Dan Stoenescu a participat la Audiența Generală susținută de Sanctitatea Sa Papa Francisc

În cadrul întâlnirii, au fost evocate relațiile foarte bune dintre Sfântul
Scaun și România, reflectate și în dinamica vizitelor și contactelor bilaterale
frecvente și variate. Oficialul român a mulţumit Sanctității Sale Papa Francisc
pentru sprijinul oferit de Biserica Catolică comunităţilor româneşti din Europa
occidentală în procesul acestora de integrare în societățile din țările de reședință
şi a subliniat rolul important pe care Sfântul Scaun îl are în promovarea
dialogului dintre Biserici.


Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de
pretutindeni, Dan Stoenescu, se află în perioada 2 – 6 martie 2016 în
vizită oficială în Republica Italiană, având programate o serie de întâlniri cu
reprezentanți ai autorităților centrale și locale italiene, precum și cu
membrii comunității românești.