Tag: Tristan Tzara

  • Tristan Tzara la Cabaretul Voltaire

    Tristan Tzara la Cabaretul Voltaire

    Reportaj realizat la Cabaretul
    Voltaire din Zurich, local de noapte înființat în 1916 unde o serie de artiști avangardiști
    realizează prestaţii muzicale, literare
    sau artistice şi propun sugestii şi idei
    noi. Printre aceștia se numără poetul german Hugo Ball, artistul plastic Jean
    Arp dar și românii Marcel Iancu, Arthur Segal și Tristan Tzara. Ei sunt
    fondatorii curentului DaDa.


  • Ausstellung zum Werk von Max Hermann Maxy im Kunstmuseum

    Ausstellung zum Werk von Max Hermann Maxy im Kunstmuseum

    Maxy war eine der wichtigsten Persönlichkeiten der rumänischen Avantgarde, Gründer der Avantgarde-Zeitschrift Integral“ und Direktor des rumänischen Kunstmuseums. Er war eine komplexe und starke Persönlichkeit aber zugleich umstritten und kritisiert, ein Künstler, der in zwei verschiedenen Epochen schuf: im monarchischen Rumänien (bis 1947) und im Rumänien des neuen kommunistischen Regimes (in der zweiten Hälfte seines Lebens). Die Ausstellung präsentiert das Werk des Künstlers anhand von Gemälden, Grafiken, szenografischen Projekten, Kunstobjekten und Magazinen und folgt dabei dem chronologischen Verlauf seiner Biografie. Über die Ausstellung und Maxy sprachen wir mit dem Generaldirektor des Kunstmuseums, Călin Stegerean, dem Kurator der Ausstellung.



    Er war eine au‎ßergewöhnliche Persönlichkeit in der rumänischen Kunst des 20. Jahrhunderts, vor allem als Anführer der Avantgarde-Bewegung in der Zwischenkriegszeit, als Schöpfer einer wichtigen Avantgarde-Zeitschrift und einer Werkstatt für dekorative Kunst, die sich um diese Zeitschrift herum entwickelte. Er war auch ein sehr begabter Bühnenbildner, der mit verschiedenen Avantgarde-Theatergruppen zusammenarbeitete. Nach der Machtübernahme des kommunistischen Regimes bekleidete er führende Positionen im Staatsapparat, zum Beispiel war er Vorsitzender der Gesellschaft Bildender Künstler, und 1950 wurde er Direktor des ersten Nationalen Kunstmuseums Rumäniens, des damaligen <Kunstmuseums der Rumänischen Volksrepublik>. Er unterstützte die Avantgarde-Bewegung, die er zuerst in Deutschland kennenlernte, wo er studiert hatte, und wurde später einer der Organisatoren der gro‎ßen Ausstellungen der Avantgarde-Kunst im Rumänien der Zwischenkriegszeit sowie Mitarbeiter aller Avantgarde-Zeitschriften dieser Periode, die eine Plattform darstellten, auf der die bildenden Künste auf das Schaffen, die Philosophie und alles, was die Erneuerung der künstlerischen Sprache bedeutete, trafen.


    Er war sehr eng mit Marcel Iancu befreundet. Er stand auch Tristan Tzara sehr nahe, oder Ilarie Voronca, Ion Călugăru, mit denen er an der Zeitschrift <Integral> zusammenarbeitete, allesamt Repräsentanten der Avantgarde in Rumänien. Im Grunde gab es eine sehr enge Beziehung, denn die Werte und die Eliten genossen gegenseitige Anerkennung und suchten jeweils die Nähe der anderen. Bereits 1942 wurde Maxy Mitglied der Kommunistischen Partei. Es war eine sehr schwierige Zeit, in der die jüdische Bevölkerung verfolgt wurde, und es waren diese Aktionen, die tatsächlich zum Verschwinden der jüdischen Ethnie führten bzw. führen sollten. Aber die Avantgarde brachte im Allgemeinen Menschen mit linken Überzeugungen zusammen. Der Übergang zum sozialistischen Realismus verlief jedoch etwas anders als bei anderen Künstlern. Er wandte seine Aufmerksamkeit den unterprivilegierten Menschen in Rumänien zu. Die 1930er und 1940er Jahre sind der Beweis für dieses Interesse an den Arbeitern, den Bergleuten, diesen Klassen, die nicht zu den bevorzugten gehörten.


    Das Konzept der Ausstellung trägt der Tatsache Rechnung, dass er in zwei verschiedenen, aber fast gleich langen Epochen tätig war: der Monarchie und der kommunistischen Zeit, in denen er jeweils eine führende Rolle spielte. In der ersten Periode war er natürlich der Förderer einer Erneuerung der künstlerischen Sprache, die unsere Kultur brauchte, zumal sie auch mit einem internationalen Geist verbunden werden sollte. Und im zweiten Teil deutet sich eine gewisse schöpferische Freiheit an, eine gewisse Freiheit der Darstellung, die ihn irgendwie zu den Ausdruckselementen der Zwischenkriegszeit zurückführt. Natürlich ohne den gleichen Umfang, ohne den gleichen Geist, aber die Tatsache, dass dies nach einer Zeit des ideologischen Drucks und des ideologischen Dogmatismus möglich war, war ein sehr starkes Signal an seine Kollegen.“



    Călin Stegerean vom Nationalen Kunstmuseum fasst im Gespräch mit RRI auch die Tätigkeit Maxys als Leiter der Institution zusammen.



    Maxy hat den Schauplatz des Museums im Wesentlichen selbst gestaltet. Sie sollten wissen, dass die besten Gemäldesammlungen jene sind, die Maxy in diesem Museum eingerichtet hat. Er war auch derjenige, der zusammen mit anderen Kollegen die Rumänische Kunstgalerie und die Gallerie der Universalkunst gegründet hat. Er hatte auch die Idee, parallel zu den Ausstellungen Aktivitäten durchzuführen, die auf die allgemeine Bildung des Publikums und die Verbindung der Künste mit dem Leben im Allgemeinen abzielten.



    Während der Eröffnung der Ausstellung sprach der Präsident des Verbands der jüdischen Gemeinden in Rumänien, Silviu Vexler, über Maxy.



    Maxy ist eine der komplexesten Figuren der rumänischen Kunst, aber gleichzeitig ist er einer der prominentesten jüdischen Künstler in Rumänien, zusammen mit Marcel Iancu, zusammen mit Victor Brauner sind sie, wenn man so will, die sichtbarsten und erkennbarsten Symbole für die Präsenz jüdischer Künstler in Rumänien. Gleichzeitig ist Maxy als Künstler eine äu‎ßerst komplexe Figur, deren Schaffen im Kontext der Epochen, die er durchlief, stark variiert. Es ist wichtig, dass bei der Betrachtung seiner Gemälde auch der Kontext, in dem sie entstanden sind und in dem Maxy seine Arbeit ausgeführt hat, dargestellt wird. Obwohl er eine so prominente Figur ist, ist er in der Gesellschaft leider viel zu wenig bekannt, und so ist die Tatsache, dass eine solche Ausstellung im Nationalen Kunstmuseum stattfindet, eine gro‎ßartige Gelegenheit für diejenigen, die sein Werk vielleicht noch nicht kennen.



    Silviu Vexler sprach in seinem Vortrag auch über den Menschen Maxy, jenseits des Avantgarde-Künstlers.



    Ich glaube nicht, dass man Menschen ignorieren kann. Ich denke, man kann einen Punkt erreichen, an dem man versteht, dass es beim künstlerischen Schaffen manchmal nicht um bestimmte negative Seiten von Menschen geht, aber man kann sie nicht völlig auslöschen. Wenn man so will, ist die berühmteste Situation dieser Art bei Wagner zu finden. Und bis heute ist Wagner ein äu‎ßerst umstrittener Künstler, aber nicht nur das, in Israel gab es zum Beispiel, glaube ich, nur ein einziges Wagner-Konzert bis heute. Gleichzeitig kommt man nicht umhin, Wagners Werk als grundlegend für die Opernmusik anzuerkennen.


    Aber ich bin nicht damit einverstanden, dass man versucht, die negativen Aspekte im Leben eines Menschen auszulassen, nur um seiner Schöpfung willen. Meiner Meinung nach ergänzen sich diese beiden Dinge, sollten parallel bekannt sein und in ihrer wahren Bedeutung verstanden werden. Und letztendlich ist es unvermeidlich, dass die Meinung eines Künstlers sein Werk beeinflusst. Deshalb möchte ich betonen, dass der zusätzliche Wert dieser Maxy gewidmeten Ausstellung darin besteht, dass sie alle Facetten seines Lebens beleuchtet. Es wird nicht nur eine Reihe von Gemälden ausgestellt, was natürlich an sich willkommen gewesen wäre, aber der Kontext der Gesellschaft, in der er schuf, die Art und Weise, wie sich sein Leben entwickelte und veränderte und wie dies sein Werk beeinflusste, ist von enormer Bedeutung.

  • Tradition und Avantgarde in der Kunst des modernen Rumänien

    Tradition und Avantgarde in der Kunst des modernen Rumänien

    La Belle Époque“ war eine Periode in der französischen Geschichte während der Dritten Französischen Republik, die durch regionalen Frieden und wirtschaftlichen Wohlstand, einen Höhepunkt der Kolonialreiche und technologische, wissenschaftliche und kulturelle Innovationen gekennzeichnet war. Rumänien teilte auch die europäische Denkströmung dieser Zeit vor dem Ersten Weltkrieg. Die Exposition Universelle von 1900, besser bekannt als die Pariser Ausstellung 1900, war eine Weltausstellung, die in Paris stattfand, um die Errungenschaften des vergangenen Jahrhunderts zu feiern und die Entwicklung ins nächste zu beschleunigen. Paris war ein Ort, an dem die Geopolitik kulturelle Dimensionen erhielt. Länder aus der ganzen Welt wurden von Frankreich eingeladen, ihre Leistungen und ihren Lebensstil zu präsentieren. Später versuchte die Zwischenkriegsavantgarde, die etablierten Kunstformen zu verändern und neue künstlerische Elemente einzubringen.



    Der Kunsthistoriker Erwin Kessler hat an einer vom Museum der Stadt Bukarest organisierten Diskussionsrunde mit dem Titel Ideen in der Agora“ teilgenommen. Dabei hielt er einen Vortrag mit dem Titel Tradition, Modernisierung, Avantgarde und zurück: die Avatare der rumänischen Kunst vor und nach dem Ersten Weltkrieg“. Erwin Kessler:



    Auf der Pariser Ausstellung von 1900 trat Rumänien als schizoides Land auf — es gab einen nationalen Pavillon in Form eines Ölbohrturms, der den Blick in das industrielle Zeitalter Rumäniens offen gab. Doch im Inneren waren Heiligenbilder, Volkstrachten, Volkstänze und Bauernkunst zu sehen. Rumänien sah aus wie ein Land mit einem riesigen traditionellen bäuerlichen Kern unter einer sehr dünnen Industrieschale — dieser schizoide Auftritt war perfekt wirklichkeitsgetreu, da über 75% der Bevölkerung auf dem Land lebten, und über 60% der Produktion Rumäniens nicht aus Erdöl oder Erdölprodukten, sondern aus landwirtschaftlichen Erzeugnisse bestand.“




    Der Historiker Sorin Antohi, Gastgeber der Konferenz Ideen in der Agora“, sprach über das dörfliche Rumänien zur Zeit der Weltausstellung 1900, aber auch über das Leben der rumänischen Bauern aus dieser Zeit, im Gegensatz zur idyllischen Darstellung der Dorfwelt in den Werken des Kunstmalers Nicolae Grigorescu. Sorin Antohi:



    Die ausländischen Reisenden notieren immer wieder mit Bedauern die Präsenz der rumänischen Bauern in ihren Aufzeichnungen. Der schwindende, dunkle, vage Bauer… Dieser schwindende Bauer ist der Fokus einer schockierenden Erscheinung, wie wir in dieser Zeit gesehen haben, in der soziale Spannungen, die Wirtschaftskrise, all diese Dinge im rumänischen Fall zu einem typisch ambivalenten Resultat führen. Die Monarchie feiert ihr Jubiläum und arbeitet hart daran, das lokale Äquivalent sowohl für die Einheimischen, aber auch für die Protokollbesucher etwa wie Potemkinsche Dörfer zu präsentieren.“




    Die junge Künstlergeneration war mit der Kunst jener Zeit unzufrieden, so dass ein Jahr später, am 3. Dezember 1901, einige von ihnen die Gruppe Tinerimea Artistică“, (Die Künstlerische Jugend“) gründeten. Dieser elitäre Verein bestand aus den Kunstmalern Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu und Frederic Storck. Tinerimea Artistică“ integrierte sich schnell in den westlichen Raum, so dass die Ausstellung von 1904 als erste eine positive Rezension im The Studio“, einem sehr beliebten Kunstmagazin in London, erhielt, das schrieb: Einige der Künstler, deren Werke ausgestellt wurden, scheinen neuen Theorien und künstlerischen Formeln zuzustimmen.“ Erwin Kessler darüber:



    Das ist nicht viel, aber zumindest ist es ein Klaps auf die Schulter. In dieser dritten Ausstellung von 1904, der ersten, die in einen internationalen Kontext gestellt wurde, plant »Tinerimea Artistică« zum ersten Mal, eine Reihe von Künstlern aus den Nachbarländern, vor allem aus dem Balkanraum, in die rumänische Kunst und Ausstellungen einzubeziehen.“




    Bis zum Ende der ersten Dekade des 20. Jahrhunderts war Rumänien eine ständige Präsenz in der europäischen Kulturlandschaft. Die Einführung der futuristischen Strömung in der Literatur hat eine wichtige Verbindung zu den rumänischen modernen Dichtern. Der Kunsthistoriker Erwin Kessler:



    In Rumänien war Filippo Tommaso Marinetti, der den Futurismus einleitete, noch vor Februar 1909 viel bekannter als in anderen Teilen Europas, als er in der französischen Zeitschrift »Le Figaro« das »Manifeste du Futurisme« veröffentlichte. Seine Arbeit begann 1905, als er anfing, die Poesia-Zeitschrift in Mailand zu veröffentlichen, die von Anfang den rumänischen Schriftstellern offenstand. Der Literaturkritiker Ovid Densuşianu schreibt über die Poesia-Zeitschrift und auch über Marinetti. 1906, im Jahr des Manifests des Futurismus, waren in »Poesia« einige Gedichte des rumänischen Dichters Alexandru Macedonski erschienen. Marinetti war also auf der rumänischen Kulturbühne bekannt.“




    Die künstlerische Avantgarde macht sich bemerkbar und prägt die rumänische Kultur in der Zwischenkriegszeit. Die von dem Dichter Ion Minulescu herausgegebene Zeitschrift Insula“ (Die Insel“), war eine Plattform für die rumänische Kulturavantgarde. Erwin Kessler dazu:



    Im Frühjahr 1912 wurde die Zeitschrift »Insula« von Ion Minulescu gegründet. Es war ein kometenhaftes, aber unverzichtbares Magazin, in dem eine Avantgarde-Bewegung offensichtlich war, ebenso offensichtlich wie die Uneinigkeit mit allem, was das System der rumänischen Moderne in diesem Moment bedeutete. Ein gro‎ßer Teil der Redaktion wird von einer Gruppe junger Gymnasiasten weitergeführt, die von Oktober bis Dezember 1912 eine Zeitschrift namens »Symbol« mit einer Illustration von Marcel Iancu herausbringen wird. Der künstlerische Leiter der Zeitschrift »Symbol« war Marcel Iancu, Herausgeber waren Ion Vinea und Samuel Rosenstock (der später als Tristan Tzara bekannt wird).“




    1924 wurde die Contimporanul“-Gruppe von Victor Brauner, Marcel Iancu, Miliţa Petraşcu und Mattis Teutsch gegründet, die auch mit dem Bildhauer Constantin Brâncuşi und einigen ausländischen Künstlern zusammenarbeiteten. Die erste Ausstellung der Gruppe Contimporanul“ veranstalteten die Künstler Arthur Verona, Camil Ressu und Ion Theodorescu Sion am 20. November 1924 im Saal der Gewerkschaft der Bildenden Künste in Bukarest.

  • Aceşti români care au făcut Franţa, aceşti francezi care au făcut România”

    Aceşti români care au făcut Franţa, aceşti francezi care au făcut România”

    După
    patru luni de evenimente prin care țara noastră a dezvăluit Franței o imagine
    inedită, creativă și inovatoare, Sezonul România – Franța a fost inaugurat pe
    18 aprilie în România, urmând să se desfăşoare în peste 30 de orașe.
    Expoziţiile Dessine-moi la guerre. 1914 – 2014: desene din presă despre
    conflictele secolelor XX şi XXI (deschisă la Muzeul Naţional de Istorie a României),
    Eli Lotar (1905-1969) (deschisă la Muzeul Colecţiilor de Artă, în colaborare
    cu Muzeul Naţional al Literaturii (MNLR), Aceşti români care au făcut Franţa,
    aceşti francezi care au făcut România (pe gardul MNAR), Specii de spaţii
    (lucrările de artă din colecţia de artă contemporană Société Générale de la Muzeul
    Naţional de Artă a României) sunt câteva dintre evenimentele care au deschis
    sezonul România – Franța la Bucureşti.

    Am vorbit cu Marcela Feraru, curatorul
    expoziţiei Românii care au făcut Franța, francezii care au făcut România – 100
    de ani de intimitate despre acest proiect care şi-a propus să readucă în
    atenţie opera scriitorilor, oamenilor de știință, artiștilor, actorilor,
    muzicienilor, arhitecților sau compozitorilor care au țesut legături
    indestructibile între Franța și România. Românii care au făcut Franța,
    francezii care au făcut România – 100 de ani de intimitate este o expoziție
    pedagogică (fotografie și text) reprezentând marile personalități române din
    Franța și franceze din România care, de-a lungul istoriei, au participat la
    construcția și strălucirea culturală a celor două țări. Expoziția retrasează
    prezența marilor personalități române în Franța și franceze în România.
    Intenția proiectului este aceea de a pune în lumină opera scriitorilor,
    oamenilor de știință, artiștilor, actorilor, muzicienilor, arhitecților sau
    compozitorilor care au reușit să construiască legături indestructibile între
    Franța și România. Elena Văcărescu, Sarmiza Bilcescu, Ion Cantacuzino,
    Constantin Brâncuși, Anna de Noaille, Martha Bibescu, George Enescu, Elvira
    Popescu, Tristan Tzara, Benjamin Fondane, Emil Cioran, Eugen Ionesco, Mircea
    Eliade, Sergiu Celibidache, Virgil Gheorghiu, Horia Damian, Ștefan Lupașcu,
    Henri Coandă sunt câteva dintre numele
    care au reușit să creeze această legătură.

    Marcela Feraru, curatorul expoziției
    Românii care au făcut Franța, francezii care au făcut România – 100 de ani de
    intimitate. Foarte greu am făcut această selecţie şi
    am regretat foarte tare de fiecare dată când a trebuit să las deoparte o
    personalitate. Pentru că a trebuit să mă limitez la cincisprezece personalităţi
    române şi cincisprezece personalităţi franceze, iar dacă vorbim de românii care
    au venit şi au creat în Franţa, numărul lor este impresionant. Astfel că până
    la urmă am fost constrânsă de acest număr şi am vrut neapărat să prezint şi câteva
    femei care şi-au pus amprenta asupra culturii franceze, chiar dacă unele dintre
    ele nu mai sunt astăzi atât de cunoscute. De exemplu, Sarmiza Bilcescu, prima
    femeie avocat din lume, care a obținut licența în drept la Universitatea din
    Paris și prima femeie din lume cu un doctorat în drept. De asemenea,
    scriitoarea română stabilită în Franța, Elena Văcărescu, Anna de Noailles,
    scriitoare și poetă franceză de origine română.

    Cine mai știe în România că fața actuală a Bucureștiului se
    datorează marilor arhitecți francezi – de la Ateneul Român la sediul Băncii
    naționale sau a Politehnicii? Că unirea principatelor și crearea instituțiilor
    moderne ale tinerei Românii i se datorează împăratului francezilor, Napoleon al
    III-lea? Sau că generația pașoptistă a fost educată, la Paris, de Edgar Quinet
    și Jules Michelet, care au scris minunate cărți consacrate României?… Cioran,
    Eliade, Brâncuși. Toata lumea cunoaște aceste nume, dar câți știu în Franța că
    aceștia sunt români? Cine își mai amintește ca Dadaismul a fost creat de un
    român, Tristan Tzara? Că motorul cu reacție a fost inventat de un alt român,
    Henri Coandă?

    Marcela Feraru, curatorul expoziției Românii care au făcut
    Franța, francezii care au făcut România – 100 de ani de intimitate. Elvira Popescu, una dintre marile actriţe, spre sfârşitul vieţii
    directoare directoare la Théâtre Marigny și Théâtre de Paris, îşi cultiva
    accentul românesc, care îi dădea un farmec aparte şi care o făcea şi mai
    îndrăgită de publicul francez. Ştim cu toţii că, din păcate, situaţia s-a
    degradat în perioada comunistă şi în anii care au urmat Revoluţiei. Dar de
    câţiva ani tot mai mulţi români au venit aici, români care muncesc uneori şapte
    zile pe săptămână, unii dintre ei în construcţii, alţii făcând menajul, dar şi
    foarte mulţi intelectuali, arhitecţi, medici. Marea comunitate a medicilor
    români din Franţa a devenit o comunitate atât de numeroasă, încât o depăşeşte
    pe cea a medicilor francofoni.

    Expoziția
    Aceşti români care au făcut Franţa, aceşti francezi care au făcut România,
    prezentată pe grilajele Muzeului Național de Artă al României, merge în
    întâmpinarea publicului. Este prezentată în trei limbi – română, franceză și
    engleză – pentru a fi accesibilă tuturor.

  • Dada Data

    Dada Data

    C’est de microbes que nous allons vous entretenir aujourd’hui. De ces microbes vierges, dont parlait Tristan Tzara, qui s’attaquent au conventionnalisme social, qui déconstruisent et cassent les règles et les formes que nous avons frappées dans du marbre, au fil des siècles. Pour faire court, nous allons parler de Dada, tout en limitant les chutes dans l’histoire et en nous intéressant aux nouveaux Dadaïstes hi-tech, hyper connectés et tout aussi rebelles. Et ce parce qu’à l’occasion du centenaire du Cabaret Voltaire de Zurich et du mouvement Dada, une plate-forme numérique internationale, Dada-Data, tente de bousculer les habitudes des internautes et d’ébranler sinon de refaire les points d’ancrage de la Toile, telle que nous la connaissons et nous l’envisageons de nos jours. Ses créateurs sont arrivés en Roumanie, pour lancer la version en roumain de ce dépôt d’outils, de cet anti-musée digital, disponible déjà en allemand, anglais, français et italien. Ces Dadaïstes nouvelle génération se trouvent, ces jours-ci à Cluj, la ville la plus jeune, avec la population étudiante la plus francophone et cosmopolite de Roumanie. Ils nous ont rejoints ici, à Radio Roumanie Cluj, qui nous accueille, une fois de plus, généreusement pour ce direct. Au 21e siècle, Dada, c’est quoi et surtout c’est qui? Réponse avec Anita
    Hugi, journaliste et productrice de documentaires suisse, David Dufresne,
    journaliste et réalisateur français et Stefana Pop-Curseu, directrice artistique du Théâtre National de
    Cluj, également metteur en scène et chargée de cours à l’Université
    Babes-Bolyai de Cluj.

  • Jubiläumsausstellung: 100 Jahre Dadaismus

    Jubiläumsausstellung: 100 Jahre Dadaismus

    Dieses Jahr feiert die Kulturwelt 100 Jahre Dadaismus — aus diesem Anlass wurde neulich im Bukarester Kulturzentrum ARCUB die Ausstellung TZARA.DADA.ETC. eröffnet. Der Kunsthistoriker Erwin Kessler stellte die Ausstellung mit Stücken aus der Sammlung der Familie Emilian Radu zusammen. Es handelt sich um die wichtigste Retrospektive mit Kreationen und Publikationen des dadaistischen Schriftstellers Tristan Tzara in Rumänien. Gleichzeitig ist die Ausstellung TZARA.DADA.ETC. die erste Ausstellung weltweit, die einen Gro‎ßteil der Erstausgaben von Tzaras Werken mit Illustrationen von wichtigen internationalen Künstlern präsentiert. Die Ausstellung ist auch eine Hommage an die Eröffnung des Cabarets Voltaire und die Geburt der Dada-Bewegung am 5. Februar 1916 in Zürich. Zu den wichtigsten Dada-Texten von Tristan Tzara zählen La Première Aventure céleste de Monsieur Antipyrine“ (Das erste himmlische Abenteuer des Herrn Antipyrine“), von 1916 und Vingt-cinq poèmes“ (25 Dichtungen“) von 1918 sowie die Manifeste der Dada-Bewegung: Sept manifestes Dada“ (Sieben Dada-Manifeste“) von 1924. Weitere Werke von Tristan Tzara, die besichtigt werden können, sind LHomme approximatif“ (Der ungefähre Mensch“) von 1931, Parler seul“ (Selbstgespräche“) von 1950 und La Face intérieure“ (Die innere Seite“) von 1953. Erwin Kessler, der Kurator der Ausstellung TZARA.DADA.ETC., mit weiteren Details:



    Es ist schon etwas Besonderes, dass ein junger Mann aus Rumänien, der in November 1915 Bukarest verlässt, am 5. Februar 1916 die gro‎ße Bühne der internationalen Kunst und Kultur betritt und eine neue Kulturbewegung mitbegründet. Das ist auch die These unserer Ausstellung, nämlich, dass Anfang 1916 der Dadaismus in einem Inspirationsmahlstrom entstand, und dass die aus Rumänien stammenden Schriftsteller und Künstler Tristan Tzara, Marcel Iancu und Arthur Segal in einem unglaublichen Wirbel die Dada-Bewegung geschaffen haben. Die Ausstellung im Bukarester Kulturzentrum ARCUB präsentiert etwa 100 Stücke aus der Sammlung Emilian Radu. Der Bukarester Sammler Emilian Radu hat in den letzten Jahren viel Mühe und viel Geld aufgeopfert, um zahlreiche Dokumente über Tristan Tzara und die Dada-Bewegung zusammenzustellen. Das sind einmalige Originalstücke — viele davon wurden noch nie öffentlich gezeigt, auch wenn sie für den Dadaismus von gro‎ßer Bedeutung sind. Ein relevantes Beispiel wäre ein Brief von Tristan Tzara an André Breton aus dem Jahr 1919. Es ist ein enorm wichtiger Brief, den Tzara auf einem zerrissenen Blatt aus seinem ersten Buch, »25 Dichtungen«, geschrieben hat. In diesem Brief arrangiert er seine Reise nach Paris und somit die Umsiedlung der Dada-Bewegung von Zürich nach Paris.“




    Auf dem Gipfel seines Erfolges beschlie‎ßt Tristan Tzara, sich vom öffentlichen Leben zurückzuziehen. In einem Interview mit seinem Freund Ilarie Voronca für die bekannte Avantgarde-Publikation Integral“ sagte Tristan Tzara: Ich schreibe, um Menschen zu entdecken. Und ich habe in der Tat Menschen entdeckt, aber diese Menschen enttäuschten mich so sehr, dass dieser Beweggrund wie der Raureif aus meinem Horizont, aus meinem Interesse verschwunden ist. Die Tatsache aber, dass ich heute noch das Objekt meines Interesses doch als meiner Aufmerksamkeit würdig betrachte, macht mich noch viel trauriger. Es ist mir endlich klar geworden, dass die anderen nur schrieben, wenn nicht unbedingt um auf die soziale Leiter hochzuklettern, dann mindestens um in die Bank ihrer Beziehungen ein Anlagekonto zu machen, welches ihnen eines Tages das Tor einer Akademie aufmacht, die mir nichts bedeutet. Ich schreibe weiter für mich selbst, und weil ich keine Menschen finde, suche ich ständig nach mir selbst. Im Gegenteil zu den verbreiteten falschen Gerüchten, laut denen Dada durch den Rücktritt einiger Individuen gestorben wäre, bin ich derjenige, der Dada absichtlich getötet hat, weil ich der Ansicht war, dass der damalige Zustand der individuellen Freiheit letzten Endes sich in einen kollektiven Zustand verwandelt hatte, und dass die verschiedenen ‚Präsidenten‘ angefangen hatten, ähnlich zu fühlen und ähnlich zu denken. Und nichts ist mir unsympathischer als die Gehirnfaulheit, welche die individuellen Bewegungen vernichtet, sich dem Wahnsinn nähert und gegen das allgemeine Interesse verstö‎ßt.“ Hören wir noch einmal Erwin Kessler, den Kurator der Ausstellung TZARA.DADA.ETC.:



    Tristan Tzara war in der Tat extrem enttäuscht, und in Bezug auf diese Enttäuschung kann ich Ihnen einen weiteren Brief aus dieser Sammlung und implizit aus dieser Ausstellung zeigen. Es ist ein Schriftstück von Tristan Tzara an einen Angestellten des französischen Pressebüros, welcher Dokumentation über den Dadaismus zusammenstellte. Als dieser Angestellte ihm 1928 eine Akte über Dada schickte, antwortete Tristan Tzara voller Traurigkeit, er möchte nichts mehr über Dada und Dadaismus erhalten, sondern nur Dokumentation über sich selbst. Nach dieser tiefen Enttäuschung hatte er sich vom Dadaismus, seiner eigenen Kreation, getrennt. Dadaismus war eigentlich eine Unternehmung gewesen — eine Unternehmung zur Bezugsherstellung, zur Kommunikation, zur Publikation, eine einmalige soziale und politische Unternehmung. Indem ich diese Unternehmung verfolgte, entdeckte ich den echten Tristan Tzara. Ich habe ihn nicht jetzt, neulich, entdeckt — seit etwa sechs Jahren recherchiere ich über Tristan Tzara, ich lese über ihn und stelle Dokumentationen über sein Leben und Werk zusammen, ich habe mehrere Studien über Tristan Tzara veröffentlicht, einschlie‎ßlich im Ausland, in den USA. Ich schrieb über seine Fähigkeit, aus dem Nichts eine kulturelle Bewegung von au‎ßergewöhnlichem Ausma‎ß zu schaffen. Zurzeit ist der Neodadaismus eine wichtige Strömung mit einem bedeutenden Beitrag zur Gegenwartskunst.“




    Die Ausstellung TZARA. DADA. ETC., die in Bukarest bis Ende April zu besichtigen ist, präsentiert Originalwerke, Graphiken von berühmten Avantgarde-Künstlern wie André Breton, Pablo Picasso, Henri Matisse, Joan Miró, Sonia Delaunay, Max Ernst, Alberto Giacometti, Yves Tanguy, Jean Arp und Marcel Iancu, Erstauflagen von Werken wichtiger Avantgarde-Autoren und historische Avantgarde-Publikationen, Plakate über Dada-Aktionen und Veranstaltungen der Zwischenkriegszeit sowie eine beeindruckende Sammlung mit Fotoaufnahmen, die Tristan Tzara in allen Etappen seines Lebens darstellen. Die Ausstellung TZARA. DADA. ETC. gehört zu den Kulturevents, die anlässlich der Kandidatur der rumänischen Hauptstadt Bukarest als Europäische Hauptstadt 2021 vom Bukarester Kulturzentrum ARCUB organisiert werden.

  • 100 ans de dadaïsme

    100 ans de dadaïsme

    ARCUB – le Centre culturel de la municipalité de Bucarest, situé rue Gabroveni, dans le centre historique de la capitale roumaine, accueille une exposition consacrée au centenaire du mouvement Dada. Intitulée TZARA.DADA.ETC et réalisée par Erwin Kessler, elle comporte des ouvrages puisés dans la collection de la famille Emilian Radu. Cette rétrospective des créations et des publications de Tristan Tzara, la plus ample jamais organisée en Roumanie, est également la première exposition à l’échelle internationale à présenter une bonne partie des éditions princeps des recueils de poésies de Tzara.

    L’événement marque aussi l’inauguration du Cabaret Voltaire et la naissance du mouvement Dada à Zurich, le 5 février 1916. Parmi les textes dadaïstes les plus connus signés par Tristan Tzara, il convient de mentionner « La première aventure céleste de monsieur Antipyrine » (1916), « Vingt-cinq poèmes » (1918), ainsi que les manifestes du mouvement, intitulés « Sept manifestes Dada » (1924). Les ouvrages de la maturité commencent par « L’homme approximatif (1931) et continuent avec « Parler seul » (1950); et « La face intérieure » (1953).

    Erwin Kessler, commissaire de l’exposition TZARA.DADA.ETC.: « Ce n’est pas peu de chose qu’un jeune homme, parti de Bucarest en novembre 1915, ait vite fait de surgir sur la scène international de l’art, plus précisément le 5 février 1916. C’est là l’idée maîtresse de l’exposition, à savoir le fait que le dadaïsme a été le fruit d’une inspiration fulgurante. Début 1916, emportés par un élan créateur extraordinaire, Tristan Tzara, Marcel Iancu et Arthur Segal, tous les trois originaires de Roumanie, allaient jeter les bases du dadaïsme. L’exposition accueillie par ARCUB présente une centaine d’objets appartenant à Emilian Radu, un collectionneur bucarestois qui, depuis plusieurs années déjà, mène un travail minutieux et fort coûteux consistant à rassembler des objets témoignant de la vie de Tristan Tzara et du mouvement dada. Certains d’entre eux sont uniques et n’ont jamais été exposés, malgré leur importance. C’est le cas par exemple d’une lettre de Tristan Tzara adressée à André Breton, en juillet 1919. Dans cette lettre, écrite sur une page déchirée de son premier livre, Vingt-cinq poèmes, il est question des arrangements nécessaires pour que le poète qui venait de Zurich emménage à Paris. »

    Parvenu au sommet de sa gloire, Tristan Tzara décide de se retirer de la vie publique. Voici ce qu’il déclarait dans une interview accordée à son ami roumain Ilarie Voronca, journaliste à la revue d’avant-garde « Intégral »: «J’écris pour découvrir des gens. J’ai découvert des gens, mais ils m’ont déçu au point de faire complètement disparaître de mes préoccupations cette raison d’écrire, qui s’est volatilisée comme la brume. Le fait que l’objet de ma désillusion persiste encore ne fait qu’accroître ma tristesse. J’ai finalement réalisé que l’écriture était pour les autres sinon un tremplin social, du moins le moyen de se faire des relations, lesquelles pourraient un jour leur ouvrir la porte d’une Académie, ce dont je n’ai jamais eu cure. Je continue à écrire pour moi-même, et n’ayant pas trouvé d’autres personnes, je me cherche constamment. Contrairement aux rumeurs fausses, selon lesquelles Dada serait mort par la démission de plusieurs individus, c’est moi-même qui ai tué Dada, de manière volontaire, car j’ai considéré qu’un état de liberté individuelle était devenu en fin de compte un état collectif et que ses différents «présidents» commençaient à sentir et à penser de la même manière. Or, je ne trouve rien de plus antipathique que la paresse cérébrale qui annihile les mouvements individuels, approchant la folie et contrevenant à l’intérêt général ».

    Erwin Kessler, le créateur de l’exposition Tzara.Dada.Etc explique ces propos: «Effectivement, il a été extrêmement déçu. A propos de cette déception, je voudrais mentionner une autre lettre extraordinaire de cette collection et donc de notre exposition, un texte adressé par Tristan Tzara à un pauvre bureaucrate d’un bureau français de presse qui était en train de réunir des documents sur le dadaïsme. Lorsqu’en 1928, le fonctionnaire en question lui envoie un dossier sur Dada, Tristan Tzara lui répond avec beaucoup de tristesse qu’il ne veut plus rien recevoir sur le dadaïsme, à l’exception des documents portant sur lui-même. A cause de cette déception, il s’était séparé du dadaïsme. Parce que le dadaïsme était une entreprise de relations, de communication, de publications, une entreprise sociale et politique unique en fait. Et c’est au cours de cette entreprise, c’est en la suivant, que j’ai découvert Tristan Tzara. Je travaille sur ce sujet depuis 5 ou 6 ans, je fais des recherches, je lis sur Tristan Tzara. J’ai publié plusieurs textes sur lui, y compris aux Etats Unis, notamment sur sa capacité de créer à partir de zéro un courant d’une ampleur extraordinaire. Et pour cause : à l’heure actuelle le néo-dadaïsme est un des courants qui contribue à l’art contemporain».

    Ouverte à Bucarest jusqu’à la fin avril, l’exposition Tzara.Dada.Etc réunit des oeuvres graphiques originales signées par des avant-gardistes célèbres tels qu’André Breton, Pablo Picasso, Henri Matisse, Joan Miró, Sonia Delaunay, Max Ernst, Alberto Giacometti, Yves Tanguy, Jean Arp et Marcel Iancu. S’y ajoutent livres d’artiste et publications avant-gardistes historiques, affiches de manifestations dadaïstes de l’entre-deux-guerres, ainsi qu’une collection impressionnante de photographies d’époque représentant Tristan Tzara dans toutes les étapes de sa vie. Notons pour terminer que cette exposition fait partie des événements consacrés à la candidature de Bucarest au titre de Capitale européenne de la culture 2021, une démarche initiée et coordonnée par le centre culturel de la Municipalité de la capitale, ARCUB. (Trad. Mariana Tudose, Valentina Beleavski)

  • 100 años de dadaísmo

    100 años de dadaísmo


    El dadaísmo cumple 100 años. Para celebrar este acontecimiento, el Centro Cultural del Municipio de Bucarest (ARCUB) ha inaugurado una exposición en su sede ubicada en la calle Gabroveni, en el barrio viejo de la capital rumana. La exposición TZARA.DADA.ETC, realizada por Erwin Kessler, presenta obras que pertenecen a la colección de la familia Emilian Radu y representa la más importante retrospectiva que se ha organizado en Rumanía con las creaciones publicadas por Tristán Tzara.



    Además, esta es la primera exposición internacional que presenta una gran parte de la primera edición de la obra poética de Tzara, ilustrada por conocidos artistas de todo el mundo. El acontecimiento también pretende celebrar la apertura del Cabaret Voltaire y la creación del movimiento Dadá en Zürich, el 5 de febrero de 1916. Entre los más conocidos textos dadaístas firmados por Tristán Tzara figuran La Première Aventure céleste de Monsieur Antipyrine (1916; La primera aventura celestial del señor Antipyrine) y Vingt-cinq poèmes (1918; Veinticinco poemas), así como los manifiestos del movimiento: Sept manifestes Dada (1924; Siete manifiestos Dadá). Sus creaciones maduras incluyen LHomme approximatif (1931; El hombre aproximativo), Parler seul (1950; Hablando solo) y La Face intérieure (1953; La cara interior). Erwin Kessler, el organizador de la exposición TZARA.DADA.ETC.



    Cabe destacar que un joven, que salió de Bucarest en noviembre de 1915, llegó a ser, el 5 de febrero de 1916, el fundador de un importante movimiento del arte mundial. Esta es la esencia de nuestra exposición: el dadaísmo fue creado en medio de un brote de inspiración a principios de 1916, y Tristán Tzara junto con Marcel Iancu y Arthur Segal, todos oriundos de Rumanía, de Bucarest, son los fundadores de este movimiento. La exposición inaugurada por ARCUB incluye casi 100 piezas de la colección Emilian Radu, un coleccionista de Bucarest que dedicó sus últimos años a esta minuciosa y cara actividad de elaborar una amplia colección dedicada a Tristan Tzara y al DADÁ. Son piezas de gran valor, con algunas que nunca han sido presentadas al público internacional, aunque todas son muy importantes, por ejemplo la carta enviada por Tristán Tzara a André Breton en julio de 1919, una carta de gran relevancia escrita en una hoja de su primer libro titulado, ”Veinticinco poemas”. En esta carta decía que iba a trasladar el dadaísmo, de Zurich a París.”



    tzara-jeune.jpg


    Tristan Tzara, joven



    En plena gloria, Tristán Tzara decide retirarse de la vida pública. En una entrevista concedida a su amigo de Brăila, Ilarie Voronca, y publicada por la conocida revista de la vanguardia “Integral”, Tristán Tzara confesaba:


    ”Escribo para descubrir gente. Y sí, he descubierto gente, pero que me han decepcionado mucho, de forma que esta razón ha desaparecido, como la bruma, de mi vida, de mis preocupaciones. El hecho de que el motivo de mi decepción sigue siendo un elemento que me parece digno de atención, no hace más que aumentar mi tristeza. Por fin me he dado cuenta que otros escriben para progresar en la sociedad, o por lo menos para crearse un depósito en su banco de relaciones que algún día les abrirá las puertas de una Academia que a mí poco me importa. Sigo escribiendo para mí mismo, incluso para el presente y como no encuentro a otras personas, sigo buscándome a mí mismo. Al contrario de los falsos rumores, sobre la supuesta muerte del Dadá tras la dimisión de algunas personas, yo soy el que ha matado al Dadá, por mi propia voluntad, porque pensé que un estado de libertad individual se había convertido en un estado colectivo y que varios ”presidentes” habían comenzado a sentir y pensar de manera idéntica. Pues nada me es más antipático que la pereza cerebral que anula los movimientos individuales, acercándose a la locura y oponiéndose al interés general.” .


    Erwin Kessler:



    Me quedé muy decepcionado y aquí les puedo poner el ejemplo de otra carta que figura en esta colección, y que fue enviada por Tristán Tzara a un funcionario de la oficina de prensa francesa, que recogía documentos sobre el dadaísmo. En 1928, este funcionario le envió un expediente sobre el DADÁ, y Tristán Tzara le contestó que ya no quería recibir nada sobre el DADÁ y el dadaísmo. A causa de esta decepción, había renunciado al dadaísmo, a su creación. Porque el dadaísmo ha sido una acción destinada a las relaciones, la comunicación y la publicación, un acto social y político singular. Al investigar esta acción he descubierto a Tristán Tzara. Pero no lo he descubierto ahora, sino que llevo 5 o 6 años trabajando en esto, buscando documentos e información sobre Tristán Tzara, e incluso tengo libros publicados en el extranjero, en EE. UU. sobre su capacidad de crear de la nada un movimiento de gran amplitud. Porque ahora el neodadaísmo es una de las principales corrientes en el arte contemporáneo.”



    janco-portrait-tzara-1919.jpg


    Retrato de Tzara realizado por Marel Iancu



    La exposición TZARA. DADA. ETC, abierta en Bucarest hasta finales del mes de abril, presenta obras originales de gráfica firmadas por vanguardistas famosos como André Breton, Pablo Picasso, Henri Matisse, Joan Miró, Sonia Delaunay, Max Ernst, Alberto Giacometti, Yves Tanguy, Jean Arp y Marcel Iancu, libros y publicaciones históricas, carteles de acontecimientos dadaístas de entreguerras, así como una impresionante colección de fotos de la época de Tristán Tzara. La exposición forma parte de la serie de actos festivos organizados bajo el lema Bucarest, candidata al título de Capital Cultural Europea en 2021, actos iniciados y coordinados por ARCUB.




    (Versión española: Simona Sarbescu)




  • DADA di una sută di an’i

    DADA di una sută di an’i

    Tru limba română, DA easti spunearea afirmativă. Spunearea a l’ei ma multi ori arada u anvartuseadza afirmaţia. DADA, tra tuta dun’eaua, spuni ti una minari artistică di avangardă, prota, pan tru soni, dit singirlu a minarlor cu una limbidzami programatică, aca DADA ş-pripusi ti arada tamam ixichea di arada. Dzuua di amintari ufitiala a minaril’ei DADA easti 5 di scurtu 1916, aoa si un secol, dimec. Atumtea s-tanu protlu spectacol la Cabaret Voltaire di Zurich, nifaptu iuva altu loc, altaoara, nonconformistu, provocator. Tru Europa, primlu polim mondial fătea mintireasi di doi an’i, chiro tru cari tru Elveţia neutră s-avea dunată oamin’i cari vrea s-ascapa dit aestă nibunil’e. Anamisa di el’i eara Tristan Tzara şi Marcel Iancu, tiniri studenţa cari aveau să s-minteasca di prota tru man’ifestărli di la Cabaret Voltaire.




    Tu ahuhrita, cafi un adra ti stea şi cata cu ti avea vnita di acasă. La niti 20 di an’i, Tristan Tzara avea, una experienţă salami a publicaţiilor di avangardă dit România, ntra cari cari şi cunuscuta fimirida Contemporanul”. Spectacolili DADA avea di tuti: Tristan Tzara alidzea poezii româneşti di avangardă, tuţ s-nvistea cât cama ti ciudie, s-cânta, s-giuca, s-fătea poeme simultane”, cu participarea a atilor mintit tru aestă priota minari di anvagardă artistică dit Europa secolului XX. Minarea DADA fu dit ahurhita, contra a minduaril’ei anvicl’ita cari ţanea dun’eaua nica tru concepţii dit Eta di Mesi, hazari ti polim, ti curban’i, di inegalităţ. Fu, dit ahurhita, una revoluţie tru minduearea artistică, tru cultură şi tru societatea umană.




    Nica dit 1916, sum cumandusearea al Tristan Tzara, DADA-ismul s-araspandeasti pisti tut tru lumi şi creadză platforma pi cari iesu tru videala ş-alte pripuniri artistiti di avangardă. Suntu multi moeabet mutrindalui aradatina ti numa a minaril’ei DADA, catacum şi a numal’ei al Tristan Tzara, Samuel Rosenstock, după tertificatul di aminatri, aoa si 120 di an’i, Moineşti. Cându a agiumsi Zurich eara cu numa Tristan Tzara, ama ninti avea bagata semnul Samyro, adăuvgandalui paranuma a lui, Samy, un ro” di la România. Tristan isi tru migdani ca una accentuare a negaril’ei şi bas a nihilismului, a deapoa Tzara yini limbid dit zborlu ţară”, alaxindalui atel ro” dit pseudonimele di ma nainti.




    Francofon tra tuta bana, Tzara s-forma tru minarea di avangardă dit Bucureşti, iara protili evoluţii pi scena di la Cabaret Voltaire eara tru limba română. Ase, dăm pan di mardzina pistusini şi ti originea româneasca a numal’ei DADA a protal’ei minari culturala di avangardă. Di alta parti, român’il’i — plasticieni, scriitori, filosofi, dansatori — s-ved ahanda/ vartos tru avangardă, cabaia tru România interbelică, ama şi Paris şi tru alte capitali a curentului. Tora tuti aesti reprezintă momente ahoryea dit istoria a cultural’ei, creaţia di avangardă şi tut ti ţani di aesta şi di marl’i avangardişti suntu căftati şi ancupărate la pahadz mari, suntu tsanuti ti videari tru muzee şi parastisiti tru expoziţii eveniment.




    Tora ma ninti, tu Muzeulu di artă dit Strasbourg s-dizvarti una impresionantă expoziţie ndreapta tra Tristan Tzara ş-ti minarea DADA-ista. Eara parastisiti documente, caduri, cărţa, picturi şi diseamni, sculpturi di autor ica dit Africa şi Ocean’ia. Eali zburascu ti kirolu si sotl’i dit România, di momentul Zurich di aoa si una eta, di amintarea si criştearea cata infinit a DADA-l’ei, di perioada pariziană, di poemlu a lui Omlu aproximativ”. Nvitam di Ion Vinea şi Saşa Pană, di Arthur Segal şi Marcel Iancu, di Jacques G. Costin şi Jacques Herold, di Brâncuşi işisi, di Victor Brauner, Jules Pearahim, di Urmuz, Ionesco şi Cioran.




    Angrapsearea: Marius Tiţa


    Armanipsearea: Tascu Lala


  • DADA de o sută de ani

    DADA de o sută de ani

    În limba română, DA
    este exclamaţia afirmativă. Repetarea ei întăreşte afirmaţia. DADA, pentru
    întreaga omenire, înseamnă o mişcare artistică de avangardă, prima, de fapt,
    din seria mişcărilor cu o coerenţă programatică, deşi DADA şi-a proclamat drept
    regulă tocmai lipsa de reguli. Data de naştere oficială a mişcării DADA este 5
    februarie 1916, acum un secol, aşadar. Atunci a avut loc primul spectacol la
    Cabaret Voltaire din Zurich, nemaîntâlnit, nonconformist, provocator.

    În
    Europa, primul război mondial făcea ravagii de doi ani, în timp ce în Elveţia
    neutră se adunaseră oameni care voiau să scape din această nebunie. Printre ei
    se aflau Tristan Tzara şi Marcel Iancu, tineri studenţi care aveau să se
    implice din prima clipă în manifestările de la Cabaret Voltaire. La început,
    fiecare făcea ce ştia şi cam cu ce venise de acasă. La nici 20 de ani, Tristan
    Tzara avea, deja, o experienţă serioasă a publicaţiilor de avangardă din
    România, printre care şi celebra Contimporanul. Spectacolele DADA cuprindeau
    de toate: Tristan Tzara recita poezii româneşti de avangardă, toţi se îmbrăcau
    cât mai straniu, se cânta, se dansa, se făceau poeme simultane, cu
    participarea celor implicaţi în aceasă primă mişcare de anvagardă artistică din
    Europa secolului XX.Mişcarea DADA a fost, de la început, împotriva gândirii
    învechite care ţinea omenirea încă în concepţii de Ev Mediu, gata de război, de
    suferinţe, de inegalităţi. A fost, de la început, o revoluţie în gândirea
    artistică, în cultură şi în societatea umană.

    Încă din 1916, sub conducerea lui
    Tristan Tzara, DADA-ismul se răspândeşte peste tot în lume şi crează platforma
    pe care apar şi alte propuneri artistice de avangardă. Sunt multe discuţii
    privind originea denumirii mişcării DADA, precum şi a numelui lui Tristan Tzara,
    Samuel Rosenstock, după certificatul de naştere, acum 120 de ani, la Moineşti.
    Când a ajuns la Zurich era deja Tristan Tzara, dar înainte semnase Samyro,
    adăugând la diminutivul său, Samy, un ro de la România. Tristan a apărut ca o
    accentuare a negării şi chiar a nihilismului, iar Tzara vine clar din cuvântul
    ţară, înlocuind acel ro din pseudonimele anterioare. Francofon pentru
    întreaga viaţă, Tzara s-a format în mişcarea de avangardă din Bucureşti, iar
    primele evoluţii pe scena de la Cabaret Voltaire erau în limba română. Astfel,
    dăm credit deplin şi originii româneşti a denumirii DADA a primei mişcări
    culturale de avangardă. De altfel, românii – plasticieni, scriitori, filosofi,
    dansatori – se regăsesc puternic în avangardă, foarte mult în România interbelică,
    dar şi la Paris şi în alte capitale ale curentului. Acum toate acestea
    reprezintă momente aparte ale istoriei culturii, creaţia de avangardă şi tot ce
    ţine de aceasta şi de marii avangardişti sunt căutate şi cumpărate la preţuri
    mari, sunt păstrate în muzee şi prezentate în expoziţii eveniment.

    Recent, la
    Muzeul de artă din Strasbourg s-a desfăşurat o impresionantă expoziţie dedicată
    lui Tristan Tzara şi mişcării DADA-iste. Au fost prezentate documente,
    fotografii, cărţi, picturi şi desene, sculpturi de autor sau din Africa şi
    Oceania. Ele vorbesc de vremurile şi prietenii din România, de momentul Zurich
    de acum un secol, de naşterea şi creşterea spre infinit a DADA, de perioada
    pariziană, de poemul său Omul aproximativ. Aflăm de Ion Vinea şi Saşa Pană,
    de Arthur Segal şi Marcel Iancu, de Jacques G. Costin şi Jacques Herold, de
    Brâncuşi însuşi, de Victor Brauner, Jules Perahim, de Urmuz, Ionesco şi Cioran.

  • TZARA. DADA. ETC.

    TZARA. DADA. ETC.

    În perioada 5 februarie – 26 aprilie, ARCUB găzduieşte expoziția TZARA.DADA.ETC., dedicată aniversării a 100 de ani de dadaism, realizată cu lucrări din colecția familiei Emilian Radu.



    Expoziția TZARA.DADA.ETC reprezintă cea mai amplă retrospectivă a creațiilor și publicațiilor lui Tristan Tzara organizată vreodată în România. Este în același timp și prima expoziție la nivel internațional care expune o mare parte din opera poetică de primă ediție a lui Tzara, ilustrată de marii artiști ai lumii cu care a colaborat. Evenimentul celebrează inaugurarea Cabaret Voltaire și nașterea mișcării Dada la Zürich, pe 5 februarie 1916. Sunt prezentate desene și lucrări originale de grafică semnate de avangardiști de faimă universală precum André Breton, Pablo Picasso, Henri Matisse, Joan Miró, Sonia Delaunay, Max Ernst, Alberto Giacometti, Yves Tanguy, Jean Arp și Marcel Iancu, cărți de artist și publicații avangardiste istorice, afișe ale unor manifestări dadaiste interbelice, cât și o colecție impresionantă de fotografii de epocă reprezentându-l pe Tristan Tzara în toate etapele vieții sale. Lucrările prezentate aparțin colecționarului Emilian Radu.



    Expoziţia poate fi vizitată gratuit până pe 26 aprilie 2016, între orele 14:00-22:00, la ARCUB (Str. Lipscani nr. 84-90) şi face parte din seria evenimentelor prilejuite de candidatura orașului București la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021, demers inițiat și coordonat de ARCUB.



    Pe 18 februarie, de la ora 18:00, în cadrul expoziției TZARA. DADA. ETC. Este programată conferința în limba engleză a lui Marius Hentea – Tzara România, care va fi urmată de o dezbatere în limba română moderată de curatorul expoziţiei, Erwin Kessler, despre Tristan Tzara, Dada și România. În debutul dezbaterii va fi lansat catalogul exhaustiv al colecției, editat de ARCUB.