Radio România Internațional

Tag: violenta

  • Violenţa în cadrul familiei

    Violenţa în cadrul familiei

    Imposibil de suportat, violenţa domestică este la
    fel de dificil de descris, chiar şi atunci când eşti doar un martor pasager sau
    un terapeut implicat în recuperarea victimelor. Asimilată în general
    abuzurilor fizice, violenţa în cadrul familiei ia şi alte forme: violenţă
    economică – adică crearea deliberată a dependenţei financiare a victimelor -,
    violenţa socială – izolarea victimei faţă de rude şi prieteni -, violenţa
    verbală – repetarea unor insulte care
    reduc stima de sine – sau violenţa sexuală, echivalentă în multe cazuri cu
    violul marital. Toate aceste forme, precum şi altele, sunt reglementate în
    România prin legea 217/2003, lege
    specifică din Codul Civil care se referă la prevenirea şi combaterea violenţei
    în familie. Era nevoie de o astfel de lege într-o ţară unde agenţia UE
    responsabilă cu monitorizarea respectării drepturilor fundamentale – Fundamental
    Rights Agency – indică faptul că una din patru femei a fost agresată fizic sau
    sexual de partenerul său, în 2015. Dintre
    acestea, peste 70% nu au raportat episoadele de violenţă către autorităţi.
    Unele dintre motive sunt cuprinse chiar în legislaţie, imperfecţiuni ale legii
    217/2003 aşa cum le consideră Andreea Bragă, preşedinta Centrului Filia,
    organizaţie non-guvernamentală care luptă împotriva inegalităţilor de gen.

    Din 2012, această lege s-a
    modificat, fiind introdus şi ordinul de protecţie, un instrument absolut
    necesar pentru protejarea victimelor violenţelor. Legea prevede şi servicii pentru victimele
    violenţei în familie precum şi alocarea unor resurse financiare necesare. Dar,
    de multe ori, aceste resurse nu au fost realocate de la bugetele locale. De
    aceea, uneori, ne aflăm în situaţia în care 13 judeţe nu au nici un adăpost
    pentru victimele violenţei în familie. De altfel şi ordinul de protecţie,
    introdus de-abia în 2012, nu asigură protecţia imediată. Reţeaua de Combatere a
    Violenţei Împotriva Familiei, o reţea de 24 de ong-uri din care face parte şi
    fundaţia noastră, a făcut o monitorizare
    a implementării acestui ordin din 2012. Rezultatele ne arată că, în medie,
    durează 33 de zile ca acest ordin să fie emis de la data depunerii cererii.


    În ultimul an, deşi la
    numărul de urgenţă 112 au fost înregistrate circa 150.000 de apeluri care
    reclamau acte de violenţă domestică, doar o mie de ordine de protecţie au fost
    emise. În plus, demersurile juridice prin care legea ar trebuie să protejeze
    victima sau să pedepsească agresorul sunt îngreunate din cauza birocraţiei care
    trebuie suportată, cel mai adesea, tot de victimă. De pildă, în cazul unui
    proces întregul probatoriu cade pe umerii ei, în mare parte. La asta se adaugă
    percepţia de multe ori bănuitoare a comunităţii, dar şi reticenţa autorităţilor
    de a emite ordinul de interdicţie din diverse motive. Andreea Bragă revine la
    microfon cu alte detalii: Victima
    este, de multe ori, blamată de către anturaj sau de către familie prin
    comentarii de genul Dar tu ce-ai făcut, că doar nu te bătea degeaba?. Chiar
    şi atitudinea autorităţilor este, de multe ori, ostilă sau descurajantă. Au
    fost cazuri în care victimele şi-au retras plângerea şi din cauza comentariilor
    unor poliţişti. Există o rezistenţă de genul Ce facem cu dreptul de
    proprietate al agresorului? Cum să-l dăm afară din locuinţa proprie? Dar aici
    nu e vorba de încălcarea dreptului la proprietate, ci de dreptul superior al
    victimei de a fi în siguranţă. Acum, în timpul celor 33 de zile cât durează
    emiterea unui ordin, victima continuă să locuiască cu agresorul sau, dacă se
    adăposteşte la rude sau la prieteni, ea rămâne în contact cu agresorul care
    poate să ia legătura cu ea, să o ameninţe sau, dimpotrivă, să se poarte foarte frumos. Prin
    urmare, victimele sunt, uneori, descurajate să continue acţiunea în instanţă.


    Indiferent dacă
    apelează la justiţie sau renunţă la această iniţiativă, multe femei agresate
    caută sprijin la asociaţiile caritabile, cum ar fi Asociaţia ANAIS. Aici,
    victimelor li se oferă consiliere juridică pentru pregătirea dosarului ce
    urmează a fi prezentat instanţei şi, mai ales, consiliere psihologică în
    şedinţe de psihoterapie individuală sau încadrul grupurile de suport.Dar chiar şi în acest cadru sigur şi empatic, vindecarea rănilor interioare
    durează foarte mult, violenţa psihologică având urmările cele mai insidioase
    asupra femeilor. Mihaela Mangu, preşedinta ANAIS: Multe dezvoltă atacuri de panică din cauza faptul că petrec mult
    timp, în tensiune, alături de un agresor. Ajung să le fie teamă să se mişte sau
    să facă vreun gest pentru a nu-l provoca pe agresor. Trăind atâta timp în
    tensiune şi în teamă, după ce te eliberezi rămâi cu obişnuinţa de a crede că
    ceva rău e pe cale de a se întâmpla. Stima de sine este un aspect psihologic
    care este, de la început, cel mai afectată. Îţi spune mereu că eşti proastă, că
    nu eşti bună de nimic, că nu te vei descurca singură. Toate astea repetate
    zilnic duc la scăderea stimei de sine şi asta duce la acceptarea situaţiei de
    violenţă.


    La sfârşitul
    lunii februarie, Parlamentul României a ratificat convenţia Consiliului Europei
    privind violenţa împotriva femeii şi violenţa domestică, document cunoscut şi
    sub titulatura Convenţia de la Istanbul. Care sunt principalele ei prevederi aflăm
    de la Andreea Bragă, preşedinta
    Centrului Filia: Este
    necesară introducerea ordinului de protecţie de urgenţă emis în 24 de ore.
    Convenţia de la Istanbul îl numeşte ordin de interdicţie de urgenţă şi, în
    anumite cazuri de violenţă, este eliberat de autorităţi imediat de a avut loc
    episodul violent. Un alt lucru important este faptul că această convenţie
    admite faptul că majoritatea victimelor violenţei domestice sunt femei şi
    subliniază faptul că violenţa împotriva femeilor este rezultatul relaţiilor
    inegale istorice dintre femei şi bărbaţi. Ratificarea acestei convenţii
    presupune şi prevenirea violenţei. Speram că vor fi introduse în programa
    şcolară cursuri legate de egalitatea de gen, de respectul între parteneri, de
    rezolvarea conflictelor prin non-violenţă, de recunoaşterea violenţei împotriva
    femeilor.


    În următoarea
    perioadă, România trebuie să-şi armonizeze legislaţia pentru a implementa
    această convenţie.

  • Agresiunile între copii

    Agresiunile între copii

    Inocenţi, delicaţi,
    jucăuşi sau timizi, copiii, odată înscrişi la grădiniţă şi la şcoală, ies din
    mediul, deseori proteguitor, al familiei şi fac primii paşi spre crearea
    propriilor relaţii în cadrul grup mai extins. Cum se întâmplă asta şi prin ce
    transfomări trec copiii pentru a fi admişi într-un grup, pentru a-şi face
    prieteni sau pentru a câştiga admiraţia celorlalţi rămân, de obicei, fapte
    necunoscute părinţilor. Ei descoperă uimiţi o realitate care, uneori, le
    surâde, alteori, nu, cum ar fi agresivitatea dintre copii sau bullying-ul.
    Fenomen grav, prezent în orice societate, acest tip de violenţă a fost studiat
    mai amănunţit de-abia recent în România într-o cercetare sociologică coordonată
    de organizaţia non-guvernamentală Salvaţi copiii. Prima concluzie:
    agresivitatea unui copil contra altuia îşi are originea tot într-un adult. Care
    este explicaţia, aflăm de la psihologul Diana Stănculeanu: Cel mai adesea comportamentul de bullying
    este unul învăţat şi există o corelaţie destul de mare între agresiunile din
    rândul copiilor şi abuzul asupra acestora, cu precădere în mediul familial. Cu
    alte cuvinte, copiii bătuţi acasă au şanse mult mai mari ca odată ajunşi în
    mediul şcolar să ducă mai departe comportamentele violente sau, obişnuiţi fiind
    deja cu acest comportament violent, să-l tolereze cu mare uşurinţă fără să-l
    reclame, adică să devină victima perfectă.



    De aceea, din punctul
    de vedere al psihopedagogilor, într-o
    situaţie de bullying, toţi copiii – chiar şi agresorii – sunt, în realitate,
    victime. Imitând comportamentul văzut acasă, unii dintre ei îşi intimidează
    colegii prin insulte repetate, prin agresiuni fizice şi verbale planificate,
    prin excluderea din grupul de prieteni. Deşi poate apărea chiar din şcoala
    primară, violenţa aceasta de tip bullying se dezvoltă mai ales la gimnaziu şi
    la liceu. Este motivul pentru care autorii studiului coordonat de asociaţia
    Salvaţi Copiii şi-au ales respondenţii din aceste grupe de vârste, incluzând,
    de asemenea, în sondaj şi părinţi. Am stat de vorbă cu doi dintre co-autori -
    psiholoaga Diana Stănculeanu şi sociologul Ciprian Grădinaru – pentru a afla,
    mai întâi, prin ce acţiuni se manifestă concret acest tip de agresiune.

    Ciprian
    Grădinaru: Comportamente
    care privesc excluderea din grup de genul Nu te mai juca cu el, Nu mai
    participa la activităţile noastre. Apoi sunt comportamentele care presupun
    ameninţarea cu violenţă fizică sau umilirea, mergând până
    la distrugerea bunurilor personale şi finalizând cu comportamente care implică
    violenţă fizică repetată.



    Marginalizarea socială este o altă manifestare. Răspândirea de zvonuri
    răutăcioase şi minciuni este o altp formă de bullying care proliferează, mai
    ales, în mediul online. Victimele campaniilor de intimidare sunt, de regulă,
    copii altfel, diferiţi. Diana Stănculeanu: Diferenţele variază. Ele se pot referi la
    aspectul fizic şi aici sunt vizaţi copii supraponderali, cei care au o
    dizabilitate fizică evidentă, cei a căror vestimentaţie nu corespunde normei
    grupului. Apoi există diferenţe de accesorii: gadgeturi, telefoane, ghiozdane,
    etc. Este vorba, de asemenea, de diferenţe comportamentale. Uneori e suficient
    să fii mai retras, mai timid, să nu fii foarte popular în clasă, iar asta te
    poate face o victimă perfectă. Alteori e suficient să fii cel mai conştiincios,
    cel mai bun, cel mai responsabil elev din clasă, adică tocilarul, ca să
    atragi atenţia negativă a clasei. Alte ţinte sunt copiii cu probleme de
    sănătate mintală traduse în comportamente specifice, care au stângăcii sociale,
    dificultăţi emoţionale – plâng uşor, nu ştiu să-şi facă prieteni -se bâlbâie în
    faţa clasei, se înroşesc cu mare uşurinţă.



    Cifrele statistice indică, la rândul lor o discrepanţă între
    declaraţiile martorilor la bullying şi cele ale celor care au fost victime sau
    agresori. Sociologul Ciprian Grădinaru: Să începem cu excluderea din grup şi aici vedem că
    aproximativ doi din 10 copii spun că au exclus pe cineva din grup sau că au
    fost excluşi din grup. Referindu-ne la ameninţarea cu violenţă fizică şi
    umilire, tot 20% dintre copii spun că au umilit în mod repetat un alt copil sau
    pe altcineva cu vârstă similară. 29% dintre elevi spun că au fost ameninţaţi cu
    lovirea, 13% spun că au lovit ei în mod repetat un alt copil. 16% spun că au
    bătut în mod repetat pe cineva. În ceea ce le priveşte pe victime, vedem că 32%
    spun că au fost împinşi sau îmbrânciţi de alţi copii, 39% că au fost răniţi
    uşor de alţi copii, iar 16% declară că au fost bătuţi în mod repetat, acelaşi
    procent cu cei care se declară agresori. În schimb, 75% dintre copii recunosc situaţia de agresiune din şcoală, 58% o
    recunosc când are loc în clasa lor, un procent foarte ridicat – 70% – admit
    existenţa bullying-ului în mediul online, iar 50% recunosc că se întâmplă şi în
    grupul de prieteni.



    Dar poate că una dintre
    cele mai interesante informaţii relevate de studiul despre bullying este
    părerea copiilor despre implicarea adulţilor. Diana Stănculeanu: Din păcate, în sistemul românesc de educaţie,
    profesorul, cadrul didactic sau orice alt adult din şcoală, rareori, este
    perceput de către copil ca o fiind o sursă de ajutor, de soluţionare a acestor
    situaţii. Mulţi dintre copii ne vorbeau despre faptul că dacă spun despre
    aceste violenţe, sunt ei acuzaţi că pârăsc, iar un astfel de comportament nu
    este un comportament frumos. În plus, sunt profesori care declară că nu este
    treaba lor să gestioneze astfel de situaţii mai ales că bullying-ul nu prea se
    întâmplă în sala de clasă. Are loc, mai degrabă, pe culoare, în toalete, în
    curtea şcolii sau la colţul şcolii. Toate sunt locuri pe care profesorii le
    etichează ca neintrând în fişa postului lor în sensul că nu e rolul lor să fie
    acolo.



    Deşi studiul realizat de Salvaţi copiii relevă
    atât gravitatea fenomenului, cât şi întinderea lui, la nivelul Ministerului Educaţiei
    şi al inspectoratelor şcolare nu există o strategie comună de combatere a
    violenţei de tip bullying. Şi asta se întâmplă în condiţiile în care
    Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră bullying-ul alături de stilul de
    educaţie parentală cei mai mari factori de risc pentru sănătatea mintală a
    copilului şi a adolescentului.

  • Grav incident în Franţa

    Grav incident în Franţa

    Fotografia care va şoca Franţa — sub acest titlu, cotidianul britanic The Telegraph publică imagini a căror autenticitate nu a fost confirmată, dar care sunt prezentate ca fiind ale adolescentului presupus român de etnie romă linşat la finele săptămânii trecute într-o suburbie din nordul Parisului.



    Este înfăţişat un tânăr care zace într-un cărucior de supermarket, cu faţa tumefiată şi plină de sânge. Ar fi vorba despre Darius, 16 ani. El trăia împreună cu familia sa şi cu alţi romi într-o casă dezafectată din localitatea Pierrefitte-sur-Seine. Conform unei surse poliţieneşti, bănuindu-l de furt, mai multe persoane l-au luat cu forţa şi l-au dus într-o pivniţă, unde s-a produs agresiunea. Vineri seara târziu, el a fost găsit abandonat în stare de inconştienţă. Grav rănit, cu leziuni craniene, Darius a fost internat într-un spital din Paris, cu pronostic vital angajat.



    Acest linşaj barbar a suscitat indignare în Franţa, preşedintele François Hollande vorbind despre un act incalificabil care contravine oricăror principii ale Republicii.



    Ceea ce s-a întâmplat este inacceptabil, iar cei răspunzători trebuie găsiţi cât mai repede pentru a da socoteală de faptele lor în faţa justiţiei — a spus şi premierul Manuel Valls, fost ministru de interne în Cabinetul socialist de la Paris.



    Cât despre asociaţiile de apărare a drepturilor omului şi ale minorităţilor, acestea au denunţat stigmatizarea la care este supusă comunitatea romă. Procurorii care se ocupă de caz au abandonat pista unui atac rasist. Ei recunosc barbaria cazului, dar susţin că mobilul este o răzbunare privată. Nu poate fi, însă, trecut cu vederea că cele întâmplate la sfârşitul săptămânii trecute sunt revelatoare pentru violenţa în creştere în Franţa la adresa romilor.



    Organizaţia Romeurope crede că acest ultim caz este, de fapt, consecinţa anilor de politici publice ineficiente şi a unui climat nesănătos întreţinut de organizaţii media, politicieni şi reprezentanţi ai statului francez.



    Ceea ce s-a întâmplat cu tânărul Darius era previzibil, spune şi Médecins du monde. S-a instaurat o justiţie paralelă, care, dacă nimic nu se va schimba, va acţiona din nou, iar pericolul este de viaţă şi de moarte.



    Şi pentru autorităţile române, astfel de acte de violenţă extremă sunt, într-o oarecare măsură, rezultatul unor atitudini xenofobe şi adesea rasiste din ce în ce mai prezente în discursurile oamenilor politici din Europa.



    Declaraţia de condamnare a agresiunii faţă de adolescentul de etnie romă a preşedintelui Hollande nu este suficientă — spune şi asociaţia Romani Criss de la Bucureşti, care crede că soluţia ar fi schimbarea radicală de optică la nivel politic, în sensul integrării romilor care aleg să trăiască în Franţa şi nu al excluderii lor.

  • Violenţa domestică

    Violenţa domestică

    Un sondaj ”Barometrul de opinie publică — Adevărul despre România”, realizat de INSCOP Research, în perioada 12 – 21 iulie 2013, pe un eşantion de 1050 persoane, reprezentativ pentru populaţia României, arata că românii consideră că tipurile de violenţă cele mai întâlnite în societatea românească sunt: violenţa asociată cu furturi, tâlhării (39,1%), violenţa în familie împotriva copiilor, bătrânilor (21,5%), violenţa domestică între soţi sau parteneri (19,2%), violenţa corelată cu crima organizată (11,7%), violenţa generată de certuri între persoane care nu se cunosc (3,4%). Se observă un procent mare de persoane care consideră cazurile de violenţă petrecute în perimetrul familiei ca fiind cele mai întâlnite tipuri de violenţă (21,5% plus 19,2%).



    Un procent atât de mare indică şi o conştientizare a fenomenului care în unele societăţi tradiţionaliste este mai degrabă negat decât blamat. Violenţa domestică este de altfel un subiect de genul celor vechi de când lumea şi pământul.



    Potrivit aceluiaşi sondaj, 43,5% dintre români declară că de la începutul anului 2013, au auzit printre cunoştinţe sau în zona în care locuiesc de situaţii de violenţă în familie. 44,5% nu au auzit de astfel de cazuri în proximitatea în acelaşi an, în timp ce 12% au ales să nu răspundă. Specialiştii consideră că procentul de peste 40% dintre români care au auzit de cazuri de violenţă în familie în interiorul reţelelor sociale proprii demonstrează o prezenţă semnificativă a fenomenului. În plus, în rândul celor care au declarat că au cunoştinţă de asemenea cazuri, 65,9% au precizat că în cazul despre care au auzit victima era o soţie, 37,9% că victima era un copil, 19,7% un bătrân, 4,4% un soţ.



    L-am invitat pe Cristian Munteanu, psiholog-psihoterapeut să ne spună dacă sunt românii violenţi pe plan domestic şi ce se înţelege prin violenţă domestică: “Nu suntem mai violenţi decât alţii, însă este un subiect de care oamenii se feresc să vorbească. Violenţa în familie este de mai multe tipuri, este un fenomen îngrijorător şi este în creştere. Ea se manifestă atât fizic, cât şi la nivel mai profund. În general oamenii au tendinţa să arate ce e bun în existenţa lor. De foarte multe ori se vorbeşte unidirecţional, bărbatul este cel violent, iar femeia este aceea care suferă. Imediat cum cineva rosteşte violenţă domestică se presupune că el este agresorul iar ea este victima. Lucrurile stau de multe ori şi invers; este un subiect delicat, foarte rar discutat. Poate fi vorba de o ceartă permanentă, de o cicăleală permanentă, de o stare de nemulţumire la nivel general, pornind de când intră în casă el sau ea şi ajungând până la cine spală vasele sau cine ţine telecomanda, orice. Subiectul principal care stă la baza conflictelor este o criză financiară, poate să fie şi un puseu de gelozie, poate să fie o neîmplinire, pot fi problemele de la serviciu aduse acasă, notele proaste ale copiilor, invidia, excusiile neefectuate, promisiunile neonorate, cicăleala în general.”



    Şi iată cum graniţele violenţei domestice par să se extindă înspre cuprinderea oricărei stări conflictuale prelungite. Violenţa poate fi de tip evident sau de tip mai subtil, constând în violenţă de limbaj, în acuzaţii repetate, în jigniri ocazionale sau permanente, hărţuire pe diverse teme. Dacă în cazul violenţei fizice rezultatul este palpabil şi mai greu de ascuns, în cazul violenţei psihice, victima agresată, femeie sau bărbat, nici nu conştientizează câteodată că este violentată în mod repetat. În schimb, victimei îi scade respectul de sine şi adesea începe să aibă probleme de sănătate, după cum ne-a spus Cristian Munteanu, psiholog-psihoterapeut: Această violenţă fizică e vizibilă: un ochi umflat, o zgârietură, în cazurile grave spitalizare. Poliţie la uşă, vecini tracasaţi, eticheta pusă asupra cuplului. Dacă există şi copii, lucrurile se complică, cei mici sunt nişte bureţi emoţionali. Violenţa psihică, violenţa verbală este mai corozivă, ea determină o scădere a performanţelor pe toate planurile. Oamenii se îmbolnăvesc, depresia şi anxietatea devin cuvinte uzuale.”



    Soluţia pentru evitarea violenţei psihice ar fi comunicarea în cadrul cuplului, căutarea de soluţii sau apelul la psihoterapie de cuplu, spre care românii par încă prea puţin înclinaţi. Persoanele care ajung la psiholog o fac adesea când situaţiile sunt foarte grave, când conflictele s-au acutizat.



    Cât despre evitarea violenţei fizice, recent a apărut alternativa de a apela la serviciile unei cunoscute firme de securitate, care îşi propune să protejeze femeile de violenţa partenerilor. Pe baza unei sesizări, firma de pază va asigura gratuit monitorizarea locuinţei şi intervenţia în cazul unor probleme. Campania se adresează femeilor din Bucureşti, Ploieşti, Câmpina, Deva, Timişoara, Galaţi, Brăila, Bistriţa.



    Sondajul de la care am pornit arăta şi că foarte puţini români îşi mai exprimă acordul cu ideea conţinută în vorbe populare de tipul: “bătaia e ruptă din rai” sau “un bărbat care nu îşi bate femeia nu o iubeşte cu adevărat”, ceea ce ilustrează o îmbunătăţire a şanselor ca violenţa domestică să se îndepărteze, cu timpul, de spectrul fizic, rămânând de combătut cea la nivel emoţional.


  • Egipt: Protestele şi violenţele continuă

    Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în Egipt sau se află pe teritoriul acestui stat asupra faptului că demonstraţiile de protest şi violenţele continuă. Sunt semnalate manifestaţii violente ale susţinătorilor fostului preşedinte Mohamed Morsi, în special în zona sediului Gărzii Republicane (în apropierea celor două palate prezidenţiale din Heliopolis-Cairo), dar şi pe linia de centură a capitalei, precum şi în districtele Nasr City, Zamalek şi Maspero. Au avut loc demonstraţii violente la Suez, Mansoura, Marsa Matrouh, Alexandria, Beheira (în partea de nord a Egiptului) şi în Miniya (în sud) şi Ismailiya. Începând cu data de 26 iulie 2013, pe teritoriul R.A. Egipt sunt anunţate manifestaţii care pot determina noi confruntări între protestatari. MAE recomandă cetăţenilor români să evite călătoriile, până la restabilirea situaţiei, iar celor care se află pe teritoriul egiptean li se recomandă să evite cu desăvârşire zonele unde îşi au sediile principalele instituţii guvernamentale si partide politice, unde au loc proteste şi să evite implicarea în orice fel de manifestaţii.



    Cetăţenii români care se deplasează în Egipt sau care se află deja pe teritoriul acestei ţări, sunt sfătuiţi să se adreseze Ambasadei României în Egipt şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând coordonatele personale pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.



    Sursa: Comunicat www.mae.ro

  • Egiptul din nou în fierbere

    Egiptul din nou în fierbere

    Egiptul este profund divizat. De o parte sunt partizanii lui Mohamed Morsi, preşedintele îndepărtat, săptămâna trecută, de la putere. Sunt susţinuţi de formaţiunea islamistă a Fraţilor Musulmani. De cealaltă parte sunt nemulţumiţii, cei care au protestat zile la rând în piaţa Tahrir, din Cairo, devenită simbol al contestării felului în care Morsi a condus ţara în primul său an ca şef al statului. Aceştia sunt sprijiniţi de armată, a cărei influenţă în mersul treburilor ţării este, deja, arhicunoscută.



    Poate sărbătoarea, abia începută, a Ramadanului — cea mai importantă a musulmanilor — să mai calmeze spiritele în următoarele 30 de zile cât va dura ? Nu puţini sunt cei care cred că nu. Fraţii Musulmani ar putea să-şi dubleze violenţele împotriva celor care le-au destituit preşedintele, iar armata să le răspundă pe măsură. In acest context, avertismentele cu privire la riscul declanşării unui război civil se multiplică. Islamiştii au pledat, de altfel, deja, pentru o revoltă a poporului împotriva celor care încearcă — spun ei — să le fure revoluţia cu tancurile şi au cerut comunităţii şi grupurilor internaţionale să intervină pentru a împiedica masacre, făcând referire la confruntările armate de la începutul acestei săptămâni, soldate de zeci de morţi.



    “Provocările şi escaladarea violenţei trebuie evitate, iar toţi cei care revendică legitimitatea să acţioneze în mod responsabil pentru binele ţării” — a punctat, în termeni imperativi, diplomaţia europeană prin şefa ei, d-na Catherine Ashton.



    La Bucureşti, secretarul de stat pentru afaceri globale din cadrul Ministerului de externe, Mihail Dobre, a primit-o pe d-na Laila Ahmed Bahaa El Din, ambasadorul Egiptului în România, la solicitarea acesteia. Din comunicatul diplomaţiei române citim : “Ambasadorul egiptean a făcut o prezentare a situaţiei interne actuale din ţara sa, a subliniat complexitatea evoluţiilor ce au urmat după declanşarea Primăverii Arabe şi a evidenţiat dificultăţile cu care se confruntă autorităţile egiptene în această perioadă în ceea ce priveşte formarea unui guvern interimar, dar şi hotărârea lor de a asigura continuarea procesului de transformare democratică a ţării”. România — a răspuns diplomaţia de la Bucureşti — deplânge pierderile de vieţi omeneşti în cursul ciocnirilor din ultimele zile şi condamnă orice formă de violenţă. Totodată, urmăreşte cu preocupare, alături de celelalte state membre ale Uniunii Europene, evoluţiile actuale. Numai prin dialog, iar nu prin confruntare, se poate asigura succesul proiectului democratic. De aceea, România speră că în Egipt se va reveni cât mai curând la ordinea constituţională prin organizarea de noi alegeri şi că procesul de tranziţie democratică va fi reluat cât mai rapid cu putinţă.



    Miza depăşeşte cu mult graniţele naţionale! Egiptul este un factor cheie pentru pacea, securitatea şi dezvoltarea economică din regiunea Mediteranei, a nordului Africii şi a Orientului Mijlociu. Or, stabilitatea şi securitatea lui sunt esenţiale pentru stabilitatea şi securitatea regiunii.

  • Egipt – demonstraţiile de protest şi violenţele continuă

    Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în Egipt sau se află pe teritoriul acestui stat asupra faptului că demonstraţiile de protest şi violenţele continuă în Cairo, Alexandria, Asiut, Beni Suef, precum şi în guvernoratele din Delta Nilului.



    Având în vedere faptul că în Egipt situaţia se menţine tensionată, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să evite deplasările în zonele în care au loc proteste, precum şi implicarea în orice fel de manifestaţii.


    Sursa: comunicat MAE

  • Violenţa asupra copiilor

    Violenţa asupra copiilor


    Copil rău”, Muncesc degeaba pentru tine”, Nu meriţi nimic”… expresii pe care uneori, părinţii sau educatorii le rostesc fără să-şi dea seama nici de semnificaţia lor, nici de consecinţe. De asemenea, ele însoţesc, adesea, abuzul fizic exercitat acasă şi la şcoală. Cât de des sunt etichetaţi copii în felul acesta şi cine îi etichetează în felul acesta? La aceste întrebări oferă un răspuns studiul lansat recent de organizaţia Salvaţi Copiii” în colaborare cu guvernul României şi intitulat Abuzul şi neglijenţa copiilor.”




    Despre rezultatele acestui studiu, ne vorbeşte acum psihologul Diana Stănculeanu, coordonatoare de programe în cadrul organizaţiei Salvaţi Copiii”: Raportat la un studiu realizat cu o metodologie similară acum 10 ani, cifrele sunt într-o uşoară scădere. Pe de altă parte, ele rămân la un nivel îngrijorător. Peste 63% dintre copii afirmă că sunt bătuţi acasă în procesul de creştere şi educaţie. 38% dintre părinţi recunosc fără niciun fel de dificultate că utilizează pedeapsa corporală, abuzul şi umilinţa în practica de creştere a copilului. 20% din părinţi cred cu tărie în valoarea pozitivă a bătăii în educarea copilului lor. Nici în şcoli, situaţia nu e mai bună. Peste 86% dintre elevi afirmă că principalele reacţii pe care le au din partea cadrelor didactice atunci când greşesc, sunt cearta, critica şi reproşul. 33% dintre ei vorbesc de situaţii de umilinţă şi jignire din partea cadrelor didactice, iar 7% pomenesc de bătaie în şcoală.”




    Nivelul violenţei în instituţiile de învăţământ constituie, de altfel, un motiv de îngrijorare pentru autorităţi. Din păcate, nu există statistici clare în acest sens şi nici criterii unitare de catalogare a cazurilor de violenţă asupra elevilor. Toate acestea vor fi clarificate de viitoarea Strategie pentru combaterea violenţei”, iniţiată de Ministerul Educaţiei Naţionale, după cum ne asigură chiar ministrul Remus Pricopie: Eu, ca ministru, aflu despre marea majoritatea a cazurilor de violenţă din mass-media. Sistemul nostru de raportare este un sistem în care întotdeauna afli după ce evenimentul are loc. Pe de altă parte, au apărut în ultimele luni, o sumedenie de statistici. Sunt judeţe care raportează 70 de cazuri de violenţe şi judeţe care raportează 2500 de cazuri de violenţă în acelaşi interval de timp. Statistic vorbind, nu este posibil. Asta înseamnă că, de fapt, nu se ştie bine ce se măsoară. Fiecare măsoară ce vrea. Strategia încearcă să stabilească clase de acte de violenţă, să le descrie foarte bine şi să pună în practică un sistem de monitorizare în timp real. Dacă se întâmplă un act de violenţă, şcoala trebuie să intre într-o bază de date şi să scrie în trei rânduri ce s-a întâmplat acolo. Al doilea lucru: având o mai bună tipologizare a fenomenului, vom şti ce politici să promovăm şi cum să prevenim.”




    Potrivit modalităţii curente de raportare a cazurilor de violenţă, în ultimul semestru al anului trecut, la Ministerul Educaţiei s-au raportat în jur de 140-160 de cazuri de violenţă în şcoală, în toată ţara. În Bucureşti, în schimb, numai în primul semestru al acestui an au fost raportate în jur de 160. De asemenea, sunt contabilizate laolaltă toate situaţiile de violenţă, de la atac la persoană la securitatea unităţii şcolare. Prin urmare, în capitală, nivelul violenţei din şcoli ar fi mai mare. Date foarte sigure nu pot fi oferite, însă, deocamdată. De asemenea, nu sunt cunoscute cazuri de profesori daţi afară din sistemul de învăţământ pentru că şi-au abuzat fizic şi psihic elevii.




    Prevenirea violenţei este vitală în condiţiile în care abuzul fizic şi psihic, etichetările de copil rău şi prost”, lasă urme adânci în psihicul copiilor. Psihologul Diana Stănculeanu: Un copil abuzat are un risc mult mai mare de a dezvolta tulburări de sănătate mintală la vârsta adolescenţei şi la vârsta adultă. Vorbim de anxietate, depresie, sindrom post-traumatic, comportament agresiv, stimă de sine redusă. Apoi, vorbim de o încărcare negativă a relaţiei dintre părinte şi copil, relaţie care ar trebui să fie principala noastră matrice de încredere şi ataşament. În momentul în care această relaţie este compromisă, întreaga bază a educaţiei şi sănătăţii copilului este compromisă. Şi, nu în ultimul rând, există riscul replicării şi perpetuării la nivelul comunităţii a unui model agresiv de soluţionare a problemelor. Dacă un copil învaţă acasă că numai cu bătaie se rezolvă lucrurile, aşa va face şi el la şcoală, la colţul blocului, în grupul de prieteni şi mai departe ca adult la locul de muncă, în relaţiile de cuplu sau în relaţia cu propriii copii.”




    Este posibil ca şi comportamentul actual al părinţilor să fie tot transmis din generaţie în generaţie. Diana Stănculeanu: Mamele, fiind implicate zilnic în tot felul de situaţii dificile pe care le pot avea cu copii, sunt astfel predispuse să folosească violenţa fizică de nivel uşor sau moderat asupra copiilor. Mama e, de obicei, cea care altoieşte două palme la fund sau urechează copilul. Tatăl, fiind implicat mai punctual, este exponentul fie al abuzului verbal — jigniri, umilinţe, etichete -, fie al pedepselor fizice severe de tipul încuiatului în casă şi pusului în genunchi.”




    Pentru a sparge cercul vicios al violenţei, organizaţia Salvaţi copiii” a lansat campania Copiii fără etichete” ce se va derula în perioada martie-octombrie 2013. Campania urmăreşte înlocuirea practicilor violente cu metode educaţionale care să stimuleze dezvoltarea armonioasă a personalităţii copiilor. De asemenea, violenţa asupra copiilor trebuie recunoscută ca atare şi condamnată socială. În acest sens, campania Copiii fără etichete” va beneficia de ajutorul bloggerilor care vor combate violenţa pe site-urile lor.