Radio România Internațional

Tag: unire

  • Basarabia şi România

    Basarabia şi România

    Deşi spaţiul public românesc e inflamat de campania electorală pentru prezidenţialele de luna viitoare, centrul Bucureştiul a devenit, duminică, un spaţiu al concordiei. Pentru câteva ore, pasiunile politice interne au fost suspendate, în numele unui obiectiv transpartinic: solidaritate cu Republica Moldova. Peste zece mii de persoane, potrivit organizatorilor, au participat la un marş menit să exprime susţinerea faţă de vocaţia europeană a statului vecin.



    Studenţi şi pensionari, profesori universitari sau muncitori, de dreapta sau de stânga, bucureşteni sau veniţi, special pentru marş, de la Chişinău, manifestanţii consideră că, în actualul context geopolitic, unirea celor doua state este singura soluţie ca Republica Moldova să nu cadă victimă unei agresiuni ruseşti ca aceea declanşată împotriva Ucrainei. A fost a treia ediţie a Marşului pentru Basarabia, manifestare inaugurată în 2012, când s-au comemorat 200 de ani de la prima anexare a acestei provincii româneşti de către Rusia, pe atunci, ţaristă.



    Pe o parte a teritoriului Basarabiei istorice, unită cu România după primul război mondial şi reanexată de Uniunea Sovietică în 1940, a fost creata actuala Republică Moldova, care şi-a proclamat indepedenţa după eşecul puciului neo-bolşevic de la Moscova, din august 1991. “Basarabia e România!” — a fost scandarea cea mai frecventă la marşul de duminică, iar ultimele cercetări sociologice confirmă că opinia e împărtăşită de o parte însemnată a societăţii. Rata cetăţenilor români care se pronunţă pentru Unire a fost tot timpul copleşitoare – între 70 şi 90 de procente.



    Deşi dintotdeauna mai reticenţi, basarabenii par să se fi eliberat progresiv de prejudecăţile antiromâneşti inoculate, în jumătate de secol de ocupaţie, de propaganda sovietică. Potrivit sondajelor din ultimul an, 52%, dintre basarabeni au devenit, la rându-le, favorabili ideii unioniste. Nimeni nu se iluzionează, însă, că Unirea s-ar putea face mâine. Formulă curentă în discursul politicienilor, românii de pe cele două maluri ale Prutului se vor regăsi, cel mai probabil, în cadrul Uniunii Europene.



    Hotărât pro-occidentală, coaliţia guvernamentală tripartită de la Chişinău a promovat, în ultimii cinci ani, reforme profunde, nu de puţine ori dureroase, răsplătite, în vară, de Uniune cu acorduri de asociere şi liber schimb. Dar peste doar o lună şi jumătate, pe 30 noiembrie, vor avea loc alegeri parlamentare, a căror miză e nu doar o politică, ci şi geopolitică. Cotat pe primul loc în sondajele privind intenţiile de vot, partidul comunist pro-moscovit, impenitent şi însetat de revanşă după ce-a pierdut puterea în 2009, ameninţă că, dacă va reveni la guvernare, va întoarce Republica Moldova dinspre Bucureşti şi Bruxelles către Rusia lui Vladimir Putin.

  • Retrospectiva săptămânii 19/01 – 25/01/2014

    Retrospectiva săptămânii 19/01 – 25/01/2014

    Raportul de monitorizare al Comisiei Europene



    Comisia Europeană a dat publicităţii, în prima parte a săptămânii, raportul din cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare (MCV) prin care evaluează, constant, starea justiţiei române. Raportul de anul acesta era cu atât mai aşteptat cu cât ţări ale Uniunii Europene condiţionează de acesta acceptul lor ca România să adere la spaţiul Schengen. Potrivit documentului, România a făcut progrese în numeroase domenii, bilanţul instituţiilor-cheie din domeniul judiciar şi în materie de integritate rămânând pozitiv în pofida unor circumstanţe uneori dificile. Aceeaşi Comisie face, însă, şi recomandări, cu accent pe reforma justiţiei şi combaterea corupţiei. Îşi menţine, totodată, o serie de preocupări cu privire la independenţa justiţiei. Raportul nu este calificat explicit drept pozitiv sau negativ. El trebuie înţeles aşa cum este: s-au făcut progrese în unele domenii şi mai sunt paşi de făcut în altele. Condiţionarea aderării României la Schengen de acest raport — susţine Bucureştiul — este artificială, evaluarea pentru intrarea în Schengen făcându-se exclusiv pe criterii tehnice, pe care România le îndeplineşte.




    Accident aviatic cu implicaţii politice



    Doi morţi, cinci răniţi, demisia ministrului de Interne, Radu Stroe, şi demiteri în eşaloanele de rang secund ale administraţiei de la Bucureşti, un val de declaraţii politice — acesta este tabloul general al accidentului aviatic produs, luni, în vestul României. Un avion de mici dimensiuni, la bordul căruia se aflau medici specializaţi în operaţii de transplant, a aterizat forţat, în condiţii meteo vitrege, într-o zonă împădurită din munţii Apuseni. Pilotul şi o tânără doctoriţă stagiară au murit, copilotul şi patru medici au fost răniţi. Operaţiunile de căutare şi salvare a victimelor au început târziu şi s-au încheiat abia după şapte ore de la producerea accidentului. Primul ajuns la victime nu a fost vreun salvator specializat, ci un pădurar din zonă. Ca urmare, premierul Victor Ponta a declarat că este vorba de un eşec care trebuie să ducă la responsabilităţi personale, la îmbunătăţirea procedurilor şi la un moment de reflecţie asupra modului în care sunt cheltuite resursele publice.




    Misiune economică la Bucureşti



    O misiune comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale se află la Bucureşti până pe 5 februarie într-o misiune de evaluare. Discuţiile cu autorităţile române vizează evoluţiile economice recente, restructurarea şi eficientizarea companiilor cu capital de stat, prioritizarea şi monitorizarea mai strictă a investiţiilor din fonduri publice, controlul arieratelor şi măsuri de compensare a scăderii veniturilor bugetare. În plus, FMI doreşte să se asigure că deficitul bugetar rămâne în ţinta de 2,2% din PIB, convenită în acordul preventiv încheiat cu România în toamna lui 2013. Iniţial, finanţatorii internaţionali trebuiau să vină la Bucureşti în decembrie, însă şi-au amânat vizita după ce preşedintele Traian Băsescu a refuzat să semneze ultima scrisoare de intenţie cu FMI. Şeful statului s-a opus, şi şi-a reafirmat poziţia la întâlnirea cu delegaţia Fondului, unei prevederi privind introducerea a unei accize suplimentare la carburanţi. Creşterea accizei a fost amânată pentru 1 aprilie.




    Sărăcia şi forţa de muncă în Europa



    În cei cinci ani de când îşi face simţită prezenţa şi în Europa, criza economică a netezit calea sărăciei. O analiză a Comisiei Europene pe 2013 arată că şomajul — cel care în unele state ale Uniunii Europene a atins recorduri nedorite — îi preocupă permanent pe responsabilii de la Bruxelles. Nu doar crearea de locuri de muncă este, însă, importantă — spune comisarul pentru afaceri sociale László Andor — ci şi calitatea acestora. Totul depinde de tipul de loc de muncă găsit, de nivelul de salarizare, de numărul de ore lucrate şi de situaţia din familie. În Romania, în 2012, faţă de 2011, riscul sărăciei şi excluziunii a crescut până la 52% în interiorul categoriei de vârstă de până în 18 ani şi până la 40% în categoria 15-62 de ani. Rata şomajului, care nu atinge cote de speriat, s-a redus de la 7,4 la 7%. Dar, deşi majoritatea românilor apţi de muncă au un serviciu, de regulă, ei sunt prost plătiţi.




    Vizita preşedintelui român în Israel şi teritoriile palestiniene



    Pledoaria pentru pace în Orientul Mijlociu a fost leit-motivul discuţiilor pe care preşedintele României, Traian Băsescu, le-a purtat, săptamâna aceasta, cu liderii de la Tel Aviv şi Ramallah, dar şi cu evreii originari din România sau cetăţenii români stabiliţi în teritoriile palestiniene. Aflat într-o vizită oficială în Israel şi teritoriile palestiniene, preşedintele Băsescu le-a spus atât omologului israelian, Shimon Peres, cât şi liderului palestinian, Mahmud Abbas, că România susţine fără rezerve iniţiativa de pace a secretarului american de stat John Kerry. Şeful statului a repetat că pacea e imposibilă fără ca Israelului să-i fie garantată securitatea, dar şi că palestinienii au dreptul la propriul lor stat. Traian Băsescu a recunoscut, de altfel, că este interesat de finalizarea negocierilor de pace şi fiindcă, atât în Israel, cât şi în teritoriile palestiniene, trăiesc foarte mulţi cetăţeni români, pentru a căror soartă Bucureştiul se consideră direct responsabil.




    Unirea Principatelor Române



    Unirea Principatelor Române, Moldova şi Ţara Românească, a fost marcată şi anul acesta, la împlinirea a 155 de ani de la acest moment istoric. Pe 24 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza — ales, cu o saptămâna înainte, domnitor al principatului Moldovei — era votat, în unanimitate, drept suveran şi al Ţării Româneşti şi proclamat domn al Principatelor Unite. Domnia lui Cuza (1859-1866) a pus, prin reformele radicale promovate, temeliile instituţionale ale României moderne. În 1918, procesul de constituire a statului naţional român s-a încheiat prin Unirea cu România a provinciilor istorice cu populaţie majoritar româneasca, aflate, până atunci, sub administraţia imperiilor multinaţionale vecine.

  • De la extaz la agonie şi invers – România în 1918

    De la extaz la agonie şi invers – România în 1918

    Schimbarea raportului de forţe dintre Puterile Centrale şi Antanta în toamna anului 1918 a făcut ca la sfârşitul războiului România să se alfe în tabăra învingătorilor. Răsplata a fost apariţia României Mari prin unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu vechiul Regat al României. Dar acest lucru nu a fost uşor. Până în 1920, elita politică şi societatea în întregul ei au avut de trecut peste obstacolele recunoaşterii internaţionale a noului stat.



    Istoricul Ioan Scurtu a arătat cum a trecut România de la extaz la agonie în anii de război 1916-1918. ”Teoretic, România ar fi trebuit să fie pregătită pentru că ea a intrat în război în 1916, deci după 2 ani de la începerea marii conflagraţii mondiale. Era un interval de timp în care în mod normal ar fi trebuit să fie folosit la înarmare şi la pregătirea armatei, a rezervelor. Din păcate nu a fost aşa. După entuziasmul intrării în război, când ostaşii au plecat pe front cu cântece şi cu flori la arme, aplaudaţi de mulţime ca şi cum ar fi mers la o petrecere, după circa 10 zile a venit dezastrul de la Turtucaia. Atunci oficialităţile române s-au trezit la realitate. A urmat, în noiembrie, retragerea din Transilvania şi, la începutul lunii decembrie, ocuparea capitalei, Bucureşti. A urmat retragerea la Iaşi unde, pe lângă toate greutăţile generate de o prezenţă atât de numeroasă, s-a întâmplat să vină şi holera care a secerat mii şi mii de oameni. Şi, ca şi cum toate acestea nu ar fi fost suficiente, s-a produs şi un accident de cale ferată în care au murit peste 1000 de oameni ca urmare a deraierii unui tren în apropiere de Iaşi.”



    În 1917 însă au venit momentele de glorie când armata română a oprit înaintarea trupelor germane şi austro-ungare la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz. Dar revoluţia bolşevică a provocat capitularea României şi ocuparea ei de către inamic. În ciuda faptului că şi-a pierdut tezaurul în Rusia, a încheiat pacea separată cu adversarii ei, a avut de înfruntat revoluţiile bolşevice din Rusia şi Ungaria, România a fost capabilă să treacă peste aceste mari dificultăţi. Totul s-a datorat unei elite politice vizionare, crede istoricul Ioan Scurtu. ”Toate aceste obstacole au fost depăşite prin faptul că România a avut o clasă politică de valoare. Mă refer, înainte de toate, la Ion I. C. Brătianu, preşedintele PNL, care a fost implicat în evenimente şi a avut un rol important în realizarea Marii Uniri. Atât basarabenii, cât şi bucovineii şi ardelenii au venit la Iaşi cu emisari, înainte de proclamarea Unirii, au discutat cu regele Ferdinand şi cu Ion I. C. Brătianu şi cu alţi politicieni cu privire la modalităţile de a proceda în mobilizarea pentru unire. Ion I. C. Brătianu a condus delegaţia României la Conferinţa de pace de la Paris şi acolo s-a confruntat cu marii politicieni ai vremii, de la preşedintele american Wilson la primul ministru al Marii Britanii. Până la urmă a fost o victorie deoarece prin tratatele de pace din 1919-1920 au fost ratificate actele de unire de la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia.”



    Dar cei doi monarhi ai României, Ferdinand I şi Maria, au fost cei care au mobilizat energiile naţiunii. Ioan Scurtu. ”Regele Ferdinand era german, fusese ofiţer în armata germană. Când în Consiliul de Coroană s-a exprimat opinia pentru intrarea României în război împotriva ţării sale, a familiei sale, el a făcut un act de sacrificiu personal, dar în acelaşi timp un act de mare importanţă pentru România. A existat un schimb de replici cu Petre P. Carp, imediat după Consiliul de Coroană. Carp l-a apostrofat că a uitat că este german şi că nu s-ar fi cuvenit să ia o asemenea decizie. La care regele a răspuns că el ştie prea bine că este german. Dacă interesele ţării mele ar fi fost concordante cu cele ale României”, a spus regele, cu mare bucurie aş fi procedat altfel”. Dar el se considera şi român, rege al românilor, şi a acţionat în interesul ţării în fruntea căreia se afla.



    Sacrificiul naţiunii era şi sacrificiul perechii regale, iar caracterele tari se văd în momentele de maximă dificultate. Istoricul Ioan Scurtu. ”Regina Maria a fost din capul locului adepta intrării României în război alături de Antanta. Ea era englezoaică şi a avut un rol important în a-l convinge pe Ferdinand să facă acest sacrificiu personal, în interesul poporului român. Pe parcurs, regele şi regina au fost în permanenţă alături de români, de armată, de principalii lideri politici. Atunci când s-a pus problema retragerii de la Iaşi la Odesa, pe teritoriul Rusiei, pentru ca nu cumva trupele germane să ocupe întreaga Moldovă, regele Ferdinand a spus că el nu părăseşte teritoriul acestei ţări. La fel a procedat şi Ion I. C. Brătianu. A fost un gest care a mobilizat conştiinţa publică, inclusiv pe unii politicieni care s-au grăbit să plece şi să se cazeze în Ucraina, în oraşe aflate la distanţă de linia frontului.”



    România Mare a fost obiectivul generaţiei de la începutul secolului 20. Un obiectiv care a fost atins de toţi cei care au crezut în el, prin urmarea unor modele şi principii, prin depăşirea emoţiilor şi ezitărilor, printr-o voinţă puternică.