Tag: Vama

  • Jurnal românesc – 24.12.2015

    Jurnal românesc – 24.12.2015

    În România, după parlamentari, şi aleşii locali vor beneficia de pensii speciale. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat recent de Senat şi a fost trimis spre promulgare preşedintelui Klaus Iohannis. Proiectul modifică Legea privind statutul aleşilor locali, iniţiativă legislativă care prevede acordarea pensiilor speciale pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene. Legea prevede acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă pentru cel mult trei mandate, dar nu mai puţin de un mandat. Liberalii au contestat legea şi au spus că nu sunt de acord cu pensii speciale pentru aleşii locali şi au susţinut nevoia unei legi a salarizării unitare pentru bugetari, inclusiv pentru primari. După adoptarea proiectului în Senat, care este for decizional, legea urmează să ajungă la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare.




    Guvernul de la Bucureşti va lua o decizie privind salariul minim pe economie până în 31 decembrie, însă o eventuală majorare trebuie analizată atent pentru a nu face mai mult rău decât bine, afirmă ministrul Muncii, Ana Costea. Ministerul Muncii analizează cele două propuneri convenite de partenerii sociali, în privinţa majorării salariului minim pe economie. Decizia finală va fi luată, în şedinţă de guvern, până la finalul anului, a precizat Ana Costea. Prima propunere le aparţine sindicatelor care cer Guvernului creşterea la 1.200 de lei (266 euro), începând cu 1 ianuarie, cea de a doua este a patronatelor: tot 1.200 de lei, dar cu blocarea impozitării pentru un timp normal de lucru de 8 ore la 1.050 de lei (232 euro) atât cât este în prezent. Ana Costea a prezentat şi obiective ale mandatului său pentru anul viitor. Printre acestea: creşterea ratei de ocupare, protecţia socială a angajaţilor, punerea în aplicare a garanţiei pentru tineret şi transferarea Autorităţii Naţionale pentru Calificări la Ministerul Muncii.




    În aceste zile, în Bucureşti şi în principalele oraşe din România au loc diferite manifestări pentru a marca împlinirea a 26 de ani de la revoluţia anticomunistă din 1989. Luni, Parlamentul de la Bucuresti s-a reunit într-o şedinţă solemnă, iar marţi, slujbe de pomenire a celor care au murit în evenimentele din decembrie 1989 a fost oficiată în toate bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi din străinătate ale Patriarhiei Române. Declanşată în 16 decembrie în Timişoara, în urma unei măsuri abuzive a autorităţilor locale, revolutia s-a extins rapid în toată în România şi a culminat, pe 22 decembrie, la Bucureşti, cu fuga dictatorului Nicolae Ceauşescu. Peste 1.000 de oameni au murit şi aproape 3.400 au fost răniţi între 16 şi 25 decembrie 1989. România rămâne singura ţară din Blocul Estic unde schimbarea regimului s-a făcut violent şi în care conducătorii comunişti au fost executaţi.




    Poliţiştii români de frontieră le recomandă celor care vin în perioada Sărbătorilor de Iarnă în România să tranziteze toate punctele de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor unora dintre acestea. În luna decembrie 2014, frontiera română a fost tranzitată de aproximativ 3 milioane de persoane, din care 2,5 milioane din UE. Aproximativ 1,6 milioane de treceri au fost pe sensul de intrare în ţară. Cele mai tranzitate au fost punctele de trecere a frontierei din vestul ţării şi cele aeroportuare. Astfel, prin punctele de trecere de la frontiera comună româno-ungară au trecut graniţa, în ultima lună a anului trecut, peste 1,4 milioane de persoane. De asemenea, valori ridicate de trafic s-au înregistrat şi prin punctele de trecere aeroportuare, aproximativ 590 de mii de persoane.

  • Aplicație pentru punctele de trecere a frontierei

    Aplicație pentru punctele de trecere a frontierei

    Poliția de frontieră a anunțat o aplicație pentru telefoanele mobile, disponibilă acum pe site-ul instituției, prin care cei intersați pot afla cât timp au de așteptat într-un anumit punct de trecere a frontierei și dacă pot alege o rută alternativă, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă. Traficul s-a dublat în weekend-ul 19-20 decembrie în comparație cu un sfârșit de săptămână normal.


    “426.000 de persoane, dintre care 287.000 de persoane pe sensul de intrare în țară, cele mai tranzitate puncte fiind cele din vestul țării, dar și cele din aeroporturi. Într-un weekend normal, 225.000 de persoane sunt înregistrate la frontieră, din care 111.000 la intrare și 114.000 pe sensul de ieșire”, a declarat ministrul Tobă, citat de Agerpres.


    Cele mai aglomerate au fost punctele de trecere de la frontiera comună româno-ungară, unde au trecut graniţa, în 48 de ore, peste 243.000 persoane, din care 193.200 pe sensul de intrare în ţară. Punctul de trecere Nădlac II a fost cel mai tranzitat, cu circa 16.000 de vehicule, respectiv, 54.000 de persoane.


    De asemenea, ministerul a suplimentat numărul polițiștilor de frontieră de la 2.578 pe tură într-o zi normală, la 3.324 de polițiști de frontier, fiind “numărul maxim de polițiști de frontieră care poate fi alocat corespunzător infrastructurii existente. ”

  • Controale sporite în Suedia și Norvegia

    Controale sporite în Suedia și Norvegia

    Suedia va întări controalele la frontiere, din 4 ianuarie, pentru a preveni intrarea persoanelor fără documente legale de călătorie pe teritoriul său național, ceea ce va determina întârzieri la trecerea frontierei dintre Danemarca spre Suedia, în special pe ruta feroviară, anunță MAE.


    Astfel, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români să se asigure că dețin în permanență asupra lor, pe timpul călătoriei înspre și dinspre Suedia, un act valabil de identitate (pașaport sau carte de identitate națională).



    Și autoritățile norvegiene au anunțat menținerea, până la 15 ianuarie 2016, a măsurii de control a persoanelor care intră în Regatul Norvegiei pe rutele de transport maritim dinspre Danemarca, Germania și Suedia. MAE amintește că că pașaportul este singurul document de călătorie valabil la controlul trecerii frontierei norvegiene, iar companiile maritime de transport de pasageri în Norvegia vor verifica existența și valabilitatea pașaportului la momentul îmbarcării, având instrucțiuni să refuze îmbarcarea oricărei persoane care nu se legitimează cu un pașaport valabil (viză de intrare în Norvegia valabilă, după caz).

  • UPDATE: Aglomerație în punctele vamale

    UPDATE: Aglomerație în punctele vamale

    UPDATE: În această dimineaţă, valorile de trafic prin punctele de trecere a frontierei au revenit la normal, după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări sistematice, în conformitate cu noile reglementări europene, unui număr foarte mare de persoane care s-a prezentat, într-un timp foarte scurt, în principalele puncte de trecere a frontierei.


    Cele mai aglomerate puncte de trecere a frontierei au fost cele din vestul ţării, la graniţa româno-ungară, unde traficul de persoane pe sensul de intrare în ţară a crescut de 4 ori faţă de o perioadă normală. (sambata, 19.12.2015, incepand cu ora 11.00, traficul pe sensul de intrare in tara a fost chiar de 5 ori mai mare fata de o zi obisnuita).



    În week-endul 19-20.12.2015, într-un interval de 48 ore, frontiera română a fost tranzitată de aproximativ 420.000 de persoane, din care 248.700 pe sensul de intrare în ţară, cele mai tranzitate fiind punctele de trecere a frontierei din vestul ţării şi cele aeroportuare. Într-un week-end normal, la frontieră sunt înregistrate 260.000 treceri persoane, din care 134.000 pe sensul de intrare în România şi 130.000 la ieşirea din ţară.


    Cele mai aglomerate au fost punctele de trecere de la frontiera comună româno-ungară, unde au trecut graniţa, în 48 de ore, peste 243.000 persoane, din care 193.200 pe sensul de intrare în ţară. Faţă de o perioadă normală, când într-un interval de 48 de ore, pe la frontiera româno-ungară intra în România aproximativ 50.000 persoane, traficul la frontieră, pe sensul de intrare a crescut de aproape 4 ori. Sâmbătă, 19.12.2015, începând cu ora 11.00, traficul pe sensul de intrare în ţară a fost chiar de 5 ori mai mare faţă de o zi obişnuită.


    De exemplu, cel mai aglomerat punct de trecere a fost P.T.F. Nadlac II unde, într-un interval de 48 de ore, poliţiştii de frontieră au verificat, pe sensul de intrare în România, 54.000 persoane şi 16.000 mijloace de transport (faţă de aproximativ 15.000 persoane si 5000 mijloace de transport, într-o perioadă normală).



    În intervalul de 48 de ore din acest week-end, la frontieră au fost depistaţi 7 urmăriţi general, 2 autoturisme furate din străinătate şi au fost constatate 27 de infracţiuni şi 47 fapte contravenţionale.




    Poliţiştii de frontieră le recomandă cetăţenilor care vin în perioada Sărbătorilor de Iarnă în ţară să tranziteze toate punctele de frontieră existente la graniţă, pentru a evita aglomerația și timpii de așteptare prelungiți.



    Punctele de frontieră existente la graniţa cu Ungaria, cea mai aglomerată frontieră, sunt următoarele: ​​judeţul Timiş: PTF Cenad — Kiszombor; judeţul Arad: PTF Nădlac – Nagylak; PTF Nadlac II- Csanadpalota; PTF Turnu – Batonnya; PTF Vărşand — Gyula; judeţul Bihor: PTF Salonta – Mehkerek; PTF Borş – Artand; PTF Valea lui Mihai – Nyirabrany; PTF Săcuieni — Letavertes; judeţul Satu Mare: PTF Urziceni – Vallaj;PTF Petea — Csengersima.



    La frontiera româno-bulgară, punctele de frontieră sunt: ​​judeţul Giurgiu: PTF Giurgiu- Ruse; judeţul Constanţa: PTF Vama Veche; PTF Ostrov – Silistra; PTF Negru Vodă-Kardam; judeţul Dolj: PTF Bechet-Orjahovo; PTF Calafat-Vidin.




    La frontiera cu Republica Moldova pot fi aceesate punctele de trecere din: judeţul Galaţi: PTF Oancea-Cahul; PTF Galaţi-Giurgiulesti; judeţul Vaslui: PTF Albiţa-Leuşeni; judeţul Iaşi: PTF Sculeni-Sculeni – judeţul Botoşani: PTF Rădăuţi – Prut-Lipcani; PTF Stînca-Costeşti



    Conform datelor oficiale, în luna decembrie a anului trecut, frontiera română a fost tranzitată de aproximativ 2.980.000 de persoane, din care 2.505.000 cetăţeni UE. Aproximativ 1.610.000 treceri au fost pe sensul de intrare în ţară (1.374.000 cetăţeni UE şi 236.000 cetăţeni non-UE). Cele mai tranzitate au fost punctele de trecere a frontierei din vestul ţării şi cele aeroportuare.



    Cele mai accesate puncte de trecere au fost cele ale frontierei comune româno-unfgare. În ultima lună a anului trecut, peste 1.400.000 persoane au trecut granița de vest. Următoarea frontieră din punct de vedere al traficului a fost graniţa româno-moldoveană cu 370.000 treceri persoane, urmată de frontiera cu Bulgaria (270.000).

  • Slovenia – întârzieri la punctele de trecere a frontierei

    Slovenia – întârzieri la punctele de trecere a frontierei

    Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau călătoresc pe teritoriul Republicii Slovenia că, urmare a măsurilor recente luate de statele vecine, respectiv Austria, Croația și Ungaria, privind reintroducerea controalelor temporare la frontierele terestre, vor exista întârzieri la punctele de trecere a frontierei și se va prelungi perioada de tranzitare auto și feroviară a teritoriului sloven.


    Circulația rutieră, pe autostrăzile din Slovenia, este deschisă, dar vor exista disfuncționalități din cauza creșterii numărului verificărilor efectuate de echipele mobile ale poliției slovene.



    Având în vedere dinamica situației, se recomandă cetățenilor și transportatorilor români să se documenteze asupra condițiilor de călătorie şi a circulației pe principalele componente de infrastructură rutieră şi feroviară din Slovenia, asupra restricțiilor existente, adoptarea unei conduite prudente și respectarea semnelor și avertizărilor de circulație, precum și cu privire la alertele emise de autoritățile slovene.



    Informații privind situația traficului rutier în Slovenia pot fi obținute non-stop (24h/7zile) de la Centrul de informare, accesând pagina dedicată de Internet http://www.promet.si, precum și apelând numerele de telefon 1970 (de pe teritoriul Sloveniei) și +38615188518 (internațional).


    Comunicat MAE

  • Holidays in the Countryside

    Holidays in the Countryside

    The tourists who want to take a break from the hectic city life benefit from special accommodation fees in countryside guesthouses over September and October this year. Holidays in the Countryside is a programme run by the National Association for Rural, Cultural and Sustainable Tourism. The program is drawing to a close, but its offers are still available for a couple of weeks. So today we will be speaking about how successful the Holidays in the Countryside programme has been, and about accommodation offers in Romanian villages for the winter holidays season.



    The Holidays in the Countryside programme has now reached its 25th edition and is run jointly by the Romanian Association of Travel Employers (ANAT), and the National Association for Rural, Cultural and Sustainable Tourism, known as ANTREC. The ultimate goal of the programme is to promote tourism in the Romanian countryside.



    This years autumn edition was scheduled to take place between September 30 and October 30, with accommodation fees ranging from 40 Euro per person in a 2-star guesthouse, to 65 Euro per person in a 5-star guesthouse. As usual, guesthouses from all over the country have come up with offers. With details on that, here is the president of the National Association for Rural, Cultural and Sustainable Tourism, Marilena Stoian.



    Marilena Stoian: The programme has always been popular, because it gives low-income people the opportunity to spend a holiday in the countryside, in Romanian villages. Another element contributing to its success is the fact that the programme has been implemented for many years now and we already have faithful tourists, guests who come over, again and again. We receive requests for information even before the official opening of the programme. But the holidays in Romanian villages, in rural tourist facilities, are popular throughout the year, even after this special-offer-special-fees programme comes to an end. In November, December and next year you can spend weekends or proper holidays, even if fees are a little higher than during this period. Nonetheless, hospitality is everywhere as usual, the food is as tasty as it used to be, while hosts are just as welcoming, offering a wide range of programmes, be they leisure or cultural.



    There are many foreign tourists, most of them Europeans, but also tourists coming from America, from Asia, Japan in particular, who want to get to know the Romanians at home, to get acquainted with their traditions. And theres no better place to do that than the countryside, says the president of the National Association for Rural, Cultural and Sustainable Tourism, Marilena Stoian.



    Marilena Stoian: “There are foreign tourists who come here for the winter holidays as well. They want to see the local traditions on Saint Nicholas, Christmas, the New Year and the Epiphany Day. They are interested in food, wine tasting, they are also interested in visiting tourist assets, like museums or monasteries. They are delighted with authenticity, and with the fact that people are very natural, that food is natural, not necessarily organic in the strict sense of the word, but the varieties of food available are natural. They are delighted with the flexibility of the program, with the openness of Romanians towards foreigners.



    When should we start booking our winter holidays?



    Marilena Stoian: We should start looking for our destination and make our bookings straight away. Already there are many guesthouses where all rooms have been booked by the tourists who came there in previous years. They stayed in touch with the hosts and have already made reservations. But places are still available in lots of villages and in areas which are well-known as destinations for rural tourism: Bran, Moeciu, Fundata, Mărginimea Sibiului, the Neamt region, or in areas where the tourism industry has just started growing in recent years: northern Oltenia, Gorj, Valcea. These are areas where special programmes are staged for tourists during the winter holidays. Such programmes reflect accurately the way people have a good time here, how they keep their traditions alive, and tourists take part in that, they join the locals in the cooking, or in the kneading of the dough for the pound cakes, or in making the fire in the courtyard oven for the pound cakes and bread. Also, tourists learn or just listen to carols, which in rural communities are still authentic, they have not been altered by modernity. So were waiting for all of you in the Romanian villages. We are always glad to have guests, and the winter holidays, including Saint Nicholas, Christmas, the New Years Eve, Saint Basil, and Epiphany Day make the perfect time for guests to get to know us, to get acquainted with traditions, to relax and get ready for a new year.



    Here is Cornel Poenar, the manager of a three-star guesthouse in Cavnic, located in northern Romanias Maramures:



    Cornel Poenar: “We can arrange three and five-day stays in our region. For the first day, we recommend a brief tour of Maramures. The schedule includes a visit to Birsana Monastery, which is one of the worlds most beautiful wooden monasteries, the Merry Cemetery in Sapinta, which is unique in the world. Then there is the Memorial of the Victims of Communism and the Resistance, including a visit to communist prisons in Sighetul Marmatiei. For the second day, we recommend Viseul de Sus, for a trip on board a narrow-gauge train on the Vaser Valley. The tour takes eight hours to complete, and the route is among the few ones left in Europe. Then you can visit the Village Museum and the History Museum in Baia Mare.



    Speaking now is Albumita Preotescu, the manager of a four-star guesthouse in the village of Vama, in Bukovina, a region which is famous for its traditions and gastronomy.



    Albumita Preotescu: The guesthouse has a specially arranged area where tourists can find maps with all the objectives worth visiting during their stay, all sorts of leaflets, gastronomy magazines, other information. Bukovina is a region that God has blessed, and were waiting for you all, so that you can discover with your own eyes this wonderful land.



    So all you have to do is contact your tour operator and make an inquiry about winter tourism offers in Romanian guesthouses. They are operational, and the booking season has already begun.

  • Puncte de frontieră închise şi controale ale poliţiei în Europa

    Puncte de frontieră închise şi controale ale poliţiei în Europa

    Austria a anunţat de la începutul săptămânii prelungirea controalelor, pentru o perioadă de 20 de zile, la frontierele cu Ungaria, Slovenia şi Italia. De asemenea, Germania a anunţat prleungirea controalelor la graniţa cu Austria.



    Marţi, Inspectoratul General al Poliţiei ungare, a nunţat că circulaţia se desfăşoară normal, excepţie făcând punctul de trecere a frontierei Hegyeshalom — Nickelsdorf, situat pe drumul naţional 1, care este închis. Şi la punctul de trecere a frontierei Hegyeshalom — Nickelsdorf, circulaţia se desfăşura marţi fără dificultăţi, însă poliţia de frontieră austriacă efectuează controale fără o notificare prealabilă”.



    Croaţia menține măsurile de închidere, pe o perioadă nedeterminată, a punctelor de control trecere frontieră cu Serbia de la Ilok, Ilok 2, Principovac, Principovac 2 şi Batin. Trenurile nu circulă pe direcţiile Croația-Slovenia, Croația-Ungaria și Croația-Serbia.



  • Puncte de frontieră închise şi controale ale poliţiei în Europa

    Puncte de frontieră închise şi controale ale poliţiei în Europa

    Austria a anunţat de la începutul săptămânii prelungirea controalelor, pentru o perioadă de 20 de zile, la frontierele cu Ungaria, Slovenia şi Italia. De asemenea, Germania a anunţat prleungirea controalelor la graniţa cu Austria.



    Marţi, Inspectoratul General al Poliţiei ungare, a nunţat că circulaţia se desfăşoară normal, excepţie făcând punctul de trecere a frontierei Hegyeshalom — Nickelsdorf, situat pe drumul naţional 1, care este închis. Şi la punctul de trecere a frontierei Hegyeshalom — Nickelsdorf, circulaţia se desfăşura marţi fără dificultăţi, însă poliţia de frontieră austriacă efectuează controale fără o notificare prealabilă”.



    Croaţia menține măsurile de închidere, pe o perioadă nedeterminată, a punctelor de control trecere frontieră cu Serbia de la Ilok, Ilok 2, Principovac, Principovac 2 şi Batin. Trenurile nu circulă pe direcţiile Croația-Slovenia, Croația-Ungaria și Croația-Serbia.



  • Slovenia: control la froniteră și întârzieri

    Slovenia se alătură grupului de state europene care au reintrodus controlul la frontiere, din cauza traficului de imigranți. Guvernul sloven a decis, vineri, reintroducerea controalelor la frontiera cu Ungaria, dar și întărirea controalelor la frontiera cu Croația.



    Din această cauză vor exista întârzieri la punctele de trecere a frontierei cu Ungaria, Croația și Austria și se va prelungi perioada de tranzitare auto și feroviară a teritoriului sloven, informează MAE. Măsura a fost luată în conformitate cu prevederile Codului Frontierelor Schengen, pentru o perioadă inițială de 10 zile, dar cu posibilitatea de prelungire.



    Diplomația de la București recomandă cetățenilor și transportatorilor români să se documenteze asupra condițiilor de călătorie şi a circulației pe principalele componente de infrastructură rutieră şi feroviară din Slovenia, asupra restricțiilor existente, conducerea prudentă și respectarea semnelor și avertizărilor de trafic, precum și cu privire la alertele emise de autoritățile slovene.



    Informații privind situația traficului rutier în Slovenia pot fi obținute permanent de la Centrul de informare, accesând pagina dedicată de Internet http://www.promet.si, precum și apelând numerele de telefon 1970 (din Slovenia) și 00 386 151 88 518 (internațional).

  • Probleme în traficul din Ungaria și Austria

    Poliţia ungară a închis punctul de control trecere a frontierei terestre cu Serbia, din dreptul localităţii ungare Roszke, iar începând de miercuri, 16 septembrie, a fost suspendată activitatea în punctul de control trecere al frontierei de la Asotthalom. Astfel, Pentru tranzitarea frontierei ungaro-sârbe, poliţia recomandă utilizarea punctului Tompa, menţionându-se faptul că acesta funcţionează zilnic în intervalul orar 07:00 – 19:00.



    Mai multe informații despre treficul pe drumurile din Ungaria pot fi obținute pe site-ul Inspectoratului General al Poliţiei ungar. De asemenea, cei interesați pot accesa camerele web montate pe principalele drumuri naționale, la adresa www.utinform.hu/webkamerak.



    Și Austria a luat măsuri de protecție din cauza numeroșilor refugiați ce doresc să între în țară. Autorităţile austriece au decis introducerea de controale la frontiera cu Ungaria, la punctele de control trecere a frontierei de la Hegyeshalom şi Kophaz.



    Ministerul român de externe informează că durata de călătorie către Austria poate fi afectată, având în vedere faptul că zilnic apar noi evoluţii la frontiera dintre cele două state, precum suspendarea unor curse feroviare sau blocaje ale traficului rutier. De asemenea, diplomația de la București recomandă cetăţenilor români să se documenteze asupra condiţiilor actuale de călătorie şi a circulaţiei pe principalele componente de infrastructură rutieră şi feroviară din Austria, consultând paginile dedicate de Internet www.asfinag.at, www.polizei.at şi site/ul căilor ferate austriece – www.öbb.at.

  • Germania: control vamal la graniţa cu Austria

    Germania a reintrodus temporar controlului la frontiera cu Austria, informează MAE. Astfel, circulația rutieră a fost îngreunată în zona Passau. De asemenea, din cauza trecerii de la circulaţia de pe autostrada cu trei benzi pe sens la o sigură bandă pe sens, în zona de control, s-au format cozi de autovehicule de mai mulţi kilometri, timpul de aşteptare fiind uneori de câteva ore.



    Şi circulaţia feroviară a avut de suferit, fiind în prezent reluată. Probleme sunt cauzate de valul de imigranţi ajuns la graniţa dintre Germania şi Austria.

  • Jurnal românesc – 05.06.2015

    Jurnal românesc – 05.06.2015

    Diaspora va fi reprezentată în viitorul
    Legislativ de la Bucureşti tot de şase parlamentari, doi senatori şi patru
    deputaţi – prevede proiectul noii legi electorale, deja adoptat de Senat şi
    pentru care Camera Deputaţilor e for decizional.
    Liberalii, susţinuţi de UDMR, au cerut la dezbaterile din Comisia de Cod
    Electoral dublarea numărului de mandate pentru diaspora. Propunerea a fost însă
    respinsă de votul majorităţii dominată de social-democraţi. La scrutinul
    parlamentar de anul viitor, ar urma să se revină la votul pe liste de partid.
    Alături de cei 18 parlamentari ai minorităţilor şi cei şase din partea diasporei, vor fi
    aleşi 308 deputaţi şi 134 de
    senatori, sensibil mai puţini decât în actualul Parlament. Pragul electoral va
    fi de 5% din totalul voturilor valabil exprimate la nivel naţional.


    Mai mult de o treime din investigaţiile
    întreprinse în 2014 de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) privind
    presupuse cazuri de fraudă cu fonduri europene au vizat România, Ungaria şi
    Bulgaria. Potrivit raportului de activitate al instituţiei pe anul trecut,
    România se află pe primul loc în ceea ce priveşte numărul de investigaţii, cu
    36 de cazuri, urmată de Ungaria, cu 13, şi Bulgaria, cu 11. Oficiul are
    competenţa de a investiga cazuri de corupţie, nu însă şi de a-i urmări în
    justiţie pe vinovaţi.


    Numărul românilor care lucrează
    legal în Marea Britanie s-a triplat în ultimul an, potrivit unor date
    statistice, citate de publicaţia The Daily Mail. În luna martie a
    acestui an, aproape 153.000 de români deţineau permise de muncă în Marea
    Britanie, faţă de 47.000 în 2014. Din ianuarie anul trecut, de cînd au fost
    ridicate restricţiile, cetăţenii din România şi Bulgaria au posibilitatea de
    a-şi găsi un loc de muncă în Marea Britanie ca orice alt cetăţean al Uniunii
    Europene. La data ridicării restricţiilor, premierul David Cameron aprecia
    drept rezonabil nivelul imigraţiei dinspre România şi Bulgaria.


    Miniştrii de Interne şi ai
    Justiţiei din statele membre ale Uniunii Europene şi omologii lor din Statele
    Unite s-au angajat să simplifice accesul cetăţenilor europeni în America.
    Într-o declaraţie comună adoptată la Riga, ei afirmă că, în următorii cinci ani,
    vor accelera eforturile în acest sens. Astfel, călătorii care prezintă un risc
    scăzut de securitate vor putea trece mai rapid prin vama americană, la sosire,
    cu condiţia să fi fost supuşi unui control vamal riguros în ţara de plecare.
    Oficialii s-au angajat, de asemenea, să lucreze la ceea ce au numit ‘asigurarea
    reciprocităţii depline în materie de vize, cât mai curând posibil, într-un
    mediu sigur’. Statele Unite au inclus 23 din cel 28 de state comunitare în
    programul Visa Waiver, lăsând însă în afara acestuia România, Bulgaria,
    Croaţia, Polonia şi Cipru.



    Şeful
    diplomaţiei de la Bucureşti, Bogdan Aurescu, a calificat drept ‘profund
    ridicolă’ informaţia difuzată de un post de televiziune rusesc, potrivit căreia
    România ar analiza posibilitatea unei intervenţii militare în Transnistria.
    Aurescu a pledat, din nou, pentru reglementarea paşnică a conflictului nistrean
    şi a avertizat că prezenţa trupelor şi armamentelor străine pe teritoriul
    Republicii Moldova, Ucrainei sau Georgiei, fără consimţământul explicit al
    statului gazdă, este absolut inacceptabilă si contrară principiilor de drept
    internaţional. Transnistria a ieşit, de facto, de sub controlul Chişinăului în
    1992, după un conflict armat soldat cu sute de morţi si tranşat odată cu
    intervenţia trupelor ruse de partea separatiştilor. Acestea se află şi acum în
    regiune, deşi Moscova s-a angajat să le retragă încă de la summitul OSCE de la
    Istanbul, din 1999.

  • Informaţii de la Direcţia Generală a Vămilor

    Informaţii de la Direcţia Generală a Vămilor

    Potrivit legislaţiei româneşti, care este similară cu a celorlalte ţări ale Uniunii Europene, călătorilor în România li se aplică proceduri diferite, în funcţie de provenienţa sau destinaţia lor — în state necomunitare sau comunitare. La intrarea în România dintr-un stat necomunitar, călătorii sunt obligaţi, la cererea autorităţilor vamale, să declare şi să prezinte bunurile aflate asupra lor sau în bagajele personale.



    De asemenea, este obligatorie declararea în scris a armelor şi muniţiilor, a drogurilor şi substanţelor psihotrope şi a sumelor în numerar care sunt egale sau depăşesc echivalentul a 10 mii de euro de persoană. Obiectele având caracter cultural, istoric sau artistic pot fi declarate în scris la intrarea în ţară, în vederea scoaterii lor ulterioare fără a mai fi nevoie de o aprobare. Bunurile conţinute în bagajele personale ale călătorilor care vin dintr-o ţară necomunitară sunt admise fără plata taxelor vamale cu condiţia ca aceste bunuri, în cantităţi rezonabile, să fie exclusiv pentru uzul personal sau pentru cadouri.



    De asemenea, pot fi introduse fără plata taxelor vamale produse din tutun — cel mult 400 de ţigarete, sau cel mult 100 de trabucuri mici, sau până la 50 de trabucuri mari, sau până la 250 de grame de tutun, ori o combinaţie proporţională a acestor produse diferite. De asemenea, pot fi introduse fără plata taxelor vamale băuturi alcoolice cu tărie mai mare de 22 de grade — cel mult un litru, sau alte băuturi alcoolice şi vinuri — cel mult 4 litri. Călătorilor cu vârsta mai mică de 17 ani nu li se acordă nicio scutire în ceea ce priveşte produsele din tutun şi băuturile alcoolice.



    La ieşirea din România într-un stat necomunitar, trebuie, de asemenea, declarate în scris armele şi muniţiile, drogurile şi substanţele psihotrope, sumele în numerar egale sau care depăşesc echivalentul a 10 mii de euro şi bunurile cu caracter cultural, istoric sau artistic. Aceste bunuri culturale pot fi scoase din România doar însoţite de un certificat de export, definitiv sau temporar, emis de către direcţiile teritoriale de cultură.



    În ceea ce priveşte intrarea şi ieşirea din România într-un stat comunitar, trebuie menţionat că, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, teritoriul vamal al ţării noastre a devenit parte integrantă din teritoriul vamal al Uniunii, iar pentru bunurile aparţinând călătorilor care au statut comunitar şi care fac obiectul unor schimburi intracomunitare nu se efectuează control vamal şi nu se mai întocmesc formalităţi vamale.



    Totuşi, se percep accize la intrarea în ţară pentru ţigarete — peste 800 de bucăţi, ţigări cu greutatea maximă de 3 grame — peste 400 de bucăţi, ţigări de foi — peste 200 de bucăţi şi tutun — peste 1 kilogram, dar şi pentru băuturi spiroase — peste 10 litri, produse alcoolice intermediare — peste 20 de litri, vinuri şi băuturi fermentate — peste 90 de litri şi bere — peste 10 litri. La ieşirea din România într-un stat comunitar trebuie declarate în scris bunurile culturale mobile, pentru care se aplică acelaşi regim ca şi în cazul plecării într-un stat necomunitar.

  • Aglomerație la punctul de frontieră Nădlac

    Poliția de frontieră din Ungaria a anunțat că punctul de frontieră Nădlac este aglomerat în această perioadă. Transportatorii de marfă așteaptă în jur de trei ore la ieşirea din Ungaria spre România, respectiv, două ore la intrarea din România în Ungaria.


    Conform autorităților maghiare, aglomeraţia traficului se datorează atât faptului că majoritatea şoferilor aleg punctul de frontieră de la Nădlac, cât şi faptului că, odată cu apropierea sfârșitului de săptămână, traficul este întotdeauna mai intens în comparaţie cu celelalte zile ale săptămânii.



    Pentru a scurta timpul de așteptare, poliția de frontieră din Ungaria a decis să direcţioneze unele camioane spre alte puncte de trecere a frontierei, în direcţia localităţii Kövegy, înainte de a ajunge în punctul de frontieră Nagylak-Nădlac.


  • Informaţii de la Direcţia Generală a Vămilor

    Informaţii de la Direcţia Generală a Vămilor

    Potrivit legislaţiei româneşti, care este similară cu a celorlalte ţări ale Uniunii Europene, călătorilor în România li se aplică proceduri diferite, în funcţie de provenienţa sau destinaţia lor — în state necomunitare sau comunitare. La intrarea în România dintr-un stat necomunitar, călătorii sunt obligaţi, la cererea autorităţilor vamale, să declare şi să prezinte bunurile aflate asupra lor sau în bagajele personale.



    De asemenea, este obligatorie declararea în scris a armelor şi muniţiilor, a drogurilor şi substanţelor psihotrope şi a sumelor în numerar care sunt egale sau depăşesc echivalentul a 10 mii de euro de persoană. Obiectele având caracter cultural, istoric sau artistic pot fi declarate în scris la intrarea în ţară, în vederea scoaterii lor ulterioare fără a mai fi nevoie de o aprobare. Bunurile conţinute în bagajele personale ale călătorilor care vin dintr-o ţară necomunitară sunt admise fără plata taxelor vamale cu condiţia ca aceste bunuri, în cantităţi rezonabile, să fie exclusiv pentru uzul personal sau pentru cadouri.



    De asemenea, pot fi introduse fără plata taxelor vamale produse din tutun — cel mult 400 de ţigarete, sau cel mult 100 de trabucuri mici, sau până la 50 de trabucuri mari, sau până la 250 de grame de tutun, ori o combinaţie proporţională a acestor produse diferite. De asemenea, pot fi introduse fără plata taxelor vamale băuturi alcoolice cu tărie mai mare de 22 de grade — cel mult un litru, sau alte băuturi alcoolice şi vinuri — cel mult 4 litri.



    Călătorilor cu vârsta mai mică de 17 ani nu li se acordă nicio scutire în ceea ce priveşte produsele din tutun şi băuturile alcoolice. La ieşirea din România într-un stat necomunitar, trebuie, de asemenea, declarate în scris armele şi muniţiile, drogurile şi substanţele psihotrope, sumele în numerar egale sau care depăşesc echivalentul a 10 mii de euro şi bunurile cu caracter cultural, istoric sau artistic. Aceste bunuri culturale pot fi scoase din România doar însoţite de un certificat de export, definitiv sau temporar, emis de către direcţiile teritoriale de cultură.



    În ceea ce priveşte intrarea şi ieşirea din România într-un stat comunitar, trebuie menţionat că, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, teritoriul vamal al ţării noastre a devenit parte integrantă din teritoriul vamal al Uniunii, iar pentru bunurile aparţinând călătorilor care au statut comunitar şi care fac obiectul unor schimburi intracomunitare nu se efectuează control vamal şi nu se mai întocmesc formalităţi vamale.



    Totuşi, se percep accize la intrarea în ţară pentru ţigarete — peste 800 de bucăţi, ţigări cu greutatea maximă de 3 grame — peste 400 de bucăţi, ţigări de foi — peste 200 de bucăţi şi tutun — peste 1 kilogram, dar şi pentru băuturi spiroase — peste 10 litri, produse alcoolice intermediare — peste 20 de litri, vinuri şi băuturi fermentate — peste 90 de litri şi bere — peste 10 litri. La ieşirea din România într-un stat comunitar trebuie declarate în scris bunurile culturale mobile, pentru care se aplică acelaşi regim ca şi în cazul plecării într-un stat necomunitar.