Tag: Bacalaureat

  • Jurnal românesc – 14.07.2014

    Jurnal românesc – 14.07.2014

    Militarii români au fost invitaţi să defileze, luni, pe Champs-Elysées, la Paris. Ostaşi ai Regimentului 30 Gardă “Mihai Viteazul” şi studenţi de la academiile militare au participat la parada tradiţională organizată cu ocazia Zilei Naţionale a Republicii Franceze. Este al 8-lea an în care militarii români participă la această ceremonie grandioasă.



    Ministerul de externe de la Bucureşti a anunţat că 84 de cetăţeni români şi membri ai familiilor lor au fost repatriaţi, luni, la cerere, din Fâşia Gaza. Grupul a fost preluat prin punctul de frontiera Erez (Israel) şi a fost escortat până la Amman (Iordania), de unde a fost îmbarcat cu destinaţia Bucureşti.



    Absolvenţii care au promovat Bacalaureatul vor primi, într-o primă fază, adeverinţe provizorii, nu diplome. Faptul se datorează anchetei DNA care investighează modul în care compania Romdidac, care funcţiona până în 1989 ca direcţie în Ministerul Învăţământului, a obţinut monopolul de a furniza diplome şcolare şi universitare. Ministerul Educaţiei Naţionale precizează că absolvenţii se pot înscrie la facultate cu adeverinţele provizorii, toate universităţile din România şi Europa fiind informate despre acest lucru.



    Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a anunţat că invenţiile românilor care au fost premiate în străinătate vor fi analizate şi ar putea fi finanţate de România din fonduri europene, astfel încât acestea să nu mai ia calea străinătăţii. Prin finanţarea acestor invenţii, statul român le va arăta recunoştinţă inventatorilor şi astfel îi va stimula, mai departe, să creeze – a mai spus ministrul Teodorovici.



    România a înregistrat o creştere semnificativă a emigraţiei în primii ani după aderarea la Uniunea Europeană, în 2007, peste o jumătate de milion de persoane părăsind ţara pe perioade mai mari de 12 luni. Potrivit preşedintelui Institutului Naţional de Statistică, Tudorel Andrei, dacă, până în 2009, emigraţia a fost principala cauză a scăderii populaţiei României, din 2010 cea mai importantă cauză a acestui fenomen a devenit sporul natural negativ. Conform estimărilor, numărul românilor ar putea să scadă, până în 2040, la 17 milioane, în cazul în care tendinţa de îmbătrânire a populaţiei şi reducerea numărului de nou-născuţi se va menţine.



    Secretarul de stat pentru analiză politică şi relaţia cu Parlamentul din cadrul Ministerului Roman de Externe, Radu Podgorean, a participat, vineri, la Berlin, la aniversarea a 300 de ani de la primirea carturarului si domnitorului roman Dimitrie Cantemir ca membru al Academiei de Ştiinţe din oraşul german — prima recunoaştere ştiinţifică a unui român. Potrivit lui Radu Podgorean, aceasta este una dintre aniversările cele mai importante ale agendei de diplomaţie publică a Ministerului de Externe.



    Cunoscuta soprană Mariana Nicolesco a participat, recent, la reuniunea de la Paris a Ambasadorilor Onorifici ai Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură. Cu această ocazie, directorul general, dna Irina Bokova, a anunţat că UNESCO va acorda Înaltul său Patronaj Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto “Hariclea Darclee” şi Cursurilor de măiestrie artistică Master Classes iniţiate de soprană. În 2015 se vor împlini 20 de ani de existenţă a festivalului, la care au participat până acum peste 2.200 de tineri artişti din 47 de ţări.

  • Retrospectiva săptămânii 6.07 – 12.07.2014

    Retrospectiva săptămânii 6.07 – 12.07.2014

    În România s-a încheiat sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat



    În România, circa 60% dintre absolvenţii de clasa a XII-a au promovat Bacalaureatul în prima sesiune (iunie-iulie), o rată cu 3% mai mare faţă de cea de anul trecut. Şi la această sesiune au fost descoperite nereguli. Un inspector şcolar din Arad, acuzat că ar fi primit bani pentru a-i ajuta pe unii candidaţi să promoveze Bacalaureatul, a fost arestat la domiciliu pentru 30 de zile. Totodată, unii elevi, care au încercat să copieze prin diverse metode, au fost eliminaţi din examen şi nu vor mai putea susţine bacul două sesiuni. Deşi guvernanţii consideră cu lucrurile merg bine în domeniul educaţiei, preşedintele Traian Băsescu nu este mulţumit. El a cerut Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu ordonanţa de urgenţă care prevede instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei şi cercetării ştiinţifice. Şeful statului susţine că prin aplicarea actului normativ au fost adoptate o serie de modificări legislative cu un puternic impact negativ, atât în sfera învăţământului preuniversitar cât şi a celui universitar.




    Omul de afaceri Dan Voiculescu va fi cercetat în continuare sub control judiciar într-un dosar în care e acuzat de şantaj



    Preşedintele fondator al PC, omul de afaceri Dan Voiculescu, va fi cercetat în continuare sub control judiciar. Decizia, care nu este definitivă, a fost luata de Tribunalul Bucureşti, care a respins contestaţia formulată de acesta la măsura dispusă de procurorii anticorupţie în dosarul în care este acuzat de şantaj. El este acuzat că ar fi ameninţat trei oameni de afaceri că, daca nu vor încheia contracte de publicitate cu influentul trust de presă pe care l-a creat, va declanşa o campanie agresivă de discreditare. Voiculescu a respins acuzaţiile şi a afirmat că nu îi cunoaşte pe cei care l-au denunţat. El mai este judecat, încă din 2008, şi în dosarul privind privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti, prin care ar fi provocat un prejudiciu de 60 de milioane de euro.




    Şeful statului roman, Traian Băsescu, a promulgat legile pentru ratificarea acordurilor de asociere între UE şi Rep. Moldova, Ucraina şi Georgia



    Preşedintele României, Traian Băsescu, a promulgat legile de ratificare a Acordurilor de Asociere între UE, pe de o parte, şi Rep. Moldova, Ucraina şi Georgia, pe de alta, semnate, în iunie, la Bruxelles. Potrivit şefului statului, pasul important făcut de cele trei ţări dovedeşte că nimeni nu poate opri evoluţia unei naţiuni. Moscova are de câştigat de pe urma intrării în vigoare a Acordurilor de Asociere — a spus Traian Băsescu — care a amintit, între altele, că, în baza lor, competitivitatea şi calitatea produselor şi serviciilor din Rep.Moldova, Ucraina şi Georgia vor fi la standarde europene. Săptămâna trecută, Parlamentul de la Bucureşti a încheiat procesul de adoptare a legilor de ratificare a Acordurilor de Asociere. A devenit, astfel, primul for legislativ din statele membre ale UE care a finalizat procedura de ratificare.




    Şeful diplomaţiei române, Titus Corlăţean, a fost prezent la Dubrovnik, la conferinţa Croaţia Forum



    Participare a ministrului român de Externe, Titus Corlăţean, la Dubrovnik, la conferinţa internaţionala Croaţia Forum – eveniment desfăşurat în prezenţa unor înalţi oficiali europeni, miniştri de externe din statele membre ale UE şi din ţările vizate de politica de extindere, alături de invitaţi din China, Japonia, Statele Unite si Noua Zeelandă. Principala temă aflată în dezbatere – procesul de integrare europeană a statelor din Balcanii de Vest. Evenimentul organizat de către guvernul croat a fost structurat pe trei secţiuni de dezbateri: Integrarea europeană a Balcanilor de Vest: similarităţi şi diferenţe; Viitorul politicii de extindere a UE; Provocările actuale pentru valorile europene.




    Legea care prevede scăderea CAS cu 5% naşte controverese între preşedinte şi premier



    Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că nu va promulga legea recent adoptată de Parlament, care prevede scăderea Contribuţiei de Asigurări Sociale cu 5 procente la angajator de la 1 octombrie. El a spus că această măsură, luată într-un moment în care încasările la buget nu sunt la nivelul aşteptărilor, riscă să afecteze stabilitatea fondului de pensii, al cărui deficit este cronic, dar şi indicatorii macroeconomici conveniţi cu creditorii internaţionali, în principal cu FMI. Preşedintele a cerut o consultare cu executivul pe această temă însă premierul Victor Ponta consideră că discuţiile sunt inutile, de vreme ce legea a trecut deja de legislativ. Salutată de mediul de afaceri, reducerea CAS pentru angajatori a primit, în schimb, aviz negativ din partea Consiliului Fiscal, organismul consultativ în elaborarea politicilor în acest domeniu.




    În următorii ani, populaţia României va continua să scadă



    Populaţia României va continua să scadă în deceniile următoare şi se estimează că va ajunge la aproximativ 12 milioane în anul 2060. Datele demografice au fost anunţate de Institutul Naţional de Statistică, cu ocazia Zilei mondiale a populaţiei, marcată în fiecare an pe 11 iulie. În 2013, numărul tinerilor din România a scăzut cu 50.000. Este vorba de persoane cu vârsta de cel mult 14 ani, în timp ce populaţia în vârstă de peste 65 de ani a crescut cu aproape 40.000. Datele arată că aproape 54% din populaţie locuia în mediul urban la începutul acestui an. Ponderea femeilor în populaţia României este de 51%. Durata medie de viaţă a femeilor este de peste 78 de ani, mai mare decât speranţa de viaţă la naştere în România, calculată de INS la 74 de ani şi jumătate.

  • Bacalaureat 2014

    Bacalaureat 2014

    În România, aproape 60% dintre absolvenţii de clasa a XII-a au promovat Bacalaureatul în prima sesiune (iunie-iulie), o rată cu 3% mai mare faţă de cea de anul trecut. Ministrul de resort, Remus Pricopie, i-a felicitat pe elevii care au promovat examenul şi i-a încurajat pe cei care nu s-au pregătit suficient să-şi păstreze încrederea în forţele proprii şi să înveţe pentru următoarele sesiuni. Din totalul celor aproximativ 161 de mii de absolvenţi înscrişi, s-au prezentat la examene peste 150 de mii.



    Dintre cei promovaţi, peste 25.000 au obţinut medii pe segmentul 8-8,99. 62 de elevi din toată ţara au reuşit să obţină nota 10 la toate probele de Bacalaureat comparativ cu 2013, când 122 de candidaţi s-au putut lăuda cu acest rezultat. Lista completă a elevilor de nota 10 nu conţine nici un absolvent din Bucureşti, deşi capitala se laudă cu cele mai bune licee după mediile de admitere. Ca în fiecare an, au fost semnalate şi nereguli.



    Un inspector şcolar din Arad (vest), acuzat că ar fi primit bani pentru a-i ajuta pe unii candidaţi să promoveze bacalaureatul, a fost arestat la domiciliu pentru 30 de zile. În afara acestui caz izolat, depistat de procurori chiar înainte de începerea examenului, probele s-au desfăşurat fără mari incidente. Unii elevi, care au încercat să copieze prin diverse metode, au fost eliminaţi din examen şi nu vor mai putea susţine bacul două sesiuni. Potrivit profesorilor, subiectele au fost destul de dificile şi complexe, iar notele sunt unele medii. Urmează depunerea contestaţiilor, iar rezultatele finale vor fi făcute publice în 11 iulie.



    Pe de altă parte, deşi guvernanţii consideră cu lucrurile merg bine în domeniul educaţiei, preşedintele Traian Băsescu nu este mulţumit. El a cerut Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu ordonanţa de urgenţă care prevede instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei şi cercetării ştiinţifice.



    Într-o scrisoare adresată lui Victor Ciorbea, şeful statului susţine că prin aplicarea actului normativ au fost adoptate o serie de modificări legislative cu un puternic impact negativ, atât în sfera învăţământului preuniversitar cât şi a celui universitar. Printre acestea sunt menţionate posibilitatea organizării unei sesiuni de bacalaureat speciale, programele de studii universitare, de doctorat şi la forma de învăţământ cu frecvenţă redusă sau reglementarea iniţiativei înfiinţării unei instituţii de învăţământ superior particular de către persoane fizice.



    Totodată, Traian Băsescu consideră că a fost încălcat regimul constituţional privitor la emiterea ordonanţelor de urgenţă, fiind nesocotite în acelaşi timp dreptul la învăţătură şi la proprietate privată. În context, el a amintit că ordonanţele pot fi adoptate numai în situaţii extraordinare şi ele nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de constituţie.

  • Jurnal românesc – 23.06.2014

    Jurnal românesc – 23.06.2014

    Cetăţenii români cu domiciliul în România pot opta, începând din 23 iunie, pentru primirea paşapoartelor la domiciliu sau la reşedinţă – informează Direcţia Generală de Paşapoarte. În acest fel, este eliminată obligaţia de a veni la ghişeu pentru ridicarea documentului, dar depunerea actelor necesare eliberării paşaportului se va face în continuare personal. Contravaloarea acestui serviciu este de aproximativ 9 lei, cu TVA. Paşaportul va fi livrat prin curier doar titularului, sub semnătură de primire. Destinatarul va fi înştiinţat prin sms cu privire la ziua în care va fi efectuată livrarea. Dacă în termen de cinci zile lucrătoare de la primirea notificării destinatarul nu este găsit la adresă, documentul va fi returnat la sediul Serviciului pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor.



    Pentru 166 de mii de absolvenţi de gimnaziu a început evaluarea naţională, cu proba scrisă la Limba şi Literatura Română. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine proba scrisă la Limba şi Literatura Maternă pe 24 iunie. Proba scrisă la matematică, ultima din cadrul acestui examen, este programată în 25 iunie. Rezultatele finale se vor afişa pe 1 iulie. Şi în acest an, evaluarea naţională se va desfăşura într-o singură sesiune în săli de examen aflate sub supraveghere video. Modalitatea de calculare a mediei de admitere în liceu conferă evaluării naţionale a absolvenţilor claselor a VIII-a din acest an o altă semnificaţie decât cea din anul trecut. Astfel, media obţinută la evaluarea naţională va avea o pondere de 75% în media de admitere la liceu, în timp ce notele obţinute în clasele 5-8 vor avea o pondere de numai 25%, şi nu de 50%, cum a fost anul trecut.



    Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici, s-a întâlnit la New York cu reprezentanţii comunităţii româneşti, context în care au fost discutate modalităţile concrete în care membrii valoroşi ai comunităţii se pot implica în promovarea investiţiilor şi a imaginii României în capitala financiară a lumii, informează MAE. La sediul Consulatului General al României din New York, ministrul a avut o întâlnire cu reprezentanţi ai presei de limba română din SUA, pe care i-a felicitat pentru contribuţia valoroasă la menţinerea limbii şi identităţii româneşti într-un mediu atât de divers din punct de vedere cultural şi lingvistic, încurajându-i, totodată, să exploreze posibilităţile de finanţare oferite de Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, pe care îl coordonează.



    Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe de la Bucureşti, lansează Programul anual de tabere ARC” 2014, care se va desfăşura în perioada 23 iunie — 18 august, în serii de câte şapte zile — la Centrul de Agrement al Direcţiei Judeţene de Tineret şi Sport Tulcea. Programul de Tabere de Vară ARC” se adresează copiilor şi tinerilor români de peste hotare care îşi asumă în mod liber identitatea culturală românească — persoane de origine română şi cele aparţinând filonului lingvistic şi cultural românesc, care locuiesc în afara frontierelor României.

  • Jurnal românesc – 10.06.2014

    Jurnal românesc – 10.06.2014

    Exporturile României au atins 17 miliarde euro în primele patru luni ale anului, iar importurile 18,6 miliarde euro, conform estimărilor preliminare ale Institutului Naţional de Statistică, publicate marţi. Comparativ cu perioada similară din 2013, exporturile au crescut cu 8 procente, iar importurile cu 7,7%. Deficitul comercial a crescut cu 74 de milioane de euro in primele 4 luni, ajungand la 1,7 miliarde euro.



    Ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism, Florin Jianu, face o vizită de lucru in Spania. La Madrid el s-a intalnit cu reprezentanţi ai Confederaţiei Spaniole a întreprinderilor Mici şi Mijlocii, şi ai Organizaţiei Mondiale a Turismului. Confederaţia Spaniolă a întreprinderilor Mici şi Mijlocii este cea mai reprezentativă din Spania, având un milion de membri.



    Elevii susţin, în perioada 10-12 iunie, proba orală de evaluare a competenţelor de limba română din cadrul examenului de Bacalaureat 2014. Rezultatul obţinut la această probă nu se calculează la media finală de la Bac 2014, dar un candidat nu poate promova examenul dacă nu participă şi la probele orale. Examenul de Bacalaureat constă în trei probe scrise şi trei orale, precum şi o testare a competenţelor digitale. Din cauza ratei mici de promovabilitate din anii trecuţi, aproape 60 de mii de absolvenţi de liceu au refuzat să se înscrie la examen. În 2012, doar 43 % dintre liceenii care au participat la bacalaureat au promovat. Anul trecut, promovabilitatea a fost de 55 %.



    Copiii nu vor mai putea fi lăsaţi de părinţi la creşe săptămânale, de luni până vineri, după ce parlamentarii au votat desfiinţarea acestor servicii, considerate o formă mascată de abandon. Statul va trebui să găsească însă o soluţie pentru cazurile excepţionale. Copiii vor putea fi duşi la creşe, de stat sau private, doar cu program zilnic şi dacă cei mici au între trei luni şi trei ani, iar de la patru ani vor merge la grădiniţă. Asta prevede un proiect de modificare a legii creşelor, adoptat de Senat, în calitate de cameră decizională. Măsura este una lăudabilă, spun şi autorităţile, şi specialiştii, însă va trebui găsită o alternativă pentru cazurile excepţionale, iar legea bonelor tocmai a suferit o nouă amânare.



    Leonard Orban, fost comisar european, Mircea Sbarna, fost consilier diplomatic la Reprezentanta Permanentă a Romaniei pe langa UE, prezinta pe 12 iunie, la Bucuresti, programul Horizon 2020 al Comisiei Europene. Peste 100 de linii de finantare sunt deschise, in prezent, in cadrul acestui program de cercetare-inovare in 12 domenii diverse precum provocari societale (socio-economic); IT&C, energie, mediu, sanatate, excelenta in domeniul stiintific. Programul beneficiaza de fonduri de 7,8 miliarde de euro din partea UE;



    România a înregistrat anul trecut sub 180.000 de nou-născuţi, cel mai scazut nivel după al doilea război mondial, a declarat preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Tudorel Andrei. El a precizat că în 2013 scăderea populaţiei a venit preponderent din sporul negativ şi nu din imigraţie.


    .

  • Noi reglementări în învăţământul românesc

    Noi reglementări în învăţământul românesc

    Elevii din România s-au întors la cursuri din 10 februarie, după vacanţa inter-semestrială, prelungită în unele judeţe din jumătatea de sud şi sud-est a ţării de ninsorile şi viscolul din ultima săptămână de şcoală. Cel de-al doilea semestru, care se va încheia pe 20 iunie, aduce câteva noutăţi. Astfel, în perioada 18-20 februarie se va organiza simularea evaluării naţionale pentru toţi elevii din clasa a VIII-a, iar între 3 şi 7 martie cea a examenului de bacalaureat, pentru cei din utimul an de liceu, simulare la care vor participa în premieră şi elevii din clasa a XI-a.



    Cu o săptămână înainte de vacanţa de primăvară, care va începe pe 12 aprilie şi se va încheia pe 22 aprilie, după sărbătorile de Paşti, elevii au programate activităţi extraşcolare şi extracuriculare în săptămâna denumită “Şcoala altfel”. În perioada 6-29 mai vor fi organizate, în premieră, evaluări naţionale, de data aceasta, pentru elevii claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a, la limba română, respectiv limba maternă pentru cei care aparţin minorităţilor naţionale care au urmat cursuri în această limbă, dar şi la matematică.



    Evaluările vor avea loc în două sesiuni, a doua fiind rezervată elevilor care au absentat, din motive întemeiate, la prima examinare. Notele obţinute nu vor fi trecute în catalog. Tot în luna mai, elevii din clasele a XII-a care fac parte din loturile naţionale de pregătire pentru competiţiile internaţionale sau care participă la olimpiade internaţionale în acest an, vor susţine bacalaureatul într-o sesiune specială. Examenele la limba română şi matematică de la evaluarea naţională pentru elevii clasei a VIII-a vor avea loc între 23 şi 25 iunie.



    O noutate pentru acest an şcolar este schimbarea modului în care se va calcula media de admitere la liceu. Astfel, ponderea mediei de la evaluarea naţională creşte la 75 la sută, faţă de 50 la sută cât a fost până acum, iar media notelor din cei patru ani de gimnaziu va conta în proporţie de doar 25% şi nu de 50% ca până acum. Probele din prima sesiune a examenului de bacalaureat vor fi susţinute de absolvenţii claselor a XII-a în perioada 10 iunie – 7 iulie. Cursurile pentru elevii care termină liceul în 2014 se încheie în 30 mai, iar pentru cei din clasa a VIII-a, în 13 iunie.



    Elevii din celelalte clase vor intra în vacanţa de vară în 21 iunie, anul şcolar 2014-2015 urmând să înceapă pe 14 septembrie. Pe de altă parte, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat recent că după mult timp în care nu au mai fost facute investiţii importante în infrastructura educaţională, în 2014, aceasta va beneficia de 200 milioane de euro din fondurile structurale neutilizate în perioada 2007-2013. În acelaşi timp, pentru perioada 2014-2020 va fi alocata o jumătate de miliard de euro pentru a continua obiectivele de investiţii deja începute sau pentru unele noi.


  • Învăţământul românesc, între liceu şi bacalaureat

    Învăţământul românesc, între liceu şi bacalaureat

    Circa 145 de mii de absolvenţi de gimnaziu şi-au aflat următoarea etapa a drumului prin sistemul educaţional românesc, după ce ministerul de resort a încheiat prima etapă a repartizării computerizate.



    Datele furnizate de minister relevă că aproape 52% dintre aceştia au ales să îşi continue traseul în licee teoretice. În schimb, ceilalţi au ales filiera tehnologică a liceelor. Asta în condiţiile în care, în ultimii ani, învăţământul românesc a fost acuzat că scoate pe bandă rulantă ”teoreticieni” şi că aşa-numitele licee de meserii nu funcţionează în parametrii normali, aşa cum se întâmpla odinioară, în perioada comunistă.



    Topul primelor 10 licee cu cele mai mari medii de admitere este dominat, previzibil, de Bucureşti, care este reprezentat de cinci unităţi de învăţământ. Constanţa , cu două licee, Braşovul, Craiova şi Clujul, fiecare cu câte un liceu, se regăsesc, şi ele, în acest clasament.



    Elevii care au rămas pe dinafară, vreo 500, după evaluarea ministerului, au ocazia să se înscrie la a doua sesiune de repartizări. Înscrierile pentru aceasta vor avea loc în perioada 17 – 22 iulie, pentru ca, pe 25 iulie, să se deruleze procedura în sine.



    Pentru minister, vara este, fără îndoială, cea mai delicată perioadă a anului. Mai ales în condiţiile în care cele două sesiuni ale Bacalaureatului, devenit, în ultimii, piatra de încercare în materie de organizare, au loc în acest interval.



    La prima sesiune a Bacalaureatului din 2013, rezultatele mai bune, reflectate, ca atare, de rata de promovabilitate, circa 55%, faţă de 43% în prima sesiune din 2012, au contrastat puternic cu scandalurile din jurul său, mai intense ca niciodată. De altfel, destituirile, reţinerile şi îmbrâncelile parinţilor cu poliţiştii – urmări ale descinderilor procurorilor în licee şi ale implicării serviciilor secrete – vorbesc cu forţă despre cât de capricios a devenit pentru minister aşa-numitul examen al maturităţii.



    Pe de alta parte, ceea ce s-a întâmplat în această sesiune dovedeşte că drasticile măsuri de supraveghere nu-i descurajează, deopotrivă, pe elevi şi profesori să încerce fraudarea examenului. Altminteri, faptul că absolvenţii de licee au înţeles, pare-se, că Bacul nu mai este o formalitate, a trecut aproape neobservat. 55% este o rată acceptabilă de promovabilitate, în condiţiile în care slabele rezultate înregistrate la anterioarele sesiuni au lăsat impresia că sunt începutul unei tradiţii nedorite şi nedemne pentru o educaţie care se vrea, totuşi, la nivel european.

  • Retrospectiva săptămânii 7/07-13/07/2013

    Retrospectiva săptămânii 7/07-13/07/2013


    Premierul francez Jean-Marc Ayrault în vizită în România



    Romania doreşte o relansare a parteneriatului cu Franta, a declarat, la Bucureşti, premierul român, Victor Ponta, după întâlnirea cu omologul francez, Jean-Marc Ayrault. Cooperarea economică bilaterală este remarcabilă, a apreciat oficialul francez. El a reafirmat sprijinul ţării sale pentru integrarea României în spaţiul Schengen. Problema minorităţii rome a fost o altă temă importantă pe agenda discuţiilor pe care premierul francez le-a avut cu şeful guvernului de la Bucureşti şi cu preşedintele Traian Băsescu. În timp ce şeful executivului român a apreciat că principala responsabilitate pentru integrarea romilor revine României, Jean-Marc Ayrault a promis sprijin francez şi european Bucureştiului pentru a reuşi să ofere o viaţă decentă comunităţii rome în ţara noastră. Oficialul francez şi omologul său roman au vizitat şi Centrul tehnic Dacia Renault de la Titu (sud). Compania franceză Renault deţine primul loc în rândul investitorilor în România, asigurând 3% din PIB-ul al ţării.



    Ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, la Moscova şi Seul



    Marcate de stagnare în ultima perioadă, în lipsa unui dialog politic la nivel înalt, relaţiile bilaterale dintre România şi Rusia par să se îmbunătăţească după vizita ministrului român de Externe, Titus Corlăţean, la Moscova. Aceasta a avut loc la zece ani de la semnarea Tratatului politic româno-rus şi este prima după aderarea României la NATO şi UE. Rusia vede în România un partener important în Sud-Estul Europei, a apreciat ministrul rus de externe Serghei Lavrov, la finalul convorbirilor purtate cu omologul său român. Cei doi au discutat şi despre problema gazului rusesc, România fiind interesată de eliminarea intermediarilor din structura importului acestuia din Rusia, astfel încât preţul plătit de ţara noastră să poată scădea. La Moscova, au fost semnate acorduri de colaborare interguvernamentală în domeniul culturii, ştiinţei, mass-media, educaţiei şi turismului şi pentru înfiinţarea Institutului Cultural Român la Moscova şi a Centrului cultural rus la Bucureşti. Pe de altă parte, Titus Corlăţean a făcut o vizită şi în Coreea de Sud, al cărei obiectiv principal a fost dezvoltarea relaţiillor bilaterale în domeniul politic, economic, cultural. La Seul, el a discutat cu prim-ministrul sud-coreean, Chung Hong-won, în special despre menţinerea dialogului politic şi intensificarea cooperării bilaterale.



    Convorbiri, la Bucuresti, intre premierii moldovean si român



    Premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, a făcut o vizită-surpriză în România, prima de la preluarea funcţiei. El a discutat cu omologul Victor Ponta despre stadiul relaţiilor bilaterale şi proiectele de interconectare energetică şi de transport. Şeful executivului de la Bucureşti a reiterat sprijinul ferm al României pentru obiectivele europene ale Chisinaului. Republica Moldova si UE au finalizat negocierile unui Acord de Asociere, inclusiv asupra unei Zone de liber-schimb, ce urmează să fie semnat la Vilnius, în noiembrie. Vizita premierului moldovean la Bucuresti precede întâlnirea pe care preşedintele Traian Băsescu o va avea, pe 17 iulie, la Chişinau, cu înalţi oficiali din Republica Moldova.



    A fost adoptată Legea de modificare a Statutului parlamentarilor romani



    Legea de modificare a Statutului parlamentarilor români a intrat în vigoare joi, după ce fusese promulgată, anterior, de preşedintele Traian Băsescu. În principal, a fost înlăturată obligativitatea motivării cererilor Parchetului în cazul reţinerii, arestării preventive şi a percheziţiei unui parlamentar, renunţându-se, astfel, la super-imunitatea care urma să le fie conferită senatorilor şi deputaţilor. Totodată, au fost limitate deplasările în străinătate şi au fost reduse sumele alocate pentru cazare. Noul statut al parlamentarilor prevede şi modificări privind utilizarea şi justificarea cheltuielilor de organizare şi funcţionare a birourilor parlamentare: parlamentarii sunt obligaţii să justifice 50% din suma forfetară, faţă 46% cât era până acum.



    Rezultatele bacalaureatului in România



    În România, procentul de promovabilitate generala la examenul de bacalureat, în acest an, a fost de aproximativ 55%, în creştere faţă de 2012, când s-a ridicat la doar 43%. La examenul din acest an, la care s-au înscris peste 187 de mii de tineri, nu au lipsit incidentele nedorite, la mai multe licee din ţară existând o serie de încercări de fraudare a examenului. “Capul de afiş” l-a tinut liceul “Dimitrie Bolintineanu” din Bucureşti, unde directoarea a fost arestată, iar peste 100 de elevi au fost audiaţi de procurori.



    Rata anuală a inflaţiei în linie cu prognoza BNR



    Rata anuală a inflaţiei a fost de 5,37% în primele şase luni ale acestui an, a anunţat Institutul National de Statistica. Preţurile de consum au rămas relativ stabile în iunie, faţă de mai, în urma ieftinirii alimentelor. Cea mai mare creştere au avut-o în iunie tarifele serviciilor, cu aproape 1%, urmate de preţurile mărfurilor nealimentare, în timp ce alimentele s-au ieftinit cu 0,7%. Potrivit BNR, inflaţia va scădea spre 3,2% la finele lui 2013 şi va atinge un minim de 2,4% în primul trimestru din 2014.



    Campioana României la fotbal, Steaua Bucureşti, a câştigat Supercupa



    Campioana României la fotbal, Steaua Bucureşti, a câştigat Supercupa, a 6-a din palmares, după victoria cu 3-0 în faţa formaţiei Petrolul Ploiesti, deţinătoarea Cupei. În Europa, Steaua va juca în turul doi preliminar al Ligii Campionilor in timp ce o alta echipa românească, Astra Giurgiu, o debutantă în cupele continentale, s-a calificat în turul II preliminar al Europa League. În aceeaşi competiţie, vor mai juca echipele româneşti Pandurii Tg. Jiu şi Petrolul Ploieşti.

  • Rezultate mai bune decât anul trecut  la Bacalaureat

    Rezultate mai bune decât anul trecut la Bacalaureat

    Peste 60% dintre absolvenţii actualei promoţii de clasa a XII-a şi 30% din absolvenţii promoţiilor anterioare au reuşit să promoveze, in sesiunea iulie 2013, Bacalaureatul, după cum reiese din datele centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale din Romania. La examen au fost inscrisi peste 187 de mii de tineri.



    Sesiunea a fost umbrita de o serie de încercări de fraudare a examenului, demantelate de supraveghetori si, in unele cazuri, chiar de organele de politie. Inaintea examenului, Ministerul Educaţiei a declarat toleranţă zero contra corupţiei şi fraudei si a pus la dispoziţia publicului un telverde special şi o pagina de internet pentru sesizări.



    Astfel, la mai multe licee din ţară, au iesit la suprafata cazuri de fraudă, pentru care anchetele sunt acum în desfăşurare. In prim-plan se afla situatia de la Liceul “Dimitrie Bolintineanu” din Bucuresti, unde au fost implicati mai mult de 100 de elevi. Acestia sunt suspectati ca ar fi mituit cadrele didactice pentru a le facilita trecerea examenului de bacalaureat. In urma scandalului, directoarea liceului a fost arestată preventiv pentru 29 de zile.



    In acest caz, Parchetul si Politia au acţionat, initial, contradictoriu. Parchetul a precizat că nu au fost aduse mandate de aducere pentru elevi, ci numai citaţii, în timp ce poliţiştii au susţinut că există mandate de aducere a elevilor semnate de procuror. La scoala, au fost trimise doua autobuze pentru ridicarea elevilor, fapt care a generat altercatii intre organele de ordine si parintii elevilor suspectati de frauda. Premierul Victor Ponta l-a facut responsabil pentru situatia creata pe ministrul de Interne Radu Stroe, cerandu-i explicatii.



    Dincolo de aceste incidente nedorite, e de remarcat faptul ca bacalaureatul 2013 a fost mai bun decat cel din anul precedent. Comparativ, in sesiunea curenta, procentul de promovabilitate generala a fost de circa 55%, in timp ce in sesiunea iulie 2012, el s-a ridicat la doar 43%. Diferenta poate parea surprinzatoare si stimuleaza un optimism moderat, dar trebuie mentionat ca, in ultimii doi ani, Ministerul Educatiei a initiat, pentru prima data in istoria bacalauratului, o serie de metode de observare si de control in timpul examenului, fapt care a coborat drastic cifra de promovabilitate.



    Pe de alta parte, cresterea promovabilitatii din iulie 2013 dovedeste, implicit, un grad mai inalt de pregatire si o determinare mai accentuata a tinerilor pentru absolvirea acestui important examen al vietii.

  • Retrospectiva săptămânii 30/06-6/07/2013

    Retrospectiva săptămânii 30/06-6/07/2013

    Vizita în China a premierului Victor Ponta


    Premierul român Victor Ponta a vizitat, la începutul săptămânii, China — ultima etapă a unui turneu asiatic care cuprinsese, anterior, Azerbaidjan, Kazahstan şi Uzbekistan. La Beijing, Victor Ponta le-a propus preşedintelui Xi Junping şi omologului Li Keqiang ridicarea relaţiei bilaterale la nivel de parteneriat strategic: Poziţia geografică a României este foarte importantă în dezvoltarea relaţiilor dintre China şi ţările din Europa Centrală şi de Est. O poartă pentru accederea la o piaţă mai mare şi un potenţial coridor pentru produsele chinezeşti pot fi Marea Neagră şi ţările din această zonă. Din acest punct de vedere, Dunărea poate fi considerată, cu participarea firmelor chinezeşti, ca un segment al unui reînnoit drum al mătăsii, al secolului XXI, traversând Europa şi venind din China, prin poarta sud-estică a Uniunii Europene.


    Victor Ponta i-a îndemnat pe oamenii de afaceri chinezi să se îndrepte spre piaţa din România şi a anunţat o serie de proiecte: S-a convenit dezvoltarea prezenţei în România a marilor companii de telecomunicaţii Huawei şi ZTE şi transformarea României, practic, într-un centru european regional pentru aceste două mari companii. Putem avansa foarte mult cu investiţiile şi în zona energiei. E, deja, în derulare proiectul de 1 miliard de dolari de la Rovinari, investiţie chineză. De asemenea, a fost prezentat proiectul grupurilor 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă. Dinspre partea română, principala solicitare a fost urgentarea procedurilor de verificare pentru a deschide piaţa chineză pentru produsele agroalimentare, în special pentru cele din carne şi pentru vinurile româneşti.




    Românii din România, mai puţini cu peste 1,5 milioane


    Populaţia stabilă a României, în octombrie 2011, era de 20.121.641 de persoane, în scădere cu peste 1,5 milioane. Este rezultatul definitiv al recensământului populaţiei şi al locuinţelor, anunţat, joi, de Institutul Naţional de Statistică, al cărui preşedinte, Tudorel Andrei, a completat: Migraţia a contribuit în cea mai mare măsură la reducerea populaţiei. Aproape 77% din această reducere s-a datorat factorului migrator extern. In plus, cunoaştem cu toţii că în această perioadă, chiar dacă speranţa de viaţă a crescut, rata natalităţii a scăzut şi a scăzut destul de mult. Alte date ale recensământului arată că în municipii şi oraşe trăiesc echivalentul a 54% din totalul populaţiei stabile. Că majoritare sunt femeile, cu peste 51%, şi că aproximativ jumătate din ele sunt căsătorite. In fine, că majoritatea populaţiei — peste 55% — este formată din persoane mature cu vârsta cuprinsă între 25 şi 64 ani. Datele anunţate de Institutul Naţional de Statistică au repus, pe de altă parte, pe tapet chestiunea validităţii referendumului din vara trecută, prin care puterea de centru-stânga a încercat, fără succes, să-l demită pe şeful de centru-dreapta al statului, Traian Băsescu. Referendumul a fost, atunci, invalidat din lipsă de cvorum, calculat pe baza unor cifre privind românii cu drept de vot superioare celor făcute publice, săptămâna aceasta, de statisticieni.



    Proba de foc a bacalaureatului


    Odată cu proba de vineri, 5 iulie — la alegere, specifică profilului şi specializării — emoţiile concursului, pentru cei aproape 190 de mii de absolvenţi de liceu din România, au luat sfârşit. In weekend vor aştepta, însă, cu sufletul la gură rezultatele, care urmează să fie afişate luni. Va fi atât pentru elevi şi profesori, cât şi pentru autorităţi momentul adevărului, dată fiind experienţa nefericită din ultimii ani. In 2011, de exemplu, rezultatele indicau cel mai slab bacalaureat din ultimii 20 de ani. Răspunzătoare de rezultatele foarte slabe sunt dezinteresul profesorilor şi al elevilor, precum şi disfuncţionalităţile sistemului de învăţământ. Mulţi dau, însă, vina şi pe marşul forţat împotriva fraudei, încă de acum câţiva ani în sălile de examen fiind instalate camere video şi fiind interzise “atenţiile” care să “înmoaie” viligenţa supraveghetorilor. Anul acesta au izbuncnit noi scandaluri legate de încercări de corupere a profesorilor. Cel mai răsunător a fost cel al unei directoare a unui liceu bucureştean, arestată preventiv, săptămâna aceasta, după ce ar fi pretins bani de la elevii înscrişi la bacalaureat pentru a influenţa membrii comisiei de evaluare.



    Reaşezări de preţuri la mijloc de an


    1 iulie a adus, în România, creşterea preţului la gaze cu 8 procente pentru consumatorii casnici şi cu 3 pentru cei industriali. De la începutul lunii, a crescut şi punctul amenzilor rutiere. Totodată, în mai multe oraşe din ţară s-au majorat taxele plătite pentru apă şi canalizare. Ca şi cum ar dori să atenueze efectul acestor scumpiri, guvernul României a majorat la 800 de lei salariul minim brut garantat, echivalentul a mai puţin de 200 de euro. De această creştere vor beneficia peste 600 de mii de salariaţi din sectorul bugetar şi privat.




    România şi situaţia din Egipt


    Ministerul român de externe urmăreşte cu mare atenţie evoluţiile din Egipt şi face apel părţilor să dea dovadă de reţinere şi să evite escaladarea violenţelor. Ca reacţie la evenimentele din ultimele zile din ţara arabă, diplomaţia de la Bucureşti şi-a exprimat speranţa că se va reveni cât mai curând la ordinea constituţională şi că procesul de tranziţie democratică va fi reluat. România şi-a exprimat regretul pentru pierderile de vieţi omeneşti cauzate de violenţele din ultimele zile şi a reiterat necesitatea respectării drepturilor fundamentale ale omului şi libertăţilor cetăţeneşti.

  • O analiză a învăţământului preuniversitar din România

    O analiză a învăţământului preuniversitar din România


    Învăţământul preuniversitar românesc a cunoscut în ultimii 20 de ani numeroase schimbări. Eficacitatea lor, în schimb, este tot mai des pusă la îndoială, din prisma rezultatelor slabe obţinute în ultima sesiune a bacalaureatului. Astfel, în multe judeţe din ţară, promovabilitatea a fost sub 50%, procent în scădere faţă de anii trecuţi, un examen ilustrând insuficienta maturitate a elevilor, dar şi a sistemului de educaţie.




    În România, sub 1% din şcoli sunt private, iar cele mai vechi sunt din anul 1995, deci nu se poate spune că au putut reprezenta o concurenţă valabilă sistemului de stat. În sistemul de stat, problemele sunt atât de bază materială, constând în săli de clasă insuficiente, şcoli slab dotate sau insalubre, în special în provincie, dar şi în privinţa factorului uman: remunerarea slabă a profesorilor menţine în sistem posturi neocupate sau selectează profesori mai slab pregătiţi.




    Totuşi la o cercetare schematică, învăţământul preuniversitar românesc răspunde nevoilor elevilor în privinţa ofertei şcolare: comunicarea în limba maternă chiar şi atunci când aceasta este minoritară, precum şi deprinderea unor competenţe necesare integrării sociale, precum folosirea calculatorului.




    Pe plan internaţional, România este în scădere, potrivit rezultatelor testelor PISA, introduse de către Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) în 1997, pentru evaluarea comparativă a nivelului de competenţe pe care le capătă elevii de 15 ani din mai multe ţări. Deşi disputate, rezultatele testelor PISA ridică din nou problema calităţii în educaţie.




    Remus Pricopie, ministrul educaţiei trage un semnal de alarmă: “Cred că dacă nu ne întrebăm ce facem şi de ce facem şi care e valoarea demersului nostru în educaţie, nu avem şanse să obţinem rezultate. Sigur că departajarea ţărilor potrivit testelor PISA nu e ca cea după Top-Shanghai, (al universităţilor). PISA e o chestiune mult mai simplă şi în momentul în care nu ştii să desluşeşti un text şi să faci nişte socoteli la un anumit nivel de vârstă, pentru că de fapt asta-i PISA, înseamnă că ai o problemă gravă. Poţi să spui, da dar el, deşi nu ştie să citească textul şi să mi-l interpreteze, se poartă frumos sau are aptitudini pentru calculator sau altele. PISA, cu toate rezervele pe care ar putea să le exprime unii, cred că trebuie să fie considerat cel puţin unul dintre indicatorii de calitate ai procesului de educaţie din toate ţările. Prin urmare, inclusiv din România. Şi atunci, noi ştim că nu stăm bine.”




    Cu tot avântul către schimbare pe care astfel de concluzii îl pot aduce, Remus Pricopie pare înclinat spre o mai aprofundată analiză: ”Nu schimb, nu schimb peste noapte. Când vorbim de calitate, trebuie să ştim ce crede un profesor sau un învăţător despre conceptul de calitate. Trebuie să plecăm de la ce avem în teren. Degeaba promovez o politică, dacă termenul respectiv nu se găseşte în limbajul profesorului. Sunt sute de mii de cadre didactice în sistem. Prin urmare noi trebuie să fim preocupaţi nu numai de unitate privind ceea ce se întâmplă în clasă, poate că ar trebui să fim preocupaţi şi de crearea unor valori privind calitatea. Eu vă propun să discutăm de politici integrate, pentru că atunci când discutăm despre calitate, imediat să ne gândim la profesor. Calitatea actului didactic este dată de calitatea profesorului. Mai apoi de laborator, săli, microbuze, care sunt desigur importante. Dar calitatea cadrului didactic înseamnă calitatea formării, de la formarea iniţială, la formarea continuă. Calitatea cadrului didactic înseamnă nivel de salarizare, înseamnă, dincolo de aceasta, cât investeşti în cadrul didactic.”




    Fin observator al sistemului de învăţământ românesc de şase decenii, academicianul Solomon Marcus evidenţiază alte minusuri ale educaţiei. Dincolo de necesitatea identificării problemelor privind structurarea manualelor şi programelor şcolare sau privind relaţia profesor — elev, obiectul educaţiei pare defectuos înţeles: Mi se pare că obiectul educaţiei este inadecvat formulat. Din tot ceea ce citesc, înţeleg că educaţia este reprezentată ca asimilare de cunoştinţe şi formare de abilităţi cognitive. Nu spun că nu este şi asta, dar mi se pare că nu aici este esenţialul. Eu aş înlocui această formulare cu o alta: a forma capacităţi de înţelegere, înlocuiesc cunoaştere cu înţelegere. Capacităţi de înţelegere şi de comportament atât în situaţii standard, cât şi în situaţii inedite. Cuvântul cheie este a înţelege, nu a cunoaşte. Eu cred că noi trebuie să pornim de la nevoile şi drepturile copilului, adolescentului şi tânărului. Pentru că nu ţinem seama de ele: o nevoie fundamentală a copilului este aceea de a înţelege. În acelaşi timp el are nevoia de a corela efortul cu recompensa. Aici intervine dreptul copilului de a greşi fără a fi pedepsit. Şi mai este şi dreptul la joc. Jocul cel mare al învăţării şi al creaţiei, cu drepul de a greşi şi de a eşua este ratat.”




    Şcolile pot fi salubrizate, clasele mai pot fi zugrăvite, iar manualele pot fi reeditate, dar se simte nevoia stimulării interesului elevilor către actul educaţional şi evidenţierea utilităţii acestuia, astfel încât opţiunea firească să devină dorinţa de a cunoaşte.