Tag: transportatori

  • Vara cu proteste în România

    Vara cu proteste în România

    Transportatorii rutieri şi fermierii din România, nemulţumiţi de tarifele mari la asigurările obligatorii RCA, respectiv de neplata subvenţiilor pe anul trecut, se plâng că le-a ajuns cuţitul la os. Transportatorii rutieri au anunţat că vor circula cu viteză redusă cel puţin o oră pe zi, pe principalele drumuri din ţară. Ei acuză faptul că, într-un singur an, poliţele RCA şi-au dublat preţul, de la 2.000 la peste 4.000 de euro.



    Astfel, companiile de transport rutier din România înregistrează costuri mai mari şi nu mai pot fi competitive pe plan european. Asociaţiile din domeniu cer guvernului îngheţarea preţurilor poliţelor RCA şi au avertizat că, dacă nu se ia o măsură urgentă, se poate ajunge chiar la blocarea totală a activităţii. Secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri, Radu Dinescu:


    Viteza redusă o să aibă probabil un impact semnificativ în zonele cu trafic aglomerat oricum. Vorbim de drumuri spre mare, drumuri spre munte, centura Bucureştiului. În schimb, în 15 septembrie este prevăzut un protest de amploare în Bucureşti. Lumea este foarte hotărâtă să înceteze protestele atunci când se va soluţiona problema.



    Pe de altă parte, crescătorii de animale au iesit şi ei în stradă, unde continuă protestele în faţa Guvernului. Unii dintre aceştia sunt în greva foamei de săptămâna trecută. Ei spun că nu vor renunţa la proteste până când nu vor primi integral subvenţiile pe anul trecut. Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) a recunoscut că nu şi-a respectat promisiunea făcută fermierilor de a le plăti, până la jumătatea lunii august, 95% din sumele destinate subvenţiilor.



    Directorul Agentiei, Nicolae Horumbă consideră că de vină sunt si agricultorii: Judeţele ne semnalează fel de fel de cazuri când îi invită pe fermieri, îi sună în mod repetat şi nu se prezintă la APIA, fie nu au documentele respective şi atunci eşti obligat să aştepţi cele 10 zile date prin notificare ca să iei decizia pe cazul respectiv, iar fermierii se întreabă de ce lucrurile merg mai greu pe schemele de sprijin cu plată. Autorizarea cererilor presupune un proces de verificare administrativă a cererilor de plată, cereri de plată care nu întotdeauna au fost depuse complete şi corecte.



    În schimb, fermierii îl contrazic pe directorul APIA şi spun că au întocmit corect şi la timp documentaţia necesară subvenţiilor pentru anul trecut, dar guvernul nu şi-a respectat promisiunea. Directorul APIA susţine că 1,9 miliarde de euro din cele 2,1 miliarde pentru subvenţii au fost deja virate către agricultori, iar pentru plata diferenţei de bani funcţionarii Agenţiei lucrează intens.

  • Retrospectiva săptămânii 31.07 – 06.08

    Retrospectiva săptămânii 31.07 – 06.08

    Moartea Reginei Ana


    1 august 2016 va rămâne o zi tristă
    în istoria îndelung zbuciumată a poporului, dar şi a Casei Regale din România!
    Ana, soţia Regelui Mihai I, s-a stins din viaţă într-un spital din Elveţia, la vârsta de
    92 de ani. Dacă în 1948 societatea românească nu ar fi trăit tragedia
    sovietizării, căsătoria sa cu suveranul român ar fi avut loc la Bucureşti şi ar
    fi fost celebrată cu bucurie de întreaga naţiune. Abdicarea forţată a Regelui
    şi exilul ulterior au făcut, însă, ca nunta să aibă loc în Grecia. Din cei
    aproape 70 de ani de căsnicie a celor doi, peste 40 au fost petrecuţi departe
    de ţară. În România, familia regală a revenit – nu fără turbulenţe – după
    Revoluţia anticomunistă din 1989. Cu precizări, istoricul Adrian Niculescu: Rolul Reginei Ana a fost acela de a fi soţia unui rege în exil, de a-i
    împărtăşi soarta, în primul rând, de a-i crea o familie. A avut un rol
    instituţional, dar a fost o persoană care a avut o înrâurire fundamentală de
    susţinere morală a Regelui Mihai.
    Marţi, 9 august,
    trupul neînsufleţit al Reginei Ana va fi repatriat din Elveţia. Va rămâne
    pentru totdeauna la Mânăstirea Curtea de Argeş, necropolă a capetelor
    încoronate ale ţării, Regina urmând să fie înmormântată acolo sâmbătă, 13
    august. În ziua
    funeraliilor, în România va fi doliu naţional. Românii deplâng trecerea în
    nefiinţă a Reginei Ana, cea mai longevivă soţie de suveran din istoria
    României. A fost unul dintre cele mai importante simboluri de înţelepciune,
    demnitate şi reper de conduită – a afirmat preşedintele Klaus Iohannis. Iar
    premierul Dacian Cioloş spune că Regina rămâne un simbol al nobleţii,
    discreţiei şi demnităţii. Mesaje de condoleanţe au transmis şi Patriarhul
    Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, lideri ai clasei politice sau ai vieţii
    publice.


    Măsuri sociale pentru
    bugetarii români


    Salariile a peste 650 de mii de bugetari români au crescut, din prima
    zi a acestei luni, cu 10%, potrivit unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului,
    care vizează eliminarea inechităţilor din sistem. Vor primi bani mai mulţi
    angajaţii din sănătate, profesorii, funcţionarii din ministere şi din Apărare.
    Cuantumul salariilor diferă în funcţie de specializare, grad şi vechime şi este
    completat de diferite sporuri. Tot de la 1 august au intrat în plată noile
    indemnizaţii neplafonate pentru creşterea copilului. Limita minimă este de
    1.063 de lei (echivalentul a aproximativ 250 de euro), iar cea maximă a fost
    eliminată. Pot beneficia de această indemnizaţie părinţii care stau acasă cu
    bebeluşul, cu condiţia să fi avut venituri impozabile timp de minimum 12 luni
    în ultimii doi ani. Ei vor primi 85% din media veniturilor nete realizate în
    aceste 12 luni.


    Transportatori români nemulţumiţi


    Transportatorii români ameninţă cu proteste
    la nivel naţional la jumătatea lunii viitoare, dacă nu se rezolvă problema
    creşterii tarifelor la poliţele RCA. Ei au solicitat, săptămâna aceasta,
    Guvernului să îngheţe preţurile acestor poliţe la valorile din vara anului
    trecut. Constantin Isac, vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a
    Transportatorilor Rutieri, explică: Au fost promisiuni, au trecut lunile. Ce
    constatăm? Faţă de luna iunie a anului trecut, creşterea medie a fost de 80%,
    iar vârfurile s-au dus între 300-400 şi chiar 500%. La un TIR, aşa cum cunoaşte
    toată lumea, în urmă cu 12-15 luni, plăteam poliţa RCA cu 4.000-4.500 de lei -
    1.000 de euro. Acum, ofertele de la asiguratori şi poliţele sunt cumpărate la
    preţ de 5.000 de euro pe poliţă. Diferenţa trebuie să o transferăm în tarif.
    Tarifele în acest moment nu suportă această creştere. Nesuportând această
    creştere, transportatorii români sunt scoşi din piaţă.
    O nouă rundă de
    negocieri este programată la Guvern peste două săptămâni.



    Dispecerat unic pentru ambulanţă, pompieri şi SMURD


    Şeful Departamentului pentru
    Situaţii de Urgenţă din România, doctorul Raed Arafat, a anunţat, joi, că se
    lucrează la construirea unui dispecerat unic pentru Ambulanţă, pompieri şi
    serviciul de salvare de urgenţă SMURD, dar şi la crearea unui ‘registru’ al
    ONG-urilor care ar putea oferi asistenţă în cazul unui incident cu victime
    multiple. Totodată, Raed Arafat a amintit că proprietarii construcţiilor şi
    amenajărilor fără autorizaţie de securitate la incendiu sunt obligaţi să intre
    în legalitate până cel târziu pe 31 decembrie 2016. Până atunci răspunderea le
    revine exclusiv beneficiarilor investiţiilor. De la 1 ianuarie 2017
    sancţiuniile pentru funcţionarea fără autorizaţie de securitate la incendiu vor
    fi cuprinse între 20.000 şi 50.000 de lei (echivalentul a 4.500 până la 11 mii
    de euro). Măsurile se impun după incendiul din toamna trecută, dintr-un club
    bucureştean, soldat cu zeci de morţi.



    Unităţile de transfuzii sanguine sub lupa Ministerului sănătăţii


    Ministerul Sănătăţii de la Bucureşti a
    identificat, la nivelul ţării, 142 de unităţi de transfuzii sanguine
    neautorizate, majoritatea chiar în spitalele din sistemul public. Potrivit unui
    comunicat, în următoarea perioadă vor fi investigate cauzele şi vor fi
    stabilite planuri de rezolvare a problemelor. Dacă până la 1 noiembrie situaţia
    se menţine, unităţile respective nu vor mai primi sânge şi produse sanguine de
    la Institutul Naţional de hematologie. Recent, o femeie a murit şi o alta s-a
    aflat în stare gravă din cauza unor transfuzii greşite efectuate în astfel de
    unităţi.



    A 31-a ediţie a Jocurilor Olimpice, la Rio de Janeiro, în Brazilia


    Peste 100 de sportivi reprezintă
    România, în perioada 5-21 august, la a 31-a ediţie a Jocurilor Olimpice de vară
    de la Rio de Janeiro – primul oraş sud-american care găzduieşte un astfel de
    eveniment. În total, 10.000 de sportivi din peste 200 ţări se vor
    lupta pentru medaliile puse în joc. Pentru întâia dată în istorie Kosovo şi
    Sudanul de Sud participă la întrecerile olimpice. Şi tot în premieră, o echipă
    a refugiaţilor concurează sub steagul olimpic. Jocurile de vară nu sunt lipsite
    de probleme şi controverse atât la nivel naţional în Brazilia, cât şi la nivel
    mondial. Ţara sud-americană se confruntă cu mari probleme de ordin politic,
    financiar şi economic. Totodată, Jocurile Olimpice pornesc la drum după cel mai
    mare scandal de dopaj din istorie. O altă chestiune sensibilă a acestei ediţii este
    virusul Zika.

  • Jurnal românesc –  1.06.2016

    Jurnal românesc – 1.06.2016

    România nu are în prezent o
    cercetare actualizată privind fenomenul copiilor şi persoanelor în vârstă
    lăsate în ţară de românii plecaţi să lucreze în străinătate – au avertizat
    participanţii la masa rotundă Libera circulaţie a lucrătorilor, efecte asupra
    familiei şi societăţii, organizată, marţi, la Bucureşti. Ei spun că, în
    prezent, se lucrează cu date culese în 2007-2008, iar autorităţile nu ştiu că,
    pe lângă minori, circa un milion de bătrâni au fost, pur şi simplu, abandonaţi
    de copiii lor plecaţi să muncească în străinătate. La dezbatere s-a mai afirmat
    că, de teama sancţiunilor prevăzute de lege, mulţi părinţi nu anunţă
    autorităţile că pleacă din România la muncă şi îşi lasă copii în ţară.
    Ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, a
    subliniat că fenomenul liberei circulaţii a forţei de muncă în Europa, într-o
    mare măsură nou pentru români, este foarte intens, greu de cuantificat şi
    foarte dinamic. El a mai declarat că familia trebuie susţinută în orice
    condiţii şi este atât datoria instituţiilor statului, cât şi a societăţii
    civile să se asigure că se află într-un dialog permanent pentru a proteja
    categoriile afectate de migraţia forţei de muncă.


    Transportatorii români au
    protestat, în faţa sediului Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, faţă
    de prevederile din legislaţia franceză a muncii, care va intra în vigoare la 1
    iulie. Potrivit acesteia, pe timpul cât tranzitează teritoriul francez,
    transportatorii vor trebui să-şi plătească angajaţii cu cel puţin 9,79 de euro
    pe oră, mult peste salariile obişnuite ale şoferilor români. Firmele româneşti
    de transport consideră că măsura este abuzivă şi au anunţat că, împreună cu
    colegii din alte opt ţări, vor depune la Comisia Europeană o rezoluţie comună
    împotriva legii franceze.


    Campionatul European de Fotbal care va avea
    loc între 10 iunie şi 10 iulie în Franţa ar putea fi o ţintă a atacurilor
    lansate de militanţi islamişti – au avertizat autorităţile americane. Se
    estimează că până la un milion de fani vor fi prezenţi la acest eveniment, iar
    potrivit Departamentului de Stat de la Washington, aceştia ar putea reprezenta
    ţinte pentru terorişti. În Franţa este deja instituită starea de urgenţă, în urma
    atacurilor teroriste de anul trecut, din Paris, soldate cu moartea a 130 de
    persoane. În martie, 32 de oameni au murit în Belgia vecină, în două atacuri
    sinucigaşe, care au vizat aeroportul din Bruxelles şi o staţie de metrou. Ministerul român de Externe, în colaborare cu cel de
    Interne şi cu federaţia de specialitate, a lansat un ghid informativ pentru
    cetăţenii români care se deplasează în Franţa pentru a asista la Campionatul
    European de Fotbal. Acesta cuprinde informaţii cu privire la normele de conduită,
    siguranţa şi securitatea participanţilor la Euro 2016, precum şi sfaturi care
    să le înlesnească acestora o călătorie confortabilă şi lipsită de evenimente
    nedorite.



    Propagandă primitivă, abjectă şi toxică – rezumă
    majoritatea comentatorilor de la Bucureşti documentarul difuzat de postul
    public de televiziune din Rusia, care zugrăveşte negativ România şi evocă
    aşa-zisul rău produs de aderarea ţării la Uniunea Europeană şi la NATO.
    Intitulată Capcana europeană, pelicula se concentrează pe
    cartierele sărace şi pline de gunoaie de la marginea Bucureştiului, pe palatele
    ţigăneşti din provincie şi include şi imagini din satul Deveselu, unde – spun
    propagandiştii ruşi -, din motive de securitate, nu există telefonie mobilă,
    străinii sunt raportaţi la poliţie, iar oamenii, de frică, se ţin departe de
    baza antirachetă. În film apare, totuşi, şi fostul preşedinte Traian Băsescu,
    care evidenţiază creşterea PIB-ului României după aderarea la Uniunea Europeană
    şi aminteşte despre tezaurul României, pe care şi l-au apropriat bolşevicii la
    Moscova, precum şi despre ocuparea Basarabiei de către ruşi.

  • Belgia: baraje rutiere filtrante pe mai multe artere importante din regiunea valonă

    Belgia: baraje rutiere filtrante pe mai multe artere importante din regiunea valonă

    Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii
    români care se află, tranzitează sau doresc să se deplaseze pe teritoriul
    Regatului Belgiei că, în urma introducerii, la data de 1 aprilie 2016, a taxei
    pe kilometru pentru transportatorii rutieri – camioane de peste 3,5 tone şi a
    disfuncţionalităţii sistemului electronic de înregistrare, transportatorii
    belgieni au instalat baraje filtrante pe mai multe artere importante din
    regiunea valonă, în specială în apropierea frontierelor, încercând să împiedice
    intrarea camioanelor străine în Belgia.


    Transportatorii rutieri belgieni şi-au exprimat
    intenţia să blocheze şoselele până la desfiinţarea taxei.


    În dimineaţa zilei de 4 aprilie 2016 se înregistrau baraje pe următoarele
    şosele:


    • E411- la Spontin şi Habay;


    • E429 – la Froyennes,
    Marquain, Lessines. Blocaj total la punctul de frontieră Lamain;


    • N4 – la Bastogne;


    • N87 – la Étalle, zona
    Truck-Center;


    • N40 – la Habay;


    • N4 – Cinney;


    • N63 – la Baillonville;


    • N5 – la Philippeville.


    Ministerul Afacerilor Externe recomandă
    consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii
    români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia
    Călătoreşte în siguranţă (disponibilă gratuit în App Store şi Google
    Play), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi,
    în cazul în care apar situaţii speciale.

  • Grecia – Greva generală naţională

    Grecia – Greva generală naţională

    Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care călătoresc în Republica Elenă că principalele sindicate din sectorul public și privat au anunțat organizarea unei greve generale naționale, de 24 de ore, în ziua de joi, 4 februarie 2016.

    Ca urmare, turiștii pot fi afectați pentru că nu vor circula taximetrele, troleibuzele, trenurile urbane și regionale, iar benzinăriile vor fi închise. Autobuzele nu vor circula în intervalul orar 9:00 – 21:00, iar angajaţii de la metrou, tren electric și tramvai vor lucra doar în intervalul 10.00-15.00, mai ales pentru a facilita transportul manifestanților participanți la demonstrațiile de protest.

    Transportatorii maritimi vor protesta începând de joi, 4 februarie 2016, ora 6:00, până sâmbătă, 6 februarie 2016, ora 6:00. În acest interval, toate navele vor rămâne ancorate în porturi.

    Până în prezent, sindicatele controlorilor de trafic aerian şi personalului navigant nu s-au raliat protestului.

    Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia Călătoreşte în siguranţă (disponibilă gratuit în App Store şi Google Play), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de alertare, în cazul în care apar situaţii speciale.

  • Protestele transportatorilor

    Protestele transportatorilor

    Transportatorii români au protestat,
    joi, în Bucureşti, nemultumiţi, în special, de majorarea preţurilor
    poliţelor pentru asigurarea auto obligatorie şi menţinerea
    supraacizei la carburanţi şi după 1 ianuarie 2016. Mii de taxiuri, camioane şi autobuze au blocat, pentru cateva ore,
    traficul în Capitala.Transportatorii vor de la autorităţi soluţii
    pentru reducerea tarifelor poliţelor RCA, eliminarea supraacizei, dar şi
    reglementarea plăţii drepturilor de autor care sunt considerate prea mari.

    Uniunea
    Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a anunţat că a
    sesizat Preşedinţia şi Guvernul României, Ministerul de Finanţe, ASF, Consiliul
    Concurenţei şi a informat Ministerul Transporturilor cu privire la colapsul
    iminent al pieţei asigurărilor RCA.

    Potrivit Uniunii, în ultimul an, poliţele RCA au crescut cu
    peste 300% în industria transporturilor rutiere. Dacă în 2012 costul mediu cu o
    asigurare RCA pe 12 luni pentru un autovehicul care efectua transporturi
    externe de mărfuri era de 1.200 lei, în 2014 a ajuns la 4.000
    de lei, iar în 2015 la 15.000 de lei.

    Într-un comunicat, reprezentanţii asiguratorilor
    au explicat creşterea pretului asigurării prin faptul că, în special pe
    transportul extern, nivelul despăgubirilor este mult mai mare şi în unele ţări
    chiar nelimitat. De asemenea, nivelul despăgubirilor pe vătămări corporale şi
    daune morale în România este impredictibil, practica instanţelor fiind
    neunitară.

    O delegaţie a protestatarilor a discutat, joi, cu
    reprezentanţi ai guvernului, care au declarat că vor căuta soluţii pentru
    solicitările lor. Vicepremierul Vasile Dâncu a cerut Autorităţii de
    Supraveghere Financiară (ASF) ca, după controlul pe care-l face în prezent la
    societăţile de asigurări, să propună masuri legislative adecvate. De asemenea,
    solicitarea de eliminare a supraaccizei va fi transmisă Ministerului de Finanţe
    spre analiză.

    Vicepremierul le-a spus manifestanţilor că executivul are în
    vedere elaborarea unui act normativ pentru plata arieratelor, inclusiv pe cele
    din domeniul transporturilor. A fost agreat şi un calendar de discuţii între
    părţile implicate.

    Marţea viitoare va avea loc o întalnire în format tripartit
    transportatori – asiguratori-reprezentanţi ai ASF, iar pe 25 ianuarie, anul
    viitor, este programată o altă discuţie la care vor participa şi parlamentari,
    având în vedere că ASF este sub autoritatea legislativului. Reprezentanţii
    protestatarilor au declarat că dau un vot de încredere guvernului, dar au
    avertizat că în cazul în care solicitările lor nu se vor rezolva vor ieşi din
    nou în stradă la începutul anului viitor, nu doar la Bucureşti, ci în toată
    ţara.

  • Grecia – Grevă națională de 24 de ore

    Grecia – Grevă națională de 24 de ore

    Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care tranzitează, se află sau călătoresc pe teritoriul Republicii Elene că, în ziua de 12 noiembrie 2015, Confederația Generală a Lucrătorilor Greci (GSEE) și Administrația Supremă a Funcționarilor Publici (ADEDY), cel mai mare sindicat al funcționarilor publici eleni, au anunțat organizarea unei greve naționale de 24 de ore.

    La protest și-au anunțat participarea și reprezentanții transportatorilor de călători urbani și feroviari, precum și Administrația Federației Panelene Maritimae (PNO). Până în prezent, sindicatele controlorilor de trafic aerian şi personalului navigant nu s-au raliat protestului.

    Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia Călătoreşte în siguranţă (disponibilă gratuit în App Store şi Google Play), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situaţii speciale.

  • Europa noastră – 27.12.2014

    Europa noastră – 27.12.2014

    Inițiativa Germaniei de a taxa diferențiat transportatorii străini a fost pe agenda europeană săptămâna aceasta.




  • Efectele creşterii acizei la combustibili

    Efectele creşterii acizei la combustibili

    Prevăzută iniţial să se aplice de la 1 ianuarie şi amânată în urma opoziţiei preşedintelui Traian Băsescu, majorarea accizei la carburanţi, cu 7 eurocenţi pe litru, a intrat în vigoare la începutul acestei luni.



    Un prim efect – creşterea cu circa 0,4 lei/litru a preţului la benzina cu plumb şi fără plumb, motorină şi kerosen. Transportatorii rutieri vor primi, însă, înapoi patru din cei şapte eurocenţi, după ce Executivul de la Bucureşti a adoptat o ordonanţă de urgenţă în acest sens. Măsura îi vizează pe cei care transportă mărfuri, persoane, dar şi Poşta Română, banii ar urma să fie decontaţi în baza unei facturi pentru combustibilul cumpărat, iar sumele vor fi returnate trimestrial.



    Premierul Victor Ponta a explicat: Schema pe care am adoptat-o este în baza unui regulament european care este aplicat în 6 ţări deja şi care prevede posibilitatea acordării acestei rambursări, acestei părţi din acciză, ca schemă de ajutor de stat pentru transportatorii licenţiaţi.”



    Şi fermierii vor beneficia de ajutor de la stat la achiziţionarea motorinei folosite în agricultură. De la 1 aprilie, pentru aceştia este prevăzută decontarea a aproape 1,8 lei/litru, iar ministrul de resort, Daniel Constantin, spune că astfel va fi acoperită supra-accizarea combustibililor.



    Măsura de a returna transportatorilor rutieri o parte din bani îi nemulţumeşte, însă, pe cei feroviari. Ei nu beneficiază de această compensare şi se plâng că li se accentuează problemele financiare. Numai CFR Călători consumă anual între 50 şi 55 mii de tone de combustibil – a afirmat pentru Radio România fostul director al companiei, Ştefan Roşeanu: Ajungem ca în perioada următoare să retragem alte trenuri din circulaţie pe fondul îngreunării situaţiei financiare şi, în final, un bun samaritean cu microbuzul sau cu autobuzul de pe o linie paralelă să introducă un alt autobuz în locul trenului.”



    Asociaţia Transportatorilor Feroviari din România crede că această discriminare evidentă dintre transportul feroviar şi cel auto este amplificată de perceperea taxei de drum, care din anul 2005 a fost introdusă în acciza pentru motorina utilizată de locomotivele transportatorilor feroviari. Indirect, prin plata acestei accize, sistemul de transport feroviar a ajutat la construirea şi modernizarea autostrăzilor şi drumurilor naţionale care sunt folosite de principalul concurent – transportul auto, amintesc transportatorii feroviari. Potrivit asociaţiei lor, în unele ţări din UE această taxă este returnată sau nu se percepe operatorilor de transport feroviar, iar în state care încurajează transporturile ecologice se impun taxe suplimentare pe km parcurs pentru traficul auto.