Radio România Internațional

Tag: bucatarie romaneasca

  • Untură de porc

    Untură de porc

    Untura este obţinută de obicei după
    sacrificarea tradiţională a porcului, în perioada Crăciunului. În mediul rural,
    untura de porc este folosită pentru prăjit în loc de ulei şi, mai mult decât
    atât, pentru aluaturi sau pentru conservarea preparatelor din carne de porc.


    Untura se obţine topind slănina de
    pe spatele porcului. Tăiată în bucăţi mici, slănina este pusă la topit, la foc
    mic, într-un ceaun sau un vas mare de fontă, cunoscut şi sub numele de tuci. Pe
    măsură ce se topesc, în vas pot fi adăugate alte cuburi de slănină. La topit
    pot fi puse şi bucăţi de grăsime de pe burta porcului, caz în care se obţin
    acele jumări care conţin şi straturi de carne. Se amestecă periodic în vasul de
    tuci şi, după ce bucăţile de slănină au devenit transparente, întregul conţinut
    este turnat printr-o sită în recipientul în care urmează a fi păstrată. Untura
    se scurge încet, iar în sită vor rămâne jumările.

    În gospodăriile tradiţionale,
    jumările sunt păstrate, în mod obişnuit, în borcane, deasupra lor turnându-se
    un strat de untură, care are rol de protecţie. Borcanele trebuie depozitate în
    încăperi răcoroase. Aceste jumări pot fi consumate în timp împreună cu
    mămăligă, cu ouă ochiuri şi cu brânză. De asemenea, jumările pot fi
    transformate în pastă, putând fi servite ca aperitiv. Avem nevoie de jumătate
    de kg de jumări, de o ceapă, de piper şi boia de ardei. Jumările şi ceapa sunt
    trecute prin maşina de tocat sau mărunţite cu ajutorul robotului de bucătărie,
    după care se condimentează cu piper şi boia de ardei. Pasta rezultată se
    serveşte pe pâine prăjită, cu ceapă sau cu castraveţi muraţi.


    Untura poate fi întinsă pe pâine prăjită, putând fi servită ca
    aperitiv. Se pun la prăjit felii de pâine și, când acestea sunt calde, trebuie
    frecate cu un cățel de usturoi, după care se întinde untura de porc astfel
    încât aceasta să se topească și să fie absorbită de pâine. Se obține astfel un
    aperitiv care poate fi servit împreună cu țuică, palincă, vin sau bere.

  • Preparate din crap

    Preparate din crap

    Sunt multe modalităţi de a pregăti un crap: saramură,
    prăjit în tigaie, în cuptor, cu legume, deasupra unui strat de varză călită ori
    a unui strat de ceapă călită, ultimul fiind un preparat numit plachie. Pentru
    că este vară, iar ieşirile la iarbă verde au devenit ceva obişnuit pentru
    români, în această ediţie vă oferim câteva sugestii privind preparate din crap
    la grătar.


    Presupunem că avem un crap de 2 … 3 kg, pe
    care îl curăţăm de solzi, îl eviscerăm, îl spălăm şi îl porţionăm, tăindu-l
    transversal în felii cu o grosime de 2 … 3 cm. Presărăm sare pe aceste
    medalioane şi le lăsăm la rece. Spălăm bucăţile de peşte pentru a indepărta
    surplusul de sare înainte de a le pune în lada frigorifică. Ajunşi la iarbă
    verde, încingem grătarul şi punem medalioanele deasupra jarului după ce le-am
    uns puţin cu ulei pentru a nu se lipi. Le lăsăm să se rumenească pe ambele
    părţi, iar apoi le punem într-o cratiţă cu capac. Separat, pregătim un sos de
    roşii din jumătate de kg de roşii, două căpăţâni de usturoi, un ardei iute şi o
    legătura de pătrunjel verde. Fierbem puţină apă în care adăugăm roşiile
    mărunţite, usturoiul tăiat în felii subţiri, la fel, rondele de ardei şi frunzele tocate de pătrunjel. Acest sos îl
    turnăm peste medalioanele de crap aflate deja în cratiţă. Se serveşte cu
    mămăligă şi, neapărat, cu un vin alb şi sec.


    Există şi o modalitate mai spectaculoasă de a pregăti un
    crap de 2 … 3 kg în aer liber.
    Peştele trebuie pregătit cu o seară înainte. După ce este curăţat de solzi, eviscerat şi
    spălat, peştele trebuie dat cu sare şi pus la păstrare în
    frigider, într-un vas acoperit.
    De asemenea, pregătim un mujdei de usturoi pe care îl stingem în suc de roşii
    şi în care adăugăm puţin busuioc şi cimbru. O sticlă de ulei şi două lămâi completează lista necesară pentru a pregăti crapul la proţap. Dacă facem focul într-o groapă,
    atunci trebuie să înfigem oblic, în marginea gropii, o tijă metalică, în al
    cărei capăt fixăm crapul, la o înălţime de 50 de cm deasupra jarului. Uns în
    prealabil cu ulei, atât în exterior, cât şi în interior, crapul trebuie aşezat
    cu burta orientată spre jar. De asemenea, pentru a fi mai bine pătruns de
    dogoarea jarului, burta crapului trebuie desfăcută puţin, cu ajutorul unui băţ. Lăsăm peştele deasupra jarului circa
    trei sferturi de oră. Ne putem da seama când este gata după culoarea arămie pe
    care o capetă. După porţionare, poate fi servit fie cu
    mujdei de usturoi, fie cu lămâie şi, bineînţeles, cu un vin alb, sec sau
    demisec, bine răcit!

  • Preparate din crap

    Preparate din crap

    Sunt multe modalităţi de a pregăti un crap: saramură,
    prăjit în tigaie, în cuptor, cu legume, deasupra unui strat de varză călită ori
    a unui strat de ceapă călită, ultimul fiind un preparat numit plachie. Pentru
    că este vară, iar ieşirile la iarbă verde au devenit ceva obişnuit pentru
    români, în această ediţie vă oferim câteva sugestii privind preparate din crap
    la grătar.


    Presupunem că avem un crap de 2 … 3 kg, pe
    care îl curăţăm de solzi, îl eviscerăm, îl spălăm şi îl porţionăm, tăindu-l
    transversal în felii cu o grosime de 2 … 3 cm. Presărăm sare pe aceste
    medalioane şi le lăsăm la rece. Spălăm bucăţile de peşte pentru a indepărta
    surplusul de sare înainte de a le pune în lada frigorifică. Ajunşi la iarbă
    verde, încingem grătarul şi punem medalioanele deasupra jarului după ce le-am
    uns puţin cu ulei pentru a nu se lipi. Le lăsăm să se rumenească pe ambele
    părţi, iar apoi le punem într-o cratiţă cu capac. Separat, pregătim un sos de
    roşii din jumătate de kg de roşii, două căpăţâni de usturoi, un ardei iute şi o
    legătura de pătrunjel verde. Fierbem puţină apă în care adăugăm roşiile
    mărunţite, usturoiul tăiat în felii subţiri, la fel, rondele de ardei şi frunzele tocate de pătrunjel. Acest sos îl
    turnăm peste medalioanele de crap aflate deja în cratiţă. Se serveşte cu
    mămăligă şi, neapărat, cu un vin alb şi sec.


    Există şi o modalitate mai spectaculoasă de a pregăti un
    crap de 2 … 3 kg în aer liber.
    Peştele trebuie pregătit cu o seară înainte. După ce este curăţat de solzi, eviscerat şi
    spălat, peştele trebuie dat cu sare şi pus la păstrare în
    frigider, într-un vas acoperit.
    De asemenea, pregătim un mujdei de usturoi pe care îl stingem în suc de roşii
    şi în care adăugăm puţin busuioc şi cimbru. O sticlă de ulei şi două lămâi completează lista necesară pentru a pregăti crapul la proţap. Dacă facem focul într-o groapă,
    atunci trebuie să înfigem oblic, în marginea gropii, o tijă metalică, în al
    cărei capăt fixăm crapul, la o înălţime de 50 de cm deasupra jarului. Uns în
    prealabil cu ulei, atât în exterior, cât şi în interior, crapul trebuie aşezat
    cu burta orientată spre jar. De asemenea, pentru a fi mai bine pătruns de
    dogoarea jarului, burta crapului trebuie desfăcută puţin, cu ajutorul unui băţ. Lăsăm peştele deasupra jarului circa
    trei sferturi de oră. Ne putem da seama când este gata după culoarea arămie pe
    care o capetă. După porţionare, poate fi servit fie cu
    mujdei de usturoi, fie cu lămâie şi, bineînţeles, cu un vin alb, sec sau
    demisec, bine răcit!

  • Mâncăruri braşovene

    Mâncăruri braşovene

    O plimbare pe strada comercială a Braşovului este un prilej de a face cumpărături sau, cel puţin, de a admira vitrinele, dar si o incursiune printre mirosurile de mâncăruri provenite de la bucătăriile multelor terase pe lângă care treceţi. Pentru început putem menţiona covrigii împletiţi, care îşi au originea în Bavaria, dar de care braşovenii sunt foarte mândri, poate şi datorită reţetei lor, pe csre nu vor să o dezvăluie.



    În meniurile restaurantelor braşovene întâlnim multe mâncăruri şi deserturi cu denumire de origine. La aperitiv se poate mânca bulz de la Moeciu” sau salată braşovenească”, în care se amestecă salam, cascaval, morcovi, mazăre şi gogoşari în oţet, maioneză şi muştar.



    Din împrejurimile Braşovului am cules reţeta unei supe cremă de fasole boabe. Boabele de fasole se pun la înmuiat cu o seară înainte. A doua zi fasolea se fierbe, vărsând de două ori apa în care a fiert. Separat, se pun în cuptor doi morcovi şi două rădăcini de păstârnac până se coc uşor. Se pasează împreună cu boabele de fasole, se adaugă puţin piper măcinat şi sare, după gust, precum şi puţin tarhon, proaspăt sau conservat. Acum, în perioada primăverii, pot fi adăugate frunze de ştevie şi de lobodă. Acestea se trece prin ulei încins, după care se pasează şi se amestecă cu boabele de fasole şi cu rădăcinoasele, precum şi cu zeama în care au fiert boabele de fasole. Înainte de a fi servită, în farfuria cu supa cremă de fasole se presară tarhon şi mărar mărunţit.



    Un alt preparat specific este tochitura braşoveană. Avem nevoie de un kg de carne de viţel, de jumătate de kg de ficat, de inimă, rinichi şi de splină de porc, de 3 cepe mari, o căpăţână de usturoi, de bulion şi de puţin vin. Curăţăm rinichii şi îi lăsăm în apă cu oţet. Mărunţim carnea de viţel şi o călim puţin în untură, împreună cu usturoiul şi cu cepele, tăiate mărunt. În vas turnăm puţină supă sau apă şi lăsăm la foc mic. Adăugăm organele, tocate mărunt, lăsăm compoziţia la foc mic circa jumătate de oră, amestecând din când în când. Spre final adăugăm un pahar de vin rosu, busuioc, cimbru şi piper, o lingură de bulion şi mai lăsăm compoziţia pe foc încă 10 minute. Se serveşte imediat cu o portie de mămăligă şi cu un vin roşu demisec.



    Dacă mai doriţi ceva la desert, să stiţi că aveţi de unde alege. Pe lângă prăjituri, aveţi şansa de a gusta clătite braşovene”, umplute cu brânză dulce şi stafide sau trigoane de la Râşnov”, umplute cu mere sau cremă de vanilie.

  • Mâncăruri braşovene

    Mâncăruri braşovene

    O plimbare pe strada comercială a Braşovului este un prilej de a face cumpărături sau, cel puţin, de a admira vitrinele, dar si o incursiune printre mirosurile de mâncăruri provenite de la bucătăriile multelor terase pe lângă care treceţi. Pentru început putem menţiona covrigii împletiţi, care îşi au originea în Bavaria, dar de care braşovenii sunt foarte mândri, poate şi datorită reţetei lor, pe csre nu vor să o dezvăluie.



    În meniurile restaurantelor braşovene întâlnim multe mâncăruri şi deserturi cu denumire de origine. La aperitiv se poate mânca bulz de la Moeciu” sau salată braşovenească”, în care se amestecă salam, cascaval, morcovi, mazăre şi gogoşari în oţet, maioneză şi muştar.



    Din împrejurimile Braşovului am cules reţeta unei supe cremă de fasole boabe. Boabele de fasole se pun la înmuiat cu o seară înainte. A doua zi fasolea se fierbe, vărsând de două ori apa în care a fiert. Separat, se pun în cuptor doi morcovi şi două rădăcini de păstârnac până se coc uşor. Se pasează împreună cu boabele de fasole, se adaugă puţin piper măcinat şi sare, după gust, precum şi puţin tarhon, proaspăt sau conservat. Acum, în perioada primăverii, pot fi adăugate frunze de ştevie şi de lobodă. Acestea se trece prin ulei încins, după care se pasează şi se amestecă cu boabele de fasole şi cu rădăcinoasele, precum şi cu zeama în care au fiert boabele de fasole. Înainte de a fi servită, în farfuria cu supa cremă de fasole se presară tarhon şi mărar mărunţit.



    Un alt preparat specific este tochitura braşoveană. Avem nevoie de un kg de carne de viţel, de jumătate de kg de ficat, de inimă, rinichi şi de splină de porc, de 3 cepe mari, o căpăţână de usturoi, de bulion şi de puţin vin. Curăţăm rinichii şi îi lăsăm în apă cu oţet. Mărunţim carnea de viţel şi o călim puţin în untură, împreună cu usturoiul şi cu cepele, tăiate mărunt. În vas turnăm puţină supă sau apă şi lăsăm la foc mic. Adăugăm organele, tocate mărunt, lăsăm compoziţia la foc mic circa jumătate de oră, amestecând din când în când. Spre final adăugăm un pahar de vin rosu, busuioc, cimbru şi piper, o lingură de bulion şi mai lăsăm compoziţia pe foc încă 10 minute. Se serveşte imediat cu o portie de mămăligă şi cu un vin roşu demisec.



    Dacă mai doriţi ceva la desert, să stiţi că aveţi de unde alege. Pe lângă prăjituri, aveţi şansa de a gusta clătite braşovene”, umplute cu brânză dulce şi stafide sau trigoane de la Râşnov”, umplute cu mere sau cremă de vanilie.

  • Mititei

    Mititei

    Mititeii sau micii sunt revendicaţi de bucătăria românească, dar îşi găsesc echivalent şi în bucătăria balcanică. Mititeii sunt alcătuiţi din carne tocată, amestecată cu mai multe mirodenii, iar prezentarea, în această ediţie, a modului de preparare nu este întâmplătoare deoarece ne aflăm la începutul unei minivacanţe în care mulţi români vor ieşi la iarbă verde, uneori şi pentru a consuma preparate la grătar, printre care şi mititei. Deja au fost făcute estimări referitoare la consumul a nu mai puţin de 30 de milioane de mititei la nivel naţional.



    Făcând referire la originea acestui preparat, un celebru jurnalist, scriitor, realizator de televiziune şi autor de cărţi de cultură gastronomică, Radu Anton Roman, sublinia (citez): Demâncare veche, luată de prin podişurile Anatoliei şi prefăcută pe româneşte, cu carne de porc, micul s-a desprins de profet şi s-a lipit de Mioriţa şi prin faptul că se bea, se bea temeinic, dar nu bere, ci un vin sec şi vesel din sudul României” (am încheiat citatul).



    Asemănători ca mod de preparare cu kebap-ul turcesc, mititeii seamănă izbitor cu un preparat sârbesc numit cevapcici, numai că în compozitie este folosită şi carnea de porc, interzisă prin tradiţie musulmanilor. Iniţial, mititeii erau pregătiţi din carne de oaie şi ceva mai puţină carne de vită deoarece în spaţiul românesc vita era folosită în special pentru tracţiune sau ca animal de lapte. În timp, carnea de porc a început să fie folosită în proporţie mai mare în compoziţia micilor. Există şi o legendă privind apariţia mititeilor în spaţiul românesc de care aminteşte un alt jurnalist celebru de la sfârşitul secolului al 19-lea, prima jumătate a secolului al 20-lea, Constantin Bacalbaşa. Acesta susţinea că mititeii ar fi fost inventaţi la o cârciumă din centrul istoric al Bucureştiului, după ce proprietarul a constatat că nu mai are maţe pentru cârnaţi şi atunci a pus carnea tocată direct pe grătar, păstrând forma cârnatului.



    Pentru a pregăti mititei, avem nevoie de carne de vită, de porc şi de oaie în proporţii egale. Ca mirodenii, avem nevoie de piper măcinat, de cimbru uscat, enibahar, o căpăţână de usturoi pentru fiecare kilogram de carne, usturoi transformat în mujdei şi puţină sare. Tocăm carnea şi adăugăm fie grăsime de vacă sau de oaie, fie zeamă obţinută din fierberea unor oase de vacă. Carnea tocată trebuie amestecată într-un vas împreună cu zeama de oase şi cu toate condimentele. Se adaugă bicarbonat de sodiu stins în zeamă de lămâie şi se lasă la rece timp de câteva ore. După aceea, se scoate vasul de la rece, se formează mititeii, cu o lungime de circa 10 cm şi groşi de două degete şi se lasă puţin la zvântat, după care sunt numai buni de pus pe grătar, unde trebuie întorşi de pe o parte pe alta. Nu trebuie lăsaţi prea mult timp pe grătar deoarece se pot usca, dar nici la un jar prea mare pentru a nu se prăji prea tare la exterior. Se servesc calzi, cu muştar.

  • Mititei

    Mititei

    Mititeii sau micii sunt revendicaţi de bucătăria românească, dar îşi găsesc echivalent şi în bucătăria balcanică. Mititeii sunt alcătuiţi din carne tocată, amestecată cu mai multe mirodenii, iar prezentarea, în această ediţie, a modului de preparare nu este întâmplătoare deoarece ne aflăm la începutul unei minivacanţe în care mulţi români vor ieşi la iarbă verde, uneori şi pentru a consuma preparate la grătar, printre care şi mititei. Deja au fost făcute estimări referitoare la consumul a nu mai puţin de 30 de milioane de mititei la nivel naţional.



    Făcând referire la originea acestui preparat, un celebru jurnalist, scriitor, realizator de televiziune şi autor de cărţi de cultură gastronomică, Radu Anton Roman, sublinia (citez): Demâncare veche, luată de prin podişurile Anatoliei şi prefăcută pe româneşte, cu carne de porc, micul s-a desprins de profet şi s-a lipit de Mioriţa şi prin faptul că se bea, se bea temeinic, dar nu bere, ci un vin sec şi vesel din sudul României” (am încheiat citatul).



    Asemănători ca mod de preparare cu kebap-ul turcesc, mititeii seamănă izbitor cu un preparat sârbesc numit cevapcici, numai că în compozitie este folosită şi carnea de porc, interzisă prin tradiţie musulmanilor. Iniţial, mititeii erau pregătiţi din carne de oaie şi ceva mai puţină carne de vită deoarece în spaţiul românesc vita era folosită în special pentru tracţiune sau ca animal de lapte. În timp, carnea de porc a început să fie folosită în proporţie mai mare în compoziţia micilor. Există şi o legendă privind apariţia mititeilor în spaţiul românesc de care aminteşte un alt jurnalist celebru de la sfârşitul secolului al 19-lea, prima jumătate a secolului al 20-lea, Constantin Bacalbaşa. Acesta susţinea că mititeii ar fi fost inventaţi la o cârciumă din centrul istoric al Bucureştiului, după ce proprietarul a constatat că nu mai are maţe pentru cârnaţi şi atunci a pus carnea tocată direct pe grătar, păstrând forma cârnatului.



    Pentru a pregăti mititei, avem nevoie de carne de vită, de porc şi de oaie în proporţii egale. Ca mirodenii, avem nevoie de piper măcinat, de cimbru uscat, enibahar, o căpăţână de usturoi pentru fiecare kilogram de carne, usturoi transformat în mujdei şi puţină sare. Tocăm carnea şi adăugăm fie grăsime de vacă sau de oaie, fie zeamă obţinută din fierberea unor oase de vacă. Carnea tocată trebuie amestecată într-un vas împreună cu zeama de oase şi cu toate condimentele. Se adaugă bicarbonat de sodiu stins în zeamă de lămâie şi se lasă la rece timp de câteva ore. După aceea, se scoate vasul de la rece, se formează mititeii, cu o lungime de circa 10 cm şi groşi de două degete şi se lasă puţin la zvântat, după care sunt numai buni de pus pe grătar, unde trebuie întorşi de pe o parte pe alta. Nu trebuie lăsaţi prea mult timp pe grătar deoarece se pot usca, dar nici la un jar prea mare pentru a nu se prăji prea tare la exterior. Se servesc calzi, cu muştar.

  • Preparate din miel

    Preparate din miel

    După ce v-am prezentat preparate tradiţionale pentru masa de Paşte, în această ediţie vă propunem preparate din miel şi spanac. Spanacul este o garnitură recomandată pentru friptura de miel la tavă, dar la fel de gustos este şi spanacul gătit împreună cu carne de miel. Avem nevoie de un kg de carne de miel, de două kg de spanac, de o ceapă, de o lămâie, o căpăţână de usturoi, de bulion, piper şi sare. După ce a fost curăţat şi spălat, spanacul trebie opărit şi mărunţit. Într-un vas în care am pus puţin ulei, înmuiem ceapa, tocată mărunt, adăugăm bucăţile de carne de miel şi turnăm apoi una … două căni cu apă, lăsând să fiarbă înăbuşit. După ce a fiert carnea de miel, se adaugă usturoiul, curăţat şi pisat, două linguri de bulion şi puţin piper măcinat, precum şi spanacul şi se mai lasă la fiert circa 20 de minute, adăugând la final sare, după gust şi zeamă de lămâie. Mâncarea se serveşte caldă.



    Un alt preparat este cotletul de miel umplut cu spanac. Avem nevoie de cantităţi egale de carne de miel şi de spanac, de puţin ulei, de piper măcinat, cimbru şi sare. Spanacul trebuie fiert şi transformat în piure. Cotletul de miel, curăţat de grăsime şi de pieliţe, trebuie porţionat şi apoi bătut cu ciocanul de şniţele, astfel încât bucăţile de carne să devină subţiri şi late. Le dăm cu piper, cimbru şi sare, iar în mijloc punem câte o lingură de spanac, după care le rulăm. Punem apoi rulourile într-o tavă unsă cu ulei şi le lăsăm în cuptor la foc mic până când se rumenesc. Periodic le stropim cu sosul care se lasă în tavă.



    Mielul poate fi pregătit şi în aer liber. Dacă doriţi să îl pregătiţi la iarbă verde, profitând de vremea din ce în ce mai caldă, puteţi încerca o friptură haiducească de miel. Trebuie să vă înarmaţi însă cu multă răbdare deoarece durează destul de mult prepararea acestuia. Mai întâi trebuie improvizat un cuptor, săpând o groapă puţin mai mare decât mielul care urmează a fi pregătit. În acea groapă se face un foc cu lemne pentru a obţine jar. Mielul trebuie să aibă circa 10 kilograme, să fie întreg, eviscerat, dar cu blana pe el. După ce a fost bine spălat în interior, se sărează, iar în interior se introduc circa 10 cepe tăiate felii şi cimbru, după care blana mielului trebuie cusută. Apoi, blana este unsă cu un strat de lut, iar în continuare mielul trebuie pus în groapă, învelit în jar şi apoi acoperit cu pământ. Mielul se va coace lent în jar, iar după 3 … 4 ore este tocmai bun pentru a fi servit, desigur, alături de un pahar cu vin.

  • Preparate din miel

    Preparate din miel

    După ce v-am prezentat preparate tradiţionale pentru masa de Paşte, în această ediţie vă propunem preparate din miel şi spanac. Spanacul este o garnitură recomandată pentru friptura de miel la tavă, dar la fel de gustos este şi spanacul gătit împreună cu carne de miel. Avem nevoie de un kg de carne de miel, de două kg de spanac, de o ceapă, de o lămâie, o căpăţână de usturoi, de bulion, piper şi sare. După ce a fost curăţat şi spălat, spanacul trebie opărit şi mărunţit. Într-un vas în care am pus puţin ulei, înmuiem ceapa, tocată mărunt, adăugăm bucăţile de carne de miel şi turnăm apoi una … două căni cu apă, lăsând să fiarbă înăbuşit. După ce a fiert carnea de miel, se adaugă usturoiul, curăţat şi pisat, două linguri de bulion şi puţin piper măcinat, precum şi spanacul şi se mai lasă la fiert circa 20 de minute, adăugând la final sare, după gust şi zeamă de lămâie. Mâncarea se serveşte caldă.



    Un alt preparat este cotletul de miel umplut cu spanac. Avem nevoie de cantităţi egale de carne de miel şi de spanac, de puţin ulei, de piper măcinat, cimbru şi sare. Spanacul trebuie fiert şi transformat în piure. Cotletul de miel, curăţat de grăsime şi de pieliţe, trebuie porţionat şi apoi bătut cu ciocanul de şniţele, astfel încât bucăţile de carne să devină subţiri şi late. Le dăm cu piper, cimbru şi sare, iar în mijloc punem câte o lingură de spanac, după care le rulăm. Punem apoi rulourile într-o tavă unsă cu ulei şi le lăsăm în cuptor la foc mic până când se rumenesc. Periodic le stropim cu sosul care se lasă în tavă.



    Mielul poate fi pregătit şi în aer liber. Dacă doriţi să îl pregătiţi la iarbă verde, profitând de vremea din ce în ce mai caldă, puteţi încerca o friptură haiducească de miel. Trebuie să vă înarmaţi însă cu multă răbdare deoarece durează destul de mult prepararea acestuia. Mai întâi trebuie improvizat un cuptor, săpând o groapă puţin mai mare decât mielul care urmează a fi pregătit. În acea groapă se face un foc cu lemne pentru a obţine jar. Mielul trebuie să aibă circa 10 kilograme, să fie întreg, eviscerat, dar cu blana pe el. După ce a fost bine spălat în interior, se sărează, iar în interior se introduc circa 10 cepe tăiate felii şi cimbru, după care blana mielului trebuie cusută. Apoi, blana este unsă cu un strat de lut, iar în continuare mielul trebuie pus în groapă, învelit în jar şi apoi acoperit cu pământ. Mielul se va coace lent în jar, iar după 3 … 4 ore este tocmai bun pentru a fi servit, desigur, alături de un pahar cu vin.

  • Preparate din peşte

    Preparate din peşte


    Peste 2 zile, este Bunavestire, sărbătoare importantă a calendarului creştin. Ziua de Bunavestire şi cea de Florii sunt singurele din perioada Postului Paştelui când creştinii ortodocşi au dezlegare la peşte, în rest fiind restricţie la alimentele de origine animală.



    În această ediţie, dorim să vă prezentăm câteva reţete în care folosim în principal carne de peşte. La aperitive pot fi servite chifteluţe sau rondele din carne tocată. Chiftelele se pot obţine din orice fel de peşte, însă este preferat peştele mai mare, cu oase mai mari sau mai puţine, aşa cum este somnul. Avem nevoie de un kg de carne de peşte, de două – trei cepe, de câţiva căţei de usturoi, de două ouă, de puţină făină, de piper şi sare. În unele variante se foloseşte piure de cartofi, în alte variante este de ajuns să punem miezul a două felii de pâine, dar în niciun caz nu trebuie să uităm să punem o legătură de mărar. După ce a fost dezosată şi după ce a fost îndepărtată pielea, carnea de peşte trebuie trecută prin maşina de tocat. Pasta rezultată este amestecată apoi într-un bol cu cepele tocate mărunt, cu mărarul, de asemenea, tocat, cu feliile de pâine, cu ouăle, cu piper şi sare, după gust. Căţeii de usturoi, pisaţi, sunt adăugaţi în compoziţia care trebuie omogenizată cu mâna pentru a găsi şi îndepărta eventualele oase de peşte rămase în tocătură. În continuare, cu ajutorul unei linguri, formăm chifteluţele pe care le rostogolim prin făină înainte de a le pune la prăjit în tigaie.



    Tot pe platoul de aperitive, pe lângă salata de icre, putem întâlni rondele tăiate dintr-o specialitate care se obţine cu multă muncă şi pentru care este nevoie de dexteritate şi anume ştiuca umplută. Tot la aperitive poate fi servită plăcinta din carne de peşte. Avem nevoie de câteva bucăţi de file de ştiucă sau de şalău pe care le trecem prin maşina de tocat. Această plăcintă se realizează doar cu carne de peşte alb, precum ştiuca sau şalăul. Mai avem nevoie de ceapă şi de morcovi pe care îi curăţăm şi îi tocăm mărunt. Călim legumele în unt sau ulei. Punem în tigaie morcovii, apoi ceapa şi le rumenim. Le lăsăm să se răcească, apoi amestecăm legumele cu carnea tocată de peşte, adăugăm piper şi sare. Spargem două ouă şi le adăugăm în acest amestec pe care îl omogenizăm. Pe o foaie de plăcintă, întindem umplutura, rulăm şi punem apoi plăcinta într-o tavă unsă cu puţin ulei sau cu unt. Rulourile de plăcintă trebuie unse, de asemenea, şi pe partea superioară. Lăsăm tava în cuptor la foc mic, circa 45 de minute, după care plăcinta poate fi servită.


  • Preparate din peşte

    Preparate din peşte


    Peste 2 zile, este Bunavestire, sărbătoare importantă a calendarului creştin. Ziua de Bunavestire şi cea de Florii sunt singurele din perioada Postului Paştelui când creştinii ortodocşi au dezlegare la peşte, în rest fiind restricţie la alimentele de origine animală.



    În această ediţie, dorim să vă prezentăm câteva reţete în care folosim în principal carne de peşte. La aperitive pot fi servite chifteluţe sau rondele din carne tocată. Chiftelele se pot obţine din orice fel de peşte, însă este preferat peştele mai mare, cu oase mai mari sau mai puţine, aşa cum este somnul. Avem nevoie de un kg de carne de peşte, de două – trei cepe, de câţiva căţei de usturoi, de două ouă, de puţină făină, de piper şi sare. În unele variante se foloseşte piure de cartofi, în alte variante este de ajuns să punem miezul a două felii de pâine, dar în niciun caz nu trebuie să uităm să punem o legătură de mărar. După ce a fost dezosată şi după ce a fost îndepărtată pielea, carnea de peşte trebuie trecută prin maşina de tocat. Pasta rezultată este amestecată apoi într-un bol cu cepele tocate mărunt, cu mărarul, de asemenea, tocat, cu feliile de pâine, cu ouăle, cu piper şi sare, după gust. Căţeii de usturoi, pisaţi, sunt adăugaţi în compoziţia care trebuie omogenizată cu mâna pentru a găsi şi îndepărta eventualele oase de peşte rămase în tocătură. În continuare, cu ajutorul unei linguri, formăm chifteluţele pe care le rostogolim prin făină înainte de a le pune la prăjit în tigaie.



    Tot pe platoul de aperitive, pe lângă salata de icre, putem întâlni rondele tăiate dintr-o specialitate care se obţine cu multă muncă şi pentru care este nevoie de dexteritate şi anume ştiuca umplută. Tot la aperitive poate fi servită plăcinta din carne de peşte. Avem nevoie de câteva bucăţi de file de ştiucă sau de şalău pe care le trecem prin maşina de tocat. Această plăcintă se realizează doar cu carne de peşte alb, precum ştiuca sau şalăul. Mai avem nevoie de ceapă şi de morcovi pe care îi curăţăm şi îi tocăm mărunt. Călim legumele în unt sau ulei. Punem în tigaie morcovii, apoi ceapa şi le rumenim. Le lăsăm să se răcească, apoi amestecăm legumele cu carnea tocată de peşte, adăugăm piper şi sare. Spargem două ouă şi le adăugăm în acest amestec pe care îl omogenizăm. Pe o foaie de plăcintă, întindem umplutura, rulăm şi punem apoi plăcinta într-o tavă unsă cu puţin ulei sau cu unt. Rulourile de plăcintă trebuie unse, de asemenea, şi pe partea superioară. Lăsăm tava în cuptor la foc mic, circa 45 de minute, după care plăcinta poate fi servită.


  • Mâncaruri din Transilvania

    Mâncaruri din Transilvania

    Provincie
    istorica româneasca din interiorul arcului carpatic, Transilvania este
    caracterizata, din punct de vedere gastronomic, de mâncaruri bogate în grasimi,
    fiind influentata de bucataria austriaca si maghiara. Este utilizata destul de
    mult carnea de porc, untura de porc si rântasul obtinut din ceapa înabusita si
    faina usor rumenita. La unele ciorbe este folosit tarhonul, o planta aromatica,
    venita în mod sigur pe filiera saseasca. Este folosita foarte mult slanina
    fiarta, afumata si tavalita prin boia de ardei, consumata tot timpul anului
    ca atare sau ca adaos în diferite mâncaruri. Sosurile si salatele îndulcite îsi
    au originea în bucataria maghiara, la fel ca si boiaua de ardei. Bucataria din
    Transilvania este renumita prin preparate precum balmosul, supa de varza cu
    smântâna, ciorba ardeleneascã de porc sau de vacã, ciorba de carne cu tarhon,
    tochitura cu afumãturã si multe altele. Spre deosebire de alte zone, în
    Transilvania, sarmalele, pregatite din foi de varza si carne de porc, au
    dimensiuni apreciabile.


    Aşa-numita ciorba ardeleneasca cu afumătură se pregateste usor, însa,
    înainte de a o pune în oala de ciorbă, trebuie să opărim puţin carnea afumată,
    fie jambon, fie costiţă, deoarece astfel se mai elimina din sarea folosita la
    conservare. Avem nevoie de jumătate de kg de carne afumată, de 8 … 10 cartofi
    de mărime mijlocie, două cepe, doi morcovi, un pahar de smântână, două galbenusuri
    de ou si oţet. Costita sau sunca trebuie pusa într-un vas cu apa clocotita unde
    o lasam la fiert câteva minute. O scurgem si apoi tăiem carnea în cubuleţe pe
    care le trecem într-un vas cu 3 … 4 litri de apă şi lăsăm sa fiarba. Adăugăm,
    pe rând, cartofii, morcovii şi cepele, toate tăiate mărunt. Separat, într-un
    castron, amestecăm gălbenuşurile cu smântâna. Adaugam câte un polonic cu zeama si
    amestecam. La final, turnam amestecul din castron peste ciorba ramasa în oala si
    omogenizam. Ciorba se acreste cu doua, trei linguri de otet din vin sau cu otet
    în care a fost conservat tarhon.


    În pensiunile din zona Sibiului se
    pregateste tocanita de vitel în ceaun de fonta. Se poate pregati în aer liber,
    la foc moale. Mai întâi, ceapa se toaca marunt si se caleste în ulei, apoi este
    adaugata carnea de vitel, taiata în cubulete, putina apa si se lasa sa fiarba
    înabusit timp de 3 … 4 ore. Spre final adaugam un ardei taiat ma sau pasta de
    ardei si se presara piper macinat. Înainte ca tocanita sa fie luata de pe foc,
    se adauga sare dupa gust si frunze tocate de patrunjel.

  • Mâncaruri din Transilvania

    Mâncaruri din Transilvania

    Provincie
    istorica româneasca din interiorul arcului carpatic, Transilvania este
    caracterizata, din punct de vedere gastronomic, de mâncaruri bogate în grasimi,
    fiind influentata de bucataria austriaca si maghiara. Este utilizata destul de
    mult carnea de porc, untura de porc si rântasul obtinut din ceapa înabusita si
    faina usor rumenita. La unele ciorbe este folosit tarhonul, o planta aromatica,
    venita în mod sigur pe filiera saseasca. Este folosita foarte mult slanina
    fiarta, afumata si tavalita prin boia de ardei, consumata tot timpul anului
    ca atare sau ca adaos în diferite mâncaruri. Sosurile si salatele îndulcite îsi
    au originea în bucataria maghiara, la fel ca si boiaua de ardei. Bucataria din
    Transilvania este renumita prin preparate precum balmosul, supa de varza cu
    smântâna, ciorba ardeleneascã de porc sau de vacã, ciorba de carne cu tarhon,
    tochitura cu afumãturã si multe altele. Spre deosebire de alte zone, în
    Transilvania, sarmalele, pregatite din foi de varza si carne de porc, au
    dimensiuni apreciabile.


    Aşa-numita ciorba ardeleneasca cu afumătură se pregateste usor, însa,
    înainte de a o pune în oala de ciorbă, trebuie să opărim puţin carnea afumată,
    fie jambon, fie costiţă, deoarece astfel se mai elimina din sarea folosita la
    conservare. Avem nevoie de jumătate de kg de carne afumată, de 8 … 10 cartofi
    de mărime mijlocie, două cepe, doi morcovi, un pahar de smântână, două galbenusuri
    de ou si oţet. Costita sau sunca trebuie pusa într-un vas cu apa clocotita unde
    o lasam la fiert câteva minute. O scurgem si apoi tăiem carnea în cubuleţe pe
    care le trecem într-un vas cu 3 … 4 litri de apă şi lăsăm sa fiarba. Adăugăm,
    pe rând, cartofii, morcovii şi cepele, toate tăiate mărunt. Separat, într-un
    castron, amestecăm gălbenuşurile cu smântâna. Adaugam câte un polonic cu zeama si
    amestecam. La final, turnam amestecul din castron peste ciorba ramasa în oala si
    omogenizam. Ciorba se acreste cu doua, trei linguri de otet din vin sau cu otet
    în care a fost conservat tarhon.


    În pensiunile din zona Sibiului se
    pregateste tocanita de vitel în ceaun de fonta. Se poate pregati în aer liber,
    la foc moale. Mai întâi, ceapa se toaca marunt si se caleste în ulei, apoi este
    adaugata carnea de vitel, taiata în cubulete, putina apa si se lasa sa fiarba
    înabusit timp de 3 … 4 ore. Spre final adaugam un ardei taiat ma sau pasta de
    ardei si se presara piper macinat. Înainte ca tocanita sa fie luata de pe foc,
    se adauga sare dupa gust si frunze tocate de patrunjel.

  • Ciorbă de peşte

    Ciorbă de peşte


    Având în vedere că ne aflăm în postul Crăciunului şi că sunt unele zile în care se mănâncă peşte, în această ediţie vă prezentăm câteva modalităţi de preparare a ciorbei de peşte. Reţeta este influenţată de cultura gastronomică a fiecărei regiuni a României şi, în primul rând, de posibilităţile de procurare a peştelui şi legumelor. Cu excepţia Deltei Dunării şi a zonei riverane Dunării, această ciorbă este preparată, de obicei, din capete şi cozi de peşte. În zonele în care peştele se găseşte din belşug, se pun în oală, la fiert mai întâi peşti mărunţi, evisceraţi, necurăţaţi de solzi, dar bine spălaţi, cam un kilogram. Zeama astfel obţinută este strecurată şi turnată într-o altă oală.



    Este adăugată apă şi legume tăiate mărunt, de obicei ceapă, 1 … 2 ardei graşi, câteva roşii, o ceaşcă cu orez. În perioada iernii şi a primăverii, ardeii graşi şi roşiile sunt înlocuite de rădăcinoase tăiate, de asemenea, mărunt: pătrunjel, ţelină. Atunci când legumele sunt aproape fierte, în oală sunt adăugate şi bucăţi mari de peşte. Rămâne la aprecierea bucătarului cât peşte va pune, în funcţie de numărul de porţii pe care vrea să-l obţină. Se lasă la fiert la foc potrivit. Această zeamă trebuie acrită, fie cu borş, fie cu roşii, fie cu oţet, aşa cum se obişnuieşte în Delta Dunării. Aşadar, când peştele este aproape fiert, este adăugat după gust oţet sau borş, proporţia fiind de jumătate de litru de borş la 2 litri de apă. Se lasă să mai dea un clocot, se retrage oala de pe foc şi se adaugă frunze de pătrunjel, tăiate mărunt şi se acoperă oala pentru câteva minute.



    În total, prepararea ciorbei de peştei nu depăşeşte o oră, însă trebuie să fiţi atenţi ca nu cumva peştele să fie ţinut prea mult la fiert, deoarece carnea s-ar putea desface de pe oase. Şi modul de servire este diferit. În unele locuri, în farfuria de supă este pusă şi o bucată de peşte. În Delta Dunării, zeama este servită într-un castron şi alături, pe un platou, sunt aduse bucăţile mari de peşte care sunt consumate împreună cu mujdei de usturoi.



    Un preparat specific Deltei Dunării este storceagul, o supă de peşte cu legume rădăcinoase. Pe vremuri, locuitorii din Delta Dunării foloseau carnea de morun, o specie protejată astăzi. Acum poate fi folosită carnea de somn, o specie care are mai puţine oase. Avem nevoie de câţiva cartofi, de doi morcovi, de o ţelină şi de două cepe. Avem nevoie şi de un kg de file de peşte pe care îl sărăm şi îl lăsăm la rece până când curăţăm legumele.



    Într-un vas cu o capacitate de 4 … 5 litri, punem la fiert morcovii şi ţelina, legumelel fiind tăiate mărunt. Cepele se pot pune fie întregi, fie mărunţite, iar apoi cartofii, tăiaţi cubuleţe. Spălăm de sare fileul de peşte, îl tăiem în cubuleţe şi le punem la fiert cel mult un sfert de oră, la foc mic. Acrim cu puţină zeamă de lămâie, iar spre final amestecăm un gălbenuş de ou cu câteva linguri de smântână şi turnăm în oală, presărând şi mărar tocat. Luăm vasul de pe foc, îl acoperim şi îl lăsăm câteva minute pentru ca să se amestece aromele, după care storceagul poate fi servit imediat.

  • Ciorbă de peşte

    Ciorbă de peşte


    Având în vedere că ne aflăm în postul Crăciunului şi că sunt unele zile în care se mănâncă peşte, în această ediţie vă prezentăm câteva modalităţi de preparare a ciorbei de peşte. Reţeta este influenţată de cultura gastronomică a fiecărei regiuni a României şi, în primul rând, de posibilităţile de procurare a peştelui şi legumelor. Cu excepţia Deltei Dunării şi a zonei riverane Dunării, această ciorbă este preparată, de obicei, din capete şi cozi de peşte. În zonele în care peştele se găseşte din belşug, se pun în oală, la fiert mai întâi peşti mărunţi, evisceraţi, necurăţaţi de solzi, dar bine spălaţi, cam un kilogram. Zeama astfel obţinută este strecurată şi turnată într-o altă oală.



    Este adăugată apă şi legume tăiate mărunt, de obicei ceapă, 1 … 2 ardei graşi, câteva roşii, o ceaşcă cu orez. În perioada iernii şi a primăverii, ardeii graşi şi roşiile sunt înlocuite de rădăcinoase tăiate, de asemenea, mărunt: pătrunjel, ţelină. Atunci când legumele sunt aproape fierte, în oală sunt adăugate şi bucăţi mari de peşte. Rămâne la aprecierea bucătarului cât peşte va pune, în funcţie de numărul de porţii pe care vrea să-l obţină. Se lasă la fiert la foc potrivit. Această zeamă trebuie acrită, fie cu borş, fie cu roşii, fie cu oţet, aşa cum se obişnuieşte în Delta Dunării. Aşadar, când peştele este aproape fiert, este adăugat după gust oţet sau borş, proporţia fiind de jumătate de litru de borş la 2 litri de apă. Se lasă să mai dea un clocot, se retrage oala de pe foc şi se adaugă frunze de pătrunjel, tăiate mărunt şi se acoperă oala pentru câteva minute.



    În total, prepararea ciorbei de peştei nu depăşeşte o oră, însă trebuie să fiţi atenţi ca nu cumva peştele să fie ţinut prea mult la fiert, deoarece carnea s-ar putea desface de pe oase. Şi modul de servire este diferit. În unele locuri, în farfuria de supă este pusă şi o bucată de peşte. În Delta Dunării, zeama este servită într-un castron şi alături, pe un platou, sunt aduse bucăţile mari de peşte care sunt consumate împreună cu mujdei de usturoi.



    Un preparat specific Deltei Dunării este storceagul, o supă de peşte cu legume rădăcinoase. Pe vremuri, locuitorii din Delta Dunării foloseau carnea de morun, o specie protejată astăzi. Acum poate fi folosită carnea de somn, o specie care are mai puţine oase. Avem nevoie de câţiva cartofi, de doi morcovi, de o ţelină şi de două cepe. Avem nevoie şi de un kg de file de peşte pe care îl sărăm şi îl lăsăm la rece până când curăţăm legumele.



    Într-un vas cu o capacitate de 4 … 5 litri, punem la fiert morcovii şi ţelina, legumelel fiind tăiate mărunt. Cepele se pot pune fie întregi, fie mărunţite, iar apoi cartofii, tăiaţi cubuleţe. Spălăm de sare fileul de peşte, îl tăiem în cubuleţe şi le punem la fiert cel mult un sfert de oră, la foc mic. Acrim cu puţină zeamă de lămâie, iar spre final amestecăm un gălbenuş de ou cu câteva linguri de smântână şi turnăm în oală, presărând şi mărar tocat. Luăm vasul de pe foc, îl acoperim şi îl lăsăm câteva minute pentru ca să se amestece aromele, după care storceagul poate fi servit imediat.