Tag: Viitorul Constanta

  • Fotbal flash

    Fotbal flash

    Echipele care reprezintă România în
    preliminariile Ligii Campionilor la fotbal au şanse bune de a merge către
    play-off. Cel mai bine stă Viitorul Constanţa. În manşa întâi a turului 3
    preliminar, formaţia antrenată de Gheorghe Hagi a trecut, miercuri, la Ovidiu,
    cu 1 la 0 de campioana Ciprului, APOEL Nicosia. După un debut timid, tinerii
    campioni ai României au pus stăpânire pe joc şi au dominat prima repriză.
    Partea a doua a jocului a fost mai echilibrată, dar Viitorul a continuat să
    aibă mai multe ocazii de a marca decât adversara sa. În minutul 75 a venit şi
    golul. Cristian Ganea a transformat perfect o lovitură liberă de la 30 de
    metri, marcând primul gol al Viitorului în Cupele Europene. Către finalul
    jocului, echipa din Constanţa a mai avut ocazia de a înscrie, dar scorul nu s-a
    mai modificat. În schimb, a fost eliminat George Ţucudean, pentru cumul de
    cartonaşe galbene. Manşa secundă a confruntării dintre Viitorul şi APOEL va
    avea loc miercuri, 2 august, la Nicosia. Să mai notăm că cea mai bună performanţă
    din istoria clubului cipriot s-a înregistrat în sezonul 2011-2012
    al Ligii Campionilor, când APOEL a atins sferturile de finală.

    Cealaltă reprezentantă a României în turul
    preliminar al Ligii, vicecampioana FCSB, a evoluat marţi, pe Arena Naţională din
    Bucureşti, împotriva echipei cehe Viktoria Plzeň, în faţa a 34 de mii de
    spectatori. Scorul final a fost egal, 2 la 2, după ce echipa oaspete a condus
    cu 1 la 0 şi 2 la 1, prin golurile înscrise de Michael Krmencik, în minutul 23,
    şi Jan Kopic, în minutul 53. Pentru bucureşteni au marcat Constantin Budescu,
    în minutul 37, şi portughezul Filipe Teixeira, în minutul 61. Din păcate, pe
    finalul jocului, cel mai bun jucător al formaţiei române, Budescu, s-a
    accidentat şi nu va putea evolua în manşa retur, programată miercurea viitoare,
    în Cehia.

  • Football Flash

    Football Flash

    The 2017-2018 football season is set to kick off this weekend.
    Taking part will be a total of 14 teams, the same number as last year. At the
    end of the regular season, the top six teams will play each other twice in
    Group 1, while the last eight will do the same as part of Group 2.

    Two teams were promoted to the First League this year: Juventus Bucharest and Sepsi Sfantu Gheorghe.
    Juventus is in no way connected to the team bearing the same name in the interwar
    period, which later became Petrolul Ploiesti. The current club was founded in
    1992 and is coached by Daniel Oprita, a former Steaua Bucharest player. Given
    that the club’s current stadium is subject to ongoing legal disputes, Juventus will play its home fixtures in
    Ploiesti.

    Sepsi Sfantu Gheorghe on the other hand was founded in 2011. It is
    the most important club in Sfantu Gheorghe, the largest city in Covasna County,
    central Romania. It is the first club from Covasna to play in the first-tier football
    division. Unfortunately its stadium does not meet the minimum conditions
    required of first-league clubs, so Sepsi will play its home matches in Brasov.

    Meanwhile, Romanian clubs have played their last matches as part of
    their summer training campaigns. Romania’s champions, Viitorul Constanta,
    played Olympique Marseille of France in a match hosted by Lausanne,
    Switzerland. Gheorghe Hagi’s trainees lost 2-4.

    With the transfer window closing soon, let us note that Dinamo
    Bucharest has signed attacking midfielder Juan Albin. Aged 30, the Uruguayan
    player comes after a 7-year spell in Spain, where he played for Getafe and
    Espanyol. In the 2013-2014 season Albin played for Petrolul Ploiesti in
    Romania. He is now playing for Veracruz, Mexico, and will come to Dinamo on a
    one-year loan, with the prospect of being transferred at the end of the season.

    (Translated by Vlad Palcu)

    Campioana ediţiei 2016 – 2017 a
    Ligii Întâi, Viitorul
    Constanţa, a întâlnit, într-un joc amical, formaţia rusă ŢSKA Moscova. Partida a avut loc la Wildon,
    în Austria, şi a fost penultimul joc de verificare al elevilor lui Gheorghe
    Hagi înainte de revenirea în ţară. Gruparea rusă, vicecampioană en titre, s-a
    impus cu scorul de 4 la 2. Pentru Viitorul au înscris Aurelian Chiţu, în
    minutul 13, şi Ionuţ Vînă, în minutul 56.

    În cantonamentul din Slovenia, Dinamo
    Bucureşti a pierdut şi ultimul meci de verificare. Jucătorii antrenaţi de
    Cosmin Contra au fost învinşi cu 1 la 0 de echipa rusă Anji Mahacikala. Din 7
    partide, dinamoviştii au pierdut patru şi au câştigat trei. Toate victoriile au
    venit în faţa unor echipe slovene: una din prima ligă şi două din al doilea
    eşalon.

    Şi CSU Craiova, formaţie aflată în
    Austria, a pierdut ultimul joc amical internaţional din perioada de pregătire.
    Oltenii au fost învinşi de vicecampioana Ucrainei, Dinamo Kiev, cu 2 la 0.
    Golurile au fost înscrise de congolezul Dieumerci Mbokani şi de internaţionalul
    ucrainean Andryi Yarmolenko.

    Campionatul primei ligi române se
    reia în weekendul viitor. Tragerea la sorţi a jocurilor din cele 26 de etape
    ale sezonului regulat se va face vineri, 7 iulie.

    Duminică, 9 iulie, va avea loc Supercupa
    României. Partida se va desfăşura, în premieră, la Botoşani Se vor întâlni
    Viitorul Constanţa, deţinătoarea titlului de campioană, şi FC Voluntari,
    câştigătoarea Cupei României.

    Jocul pentru Supercupa României,
    programat la 9 iulie, se va desfăşura, în premieră, la Botoşani, a anunţat
    Federaţia Română de Fotbal. Se vor întâlni Viitorul Constanţa, deţinătoarea
    titlului de campioană, şi FC Voluntari, câştigătoarea Cupei României.
    Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunţat totodată că, din sezonul 2019 -
    2020, formatul Ligii Întâi
    s-ar putea schimba din nou. Vor participa la competiţie 16 echipe,
    renunţându-se la play-off şi play-out. O hotărâre definitivă urmează a fi luată
    în septembrie.

    Echipele române de fotbal îşi
    continuă pregătirile de vară. Miercuri, în Slovenia, FC Voluntari a încheiat la
    egalitate, 1 la 1, jocul disputat cu formaţia ucraineană Vorskla Poltava.
    Următorul meci al ilfovenilor va avea loc pe 1 iulie, cu Slaven Belupo din
    Croaţia.

    Tot în Slovenia, echipa Dinamo
    Bucureşti a fost învinsă de campioana ţării, NK Maribor, cu
    scorul de 2-1. Pentru elevii antrenorului Cosmin Contra, a fost a treia
    înfrângere consecutivă în amicalele din Slovenia, după 1 la 4 cu Osijek şi 0-1
    cu Lokomotiva Zagreb.

    CSU Craiova se află în Austria.
    Formaţia română a întâlnit, la Kirchbichl, echipa Ludogoreţ Razgrad, campioana
    Bulgariei, în faţa căreia a pierdut cu 0 la 1. Unicul gol al partidei a fost
    marcat de internaţionalul român Cosmin Moţi. În primul joc al actualului stagiu
    de pregătire, Craiova a pierdut tot în
    faţa unei formaţii bulgare, ŢSKA Sofia, cu 2-4, după ce a condus cu 2-0.

    Campionatul primei ligi române se
    reia peste două săptămâni, mai exact în weekendul 15-16 iulie. Tragerea la
    sorţi a jocurilor din cele 26 de etape ale sezonului regulat se va face pe 7
    iulie.

  • Nachrichten 14.05.2017

    Nachrichten 14.05.2017

    Nicuşor Dan ist der neu gewählte Vorsitzende der Union Rettet Rumänien (kurz: USR). Im Rahmen eines Parteitags im westrumänischen Klausenburg am Samstag wurde Dan, der auch bislang die Partei geführt hatte, im Amt bestätigt. Die USR war bei den letzten Wahlen als drittstärkste Parlamentspartei hervorgegangen. Beim diesem ersten Parteitag der Union hatten die Delegierten auch über die interne Satzung abgestimmt. Die wichtigste Neuerung regelt die Abhaltung von internen Abstimmungen zu wichtigen Entscheidungen der Partei. Außerdem soll die neue Parteiführung die Vermögens- und Interessenerklärungen auf der Internetseite der Union veröffentlichen. Laut Angaben der USR möchte die Partei in zwei Jahren zur zweitstärksten politischen Macht in Rumänien aufsteigen und nach den Wahlen 2020 den Ministerpräsidenten bestimmen dürfen. Gleichzeitig will die jüngste Erscheinung auf der Politbühne des Landes im Jahr 2020 mit Chancen in den Wahlkampf um die Bürgermeisterämter der großen Städte in Rumänien treten.

    Rumäniens Vertreter beim Eurovision Song Contest sind in diesem Jahr auf Platz sieben gelandet. Ilinca und Alex Florea waren mit ihrem Lied Yodel It! von den Wettbüros mit der sechstbesten Gewinnchance gehandelt worden. Mehrere Internetseiten berichteten, die beiden seien im Vorfeld des Wettbewerbs in Kiew als beliebtestes Duo beschrieben worden. Die 65. Ausgabe des populären Gesangwettbewerbs hatte heuer unter dem Motto Diversität feiern stattgefunden. Zum Gewinner des Eurovision Song Contest wurde der portugiesische Vertreter Salvador Sobral mit dem Lied Amar Pelos Dois gewählt.

    SPORT: Rumäniens Tennisprofi Simona Halep hat ihren Titel beim starken WTA-Turnier in Madrid verteidigt. In einem packenden Finale am Samstagabend bezwang die Weltranglistenachte die Französin Kristina Mladenovic in drei Sätzen, mit 7:5, 6:7 und 6:2. Die Partie dauerte 2 Stunden und gut 45 Minuten. Halep hatte vor dem Titelgewinn letztes Jahr auch 2012 das Finale in Madrid bestritten, das sie allerdings gegen die Russin Maria Scharapowa verlor. Insgesamt vergeben die Veranstalter des Turniers in der spanischen Hauptstadt ein Preisgeld von mehr als 5 Millionen US-Dollar.

    Fußball: Der FC Viitorul Constanţa hat zum ersten Mal in der Vereinsgeschichte die rumänische Meisterschaft gewonnen. Der 2009 von Spielerlegende Gheorghe Hagi gegründete Verein bezwang am letzten Spieltag des Playoffs den CFR Klausenburg zu Hause mit 1:0. Damit ist der FC Viitorul der jüngste Meister in der Geschichte aller Fußballligen in Europa, gemessen am Gründungsjahr. Auch ist er in Rumänien der Verein, der nach der Gründung die wenigsten Spielzeiten für einen Meistertitel gebraucht hat. Vizemeister wurde der FCSB (Nachfolger von Steaua Bukarest), Dritter wurde Dinamo Bukarest.

  • Liga 1: Viitorul Constanța, noua campioană a României

    Liga 1: Viitorul Constanța, noua campioană a României

    Final de campionat tensionat în România, după ce echipa lui Gheorghe Hagi, Viitorul Constanța și FCSB București (fostă Steaua), antrenată de Laurențiu Reghecampf, au luptat până la ultimul fluier pentru titlul de campionană. Bătălia a fost câștigată de Viitorul care s-a impus pe teren propriu în fața lui CFR Cluj, scor 1-0. FCSB a obținut o victorie mult mai lejeră, pe Arena Națională, în meciul cu CSU Craoiva, scor 3-0. Deși aflate la egalitate de puncte, Viitorul Constanța a devenit campionană datorită rezultatelor obșinute în meciurile directe cu FCSB.

    În cursa pentru titlul de campioană s-a aflat și Dinamo București care avea nevoie de cel puțin două remize în celelalte două meciuri din play-off. Formația bucureșteană a încehiat la egalitate meciul cu Astra Giurgiu, scor 1-1 și încheie campionatul pe poziția a treia.

    Clasamentul final în play-off-ul Ligii 1 la fotbal este următorul:

    1. FC Viitorul 44 puncte

    2. FCSB 44 puncte

    3. Dinamo București 40 puncte

    4. CFR Cluj 33 puncte

    5. CS U Craiova 31 puncte

    6. Astra Giurgiu 27 puncte

  • Fotbal flash

    Fotbal flash

    La mijlocul acestei săptămâni a fost programată o nouă
    etapă din faza play-off / play-out a campionatului primei ligi române de
    fotbal, respectiv cea cu numărul 4. Să notăm întâi rezultatele din play-out.
    Marţi au avut loc două partide. La Târgu Mureş, ASA a primit vizita Pandurilor
    din Târgu Jiu, iar la Timişoara, Poli s-a confruntat cu Concordia Chiajna.
    Ambele întâlniri s-au încheiat cu acelaşi scor: 0 la 0. Alte două partide s-au
    desfăşurat miercuri. FC Botoşani a trecut, acasă, cu 3 la 0 de FC Voluntari,
    iar Poli Iaşi s-a impus, în deplasare, la Gaz Metan Mediaş, cu 2 la 0. In
    clasamentul zonei play-out, ASA Târgu Mureş ocupă locul 8, ultimul, având doar
    10 puncte. Pe locurile 6 şi 7, în luptă directă pentru evitarea celui de al
    doilea loc retrogradant, se află Concordia Chiajna şi Poli Timişoara, ambele cu
    câte 14 puncte.

    În play-off, miercuri, Dinamo Bucureşti a
    trecut de CFR Cluj cu 2 la 0. Jocul a avut loc pe Arena Naţională. A fost prima
    victorie a dinamoviştilor în play-off.

    Joi, celelalte două partide ale etapei: Viitorul Constanţa
    cu CSU Craiova şi FCSB cu Astra Giurgiu.

    Echipa bucureşteană FCSB, fostă Steaua, a anunţat două noi
    achiziţii. Ciprian Deac, de la CFR Cluj, şi Junior Morais, de la Astra Giurgiu,vor
    evolua la formaţia din Capitală, dar abia începând din vară. Vicecampioana i-ar
    putea ceda însă pe Denis Alibec şi Ovidiu Popescu, pentru care, se pare, există
    oferte consistente. În jocul dintre FCSB şi Dinamo, de etapa trecută, Popescu a
    fost urmărit de emisari ai clubului scoţian Celtic Glasgow. În ceea ce îl
    priveşte pe Alibec, finanţatorul FCSB, Gigi Becali, nu a dat detalii despre
    clubul care ar fi interesat de el, dar a ţinut să precizeze că e vorba de o
    sumă foarte mare.

  • Fotbalul românesc în 2016

    Fotbalul românesc în 2016

    Sfârşitul anului 2016 a
    găsit România pe locul 39 în clasamentul mondial dat publicităţii de Federaţia
    Internaţională de Fotbal. Este cea mai slabă clasare de final de an din 2011
    încoace, deşi, în 2016, România a fost prezentă, din nou, la un campionat
    european. Cu ce rezultate, vom afla în cele ce urmează.

    Din punct de vedere
    competiţional inter-cluburi, echipa anului a fost Astra Giurgiu. În premieră,
    formaţia antrenată de Marius Şumudică a câştigat campionatul Ligii Întâi. A
    fost prima ediţie cu play-off şi play-out. La capătul sezonului, Astra a avut
    cu 5 puncte mai mult decât a doua clasată, Steaua Bucureşti. Steliştii s-au
    mulţumit cu câştigarea Cupei Ligii, după 2 la 1 în finala cu Concordia Chiajna.
    Cupa României a revenit echipei CFR Cluj, care a trecut, în finală, de Dinamo
    Bucureşti cu 7 la 6. A fost 2 la 2 la finalul timpului regulamentar de joc, la
    fel şi după prelungiri, iar la loviturile de departajare, CFR a marcat de 5
    ori, iar Dinamo, doar de 4.

    În Cupele Europene, prima
    echipa intrată în competiţie a fost CSMS Iaşi, în turul secund preliminar al
    Ligii Europa. Gruparea din Moldova a fost însă depăşită de Hajduk Split, după 2
    la 2 acasă şi 1 la 2 în deplasare.

    Cel mai departe a ajuns Astra
    Giurgiu. A început în turul al treilea al Ligii Campionilor, de unde a fost
    eliminată de FC Copenhaga, dupa 1 la 1, acasă, şi 0 la 3 în Danemarca. În Liga
    Europa, a trecut, în play-off, de West Ham United, din Anglia, după 1 la 1 la
    Giurgiu şi 1 la 0, în deplasare, pe Stadionul Olimpic din Londra. A mers mai
    departe şi a încheiat grupa E pe locul 2, după AS Roma, dar depăşind Viktoria
    Plzeň şi Austria Viena. În 16-imile de finală ale Ligii Europa, Astra va
    întâlni, în februarie, echipa belgiană Genk.

    În preliminariile Ligii
    Campionilor, Steaua a mers mai departe decât Astra, dar s-a oprit mai brusc. A
    trecut, în cel de-al treilea tur preliminar, de Sparta Praga, după 1 la 1 în
    deplasare şi 2 la 0 acasă. In play-off
    s-a întâlnit însă cu Manchester City, de care a fost depăşită cu scorul total
    de 6 la 0. La Bucureşti a fost 5 la 0 pentru echipa lui Pep Guardiola, iar în
    Anglia, 1-0. Steliştii au ajuns în grupele Ligii Europa, unde însă rezultatele
    au fost slabe. Formaţia lui Laurenţiu Reghecampf a terminat grupa L pe locul 4,
    după Osmanlispor, Villareal şi FC Zürich.

    Viitorul Constanţa n-a jucat
    decât o dublă la prima apariţie în Europa. În turul trei preliminar al Europa
    League, echipa lui Hagi a fost depăşită de formaţia belgiană Gent, după 0 la 5
    în deplasare şi 0 la 0 acasă. Tot în turul 3 preliminar al Ligii Europa s-a
    oprit şi formaţia Pandurii Târgu Jiu. A fost eliminată de Maccabi Tel Aviv,
    după 1 la 3 la Drobeta Turnu Severin şi 1 la 2 în Israel.

    În plan intern, prima parte
    a sezonului 2016 – 2017 s-a încheiat cu un lider-surpriză al Ligii Intâi -
    Viitorul Constanţa.

    Trecem la Naţională. 2016
    n-a fost un an grozav pentru prima reprezentativă a României. La Campionatul
    European de fotbal din Franţa. România a făcut parte din grupa A şi a pierdut jocurile
    cu Franţa, scor 1 la 2, şi Albania, scor
    0 la 1. Jocul cu Elveţia s-a încheiat egal, 1 la 1, iar tricolorii au încheiat
    grupa A pe ultimul loc.

    Pentru preliminariile Cupei
    Mondiale din 2016, România a apelat la un nou antrenor: germanul Cristoph Daum.
    Rezultatele, însă, nu au fost pe măsura aşteptărilor. În septembrie, la Cluj,
    tricolorii au încheiat la egalitate, 1 la 1, cu reprezentativa statului
    Muntenegru. În octombrie, au învins Armenia, în deplasare, cu 5 la 0. A urmat
    jocul din deplasare, cu Kazahstanul, încheiat la egalitate, 0 la 0. În
    noiembrie, România a pierdut cu 0 la 3 jocul disputat la Bucureşti, împotriva
    Poloniei. În consecinţă, tricolorii au încheiat anul pe locul 4 în Grupa E, în
    urma Poloniei, Muntenegrului şi Danemarcei.