Category: Pirmithi

Bileaia easti tu sac

Unâ searâ cându ntunică ghini, un huriat ș-trițea pitu cali ti acasâ. Di-anumirea avea aspindzurat un sac gol.
Pi ninga cali vidzu un mușat bâhce. Tu bâhce criștea un mari praș. Huriatlu ș-dzâsi: “Ti ți s-neg gol acasâ? Tora easti noaptea, nu ari cari s-mi veadâ. Va l-umplu saclu cu prași.”
Dzâsi ași ș-intră tu bâhce. Acâță s-tragâ di prași și sâ-lli arâdâpseascâ tu sac.
Tu ațea oarâ tricu nicuchirlu a bâhcelui. Âl vidzu huriatlu cum âlli zmuldzi di tu arâdâținâ prașlli și lu antribă:
– E, bre! Ți cafțâ ația?
Huriatlu apândâsi:
– Ași mi-adusi vimtul!
– A ti ți ti țâñi di praș? ntribă nicuchirlu.
– S-nu mi llia iara vimtul! apândâsi huriatlu.
Nicuchirlu a bâhcelui lu ntribă diznău:
– A ți țâ easti ațea tu sac?
Huriatlu nu avea iu, eara acâțat tu furlâchi ș-tu minciunâ ș-apândâsi:
– E, tu sac easti bileaia.

Vulpea și țaplu

Vulpea câdzu tu apuț, a cum nu ștea s-iasâ, lipsea s-așteaptâ.
Un țap cari murea di seati acâță s-u ntreabâ desi apa easti bunâ. Vulpea nu-lli spusi ti zorea ți u-avea, ma acâță s-u alavdâ apa, s-dzâcâ că easti ti anami, multu bunâ și ași lu-angână țaplu ta si s-dipunâ tu apuț. Nâs s-dipusi că murea di seati, a cându u asteasi seatea acâțarâ deadun cu vulpea s-mindueascâ cum s-iasâ ditu apuț. Vulpea dzâsi că mindui țiva multu ahârdzitâ ti-ascâparea a doilor.
– Țâni-ti cu cicioarli di dininti pi stizmâ și aproachili coarnili și dicara va mi-alin io pisti a tali pâltări nsus, va ti trag deapoea ș-tini, dzâsi vulpea.
Dupu unâ lungâ cândâseari, țaplu s-cândâsi, nâsâ ansâri pi pâltărli a lui, câlcâ pi coarni, inși ditu apuț și acâță sâ s-dipârteadzâ.
Cându țaplu u câtighursi ți nu-l țâni zborlu, nâsâ s-șuțâ și-lli dzâsi:
– Mușatlu a meu, s-aveai ahâtâ minti cât ai peri pi barbâ nu-avea ni s-ti dipuñi tu apuț fârâ s-minduești cum va s-eși.
Dupâ Esop

Pitâ fârâ fârinâ

Unâ mulleari ș-avea un ficior di șapti-optu añi.
– Ah, scumpul a meu, s-aveam fârinâ și umtu – âlli dzâsi – ta s-adram unâ mari pitâ șuțâtâ, ahât ași, și ta s-prândzam ș-deapoea s-n-arupeam di apâ beari.
Ficiorlu u mutrea dadâ-sa n gurâ și-lli si pârea că dealihea va-lli firmitâ pitâ ș-dzâsi:
– E, de, lea mamo, cându va s-u firmits? Ma cându va s-frângu unâ ahâtâ bucatâ, ta s-ñi mâc multâ oarâ.
– Cum poati s-frândzâ ahâtâ mari bucatâ, bre ndihristu, ma cama puțân s-frândzi, bre nisuturat un! Și-lli trapsi unâ multu sânâtoasâ pliscutâ pisti gurâ.
Cându âl duru, ficiorlu plâmsi ași că casa s-cutrimbură. Avdzâ ș-afen-su tu bâhce iu lucra, vini cu ayuñii s-veadâ ti ți plândzi ficiorlu.
– Ți plândzi, lea ficiorlu, cari-l bati?
– Am cara plândzi, las plângâ, las șadâ fronim și s-nu frângâ mari cumatâ di pita șuțâtâ, ta s-nu-l bat.
Lli spusi cu aradâ ti pita ți vrea s-u firmitâ ș-ti ți-l bâtu. Nâirit, el âlli strigă:
– Câțe nu-ñi lu-alași ficiorlu, a lea, s-ñi mâcâ șuțâtâ cât va și s-ñi creascâ? Ia tora va s-vedz tini, ia s-vedz!
Și lo un ciumag și acâță mullearea s-u batâ. Zghili mullearea cât putea ș-mâhâlălu tut lu-adună.
– More, azâptâsea, bre om, ia s-videm ți țâ feați mullearea ți u baț? – âlli dzâsirâ vițiñilli.
S-achicâsi și u-alâsă. Spusi mullearea ți eara lucurlu, ti pitâ, ș-dicara avdzârâ vițiñilli, âlli dzâsirâ pi arâdeari:
– E, e, e, ficiorlu ninga nifaptu, capelâ lli-acumpârarâ.

Ascultaț aoa treili pirmithi dghivâsiti di Mirela Sima și Tașcu Lala.

Soarli şi furnidzli





Tu câldura şi harau-a vearâl’ei, furnidzli s-adunarâ tu un ubor şi componarâ un cântic ti amirălu-a lor, Soarli.

– Soarli easti amiră

Amiră a tutulor!

Fârâ di ocl’ii-a lui muşaţ

Tuţ him anvirinaţ.

El cu cântic yini

Şi-cându l’iu arcoari

Tu-a lui muşaâ ocl’I

Totna câldurâ ari!

Soarli, ca soari! El totna arâdi, arţdi cu tuţ. Ma, tut ma multu s-hârseaşti şi arţdi cu lâcârtorl’ii, hârioşl’iim pilaţl’ii şi tuţ şi u vor bana cu tuti muşuteţ. Anamisa di tuţ aşei suntu si lâcârtoarili furnidz. El, Soarli, li mutreaşti di analtu şi mirachea lâ u umpli. Câldurâ şi maşi câldurâ. Aţea şi furnidzli caftâ! Lu aprindi foclu tu cireaplu-a lui, lu sâligheaşti foclu ci pirili şi yiptul pi aguyun’ii lu coaţi cu tuti alanti imişi.

Lâcârtoarili furnidz fârâ dânâseari veara tutâ lucreadzâ şi u adunâ birchetea tu ambarurli-a lor.

Aşi lâcârtoari şi livendi, furnidzli li umplu ambărurli cu mâcari. Iarna u aşteaptâ cu discurmari, cântari şi priviseari. S-hârsescu furnidzli şi s-discurmâ deadun cu Ciatrafilu, cari iarna tutâ lâ cântâ, a eali ca “steali di mârdzeali” s-privisescu şi a Soarilui cu un ocl’iu l’I aminâ şi-l’I grescu. L’I grescu cu arâsu la eali s-ducâ, s-lu hţrseascâ, s-lu başi şi tu braţâli a lor s-lu anfaşi.

Di marea harauâ a soarilui cu livindeaţa şi mâreaţa-a lor, totna lâ grea:

– Eali, aesti, suntu a meali “steali di mârdzeali”!





Marea balcâ

N’iatâ şi boi ari,

A n’ica

Ma mari dulţeami ari!



Pilicanlu amiră





La unâ gimbuşi s-adunarâ tuti n’iţ priciuri. Vini şi pilicanlu.

Cându lu vidzurâ priciurli di tin’ie mari s-ascularâ şi-lu ghinuirâ. Pilicanlu dupu aţea…fudzi! Priciurili acâţarâ s-ciuciurâ:

-Pilicanlu easti amirâ! Amiră pi tuti bălţâ, putopuri, aruuri, ghioluri şi pi ţerlu-a n’iţlor yaţâ.

-Aşi easti! Gri Broscul şi antribari bâgă la tuţ. Ti ţi easti pilicanlu amiră?

Tuţ grirâ cu fricâ:

– Că ari lundzâ cicioari,

Că ari stumachi mari,

Că ari tindanâ lungâ,

Că ari gurâ ca pungâ,

Că ari limbâ ca svungu,

Că ari ocl’ii ca di zmei.

Şi tu soni cu tin’ie tuţ deftur grirâ tu unâ boaţi:

– Ari! Pilicanlu ari şi-archi ca di cal, ocl’ii ca di zmei, tut veadi, tut! Şi că sta tu un loc ca amirâ şi amut! Fricâ nâ da, haraua nâ-u l’iea!

Broscul li aplică urecl’ili şi s-simflusi cu tuţ cum dzâsirâ că Pilicanlu easti amiră. Frica gri, curaja s-aspusi.

…………………………………………………………………………………………..

Frica ma greaşti!

Curajea s-aspuseaşti,

Apunti s-adarâ,

Arâdearea s-treacâ

Că-I ca ăuriclu pi yacâ!





Yumârâţlu cu lundarlu





S-chiru tu pâduri di-a lui dadâ Yumârâţlu. Anchisi s-u caftâ, ma tu loclu a ei lu stâvârsi Lundarlu. Cându-l vidzu ahtari piros, silnos, cu dinţâl’ii cât el mări, s-fricui şi l’i dzâsi:

– Bunâ dzua, lali lundar! Mini escu n’ic yumârâţ, slab escu şi oasili-n’i si cunoscu, ma şi-trei dzâli nu am mâcatâ, stihurnisit escu di tut. Dada mi alâsă, tati mi avină şi mea tora, mini escu chirut şi nivrut. Alag pit pâduri cu mintea chirutâ şi nu ştiu ţi s-adar… Agiutân’i, ti pâlcârsescu s-u aflu dada şi ea va ţâ pâlteascâ ti chirolu chirut şi ti agiutorlu ţi va-n’i lu dai! Dzâsi yumârâţlu itru.

-Ahaaa! Gri lundarlu. N’ic eşţâ! N’ic yumârâţ! N’ic, ama mintea ţâ lucreadzâ ca mari. Tu caplu-ţ mulgtidrâcurii ai. Ma, aşi că eşţâ nica n’ic şi nu pot di tini s-mi câlescu, hai ca va ti agiut! Ma nâinti s-anchisim s-l’i câftăm a tăi pârinţâ şi cum avem cali ti imnari, ia mutâ ciciorlu s-ţâ ved câlcân’ili ş-nu ţâ criparâ, petali s-ţâ bag şi dupu aţea pit pâduri s-anchisim!

– Ghini, ghini, lali lundar! Cum va-s dzâţ tini! Gri yumârâţlu.

U mutâ coada-n dzeanâ, lu mută ciciorlu şi l’iu plâscâni scloţa tu dinţâ. Lu agudi cu coada pi doil’ii ocl’i şi fudzi cu alâgarea di-şi-ascâpă bana. Cându agiumsi-n hoarâ, dânâsi la un aruur şi ş-dzâsi:

– Eh, ţi gioni escu! Ti niham va-l mâcam lundarlu, ama n’i ticni că dintili mi durea şi-lu alâsai s-bâneadzâ!

Yumârâţlu negurâ acâţă şi tu pâduri altâoarâ nu-s turnă şi la mărli priciuri tu banâ nu andzână!

Sursă imagine 1: http:/browse.deviantart.com?q=pelican#d29ebqv

Ascultaţ aoa –>

Numta al Figaro

Ţerbul Figaro, aşi cum eara muşat, tin’isit, avdzât şi cu tin’ie mari di tuti alantili priciuri tu pâduri, unâ dzuuă dzâsi ta s-ansoarâ.Aşi acâţă s-pitreacâ cl’imari la tuţ şi s-l’icâliseascâ tuţ soţ şi soaţâ că vrea s-facâ numtâ, şi ş-u l’ea ti înveastâ muşata şi pirifana Zâcardi.

Cându vinirâ tuţ l’i ghinui ş-lâ dzâsi:

– E, tora hiţ tuţ câlisiţ şi muşat alâxiţ. Aidi s-nidzem Zâradea — înveasta a mea muşatâ şi s-u lom. Aşi aoa la mini va s-adrăm unâ numtâ muşatâ.

Atumţea gri Orn’ea:

– Ţerbo! Figaro, cum va nidzem fârâ nun? Mini va ţâ escu nună, aşi alâxitâ, muşatâ şi bunâ!

Gri şi L’epurlu: – Mini va s-escu cumnat, di tini ligat!

Gri şi Fituroan’ea: – mini va s-escu suratâ, aşi chindisitâ şi muşatâ, culaclu va s-frimit, lilici va s-adun ti cuscârl’i s-l’i muşutedz.

Ghini – dzâsi Ţerbul Figaro – tut avemu, ama muzicâ… ţi? Fârâ muzicâ nu putem s-giucam?

Atumţea gri aricilu: – Mini va s-escu tâmpânar!

Birbilu – Mini va s-escu cântâtor şi a cuscârlor va li cântu!

Ciatrafilu – Mini va s-escu şuirâtor pi bas, aşi ca un muşat-as!

Fiturili – Noi va-s-ţuirăm pi violini!

Rusili – Noi va s-giucăm, di harauă va s-arpităm, cu yilâţli tu mânâ, va s- purtăm doarâli ti dzânâ.

Ghini! – gri ţerbul — şi anchisirâ cu cânticlu şi gioclu şi agiumsirâ la Zâcardea.

Ţerbul Figaro ş-u bâşe şi u ambrâţâtă Zâcardea. El’i aşi hârsiţ, braţ di braţ anvârtiţ ca muşaţ yrangheadz imna calea şi s-hârsea. Anvârliga di el’i, muziciarl’i şuira, rusili cânta, tâmpânarlu asuna ş-tut eara chindisit ca primuveara cu lilici.

Acasâ l’i aştipta tricuţil’i şi auşl’i urnipsitori: Ursa cu luplu. Aşi el’i cuscârl’i l’i aştipta pi ningâ aţea, luplu pit casâ nâscârsea aţea ţi nu lipsea, şi cu ochil’ivârculusea. Orn’ea tut ma multu carnea u vigl’ea şi a cuscârlor lâ purta. L’epurlu salatâ di verdzu adra şi s-gustuiea, fiturli di lilici – dulţeamea u prubuiea, gumarlu apâ purta, cal’i s-hârsea şi aplauzi şi aduna.

Ţerbul Figaro ş-u adră numta ti harauă, ş-u lo Zârcadea ti înveastâ şi bana ş-u triţea muşatâ şi hârsitâ. Tuţ alanţâ soţ şi soaţâ, muşatili lucri di Ţerbul li apruchearâ şi pit calea-a lui acâţarâ s-imnâ.

Tu muşata numtâ a Ţerblui Figaro, multu largu s-avdzâ şi tuţ numta-a lui u proclamarâ ca nai muşata numtâ-n lumi. A ţerbul cu zâcardea l’i aleapsirâ ca Amiradz-a pâduril’ei.

Ascultaţ aoa Pirmithlu Numta al Figaro spusu di Cristian Stere:

Hensel şi Gretel

Tu unâ casâ n’icâ, la mardzini di păduri, şidea un niavut tâl’itor di leamni cu mul’iarea a lui şi cu doli ficiuriţ, Hensel ş-Gretel.

Unâ searâ, cându si-aveau dusâ s-bagâ, dzâsi mul’iarea:

– Ascultâ, vrute bârbat, nu mai avem ici pânâ tu casâ ş-niţi pâradz ta s-ancupârăm. Nu-n’i ştiu ţi va s-adrăm, maşi s-duţem ficiuriţl’ii tu pâduri şi sâ l’i-alâsăm aclo singuri. Altâ soie, va s-murim di foami tuţ deadun.

Bârbatlu s-niurâ, că avea n’ilâ di ficiuriţ, ma mul’iarea nu lu alâsă pânâ cându nu deadi nâpoi.

Hensel nu durn’iea nica ş-avea avdzâtâ tuti. Lişor dispusi di pi pat, s-dusi tu avliyi şi-şi umplu gechili cu cheţări albi n’iţ. Alantâ dzuâ, tu hâryii, s-dusirâ pârinţâl’ii cu ficiuriţl’ii tu pâduri. Hensel arca pi ascumta cheţărli a lui, unâ dupu alantâ, pi cali. Agiumtâ tu pâduri, dzâsi muma:

– Amu dispustusiţ-vâ niham, noi va nidzem ma largu tora, ta s-tâl’iem leamni şi câtâ searâ va s-yinim s-vâ luăm nâpoi, adâvgă mul’iearea.

Fciorl’ii durn’irâ ş-cându s-diştiptarâ erau maşi ei goi tu noaptea-ntunicatâ. Atumţea s-aspâre mârata Gretel ş-ahurhi s-plângâ, ma Hensel u dizn’irdă şi-l’i dzâsi:

– Şedz arâhati, Gretel, va u aflăm calea ti turnari acasâ.

Şi s-dusirâ ayalea dupu nicâdzănţili cheţări ţi anyiliceau tu lun’ina a lunâl’ei ş-cându s-adră dzuâ, iara dinâintea a câsicâl’ei a lor.

Ama, cându vini iara noaptea, avdzâ Hensel idyea moaubeti di unâ searâ ninti. El nu putu s-adunâ cheţări, că uşa a casâl’ei era-ncl’isâ. Tahina, lâ deadi mumâ-sa la cathiun câtâ unâ cumâticâ di pâni ş-anchisirâ iara calea tu pâduri. Tora, yitrul ficiuric Hensel arca, cându ş-cându, sârmi di pâni.

Ş-cându disnău ficiuriţl’ii iara tu pâduri furâ alâsaţ, vru Hensel s-u aflâ, cu agiutorlu a sârmilor, calea a turnarâl’ei – ma pul’ii azbuirâtori li aveau mâcatâ tuti. Atunţea s-chirurâ mâraţl’ii ficiuriţ ş-erau apustusiţ ş-agiun’i.

Tu amânat, s-aflarâ ei dinâintea a unâ câsicâ ţi eara maşi di turtâ dulţi adratâ, iara firidzl’ii li avea di zahari.

Hensel arupsi unâ cumatâ di pi citii, aira Gretel şidzu dinâintea a gen’ilor ş-mâcă. Atunţea, diunâoarâ s-avdzâ unâ boaţi subţâri dit udă:

– Aroasi, alimsi, alimsi

Cari la casa mea vâ pimsi?

Ficiuriţl’ii apândisirâ:

– Vimtul ari suflatâ

Ş-casa ari aminatâ!

Mâcarî ei ma largu, fârâ s-asparâ. Hensel, pi cari lu-arisi citia multu, arupsi unâ cumati mari di ea ş-Gretel trapsi intreaga geami nafoarâ, şidzu-mpadi ş-mâcă cu mari orixi. Atunţea s-dişcl’isi uşa ş-unâ moaşi ţi s-andrupa di un ciumag, inşi nafoarâ pi ascumtu.

Hensel şi Gretel ş-aspârearâ multu, că alâsarâ s-lâ cadâ tut ţi ţâneau tu mân’i. Ma moaşa mută caplu ş-zburâ:

– Ei, voi vruţ ficiuriţ, cari vâ adusi aoa? Yiniţ nâuntru ş-armâneţ la mini, canâ nu va vâ adarâ arău.

Îi luă doil’ii di mân’i şi îi dusi tu câsica a ei. Aoa lâ si adusi bunâ mâcari, lapti, culaţ cu zahari ş-meari. Dupu aestâ, furâ anvâliti cu albi sidon’i dauâ paturi iu şi Hensel şi Gretel s-teasirâ şi s-minduiau că earau tu ţer, cari ştii iu.

Moaşa maşi s-aspunea bunâ, ma era unâ voambirâ arauâ cari ti ficiuriţ ş-avea adratâ casa cu bunâtăţ, ta s-l’I acaţâ. Cându vârnu câdea tu puterea a ei, îi vâtâma, îl hirbea şi-l mâca — şi aestâ era ti nâsâ unâ mari dzuâ di yurtii.

Multu tahina, ninti ca fciorl’ii s-dişteaptâ, ea s-avea sculatâ ş-cându îi vidzu doil’ii ţi-mşaţ earau tu somnu, cu faţa-lâ aroşi, aşi ş-dzâsi tu nâsâ: Aeşţâ va s-hibâ unâ bunâ mâcari.

Atunţea lu-acâţă pi Hensel cu mâna a ei uscatâ şi-l dusi tu unâ n’icâ ahuri ş-lu-ncli’si cu unâ poartâ di sârmâ. Putea mâratlu s-aurlâ cât vrea, nu lu-agiuta canâ. Dapoaia moşea dusi la featâ, u ascuturâ ş-u diştiptă, aurâlândaei:

– Scoalâ-ti, feată, di-adu apâ ş-hiarbi ţiva bun ti fratili a tău, ţi şeadi nafoarâ tu ahuri ş-lipseaşti s-adarâ cama mari, cama bun ti-a mâcari.

Amu ş-avea hiartâ ti Hensel aţea nai ma buna mâcari, ma ti Gretel maşi ţi armânea. Cathi tahinimâ s-duţea moaşa tu ahuri şi îi dzâţea:

– Hensel fcior, scoati dzeatilu nafoară, ta s-pot s-duchescu cum ti-adraşi.

Cându tricurâ vârâ patru stâmân’i ş-Hensel armânea tut slab, voambira nu mai vru s-aşteaptâ, ş-avea chirutâ arâvdarea.

– Avdzâ, Gretel, ayunisea-ti ş-adu apâ! Hensel poati s-hibâ gras icţ slab, mâni voiu s-ul tal’iu şi s-ul hierbu!

Ah, cât u durea inima pi mârata di suricâ, cându acâţa s-aducâ apâ…cum îi curau lăcărn’ili pi faţal’i.

– Ninti, vrem s-cuţem! dzâţea voambira. Am îngâldzâtâ creaplu! Mutrea nâuntru ş-vedz cara easti ghini îngâldzât ta s-putem s-bâgăm pânea!

Ş-cându Gretel va s-eara tu cireap, moaşa câfta s-lu-ncl’idâ, ca feata s-coacâ şi s-u mâcâ ea dapoaia. Ma Gretel duchi ayoniea şi vrea araua mul’iari ş-dzâsi:

– Mini nu ştiu cum lipseaşti s-adar! Cum s-intru nâuntru?

– Glarâ! dzâsi moaşa. Mutrea, easti mari dişcl’izâtura, ş-io-ncap tu cireap!

Şi s-apruchie ea cu mari zori şi bâgă caplu ningâ cireap. Atunţea, u pimsi Gretel, di intră tutâ nâuntru, încl’isi purtiţa di hier ş-trapsi mandalu. Alâgă ayoniea la fratili a ei, dişcl’isi ahurea ş-gri:

– Hensel, him ascâpaţ! Moaşa voambirâ easti moartâ!

S-hârsirâ multu, s-luarâ di guşi, ansârirâ di harauâ şi s-bâşearâ. Dusirâ dapoaia tu casa a moaşil’ei, iu şideau pisti tut anvârliga sinduchi cu cheţări scumpi. Hensel bâgă tu gechi tut ţi îi avu hari, iara Gretel dzâsi ş-ea că va s-ducâ ţiva acasâ şi ş-umplu poala.

Atunţea anchisirâ câtâ casa a lor şi puil’ii lâ aspuneau calea. Şi cându agiunsirâ la un arâu ş-nu avea canâ apunti ta s-treacâ, vini unâ papcâ pi apâ şi îi tricu di alantâ parti.

Nu multu amânat, agiunsirâ acasâ. Muma avea muritâ, ma fensu a ficiuriţlor ahurhi s-plângâ di harauâ cându vidzu că îi ari iara pi vruţl’ii a lui n’iţ.

Şi gulirâ ei întreaga yistari a lor dinâintea a lui. Amu, avurâ unâ bitisitâ griutăţli şi gaileadzl’ii a lor ş-bânarâ deadun tu arâhati ş-harauâ.

Ascultaţ aoa –>

SCUFICA AROŞI

(Isturii dit cartea al Apostol N. Caciuperi, Traduţeri – dit literatura româneascâ şi universalâ – inşită tu anlu 2011, la editura Universalia)

Eara unâ oarâ unâ fitica hârâcoapâ ş-muşuticâ pi cari u vrea cariţido di cum u videa. Ma, cama vrutâ ea îi eara ali maie, cari nu ştea ţi doarâ ş-îi mai adarâ.

Unâ oarâ, maia îi dursi unâ scuficâ aroşi di gadife şi-îi şidea ahât ghini a fiticâl’ei ş-niţi că ma vrea s-poartâ altu lucru — ti aţea, îi dzâsirâ di atumţea Scufica Aroşi.

Unâ dzuâ, mumâ’sa îi spusi:

– Scuficâ Aroşi, ia bagâţ tu câlâficâ aestâ cumatâ di culac şi cuneta aestâ di yin ş-du-li ali mai, că easti nipututâ şi slâghitâ, iara bunâtâţli aesti va l’îi-agiutâ s-şi ma yinâ tu puteari. Ma vedz, s-anchiseşţâ nâinti s-lasâ câroarea ş-mutrea s-nu u cheri calea şi s-nedz îmşat — altâ soi, cari ştii, maca aladz, poţ s-cadz, s-frândzâ cuneta… ş-atumţea? Maia cu ţi va s-aleagâ ea? Iara cându s-intri tu casâ s-nu agârşeşţâ s-îi greşţâ ali mai Bunâ tahinimâ!”. Ş-vedz s-nu ahurheascâ s-ţâ alagâ ocl’ii pri tuti cohili! Aşi va s-adar! Dzâsi hârâcoapâ Scufica Aroşi ş-li deadi cicioarli trâ-anchisiri.

Maia avea casa tu pâduri, ca la vârâ giumitati di sâhati alargu di hoarâ. Ş-cum intră scufica aclo iu pâdurea eara cama rarâ, cama stearpâ, maşi că îi inşi nâinti luplu. Ma, fitica nu ştea şi prici arauâ easti luplu ş-ici nu s-aspâre anda-l vidzu.

– Bunâ dzua, Scuficâ Aroşi!

– Bunâ s-ţâ hibâ inima, lupe!

– Câtâ iu ahât tahina, fitica meau?

– Ia, pânâ la maia!

– Ş-ţi duţ aclo tu câlâficâ?

– Culac ş-yin. Mama li adră aseara ş-îi duc ş-ali maie, că easti nipututâ şi slâghitâ, s-mâcâ ş-ea, ta s-îi yinâ putearea!

– Ma iu şeadi mai-ta, Scufică?

– Aclo, tu pâduri, la vârâ giumitati di oarâ ş-ma ghini di aoa. Cum agiundzâ la aţei treil’i pon’i, dai di casa a ei, iara niham ma tu vali easti alunişlu ţi lu ştii! Îi apândisi Scufica Aroşi.

Luplu ş-dzâsi al nâs: Crehtâ îi fitica aestâ! Ţi cumâticâ va s-hibâ! Ma bunâ ca moaşa! Ma esati zborlu s-anchisescu şi s-andregu lucârli cum lipseaşti ta s-bag mâna pi dauli!”.

Ma imnă luplu vârâ cumatâ di cali anamisa di Scuficâ ş-dapoaia ahurhi s-îi dzâcâ cu boaţi n’iroasâ:

– Scufică Aroşi, ia mutrea tini ţi muşati lilici anghilicescu anvârliga ş-tini nu li vedz! Ş-a n’iea in’i si mai pari că nu avdzâ ţi dulţi cântâ puil’ii! … Cu ahât mari angâtan calţâ pi loc, canda nedz la sculii. Ş-easti ahât ghini s-u aladz pâdurea…ţi harauâ!

Scufica mută ocl’ii ş-cându vidzu cum s-agiucau radzili a soarilui prit lumăchili a pon’ilor, cându li mutri îmşatili chitchi ţi criştea pisti tut, ş-dzâsi a ei: – Mari harauâ va l’i-adar ali maie cara s-îi duc ş-îndauâ lilici crehti!”. Arupea di aoa unâ, di aclo altâ, ma trâoarâ îi si pârea că niham ma largu îi arâdi nâ lilici cama îmşatâ. Alâga-nclo ş-tut adunândaei, s-chirea ma multu tu pâduri. Tu aestu-ntreg chiro, luplu anchisi-ndreptu câtâ casa ali maie ş-bâtu la uşi.

– Cari easti aclo?

– Eu hiu, Scufica Aroşi, ş-ţâ aduc culac ş-unâ cunetâ di yin! Ma dişcl’idi uşa, maie!

– Pindzi mandalu ş-intrâ! apândisi maia, că eu hiu slâghitâ ş-nu pot s-dipun di pi pat!

Luplu pimsi mandalu, dişcl’isi uşa ş-ansâri la patlu ali maie ş-fârâ s-ascoatâ un zbor, u ascâpită. Ş-alâxi dapoaia cu stran’ili a ei şi ş-bâgă pi cap scufia, trapsi pirdeadzl’ii şi s-teasi pi pat.

Pânâ tu aestâ oarâ, Scufica avea adunatâ ahânti multi lilici că li purta cu greu. Cum alâga ea di aclo pânâ-nclo, trâoarâ ş-adusi aminti di maia ş-anchisi ayoniea câtâ câsica a ei dit pâduri. Cum intră tu udă, u acâţa frica nihamâ — tuti îi si pâreau ca ti ciudii ş-dzâsi:

– Ah, lele, Doamne, ţi am azâ si n’ieasti ahântâ frică?…Că altâoarâ mi ducheam aşi ghini la maia.

Ş-fârâ s-aşteaptâ, gri:

– Bunâ tahinimâ!

Scufica deadi pirdzeadzl’ii di unâ parti şi s-apruchie atumţea di pat. Maia taha şidea teasâ, cu scufia traptâ pisti ochi ş-avea unâ opsi aşi alâxitâ, că fitica antribă:

– Ah, maie, câ ţe ai urecl’i ahât mări?

– Ta s-pot s-ti avdu cama ghini!

– Maie, ma că ţe ai ocl’ii ahât mări?

– Ta s-ti vedu cama ghini! Ama, câ ţe ai ş-mâinli ahât mări?

– Ta s-pot s-ti apuc ma ghini!

– Em, maie, ma că ţe ai şi unâ gurâ ca di cireap?

– Ta s-pot s-ti ascapit cama ghini!

Nu bitisi ghini aţel dit soni zbor, că ansâri dit pat şi u ascâpită pi fucăroan’ia Scufică Aroşi.

Dupu ţi bitisi ayoniea s-mâcâ, luplu s-teasi iara şi acâţândalui somnul, durn’i ş-ahurhi s-hârchiascâ di s-cutrimburau stizmili. S-feaţi, ama, ca tamam atumţea s-treacâ dinâintea a casil’ei un avinâtor. Avdzâ el hărchirli ş-îşi dzâsi: – Bre, bre, cu zori hârchiaşti moaşa! Naca îi easti arău?” Intră tu casâ ş-cându s-apruchie di pat, vidzu luplu tes aclo.

– Ei, s-l-u ia draclu! nu mi minduiam ca va n’i ti aflu aoa! Di cându ti caftu!

Ş-andreapsi tufechea ş-vru ta s-tragâ, ma îi tricu prit minti: – Naca luplu aestu u mâcă moaşa? Lipseaşti s-pot s-u ascap!” Aşi, el nu trapsi, luă unâ foarticâ şi ahurhi s-tai pântica a luplui ţi durn’iea. Cum adră el dauâ-trei tâl’ituri, s-vidzu trâoarâ cum aghilicea scufia aroşi a fiticâl’ei, ş-cându mai tâl’ie unâ oarâ, feata ansâri nafoarâ ş-gri:

– Ah, ţi fricâ am traptâ! Ţi scutidi eara tu pântica a luplui!

Dupu aţea, u ascoasirâ ş-maia nafoarâ. Nu eara para ghini, ma bâna. Scufica adună ayoniea îndauâ cheţări ş-tuţ trel’ii l’iu umplurâ pântica a luplui. Candu s-diştiptă, luplu vru ş-u angânâ câţaua, ma cheţărli angricau ahât multu că zlapea câdzu pi loc şi psusi.

Treil’i oamin’i nu ş-ancâpeau tu cheali di harauâ! Maia mâcă culaclu ş-biu yinlu ţi lu avea adusâ nipoata, ş-diunâoarâ s-adrâ sânâtoasâ. Iara Scufica Aroşi s-mindui trâ nâsâ: – Di aua ş-ninti nu va u alas ici calea cându va negu maşi mini tu pâduri! Lipseaşti totna s-ascultu urminiili ali mami!”

Ascultaţ aoa!