Radio România Internațional

Tag: bucatarie romaneasca

  • Salată de vinete

    Salată de vinete

    Pe lângă roşii şi ardei, vinetele sunt nelipsite din alimentaţia românilor sub formă de salată în lunile călduroase de vară şi de mâncăruri mai mult sau mai puţin sofisticate în perioada toamnei. Coapte pe jar sau pe plită, vinetele se transformă uşor în salată sau umplutură pentru diferite alte legume. Tăiate în felii şi rumenite în tigaie, împănate sau umplute şi apoi introduse în cuptor, cu diferite sosuri, acestea sunt câteva dintre modalităţile prin care vinetele se transformă în delicioase aperitive sau mâncăruri. Vinetele au pătruns în spaţiul românesc odată cu expansiunea otomană în Europa. Mai mult decât atât, turcii au răspândit în Balcani şi reţete de preparare a vinetelor, precum şi denumiri comune de mâncăruri precum musacaua.



    Salata de vinete este un excelent aperitiv pentru această perioadă toridă, fiind uşor de preparat. Trebuie alese câteva vinete de mărime potrivită şi cu o formă regulată pentru a fi mai uşor de copt pe plită. Trebuie să fie şi proaspete, adică să aibă o culoare închisă, şi lucioase pentru că, dacă sunt îmbătrânite, pot deveni amare. Bine spălate şi şterse de apă, vinetele se pun pe plită şi rotite periodic pentru a se coace uniform. Când coaja s-a înnegrit, iar interiorul s-a înmuiat, vinetele trebuie luate de pe plită şi lăsate să se răcească, atât cât să poată fi curăţate de coajă. Pentru a se răci mai repede, le putem cresta astfel încât să se scurgă zeama din ele.



    După ce le-am îndepărta coaja şi cotorul, vinetele sunt lăsate la scurs pe un fund de lemn înclinat sau într-o strecurătoare. Urmează măruntirea acestora cu un tocător de lemn sau chiar în mixer până când se transformă într-o pastă. Le punem apoi în vasul în care vor fi servite şi le amestecăm cu puţin ulei, adaugăm o ceapă tocată mărunt şi sare după gust. Această pastă de vinete poate fi utilizată pentru a obţine alte aperitive car epot fi puse pe un platou rece. Astfel, cu această pastă de vinete putem umple roşii sau ardei.



    Salata poate fi decorată cu felii de roşii şi ţinută la frigider înainte de a fi consumată. Vinetele coapte pot fi amestecate cu pastă din dovlecei fierţi sau chiar cu maioneză şi cu puţin mujdei de usturoi. Astfel, pot fi servite tot ca salată. De asemenea, Este recomandată consumarea saletei de vinete împreună cu ardei copţi.

  • Salată de vinete

    Salată de vinete

    Pe lângă roşii şi ardei, vinetele sunt nelipsite din alimentaţia românilor sub formă de salată în lunile călduroase de vară şi de mâncăruri mai mult sau mai puţin sofisticate în perioada toamnei. Coapte pe jar sau pe plită, vinetele se transformă uşor în salată sau umplutură pentru diferite alte legume. Tăiate în felii şi rumenite în tigaie, împănate sau umplute şi apoi introduse în cuptor, cu diferite sosuri, acestea sunt câteva dintre modalităţile prin care vinetele se transformă în delicioase aperitive sau mâncăruri. Vinetele au pătruns în spaţiul românesc odată cu expansiunea otomană în Europa. Mai mult decât atât, turcii au răspândit în Balcani şi reţete de preparare a vinetelor, precum şi denumiri comune de mâncăruri precum musacaua.



    Salata de vinete este un excelent aperitiv pentru această perioadă toridă, fiind uşor de preparat. Trebuie alese câteva vinete de mărime potrivită şi cu o formă regulată pentru a fi mai uşor de copt pe plită. Trebuie să fie şi proaspete, adică să aibă o culoare închisă, şi lucioase pentru că, dacă sunt îmbătrânite, pot deveni amare. Bine spălate şi şterse de apă, vinetele se pun pe plită şi rotite periodic pentru a se coace uniform. Când coaja s-a înnegrit, iar interiorul s-a înmuiat, vinetele trebuie luate de pe plită şi lăsate să se răcească, atât cât să poată fi curăţate de coajă. Pentru a se răci mai repede, le putem cresta astfel încât să se scurgă zeama din ele.



    După ce le-am îndepărta coaja şi cotorul, vinetele sunt lăsate la scurs pe un fund de lemn înclinat sau într-o strecurătoare. Urmează măruntirea acestora cu un tocător de lemn sau chiar în mixer până când se transformă într-o pastă. Le punem apoi în vasul în care vor fi servite şi le amestecăm cu puţin ulei, adaugăm o ceapă tocată mărunt şi sare după gust. Această pastă de vinete poate fi utilizată pentru a obţine alte aperitive car epot fi puse pe un platou rece. Astfel, cu această pastă de vinete putem umple roşii sau ardei.



    Salata poate fi decorată cu felii de roşii şi ţinută la frigider înainte de a fi consumată. Vinetele coapte pot fi amestecate cu pastă din dovlecei fierţi sau chiar cu maioneză şi cu puţin mujdei de usturoi. Astfel, pot fi servite tot ca salată. De asemenea, Este recomandată consumarea saletei de vinete împreună cu ardei copţi.

  • Mâncăruri cu fasole păstăi

    Mâncăruri cu fasole păstăi

    Fasolea păstăi se găseşte în această perioadă în stare proaspătă în pieţele şi magazinele din România. Fie că are culoarea verde sau galbenă, cu secţiune rotundă sau aplatizată, fasolea păstăi este utilizată de cele mai multe ori în combinaţie cu alte legume. Fasolea păstăi poate deveni însă şi ingredient de bază în anumite reţete gastronomice, una dintre ele fiind un aperitiv, fasolea păstăi cu maioneză. Avem nevoie de un kg de fasole păstăi, un borcan mic de maioneză şi de o căpăţână de usturoi. Este foarte uşor de preparat.



    Fasolea curăţată şi spălată se fierbe în apă cu puţină sare. Dacă tecile de fasole sunt lungi, le putem tăia în bucăţi mai mici. După ce a fiert, adunăm fasolea cu o spumieră, şi o lăsăm să se răcească. După ce am scurs-o de apă, amestecăm fasolea cu maioneza şi cu usturoiul pisat şi, eventual, mai adăugăm puţină sare şi o servim ca un aperitiv. Se mai poate adăuga în acest amestec o roşie curăţată de pieliţă şi tăiată mărunt şi puţin mărar proaspăt, tocat.



    Cel mai frecvent preparat este mâncarea de fasole păstăi cu carne. Poate fi folosită şi carnea de vită, şi cea de porc, însă de cele mai multe ori este folosită carnea de pui, fie piept, fie pulpe de pui. Avem nevoie de un kg – un kg şi jumătate de fasole păstăi şi de 3 pulpe de pui. Mai întâi, se pune la fiert carnea de pui, având grijă să adunăm spuma care se formează la suprafaţă.



    Adăugăm fasolea păstăi după ce în prealabil am spălat-o şi am curăţat-o şi lăsăm să fiarbă la foc mic. Pentru un plus de aromă, adăugăm câţiva căţei de usturoi, tăiaţi mărunt. Când considerăm că a fiert de ajuns, adăugăm puţin bulion sau suc de roşii, mărar proaspăt tăiat mărunt şi sare după gust. O mai lăsăm puţin pe foc şi apoi o putem servi imediat.


  • Mâncăruri cu fasole păstăi

    Mâncăruri cu fasole păstăi

    Fasolea păstăi se găseşte în această perioadă în stare proaspătă în pieţele şi magazinele din România. Fie că are culoarea verde sau galbenă, cu secţiune rotundă sau aplatizată, fasolea păstăi este utilizată de cele mai multe ori în combinaţie cu alte legume. Fasolea păstăi poate deveni însă şi ingredient de bază în anumite reţete gastronomice, una dintre ele fiind un aperitiv, fasolea păstăi cu maioneză. Avem nevoie de un kg de fasole păstăi, un borcan mic de maioneză şi de o căpăţână de usturoi. Este foarte uşor de preparat.



    Fasolea curăţată şi spălată se fierbe în apă cu puţină sare. Dacă tecile de fasole sunt lungi, le putem tăia în bucăţi mai mici. După ce a fiert, adunăm fasolea cu o spumieră, şi o lăsăm să se răcească. După ce am scurs-o de apă, amestecăm fasolea cu maioneza şi cu usturoiul pisat şi, eventual, mai adăugăm puţină sare şi o servim ca un aperitiv. Se mai poate adăuga în acest amestec o roşie curăţată de pieliţă şi tăiată mărunt şi puţin mărar proaspăt, tocat.



    Cel mai frecvent preparat este mâncarea de fasole păstăi cu carne. Poate fi folosită şi carnea de vită, şi cea de porc, însă de cele mai multe ori este folosită carnea de pui, fie piept, fie pulpe de pui. Avem nevoie de un kg – un kg şi jumătate de fasole păstăi şi de 3 pulpe de pui. Mai întâi, se pune la fiert carnea de pui, având grijă să adunăm spuma care se formează la suprafaţă.



    Adăugăm fasolea păstăi după ce în prealabil am spălat-o şi am curăţat-o şi lăsăm să fiarbă la foc mic. Pentru un plus de aromă, adăugăm câţiva căţei de usturoi, tăiaţi mărunt. Când considerăm că a fiert de ajuns, adăugăm puţin bulion sau suc de roşii, mărar proaspăt tăiat mărunt şi sare după gust. O mai lăsăm puţin pe foc şi apoi o putem servi imediat.


  • La vremea cireşelor

    La vremea cireşelor

    Gata, a venit vremea primelor dulceţuri din acest an! Cireşele şi căpşunile din producţia internă au apărut deja în pieţe astfel încât pentru această editie vă oferim câteva sugestii pentru preparate din cireşe.



    Pentru dulceaţa, avem nevoie de 2 kg de cireşe fără sâmburi şi de 1,5 kg de zahăr. Ne mai trebuie zeama de la două lămâi. În vasul în care va fierbe dulceaţa, punem cireşele, fără codiţe şi fără sâmburi, le acoperim cu zahăr şi le lăsăm la rece pentru două-trei ore, timp în care fructele vor lăsa zeamă. Stoarcem cele două lămâi, iar zeama o turnăm în vasul pe care îl punem la foc mic.


    Amestecând din când în când, mărim treptat intensitatea focului şi, pe măsură ce ajunge la temperatura de fierbere, la suprafaţă apare o spumă pe care o îndepărtăm. Compoziţia trebuie menţinută pe foc, eventual băgată în cuptor, până când dulceaţa devine vâscoasă. Dulceaţa trebuie turnată apoi în borcane lăsându-se un spatiu de circa două degete, se pun capacele, iar borcanele sunt supuse procesului de sterilizare.



    Uşor poate fi pregătită şi prăjitura cu cireşe. Avem nevoie de circa un sfert de kg de făină, de 100 de grame de zahăr, de un pahar cu lapte, de 50 de grame de unt sau de margarină, de două ouă, de praf de copt şi, desigur, de un caston cu cireşe fără sâmburi. Într-un vas punem făina, zahărul, untul şi praful de copt, spargem ouăle şi amestecăm, adăugând puţin lapte, până când obţinem un aluat cremos. Aluatul trebuie turnat apoi într-o tavă în care am întins deja o hârtie de copt. Peste aluat se pun cireşele, iar tava se lasă in cuptor, la foc mediu pentru circa jumătate de oră. Peste prăjitură se poate presăra zahăr pudră. Prăjitura se porţionează după ce se răceşte.

  • La vremea cireşelor

    La vremea cireşelor

    Gata, a venit vremea primelor dulceţuri din acest an! Cireşele şi căpşunile din producţia internă au apărut deja în pieţe astfel încât pentru această editie vă oferim câteva sugestii pentru preparate din cireşe.



    Pentru dulceaţa, avem nevoie de 2 kg de cireşe fără sâmburi şi de 1,5 kg de zahăr. Ne mai trebuie zeama de la două lămâi. În vasul în care va fierbe dulceaţa, punem cireşele, fără codiţe şi fără sâmburi, le acoperim cu zahăr şi le lăsăm la rece pentru două-trei ore, timp în care fructele vor lăsa zeamă. Stoarcem cele două lămâi, iar zeama o turnăm în vasul pe care îl punem la foc mic.


    Amestecând din când în când, mărim treptat intensitatea focului şi, pe măsură ce ajunge la temperatura de fierbere, la suprafaţă apare o spumă pe care o îndepărtăm. Compoziţia trebuie menţinută pe foc, eventual băgată în cuptor, până când dulceaţa devine vâscoasă. Dulceaţa trebuie turnată apoi în borcane lăsându-se un spatiu de circa două degete, se pun capacele, iar borcanele sunt supuse procesului de sterilizare.



    Uşor poate fi pregătită şi prăjitura cu cireşe. Avem nevoie de circa un sfert de kg de făină, de 100 de grame de zahăr, de un pahar cu lapte, de 50 de grame de unt sau de margarină, de două ouă, de praf de copt şi, desigur, de un caston cu cireşe fără sâmburi. Într-un vas punem făina, zahărul, untul şi praful de copt, spargem ouăle şi amestecăm, adăugând puţin lapte, până când obţinem un aluat cremos. Aluatul trebuie turnat apoi într-o tavă în care am întins deja o hârtie de copt. Peste aluat se pun cireşele, iar tava se lasă in cuptor, la foc mediu pentru circa jumătate de oră. Peste prăjitură se poate presăra zahăr pudră. Prăjitura se porţionează după ce se răceşte.

  • Bucate olteneşti

    Bucate olteneşti

    Sub egida “Dolju-n bucate”, mediul universitar şi autorităţile din Craiova au organizat la începutul acestei săptămâni o manifestare având ca scop promovarea traditiilor populare prin cântece, jocuri, meşteşuguri şi gastronomie. Cu această ocazie publicului i-au fost prezentate bucate tradiţionale “ca pe vremea bunicii”, pregătite conform reţetelor din satele doljene, reţete păstrate din generaţie în generaţie. Pâine cu pui la ţest, varză călită cu jumări, friptură făcută dintr-o pasăre mare, pe care finii o aduceau “plocon pentru naşi”, mâncăruri cu praz sau cu dragavei au fost aduse în faţa participanţilor pentru a exemplifica varietatea preparatelor din zona Doljului.



    Specifică Olteniei, pâinea la ţest are o istorie milenară având la origine metodele folosite de populaţia dacică pentru coacerea turtelor din mei, secară şi grâu în interiorul unui vas de lut aşezat cu gura în jos pe vatra încinsă. În comparaţie cu cuptorul care are dimensiuni mari şi care consumă mai multe lemne, ţestul are avantajul că se încinge mult mai repede, pentru ardere putând fi folosite surcele şi resturi vegetale de la floarea soarelui, porumb sau chiar vegetaţie uscată. Modelat din lut, ţestul este prevăzut fie cu o toartă pentru a fi prins cu un lanţ atunci când se află deasupra vetrei, fie cu orificii prin care este trecută o vergea metalică pentru a ridica sau coborî ţestul pe vatra încinsă. Aluatul dospit se întinde în ţestul încins de dogoarea jarului şi se obţine o pâine precum o lipie.



    În Oltenia întâlnim mâncărurile cu dragavei, un fel de ştevie cu frunzele încreţite. Frunzele au un gust acrişor şi sunt folosite la ciorbe, salate şi mâncăruri. Mai mult decât atât, pot fi pregătite pe grătar. Mâncarea tradiţională de dragavei seamănă ca aspect şi ca mod de preparare cu cea de spanac. Astfel, frunzele de dragavei trebuie spălate în mai multe ape pentru a înlătura resturile de pământ. Se opăresc într-o oală cu apă, după care se lasă la scurs. Tocăm fire de ceapă şi de usturoi pe care le călim în puţin ulei. Stingem cu puţin suc de roşii după care mărunţim frunzele de dragavei şi le punem peste ceapă şi usturoi. Lăsăm să fiarbă la foc mic, iar spre final adăugăm frunze tocate de pătrunjel, condimentăm cu piper şi punem sare după gust. Mâncarea se serveşte caldă, cu un ou ochi deasupra, precum mâncarea de spanac.



    Un alt preparat specific Olteniei sunt păpuşile de dragavei. Frunzele de dragavei se spală şi se curătă de nervurile prea groase şi se rulează câte 5, formându-se aşa-numitele “păpuşi”. Se leagă cu o aţă sau cu o tulpină de pătrunjel, se ung cu ulei şi se pun pe grătar, întorcându-le din când în când pentru a se rumeni uniform. Se iau de pe grătar, se curăţă partea arsă de la exterior şi se pun într-un castron. Peste păpuşile de dragavei se presară ardei iute, tocat mărunt şi se toarnă un amestec de oţet şi apă. Se consumă imediat.

  • Bucate olteneşti

    Bucate olteneşti

    Sub egida “Dolju-n bucate”, mediul universitar şi autorităţile din Craiova au organizat la începutul acestei săptămâni o manifestare având ca scop promovarea traditiilor populare prin cântece, jocuri, meşteşuguri şi gastronomie. Cu această ocazie publicului i-au fost prezentate bucate tradiţionale “ca pe vremea bunicii”, pregătite conform reţetelor din satele doljene, reţete păstrate din generaţie în generaţie. Pâine cu pui la ţest, varză călită cu jumări, friptură făcută dintr-o pasăre mare, pe care finii o aduceau “plocon pentru naşi”, mâncăruri cu praz sau cu dragavei au fost aduse în faţa participanţilor pentru a exemplifica varietatea preparatelor din zona Doljului.



    Specifică Olteniei, pâinea la ţest are o istorie milenară având la origine metodele folosite de populaţia dacică pentru coacerea turtelor din mei, secară şi grâu în interiorul unui vas de lut aşezat cu gura în jos pe vatra încinsă. În comparaţie cu cuptorul care are dimensiuni mari şi care consumă mai multe lemne, ţestul are avantajul că se încinge mult mai repede, pentru ardere putând fi folosite surcele şi resturi vegetale de la floarea soarelui, porumb sau chiar vegetaţie uscată. Modelat din lut, ţestul este prevăzut fie cu o toartă pentru a fi prins cu un lanţ atunci când se află deasupra vetrei, fie cu orificii prin care este trecută o vergea metalică pentru a ridica sau coborî ţestul pe vatra încinsă. Aluatul dospit se întinde în ţestul încins de dogoarea jarului şi se obţine o pâine precum o lipie.



    În Oltenia întâlnim mâncărurile cu dragavei, un fel de ştevie cu frunzele încreţite. Frunzele au un gust acrişor şi sunt folosite la ciorbe, salate şi mâncăruri. Mai mult decât atât, pot fi pregătite pe grătar. Mâncarea tradiţională de dragavei seamănă ca aspect şi ca mod de preparare cu cea de spanac. Astfel, frunzele de dragavei trebuie spălate în mai multe ape pentru a înlătura resturile de pământ. Se opăresc într-o oală cu apă, după care se lasă la scurs. Tocăm fire de ceapă şi de usturoi pe care le călim în puţin ulei. Stingem cu puţin suc de roşii după care mărunţim frunzele de dragavei şi le punem peste ceapă şi usturoi. Lăsăm să fiarbă la foc mic, iar spre final adăugăm frunze tocate de pătrunjel, condimentăm cu piper şi punem sare după gust. Mâncarea se serveşte caldă, cu un ou ochi deasupra, precum mâncarea de spanac.



    Un alt preparat specific Olteniei sunt păpuşile de dragavei. Frunzele de dragavei se spală şi se curătă de nervurile prea groase şi se rulează câte 5, formându-se aşa-numitele “păpuşi”. Se leagă cu o aţă sau cu o tulpină de pătrunjel, se ung cu ulei şi se pun pe grătar, întorcându-le din când în când pentru a se rumeni uniform. Se iau de pe grătar, se curăţă partea arsă de la exterior şi se pun într-un castron. Peste păpuşile de dragavei se presară ardei iute, tocat mărunt şi se toarnă un amestec de oţet şi apă. Se consumă imediat.

  • Preparate cu spanac

    Preparate cu spanac

    Printre ingredientele preparatelor din perioada primăverii întâlnim spanacul. Îl găsim în stare proaspătă în toate lunile de primăvară, precum şi la începutul toamnei. Conform nutriţioniştilor, spanacul este considerat benefic pentru tractul digestiv atunci când este consumat crud, sub formă de salate şi sucuri, dar totodată este un excelent aliment atunci este în mâncăruri.



    O mâncare tradiţională pentru perioada Paştelui este friptura de miel cu spanac, pregătită în cuptor, proporţia fiind de un kg de carne la două kg de spanac. Indiferent de preparat, frunzele de spanac trebuie spălate în mai multe ape, opărite şi apoi scurse. La friptura de miel, la care carnea trebuie rumenită uşor în ulei înainte de a fi pusă în cratiţă, nu este nevoie ca frunzele de spanac să fie tocate sau pasate înainte.



    Sunt multe preparate la care este necesară pasarea frunzelor de spanac înainte de a fi adăugate în diferite compoziţii. Un preparat uşor de făcut îl reprezintă ouăle cu spanac. După ce au fost spălate şi opărite, frunzele de spanac se fierb în puţină apă cu sare şi se pasează, adăugând şi puţină zeamă de lămâie. După ce am transformat spanacul în cremă, îl punem în farfurii, iar deasupra se poate pune un ou ochi, prăjit în tigaie. Simplu, nu? Există însă combinaţii spanac — ou mai laborioase. Tocăm mărunt o ceapă şi o călim uşor în ulei. Adăugăm spanacul, transformat deja în cremă şi puţină zeamă de lămâie. Eliminăm excesul de zeamă şi, cu ajutorul unei linguri, facem adâncituri la suprafaţa spanacului şi în fiecare punem câte un ou crud. Introducem vasul în cuptor şi îl ţinem la foc mediu spre mic până când albuşul capătă culoarea albă.



    Există supe cu spanac, supe-cremă cu spanac, dar şi preparate de patiserie cu spanac. Există aşa-numita plăcintă grecească cu spanac, la care spanacul, folosit ca umplutură, se află între două straturi de aluat, dar se pot face şi rulade care au şi un efect estetic. Pe o foaie de aluat dospit se întinde crema de spanac, după care foaia se rulează şi se pune într-o tavă, la cuptor, unde se lasă circa jumătate de oră, până ce aluatul începe să şe rumenească. După ce se răceşte, rulada trebuie tăiată în felii şi servită pe un platou cu aperitive reci.

  • Preparate cu spanac

    Preparate cu spanac

    Printre ingredientele preparatelor din perioada primăverii întâlnim spanacul. Îl găsim în stare proaspătă în toate lunile de primăvară, precum şi la începutul toamnei. Conform nutriţioniştilor, spanacul este considerat benefic pentru tractul digestiv atunci când este consumat crud, sub formă de salate şi sucuri, dar totodată este un excelent aliment atunci este în mâncăruri.



    O mâncare tradiţională pentru perioada Paştelui este friptura de miel cu spanac, pregătită în cuptor, proporţia fiind de un kg de carne la două kg de spanac. Indiferent de preparat, frunzele de spanac trebuie spălate în mai multe ape, opărite şi apoi scurse. La friptura de miel, la care carnea trebuie rumenită uşor în ulei înainte de a fi pusă în cratiţă, nu este nevoie ca frunzele de spanac să fie tocate sau pasate înainte.



    Sunt multe preparate la care este necesară pasarea frunzelor de spanac înainte de a fi adăugate în diferite compoziţii. Un preparat uşor de făcut îl reprezintă ouăle cu spanac. După ce au fost spălate şi opărite, frunzele de spanac se fierb în puţină apă cu sare şi se pasează, adăugând şi puţină zeamă de lămâie. După ce am transformat spanacul în cremă, îl punem în farfurii, iar deasupra se poate pune un ou ochi, prăjit în tigaie. Simplu, nu? Există însă combinaţii spanac — ou mai laborioase. Tocăm mărunt o ceapă şi o călim uşor în ulei. Adăugăm spanacul, transformat deja în cremă şi puţină zeamă de lămâie. Eliminăm excesul de zeamă şi, cu ajutorul unei linguri, facem adâncituri la suprafaţa spanacului şi în fiecare punem câte un ou crud. Introducem vasul în cuptor şi îl ţinem la foc mediu spre mic până când albuşul capătă culoarea albă.



    Există supe cu spanac, supe-cremă cu spanac, dar şi preparate de patiserie cu spanac. Există aşa-numita plăcintă grecească cu spanac, la care spanacul, folosit ca umplutură, se află între două straturi de aluat, dar se pot face şi rulade care au şi un efect estetic. Pe o foaie de aluat dospit se întinde crema de spanac, după care foaia se rulează şi se pune într-o tavă, la cuptor, unde se lasă circa jumătate de oră, până ce aluatul începe să şe rumenească. După ce se răceşte, rulada trebuie tăiată în felii şi servită pe un platou cu aperitive reci.

  • Ghiveci măcelăresc

    Ghiveci măcelăresc

    Chiar dacă este o mâncare specifică verii şi toamnei, atunci când găsim legume proaspete, ghivechiul poate fi pregătit în orice anotimp datorită faptului că în magazine găsim foarte multe legume în stare conservată sau congelată. Pentru că în reţetă se regăsesc, între altele, cartofi, ceapă, varză, morcovi, mazăre, fasole pastăi, usturoi, dovlecei, rădăcină de ţelină, de pătrunjel sau de păstârnac, putem spune că ghiveciul adună savoarea tuturor acestor legume.



    Ghiveciul făcut numai cu legume şi cu ulei mai este numit şi ghiveci călugăresc. Există însă şi ghiveci cu carne de peşte, cu carne de pui sau cu carne amestecată, de porc, de vită şi de oaie. Celei din urmă variante i se spune ghiveci măcelăresc, probabil pentru că a fost inventată în camera din spate a unei măcelării sau într-o cârciumă aflată perete în perete cu o măcelărie de unde au fost aduse bucăţi de carne provenite din tranşarea animalelor sacrificate. În cartea lui Păstorel Teodoreanu intitulată Gastronomice” este prezentată o astfel de mâncare la care sunt folosite bucăţi de carne de vită, de porc, de berbec, măduvioare şi momiţe.



    Pentru a rumeni carnea, în reţetele de altădată era folosită untura pe când acum este folosit preponderent uleiul, iar măduvioarele şi momiţele au dispărut de pe lista ingredientelor. Avem nevoie de cantităţi egale de carne de porc, de vită şi de berbecuţ, câte un sfert de kg, pe care le rumenim uşor într-un vas în care turnăm puţin apă pentru a înăbuşi bucăţile de carne.



    Mai avem nevoie de o cantitate egală de cartofi, adică circa 750 de grame de cartofi, de 3-4 morcovi, de o ţelină, de 2-3 cepe, o varză mică sau câteva buchete dintr-o conopidă, de 200 de grame de fasole păstăi şi de 200 de grame de mazăre. Putem adăuga, de asemenea, vinete şi ardei gras. După ce curăţăm şi spălăm legumele, tăiem în cubuleţe cartofii, dovleceii şi ţelina, tăiem în rondele morcovii, mărunţim conopida sau varza şi tăiem în felii subţiri ceapa şi ardeiul gras. Ceapa trebuie călită uşor în ulei, apoi transferată într-o cratiţă cu apă, unde adăugăm, pe rând, celelalte legume.



    Dacă o parte dintre legume provin din conserve şi sunt semipreparate, le punem în cratiţă ceva mai târziu, la fel ca şi bucăţile de carne, laolată cu sosul rezultat. Amestecăm legumele şi bucăţile de carne, adăugăm suc de roşii şi le lăsăm să mai fiarbă astfel încât să se amestece aromele. Spre final, se presară frunze proaspete de ţelină şi pătrunjel, tăiate mărunt. Se serveşte imediat, alături de un pahar de vin!

  • Ghiveci măcelăresc

    Ghiveci măcelăresc

    Chiar dacă este o mâncare specifică verii şi toamnei, atunci când găsim legume proaspete, ghivechiul poate fi pregătit în orice anotimp datorită faptului că în magazine găsim foarte multe legume în stare conservată sau congelată. Pentru că în reţetă se regăsesc, între altele, cartofi, ceapă, varză, morcovi, mazăre, fasole pastăi, usturoi, dovlecei, rădăcină de ţelină, de pătrunjel sau de păstârnac, putem spune că ghiveciul adună savoarea tuturor acestor legume.



    Ghiveciul făcut numai cu legume şi cu ulei mai este numit şi ghiveci călugăresc. Există însă şi ghiveci cu carne de peşte, cu carne de pui sau cu carne amestecată, de porc, de vită şi de oaie. Celei din urmă variante i se spune ghiveci măcelăresc, probabil pentru că a fost inventată în camera din spate a unei măcelării sau într-o cârciumă aflată perete în perete cu o măcelărie de unde au fost aduse bucăţi de carne provenite din tranşarea animalelor sacrificate. În cartea lui Păstorel Teodoreanu intitulată Gastronomice” este prezentată o astfel de mâncare la care sunt folosite bucăţi de carne de vită, de porc, de berbec, măduvioare şi momiţe.



    Pentru a rumeni carnea, în reţetele de altădată era folosită untura pe când acum este folosit preponderent uleiul, iar măduvioarele şi momiţele au dispărut de pe lista ingredientelor. Avem nevoie de cantităţi egale de carne de porc, de vită şi de berbecuţ, câte un sfert de kg, pe care le rumenim uşor într-un vas în care turnăm puţin apă pentru a înăbuşi bucăţile de carne.



    Mai avem nevoie de o cantitate egală de cartofi, adică circa 750 de grame de cartofi, de 3-4 morcovi, de o ţelină, de 2-3 cepe, o varză mică sau câteva buchete dintr-o conopidă, de 200 de grame de fasole păstăi şi de 200 de grame de mazăre. Putem adăuga, de asemenea, vinete şi ardei gras. După ce curăţăm şi spălăm legumele, tăiem în cubuleţe cartofii, dovleceii şi ţelina, tăiem în rondele morcovii, mărunţim conopida sau varza şi tăiem în felii subţiri ceapa şi ardeiul gras. Ceapa trebuie călită uşor în ulei, apoi transferată într-o cratiţă cu apă, unde adăugăm, pe rând, celelalte legume.



    Dacă o parte dintre legume provin din conserve şi sunt semipreparate, le punem în cratiţă ceva mai târziu, la fel ca şi bucăţile de carne, laolată cu sosul rezultat. Amestecăm legumele şi bucăţile de carne, adăugăm suc de roşii şi le lăsăm să mai fiarbă astfel încât să se amestece aromele. Spre final, se presară frunze proaspete de ţelină şi pătrunjel, tăiate mărunt. Se serveşte imediat, alături de un pahar de vin!

  • Gustări şi mâncăruri din vinete

    Gustări şi mâncăruri din vinete

    În perioada verii, vinetele sunt nelipsite din alimentaţia românilor, fiind consumate în special sub formă de salată. Vinetele coapte pe jar sau pe plită se transformă uşor în salată sau umplutură pentru diferite alte legume. Tăiate în felii şi rumenite în tigaie, împănate sau umplute şi introduse în cuptor, cu diferite sosuri, acestea sunt câteva dintre modalităţile prin care vinetele se transformă în delicioase aperitive sau mâncăruri. Vinetele au pătruns în spaţiul românesc odată cu expansiunea otomană în Europa. Mai mult decât atât, turcii au răspândit în Balcani şi reţete de preparare a vinetelor, precum şi denumiri comune de mâncăruri precum musacaua.



    Salata de vinete este un excelent aperitiv pentru această perioadă toridă care se prepară foarte uşor. De fapt, dacă este cald afară, chiar că nici nu mai contează dacă trebuie să puneţi vinete la copt. Trebuie alese câteva vinete de mărime potrivită şi cu o formă regulată pentru a fi mai uşor de copt pe plită. Trebuie să fie şi proaspete, adică să aibă o culoare închisă, şi lucioase pentru că, dacă sunt îmbătrânite, pot deveni amare. Bine spălate şi şterse de apă, vinetele se pun pe plită şi rotite periodic pentru a se coace uniform. Când coaja s-a înnegrit, iar interiorul s-a înmuiat, vinetele trebuie luate de pe plită şi lăsate să se răcească, atât cât să poată fi curăţate de coajă.


    După aceea, vinetele sunt lăsate la scurs pe un fund de lemn înclinat sau într-o strecurătoare. Urmează măruntirea acestora cu un tocător de lemn sau chiar în mixer până când se transformă într-o pastă. Sunt puse apoi în vasul în care vor fi servite, sunt frecate cu puţin ulei, se adaugă o ceapă tocată mărunt şi sare după gust, iar la final salata este decorată cu felii de roşii şi ţinută la frigider. Vinetele coapte pot fi amestecate şi cu pastă din dovlecei fierţi sau cu maioneză şi cu puţin mujdei de usturoi şi servite tot ca salată. De asemenea, această pastă de vinete poate fi utilizată pentru alte aperitive precum roşii umplute cu vinete sau ardei umpluţi cu vinete. Este recomandată consumarea saletei de vinete împreună cu ardei copţi.



    Vinetele pane reprezintă un alt aperitiv care necesită un timp redus de pregătire. Trebuie alese vinete tinere, cu coajă lucioasă. După ce au fost spălate şi curăţate de coajă, vinetele sunt tăiate rondele peste care se pune puţină sare, după care sunt lăsate puţin la scurs. Rondele de vinete sunt trecute apoi prin făină şi apoi prăjite în ulei. Peste feliile prăjite de vinete se toarnă puţin mujdei de usturoi şi, pentru un plus de aromă, se presară busuioc, proaspăt sau conservat. Acest aperitiv poate fi consumat cald sau rece.



    În ceea ce priveşte mâncărurile din vinete, cea mai răspândită este musacaua, pregătită în cuptor şi alcătuită din straturi de vinete şi de carne de porc, vită sau oaie, la care se adaugă şi roşii. Se poate pregăti şi o altă mâncare exclusiv vegetală, care în România şi-a păstrat şi denumirea turcească. Este pregătită, de asemenea, în cuptor, vinetele fiind umplute cu un amestec de legume călite: roşii, ceapă, ardei gras şi usturoi. Se numeşte imambayaldî — care ar însemna “imamul a leşinat” … probabil de plăcere după ce a consumat-o.

  • Gustări şi mâncăruri din vinete

    Gustări şi mâncăruri din vinete

    În perioada verii, vinetele sunt nelipsite din alimentaţia românilor, fiind consumate în special sub formă de salată. Vinetele coapte pe jar sau pe plită se transformă uşor în salată sau umplutură pentru diferite alte legume. Tăiate în felii şi rumenite în tigaie, împănate sau umplute şi introduse în cuptor, cu diferite sosuri, acestea sunt câteva dintre modalităţile prin care vinetele se transformă în delicioase aperitive sau mâncăruri. Vinetele au pătruns în spaţiul românesc odată cu expansiunea otomană în Europa. Mai mult decât atât, turcii au răspândit în Balcani şi reţete de preparare a vinetelor, precum şi denumiri comune de mâncăruri precum musacaua.



    Salata de vinete este un excelent aperitiv pentru această perioadă toridă care se prepară foarte uşor. De fapt, dacă este cald afară, chiar că nici nu mai contează dacă trebuie să puneţi vinete la copt. Trebuie alese câteva vinete de mărime potrivită şi cu o formă regulată pentru a fi mai uşor de copt pe plită. Trebuie să fie şi proaspete, adică să aibă o culoare închisă, şi lucioase pentru că, dacă sunt îmbătrânite, pot deveni amare. Bine spălate şi şterse de apă, vinetele se pun pe plită şi rotite periodic pentru a se coace uniform. Când coaja s-a înnegrit, iar interiorul s-a înmuiat, vinetele trebuie luate de pe plită şi lăsate să se răcească, atât cât să poată fi curăţate de coajă.


    După aceea, vinetele sunt lăsate la scurs pe un fund de lemn înclinat sau într-o strecurătoare. Urmează măruntirea acestora cu un tocător de lemn sau chiar în mixer până când se transformă într-o pastă. Sunt puse apoi în vasul în care vor fi servite, sunt frecate cu puţin ulei, se adaugă o ceapă tocată mărunt şi sare după gust, iar la final salata este decorată cu felii de roşii şi ţinută la frigider. Vinetele coapte pot fi amestecate şi cu pastă din dovlecei fierţi sau cu maioneză şi cu puţin mujdei de usturoi şi servite tot ca salată. De asemenea, această pastă de vinete poate fi utilizată pentru alte aperitive precum roşii umplute cu vinete sau ardei umpluţi cu vinete. Este recomandată consumarea saletei de vinete împreună cu ardei copţi.



    Vinetele pane reprezintă un alt aperitiv care necesită un timp redus de pregătire. Trebuie alese vinete tinere, cu coajă lucioasă. După ce au fost spălate şi curăţate de coajă, vinetele sunt tăiate rondele peste care se pune puţină sare, după care sunt lăsate puţin la scurs. Rondele de vinete sunt trecute apoi prin făină şi apoi prăjite în ulei. Peste feliile prăjite de vinete se toarnă puţin mujdei de usturoi şi, pentru un plus de aromă, se presară busuioc, proaspăt sau conservat. Acest aperitiv poate fi consumat cald sau rece.



    În ceea ce priveşte mâncărurile din vinete, cea mai răspândită este musacaua, pregătită în cuptor şi alcătuită din straturi de vinete şi de carne de porc, vită sau oaie, la care se adaugă şi roşii. Se poate pregăti şi o altă mâncare exclusiv vegetală, care în România şi-a păstrat şi denumirea turcească. Este pregătită, de asemenea, în cuptor, vinetele fiind umplute cu un amestec de legume călite: roşii, ceapă, ardei gras şi usturoi. Se numeşte imambayaldî — care ar însemna “imamul a leşinat” … probabil de plăcere după ce a consumat-o.

  • Plăcintă cu carne de peşte

    Plăcintă cu carne de peşte

    În România se pregătesc plăcinte umplute cu
    brânză, dulce sau sărată, cu legume, cu fructe, cea mai populară fiind cea cu
    mere, însă există şi plăcinte umplute cu carne, ba chiar cu carne de peşte.
    Acest fel de plăcintă poate fi preparat cu aluat dopsit sau cu piure de
    cartofi.


    În toate variantele, folosim file de peşte,
    cam un kg. Dacă alegem varianta cu cartofi, atunci mai avem nevoie de două
    cepe, de un morcov, de un pahar cu smântână şi de un kg de cartofi. Ungem cu
    unt forma în care vom coace plăcinta şi apoi aşezăm un strat de bucăţi de file
    de peşte. Mărunţim morcovul, tocăm ceapa şi le călim uşor în ulei. Întindem
    încă un strat de legume călite şi turnăm deasupra puţină smăntână pe care am
    încălzit-o într-un ibric, în care am am amestecat piper râşnit şi puţină sare.
    Ultimul strat din vas este din piure de cartofi. Vasul trebuie lăsat în
    cuptor, la foc mediu, între 20 şi 30 de minute.


    Pentru plăcinta de peşte cu aluat, vă
    propun o reţetă din Delta Dunării, obtinută numai din carne de peşte
    alb, adică şalău sau ştiucă. După dezosare, trecem prin
    maşina de tocat bucăţile de peşte. Mai avem nevoie de ceapă şi de morcovi pe
    care îi curăţăm şi îi tocăm mărunt. Călim legumele în unt sau ulei. Punem în
    tigaie morcovii, apoi ceapa şi le rumenim. Le lăsăm să se răcească, apoi
    amestecăm legumele cu carnea tocată de peşte, adăugăm piper şi sare. Spargem
    două ouă şi le adăugăm în acest amestec pe care îl omogenizăm.

    Pe o foaie de
    plăcintă, întindem umplutura, rulăm şi punem apoi plăcinta într-o tavă unsă cu
    puţin ulei sau cu unt. Rulourile de plăcintă trebuie unse, de asemenea, şi pe
    partea superioară. Lăsăm tava în cuptor la foc mic, circa 45 de minute.
    Plăcinta poate fi servită caldă sau rece.