CUM S-FEAŢI ŞUMUROŃILU
Un oarfãn, unãoarã, ş-avea unã ayini multu bunã, cu cari ş-hrãnea fumeal’ia. Viţinlu a lui, om multu avut, l-zilipsi tră aestã ayini şi pãn tu soni l’i-u lo cu zori. Mãratlu di oarfãn s-dusi si s-plãngã la giudicãtor trã aestã nindriptati. Giudicãtorlu atumtea cl’imã avutlu şi-l’idzãsi:
— Cãte loaş ayinia-a viţinlui?
— Ayińia easti a mea, spusi avutlu.
— Ai martiri, cã ayinia easti a ta? ntribã giudicãtorlu.
— Singurã ayinia mãrtiriseaşti cã easti a mea, l’i-u turnã avutlu.
— Ai minti, l’i-dzãsi giudicãtorlu, ayinia zburaşti vãrnãoarã?
— Nu vã nãirit, doamne, aidi s-neardzim şi va s-videţ, că ayińia zburaşti.
— Macã-i acşi, atumtea, mãni tu optu oara va s-neardzim deadun.
Pisti noapti avutlu lo hil’i-su, lu nviscu cu samuri, ca ficior di avut ţi eara şi s-dusi cu el la-ayińi, feaţi aclo ună ńică lăgămi, şi-l băgă ficiorlu nuntru şi-l’i dzăsi:
— Mãni tu oara optu, cãndu noi va s-yinim aoati şi va sã ntribãm ayinia “a cui eşti?” tini va s-dzãt ”escu-a avutlui”.
Cu aestã turlie avutlu zãptisi ayinia ţi l’i-avea ocl’iul.
Mãratlu di oarfãn, nvirinat di nidriptatea aestã, blãstimã şi dzãsi:
— Blãstimat s-hibã s-alagã sum loc eta tutã şi luninã s-nu veadã atel ţi gri.
Şi di-atumţea, ficiorlu-a-aistui avut s-feaţi sumurońi.