Category: Pirmithi

Pilicanlu, pescul şi câtuşiclu

Vini primuveara. Cu ea vini li pilicanlu. Pilicanlu dzâs ca amirălu a primvearâl’ei şi a priciurilor, tuti priciurili vâryea, li prâxea cum s-adarâ pti amari şi cum s-lu tin’iseascâ.

Priciurli anvirinati di pilicanlu, s-trapsirâ tu lumea-a lor şi asculta urnimiili a lui. Unâ tahinimâ aşi agiun, pilicanlu s-dusi tu baltâ s-ascaldâ şi s-gustâ. Tu aţea oarâ l’I vini-n gurâ un n’ic pescu.

Pescul cându vidzu tu a curi gurâ intră, acâţă şi lu alâvda şi amiră îi grea:

– Ti pâlâcârsescu, sâlighea-mi! Mini escu n’ic, lipseaşti s-crescu, cu tinireaţa s-mi mârescu, ti aţea alasâ-mi! Estan ma mari va s-crescu, truplu cu carni va-l anvescu, s-escu cama cucuroş, ta s-hibâ cama multâ carni, s-ti câleşţâ!

Pilicanlu s-mindui nihamâ şi-l’I dzâsi:

– Em, şi ti minuieşţâ tini? Că escu mini glar s-ti sâlighescu cându I-ni vinişi pi dinti? Ţi că eşţâ n’ic? Carnea ţâ easti tirfiruşcâ şi dulţi!

Pânâ pescul cu pilicanlu s-dâvâsea, deadi cap un câtuşic. Cându vidzu că pilicanlu va-l mâcâ pescul şi va l’iu aspargâ a lui chefi, l’I gri pi analtu a pilicanlui:

– Ei, pilicane! Pilican-dilican! Sâlighea-l pescul!Nu vedz că easti n’ic şi amputi? Maşi dintili cât ţâ mâryeşţâ! Arşini di tini ahât mari s-mâţ n’ic pescu! Dzâsi câtuşiclu şi tut ma multu s-apruchea di pilicanlu şi di pescul!

– Em, ghini, de! Hai, ina tini acâţân’I un ma mari, a mini va s-şed şi va ti mutrescu!

– Aha, ha, miau, miau! Ea-mi, in, doamne pilicane! Tini eşţâ amirâlu baltâl’ei şi a priciurilor, nu lipseaşti singur s-ti pidipseşţâ! Mini mâcarea va ţâ u aduc pi phiat!

Pânâ pilicanlu mutrea tu pescul şi tu câtuşiclu, aşi fârâ draţ şi cu pistusinea tu câtuşiclu, ansâri îi lu furâ pescul dit tindanâ şi fudzi; s-dusi di-l mâcâ pi arâhati!

Cându bitisi haraua-a lui cu pescul, s-turnă la pilicanlu şi-l’I grea:

– Ei, pilican-dilican, haristo ti gustarea! Iartâ-mi că ti arâş, am ş-mini voi s-bânedz! Dzâsi câtuşiclu. Şi marea şi n’ica înveastâ idyea tin’ie u vor! A, la tini nu ari canâ turlii di tin’ie! Maca ti câleşţâ, vâryeaşţâ, cu ciumaglu-n cap nâ agudeşţâ şi nu ai isnafi niţi sat di ţiva! Tut vrei s-hibâ a tău!

E, nu ari aşi! Tora va u alâximterfea! Gri cucuroşcul câtuşic. Voi, amiradzl’ii, hiş fârâ sat! Vreţ şi cucotlu oauâ s-vâ oauâ şi pi phiat s-vâ li aducâ! Ma a meu pap câtuş dzâsi:

– “Şi n’iţli cân’I vârâoarâ l’iepuri acaţâ!…”

Pilicanlu arşunat, anvirinat, pârâpânisit şi umflat ca tâmpânâ, mută arichili şi azbuirâ iuva largu di arşinea ţi l’iu adră n’iclu câtuşic!

– Mini va ti aşteptu,

Cându vrei, ina!

Ma cându va s-yini,

Sâ ştii ti ţi ini!

Sursă imagine 1: http:/browse.deviantart.com?q=pelican#d2k604t

Cari easti Paplu Gl’ieţ?



Un ficior, Hrista, totâna s-antriba: Cari easti Paplu Gl’ieţ? Alâga pit lumi, intra tu yisi, mutrea multi emisii la televizii, l’i antriba tuţ, ma canâ nu ştea s-l’i spunâ.

Ficiuriclu Hrista anchisi pit munţâ, soarli s-lu antreabâ, arburl’i s-lu ascultâ, priciurli s-l’i agiutâ, vimturli la ţerlu s-lu ducâ şi di aclo analtu s-mutreascâ s-lu veadâ Paplu Gl’ieţ. Hrista, tu fanteziili a lui, lu vidzu pi unâ câruţi cari u trâdzea doi cal’i alghi şi Paplu Gl’ieţ s-priimna-a Hrista lu câfta apandisi s-l’i da.

Vimtul cum lu alină la steali, aşi lu usi şi la Paplu Gl’ieţ. Dânâsi Hrista pi câruţea-a lui şi-şu antribă:

– Doamne, Papu Gl’ieţ, Tuţ in’i dzâsirâ că tini bânedz maşi tu yisili a ficiuriţlor! Desi easti aşi?

Paplu Gl’ieţ l’i apândisi:

– Ficiorlu a meu, tu un vechi chiro avea un multu auş om. El eara cânâscut pi-a lui multi mâri buniteţ ţi li adra. Şi azâ tuţ nâ aduţem aminti ti el. Aţel auş ca mini avea lungâ barbâ albâ. Cathi an ti Anlu Nău s-duţea la bunl’ii ficiuriţ şi lâ duţea multi hări şi poami. Aţel om tu Americhii îi dâţea Santa Claus, a la noi, ficiorlu a meu, îi dâţem Paplu Gl’ieţ.

Yiţrâi:

Omlu s-faţi, bâneadzâ şi moari.

Aduţerli aminti ti buniteţli,

Tu tuţ bâneadzâ şi nu cheari.

Cal’ii cu lundarlu



Sâ stâvârsirâ-n cali cal’ii cu chindisitlu yumar. Cal’ii aşi muşaţ anprustaţ, ncucutaţ şi pirifan’i sâ stâvârsirâ şi nu-s ghinuirâ.

Yumarlu, ca yumar… nu s-arşună şi-i gri a marilui cal:

– Ei, cal! Ţâ-l mutaşi caplu îndzeanâ, mutreşţâ ninti şi ţiva nu vedz! Nu vedz că escu ma mari di tini, ti ţi nu-n’i grişi niţi mi ghinuişi? Niţi ţâ am alâtusitâ… niţi nâ avem vâryitâ! – E, more, yumare, yumare! Gri calu. E cum s-ţâ grescu ş-ti ghinuiescu cându nu-n’i easti denchea cu tini! Mini escu cal, ma nu hâmal! Soyea n’i-easti ahatari di avdzâtâ fumeal’i, nu-i ca a ta!

Yumarlu, anvirinat di niuminitatea-a acalui lu ascultă şi-l’i apândisi:

– Mini dealihea escu yumar şi hâmal ş-nu mi mut pi analatu , suţatâ adar cu

tuţ şi di tuţ escu vrut! Ma tini dealihea fuşi cum dzâc dun’ieaua: glârecicu şi chirut! Uminitatea-i la tuţ unâ! Cu aţea şi va-l’i tin’iseşţâ tuţ, tin’ii s-ţâ faţ singur!

Calu nârâit di li mutâ urecl’i, cu cicioarli sâpâ, fâr, fâr aruji şi nivrisit gri:

– Mini ştiu cari escu şi nu voi tini sâ-n’i dzâţ şi ciasuri s-n’i ţân’i! Ma, mutrea-ti

tini, că niţi eşţâ yumar niţi eşţâ cal! Nu ţâ u ştii soyea?

Yumarlu ciudusit şi şuşuit gri:

– Cum, cum?! Nu ni’u ştiu soyea? Cum, cum?!

– Aşi easti cum ţâ spun! Nu vedz că eşţâ alâxit ca zminar albu şi laiu?! Pi ţiva nu undzeşţâ! Nu vedz mini cum escu uidisit şi chindisit? Cu sumar di cheali, cu uzdi, curăi, zinghii! Escu pirifan, maşi înveasti pi mini portu! Pi la numţâ neg şi numa n’i-easti mari! Ţi-n’i cheru oara di zburăscu cu tini? Yumar ti fâţeşi şi yumar va s-mori! Desi ştii tini ti ţi yumarlu s-câliseaşti la numţâ, ma nu ştii? Lu antribă calu tu soni yumarlu.

– Ti ţi bre, cal, hâham?

– Ta-s porţâ apâ. Şi nu ari ma multu şi s-ţâ spun! Dzâsi calu şi anchisi s-fugâ. Atumţea yumarlu l’i apândisi:

– E, ghini, de, doamne cal, ved că nu ştii ţiva ti soyea a mea ş-mini! Ma ascultâ ţi ţâ spun: Mini nu escu di aţei yumari ţi suntu hâmăl’i, ma di alanţâ ca tini! Ş-ti aţea, more cal, hai snâ tin’isim! Nu-i importantu cari-i şi ţi ari! Importantu easti că ş-tini ş-mini, oamin’ii nâ bâgarâ tu gruplu Prăvdzâ” şi doil’ii him unâ! Tini porţâ înveasti şi-yiptu, mini apâ şi-fârinâ şi tut!

Calu lu mutri yumarlu, aruji l’i dzâsi ţiva pi a lor limbâ şi tuţ anchisirâ s-imnâ pi idyea cali, aşi uniţ ca di totna, fârâ pârâpâniseari şi anpârţari!



…………………………………………………………………………………………………….

Lândzitlu pui



Vini toamna. Vimtul aspulbira, arcoarea strindzea, ploaia aştirnea, galbinili frândzâ vimtul iuva largu li aspulbira. Toamna di a lor Arbu li dispârţa. Arburli armânea gulişani, di arcoari stog adunati. Li arca galbinili câmeşi şi s-dizgulea…

Puil’ii cu chiro lu alâsa câsâbălu şi s-duţea tu câldţroasili mărdzinuri. Mulţâ di el’I cari nu putea s-arpitâ şi-eara lândzidz armânea tu câsâbă. Un n’ic lândzit pui armasi singurat aoa tu iarnâ, anvirinat şi arcurat trimbura. Unâ dzuâ arpită pi unâ lipâ cu lumâchili timsi pi ciurdachea a fiticâl’ei Aniţa.

Cându-l vidzu Aniţa, puilu peanili li avea câdzuti şi aşi jilos acâţă sâ-I greascâ.:

– Giv, giv, giv! Nu am canâ, armaşu ansingurat. Ciciorlu mi doari, caplu mi moari, arca n’I-easti pliguitâ. Tut mi doari – tut! Îi câdea lăcrân’ili ditr-ocl’I a puilu anvirinat. Fitica s-apruchie şi-I gri:

– Nu plândzi! Nu! Mini va ţâ l’iau apâ şi sârmi va ţâ dau! Caplu va ţâ-l leg, ciciorlu va ţâ-l yitripsim, arpita va u tindem şi la yaturlu cu mama va ti duţem! Yitrii va s-ancupârăm şi tuti va li yitripsim. Acasâ va ti l’iau.,tu câldurâ s-bânedz… Iarna va u treţ la mini. Tu primvearâ va s-arpitedz cu năi sili şi mirachi. Va s-arpitedz pisti munţâ, livădz, aruuri şi va nedz tu cupia a ta, la dada-ta cu surărli. Puilu u tricu iarna la Aniţa cu cântiţi şi harauâ. Ma vini primvearea, dit mâna a fiticâl’ei asbuiră, l’i feaţi areaptili adio…adio şi s-dusi iuva largu tu lumea-a muşuteaţâl’ei.

Fitica Aniţa armasi haristitâ că l’I agiută a puilui şi ca l’iu prilundzi bana, a cu aţea şi ea criştea ma muşat şi ma haristitâ că bunlu bun l’I aduţea…

…Arucâ nâinti

S-afli nâpoi,

Tu chiscina inimâ

Ari muşuteţ aroi.

CURCUBETA



Di Sirma Guci

Interpretare: Toma Enache si Cristina Mina

Unâ oarâ, tu vârâ chiro, bâna tu unâ mardzinâ di hoarâ un auş. El avea trei fciori. Banau deadun tu unâ câliva n’icâ, şi-iarau multu oarfân’i. Marli fcior era Tacu, aţel di mesi – Nacu, si nai ma n’clu era Dinchi.

Pi tuţ trei îi vrea auşlu, ama pi Dinchi cama multu… că iara fronimu, îi adra tuti hâtârli a tatu-sui, ş-nu-i işea dit zboru.

Tacu iara picuraru, şi oili iarau pi mâna lui. Nacu avea un cal; lu-înhâma la caruţâ, şi-s duţea cathi dzuu di tâia leamni dit paduri, li-încârca, ş-li vindea pit câsâbadz. Nai ma n’clu, Dinki, vighl’ia gârdina. U simina primveara, u uda, şi-u sâpa di ierghi…şi cathi dzuu s-hârsea di muşuteaţa a ei.

Tu unâ dzuâ marli fcior, Tacu, îi dzâsi a fendu-sui:

– Tate, ia că vini chirolu s-mi îndreg ş-mini. Cânâscui nâ featâ cari mi va multu, aşi câ ma s-nu ai vârâ andirisi, s-neamu su câftamu.

Auşlu arâsi, şi ş-ligâna caplu:

– Ghini ti minduişi, fciorlu a meu! dzâsi el, dapoaia ş-adră cruţea si iara dzâsi:

– S-neamu s-câftamu feata, ş-cum s-va Dumnidză!

Dupa ţi lu-ansură pi Tacu, auşlu minduia că naua preachi va s- armanâ s-bâneadzâ deadun, că iara ananghi di ună mânâ di mul’iari în casâ, ma înveasta lui tu unâ dzuu îi dzâsi:

– Fende, mutrea ţi voi s-ţâ dzâcu. Aoa, tu aesta câsicâ nu s- baneadzâ. Mi sâturai di ahantâ frimtari, arneari,şi lari! Aşi câ s-nâ dai partea noastâ di aveari că vrem s-fudzimu şi-s nâ adrăm nicuchiratlu a nostu!

Auşlu anvirinat dzâsi:

– Va vâ dau oili, câ Tacu avu angâtan di eali. Aestâ iasti partea voastâ. Di la mini ma pţân ş-di la Dumnidză ma multu.

Dupi ţi luarâ oili, tinirl’i a noşţâ fudzirâ tu lumea mari ş-ni câ deadirâ pi acasâ multu chiro.

– Tora, ţi va s-adrâm tate? gri fciorlu di mesi, Nacu. Cu ţi va s-bânămu?

– Avemu calu ş-câruţa. Tini va nâ discurţâ ! *

Tricu chirolu şi Nacu îi dzâsi a fendu-sui tu unâ dzuu, câ aflâ unâ featâ ş-că va s-însoarâ.

Aşi câ tu unâ dzuu, dusirâ di u isusirâ, şi dupu un mes adrarâ numta.

Nora dit mesi nu arâvdă niţi unâ stâmânâ, şi-îmbufnatâ îi dzâsi nâ dzuu a socur-sui:

– Fende, s-mi ierţâ, ma tu ahtari urfânami, io nu pot s-bânedz. Minduia-ti ghini ma s-vrei s-nâ împarţâ.

Lâcârma auşlu di zboarâli ali înveasti, uhta ş-dapoaia dzâsi:

– Fciorii a mei, partea voastâ iasti calu cu caruţa. Altu ţiva nu am s-vâ dau.

Tinirl’i îşi luarâ partea şi vdzirş pi-amparturlea ş-ni că deadira pi acasâ multu chiro.

N’iclu Dinchi armasi învirinatu ş-ma oarfân dicât iara ş-dzâsi cu boaţea pliguitâ:

– Tate! cum va-s bânămu di-aoa şi-nclo?… că nu nâ armasi ţiva.

– Avemu gârdina, hiilu a meu, ea va nâ hârneascâ! *

Dinchi lucra gârdina tutâ dzuua. Zbura cu ea, îi cânta, u sâpa şi u uda. Ş-gârdina criştea şi s-umplea di tuti buneţli: di misur, di gârnu.. pâtrârageani, piperchi, ţeapi,combari, izmo,vâsiliacu, lilici ş-nica multi alti.

Tricura an’ii şi Dinchi avea criscutâ. Ş-cum iara tora tu ilichii, s-mindui câ va s-aflâ ş-el vârâ feata ta s-însoarâ.

Câftă aoa, câfta aclo… cafta ş-tu alti hori, ma canâ nu vrea sâ-i da feata di-nveastâ. Mari martii! Aestu fcior iara nai ma aleptu dit hoarâ, ma urfânamea îl trîdzea înghios.

T-unâ dzuu acâţă pi la prandzu s-batâ un vimtu ş-ţerlu s-întunica si-plascâni una ploai fârâ aradâ. Ascapira ş-bumbunidza ţerlu, virsa ploaia! Şi Dinchi ş-adra cruţea ş-pâlcârsea Dumnidzalu s-u dânâseascâ. Şi cându s-dânâsi, dit gârdina lui nu armasi ţiva. Maşi tu-n cornu, ninga gardul di chiatra, s-videa unâ curcubetâ mari-mari, pi cari Dinchi u ţânea ti simiţâ. Aşi bâgă mâinli în cap, ş-ahurhi s-plângâ şi s-azghileascâ. Auşlu s-anfârmâca ş-elu ş-gri pi anarga:

– Lele, fciorlu a meu, ţi blâstemu pi caplu a nostu!

Câliva şidea ta s-cadâ. Misurlu ş-gârnul iara frâmtu di mesi, ş-tutâ gârdina aţea veardea, iara mintitâ tu lăschi.

Dancu mutri n-andreapta, mutri n-anstanga, vidzu curcubeta şi-s himusi avrapa la ea.

– Doamne, Dumnidzale! Ghini că n’i-armasi întreaga curcubeta aestâ! *

Pi ningâ searâ, Dinchi întribă:

– Tate, ţi va s-ţinăm tora seara?

– Ia, va s-fridzemu unâ cumatâ di curcubeta tu cireapu!

Fciorlu apreasi cireaplu, ş-pira s-mutâ avrapa. Dapoaia ahurhi s-plâscâneascâ jarlu şi s-ansarâ nafoarâ dit cireapu.

-Ţi s-hiba? mindui Dinchi. Canda nu iasti lucru curatu. Ş-foclu gri dinacali:

– Bre Dinche? Iu u ai mintea, naca ţâ fudzi? Vrei s-ţâ badz înveasta tu cireapu?

Dinchi – aspareat – s-trapsi câtâ nâpoi. Adra ochl’ii mâri, ş-urechl’i nica ma mări, mutri foclu ş-dzâsi:

– Înveasta nu-am, ş-mintea nica nu-n’i fudzi, ma aspuni-n’i tini, lea pira, ţi zboarâ dzâts?… că nu ti achicâsescu.

– Înveasta ta ti-aşteaptâ. Ea iasti curcubeta şi-i hil’ia ali gârdini!

Nu va s-u tai! Ea hâidipseari va, ş-pân tu-apiritâ, ea singurâ va s-iasâ.

Pi tini ea ti-aleapsi… ş-cu ea va s-adari casâ!

Dinchi bâgă zboarâli la cap şi-i dzâsi a fendu-sui că ma ghini s-îndreagâ ti ţina niheama târhâna. Dapoaia, dupu ţi ţinarâ, bâgă curcubeta pi un stol, u bâşe ş-u hâidipsi cu multâ mirachi şi s-arcuti pi crivati ta s- doarmâ.

Tu alantâ dzuu, cându apiri…Dinchi s-diştiptă, ama nu putea ta s- pistipseascâ ţi videa! Di nintea lui, pi stol şidea unâ dzânâ di featâ di unâ muşuteaţâ, ţi nu ari vidzutâ vârâ oarâ. Cu ochl’ii lai, cu faţa albâ…ş-cu per galbin ca di hârsafi, lungu pânâ di câlcân’i. Tu aţea minuta criscu ş-gârdina. Iara veardi şi-mplinţ cu di tuti. Simiţâli ali curcubeti s-adrarâ liri, dubli ş-fluriyi ş-ditu veacl’ea câlivâ s-analţarâ dau palati – un di asimi ti auşlu, şi un di malamâ ti noi granghiadz. Dinchi ş-nveasta lui adrarţ unţ numtţ ca ditu pirmithi. Câlisirâ tutâ hoara ş-mi câlisirâ ş-mini ta s-mâc, ta s-gioc, s-cântu ş-ansar! Ş-şicai.. cum maţi io ţtiu s-adar!

Aşi fu, aşi vâ dzâş…. Pistipsiţ-mi! Nu v-arâş!

Ascultaţ aoa –>

https://www.youtube.com/watch?v=c4A98ZI2CPM (Video adrat di Angela Iosif)

Chirutlu n’iel

Tu unâ vali pâştea unâ cupii di oi. Picurarlu — vini oara ş-li adunâ şi trapsi calea ti stani. Şi, dupu nişti cupaci, tu curia ahândoasâ, nu bâgă oara ma înclo că un n’ic n’iel ii armasi iuva, nividzut di nâs, ni di dadâ-sa a n’ielui. Ma, di cara intrarâ oili tu mandrâ, laia di dadâsa a n’iclui s-duchi că nu lu mata ari… Şi armasi s-plângâ! Tutâ noaptea zghiră, a ma n’ielu niţi avdza, niţi yinea.

Mâratlu di n’iel lu acâţă noaptea aclo, tu pâduri şi cum s-duchi că-i singur, ayoniea ş-află unâ guvâ, unâ cufală di arbur, s-hipsi nuntru, s-adunâ gl’iem şi di fricâ, trimbura ca vearga şi azghira — ma pi anarga — s-nu lu avdâ vârâ zulapi! Aşiţi somnul tutâ noaptea nu lu acâţă.

Tu hârghie, nica niapiritâ ghini, duchimisi un lup.

S-dusi luplu, s-apruchie pi ningâ n’iel şi acâţă sâ-i greascâ:

– Tini ţ-eşţâ n’ic şi nu ştii, ma dadâ-ta, unâoarâ, multu mi alâtâsi! Ti aţea, io tora va ti mâc, s-u alas totna s-plângâ dupu tini! ..dzâsi luplu… N’ieli s-aspâre şi luă s-plângâ:

– Io ţiva nu ţ-am alâtusitâ… Io maş pascu iarbâ şi a vârnui ţiva znie nu l’i-am faptâ… Mama şi ni’ea ni alâtusi, vedz, di mi alâsă aoaţi singur…s-plângu…

– E, ti aţea va ti mâc, faţi luplu, ti aţea că tutâ iarba tu livadi n’i-u pâscuşi şi apa dit fântânâ n’i-u biuşi! Şi noaptea tut somnul n’il furaşi, nu putui s-dormu! Şi tuti aesti lucri lipseaşti s-li pâlteşţâ!… l’i-u-ari luplu.

– Ma, lupe, io nu am mâcaţâ mâcarea-ţ, ni apa nu ţu am biutâ…A, nu strigam s-ti dişteptu tini, n’iu strigam mama a mea, s-yinea s-mi lua că nu n’i-u ştiu calea ti la stani, a ş-agiun earam…

Luplu – zulapi! Asâri, lu acâţă corbul di n’iel, di zvercâ, ş-l’i dzâsi: Tora io va ti duc la dadâ-ta” — şi lu dusi tu pâduri, cama largu, iu ş-adrâ unâ bunâ gustari…

Oarfâna di mâ-sa a n’ielui, tutâ dzuua lu câftă, u ristrună curia întreagâ, ma di nicazlu a ei nu află niţi tor! Ti aţea, niţl’i lipseaşti s-ţânâ di poalili a dadilor a lor, că singur îşi si chier, fârâ di altâ!

Paplu Sterghiu



Unâ dzuă, paplu Stergiu lu luă dorlu, di îşi tu munţâ şi trapsi tu pâdurea iu unâoarâ bânau armân’ii a noşţâ. Imnă ţi imnă şi mutrita l’i-u armasi pi unâ lilici.

– Bunâ dzuua! dzâsi paplu Sterghiu – Ghini vinişi! arâspunsi lilicea.

– Ti ved ş-ti mutrescu, lea lilice, multu eşţâ muşatâ ta s-ti arup, am voi s-ti antreb îndauâ zboarâ: di ari, di trec ahânţâ oamin’i, iu pot s-l’i aflu?

– Aoaţi avea mulţâ oamin’i, ma tora suntu an’i — nu am vidzutâ vârnu, arâspunsi lilicea. Avea oamin’i ca cârvăn’ili ţi triţeau, ei suntu ca vintul, iu va ti dutz, acloţi va l’i afli! Nu au arâdzâţinâ, veara ţân pâdurea cu munţâş’ii analţâ, iarna dipun tu tu câmpu, dzâsi lilicea cu paarpun…

Paplu Stergiu u alâsă lilicea şi işi luă calea cu harauâ mari, cu pistupsimea că iuţi si s-ducâ – va l’i aflâ, iuţi s-treacâ-tor – va s-veadâ.

Tu fugâ, gri:

– Armân’i cu sânâtati, lea lilice muşată!

– Oara-ţ bunâ şi cali-ambar’! Mi hârsişi multu că-i grişi… Că eu, di baia chiro nu n’i-am zburâtâ cu vâr, in’i pari că amuţâi di tâţeari, di anda fudzirâ cârvânarl’ii…

Paplu Sterghiu pi anarga şi-u luă calea, cu tâxirea că iara va s-toarnâ pri aoa, cându va lu acaţâ dorlu ti munţâl’ii şi pâdurea iu işi tricu tinireaţa cu oili şi căiurili şi îi armasirâ tu minduirli-li ti totna.

Noaptea, cu oara, lu anvâlea munţâl’ii, a vintul cu suflarea a lui, zvoarâli li duţea, iara mirachea al paplu Stergiu dit inimâ, cană nu putea ta s-l’iu ia.

Mularea, luplu şi vulpea



Iancu Ianachieschi-Vlahu — “Limba armâneascâ ti sculia primarâ”, 1997.





Unâ dzuâ cându vulpea imna pritu pâduri, u astâl’ie unâ mulari. Şi, cum nu avea vidzutâ cânoarâ nâ mulari, s-aspâre multu şi fudzi. Cum fudzea ea aşi, na u-astâl’ie luplu. L’i spusi că vidzu unâ didip nauâ pravdâ ş-că nu ştii cum s-cl’iamâ. Atumţea luplu dzâsi:

– S-neadzim deadun, s-videm!

– Aşi s-dusirâ la mulari. Ea ş-a luplui âl’i si pârea ciudioasâ. Atumţea vulpea u ntribă mularea cum s-cl’iamâ. A mularea u mutrea vulpea, âl mutrea luplu şi, cum s-aspârea s-nu-âl’i facâ ţiva, apândâsi aşiţi:

– Nu n’i-u ştiu numa a mea di pri minti. Ma maca a sâ ştii s-dghivâseşţâ (s-aledz), mutrea-l ndreptul cicior a meu di dinâpoi, pi nâs scrii.

– O, Dumnidzale, uhtă vulpea, io nu ştiu carti, ma voi sâ ştiu.

– Alasâ-mi, atumţea mini, dzâsi luplu. Io mi achicâsescu tu aţea. Mularea âl’i lu timsi ndreptul cicior di dinâpoi, a guvojdzâli di pi petalâ undzea niheam pi yrami.

– Nu li ved ghini yramili, dzâsi luplu. – Atumţea, yinu ma aproapea, apândâsi mularea, că yramili suntu multu n’iţ.

Luplu vini ş-lu apruche caplu ta s-li veadâ ma ghini yramili pi cicior. A mularea lu-agudi cu ciciorlu ahât sânâtos ţi el câdzu mortu mpadi. Vulpea dinâoarâ fudzi, a pitu cali ş-dzâsi:

– Pânâ ş-nviţatlu nu easti duri mintimen.

Platâ dupâ cum easti lucurlu



Iancu Ianachieschi-Vlahu — “Limba armâneascâ ti sculia primarâ”, 1997.

Ş-eara un om multu mintimen. Aestu om avea trei huzmicheari. Unlu loa dauâ suti di groşi tru-un an, alantu — ţinţi suti, a treilu — unâ n’il’ie. El’i s-âncâcea anamisa di nâşi.

– Ti ţi tini s-l’iai unâ n’il’ie di groşi? Ş-tini eşţâ om, ş-mini escu om.

Aţel ţi loa dauâ suti di groşi ş-el dzâţea:

– Am io ti ţi s-l’iau dauâ suti? Dirmi ş-io escu om ca voi.

Unâoarâ domnul l’i-avdzâ, ama ţiva nu lâ dzâsi, ş-bâgă tu naieti ta sâ s-facâ un experimentu şi aşi s-lâ da tu şteari, s-achicâseascâ singuri cari câţ pâradz faţi.

Ashi, unâ searâ, iarna, el avea oaspiţ. Atumţea, el âl’i dzâţi aţilui huzmichear ţi loa dauâ suti di groşi:

– Adu un cuţur!

Atumţea huzmichearlu adusi un cuţur ş-lu dusi ndreptu la domn-su.

– Iu s-lu bag?

– Ghini, âl’i dzâsi domnul. Bagâ-l aclo ş-armân’i niheamâ aoaţi.

Deapoea âl’i dzâţi alântui huzmichear ţi loa ţinţi suti di groşi.

– Aidi, âl’i dzâţi, adu un cuţur!

El neadzi, aduţi un cuţur şi-l bagâ nanâparti. Ş-a lui âl’i dzâţi sâ sta niheamâ.

Atumţea âl’i dzâţi a treilui huzmichear ţi loa unâ n’il’ie di groşi s-aducâ un cuţur. El l’ia un cuţur, intrâ tu udălu iu şidea oaspiţl’i, veadi că fitil’ili di ţerli suntu tu bitisitâ, li tal’i pi ayun’ii şi deapoea âl bagâ cuţurlu n foc iu âl’i eara loclu.

– E, lâ dzâţi domnul, voi totna vâ ncâceaţ cari cât l’ia ş-câţe unlu l’ia cama, a alantu ma puţân. Vidzut tora cari câţ pâradz faţi. Ninga unâ oarâ s-nu vâ avdu că vâ ncâceaţ!

Ia aşi, mintimenlu om lâ deadi s-ducheascâ cari câţ pâradz faţi.

Lilicea şi birbilu

Nică dormu tuti dărmili, nică dormu tuti lilicili…

Arcoari-i, a ma in’i easti scriatâ tu meslu şcurtu s-n’i ies tu padi, tr-aţea trupicilu-n’i treamburâ, grun’ilu n’i si adunâ stog…Aşteptu soarli s-mi angâldzascâ, s-l’iu vedu faţa a lui muşatâ cât pot!

Ni-i arcoari, niheam ni-i ca arcoari, ma nu escu fricoasâ şi nu n’i-i leani – ca alântor, cari multu lâ si doami.

Ti ţi Dumnidză mi feaţi ahântu livendă, ta s-n’i si pizuieascâ soaţâli ş-pâdurea tutâ, ş-tuţ s-n’i greascâ lilicea noauâ a primvearâl’ei…” Di azâ-nclo s-iasâ prota lilicea aţea aroşi, lilicea galbinâ, lilicea n’irlâ… Io nu ies, n’i-i arcoari! — u acâţă inatea lilicea albâ, ligoacea, şi s-ascumsi tu frândzâli galbini!

Vini birbilu pi unâ lumachi şi acâţă s-cântă.

– Diştraptâ-ti, lea soro, aspuni-ţ-u faţa pisti loc! – Alas-mi, câ-n’i dormu, lăi frate! Şi aşteaptâ altâ ta s-şi aspună. Că tuti a n’iea n’i aurlâ şi-n’i pizuieascu trâ aţea, că ies prima şi li pridau, di li bag ş-eali s-iasâ dupu mini! A lor lâ si doarmi şi niţi unâ nu va s-hibâ noaua lilici a primvearâl’ei”…

– Nu! Nu! Gri birbilu. Ieşi nafoarâ di sum neauâ, nu ti ascun-di, ia tindi-ţ mâin’ili şi scoati caplu nafoarâ! Ieşi nafoarâ, că tini ţ-eşţâ nai ma muşata lilici tu pâduri!

– A noauă doilor nâ easti scriatâ — un chindimat s-him a nouaul’ei primvearâ şi s-li diştiptăm tuţ alanţ…lilicili…puil’i… Tini cu muşuteaţa ta, a io cu cânticlu-n’i muşat…

Mâratlu Cola

Primuveara, sum un cireş, pi scâmnicilu adrat di mâili-a tat-sui, şidea mâratlu di Cola, anvirinat, cu caplu plicat, minduit, maş lăcrăn’i ţi nu-i curau.

Şi tut ma mutrea şi aştipta s-ină mai-sa, Zoica. Ş-cum şidea di unâ parti îi azbuiră un pui albu, cari dânâsi pi cireşlu, cântă ţi cântă şi lu duchimisi ficiuriclu, îi câdzu jali ti nâs, ş-îi gri mâratlu:

– Ţi ţâ easti, fcior, di ai plâmtâ şi eşţâ anvirinat? – Alasâ-mi, ti plâcârsescu! Greaţâ mari-n’i portu-n sin… Tatâ-niu cu an’i nu ari vinitâ — nu lu am vidzutâ. Mama a mea mi alâsă tit totna şi u aşteptu aţia, naca vârâ dzuu va s-iynâ… Mai-mea şi ea cathi dzuuă s-duţi la şopat dupu apâ ş-nu mi l’ia, ma u l’ia tetâ-mea…Pap-niu ş-nâs, tu hârghii, nica tu scutidi s-duţi la ei, ţi li veadi aveagli tată-niu, ma mini nu mi l’ia putes! El cu hil’i-su s-vedu, ma mini nu pot s-li ved. Io tuţ l’i-aşteptu şi canâ mini nu mi l’ea iuva… Tora şed aţia şi mi plâcârsescu s-inâ dadâ-mea s-mi l’ia, câ eu i’ni ştiu că maş ea ma multu di tuţ mi vrea.. Îmbraţâ n’i-mi ţânea ş-mi hârsea, mi hâidipsea ş-cântiţi n’ilăoasi-ni aspunea.. Cathi noapti plângu ti ea, ş-ii grescu s-inâ, ma ni nâsă nu-n’i mi ascultâ, că tu loc ahânda u anvâliră!

Di aesti zboarâ puilu armasi anvirinat, nu gri ţiva, ma-şi lârdzi aripili şi azbuirâ diparti, tu zari…

Cola armasi singur, cu minduirli a lui. Ş-u-aştiptă dadâ-sa. Că unâ dzuuă va s-ină, va s-ină — nu s-faţi aliumtrea!

Ascultaţ aoa –>

CUM S-FEAŢI ŞUMUROŃILU

Un oarfãn, unãoarã, ş-avea unã ayini multu bunã, cu cari ş-hrãnea fumeal’ia. Viţinlu a lui, om multu avut, l-zilipsi tră aestã ayini şi pãn tu soni l’i-u lo cu zori. Mãratlu di oarfãn s-dusi si s-plãngã la giudicãtor trã aestã nindriptati. Giudicãtorlu atumtea cl’imã avutlu şi-l’idzãsi:

— Cãte loaş ayinia-a viţinlui?

— Ayińia easti a mea, spusi avutlu.

— Ai martiri, cã ayinia easti a ta? ntribã giudicãtorlu.

— Singurã ayinia mãrtiriseaşti cã easti a mea, l’i-u turnã avutlu.

— Ai minti, l’i-dzãsi giudicãtorlu, ayinia zburaşti vãrnãoarã?

— Nu vã nãirit, doamne, aidi s-neardzim şi va s-videţ, că ayińia zburaşti.

— Macã-i acşi, atumtea, mãni tu optu oara va s-neardzim deadun.

Pisti noapti avutlu lo hil’i-su, lu nviscu cu samuri, ca ficior di avut ţi eara şi s-dusi cu el la-ayińi, feaţi aclo ună ńică lăgămi, şi-l băgă ficiorlu nuntru şi-l’i dzăsi:

— Mãni tu oara optu, cãndu noi va s-yinim aoati şi va sã ntribãm ayinia “a cui eşti?” tini va s-dzãt ”escu-a avutlui”.

Cu aestã turlie avutlu zãptisi ayinia ţi l’i-avea ocl’iul.

Mãratlu di oarfãn, nvirinat di nidriptatea aestã, blãstimã şi dzãsi:

— Blãstimat s-hibã s-alagã sum loc eta tutã şi luninã s-nu veadã atel ţi gri.

Şi di-atumţea, ficiorlu-a-aistui avut s-feaţi sumurońi.

ANVIŢATLU ŞOARIC

Unâoarâ anviţatlu şoaric s-dusi oaspi la un soţ . Soţlu nu ieara anviţat, nu ştea yramâ, nu ştea s-dyivuseascâ, ma ieara hârsit tu banâ că ieara livendu, tin’isit ţi zârbă. Tut ş-lucra şi şurichiţâli anvârliga li aduţea.

Anviţatlu – di tuti aţeali lucri ţiva nu ştea, ama ştea s-dyivuseascâ, şi câtrâ nianviţaţ cu peza s-mutreascâ. Niaviţatlu dyivusea pi steali, pi soari, pi lunâ şi pi tut ţi dyivusea-a lui strâpâpân’i ţi pârinţâ. Ti aţea nicuchireaşti lu aştiptă soţlu ş-lu tin’isi.

Unâ dzuuă lu cl’imă cu soţl’i s-ducâ tu disco; s-n’ira şi giuca cu muşati şuricoan’i.

Anviţatlu lu apândisi: – Nu, mini nu negu la ahtari chirâturi s-cher oara, io va s-dyivusescu cărţâ. Lipseaşti s-mi fac maghistru pi şurichesţâli ştiinţi, ti aţea tini du-ti, a mini va s-anveţu şi va ti aşteptu ti ţinâ.

Ghini lu apândisi soţlu şi s-dusi tu disco. Aclo ş-tricu multu muşat. Şuricoan’ili lu hârsea, cu elu giuca, lu bâşea şi mari harauă ş-avea. Dupu tut, s-turnă acasâ. Anviţatlu cu cicioarli tu dzeanâ, hâbâlisit, acâţă s-lu urnipseascâ ţi s-adarâ ş-cu ţi tut s-lu tiniseascâ şi huzmeti s-li facâ. Anviţatlu şoaric s-feaţi şi mari nicuchir tu xeana casâ, şi-nu minduia s-fugâ di hâidipsearea-a solţui.

Cându u vidzu nianţatlu şoaric aţea lâvii şi leani di oaspili, s-dusi lâ gri a soţlor dit hoarâ şi-l’i adrarâ ţi l’i adrarâ, anviţatlu lu avinarâ, haraua l’iu loarâ şi coada l’iu apreasirâ ş-cu araslu l’iu asteasirâ.

Aşi anviţatlu şoaric deftur nu s-turnă, niţi altâoarâ pâlâvri nu vindu la nianviţaţ.

Ascultaţ aoa ->

DI CUM FAŢI, OMLU AFLĂ

Trei furi acăţară un negoţitor, care avea mulţâ piguńi cu el, şi cara l’i loară, şî l’i înpărţără ńiză el’i.

Ma – cara nu avea mâcatâ dau dzâli ţiva, l’i lo mari foami, şi niţi unlu nu vrea s-ducă tu ţitati — s-ancupârâ mâcari. Aşi arcarâ şcurta, cari s-ducă. Şi cara câdzu pri cama ńiclu, tr-oară ş-calea.

Aco iu imna, l’i cadi tu cor aestâ minduiri : “Hute, ma, tini ai maşi tria parti di ţi lom. Nu eara multu ma ghini şi avea şi alanti dau părţă?”

Cu aestă minduiari, l’ia di arucă fărmac tu ghelă.

Pânăâ eara aestu tu ţitate, şi alanţâ doi, tu paduri, ş-sbureră s-vatămă soţlu candu si s-toarnă şi sâ ş-anpartâ partea a lui ńiză el’i.

Cara vini aestu cu ghelile înfărmăcati, lu aputrusiră, alanţâ doi, şi cara lu murirâ — aştersirâ masa şi şidzurâ s-mâcâ cu pachi, ma, dupu giumitati di sihati eara şi el’i tru lumea alantâ.

CUM S-FEAŢI CĂNILI DI LA OI

Adunat dit lao di Nicola H. Caragea di Bãeasa, Epir şi publicat tu rivista “Frãtil’ia” No. 10, pag. 159.

S-dusi Hristolu unãoarã la un picurar armãn şi-l’i dzãsi:

— O lai picurare, nu-ńi dai niheamă apă, că murii di seati?

Picurarlu, cari şidea mpadi cu ciciorlu un pisti alantu, cãndu vidzu cã Hristolu-l’i caftã apã, si sculã şi-l’i dzãsi:

— S-mi duc ş-ţ-aduc di la făntănă, ghini ma, ştii ţi easti lucrul? Mi-aspar, că tora agiundzi luplu di-ńi l’ia vărnă oai.

Hristolu-l’i dzãsi:

— Du-ti, cã va li-avegl’iu eu.

Picurarlu s-dusi s-l’ia apã, iarã Hristolu şidzu la oi. Dupã multu putãnã oarã agiundzi luplu şi… ndreptu tu oi tra si-ş l’ia tãimea, cã mi-agãrşii s-vã dzãc: cati dzuã, luplu yinea di loa cãti nã oai. Hristolu, cãndu vidzu luplu, lo di mpadi unã cheatrã şi u-arcã pi nãs.

Ghini ma, cheatra aţea ştiţ ţi s-feaţi? S-feaţi un căni di la oi. El, cara bagă luplu dinăpoi, carişti pănă iu dusi. Ăl măcă, nu-l măcă, nu ştiu, ma ştiu, că cănili s-turnã şi luplu nu vini altãoarã.

Di atumţea pănă n dzua di ază, picurarlu alasă oili, fără si-l’i hibă frică di lup.

Aşi s-feaţi cănili di la oi.

EARA UNĂ-OARĂ DOI FRAŢ

Era ună oară doi fraţ, unlu eara avut ş-alantu era ftoh. Ftohlu s-ancâcea cathi dzuâ cu mul’iarea. Ea l-pitreţea la trei poni ta s-află pâradz.

Ună seară s-dusi aclo şi s-alină pri un pom.

Prighios tricură patrudzăţ di furi, s-dusiră şi ntrară tu guvă.

Tahina fudziră furl’i şi bârbatlu s-dusi tu guvă nâuntru, ş-aflâ patrudzăţ di talari di flurii, umplu ună disagă şi s-dusi acasă; luă yiptu, pândză, strańie ti ficiori ş-mul’iari.

Vidzundalui el, fratu-su l’i dzâsi:

– Ghini vinişi ditru xeani. Ved că ai mulţă pâradz. Di iu l’i aduseşi?

– Mi duş, alăgai tu munţă, aflai ahâţ furi, durnii aclo şi cându inşiră ditu guvă, luai ună disagă di flurii; anamisa suntu unâ sută di fortumi.

– Iu easti aţea guvă?

– Tu munte, la trei poni.

Frati-su s-dusi, află guva ş-intră. Ma furl’i bâgară un fur nâuntru ta si veagl’i şi cându intră avutlu, aţel fur îl vâtâmă ş-lu-alâsă aclo vâtâmat. După dauă, trei dzâlă, antribă ftohlu nor-sa:

– Iu easti frati-niu?

– Luă calu ş-fudzi.

Frati-su s-duchi iu eara dus; şi el s-dusi aclo şi vidzu frate-su împadi. S-ascumsi dupu un pom şi cându vini furlu ţi vegl’ia pâradzl’ii, l-vâtâmă şi lo tuţ pâradzl’ii cu cari aestu dit soni yinea.Cându vinirâ alanţâ furi, aflarâ soţlu vâtâmat şi pâradzl’i luaţ.

Ţi s-adară? Luară patrudzăţ şi dauă di mulări şi treidzăţ şi optu de chel’i di yiţăl – di intrară năuntru furl’i şi ancupârarâ niare şi-ncârcară trei mulări – şi capitanlu cu cârvană yinea dit hoară tu hoară. Vini ş-tu aţea hoară iu earau fraţli.

Dzâsi căpitanlu:

– Nu vindu una fortumă, vindu tuti.

Horiaţl’ii dzâsiră:

– Maşi un easti cari poate s-lli ancupârâ.

Şi aţel ancupâră tuti, că eara multu avut ş-li băgă-n-casă cu tut căpitanlu. Un ficior mic luă unâ sulâ ta s-bea niari şi duchi că nu easti niari, că easti om nâuntru.

U dzâsi a mumel’iei ş-a fensui:

– Depuni fendi ş-nţăpă vâtâlahl’ii!

Ş-duchi, aşi eara, ca cum dzâsi ficiorlu. S-alină pisuprâ şi bea cu căpitanlu pânâ s-mbită. Dapoaia l-vătămă, s-dusi-nghios, dizligă cleili di tăl’ie câti un om.

LUPLU CU VULPEA

Eara ţe nu ş-eara.

Eara un lup, – Masturlu- Nicola, si ună vulpe, Chira-Mara.

Nâşi s-feaţiră soţ, se-avină deadun şi avinaticlu s-lu-mparţă frăţeaşte.

Tu işirea avinare- aflară ună oală cu ńeare.

-Ha!, s-aurńi Masturlu-Nicola, -va u mâc !

-Năinte ş-năinte nu prinde s-dzâţ: “va u mâc”, ma: “ va u mâcăm”, âl’i faţe Chira-Mara. S-apoia, nu dzâţ tine, ninga nu o-aflăm- şi, ai!- s-u mâcăm? Macă vrei casă s-adrăm, casa nu se-adară cu gâlpuirea a tut ţe aflăm…

-Cum ştii, Mară!

-Ti să ştiu? Cum adarâ tută lumea, ş-noi: s-o-ascundem ńiearea şi dit trei-trei dzâle, s-nă duţem s-mâcăm câte puţână.

Feaţiră cum gri Chira-Mara aţea şireata: o-ascumsiră ńiearea tu un giuneapine.

Nu tricu ună dzuă şi — ia-ţ-u cumbara vulpe, iu-l’i dzâţ a luplui:

-Masture-Nicola, me-acl’imară s-pătedz!

-Macă te-acl’imară, du-te!, dzâse luplu.

Duse vulpea şi- glâp-glâp!, glâpui ńearea diprisupră, că aclo duse, aestu-l’i fu pătezlu.

Cându s-turnă, u întribă luplu:

-Cum îl’i dzâseşi, Chira-Mară?

-Apărńitlu! Cum altă soe s-l’i dzâţ, – că eara protlu ficior în casă.

-Muşeată numă, s-ţă băneadză! — gri luplu.

Dzua alantă, ia-ţ-u vulpea, pale:

-Mastur-Nicola, me acl’ieamă s-pătedz, iară.

-Em, du-te macă te-acl’ieamă!

Vulpea duse şi- glâp-glâp!, u-ngiumitică oala di ńeare. Tu turnată u-ntribă nâpoi luplu:

-Ti numă-l’i bâgaşi, Chira-Mară?

-Ţi numă s-l’i băgam? Giumitică îl’i, că-şi fu feată aestă.

După nă dzuă, nâpoi , vulpea:

-Mastur-Nicola, ş-adz me-acl’imară s-pătedz!

Luplu- lup, iu si-l’i si ducă mintea lui că aoa nu cură lucru curat! “Du-te” , l’i dzâse diznou.

Cari duse vulpea, nu ţ-alasă ńeare tu oală!

Tu turnată, nâpoi u-ntribă Masturlu-Nicola:

-E, ţi numă-l’i băgaşi a noului vleat?

-Biţită îl’i băgai numa!, dzâse vulpea- că ş-o-avea biţită tută ńearea.

-Muşeată numă, -s-ţă bâneadză! — îl’i ură zdanganlu du lup.

Taman avea tricută treile dzâle, ş-aprindea să s-ducă s-mâcă di ńeare. Am, ţi s-mâcă, cheţre? Ńearea tută o-avea glâpuită mastorsa di vulpe.

-Mastur-Nicola, Mastur-Nicola, -u mâcaşi ńiearea fără di mine , cumu s-veade!, dzâse vulpea.

-S-mi l’ierţî, Chira-Mara, gri luplu — ma ńi si pare că tini u adraşi aestă muşuteaţă!

Ba, că tine, ba, că mine- si-ncăceară şi si-mpărţâră.

Vulpea lo calea câtră-n hoară, s-anciupă vâră găl’ină.Aclo iu-şi imna, da di un preftu. Aestu s-turna, cu yumarlu încărcat di lituryi, di la bisearică. Nâsă-l vidzu, ma, di diparte, s-tease-n calea-l’i, ca psoahe, şi, preftul, cum u vidzu, cându tricu pri ningă vulpe, u lo di cicior ş-o-arucă pri yumar. Bună-i, mindui omlu, tră guna ali prifteasi!

Vulpea, pri dinăpoi, dizleagă saţ-l’i ş-arucă lituryili ună câte ună, tute împade. Dipune apoia şi iar , ună câte ună, le-adună di-mpade şi- l’iea l’i ciulica, s-poţ! Agiumse cu nâse tu pădure. Aoa, na-l şi Masturlu-Nicola. Aestu-l’i dzâţe, ciudusit:

-D-iu, cumbară, d-iu, Mară, cu pleaşca aestă?

-D-iu s-hibă, Masture-Nicola? Em, di la bisearică!

-Cum acşi, di ţâ li deadiră? Cum feaţişi?

Cum s-fac? Cum vreai s-fac?Mi duş ningă uşa di bisearică şi acăţai: dă-ńi prefte, nă lituryie! –dă-ńi, prefte, nă lituryie! Şi preftul, tră ună –îńi deade nă tisagă! -S-mi duc ş-io, ńi-da ş-a-ńia?

-Avdză, s-da? Va zbor, aestă?

Nu amână luplu şi na-l iu s-duţe la bisearică. Işi bagă caplu tu uşă şi apărńieaşte s-aurlă ca vâr lup:

-Dă-ńi , prefte, nă lituryie! Dăăă-ńi prefte nă lituryie!

-Duuua, lupe! Duuua, lupe!-acăţară lumea si zghilească di tute părţâle, – că nu vidzu luplu cum fudzi de-acloţi.

Agiumse tu pădure. L’i-iase vulpea s-lu-aşteaptă şi s-lu-ntreabă, cum tricu? El aspuse ţi pâţâ ş-cum vrea-l’i frângă chilunghea, s-lu băga ti mână.

-Am, nu ti-ntreb- cum dzâţeai?, gri vulpea.

-Cum s-dzâc? : Dăăă-ńi, prefte, nă lituryie!

-De-aestă nu-ţ deadiră, Mastur-Nicola. Va dzâţeari cu boaţea ma minută, nu tu groasa! Aclo va si stridz dip ayalea: “ Dă-ńi, prefte, nă lituryie”.

Chirutlu di lup ascăpă nă oară nifrâmtu, şi s-lo după mintea ali vulpe, să s-ducă s-grească….cu boaţea minută. E, nu-apucă Masturlu si-şi bagă caplu tu uşe, şi: Duuuua!- pri nâa, cu câńi, cu căţăl’i, şi-l cruiră, îl cruiră cu parlu, până-l vătămară!

S-cu aestă, ascăpă vulpea di pondul di lup.

CUM S-FEAŢI CĂTUŞA

Dupã Ion S. Licea di Bituli, şi publicat tu rivista “Frãtil’ia”, No. 8, pag. 127.

Tu-unã dzuã di vearã, nã moaşi avea işitã n pãduri ti leamni ş-ti buburet. Cum cafta aoa ş-aclo, na, deadi pi dzaţi furi. Vru s-fugă moaşa, ma furl’i u-acăţară ş-u ligară.

— Va ti tãl’iem, mae, ãl’i dzãsi un fur, cã hil’i-tu nã prudeadi unãoarã şi va nã vãtãma tut.

Moaşa plãndzea şi tut lã dzãtea s-u-alasã, cã-i oarfãnã, cã-i nipututã. Pãnã apoea, a cãpitanlui ãl’i si nilui. Un an nãinti l’i-avea moartã mã-sa, cari eara tu vârsta a moaşil’iei.

— S-nu u tãl’iem, dzãti el, ma s-u duţem tu un loc ascumtos şi aclo s-u-alăsãm s-moarã di foami.

U loarã ş-u dusirã tu un loc, iu, niadzã-dzuã, nu puteai s-vedz niti dauã ceapi diparti.

Şidzu aclo moaşa dauã dzãli, fãrã s-mãcã nã mãşcãturã di pãni. A treia-dz vru s-fugã, ma nu ştea pri iu, cã nu s-videa di vãrnã parti. Ti tihi tricu pri aclo nã caprã agrã ş-moaşa s-lo dupã caprã ş-putu s-easã dit pãduri. Lo apoea calea cãtrã casã, ma agiumsi pi un munti ş-aclo cãdzu mpadi di curmatã ş-di-agiunã ti eara, cã di trei dzãli nu ş-avea bãgatã niti nã sãrmã n gurã. S-ascumsi moaşa tu-unã groapã, cã l’i-eara fricã s-nu u ducheascã tiva furl’i.

— Dã-ni putană s-măc, l’i strigă moaşa dit groapã, cã mor di foami.

— Mori ş-crechi, ãl’i dzãsi nveasta, ma ghini s-mori, ca s-nu armãnã moaşi pisti loc, cã nã scot suflitlu a noauã, a nveastilor.

Vedz, cã atea mul’iari avea inati pi moaşi, cã nãsã nu tritea ghini cu soacrã-sa şi-l’i si pãrea cã tuti moaşili nu suntu buni.

— S-ţă hibă ńila, lea Cată, aşi u cl’ima nveasta, că de, cu di-ayia ascăpai di la furi.

— Stãi, s-lã spun, ma-i aşi.

S-dusi Cata aţea anapuda ş-lă spusi iu-i moaşa. Furl’i s-năiriră multu şi s-dusiră cu nveasta, ca s-u află şi s-u facă cumăţ. Cata tuţ ma lă striga:

— Ia-u! ia-u!

Furl’i u-acâţară ş-cãndu va s-u tãl’ia, moaşa anãltã mãnili nsus şi dzãsi:

— Doamne Dumnidzale! avdzã plãngul a meu! Aestã mul’iari, ţi nu-avu ńila di mini ş-mi prideadi, si s-facă ună prici ńică şi cu zori să s-hrănească. Tu loc di Catã, s-l’i strigã cãtuşi; ş-cum azã strigã ia-u! ia-u! di-aoa ş-nãinti sã strigã: miau! miau!

Dumnidzã u-ascultã ş-aşi s-feati cãtuşa.

UNÂ FEATÂ CU MINTI

S-aspuni că tu ună zămane, – şi easte multu de-atumţea, – băna un amiră, cari eara multu sirsem şi multu pângăn. Tri un lucru di ţiva-ici, pidisea oaminl’i di l’i loa cutremlu. Ca vai di-aţel’i ţe-l’i cădea tru mână!

Nu-ascăpă di sirsimlichea amirălui ş-un om — analtu ş-muşat ca un anghil. Cari ştie ţe avea faptă el, că amirălu, lu-arucă tu zundani şi dimăndă ca s-nu-l’i da s-mâcă ici-ţiva, aşi că s-lu-alasă s-moară di foame. Vârnu, ni oaspe, ni duşman, nu putea s-ńeargă s-lu veadă, Maşi ună hil’ie a lui, veduită şi cu nat pri sin, avea-ndreptu si s-ducă doauă ori în dzuă la nâs.

Ma, ş-nâsă, ninte ta s-intră la tatu-su , eara mutrită ghine, ca s-nu-aibă ţiva di mâcare ascunsă. Inima l’i si curma a măratil’iei di feată, cându videa că lailu-l’i di tată- dzuă di dzuă slâghea şi, după patru dzâle, cându s-dusi di-l vidzu leşinat di nimăcare, l’i si feaţe ahântă jale , că-l’i deade a tată-sui să sugă dit sinlu a l’ei. Di oara aţea îşi curmă natlu, şi doauă ori în dzuă s-aplica pri tatu-su, ca pri un ficiuric, s-lu hrănească.

Putu aşi, ca s-nu lu alasă s-moară, şi după multă minduire şi-află ş-un trop tea s-lu-ascapă dit zundane. Ştia feata că amirălu işea la primnare ună oară-n dzuă, călare pri un cal ţe fudzea ca un smeu.

S-feaţe nâsă ca glară, şi — la poarta palatil’iei, tu işirea ş-tu intrarea amirălui, îşi cânta cânticlu aestu:

Amiră — muşat ca soare,

Ca s-asculţ a meale zboare,

Ţâni-ţ calu-aţel astimtu,

Cal ţe fudze ca un vimtu.

Că di mumă-sa nu-i faptu,

Ma cu mumă-sa i-ndreptu.

Di tu ponda di zundane

Scoate-un om, ţe-i ca fidane,

Ţe-l hrănescu ca pri-un nat

S-easte-a dadă-meai bărbat.



Tricură nâscânte dzâle, aşi. Amirălu avdza cânticlu ş-tu işita din casă, ş-tu turnată, ma l’i se părea că feata i glară, şi nu-l’i băfa zboarile tru minte.

Ună dzuă ea cânta ahânt jilos, că amirălu îşi ţânu calu, ca s-avdă ghine zboarile, cari nu-l’i se părură ca dzâse di glară. U acl’imă ningă nâs, şi u întribă ţe va s-dzâcă: “cal ţe nu-i di mumă-sa faptu, ma cu mumă-sa i-ndreptu” şi “om ţe-l hrăneaşte nâsă ca pri un nat, şi easte adadă-sai bărbat”. Feata l’i-aspuse că, aţel cal a lui, ţe-l încalică el, nu i fitat di iapă, ma s-disică iapa, cari nu putea s-lu feată şi aşi fu scos dit nâsă mândzul, şi cu chealea iapil’iei s-feţe şeaua cu cari s-îndredze calu.

Aşi avea avdzâtă nâsă de la tatu-su. Apoia l’i dzâse a amirălui că un om, pri cari el dimăndă s-lu arucă tu zundane şi lu-alăsă fără di mâcare, l’i-easte a l’iei tată şi, ca s-nu-l alasă s-moară di foame, lu hrăneaşte nâsă, ca pri un nat, cu sin;u a l’iei.

Cându avdză amirălu aiste zboară, şi vidzu diştiptăciunea featil’iei şi vrearea a l’iei câtră tatu-su, l’i si mul’ie ahânt inima, că di-unăoară lu scoase pri tatu-su dit hapse, iar a featil’iei l’i deade ună pungă di păradz.

Cu multa vreare ţe u-aspuse tră tatu-su, ş-cu diştiptăciunea a l’iei, putu feata s-lu ascapă di la moarte sinyură!