Tag: tenis

  • Info Sport

    Info Sport

    În prima manşă a turului preliminar al Euroligii feminine de baschet, Sepsi Sfântu Gheorghe a învins, miercuri, acasă, formaţia letonă TTT Riga, cu scorul 59 la 54. Prima jumătate a partidei a fost echilibrată. Letonele au preluat apoi controlul partidei, dar, pe final, campioana României a revenit în joc. În cele din urmă, Sepsi a câştigat, dar cu un avantaj fragil, de numai cinci puncte. Manşa secundă a confruntării va avea loc pe 27 septembrie, la Riga.

    Luptătoarea română Cătălina Axente a ratat calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris. Dintre sportivii români prezenţi la Mondialele de lupte de la Belgrad, ea a fost cel mai aproape de biletul pentru Franţa. La categoria 76 de kilograme, ea s-a clasat pe locul 5, după ce a fost învinsă în meciul pentru bronz de sportiva columbiană Tatiana Renteria. Axente a pierdut însă meciul direct pentru calificarea olimpică, disputat cu cealaltă sportivă clasată pe cinci la categoria amintită, cubaneza Milaimys Marin.

    La Sibiu are loc un turneu masculin de tenis dotat cu premii de 73 de mii de euro. Miercuri, Filip Jianu şi Cezar Creţu au pierdut în prima rundă a competiţiei, astfel că România a rămas fără reprezentanţi pe tabloul principal de simplu. Jianu, venit din calificări, a fost învins de italianul Edoardo Lavagno cu 7-6, 6-4. Creţu, beneficiarul unui wild-card, a fost întrecut de italianul Giovanni Fonio, cu 7-6, 6-3.

    UEFA a sancţionat Federaţia Română de Fotbal hotărând disputarea de către prima reprezentativă a unui meci pe teren propriu cu porţile închise. Motivul a fost reprezentat de incidentele provocate de suporteri la partida România – Kosovo, din preliminariile EURO 2024. Capetele de acuzare, citate de Agerpres, au fost: afişarea şi scandarea de mesaje politice, comportament rasist al suporterilor, aprinderea de torţe, aruncarea de obiecte pe teren şi blocarea zonelor de acces public. UEFA a hotărât ca întâlnirea cu Andorra, de pe 15 octombrie, să nu fie deschisă publicului larg, dar pe stadion să aibă acces gratuit copiii sub 14 ani. Totodată, forul european a amendat FRF cu 52 de mii de euro.

  • Reacții după suspendarea Simonei Halep

    Reacții după suspendarea Simonei Halep

    Simona Halep a transmis un mesaj după ce ITIA a anunțat că jucătoarea română de tenis a primit o suspendare de patru ani.

    “Azi, un tribunal independent sub Programul Antidoping din Tenis a anunţat o tentativă de decizie în cazul meu. Ultimul an a fost cel mai dificil meci din viaţa mea şi, din nefericire, lupta continuă. Mi-am dedicat viaţa frumosului joc de tenis. Iau foarte în serios regulile care guvernează sportul nostru şi mă mândresc cu faptul că nu am luat niciodată, cu bună ştiinţă sau nu, o substanţă interzisă. Refuz să accept decizia lor de suspendare pe patru ani.

    Cred într-un sport curat. În aproape două decenii de tenis profesionist și sute de turnee de jucate, două titluri de Grand Slam, am oferit 200 de teste de sânge și de urină pentru a depista eventualele substanțe interzise. Toate au fost curate până pe 29 august 2022. Înaintea sezonului pe hard din 2022, la recomandarea echipei mele și a fizioterapeutului, oameni în care am mare încredere, mi-am ajustat suplimentele nutritive.

    Niciunul dintre ingrediente nu a conținut vreo substanță interzisă din ce știm noi – și tribunalul a fost de acord. Unul dintre ele a fost contaminat cu roxadustat. Am fost testată săptămânal pe durata anului 2023 după testul inițial pozitiv și toate celelalte probe au fost negative.

    În ciuda acestei dovezi, ITIA a adus în discuție iregularități din pașaportul meu biologic. Asta doar după ce grupul lor de experți mi-a aflat identitatea, iar doi dintre cei trei și-au schimbat dintr-odată opinia în favoarea acuzațiilor ITIA.

    ITIA s-a bazat doar pe opiniile acestor experți care s-au uitat la parametrii sângelului meu – au fost timp de 10 ani în aceiași termeni. Acest grup a ignorat faptul că nicio substanță interzisă nu a fost vreodată găsită în probele mele de sânge sau de urină, excepție făcând cea din 29 august cu roxadustat, care a fost prezentă într-un nivel extrem de scăzut.

    Luând în considerare faptul că înainte cu trei zile rezultatul fusese negativ, e clar că am fost expusă accidental.”

    Simona Halep a mai anunțat că va contesta perdeapsa pimită la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS): “unt foarte recunoscătoare pentru susţinerea pe care am primit-o din partea familiei, a prietenilor, fanilor tenisului din întreaga lume. Continui să mă antrenez şi să fac tot ce stă în puterea mea să îmi exonerez numele de aceste acuzaţii false şi să revin pe teren. Intenţionez să fac apel împotriva acestei decizii la Tribunalul de Arbitraj Sportiv şi să urmez toate căile legale împotriva companiei producătoare a suplimentelor în cauză.

    O reacție a venit și din partea președintei ITIA Karen Moorhouse: “După un proces riguros și complex, salutăm decizia tribunalului independent. Numărul de dovezi trimise tribunalului, legate atât de roxadustat, cât și de pașaportul biologic, au fost substanțiale.

    ITIA a urmat procedura obișnuită, așa cum ar fi făcut cu orice alt sportiv, în concordanță cu Regulamentul Global Anti-Doping, pentru a îndeplini scopul și responsabilitatea noastră, aceea de a menține principiul de competiție corectă.

    În cadrul hotărârii scrise, juriul a admis că s-a urmat procedura corectă. Înțelegem interesul public semnificativ în astfel de cazuri și vrem să rămânem cât mai transparenți posibil, iar decizia completă va fi publicată în timp util.”

    Și WTA a emis un comunicat oficial după anunțarea deciziei: ”Este cel mai important ca jucătorii să cunoască regulile programului anti-doping de tenis și să le respecte. Tribunalul Independent s-a pronunțat cu privire la cazul Simonei și, în temeiul TADP, decizia poate fi atacată la Tribunalul de Arbitraj pentru Sport. WTA va sprijini deciziile luate în acest proces și va continua să urmărească acest lucru îndeaproape.”

  • Săptămâna sportivă

    Jucătoarea română de tenis Sorana
    Cîrstea continuă în sferturile de finală ale turneului US Open, ultimul de Mare
    Şlem al anului. Cîrstea, nr. 30 Mondial, a învins-o pe elveţianca Belinda
    Bencic cu 6-3, 6-3. În sferturi, Cîrstea va juca cu jucătoarea cehă Karolina
    Muchova, nr. 10 Mondial. La dublu feminin, în turul al doilea, românca Gabriela
    Ruse și ucraineanca Marta Kostiuk au trecut de cuplul format din Irina
    Hromaceva din Rusia și Daria Saville din Australia cu 6-2, 6-2. În optimi, Ruse
    și Kostiuk joacă împotriva cuplului american Cori Gauff și Jessica Pegula.

    Vineri, naţionala masculină
    de volei a României a trecut de echipa Turciei cu scorul de 3-2 în grupa D a campionatului
    european care se desfășoară la Tel Aviv, în Israel. Duminică, România a trecut
    și de Grecia cu 3-1, iar luni joacă cu Franța. Liderul grupei este Franța cu 9
    puncte, urmat de Portugalia cu 7 puncte și România cu 6 puncte.

    Echipa română de
    handbal masculin CSM Constanţa s-a calificat în grupele EHF European League,
    după ce a învins la aruncările de la 7 metri formaţia spaniolă Fraikin BM
    Granollers, cu 25-22 în deplasare, în manşa secundă a turului preliminar. CSM
    Constanţa va evolua în Grupa H a competiţiei cu Sporting Lisabona din Portugalia,
    MOL Tatabanya KC din Ungaria şi KGHM Chrobry Glogow din Polonia. O altă echipă
    română, CS Dinamo Bucureşti, va juca în Grupa G alături de deţinătoarea
    trofeului Fuchse Berlin din Germania, Chambery Savoie Mont Blanc HB din Franţa
    şi RK Izvidac din Bosnia-Herţegovina.

    În
    etapa a 8-a a superligii române la fotbal, vineri s-au jucat meciurile Petrolul
    Ploiești – Oțelul Galați, scor 2-2, și Rapid București – Dinamo București 4-0.
    Sâmbătă, FC Voluntari – CFR Cluj 1-4 și FCSB – CSU Craiova 3-0, iar duminică, FCU
    Craiova – Farul Constanța 4-0. Jucat tot duminică, meciul Universitatea Cluj -
    Politehnica Iași a fost întrerupt din cauza unei furtuni și se va relua azi din
    minutul 54, de la scorul de 0-0, cu echipele care erau pe teren în momentul
    întreruperii. Luni, etapa se încheie cu partidele FC Botoșani – FC Hermannstadt
    și Sepsi Sfântu Gheorghe – UTA. În clasament, lider este FCSB cu 18 puncte, pe
    locul secund este CFR Cluj cu 16 puncte, iar pe locul 3 a urcat Rapid tot cu 14
    puncte.

    Cîrstea, nr. 30 Mondial, a învins-o pe elveţianca Belinda

  • Weekend sportiv

    Weekend sportiv

    În turneul de tenis de la US Open, ultimul de Mare Șlem al anului 2023, în turul al doilea, românca Patricia Țig a fost învinsă de americanca Jessica Pegula cu 5-3, 6-1. O altă româncă, Sorana Cârstea, continuă turneul unde joacă împotriva kazahei Elena Râbakina. La dublu feminin, românca Gabriela Ruse și ucraineanca Marta Kostiuk merg mai departe în turul secund.

    Naţionala masculină de volei a României a fost învinsă de echipa Portugaliei cu scorul de 3-0 la Tel Aviv în grupa D a campionatului european. România va juca în weekend cu Turcia și Grecia şi luni cu Franţa. Primele patru clasate se califică în optimile de finală.

    Două echipe române de fotbal au jucat aseară pentru accederea în grupele Europe Conference League, ambele fiind eliminate. Campioana Farul Constanța a fost învinsă de formaţia finlandeză HJK Helsinki cu scorul de 2-0, după ce în tur câștigase acasă cu 2-1. Cea de-a doua, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, a fost învinsă de echipa norvegiană FK Bodoe/Glimt cu scorul de 3-2, după prelungiri, după ce în ambele manșe se înregistrase același scor, 2-2.

    Sâmbătă are loc turul secund din liga națională română la rugby în care se vor juca meciurile: CSM Baia Mare — Bârlad, Știința Petroșani — Politehnica Iași, Universitatea Cluj — Municipal Galați, Steaua București — CSM Constanța, Dinamo București — Săgeata Năvodari și SCM Timișoara — Grivița. Liderele celor trei grupe sunt CSM Baia Mare, CSM Constanța și Dinamo București.

    În etapa a 8-a a superligii române la fotbal, vineri au loc două meciuri, Petrolul Ploiești — Oțelul Galați și Rapid București — Dinamo București. Sâmbătă se desfășoară FC Voluntari — CFR Cluj și FCSB — CSU Craiova, iar duminică sunt programate Universitatea Cluj — Politehnica Iași și FCU Craiova — Farul Constanța. Luni, etapa se încheie cu partidele FC Botoșani — FC Hermannstadt și Sepski Sfâțntu Gheorghe — UTA. În clasament, lider este FCSB cu 15 puncte, pe locul secund este CSU Craiova cu 14 puncte și CFR Cluj cu 13 puncte. Pe ultimele două locuri, 15 și 16, sunt FC Botoșani și Politehnica Iași, ambele cu câte 3 puncte.

    Jucătoarea
    română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în runda a treia a turneului US
    Open, ultimul concurs de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o pe rusoaica
    Ana Kalinskaia cu 6-3, 6-4, miercuri, la New York. Cîrstea, cap de serie
    numărul 30, s-a impus în 65 de minute. Ea şi-a egalat astfel cea mai bună
    performanţă a sa la Flushing Meadows. Sorana Cîrstea nu a trecut niciodată de
    turul al treilea la Openul american, fază pe care a atins-o în 2009, 2019 şi 2020.
    Anul trecut, românca a pierdut în turul secund. Tot miercuri, la US Open,
    perechea compusă din românca Gabriela Ruse şi ucraineanca Marta Kostiuk s-a
    calificat în runda a doua a probei feminine de dublu. Gabriela şi Marta au
    trecut de un alt cuplu româno-ucrainean, compus din Irina Begu şi Anhelina
    Kalinina, cu 7-5, 6-2.

    România a
    debutat cu stângul la Campionatul European de volei masculin. La Tel Aviv, în
    cadrul grupei D, tricolorii au fost învinşi de Portugalia cu 3 la 0. Tot
    miercuri, campioana olimpică en titre Franţa a învins Turcia cu 3-0. În primul
    meci al grupei, Israelul trecuse, marţi seara, de Grecia cu 3-2.

    Săptămâna
    aceasta au loc jocuri în faza play-off a Cupei României la fotbal, ediţia 2023
    – 2024. Cele patru echipe de primă ligă care au evoluat marţi şi miercuri merg
    mai departe. Marţi, Oţelul Galaţi a învins formaţia FC Bacău, din liga a treia,
    cu 3-1. FC Voluntari a trecut de Şelimbăr, din eşalonul secund, cu 2-1. Dinamo
    Bucureşti a câştigat, tot cu 2-1, jocul cu gruparea de ligă secundă
    Metaloglobus Bucureşti. Miercuri, FC Botoşani s-a impus la Mioveni, din liga a
    doua, cu 2-0. Noul format al Cupei României, inaugurat la ediţia precedentă,
    prevede ca în faza play-off-ului să participe 32 de echipe, dintre care 24
    calificate din turul anterior şi 8 din prima ligă. Grupările din primul eşalon
    sunt cele patru clasate, la finalul play-out-ului ediţiei anterioare de
    campionat, pe locurile 3, 4, 5 şi 6, alături de cele două câştigătoare ale
    barajului de menţinere-promovare în Liga 1 şi cele două nou-promovate direct în
    actuala ediţie de campionat.

    Săptămâna sportivă

    Aur, argint şi bronz pentru
    România la Mondialele de kaiac-canoe! La Duisburg, sportivii din flotila română
    au urcat de trei ori pe podium. Vineri, Cătălin Chirilă a obţinut medalia de
    aur la canoe simplu pe distanţa de 500 de metri. Sâmbătă, el a câştigat
    argintul la 1000 de metri, probă olimpică, obţinând totodată calificarea la
    Jocurile de anul viitor, de la Paris. La canoe dublu, Oleg Nuţă şi Ilie
    Sprincean au câştigat, sâmbătă, medaliile de bronz pe distanţa de 1000 de
    metri. Duminică, în finala de la 500 de metri, probă olimpică, au ocupat locul
    6, rezultat care le-a adus biletele pentru Paris 2024. România are acum 10
    sportivi calificaţi pentru Jocurile Olimpice de anil viitor.

    România a părăsit Campionatul
    European de volei feminin. La Florenţa, Naţionala tricoloră a fost învinsă, în
    optimile de finală, de Franţa, cu 3 la 1. Intrarea între primele 16 echipe ale
    Europei reprezintă o performanţă în raport cu evoluţiile Naţionalei din ultima
    vreme. Acum doi ani, la întrecerile continentale, România a ocupat penultimul
    loc, 23. Cel mai bun rezultat al României la un Campionat European feminin s-a
    înregistrat în 1963, când tricolorele au obţinut, pe teren propriu, medaliile
    de bronz.

    Trecem la handbal feminin. CSM
    Bucureşti a câştigat, duminică, Supercupa României. În finală, campioanele au
    trecut, la Piteşti, cu 31 la 22 de Rapid Bucureşti. Cele mai multe goluri ale
    CSM-ului, şase, au fost înscrise de Cristina Neagu. În finala mică a
    Supercupei, Dunărea Brăila a dispus de CSM Târgu Jiu cu scorul de 35-33.

    În continuare, tenis. La Flushing
    Meadows încep jocurile de pe tablourile principale ale ultimului turneu de Mare
    Şlem al anului – US Open. La simplu
    feminin, pe tabloul principal au intrat cinci jucătoare din România. Elena
    Gabriela Ruse a venit din calificări, după ce, în ultimul tur, a învins-o pe
    ucraineanca Daiana Iastremska, cu 7-6, 6-3. Direct pe tablou au mers Sorana
    Cîrstea, Irina Begu, Ana Bogdan şi Patricia Ţig.

    În weekend au avut loc jocuri contând pentru
    etapa a şaptea a Superligii române de fotbal. Vineri, la Galaţi, Oţelul şi FC
    Voluntari au încheiat la egalitate, 2 la 2, apoi Rapid Bucureşti a trecut, în
    deplasare, de FC U Craiova 1948 cu 5 la 3. Sâmbătă, la Cluj, CFR a dispus de FC
    Botoşani cu 3-1, iar la Bucureşti, Dinamo a încheiat egal, 1 la 1, jocul cu
    Petrolul Ploieşti. În derby-ul etapei, duminică, la Ovidiu, Farul Constanţa a
    învins cu 2-0 Universitatea Craiova. Luni, încă două partide ale rundei:
    Hermannstadt cu Universitatea Cluj şi UTA Arad cu FCSB. Meciul Politehnica Iaşi
    – Sepsi Sfântu Gheorghe a fost amânat pentru data de 19 octombrie. În clasament
    conduce FCSB, cu 15 puncte din 5 partide. Urmează Universitatea Craiova, cu 14
    puncte din 7 întâlniri.

    Farul Constanţa s-a
    calificat în faza play-off a competiţiei europene de fotbal Conference League,
    după ce a trecut, în al treilea tur preliminar al întrecerii, de campioana
    Estoniei, Flora Tallinn. Miercuri, elevii lui Gheorghe Hagi au câştigat, în
    deplasare, manşa a doua a confruntării cu 2-0. Au înscris Rivaldinho, în
    minutul 4, şi Constantin Budescu, în minutul 18. În tur, acasă, campioana
    României câştigase cu 3-0. În play-off, Farul va juca împotriva echipei care pierde
    confruntarea dintre formaţia azeră Qarabag şi finlandezii de la HJK Helsinki,
    din turul al treilea preliminar al celei de-a doua competiţii continentale, Europa
    League. Formaţia azeră s-a impus cu 2-1 în prima manşă. Pentru Farul,
    calificarea în faza grupelor unei competiţii europene ar fi o premieră. Tot
    joi, în turul trei preliminar al Europa Conference League, în Kazahstan, Aktobe
    – Sepsi Sfântu Gheorghe şi, în Danemarca, Nordsjælland – FCSB.

    Sorana Cîrstea a
    părăsit, miercuri, turneul WTA 1000 de la Cincinnati, dotat cu premii de
    aproape 2.800.000 de dolari. Ea a fost învinsă în runda a doua a competiţiei de
    grecoaica Maria Sakkari, a opta favorită, cu 2-6, 6-3, 7-5. Sorana a început
    meciul în forţă şi a avut 4-0 în primul set, pe care l-a adjudecat cu 6-2.
    Sakkari a dominat actul secund, a condus şi ea cu 4-0, câştigând cu 6-3. În setul
    decisiv, la scorul de 5 la 5, grecoaica a reuşit să facă diferenţa cu un break.
    Pentru calificarea în turul secund de la Cincinnati, Sorana Cîrstea s-a ales cu
    un cec de 17.930 de dolari şi cu 60 de puncte WTA.

    Conducerea tehnică
    a echipei naţionale de rugby a României a stabilit lotul de 33 de jucători care
    va evolua la Cupa Mondială din Franţa. Căpitanul echipei va fi Cristi Chirica, jucător
    care a mai condus din teren echipa României o singură dată, la victoria în faţa
    echipei statului Tonga, cu 32-20, într-un joc disputat la Bucureşti în
    noiembrie 2021. De asemenea, Chirica a fost unul dintre principalii marcatori
    de eseuri ai echipei României în ediţia de anul acesta a competiţiei
    continentale Rugby Europe Championship, cu 5 încercări, evoluţiile sale
    remarcabile propulsându-l în echipa turneului. Potrivit Agerpres, din cei 33 de
    jucători convocaţi, 9 evoluează în Franţa, iar 24 în România. Dintre aceştia, 8
    vin de la Steaua Bucureşti, 6 de la CSM Ştiinţa Baia Mare şi câte 5 de la
    Dinamo Bucureşti şi de la SCM USV Timişoara. Sâmbătă, Stejarii vor disputa un
    ultim meci-test înaintea Cupei Mondiale, în deplasare, împotriva Italiei. În
    Franţa, echipa României va debuta pe 9 septembrie, împotriva Irlandei, la
    Bordeaux. Tot acolo va juca, pe 17, cu Africa de Sud, campioana mondială en titre. Va urma jocul cu Scoția, care
    va avea loc pe 30 septembrie, la Lille, oraș care va găzdui și ultimul meci al
    României, pe 8 octombrie, cu Tonga.

  • Sorana Cîrstea s-a calificat în turul doi al turneului WTA Montreal

    Sorana Cîrstea s-a calificat în turul doi al turneului WTA Montreal

    Jucătoarea română de tenis, Sorana Cîrstea, a debutat cu dreptul la turneul
    WTA 1.000 de la Montreal, dotat cu premii totale de aproape 2.800.000 de dolari.
    Ea a învins-o în două seturi, 6-4, 7-6, pe franţuzoaica Varvara Gracheva,
    într-o partidă disputată luni.

    Reprezentanta României o va avea ca adversară,
    în turul secund, pe câştigătoarea întâlnirii dintre Karolina Muchova din Cehia,
    cap de serie numărul 14, şi rusoaica Anastasia Potapova.

    Dacă va trece de turul
    următor, Sorana Cîrstea ar putea juca în optimile de finală cu
    poloneza Iga Swiatek, liderul clasamentului WTA, care va evolua direct în turul
    secund, împotriva cehoaicei Karolina Pliskova.

  • Sportivul săptămânii – Jucătoarea de tenis Monica Niculescu

    Sportivul săptămânii – Jucătoarea de tenis Monica Niculescu

    Săptămâna trecută,
    calendarul circuitului profesionist feminin de tenis a inclus două turnee majore,
    ambele desfăşurate pe suprafaţă tare. Jucătoarele române s-au aflat printre
    protagoniste la cele două competiţii, având evoluţii remarcabile. La Praga,
    unde a avut loc un turneu WTA 250 cu premii de 260 de mii de dolari, Jaqueline
    Cristian a ajuns până în semifinalele probei de simplu, unde a pierdut la mare
    luptă în faţa sportivei nipone Nao Hibino. La Washington, unde a avut loc un
    concurs din seria WTA 500, iar premiile au totalizat 780 de mii de dolari,
    Monica Niculescu a ajuns, împreună cu Alexa Guarachi, din Chile, până în finala
    turneului probei de dublu, unde cele două au fost învinse de cuplul germano-rus
    Laura Siegemund / Vera Zvonareva. În urma acestor evoluţii, Sportivul
    Săptămânii nu putea fi decât Jaqueline sau Monica. Ţinând cont de nivelul
    diferit al turneelor, dar şi de faptul că a fost mai aproape de câştigarea competiţiei
    la care a luat parte, Monica Niculescu a fost, în cele din urmă, desemnată de
    Radio România Internaţional drept performera numărul unu a săptămânii trecute.

    Monica s-a născut
    la Slatina, în data de 25 septembrie 1987. Trăieşte în Bucureşti de la vârsta
    de patru ani. A început tenisul la cinci ani şi este profesionistă din anul
    2002. Cel mai sus în clasamentul mondial de simplu a urcat în februarie 2012,
    şi anume pe locul 28. A câștigat trei turnee WTA de simplu, respectiv în 2013,
    la Florianopolis, în Brazilia, apoi în 2014, în China, la Guangzhou, și în
    2016, în Luxemburg. Cariera sa de dublu a fost mult mai bogată. Are în palmares
    10 titluri WTA, câștigate începând cu anul 2009, când s-a impus la Budapesta,
    alături de rusoaica Alisa Kleybanova. În ierarhia WTA la dublu s-a clasat cel
    mai bine în aprilie 2018, când a urcat până pe locul 11. A început anul 2023 cu
    o calificare în sferturile de finală ale turneului de la Hobart, alături de
    britanica Alicia Barnett. A făcut apoi pereche cu elvețianca Viktorija Golubic,
    cu care a ajuns, la Australian Open, până în optimi. Finala de la Washington a
    fost cea de a doua disputată în acest an de Monica, după cea pierdută la Bad
    Homburg alături de japoneza Eri Hozumi. În acest moment, ocupă, în clasamentul
    mondial de dublu, locul 48.