Tag: taxi

  • Proteste ale transportatorilor

    Proteste ale transportatorilor

    Un protest al taximetriştilor a îngreunat, marţi, circulaţia prin centrul Bucureştiului, după ce zeci de maşini au fost parcate chiar în faţa Guvernului. Taximetriştii sunt nemulţumiţi de concurenţa neloială pe care spun
    că le-ar face-o şoferii afiliaţi Uber,
    care, în opinia lor, funcţionează ilegal pentru că nu au licenţe de transport.


    Cu o zi înainte, Primăria
    Capitalei anunţase că modifică
    regulamentul de taximetrie în capitală, astfel că toate firmele din domeniu vor avea nevoie de licenţă, inclusiv Uber.
    După discuţiile avute la
    Guvern cu autorităţile, reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi
    Transportatorilor Autorizaţi din România – COTAR – nu au obţinut garanţia că
    Executivul va modifica legislaţia referitoare la taximetrie, astfel încât cei
    care practică transportul nelicenţiat să fie sancţionaţi.

    Taximetriştii spun că
    nu renunţă la proteste şi chiar se gândesc la noi forme – precizează
    preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu: Avem patru roţi la fiecare maşină şi ştim ce avem de făcut, cu tot
    respectul. Avem şi autorizaţie aici, dar s-ar putea să nu mai primim aici, avem
    linii de centură, avem absolut tot din toată ţara să ne punem în mişcare. Deci,
    o să vedem dacă stăm fiecare la casa lui, că vin sărbătorile pentru toţi, nu
    numai la Guvern şi la noi. Dacă nu, pentru că situaţia este foarte grea, să
    ştiţi, transportul ilicit de persoane a luat o mare amploare. În momentul de
    faţă, acesta este mai mare ca noi. Dacă noi suntem 110 mii de transportatori de
    persoane – taxi şi transport de persoane prin curse regulate – ei, în momentul
    de faţă, sunt cred că 140 de mii. Numai în Bucureşti sunt 10 mii de oameni,
    care, cu maşina personală, fac transport de persoane sub Uber.


    Reprezentanţii acestei firme se apară şi susţin că
    oferă servicii IT, iar şoferii au firme de tip PFA şi plătesc taxe şi impozite.


    Conflicte de acest tip sunt în mai multe ţări, iar subiectul a ajuns şi la
    Curtea Europeană de Justiţie, care a decis că
    Uber este un serviciu de transport. Curtea a subliniat că această platforma,
    care îi pune în legătură pe şoferii neprofesionişti care utilizează propriul
    autovehicul cu persoane care doresc să călătorească în interiorul oraşelor, nu
    este un serviciu digital. Astfel, în conformitate cu legislaţia actuală, este
    la latitudinea statelor membre să reglementeze condiţiile în conformitate cu
    care astfel de servicii vor fi oferite.

    În România, această firmă este prezentă
    de 3 ani şi are peste 450 mii de utilizatori, din care 350 de mii în Bucureşti.
    România este a doua piaţă ca mărime în regiunea central şi est-europeană, după
    Polonia, şi a cincea din Uniunea Europeană.

  • A la Une de la presse roumaine 20.12.2017

    A la Une de la presse roumaine 20.12.2017

    C’est un mercredi de
    protestations, du moins à Bucarest, et malgré l’approche des vacances et des
    fêtes de fin d’année. Les syndicats des policiers et des gardiens de prison,
    mais aussi les transporteurs routiers descendent dans la rue et les journaux en
    parlent.


  • Transportul public din București

    Transportul public din București


    Metrorex a introdus cinci noi titluri de călătorie cu metroul. Cartela cu o călătorie costă 2 lei şi 50 de bani, cartela pentru un grup de trei persoane costă 5 lei, cartela pentru un grup de patru persoane costă 6 lei şi 50 de bani, iar cartela pentru grupul de cinci persoane costă 8 lei. Metrorex a introdus şi abonamentul anual care costă 720 de lei. Actualele titluri de călătorie nu îşi vor modifica tarifele. Astfel, pentru cei care circulă cu metrou sunt disponibile cartele cu două călătorii (5 lei – aproape 1,1 euro), cartele cu 10 călătorii (20 de lei – aproape 4,4 euro), abonamente pentru o zi (8 lei – 1,8 euro), abonamente pe o săptămână (25 lei – circa 5,5 euro) şi abonamente lunare (70 lei – circa 15,5 euro).



    Pentru a călători pe liniile de transport de suprafaţă din Bucureşti se utilizează doar carduri magnetice care se validează la aparatele speciale din mijloacele de transport şi se procură din majoritatea staţiilor, de la ghişeele Regiei Autonome de Transport Bucureşti. Tariful unei călătorii este de 1 leu si 30 de bani (30 eurocenţi) pentru liniile obişnuite de transport în comun de suprafaţă, 1 lei si 50 de bani (35 eurocenţi) costă o călătorie pe liniile preorăşeneşti de transport şi 3 lei şi 50 de bani (80 eurocenţi) pentru liniile expres 780 şi 783. Există şi varianta de a cumpăra şi o cartelă magnetică pentru care se plăteşte 7 lei (1,6 euro). Linia 780 leagă Aeroportul Internaţional Henri Coandă de Gara de Nord, iar linia 783 leagă Aeroportul Internaţional Henri Coandă de centrul Bucureştiului. Linia Expres 783 circulă în fiecare zi din săptămână, însă spre deosebire de linia 780, circulă şi în timpul nopţii: în fiecare zi de la 12.30 la 23.45.



    In Bucureşti există şi linii de autobuz cu program de circulaţie nocturnă. Majoritatea autobuzelor pornesc din Piaţa Unirii şi ajung în zonele periferice, iar preţul unei astfel de călătorii este tot de 1 lei şi 30 de bani. Aceste autobuze circulă la un interval de 40 de minute, între orele 23.00 şi 1.00, respectiv între orele 3.00 şi 4.30, iar între orele 1.00 şi 3.00 – la 120 de minute.



    Cel mai scăzut tarif pentru călătoria cu taxiul este de 1,39 lei pentru un kilometru, însă sunt destule companii care practică tariful de 1,69 lei pe kilometru. Atenţie însă la urcarea într-un taxi deoarece există şi tarife mai mari, între 3,5 şi 7,39 lei pe kilometru. Pe de altă parte, Regia Autonomă de Transport Bucureşti suspendă, până la primăvară, linia turistică Bucharest City Tour.


  • 26.04.2017

    26.04.2017

    Parlement – Réuni en session plénière, le Parlement roumain a rejeté aujourd’hui deux rapports d’activité de la Société roumaine de radiodiffusion, ceux de 2015 et de 2016, ce qui équivaut à la destitution du Conseil d’administration et du PDG, Ovidiu Miculescu. Occupant la fonction de président-directeur général de la Radio publique roumaine depuis 2012, Ovidiu Miculescu est poursuivi pour abus de fonction et conflit d’intérêts depuis 2016, dans un dossier concernant des achats de services touristiques qui vise dix autres membres du Comité d’administration de Radio Roumanie. Récemment, Ovidiu Miculescu a été jugé incompatible par l’Agence nationale d’intégrité, parce qu’alors qu’il était membre du Conseil directeur de la Radio publique roumaine, il était également le directeur d’une autre institution publique. Plusieurs salariés de la Radio publique ont signalé à plusieurs reprises, en tant qu’avertisseurs d’intégrité, les préjudices en termes d’image qu’Ovidiu Miculescu avait portés à la Société roumaine de radiodiffusion en raison notamment de ses démêlés avec la Justice. L’ex sénateur social-démocrate Georgica Severin a été nommé président-directeur général par intérim.

    Protestation – Les chauffeurs de taxi ont protesté aujourd’hui devant le siège du gouvernement principalement contre les plates-formes technologiques en ligne proposant des services de voiture à disposition du public. Ils dénoncent l’absence d’une législation claire dans le domaine censée sanctionner toute activité non autorisée dans le domaine du transport de personnes. Ils demandent que les services qui ne disposent pas de licence spécifique et ne paient pas de taxes en Roumanie soient mis hors la loi. Ce genre de mesures existe dans tous les pays européens qui protègent les transporteurs autorisés, affirment les représentants roumains des syndicats du domaine. Les transporteurs ont annoncé qu’ils allaient protester aussi jeudi, mais ont précisé que si un accord n’est pas scellé avec les représentants du Gouvernement, leur action risque de se prolonger. Les participants à cette protestation n’assureront aucun service de transport pendant qu’elle est en cours.

    Bucarest
    Les sénateurs et députés roumains se sont réunis aujourd’hui en séance
    solennelle pour célébrer le rôle de la ville de Iasi, dans le nord-est de la
    Roumanie, dans la Grande Union de 1918, ainsi que le rôle historique et
    politique du législatif de Roumanie il y a 100 ans. A l’époque de la Première
    Guerre mondiale, entre 1916 et 1918, c’est à Iasi que fonctionnait le Conseil
    des ministres, le Sénat et la Chambre des Députés, soit des institutions dont
    les décisions ont constitué les bases de la consolidation et du développement
    de l’Etat. Les principales institutions s’étaient réfugiées à Iasi aux côtés de
    la famille royale, parce que Bucarest était occupé par les troupes des
    Puissances centrales. Ce fut à cette époque-là qu’ont été adoptées deux décisions
    qui ont été ensuite transcrites dans deux lois importantes, la loi agraire par
    laquelle les paysans ont reçu des terrains agricoles et la loi sur le vote
    universel. La princesse Margarita, dépositaire de la Couronne de Roumanie,
    participe à cet événement aux côtés de représentants de l’Eglise orthodoxe
    roumaine, de l’Académie et du Gouvernement, de membres du Parlement et du
    gouvernement de la République de Moldova et de diplomates.

    Géorgie – Le premier ministre géorgien Ghiorghi Kvirikachvili commence aujourd’hui une visite officielle de deux jours en Roumanie. Il doit rencontrer le président roumain, Klaus Iohannis, le premier ministre Sorin Grindeanu et le président du Sénat, Calin Popescu Tariceanu. M Kvirikachvili participera également à une réception dimanche dédiée aux 25 ans écoulés depuis l’établissement des relations diplomatiques entre la Géorgie et la Roumanie. Les deux pays coopèrent dans des domaines tels le tourisme, l’économie, l’agriculture, le commerce maritime, la culture les sciences et le sport. Durant le premier trimestre de l’année 2017, le volume des échanges commerciaux entre les deux pays a dépassé les 44,3 millions de dollars.

    Tennis – La meilleure joueuse roumaine de tennis du moment, Simona Halep, 5e mondiale, doit affronter aujourd’hui Barbora Strycova de République Tchèque, dans le cadre du tournoi de Stuttgart en Allemagne. Jusqu’ici, les deux sportives se sont rencontrées à trois reprises et Halep a remporté deux des trois matchs. A Stuttgart, Simona s’est qualifiée dans les quarts de finale du tournoi, à l’épreuve de double, aux côtés d’Alicja Rosolska de Pologne. Par ailleurs, le double roumano-néerlandais Horia Tecau/Jean Rulien Rojer s’est également qualifié dans les quarts de finale du tournoi de Barcelone.

  • Das Bonbon-Taxi

    Das Bonbon-Taxi

    Mehr als 10.000 Taxis fahren auf den Stra‎ßen von Bukarest. Jede Gro‎ßstadt dieser Welt hat tausende toller Geschichten zu erzählen, und die Bukarester Taxifahrer sind oft Menschen mit hochinteressanten Lebensgeschichten. Es gibt viele Ingenieure, Lehrer, Leute von ausgezeichnetem intellektuellem Format, die in Bukarest als Taxifahrer ihren Lebensunterhalt verdienen. Seien Sie also nicht überrascht, wenn beim Einsteigen in ein Taxi der Fahrer Sie in einer Fremdsprache begrü‎ßt und sich anschlie‎ßend mit Ihnen über alles Mögliche unterhält, über Fu‎ßball oder Philosophie, Geschichte oder Politik… Ein Taxifahrer wei‎ß alles, kann alles. Aber die Konkurrenz schläft nicht, und deshalb versucht auch jeder Taxifahrer, treue Fahrgäste für sich zu gewinnen.



    Ein ganz besonderer Bukarester Taxifahrer ist Cristian Roman. Von Beruf ist er gelernter Ingenieur, aber seine Karriere war mehrmals ins Stocken geraten. Zuerst verlor er seine Stelle nach der Wende 1989, und 2008 machte ihm die Wirtschaftskrise einen Strich durch die Rechnung. Cristian Roman hat seine Zeit und sein Geld in eine Studie über eine rumänische Weidenholzart für die Golfschlägerindustrie, Walachian Willow, investiert. Leider zerstörte die Wirtschaftskrise seine Pläne und seine Ersparnisse. So musste Cristian Roman sich neu orientieren, und wurde professioneller Taxifahrer:



    Als Taxifahrer wollte ich mehr, als nur fahren, ich wollte aus der Reihe tanzen. Taxifahren ist zu 90% Routine, ich musste mir etwas einfallen lassen, damit die Leute mich wieder erkennen. So kam ich auf die Bonbons-Idee. Ich begann, meinen Fahrgästen einzeln verpackte Pralinen und Bonbons zu schenken. Wenn mein Kunde, der 5 oder 7 oder 10 Minuten mit mir fährt, sich in meinem Taxi wohl fühlt, dann bleibt ein Teil seines Wohlfühlens in meinem Wagen. Für mich rechnet sich dieses Wohlgefühl zusammen — die 10 oder 14 Stunden, die ich jeden Tag im Taxi verbringe, werden zu angenehmen Stunden.“




    So wurde Cristian Romans Wagen zum Bonbon-Taxi. Die Geschichte des Bonbon-Wagens begann aber für Cristian Roman viel früher, in den 1990er Jahren, als er noch kein Taxifahrer war:



    In den 1990er Jahren gab es zahlreiche Stra‎ßenkinder, die an den Ampeln die Windschutzscheiben putzten — es war eigentlich getarntes Betteln. Ich beschloss, ihnen kein Geld zu geben, weil ich genau wusste, dass dieses Geld sofort an ihre ‚Manager‘ ging, die irgendwo versteckt darauf warteten. Ich gab ihnen Bonbons. Schnell wurde mein Privatwagen bekannt wie ein bunter Hund. Wenn ich an der zentralen Kreuzung auf dem Platz der Einheit an der Ampel hielt, hörte man sofort die Rufe: ‚Schnell, schnell, der Bonbon-Wagen ist da!‘ Aus dem Nichts tauchten die Stra‎ßenkinder auf und ich schenkte ihnen Bonbons.“




    Heutzutage sieht man kaum noch Windschutzscheibenputzer an den Ampeln. Jetzt hat Cristian Roman für seine Fahrgäste immer kleine Geschenke parat: bunte Klebezettelhefte, Filzstifte und drei Sorten Pralinen und Bonbons. Für Erwachsene gibt es Kaffeepralinen, Kinder bekommen Fruchtbonbons, und den ganz Kleinen schenkt er Fruchtgummis. Aber nicht umsonst: Die Pralinen und die Bonbons sind Preise für diejenigen, die eine Zeichnung machen oder das Gewinnspiel Erkenne den Künstler“ spielen. Der Taxifahrer lädt jeden Gast zu einem Spiel ein:



    Die Kinder bekommen immer sehr viele Bonbons, ich schenke ihnen eine Handvoll Bonbons für eine einzige Zeichnung. Sie wollen dann nicht mehr aussteigen. Oft höre ich sie bitten: ‚Omi, Omi, ich zeichne schnell noch etwas, und dann steigen wir aus!‘ Sie können sich gar nicht vorstellen, wieviel Freude ein glückliches Kind einem bringen kann. Wenn ein Kind sagt: ‚Bitte, bitte, fahr nicht weg!‘, wird mir ganz warm ums Herz.“




    Erwachsene Fahrgäste, die etwas zeichnen, erhalten die Pralinenkönigin“ — eine mit Pfefferminz-Sirup aromatisierte Kaffeebohne, mit Schokolade überzogen. Diejenigen, die ein von Cristian Roman ausgewähltes Musikstück erkennen, ohne eine Smartphone-App wie Shazam zu benutzen, bekommen den Gro‎ßen Preis: alle Bonbons im Tageskorb. Auch da sorgten die Kinder für die grö‎ßten Überraschungen, sagte Cristian Roman:



    Ich erlebte eine extrem angenehme Überraschung mit einer sehr jungen Dame, die mir alle Bonbons weggefegt hat. Es war ein 10-jähriges Mädchen, sie studierte Klavier am Bukarester Musikgymnasium »Dinu Lipatti«. Da sagte ich ihr: ‚Ich werde dir einen Song mit einem fantastischen Musiker spielen, aber ich muss dich warnen: Die Leute erkennen nur selten den Pianisten. Wenn du mir sagen kannst, wer da spielt, gebe ich dir all meine Bonbons.‘ Ich spielte das Musikstück und sagte ihr, sie hätte drei Versuche. Beim ersten Versuch lag sie falsch, beim zweiten war sie schon näher, und beim dritten flüsterte sie mir ins Ohr: ‚Ray Charles?‘ Da wurde ich ganz still — ich wollte ein bisschen Spannung schaffen — dann machte ich es wie bei den Fernsehshows: ‚Dang, dang, dang, ding-dong!‘, warf ihr alle Bonbons auf den Rücksitz und sagte: ‚Du hast mir alle Bonbons weggenommen, ich kann jetzt nach Hause gehen!‘ Ein 10-jähriges Mädchen hatte Ray Charles gehört, sie erkannte sein Klavierspielen und sie hatte auch ein Ray-Charles-Lieblingsstück!“




    Die Zeichnungen, die die Fahrgäste im Bonbon-Taxi anfertigen, werden mit Bügelfolie beschichtet und als Lesezeichen im Rahmen von Wohltätigkeitsprogrammen verkauft:



    Ich startete zwei Wohltätigkeitsprogramme. Das erste war eine Geldsammlung für die Kinder vom Tageszentrum »Cireşarii«. Die Lesezeichen wurden versteigert, der Startpreis war die ‚fabelhafte‘ Summe von 50 Bani (umg. etwa 11 Eurocents). Da kam schlie‎ßlich doch etwas zusammen. Am 1. Juni, zum Kindertag, erhielten die Kinder vom Tageszentrum ganz viele Bonbons. Das zweite Programm war eine Ausstellung mit Tauschaktion im Bukarester Café Serendipity: Lesezeichen gegen Kinderbücher. Meine Kollegen haben bereits eine Kinderbuchsammlung organisiert, es mussten nicht unbedingt neue Bücher sein — gut erhaltene alte Bücher sind uns höchst willkommen. Die gesammelten Bücher sind als Schenkung für die Bukarester Kinderkrankenhäuser bestimmt; wenn wir ganz viele Bücher bekommen, dann werden wir einen Teil davon auch in andere Städte schicken. Ich nehme diese Gelegenheit wahr und gebe die Gründung der Bibliothek »Das Bonbon-Taxi« bekannt.“




    Das war die Geschichte von Cristian Roman, die Geschichte eines Ingenieurs, der in Bukarest sein Bonbon-Taxi“ fährt. Auf Facebook ist er auch zu finden, unter


    ro-ro.facebook.com/taxiulcubomboane. Sollten Sie in Cristian Romans Taxi einsteigen, steigen Sie auch in sein Spiel ein und versuchen Sie dabei, die Pralinen-Königin zu gewinnen. Stellen Sie sich mal vor: eine mit Pfefferminz-Sirup aromatisierte Kaffeebohne, mit Schokolade überzogen…

  • Taxiul cu bomboane

    Taxiul cu bomboane

    Pe străzile din Bucureşti circulă peste zece mii de taxiuri. Ca în orice capitală din lume, cei ce conduc aceste taxiuri au istorii personale foarte interesante. Sunt mulţi ingineri, chiar şi foşti profesori, oameni de formaţii profesionale diferite. Să nu fiţi surprinşi, deci, dacă atunci când urcaţi într-un taxi veţi fi salutaţi într-o limbă de circulaţie internaţională şi apoi, şoferul dumneavoastră va putea face conversaţie pe orice temă, de la fotbal la filosofie sau chiar istorie ori politică… Taximetriştii se pricep la aproape orice. Concurenţa este acerbă, de aceea, toţi încearcă să îşi fidelizeze cumva clienţii. Vă facem azi cunoştinţă cu Cristian Roman. De formaţie inginer, Cristian Roman a fost scos de pe parcursul său de carieră mai întâi de revoluţia din decembrie 1989, apoi de ultima criză economică, aceeaşi care a măturat întreaga lume începând chiar cu 2008. Pe atunci, Cristian Roman îşi investise timpul şi banii într-un studiu pentru a introduce în industria celor ce fac crose de golf un nou soi de lemn, Valachian Willow. Din păcate, criza i-a spulberat şi planurile şi economiile. Aşa a ajuns Cristian Roman şofer profesionist: Ajungând taximetrist am vrut să fac ceva deosebit. Taximetria e 90% rutină, trebuia să compensez cu ceva. Şi atunci am zis că trebuie să mă fac cunoscut cumva. Şi cum? Cu bomboane. Am început să ofer bomboane ambalate individual. Dacă cel ce stă cu mine o perioadă de 5, 7, 10 minute se simte bine în maşină, o parte din starea lui de bine rămâne în maşină. Ceea ce mă face pe mine, care timp de 10-14 ore stau în maşină, să stau într-o stare de bine. Aşa pasagerul meu devine un musafir.”



    Aşa s-a transformat maşina lui Cristian Roman în… Taxiul cu bomboane”. Nu era prima maşină cu bomboane pe care o conduce domnul Roman. Povestea este mult mai veche, şi începe în anii ’90.



    Semafoarele anilor ‘90 erau pline de copiii străzii, care spălau parbrize, o formă mascată de cerşetorie de fapt. Am decis să nu le dau bani pentru că ştiam sigur că banii ajung la managerii” lor care stăteau ascunşi prin tufe. Am hotărât să le dau bomboane. Devenise maşina mea personală atât de cunoscută în intersecţiile din Piaţa Unirii întrucât atunci când ajungeam la semafor se auzea Băăă, a venit maşina cu bomboane, băăă!”. Maşina mea se umplea de copii.”



    Astăzi spălătorii de parbrize au cam dispărut din intersecţii. Cristian Roman îşi aşteaptă însă clienţii cu post it-uri colorate, carioci şi trei feluri de bomboane. Pe adulţi îi serveşte cu bomboane cu cafea, copiilor le dă bomboane cu fructe, iar celor prea mici pentru dropsuri le oferă jeleuri. Desigur, doar celor ce desenează sau intră în jocul de-a recunoaşteţi interpretul”, la care taximetristul îi pofteşte: Pe copii îi recompensez cu bomboane câte nu pot să ducă. Nu pot ei desena câte bomboane le dau eu. Copiii nu se mai dau jos din maşină. De multe ori aud Buni, mai facem un desen şi coborâm.” Nu vă daţi seama câtă bucurie îţi aduce un copil fericit. Când îţi spune te rog, nu pleca!” ţi se înmoaie genunchii.”



    Pentru adulţii care desenează, există regina bomboanelor: o boabă de cafea înmuiată în mentă şi învelită în ciocolată. Pentru cei ce ghicesc o melodie pusă de Cristian Roman, fără să utilizeze softuri de recunoaştere, recompensa e mai mare: toate bomboanele din coşuleţul zilei. Cele mai mari surprize şi la acest capitol le are tot din partea copiilor, spune Cristian Roman: Am avut o surpriză extraordinar de plăcută cu o domnişoară care m-a sărăcit, pur şi simplu. O fetiţă de vreo 10 ani care studia pianul la liceul de muzică Dinu Lipatti”. I-am zis: am să-ţi pun un interpret extraordinar, pe care lumea nu îl ştie ca pianist, îl ştie doar de compozitor sau interpret. Dacă ştii cine este îţi dau toate bomboanele mele. I-am pus piesa şi am invitat-o să ghicească, din trei încercări. Prima oară a greşit, a doua oară a fost pe aproape, a treia oară mi-a şoptit la ureche Ray Charles?” Am stat un moment în tăcere, să creez un pic de suspans, ca la emisiunile astea tv, am spus ding ding ding”, i-am aruncat bomboanele în spate şi i-am spus M-ai sărăcit, m-ai trimis acasă!”. O fetiţă de 10 ani ştia, auzise şi avea şi o melodie preferată de-a lui Ray Charles.”



    Desigur, nu toată lumea recunoaşte piesele, nu toată lumea desenează. Cristian Roman se gândeşte bine dacă a cunoscut însă vreun morocănos absolut: Sunt foarte puţini, pentru că fiecare taxi are pasagerii pe care îi merită. Am avut morocănoşi care au fost prinşi de joc, de energiile care au rămas în maşină, am avut morocănoşi cărora le-apărut rău că n-au intrat în joc după ce au coborât, dar ultra-extra-prea morocănoşi, nu.”



    Desenele realizate de musafirii Taxiului cu bomboane sunt plastifiate şi apoi vândute, în cadrul unor programe bine gândite, mi-a explicat Cristian Roman: Au fost două programe: primul a fost o colectare de fonduri pentru copiii de la Centrul de zi Cireşarii, porneam o licitaţie de la fabuloasa sumă de 50 de bani per semnul de carte şi de 1 iunie le-am dus copiilor bomboane. Acum pregătesc un alt progam. O expoziţie la ceainăria Serendipity: semne de carte contra cărţi pentru copii. Colegii mei deja au o acţiune de colectare de cărţi pentru copii, nu trebuie să fie neapărat noi ci bine întreţinute. Ele vor ajunge în spitalele de copii din Bucureşti şi dacă vor fi suficient de multe, vor lua şi calea altor oraşe. Cu ocazia asta anunţ înfiinţarea Bibliotecii Taxiul cu bomboane”.



    Aceasta este povestea lui Cristian Roman, inginerul ce conduce Taxiul cu Bomboane. Dacă vreodată se întâmplă să urcaţi în maşina lui, nu-i refuzaţi jocul. Şi încercaţi să câştigaţi regina bomboanelor. Nimic nu se compară cu gustul boabei de cafea înmuiate în izmă, învelită în ciocolată.



  • Crişteri şi n’icşurări di pâhadz

    Crişteri şi n’icşurări di pâhadz

    Ca tu cathi an şi ca tu alti vâsâlii europeani, dzua di 1 di Alunar easti isa, tu Românii, cu unâ alâxeari a pâhadzlor. Aşi, român’ii lipseaşti s-ascoatâ cu 2,5% dit gepi ma mulţâ pâradz ti pâltearea a facturâl’ei la gazi naturali. Furn’iea aliştei crişteari ari ligâturâ cu criştearea pâhălui a gazilor dit importu, cari va s-agiungâ la 10% dit consum. Ti mutreari, ama, că baia casi dit Românii pâlteau, tu inşita a anlui ţi tricu, nai ma n’iţi pâhadz la gazili naturali dit Uniunea Europeanâ.



    Pi prinţiplu unâ araţi, unâ caldâ”, andicra di factura la gazi, aţşea la energia electricâ va s-scadâ cu 2,6 proţenti. Tut di la 1 di Alunar, salarlu minim pi icunumii va s-creascâ di la 850 la 900 di lei. Va s-hârseascâ di aestâ meatrâ 960 di n’ii di român’i. Pi di unâ parti, unâoarâ cu unâ ahtari crişteari, şi amendziâli va s-creascâ, un punctu di amendâ hiindalui 10% dit cât faţi salarulu minim brut pi icunumii.



    Pi di altâ parti, cu maşi 200 di euro, român’ii s-aflâ pi aţel di pinultim loc tu Europa, andicra di francezi, cari nu pot s-aibâ pi mesu ma pţân di 1.500 di euro brut. Român’ii suntu campion’i europen’i şi la numirlu şi pâhălu a taxilor. Em, easti un zbor bun că, dit prota dzuâ a meslui Alunar, ies dit legislaţii 92 di taxi icâ tarifi di turlii parafiscalâ, ti cari Executivlu ş-luă borgea s-li ascoatâ. Aestâ proţedurâ ahurhi dit meslu Mai, cându, dupu apruchiearea tu Guvernu a unâl’ei apofasi şi a unâl’ei ordonanţâ di urgenţâ, furâ scoasi 10 taxi şi tarifi ţi earau paranom, alti 17 hiindalor bâgati deadun. Alanti, pânâ la 92, furâ n’icşurati icâ scoasi prit ordin di ministru icâ a prezidenţâlor di instituţii cu borgi di turlii fiscalâ.



    Prit taxili ascoasi easti şi aţea mutrinda paşaportul temporar, aţeali mutrinda consultanţa icâ darea di dati statistiţi mutrinda firmi icâ alti tarifi di avizi, licenţi ama şi calea libirâ la nâscânti documenti. Catandisea bugetarâ – estimatâ cathi an — aluştor meatri treaţi di 900 di n’ii di lei. Lipseaşti vidzutâ, ama, şi ghineaţa ţi yini unâoarâ cu scutearea a pâhălui di administrari a taxilor şi tarifilor parafiscali. Aţea dit soni meatrâ mutrinda alâxearea a pâhadzlor mutreaşti serviţiili di roaming, cari va s-hibâ cama n’iţ di la 2 di Alunar. Român’ii şi ufilisescu tilifoanili mobili va s-pâlteascâ cu 20% pânâ la 55% mai pţân cu agiutorlu bâgarâl’ei tu practico a nâscântui nom european. Nai ma mărli scâderi di pâhadz suntu şi ti ufilisearea a serviţiilor di dati, maxus ti acţeslu la internet.