Radio România Internațional

Tag: bucatarie

  • Untură de porc

    Untură de porc

    Untura este obţinută de obicei după
    sacrificarea tradiţională a porcului, în perioada Crăciunului. În mediul rural,
    untura de porc este folosită pentru prăjit în loc de ulei şi, mai mult decât
    atât, pentru aluaturi sau pentru conservarea preparatelor din carne de porc.


    Untura se obţine topind slănina de
    pe spatele porcului. Tăiată în bucăţi mici, slănina este pusă la topit, la foc
    mic, într-un ceaun sau un vas mare de fontă, cunoscut şi sub numele de tuci. Pe
    măsură ce se topesc, în vas pot fi adăugate alte cuburi de slănină. La topit
    pot fi puse şi bucăţi de grăsime de pe burta porcului, caz în care se obţin
    acele jumări care conţin şi straturi de carne. Se amestecă periodic în vasul de
    tuci şi, după ce bucăţile de slănină au devenit transparente, întregul conţinut
    este turnat printr-o sită în recipientul în care urmează a fi păstrată. Untura
    se scurge încet, iar în sită vor rămâne jumările.

    În gospodăriile tradiţionale,
    jumările sunt păstrate, în mod obişnuit, în borcane, deasupra lor turnându-se
    un strat de untură, care are rol de protecţie. Borcanele trebuie depozitate în
    încăperi răcoroase. Aceste jumări pot fi consumate în timp împreună cu
    mămăligă, cu ouă ochiuri şi cu brânză. De asemenea, jumările pot fi
    transformate în pastă, putând fi servite ca aperitiv. Avem nevoie de jumătate
    de kg de jumări, de o ceapă, de piper şi boia de ardei. Jumările şi ceapa sunt
    trecute prin maşina de tocat sau mărunţite cu ajutorul robotului de bucătărie,
    după care se condimentează cu piper şi boia de ardei. Pasta rezultată se
    serveşte pe pâine prăjită, cu ceapă sau cu castraveţi muraţi.


    Untura poate fi întinsă pe pâine prăjită, putând fi servită ca
    aperitiv. Se pun la prăjit felii de pâine și, când acestea sunt calde, trebuie
    frecate cu un cățel de usturoi, după care se întinde untura de porc astfel
    încât aceasta să se topească și să fie absorbită de pâine. Se obține astfel un
    aperitiv care poate fi servit împreună cu țuică, palincă, vin sau bere.

  • Untură de porc

    Untură de porc

    Untura este obţinută de obicei după
    sacrificarea tradiţională a porcului, în perioada Crăciunului. În mediul rural,
    untura de porc este folosită pentru prăjit în loc de ulei şi, mai mult decât
    atât, pentru aluaturi sau pentru conservarea preparatelor din carne de porc.


    Untura se obţine topind slănina de
    pe spatele porcului. Tăiată în bucăţi mici, slănina este pusă la topit, la foc
    mic, într-un ceaun sau un vas mare de fontă, cunoscut şi sub numele de tuci. Pe
    măsură ce se topesc, în vas pot fi adăugate alte cuburi de slănină. La topit
    pot fi puse şi bucăţi de grăsime de pe burta porcului, caz în care se obţin
    acele jumări care conţin şi straturi de carne. Se amestecă periodic în vasul de
    tuci şi, după ce bucăţile de slănină au devenit transparente, întregul conţinut
    este turnat printr-o sită în recipientul în care urmează a fi păstrată. Untura
    se scurge încet, iar în sită vor rămâne jumările.

    În gospodăriile tradiţionale,
    jumările sunt păstrate, în mod obişnuit, în borcane, deasupra lor turnându-se
    un strat de untură, care are rol de protecţie. Borcanele trebuie depozitate în
    încăperi răcoroase. Aceste jumări pot fi consumate în timp împreună cu
    mămăligă, cu ouă ochiuri şi cu brânză. De asemenea, jumările pot fi
    transformate în pastă, putând fi servite ca aperitiv. Avem nevoie de jumătate
    de kg de jumări, de o ceapă, de piper şi boia de ardei. Jumările şi ceapa sunt
    trecute prin maşina de tocat sau mărunţite cu ajutorul robotului de bucătărie,
    după care se condimentează cu piper şi boia de ardei. Pasta rezultată se
    serveşte pe pâine prăjită, cu ceapă sau cu castraveţi muraţi.


    Untura poate fi întinsă pe pâine prăjită, putând fi servită ca
    aperitiv. Se pun la prăjit felii de pâine și, când acestea sunt calde, trebuie
    frecate cu un cățel de usturoi, după care se întinde untura de porc astfel
    încât aceasta să se topească și să fie absorbită de pâine. Se obține astfel un
    aperitiv care poate fi servit împreună cu țuică, palincă, vin sau bere.

  • Eflorescenţa sau cum să saverezi bucate rawvegane

    Eflorescenţa sau cum să saverezi bucate rawvegane

    Chifteluţe cu spanac, chifteluţe de ovăz, rulouri
    cu quinoa, burgeri, pizza, salata boeuf, salata cu spanac şi quinoa, mix de
    bruschete cu vlăstari, salata fresh cu avocado, ceai de ghimbir, kombucha, tort
    crunch, tort de lămâie, bomboane de ciocolată, batoane caramel şi bomboane de
    cocos sunt numai câteva dintre tentaţiile unui Brunch rawvegan. Evenimentul
    gastronomic a avut loc într-un
    restaurant bucureştean mai neobişnuit.


    Profitând de soare şi vreme caldă, organizatorii
    s-au gândit să le dea clienţilor lor mai vechi sau mai noi ocazia de a
    socializa, ne-a spus Corina Radu, reprezentant al
    restaurantului rawvegan gazdă: A fost un Brunch, numit Eflorescenţa, nu a
    fost un brunch obişnuit, pentru că intenţia noastră a fost să fie mai degrabă
    un eveniment de socializare. Restaurantul nostru este un restaurant rawvegan,
    strict vegetal, pe bază de fructe, legume şi seminţe. 80% din preparatele
    noastre sunt raw, nu sunt gătite la foc, dar avem şi câteva preparate termic,
    în fiecare zi avem de exemplu câte o supă caldă, care este foarte apreciată de
    clienţi în special în perioada rece şi mai avem câteva feluri de mâncare pe
    care le facem la cuptor. Chiar dacă avem şi preparate gătite, acelea sunt
    făcute prin metode sănătoase, nu prăjim, nu folosim metode care nu sunt
    adecvate. La Brunch am căutat să avem cât mai multe din preparatele noastre,
    astfel încât oamenii să aibă ocazia să testeze cât mai multe.


    Am invitat-o pe Corina Radu să ne facă poftă cu produsele rawvegane
    tradiţionale: Am avut faimoşii burgeri, care sunt o
    atracţie foarte mare, pentru că este un preparat consistent şi, de asemenea,
    oamenii se simt cumva confrotabil, pentru că este şi fast food, clineţii se
    bucură că pot să mănânce burger sau pot să mănânce sărmăluţe sau pot să consume
    brânză, care este făcută din caju. Avem foarte multe preparate care seamănă foarte
    bine cu preparatele tradiţionale, salată beuf, chifteluţe din quinoa, din ovăz,
    din spanac, unele dintre ele seamănă ca gust cu cele din carne, aşa că dacă nu
    ai ştii, nu ţi-ai da seama că sunt vegetale. La acest Brunch am avut foarte
    mare parte din preparatele noastre, deserturi şi băuturi.


    Atmosferă de sărbătoare în care gustului preparatelor li s-a adăugat
    bucuria decorului de primăvară.


    Corina Radu: Au fost peste 50 de participanţi, am avut toate mesele ocupate, am
    creat o atmosferă de primăvară, pentru că numele evenimentului a fost
    Eflorescenţa şi intenţia era cumva să sărbătorim primăvara împreună. Am
    împodobit cu foarte multe flori, colegele noastre purtau coroniţe, am creat o
    atmosferă foarte colorată şi foarte veselă. Clienţii au fost foarte încântaţi
    şi a fost o surpriză plăcută tot setting-ul. Pentru că am adus elemente noi, am
    aşezat nişte vaze foarte frumos colorate şi cumva totul a fost reorganizat.




    Dat fiind entuziasmul clienţilor, vor mai fi organizate şi alte
    Brunch-uri, precum şi diverse workshop-uri de gătit sau pe tema alimentaţiei
    sănătoase. Dar până când oamenii să vor obişnui cu ideea de mâncare rawvegană, aceştia se
    pot bucura de produse asemănătoare chiar şi cu cele fast-food.

    Corina Radu: Tradiţiile noastre sunt foarte puternice, iar în momentul în care vine
    Paştele sau vine Crăciunul îţi vin în minte preparatele specifice. Şi atunci
    chiar avem comenzi de platouri specifice sărbătorii respective. O să aibă
    salată boeuf, mai adăugăm trei sortimente de chifteluţe, brânzica de caju care
    este nelipsită de pe masa oricărui vegan, este un preparat clasic, mai avem un
    pateu foarte bun de măsline, mai avem un pateu care este cremă de caju cu
    turmeric, mai avem şi Falafel, deşi acesta este o preluare din bucătăria
    libaneză. Există şi reţetă de drob rawvegan, facem pască de fiecare Paşte. Şi
    în afară de asta, interacţionăm cu oameni care au şi altă alimentaţie. Şi dacă
    stai la masă şi ei mănâncă burger cu cartofi prăjiţi, atunci îţi comanzi şi tu
    de la noi, burger cu cartofi din ţelină.


    Este o bucătărie foarte gustoasă şi foarte săţioasă care înlocuieşte
    cu succes bucătăria tradiţională, ne-a mai spus interlocutoarea noastră,
    adăugând că dulciurile sunt o tentaţie irezistibilă, fiind singurele dulciuri sănătoase.

    Corina Radu: Dulciurile sunt un alt atu al acestui tip
    de alimentaţie sau a acestui tip de bucătărie, pentru că sunt sănătoase şi
    pentru că au şi nutrienţi. Şi atunci, persoanele interesate de un stil de viaţă
    sănătos caută în primul rând să înlocuiască zahărul cu miere sau fructe
    uscate.


    Bucureştiul
    oferă astfel posibilitatea de a degusta şi,
    eventual, savura preparate rawvegane. Rămâne
    de văzut în ce măsură va ‘prinde această ofertă gastronomică inedită.

  • Ciorbă de potroace

    Ciorbă de potroace

    Odată cu Bobotează şi Sf.Ion, se poate spune că s-a încheiat perioada sărbătorilor de iarnă, o perioadă marcată de întâlniri cu familia şi cu prietenii, de mese îmbelşugate, cu preparate specifice Crăciunului şi Anului Nou, udate, cum se spune, cu băuturi mai tari sau mai slab alcoolizate. O astfel de provocare gastronomică este urmată, în cazul unor excese, de acea senzaţie de mahmureală. Este o stare din care se poate ieşi apelând la remedii naturale precum zeama de varză murată, murături sau suc de roşii. Cea mai eficace este zeama de varză murată, cunoscută şi sub numele de moare”.



    Există însă şi o variantă mai sofisticată de a lupta contra mahmurelii sau unei mese copioase, cum este, de exemplu, cea de nuntă şi anume ciorba de potroace. Se folosesc legume, măruntaie, gături, capete, gheare şi bucăţi de spate de pasăre, adică exact ceea ce nu se utilizează la o masă cu multe preparate, cum este cea de nuntă.



    Pentru a face o ciorbă de potroace într-o oală de circa 10 litri, avem nevoie de circa 2 kg de măruntaie de pasăre, pe care le curăţăm şi pe lăsăm să fiarbă în 4 litri de apă în care am pus şi puţină sare. După îndepărtarea spumei care se formează la suprafaţă, punem la fiert în oală 2-3 cepe, câţiva morcovi, un păstârnac, un pătrunjel şi o ţelină, toate aceste legume fiind mărunţite. După ce dă în fiert din nou, adăugăm o ceaşcă de orez şi lăsăm încă un sfert de oră la fiert. A venit momentul de a folosi ingredientul cel mai important al acestei ciorbe: zeama de varză. Se toarnă circa 2 litri de zeamă de varză, condiţia fiind ca această să fie limpede. Zeama de varză murată va da ciorbei acel gust acru.



    Separat, se bat două ouă şi se amestecă cu puţină smântână. După ce a dat din nou în fiert, se ia oala de pe foc, se scoate puţină zeamă care se amestecă cu ouăle bătute şi cu smântâna, după care totul se toarnă în oala de ciorbă. Deasupra se presară leuştean tocat. Bine, bine, vă veţi întreba, dar de ce i se spune ciorbă de potroace? Pentru că potroacă înseamnă sărătură, adică tocmai acea zeamă de varză, care, aşa cum am menţionat, combate starea de mahmureală. Este o ciorbă pe care nuntaşii o consumă dimineaţa, la finalul petrecerii, dar care poate fi înghiţită şi la prânz, după un somn de refacere.

  • Ciorbă de potroace

    Ciorbă de potroace

    Odată cu Bobotează şi Sf.Ion, se poate spune că s-a încheiat perioada sărbătorilor de iarnă, o perioadă marcată de întâlniri cu familia şi cu prietenii, de mese îmbelşugate, cu preparate specifice Crăciunului şi Anului Nou, udate, cum se spune, cu băuturi mai tari sau mai slab alcoolizate. O astfel de provocare gastronomică este urmată, în cazul unor excese, de acea senzaţie de mahmureală. Este o stare din care se poate ieşi apelând la remedii naturale precum zeama de varză murată, murături sau suc de roşii. Cea mai eficace este zeama de varză murată, cunoscută şi sub numele de moare”.



    Există însă şi o variantă mai sofisticată de a lupta contra mahmurelii sau unei mese copioase, cum este, de exemplu, cea de nuntă şi anume ciorba de potroace. Se folosesc legume, măruntaie, gături, capete, gheare şi bucăţi de spate de pasăre, adică exact ceea ce nu se utilizează la o masă cu multe preparate, cum este cea de nuntă.



    Pentru a face o ciorbă de potroace într-o oală de circa 10 litri, avem nevoie de circa 2 kg de măruntaie de pasăre, pe care le curăţăm şi pe lăsăm să fiarbă în 4 litri de apă în care am pus şi puţină sare. După îndepărtarea spumei care se formează la suprafaţă, punem la fiert în oală 2-3 cepe, câţiva morcovi, un păstârnac, un pătrunjel şi o ţelină, toate aceste legume fiind mărunţite. După ce dă în fiert din nou, adăugăm o ceaşcă de orez şi lăsăm încă un sfert de oră la fiert. A venit momentul de a folosi ingredientul cel mai important al acestei ciorbe: zeama de varză. Se toarnă circa 2 litri de zeamă de varză, condiţia fiind ca această să fie limpede. Zeama de varză murată va da ciorbei acel gust acru.



    Separat, se bat două ouă şi se amestecă cu puţină smântână. După ce a dat din nou în fiert, se ia oala de pe foc, se scoate puţină zeamă care se amestecă cu ouăle bătute şi cu smântâna, după care totul se toarnă în oala de ciorbă. Deasupra se presară leuştean tocat. Bine, bine, vă veţi întreba, dar de ce i se spune ciorbă de potroace? Pentru că potroacă înseamnă sărătură, adică tocmai acea zeamă de varză, care, aşa cum am menţionat, combate starea de mahmureală. Este o ciorbă pe care nuntaşii o consumă dimineaţa, la finalul petrecerii, dar care poate fi înghiţită şi la prânz, după un somn de refacere.

  • Mâncăruri din Dobrogea

    Mâncăruri din Dobrogea

    Provincie situată între Dunăre şi Marea Neagră, Dobrogea are o gastronomie
    cu puternice influenţe orientale datorită minorităţii turco-tătare. Bucătăria
    dobrogeană se bazează pe peşte şi pe carnea de oaie, însă nu exclude carnea de
    pasăre, de vacă şi de porc. Preparatele de bază sunt însoţite de garnituri de
    orez sau de legume. Produse din lapte de oaie precum iaurt sau telemea sunt
    folosite de asemenea pentru pregătirea altor mâncăruri. Dintre mâncărurile specifice pot fi menţionate
    ciorbele pescăreşti, peştele marinat,
    saramura de peşte, pilaful dobrogean, salatele dobrogene, cârnaţii de oaie,
    mielul la proţap, dar şi preparate care poartă marca minorităţii turco-tătare:
    chebap, cârnaţii uscaţi precum ghiudem şi babic, musacaua dobrogeană sau
    garniturile de orez. Să nu uităm şi de deserturile specifice Dobrogei, cu
    stafide sau cu rahat şi nici de celebrele baclavale şi sarailii.


    Deşi la prepararea ei sunt
    folosite legume precum roşiile, ardeiul gras, ceapa şi castraveţii, salata
    dobrogeană are un aspect diferit faţă de alte salate. La pregătirea ei se mai
    folosesc două ouă fierte, măsline, smântână, telemea de oaie, zeamă de lămâie
    şi puţin cimbru. Roşiile sunt tăiate în bucăţi potrivite, castraveţii în felii
    subţiri, ardeiul gras în fâşii subţiri, iar ceapa solzişori, iar toate aceste
    legume sunt amestecate. Pot fi adăugate şi frunze de salată, tăiate mărunt.
    Separat, se face un sos, amestecând gălbenuşurile fierte cu puţină smântână, cu
    albuşurile tocate mărunt şi cu măsline mărunţite. Se adaugă puţină zeamă de
    lămâie şi cimbru măcinat şi se omogenizează. Acest sos este amestecat apoi cu
    legumele deja pregătite, iar deasupra se pune telemea de oaie, dată prin răzătoare.
    Se poate consuma ca atare sau în combinaţie cu carne pe grătar.

    Vă mai propunem un alt
    preparat specific Dobrogei, frigăruile cu carne de berbec. Avem nevoie de un kg
    de pulpă de berbec, de câteva cepe, de piper şi de cimbru măcinat şi de puţin
    vin. Se taie carnea în felii subţiri, se sărează puţin şi se lasă pentru câteva
    ore într-un baiţ, adică un amestec de vin, cimbru şi piper. După aceea, se
    înfig bucăţile de carne în ţepuşe de lemn sau din oţel inox, punând între ele
    foi de ceapă. Frigăruile se pun apoi pe grătar şi se rotesc pentru a fi
    pătrunse uniform de dogoare. Se consumă cu o salată de murături sau cu o salată
    de varză acră.

  • Mâncăruri din Dobrogea

    Mâncăruri din Dobrogea

    Provincie situată între Dunăre şi Marea Neagră, Dobrogea are o gastronomie
    cu puternice influenţe orientale datorită minorităţii turco-tătare. Bucătăria
    dobrogeană se bazează pe peşte şi pe carnea de oaie, însă nu exclude carnea de
    pasăre, de vacă şi de porc. Preparatele de bază sunt însoţite de garnituri de
    orez sau de legume. Produse din lapte de oaie precum iaurt sau telemea sunt
    folosite de asemenea pentru pregătirea altor mâncăruri. Dintre mâncărurile specifice pot fi menţionate
    ciorbele pescăreşti, peştele marinat,
    saramura de peşte, pilaful dobrogean, salatele dobrogene, cârnaţii de oaie,
    mielul la proţap, dar şi preparate care poartă marca minorităţii turco-tătare:
    chebap, cârnaţii uscaţi precum ghiudem şi babic, musacaua dobrogeană sau
    garniturile de orez. Să nu uităm şi de deserturile specifice Dobrogei, cu
    stafide sau cu rahat şi nici de celebrele baclavale şi sarailii.


    Deşi la prepararea ei sunt
    folosite legume precum roşiile, ardeiul gras, ceapa şi castraveţii, salata
    dobrogeană are un aspect diferit faţă de alte salate. La pregătirea ei se mai
    folosesc două ouă fierte, măsline, smântână, telemea de oaie, zeamă de lămâie
    şi puţin cimbru. Roşiile sunt tăiate în bucăţi potrivite, castraveţii în felii
    subţiri, ardeiul gras în fâşii subţiri, iar ceapa solzişori, iar toate aceste
    legume sunt amestecate. Pot fi adăugate şi frunze de salată, tăiate mărunt.
    Separat, se face un sos, amestecând gălbenuşurile fierte cu puţină smântână, cu
    albuşurile tocate mărunt şi cu măsline mărunţite. Se adaugă puţină zeamă de
    lămâie şi cimbru măcinat şi se omogenizează. Acest sos este amestecat apoi cu
    legumele deja pregătite, iar deasupra se pune telemea de oaie, dată prin răzătoare.
    Se poate consuma ca atare sau în combinaţie cu carne pe grătar.

    Vă mai propunem un alt
    preparat specific Dobrogei, frigăruile cu carne de berbec. Avem nevoie de un kg
    de pulpă de berbec, de câteva cepe, de piper şi de cimbru măcinat şi de puţin
    vin. Se taie carnea în felii subţiri, se sărează puţin şi se lasă pentru câteva
    ore într-un baiţ, adică un amestec de vin, cimbru şi piper. După aceea, se
    înfig bucăţile de carne în ţepuşe de lemn sau din oţel inox, punând între ele
    foi de ceapă. Frigăruile se pun apoi pe grătar şi se rotesc pentru a fi
    pătrunse uniform de dogoare. Se consumă cu o salată de murături sau cu o salată
    de varză acră.

  • Dulceaţă de pepene

    Dulceaţă de pepene

    Este vară şi este sezonul pepenilor, roşii şi galbeni. De obicei, pepenii sunt consumaţi ca atare, însă din ei se poate face şi dulceaţă. Întrucât pepenii, în special cei roşii, conţin foarte multă apă, puţini sunt cei care se încumetă să facă dulceaţă din ei pentru că durează foarte mult, iar rezultatul este modest, unul două borcane dintr-un pepene roşu de 3-4 kg.


    Pentru prepararea dulceţii, pe lângă acest pepene, avem nevoie de un kg de zahăr şi de o lămâie. Se îndepărtează coaja şi se taie pepenele în cuburi mari, care trebuie puse apoi într-o cratiţă împreună cu zahărul şi lăsate la rece pentru două ore. Se pune vasul la foc mic şi se amestecă din când în când pentru ca bucăţile de pepene să nu se prindă de fundul cratiţei. Se adaugă lămâia, tăiată în felii cât mai subţiri şi se lasă la foc mic până când bucăţile de pepene încep să devină semitransparente.



    Se poate adăuga esenţă de vanilie şi, după ce siropul devine vâscos şi, după cum se spune, se leagă, atunci dulceaţa este gata şi poate fi turnată în borcane. Pentru că nu este spornică, unii preferă dulceaţa din coji de pepene roşu. Este folosită partea albă şi un strat subţire din partea roşie a pepenelui, coaja verde fiind îndepărtată. Partea albă trebuie tăiată în cuburi, iar prepararea este asemănătoare cu care descrisă anterior.



    În schimb, dulceaţa de pepene galben este mai spornică. Avem nevoie de 5 kg de pepene galben şi 2 kg de zahăr. Tăiem pepenii galbeni în cuburi şi îi punem în cratiţă împreună cu zahărul. După un timp, vom observa că pepenii au început să lase zeamă astfel încât punem cratiţa la foc mic. Lăsăm să fiarbă şi, la un moment dat, scoatem din cratiţă, cu ajutorul unei spumiere, cubuleţele de pepene galben, lăsând în continuare la fiert acel sirop obţinut din suc de pepene şi din zahăr până când siropul se leagă.



    Această operaţiune este necesară pentru a evita sfărâmarea bucăţilor de pepene. Putem adăuga esenţă de vanilie şi câteva frunze de mentă. După ce siropul s-a legat, reintroducem în cratiţă bucăţile de pepene galben, mai lăsăm să dea în clocot şi apoi oprim focul. Punem apoi dulceaţa în borcane pe care le sterilizăm.

  • Dulceaţă de pepene

    Dulceaţă de pepene

    Este vară şi este sezonul pepenilor, roşii şi galbeni. De obicei, pepenii sunt consumaţi ca atare, însă din ei se poate face şi dulceaţă. Întrucât pepenii, în special cei roşii, conţin foarte multă apă, puţini sunt cei care se încumetă să facă dulceaţă din ei pentru că durează foarte mult, iar rezultatul este modest, unul două borcane dintr-un pepene roşu de 3-4 kg.


    Pentru prepararea dulceţii, pe lângă acest pepene, avem nevoie de un kg de zahăr şi de o lămâie. Se îndepărtează coaja şi se taie pepenele în cuburi mari, care trebuie puse apoi într-o cratiţă împreună cu zahărul şi lăsate la rece pentru două ore. Se pune vasul la foc mic şi se amestecă din când în când pentru ca bucăţile de pepene să nu se prindă de fundul cratiţei. Se adaugă lămâia, tăiată în felii cât mai subţiri şi se lasă la foc mic până când bucăţile de pepene încep să devină semitransparente.



    Se poate adăuga esenţă de vanilie şi, după ce siropul devine vâscos şi, după cum se spune, se leagă, atunci dulceaţa este gata şi poate fi turnată în borcane. Pentru că nu este spornică, unii preferă dulceaţa din coji de pepene roşu. Este folosită partea albă şi un strat subţire din partea roşie a pepenelui, coaja verde fiind îndepărtată. Partea albă trebuie tăiată în cuburi, iar prepararea este asemănătoare cu care descrisă anterior.



    În schimb, dulceaţa de pepene galben este mai spornică. Avem nevoie de 5 kg de pepene galben şi 2 kg de zahăr. Tăiem pepenii galbeni în cuburi şi îi punem în cratiţă împreună cu zahărul. După un timp, vom observa că pepenii au început să lase zeamă astfel încât punem cratiţa la foc mic. Lăsăm să fiarbă şi, la un moment dat, scoatem din cratiţă, cu ajutorul unei spumiere, cubuleţele de pepene galben, lăsând în continuare la fiert acel sirop obţinut din suc de pepene şi din zahăr până când siropul se leagă.



    Această operaţiune este necesară pentru a evita sfărâmarea bucăţilor de pepene. Putem adăuga esenţă de vanilie şi câteva frunze de mentă. După ce siropul s-a legat, reintroducem în cratiţă bucăţile de pepene galben, mai lăsăm să dea în clocot şi apoi oprim focul. Punem apoi dulceaţa în borcane pe care le sterilizăm.

  • Mazărea în mâncăruri

    Mazărea în mâncăruri

    Mazărea
    proaspătă reprezintă una dintre tentaţiile gastronomice de la sfârşitul
    primăverii şi din prima jumătate a verii. Originară din Asia, mazărea a
    fost cultivată de greci şi romani în sudul Europei, răspândindu-se apoi pe tot
    continentul. În spaţiul românesc, mazărea a pătruns, se pare, în secolul al
    17-lea. Pentru că acum poate fi
    păstrată uşor fie în conserve, fie sub formă congelată, mazărea este folosită,
    de fapt, pe tot parcursul anului pentru pregătirea multor mâncăruri, precum
    ciorbele de legume şi ghiveciurile, cu sau fără carne. Un fin cunoscător al gastronomiei româneşti, Radu Anton
    Roman, afirma: Mai degrabă
    acompaniament decât solistă, mâncarea de mazăre este o permanenţă a
    cratiţei româneşti.


    Într-adevăr, mazărea este folosită alături de alte legume fierte şi mărunţite în salata
    boeuf. În pofida denumirii franceze, este, de fapt, o
    salată de origine germană, amestecată cu maioneză şi inventată în bucătăriile
    boierilor din Valahia. Ingredientele acestei salate sunt carne de vită,
    cartofi, castraveţi şi gogoşari muraţi, morcovi, maioneză şi, bineînţeles, boabe de mazăre. O mâncare specifică verii şi toamnei este ghiveciul, în care se pun boabe de mazăre alături de
    cartofi, ceapă, varză, morcovi, fasole pastăi, usturoi, dovlecei, rădăcină de ţelină, de
    pătrunjel sau de păstârnac.


    Atunci când mazărea este solistă, obţinem una dintre cele mai populare mâncăruri ale bucătăriei româneşti. Avem nevoie
    de două kg de mazăre păstăi, de două … trei cepe, de suc de roşii şi de o legătură de mărar. Tocăm ceapa şi o
    călim uşor în ulei. Scoatem boabele de mazăre din teci,
    le spălăm şi le punem într-o cratiţă, împreună cu ceapă călită. Dacă mazărea este proaspăt culeasă, atunci şi tecile par mai
    cărnoase şi, de aceea, se obişnuieşte că se adauge în cratiţăşi câteva
    dintre ele. Adăugăm puţină apă, lăsăm la fiert circa jumătate de oră, iar spre final adăugăm suc de roşii, bulion sau două roşii tocate mărunt, sărăm după gust, însă,
    înainte de a lua vasul de pe foc, punem şi mărarul tocat mărunt, care va da un
    gust deosebit. În această mâncare se poate
    adăuga şi carne de pui, de curcan, de viţel sau de porc.

  • Mazărea în mâncăruri

    Mazărea în mâncăruri

    Mazărea
    proaspătă reprezintă una dintre tentaţiile gastronomice de la sfârşitul
    primăverii şi din prima jumătate a verii. Originară din Asia, mazărea a
    fost cultivată de greci şi romani în sudul Europei, răspândindu-se apoi pe tot
    continentul. În spaţiul românesc, mazărea a pătruns, se pare, în secolul al
    17-lea. Pentru că acum poate fi
    păstrată uşor fie în conserve, fie sub formă congelată, mazărea este folosită,
    de fapt, pe tot parcursul anului pentru pregătirea multor mâncăruri, precum
    ciorbele de legume şi ghiveciurile, cu sau fără carne. Un fin cunoscător al gastronomiei româneşti, Radu Anton
    Roman, afirma: Mai degrabă
    acompaniament decât solistă, mâncarea de mazăre este o permanenţă a
    cratiţei româneşti.


    Într-adevăr, mazărea este folosită alături de alte legume fierte şi mărunţite în salata
    boeuf. În pofida denumirii franceze, este, de fapt, o
    salată de origine germană, amestecată cu maioneză şi inventată în bucătăriile
    boierilor din Valahia. Ingredientele acestei salate sunt carne de vită,
    cartofi, castraveţi şi gogoşari muraţi, morcovi, maioneză şi, bineînţeles, boabe de mazăre. O mâncare specifică verii şi toamnei este ghiveciul, în care se pun boabe de mazăre alături de
    cartofi, ceapă, varză, morcovi, fasole pastăi, usturoi, dovlecei, rădăcină de ţelină, de
    pătrunjel sau de păstârnac.


    Atunci când mazărea este solistă, obţinem una dintre cele mai populare mâncăruri ale bucătăriei româneşti. Avem nevoie
    de două kg de mazăre păstăi, de două … trei cepe, de suc de roşii şi de o legătură de mărar. Tocăm ceapa şi o
    călim uşor în ulei. Scoatem boabele de mazăre din teci,
    le spălăm şi le punem într-o cratiţă, împreună cu ceapă călită. Dacă mazărea este proaspăt culeasă, atunci şi tecile par mai
    cărnoase şi, de aceea, se obişnuieşte că se adauge în cratiţăşi câteva
    dintre ele. Adăugăm puţină apă, lăsăm la fiert circa jumătate de oră, iar spre final adăugăm suc de roşii, bulion sau două roşii tocate mărunt, sărăm după gust, însă,
    înainte de a lua vasul de pe foc, punem şi mărarul tocat mărunt, care va da un
    gust deosebit. În această mâncare se poate
    adăuga şi carne de pui, de curcan, de viţel sau de porc.

  • Mâncãruri din Transilvania

    Mâncãruri din Transilvania

    Vã invitãm sã deschidem din nou uşa bucãtãriei româneşti, mai precis a celei transilvănene. Provincie istoricã româneascã din interiorul arcului carpatic, Transilvania este caracterizatã, din punct de vedere gastronomic, de mâncãruri cu mai multe grãsimi, având şi o influenþã a bucãtãriei austro-ungare. Este utilizatã destul de mult carnea de porc, untura de porc şi rântaşul obþinut din ceapã înãbuşitã şi fãinã puþin rumenitã. În multe dintre ciorbele bucãtãriei transilvãnene se foloseşte tarhonul, o plantã aromaticã, venitã în mod sigur pe filierã sãseascã. Este folositã foarte mult slãnina afumatã, consumatã în tot timpul anului ca atare sau ca adaos în diferite mâncãruri. Sosurile şi salatele îndulcite îşi au originea în bucãtãria maghiarã, la fel ca şi boiaua de ardei. Bucãtãria din Transilvania este renumitã prin preparate precum balmoşul, supa de varzã cu smântânã, ciorba ardeleneascã de porc sau vacã, ciorbã de carne cu tarhon, tochiturã cu afumãturi şi multe altele. Spre deosebire de alte zone, în Transilvania, sarmalele, pregãtite din foi de varzã şi carne de porc, au dimensiuni apreciabile.



    Dupã acest periplu gastronomic, sã ne oprim asupra unui preparat specific Transilvaniei: varza a la Cluj. Avem nevoie de douã verze acre de mãrime medie, de circa un kg … un kg şi jumãtate de carne de porc, de puþin orez, de unturã de porc, 2 … 3 cepe, smântânã, piper şi sare. Tãiem şi ceapa mãrunt, iar carnea de porc, cu puþinã grãsime, trebuie trecutã prin maşina de tocat. Rumenim în puþinã unturã atât ceapa, cât şi carnea de porc, iar separat cãlim, de asemenea în unturã, varza muratã pe care în prealabil am tocat-o. Fierbem orezul în puþinã apã cu sare şi îl amestecãm cu carnea şi cu ceapa cãlite. În continuare, într-o cratiþã mai mare, de 3 … 4 litri, punem straturi de varzã şi de carne, turnând deasupra fiecãrui strat de carne puþinã smântânã. Condimentãm cu piper şi adãugãm sare dupã gust, dupã care bãgãm cratiþa la cuptor, la foc potrivit, pentru un sfert de orã. Varza “a la Cluj” poate fi servitã imediat, alãturi de un pahar de vin roşu, demisec, la temperatura camerei. Poftã bunã!

  • Mâncãruri din Transilvania

    Mâncãruri din Transilvania

    Vã invitãm sã deschidem din nou uşa bucãtãriei româneşti, mai precis a celei transilvănene. Provincie istoricã româneascã din interiorul arcului carpatic, Transilvania este caracterizatã, din punct de vedere gastronomic, de mâncãruri cu mai multe grãsimi, având şi o influenþã a bucãtãriei austro-ungare. Este utilizatã destul de mult carnea de porc, untura de porc şi rântaşul obþinut din ceapã înãbuşitã şi fãinã puþin rumenitã. În multe dintre ciorbele bucãtãriei transilvãnene se foloseşte tarhonul, o plantã aromaticã, venitã în mod sigur pe filierã sãseascã. Este folositã foarte mult slãnina afumatã, consumatã în tot timpul anului ca atare sau ca adaos în diferite mâncãruri. Sosurile şi salatele îndulcite îşi au originea în bucãtãria maghiarã, la fel ca şi boiaua de ardei. Bucãtãria din Transilvania este renumitã prin preparate precum balmoşul, supa de varzã cu smântânã, ciorba ardeleneascã de porc sau vacã, ciorbã de carne cu tarhon, tochiturã cu afumãturi şi multe altele. Spre deosebire de alte zone, în Transilvania, sarmalele, pregãtite din foi de varzã şi carne de porc, au dimensiuni apreciabile.



    Dupã acest periplu gastronomic, sã ne oprim asupra unui preparat specific Transilvaniei: varza a la Cluj. Avem nevoie de douã verze acre de mãrime medie, de circa un kg … un kg şi jumãtate de carne de porc, de puþin orez, de unturã de porc, 2 … 3 cepe, smântânã, piper şi sare. Tãiem şi ceapa mãrunt, iar carnea de porc, cu puþinã grãsime, trebuie trecutã prin maşina de tocat. Rumenim în puþinã unturã atât ceapa, cât şi carnea de porc, iar separat cãlim, de asemenea în unturã, varza muratã pe care în prealabil am tocat-o. Fierbem orezul în puþinã apã cu sare şi îl amestecãm cu carnea şi cu ceapa cãlite. În continuare, într-o cratiþã mai mare, de 3 … 4 litri, punem straturi de varzã şi de carne, turnând deasupra fiecãrui strat de carne puþinã smântânã. Condimentãm cu piper şi adãugãm sare dupã gust, dupã care bãgãm cratiþa la cuptor, la foc potrivit, pentru un sfert de orã. Varza “a la Cluj” poate fi servitã imediat, alãturi de un pahar de vin roşu, demisec, la temperatura camerei. Poftã bunã!

  • Drob la pahar

    Drob la pahar

    Multi romani au ales sa-si petreaca sarbatorile pascale departe de casa, tintele cele mai vizate anul acesta fiind pensiunile agroturistice din zonele montane, din Bucovina (zona de nord a tarii) sau pe litoralul marii Negre. Cei care au ales sa-si petreaca Pastele in zonele rurale au facut-o tocmai pentru a se bucura de liniste, aer curat, obiceiuri si traditii, dar si pentru bucatele traditionale deosebite. Iata de ce in aceasta saptamână am sa va prezint o reteta de drob mai deosebita. Drobul este unul din aperitivele de nelipsit de pe masa de Paste si fiecare gospodina are secretul ei de preparare.



    Ingrediente necesare: 1 kg de maruntaie de miel (inima, plamini si ficat), 3 oua, 1 lingura de smintina, verdeata (marar, patrunjel), ceapa verde, usturoi verde, sare si piper dupa gust.


    Modul de pregatire: maruntaiele de miel se fierb si se dau prin masina de tocat. Se adauga ouale, smintina, verdeata tocata marunt, sarea si piperul.



    Se aleg citeva pahare termorezistente care se ung cu unt. In interiorul fiecarui pahar se presara verdeata tocata marunt, apoi se pun cu gura in jos pentru a se indeparta surplusul de verdeata. Pe fundul fiecarui pahar se pune cite un ou crud, peste care se aseaza 2 linguri de tocatura, se apasa si se netezeste usor. Paharul nu trebuie umplut pentru ca deasupra se mai pune un ou crud. Astfel umplute, paharele se infasoara in hirtie si se aseaza intr-o cratita cu apa pe fundul careia a fost asternuta o cirpa impaturita.



    Cratita se acopera cu capac si se pune la fiert pe foc mic. Cind drobul e fiert, se lasa in pahare sa se raceasca si se scoate abia inainte de momentul servirii. Drobul se taie pe lung in sferturi, astfel incit mesenii sa admire delicatesa in sectiune si se aseaza pe frunze de salata, foi de andive sau ridichi.



    (Reluare din 14 aprilie 2009 – ne cerem scuze pentru lipsa diacriticelor)

  • Drob la pahar

    Drob la pahar

    Multi romani au ales sa-si petreaca sarbatorile pascale departe de casa, tintele cele mai vizate anul acesta fiind pensiunile agroturistice din zonele montane, din Bucovina (zona de nord a tarii) sau pe litoralul marii Negre. Cei care au ales sa-si petreaca Pastele in zonele rurale au facut-o tocmai pentru a se bucura de liniste, aer curat, obiceiuri si traditii, dar si pentru bucatele traditionale deosebite. Iata de ce in aceasta saptamână am sa va prezint o reteta de drob mai deosebita. Drobul este unul din aperitivele de nelipsit de pe masa de Paste si fiecare gospodina are secretul ei de preparare.



    Ingrediente necesare: 1 kg de maruntaie de miel (inima, plamini si ficat), 3 oua, 1 lingura de smintina, verdeata (marar, patrunjel), ceapa verde, usturoi verde, sare si piper dupa gust.


    Modul de pregatire: maruntaiele de miel se fierb si se dau prin masina de tocat. Se adauga ouale, smintina, verdeata tocata marunt, sarea si piperul.



    Se aleg citeva pahare termorezistente care se ung cu unt. In interiorul fiecarui pahar se presara verdeata tocata marunt, apoi se pun cu gura in jos pentru a se indeparta surplusul de verdeata. Pe fundul fiecarui pahar se pune cite un ou crud, peste care se aseaza 2 linguri de tocatura, se apasa si se netezeste usor. Paharul nu trebuie umplut pentru ca deasupra se mai pune un ou crud. Astfel umplute, paharele se infasoara in hirtie si se aseaza intr-o cratita cu apa pe fundul careia a fost asternuta o cirpa impaturita.



    Cratita se acopera cu capac si se pune la fiert pe foc mic. Cind drobul e fiert, se lasa in pahare sa se raceasca si se scoate abia inainte de momentul servirii. Drobul se taie pe lung in sferturi, astfel incit mesenii sa admire delicatesa in sectiune si se aseaza pe frunze de salata, foi de andive sau ridichi.



    (Reluare din 14 aprilie 2009 – ne cerem scuze pentru lipsa diacriticelor)