Tag: Zarnesti

  • Evadare în natură la Zărneşti

    Evadare în natură la Zărneşti

    Ne îndreptăm azi
    către una dintre porțile de intrare în Parcul Național Piatra Craiului:
    Zărnești
    . Aici veți găsi un muzeu al parcului, o biserică de artă medievală
    ridicată acum mai bine de cinci secole, un parc de aventură și o rezervație de
    urși, de 70 de hectare, unică în România. Este o zonă în care se pot practica
    ciclismul, drumețiile, alpinismul sau observarea animalelor sălbatice. Despre
    toate acestea, dar și despre calendarul evenimentelor în 2019, vom vorbi cu
    Ștefan Balogy, coordonatorul Centrului de Informare Turistică.


    Zărnești este o
    destinaţie extrem de accesibilă, fiind situat la mai puţin de 30 de km de
    Braşov de unde se ajunge atât pe cale
    feroviară, cât şi rutieră. Centrul de informare turistică se află chiar în
    centrul localității, unde se află stația centrală de autobuze, și e foarte bine
    semnalizat. Ștefan Balogy: Zărneștiul e o localitate mică, montană, cu
    circa 20.000 de locuitori. Până în 1989, activitatea predominantă a fost
    industrială, dar, treptat, orașul s-a readaptat și a devenit o destinație
    turistică, punctul de atracție fiind masivul Piatra Craiului. Este o destinație
    pentru iubitorii, pasionații de turism activ găsind aici posibilități
    nelimitate de a petrece timpul liber indiferent de sezon. Până și motto-ul
    activității noastre e centrat pe natură, experiență și relaxare. Nu numai că ne
    relaxăm în natură și descoperim lucruri inedite, dar putem cunoaște o
    destinație ecoturistică. Subliniez acest aspect, fiindcă Zărnești-Piatra
    Craiului e prima destinație ecoturistică din România, autorizată de Ministerul
    Turismului. În prezent, în România, există doar patru astfel de destinații
    autorizate, cu acest statut.


    Posibilitățile de
    cazare sunt multiple, continuă Ștefan Bagoly: Zona se adresează atât
    turiștilor cu un buget redus, cât și celorlalți. Avem cabane de o stea, două,
    dar și complexuri hoteliere catalogate la patru stele, cu centre SPA și de
    relaxare. Turistul poate găsi foarte rapid o posibilitate de cazare în funcție
    de bugetul pe care-l are la dispoziție. Numărul turiștilor este într-o continuă
    creștere. În anul 2018, ne-au călcat pragul peste 6.500 de turiști. Aceștia
    s-au informat direct de la noi. 43% dintre aceștia au fost români, iar restul
    de 57% au fost străini. Deci majoritatea celor care ne vizitează și ne solicită
    informații direct sau prin mijloace electronice este reprezentată de categoria
    turiștilor străini. Cei mai mulți dintre aceștia, 28%, vin din Germania. Este
    foarte interesant că nu sunt etnici sași. Sunt turiști care au primit
    informația despre zona noastră, despre frumusețile munților Carpați, și vin
    special să viziteze Piatra Craiului. Pe locul doi sunt turiștii din Israel, în
    procent de 27%, urmând apoi cei din Marea Britanie, Spania, Portugalia și
    Franța.


    Ștefan Bagoly, directorul
    Centrului Național de Informare și Promovare Turistică, spune că, deși zona
    Zărneștiului e o destinație pentru toți, promovarea pune accent pe familii. Acestea
    sunt invitate să petreacă acolo nu o zi, ci măcar câteva zile. Recomandăm câteva drumeții diferite ca dificultate, de la o oră, două,
    până la cele lungi de 10-12 ore. În prezent, avem 42 de trasee montane marcate
    foarte bine pe teren, ale căror hărți se pot descărca și în format GPS pe
    telefon. Tot de anul trecut am început să punem mare accent pe cicloturism.
    Sunt 11 trasee marcate în Parcul Național Piatra Craiului. Acestea unesc Zărneștiul
    de satele din zona montană, Bran și Peștera, și însumează peste 120 de km. O
    altă atracție o reprezintă echitația. Avem patru centre de echitație care oferă
    plimbări călare pe trasee din pădurile înconjurătoare și plimbări cu sania în
    perioada de iarnă. De asemenea, alpinismul și escalada se practică în cea mai
    cunoscută zonă din Piatra Craiului, în Cheile Zărneștiului. Acesta e și cel mai
    vizitat punct turistic, datorită accesibilității ușoare. Ca noutate, avem
    zborul cu parapanta sau cu motoparapanta, un sport extrem, însă care are mulți
    susținători.


    În perioada de
    primăvară și toamnă, cei mai mulți turiști vin pentru observarea animalelor în
    pădure
    . Sunt atrași de bogăția de carnivore mari din zonă. Există câteva
    agenții specializate, care organizează tururi ghidate pentru observarea
    animalelor. Însă nici acum, iarna, turiștii nu se plictisesc. De câțiva ani, a
    câștigat teren schiul de tură și există trasee de iarnă, la poalele muntelui
    Piatra Craiului, care se pot parcurge pe rachete. Iată însă câteva sugestii și
    pentru turiștii mai puțin aventuroși. Ștefan Bagoly: Le recomandăm să
    meargă la Centrul de vizitare al Parcului Național, un muzeu foarte interesant
    și interactiv. Acesta prezintă întreaga rezervație naturală Piatra Craiului
    prin mijloace foarte moderne: diorame, proiecții video și proiecții 3D. De
    asemenea, recomandăm o vizită la rezervația de urși Libearty, etichetată de
    National Geographic Traveller drept cea mai etică atracție wildlife din lume.
    Este cel mai mare sanctuar de urși bruni din lume. A fost înființată acum zece
    ani de o asociație din Brașov. Pe suprafața rezervației, care depășește 100 de
    hectare, trăiesc 107 urși. Aceștia nu sunt în cuști sau spații închise. Toată
    aria e o suprafață deschisă, împădurită, protejată cu un gard electrificat, iar
    urșii se bucură de libertate în această zonă. Tururile sunt ghidate și se fac
    cu un număr restrâns de turiști pentru a nu deranja animalele în habitatul lor
    natural. Toți urșii de acolo au trăit în captivitate în condiții improprii. Ei
    au fost salvați și trăiesc acum în condiții foarte bune. Foarte multe
    celebrități au vizitat rezervația: Brigitte Bardot, Natalie Imbruglia, Lionel
    Messi, Leonard Lewis, Evanna Lynch a fost de curând.



    Centrul de Informare și Promovare Turistică din
    Zărnești este deschis în fiecare zi a săptămânii. De asemenea, accesând site-ul
    visitzarnesti.ro puteți obține cele mai actualizate date privind condițiile
    meteo, dar și oferta de agrement și de cazare.

  • Nationalpark Königstein: Größtes Bärenreservat in Europa

    Nationalpark Königstein: Größtes Bärenreservat in Europa

    Der Nationalpark Königstein — rumänisch Piatra Craiului — liegt in günstiger Lage, nur 200 km nördlich von Bukarest, und erstreckt sich auf gro‎ßzügigen 14.800 Hektar. Schon seit 1938 ist der Königstein ein Naturschutzgebiet, wobei es damals allerdings nur 440 Hektar umfasste. 1972 wurde die geschützte Fläche verdoppelt und 1990 wurden die Grundlagen für den Park in seiner aktuellen Form gelegt. Die biologische Vielfalt ist beeindruckend — im Königsteinpark gibt es etwa 1200 Pflanzenarten, also rund ein Drittel sämtlicher Pflanzenarten in Rumänien. Mircea Vergheleț ist der Leiter der Parkverwaltung. Er lieferte uns mehrere Einzelheiten zum Naturschutzgebiet:



    Das Alleinstellungsmerkmal ist, dass wir es hier mit dem einzigen Kalkstein-Gebirgskamm in Rumänien von über 2000 m zu tun haben. Das Relief ist sehr spektakulär, wir sehen im Westteil steile Fels- und Geröllhänge, die bei den Touristen beliebt sind. Au‎ßerdem gibt es hier einen einmaligen Wanderweg, der über den Bergkamm geht. Es lohnt sich wirklich, bis zum Gipfel zu steigen, die Anstrengung wird entsprechend belohnt.“




    Das Besucherzentrum des Naturparks Königstein ist praktisch ein Museum des Gebirgsmassivs, wo die Touristen Informationen über den Naturpark, über die Pflanzen- und Tierwelt und über die lokalen Traditionen erhalten können. Mehr dazu von Mircea Vergheleţ, Direktor des Naturparks Königstein:



    Das Besucherzentrum verfügt über viele interaktive Elemente, zum Beispiel interaktive Dioramen. Der Besucher kann mit der Handfläche einen Film oder Dias vorführen und sogar ein Puzzle fertigstellen. Wir haben ein 3-D-Modell des Massivs, das mit einem in der Decke installierten Projektor präsentiert wird. Hier kann man alle touristischen Routen, alle Wanderwege, die Berghütten, die Lebensräume der verschiedenen Tierarten, die Bodenarten und vieles mehr sehen. Alle Informationen sind auch auf Englisch verfügbar. Sowohl die digitale Information auf den Bildschirmen als auch die Informationstafeln im Besucherzentrum sind zweisprachig: Rumänisch und Englisch.“




    Den Nationalpark Piatra Craiului kann man auch über die Zernescht-Klamm (rum. Cheile Zărneştiului) erreichen. Die steilen Felswände eigenen sich perfekt zum Klettern. Hier wurden im Laufe der Zeit unzählige Kletterstrecken eingerichtet. Die längste Strecke hat 115 m. Die weniger abenteuerlichen Touristen können in Zărneşti das Bärenreservat besuchen. Das Bärenreservat Zărneşti ist mit einer Fläche von 70 Hektar das grö‎ßte Bärenschutzzentrum Europas. Die Bären, die hier leben, wurden aus verschiedenen Gegenden Rumäniens hierhergebracht. Sie lebten früher unter unangemessenen Bedingungen in verschiedenen Zoos oder Tierheimen. Das Bärenreservat in Zărneşti war ihre Rettung.

  • Naturpark Königstein: seit 1938 Naturschutzgebiet

    Naturpark Königstein: seit 1938 Naturschutzgebiet

    Man würde glauben, dass der Staat erst in den letzten Jahren mehr auf die Umwelt aufpasst. Aber schon seit 1938 ist der Königstein ein Naturschutzgebiet, wobei es damals allerdings nur 440 Hektar umfasste. 1972 wurde die geschützte Fläche verdoppelt und 1990 wurden die Grundlagen für den Park in seiner aktuellen Form gelegt. Mircea Vergheleț, Direktor der Parkverwaltung, wei‎ß am besten, was daran so besonders ist:



    Das Alleinstellungsmerkmal ist, dass wir es hier mit dem einzigen Kalkstein-Gebirgskamm in Rumänien von über 2000 m zu tun haben. Das Relief ist sehr spektakulär, wir sehen im Westteil steile Fels- und Geröllhänge, die bei den Touristen beliebt sind. Und im Süden gibt es spektakuläre Schluchten, die früher eigenständige Naturreservate waren und heute Teil des gro‎ßen Naturschutzgebiets sind.“




    Die biologische Vielfalt ist beeindruckend — das Wahrzeichen des Parks, eine nelkenartige Blume mit dem wissenschaftlichen Namen Dianthus Callizonus, ist weltweit einzigartig, sie wächst nur hier. Sie kann am oberen Ende der Gebirgsweiden bewundert werden, aber selbst auf Felsgestein ist sie im Sommer in ihrem Pink-Rosa leicht erkennbar. Zudem gibt es hier nicht weniger als 41 Orchideenarten, das Edelwei‎ß, den gelben Mohn oder wilde Gladiolen. Ab Frühling bis Frühherbst erstrahlt das ganze Gebiet in einer wahren Farbenpracht.



    Im Königsteinpark gibt es über 1100 Pflanzenarten, ein Drittel aller oberen Pflanzenarten Rumäniens — und das auf nur 14.800 Hektar“, begeistert sich der Parkverwalter. Und die Artenvielfalt der Tiere ist genauso beeindruckend. Allein in den Höhlen hier finden über 15 Fledermausarten ihr Zuhause, dazu gibt es 100 Vogelarten und mehr als 215 seltene Schmetterlinge. Natürlich leben hier auch die gro‎ßen Raubtiere, die man in vielen Bergregionen findet — Wölfe, Bären oder Luchse. Die Videokameras der Umweltschützer haben vier Luchse in ihrem jeweiligen Revier erfasst, fast 30 Bären und zwei Wolfsrudel mit jeweils 5-7 Tieren: ein Rudel im Norden, eins im Süden. Die Bergziege ist eine Erfolgsgeschichte — 1989 ist es uns gelungen, ein Jagdverbot durchzusetzen und heute gibt es über 250 Gemsen. Sie sind sehr zutraulich und die Touristen können sie aus 10 bis 15 m fotografieren“, sagt Parkverwalter Mircea Vergheleț. Er wei‎ß, wie wichtig es ist, auch für Touristen etwas anzubieten — nicht zuletzt für Mountain-Biker.



    Letztes Jahr haben wir im Rahmen eines Projekts 11 Strecken für Mountain Biking im Inneren des Parks und an dessen Rand eingerichtet. Es gibt leichte, schwere und mittelschwere Strecken, alles ist deutlich ausgeschildert und man kann sich eine Landkarte kaufen. Und auch für Bergsteiger hat der Park viel zu bieten, was auch immer schön klar angegeben ist“, sagt der Parkverwalter, der auch einen praktischen Tipp parat hat: Neben der Stadt Zărneşti liegt eine bilderbuchschöne Schlucht, die auch einen guten Zugangsweg in den Park darstellt.

  • Le Parc national de Piatra Craiului

    Le Parc national de Piatra Craiului

    Notre destination du jour s’étend sur 15.000 ha et abrite environ 1200 espèces de plantes, soit un tiers de la totalité des espèces présentes en Roumanie. Le Parc national de Piatra Craiului se trouve à environ 200 km au nord de Bucarest et il comporte des paysages spectaculaires. Et ce n’est pas du tout étonnant. Il s’étend dans la zone d’un des massifs montagneux les plus spectaculaires de Roumanie et couvre deux départements : Braşov et Argeş. Vu la richesse de la faune et de la flore sur le territoire du parc, la zone a été déclarée réserve naturelle dès 1938. Il est aujourd’hui reconnu par les touristes et aussi par les spécialistes comme un des parcs naturels les plus beaux de Roumanie.

    Mircea Vergheleţ, directeur de l’administration du Parc national de Piatra Craiului, précise: « C’est l’unique zone où l’on atteint des altitudes supérieures à 2000 m, avec des roches calcaires. Le calcaire crée un relief très spectaculaire dans tous les massifs de Roumanie, mais à Piatra Craiului, les dimensions sont impressionnantes. Il y a des parois abruptes en calcaire, notamment sur le versant ouest. Les itinéraires à visiter les plus spectaculaires s’y trouvent, aussi. Il existe également un trajet unique en Roumanie, sur les crêtes, qui offre au touriste des satisfactions à mesure de l’effort consenti pour le parcourir. »

    Le Centre de visites du Parc national de Piatra Craiului est pratiquement un musée du massif, où l’on peut trouver des informations sur la zone du parc, sur les espèces de flore et de faune du parc, sur les traditions locales, nous dit Mircea Vergheleţ, directeur de l’administration du Parc national de Piatra Craiului: « Le Centre de visites a beaucoup d’éléments interactifs. Il y a des dioramas interactifs. Le corps est scanné, et avec la paume on peut lancer la projection d’un film, on peut changer des diapos, faire un puzzle. Nous avons également une maquette du massif en trois dimensions, animées par un projecteur installé au plafond. Nous disposons tout premièrement de plans avec les itinéraires touristiques et les refuges du Parc, avec la distribution des sols et des habitats et ainsi de suite. Absolument toutes les informations sont également présentées en anglais. L’information numérique affichée sur les écrans ainsi que les panneaux installés dans le Centre de visites sont bilingues, roumain – anglais. »

    L’attraction touristique la plus visitée de la zone du Parc national de Piatra Craiului, c’est une cité médiévale, bâtie au XIVe siècle, dans un état exceptionnel – le Château de Bran. Il est érigé sur un éperon rocheux, à 40 m au-dessus du niveau du sol. La construction a quatre niveaux, quatre tours et elle est complètement asymétrique.

    Bogdana Balmuş, manager des relations publiques au Château de Bran: « L’attraction touristique la plus visitée de Roumanie, c’est le château de Bran. C’est un lieu vivant, qui raconte ses histoires avec passion et professionnalisme. Il s’agit des belles histoires avec des chevaliers et des princesses de l’époque médiévale, jusqu’à la belle histoire écrite par la reine Marie, à qui nous devons le château de Bran tel qu’il est aujourd’hui, son apparence donc. C’est à son époque que les plus grandes rénovations ont été réalisées. Pratiquement, c’est elle qui a transformé le château de Bran en ce que nous voyons aujourd’hui. Et il y a, bien sûr, la légende du comte Dracula qui attire beaucoup de touristes étrangers. Nous avons essayé d’y ajouter chaque année des éléments nouveaux, de nouvelles histoires et de nouveaux événements, très attractifs. Nous avons récemment ouvert la Maison du thé. Elle a été rénovée de la manière dont la reine Marie l’avait conçue. C’est un endroit à part, où les gens peuvent passer de merveilleux moments. Nous continuons les travaux de rénovation du château. Nous avons finalisé la restauration de la façade sud-est, celle qui nous a révélé les inscriptions appelées « les serments du châtelain ». Et pas en dernier lieu, nous préparons une très grande surprise à nos visiteurs. Il s’agit de l’ascenseur du château, en pleine rénovation et restauration. Tout ce que nous pouvons vous dire maintenant, c’est qu’il fournira un spectacle multimédia unique dans le sud-est de l’Europe. »

    D’autre part, à Dâmbovicioara, une des portes d’entrée au Parc national de Piatra Craiului, vous rejoindrez la Grotte de Dâmbovicioara. Raluca Busioc recommande aux touristes de pratiquer le tourisme de manière organisée dans la zone de Dâmbovicioara. Nous apprenons de notre interlocutrice, du Centre d’information touristique de Dâmbovicioara, ce qui nous attend une fois arrivés au bout de l’escalier qui mène à l’entrée de la grotte.

    Bogdana Balmuş: « Toutes les informations officielles sur le moment où elle a été découverte, le fait que des fossiles d’ours y ont été découverts. Nous avons un ensemble de 50 grottes sur le territoire de la Réserve de Piatra Craiului. La grotte de Dâmbovicioara est connue parce qu’elle a été aménagée. Elle dispose d’une passerelle métallique, éclairée, sur laquelle les touristes peuvent parcourir les 250 mètres qu’il est possible de visiter à l’intérieur. La grotte dispose aussi d’autres couloirs fermés au public. »

    Les Gorges de Zărneşti sont un autre point d’accès au Parc national de Piatra Craiului. Le défilé aux parois hautes de plus de 200 m est idéal pour les amateurs d’alpinisme et d’escalade. C’est là que des dizaines de trajets sont aménagés, le plus long ayant 115 m. Ceux d’entre vous qui sont moins enclins à l’aventure peuvent visiter le sanctuaire des ours de Zărneşti. Unique en Roumanie, la réserve d’ours bruns de Zărneşti s’étale sur 70 ha, et c’est la plus grande de ce genre en Europe de l’Est. Les ours qui y arrivent sont sauvés dans plusieurs régions du pays, pris dans des zoos ou des abris inappropriés où ils étaient gardés par certaines personnes. (Trad. Ligia Mihaiescu)

  • Parcul Naţional Piatra Craiului

    Parcul Naţional Piatra Craiului

    Ne îndreptăm astăzi spre Parcul Naţional Piatra
    Craiului. Acesta se află la aproximativ 200 de kilometri nord de Bucureşti şi
    oferă peisaje impresionante. Nici nu-i de mirare. Se întinde în zona unuia
    dintre cele mai spectaculoase masive muntoase din România şi acoperă două
    judeţe: Braşov şi Argeş. Este totodată una dintre cele mai bogate rezervaţii
    naturale din România.


    Trasee turistice, tradiţii şi oferte de cazare,
    toate într-o nouă ediţie a rubricii noastre, în care invitat îl avem pe Mircea
    Vergheleţ, directorul administraţiei Parcului Naţional
    Piatra Craiului. Cea mai interesantă zonă este creasta calcaroasă, cu o
    lungime de aproximativ 25 de km, spune Mircea Vergheleţ: Pe această creastă există un
    traseu turistic care străbate pe direcţia nord-sud întregul parc şi, de
    asemenea, există trasee turistice marcate care fac legătura atât între culoarul
    Rucăr-Bran şi zona de creastă cât şi cu Valea Bârsei şi Valea Dâmboviţei.
    Ambele categorii de trasee sunt foarte spectaculoase, însă turiştii trebuie să
    fie atenţi, întrucât traseele, îndeosebi de pe versantul vestic sunt destul de
    dificile. Este necesar ca ei să fie echipaţi corespunzător, să aibă bocanci, să
    aibă o haină de ploaie şi neapărat să aibă cu ei apă, fiindcă în zona de
    creastă apa lipseşte în totalitate.


    În privinţa speciilor şi a habitatelor care pot fi
    văzute, în Piatra Craiului există peste 1.000 de specii de plante, o treime din
    totalul de plante superioare din România, pe numai 14.800 de hectare. Mircea
    Vergheleţ, directorul administraţiei Parcului Naţional Piatra Craiului. Este de menţionat Garofiţa Pietrei Craiului, care este unică, ea creşte
    doar în zona Piatra Craiului şi poate fi văzută în a doua jumătate a lunii
    iulie, prima jumătate a lunii august. Tot aici există 41 de specii de orhidee
    din cele 58 existente pe teritoriul României. În privinţa faunei, ne mândrim cu
    specia reprezentativă a Pietrei Craiului, capra neagră, care poate fi văzută în
    special în zona crestei. Este interesant că, în ultimii ani, din cauza
    interdicţiei vânătorii, ea nu se mai sperie de oameni. Avem multe semnalări,
    există foarte multe fotografii puse pe internet făcute de turişti de la 5
    metri, 10 metri, de foarte aproape. Aceste animale au devenit o desfătare
    pentru turişti. Există şi carnivore mari: lup, urs, râs, iar la poalele
    masivului se pot întâlni cerbi.


    Există şi peste 300 de specii de fluturi
    identificate. Numărul lor este mai mare, iar de la directorul administraţiei
    Parcului Naţional Piatra Craiului am aflat că, în prezent, se depun eforturi
    pentru a completa lista acestora. Odată completată, ea va fi publicată pe
    site-ul oficial al parcului, pcrai.ro. În prezent, de pe acest site vă puteţi
    informa asupra traseelor, înainte de a vă programa vizita. Pe
    această pagină de internet există şi o hartă care conţine toate informaţiile
    turistice, locul unde sunt refugiile, amplasarea traseelor, semnele de marcaj,
    iar aceasta poate fi văzută pe Google Earth. Menţionez că atât site-ul cât şi
    harta sunt şi în limba engleză. Noi vindem şi o hartă a masivului, care conţine
    informaţii detaliate, toate traseele au date GPS, este realizată cu foarte
    multe detalii, cu indicaţii privind curbele de nivel, şi pot ghida foarte bine
    turiştii. De asemenea, vizitatorii pot obţine de la noi pliante informative pe
    diverse teme, atât în limba română cât şi în limba engleză, dar şi sfaturi
    privind deplasarea în masiv. Începând de anul trecut, am instituit un tarif de
    vizitare al parcului. Biletele de intrare se pot achiziţiona de la automatele
    care sunt amplasate în Zărneşti, la sediul nostru, şi în zona Plaiul Foii.
    Biletele se pot achiziţiona şi prin SMS, la toţi cei trei operatori principali
    de telefonie mobilă din România sau de la cabanele turistice.


    În punctele importante din masiv, au fost amplasate
    panouri care conţin atât harta masivului, cu principalele trasee de vizitare,
    precum şi câteva reguli pe care turiştii trebuie să le respecte atunci când
    vizitează Parcul Naţional. Iar toţi banii obţinuţi în urma vânzării biletelor,
    în valoare de 5 lei (~1
    euro) pentru 7 zile, sunt folosiţi pentru menţinerea infrastructurii
    turistice, a traseelor şi a refugiilor. De altfel, din fondurile colectate anul
    trecut de la turişti, s-a reuşit revopsirea traseelor turistice, instalarea şi
    repararea săgeţilor indicatoare şi instalarea de panouri informative pe două
    trasee foarte circulate. Toate informaţiile afişate sunt bilingve: în limbile
    română şi engleză.


    Există o perioadă în care ar fi preferabil să ne
    programăm concediul? Tot timpul anului, spune Mircea Vergheleţ, directorul
    administraţiei Parcului Naţional Piatra Craiului. Însă, în funcţie de interese,
    tradiţii, floră, faună, e bine să luaţi în calcul anumite perioade. Puteţi veni oricând fiindcă tot timpul se întâmplă câte ceva şi, ca să vă
    dau câteva exemple, perioada sărbătorilor de iarnă este foarte căutată în
    zonele Rucăr-Bran dar şi Dâmbovicioara. Zona adiacentă Pietrei Craiului, atât
    în judeţul Argeş cât şi în Braşov, este una dintre cele mai dezvoltate din
    România din punct de vedere agroturistic. Există obiective turistice căutate în
    zonă: Castelul Bran, la limita Parcului Naţional. Există evenimente organizate
    primăvara şi toamna, legate de transhumanţă, iar din punct de vedere al
    speciilor, veniţi chiar în această perioadă, când înfloresc toate speciile din
    zona fâneţelor şi în lunile
    iulie-august, când pot fi admirate speciile de floră din zonele subalpină şi
    alpină. Apoi, în lunile septembrie, octombrie, putem admira acel colorit
    specific al pădurii.


    Preţul unei nopţi de
    cazare la o pensiune de trei margarete, în Zărneşti, de exemplu, chiar la
    poarta de intrare în Parcul Naţional, variază între 90 de lei (20 de euro) şi
    130 de lei (30 de euro). Majoritatea proprietarilor vă vor propune excursii în
    zonă, au amenajate locuri de joacă pentru copii şi, cu siguranţă, vă vor
    propune o vizită la rezervaţia de urşi
    Libearty, despre care însă vom vorbi într-o ediţie viitoare.

  • Motos roumaines

    Motos roumaines

    Le motocyclisme, tout comme dautres sports, est plus quun hobby. Il est un véritable mode de vie pour les motards, facilement reconnaissables daprès leur équipement spécifique: casque, combinaison en cuir, bottes, lunettes, genouillères et coudières. Membre dun groupe identitaire, le motard est attaché à la motorisation des deux roues.



    Lhistoire de la moto de fabrication roumaine remonte aux années davant la Deuxième Guerre Mondiale. Fondées en 1938 à Zărneşti, au centre de la Roumanie, les usines Tohan, partie composante du groupe Malaxa, étaient spécialisées dans la production de motos et de vélos. Les produits sortis de ces usines allaient se faire connaître notamment pendant la seconde conflagration mondiale, lorsquelles fabriquaient des munitions, des éléments pyrotechniques et des missiles pour larmée roumaine. Après 1948, année de la nationalisation, les usines Tohan ont repris la fabrication de motos. Avant 1945, on pouvait voir rouler des motos de fabrication allemande ou française. Dans les années de la guerre, les fameuses Zündapp étaient de loin les favorites des Roumains.



    Au lendemain de la guerre, le marché roumain est envahi de motos fabriquées par les Soviétiques, dont beaucoup copiaient des modèles occidentaux. Ainsi sexplique lapparition des Minsk, des IMZ-Oural, ou des célèbres “IJ, produites depuis 1939 sous licence allemande BMW. Il y avait aussi des marques tchèques, telles Java et CZ et celle de lAllemagne de lest, MZ.



    Pourtant, cest Mobra 50 qui a pris la vedette. Sa production en série a démarré en 1971 aux usines de Tohan, qui disposaient de lignes dassemblage, car, vers la fin des années 1960, on y avait fabriqué une autre moto à succès, appelée Carpaţi, Carpates. Le moteur de la Mobra dune cylindrée de 50 centimètres cubes provenait des usines Metrom Braşov, situées non loin de Tohan Zărneşti. Lappellation “Mobra est le résultat de la combinaison des deux premières syllabes des mots “Motos et “Braşov. Mobra développait une puissance de 4 chevaux. Elle était munie dune boîte à 4 vitesses et pouvait atteindre la vitesse maximale de 70 km/h. Elle ne consommait que 2,7 litres aux 100 km et son réservoir avait une autonomie de 450 km. La Mobra, qui était conçue pour transporter deux personnes, coûtait en 1971 léquivalent de 530 dollars américains.



    La Mobra, au design plutôt austère et aux performances techniques modestes, a été déclinée en deux modèles Mobra 50 Super et Mini-Mobra. Le fort bruit de son moteur na pas découragé les férus de motocyclisme. La très populaire Mobra a également alimenté de nombreuses blagues, autant de piques en direction du système économique de lépoque, qui nencourageait pas la qualité.



    Hoinar (Vagabond) cest le nom dune autre moto roumaine, fabriquée à Tohan à compter de 1976. En 1994, sa production a dû sarrêter en raison de lusure morale du produit et notamment du processus de restructuration de lentreprise. Les caractéristiques techniques étaient presque identiques à celles de la Mobra: moteur deux temps avec refroidissement à air, cylindrée de 49 centimètres cubes, boîte à 5 vitesses, vitesse maximale de plus de 70 km/h, autonomie de 450 km.



    La Mobra a également participé à des compétition sportives. Octavian Vrăjitoru qui a piloté une telle moto a engrangé 19 titres de champion national et a remporté le premier prix des Championnats des Balkans de motocyclisme. Lors des motocross, on a également pu admirer un hybride, à savoir une CZ, fabriquée en Tchécoslovaquie, équipée dun moteur Mobra.



    Les seules compétitions auxquelles a participé la moto roumaine Mobra ont été celle dans la catégorie des 50 centimètres cubes, les usines Metrom Braşov nayant jamais sorti de moteurs de cylindrée supérieure à celle-ci. De nos jours, la Mobra serait assimilée plutôt à un scooter, nétant pas une moto proprement-dite.



    Une autre histoire, moins connue, est celle de la moto construite par lingénieur Sorin Tulea, détenu politique, incarcéré dans la prison communiste dAiud. Il a fait partie, aux côtés de lingénieur Adrian Stambuleanu et du commandeur Costel Nicolau, de léquipe qui a reçu lordre de concevoir un nouveau modèle de motocyclette. Une tâche quils ont menée à bien. Préservée comme par miracle, cette moto est exposée aujourdhui au Mémorial des victimes du communisme de Sighet.



    Comme certains autres produits de lindustrie roumaine du temps du socialisme, Mobra ne manque pas dadmirateurs nostalgiques. Cest vrai que les possesseurs de cette vieille marque de moto roumaine sont peu nombreux. Ceux qui lutilisent toujours le sont encore moins. Mobra a partagé le même sort que la Trabant, lautomobile la plus connue en ces temps-là. La fuite inexorable du temps confère de la valeur à nimporte quel objet. (trad. Mariana Tudose)