Tag: Tatiana Tibuleac

  • Festivalul Internaţional de Literatură de la Timişoara

    Festivalul Internaţional de Literatură de la Timişoara

    Peste 20 de scriitori din 10 ţări au venit în
    capitala Banatui, la cea de a VI-a ediţie a Festivalului Internaţional de
    Literatură de la Timişoara (FILTM). Au avut loc lecturi publice, dezbateri,
    dialoguri ale scriitorilor invitaţi cu cititorii, dar şi două formate noi în
    conceptul Festivalului: un amplu maraton de poezie, reunind autori din zona
    Europei Centrale şi de Sud-Est, şi Literary Death Match, adică pentru prima
    dată, la Timişoara, literatura intră în ring. Istoria, între memorie şi
    ficţiune a fost una dintre temele propuse de organizatori pentru ediţia recent
    încheiată. Poetul Robert Şerban, preşedintele FILTM: De fapt, cred că fiecare dintre noi, cei care scriem şi citim,
    avem de-a face cu istoria. Trebuie spus că acest festival se intitulează la
    Vest de Est/La Est de Vest. Or, în această zonă a Europei Centrale şi de
    Răsărit există o serie de poveşti pe care ar trebui să le cunoaştem. Sunt
    poveştile noastre, sunt poveştile vecinilor noştri, poveşti cu care am
    interacţionat şi interacţionăm în continuare, poveşti care ne-au format şi
    cultural, şi istoric, şi uman, până la urmă. De jur împrejur sunt ţări cu care
    România a interacţionat constant, România a intrat într-un permanent dialog cu
    ele şi este foarte important să ne cunoaştem partenerii de dialog. Şi tot
    foarte important este să-i cunoaştem pe oamenii de lângă noi, poate mai
    important decât a-i cunoaşte pe cei de pe alte continente.



    În prima seară a festivalului, iubitorii de
    literatură din Timişoara au avut şansa de a se întâlni cu doi dintre cei mai
    importanţi scriitori români ai momentului: prozatoarea Gabriela Adameşteanu,
    cea mai tradusă autoare română contemporană, şi Ion Vianu, scriitor care îşi
    împarte destinul între Elveţia şi România – unul dintre cei mai buni medici
    psihiatri români din a doua jumătate a secolului XX, şi una dintre cele mai
    plăcute surprize ale literaturii anilor 2000. Robert Şerban, preşedintele
    FILTM: Am adus laolaltă scriitori consacraţi în prima seară. După cum se
    ştie, Gabriela Adameşteanu este una dintre cele mai traduse scriitoare din
    România. Ea a debutat la mijlocul anilor 70, a fost foarte activă în media
    românească a anilor 90, imediat după Revoluţie, conducând Revista 22 şi făcând
    parte din Grupul pentru Dialog Social. Cât despre Ion Vianu, el a fost printre
    puţinii oameni curajoşi din România în timpul dictaturii ceauşişte, a fost
    printre cei foarte puţini care s-au solidarizat cu disidentul Paul Goma, după
    care s-a exilat în Elveţia pentru că urmau represalii. A fost o seară dedicată
    acestor scriitori care au vorbit despre istorie şi cele mai recente ale lor, o
    seară moderată de scriitoarea Adriana Babeţi, unul dintre oamenii de cultură cu
    care se mândreşte Timişoara .



    În cea de-a doua seară a Festivalului,
    organizatorii FILTM i-au aşezat faţă în faţă pe: Serhii
    Jadan, cunoscut poet ucrainean, un veteran al Euromaidanului, alături de
    prozatorul german de origine poloneză Matthias Nawrat, Tatiana Ţîbuleac
    (Republica Moldova) – autoarea unuia dintre cele mai bune romane apărute în
    2016, şi pe Dan Lungu, cel mai tradus scriitor român din noua generaţie.
    Înainte de a participa la FILTM, unde a fost prezentată ca o revelaţie în
    literatura română contemporană, Tatiana
    Ţîbuleac a participat, în calitate de invitată şi la Festivalul Internaţional
    de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT. Tatiana Ţîbuleac Şi
    Festivalul de la Iaşi, şi cel de la Timişoara au fost două sărbători pentru
    mine. Pe lângă surpriza neaşteptată de a fi invitată, a fost şi o mare bucurie
    să întâlnesc atâta lume pe care o cunoşteam doar din scris şi să particip
    pentru prima dată în calitate de scriitoare, pentru că la astfel de festivaluri
    am fost până acum doar în calitate de jurnalistă. Festivalul de la Timişoara,
    unde a fost mai puţină lume faţă de FILIT, mi-a plăcut foarte mult pentru felul
    în care a fost organizat. Discuţiile la care am asistat şi la care am
    participat au fost importante pentru mine, ca scriitor, pentru a şti unde mă
    aflu. La fel şi discuţiile de după festival, cu Ion Vianu, cu Gabriela
    Adameşteanu. Aceşti oameni au scris nişte cărţi care pot fi considerate
    adevărate lecţii de literatură. Citind-o recent pe Gabriela Adameşteanu, am
    constatat că ea scria în urmă cu ani buni nişte lucruri care nouă ni se par
    acum noi. De aceea, este foarte important să fii conectat la literautură şi la
    context şi să îţi dai seama că temele se repetă, doar scriem diferit despre
    ele.



    Scurt si intens, romanul splendid al Tatianei
    Ţîbuleac impune o prozatoare de la care am cele mai mari asteptări ,
    scrie Radu
    Vancu despre Vara în care mama a avut ochii verzi, roman apărut la editura
    Cartier. Tatiana Ţîbuleac :Când am început să scriu, nu m-am gândit
    că va ieşi o carte. Am început să scriu povestea unei femei care m-a
    impresionat vara trecută. Însă am văzut că pe măsură ce scriu nu mă mai pot
    opri şi că foarte multe lucruri din mintea mea, care erau pe nişte rafturi mai
    ascunse, încep să transpire în această poveste. Şi atunci m-am gândit că
    trebuie să merg mai departe, să văd ce iese. Şi la un moment dat mi-am dat
    seama că în cartea asta trebuie să merg până la capăt. Erau multe lucruri pe
    care îmi dorisem să le spun, însă nu găsisem forma sau ocazia sau momentul. Iar
    cartea asta mi-a oferit acest moment, acest spaţiu. Şi după ce am scris-o,
    mi-am dat seama cât de mult bine mi-a făcut şi mie să spun aceste lucruri.



    Succes de public şi de
    critică, romanul Tatianei Ţîbuleac va
    apărea anul trecut la editura franceză
    Syrtes.