Predarea cursului de limbă, cultură și civilizație românească va putea fi extinsă și în Portugalia

Guvernul a
aprobat astăzi un Program de cooperare între Guvernul României și Guvernul
Republicii Portugheze în domeniile limbii, educației, științei, tehnologiei și
învățământului superior, al culturii, sportului, tineretului, mass-media și
turismului.


Programul va
contribui la dezvoltarea relațiilor dintre România și Republica Portugalia în
domeniile amintite și va da posibilitatea celor două părți de a desfășura
activități culturale și educaționale în vederea promovării culturilor proprii
și a cunoașterii culturii celuilalt stat.


Documentul
cuprinde prevederi referitoare la:


Educație – se menționează predarea, cercetarea și
promovarea limbii, literaturii, culturii și civilizației române, respectiv,
portugheze, în celălalt stat; partea română își exprimă disponibilitatea de a
implementa Proiectul privind predarea cursului de limbă, cultură și civilizație
românească (LCCR) în unități de învățământ portugheze în care sunt școlarizați
și elevi de origine română;


– acordarea de burse, cooperare prin
internet, schimbul de informații din domeniul educației, recunoașterea și
echivalarea studiilor la nivel pre-universitar, cooperarea științifică și
tehnologică, recunoașterea și echivalarea diplomelor universitare, etc.;


Cultură – se pevede consolidarea cooperării
culturale în domeniul cărților, patrimoniului arhitehtonic, arhivelor, artelor
plastice, fotografiei, teatrului, dansului, muzicii, cinematografiei,
audiovizualului și multimedia;


– documentul menționează, în acest
context, activitatea desfășurată de Institutul Cultural Român de la Lisabona și
de Institutul Camoes – Institutul pentru Cooperare și Limbă Portugheză, dar și
programele de sprijinire a traducerilor și alte programe de promovare a
proiectelor artistice din cele două țări;


Programul
vizează, de asemenea, și cooperarea în domeniul sportului și tineretului, în
domeniul mass-media și al turismului.


Programul are
o valabilitate de patru ani, cu posibilitatea de prelungire pentru un an.