Radio România Internațional

Tag: bucatarie traditionala

  • Raci fierţi cu mujdei de usturoi

    Raci fierţi cu mujdei de usturoi

    Magazinele cu specific pescăresc îşi îmbogăţesc oferta, în perioada toamnei, cu raci recoltaţi din iazurile piscicole, de obicei laolaltă cu peştii. În ultimii ani însă, în România au fost înfiinţate şi fermele de raci, ca o contrapondere la importurile de cozi de creveţi astfel încât în magazinele pescăreşti au apărut şi cei de cultură.



    Racul (Astacus astacus) este o delicatesă care, în mod tradiţional, se pune la fiert şi se consumă cu mujdei de usturoi. Racii care urmează a fi preparaţi trebuie să fie, obligatoriu, vii, cei inerţi fiind îndepărtaţi. Racii trebuie spălaţi sub jet de apă pentru a li se curăţa urmele de mâl de pe ei. Se pune la fiert o oală cu apă, cu una — două linguri de sare, iar după ce apa clocoteşte, acolo sunt aruncaţi racii. Se ţin pe foc între 5 şi 10 minute până ce capătă culoarea roşie, fiind lăsaţi apoi să se răcească în apa în care au fiert. Se pregăteşte şi mujdeiul de usturoi, din una, două căpăţâni.



    După ce au fost curăţaţi, căţeii de usturoi sunt zdrobiţi şi amestecaţi cu puţină sare până ce se formează o pastă. Se adaugă ulei, exact ca la maioneză, şi puţină apă pentru a regla consistenţa mujdeiului. În funcţie de gust, se adaugă şi puţin oţet. De la raci este consumată carnea din coadă şi cea din cleştii mari, bineînţeles trecută prin mujdei de usturoi sau prin alte sosuri. Este o carne bogată în proteine şi cu foarte puţine grăsimi.



    Există şi alte reţete pentru prepararea racilor, unele similare celor în care sunt folosite cozile de creveţi. Un preparat care are şi efect vizual este racul umplut. Modul de pregătire este similar cu cel deja prezentat, cu deosebirea că trebuie păstrate câteva carapace şi cozi. După ce a fiert, carnea de rac, tocată, trebuie amestecată cu orez, cu ceapă tocată mărunt, cu frunze de pătrunjel, de asemenea, tocate mărunt. Adăugăm piper şi sare şi cu acest amestec umplem carapacea şi coada care, după aceea, sunt puse la fiert, la foc mediu. Racii sunt scoşi din apă şi se servesc calzi.

  • Raci fierţi cu mujdei de usturoi

    Raci fierţi cu mujdei de usturoi

    Magazinele cu specific pescăresc îşi îmbogăţesc oferta, în perioada toamnei, cu raci recoltaţi din iazurile piscicole, de obicei laolaltă cu peştii. În ultimii ani însă, în România au fost înfiinţate şi fermele de raci, ca o contrapondere la importurile de cozi de creveţi astfel încât în magazinele pescăreşti au apărut şi cei de cultură.



    Racul (Astacus astacus) este o delicatesă care, în mod tradiţional, se pune la fiert şi se consumă cu mujdei de usturoi. Racii care urmează a fi preparaţi trebuie să fie, obligatoriu, vii, cei inerţi fiind îndepărtaţi. Racii trebuie spălaţi sub jet de apă pentru a li se curăţa urmele de mâl de pe ei. Se pune la fiert o oală cu apă, cu una — două linguri de sare, iar după ce apa clocoteşte, acolo sunt aruncaţi racii. Se ţin pe foc între 5 şi 10 minute până ce capătă culoarea roşie, fiind lăsaţi apoi să se răcească în apa în care au fiert. Se pregăteşte şi mujdeiul de usturoi, din una, două căpăţâni.



    După ce au fost curăţaţi, căţeii de usturoi sunt zdrobiţi şi amestecaţi cu puţină sare până ce se formează o pastă. Se adaugă ulei, exact ca la maioneză, şi puţină apă pentru a regla consistenţa mujdeiului. În funcţie de gust, se adaugă şi puţin oţet. De la raci este consumată carnea din coadă şi cea din cleştii mari, bineînţeles trecută prin mujdei de usturoi sau prin alte sosuri. Este o carne bogată în proteine şi cu foarte puţine grăsimi.



    Există şi alte reţete pentru prepararea racilor, unele similare celor în care sunt folosite cozile de creveţi. Un preparat care are şi efect vizual este racul umplut. Modul de pregătire este similar cu cel deja prezentat, cu deosebirea că trebuie păstrate câteva carapace şi cozi. După ce a fiert, carnea de rac, tocată, trebuie amestecată cu orez, cu ceapă tocată mărunt, cu frunze de pătrunjel, de asemenea, tocate mărunt. Adăugăm piper şi sare şi cu acest amestec umplem carapacea şi coada care, după aceea, sunt puse la fiert, la foc mediu. Racii sunt scoşi din apă şi se servesc calzi.

  • Plăcinta de Runc, marcă înregistrată

    Plăcinta de Runc, marcă înregistrată

    Preparatele tradiţionale au, uneori, nu numai o denumire de origine, ci şi un certificat. La Runcu Salvei, în judeţul Bistriţa Năsăud există o plăcintă cu brânză care se pregăteşte numai şi numai aici, ca urmare a unui demers al Primăriei fiind înregistrată la Oficiul de Standarde, Invenţii şi Mărci, OSIM. Plăcinta de Runc arată ca o ruladă sau, dacă doriţi, ca un cozonac şi are şi o poveste. Se spune că o femeie din sat pregătea bucatele pentru o nuntă şi, pentru că îi mai rămăsese aluat şi brânză, le-ar fi folosit, rezultând astfel plăcinta de Runc, actuala marcă înregistrată. De atunci, toate femeile din sat au început să prepare această plăcintă pe care vizitatorii o pot degusta la toate sărbătorile din sat.



    Pentru această plăcintă avem nevoie de făină, brânză de vacă şi brânză de oaie, două — trei ouă, drojdie şi praf de copt. Prepararea este simplă. În făina pe care o vom frământa se face, la mijloc, o groapă în care se pregăteşte plămădeală, cum se spune prin partea locului. Aceasta înseamnă că se pun ouăle, drojdia şi puţin zahăr, apoi se frământă făina, cu apă şi se lasă la dospit.



    Separat se pregăteşte umplutura. Se fărâmiţează brânza de vacă, la fel procedăm şi cu brânza de oaie, o brânză usturoaie pentru că este puţin iute şi pişcă pe limbă. Amestecăm brânza cu puţin praf de copt. După ce a dospit, întindem aluatul care trebuie să nu fie mai gros de un deget, întindem umplutura deasupra, după care se rulează şi se pune într-o tavă unsă cu puţin ulei. Se lasă la dospit pentru circa un sfert de oră, apoi se bagă în cuptor, la copt. Se taie în felii precum cozonacul şi se serveşte caldă sau rece, ca aperitiv.



    Plăcinte asemănătoare se pregătesc şi ceva mai spre sud, în Munţii Apuseni. Acolo întâlnim plăcintele moţeşti care au ca umplutură tot brânză, de cele mai multe ori sărată, dar care se obţine din două foi de plăcintă între care se pune umplutura, după care se coace pe plită. Un preparat asemănător există în fosta localitate minieră Samobor din Croaţia. Arată ca o tartă umplută cu brânză sărată, în amestec cu alune de pădure sau cu legume, fiind inclusă în anul 2007 în patrimoniul cultural imaterial.

  • Plăcinta de Runc, marcă înregistrată

    Plăcinta de Runc, marcă înregistrată

    Preparatele tradiţionale au, uneori, nu numai o denumire de origine, ci şi un certificat. La Runcu Salvei, în judeţul Bistriţa Năsăud există o plăcintă cu brânză care se pregăteşte numai şi numai aici, ca urmare a unui demers al Primăriei fiind înregistrată la Oficiul de Standarde, Invenţii şi Mărci, OSIM. Plăcinta de Runc arată ca o ruladă sau, dacă doriţi, ca un cozonac şi are şi o poveste. Se spune că o femeie din sat pregătea bucatele pentru o nuntă şi, pentru că îi mai rămăsese aluat şi brânză, le-ar fi folosit, rezultând astfel plăcinta de Runc, actuala marcă înregistrată. De atunci, toate femeile din sat au început să prepare această plăcintă pe care vizitatorii o pot degusta la toate sărbătorile din sat.



    Pentru această plăcintă avem nevoie de făină, brânză de vacă şi brânză de oaie, două — trei ouă, drojdie şi praf de copt. Prepararea este simplă. În făina pe care o vom frământa se face, la mijloc, o groapă în care se pregăteşte plămădeală, cum se spune prin partea locului. Aceasta înseamnă că se pun ouăle, drojdia şi puţin zahăr, apoi se frământă făina, cu apă şi se lasă la dospit.



    Separat se pregăteşte umplutura. Se fărâmiţează brânza de vacă, la fel procedăm şi cu brânza de oaie, o brânză usturoaie pentru că este puţin iute şi pişcă pe limbă. Amestecăm brânza cu puţin praf de copt. După ce a dospit, întindem aluatul care trebuie să nu fie mai gros de un deget, întindem umplutura deasupra, după care se rulează şi se pune într-o tavă unsă cu puţin ulei. Se lasă la dospit pentru circa un sfert de oră, apoi se bagă în cuptor, la copt. Se taie în felii precum cozonacul şi se serveşte caldă sau rece, ca aperitiv.



    Plăcinte asemănătoare se pregătesc şi ceva mai spre sud, în Munţii Apuseni. Acolo întâlnim plăcintele moţeşti care au ca umplutură tot brânză, de cele mai multe ori sărată, dar care se obţine din două foi de plăcintă între care se pune umplutura, după care se coace pe plită. Un preparat asemănător există în fosta localitate minieră Samobor din Croaţia. Arată ca o tartă umplută cu brânză sărată, în amestec cu alune de pădure sau cu legume, fiind inclusă în anul 2007 în patrimoniul cultural imaterial.

  • Mâncăruri cu conopidă

    Mâncăruri cu conopidă

    Una dintre vedetele toamnei este conopida, din care pot fi obținute aperitive şi, în combinație cu alte legume sau cu carne, multe mâncăruri. Cel mai simplu preparat este conopida pane. Avem nevoie de o conopidă, de unul-două ouă pe care le batem într-o farfurie adâncă, de făină şi pesmet. Curăţăm conopida şi o desfacem în bucheţele pe care le punem pentru câteva minute în apă clocotită, cu puţină sare. Lăsăm apoi bucheţele la scurs, aşteptăm să se răcească, după care presărăm piper măcinat şi le trecem prin făină, ou şi pesmet. Le prăjim în ulei şi le putem servi calde sau reci.



    Un alt aperitiv uşor de preparat este crema de conopidă. Pe lângă o conopidă de mărime medie, mai avem nevoie de o ceapă și de un pahar de smântână. După ce o desfacem în buchete și o spălăm, punem conopida la fiert în apă cu puțină sare, timp de circa 20 de minute. Adunăm apoi buchetele de conopidă, le scurgem de apă și le pasăm. După ce s-a răcit, amestecăm pasta cu smântâna și cu ceapa tocată mărunt. Crema astfel obținută se pune într-un bol și o ornăm cu felii de roșii. Crema de conopidă poate fi servită pe felii de pâine prăjită.



    Există multe mâncăruri cu conopidă, pregătite în cuptor. Una dintre ele are la bază o veche rețetă găsită în bucătăriile curților boierești. Avem nevoie de un pui, de un pahar cu smântână, coajă de lămâie, câteva linguri de făină, o legătură de pătrunjel și, desigr, de o conopidă. Tăiem puiul în câteva bucăți și, fiind o rețetă boierească, îl rumenim în unt după care adăugăm puțină supă, lăsându-l să fiarbă înăbușit. Tot în unt rumenim și câteva linguri de făină, obținând un rântaș pe care îl turnăm, după ce l-am subțiat cu puțină supă, peste bucățile de pui.


    Desfacem o conopidă în buchete mici, pe care le punem la fiert pentru circa jumătate de oră împreună cu bucățile de carne. Spre final, presărăm coajă rasă de lămâie și punem sare după gust. Atunci când mâncarea este pusă în farfurii, deasupra se toarnă puțină smântână și se presară frunze tocate de pătrunjel.

  • Mâncăruri cu conopidă

    Mâncăruri cu conopidă

    Una dintre vedetele toamnei este conopida, din care pot fi obținute aperitive şi, în combinație cu alte legume sau cu carne, multe mâncăruri. Cel mai simplu preparat este conopida pane. Avem nevoie de o conopidă, de unul-două ouă pe care le batem într-o farfurie adâncă, de făină şi pesmet. Curăţăm conopida şi o desfacem în bucheţele pe care le punem pentru câteva minute în apă clocotită, cu puţină sare. Lăsăm apoi bucheţele la scurs, aşteptăm să se răcească, după care presărăm piper măcinat şi le trecem prin făină, ou şi pesmet. Le prăjim în ulei şi le putem servi calde sau reci.



    Un alt aperitiv uşor de preparat este crema de conopidă. Pe lângă o conopidă de mărime medie, mai avem nevoie de o ceapă și de un pahar de smântână. După ce o desfacem în buchete și o spălăm, punem conopida la fiert în apă cu puțină sare, timp de circa 20 de minute. Adunăm apoi buchetele de conopidă, le scurgem de apă și le pasăm. După ce s-a răcit, amestecăm pasta cu smântâna și cu ceapa tocată mărunt. Crema astfel obținută se pune într-un bol și o ornăm cu felii de roșii. Crema de conopidă poate fi servită pe felii de pâine prăjită.



    Există multe mâncăruri cu conopidă, pregătite în cuptor. Una dintre ele are la bază o veche rețetă găsită în bucătăriile curților boierești. Avem nevoie de un pui, de un pahar cu smântână, coajă de lămâie, câteva linguri de făină, o legătură de pătrunjel și, desigr, de o conopidă. Tăiem puiul în câteva bucăți și, fiind o rețetă boierească, îl rumenim în unt după care adăugăm puțină supă, lăsându-l să fiarbă înăbușit. Tot în unt rumenim și câteva linguri de făină, obținând un rântaș pe care îl turnăm, după ce l-am subțiat cu puțină supă, peste bucățile de pui.


    Desfacem o conopidă în buchete mici, pe care le punem la fiert pentru circa jumătate de oră împreună cu bucățile de carne. Spre final, presărăm coajă rasă de lămâie și punem sare după gust. Atunci când mâncarea este pusă în farfurii, deasupra se toarnă puțină smântână și se presară frunze tocate de pătrunjel.

  • Borş de peşte

    Borş de peşte

    La sfârşitul acestei săptămâni, în localitatea Crişan este organizată prima ediţie a Sărbătorii Borşului de Peşte”, un eveniment care are scopul de a atrage atenţia turiştilor asupra tradiţiilor gastronomice şi culturale ale Deltei Dunării. În urmă cu câţiva ani, aici a fost lansat un program de pescaturism, destinat celor care vor să vadă cum arată ziua unui pescar, de la prinderea peștelui și până la transformarea acestuia în tradiţionale preparate gastronomice din Delta Dunării. Cu ocazia acestei sărbători, turiști cazați la pensiunile din localitate pot participa la concurs în cursul căruia trebuie să pregătească un borş de peşte, folosind ingredientele puse la dispoziție de către organizatori.



    În fiecare gospodărie, adăpost sau cherhana din Delta Dunării există un ceaun şi, eventual, pirostrii pe care acesta se fixează atunci când este pregătită mâncarea, cel mai adesea aceasta fiind borşul pescăresc. În zonele în care peştele se găseşte din belşug, aşa cum este şi Delta Dunării, se pun în ceaun sau în oală, la fiert, mai întâi peşti mărunţi, evisceraţi, necurăţaţi de solzi, dar bine spălaţi, cam un kilogram. Zeama astfel obţinută este strecurată şi turnată într-un alt vas. În această zeamă sunt adăugate legume tăiate mărunt, de obicei ceapă, doi ardei graşi, câteva roşii, o ceaşcă cu orez.



    Atunci când vine frigul, iar legumele se împuţinează, ardeii graşi şi roşiile sunt înlocuite de rădăcinoase tăiate mărunt, precum morcov, pătrunjel şi ţelină, precum şi cartofi tăiaţi cubuleţe. În Delta Dunării, această ciorbă dreasă cu ou şi cu smântână este întâlnită sub denumirea de storceag.



    Să revenim însă la borşul tradiţional de peşte. După ce legumele sunt fierte, în ceaun se pun bucăţi mari de peşte care se lasă la fiert circa 20 de minute la foc potrivit, îndepărtându-se în permanenţă spuma. Focul nu trebuie să fie puternic deoarece bucăţile de peşte se pot desface în părţi mici. Zeama poate fi acrită fie cu borş, fie cu roşii, fie cu oţet, ultima variantă fiind tradiţională pentru Delta Dunării. Prepararea borşului de peşte nu durează mai mult de o oră. În Delta Dunării, zeama este servită într-un castron şi alături, pe un platou, sunt aduse bucăţile mari de peşte, servite cu mămăligă şi cu mujdei de usturoi.

  • Borş de peşte

    Borş de peşte

    La sfârşitul acestei săptămâni, în localitatea Crişan este organizată prima ediţie a Sărbătorii Borşului de Peşte”, un eveniment care are scopul de a atrage atenţia turiştilor asupra tradiţiilor gastronomice şi culturale ale Deltei Dunării. În urmă cu câţiva ani, aici a fost lansat un program de pescaturism, destinat celor care vor să vadă cum arată ziua unui pescar, de la prinderea peștelui și până la transformarea acestuia în tradiţionale preparate gastronomice din Delta Dunării. Cu ocazia acestei sărbători, turiști cazați la pensiunile din localitate pot participa la concurs în cursul căruia trebuie să pregătească un borş de peşte, folosind ingredientele puse la dispoziție de către organizatori.



    În fiecare gospodărie, adăpost sau cherhana din Delta Dunării există un ceaun şi, eventual, pirostrii pe care acesta se fixează atunci când este pregătită mâncarea, cel mai adesea aceasta fiind borşul pescăresc. În zonele în care peştele se găseşte din belşug, aşa cum este şi Delta Dunării, se pun în ceaun sau în oală, la fiert, mai întâi peşti mărunţi, evisceraţi, necurăţaţi de solzi, dar bine spălaţi, cam un kilogram. Zeama astfel obţinută este strecurată şi turnată într-un alt vas. În această zeamă sunt adăugate legume tăiate mărunt, de obicei ceapă, doi ardei graşi, câteva roşii, o ceaşcă cu orez.



    Atunci când vine frigul, iar legumele se împuţinează, ardeii graşi şi roşiile sunt înlocuite de rădăcinoase tăiate mărunt, precum morcov, pătrunjel şi ţelină, precum şi cartofi tăiaţi cubuleţe. În Delta Dunării, această ciorbă dreasă cu ou şi cu smântână este întâlnită sub denumirea de storceag.



    Să revenim însă la borşul tradiţional de peşte. După ce legumele sunt fierte, în ceaun se pun bucăţi mari de peşte care se lasă la fiert circa 20 de minute la foc potrivit, îndepărtându-se în permanenţă spuma. Focul nu trebuie să fie puternic deoarece bucăţile de peşte se pot desface în părţi mici. Zeama poate fi acrită fie cu borş, fie cu roşii, fie cu oţet, ultima variantă fiind tradiţională pentru Delta Dunării. Prepararea borşului de peşte nu durează mai mult de o oră. În Delta Dunării, zeama este servită într-un castron şi alături, pe un platou, sunt aduse bucăţile mari de peşte, servite cu mămăligă şi cu mujdei de usturoi.

  • Preparate câmpeneşti la ceaun

    Preparate câmpeneşti la ceaun

    Sărbătoarea Sfântului Ilie (20 iulie) marchează mijlocul verii pastorale, când ciobanii coborau pentru prima dată în sate de la urcarea turmelor pe munte. Cu această ocazie erau organizate târguri şi bâlciuri care durau mai multe zile, un obicei care s-a păstrat în unele locuri din România. În Apuseni, de Sf. Ilie este organizat Târgul de fete de pe Muntele Găina, iar în Gorj este organizată, în această săptămână, Nedeia de la Polovragi. Un alt obicei de Sf. Ilie este retezatul stupilor, când apicultorii recoltează pentru prima dată mierea de albine, operaţiune urmată de o petrecere cu cântec şi joc.



    Vara este anotimpul celor mai multe serbări câmpeneşti, ocazii de a asculta muzică tradiţională, dar de a petrece alături de familie şi de prieteni. Se poate spune că serbarea câmpenească este o alternativă la “ieşirea la iarbă verde, iar în locul grătarului cu cărbuni poate fi utilizat ceaunul.



    Tocanele de carne cu multe, multe legume şi puiul la ceaun sunt mâncăruri tradiţionale pentru serbările câmpeneşti. Puiul la ceaun este pe cât de uşor de preparat, pe atât de gustos. Avem nevoie de unul sau de doi pui pe care îi tăiem în bucăţi mai mici, pe care le sărăm şi le condimentăm cu puţin piper. În Transilvania, datorită influenţei bucătăriei maghiare, carnea de pui este condimentată şi cu boia. Bucăţile de carne sunt apoi pregătite într-un ceaun de fontă, suspendat pe pirostrii, deasupra jarului. În ceaun se toarnă ulei sau se topeşte untură, cât să acopere bucăţile de carne care se rumenesc în scurt timp, fiind tocmai bune pentru a fi consumate. Aceasta este cea mai simplă reţetă de pui la ceaun, care se poate servi imediat cu mujdei de usturoi şi cu mămăligă.



    Un preparat tradiţional pentru serbările câmpeneşti din zona Gorjului este tocan de oaie. Se pregăteşte în ceaun de fontă, la cârlig. Conform obiceiului ciobanilor din zona Gorjului, ceaunul de fontă trebuie atârnat într-un cârlig, deasupra focului făcut, în mod tradiţional, cu lemne din pădure. Tocanul poate fi pregătit însă şi în bucătărie, pe plită, preferabil tot într-un vas de fontă. Avem nevoie de carne de oaie, pulpă sau coaste, de câteva cepe şi de câţiva ardei uscaţi.



    De menţionat că în Oltenia, există obiceiul de a pune la uscat ardei roşii, asemănători cu capia, dar mai puţin cărnoşi din care se fac diverse mâncăruri şi care, datorită aromei lor, sunt folosiţi şi la prepararea tocanului. Li se mai spune şi raci. Mai avem nevoie de câteva boabe de piper negru, de una, două foi de dafin şi de câteva boabe de ienibahar. La început se pune grăsimea sau seul de oaie în tuci şi se lasă să se topească, urmează bucăţile de carne de oaie, se adaugă apă şi se lasă să fiarbă la foc mic până când carnea se desprinde de pe oase.



    Se îndepărtează oasele, adăugăm cepele, tăiate solzişori şi ardeii, tocaţi mărunt, precum şi celelalte condimente, iar carnea se va prăji uşor, în seu, la foc mic. Spre sfârşit, punem şi sare, după gust. Tocanul gorjenesc se serveşte cu mămăligă, preferabil cu murături şi cu un pahar de vin roşu, sec sau demisec.

  • Preparate câmpeneşti la ceaun

    Preparate câmpeneşti la ceaun

    Sărbătoarea Sfântului Ilie (20 iulie) marchează mijlocul verii pastorale, când ciobanii coborau pentru prima dată în sate de la urcarea turmelor pe munte. Cu această ocazie erau organizate târguri şi bâlciuri care durau mai multe zile, un obicei care s-a păstrat în unele locuri din România. În Apuseni, de Sf. Ilie este organizat Târgul de fete de pe Muntele Găina, iar în Gorj este organizată, în această săptămână, Nedeia de la Polovragi. Un alt obicei de Sf. Ilie este retezatul stupilor, când apicultorii recoltează pentru prima dată mierea de albine, operaţiune urmată de o petrecere cu cântec şi joc.



    Vara este anotimpul celor mai multe serbări câmpeneşti, ocazii de a asculta muzică tradiţională, dar de a petrece alături de familie şi de prieteni. Se poate spune că serbarea câmpenească este o alternativă la “ieşirea la iarbă verde, iar în locul grătarului cu cărbuni poate fi utilizat ceaunul.



    Tocanele de carne cu multe, multe legume şi puiul la ceaun sunt mâncăruri tradiţionale pentru serbările câmpeneşti. Puiul la ceaun este pe cât de uşor de preparat, pe atât de gustos. Avem nevoie de unul sau de doi pui pe care îi tăiem în bucăţi mai mici, pe care le sărăm şi le condimentăm cu puţin piper. În Transilvania, datorită influenţei bucătăriei maghiare, carnea de pui este condimentată şi cu boia. Bucăţile de carne sunt apoi pregătite într-un ceaun de fontă, suspendat pe pirostrii, deasupra jarului. În ceaun se toarnă ulei sau se topeşte untură, cât să acopere bucăţile de carne care se rumenesc în scurt timp, fiind tocmai bune pentru a fi consumate. Aceasta este cea mai simplă reţetă de pui la ceaun, care se poate servi imediat cu mujdei de usturoi şi cu mămăligă.



    Un preparat tradiţional pentru serbările câmpeneşti din zona Gorjului este tocan de oaie. Se pregăteşte în ceaun de fontă, la cârlig. Conform obiceiului ciobanilor din zona Gorjului, ceaunul de fontă trebuie atârnat într-un cârlig, deasupra focului făcut, în mod tradiţional, cu lemne din pădure. Tocanul poate fi pregătit însă şi în bucătărie, pe plită, preferabil tot într-un vas de fontă. Avem nevoie de carne de oaie, pulpă sau coaste, de câteva cepe şi de câţiva ardei uscaţi.



    De menţionat că în Oltenia, există obiceiul de a pune la uscat ardei roşii, asemănători cu capia, dar mai puţin cărnoşi din care se fac diverse mâncăruri şi care, datorită aromei lor, sunt folosiţi şi la prepararea tocanului. Li se mai spune şi raci. Mai avem nevoie de câteva boabe de piper negru, de una, două foi de dafin şi de câteva boabe de ienibahar. La început se pune grăsimea sau seul de oaie în tuci şi se lasă să se topească, urmează bucăţile de carne de oaie, se adaugă apă şi se lasă să fiarbă la foc mic până când carnea se desprinde de pe oase.



    Se îndepărtează oasele, adăugăm cepele, tăiate solzişori şi ardeii, tocaţi mărunt, precum şi celelalte condimente, iar carnea se va prăji uşor, în seu, la foc mic. Spre sfârşit, punem şi sare, după gust. Tocanul gorjenesc se serveşte cu mămăligă, preferabil cu murături şi cu un pahar de vin roşu, sec sau demisec.

  • Mâncăruri din Moldova

    Mâncăruri din Moldova

    Fiecare provincie a României se remarcă prin preparate specifice, unele dintre ele purtând şi denumirea de origine, ca în cazul vinurilor. În această ediţie deschidem uşa bucătăriei din Moldova, unde întâlnim multe preparate savuroase. Printre acestea există, aşa cum am menţionat, preparate care au denumire de origine precum tochitură moldovenească sau sarmale moldoveneşti sau altele care, pur şi simplu, se identifică cu Moldova, precum celebrele plăcinte poale-n brâu” sau acele chiftele alungite cărora li se spune pârjoale”.



    În comunităţile tradiţionale din Moldova, dimineaţa sunt servite două ochiuri cu jumări şi brânză rasă, ţinută la păstrare în borcane, iar la prânz, printre preparatele preferate ale moldovenilor, figurează iahnia de cartofi sau de fasole, varza călită, ciorba de fasole şi ciorba de potroace, făcută din măruntaie de pui fierte cu morcov, orez, ceapă şi pătrunjel şi acrită cu borş, recomandată în special după o petrecere la care a fost consumat ceva mai mult vin. Şi pentru că am amintit de vin, trebuie să menţionăm că Moldova are o generoasă ofertă de vinuri, multe fiind soiuri româneşti. Amintim de “Galbena de Odobeşti” şi de “Şarba” din zona Vrancei, cel mai mare bazin viticol al României, de “Busuioaca de Bohotin” din zona Huşiului, de “Grasa”, “Feteasca” şi “Frâncuşa” din podgoriile de la Cotnari, Iaşi.



    Un preparat specific Moldovei îl reprezintă pârjoalele. Avem nevoie de un kg de carne tocată, fie de porc, fie de vită, fie amestec, de 2…3 felii de pâine, de două cepe de mărime potrivită, de 4 ouă, de mărar, sare, piper. Carnea tocată trebuie amestecată cu feliile de pâine, anterior înmuiate în apă şi apoi stoarse. Se adaugă ceapa tocată, mărarul, de asemenea, tocat, puţin piper măcinat şi sare după gust, după care se amestecă.


    În compoziţie sunt adăugate două ouă care au rolul de a “lega” acest amestec. Amestecul se porţionează apoi în aşa-numitele pârjoale, care au mărimea unui şniţel. Aceste pârjoale cu adevărat moldoveneşti se dau prin făină, prin ouă bătute ca pentru omletă şi apoi prin pesmet, după care se prăjesc pe ambele părţi. Pârjoalele pot fi servite împreună cu o garnitură precum iahnia de fasole sau piure de cartofi.



    După felul principal, ajungem şi la un desert care, deşi nu are denumire de origine, este specific Moldovei. Faimoasele plăcinte “poale-n brâu” se pregătesc din aluat dospit, care, după ce este transformat într-o foaie cu ajutorul sucitorului, este porţionat în pătrate cu latura de circa 15 cm. Pe aceste pătrate de aluat este pusă umplutura de brânză dulce şi stafide, după care colţurile sunt aduse spre centru, de unde şi asemănarea cu o femeie care îşi ridica poalele sau, dacă vreţi, îşi punea poalele în brâu atunci când spăla rufe la râu.

  • Mâncăruri din Moldova

    Mâncăruri din Moldova

    Fiecare provincie a României se remarcă prin preparate specifice, unele dintre ele purtând şi denumirea de origine, ca în cazul vinurilor. În această ediţie deschidem uşa bucătăriei din Moldova, unde întâlnim multe preparate savuroase. Printre acestea există, aşa cum am menţionat, preparate care au denumire de origine precum tochitură moldovenească sau sarmale moldoveneşti sau altele care, pur şi simplu, se identifică cu Moldova, precum celebrele plăcinte poale-n brâu” sau acele chiftele alungite cărora li se spune pârjoale”.



    În comunităţile tradiţionale din Moldova, dimineaţa sunt servite două ochiuri cu jumări şi brânză rasă, ţinută la păstrare în borcane, iar la prânz, printre preparatele preferate ale moldovenilor, figurează iahnia de cartofi sau de fasole, varza călită, ciorba de fasole şi ciorba de potroace, făcută din măruntaie de pui fierte cu morcov, orez, ceapă şi pătrunjel şi acrită cu borş, recomandată în special după o petrecere la care a fost consumat ceva mai mult vin. Şi pentru că am amintit de vin, trebuie să menţionăm că Moldova are o generoasă ofertă de vinuri, multe fiind soiuri româneşti. Amintim de “Galbena de Odobeşti” şi de “Şarba” din zona Vrancei, cel mai mare bazin viticol al României, de “Busuioaca de Bohotin” din zona Huşiului, de “Grasa”, “Feteasca” şi “Frâncuşa” din podgoriile de la Cotnari, Iaşi.



    Un preparat specific Moldovei îl reprezintă pârjoalele. Avem nevoie de un kg de carne tocată, fie de porc, fie de vită, fie amestec, de 2…3 felii de pâine, de două cepe de mărime potrivită, de 4 ouă, de mărar, sare, piper. Carnea tocată trebuie amestecată cu feliile de pâine, anterior înmuiate în apă şi apoi stoarse. Se adaugă ceapa tocată, mărarul, de asemenea, tocat, puţin piper măcinat şi sare după gust, după care se amestecă.


    În compoziţie sunt adăugate două ouă care au rolul de a “lega” acest amestec. Amestecul se porţionează apoi în aşa-numitele pârjoale, care au mărimea unui şniţel. Aceste pârjoale cu adevărat moldoveneşti se dau prin făină, prin ouă bătute ca pentru omletă şi apoi prin pesmet, după care se prăjesc pe ambele părţi. Pârjoalele pot fi servite împreună cu o garnitură precum iahnia de fasole sau piure de cartofi.



    După felul principal, ajungem şi la un desert care, deşi nu are denumire de origine, este specific Moldovei. Faimoasele plăcinte “poale-n brâu” se pregătesc din aluat dospit, care, după ce este transformat într-o foaie cu ajutorul sucitorului, este porţionat în pătrate cu latura de circa 15 cm. Pe aceste pătrate de aluat este pusă umplutura de brânză dulce şi stafide, după care colţurile sunt aduse spre centru, de unde şi asemănarea cu o femeie care îşi ridica poalele sau, dacă vreţi, îşi punea poalele în brâu atunci când spăla rufe la râu.

  • Preparate pentru masa de Florii

    Preparate pentru masa de Florii


    Până la Paştele ortodox care în acest an este la 28 aprilie, în această duminică, de Florii, este dezlegare la peşte. Peştele poate fi servit sub forma celor mai simple preparate, borş de peşte, peşte prăjit sau saramură până la preparate sofisticate, cu sosuri rafinate. Vă oferim câteva sugestii pentru a pregăti o masă festivă de Florii, alcătuită din aperitive şi mâncăruri din peşte.



    Pentru aperitive putem folosi peşte afumat. De exemplu, fileul afumat de crap sau de macrou poate fi pus pe o felie de pâine pe care am întins un strat subţire de unt. Deasupra bucăţii de peşte se pot pune rondele de ceapă sau de măsline. Tartinabilă este şi pasta de peşte pe care o putem pregăti foarte uşor. Avem nevoie de un kg de peşte afumat. După ce îndepărtăm oasele şi pielea, amestecăm cu 100 de grame de unt, adăugăm zeama de la o lămâie şi omogenizăm. Pentru aspectul estetic, această pastă de peşte poate fi pusă şi în forme de minitarte, făcute din aluat crocant. Peştele afumat poate fi combinat şi cu zacuscă. Peste zacusca cu care am umplut minitartele se pot pune mici bucăţi de peşte afumat, cu sau fără o felie subţire de lămâie.



    La fel de repede poate fi pregătită o salată din peşte afumat cu cartofi fierţi, tăiaţi în cubuleţe, cu o ceapă tăiată solzişori şi cu un măr tăiat în felii subţiri. Adăugăm mici bucăţi de peşte afumat, zeama de la jumătate de lămâie şi sare după gust. Amestecăm totul într-un bol, iar această salată poate fi servită imediat. Putem face un dressing din smântână pe care să îl turnăm peste această salată. În cazul în care smântâna este foarte groasă, o încălzim puţin într-un vas şi adăugăm puţin piper măcinat, precum şi mărar tocat mărunt.



    După aperitive, poate urma ciorba de peşte sau, direct, felul principal. În România poate fi cumpărată scrumbia de Dunăre (Alosa Pontica), o specie care, în perioada primăverii, vine din Marea Neagră şi urcă pe fluviu pentru a se reproduce. Specii asemănătoare scrumbiei de Dunăre pot fi întâlnite în Marea Mediterană, în Marea Nordului şi în apele de coastă din America de Nord. Cel mai simplu preparat este scumbia la grătar. Scrumbiile de Dunăre se curăţă de solzi, se eviscerează şi se spală. Apoi crestăm uşor scrumbiile pe exterior pentru a se coace uniform. Punem apoi scumbiile pe un grătar foarte încins pe care în prealabil am presărat puţină sare pentru ca peştele să nu se lipească. Le întoarcem cu grijă de pe o parte pe cealaltă, iar în maxim 20 de minute putem lua scumbiile de pe grătar. Pot fi servite imediat, împreună cu o porţie de cartofi natur. La prezentare, după ce am pus scumbia pe farfurie, o putem orna cu felii subţiri de lămâie şi cu frunze de pătrunjel.




  • Preparate pentru masa de Florii

    Preparate pentru masa de Florii


    Până la Paştele ortodox care în acest an este la 28 aprilie, în această duminică, de Florii, este dezlegare la peşte. Peştele poate fi servit sub forma celor mai simple preparate, borş de peşte, peşte prăjit sau saramură până la preparate sofisticate, cu sosuri rafinate. Vă oferim câteva sugestii pentru a pregăti o masă festivă de Florii, alcătuită din aperitive şi mâncăruri din peşte.



    Pentru aperitive putem folosi peşte afumat. De exemplu, fileul afumat de crap sau de macrou poate fi pus pe o felie de pâine pe care am întins un strat subţire de unt. Deasupra bucăţii de peşte se pot pune rondele de ceapă sau de măsline. Tartinabilă este şi pasta de peşte pe care o putem pregăti foarte uşor. Avem nevoie de un kg de peşte afumat. După ce îndepărtăm oasele şi pielea, amestecăm cu 100 de grame de unt, adăugăm zeama de la o lămâie şi omogenizăm. Pentru aspectul estetic, această pastă de peşte poate fi pusă şi în forme de minitarte, făcute din aluat crocant. Peştele afumat poate fi combinat şi cu zacuscă. Peste zacusca cu care am umplut minitartele se pot pune mici bucăţi de peşte afumat, cu sau fără o felie subţire de lămâie.



    La fel de repede poate fi pregătită o salată din peşte afumat cu cartofi fierţi, tăiaţi în cubuleţe, cu o ceapă tăiată solzişori şi cu un măr tăiat în felii subţiri. Adăugăm mici bucăţi de peşte afumat, zeama de la jumătate de lămâie şi sare după gust. Amestecăm totul într-un bol, iar această salată poate fi servită imediat. Putem face un dressing din smântână pe care să îl turnăm peste această salată. În cazul în care smântâna este foarte groasă, o încălzim puţin într-un vas şi adăugăm puţin piper măcinat, precum şi mărar tocat mărunt.



    După aperitive, poate urma ciorba de peşte sau, direct, felul principal. În România poate fi cumpărată scrumbia de Dunăre (Alosa Pontica), o specie care, în perioada primăverii, vine din Marea Neagră şi urcă pe fluviu pentru a se reproduce. Specii asemănătoare scrumbiei de Dunăre pot fi întâlnite în Marea Mediterană, în Marea Nordului şi în apele de coastă din America de Nord. Cel mai simplu preparat este scumbia la grătar. Scrumbiile de Dunăre se curăţă de solzi, se eviscerează şi se spală. Apoi crestăm uşor scrumbiile pe exterior pentru a se coace uniform. Punem apoi scumbiile pe un grătar foarte încins pe care în prealabil am presărat puţină sare pentru ca peştele să nu se lipească. Le întoarcem cu grijă de pe o parte pe cealaltă, iar în maxim 20 de minute putem lua scumbiile de pe grătar. Pot fi servite imediat, împreună cu o porţie de cartofi natur. La prezentare, după ce am pus scumbia pe farfurie, o putem orna cu felii subţiri de lămâie şi cu frunze de pătrunjel.




  • Proiect național de cultură gastronomică

    Proiect național de cultură gastronomică


    Tânărul jurnalist și editor Cosmin Dragomir deschide, în România, noul val de entuziaști cercetători ai gastronomiei autohtone pe care o visează clasificată în plan european, cercetată în amănunțime și repusă în drepturile ei istorice.