Category: Agenda armânească

Român’il’i di la sud di Dunăre suntu, reprezintă patru volume dedicate a român’ilor di la sud di Dunăre, care au agiumtă la marile public, pri-tru lansarea faptă, gioi 13 mai, la Muzeulu Naţional a Hoarâlei. Unlu di autori easte invitat ază tru emisiunea a noastră, doamna profesor Manuel Nevaci, cercetător ştiinţific, gadulu intân’i la Institutulu di lingvistică Iorgu Iordan-Alexandru Rosetti, ali Academie Română.

Profesor Manuela Nevaci: (avem patru titluri generoase, Lecturi vizuale etno-lingvistiţe. La român’il’i din Bulgaira, memorie, tradiţe, grai, patrimoniu, Atlasulu Lingvistic a dialectului aromân, volumulu al doilea, şi tot volumulu al doilea a dicţionarului, dialectulu meglenoromân, general şi etimologhic, şi Convergene lingvistiţe balcano-romaniţe In dialectile româneşti sud-dunăreane, pi treie di aestea dumnil’ia a voastrra vâ bâgaţ simnătura)

Aşi easte, ama toate suntu cârpolu a Academiilei Română, cu cercetatori di la dauă mări institute, Institutulu di lingvistie II-AR,a AcadRo, şi Institutulu di Etnografie şi Folclor Ctin Brăiloiu a AcadRo. Aeste lucrari sunt tiparite la Ed AcadRo şi la Ed a Univ din Bucureşti. “Lecturi vizuale etno-lingvistiţe la român’il’I din Bulgaria.Memorie, tradiţie, grai, patrimoniu”, autor Nicolae Saramandu, Emil Ţârcomnicu, Manuela Nevaci, Cătălin Anghel anexa, publicat tru anulu 2019, easte un volum ţi are apărută printr-un proiectu realizat cu Român’il’I di prentutţido, Ministerulu tră Român’il’I di Pretutţindo la aţea dată, şi cu agiutorulu a Societatilei di Cultură Macedo-Română. Aestă lansare di carte, aestu evenimentu editorial are loc graţie a sarbăturearilei pi 10 mai a Românitatilei sud-dunăreană, a aromân’ilor — român’i sud-dunărean’i. (Easte un proiectu di leadze adoptat tamam m’iercuri, 12 mai, Intr-un an care tot pi 10 mai si împliniră 116 an’I di la emitirea a iradelui di precunoaştire egală a român’ilor — respectiv aromân’I şi meglenoromân’I — din Imperiul Otoman.)

Aşi easte, cum dzâţiţ, anulu aestu sărbătorim aestu 10 mai cu patru lucrări, cu Albumulu adrat la aromân’il’i din Bulgaria, cu anchete di teren fapte aclo, cu imaghini luate di la faţa a locului. Sărbătorim totunăoara tiparirea a Atlasului Lingvistic a Dialectului Aromân, volumulu al doilea, autori Nicolae Saramandu, membru corespondentu a Academiilei Română, şi subsemnata (adica invitata tru emisiune, profesor cecertator lingvistic Manuela Nevaci). Easte prima lucrare di amploare consacrată a ţelui mai importantul dialectu românescu, zburât în sudulu a li Dunăre, şi anumea aromâna, dialectul aromân. El scoate tru mighdane graiurile romneşti zburâte in prezentu in Grecia, Albania, Republica Macedonia di nordu, Bulgaria.Voiu sa menţionedz faptulcă Atlasulu easte cârpolu a lucurlui faptu şi a unor indilungate cercetari di teren, fapte di autori chiro di piste patru dechenii, aţea ţi avea arhiusită domnul Nicolae saramandu tru anulu 1967. Reţeaua a Atlasului easte multu bogată, cuprinde 61 di localităţ, 32 tru Garţie, 12 în Albania, 9 în Republica Macedonia di Nordu, şi 8 in Bulgaria. Tru catheuna di aeste localităţ s-are folosită chestionarulu a noului Atlas lingvistic român pi reghiun’I, avândalui 2453 di întribări. Aestă turlie easte posibilă compararea a materialului dialectal aromânescu cu aţel cuprinsu tru atlasile reghionale a dialectului daco-român, şi scoate tru mighdane unitatea a limbâlei română zburâta tru nordul a li Dunăre şi tru sudulu a li Dunăre, înŢările Balcaniţe. Tot ază, avem lansată ninca şi Dicţionarulu a Dialectului Meglenoromân, gheneral şi etimologhic, volumulu al doilea, coordonat tot di domnul profesor Nicolae Saramandu. Easte lucrat3di un colectiv di autori di la Institutulu di Lingvistica II-AR, a li Academie Română, şi anume Alina Celac, Carmen-Irina Floarea, Marilena Ţugan. Di anulu aestua mi feciu şi eu arada tru aestu colectiv, va mi hărăsescu sa lucredzu şi eu la volumulu trei. Şi, totunăoară, tot aza avem lansată Divergenţe lingvistiţe balcano-romaniţe — Dialectile româneşti sud-dunareane, ună carte coordonată di mine in cadrul a unui proeictu amintat prin concursu la U.R.S.C.D.I., unitatea superioară di finanţarea a cerecetarilei şi a Înviţămintului Superior, alanţâ coautori suntu Carmen-Irina Floarea, Ionuţ Geană şi Teodora Toroipan, cercetatori la Institutulu di Lingvistică a li Academie Română. Ţi easte importantu la aesta carte, pi năngă faptul că u spune să si veada unnitatea a limbălei română şi romanitatea a limbalei română. Easte multu importantu că avem un DVD asociat a cartilei tru care sunt textile înreghistrate pi teren în dialectile române sud-dunăreane, aromân, meglenoromân şi istroromân. Textile sunt transcrise a anexă la bitisita a cartilei, şi transpuse în limba literară. Ahât trâ cercetatori, profesori, doctorandzâ, căt şi trâ marile public.

Dzâse cercetătorulu lingvistic gradulu I, profesor Manuela Nevaci.

Interviu: Roxana Iorgulescu Bandrabur

Armânipsire: Hristu Steriu

Presedintile a Comisil’ei trâ român’il’i di pretutţido din Senatulu a Romaniil’ei, Claudiu Tărziu are faptă ună vizită de lucru în Serbia în perioada18-20 marţu la comunitatea românilor/vlhilor, din Timoc. Aesta ca urmare a semnalilor ligate di problemile cu care aeşti au lucru. Câftările a ţilor 300 di m’il’e dietniţ român’i/vlahi din Timoc si spune în comunicatulu a preşedintilui a a comisil’ei tră român’il’I di pretutţindo din Senatulu a Româniil’ei, sunt ligate di precunoaştirea a ţilor doi termen’i, român şi vlah,utilizaţ trâ denumirea tut a ţil’ei etnie, românească, introduţirea limbâle română în administraţie şi în localităţile iu bâneadza barim 20% di populaţie de etnie vlahă, română, emisiun’i di radio şi TV în limba română, valorificarea a solicitărilor existente din partea a părinţâlor trâ aţea ca limba română sa hibă predata/înviţată în mod real tru şcol’iurile din localităţle locuite di român’I, recunoaştirea a băsearicălei ortodoxa română şi in Timoc, exercitarea a libertatilei di practicare a relighilei în limba maternă, limba română, şi acordare di autorizaţii di construcţie di lcaşurile di cultu, bâseriţâle ortodoxe române, aclo iu comunitatea li solicit, dânâsearea a presiun’ilor contra a liderilor român’iloor/vlahilor şi a prefţâlor a bâsearicalei ortodoxă româna, din Timoc.

Senatorulu Claudiu Târziu dzâse: “Mulţan’iisescu trâ invitaţie. Mi hărăsescu sa nă avdzâm. Aşi cum ghine dzâţiţ, Roxana Iorgulescu Bandrabur, Mi am adunată cu părintile Boian Alexandrovici, arhiereu di Dacia Ripensis la sediul a Vicariatului di Dacia Ripensis a BOR, şi cu reprezetanţâ importanţâ a mediului asociativ rom`nescu din Valea a Timocului.

Mi am adunată şi cu român’i simpli din hoarile româneşti, din Valea a Timocului, care zburascu rom`neaşte foarte ghine, care nu fură şcolarizaţ în limba română, şo easte un lucru fantastic turlia cum el’I ştiu di zburăscu. A lor nu lă si respecta îndfrepturile ţeale mai elementare, dreptul să ascultă ună slujbă.liturghie ortodoxă în limba română, să-şi adară ună bâsearică ortodoxa care să ţână di BOR, dreptul să lâ si finanţeadză cţiunile culturale identitare; di reprezentare în parlamentu nu easte zbor (că nu au) şio alte şi alte lucre, care în România sunt hireşţâ/normale trâ minorile di aoaţe. Că, noi nu câftăm ţiva, vara lucru, ţi nu oferim. Toate minorităţâle din România sunt tratate foarte ghine, toate minoritaţâle, ştiţ ghine, au reprezentare parlamentară, au şcol’iuri în limba maternă, au un buget consistentuică nu dip m’ic, trâ activitaţ culturale. De ex, trâ minoritatea s`rbă din România, ţi are ananghe annual di 1 milion di euro, pâradz pi care unil’in Valea Timocului niţe macarim nu pot sâ l’i înv’iseadză, care suntu într-un fondu di finanţare trâ acţiun’ile a lor culturale şamd.

(Dle Claudiu Târziu….) Întribarea a li dumnil’e a voastră easte uidisită, după aesta vizită, căndu mi am turnată,am transmisă şi ună scrisoare ufiţială, pi 24 marţu, a comisarului european trâ viţinată şi extindire tru care am semnalată situaţia a etniţâlor român’I di serbia şi faptul că statulu sârbescu nu tim’iseaşte ndrepturile a luştor, In Vale Timocului.

Din perspectiva a ufiţial’ilor european’i, eu mi aşteptu ca scrisoarea a noastră să hjiba tratată cu maximă seriozitate, şi Comisia europeana sa facă ţiva şi să u aduca Sârbia la un parcursu nmormal.Ştim multu ghine că si a naua nă si are caftată şi a tutulor ţârilor ţi vor să adera la UE. Să respectă drepturile a minorităţâlor. Noi nu avem caftată altu ţiva in plus. Ninca ună oară, dau exemplul a Româniilei, care după parearea a mea easte model, barim european, ama poate că şi mondial, tru ţe mutreaşte tratamentul faţa di minorităţ. România işi respectă angajamentile internaţionale, România trateadză multu ghine minorităţâle, la are oferită toate drepturile necesare tra să poată să-şi ţ`nă identitatea, tra să si manifestă tru limba a lor, tra sa-şi apără interesile specifiţe. Di aţea aform’ie, cred că şi Serbia prinde sa facă tut aţel lucru cara sa va să intră în UE. Prin urmare am apelată la agiutorulu a comisarului tră extindire şi viţinată, ş I mi aşteptu să l’ia misurile ţi si cad.

Si dupu cum dzâţiţ, eu mideclar, ma si hibă altă turlie, tră blocarea a aderarilei ali Sârbie la UE. Aestu lucru easte categoric, din partea a partidului pi care il reprezintu şi cred că va putem sa convindzim şi alţa parlamentari di-tru alte partide, să manifestăm ună opoziţie fermă la aderarea a Sârbiilei, avânda in videare că nu respectă drepturile a minorităţâlor. Si hibă că lucrile si fac mai bune, sigur că da, va sa susţânim cu mare fervoare tra să him toţ în UE, ama nu tru iţe condiţii. Lipseaşte ca achicăsească şi el’I ca aestu naţionalismu sertu di sertu nu-şi are loculu tru ună ahtare comunitate ca UE”

Dzâse Claudiu Târziu, preşedinte a Comisilei tră român’il’I di pretutţindo, din cadrul a Senatului a li Românie.

Interviu: Roxana Iorgulescu Bandrabur

Armânipsire: Hristu Steriu

După cu-ndriptate dzaţe Roxana Iorgulescu, şi alidzem zboarale a lei cu care feaţe invitaţia a oaspilui a lei: “Dzuua de 15 ianuarie va hibă totăna asociată în calendarulu a catheunui român cu manifestarea a naşterilei a lu Mihai Eminescu, la Botosani. Geniul – şi nu easte geniu di aformia că un tipar la şcoală nâ are inviţată că easte poetulu nepareacle, ama di aformia că scrierile a lui si spusiră di si ved ca suntu unile vizionare – care maşi la 39 di ani triţea tru eternitate, în capitala Bucureşti. Ună numă care, tru lumina ţilor spuse mai năinte, vrea să deranjeadză para multe orgolii. Orgolii care nu s-au aşterasă, din păcate, hibă din interes, hibă di arauă voinţă, tru alăgare şi tâmahe după senzaţional. Niţe după multu chiro, după astindzirea lui ditru bană. Anulu aestu marcăm 170 di ani di la naştire. Sau barim easte ghine să faţim aesta. Şi, să achicăsim aşi să nă turnăm la esenţă, la valoare, la aver, care nu poate să hibă spus decât aşi, directu, cum Eminescu o feaţe. Ază, părnim şi nă duţim pe urmele a lu Eminescu, pe Terra, graţie a conferenţiarului universitar doctor Vasile Şoimaru, autor şi coordonator a proiectului “Românili de învarliga a Româniilei, în cadrul a cure pregăteaşte, faţe etim, la 170 di ani di la naşterea a poetului, un proiectu ambiţios. Ună parte di ilustraţia generoasă, simnată evidentu di Vasile Şoimaru, şi easte publicata şi pe Românili de învarliga a Româniilei dzâse Roxana Iorgulescu şi dede zborulu a invitatului a lei, aducânda aminte că distinsul profesor

“Tru ună di dzâlile aeste [Aieri] fu dus la Botoşani, loculu în care si născu poetulu şi că. Veara trecută, 2019, fu dus la Kōnigsberg, aclo iu Eminescu are cercetată….

V Şoimaru: “Aşi fu, eu am înviţată la doctorat la Leningrad, SanktPetersburg. Eara la un pas di loc, eara îndoauă sute di km, ama nu-mi permise timpul să agiungu şi la Kōnigsberg, Kaliningradulu di ază. Ama, atumţea aveam interesulu aestu a fotografiilei. Iatu că astă-veară, di la malul a Ocheanului Pacific, di la Vladivostok, iu are 10 hori româneşti, locuiescu mulţâ moldoveani, di la polimulu ruso-japonez, di la Port-Artur. Prin Moscova am agiumtă la Kōnigsberg. Am vrută multu să fac aestu lucru, sperânda că pană la 15 yinar 2020 să pot sa tipărescu aestu album. Nu am reuşită, ama mi-au rămasă fotografiile, cât am alăgată din 2001 arhiusinda, cât ama alăgată prin lume, pi toarăle a românilor di pretutţido. Pri tut iu am aflată ună informaţie că pri aoaţe are trecută Eminescu, sau apăru iuva un monumentu a lu Eminescu, nu am tricută pri nânga el mai diparte, toate li am adunată şi am mile di fotografii. Di aeste mile di fotografii, 170 li am pregătită tră aestu an (căndu si fac 170 di anI di la naştirea a poetului). Nu am reuşită pănă la 15 ianuarie, ama anulu cât arhiusi şi va reuşescu să tipărescu aestu album, monografic, “Paşili a lu Eminescu pi Terra. Practic mi-are arămasă un singur drum să-l fac, aestu-i drumlu di la Vatra Dornei, spri Ardeal. Lipsea sa-l fac pripade. Di aformia că eu di maşină nu puteam să mi dispartu, nu reuşiiu să-l fac aestu lucru. Nu arămasiră anumite inseamne aclo, ama easte ştiut că aestă călice pi care u feaţe Mihai Eminescu, în drum spre Blaj, are tricută şi pri-tru aeste locuri. Si, mi-au explicata oaminili, cama multu eminoescologili că “ma că si poţ s-faţ lucrulu aestu, va hibă multu muşat, va hibă pur şi simplu di paramith. Şi, nu putea [Eminescu] să nu scrie ună poezie muşată sau un ciclu di poezii muşate, tricânda pri-tru aeste muşate locuri. Deci, pri iu mi-am dusă eu ? Arhiusiiu di la Ipoteşti, teoretic ma să zburăm, arhiusiiu di la baştina, di la simiţa şi ugeaculu a poetului, Ipoteşti, am continuată cu Botoşaniulu, la bâsearica Uspenia, iu fu pâtidzat, Cernăuţi, iu are înviţată, colina/dzeana Blajului, iu si are priimnată, Viena, Berlinulu uninversitar, iu are studiată, Putna, iu are participată la ună comemorare a 400 di ani di la ctitoria a Marelui Stefan, Mănăstirea Putna; Kuialnic, spre Odesa, iu si are tratată, iar drumulu pi care lu are faptă dinspre Cernăuţi, înspre Kuialnic, spre Odesa. Tot aşi, are tricută spre Chişnău, iar la Străşeni tamam că easte şi ună ploace, la gara din Străşeni la care Eminescu are agiumtă la data respectivă, prin Străşeni, Chişinău şi are agiumtă să si trateadză la Kuialnic. (?), Iaşiul, Bucureştiul, iu are scrisă ahântea articole; ahântea polemiţ are avută la ziarulu “Timpul. Lu aflaiu pi Eminescu în Kazahstan, la Karaganda, fuiu în vizită la asociaţia românilor din Kazahstan, ţi si cleamă “Dacia. Am intrată în casa a unui miner, în mina di carbunI din Karaganda, li spunea, easte deja regretatulu Simion Plămădeală. Am aflată în casa lui îndoi saţ di hârtie cu poezii scrise di el. Majoritatea li scria aclo sum loc, sum pământu. Toate pauzile li folosea: scria poezii. Li-am donată un album monografic di-a meu, cu “românili din varliga Româniilei, şi el, cându are intrată în casă dzâse: “Ia, aleadze ţi vrei din casa mea, ahât di multu ţân eu la lucrarea a li dumnile a ta….. Şi, eu, stiţ la ţi mi am dănăsită ? La ună carte aroşe, fricată şi aruptă, aestă eara cartea lui di căpităniu cum si dzâţe, di arhiusitură. Eara cartea di care nu si dispârţa: “Mihai Eminescu, Poezii, apărută la 1958. [R Iorg feaţe completarea: că distinsul profesor lu are agiutată duă aţea piPi Ion Plămădeală şi li-are publicată poeziile] (Inclis paranteza, Invitatulu continuăă după aestă completare şi dzâse) Mi-u oferii [cartea, Ion Plămadeală] cu plăcere. Am loată aestă carte, easte ţea mai scumpă tru bana mea, Si mi spuse: “Cându are apărută tru 1958, la Chişinău, la Librăria “Drujba, Suţâlia. Si vindea cărţâ romneşti atumţea la Chişinău Vără ndoi ani si vindură cărţâ româneşti. Di-apoia fu interzisă literatura română di piste Prut, aoa. Că taha nu-aveam pâradz ! Domnule, earam studentu atumţea, am înviţată tru ună grupă cu Grigore Vieru. Si, nu aveam păradz, şi li spuse: “Doamnă, mutrea, am acumpărată un costum nău di strane – avea un costum nau di strane pi el – Nu pot s-ţă dau pâradz, că am hârgiută pâradzâli pi costumulu di strane, ama lia, ţâ dau sacoulu/paltulu aestu în loc di carte. Dizviscu sacoulu şi diunăoară vindătoarea din librărie, librăria di pe bulevardul Stefan ţel Marile, di ază, atumţea si numea bulevardul Lenin, aestu sacou/paltu în contul a liştei carte. Iatu, cartea aestă. fu aţea mai scumpă carte, nu maşi că fu din material, ama easte scumpă că-i Eminescu. Şi, cartea-eastă easte in biblioteca mea tora. Va u dăruiescu, va u fac doară vărăoară. Ea merită să sta tru vără colecţie serioasă.

La întribarea pi care u băgaţ, caţe să-l purtăm pi Eminescu tru mnte şi în suflet, căţe să-li citim opera, apandisea easte obligatoriu aestă: Di aformia că easte ună operă ieşită din comun di muşeată ! Si, să-l avem tru vreare pi Eminescu, că el n-are vrută pi noi di sute di ori mai multu di cât noi, pi el, ază – dzâse profesorulu Vasile Şoimaru, intervievat di Roxana Iorgulescu.

Român’il’i di nângă noi — Congresulu, di Iaşi, a profesorilor di istorie şi di limba română, interviu cu preşedintile a Institutului Fraţâl’i Golescu, institut ca unulu di organizatori, condus di avocat Nicolae Mihai, interviu realizat di mara Popa.

La bitisita a luştui mes va aibă loc la Iaşi Congresulu a Profesorilor de istoie şi Lb rom dfin comunităţâle istoriţe. Evenimentul si uidiseaşte tamam tru aţea dzuuă cu Dzuua a Limbâlei română şi easte dedicat ahât a profesorilor universitari cât şi a ţilor din înviţamintul secundar superior, pi şcurtu a oamin’ilor responsabil’i cu formarea profesionala şi intelectuala a tinerâlei generaţie di român’i. Unulu di organizatori, membru a Platformâlei Unionistă Acţiunea 2012, easte Institutulu Fraţâl’i Golescu trâ român’il’I di Pretutţido. Nâinte, ama, di evenimentul di la Iaşi, dl avocat Nicolae Mihai, preşedintile a Institutlui fraţâl’i Golescu, nâ spune:

Nicolae Mihai: “De 20 an’i him colaborator la una emisiune pi care o realizeadză dna Zina Izbaş, di la Radio Moldova Chişinău, iar Premiulu Mare easte ună călătorie în ţară. Ază el’i fudziră la 9 şi giumitate din Chişinău, va sta până pi 17, deci ună m’ică excursie în ţară, să cunoască exactu ţe înseamnă ună patrie, care easte şi a lor. Va sta, el’i, în Bucureşti, m’eardzim şi la Peleş, care easte, di cuaver, nu maşi perla, mărgăritarea Valilei a li Prahovă; şi sperăm noi că turlia aestă ligăturile a noastre sufliteşti, culturale, spirituale va să si stringă şi va putem sa funcţionăm mai ghine, pi fondul a unui peisaj politic cât si poate di convulsiv. Minduescu în special la ţea ţi si faţe în politica di la Chişinău. Cum ţi s-hibă, el’i sunt tineri muşaţ, şi-au amintată tra s-dzâc aşi caletoria, di aform’ia că si au prezentată la secţii di poezie, proză, pictură, muzică, recitare… Iara-şi, lucurulu easte interesantu: concursu di recitatori. Toate lucrile aestea eu dzâc că suntu di bun augur, cu hâire trâ noi şi trâ dezvoltarea noastră v’initoare. Tru ţe mutreaşte evenimentul pi care-l organizăm — Platforma Acţiunea 2012 are loată iniţiativa să organizăm congresulu a profesorilor di istorie şi de limbă română, şi mutreaşte întregulu areal pi care noi îl nummim “Român’i di Pretutţido’. Sperăm sa avem ună participare bună. Iar pi 31, care coincide şi cu Dzuua Limbâlei Română, sărbătoarea a noastră legiferată tru 2013, de facto iniţiată la Chişinău atumţea tru an’il’i di xanaalfare, cându ascâpară di sum ciciorului şi ungl’ile a marelui URSS (U.Re.Se.Se, Uniunea a republiţâlor sovietiţe socialiste) , Ursu cum si spune, di aform’ia că-şi amintară independenţa. Easte ună araste bună să zburâm şi de limba română, şi să mutrim să zburâm şi di alante lucre care nâ mutrescu, şi pe noi, ca ţară-mamă, “etape a Rin” (?), spun francezil’i, şi trâ catheună di comunităţâle răspândite învarliga Româniilei, în special. Congresulu easte organizat sum forma a unor lectori invitaţ care va prezintă lucrile a tutulor ţilor prezenţâ. Di apoia ună participare a ţilor veniţ din teritorii şi care pot sa zburască di reghiunile a lor, cu probleme, cu realizări, cu tot ţe si faţe, şi, tra să bitisim, ună sesiune di întrebări şi răspunsuri, care va hibă axată, disigura, pi situaţia a român’ilor di pretutţido. Lucru nou — şi colegil’i a noştri di la Acţiunea 2012 au intuită multu ghine importanţa a luştui subiectu — va hibă următorulu, că, prezentarea a Românilor di Pretutţido împreună cu participarea lor, lipseaşte să hibă trâ catheun participantu ună turlie di lecţie, ună turlie di exemplu, ca el’i işişi să poată să prezinta tru localităţâle a lor di orighine, să poată să prezintă situaţia român’ilor di pretutţido. Easte ună noutate şi eu sper că lucrile va să si ducă ghine ! Totunăoară, lipseaşte să spun tora că, macă sarbătorim Dz a Lb rom, noi va mutrim sa supunem a discuţilei publiţe ună idee noaua, şi anume ca Dz a Lb R sărbătorita pi 31 augustu să deviină Dzuuă naţională, a daua Dz naţională. In condiţiile aestea si poate să hibă obiecţii la vârnă ţi s-dzâcâ “ghine, ama avem Dzuua Naţionala pi 1 andreu”. Multu ghine! Easte ună practică pi care u videm: Grecia di ex are dauă dzâle naţionale, Republica Ungaria, veţin’il’i a noştri, la graniţa di ascâpitată, au treie dzâle naţionale, aşi încât recunoaşterea a dzuuâlei a Limbâlei Română ca dzuuă naţională nu are cum să impieteadză, să aspargă, asupra a importanţâlei şi a respectului cu care him borge a dzuuâlei di 1 andreu, crearea a statului naţional unitar român.” – dzâse avocat Nicolae Mihai, preşedintile a Institutlui fraţâl’i Golescu.

Interviu relizat di: Mara Popa

Steliu Lambru

Enciclopedia RRI: Eugeniu Iordăchescu

Arhiusinda cu anulu 1977, după marile cutreambur de pământu care duse la moartea a aproximativ 1500 de oamen’i, Bucureștiul suferea transformări profunde în timpul a reghimului comunistu condus de Nicolae Ceaușescu. Di-tru 1989 încoaţe au apărută cărțâ și albume fotografiţe care reda imaghinea Bucureștiului chirut și care compară, faţe biiane, veacl’ea fizionomie urbană cu aţea actuală. În chentru, sistematizarea câsâbălui, ași cum fu denumită oficial politica di demolări, totul se învârtea, v’inea în varliga a megalomanâl’ei Casă a Poporului, actualul Palat a Parlamentului, și a bulevardului Victoria Socialismului, ază bulevardul Unirii.

Ambiția de a lăxire a căsăbălui București la ună scară nematavedzută până atumţea în istoria Româniilei are însemnată chearderea a unor importante monumente laiţe și relighioase, în afoara a locuințelor/casilor particulare de ună muşuteaţă excepțională. Maşi numerulu a băseriţâlor demolate fu de 20, ţeale mai importante și cunoscute ţi suntu mănăstirea Văcărești, mănăstirea Cotroceni, Sfânta Vineri, băsearica Ienei. Alte 12 băseriţ fură mutate di pe amplasamentul a lor orighinal tra să scapă di lamile a buldozerilor sau ascumte dinăpoia a unor blocuri.

Soluția salvatoare trâ monumentile bucureșteane fu procedeul denumit translatare, adică mutarea casilor tra să si facă loc a bulevardelor și piețelor nou-proiectate. Translatarea fu opera a unui colectiv de ingineri conduși di Eugeniu Iordăchescu, director tehnic la Institutulu Proiect Bucureşti. Aşi, Schitul Maicilor, băsearica Olari, băsearica Mihai Vodă, băsearica Domnița Bălașa, palatulu sinodal de la Mănăstirea Antim și alte se mai ved și ază grație a lucurlui a lu Iordăchescu și a echipâlei a lui.

Pe 5 gh’ianuarie 2019, Eugeniu Iordăchescu bitisi de bană la vârsta de 89 de an’i. Născut tru căsăbălu Brăila tru 1929, el agiumse/deveni inginer constructor și tru an’il’i 1980, împreună cu colegil’i a lui, aplicăă metoda a mutril’ei a casilor care si avea practicată cu succes tru țările cu experiență în construcții de mai ghine de un secol. Soluția imaghinată constaa în substizmusirea a fundațilei a li casă, care si îndrupa pe pilon’i/sturi armaț amplasaț din loc în loc, și se turna ună placă di beton sum fundație. A binail’ei/casălei îl’i si monta apoia niște măcăradz/scripeți prighios și bâgată pe șine putea să hibă transportabilă iuţedo.

Succesulu a metodălei a lui fu mare, ea si aplicăă și a altor 28 de case. Trei di casile mutate fură trei blocuri de pi Șoseaua/Geadeia Ștefan ţel Mare din București, episod transmis la televiziune tru 1983, şi locataril’i nu fură evacuați și alimentarea cu gaze, apă și curentu electric nu fu întreruptă/danasită. Tru 2004, Eugeniu Iordăchescu acordăă un interviu a Chentrului de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română tru care spunea cum decurse mutarea di-tru 1983. El spunea:

“Blocurile mutate din Ştefan ţel Mare fură în numer di 3. Eale prindea (loc) să hibă sau demolate, sau translatate. Cum tehnologhia aesta avea arhiusită să aibă succes pe timel’ilu ică datorită a rezultatilor, îm’i si permise să fac translatarea a ţelor blocuri. Pri denintea a blocurilor treţea galeria metroului, şi de aţea aform’ie eale lipsea să dispară. La aestă lucrare avum printră invitaţi pe Suzana Gîdea, preşedintile a Consiliului a li Cultură şi Educaţil’ei Socialistă. După ţe au asistată la arhiusirea a translatarilei, la un moment dat, tovarăşa Gîdea îm’i dzâţe: putem să vizităm un apartamentu? L’i spuşu că da, u trecum/traversăm pasarela care nă despărţa di casa în mişcare, intrăm în bloc şi nă ascălnăm în liftul care funcţiona. Suzana Gîdea, ciudusită, se toană catră mine şi-m’i spune: mare zurlu/nebun tru minte mai eşti! Nă dănasim la etajulu 6, intrăm în apartament şi vru să se aşeadă ca să se convingă că nu se mişcă ici. Tru liftu nu simţi hici ţiva, ţi cara că binaia/casa se mişca. Tru apartamentu, ea câftă ună chelche/potir cu apă, iar gazda nă aduse mai multe chelche. Ama ea nu vrea să bea apă, că să verifică desi oglenda di apă se mişcă. Şi nu se mişcaa.”

Ama creativitatea a inginerului Iordăchescu și a echipâlei a lui nu eara pe placulu/chefea a soțâlor de curună Ceaușescu. În ciudia a li soluție a mutaril’ei, Nicolae Ceaușescu deada ordin ca unele băseriţ să hiba cu toate aestea demolate, ași cum fu cazulu a mănăstirilei Văcărești sau a li băsearică Sf. Vineri, tră care era suficientu spațiu di relocare. Iordăchescu detaliee cum se feaţe intervenția a specialiștilor la Palatulu sinodal di la mănăstirea Antim. L dzâse:

“La băseriţ, în majoritatea a cazurilor, adărăm un cadru purtător că aveam nevol’ie să prel’iau greutatea ţea mai mare. La ună băsearică, aesta easte reprezentată de muri exteriori, multu groşi. Palatulu sinodal de la Mănăstirea Antim easte ună lucrare total ahoria şi ieşită din comun. Easte ună construcţie de 9 m’il’e di tone. Fu mutată în 3 mişcări. Prima fu di rotaţie, ca s-o scot din aliniamentul a v’initoarelor blocuri di pe bulevardul Victoria socialismului. A doaua mişcare fu ună deplasare de 20 metri. Cîndu răsuflă lişoraţ şi crezum că him gata, că bitisim, vinii Ceauşescu care nu fu de acord cu amplasamentul. Fu ananghe s-o mai mutăm ninca 13 metri. Acolo iar se mai feaţe ţiva, nu câbatea a noastră. Într-unulu di turnurile/pirgurile a mănăstirile se afla cuhnia, şi aestu pirgu fu primulu pe care lu mutăm pe ună distanţă de 40 m. Aestu pirgu, aflat în astînga a intrarilei, lipsea păstrat/ţanut aşi de aform’ia că eara simetric cu turnul din adreapta. Şi vinii Ceauşeasca, după ţe aveam terminată şi aveam lucrată enormu, şi deade ordin ca turnul să hibă demolat. Şi turnul fu demolat, tot de noi.”

Inginerulu Eugeniu Iordăchescu și echipa lui mutriră să limiteadză chearderile pe care Bucureștiul le suferea tru aţcel deceniu greu. Reuși maşi tru m’ică misură, ahât cât fu posibil. (Şt.B)

Autor: Steliu Lambru

Armânipsire: Hristu Steriu

Român’il’i di nângă noi — Chentrul trâ ţânirea limbâlei şi culturâlei tradiţională românească, di Cernăuţi, interviu cu Iurie Levcic, care conduţe aestu chentru, interviu di Mara Popa.

Veara 2019, ună veară împlină di activităţ trâ Chentrul Cultural condus di Iurie Levcic. Care, tamam bitisi ună colătorie in Europa cu ansamblul pi care-l conduţe.

Iurie Lecic: “Bună dzuua ! Ghine vâ aflaiu doamna Mara Popa şi toţ radioascultâtoril’I ! Di cu aver, avem una veară dogorită, una veară muşata; ama, voiu să vă spun ca si repeetă aestă veara, di aoa şi 15 an’I do cându exisista aestu chentru. Di afom’ia ca, ma să spune că toamna si nuumiră bobocil’i (bâbuchile ţi deadiră primuveara), noi îl’i mmisuram veara ! Tot anulu lucrăm, şi veara avem posibilitatea să spunim la toata lumea ţi avem fapta şi putem sa nă hărăsim. Agiumsim şi anulu aestu tru nale ţări, la nale festivaluri avem agiumtă. Agiumsim tru Sardinia, tru îndoauă siptăman’I va agiumdzim tru Bosna, tru mesulu noiembrie va agiumdzim cu cilimean’il’I a noştri şi tru Turchie, avem invitaţie. Ama, ţeale mai importante suntu activităţâle a noastre pi care li desfăşurăm acolo, la Cernăuţi, di aform’ia că scupolu a luştui chentru easte să păstram, să ţânim limba, cultura, tradiţia românească, acolo, la Cernauţi, iu din păcate, si fac tot mai multe eforturi di partea naţionaliştilor, ama nu maşi din partea a naţionaliştilor tra s diminueadză valoarea a naţionalitatilei românească, şi nu maşi a ţilei românească, ama noi suferim ţel mai multu, videm zorea cama mare. Di aform’ia ca, dzâc eu, suntu mult mai multu protejate di statile, di ţara mamă di a cui suntu, noi mai puţân. Perioada care nâ aşteaptă nu easte mai puţ`n activă; că, iatu, ma că reveniim tora din Sardenia, nâ pregatim, nâ duţim pi data di 16 augustu cu cilimean’il’I a noştri, cu cilimean’I’i de faptu din toata Bucovina. Avem adunată mai mulţă, piste ună sută, să m’eardzim la un festival internaţional a artilor, din Bulgaria, din Arheoloi, iu anulu aestu fuiu invitat preşedinte di juriu. Lucre muşate si fac, sper să faţim, aşi cum n o avem loata arada, şi Dzuua a Limbâlei. Anulu aestu, noi, Dzuua a Limbâlei va u sărbătorim nâheam cama aghpn’ea, di aform’ia ca pi data di 30 cilimean’il’I di la Chentrul a nostru la şcoală sunt invitaţ la ediţia a ţinţea a Festivalului internaţional “Prahova iubeşte Basarabia” (Prahova u are tru vreare Basarabia ) şi va him aclo di Dz a Lb Ro, şi sper ca împreună cu colegil’I şi priiatin’il’i/soţâl’i a noştri din R Mold, din România va sărbătorim muşat aestă Dzuuă. Di apoia nâ aşteaptă festivalurile a noastre, “Aleapte perle/mărgăritare trâ mama”, iu cilimean’il’i a noştri au pregătită pi parcursul a vearâlei cântiţe di mamă şi trâ mamă. Di Sâmta Marie la noi si faţe aestu lucru, şi dumânica purtâtoarilor di mir de faptu, câte doauă ediţii cathe an. Di apoia va îndridzem serios concursul naţional, anulu aestu lu avem lansată, “Românaşulu a anului”. Va aduţim din toate şcolile româneşti, care vor şi care au curajulu sa preziintă cililmean’i, di aform’ia că nu toţ au curajulu să preziintă, nu toţ directoril’i pot să-şi permiită aestu lucru din diferite motive, unil’i să nu-şi cheară scamnurile, alţâ nu vor să dişteaptă suspiciun’i că sunt elemntu separatistu samd. Ama, nu aest` conteadza, noi nu faţim altuţiva, dicât cultură, nu faţim altuţiva dicât să-l’i dezvoltăm cilimean’il’i a noştri cu simţul de faptu, aţel românescu. Sa ştibă di iu di iu v’in, şi iu lipseaşte să si duca. Di apoia, ultimulu racordu va hibă anulu aestu Dzâlile a Culturâlei tradiţionala româneasca la Cernăuţi in perioada 12-17 noiembrie iu va avem multe di multe spectacole di folclor în toate localităţâle care va hiba dorniţe (va aibă dor) să aproache aestu alai ma să-n’i permiteţ să dzâc aşi, aestu bair di artişti amatori populari, din R Mold şi din Ro. Ideea are vinita di la domnul Călin Brădeanu, directorulu a Chentrului trâ cultura tradiţionala din cadrul a Chentrului Naţional di la Suceava. Si va avem şi festivalulu Rapsodulu Toader Catarii, ediţia a daua. Easte un rapsod şi un muzician di excepţie, şi un mastur popular di excepţie, din zonă, şi nu putem să alâsăm sa cheatră memoria a luştui om, şi cama multu că are faptă foarte multe, şi are alăsata dinăpoia a lui mulţâ muzician’I şi român’I adevăraţ.” – declarăă directorulu a Chentrului trâ cultură tradiţională româneasca di Cernăuţi, domnul Iurie Levcic.

Interviu realizat di: Mara Popa

Christine Leşcu

ENCICLOPEDIA RRI. ADRIANA GEORGESCU

Momentile di arhiusită a comunismului în România, şi nu maşi în România, au fură marcate di aghrimea şi cănil’ia a represiunil’ei a ţilor care eara contra noului reghim. Printră el’i, eara mulţâ tineri care, cu entuziasmul a vârstâlei, credea naiv că, ma să protesteadză franc şi ma sa spună averulu, reghimulu va hibă spâstrit şi dat la nâ parte. Printră el’i se numiraa tru 1945 Adriana Georgescu, avocată şi jurnalistă, care la 25 de an’i, când fu arestată di comuniști și supusă a torturâlei, eara șefa di cabinet a gheneralului Rădescu, ultimulu prim-ministru dinainte de instaurarea a reghimului impus de sovietiţ. După arestarea abuzivă — timpu în care fu anchetată şi bătută de Alexandru Nicolschi, unulu di aţel’i mai cânoşi torţionari comunişti, devenit general di Securitate –, are urmată un simulacru de proces în septembrie 1945. Apoia Adriana Georgescu fu condamnată la 4 an’i de încl’isoare trâ implicarea în organizaţia T (a tinerilor liberal’i), pe care noaua conduţire comunistă u catalogăă dreptu teroristă. Amnistiată di regele Mihai tru 1947, cu puţân chiro înainte di abdicare, ea fu arestată diz nou, tru augustu 1947. Reuşi, ama, să hibă “arăchită” di colegil’i din organizaţia liberală care u agiutară să evadeadză. După ună perioadă trecută ca fugară la Bucureşti, agiutată di Ştefan Cosmovici, care mai amânat îl’i deveni soţ de curună, pe 2 augustu 1948 emigrăă clandestin, pe ascumta, şi, după un refugiu la Viena, si stabilii la Paris. Aclo, agiutată de ună altă anti-comunistă exilată, Monica Lovinescu, scrise prima carte care relataa ororile di-tru încl’isorile comuniste. “La arhiusită fu bitisita” apăru mai întân’i în franceză, la Paris. Ţi cara că amintirea torturilor era ninca proaspită, Adriana Georgescu feaţe copus să scrie aestă carte tamam tra să da a să veadă a Occidentului, ninca neclarificat asupra a comunismului, adevărata faţă a luştui reghim, ascumtă dinăpoia a propagandâlei şi a minciun’ilor. Pe nângă descrierile detaliate a fuviroasilor dzâle di detenţie şi di tortură, Adriana Georgescu realizăă şi îndoauă portrete a comuniştilor de vază, după cum aflăăm di la Lidia Bodea, Directoarea Generală a editurâlei Humanitas, care spuse:

“Cartea Adrianâlei Georgescu conțâne multe detalii și portrete: ţel a primului premier comunistu Petru Groza, portret a comuniștilor marcanțâ ca Emil Bodnăraș și Ana Toma. Eara ună mare scriitoare care avea dinăpoi, ca timel’iu experiența de jurnalistă. Are țânută ună cronică cinematografică, iar înainte di 1944, Siguranța (predecesoarea a Securitatil’ei) vrut s-o acaţă și s-o preda a Gestapoului, di aform’ia că ea avea scrisă și contra a ideologhiilei nazistă a cui i se făţea propagandă pri-tru filme. Arhiusi să scrie cartea aesta la Paris, imediat după fuga l’ei di-tru 1948. Iar tru 1950-1951, textul acâţăă/prinse contur. Adriana făţea tandem cu Monica Lovinescu, care traduţea în franceză pagină după pagină. Aşi cartea putu să hibă publicată prima dată tru 1951, maşi la îndoi ani după ţe autoarea trecu prin experiența limită a încl’isoaril’ei comunistă.”

Anamisa di portretile realizate di Adriana Georgescu, si detaşeadză aţel a lu Alexandru Nicolschi, ţel mai arud şi cânos di torţionaril’i a l’ei, “omulu-şobolan” cum lu porecli/ pâtidză pi peză Adriana Georgescu. Lidia Bodea dzâse:

“Nicolschi era tru an’il’i aţel’i un om tiner, născut la Tiraspol tru 1915. Deci avea, tru 1945, 30 di ani, 8 clase, comunistu venit di-tru URSS și arestat inițial ca agentu sovietic. A lui, ama, autoritățâle române din timpul a polimului îl’i comuută ună pedeapsă multu greauă într-una ţi să strâxea. El easte omulu-șobolan di care zburaşte Adriana Georgescu, şi-l’i faţe un portret de zulape şi di aghrime. Mai departe știm ţe feaţe Nicolschi până la Fenomenulu Pitești și până la moartea lui serină. Știm cum, puțân înainte di moarte, explicaa într-un interviu că el ștea cum fu în încl’isoare, de aform’ia că și el fu mai nainte ahase, tru filichie. Aestua fu gheneralul di Securitate Nicolschi care muri rihate, tru patulu a lui tru aprier 1992.”

Prima ediţie în română a cartilei scrisă de Adriana Georgescu, La arhiusită fu bitisita”, apăru tru 1991 la editura Humanitas, cu ună prefaţă a Monicălei Lovinescu. Tru aţea prefaţă, scriitoarea şi jurnalista care activăă contra comunismului di la microfonulu a Europâlei Libere, ţânuu să precizeadză rolul a dizidenţâlei românească în primil’i an’i după polim, după cum aflăm din citatulu oferit tot di Lidia Bodea, care spuse:

“Suferim, vom mai suferim ninca mult timp di reputația ţe nâ si feaţe că him țara din Răsărit/Apirită di soare cu ţea mai slabă dizidență și, cu excepțiile știute, easte baighi adevărat trâ ultimile dechenii, nu și trâ primele. Rezistența în România fu, probabil, după 1944, mai numeroasă, mai unitară, mai decisă decât la veţin’il’i a noștri. Și mai îndelungată. Tru 1945, aveam ună societate civilă, ama și armata roșie pe un pământu cedat a influențâlei sovietică. Tru 1989-1990, societatea, cu ţeale trâ mirache excepții știute, si spuse nevrozată, s-aibă spusă Adriana Georgescu, pi de altă parte Europa nu mata easte împărțâtă, iar armata roșie easte ocupată la ea acasă. Tru 1945, totul depindea di xen’i, tora totul depinde di noi. În principiu, la arhiusită nu mai are caţe să hibă bitisita.

Adriana Georgescu muri tru 2005, în Marea Britanie iu si avea stabilităse după ţea de-a doaua căsătorie. Iar recent, ţea de-a doaua ediţie a cartilei a l’ei apăru tot la editura Humanitas. (Şt.B)

Autor: Christine Leşcu

Armânipsire: Hristu Steriu

Tru sâhate aniversara Radio România poate sa si mărească cu mai multe proiecte. Unulu di aestea si cl’eamă Radio Chişinău, parte a echip`l’ei Radio România, proiectu iniţiat di Georgică Severin, preşedinte director gheneral a SRR, care avu amabilitatea sa nă spuna ndauă lucre.

Georgică Severin spuse: “Vizitaiu anulu trecut Radio România Chişinău imediat dupa ţi-m’i preluaiu mandatulu şi avuiu una discuţie cu jurnaliştil’i, cu aţel’i di-tru administrativulu di la Radio Chişinau. Trâ marea mea surprindere niţi unulu di el’i nu fu mai n`inte parte a unui proces organizat di pregatire profesională. Mai tristu, marea lor majoritate nu era în Radio România, nu avea vizitată sediul chentral şi, şi mai tristu, niţi unulu di el’i nu avea vinita în România. Noi di multe ori avem agiutată tineri jurnaloişti di-tru alte structuri, lâ avem acordata stagii di pregatire aoaţe. Ama, îm’i si paru multu mai importantu sâ-l’i agiutam pi aţel’i care saghlame fac parte din echipa noastra şi car, să ştiţ, nu au ună bană lişoară la Chişinau. Vă spun sincer, mi impresionăa un lucru, Tru discuţiile di aclo, spri direnţa di alte structuri pi care li aveam vizitată, oamin’il’i nu arhiusira s` spuna “vrem salarii mai marii, ţi cara că sunt multu mi m’iţ dicât aoa în România, eara interesaţ cum faţim, cum sa-l’i agiutăm tra sa hiba mai bun’i, sa rezistă mai ghine pi pâzarea radio din R Molod. Si atumţea, lâ tâxiiu ca va organizăm aestu program di pregatire la Bucureşti. Vinim aoa, u rugaiu, u paraclasiiu pi doamna Tsoghină să si apleaca asupra aspectilor concrete, şi pot să spun tora dupa mai ghine di un an că escu înc`nta din tot ţi-m’i si are raportată. Toţ jurnaliştil’i di la Radio Ch. au faptă stagii di pregatire, au lucrata în redacţii în funcţie di profilulu a lor, şi aestu easte un lucru extraordinar: prota oară ca putura să si pregatească profesional, doi- că reuşim sa lâ cream nu sentimentul, eu dz`c forţa a ideil’ei di apartenenţă la una echipă multu mai mare, Radio Ro, şi totunaoară, maca fura aoaţe în Bucureşti, pi n`ngă propgramile di pregatire la care au particpata, si dusiră la spectacole organizate hibă di noi la Sala di Concerte, hiba la alte instituţii culurale din Bucureşti. Putura să veada bana din capitala a Ro-lei. Si, contăa enormu. Mi adunaiu cu toate echipile, pi misura ţi vinira. Senzaţia mea easte că efortul si justificăă dimplin.

Di aţea aform’ie, ţi cara ca avem bitisita cu jurnaliştil’i, nâ duţim ninte programulu cu aţel’i care lucreadza in zona administrativă şi tehnică — di aform’ia că şi el’i au ananghe s-aiba tot aţel sentimentu di apartenenţă — ama tru tot aţel chiro să si pregateasca. Să nâ minduim ca maca pi aţel’i din zona economica şamd aflăm extrem di rapid una justificare, di aform’ia că, maca leghislaţia din R Mold easte diferita, el’i lipseaşte să ştibă multu ghine leghislaţie dicara noi him compania-mamă.

Aţel’i din tehnic lipseaşte sa-l’i agiutam să si familiarizeadză, sa-l’i agiutam în dotarea cu tehnologhie tra sa hibă cât mai ghine pregătiţ.

Avum una primă echipa care vizităă Bucureştiul siptamăn’ile trecute. Urmeadză ca la intrata a anului v’initor sa asească, să v’ină in continuare câte doi, câte doi. Eu dzâc că easte un lucru multu bun şi care prinde să hibă continuat. Eu, sincer, mi minduescu ca, baim tr` jrunaoliştil’i mai tineri din studiourile teritorial din ţara s-acâţăm să-l’i aduţim puţân tra să veada şi el’i cum si lucreadza in companie, aclo iu easte creierulu a companiil’ei cum sa spune.

Mara popa Il’i bâgă a preşedintelui director gheneral întribarea “Vă minduiţ şi la posturi partenere, cum este postul Radio Cernauţi ? Deci nu easte membra a echip`lei a noastra. Vă mindui la v`ra proiectu ligat şi di aţel’i din zonele istoriţe ?”

La care dumnil’ia a lui deade apandise că: “I ţi do di varianta easte ghine vinita, ama lipseaşte sa aflam şi formulele bugetare care sa nâ da izine … Aşi avem posturi şi in Voivodina, în zona Novi Sad, lipseaşte sa na minduim şi la ţi emitem în zona Timocului, în zna Gyula. Sunt multe, ama vâ spun sincer, vruiu mai ghine sa mi concentredzu tru momentile aestea pi aţel’i care suntu cu diaver parte a echipâlei. Si alanţâ, sunt parte a unei echipa sufleteasca, ama di punctu di videare organizatoric, financiar şi birocratic easte nâheam mai complicat, şi lipseaşte sâ aflăm una alta turlie di soluţie.”

Tru bitisita a interviului Mara Popa mulţan’iisi a preşedintilui director gheneral a Radioului Georgică Severin care feaţe urarea: “Cu multă vreare şi vâ uredzu şi eu şi a dumnil’ilor a voastre şi a ascultâtorilor a dumnil’ilor a voastre ună srbătorire a centenarului cât mai plăcută mai ahoria tora în contextul a ţilor 90 di an’i di Radio România şi să hiba sănatoşi şi cu haraua/fericiţ.”

Autor interviu: Mara Popa.

Enciclopedia RRI: 40 di an’i di la înhiinţarea Muzeului Colecţiilor di Artă

Muzeulu a Colecţiilor di Artă si înhiinţă ninte cu 40 di an’i, tru 1978, şi easte ună filială a Muzeului Naţional di Artă a Româniilei. Casa care îl adăposteaşte easte ea însăşi un edificiu impunător, palatulu Romanit, situat pi axa chentrală a Bucureştiului, pi Calea Victoriei. Muzeul găzduieaște, tru aţeale trei corpuri a casâlei, lucrări di artă românească modernă, artă românească populară, lucrări di pictură, grafică, sculptură și artă decorativă di proveniență occidentală şi orientală. După ample/mări lucrări di restaurare, muzeulu fu diznou dişcl’is tru cirişar 2013, momentu considerat ca a doua a lui naştire.

Liliana Chiriac, coordonatoarea a Muzeului Colecţiiilor di Artă, spune că instituţia are ţiva unic, ţi cara că poate să si încadreadză în tipologia a instituţiilor di tot aţeluşi profil: “Eu cred că, după cum easte el aranjat şi panotat, expus, în forma actuală, din câte muzee am vidzută eu în lume, easte unic. Sigura că toate muzeiele sunt formate di donaţii, colecţii şi achiziţii, este adevărat că din achiziţii mai puţân. Toate muzeele sunt formate di donaţii şi atunţea formula aesta di expunire pi donaţii, trâ spunire personalitatea a catheunui colecţionar di artă în parte, exiistă maşi la noi în muzeu. Nu ştiu cât di mări sunt alte muzee, di aform’ia că nu pot să ştiu la numirulu a lor di obiecte, ştiu maşi că la noi numirulu creaşte. Di-tru 1978, di la 13 colecţii, di care doauă eara custodii, deci nu eara a noastre, aşicara di la 11 colecţii, până la 47 în prezentu, plus ninca doauă care va v’ină anulu aestua, numirulu si măreaşte considerabil cathe an. Şi nu putem să spunim că easte di tru chirolu a comunismului, cum si mai spune ază, că atunţea si loară colecţiile. Asistăm la un fenomen actual. După 1990, s-au donată 16 colecţii şi contiinuă apruchearea di nale donaţii. Anulu aestua apruchem doauă donaţii multu importante şi valoroase. Sigura, colecţiile din muzeu nu sunt toate monografiţe, sunt şi eterogene. Eale si împartu vârâ turlie tru doauă: eterogene şi monografiţe, di autor şi cu lucrările personale şi cu obiectile personale, aeale monografiţe. Colecţiile eterogene suntu aţeale constituite după gustul a colecţionarului, a pâradzâlor pi care l’i avu şi care achiziţionă ţe îl’i plăcu.”

Spiritulu donator are crescută după 1989. Cum expliică aesta Liliana Chiriac? : “Ma că si fac ună statistică, ved că majoritatea colecţionarilor nu au avută urmaşi. Pe di altă parte, şia ţel’i care au avută urmaşi, cum easte colecţia Hurmuz Aznavorian donată di hil’i-sa ninte cu aproximativ 10 an’i, ştia că aesta eara dorinţa/dorulu a părinţilor şi în amintirea lor. Colecţia si-are constituită iniţial în perioada interbelică, el fu juristu di profesie, fu deportat la Canal, familia lui are bânată di-tru aeste lucrări adunate di tată. În memoria lui, hil’ia donă colecţia. Hil’ia a lu Aznavorian moştenea/loa clironomie colecţia care îl’i poartă numa a colecţionarului şi trâ istoria a culturâl’ei română aestu lucru easte multu important. Avem şi altâ oară vidzută, şi la muzeele din Londra şi tru alte muzee, atunţea cându intri tru anumite săli, scrie multu clar pi ună tăbliţă a cui easte colecţia. Noi aesta avem faptă di la arhiusită di aform’ia că aeste clauze di donaţii aesta presupune, ca denumirea colecţionarului să hibă menţionată.”

U întribăm pi Liliana Chiriac desi easte mulţan’iisită di expunerea di care beneficiadză Muzeulu: ”Di ţi citescu în cartea di impresii şi di ţe mutrescu să interacţionedzu cu publiculu vizitator, oamin’il’i sunt faschinaţ. Mulţâ nu ştiu, ama noi hiinda ună instituţie bugetară nu avem pâradz di la stat trâ promovare aestu muzeu. Noi nâ promovăm muzeulu singuri, cât putem, pri-tru reţealile di socializare care sunt reduse ca impactu. Un om în vârstă nu para iintră pi Facebook, niţe barim pi site-ul a muzeului. Ama altă modalitate nu avem. Muzeele care ţân di Primărie au alte posibilităţ di aform’ia că există spaţii şi bannere afişate tru căsăbă. Noi nu avem aestă posibilitate di aform’ia că nâ coostă şi Ministerulu a Culturâl’ei nu aloocă pâradz trâ promovare. În general, vizitatorulu care agiundze într-un final tru Muzeulu a Colecţiilor, macă să mutrim şi în cartea di impresii, easte ciudusit şi de foarte multe ori nâ avem adunată pi săl’i şi m’i-au dzâsă că easte multu mai muşat decât iţe altu muzeu pi care lu-au vidzută. Şi nu zburascu maşi di român’i, ca şi di xen’i. Cred că lu agiuută şi palatulu care îl găzduiaşte, ama mulţâ nu ştiu că palatulu Romanit fu a ultimului boier care lu-are construită. Him interesaţ di ultimele documente ligat di arhitectura palatului pi care va li ascultăm într-ună conferinţă v’initoare. Easte importantu să aflăm informaţii cât mai diverse.”

Muzeulu a Colecţiilor di Artă împlinii 40 di an’i şi easte în expansiune. Aţea ţe, trâ ună instituţie, easte ună perspectivă ţi hârâseaşte. (Şt.B)

Autor: Steliu Lambru

Armânipsire: Hristu Steriu

Iulia Modiga, sociolog din Republica Moldova, easte redactor-şef a piblicaţil’ei online di ştiri, opinii şi investigaţii, “Info Prut”. Iulia Modiga spuse:

“Easte multu importantu ca tru aestu an centenar să nu agârşim că prota oară lipseaşte să zburâm di Basarabia. Basarabia easte prota provincie care si are unită cu ţara. Totunăoară, easte importantu sâ spunim că ţi cara exiistă Radio Chişinău, ţi cara că au mai xistată şi alte iniţiative di ghine, easte didip puţân ma s-avem în videare că în R Mold avem 80% di mass-media în limba rusă, sau care propaagă un mesaj filorus. “Info-Prut” are aparută tru 2011, am vinită cu aestă iniţiativa di aform’ia că eu ca socilog observaiu că are ună elipse di cunoaştire un-alantu anamisa dia ţeale dauă maluri a Prutului. Nu existaa în România un organ di presă care sa reflectărealităţ`le din Republica Moldova, din teren, existaa “Romanian Global News” care zburaa di român’il’i din varliga a graniţelor din comunităţâle istoriţe, ama şi din diaspora. Si atumţea arhiusim aestu proiectu, la care lucrară oamin’i ţi eara absolvenţâ di ştiinţe politiţe, eara sociolodz, nu avum jurnalişţâ în echipă dicât multu amânat, […]

Lipseaşte impulsionat. Shi să sta toţ actoril’i la masa di discuţii tra să da aţel’i din R Mold ştiri din Ro şi invers. M’earsim din redacţie în redacţie şi avem desemnată/aleaptă ună persoană care să publică una ştire pi dzuuă, s-o realizeadza şi s-o publică, să difuzeadza ună ştire pi dzuua dispre R Mold. Să ştiţ că avum surpriza plăcută ca fură multe di multe publicaţii , şi televiziun’i avum care fură interesate, ama nu exista specialişti care sa ştibă subiectul in R Mold. Nâ avem oferită ca publicaţie di ştiri care eara concentrată pi aesta zonă să lâ oferim noi, să lâ furnizăm 10 ştiri şi el’i sa-şi aleagă pi aţea care u consideră di interes şi are funcţionată mai multu chiro. Ama easte nivol’ie di un efortu constantu. Noi lucram fără finanţare, avem lucrată voluntari di-tru 2011 pana tora. Shi in continuare am echipa care lucreadză voluntar, di aform’ia ca are oamin’i ţi cred tru aestu proiectu. Easte neapărata nivol’ie di interconectare. Are multu di multe probleme tru R Mold şi la nivel di mass-media, ama cara s-avem ună instituţie mass-media din România care să-şi asumă aestu lucru, eu cred că putem să impulsionăm aeste relaţii, putem sa modificăm aesta. Iatu Radio Chişinău easte un exemplu în sensul aestu şi funcţioneadză, cred eu, ahât di ghine di aform’ia că easte în cadrul a Societatil’ei Română di Radiodifuziune.

Autor interviu: Mara Popa

Enciclopedia RRI. Muzeulu di artă di Timişoara

După 164 di an’i di suzeranitate otomană asupra Banatului, care durăă întră 1552 și 1716, Timișoara fu inclusă în teritoriile a imperiului habsburgic tru anulu 1718, ţi cara că fu cucerită/acâţată di trupile austriaţe ninca di-tru 1716. Trâ aeastă reghiune vestică a Româniilei di ază, acâţa una perioadă di reconstrucție sum domnil’ia a Casâlei de Habsburg. Ampiratulu/amirălu Carol al VI-lea simnă decretulu di înfiinţare a Administraţil’ei a Banatului, iar Timişoara deveni capitala noaualei provincie imperială, aşi arhiusinda un amplu program di alăxiri urbanistiţe axe/demne di noaua funcție a casăbalui. Unulu di rezultatile aluştui easte și construirea Palatului Baroc aflat în Piața Uniril’ei, din chentrul vecl’iu a căsăbălui di azăi, binaie ţe găzduieaște în prezentu Muzeulu di artă a Timișoarâlei. Directorulu actual a instituțil’ei, istoriculu Victor Neumann, nă toarna tora, în timpu, spri chirolu di arhiusită a Palatului Baroc: “El easte construit întră an’il’i 1733 și 1752. Deviine reședința guvernatorului, apoia a președintelui a comitatului Timiș, hiinda, de fapt, sediul a admlinistrațil’ei a Banatului în epoca respectivă. Administrația austriacă asupra Banatului va sa si tindă di-tru 1718 până tru 1779, palatulu hiinda sediull ahât a administrațil’ei, cât și a guvernatorului, ninca şi funcționaril’i locuinda aoa. Easte ună construcție adărată de ingineril’i austriaţ, di constructori care au venită di la Viena. Totunăoară întreaga zona veţină fu reconstruită, şi fu surupat tot ţe țânea di veacl’ea ţitate turcă. Timișoara easte unulu di puțânile politii europeane care fură surupate aproapea didip tra să hibă reconstruite tru secolul al XVIII-lea.

Pi tot parcursul a ţilui secol, aspectul a Timișoarâl’ei, și nu maşi a liştei politie bănățeană, sim alâxeaşte uidisit a principiilor urbanistiţe și arhitectoniţe a unui baroc târdziu, mai sobru, specific a Europâl’ei Chentrale. Întră caracteristiţâle a luştui stil si nuumiră şi un anumit tip de împărțâre a spațiului interior: parterulu ocupat di spaţii administrative sau comerciale, zona di locuit orientată spri stradă, culoare avândalui cubeadz trâ accesulu/intrarea spri anexile din curţâle interioare. A luştor rigori arhitecturale lâ se supune şi Palatulu Baroc di ază, proiectat di arhitecțâ necunoscuț, ama care de-a lungul a timpul și-alâxi dipriuă denumirea, în funcție de diversile roluri pi care li avu în administrația Timișoarâl’ei. Deveni palatulu administrativ a Banatului de Timiş până tru 1778, iar după reanexarea Banatului la Ungaria, di-tru cirişar 1778, fu sediul a Prefecturâl’ei, până tru 1848. După suprimarea a Revoluţil’ei Maghiară, di-tru 1849, aoaţe si aflăă guvernul a Banatului Timişan şi Voivodinâl’ei Sârbească. Victor Neumann: “El easte, prota să spunim, un spațiu a administrațil’ei ghermano-sârbească a casăbălui. Are parter și doauă etaje. Are doauă curțâ, anexe cu ahurie și depozite care apar ninca și tru secolul al XIX-lea. Parterulu fu ofelisit trâ administrația a cancelaril’ei a Banatului și trâ serviciul a casieriil’ei militară. În perioada secolului al XIX-lea și în prima parte a secolului al XX-lea, continuăă să hibă sediu administrativ. Prefectura fu găzduită aaoaţe di cându reghiunea și căsăbălu Timișoara au intrată în componența a Româniilei tru 1918. După al doilea polim mondial, în perioada comunistă, fu ofelisită binaia ca sediul a Universitatilei di Agronomie și Medicină Veterinară, iar di-tru 1990, are devenită ună casă dedicată a Muzeului di Artă. Practic di-tru 2006, muzeulu funcționeadză aao.

La bitisita secolului al XIX-lea,Palatulu Baroc strâxi ună transformare, agiungânda la forma di ază. Modificarea a l’ei fu faptă di aform’ia a gustului a timpului, adică iţe intervenţie asupra a unei casă lipsea să hibă faptă pri-tru znoire şi pri-tru aflarea a unui stil reprezentativ trâ arhitectura contemporană. Prin urmare, si propuse ună restaurare pri-tru aşa-numita ,,purificare stilistică”. Ea fu executată tru an’il’i 1885-1886 di cătră Jakob-Jacques Klein (1855-1928), arhitectu şi constructor orighinar din Cernăuţi, căsăbă aflat ază în componența a Ucrainâl’ei. Nu fu, evidentu, ultimulu proces di modificare pri-tru care trecu binaia. În prezentu, si aproache di final alte lucrări di restaurare, în urma cui nu maşi Palatulu Baroc să-și l’ia diznou străluţirea di vârâ chiro ninte, că și colecțiile și expozițiile a Muzeului di Artă să hibă ghine bâgate în valoare. Printră aeste colecții si numiră ţeale di artă românească modernă, di icoane bănățeane, di artă europeană modernă pricum și ună expoziție permanentă cu picturile a maestrului Corneliu Baba. (Şt.B)

Autor: Christine Leşcu

Armânipsire: Hristu Steriu

Tema identitatil’ei urbană şi Chişinăulu tru an centenar: Mara Popa precizeadză liniile a interviului cu profesor universitar Sergiu Musteaţă, care di-tru 2011 orgzanizeadză conferinţe şi coordoneadză apariţia unor volume colective împline di orighinalitate cu studii nale dispre diversitatea culturală a Chişinăului.

Mara Popa dzâse alidzem: “Identitatea urbană agiumse una tema di lucu şi di creaţie nu maşi trâ sociolodz şi artişti, cât mai ahoria şi trâ manageri şi administratori urbani. In Europa, şi nu maşi, marketing urban refleectă identitatea locului şi a locuitorilor, şi determină politiţâle di dezvoltare urbană. Procesile di integrare europeană şi modernizare tru care easte implicată şi capitala Republicâl’ei Mold presupun/caftă abordări similare.”

Sergiu Musteaţă si referi la culeadzirea di studii ţi reprezeintă materialile di conferinţă

realizate anulu trecut la Chişinău, tu care si veade cât di multu si are transoformată Chişinăului tru aţeale aproapea 600 di an’i di ala atestarea documentară di-tru anulu 1436

Volumulu al patrulea reprezinta ediţia a patra a conferinţâlei: topos istoric şi cultural, diversitatea confesională, primari di diferite orighini etniţe la chivernisea a Chişinăului, etnie bulgară, românească, rusă, ghermană. Anulu tricut prima dată si are lansată şi un atelier care vizeadza câsâbălu literar şi artistic, adică ţi au spusă scriitoril’i, cum au pictată pictoril’i tru lucrările a lor. Si discutară multe aspecte, scrierile a oamin’ilor de-a lungul a timpului, scririle, memoriile a scriitorilo şi a multor oamin’i di cultura şi artă, care au reflectată/minduita asupra a Chişinaului; hiba din perspectiva ca un câsâbă a stundenţiilei, hibă din perspectiva a bânaril’ei ca loc carel’i-are aprucheata s-bâneadză aoa, care l’i-are formata şi l’i-are promovată in diferite funcţii şi scări profesionale. Chişinăulu si reflectăă în diferite piese di teatru, şi tru alte componente artistiţe de-a lungul a timpului. Avem discutată şi despre numismatică. Easte unăculeadzire care întruneaşte piste 30 di studii a oamin’ilor di ştiinţă din Republica Moldova, din Suedia, din România, va u continuăm aesta experinţă şi anulu aestu, tamam di 1 şi 2 noiembrie avem ună alta ediţie: identităţâle a Chişinaului, câsâbălu interbleic, în contextul a Centenarului.

Sergiu.Musteaţă zbură di locuri ţi li are cama tru veare în Chişinău. El spuse că Vatra Chişinaului easte puţân cunoscuta, colina Mazarachi, dupa numa a Bâsearicâlei Mazarachi, dupa numa a pârcălabului Mazarachi, di la bitisita secolului al 18-lea, ama din păcate replanificarea a câsâbălui, reminduiarea/minduiarea diznou a câsâbălui, tru secolul al 19, cându are intrata in componnenţa imperiului rus şi mai apoia partea di sus, ghinenachicâsit că are minimalizată rolul şi ponderea câsâbalui vecl’iu, piaţâlei/pâzarilei veacl’e, a catedralâlei veacle pi care reghimulu comunistu u distruse. Aza videm mai diavrapa partea naua câsâbalui, care easte un rezultat a secolului al 19-lea şi al sec 20. Sigur ca easte zona a catedralâlei, zona chentraloă, muzeile, iara, care suntu în zona chentrală. Aestâ s-dzâţim că suntu locurile aţeale cama plăcute, Parcul Naţional, aoaţe iu si fac aţeale mai multe evenimente culturale, ama şi politiţe.

Autor interviu: Mara Popa

Enciclopedia RRI: Palatulu a Culturâl’ei din Târgu Mureș

Stilul arhitectonic Sezession sau art nouveau pitrumse în Transilvania, spațiu multietnic din componența a Austro-Ungaril’ei, la confluența secolilor 19 și 20. Expresie a rebeliunil’ei a unor artiști care vrea să iasă din canoanele academiţe, di iu lă si tradze și numa di secesioniști, noulu curentu apărut în Franța an’ilor 1890 propunea în principal elemente și decorațiun’i bazate pe linii curbe și pi forme naturale pricum plantile și florile, ama și ornamente multicolore. Exuberanța a noului curentu artistic si remarca și din titlul a unor reviste, ași cum eara aţea austriacă ”Jugend” (”Tinereață”), mișcarea Sezession luânda și numa ”Jugendstil” în spațiul gherman. Dezinvoltura a noilor artiști contrasta ama cu pesimismul tot cama accentuat a secolului al 19-lea, denumit ”fin de siecle”, sintagmă care spunea bitisita a unei epocă și nașterea a alteia, sumbră, incertă. Sezession sau art nouveau acâţă/cuprinse arhitectura și pictura mai ahoria, ama ea contaminăă toate domeniile a artisticului ca desenul și grafica, artile decorative, moda, lucrile di gh’ialie/sticlăria, mozaiculu, bijuteriile, mobila.

Aparițiilea ţeale mai spectaculoase tru arhitectura a căsăbadzălor a Sezessionului si produsiră inițial în Franța, Italia, Spania, Germania, Belghia, Austro-Ungaria, pi misură ţi curentul si deplasa cătră estul a Europâl’ei el nu mata eara ună prezență urbană pregnantă. Căsăbălu Târgu Mureș dețâne/are în patrimoniul a lui urbanistic un impresionant monumentu di arhitectură Sezession. Easte zborulu di Palatulu a Culturâl’ei, care si constituie într-unulu di reperile centrale a căsăbălui. Avem discutată cu Timea Fulop, ghid la Palatulu a Culturâlei, care nă prezentăă pi şcurtu istoria a binailei și în ţi constăă specificulu a l’ei, care dzâse: ”Palatulu a Culturâlei, construirea a lui, fu finalizat în 1912, cându eara etim și decorația bogată/avută a Palatului. Aţe’i doil’i arhitecțâ care au lucrată eara deja faimoși la chirolu a lor, v’inea di la Budapesta și si numea Komor Marcell și Jakab Dezso. Tot el’i au proiectată și casa care easte vizavi di Palatulu a Culturâl’ei, tot în stilul Sezession sau art nouveau. Ambile case sunt tru aestu stil și sunt mulu avdzâte, Palatulu a Culturâl’ei easte probabil una di aţeale maimuşatile case/binăi Sezession-art nouveau din România. Palatulu a Culturâl’ei fu construit tra să hibă locaș a culturâl’ei și tora după 100 di an’i are tot aţeauăși destinație. El găzduiaște și un muzeu care si vizitează și mai multe instituții di cultură, Muzeulu Județean Mureș, care administreadză casile. Aoaţe își mai are sediul și Filarmonica di Stat di Târgu Mureș, Biblioteca Județeană. Tru cathe gioi, ama și tru alte dzâle, în funcție di programulu a stagiunil’ei, Filarmonica susțâne concerte în Sala Mare, ună sală di concerte trâ piste 600 di spectatori. Palatulu are și ună sală m’ică trâ conferințe și trâ concerte camerale. Tamam aoaţe iu nă aflăm tora eastea ţea mai faimoasă sală a Palatului a Culturâlei, easte zborulu di Sala Oglindzâlor/ a Gh’lindiilor trâ videare.. Ea easte renumită nu maşi trâ aţeale doauă oglindzâ care si ved tru capitele a salâl’ei că și trâ vitraliile pictate. Sunt doauăsprădzaţe vitralii multu muşate, inspirate din balade și din mitologhie. Decorațiun’ile a palatului se inspiră di-tru motivile tradiționale secuiești, stilul arhitectonic se numeaște Sezession transilvănean. Di aţea afrm’ie easte unic.”

Aţea mai importantă încăpeare/sală easte ași-numita Sală a Oglindzâlor care atradze și aţel’i mai mulțâl’i vizitatori. Numa a l’ei provine di cuaver di la aţeale doauă mări oglindzâ triptiţe venețiane di-tru aţeale doauă mărdzin’i a salâl’ei, ama și masile sunt decorate cu oglindzâ tra să si integreadză în specificul a salâl’ei. Sala Oglinzilor însăși avu patru arhitecțâ care îl’i deadiră personalitate artistică: Sandor Nagy, Ede Thoroczai Wigand, Sandor Muhics și Miksa Roth proveninda di la școala artistică di la Godollo, localitate situată la 30 di kilometri nord di Budapesta. Aclo si ved orighinile a decorațiun’ilor pi care li xanaaflăm și la Palatulu a Culturâl’ei târgu-mureșean care nu easte ună simplă copie a unor alte case.

Palatulu a Culturâl’ei di Târgu Mureș easte un obiectu arhitectural Sezession adaptat a formilor artistiţe locale secuiești. Di aestu motiv, vitraliile din Sala a Oglindzâlor transmit mesajile a culturâl’ei populară secuiască, în aestu caz a unor balade reprezentative imortalizate în pictarea a fireastrilor. Ună di aeste balade easte ”Budai Ilona” sau ”Mama neînduplicată [la plâcărie]” în care easte zborulu di ună mamă care si poartă multu di multu aspru cu propriil’i a l’ei copii, ună temă care si xanaaflă și tru alte culturi europeane cum easte aţea ghermană. TCea de-a doaua baladă figurată easte ”Salamon Sara” dispre ună feată arâsă diediavol. Al treilea vitraliu zugrăpseaşte balada ”Kadar Kata” (”Doauă flori di paraclis”), ună narațiune în versuri dispre ună căsătorie/încurunare interzisă. Iar ultima baladă figurată, ţea de-a patra, easte ”Julia, feata muşată dusă în rai” tru care ună feată tiniră moare și easte miriulusită/ plâmtă cu boaţit di mamă într-un paramith religios creștino-păgân.

Autor: Sterliu Lambru

Armânipsire: Hristu Steriu

Roxana Iorgulescu Bandrabur spune: “Hibă ţi conversaţie pi teme oficiale, purtată cu preşedintile a etniţâlor român’i din Bulgaria, Ivo Gheorghiev, si transfoormă cum ninţe nu ti aştepţâ într-un lungu bair di spuniri lucre niştiute mutrinda limba româna, tradiţiile şi arădzâle a ţilor pi care îl’i reprezintă. Aşi că vine aproapea hirescu intribarea: “Care vâ înviţă pi Dvs. româneşte şi mai ahoria care vâ are insuflată ideea aesta s-vâ u ţâniţ română, s-nu vâ alâsaţ azvmtu, aplucusit di toate presiunile ?”

Ivo Gheoghiev da apandisea:

“Păi, niţiun om nu mi-are înviţată. Eu voiu să spun că aestu lucru easte aproapea tradiţie. Aesta voiu să spun cu mâril’e, că străbunicul/străpapulu a meu alumtă la Turtucaia contra armatâl’ei română, după care fu prizonier. Fu prizonier di polim la Bucureşti, iu fu contactat de căpitanulu Ion Antonescu, atunţea, mai târdziu mareşalul Ion Antonescu, care lu agiutăă mai târdziu, fu 3 ani di dzâle [prizonier], după care si toarnă în Bulgaria. Ninte di aesta fu invitat, tru 1918, la marea Unire, şi în ciudia faptului, la Alba Iulia fu aesta, buniculu/bunlu pap a meu cu ninca 5 persoane, di iu avea adusă un flamborion: care flamborion era cu tricolor, ama pe lungu, nu eara aşi [cumu-i tora] — pi verticală, că eara pi orizontală –

pi care culoarea/hroma di-tru mese scria cu creion chimic, macă si mai ţâneţ minte exista nişte creioane chimiţe mai ninte —

pi care scria “Unirea”. Aestu flamborion fu vrearea a străbunului a meu, a lu pap-auşlu Gheorghe, să-l înmormintăm cu el, când plecă/fudzii di anamisa di noi, şi io ţân minte că bunica/baba-moaşe atumţea, tamam cum adetea la olten’i, si bagă-n sin, aclo, sare, pâne, şi nu ştiu ţe, şi bunica nu anvăli tru distimelea din sin cum eara, pânea şi sarea tru steagulu/flamborionulu respectiv.

Aesta u feaţim. Tsân minte cum spunea istorima, cu ţe mândrie, cu ţe pirifan’e u spunea istorima. Ma că saga a lui balcanică, aşi să dzâc eu, di aform’ia că eu hiinda cetăţean bulgar, român di origine, alumtăă unâoarâ contra Româniil’ei, ună oară contra Bulgaril’ei, ună oară contra Serbil’ei. Aşi că, tricu prin toate armatele aestea balcaniţe, şi sigura îl loa la polim. Ama, cama multu spunea cându fu “prizonier”, dzâc eu în ghilimele, în România, di aform’ia că spunea “Taică ahâta ciocolată ţe m’i-aduţea căpitanulu a meu incât — dzâţe — niţi nu vâ u treaţiţ cu mintea. Ama, dumnil’ea lui ţe făţea ? Seara cându si turna acasă, si turna aclo iu stătea, gazda, iu [stătea], şi dzâţe, când-ţido m’i-aduţea sau halviţă, sau ciocolată, sau ma că si nu avea ţi să-m’i aducă, rupea nişte corcoduşe, purne aghre şi m’i-aduţcea purne/corcoduşe, m’i le bâga ntru mână şi dzâţea: “L’ia, Gheorghe, l’ia di măncă şi tine ! “

Eu – dzâţe Ivo Gheorghiev – nu mi-am minduită tora di oară să scriu ună carte, ama escu obligat s-o facu aestă, şi — cum s-dzâc eu – simtu ună obligaţie; di aform’ia că aceste lucrei nu si feaţira maşi cu papulu a meu, si feaţira la mai mulţâ. Deci, când fu atumţea, în treişpe, la 1913, polimulu la Turtucaia, atumţea, într-ună noapte el’i ştea că si aluptă cu ruşi, da, şi avdzââ că zburăscu româneşte. Si atumţea piste frontu… Si avdza, noapte, s-avdza mai ghine. Spunea el, — şi zice: “Intribaiu < Di iu hiţ voi, mă, di iu hiţ?> Hiţ român’i?, că aşi-m’i pare după zbor.” Vârâ, din România, atuţea după ţi zburâ pisti frontu dzâse: “Avdzâţ, ficiori? Mâne, si da un atac mare. Să nu tradziţ tru noi, că nâ vâtâmăm şi murim ca cân’il’i pi fronturi.” — spunea paplu.

Easte atestată în istorie înfrăţire între armata bulgară şi armata română. Ama, la noi în Bulgaria si spune că si feaţe înfrăţire între bulgari şi ruşi. Aţea ţi eara inadmisibil.

Si, aţel ţi zbura piste frontu dzâţe: “Să şuţâţ, să turnaţ puştile/tufechile cu patulu, cu lemnul, nâinte ca să vă cunoaştem că hiţ a noştri.” El’i turnară puştile cu patulu năinte. Dzâse paplu a meu: “atumţea si deşcl’ise frontul şi apoia nă aprucheară. Intrarăm, m’earsim, m’earsim multu, alâsăm puştile/tufechile toate deadun la un loc.” După cum dzâţea papulu, diapoia îl’i dusiră la Bucureşti, întrun lagăr de prizonieri.

De fapt, într-ună dzuuă treaţe Antonescu pi nângă el’i, şi-l’i avde că zburăscu româneaşte. Si dzâse: “Ficiori, care ştie româneaşte, să si scoală în cicioare !” Si si sculăă, ama, nu un-doi că, regimentul intreg, care eara aclo prizonier. Atumţea el îl’i lo şi-l’i pitricu, nu-l’i pitricu pi frontu, îl’i pitricu aclo dinâpoi. Dzâţe: “mulţâ di noi făţea mâncare.” Nunulu, străbuniculu meu, papu-auşulu, fu dus la un doctor francez. Eara sanitar; şi aclo, după ţi venii la hoară, venii din prizonierie, el eara şi doctorulu/iatrulu a hoarâl’ei, că atumţea nu avea… Făţea injecţii, scotea dinţâ, făţea pansamente la toate turliile di arăn’i. Aşi că, a m’ia multu arău îm’i pare atumţea când easte zborulu de un polim, sâ nâ spunim care easte mai gione, care are puteare mai mare, care avimse, pi care aazvimse. Ama, să mutrim nâheam diferit la aeastă problemă. Să mutrim din partea omului, şi să videm din partea suferinţelor. Di aform’ia că, şi di-ună parate şi di altantă fură ficiori, ficiori care şi-alăsară bana pi frontu în numa a unor interese.

Autor interviu: Roxana Iorgulescu Bandrabur

Enciclopedia RRI: Palatulu a Culturâl’ei di Iaşi

Modernizarea a Româniil’ei are însimnată trâ Iaşi, fosta capitală a Moldovâlei, ună întârziare faţă di Bucureşti, capitala a Româniil’ei Unită. Ama Iaşiulu cunoscuu şi el fazile a modernitatilei urbanistică, apariţia a Palatului a Culturâl’ei dreptu binaie/casă-simbol hiinda ună aştiptată, ună promisiune pi care primulu suveran român Carol I di Hohenzollern-Sigmaringen şi elita politică şi-u ţânură faţă di moldovean’i.

Ună şcurtă călătorie în istoria a Palatului ali Cultură, ază ună impresionantă prezenţă tru peisajulu ieşean, avem realizat împreună cu Lăcrămioara Stratulat di la Complexul Muzeal Moldova: “Aoaţe fură curţâle domneşti, iar după abdicarea forţată a lu Alexandru Ioan Cuza şi v’inearea a lu Carol I la conduţirea a ţarâlei, la prima vizită a lui în Iaşi, Carol promise a ieşean’ilor că va lâ adară îndauă case monumentale, întră care şi un palat di justiţie, un palat administrativ. Aestu lucru si feaţe cu diaver, chiro di 19 ani durăă construirea, arhiusită tru chirolu a lu Carol şi terminată rui chirolu a regelui următor, Ferdinand I. Are durată ahât di multu di aform’ia că traversă perioada primului polim mondial, an’il’i grei a refugiului di-tru 1916-1918 cându proiectantul a palatului, I. D. Berindei, arhitectu avdzât, fu ananghe să l’ia cathe oară casa/binaia di la arhiusită şi s-u refacă. Cathe oară nu fură pâradz trâ continuarea a lucraril’ei aşi cum vru arhitectul I. D. Berindei.”

Arhitectul Ioan D. Berindei fu ună numă importantă a arhitecturâl’ei română di-tru a doaua giumitate a secolului 19. Unulu di adepţâl’i a stilului arhitectonic neoromânescu, Berindei şi-asumăa misiunea tra să bitisească palatulu ieşean. Lăcrămioara Stratulat dzâse: ”El fu al doilea din familia lui care feaţe ună şcoală di arhitectură la avdzâta Universitate din Paris, un om care mindui ună binaie/casă di 36 di m’il’e di metri pătraţ, ca pi ună structură lişoară, ţi cara că ahât di mare şi voluminoasă, aşezată pi un sit arheologhic. Aestu lucru da ună particularitate ahoria a binailei şi di aoaţe poate să transpară şi geniul a lui: faptul că reuşi să facă ună casă care să rezistă la mările cutrembure, aţel di-tru 1940, ţel di-tru 1977 şi următoarile. Casa nu-are cunoscută distrudziri majore din cauza a cutremburilor, ama are cunoscută unăo perioadă baia tristă tru doilu polim mondial, ună parte a l’ei hiinda afectată di bombardamentile armatâlei sovietică, apoia di armata ghermană. Zonile bombardate fură refăcute într-un chiro cama şcurtu. Berindei mindui aestă structură multu mare într-un stil neogotic flamboaiantu care are ama în interior şi numeroase accente di stil arhitectural romantic.

Lăcrămioara Stratulat descrise şi stilurile arhitectoniţe care pot să si veadă la Palatul a Culturâlei: “Si ved doauă stiluri, unulu mai sobru şi altul mai puţân sobru şi intervenţia a doi regi importanţâ. Stilul mai sobru easte ţel a lu Carol I şi stilul mai puţân sobru a lui Ferdinand I, ama şi mai ahoria a reginâlei Maria care impuse curente multu la modă la arhiusita a secolului 20. Mi refer în mod ahoria la aţeale doauă uşi di la intrare şi la uşa di la intrare a ţil’ei mai mare sală din palat, Sala Voievozâlor, realizate în stilul art nouveau. Regina Maria eara cu mare vreare trâ stilul art nouveau şi amprentile a l’ei si ved tru multe zone din Palatulu a Culturâl’ei. Prima destinaţie a binail’ei fu aţea di palat ali justiţie, di palat administrativ. Aşi si expliică somptuozitatea a săl’ilor principale. Di-tru 1955 el l’ia ună altă destinaţie, aţea di palat a culturâl’ei, aoaţe hiinda adăpostite/apanghisite patru muzee cu tese naţional şi un chentru zonal di restaurare şi conservare a bunurilor di patrimoniu mobil. Aţeale 4 muzee sunt: Muzeulu di Istorie a Moldovâlei, Muzeulu ali Ştiinţă şi Tehnică ”Ştefan Procopiu”, Muzeulu di Etnografie a Moldovâl’ei şi Muzeulu di Artă.”

Construirea fu ună greauă, obstacolile fură unile care ţânură di chiro. Lăcrămioara Stratulat: ”Construirea propriu-dzâsă a binailei arhiusi tru anulu 1906, proiectul strâxi în decursul a timpului numeroase modificări. În timpul a primului polim mondial si dănăsi construirea, în timpul a refugiului aoaţe fu spital di campanie, şi tot aoaţe fură cantonate trupile române, ţânânda isape că eara ţea mai mare casă din căsăbă. Di punctul di vedeare a arhitectului, alâxirea a destinaţil’ei ali casă, a unei casă care nu eara etimă, nu-l’i feaţe ghine a construcţil’ei. Prin urmare, după retradzirea a trupilor la Bucureşti, el fu anaghe să refacă ună parte di elementile di arhitectură artistică, baighi deteriorată. Şi di aform’ia că Berindei are mizată pi un anumit buget care fu multu aghon’ea depăşit, arhiusi să-şi caftă soţ să poată să înlocuiască anumite materiale di construcţie la preţuri mai m’iţ, ama să nu facă rabat di la calitate. Easte, di exemplu, di menţionat invenţia a lu Henri Coandă, a unui cimentu mai ahoria. Cum restaurarea a unei binaie înseamnă turnarea a l’ei la formula iniţială, cu agiutorulu a unor specialişti lu xanaadrăm aţel ”bois ciment”, care si veade perfectu, aşi cum vru Berindei şi aşi cum vru şi Coandă, ca lemnul di cupaciu. Textura easte a lemnului di cupaciu şi sunetulu easte a lemnului di cupaciu atunţea cându ciocănim/ciucutim într-un lambriu.”

Palatulu a Culturâl’ei di Iaşi doomină ază chentrul a fostâlei capitală a Moldovâlei. Şi easte, aşi cum lişor putem s-nâ minduim, unulu di locurile care merită vizitat di care nu agiundze aclo. (Şt.B)

Autori: Marius Tiţa, Steliu Lambru

Armânipsire: Hristu Steriu

Roxana Iorgulescu Brandabur adreseadza prima intribare a invitatului: Doamna profesor Eleonora Schipor, di aradă zburâm cu profesori di limba română. Azâ lu faţim ma largu orizontul, rămânem în romanitate; şi zburâm cu un profesor di limba franceză. Iu, cum fâţeaţ menţiune tru arhiusită

Eleonora Schipor – V’in din regiunea Cernauţi, din-tr-una hoara di la poale di Carpaţi, ună hoară muşată, pi malul a Siretului M’ic, are numa Patrăuţii de Dighios, aclo u am vidzută lum’ina dzuuălei. Aclo bânedzu, locuiescu şi pâna în prezentu. Escu profesoară de limba franceză. Di tomna aestâ fac 35 di an’i.

Roxana Iorgulescu – Mulţâ ninte, cu sanătate !

Eleonora Schipor isi spune paramithulu a banalei: “Profesoară nu escu dip tru hoara mea natală, escu tru hoară viţină, tot una hoară rom`nească, si cl’eamă Cupca. Pi dumnil’ile a voastre vâ intereseadză care easte easte portretulu a unui profesor în nordul a Bucovinâlei. E, care s-hibă portetulu ? Ca şi aţel di română, ca şi aţel di limbă maternă, şi aţel di istorie. Avem mai multe şcol’iuri romneşti pri-tru horile a noastre din nordul a Bucovin`lei. Profesoril’i, mutrim să duţim aţea ţi putem noi sa duţim la inimile a cilimean’ilor. Tru chirolu di mai nâpoi, să ştiţ ca easte puţân mai greu sa lucram în şcoala, di aform’ia că di cându aparu internetulu, ciliman’il’i nu mata, va dz`c eu, aţea au vreare di carte. Citerscu mai puţân, ţi cara că cunoscu multe lucre. Di aform’ia că dişcl’iseşi internetulu şi aflaşi aclo ţi aveai ananghe. E, misiunea niooastra, a dascal’ilor, easte tra sa faţim tot posibilul, copilul, tot ţi aafla pi internet, tot ţi aafla pi toate aeste reţeale di socializare, lipseaşte să aleaga aţea ţi-l’i lipseaşte, sa aleaga aţea ţi easte uidisit, ţi easte bun. Videţ, informaţiile sunt di toate turliile, şi di multi ori observăm copiil’i/ cililmean’il’i a cui parinţâ sunt fudziţ pisti graniţă, devin canda mai duri, devin canda mai agresivi. Misiunea noastra, a dascal’ilor easte tra sâ-l’i educam, easte tra s-l’i înviţam carte; catheun l aobiectul a lui. Ama, easte ananghe, atumţea mai ahoria c`ndu mai lipsescu parinţâl’i, c`ndu cilimean’il’i sunt alâsaţ tru gailelu a unei maie, a unei tetă, sau a unei viţina, aclo, noi sa faţim aşi tra sa educam bunătatea aesta. Sa aibă şi vreare di carte, sa aiba şi vreare di pam`ntul natal, di limba maternă.

Cum vă spuneam tru arhiusita, în nordul a Bucovinal’ei sunt multe şcol’iuri romaneşti. Sunt patru raioane cu, populaţie compactu românească, în care si studiadza limba maternă. Am în videare, în cazulu di faţă limba rom`nă. Sigura că studiem limba di stat. La niverlul a limbâl’ei di stat, studiem limbile xeane, nica sa spun, mine escu profesoară di limba franceză, care studiadza limba engleză. Ama, princi[pala a noastră sarţina easte sa-l’i instruim, să-l’i educăm, sa creaţim oamin’i cu vreare di ndriptate, oamin’i sinceri, oamin’i saghlame, adevaraţ, oamen’i cu vreare di soie şi fară, cu vreare di arâzgă, Shi ca, ma să fuga diparte în lume să nu agârşească hoara natala, sa nu agârşeasca pârinţ`l’i, şcoala, profesoril’i, s-nu-l’i agârşeasca aţel’i care-l’i părn’iră vâra chiro pi cal’iurile a banâl’ei. Iatu, aestu easte lucurlu a profesorilor, vizavi di toate problemile şi greutaţâle pi care li avem şi noi, cu salari nu şi-ahât mări, ca tuţ profesoril’i din lume, ca iuva tru niţeun loc în lume profesoril’i nu sunt clasa ţea mai bogată, mai avută, sunt clasa di m’iolgica, di mese. Noi nâ pidipsim şi nâ dăm interesulu s-nâ faţim lucurlu, cu salariile cari li avem, în condiţiile în care lucra; eu personal am şi un muzeu la şcoala, muzeu di istorie, care tuit mutrescu tra sa v’ina copiil’i/ cilimean’il’i cat cama spes/mai di multe ori, tra sa veada tute aeste lucre; ba, nu maşi sa li veada, ama şi împreună să adunăm. Eu am un grup di ficiori, di copii, care fac parte din tsercl’iul di Tineri muzeografi, şi sa-m’i agiuta la adunarea, la colectarea, la restaurarea a luştor obiecte vecl’i, obioecte care li avem adunată di la oamin’il’i a hoar`lei.Totunăoara avem ună cameră cu documente, cu atestate, cu fotografii, cu carţâ, iar alanta easte ună camera cu material etnigrafic.”

“Iar aestu material si refera la zonă, la valea Siretului, di acolo di iu v’inim noi. Sigura, sunt anumite lucre care si refera maşi la hoara Cupca. Avem şi multe cărţâ….”

Roxana Iorgulescu Brandabur na spune ca invitata are şi foarte multe carţa publicate. Un punctu pi care prinde s-lu ansara, s-nu lu spuna.

Profesoara di Cernauti, Eleonora Schipor spune cum shade lucurlu: “Un puctu din biografia mea. In afoară di faptul ca escu profesoara, mata escu şi scriitoare, mai escu şi publicista. Arhiusiiu tra sa scriu ninca di prit clasa a naua, a daţea. Sa public di atumţea la uniculu ziar romanescu, actualmente “Zorile/ hârâgh’ia a li Bucovina”, tora avem mai multe ziare. Colaboredzu di piste 40 di an’i cu “Zorile Bucovinei”, mulţâ-mulţâ an’i şi cu alante ziare, “Libertatea cuvântului/a zborului”, “Concordia”, “Plai românescu”, care apă ru un chiro, apoia “Gazeta di Herţa”, cu dauă ziare raionale, “Meleagul/Loculu natal” şi “Monitorulu di Filiboca”. Mai public câte ţiva prin revistile online din România, di aform’ia că avem oamin’i care sunt interesaţ di ţi faţim noi aclo — dip şi misurile extraşcolare pi care li organizăm cu cilimean’il’i la şcoală. In afoară di aestă mi acâţaiu di-tru anulu 2003 să public şi carţâ. Am pană tora 30 di carţâ proprii, am alte 20 cărţ` la care escu îngrijitoare/mutritoare di ediţie, şi mai am îndauă cărţ` la care parţial m’i-am adusa contribţia, hibă ca lector, hiba ca redactor, hiba ca om care am agiutată ca aesta carte să veada lum’ina tiparului.

Roxana Iorgulescu Brandbur cafta di la intervievata, la aţeale 30 di titluri proprii să li repereadză ca domenii.

Eleonora Schipor spune: “Prota oară pot s-dzâc că am scrisa dispri oamin’i, Motrecu din Crasna Putnei. Mi am ataşată di familia Motrescu di la Crasna. Am totunaoara cărţ` scrise şi di fraţ`l’i a lui, toţ deja tricuţ în eternitate, Stefan Motrescu, nicolae Motrescu. L’i-am agiutată multu şi a li Marie Motrescu, care în veara aest` tricu şi ea la aţel di analtu, să scoată cartea ‘ei şi diapoia s` scoat` şi cartea frati-sui, pi care el nu reuşi s-u scoata, publicistul Nicolae motrescu, am unâ carte dispre c`nt`toarea maria Iliuţ, am publicata de-a lungul a ban`l’ei şi folclor, şi cărţ` dispre elevil’i a mei, carţâ dispre oain’i. Si am şi ună carte dispre omulu care tora si aaflăvizavi di mine, dispre profesorulu univ dr doc în filologie, Ilie Popescu preşedintile a societatil’ei reghionala “Golgota” , şi dispre carţale a li dumnil’e a lui.”

Replitale di bitista: “Doamna na profesor Elena Schipor vă spun evharisto – dzate Roxana Iorgulescu Brandabur – şi va` or sanatate şi mulţ-an’i. Succes !”

Zboarale ali Eleonora Schipor: “Va mulţan’iisim şi a li Dumnil’e Vaoastra şi va va` alasu cartea mea di versuri “Lumea miraculoasa a poeziilei”, şi una carte a lu Ilie Motrecu “Cantarea Carpaţilor” scirsă în perioada cându eara adoleschentu, daule scrise şi în limba ucraineană, cu scupolu – v` spuneam – ca ucrainean’il’i s-na` cunoască mai ghine.”`

Autor interviu: Roxana Iorgulescu Brandabur

Enciclopedia RRI: Parcelareaîmpârţarea tru parcele Filipescu

Spri ieșirea di nordu a Bucureștiului, la caplu di bitisită a ţilui mai vecl’u și important bulevardu, Calea Victoriei, iu si aaflă și sediul actual a guvernului, se bifurcă alte doauă artere esențiale, azâ denumite Șoseaua Kiseleff și Bulevardul Aviatorilor. Tru secolul XIX, ţeale doauă si contopea în zona di la mardzina a capitalâl’ei, cunoscută sum denumirea La Șosea”/ La Geadeie. Loc predilectu trâ promenadă, bătăi cu flori și picnicuri, aoaţe si termina câsâbălu și acâţa ciuflichi/moșii imense cu grădin’i, livădz di pom’i și plantații de vită-di-av’in’e. Spre bitisita a secolului al XIX-lea, cându Bucureștiul si avea dezvoltată și nevol’ia a li sistematizăre avea devenită acută, ca și aţea ali extindire a zonilor rezidențiale, Șoseaua/geadeia acâţa să-și alâxească și ea aspectul, hiinda aruptă tru doauă părțâ: ună parte numită Șoseaua/Geadeia Kiseleff, iar alantă avânda mai multe denumiri, ună din eale hiinda șoseaua Jianu, ază Aviatorilor. Paramithulu a locului easte continuat di Oana Marinache, istoric di artă: Un pas importantu în sistematizarea căsăbălui fu trasarea fostului bulevard a Colțil’ei, adică tronsonulu dintră Piața Romană și Piața Victoriei, denumit ază bulevardul Lascăr Catargiu. Aest bulevardu fu dişcl’is în timpul a mandatului a primarului Nicolae Filipescu, pi la bitisita secolului al XIX-lea și arhiusita a ţilui XX. Deja di la 1902, autoritățâle si minduiescu să lărdzească mai multu Șoseaua Jianu și să creeadză un sistem di reguli di construire, după expropriarea a luştor vaste moșii/ciuflichi, tamam în vedearea a amintaril’ei a unor terenuri care să hibă transformate în zone rezidențiale.

Fără vârnă legătură directă cu primarulu Nicolae Filipescu, un altu Filipescu va contribuie mai amânat la sistematizarea Șoseauălei Jianu: easte zborulu di Alexandru Filipescu, nepotulu a unui bogat/avut și importantu boier numit tot Alexandru Filipescu, ama poreclit/cu prânoam’ea Vulpe”. Oana Marinache spune: ” Vulpe” eara ună poreclă/prănoam’e, el hiinda suficientu de abil tra să-și negociadză poziția la curte în funcție de iţe alăxire politică și trâ adapta la contextu. El nu avu moștenitori/miraşgeadz, că nu eara însurat. Cu toate aeste, avu un hil’iu nilegitim la naștire, şi recunoscut ulterior și numit Ioan Filipescu. Aestua va sa si căsătorească/însoarăi cu Eliza Bibescu, hil’ia a domnitorului Bibescu, şi di-tru aeastă căsătorie si născu al doilea Alexandru Filipescu, aţel relevantu tru discuția noastră. Tru 1912, a lui îl’i vinii ideea să parceleadză/împartă parcele terenulu, deci să-și împartă moșia/ciuflichea moștenită di doauă generații di la pap-su bunic a lui. Într-un timpu relativ şcurtu, aestu boier, care avea mai deavrapa viziunea a unui afaceristu sau dezvoltator imobiliar, reuși ca până tru 1913 să vindă piste 120 di loturi di loc/di pământ, care avea catheun mai multu ica mai puţân întră 500 și 1.000 di metri pătraț. Acestă inițiativă si dezvooltă până la arhiusita a Primului Polim Mondial, Alexandru Filipescu murinda, altă turlie, tru 1916. El își asumăă responsabilitatea ali introduţire a tutulor utilitățâlor, pi hargea a lui. Mai multu, el va dăruiiască/ va da a căsăbalui București, doauă părculețe, de fapt/pănă tru sone doauă zone verdzâ, tra să contribuie la ideea a unui căsăbă-grădină. Deci nu si mindui maşi la speculații imobiliare, că și la muşuţarea a zonâlei. Trâ el îşi ţânu ună parcelă mare di teren înspre Șoseaua Jianu — bulevardul Aviatorilor di ază –, practic un parcu chentral iu își construi ună vilă după planurilea arhitectului Roger Bolomey. Totunăoară, trasăă și aleile di dinăpoia a proprietatil’ei a lui după ună idee franceză, aţea a aleilor mărdzinite de diverse specii di pom’i. A luştor alei lă deade numa a străpăpan’ilor a lui, şi ţânu propria a lui numă, și pi aţea bunicu-sui/pap-sui, trâ ună di strădzâle principale a noului cartier: Aleea Alexandru.

Vila a prințului Alexandru Filipescu, vizibilă și ază pi bulevardul a Aviatorilor, easte ninca ună di bijuteriile arhitecturale ale Capitală, nă spune istoriculu di artă, Oana Marinache: “Planurile arhitecturale sunt simnate di Roger Bolomey, arhitectu român di orighine elvețiană, născut la Piatra-Neamț iu are și activată ca arhitectu a căsăbălui și creânda niște vile ahoria. Proveninda din spațiul moldovean easte evidentu că stilul neoromânescu pi care lu-are adoptată easte influențat di zona din care provenea: folosea tuvlă/cărămidă aparentă, turnuri-foișoare care aduţea aminte mânăstirile bucovineane.

Câte nâheam-nâheamă, tru ași-numita parcelare Filipescu va să si dezvoltă ună di aţeale mai muşatile zone rezidențiale di-tru căsabă. Proprietaril’i acumpărară parcelele di loc/di pământu întră 1912-1913, ama construcția a multor vile si tease până în interbelic. Proprietaril’i eara, în general, oamen’i cu stare – bancheri, politician’i, boieri și industriași, ama și artiști –, iar stilul arhitectural în care construia, ţi cara că nu eara ici rigid reglementat, eara preponderentu aţel neoromânescu, stil impus, mai ahoria, după Unirea di-tru 1918. Un exemplu easte vila iu ază si aaflă sediul chentral a Institutului Cultural Român. Oana Marinache si toarnă cu detalii: “Vasile Morțun easte proprietarulu inițial și comanditarulu a vilâl’ei di-tru Aleea Alexandru numirulu 38. El apelăă la serviciile a arhitectului Petre Antonescu, iar în perioada interbelică, vila va hibă cumpărată de industriașulu Nicolae Malaxa care va u extindă după planurile a altui arhitectu, Richard Bordenache. Totunăoară, în zonă, va să si instaleadză și ună altă categorie socio-profesională: pictoril’i sau artiștil’i care își doreau/îşi avea dor să locuiască împreună. Nu eara reglementări stilistiţe multu restrictive și di aţea aform’ie, aoaţe apăru ună paletă multu variată di proiecte arhitecturale semnate di nume importante ale arhitectură românească, ama și internațională.

În ciudia a distrudzerilor și alâxirilor fapte în reghimulu comunistu, zona reuși să-și mențână aspectul elegantu. Cu toate aeste, tru chirolu di ma-nâpoi, au apărută și intervenții arhitectoniţe și urbanistiţe moderniste nu didip inspirate care, pe nângă niuidisirea estetică, nu respeectă reglementările a unei zonă di patrimoniu protejată. (Şt.B)

Autor: Christine Leşcu

Armânipsire: Hristu steriu

Chentrul trâ jurnalism indepemdentu are întră proiectile a lui şi îndauă dedicate a profesorilor din Republica Moldova. Dispre aeste proiecte Mara Popa îl’i câftă a li doamna profesor Cristina Lupu, director di programe în cadrul a Chentrului trâ jurnalismu independentu sâ spună un zbor cama saghlame.

Cristina Lupu dzâse: – “Lucrăm cu profesoril’i din R Moldovsa di anulu trecut. Vrem să implementăm aclo un proiectu, pi care-l faţim în România şi care-şi propune să-l’i înveaţă pi profesori cum să includă elemente di educaţie media în materia pi care u preda el’i la classă, indiferentu di ţi preda el’i aclo. Dip şi la chimie, di exemple, poţ sâ faţ exerciţii care să-ţ dezvoltă minduirea critică. Să badz întrebări mai eficiente, să vedz cum agiundzâ la soluţia corectă. Să verifiţ sursile di iu ţâ adun’i informaţia. Tru programulu pi care tamam lu avem bitisita, noi sperăm să mai avem ună continuare. Fură 16 profiluri. Proiectul care si bitisi tora di puţân chiro easte faptu în parteneriat cu Asociaţia a Presâl’ei Independenta, di Chişinău. Shi, în proiectul aestu avem lucrată cu 16 profesori. Numirulu easte m’ic, di aform’ia că el caftă un efortu baia mare, trâ aţel’i implicaţâl’i, profesoril’i nu partiicipâ maşi la un cursu (şi, gata, ş-li bitisiră sărţin’ile). El’i au participată la ună şcoală, di toamna trecută, în România, iu înviţară cum funcţioneadză mass-media, ţi easte mass-media, cum să introducă educaţia mass-media la clasă, şi apoia lucrară catheun di el’i într-un program di mentorat, tru care experţâl’i din România au discutată cu el’i tră catheun pas, care sunt metodile ţeale mai bunile, care sunt exerciţiile, cum pot să-şi desfăşoară activitatea la clasă. Apoia, fum la el’i tra s-videm cum fac aesta, şi fum tru şcol’iurile tru care predăm, îl’i observăm la clasă, avum m’iţ activităţ cu elevil’i. Activităţâle din proiectu sunt mai complexe şi di aţea aform’ie nu vrum să lucrăm cu un grup multu mare di profesori. Tamam di aform’ia că vrem să-l’i înviţăm că nu easte u proiectu care si bitiseaşte cându si bitisiti proiectul, ama că easte unâ deprindere, un înveţu, ţi va-l, ică va u practiţ întreaga ta banâ di profesor.”

La întribarea a li Mara Popa, desi fu una experienţă extrem di interesantă şi trâ membril’i a Chentrului nu maşi trâ profesori, intervievata, Crisitna Lupu turnă zborulu că:

“Fu extrem di interesantu să m’eardzim să-l’i videm la el’i tru şcol’iuri. Shi, aclo vidzum relaţia lor directă cu elevil’i, cu cilimean’il’i a lor, şi putum s-videm cât di multă vreare şi cât di multă pasiune bagâ oamin’il’i aeşti tra sâ-l’i facâ pi cilimean’i s- achicâseascâ lumea di-n vârliga a lor. Unil’i di el’i predaa di la clasa ţea mai m’ica până la ultima clasa di ghimnaziu, echivalentul a clasâl’ei a naua, la noi. Lipseaşte sa-şi adapteadză metodile di predare trâ toate grupile aeste di vârstă. Lucru care a m’ia îm’i pare un lucru remarcabil şi multu greu.”

Mara Popa aduse aminte că doamna Ioana Avădanei, care si aaflă tora la Chişinău, şi care easte soaţa, colegă cu interrvievata, doamna Cristina Lupu, şi ca, alidzem zboarâle a li Mara Popa, “să erealizăm ună emisiune dispre experienţa pi care u amintat tru chirolu aestua, ţi feaţit aestu proiectu cu profesoril’i din Republica Moldova.

Cristina Lupu are speranţa ca aestu lucru va să si poată: “Cu harauă! Escu convinsă că Ioana poate s-v’ină cu informaţii mai nale dispre ţi mata are adrată la Chişinau.”

Autor interviu: Mara Popa

Enciclopedia RRI: Cultura Cucuteni

Ună di aţeale mai impresionantile culturi neolitiţe easte cultura Cucuteni-Ariuşd-Tripolia care si (în)tinde pi ună suprafaţă acâţată/cuprinsă întră nord-estul a Româniilei, Republica Moldova şi Ucraina di sud-vestu. Şi-u are loată numa di la hoara Cucuteni iundi, tru anulu 1884, si au descoperită primile vestigii/toară arheologhiţe. Caracterizată di ceramica superbu pictată, cultura Cucuteni easte datată în varliga a anului 4800-4600 î.e.n. Denumiţ şi ”cucutenian’i”, oamin’il’i di atunţea si caracteriza printr-un mod di bană sedentar. Si ocupa cu avinătoarea, agricultura, pescuitul, zânaţâle casniţe, exploatarea a saril’ei şi comercializarea a l’ei.

Lăcrămioara Stratulat easte directorulu a Complexului Muzeal Moldova di Iaşi care găzduiaşte Muzeulu di Istorie a Moldovâl’ei care expune piese reprezentative a culturâl’ei Cucuteni. Ea nâ feaţe ună şcurtă introduţire în cultura celebră în toată lumea: “Splendida şi valoroasa şi trâ ciudie ţi easte cultură Cucuteni easte ună cultură neo-eneolitică di-tru istoria a Europâl’ei, easte ţea mai valoroasă cultură din Europa şi nu u spunem noi, ţel’i din România. Easte ună cultură anterioară a mărilor piramide, easte anterioară a culturâl’ei miceniană. Ceale mai vecl’i artefacte au ună vecl’ime di 6500-7000 di an’i. Nu easte puţăn macă si nâ minduim la ţea ţi easte remarcabil la ea, adică splendida pictură arămasă aproapea intactă di punctu di vedeare coloristic. Mai avem ninca multe seamne di întrebare asupra a liştei cultură.”

Geografia oamin’ilor di aoa şi îndauă m’il’e di an’i eara didip altă, spaţiul imaghinat di el’i diferea fundamental dea ţel pi care nâ-l imaghinăm noi. Tru acest sensu, semnificaţia di cultură nu eara limitată dea ţea ţi achicâsim noi ază pri-tru termenulu modernu. Lăcrămioara Stratulat dzâţe: “Ca iţe cultură arheologhică ea are ună arie di arhiusită, ună arie di maximă dezvoltare şi ună parte finală. Aria di început/arhiusită easte în zona Moldovâlei şi tot aoaţe easte aria di maximă dezvoltare, în toată Moldova, de dincoaţe şi de dinclo di Prut. Ultima parte di dezvoltare a liştei cultură easte în partea ucraineană. Amu şi 7000 di an’i nu exista aeste graniţe, aeste ţări şi poate că va hiba un elementu în plus ca atunţea cându zburâm di cultură să subliniem faptul că ţel mai importantul lucru easte valoarea şi nu graniţile administrative a unui stat care, ama, lipsescu respectate.”

Ună dia ţeale mai importante aşedzări din România ale cultură Cucuteni easte hoara Poduri di-tru judeţul Bacău, tru estul a Româniilei. Aoa si descoperi tru 1979 un bogat/avut sit arheologic ţi conţâne case/locuinţe, une-alte/hâlăţ, depozite di provizii, cheramică pictată, statuete şi ună moară. La Poduri fură aflate mări depozite di cereale/v’ipturi, într-ună locuinţă fura descoperite 16 depozite. Fură descoperite, în diferite niveluri, construcţii de chirpici/tule maşi uscate la soare di forma a unor cutii cu suprafaţa di un metru pătrat şi muri analţâ di 45 di centimetri. Moara easte ună construcţie în care si aaflă 4 silozuri di formă tronconică, analte di aproximativ 1,10 metri, pruvedzute cu ună capache şi ună răsuflătoare. În momentul a descoperiril’ei eara mpline ca vâră ună treime cu cereale carbonizate. Silozurile eara specializate, doauă di eale conţânea în special ordzu, în timp ţe alante doauă conţânea gârnu. În apropiarea a ţilor doauă silozuri si aaflă ună construcţie di formă pătrată în care eara aşedzate 5 râşniţe trâ chisare gârnuţă, 3 mai mări şi 2 mai m’iţ. Eale eara fixate în socluri de lut/di loc galbin îmvopsite tru albu. La colţul a construcţilei eara un jgheab/ună chiunghe pri-tru care si evacua măţinătura. Easte ună dia ţeale mai vecl’i mori din Europa di sud-est.

Lăcrămioara Stratulat spune ama că specificulu cucutenian fu aţcel ali cheramică excepţională şi ali măsturlâche a artiştilor: ”Easte ună cultură care si (în)tinde pi 360.000 di kilometri pătraţ, absolut mare di mare, pi un teritoriu thiriu trâ aţeale timpuri, cu faze şi subfaze di dezvoltare, ama ţi are ca hir roşu, ca elementu comun aestă splendidă pictură realizată hibă în motive meandriţe, spiralate, hibă în motive geometriţe, depinde/aspindzuură di faza di dezvoltare la care noi nâ referim. Specialiştil’i mutriră să da ună explicaţie a ţilor motive şi să pitrundă în mentalitatea a cucutenian’ilor, aţea ţi easte multu greu trâ noi să nă xanaturnăm într-ună perioadă ahât de îndipărtată di chiro. Putem maşi să afirmăm că avea mare mirache trâ lucrul muşat şi mări artişti, macă el’i putură să exploateadză oxidzâl’i pi care îl’i afla într-ună zonă di aproape di el’i. Cheramica easte prelucrată aproapea perfectu, nu la roată că di mână. Care ţi s-hibă vas cucutenian poate să si giuură că easte faptu la roată, perfecţiunea easte multu aproapea di măiestria a masturului cucutenian. Îl’i numim artişti, îşi picta până şi ciubana cu care mâcaa.”

Cucutenian’il’i lucra, si ruga/fâţea rigeaie, avea ună bană di familie şi una cotidiană. Cultura lor easte ună manifestare a omului a cui creativitate fu, în iţe epocă, trâ mirache, iar artefactile a lor care nâ au parvenită/agiumtă la noi, zburăscu singure di lumea de atunţea. (Şt.B)

Autori: Marius Tiţa, Steliu Lambru

Armânipsire: Hristu Steriu

Doamna Lora Bostan istoric literar îşi feaţe studiile la Universitatea di Cernauţi bitisită tru 1973. Easte docentu la catedra di filologie român şi clasică a tut aţil’ei universitate. Di-tru 1993 conduţe cenaclul literar studenţescu “Mircea Sterinul”. De-a l;ungul a chirolui are publicata studii şi eseuri dispri scriitoriil’i din nordul a Bucovinâl’ei. Azâ, d-na prof. Univ. Lora Bostan va nâ zburascâ di cartea l’ei elaborata în colaborare cu soţulu/nicuchirulu a l’ei di curunâ, regretatulu Grigore C. Bostan. Cartea easte apărută ninte cu 7 an’i.

Lora Bostan – Aestâ carte, care fu editata la editura din Cluj “Patrimoniu Cultural- Literar Românescu Regiunea Cernauţi”. Unâ carte tru care sunt adunate toate valorile lilterare existente arhiudina di la 1775, istoria universitaţii, a facultaţilor, ştiinţă românească care fu in cadrul a liştei universitate. Shi, consider ca, de faptu, aestâ easte contribuţia mea şi a domnului, regretatului Bostan, şi lucram, adica eu llucrez, d-lui nu mai este. Ama, la aest` temâ trâ adunare thârâmă cu thârâmă aeste valori culturale şi literare din spaţiul respectiv.

Mara Popa – Un dhoron pi care cred ca lipseaşte sa-l veada, să-l citeasca toţ tineril’i din România. Shi nu maşi tineril’i, desigur…

Lora Bostan – Da. De faptu. Nu bitisiiu. Mai scot unâ ediţie. Ea diştiptă un mare interes. Ea fu editată tru 2011 la Unniv Babeş-Bplyai. Universitatea noastra are simnat protocol di colaborare. Ama, pur şi simplu, el’i mi au anunţatâ di situaţie, ca stateam cu manuscrisulu. Shi nu fu un numir multu mare. Clar lucru ca mi am dusa pi la biblioteţâle din România. Shi, cum earam la ună conferinţă la Suceava, iu eara adunaţ mai mulţâ bibliotecari, din mai multe spatii, toţ u câftarâ cartea. Cu regret, nu aveam di iu s-u dau, di aform’ia că maşi 100 di exemplare furâ editate atumţea.

Mara Popa – Aaa, maşi unâ sută di biblioteţ putură sâ beneficiadză….

Lora Bostan – Ama, tamam aestâsi înscrie în spaţiul aestu, di aform’ia că easte patrimomiu. Shi are adunată absolut totul, şi scriitori, şi Eminescu la Unniversitatea di Cernăuţi, materiale care pur şi simplu preziinta mare interres. Shi istoria a universitatil’ei şi istoria catedrâlei, coordonatile a culturâlei românească din spaţiul respectiv. Eu consider ca ea easte ghine sâ hiba cunoscută. Ama, aştiptăm ună altă ediţie. Fu pitricută şi tru Ghirmănie pri-tru niscânţă profesori care sunt di la facultatea di limbe xeane au câftatâ aestâ carte. Shi, u pitricuiu, u feciu cadou, u ded hare, tru Austria, tru Ghirmânie. Ama, vâ spun, nu fu un numir ahât mare; şi exemplarile aeste multu aghon’ea furâ epuizate.

Mara Popa – Care vâ easte ţel mai vrut capiltol din carte ? Lipseaşte să hiba unulu trâ care aveţ lucrata mai multu, sau trâ care aveţ depusă mai multâ pasiune.

Lora Bostan – Eu in genere am scrisa doctoratulu; deci, la procesulu aestua literar, rom`nescu din Bucovina. Shi, di aţea afrom’ie, pi mine literatura din Bucovina, arhiunnda nica di-tru arhiusita arhiusitâlei, şi evoluţia, procesulu aestua literar, mi are interesată di tot`na, şi aoaţe la universitate am şi un cursu opţional. Di afrm’ia ca eu ved aest` literatura ca pi un` parte com[ponentâ a literatur`lei şi a valorilor literare rom`neşti, în genere. Fu un microproces literar. El fu întreruptu, fu dânâsit [ună hopă], di apoia, sâ dzâţim, fu diznou xana-înv’iat prin generaţiile care apărura tru an’il’i ’60 — ’70. Tora are mulţ` tineri care lu continuă, lu duc ninte scrisulu cultu şi, sperăm că avem şi tru v’initor cu ţi sâ nâ prezentăm în spaţul aestu, a valorilor culturale.

Autor interviu: Mara Popa

Enciclopedia RRI: Augustin Buzura şi cenzura comunistă

Ca tru iţe altu reghim totalitar, şi în România a reghimului comunist, cenzura eara omniprezentă şi multu vigilentă, mai ahoria cu creaţiile intelectuale. Mulţâ scriitori au intrată tru furţâle caudine a cenzurâl’ei, obligaţ să-şi modifică textile sau pur şi simplu să renunţă la publicarea cărţâlor a lor. Unulu dia ţel’i ţi au alumtată cu cenzura comunistă, îl’i fu interzisă publicarea, ama, în final, amintaă simpatia a cititorilor şi apreciarea a criticâl’ei fu Augustin Buzura. Născut pi 22 septembrie/aghiazmăciune 1938 şi decedat pi 10 iulie/alonar 2017, Augustin Buzura studie medicina şi ninca şi cochetă, în tinereaţă, cu ideea să devină medic psihiatru. Ama cum din timpul a facultatilei arhiusi să colaboreadză cu importante reviste culturale, opta/aleapse definitiv trâ literatură, neputânda să susţână doauă cariere, ambile tot ahât de solicitante. Dispre debutulu a lui editorial, Augustin Buzura şi-aduse aminte într-un interviu ţânut/păstrat în Fonoteca a Radiodifuziunilei şi acordat tru 2008 a postului Radio România Cultural. Augustin Buzura dzâse: “Primulu volum apăru tru anulu trei di facultate. Aveam scrisă mai multe proze. Lucram noaptea după ţe săl’ile di lectură di la cămin eara mai goale. Noaptea reușiiu să scriu volumulu di istorime ca paramith Capul bunei speranțe”, care plăcu/lo hare. Ună parte di prozile di aclo le-am publicată în Tribuna, ama alte au apărută și tru alte reviste culturale. Iar volumulu apăru în colecția Luceafărul a Editurâl’ei di Stat pentru Literatură și Artă. Ași că am intrată în literatură baia pimtu şi apitrusit di medicină.”

Debutulu editorial cu volumulu di nuvele Capul bunei speranţe” avu loc tru 1963. La îndoi an’i după, vine vârâ turlie di relaxare sau liberalizare a reghimului comunistu cându literatura părăsi ideologhia a realismului socialistu şi putu să si exprimă cama neîngrădit. Perioada di relaxare nu durăă para multu, di aform’ia că tru 1971, Nicolae Ceauşescu lansă aşi-numita mini-revoluţie culturală”, concepută după model maoistu. Augustin Buzura dzâse: “Cenzura nu eara niţe ea dip ahântu arauă cum fu după mini-revoluția culturală di la arhiusita an’ilor 1970. Exista anumite reguli pi care nu puteai sa li depășeşti, ama niţe nu mi interesa ahtare lucru, atunţea: să nu si scrie german”, că maşi estu-german” sau vestu-german”, să nu si da nume di fabriţ sau produse, adică tot ţi intra în zona aesta di secretizare primitivă. Ama, în rest, putea să si scrie aproapea ţi vreai, ama sa nu ataţ directu reghimulu. Puteai să-l descrii, ma să vreai, aţea ţe-m’i si părea mai nociv decât sa-l ataţ pri-tru zboară. Eu am m’earsă pi varianta sa-l descriu și să scriu dispre om în contextul a unei istorie brutală. Scrişu romanulu Absențâl’i”, lu scrişu cu baia lişor lucru și, spre m’irarea a mea, unăoară cu mini-revoluția culturală fuiu interdzis. Apoia, pri-tru nu știu ţi logică, romanulu fu xanainterdzâs tru 1988, ţi cara că în librării și biblioteţ nu si mai afla atunţea niţe un exemplar.

Augustin Buzura nu reuși, în ciuda a multor dochimasii/încercări, tra să află motivulu că si interzise romanulu Absenţâl’i”. Într-un târdziu, îl’i fu dată explicația vagă că taha descrie reghimulu în culori sumbre. În ciudia ali interziţire, Augustin Buzura nu şi-alâxi stilul, ţi cara că alante romane avură aproapea tot aţeauăşi miră/soartă: trecură pri-tru multiplile filtre a cenzurâlei. Augustin Buzura: “Eara fârâ spuneare de important, eara vital trâ mine, să agiungu să discut cu un cenzor. Și duraa mai puțân să scrii ună carte dicât dura să ti alumțâ trâ apariția a unei carte. Am cunoscută cenzori di toate turliile… Unil’i eara oamin’i care ștea carte, nu eara diletanțâ. Să lom, di exemplu, cartea mea Orgolii”, cartea mea aţea mai criticată. M’erdza de la ună cenzură la alta până cându agiumse la cenzura a Securitatilei iu mi întriba di iu știu eu că deținuțâl’i politiţi purta ochelari/matugh’eale di tablă/foaie di tiniche, di iu știu eu care eara metodile di tortură/tirăn’ipsire, di iu știu cum eara la Canal. Aestua era stilul de discuții și lipsea să ti înarmedz cu multă arăvdare. Pi di alată parte, am avută cărțâ — di exemplu Refugii” — care nu vrea apărea fără contribuția a cenzorului. El achicăsi din prima dispre ţi easte zborulu. Cua ţel’i mai în vârstă, care nu mata eara la arhiusita a carierâlei, puteai să mai negociedz.

După căderea comunismului în decembrie 1989, Augustin Buzura continuăă să si implică în cultură, şi edită reviste di specialitate, conduse Fundaţia Culturală Română şi contribui la transformarea a l’ei în Institutulu Cultural Român di ază.

Autor: Christine Leşcu

Armânipsire: Hristu Steriu

Interviu cu directorulu a organizaţil’ei Timoc Press şi preşedinte a Comitetului trâ Drepturile a Omului, di Negotin, di-tru Sârbie, domnul Duşan Pârvulovici, interviu realizat di Roxana Iorgulescu Bandrabur. Domnul Pârvulovici deadi apandisi ligat di filmul documentar dedicat a Maril’ei Unire di la 1918 dispri român’il’i di Timoculu Sârbescu. Filmul fu realizat di Comitetul trâ Drepturile Omului, di-tru Negotin, împreună cu Institutulu Eudoxiu Hurmuzachi trâ Românii di Pretutţido (IEH) şi Institutulu Cultural Român (ICR), prin Timoc Press.

Duşan .Pârvulovici spuse: “Comitetulu trâ Drepturile Omului, tru numa a lu Timoc Press are faptă un contractu di colaborare cu IEH tru mesulu şcurtu, anulu aestua. Tru cathe an organizaţia noastră di aoaţe românească, “Ariadnae Filum” (Hirulu a li Ariadnă), membru în Congresulu a român’ilor din Serbia, cu agiutorulu IEH şi cu ICR realizeadză proiecte-caravană prin Timoculu Sârbescu şi zburâ [cu minduita ca], Timoc Press să urmărească hibă ţe adunare, masă rotundă, şedinţă di-tru câsâbadzâl’i şi localităţâle iu locuiesc/bâneadză românil’i în Timoc, care fu în perioada 25 mai- 25 iulie. […] Filmul agiumse la nişte interviuri cu nişte istoriţ, oamen’i di istorie di aoaţe din zonă, care, multu ghine cunoscu istoria român’ilor, mai mult ultimulu 100 di an’i. […] Shi normal, legătură puţân cu istoria statului român di la 1918, di la Marea Unire; de-aţea noi feaţim, di aţea aform’ie, mai multe materiale din arhivă, avem loată câte un material di la Unirea Basarabil’ei cu România, di la unirea Bucovinâlei cu România, di la Unirea Transilvanilei, Banatului, Crişanâlei şi Maramureşului cu România, şi avem băgată puţân biografia a românilor, aţel’i ţi la arhiusita secolului 20 s-au ocupată cu problema timocean’ilor şi avem bitisită/terminată cu situaţia di ază. Pe nângă filmul aestu pâna la finea/bitisita anului va mai hibă nişte emisiuni speciale, iu va hibă aproapea tot ţi zburârâ: şi istoriculu doctor Drago C. Constantinovici, doctor Slavo Iugaciovici, dr Diana Solcotovici şi inginer Drago M. Draghici. Va mai hibă nişte emisioane separat, în limba română, ca şi filmul. Paralel easte film şi in limba sârbă cu materialul aestua în română, şi emisioane paralele. Noi, cându filmăm, avem filmată şi în limba română, şi în limba sârbă. Foarte multu-l’i intereseadză pe viţin’il’i a noştri sârghi di aoaţe, aţea ţi si faţe şi ază, ama ţe fu şi în istoria noastră. Eu ştiu cându avum program în limba română, redacţia în limba română la televizioane locale, aoaţe, multă lume are sunat atumţea [cu tilifonea] şi are căftată traduţire, şi la filmuri, şi la emisioane. Din păcat, noi n-am avut atuncea capacitet să traduceem filmuri, sau să traduceem emisioanele; şi ne-am gândit, fiecare material de-acuma-ncolo care-l face Timoc Press şi Timoc Media, ar-să fie şi în limba română şi în limba sârbă. Cum textul easte, aşi easte şi audio, şi video materialul.” Spuse Duşan Pârvulovici, directorulu a organizaţil’ei Timoc Press şi preşedinte a Comitetului trâ Drepturile a Omului, di Negotin, di-tru Sârbie.

Roxana Iorgulescu Bandrabur, tru bitisita adapse ună încurajare trâ ascultători, “care nă ascultă tora pi frecvenţile RRI să caftă pi Youtube filmul documentar dispre românil’i din Timoc, din Serbia, să află di acolo, obiectiv, transparentu, documentat, cursul a istoril’ei, şi ţi si feaţe cu românil’i di aclo. Vă mulţan’iisescu, domnule Duşan Pârvulovici.

“Vă mulţumesc şi eu — spuse tru arada lui Duşan Pârvulovici -, vă mulţumesc că urmăriţ alumta a noastră, şi trâ tot agiutorulu ţe-l faţiţ în public trâ român’il’i timocean’i, român’il’i din Serbia şi trâ Timoc Press.

Autor interviu: Roxana Iorgulescu Bandrabur

Enciclopedia RRI: Maria şi C.A.Rosetti

Tru 1848, la puţân timpu/chiro după apitrusirea a revoluţiilor ţi au avută loc tru aţel an în Principatele Române, pictorulu C.D.Rosenthal creea, tru exilul a lui parizian, un portret devenit rapid un simbol a cui recunoaştire dăinuie/rămâne trâ daima şi aoaţe: “România revoluţionară”. Celebritatea picturâlei eara dată şi muşeteaţa portretului a ţilei care avea devenită personificarea a liştei Românie revoluţionară: Maria Rosetti, soţia di curună/mul’iarea unuia di revoluţionaril’i de la 1848, politician şi ziaristu în egală misură, Constantin Alexandru Rosetti (pe şcurtu C.A.Rosetti). Mul’iare implicată civic şi politic, soţie/nicuchiră devotată care si duse deadun cu soţulu di curună a l’ei în exil la Paris, Maria Rosetti fu, nainte di căsătorie, Mary Grant. Eara scoţiancă, născută în insula Guersney, soră cu Effingham Grant, membru a corpului diplomatic britanic stabilit la Bucureşti. Căsătoria/mârtarea cu C.A.Rosetti, agiutorulu dat a grupului di revoluţionari din care soţulu/nicuchirulu a l’ei făţea parte, a mai ahoria, contribuţia a l’ei la emanciparea mul’ierilor, la dezvoltarea ziaristicâlei şi la modernizarea educaţilei feaţiră di Maria Rosetti un simbol autentic, la înălţimea a mitului creat de pictura a lu Rosenthal. Di realitatea di năpoia a mitului nă zburaşte tora Nicoleta Roman, istoric:

“Soţâl’i di curună Rosetti si căsătoriră tru 1847, ţi cara că si cunoştea di-tru 1844. Şi-agiutăă soţulu di curună/nicuchirulu şi pi alanţâ revoluţionari tra să scapă din prizonieratulu a turţâlor. Altă turlie, tru aţel chiro ea era deja mamă, feata lor, Sophie Liberte, si aavea aflată/născută tamam în perioada de arhiusită a revoluţil’ei di-tru 1848. Mitulu si construi vâră turlie şi cu agiutorulu a soţâlor francezi a revoluţionarilor român’i. Mi refer mai ahoria la istoricul Jules Michelet care în lucrarea lui cu numa Legendele a nordului” îl’i faţe a Mariil’ei un portret multu pi chefe şi hâidipseare. Prinde/acaţă loc să hibă subliniat că în cuplu, ţel’i doil’i Rosetti au conlucrată multu ghine. Fură nişte parteneri care si achicâsiră şi si îndrupâră multu di multu nu maşi din perspectiva a banâl’ei domestică, ama şi ţru ţi dorea/avea mirache să realizeadză în societate, ahât în jurnalismu, ama şi în domeniul a educaţil’ei. Amândoil’i publica texte jurnalistiţe, ea fu ninca şi directoare di ziar, easte zborulu de Mama şi copilul”, ama scrise şi trâ publicaţiile a soţului a l’iei di curună, di exemplu tru jurnalul Românul”.

Faptul că Rosetti îşi susţânea soţia di curună tru activităţâle a l’ei extra-domestiţe şi ninca şi conlucra cu ea la proiectile a lui demonstreadză faptul că eara deşcl’is a ideilor nale. Nicoleta Roman dzâse: “Eara dişcl’is pri-tru educaţia ţi u avea, mai ahoria. Care-l’i citeaşte/diavaseaşte jurnalul, ama şi corespondenţa purtată cu soţia/nicuchira a lui, reiase clar că ninca di năinte să o cunoască pi Maria, el ştea clar ţe tip di parteneră îşi doreaşte/are tru vreare. Şi-u vru multu di multu mama care eara foarte cultivată şi provenea dintr-ună veacl’e familie boierească, Obedeanu. Vără turlie, soţia lui lipsea să aibă tot aţeale misidz/ trăpsături tru faţă: să facă ună casă dişcl’isă şi cu apru8cheare trâ oaspiţ, dar şi să hibă capabilă să discute cu el diverse idei politiţe dispre modernizarea societatilei. După ţe u cunoscu pi Mary Grant a cui, de fapt, în jurnal l’i spunea Granta, îşi dori ca şi ea să poată sa v’ină cu el la Paris să audiadză cursurile di la College de France, adică să-l’i hibă ună parteneră din toate punctile di vedeare.

Ună ahtare parteneră îl’i fu şi la turnarea din exil, arhiusinda cu 1857. Politician liberal, numit trâ şcurtu chiro ministru a educaţilei şi apoia primar a Bucureştiului, C.A.Rosetti lansăă nişte iniţiative leghislative care eara dezbătute, di punctu di vedeare jurnalistic, di soţia/nicuchira lui. Tru 1865, Maria Rosetti lansăă publicaţia Mama şi copilul”, primulu săptămânal di aestu tip din spaţiul românesc, ea hiinda şi principalul redactor, deci ună pionieră a jurnalisticâlei feminină românească. Textile a l’ei dispre educaţia a copil’ilor/cilimean’ilor accentua rolul a mamâlei în formarea a unor cetăţean’i implicaţ şi patrioţ, şi si detaşaa/disfâţea aşi di tradiţia uidisit a cureia educaţia oferită di mame nu lipseaşte să depăşească sfera casnică. Cu toate aestea, avânda 8 cilimean’i, Maria Rosetti si retrapse la un moment dat din spaţiul public, spri pâreaea di arău/regretulu a soţului di curună a l’ei. Cu toate aeste, în cazulu a lor ca şi în cazulu a altor pedagogi, educaţia a propriilor a lor copii nu fu dip aşi cum lipseaşte. Nicoleta Roman dzâse: “ Un lucru vârâ turlie paradoxal easte faptul că, doil’i, ţi cara ca au militată trâ educația primară, în plan familial fură baia nefericiț tru ţe mutreaşte rezultati a propriilor copii. Avură multe speranțe tru ţe mutreaşte prima hil’e, tamam di aform’ia că si avea alincită/avea apărută într-un momentu di renaștire națională, avea devenită un simbol. Ama ea nu confirmăă aștiptările a părințâlor. Tut aşiţe și hil’l’i, maşi Vintilă reuși să pril’ia di la tată-său fârnurile a jurnalului. În plus, earau hâidipsiţ, capricioși și hârgiuitori, iar aesta îl’i friminta pi părințâl’i a lor.

La vârsta di 68 di an’i, C.A.Rosetti muri tru 1885 în timp ţe Maria Rosetti mai bună după el ninca 8 an’i, ea decedânda la vârsta di 74 di an’i. Ază, doauă di strădzâle chentrale a Bucureştiului lă poartă numile, strada Maria Rosetti si aaflă în continuarea a stradâl’ei C.A.Rosetti. (Şt.B)

Autopr: Christine Leşcu

Armânipsire: Hristu Steriu

Tru dzâlile 4 şi 5 septembrie la Bruxelles, unirea fu subiectul principal di discuţie tru Parlamentul European. Europarlamentari şi deputaţ di la Chişinău şi din Bucureşti, primari unionişti di pi dauăle maluri a Prutului, reprezentanţâ a miscarilei unionistă, şi a comunităţâlor istoriţe a Româniilei,

au analizată posibilitatea a li reîntredzire a ţarâlei, într-ună conferinţă ţe avu numa “România şi reghiunile istoriţe tru anulu centenar — cultură, identitte, valori europene”, conferinţă iniţiată di europarlamentarulu din România, Mircea Diaconu, la iniţiativa Platformâl’ei Unionistă “Acţiunea 2012”.

Mircea Diaconu spuse: “Si din partea a noastră prinde/acaţă ghine să bată vâră cathe dzuuă la uşă ahtare turlie încât, să dzâc aşi, acceptabilă, publică să hibă în favoarea a luştui deziderat. Atumţea lucrulu easte simplu, easte banal, cara si vreţ. Si, nu va l’ia apofase nişte politician’i trâ lucrulu aestua, că ună realitate din teren: aclo se aluumtă, aclo se amiintă — aesta easte părearea a mea – aţea ţe şi si feaţe, sau aţea ţe si faţe deja cu relaţiile întră primăriile de pi ună parte şi de pi alantă. Avem discutată aesta cu primaril’i, aieri, într-ună discuţie impecabilă: şi, cu oportunităţâle aestea şi cu finanţarea ş.a.m.d., cu aeste, cu aeste aderări şi de pi dauăle maluri şi cu semnăturile, cu aderările a luştui subiectu. Maca si extinde lucrulu aestua până aclo ca sâ hibă semnificativ, atumţea restul easte dip un detaliu. Credeţâ-me !” (spuse MD)

Conferinţa îşi propuse să identifică “principalile probleme a comunităţâlor româneşti din reghiunile istoriţe şi să v’ină cu soluţii trâ rezolvarea a luştor”, declarăă Mircea Diaconu.

Lo zborulu şi George Simion, preşedintile a Platformâlei Unionistă “Acţiunea 2012”:

“Lipseaşte să videm multu pragmatic procesulu a nostru di reunificare, di aform’ia că avem argumentele, – şi li ascultat mai nâinte — di ordin istoric, di ordin spiritual, di ordin identitar, ama li avem şi pea ţeale di ordin economic, di ordin social, şi tra să mutrm cu încreadire la v’initor cându spunem că proiectul a reunificarilei a ţilor doauă state din prezentu, easte unulu care va u agiută Uniunea Europeană. Pistipsim că Uniuinea Europeană înseamnă unitate, unitate în diversitate, şi credem în valorile europeane”. (dzâse George Simion)

Si europalamentarulu Norica Nicolai: “Poate va hibă, ahât chiro cât vom him pe lumea aesta/piste loc, şi aţea dzuuă cu care fatalitatea noastră unică să hibă marcată împreună. De curundu am urmărită îndoauă sondaje care fură realizate în Moldova ligat di aţea ţi numim noi “nevol’ia de ună patrie comună”, di fenomenulu unionistu. Si, doauă lucruri mi bucurară/mi hărăsiră, şi voiu sa li remarcu. La întribarea “minduiţ că reunirea a Republicâlei Moldova cu România, poate să si realizeadză ?”, 20% di populaţie spune DA, “cred că DA” — 34%: şi, trâ mine easte ţel mai bunulu semnal că aţel’i care credem, care pistipsim tru acestă unire feaţim tot ţi puteam să faţem şi aeste rezultate nâ obliigă să faţim mai multu”.

La finalul a dezbateril’ei di pi 4 şi 5 agheazmăciune, George Simion nâ declarăă exclusivitate:

“Nă bucurăm/hărăsim că şi în Parlamentul European tema a li reîntredzire, unificarea dintră România şi Republica Moldova, pe care u vrem cât mai tru şcurtu chiro, fu abordată.

– Fură reacţii din partea europarlamentarilor a luntor ţări ?

– Din păcate – spuse Mircea Diaconu – ninca nivelul easte nghios: lipseaşte construire multu. Prima conferinţă di aestă turlie organizată in Parlamentul European: mizi tora arhiusim să mobilizăm parlamentaril’i român’i şi se contureadză ahtare turlie di sărţin’i şi strateghii murinda un lobby pe nângă parlamentaril’i a luntor state care sunt parteneril’i a noştri în interiorulu a Uniunilei Europeană şi tamam aestua fu mesajulu pe care lu susţânum. Câftăm a partenerilor di-tru Uniunea Europeană, di aform’ia că tuţ, toate ţeale 27 di state şi parte integrantă a luştui proiectu, şi unirea cu Republica Moldova, nu faţe dicât să potenţeadză şi să da valoare a proiectului european.” (spuse George Simion)

Autor interviu: Mara Popa

ENCICLOPEDIA RRI. SCRIITORUL NICOLAE FILIMON

Apariţia primului roman modernu în literatura română duse nu maşi la dezvoltarea unui gen literar multu vrut di public, ama şi la insinuarea, nâheam-câte nâheamâ, în conştiinţa publică a unui personaj ţi easte ninca şi ază perceput ca prototip a arivismului: Dinu Păturică. Romanulu iu figureadză aestu personaj si numeaşte Ciocoii/ciuflicadzâl’i vecl’i şi noi”, iar autorul a lui, Nicolae Filimon, si născu aoa şi aproapea 200 di an’i, pi 6 agheazmăciune/septembrie 1819, la Bucureşti. TCiva mai tiner dicât creatorulu a lui, Dinu Păturică îşi ţânu prospiţamea, hiinda prezentu şi ază în conştiinţa cititorilor dreptu exponent a unor moravuri autohtone nu tama pi chefe/plăcute. Nicolae Filimon, pi di altă, mai aşteaptă şi ază ca activitatea lui să hibă descoperită complet de aţel’i cu mirache trâ/de literatură. Congener cu literațâl’i care au participată la revoluțiile di-tru 1848 din Moldova şi Ţara Românească, Filimon nu si implicăă, ama, în protestele di atumţea. Şi-are manifestată ama unicitatea pri-tru activitatea profesională, pi care nâ u schiţeadză tora, criticulu literar Paul Cernat, care dzâse: “Easte hil’iu di preftu, comentator muzical hiinda, de fapt primulu a nostru cronicar muzical. Fu ninca şi un cronicar teatral atentu și huzmici, scriinda în presa românească de după 1850. Ca scriitor, fu unulu inegal, ama ţi are marcată literatura română a secolului al XIX-lea pri-tru diversitatea genurilor abordate/zburâte. Din păcate, are bânată puțân, murinda de ftizie la 46 di an’i, tru împlină puteare creatoare. Va lipsească, poate, să hibă mai ghine bâgată în valoare activitatea lui de cronicar muzical și dramatic, di aform’ia că Filimon fu un pionier tru aestu domeniu, în literatura română.

Romanulu Ciocoii/Ciuflicaril’i vecl’i şi noi”, subintitulat TCe naşte din pisică şoareţ mănâncă”, easte primulu roman românescu scris în stilul realistu a epocâl’ei şi are apărută prima dată în foileton tru 1862. Tru anulu alantu, avea să hibă publicat şi în volum. La arhiusită, impactul nu fu multu puternic, di aform’ia că atumţea, romanile eara puţâne şi nu para gustate di cititori.

Armanipsire: Hristu Steriu

Anunţu trâ un nou Concursu RRI: Alba Iulia — câsâbălu a li Unire

Vruţ soţ şi oaspiţ, RRI vă greaşte să participaţ la un nou concursu cu premii, Alba Iulia — câsâbălu a Uniril’ei”, faptu hare/dedicat a împliniril’ei 100 di an’i di cându locurile iu cama mulţâl’i ţi bâneadzâ aclo suntu român’i si uniră într-un stat naţional.

La 1 andreu 1918 si feaţe/avu loc Marea Adunare Națională di la Alba Iulia (câsâbă tru chentrul a Româniil’ei), care consacră/u feaţe cunoscută unirea a provinciilor Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş şi Sătmar cu Regatulu a Româniilei. 1 decembrie easte DZuua Naţională a Româniilei, celebrată cathe an di-tru 1990.

Vă grim să urmăriţ/să alâgaţ emisiun’ile RRI, siteul www.rri.ro şi profilurile di Facebook, Google+, LinkedIn, să răspundiţ/să turnaţ zborulu corectu, în scris, la îndoauă întribări şi puteţ să amintaţ. Concursul va ţână până pi 30 cirişar 2018, data a poştâlei (respectiv 30 cirişar 2018 ora 24.00, oara a Româniilei, trâ mediul online).

Mările Premii va hibă doauă excursii trâ câte un insu/persoană, cazare cu pensiune completă, tru dzâlile 10-18 agheazmăciune 2018, sponsorizate di Hotelul Transilvania, di Alba Iulia, şi di Pensiunea turistică Casa Moţului”, di-tru Arieşeni, judeţulu Alba. Ca di cum agiumse aradai va hibă ananghe să vă asiguripsiţ cathiun pi gepea/isapea a lui transportul internaţional până în România şi, macă si hibă necesară, viza trâ România. Va avem şi premii şi menţiun’i tru obiecte, mai ahoria produse di promovare culturală. Concursul easte organizat deadun/împreună cu Consiliul Judeţean Alba, Primăria a Municipiului Alba Iulia, Uniunea Artiştilor Plastiţ Filiala Alba Iulia, Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia, Fabrica de porţelan Apulum SA Alba Iulia.

Şi tora/acmu, întribările:

– Ţe si sărbătoreaşte în România la 1 decembrie şi ţe simnificaţie are aestă sărbătoare?

– Iu si feaţe Marea Adunare Naţională di la 1 andreu 1918?

– În ţi parte (tru ţi loc) a Româniil’ei si aaflă Alba Iulia?

Vă pracalsim să nâ scriiţ ţe vâ feaţe să participaţ la concurs şi, mai ahoria, câţe ascultaţ emisiun’ile RRI sau nâ urmăriţ în mediul online. Coordonatile a noastre sunt tut aţeale: Radio România Internaţional, str. G-ral Berthelot nr. 60-64, sector 1, Bucureşti, PO Box 111, cod 010165, fax 00.40.21.319.05.62, e-mail: arom@rr.ro………. Aştiptăm răspunsurile a dumnil’ilor a vs. (ică să nâ turnaţ zbor) până la 30 cirişar 2018, data a poştâl’ei (respectiv 30 cirişar 2018 ora 24.00, oara a Româniil’ei, trâ mediul online). Regulamentul a concursului poate să hibă aflat pi site-ul RRI şi pi Facebook. Succes! (Eugen Cojocariu, Alecu Marciuc)

****************************

Siptămăna tricută, gioi, 29 mai, la Biblioteca Mitropolitană, di Bucureşti, Asociaţia Liga Albanezilor din România îndreapse unâ conferinţâ cu vicepreşedintile a Suţatâl’ei di Cultură Macedo-Română, prof Nic Saramandu cu tema “Aromânii în Albania de la Moscopole până azi”. Domnul Dobrescu di la Ligă zburâ trâ aţea că-l cunoaste pi profesorulu Saramandu ninca di-tru an’il’i 70, cându fu pitricut la unâ bursă di studii la arămăn’il’i din Albania trâ prota oară, aşi că îl’i leagâ unâ veacl’e suţâl’e, moderatorulu feaţe unâ m’ică prezentare a activitatil’ei a profesorului Nicolae Saramandu, director a Institutului di Dialectologhie, di Bucureşti. Prof Saramandu mulţan’iisi trâ prezentarea faptâ şi arhiusi cu teoria di etnogenezâ a arămăn’ilor tru locurle iu bâna stripâpân’il’i a lor prit procesulu di romanizare. Fu adus aminte lingvistul Sextil Puşcariu şi alţâ cercetâtori ţi îndrupâră aestâ teorie. Practic tru eta 6 putem sâ zburâm că si finaliză procesulu di adrarea a limbâl’ei armânească, hiindalui adusă aminte şi prota mostră di limbă neoromanică, adică românească, zboarâle “torna torna fratre”, al Theophanes Mărturisitorulu..Zburândalui trâ Moscopole, trâ marea silă ti u avea loatâ tru eta 18, spuse că eara după Cpol, doilu mare câsâbă, aşi cumâ sâ îngrâpseaşte tru un manuscris di Veneţia, eara cama marile câsâbă di-tru Peninisula Balcanică, “urbs” amplissima”. Cu aestâ aform’ie sâ zburâ şi trâ aţea că nafoara di prucuchia a câsâbălui di transhumanta şi seminomadismul a fârşiroţâlor, care suntu şi singura lumache di arămăn’i la care poate s-hibâ andâmusit şi fenomenlu di seminomadismu. Să zburâ trâ emborlâche, di zânăţ, ama şi di prota Academie ţi deade înviţat şi esopi arămăn’i, şi anda furâ tipusite protile cărţâ. Sâ zburâ di aspârdzeaea a li Moscopole, di factoril’i ţi dusiră la aestâ pri-tru unâ discuţie interactivă cu auditoriul. Exodulu/fudzearea di Moscopole, arâspândirea a aromân’ilor avuţ tru Amirâril’ea Austro-ungară şi aduţirea aminte a nobililor aromân’i, ca Sina, Dumba şi alţâ. Aoaţe profesorulu feaţe unâ paralelâ cu difâţearea ică apariţia/alincirea a consţiinţâl’ei naţională a arămân’ilor di apruchearea a lor di coreifeil’i a Şcoalâl’ei Ardealeană. Moderatorulu aduse aminte di Apostol Mărgărit ca personalitate ţi avu îngâtan, li mutri scoliiile armâneşti tru amirâl’ea turţească şi simasia a luştro trâ crisţearea a consţiinţâl’ei românească. Sâ zburâ trâ numirlu a armân’ilor tu Balcan’i, tru aţel chiro şi tora şi trâ aţea că di puţân chiro armân’l’i di-tru Arbinişie si disfeaţiră tv, si scot jurnale. Adamusea arhiusi cu imnul Pârinteasca dimândare” şi si bitisi cu leadzea di-tru Albania a minorităţâlor, pri-tru care arămăn’il’i fură, arada şi di alte etnii, în care arămăn’il’I furăpricunoscuţ ca minoritate naţională tru Albania.

****************************

Un nou concursu, care dubleadză concursul a anului centenar “Alba Iulia — câsâbălu a li Unire”, di care tricurâ 100 di an’I, di-tru 1918, un nou concursu easte anunţat di Societatea di Cultură Macedo-Română, trâ selecţia a unui schenariu trâ turnarea a unui filmu artistic di lungu metraj.

Aduţim aminte că Suţata SCMR fu adrată tru anulu 1879, în calitatea di continuatoare care înlocuia Comitetulu di Cultură Macedo-Română di- tru anulu 1860. Sâ ştie că tru anulu 1859 si avea faptă Unirea a li Moldovă cu Ţara Românească, ţi si dzâţe că SCMR easte ghine ligată di unirea di la 1859, şi pri-tru aţea unire şi di unirea di-tru anulu 1918. Tru aunâ ahtare calitate a l’ei putem sâ dzâţim că noulu concursu poate s-hibă vidzut şi în ligătură cu centenarulu a uniril’ei di la Alba Iulia. Concret easte zborulu di un, alidzem, comunicatulu·

CONCURS DE SINOPSISURI

pentru un film artistic de lung metraj, avânda ca temă:

Lupta aromânilor pentru supraviețuire”

Una di constantele a li istorie a aromânilor de-a lungul timpului fu alumta trâ ţânirea a identitatil’ei. Macă trâ perioade istoriţe îndipărtate easte dificil să nâ referim la momente concrete, verificabile, di elipse di documente, trâ istoria di ultimil’i 150 și ţeva di an’i, mai precis di la apariția decretului (iradeaua sultanului Abdul Hamid) di-tru 9/10 mai 1905, ama și anterior a liştei, prin ordinulu viziral di-tru 5 septembrie 1878 (a Marelui Vizir Safet Pașa), pri-tru care aromânil’i eara recunoscuț în calitatea lor di român’i în Imperiul Otoman, există baia documente și mărturisiri verficabile, considerăm că easte momentul ca aeste lucre să devină sursă trâ un film artistic di lungu metraj despre aromânil’i care își deadiră bana trâ ţânirea a identitatil’ei a lor.

Filmul lipseaşte să si încadreadză în perioada istorică (1870-1940), perioadă care conțâne multiple evenimente istoriţe mutrinda lumta trâ suprav’iuțuire a aromânilor: înhiițarea di școli și biseriţ românești în Balcan’i, obțânerea di drepturi naționale, câdearea a Imperiului Otoman și formarea statelor balcaniţe, strămutarea în Cadrilater ș.a. “

Suntu spuse şi ndauă date tehniţe trâ aţel’I care vosr să participă la aestu concursu, anume că:

“Sinopsisul lipseaşte să conțână max. 10 pag. (story, personaje, locuri, întâmplări etc.).

Societatea de Cultură Macedo-Română acoordă un premiu di 5.000 euro trâ aţel mai bunulu sinopsis.

Termenulu limită trâ prezentarea materialelor scrise easte di 20 septembrie 2018.”

Trâ alte date tehniţe puteţ sâ consultaţ pagina di Facebook a SCMR.

Aduţim aminte că data limită trâ înscrierea la concursu, 20 agheazmăciune, poate s-hibă vidzută în corelare cu data cându fu creată SCMR

Societatea de Cultura Macedo-Română

Fondată la 23 septembrie 1879, continuatoare a Comitetului Macedo-Român de la 1860.

Recunoscută pri-tru Analtul Decret Domnesc nr.1298 din 5 aprilie 1880.

Instituţie de Utilitate Publică recunoscută prin HG 473/ 7 mai 2008.

Str. Vasile Lascăr nr. 199, sector 2, Bucureşti