor al lui Ceaușescu și au înființat operațiunea , adică OVR. În vara lui 1990 o delegație din Budești a venit la Houffalize,
    iar în noiembrie în același an am fost invitat și eu cu prietena mea de atunci
    și așa am făcut prima mea călătorie la Budești, în Maramureș, unde am stat cam
    10 zile. A fost o călătorie turistică, să zicem așa. Au mai trecut doi ani și
    am avut oportunitatea să revin la Sighet pentru o ședere mai lungă. Între timp,
    eu m-am apucat mai serios de limba română, începeam să studiez mai în
    profunzime opera lui Eliade și îmi doream să fac un studiu intensiv de limba
    română. Imediat ce am ajuns, am avut câțiva elevi la Centrul Franco-Român din
    Sighetul Marmației și am predat limba franceză în particular. Era la început un
    plan care trebuia să dureze o lună- două, care a ținut atât de mult, încât am
    rămas 12 ani.



    Între timp, Laurent Lesage s-a
    căsătorit cu o româncă și s-a mutat în România, la Sighetul Marmației. A
    călătorit mult în zonă și a cules materiale pentru studiile sale antropologice
    și etnologice. Totodată, Laurent Lesage a studiat în profunzime etnologia și
    folclorul românesc, împreună cu opera lui Eliade, în special cea legată de
    istoria religiilor. A susținut numeroare conferințe pe aceste teme, atât în
    România, cât și în Belgia. Acum se află în Belgia și așteaptă cu interes să
    revină în România. Viața lui se desfășoară între Belgia și România și s-ar
    putea spune că are două case. Totuși, una dintre cele două îi este mai aproape
    de suflet:


    În 1990,
    când am ajuns la Budești și am ieșit din mașină, m-am uitat în jurul meu și
    primele mele cuvinte au fost: am ajuns acasă. Sentimentul acesta l-am avut din
    1990 și îl am și acum: că eram acasă. Încă o dată vă spun, casa cu adevărat
    este cea din România. Din 1992- 1993, când m-am stabilit în România, am fost
    inclus imediat în faimosul Festival de Datini de Iarnă din Sighetul Marmației
    și timp de aproape șapte ani am țiunut comunicări la sesiunile de referate
    științifice legate de etnologie și de antropologie românească și de Mircea
    Eliade. Bineînțeles, am făcut studii în teren, am străbătut zeci de sate în
    jurul Sighetului, am făcut cercetare etnologică pe teren, vorbind mai ales cu
    bătrânii, intrând dintr-un anumit punct de vedere în dinamica memoriei
    colective. A fost o experiență foarte interesantă și foarte bogată din punct de
    vedere antropologic. Pot spune că, din zece conferințe pe care le susțineam în
    Belgia, opt erau legate de cultura românească.




  • Darwin Akwo-Mboe, student american de origine cameruneză, pasionat de IT

    Darwin Akwo-Mboe, student american de origine cameruneză, pasionat de IT

    Darwin Akwo-Mboe studiază IT la o
    universitate privată din București, unde a venit în 2017. S-a născut în Statele
    Unite într-o familie originară din Camerun, a copilărit și studiat în Detroit,
    statul Michigan. Este pasionat de sport în general și de fotbal american în
    special. A ales să vină în România dintr-o întâmplare, era un loc despre care
    nu știa mai nimic. Cum a ajuns aici și cum a fost primit, ne spune chiar el:



    România nu
    a fost prima mea alegere, ci Germania, unde îmi doream să ajung să-mi continui
    studiile și cariera de IT. Am citit din întâmplare un articol în care se scria
    despre un oraș, Râmnicu Vâlcea, în care se întâmplau niște lucruri grozave
    legate de domenul IT. În momentul acela, căutam o nouă aventură, iar acesta a
    fost un motiv bun să vin aici. România era exact locul pe care îl căutam.

    La
    început, înainte de a ajunge aici, înainte de a fi selectat ca student, nu
    credeam că o să primesc acceptul universității la care m-am înscris. Nu m-am
    gândit prea mult la România, până într-o zi când am primit un mail de la
    universitate. Am fost în al nouălea cer și am început să-mi pun întrebări: ce
    știam cu adevărat despre această țară? Desigur, clișeele obișnuite despre
    Dracula, văzusem câteva filme, așa încât aveam o imagine destul de sumbră
    despre România, mai ales că e situată în parte aceasta a lumii. Nu știam cum va
    fi tratat cineva ca mine, cu pielea închisă la culoare, dar România a
    reprezentat un obiectiv măreț pentru mine. Așteptările mele nu erau mari,
    fiindcă scopul meu unic era să vin aici și să-mi iau diploma în IT și apoi mai
    vedeam eu.

    După o perioadă, a început să-mi placă România din ce în ce mai mult
    și să fiu din ce în ce mai interesat de acest loc. E interesant felul în care
    am fost tratat, la început am fost întâmpinat cu multă curiozitate, iar în
    America nu întâlnești acest lucru, fiind de culoare. Inițial am presupus în mod
    automat că era o intenție malițioasă, însă era doar pură curiozitate. Câțiva
    oameni din jur repetau ce văzuseră în filme sau ce auziseră în muzică, de vreo
    două ori mi-a trecut pe la urechi și cuvântul cu n. La început am simțit un pic de furie, însă
    după un timp mi-am dat seama că nu era nimic rău în toate acestea, românii doar
    încercau să exprime ceea ce știau despre oameni ca mine. După ce m-am obișnuit
    cu atmosfera de aici, impresia mea despre cum sunt tratați oamenii de culoare
    s-a schimbat. În unele cazuri am simțit ostilitatea, în altele m-am simțit
    nerespectat, însă aceasta s-a petrecut mai degrabă la nivel de instituții, fie
    la bancă sau la propria universitate.



    Darwin spune că, dacă ar trebui să
    facă din nou o alegere, ar lua-o de la capăt și ar veni tot în România. Acum nu
    este foarte mulțumit de facultatea particulară pe care a ales-o și sfătuiește
    pe toți cei care vor să vină la studii în România să o facă, dar nu înainte de
    a cerceta un pic piața și de a se informa în legătură cu oferta universităților
    românești. L-am întrebat cum se simte în România:


    Îmi place
    foarte mult sentimentul de libertate pe care îl am aici, e un alt fel de
    libertate decât în America. Să nu mă înțelegeți greșit, America e o țară
    liberă, însă eu sunt obișnuit cu altceva când vine vorba de libertate. Ce nu-mi
    place aici este un fel de atitudine a oamenilor, pe care o întâlnesc pe
    alocuri, dar cred că aș avea parte de același tratament oriunde în lume.
    Prietenii mei sunt în special expați, dar am și prieteni români. Mărturisesc că
    mă simt mai în largul meu cu români care au călătorit în afara țării. Mi se pare
    că au o viziune mai amplă despre ceea ce le place și despre lume în general.



    Darwin face parte dintr-o echipă
    internațională de fotbal american de amatori -Bucharest Rebels- și este
    ocazional actor în reclame. Bucureștiul e plin de surprize plăcute, iar lui
    Darwin îi place foarte mult să ia la pas acest oraș care îi oferă oaze de
    liniște. Despre mâncarea românească crede că ar putea fi ceva mai condimentată:


    Ce îmi
    place la București- și nu știu dacă e valabil pentru toată România- este faptul
    că are niște parcuri minunate. În orice parte a orașului poți găsi un parc
    absolut superb, te poți relaxa, e o atmosferă foarte liniștită și plăcută.
    Oriunde te duci în București, dacă te plimbi un pic pe o rază de aproximativ un
    kilometru, vei găsi un parc frumos. Cât despre mâncare, eu vin dintr-o familie
    africană, așadar am alte gusturi, îmi place mai mult mâncarea condimentată.
    Bucătăria românească e foarte bună, însă mi se pare și cam fadă. Totuși,
    mâncarea are un gust bun. Îmi plac ardeiul umplut cu mămăligă și sarmalele cu
    ardei iute.


    În perioada
    următoare, Darwin își va da licența în IT, însă a ales o altă universitate
    românească. Nu știe exact ce îi va aduce viitorul și dacă va dori să rămână
    aici:


    Simt că
    trebuie să mă întorc în Statele Unite ca să mă resetez, înainte de a-mi face
    planuri de viitor în partea aceasta a lumii. Am nevoie să văd România din
    perspectiva Americii. Ce e interesant e că în toți acești ani am învățat să mă
    uit la propria țară din afară și am o perspectivă diferită acum despre ce este
    America. Din Europa, nu se vede ca fiind un loc bun, pare chiar mai rău decât
    îl vedeam înainte, dar cred că acest lucru are a face cu ce s-a întâmplat în
    ultimii ani și mai ales în ultimile luni.




    Lui Darwin îi e dor de familia sa din
    Statele Unite, de mama și de surorile lui. În plus, îi lipsește diversitatea
    mâncărurilor din America. L-am întrebat ce ar lua cu el la plecarea din
    România:


    Ce cred că ce
    voi lua cu mine din România va fi o anumită atitudine pe care o au românii. Mi
    se pare foarte folositoare pentru felul în care trăiesc și în care se percep pe
    ei înșiși. E un fel de a fi nonșalant, un anume mod de a da atenție cuvintelor
    și gesturilor de curtoazie, un manierism care mi se pare cool.






  • Guillaume Popoff

    Guillaume Popoff

    Guillaume Popoff este un tânăr cu origine
    franco-rusă. S-a născut în Franța și este manager de portofoliu în domeniul IT.
    După o carieră de câțiva ani în acest domeniu și după experiența altor țări,
    Guillaume a ajuns în România, unde locuiește și lucrează de șapte ani. A
    studiat Dreptul la Universitatea din Rennes. Ne povestește cum a ajuns în
    România:

    A fost, de fapt, un fel de
    revelație, pentru mine. Nu România în sine, de la început. Când eram în
    facultate, mă plictiseam foarte tare și m-am gândit că, dacă nu mă simt
    confortabil să stau într-o bancă de studiu și să ascult teorie în fiecare zi, ar
    fi mai bine să călătoresc și eu. Așa am plecat în Anglia, după care am fost în
    alte țări și în sfârșit am ajuns aici în România. Așadar, România nu a fost
    primul pas pentru mine și sunt aproape sigur că nu este ultimul, dar este cel
    mai mare dintre toți pașii pe care i-am făcut până acum. Și am ajuns aici
    pentru că soția mea, viitoarea soție, pe care am cunoscut-o în Anglia este
    româncă. Am fost foarte curios să-i aflu cultura și împreună am decis să venim
    aici, de ce nu?, sa încercăm și noi. Sunt sigur că orice este posibil în orice
    țară, și nu contează ce se spune despre România, ce se vorbea înainte să venim.
    Dacă nu vedem cu ochii noștri proprii, nu vom ști niciodată cu adevărat. Și așa
    ne-a mutat la București acum șapte ani deja.


    Guillaume vorbește foarte bine românește, însă
    nu a fost nevoit să învețe limba foarte rapid. L-am întrebat cum l-a primit
    România și cum s-a adaptat la ceea ce avea să fie, practic, o nouă viață aici:

    Exact, a fost un pas mare, într-adevăr.
    M-am adaptat foarte bine, cred. A fost un pic cam dificil la început, dar nu în
    sensul rău al cuvântului. De fapt, într-un sens bun, mi se pare. Poporul român
    este atât de deschis la minte, aveți un popor extrem de educat, vorbiți atât de
    multe limbi. Atunci când am ajuns aici, nimeni n-a vrut să vorbească cu mine în
    română. N-am învățat limba în primul an deloc, pentru că toată lumea vorbea cu
    mine în engleză sau în franceză. Din acest motiv, adaptarea a fost un pic mai
    dificilă, însă nu era ceva negativ, ci mai degrabă am fost atât de bine primit,
    încât n-am avut nevoie de limba română de la început. Eu sunt cel care și-a
    dorit să învețe și încă sunt agramat, recunosc, dar e din ce în ce mai bine.


    Faptul că Guillaume a învățat românește l-a
    ajutat să pătrundă într-o profunzime a vieții în România și să cunoască aspecte
    diverse ale realităților românești. L-am întrebat dacă e ceva care îi place
    foarte mult și a găsit doar aici:

    Am
    fost și în alte țări post-sovietice, post-comuniste și mi se pare că România,
    într-un fel, este aparte. Aș zice că se vede că România a fost, probabil în
    perioada interbelică, inclusă într-o lume mai mare. Se observă foarte bine și
    în cultură, și în limbă, și în tradiții că România a făcut parte din ceva mai
    mare, în sensul în care încă se mai simte și acum că România și Franța au fost
    interconectate și, deși România a făcut parte din blocul comunist, se vedea că era
    totuși diferită. Din ce am observat eu, în Macedonia, în Bulgaria sau în
    Ucraina lucrurile sunt foarte similare, probabil și pentru că aceste țări sunt
    slave. România nu este. Mi se pare că am găsit aici un fel de gândire care e un
    amestec între est și vest, fiind probabil, mai călduros decât în alte țări din
    zona Estului Europei.


    Ca peste tot în lume, și
    la noi sunt aspecte care nu funcționează și l-am înttrebat pe Guillaume ce îl
    deranjează în România:

    Sincer, în cei
    șapte ani aici m-am schimbat extrem de mult. Când am venit aici, eram foarte
    naiv, în comparație cu alți oameni. Cred
    că România m-a învățat foarte multe despre partea cu încrederea în oameni. Ce
    aș vrea să văd schimbat cu adevărat la poporul român ar fi un pic de mulțumire
    legată de țara voastră, pentru că am impresia că prea mulți oameni se plâng de
    ce se întâmplă aici. În special bucureștenii mi se pare că nu au ochii deschiși
    să vadă că Bucureștiul este un loc minunat și că sunt milioane de oportunități
    aici. Știți cum era în America, în care totul era posibil în Vest? Eu am sentimentul ăsta, că totul este posibil în Est.

    Văd că
    o mare parte din oamenii tineri au plecat din țară, sunt acum în Franța, în
    Spania, în Italia, în Germania și au impresia că acolo este mai bine. Eu nu
    sunt sigur de asta și nici nu contează prea mult. Ce contează este că, fiind în
    România, avem o șansă mare să facem ceva, pentru că aici din când în când apare
    ceva bun, însă lucrurile nu sunt încă bine încadrate, iar aceasta ne dă mai
    multe oportunități să facem ceva din țara aceasta. Nemulțumirea aceasta a
    crescut în mod deosebit se pare. Aș vrea să vă spun, români, că aveți o țara
    frumoasă și trebuie să fiți și voi mulțumiți cu ce aveți, iar când o să fiți și
    voi mulțumiți, probabil că o să vedeți că există și alte posibilități și
    oportunități și că, dacă doriți cu adevărat și cu eforturi- pentru că nimic nu
    e atât de ușor în viață- veți face din țara aceasta ceva minunat. Indiferent dacă sunteți anitpesedist, antipenelist sau
    antiuserist, nu contează deloc. Dacă aveți inimă, forță și încredere, este
    posibil să faceți aici ceva extrem de minunat.


    România nu este
    destinația finală a lui Guillaume, care se vede peste ani încercând viața în
    altă parte. I-am propus un exercițiu de imaginație și l-am întrebat ce ar lua
    în bagaje, dacă ar trebui să plece acum din România:

    În primul rând, probabil un pic de vin. De când am ajuns aici, ce am
    primit cel mai mult de la români a fost, într-adevăr, căldura. Dar este ceva
    ușor de întâlnit, fiind francez mi se pare că noi suntem bine primiți aproape
    oriunde. Aici este un mod aparte de a primi oamenii și am impresia că românii
    sunt foarte curioși ca popor. Dacă aș pleca cu ceva, în afară de vin, ar fi
    curiozitatea legată de oameni și de povestea lor.