Radio România Internațional

Tag: telina

  • Vinete la cuptor

    Vinete la cuptor

    În perioada verii, vinetele sunt nelipsite din alimentaţia românilor, fiind consumate în special sub formă de salată.

    Vinetele au pătruns în spaţiul românesc odată cu expansiunea otomană în Europa, Astfel au fost preluate şi, uneori, adaptate reţete de preparare a vinetelor şi denumiri comune precum musacaua, o mâncare cu carne tocată de porc sau de pui.

    Poate fi pregătită şi musaca fără carne, cu vinete combinate cu cartofi, ciuperci, ardei, ceapă şi smântână. Opţional se mai poate pune caşcaval. Avem nevoie de 6 cartofi de mărime medie, de două vinete de mărime potrivită, de jumătate de kg de ciuperci, de 2 cepe şi de un ardei gras. Tăiaţi în cubuleţe, cartofii trebuie rumeniţi uşor în ulei după care sunt puşi într-un vas. Peste ei se pun vinetele, tăiate pe lung în felii subţiri şi trecute puţin prin ulei incins. Deasupra vinetelor se toarnă un amestec de legume călite în ulei, amestec alcătuit din ciuperci, ceapă şi ardei, toate mărunţite. Deasupra se toarnă smântână pe care o încălzim puţin pentru a o subţia şi în care adăugăm puţină sare şi mărar tocat mărunt.

    Vasul se lasă în cuptor la foc mic, pentu circa 30 de minute. Spre sfârşit, deasupra se poate pune caşcaval ras. Smântâna poate fi înlocuită cu suc de roşii în care adăugăm frunze tocate de pătrunjel.

    Un alt preparat din vinete şi un amestec de legume călite îl întâlnim fie sub denumirea de vinete împănate, fie sub denumirea turcească “imam bayaldî”, care ar însemna “imamul a leşinat”. Se spune că de plăcere după a consumat această mâncare!

    Avem nevoie de două vinete mari, de câteva cepe, de jumătate de kg de roşii, de o căpăţână de usturoi, de 2…3 ardei graşi, de 2 morcovi şi de o ţelină, de un ardei iute, de o legătură de pătrunjel verde şi de ulei de măsline. Îndepărtăm cozile vinetelor şi le tăiem longitudinal, în jumătăţi. Le opărim uşor, le sărăm şi le lăsăm pentru o jumătate de oră să se scurgă.

    În acest interval de timp, într-o tigaie în care am pus ulei de măsline călim ceapa, apoi adăugăm morcovii şi ţelina, ardeii graşi, tăiaţi în fâşii subţiri şi roşiile tăiate în cubuleţe, iar la sfârşit usturoiul tăiat, de asemenea, mărunt. Punem apoi jumătăţile de vinete într-o tavă, iar în scobiturile pe care le facem în interiorul lor prin presare, cu o lingură, turnăm acest amestec de legume călite în care adăugăm şi frunzele de pătrunjel, tocate mărunt şi, dacă doriiţi mai picant, ardeiul iute, tăiat în felii subţiri.

    Introducem tava în cuptor la foc potrivit pentru o jumătate de oră, după care punem jumătăţile de vinete în farfurii, presărând deasupra pătrunjel verde tocat. Pot fi servite calde, dar şi reci, ca aperitiv.

  • Preparate din peşte

    Preparate din peşte

    Ziua
    de Bunavestire şi cea de Florii sunt singurele din perioada Postului Paştelui
    când creştinii ortodocşi au dezlegare la peşte, în rest fiind restricţie totală
    la alimentele de origine animală. Şi, pentru că la 25 martie este marcată
    Bunavestire, sărbătoare importantă a calendarului creştin, vă propunem un
    meniu bazat pe peşte.


    O astfel de masă începe, desigur, cu
    un platou de aperitive.
    Pe lângă salata de icre, pe platou pot fi puse rondele de ştiucă umplută, o
    specialitate care se obţine cu multă muncă, bucăţi de peşte marinat şi
    chifteluţe. Acestea se pot obţine din orice fel de peşte,
    însă este preferat peştele mai mare, cu oase mai mari sau mai puţine, aşa cum
    este somnul. Avem nevoie de un kg de carne de peşte, de două … trei cepe, de
    câţiva căţei de usturoi, de două ouă, de puţină făină, de piper şi sare.
    În unele variante se foloseşte piure de cartofi, în alte variante este de ajuns
    să punem miezul a două felii de pâine, dar în niciun caz nu trebuie să uităm să
    punem o legătură de mărar. După ce a fost dezosată şi după ce a fost
    îndepărtată pielea, carnea de peşte trebuie trecută prin maşina de tocat. Pasta
    rezultată este amestecată apoi într-un bol cu cepele tocate mărunt, cu mărarul,
    de asemenea, tocat, cu feliile de pâine, cu ouăle, cu piper şi sare, după gust.
    Căţeii de usturoi, pisaţi, sunt adăugaţi în compoziţia care trebuie omogenizată
    cu mâna pentru a găsi şi îndepărta eventualele oase de peşte rămase în
    tocătură. În continuare, cu ajutorul unei linguri, formăm chifteluţele pe care
    le rostogolim prin făină înainte de a le pune la prăjit în tigaie.


    În continuare, poate fi servită o ciorbă de peşte, cu multe
    legume. Nefiind încă sezonul legumelor de grădină, la ciorbă pot fi puse rădăcinoase precum morcovi, ţelină, ceapă şi
    cartofi. O astfel de ciorbă, specifică Deltei Dunării, este storceagul. Toate
    legumele trebuie mărunţite şi puse la fiert împreună cu bucăţi de file de peşte
    într-o oală de 4 .. 5 litri. Spre final se acreşte cu puţin oţet, cu borş sau
    cu zeamă de lămâie. Spre deosebire de traditionala ciorbă de peşte, la storceag
    se adaugă la final, un gălbenuş de ou amestecat cu câteva linguri de smântână.


    Ca fel principal, vă propunem rasolul
    de ştiucă sau de şalău. Pentru
    o masă de 4 persoane, avem nevoie de o ştiucă sau de un şalău de peste un kg,
    de 4 morcovi, de 8 cartofi de mărime medie, de o ţelină, de două cepe. Curăţăm
    legumele, le spălăm şi le punem la fiert într-un vas în care să încapă şi
    peştele. Cartofii şi morcovii îi putem lăsa întregi, ţelina o tăiem în 4
    bucăţi, cepele le lăsăm, de asemenea, întregi. După circa 20 de minute adăugăm
    peştele, eviscerat şi curăţat de solzi şi lăsăm să fiarbă la foc potrivit maxim
    20 de minute. Spre final, adăugăm sare, după gust. Trebuie să scoatem cu grijă
    peştele pentru ca să nu se desprindă carnea de pe oase. Punem peştele pe
    platou, înconjurat de legumele fierte şi presărăm frunze tocate de pătrunjel,
    după care îl porţionăm. Poate fi servit cu maioneză.

  • Preparate din peşte

    Preparate din peşte

    Ziua
    de Bunavestire şi cea de Florii sunt singurele din perioada Postului Paştelui
    când creştinii ortodocşi au dezlegare la peşte, în rest fiind restricţie totală
    la alimentele de origine animală. Şi, pentru că la 25 martie este marcată
    Bunavestire, sărbătoare importantă a calendarului creştin, vă propunem un
    meniu bazat pe peşte.


    O astfel de masă începe, desigur, cu
    un platou de aperitive.
    Pe lângă salata de icre, pe platou pot fi puse rondele de ştiucă umplută, o
    specialitate care se obţine cu multă muncă, bucăţi de peşte marinat şi
    chifteluţe. Acestea se pot obţine din orice fel de peşte,
    însă este preferat peştele mai mare, cu oase mai mari sau mai puţine, aşa cum
    este somnul. Avem nevoie de un kg de carne de peşte, de două … trei cepe, de
    câţiva căţei de usturoi, de două ouă, de puţină făină, de piper şi sare.
    În unele variante se foloseşte piure de cartofi, în alte variante este de ajuns
    să punem miezul a două felii de pâine, dar în niciun caz nu trebuie să uităm să
    punem o legătură de mărar. După ce a fost dezosată şi după ce a fost
    îndepărtată pielea, carnea de peşte trebuie trecută prin maşina de tocat. Pasta
    rezultată este amestecată apoi într-un bol cu cepele tocate mărunt, cu mărarul,
    de asemenea, tocat, cu feliile de pâine, cu ouăle, cu piper şi sare, după gust.
    Căţeii de usturoi, pisaţi, sunt adăugaţi în compoziţia care trebuie omogenizată
    cu mâna pentru a găsi şi îndepărta eventualele oase de peşte rămase în
    tocătură. În continuare, cu ajutorul unei linguri, formăm chifteluţele pe care
    le rostogolim prin făină înainte de a le pune la prăjit în tigaie.


    În continuare, poate fi servită o ciorbă de peşte, cu multe
    legume. Nefiind încă sezonul legumelor de grădină, la ciorbă pot fi puse rădăcinoase precum morcovi, ţelină, ceapă şi
    cartofi. O astfel de ciorbă, specifică Deltei Dunării, este storceagul. Toate
    legumele trebuie mărunţite şi puse la fiert împreună cu bucăţi de file de peşte
    într-o oală de 4 .. 5 litri. Spre final se acreşte cu puţin oţet, cu borş sau
    cu zeamă de lămâie. Spre deosebire de traditionala ciorbă de peşte, la storceag
    se adaugă la final, un gălbenuş de ou amestecat cu câteva linguri de smântână.


    Ca fel principal, vă propunem rasolul
    de ştiucă sau de şalău. Pentru
    o masă de 4 persoane, avem nevoie de o ştiucă sau de un şalău de peste un kg,
    de 4 morcovi, de 8 cartofi de mărime medie, de o ţelină, de două cepe. Curăţăm
    legumele, le spălăm şi le punem la fiert într-un vas în care să încapă şi
    peştele. Cartofii şi morcovii îi putem lăsa întregi, ţelina o tăiem în 4
    bucăţi, cepele le lăsăm, de asemenea, întregi. După circa 20 de minute adăugăm
    peştele, eviscerat şi curăţat de solzi şi lăsăm să fiarbă la foc potrivit maxim
    20 de minute. Spre final, adăugăm sare, după gust. Trebuie să scoatem cu grijă
    peştele pentru ca să nu se desprindă carnea de pe oase. Punem peştele pe
    platou, înconjurat de legumele fierte şi presărăm frunze tocate de pătrunjel,
    după care îl porţionăm. Poate fi servit cu maioneză.

  • Pepeni muraţi

    Pepeni muraţi

    În multe gospodării din România, conservarea unor legume în saramură sau în oţet reprezintă o
    adevărată tradiţie, cu reţete transmise din generaţie în generaţie. Sunt conservate
    astfel legume precum gogonelele,
    castraveţii, conopida, pepenii roşii de dimensiuni mici, vinetele, ceapa,
    ardeii capia, morcovii şi ţelina, dar şi
    fructe precum merele şi gutuile. Despre pepenii roşii muraţi există referinţe
    în cronicile unor străini veniţi în ţările române, aceştia fiind surprinşi de legumele
    şi fructele în saramură, în special de pepenele roşu, tăiat în stea şi
    prezentat astfel mesenilor.


    Conservarea
    pepenilor în saramură este destul de simplă. Sunt folosiţi pepeni de dimensiuni
    mici, rămaşi pe câmp cum se spune la spartul bostanei. Pe lângă pepeni, mai
    avem nevoie de câteva crenguţe de mărar uscat, de câţiva morcovi şi două
    rădăcini de hrean, frunze de ţelină, câţiva câţei de usturoi, precum şi câţiva
    ardei iuţi. Avem nevoie şi de un recipient cu gura destul de largă astfel încât
    înăuntrul acestuia să putem pune pepenii întregi. Aşezăm câteva crenguţe de
    mărar, apoi punem pepenii, în partea de jos a recipientului pe cei mai mari
    care se murează mai greu. Adăugăm morcovii, tăiaţi rondele, căţeii de usturoi,
    curăţaţi, hreanul, tăiat fâşii şi ardeii iuţi. În partea de sus punem câteva
    ramuri de ţelină, pentru un plus de aromă. Turnăm apoi o saramură fierbinte, un
    amestec de apă şi sare, proporţia fiind de o lingură şi jumătate de sare la un
    litru de apă. Recipientul trebuie păstrat circa o săptămână la cald, pentru ca
    legumele să se acrească, după care trebuie depozitate într-un loc răcoros.


    Fructele
    şi legumele pot fi puse în saramură şi în diverse combinaţii, rezutând
    murăturile asortate. Pot fi puse laolaltă gogonele, pepeni roşii de mici
    dimensiuni, mere, morcov, ţelină, castraveţi şi conopidă. Trebuie alese gogonele cu o culoare albă şi nu
    verde închis, deoarece ar putea avea un gust uşor amărui. De asemenea, unele soiuri de mere
    se tercuiesc în saramură şi, din acest motiv, trebuie alese anumite soiuri de
    mere. Pe lângă gogonele, în
    acelaşi recipient, fie el borcan de sticlă, vas din plastic sau butoi din lemn, punem la murat morcovi, tăiaţi
    rondele, ţelină, tăiată, de asemenea, în felii, câţiva ardei capia şi chiar câţiva ardei iuţi, care vor da un gust uşor picant murăturilor.

  • Pepeni muraţi

    Pepeni muraţi

    În multe gospodării din România, conservarea unor legume în saramură sau în oţet reprezintă o
    adevărată tradiţie, cu reţete transmise din generaţie în generaţie. Sunt conservate
    astfel legume precum gogonelele,
    castraveţii, conopida, pepenii roşii de dimensiuni mici, vinetele, ceapa,
    ardeii capia, morcovii şi ţelina, dar şi
    fructe precum merele şi gutuile. Despre pepenii roşii muraţi există referinţe
    în cronicile unor străini veniţi în ţările române, aceştia fiind surprinşi de legumele
    şi fructele în saramură, în special de pepenele roşu, tăiat în stea şi
    prezentat astfel mesenilor.


    Conservarea
    pepenilor în saramură este destul de simplă. Sunt folosiţi pepeni de dimensiuni
    mici, rămaşi pe câmp cum se spune la spartul bostanei. Pe lângă pepeni, mai
    avem nevoie de câteva crenguţe de mărar uscat, de câţiva morcovi şi două
    rădăcini de hrean, frunze de ţelină, câţiva câţei de usturoi, precum şi câţiva
    ardei iuţi. Avem nevoie şi de un recipient cu gura destul de largă astfel încât
    înăuntrul acestuia să putem pune pepenii întregi. Aşezăm câteva crenguţe de
    mărar, apoi punem pepenii, în partea de jos a recipientului pe cei mai mari
    care se murează mai greu. Adăugăm morcovii, tăiaţi rondele, căţeii de usturoi,
    curăţaţi, hreanul, tăiat fâşii şi ardeii iuţi. În partea de sus punem câteva
    ramuri de ţelină, pentru un plus de aromă. Turnăm apoi o saramură fierbinte, un
    amestec de apă şi sare, proporţia fiind de o lingură şi jumătate de sare la un
    litru de apă. Recipientul trebuie păstrat circa o săptămână la cald, pentru ca
    legumele să se acrească, după care trebuie depozitate într-un loc răcoros.


    Fructele
    şi legumele pot fi puse în saramură şi în diverse combinaţii, rezutând
    murăturile asortate. Pot fi puse laolaltă gogonele, pepeni roşii de mici
    dimensiuni, mere, morcov, ţelină, castraveţi şi conopidă. Trebuie alese gogonele cu o culoare albă şi nu
    verde închis, deoarece ar putea avea un gust uşor amărui. De asemenea, unele soiuri de mere
    se tercuiesc în saramură şi, din acest motiv, trebuie alese anumite soiuri de
    mere. Pe lângă gogonele, în
    acelaşi recipient, fie el borcan de sticlă, vas din plastic sau butoi din lemn, punem la murat morcovi, tăiaţi
    rondele, ţelină, tăiată, de asemenea, în felii, câţiva ardei capia şi chiar câţiva ardei iuţi, care vor da un gust uşor picant murăturilor.

  • Preparate din scrumbie

    Preparate din scrumbie

    Scrumbia este o specie care nu poate fi crescută în regim de acvacultură,
    fiind capturată sezonier, din martie până în iunie, în cursul migraţiei ei pe
    Dunăre. Este o specie care trăieşte în Marea Neagră şi care, la începutul
    primăverii, urcă pe Dunăre, pentru a depune icrele. Acesta este şi momentul
    aşteptat de pescari pentru a captura acest peşte foarte gustos, care cântăreşte
    între 200 şi 600 de grame şi care are o lungime medie la maturitate de circa 30
    de centimetri. În afară de Marea Neagră, acest peşte poate fi întâlnit în Marea
    Mediterană, în Marea Nordului şi în apele de coastă din America de Nord. După
    depunerea icrelor sau a lapţilor, bancurile de scrumbii se întorc slăbite în
    mediul marin.


    Scrumbia poate fi pregătită şi conservată în diferite feluri. Se poate
    pregăti scrumbie la cuptor cu
    garnitură de legume, scrumbie la
    tigaie cu garnitură de
    ciuperci, cel mai simplu mod fiind scrumbia pusă pe grătar sau pe plită. Cea mai populară reţetă este saramura de scrumbie. După ce au fost
    curăţate de solzi, eviscerate şi spălate, pe scrumbii se pune multă sare şi sunt lăsate aşa circa jumătate de oră pentru ca sarea să pătrundăîn carne. Spălate de sare, scrumbiile trebuie crestate uşor înainte de a fi puse pe grătar sau pe o tablăîncinsă de jar sau de flacăra de la aragaz. După ce s-au rumenit pe ambele părţi, luăm scrumbiile de pe grătar şi
    le punem într-un vas în care turnăm apoi o saramură făcută din apă fiartă,
    usturoi pisat, piper, cimbru şi rondele de ardei iute. Acoperim cu un capac
    pentru circa 20 de minute astfel încât aromele să se amestece, iar în acest timp poate fi pregătită o mămăligă. Punem peştele în farfurie alături de
    mămăliguţă şi presărăm peste el frunze tocate de pătrunjel.


    Pe lângă varianta congelării, scrumbia poate fi
    conservată prin marinare sau afumare. Scrumbia este sărată şi apoi afumată la
    rece, după o veche metodă a locuitorilor din bazinul inferior al Dunării şi din
    Delta Dunării. Peștii afumați sunt de culoare aurie,
    metalizată, datorată procesului de afumare. Un preparat specific este salata de
    scrumbie afumată. Scrumbia se curăţă de piele şi oase, se mărunţeşte şi se
    amestecă cu ceapă roşie tăiată rondele, cu castraveţi muraţi, feliaţi şi storşi
    pentru a îndepărta surplusul de saramură. În acest
    amestec mai pot fi adăugate măsline, puţin ulei de măsline, piper măcinat şi
    frunze tocate de pătrunjel. O salată asemănătoare cu scrumbie afumată se poate
    obţine dacă folosim cartofii fierţi în coajă, pe care îi tăiem în cubuleţe şi
    îi amestecăm cu file de scrumbie, cu ceapă tăiată solzişori, cu ţelină dată pe
    răzătoare şi cu frunze de pătrunjel tocate mărunt. Amestecul este stropit cu
    zeamă de lămâie, este adăugată maioneză şi, după omogenizare este întins pe un
    platou, putând fi servit ca un aperitiv. În mod similar, putem face o salată din rondele de
    scrumbie marinată în oţet. Scrumbia
    marinată poate fi consumată la circa o săptămână după ce a fost preparată, sub
    forma unui aperitiv de sezon, cu salată verde, ridichi şi ceapă verde.

  • Preparate din scrumbie

    Preparate din scrumbie

    Scrumbia este o specie care nu poate fi crescută în regim de acvacultură,
    fiind capturată sezonier, din martie până în iunie, în cursul migraţiei ei pe
    Dunăre. Este o specie care trăieşte în Marea Neagră şi care, la începutul
    primăverii, urcă pe Dunăre, pentru a depune icrele. Acesta este şi momentul
    aşteptat de pescari pentru a captura acest peşte foarte gustos, care cântăreşte
    între 200 şi 600 de grame şi care are o lungime medie la maturitate de circa 30
    de centimetri. În afară de Marea Neagră, acest peşte poate fi întâlnit în Marea
    Mediterană, în Marea Nordului şi în apele de coastă din America de Nord. După
    depunerea icrelor sau a lapţilor, bancurile de scrumbii se întorc slăbite în
    mediul marin.


    Scrumbia poate fi pregătită şi conservată în diferite feluri. Se poate
    pregăti scrumbie la cuptor cu
    garnitură de legume, scrumbie la
    tigaie cu garnitură de
    ciuperci, cel mai simplu mod fiind scrumbia pusă pe grătar sau pe plită. Cea mai populară reţetă este saramura de scrumbie. După ce au fost
    curăţate de solzi, eviscerate şi spălate, pe scrumbii se pune multă sare şi sunt lăsate aşa circa jumătate de oră pentru ca sarea să pătrundăîn carne. Spălate de sare, scrumbiile trebuie crestate uşor înainte de a fi puse pe grătar sau pe o tablăîncinsă de jar sau de flacăra de la aragaz. După ce s-au rumenit pe ambele părţi, luăm scrumbiile de pe grătar şi
    le punem într-un vas în care turnăm apoi o saramură făcută din apă fiartă,
    usturoi pisat, piper, cimbru şi rondele de ardei iute. Acoperim cu un capac
    pentru circa 20 de minute astfel încât aromele să se amestece, iar în acest timp poate fi pregătită o mămăligă. Punem peştele în farfurie alături de
    mămăliguţă şi presărăm peste el frunze tocate de pătrunjel.


    Pe lângă varianta congelării, scrumbia poate fi
    conservată prin marinare sau afumare. Scrumbia este sărată şi apoi afumată la
    rece, după o veche metodă a locuitorilor din bazinul inferior al Dunării şi din
    Delta Dunării. Peștii afumați sunt de culoare aurie,
    metalizată, datorată procesului de afumare. Un preparat specific este salata de
    scrumbie afumată. Scrumbia se curăţă de piele şi oase, se mărunţeşte şi se
    amestecă cu ceapă roşie tăiată rondele, cu castraveţi muraţi, feliaţi şi storşi
    pentru a îndepărta surplusul de saramură. În acest
    amestec mai pot fi adăugate măsline, puţin ulei de măsline, piper măcinat şi
    frunze tocate de pătrunjel. O salată asemănătoare cu scrumbie afumată se poate
    obţine dacă folosim cartofii fierţi în coajă, pe care îi tăiem în cubuleţe şi
    îi amestecăm cu file de scrumbie, cu ceapă tăiată solzişori, cu ţelină dată pe
    răzătoare şi cu frunze de pătrunjel tocate mărunt. Amestecul este stropit cu
    zeamă de lămâie, este adăugată maioneză şi, după omogenizare este întins pe un
    platou, putând fi servit ca un aperitiv. În mod similar, putem face o salată din rondele de
    scrumbie marinată în oţet. Scrumbia
    marinată poate fi consumată la circa o săptămână după ce a fost preparată, sub
    forma unui aperitiv de sezon, cu salată verde, ridichi şi ceapă verde.

  • Preparate din peşte

    Preparate din peşte

    Pentru că este din ce mai frig şi pentru că ne
    apropiem de începutul iernii, vă propun două reţete pe bază de peşte.


    Ciorba de pește se prepară foarte
    ușor, însă, pentru această perioadă, vă propunem un preparat specific Deltei
    Dunării, storceagul, la care se folosesc legume rădăcinoase: câţiva cartofi,
    doi morcovi, o ţelină şi două cepe. Avem nevoie şi de un kg de file de peşte pe
    care îl sărăm şi îl lăsăm la rece până când curăţăm legumele. Într-un vas cu o
    capacitate de 4 … 5 litri, punem la fiert morcovii şi ţelina, tăiate mărunt.
    Cepele se pot pune fie întregi, fie mărunţite, iar apoi cartofii, tăiaţi
    cubuleţe. Spălăm de sare fileul de peşte, îl tăiem în cubuleţe pe care le punem
    la fiert cel mult un sfert de oră, la foc mic. Acrim cu puţină zeamă de lămâie,
    iar spre final amestecăm un gălbenuş de ou cu câteva linguri de smântână şi
    turnăm în oală, presărând şi mărar tocat. Luăm vasul de pe foc, îl acoperim şi
    îl lăsăm câteva minute pentru ca aromele să se amestece, după care storceagul
    poate fi servit imediat.


    O
    altă mâncare uşor de pregătit în sezonul rece este scordoleaua de peşte. Este o
    mâncare din peşte afumat, pe care o întâlnim atât în comunităţile de pe cursul
    Dunării sau din Delta Dunării, cât şi în bucătăria grecească şi în cea turcească.
    Echivalentul elen al acestui preparat poartă un nume apropiat – skordo – ceea
    ce în traducere înseamnă usturoi. Avem nevoie de un kg de cartofi, de un kg de
    peşte file afumat sau, pur şi simplu, de
    peşte afumat, de ulei sau de lapte, unt, nuci, usturoi, piper şi frunze de
    ţelină. Pentru a-i transforma în piure, cartofii trebuie curăţaţi şi tăiaţi în
    cubuleţe, însă în Delta Dunării se obişnuieşte ca peştele şi cartofii în coajă
    să fie puşi la fiert laolaltă. Deoarece peştele afumat este şi sărat, în piure
    nu se va mai adauga sare. Dacă nu am folosit file de peşte, va trebuie să
    scoatem peştele din oală, să îl lăsăm să se răcească şi apoi să îndepărtăm
    oasele. În continuare se pregăteşte piureul de cartofi în care se pune puţină
    zeamă din oala în care a fiert peştele, adaugându-se câteva nuci pisate, mujdei
    de usturoi, piper după gust şi câteva frunze tocate de ţelină. Amestecăm cu
    puţin ulei de măsline sau lapte până când obţinem un piure cremos. Bucăţile de
    peşte afumat sunt aşezate apoi pe un platou, iar deasupra acestora se întinde
    un strat uniform de piure. Există însă şi varianta în care peştele este tăiat
    în bucăţi mici, care sunt amestecate cu piureul de cartofi. Îndiferent de modul
    de prezentare, este recomandat ca scordoleaua de peşte să fie servită cu un
    pahar de vin alb demisec, bine răcit.

  • Preparate din peşte

    Preparate din peşte

    Pentru că este din ce mai frig şi pentru că ne
    apropiem de începutul iernii, vă propun două reţete pe bază de peşte.


    Ciorba de pește se prepară foarte
    ușor, însă, pentru această perioadă, vă propunem un preparat specific Deltei
    Dunării, storceagul, la care se folosesc legume rădăcinoase: câţiva cartofi,
    doi morcovi, o ţelină şi două cepe. Avem nevoie şi de un kg de file de peşte pe
    care îl sărăm şi îl lăsăm la rece până când curăţăm legumele. Într-un vas cu o
    capacitate de 4 … 5 litri, punem la fiert morcovii şi ţelina, tăiate mărunt.
    Cepele se pot pune fie întregi, fie mărunţite, iar apoi cartofii, tăiaţi
    cubuleţe. Spălăm de sare fileul de peşte, îl tăiem în cubuleţe pe care le punem
    la fiert cel mult un sfert de oră, la foc mic. Acrim cu puţină zeamă de lămâie,
    iar spre final amestecăm un gălbenuş de ou cu câteva linguri de smântână şi
    turnăm în oală, presărând şi mărar tocat. Luăm vasul de pe foc, îl acoperim şi
    îl lăsăm câteva minute pentru ca aromele să se amestece, după care storceagul
    poate fi servit imediat.


    O
    altă mâncare uşor de pregătit în sezonul rece este scordoleaua de peşte. Este o
    mâncare din peşte afumat, pe care o întâlnim atât în comunităţile de pe cursul
    Dunării sau din Delta Dunării, cât şi în bucătăria grecească şi în cea turcească.
    Echivalentul elen al acestui preparat poartă un nume apropiat – skordo – ceea
    ce în traducere înseamnă usturoi. Avem nevoie de un kg de cartofi, de un kg de
    peşte file afumat sau, pur şi simplu, de
    peşte afumat, de ulei sau de lapte, unt, nuci, usturoi, piper şi frunze de
    ţelină. Pentru a-i transforma în piure, cartofii trebuie curăţaţi şi tăiaţi în
    cubuleţe, însă în Delta Dunării se obişnuieşte ca peştele şi cartofii în coajă
    să fie puşi la fiert laolaltă. Deoarece peştele afumat este şi sărat, în piure
    nu se va mai adauga sare. Dacă nu am folosit file de peşte, va trebuie să
    scoatem peştele din oală, să îl lăsăm să se răcească şi apoi să îndepărtăm
    oasele. În continuare se pregăteşte piureul de cartofi în care se pune puţină
    zeamă din oala în care a fiert peştele, adaugându-se câteva nuci pisate, mujdei
    de usturoi, piper după gust şi câteva frunze tocate de ţelină. Amestecăm cu
    puţin ulei de măsline sau lapte până când obţinem un piure cremos. Bucăţile de
    peşte afumat sunt aşezate apoi pe un platou, iar deasupra acestora se întinde
    un strat uniform de piure. Există însă şi varianta în care peştele este tăiat
    în bucăţi mici, care sunt amestecate cu piureul de cartofi. Îndiferent de modul
    de prezentare, este recomandat ca scordoleaua de peşte să fie servită cu un
    pahar de vin alb demisec, bine răcit.

  • Usturoiul în … mâncăruri

    Usturoiul în … mâncăruri

    Sărbătoarea Sf. Andrei marchează
    începutul iernii, iar în tradiţia populară noaptea dinaintea acesteia este
    asociată cu apariţia unor spirite rele
    care trebuie evitate. Pentru a fi protejaţi de acestea, oamenii se
    ungeau cu usturoi şi pe corp sau pe frunte, pe piept, pe spate şi pe la
    încheieturi. De Sf. Andrei, usturoiul are doar un rol apotropaic, nefiind
    folosit pentru preparate tradiţionale acestei sărbători. Existăînsă aşa-numita turtă de
    Indrei, făcută odinioară de fetele care doreau să-şi vadă ursitul. Turta era
    făcută din făină, apă şi sare, iar fata care mânca această turtă nedospită urma
    să îl vadă în vis pe viitorul soţ.


    De Sf. Andrei se mai consumă covaşa,
    o băutură fermentată, preparată din mălai şi făină. Are un gust dulce-acrişor
    şi, conform obiceiului, era împărţită vecinilor în străchini sau în oale de
    lut, cu speranţa ca vacile celui care dăruia covaşa să dea mult lapte, iar
    acest lapte să fie gras.


    Usturoiul este folosit în
    gastronomia românească în prepararea multor mâncăruri, precum ostropelul de pui
    sau friptura de porc la ceaun. În această ediţie vă prezentăm o reţetă care are
    o răspândire cel puţin balcanică. Este o mâncare din peşte afumat pe care o
    putem savura în special în Delta Dunării şi se numeşte scordolea, fiind
    întâlnită atât în bucătăria grecească, cât şi în cea turcească. Mai mult decât
    atât, echivalentul elen al acestui preparat poartă un nume apropiat – skordo -
    ceea ce în traducere înseamnă usturoi.


    Avem nevoie de un kg de cartofi, de
    un kg de peşte file afumat, de ulei sau de lapte, unt, nuci, usturoi, piper şi
    frunze de ţelină. Pentru a-i transforma în piure, cartofii trebuie curăţaţi şi
    tăiaţi în cubuleţe, însă în Delta Dunării se obişnuieşte ca peştele şi
    cartofii, în coajă, să fie puşi la fiert laolaltă. Deoarece peştele afumat este
    şi sărat, în piure nu se mai adaugă sare. Dacă nu au fiert separat, cartofii
    trebuie scoşi din oală ceva mai devreme decât peştele pentru a nu se sfărâma.

    În continuare se pregăteşte piureul de cartofi în care se pune puţină zeamă din
    oala în care a fiert peştele şi se adaugă câteva nuci pisate, mujdei de
    usturoi, piper după gust şi cîteva frunze tocate de ţelină. Amestecăm cu puţin ulei
    de măsline sau lapte până când obţinem un piure cremos. În Delta Dunării se
    obişnuieşte ca bucăţile de peştele afumat să fie aşezate pe un platou, iar
    deasupra acestora se întinde un strat uniform de piure. Există însă şi varianta
    în care peştele este tăiat în bucăţi mici, care sunt amestecate cu piureul de
    cartofi. Indiferent de modul de prezentare, este recomandat ca scordoleaua să
    fie servită cu un pahar de vin alb demisec, bine răcit. Poftă bună!

  • Usturoiul în … mâncăruri

    Usturoiul în … mâncăruri

    Sărbătoarea Sf. Andrei marchează
    începutul iernii, iar în tradiţia populară noaptea dinaintea acesteia este
    asociată cu apariţia unor spirite rele
    care trebuie evitate. Pentru a fi protejaţi de acestea, oamenii se
    ungeau cu usturoi şi pe corp sau pe frunte, pe piept, pe spate şi pe la
    încheieturi. De Sf. Andrei, usturoiul are doar un rol apotropaic, nefiind
    folosit pentru preparate tradiţionale acestei sărbători. Existăînsă aşa-numita turtă de
    Indrei, făcută odinioară de fetele care doreau să-şi vadă ursitul. Turta era
    făcută din făină, apă şi sare, iar fata care mânca această turtă nedospită urma
    să îl vadă în vis pe viitorul soţ.


    De Sf. Andrei se mai consumă covaşa,
    o băutură fermentată, preparată din mălai şi făină. Are un gust dulce-acrişor
    şi, conform obiceiului, era împărţită vecinilor în străchini sau în oale de
    lut, cu speranţa ca vacile celui care dăruia covaşa să dea mult lapte, iar
    acest lapte să fie gras.


    Usturoiul este folosit în
    gastronomia românească în prepararea multor mâncăruri, precum ostropelul de pui
    sau friptura de porc la ceaun. În această ediţie vă prezentăm o reţetă care are
    o răspândire cel puţin balcanică. Este o mâncare din peşte afumat pe care o
    putem savura în special în Delta Dunării şi se numeşte scordolea, fiind
    întâlnită atât în bucătăria grecească, cât şi în cea turcească. Mai mult decât
    atât, echivalentul elen al acestui preparat poartă un nume apropiat – skordo -
    ceea ce în traducere înseamnă usturoi.


    Avem nevoie de un kg de cartofi, de
    un kg de peşte file afumat, de ulei sau de lapte, unt, nuci, usturoi, piper şi
    frunze de ţelină. Pentru a-i transforma în piure, cartofii trebuie curăţaţi şi
    tăiaţi în cubuleţe, însă în Delta Dunării se obişnuieşte ca peştele şi
    cartofii, în coajă, să fie puşi la fiert laolaltă. Deoarece peştele afumat este
    şi sărat, în piure nu se mai adaugă sare. Dacă nu au fiert separat, cartofii
    trebuie scoşi din oală ceva mai devreme decât peştele pentru a nu se sfărâma.

    În continuare se pregăteşte piureul de cartofi în care se pune puţină zeamă din
    oala în care a fiert peştele şi se adaugă câteva nuci pisate, mujdei de
    usturoi, piper după gust şi cîteva frunze tocate de ţelină. Amestecăm cu puţin ulei
    de măsline sau lapte până când obţinem un piure cremos. În Delta Dunării se
    obişnuieşte ca bucăţile de peştele afumat să fie aşezate pe un platou, iar
    deasupra acestora se întinde un strat uniform de piure. Există însă şi varianta
    în care peştele este tăiat în bucăţi mici, care sunt amestecate cu piureul de
    cartofi. Indiferent de modul de prezentare, este recomandat ca scordoleaua să
    fie servită cu un pahar de vin alb demisec, bine răcit. Poftă bună!

  • Usturoiul în … mâncăruri

    Usturoiul în … mâncăruri

    Sărbătoarea Sf. Andrei marchează
    începutul iernii, iar în tradiţia populară noaptea dinaintea acesteia este
    asociată cu apariţia unor spirite rele care
    trebuie evitate. Pentru a fi protejaţi de acestea, oamenii se ungeau cu usturoi
    şi pe corp sau pe frunte, pe piept, pe spate şi pe la încheieturi.

    De Sf.
    Andrei, usturoiul are doar un rol apotropaic, nefiind folosit pentru preparate
    tradiţionale acestei sărbători. Există însă aşa-numita turtă de Indrei, făcută odinioară de
    fetele care doreau să-şi vadă ursitul. Turta era făcută din făină, apă şi sare,
    iar fata care mânca această turtă nedospită urma să îl vadă în vis pe viitorul
    soţ.


    De Sf. Andrei se mai consumă covaşa, o
    băutură fermentată, preparată din mălai şi făină. Are un gust dulce-acrişor şi,
    conform obiceiului, era împărţită vecinilor în străchini sau în oale de lut, cu
    speranţa ca vacile celui care dăruia covaşa să dea mult lapte, iar acest lapte
    să fie gras.


    Usturoiul este folosit în gastronomia
    românească în prepararea multor mâncăruri, precum ostropelul de pui sau
    friptura de porc la ceaun. În această ediţie vă prezentăm o reţetă care are o
    răspândire cel puţin balcanică. Este o mâncare din peşte afumat pe care o putem
    savura în special în Delta Dunării şi se numeşte scordolea, fiind întâlnită
    atât în bucătăria grecească, cât şi în cea turcească. Mai mult decât atât,
    echivalentul elen al acestui preparat poartă un nume apropiat – skordo – ceea ce
    în traducere înseamnă usturoi.


    Avem nevoie de un kg de cartofi, de un
    kg de peşte file afumat, de ulei sau de lapte, unt, nuci, usturoi, piper şi
    frunze de ţelină. Pentru a-i transforma în piure, cartofii trebuie curăţaţi şi
    tăiaţi în cubuleţe, însă în Delta Dunării se obişnuieşte ca peştele şi
    cartofii, în coajă, să fie puşi la fiert laolaltă. Deoarece peştele afumat este
    şi sărat, în piure nu se mai adaugă sare. Dacă nu au fiert separat, cartofii
    trebuie scoşi din oală ceva mai devreme decât peştele pentru a nu se sfărâma.

    În continuare se pregăteşte piureul de cartofi în care se pune puţină zeamă din
    oala în care a fiert peştele şi se adaugă câteva nuci pisate, mujdei de
    usturoi, piper după gust şi cîteva frunze tocate de ţelină. Amestecăm cu puţin ulei
    de măsline sau lapte până când obţinem un piure cremos. În Delta Dunării se
    obişnuieşte ca bucăţile de peştele afumat să fie aşezate pe un platou, iar
    deasupra acestora se întinde un strat uniform de piure. Există însă şi varianta
    în care peştele este tăiat în bucăţi mici, care sunt amestecate cu piureul de
    cartofi. Indiferent de modul de prezentare, este recomandat ca scordoleaua să
    fie servită cu un pahar de vin alb demisec, bine răcit. Poftă bună!

  • Usturoiul în … mâncăruri

    Usturoiul în … mâncăruri

    Sărbătoarea Sf. Andrei marchează
    începutul iernii, iar în tradiţia populară noaptea dinaintea acesteia este
    asociată cu apariţia unor spirite rele care
    trebuie evitate. Pentru a fi protejaţi de acestea, oamenii se ungeau cu usturoi
    şi pe corp sau pe frunte, pe piept, pe spate şi pe la încheieturi.

    De Sf.
    Andrei, usturoiul are doar un rol apotropaic, nefiind folosit pentru preparate
    tradiţionale acestei sărbători. Există însă aşa-numita turtă de Indrei, făcută odinioară de
    fetele care doreau să-şi vadă ursitul. Turta era făcută din făină, apă şi sare,
    iar fata care mânca această turtă nedospită urma să îl vadă în vis pe viitorul
    soţ.


    De Sf. Andrei se mai consumă covaşa, o
    băutură fermentată, preparată din mălai şi făină. Are un gust dulce-acrişor şi,
    conform obiceiului, era împărţită vecinilor în străchini sau în oale de lut, cu
    speranţa ca vacile celui care dăruia covaşa să dea mult lapte, iar acest lapte
    să fie gras.


    Usturoiul este folosit în gastronomia
    românească în prepararea multor mâncăruri, precum ostropelul de pui sau
    friptura de porc la ceaun. În această ediţie vă prezentăm o reţetă care are o
    răspândire cel puţin balcanică. Este o mâncare din peşte afumat pe care o putem
    savura în special în Delta Dunării şi se numeşte scordolea, fiind întâlnită
    atât în bucătăria grecească, cât şi în cea turcească. Mai mult decât atât,
    echivalentul elen al acestui preparat poartă un nume apropiat – skordo – ceea ce
    în traducere înseamnă usturoi.


    Avem nevoie de un kg de cartofi, de un
    kg de peşte file afumat, de ulei sau de lapte, unt, nuci, usturoi, piper şi
    frunze de ţelină. Pentru a-i transforma în piure, cartofii trebuie curăţaţi şi
    tăiaţi în cubuleţe, însă în Delta Dunării se obişnuieşte ca peştele şi
    cartofii, în coajă, să fie puşi la fiert laolaltă. Deoarece peştele afumat este
    şi sărat, în piure nu se mai adaugă sare. Dacă nu au fiert separat, cartofii
    trebuie scoşi din oală ceva mai devreme decât peştele pentru a nu se sfărâma.

    În continuare se pregăteşte piureul de cartofi în care se pune puţină zeamă din
    oala în care a fiert peştele şi se adaugă câteva nuci pisate, mujdei de
    usturoi, piper după gust şi cîteva frunze tocate de ţelină. Amestecăm cu puţin ulei
    de măsline sau lapte până când obţinem un piure cremos. În Delta Dunării se
    obişnuieşte ca bucăţile de peştele afumat să fie aşezate pe un platou, iar
    deasupra acestora se întinde un strat uniform de piure. Există însă şi varianta
    în care peştele este tăiat în bucăţi mici, care sunt amestecate cu piureul de
    cartofi. Indiferent de modul de prezentare, este recomandat ca scordoleaua să
    fie servită cu un pahar de vin alb demisec, bine răcit. Poftă bună!

  • Preparate din ţelină

    Preparate din ţelină

    Ţelina este folosită de multe ori în mâncăruri, mai ales în ciorbe şi supe, în combinaţie cu alte legume rădăcinoase. Ţelina este bogată în antioxidanţi şi este recomandată în dieta celor care au colesterolul ridicat.



    Dată pe răzătoare, în combinaţie cu morcovi şi cu mere, ţelina devine parte a unei salate de crudităţi, în care adăugăm ulei de măsline, puţin oţet de mere, piper şi sare. În această salată poate fi adăugată şi carne fiartă de pui, tăiată în cubuleţe, fiind servită tot ca aperitiv.



    Un alte preparat uşor de făcut este ţelina cu brânză. Tăiem o ţelină în felii subţiri şi o punem la fiert. Scurgem feliile după care le rumenim într-o tigaie, fie în ulei, fie în unt. Într-un vas din sticlă termorezistentă se pune un strat de felii de ţelină, apoi unul de brânză rasă, apoi din nou unul de felii de ţelină, având grijă ca ultimul strat să fie de brânză, peste care poate fi întins un ou bătut. Se pune vasul în cuptor, încălzim la 180 de grade şi îl lăsăm acolo pentru circa 20 de minute, până ce prinde o crustă la suprafaţă.



    Deşi este foarte uşor de preparat, supa cremă de ţelină este mai puţin prezentă în bucătăria românească, reţeta fiind întâlnită în multe cărţi de bucate, mai vechi sau mai noi. Avem nevoie de o una, două rădăcini de ţelină, în total circa un kg, de jumătate de kg de cartofi, de o ceapă şi de câţiva căţei de usturoi. Tăiem ţelina în felii, cartofii în cubuleţe şi punem rădăcinoasele la fiert, timp de 30 de minute, fie în apă cu puţină sare, fie într-o zeamă în care am fiert carne de pui.



    Separat tocăm o ceapă şi câţiva căţei de usturoi pe care-i rumenim uşor într-o tigaie, după care îi punem împreună cu ţelina şi cartofii. Trecem apoi legumele într-un vas unde le pasăm şi obţinem o cremă pe care o subţiem cu puţin lapte sau cu smântână. Crema de ţelină poate fi ornată cu frunze de ţelină pe care le putem rumeni puţin într-o tigaie cu ulei de măsline. De asemenea, poate fi servită cu crutoane. În acelaşi mod poate fi obţinută o cremă mai groasă de consistenţa piureului de cartofi, care poate fi servită ca garnitură la felul principal.

  • Preparate din ţelină

    Preparate din ţelină

    Ţelina este folosită de multe ori în mâncăruri, mai ales în ciorbe şi supe, în combinaţie cu alte legume rădăcinoase. Ţelina este bogată în antioxidanţi şi este recomandată în dieta celor care au colesterolul ridicat.



    Dată pe răzătoare, în combinaţie cu morcovi şi cu mere, ţelina devine parte a unei salate de crudităţi, în care adăugăm ulei de măsline, puţin oţet de mere, piper şi sare. În această salată poate fi adăugată şi carne fiartă de pui, tăiată în cubuleţe, fiind servită tot ca aperitiv.



    Un alte preparat uşor de făcut este ţelina cu brânză. Tăiem o ţelină în felii subţiri şi o punem la fiert. Scurgem feliile după care le rumenim într-o tigaie, fie în ulei, fie în unt. Într-un vas din sticlă termorezistentă se pune un strat de felii de ţelină, apoi unul de brânză rasă, apoi din nou unul de felii de ţelină, având grijă ca ultimul strat să fie de brânză, peste care poate fi întins un ou bătut. Se pune vasul în cuptor, încălzim la 180 de grade şi îl lăsăm acolo pentru circa 20 de minute, până ce prinde o crustă la suprafaţă.



    Deşi este foarte uşor de preparat, supa cremă de ţelină este mai puţin prezentă în bucătăria românească, reţeta fiind întâlnită în multe cărţi de bucate, mai vechi sau mai noi. Avem nevoie de o una, două rădăcini de ţelină, în total circa un kg, de jumătate de kg de cartofi, de o ceapă şi de câţiva căţei de usturoi. Tăiem ţelina în felii, cartofii în cubuleţe şi punem rădăcinoasele la fiert, timp de 30 de minute, fie în apă cu puţină sare, fie într-o zeamă în care am fiert carne de pui.



    Separat tocăm o ceapă şi câţiva căţei de usturoi pe care-i rumenim uşor într-o tigaie, după care îi punem împreună cu ţelina şi cartofii. Trecem apoi legumele într-un vas unde le pasăm şi obţinem o cremă pe care o subţiem cu puţin lapte sau cu smântână. Crema de ţelină poate fi ornată cu frunze de ţelină pe care le putem rumeni puţin într-o tigaie cu ulei de măsline. De asemenea, poate fi servită cu crutoane. În acelaşi mod poate fi obţinută o cremă mai groasă de consistenţa piureului de cartofi, care poate fi servită ca garnitură la felul principal.