Category: Pirmithi

CUCOTLU

Eara ţi nu ş-eara.

Eara unoarã nã moaşi cu-un auş.

Moaşa cu auşlu avea unã gãl’inã ş-un cucot.

Cara lã intrã ngrãnia n casã ş-nu tritea ghini, ti lă intră să si mparţă; si mpărţară dicara. Casa ş-catandia tută lã eara gãl’ina ş-cucotlu.Moaşa lo gãl’ina ş-auşlu lo cucotlu.

Cum pãştea cucotlu n cuprie ş-arãma, scãlsindalui, scãlsindalui, ş-aflã nã flurie. U l’ia cu dintana (mitca) şi ai! s-u aducã a auşlui.

Calea-calea iu s-dutea, na l’i-easi hil’ilu a vãsil’ielui ş-l’i-astal’i calea. Aestu, ma-l vidzu cu fluria n gurã, ti dzãsi? ”Va s-u-aibã furatã di la noi, cã altu cari vrea l’i-u da!” Ahãt, ş-l’i-u l’ia. L’I-u lo, ma ş-acãtã draclu cu cucotlu, cã aestu nu s-alãsã acşiti. Işi n cuprie şi acãtã s-huhuteascã:

— Cãcã, cãããcã! hil’ilu a vãsil’ielui ãni lo fluria!

— Ba, gumar mari, dzãsi vãsil’ielu, nu l’i-u-arşini ti greaşti? Noi vrea-l’i lom fluria-a lui?

Tu minutã dimãndã vãsil’ielu:

— S-lu acãtaţ şi s-lu-arucaţ tu flurii s-măcâ, s-măcâ până să s-satură şi s-creapă, tra s-veadă c-a noauă nu nă-i di flurie.

Cari lu-arcarã di mãcã-mãcã flurii di nu-avea iu s-li ma bagã, cãndu vinirã s-veadã s-easti cã li-arcã petalili, ni dişcl’isã uşa ghini, s-astrapsi nafoarã di uşi. Tradzi ndreptu la auşlu şi-l’i dzãti:

— Auş, auş, spindzurã-mi di grendã, aştearnã nã vilendzã di sirmã, l’ia nã veargã di-amalamã şi dã-ni, dã-ni, pãnã s-dzãc “agiundzi”!

Feaţi auşlu acşi, ş-căndu l’i-u intră, dă-l’i, dă-l’i, pănă dzăsi cucotlu “agiundzi!” Ţi să-l’i veadă ocl’il’i? Flurii, fratili a meu, flurii ş-flurii! Auşlu, ne casa nu lu ncãpea di harauã.

Dzua alantã cucotlu easi pali pi cuprie ş-acatã s-huhuteascã:

— Cãcã, cãcã! hil’ilu a vãsil’ielui ãni lo fluria!

Cãndu avdzãrã di la vãsil’ielu, s-nãiri vãsil’ielu ş-dzãsi nãpoi.

— Ba! gumar mari, nu l’i-arşini ţi greaşti. Aeri, dzua tută, tu flurii ş-nu s-sătură, ma işi s-huhutească s-avdă lumea tută, tra s-nu avem iu s-nă scutem caplu?

Aestã dzasi vãsil’ielu, şi dimãndã s-lu bagã tu irghilie s-lu vatãmã eapili şi s-lu-astingã cu clutatili.

Ma ţ-aflaş cucot s-ţă badz mintea cu năs. Cum s-vidzu ntră eapi, ş-apărńi s-huhutească:

— Cãcã, cãcã! yinu lupe, yinu vulpe, s-mãcat eapili al vãsil’ie!

Şi “cãcã-cãcã”, “cãcã-cãcã”, na-l luplu, na-u vulpea, ţi nu-aştipta s-dzăcă di dauă ori, l’i-u intrară a eapilor şi glãc! glãc! unã dupã alantã, ni cicior di nãsi nu-alãsarã.

U-adunã cucotlu nãpoi cãtrã la pãlatea-a amirãlui. N cali l’i-easi arãulu şi-l’i tãni calea.

— Arãu, arãu, ãl’i dzãti cucotlu, fã-ni cali s-trec, cã mi-aşteaptã acasã.

— Am cum! dzãti arãulu. Ni-u zorea, cã ti aşteaptã tini?

— Arãu, arãu, fã-ni cali, cã ciupulic veardi va ti mãcã.

Di zbor-zbor s-anciuparã şi da arãulu s-l’i-u poatã, da cucotlu, cãdzu arãulu. Atumtea, s-bagã cucotlu şi-l soarbi tut di nu-alasã chicutã di arãu. Di aoa nãs şi, pãnã s-tã fret ocl’il’i, na-ţ-lu cucotlu pri cuprie! Bagă năpoi boaţea:

— Cãcã, cãããcã! hil’il’iu a vãsil’ielui îi lo fluria!

— Ba, gumar mari, gri amirãlu, nu-t fu duri cãti-ni adraşi ma işiş pali s-mi-angiuri! Acâţaţ-lu, dzăsi nas ţi s-lu ardet tu cireap!

Bãgarã di arsirã un cireap di noauã ori şi-l huhutirã nãuntru s-lu-ardã di yiu. T-aflaş cucot s-ardzã! Aestu, diunãoarã şi zvoami trei-patru ori şi ti s-ţa veada ocl’iul? Cireap, palati s-nicara, di nu armasi cheatră pristi cheatră mproastă.

Cari armasi nãs singur cu auşlu, s-aştirnu pri banã. Nã dzuã ti-l’i vini a auşlui? s-misură flurili. Ghini ma, cari nu-avea cu ţi, şi mprumută găleata di la moaşa. Găleata, tu fundu eara aumtă cu cătrani ş-căndu auşlu l’i-u turnă s-avea alăchită di fundu-l’i nă flurie.

— A! auş, auş, flurii misuraş? dzãsi moaşa.

— De, dzãsi auşlu, aveam tu minti s-nu aspun, ma carişti, dzãc ş-io, flurii.

— Am nu-ńi dzăţ, di-iu li aflaş?

— Di-iu s-li aflu? cucotlu s-ńi băneadză, că el ni li-adusi.

— Am cum feaţiş di ţi li adusi?

— Cum s-fac, dzãsi auşlu, ãl’i ded nã lituryie şi-l pitricui s-arãmã n-cuprie. Tu turnatã bag di lu spindzur di grendã şi cari l’i-u intru cu vearga di-amalamã, dã-l’i, dã-l’i, ni-umplu casa.

Moaşa vru s-facã ş-ea cum feati auşlu.

L’I-deadi lituryia ş-u pitricu n cuprie şi, tu turnatã, cãt ãl’i trapsi ndoauã ş-mãrata di gãl’inã ş-deadi suflitlu.

Cari armasi moaşa singurã, fãrã aveari, îl’i pricãdzu a auşlui s-u-apreadunã n casã, maş trã nã mãşcãturã di pãni, s-nu moarã di foami. Auşlu-l curmã nila di muşica-a lui şi ai ş-u-apreadunã la nãs, cã deadi Dumnidzã ş-ari moaşa di-iu s-mãcã şi sã nveascã. Ahãti ş-tuti.

PICURARLU FAPTU ZMEU

Părămithlu dzâţe că tu munţâl’i a noştri, – nâscânţ dzâc că aestu lucru si-are faptă ninga balta dintră munţâl’i Vasiliţa (Avdhela), Zmoclu (Samarina) şi Gramuste; alţâ că se-are faptă ninga balta di pri muntile Peristera (Bitule), – eara doi picurari fărtaţ cari păştea oile deadun. Triţea bană amirărească pri dzeńili aiştor munţ muşaţ , că ună lume-n-ntreagă-l’i zilipsea.

Ună dzuă, când şidea teşi sun aumbrata faglui aţilui di-aclo, ţe s-lă veadă ocl’il’i? Doi zmei, giońi şi muşaţ, se-avea acăţată la gioc cu topile di neauă. Unlu băga seu tu topile di neauă ţe-adra şi-aruca cu nâse se-agudească pri-alantu cari dişcl’idea gura ş-li-ngl’ita; alantu băga sare tu topile a lui şi le-aruca şi nâs aţilui di-ntâńiu cari ş-nâs li-ngl’ita.

Se-alumtară aşi di tahina până cătră seară, cându zmeulu ţe-avea îngl’itată topile cu sare, cripă diunăoară, iar alantu ţe avea îngl’itată aţeale cu seu, nu pâţâ ţiva.

Picurarl’i a noştri mutrea maşi, di-aclo iu şidea, şi aştipta s-veadă ca ţe va s-cură după aestă.

Zmeulu cari armase yiu, se-apruche di-aţel mortul, l’i scoase dit cheptu inima ş-hicatile, li hipse tu ună sulă ş-li băgă si s-frigă. Dipreapoia acl’imă un di fărtaţl’i picurari şi-l’i dzâse:

Eu lipseaşte s-mi duc niheamă, că am lucru până tu un loc; tine si stai auaţe şi s-ńi-avegl’i friptal’ilu, s-nu-l mâcă vârnă zlape. Ma mutrea ghine s-nu ti pingă picatlu si badz în gură vârnă cumătice, că diunăoară vai armâńi mortu tu loc. Si dzicândalui aesti, s-duse.

Picurarlu a nostru, puil’iu di aslan ţe eara, şidzu cât şidzu di avigl’ie friptatl’ilu, ma tut şuţândalui sula, îl’i vińie ună ańiurizmă ahât gustoasă, că nu putu se-aravdă şi-şi dzâse:” Va s-mâc şi eu ună bucată ńică- ńică di tot; nu vai mor tră ahântu lucru”. S-cum dzâse, feaţe. Băgă-n gură ună cumătice di inimă şi ună di hicat şi, fără s-li-ameastică, li-ngl’ită. Cându, ţe si-aduchească? Canda-l’i se-aprease cheptul di foc; sândzile l’i-alâga şi-l’i clucutea pritu vine , canda îl’i hirbea la ună piră neastimtă; braţile ahânt multu l’i si-nvârtuşară, că zmuldzea din loc muşatile fidane, canda eara hire di praşi; cu un zbor, aduchea ahânta mare virtute tu truplu a lui, că părea că easte ma multu di cât un om. Atumţea aduchi că aestă ciudie u-avea faptă maşi friptal’ilu ţe-avea mâcată, şi dintr-aestă, îngl’ită şi bucata ţe avea armasă.

După ţe-ngl’ită şi-aestă bucată , ahântă multă virtute băgă picurarlu a nostru, că nu lu încăpea loclu; bizbil’ile şi şcarpile l’i si părea că suntu nişte şombure; chińil’i aţel’i cama analţîl’i ăl’i culca împade, canda se-agiuca cu surţeale, şi cându imna s-cutrimbura şi se-ahundusea loclu pri iu călca cu ciciorlu!

Trâş cătră seară, multu amânat, s-turnă şi zmeulu şi-şi căftă friptal’ilu, ma ş-picurarlu a nostru, cari avea di dauă ori virtute, di om şi di zmeu – ditr-aţea că avea măcată inima şi hicatele a mortului, – lu acăţă şi pri aestu şi-l vătămă. Ma napoi, lo calea cătră stane. Cându agiumsi aoa, află soţlu alantu cama ńiclu că muldzea oile; îl sculă di pri scâmniciu şi-l’i lo loclu ca s-mulgă năs oile. Ma ţe s-vedz? Nu apuca si stringă dzeadzitle niheamă şi armânea cu udzărle a oilor tu mână. Cănd vidzu aestă ciudie fărtată-su aţel cama ńiclu, l’i dzăse:

– Alasă, tine fărtate, oile astă seară , că va li mulgu eu. Si s-bagă napoi s-li mulgă.

Tricură nâscănti dzăli di la aestă, cându fârtatlu aţel marle acl’imă pri-aţel ńiclu şi-l’i dzâse:

O, lai fârtate! Duchescu că nu va s-pot si-bânedz cama multu cu tine. nâscănte ori îńi yine un dor mare s-mi aruc tu baltă. Ditr-aţea, ţe fu scriată, si s-facă: eu va s-mi aruc tu apă ş-tine — cara s-ţă si facă dor s-mi vedz şi si zburâm, l’ia fluiara aestă şi bate, şi atumţea eu va s-es din apă ca s-nă videm. Ma, pri caplu a tău şi a tutulor di-acasă, si nu aspuńi a vărnui, că – si ştii că nu va mi vedz altă oară.

Dzăsi şi se-arucă diunăoară –n baltă, şi fârtatlu aţel ńiclu armase singur.

Cându s-turna în hoară luîntribară tuţ, di tute părţâle, ţe-l’i pâţî soţlu; ma a vârnui nu-l’i aspuse. Cama tru mardzine, înduplicat di lăcrińile a mamăl’ei a fârtatlui u lo cu năs tu munte şi u aduse ningă baltă; înţipu dipreapoia s-cântă cu fluiara. Diunăoară s-mintiră apile şi ditru nolgiclu a baltâl’iei işi fârtatlu aţel marle care, cându şi vidzu mă-sa, l’i dzăse aţilui ńiclui:

– Nu ti ţănuşi di zbor; si ştii că di- aua ş-nâinte nu va mi vedz.

Zmeulu, că aşi va-l’i dzăţem eara isusit în hoară cu una feată, soră di noauă fraţ. Cându avdzără aeşti că gionile s-feaţe zmeu, ică stihio, u adusiră feata şi u isusiră cu un altu.

Eara dzua di numtă. Trâş atumţea cându giuca feata-n caplu a corlui, diunăoară zmeulu aripidineadză ca sfulgul, câvală pri un nior, di pri muntili iu eara, Zmolcul, i Peristera, u l’ia feata ş-u aduţe la pâlatea a lui dit baltă.

Fraţl’i a featil’iei nuputândalui se-aravdă ună ahântă mare arşine, se alinară pri munte şi ahurhiră s-facă un avlachiu, ca si seacă balta şi s-bată cu zmeulu şi si-l’i l’ia feata. Ma-ncot. Cât lucra dzua tută noauăl’i fraţ, nuaptea zmeulu uumplea cu ună mână. Aşi ază, aşi mâne, pâna cându zmeulu si năiri ună-oară şi-l’i dzăse a featil’ei:

– Avdză, lea, tine, ca vai di fraţl’i a tăi cara s-es nafoară; vârnu nu va-l’i armână yiu.

Feata, cu zbor dulţe, l’i dzâse:

– Câ ţe s-l’i vaţăńi? Astupă-lă cama ghine avlachilu cu vărnă şcarpă şi şi-s ducă ună oară.

Şi aşi feaţe zmeulu; dizlichi ună şcarpă dintru coasta a muntilui şi u arucă, aua iu u vedz; iara fraţl’i a featil’iei, vidzândalui că cu zmeil’i nu se alumtă, dipusiră în hoară-lă. Picurarlu faptu zmeu ş-până în dzua di asândză easti-l tu balta iu s-bâgă.

Vruţ oaspiţ, vâ câlisim s-ascultaţ aoa îndauâ niţ isturii angrâpsiti tu întâilu numir din Apriiur 2005 a Revistâlei di Literaturâ şi Studii Armâni, fondatâ di Tiberiu Cunia. Easti zborlu ti niscânti apriduţeri dupu Jean de la Fontaine: “Liepurlu şi broasca”, “Dzindzirlu şi furnica” şi “Vulpea cu auuli nicoapti”.

Vruţ ascultâtori, va câlisim s-ascultaţ ma-nghios un îmşatâ isturii anyrâpsitâ şi pirmithusitâ di lali Yoryi Platari – “Câ ţe voi, oaminii?”

Foto: Cristina Mina

Vruţ ascultâtori, vâ câlisim s-ascultaţ ma înghios unâ muşatâ isturii fârşiroteascâ pirmithusitâ di scriitoarea Zoe Papazisi Papateodoru.

Vruţ ascultâtori, vâ câlisim iara s-ascultaţ aoa aţea de a III-a parti a pirmithlui “Ocli di pui” anyrâpsit de Dini Trandu.

Vruţ ascultâtori, vâ câlisim s-ascultaţ ma-nghios daua parti a pirmithlui “Ocli di pui”, anyrâpsit di Dini Trandu.

Vruţ ascultâtori, vâ câlisim s-ascultaţ aoa prota parti a pirmithlui “Ocli di pui”, anyrâpsit ci ghinicânascutlu Dini Trandu.

Chiruta pâpuşi

S-chiru unâ pâpuşi. Ansinguratâ s-andrupâ ningâ un pom ş-acâţă s-plângâ.

– Oh, lele, le! Ţi va s-adar tora, iu va neg, cum va u aflu Muşa-a mea bunâ soaţâ, a mea dada, a mea sorâ şi tuţ alanţâ? Ţi va s-adar singurâ aşi lâcârmatâ? …şi aspâreatâ şidea ningâ pom.

Tu aţea oarâ, pi ningâ ea triţea unâ parei di soţ – maţa, şoariclu şi cânli, alinaţ pi un yumar, s-duţea la stadion s-mutreascâ fudbal. U vidzurâ cum plândzea, dânâsirâ şi u antribarâ. Ti ţi plândzâ, pâpuşe?

– Mi chirui ş-tora escu chirutâ pâpuşi, fârâ minghiuşi, fârâ hari, cu şcurtâ nari, cu mixi ş-cu bali şi canâ nu mi va. Luaţ-mi, vâ pâlcârsescu, cu voi!

Că-s minduirâ tuţ ş-tu unâ boaţi apândâsirâ:

– Nu, nu! Noi nidzem la utacmiţâ. Pâpuşilii aclo nu s-duc. Pâpuşilii adarâ sutsatâ cu feati.

– Luaţ-mi, vâ pâlcârsescu! Va mi agioc cu voi! Gri jiloasâ pâpuşa.

Maţa: – Eh, cât eşţâ glarâ, pâpuşe, cara s-iarai vârâ gâl’inâ, şoaric, icâ pui, va ti luam. A, tini, ti ţi n’i-eşţâ ahatari, adratâ di pârtâl’I! Gri ş-fudzi.

Pâpuşa:– L’ia-mi, tini, şoaric, va ţâ escu căpitan’I di durn’iari, va s-ai hâiri di mini!

Şoariclu: – L’iartâ-mi, pâpuşe, cara s-iarai ţiva ţi s-mâcâ, aşi ca… vârâ carni, caş, caşcavalâ şi altu, va ti luam, ama ahtari ca şi s-ti ved, lipseaştimaşi s-ti mutrescu, A, di mutreari nu s-ţâni bana. Gri ş-fudzi.

Pâpuşa:- Ti pâlcârsescu, tini, cane, bun ca pâni, va ţâ adar huzmeti, va ţâ portu apâ, piti va ţâ adar, hâlvă, dulţen’I, gâl’ini va ţâ frig, va ţâ arnescu şi va ţâ chischinipsescu. L’ia-mi….

Cânli:-Eh, bre pâpuşe, ţi taxirati ti află Ţi pi pati pit banâ. Câ şe ti deadi Dumnidză ahatari? Ţi s-ţâ adar? Cara s-iarai vârâ l’iepur icâ vulpi… mi blastim pi banâ ca va ti luam! Ma tora nu-n’I lipseşţâ. Hai, armân’I cu ghini, dzâsi cânli şi fudzi.

Pâpuşa acâţă s-plângâ:

– Lele, ti şi nu earam pui, gâl’inâ, l’iepur, vulpi, carni, caş, ghizâ ş-altu, ma mi feciu pâpuşi ş-canâ nu mi va!

Plândzea ş-virsa lăcârn’I pâpuşa. Aclo iu şidea şi aştipta vârâ s-treacâ şi s-l’I-agiutâ, pit cali yinea unâ fiticâ Aţea eara Muşa. Vini la pâpuşi, u luă di mânâ, u hârsi, u bâşe şi s-dusirâ dauli acasâ.

Du multul plângu ţi feaţi pâpuşea şi di frica ţi u tricu, li virsâ tuti lăcărn’ilii şi altâoarâ tu bana a ei nu putu s-plângâ, niţi zbor s-azburascâ. Ti aţea pâpuşilii tora maşi tac. Niţi plângu, niţi ved, niţi ascultâ…

Birbil’i di malamâ

Doi Birbil’i, doi fraş muşaţ tu sirn’i alâxiţ, totna tu hoarâ cânta ş-cânticlu-a lor multu alargu s-avdza.

Tu hoarâ vini un compozitor, l’i avdzâ fraţl’i Birbil’i cum muşat cânta şi s-dusi la pomlu iu cânta ş-lâ gri:

– Ei, Birbil’i, dipuneţ cama apus ta s-pot s-vâ vedu şi tin’ie s-vâ fac, că ahât multu muşat cântaţ şi ahtări cântâtori pânâ azâ nu am avdzâtâ, niţi vidzutâ!

Dipusirâ doil’i Biribil’i apus pi unâ lumachi ş-lu ghinuirâ cu şcurtu cântic.

– E, dzâsi compozitorlu, voi s-vâ câlisescu s-yiniţ la festivalu Birbil’ii di malamâ” s-cântaţ şi lumea s-u hârsiţ.

Birbil’ii u apruchiarâ cl’imarea şi s-dusirâ la festival. Tuţ cântarâ ţi cântarâ şi loclu cathiun di el’i ş-lu aflarâ. Tu soni, inşirâ şi doil’ii fraţ Birbil’i. Cântarâ ahât muşat cântic di cari publica nu putea sâ pituseascâ di harauâ şi muşuteaţa-a cânticlui.

Cându compozitorlu u vidzu tutâ aţea muşuteaţâ — deadun cu alanţâ coleghi lâ u deadirâ nai ma marea premii-a Birbil’ilor

Di atumţea şi pânâ azâ, Birbil’ii armasirâ nica nai ma bun’il’i cântâtori dit lumi. U aduc primuvearea, vearea li dişteaptâ ierghilii, lilicilii, pâdurili, yaţâli şi mâreaţâli cu muşuteaţâli.a arburlor, munţâlor şi văil’urilor cu aruurlor.

Fârâ di Birbil’iâuri, primuvearea nu yini, vearea nu dicşl’idi, Toamna nu fudzi, Iarna nu-i cârteaşti, că el’i suntu mârimea a tutulor chiroruri ţi yin ş-fug, el’i suntu hâbâlitorl’ii a muşuteţlor di Dada Naturâ.

Lundarlu cu yumarlu

S-astâvârsirâ ocl’i-n-trocl’i Lundarlu şi Yumarlu. Lundarlu cu Yumarlu ş-avea cunuşmai ş-avea ampârmut luari, ma avea şi niachicâseari. Ti aţea — tu aţel strâvându Lundarlu l’i dzâsi:

– Yumare, desi ţân’i minti că unâoarâ ţâ dzâşu că va nâ stâvârsim şi că va ţâ tornu ampârmutlu?

– Ţân minti, ghini ţân, oaspe Lundare! Cum nu ţân? Şi bunlu şi nibunlu s-ţâni minti, ama ş-ti bunlu ş-ti nibunlu iara ampârmutlu s-toarnâ. Ma, mini s-ţâ spun, nu voi ampârmutlu s-n’i torn’i ti bunlu ţi ţâ lu-adrai. Că bun’ii nu minduiescu pi aţea ţi adră şi ti turnari amârmut! Gri yumarlu aspâreat di anălţimea, grâsimea şi putearea ţi u vidzu la Lundarlu.

– Nu easti aşi! gri Lundarlu. Dealihea tini n’i-adraşi un bun, ama un bun easti taidea ca niun. Ti aţea voi s-ţâ spun ca tu a meu nom nu existâ bunili lucri. Maşi nibunili. A, tini, ca cum ştiu mini, adri maşi buneţ. S-ţtii că cu aţea ti minteşţâ tu pulitichiea-a nibunâl’ei. Ma, alasâ aţea, ved că nu u tin’iseşţâ şi teritoria-a mea, iu nu lipseaşti s-treţ fârâ antribari. A ti aţea s-pâlteaşti globâ, gione!

– L’iartâ-mi, doamne Lundare! Mini escu yumar — glar — şi nu achicâsescu di nomuri şi di globuri. Ştii, aşi pi alatusi mi aflai tu a ta teritorii. Lu aveam chirutâ Yumârâţlu şi tricui multu loc pânâ iu lu-aflai. Ma, l’iartâ-n’i că ţâ câlcai tu mergea-a ta. Eh, tora va mi trag nâpoi şi altâoarâ nu va ţâ alutusescu, dzâsi Yumarlu şi anchisi.

– Nu! Nu fudz! gri Lundarlu. Ti tutâ aestâ va sâ-n’i pâlteşţâ!

– Em cu ţi s-ţâ pâltescu? Gri Yumarlu.

– Pţân! Nu caftu multu di tini că n’-eşţâ şi nihamâ oaspi. Ma, tradzi — du-ti şi adu-n’i apâ dit curii că mi uscai, gura-n’i ardi! gri Lundarlu.

– Ghini! gri Yumarlu şi lu agudi cu aplu pi yumârâţlu s-anchiseascâ nâinti-a lui şi s-fugâ deadun. Lundarlu, nârâit cu bumbunidzearea a lui, dzâsi: A bre, Yumare! Nu voi s-lu pidipeseşţâ Yumârâţli! El va s-armânâ cu mini, tini du-ti ş-adunâi apâ, a noi va ti aştiptăm aoa.

Yumarlu s-dusi aşi cu urecl’ii apicati şi fricos – că ştea Lundarlu ţi zni’e va l’i-facâ cu Yumârâţlu. Alagâ cu aghuni’e, află apâ, umplu şi fârâ amânat s-dusi aclo iu-i alâsă dol’ii, ma canâ nu află…

Yumarlu atumţea dzâsi: Eh, s-nu da Dumnidză canâ s-facâ Yumar. A tuturor va s-eşţâ hâmal, tuţ va-l’i tin’iseşţâ, ama dimi eşţâ hâmal, dimi porţâ sumar, totna ti tuţ eşţâ glar. Iu ari puteari şi silâ, andriptati nu-ari. Adarâ bun ta-safli arău!” Yumarlu virsa lăcrăn’i ş-fudzea câtrâ tu singurâtatea a plângâroasâl’ei pâduri cu dorlu câtrâ-a lui Yumârâţ.

Câtushea cu şoariţl’ii

Muşata Câtuşi inşi nafoarâ tu ubor, şidzu tu soari aşi anvirinatâ şi plândzea. U vidzurâ doi şoariţ că plândzea, dânâsirâ dupu ea ş’îi grirâ:

– Doamnâ Câtuşe, ţi stai singurâ ş-plândzâ? Tini eşţâ tinirâ şi muşatâ, nu ai motiv ti plândzeari! Hai, yina s-nâ agiucăm! grirâ şoariţl’ii.

Câtuşea ş-aşuţâ, lâcârmă ş-lâ apândisi:

– Haristo, şoariţ ţi mi antribat, va vâ spun — la mini va vâ adun, tu câldura mea va vâ apun şi pimithlu va vâ-l spun! E… şurichiţ, lişor vâ easti a vauă s-ţiuraţ, s-mi antribaţ, maca nu puteţ sâ n’i-agiutaţ! Miau, miau, miau….Maia mi avină şi arşini n’i-adră, mi arcă nafoarâ ş-pi tin’ie în’i câlcă. A, tora şi escu, cându niţi a vauă nu vâ lipsescu?!

– Ei, Câtuşe! Nu plândzi! Noi va ti agiutăm, singură nu va ti alâsăm! grirâ şoariţl’ii tu unâ boaţi.

Câtuşea u mută ureacl’ea stângâ îndzeanâ şi s-mindui, a dupu aţea l’ii antribă:

– Ei, cum puteţ, bre, fraţ, voi s-mi agiutaţ?!

Aşi grirâ şoariţl’ii:

– Tini şedz aoa. Noi va s-intrăm la Maia, va îi mâcăm caşlu, lucaniţl’ii, va-i mintim fârina, zahârea şi alanti. Va u bâgăm Maia s-iasâ trâoarâ s-ţâ greascâ deftur s-eşţâ a ei hâmalâ!

– Ghini! gri Câtuşea, ma tu boaţea a ei spusi pişmaneari ţi lâ dzâsi, că şi Şoariţl’ii nu suntu glari, dinâoarâ i’li turnarâ cu zborlu hâmalâ, di cari zbor Câtuşea multu s-anvirină, şi s-aduchi ca unâ meturâ.

Şoariţl’ii ca şoariţ, intrarâ şi ţi minduirâ, aţea adrarâ. Cându vidzu Maia ţi zn’ie îi feaţirâ şoariţl’ii, cu alângându înşi nafoarâ şi u câftă Câtuşea.

– Câtuşe, mulatâ Câtuşe ali Mai, hrisusitâ minghiuşi, mâna dreaptâ asimatâ, yina la Maia, că vin’iu s-ti câlisescu la numtâ. Tu casa a mea s-faţi harauă — numtâ — ma lipseaşti s-eşţâ nunâ. Haidi, masa s-vrei s-yini, că… cara s-nu u aprochi cl’imarea, va s-câlisescu vârâ altâ!

Câtuşea îi harustisi a moaşâl’ei ti calezmata şi intră nîuntru tu casâ. Şoariţl’ii, cându u vidzurâ hârsitâ ţi hârioasâ, că-u-lo şi urisrea tu mânâ, îi dzâsirâ:

– Câtuşe, muşatâ minghiuşe, ţâ si analţirâ lucârli! Noi, cum nâ ştii, lucurlu lu bitism, tora tini eşţâ pi aradâ. Aştiptăm di tini: gustari, prândzu, ţinâ şi turnarea-a ampârmutlui — că ştii că bunlu cu bun s-toarnă. Nibunlu cu nibun! grirâ şoariţl’ii şi aştipta s-u veadâ faţa-a Câtuşâl’ei.

Câtuşea, ca Câtuşi, chiutlu nu ş-lu alâxi. Maca şi află coibu, ti alanţâ di anvârliga, niţi ti oaspiţl’ii şoariţ nu avu angâtan. S-agârşi pi bunlu şi ţiva nu pricunuscu. Luă ciumaglu tu mânâ şi gimbuşea u ahurhi cu şoariţl’ii şi pi alantâ boaţi lâ gri şi un câti un îl’i uidisi.

Nibunlu chiut

Lucreadzâ amut,

Tu inimâ ti agudeaşti

Ş-cu arâs ţâ greaşti!

Treili lânduri

Di niţ, tu cuibarlu ş-bâna treili lânduriţi cu a lor dadâ. Dadâ-sa cum li criştea, aşi ş-li urnipsea cum s-imnâ tu banâ şi cari cali s-aleagâ.

Criscurâ lânduriţilii. Tuti trei eara ayoriea, cu chiutlu, cu n’iata şi cu mutritlu pi banâ. Unâ tut cânta, alantâ tut cu archili şiva scriia, a treia ancupâra, vindea şi tut ma multu pâradzl’ii u interesa.

Mă-sa, cându li vidzu cari şi ari vizii şi minduiari câtrâ singurli şi câl’iurli ţi lipsea s-li aleagâtu banâ, lâ dzâsi:

– Hil’iili-a meali! Muşatilii dzâni ali dadi, şideţ s-vâ spun cari ţi talenturi aveţ ş-ţi lipseaşti s-vâ fţeţ tu banâ: Tini, mare, va s-eşţâ iatârsâ şi dupu aţea va nâ itrâpseşţâ, va nâ-mpatiţ ş-bana va nâ u prilundzeşţâ! Tini di mesi, cum nu vrei s-lucredz ş-eşţâ linoasâ, va s-eşţâ cântâtoari şi va nâ cânţâ! Ş-tini, n’icâ, va s-eşţâ Prâmâteaftâ şi va nâ aminţâ mulţâ pâradz, va nâ porţâ zahari, sari şi tut altu ţi nâ lipseaşti aşi ca cum eara-a tâl papu Lândur.

Treili Lânduri ascultarâ şi luară calea, anchisirâ prit urnimiilii-a lor dadâ. Adrarâ aşi cum lâ spusi şi s-feaţirâ treili mintimeni.

Iatârsa li itripsea lândzidil’ii, cântâtoarea lâ cânta ş-li discurma tuţ cari lu vrea cânticlu, a n’ica, ayoriea di alantili, s-feaţi bunâ şi avutâ pârmâteaftâ.

Yislu şi mirachea-a lor dadâ s-realiză. Ea imna chiafetâ prit banâ cu a ei trei muşati ş-harasimati lânduriţi.

Ascultaţ aoa –>

Toamnâ

S-ghinui Veara cu Toamna. Veara l’i dzâsi:

– Bunâ seara, Toamnâ! A meu chiro tricu, mâni fug, neg la palatea-a mea! Li adunai sirmoasili doarâ, ş-ţâ dzâc, tini di mâni eşţâ amirâroan’ia nauâ!

Toamna îi haristisi a vearâl’ei, s-ghinuirâ şi anchisirâ dauli pi a lor cal’iuri.

Toamana trâoarâ a oaspilui Vimtu l’i spusi s-asunâ cu telefonea la Patroyorlu s-lâ adarâ hâbari a tuturor, că ea cu fustanea a ei di malamâ vini. Vimtul şuiră: fiu, fiu, fiu! Cu cântic asunâ la poarta a Patroyarlu şi el cu tâmpânâ asunâ, bânâtorl’ii şi tuti priciuri li adunâ ş-lâ spusi hâbarea că Doamna Toamnâ vini. Şidzu pi masâ Toamna cu vimtul, cu niorl’ii, aruurili, bălţâlii, cu chimatli ş-lâ dzâsi s-andreagâ ti lucru.

Vimtul livendu ş-luă fluiara, şuirâ un jilos cântic, ş-di el niorl’ii s-jiluirâ, s-pârâpânisrâ ş-acâţarâ s-lâcrâmeadzâ, ş-chicuti di ploi slighea, loclu lu adâpa. Vimturli un cu alantu smintirâ, s-ancâcearâ Nodlu cu Dilicozi, cu Araşilii şi polim adrarâ! Arburl’ii l’i ascuturarâ, îi larâ, frândzâli lâ li aspulbirarâ. Stradilii li chischinipsirâ, şopatli li umplurâ di apâ, cupân’i s-virsa, aruurli dit avlâchli s-umplea şi s-ayunisea s-ducâ tu marli metropoli a lor bălţâ. Pul’ii ş-andreapsirâ doarâli, anchisirâ ş-fudzirâ câtrâ câldâroasili locuri.

Bânâtorl’ii ş-aduna birchetea, yini’lii, yiptul, imişili, hirbea magiuni, archii, yinârii şi andridzea aşi serios ti alantâ Amiroan’i, carin yinea dupu Toamna. Tuţ tut adunarâ, tu anbârurli câtâchea ş-bâgarâ. Oamin’ii foclu ş-apreasirâ , s-adunarâ, mirsurlu şi zdruminarâ, bâbuchi ş-adrarâ, tâtun’ili ş-andâplâsirâ şi sârbâtorli şi aştiptarâ.

Deadun cu eali şi Doamna Iarnâ şi-u ghinuirâ. Toamna ş-luă svinduchea cu doarâlii di gadafei ş-pi calea-a ei anchisi. Cu vimtul soţ s-ghinui, şi-cu-a ei aroş cal tu munţâ anchisi, tu palatlu a ei s-apânghisi.