Tag: Victoria Nagy Vajda

  • Expoziţii VR

    Expoziţii VR

    Sculpturile artistului Virgil Scripcariu
    (sculptor contemporan, una dintre personalitățile noii generații) pot fi de
    acum văzute și în realitate virtuală – VR, odată cu vernisajul din spațiul
    online al expoziției Forța Iubirii, de pe platforma theopen-art.com.
    Platforma este inițiată de Asociaţia Arbor, singura galerie virtuală din
    România și Republica Moldova. Am stat de vorbă despre expoziție și despre artă
    în epoca digitalizării cu Victoria Nagy Vajda, animatoare și creatoarea
    proiectului Arbor:


    Într-adevăr ne aflăm într-o eră a
    digitalizării, cu un mediu online tot mai pronunțat, care a fost accelerat de
    către pandemia COVID-19. Atunci, în timpul stării de urgență, când eram toți
    închiși pe la casele noastre, am hotărât să nu mai amân dezvoltarea unei
    platforme prin intermediul căreia să pot să promovez artiștii cu care Asociația
    pentru Cultură și Arte Arbor colaborează. Astfel a fost construită în realitate
    virtuală o galerie care poate găzdui diverse expoziții ale artiștilor atât din
    Republica Moldova cât și din România. Expozițiile sunt accesibile atât de pe
    calculator, cât și cu ajutorul echipamentelor VR, al ochelarilor.

    Ultima
    expoziție în realitate virtuală este a sculptorului Virgil Scripcariu
    intitulată Forța Iubirii . Conceptul expozițional s-a axat pe cel mai profund
    sentiment uman și care se regăsește în foarte multe lucrări ale lui Virgil, și
    anume iubirea ca sursă nesfârșită de energie și de sens al vieții. Sculpturile
    sunt din bronz, alamă sau ipsos, care au fost reconstruite în 3D, apoi
    transformate și transferate în realitate virtuală, și sunt din binecunoscuta
    serie Maternitate, alături de frumoasa lucrare Ecvestră și câteva
    portrete.



    Mai multe despre ce înseamnă expozițiile VR și
    despre munca din spatele acestora ne-a dezvăluit tot Victoria Nagy Vajda:

    În timp ce expozițiile în spații
    reale au nevoie de un concept și design expozițional dezvoltat de către
    curatori, expozițiile în realitate virtuală au nevoie în plus de toate acestea
    și de niște ingineri care sunt și artiști la rândul lor, care se poată
    reconstrui și să monteze obiectele expuse în format 3D. În expoziția lui Virgil
    Scripcariu am avut o mare susținere din partea lui Marius Hotea, care este și
    doctorand în cadrul Universității de Artă din București și un designer de
    experiențe virtuale. Marius a pus foarte mare accent pe păstrarea calităților
    artistice și estetice, pe culoare, patină și relieful suprafeței sculpturilor
    lui Virgil Scripcariu.

    A folosit pentru această tehnica fotogrametriei, unde în
    primă fază se fac circa 100-200 de fotografii per obiect, după care le-a
    procesat, le-a postprocesat, le-a retușat în softuri dedicate, pentru ca la
    final să fie posibilă obținerea unui model 3D cu detaliile care reprezintă
    reconstrucția artistică digitală. Pe lângă expoziția Forța Iubirii, în 2021
    am lansat și alte patru expoziții. 2020
    a fost anul dedicat marii pictorițe basarabene Valentina Rusu Ciobanu și am
    realizat atelierul ei în realitate virtuală. Eeste singurul atelier al unei
    artiste care avea pe atunci 100 de ani și care a avut posibilitatea să își pună
    ochelarii, să intre în acest mediu virtual și să își revadă atelierul în care a
    produs atât de multe opere minunate.



    În finalul discuției noastre, animatoarea și
    creatoarea proiectului Arbor ne-a împărtășit viziunea ei despre avantajele
    expozițiilor din mediul online. Victoria Nagy Vajda:


    E un lucru bun și important care
    trebuie să se dezvolte în continuare, pentru că indiferent de situații cauzate
    de pandemii sau alte evenimente nefericite, din păcate nu toată lumea are acces
    la cultură. Or, mediul online ajută să se conecteze și persoanele care se află
    în regiuni îndepărtate, în sate, în localitățile în care cultura are o expunere
    mult mai mică decât cultura din centrele urbane mari.


  • Elena Bria, în căutarea frumuseţii

    Elena Bria, în căutarea frumuseţii

    La Bucureşti, la Galeria Arbor.art.room, s-a deschis expoziția de pictură a Elenei Bria, intitulată Pursuit of Beauty“. Expoziţia tinerei artiste din Republica Moldova este curatoriată de jurnalista Natalia Șmurgun și de regizorul de teatru Iosif Șaț şi este deschisă până pe 27 iunie.



    Vernisajul expoziţiei a fost însoţit de un performance susţinut de actori ai companiei Unteatru, coordonaţi de reputatul regizor Iosif Șaț, de la Teatrul dramatic rus de stat A.P. Cehov“ din Chişinău, prin care a fost omagiată împlinirea anul acesta (pe 30 octombrie) a 200 de ani de la naşterea scriitorui rus F.M. Dostoievski. S-au perindat prin faţa spectatorilor pagini binecunoscute din capodopere literare, precum Crimă şi pedeapsă“, Idiotul“ sau Fraţii Karamazov“.



    Am stat de vorbă despre expoziţie cu pictoriţa Elena Bria.






    Organizatoarea evenimentului şi animatoarea Galeriei este Victoria Nagy Vajda, pe care am rugat-o să vorbească despre Elena Bria, dar şi despre performance-ul dedicat bicentenarului Dostoievski.







    Expoziția

  • Despre cultură – de la implicare civică, la un mandat oficial

    Despre cultură – de la implicare civică, la un mandat oficial

    Despre cultură – de la implicare civică, la un mandat oficial. Interviu cu Victoria Nagy Vajda, președintele Asociației pentru cultură și Artă ARBOR, noul secretat de stat al Ministerului Educației Culturii şi Cercetării de la Chișinău.