Radio România Internațional

Tag: bucatarie traditionala

  • Preparate cu spanac

    Preparate cu spanac

    Spanacul trece în mod obligatoriu, dacă putem spune
    aşa, prin bucătăria românească în perioada Paştelui. Atunci este pregătită
    friptura de miel cu spanac, pe care îl găsim în stare proaspătă în lunile de
    primăvară. De obicei, frunzele de spanac trebuie spălate în mai multe ape,
    opărite şi apoi scurse. La friptura de miel, nu este nevoie ca frunzele de
    spanac să fie tocate sau pasate înainte de a le combina cu carnea.


    Sunt multe preparate la
    care este necesară pasarea frunzelor de spanac înainte de a fi adăugate în
    diferite compoziţii. Un preparat popular în bucătăria românească şi uşor de
    făcut îl reprezintă ouăle cu spanac. În ciuda reclamei făcute de celebrul desen animat cu Popeye Marinarul,
    mulţi copii nu se simt atraşi de mâncărurile cu spanac. Situaţia se schimbă, iar tentaţia creşte în cazul
    în care deasupra spanacului din farfurie este aşezat un ou ochi, un preparat
    extrem de simplu, mai ales dacă spanacul îl luăm congelat din magazin. Dacă
    luăm spanac proaspăt din piaţă, avem de făcut câteva operaţiuni suplimentare.
    După ce am desprins una câte una frunzele de spanac, le spălăm bine şi apoi le
    punem la opărit, timp de câteva minute, în apă clocotită cu sare. Lăsăm frunzele
    la scurs şi apoi le tocăm mărunt, obţinând practic un piure. Pentru gust, se
    adaugă câţiva căţei de usturoi tocaţi mărunt sau câteva boabe de piper.
    Spanacul astfel pregătit este pus într-o cratiţă, la foc mic şi amestecăm
    periodic până la omogenizare. Apoi se prăjesc ouăle în tigaie şi servesc în
    farfurii deasupra porţiei de spanac.


    Un alt preparat este spanacul la cuptor, preparat
    la care putem folosi, pe lângă 2 kg de spanac şi circa 200 de grame de brânză
    sau de caşcaval ras. După etapele de curăţare, opărire şi tocare, spanacul este
    pus într-un vas, uns în prealabil cu unt. Adăugăm brânză rasă sau caşcaval ras,
    amestecăm, iar cratiţa este introdusă în cuptor pentru 20 de minute. În loc de
    brânză sau caşcaval putem folosi smântână şi pesmet. Smântâna
    trebuie turnată deasupra spanacului fără a o amesteca. Deasupra smântânei presărăm pesmet, iar această
    compoziţie o introducem pentru câteva minute în cuptor, la foc mic.


    Spanacul poate fi folosit şi ca umplutură pentru
    clătite, acest preparat putând fi servit ca un aperitiv cald. Tot din categoria
    aperitivelor calde face parte şi rulada cu spanac. Această ruladă poate avea o
    compoziţie complexă dacă, pe lângă piureul de spanac, adăugăm caşcaval, şuncă
    sau ciuperci călite.


    Există
    aşa-numita plăcintă grecească cu spanac, la care spanacul, folosit ca
    umplutură, se află între două straturi de aluat, dar se pot face şi rulade care
    au şi un efect estetic. Pe o foaie de aluat dospit se întinde crema de spanac,
    după care foaia se rulează şi se pune într-o tavă, la cuptor, unde se lasă
    circa jumătate de oră, până ce aluatul începe să şe rumenească. După ce se
    răceşte, rulada trebuie tăiată în felii şi servită pe un platou cu aperitive
    reci.

  • Sardine umplute cu urdă şi spanac

    Sardine umplute cu urdă şi spanac

    Spanacul este folosit la diverse aperitive şi mâncăruri, mai ales în perioada primăverii şi a verii, când îl găsim în stare proaspătă. Conform nutriţioniştilor, spanacul este considerat benefic pentru tractul digestiv atunci când este consumat crud, sub formă de salate şi sucuri, dar totodată este un excelent aliment atunci este în mâncăruri.



    Există supe cu spanac, supe-cremă cu spanac, dar şi preparate de patiserie cu spanac. Există aşa-numita plăcintă grecească cu spanac, la care spanacul, folosit ca umplutură, se află între două straturi de aluat, dar se pot face şi rulade care au şi un efect estetic. Pe o foaie de aluat dospit se întinde crema de spanac, după care foaia se rulează şi se pune într-o tavă, la cuptor, unde se lasă circa jumătate de oră, până ce aluatul începe să se rumenească. După ce se răceşte, rulada trebuie tăiată în felii şi servită pe un platou cu aperitive reci.



    La curţile boierilor se pregăteau şi mâncăruri mai sofisticate, la care se folosea spanac. Una dintre reţetele recuperate este cea a sardinelor umplute cu urdă şi spanac. De fapt, această combinaţie de spanac şi urdă este întâlnită în bucătăria românească, însă nu ca umplutură pentru peşte. Într-o prezentare a centrului Iaşului de la jumătatea secolului al 19-lea se făcea referire la una dintre străzile din centru, o stradă cu băcănii greceşti, în care clienţii puteau cumpăra icre, scrumbii, mastică, halva, precum şi aşa-numitele “sardele de Lisa”, o denumire care era sinonimă cu un produs de calitate.



    Lisa este vechiul nume al insulei croate Vis, cunoscută în antichitate sub numele grecesc Issa. Această insulă era renumită pentru producţia de sardele pescuite din Adriatica, sardinele puse la saramură în butoaie, de unde ajungeau în întreaga Europă, inclusiv pe meleaguri moldave.



    În vechea reţetă a sardinelor umplute cu urdă şi spanac, provenită de la o curte boierească din Moldova, erau menţionate cantităţile pentru 4 porţii. Astfel, era nevoie de un kg de sardine, de un sfert de kg de urdă, de 3 ouă şi de jumătate de kg de spanac. Sardelele trebuie curăţate şi desfăcute în jumătăţi, scoţându-li-se coloana vertebrală. Spanacul fiert şi pasat îl amestecăm cu urdă, cu două ouă şi îl transformăm într-o pastă pe care o condimentăm cu piper măcinat. Punem această pastă pe jumătăţile de sardină pe care le dăm apoi prin făină şi ou bătut, după care le prăjim în ulei. Sardinele astfel preparate pot fi servit ca un aperitiv cald.

  • Sardine umplute cu urdă şi spanac

    Sardine umplute cu urdă şi spanac

    Spanacul este folosit la diverse aperitive şi mâncăruri, mai ales în perioada primăverii şi a verii, când îl găsim în stare proaspătă. Conform nutriţioniştilor, spanacul este considerat benefic pentru tractul digestiv atunci când este consumat crud, sub formă de salate şi sucuri, dar totodată este un excelent aliment atunci este în mâncăruri.



    Există supe cu spanac, supe-cremă cu spanac, dar şi preparate de patiserie cu spanac. Există aşa-numita plăcintă grecească cu spanac, la care spanacul, folosit ca umplutură, se află între două straturi de aluat, dar se pot face şi rulade care au şi un efect estetic. Pe o foaie de aluat dospit se întinde crema de spanac, după care foaia se rulează şi se pune într-o tavă, la cuptor, unde se lasă circa jumătate de oră, până ce aluatul începe să se rumenească. După ce se răceşte, rulada trebuie tăiată în felii şi servită pe un platou cu aperitive reci.



    La curţile boierilor se pregăteau şi mâncăruri mai sofisticate, la care se folosea spanac. Una dintre reţetele recuperate este cea a sardinelor umplute cu urdă şi spanac. De fapt, această combinaţie de spanac şi urdă este întâlnită în bucătăria românească, însă nu ca umplutură pentru peşte. Într-o prezentare a centrului Iaşului de la jumătatea secolului al 19-lea se făcea referire la una dintre străzile din centru, o stradă cu băcănii greceşti, în care clienţii puteau cumpăra icre, scrumbii, mastică, halva, precum şi aşa-numitele “sardele de Lisa”, o denumire care era sinonimă cu un produs de calitate.



    Lisa este vechiul nume al insulei croate Vis, cunoscută în antichitate sub numele grecesc Issa. Această insulă era renumită pentru producţia de sardele pescuite din Adriatica, sardinele puse la saramură în butoaie, de unde ajungeau în întreaga Europă, inclusiv pe meleaguri moldave.



    În vechea reţetă a sardinelor umplute cu urdă şi spanac, provenită de la o curte boierească din Moldova, erau menţionate cantităţile pentru 4 porţii. Astfel, era nevoie de un kg de sardine, de un sfert de kg de urdă, de 3 ouă şi de jumătate de kg de spanac. Sardelele trebuie curăţate şi desfăcute în jumătăţi, scoţându-li-se coloana vertebrală. Spanacul fiert şi pasat îl amestecăm cu urdă, cu două ouă şi îl transformăm într-o pastă pe care o condimentăm cu piper măcinat. Punem această pastă pe jumătăţile de sardină pe care le dăm apoi prin făină şi ou bătut, după care le prăjim în ulei. Sardinele astfel preparate pot fi servit ca un aperitiv cald.

  • Pastramă de oaie

    Pastramă de oaie

    Este o tradiţie ca, la început de toamnă, la vremea culesului viei, românii să mănânce pastramă de oaie şi să bea must sau tulburel, acel vin nou care nu s-a limpezit şi care nu s-a oprit din fiert. Asocierea dintre must şi pastramă se datorează faptului că, în cursul lunii septembrie, turmele sunt coborâte de pe păşunile alpine, iar oile sunt aduse în sat şi înapoiate stăpânilor de drept. Acest eveniment era marcat în fiecare an în a doua jumătate a lunii septembrie prin sărbători ale satului, transformate apoi în festivaluri folclorice şi gastronomice.



    În acest an marcat de pandemie, astfel de festivaluri fie nu au mai fost organizate, fie au avut o participare redusă. Unul dintre preparatele tradiţionale la aceste serbări câmpeneşti este pastrama din carne de oaie sau de berbecuţ. Pastrama se face şi din carne de vita, şi din carne de porc, ba chiar şi din pui, însă acum este perioada specifică pastramei de oaie.



    Pentru prepararea pastramei, avem nevoie de 2-3 kg de carne, de câteva căpăţâni de usturoi, de sare şi de piper măcinat, de boia de ardei, dulce şi iute, de o linguriţă de cimbru şi de puţin vin alb. Dezosăm şi tranşăm carnea în bucăţi groase de un deget care să poată fi puse pe grătar. Separat, curăţăm şi zdrobim usturoiul pe care-l transformăm într-o pastă în care adăugăm toate celelalte condimente pe care le amestecăm bine. Întindem această pastă pe bucăţile de carne, astfel încât aceste condimente să pătrundă în carne.



    Într-un vas, punem bucăţile de carne una peste alta şi adăugăm vin atât cât să le acopere. Astfel pregătită, carnea de oaie sau de berbecuţ trebuie lăsată câteva zile într-un loc răcoros, cum este, de exemplu, beciul caselor tradiţionale. În lipsa acestuia, este de ajuns un raft al frigiderului. Bucăţile de carne sunt scoase apoi din acel baiţ şi lăsate să se zvânte, putând fi puse apoi pe grătar. Pentru a fi păstrată pe o perioadă mai îndelungată, pastrama de oaie trebuie ţinută în sare sau pusă la afumat. Din acest motiv, îniante de preparare pastrama se ţine la desărat în apă, timp de mai multe ore, schimbăndu-se periodic apa.



    După aceea se lasă la scurs şi se taie în făşii de 5 cm, care sunt crestate apoi pe lăţime. Fâşiile de pastramă pot fi puse astfel pe grătar şi se rumenesc pe ambele părţi. Pastrama se serveşte cu mămăligă şi cu un pahar de must sau de vin sec sau demisec. Pastrama mai poate fi pregătită în tigaie, caz în care carnea trebuie tăiată fideluţă. Se serveşte tot cu mămăligă şi cu brânză de burduf.

  • Pastramă de oaie

    Pastramă de oaie

    Este o tradiţie ca, la început de toamnă, la vremea culesului viei, românii să mănânce pastramă de oaie şi să bea must sau tulburel, acel vin nou care nu s-a limpezit şi care nu s-a oprit din fiert. Asocierea dintre must şi pastramă se datorează faptului că, în cursul lunii septembrie, turmele sunt coborâte de pe păşunile alpine, iar oile sunt aduse în sat şi înapoiate stăpânilor de drept. Acest eveniment era marcat în fiecare an în a doua jumătate a lunii septembrie prin sărbători ale satului, transformate apoi în festivaluri folclorice şi gastronomice.



    În acest an marcat de pandemie, astfel de festivaluri fie nu au mai fost organizate, fie au avut o participare redusă. Unul dintre preparatele tradiţionale la aceste serbări câmpeneşti este pastrama din carne de oaie sau de berbecuţ. Pastrama se face şi din carne de vita, şi din carne de porc, ba chiar şi din pui, însă acum este perioada specifică pastramei de oaie.



    Pentru prepararea pastramei, avem nevoie de 2-3 kg de carne, de câteva căpăţâni de usturoi, de sare şi de piper măcinat, de boia de ardei, dulce şi iute, de o linguriţă de cimbru şi de puţin vin alb. Dezosăm şi tranşăm carnea în bucăţi groase de un deget care să poată fi puse pe grătar. Separat, curăţăm şi zdrobim usturoiul pe care-l transformăm într-o pastă în care adăugăm toate celelalte condimente pe care le amestecăm bine. Întindem această pastă pe bucăţile de carne, astfel încât aceste condimente să pătrundă în carne.



    Într-un vas, punem bucăţile de carne una peste alta şi adăugăm vin atât cât să le acopere. Astfel pregătită, carnea de oaie sau de berbecuţ trebuie lăsată câteva zile într-un loc răcoros, cum este, de exemplu, beciul caselor tradiţionale. În lipsa acestuia, este de ajuns un raft al frigiderului. Bucăţile de carne sunt scoase apoi din acel baiţ şi lăsate să se zvânte, putând fi puse apoi pe grătar. Pentru a fi păstrată pe o perioadă mai îndelungată, pastrama de oaie trebuie ţinută în sare sau pusă la afumat. Din acest motiv, îniante de preparare pastrama se ţine la desărat în apă, timp de mai multe ore, schimbăndu-se periodic apa.



    După aceea se lasă la scurs şi se taie în făşii de 5 cm, care sunt crestate apoi pe lăţime. Fâşiile de pastramă pot fi puse astfel pe grătar şi se rumenesc pe ambele părţi. Pastrama se serveşte cu mămăligă şi cu un pahar de must sau de vin sec sau demisec. Pastrama mai poate fi pregătită în tigaie, caz în care carnea trebuie tăiată fideluţă. Se serveşte tot cu mămăligă şi cu brânză de burduf.

  • Păstrăv la cuptor

    Păstrăv la cuptor


    Păstrăvul a crescut, se pare, în topul preferinţelor românilor. Preparatele din păstrăv se găsesc în meniurile multor pensiuni şi restaurante, unele dintre ele amenajate chiar în apropierea unor păstrăvării. În aceste locuri, cel mai popular preparat este păstrăvul tăvălit prin făină şi mălai şi apoi prăjit în tigaie, cu mujdei de usturoi şi cu mămăligă.



    Păstrăvul se poate pregăti şi la cuptor, fiind servit ca fel principal. Păstrăvii trebuie După ce au fost curăţaţi, evisceraţi şi spălaţi, păstrăvii trebuie daţi cu sare, atât pe exterior, cât şi pe interior şi lăsaţi pentru una, două ore la rece. Păstrăvii trebuie spălaţi pentru a li se îndepărta excesul de sare, după care sunt puşi într-o tavă mai înaltă în care turnăm două căni cu apă, o ceapă tăiată solzişori şi piper negru măcinat.



    Lăsăm tava în cuptor la foc mediu circa 20 de minute, după care adăugăm o cană cu vin şi mai lăsăm încă 20 de minute, timp în care mai stropim păstrăvii cu zeama din tavă. Păstrăvul astfel preparat se serveşte pe o farfurie pe care adăugăm o garnitură de cartofi fierţi. Deasupra păstrăvului se poate presăra frunze tocate de pătrunjel. Se poate servi cu zeamă de lămâie şi, desigur, cu un pahar de vin alb sec sau demisec, bine răcit.



    O altă reţetă, provenită din Bucovina, este păstrăvul cu smântână, pregătit tot în cuptor. Avem nevoie de 4 păstrăvi de circa 300… 400 de grame fiecare, de jumătate de kg de smântână, de puţin unt, de tarhon, piper şi sare. Curăţăm păstrăvii, îi spălăm, îi dăm cu sare, atât in interior, cât şi în exterior şi îi lăsăm la rece pentru câteva ore. Îi spălăm şi îi punem într-o tavă mai înaltă, unsă cu puţin unt, pe care o băgăm în cuptorul deja încălzit, la foc mic.



    Lăsăm tava în cuptor doar câteva minute, atât cât păstrăvii să înceapă să se rumenească, timp în care turnăm smântâna într-un vas, cu puţină sare şi o încălzim uşor până devine fluidă. Adăugăm tarhon şi piper râşnit şi omogenizăm, după care o turnăm peste păstrăvii din tavă. Lăsăm tava în cuptor pentru circa jumătate de oră, după care păstrăvul poate fi servit ca atare sau cu o garnitură de cartofi şi morcovi fierţi peste care turnăm puţin sos alb din tavă şi pe care presărăm frunze tocate de pătrunjel. Se poate servi, de asemenea, cu un pahar de vin alb sec sau demisec, bine răcit.




  • Păstrăv la cuptor

    Păstrăv la cuptor


    Păstrăvul a crescut, se pare, în topul preferinţelor românilor. Preparatele din păstrăv se găsesc în meniurile multor pensiuni şi restaurante, unele dintre ele amenajate chiar în apropierea unor păstrăvării. În aceste locuri, cel mai popular preparat este păstrăvul tăvălit prin făină şi mălai şi apoi prăjit în tigaie, cu mujdei de usturoi şi cu mămăligă.



    Păstrăvul se poate pregăti şi la cuptor, fiind servit ca fel principal. Păstrăvii trebuie După ce au fost curăţaţi, evisceraţi şi spălaţi, păstrăvii trebuie daţi cu sare, atât pe exterior, cât şi pe interior şi lăsaţi pentru una, două ore la rece. Păstrăvii trebuie spălaţi pentru a li se îndepărta excesul de sare, după care sunt puşi într-o tavă mai înaltă în care turnăm două căni cu apă, o ceapă tăiată solzişori şi piper negru măcinat.



    Lăsăm tava în cuptor la foc mediu circa 20 de minute, după care adăugăm o cană cu vin şi mai lăsăm încă 20 de minute, timp în care mai stropim păstrăvii cu zeama din tavă. Păstrăvul astfel preparat se serveşte pe o farfurie pe care adăugăm o garnitură de cartofi fierţi. Deasupra păstrăvului se poate presăra frunze tocate de pătrunjel. Se poate servi cu zeamă de lămâie şi, desigur, cu un pahar de vin alb sec sau demisec, bine răcit.



    O altă reţetă, provenită din Bucovina, este păstrăvul cu smântână, pregătit tot în cuptor. Avem nevoie de 4 păstrăvi de circa 300… 400 de grame fiecare, de jumătate de kg de smântână, de puţin unt, de tarhon, piper şi sare. Curăţăm păstrăvii, îi spălăm, îi dăm cu sare, atât in interior, cât şi în exterior şi îi lăsăm la rece pentru câteva ore. Îi spălăm şi îi punem într-o tavă mai înaltă, unsă cu puţin unt, pe care o băgăm în cuptorul deja încălzit, la foc mic.



    Lăsăm tava în cuptor doar câteva minute, atât cât păstrăvii să înceapă să se rumenească, timp în care turnăm smântâna într-un vas, cu puţină sare şi o încălzim uşor până devine fluidă. Adăugăm tarhon şi piper râşnit şi omogenizăm, după care o turnăm peste păstrăvii din tavă. Lăsăm tava în cuptor pentru circa jumătate de oră, după care păstrăvul poate fi servit ca atare sau cu o garnitură de cartofi şi morcovi fierţi peste care turnăm puţin sos alb din tavă şi pe care presărăm frunze tocate de pătrunjel. Se poate servi, de asemenea, cu un pahar de vin alb sec sau demisec, bine răcit.




  • Mâncăruri cu dovlecei

    Mâncăruri cu dovlecei

    Fie că au coajă de culoare verde deschis, fie verde închis, dovleceii sunt folosiţi, în general, la multe preparate şi mâncăruri. În funcţie de reţetă, trebuie aleşi dovlecei mai mici, atunci când îi facem pane sau mai mari, atunci când îi umplem cu legume sau cu carne tocată.



    Dovleceii pot fi preparaţi în multe feluri, fiind folosiţi atât pentru aperitive, cât şi pentru ciorbe sau alte mâncăruri gătite. Pentru ciorba de dovlecei, de exemplu, avem nevoie de 3 dovlecei care să cântărească circa un kg, de două rădăcini de pătrunjel şi de doi morcovi, de jumătate de ceaşcă de orez şi de puţin ulei. Rădăcinile de morcov şi de pătrunjel se dau pe răzătoare şi se pun la fiert în apă cu puţină sare pentru circa 10 minute.



    Adăugăm orezul şi mai lăsăm la fiert încă un sfert de oră după care punem în oală dovleceii curăţaţi şi tăiaţi în cubuleţe.Se lasă la fiert încă un sfert de oră, se acreşte cu borş şi se adaugă puţin ulei, iar la sfârşit, după ce luăm oala de pe foc, presărăm deasupra frunze tocate de pătrunjel,



    Dovlecei umpluţi cu orez pot fi serviţi ca fel principal. Avem nevoie de 6-8 dovlecei, de o cană de orez, de o roşie, de o ceapă şi de o legătură de pătrunjel. După ce au fost curăţaţi şi spălaţi, dovleceii se scobesc cu o linguriţă pentru a li se îndepărta seminţele din interior.



    Pregătim şi umplutura. Tocăm ceapa şi o călim uşor în ulei. Tăiem şi roşia în cubuleţe şi o punem peste ceapă. Punem înlocui roşia cu suc de roşii sau cu bulion după care punem şi orezul, înăbuşim cu puţină apă şi lăsăm vasul pe foc pentru câteva minute. Amestecăm cu o legătură de frunze tocate de pătrunjel, condimentăm cu piper negru şi punem şi puţină sare.



    Umplem dovleceii cu acest amestec după care îi aşezăm într-un vas în care turnăm şi puţină apă. Ţinem vasul vasul la cuptor timp de 30 de minute, după care dovleceii se servesc imediat, eventual cu puţin iaurt sau cu smântână pe deasupra.

  • Mâncăruri cu dovlecei

    Mâncăruri cu dovlecei

    Fie că au coajă de culoare verde deschis, fie verde închis, dovleceii sunt folosiţi, în general, la multe preparate şi mâncăruri. În funcţie de reţetă, trebuie aleşi dovlecei mai mici, atunci când îi facem pane sau mai mari, atunci când îi umplem cu legume sau cu carne tocată.



    Dovleceii pot fi preparaţi în multe feluri, fiind folosiţi atât pentru aperitive, cât şi pentru ciorbe sau alte mâncăruri gătite. Pentru ciorba de dovlecei, de exemplu, avem nevoie de 3 dovlecei care să cântărească circa un kg, de două rădăcini de pătrunjel şi de doi morcovi, de jumătate de ceaşcă de orez şi de puţin ulei. Rădăcinile de morcov şi de pătrunjel se dau pe răzătoare şi se pun la fiert în apă cu puţină sare pentru circa 10 minute.



    Adăugăm orezul şi mai lăsăm la fiert încă un sfert de oră după care punem în oală dovleceii curăţaţi şi tăiaţi în cubuleţe.Se lasă la fiert încă un sfert de oră, se acreşte cu borş şi se adaugă puţin ulei, iar la sfârşit, după ce luăm oala de pe foc, presărăm deasupra frunze tocate de pătrunjel,



    Dovlecei umpluţi cu orez pot fi serviţi ca fel principal. Avem nevoie de 6-8 dovlecei, de o cană de orez, de o roşie, de o ceapă şi de o legătură de pătrunjel. După ce au fost curăţaţi şi spălaţi, dovleceii se scobesc cu o linguriţă pentru a li se îndepărta seminţele din interior.



    Pregătim şi umplutura. Tocăm ceapa şi o călim uşor în ulei. Tăiem şi roşia în cubuleţe şi o punem peste ceapă. Punem înlocui roşia cu suc de roşii sau cu bulion după care punem şi orezul, înăbuşim cu puţină apă şi lăsăm vasul pe foc pentru câteva minute. Amestecăm cu o legătură de frunze tocate de pătrunjel, condimentăm cu piper negru şi punem şi puţină sare.



    Umplem dovleceii cu acest amestec după care îi aşezăm într-un vas în care turnăm şi puţină apă. Ţinem vasul vasul la cuptor timp de 30 de minute, după care dovleceii se servesc imediat, eventual cu puţin iaurt sau cu smântână pe deasupra.

  • Mâncăruri cu ștevie

    Mâncăruri cu ștevie

    În lumea satului românesc de altădată era o expresie: dacă a apărut ștevia, am scăpat de foame”. Fiind bogată în vitamine, ștevia avea, de fapt, multe beneficii după perioada de iarnă datorită faptului că a fost și este folosită în cura de detoxifiere de primăvară, contribuind la revigorarea organismului. Este o plantă perenă, cu frunze mari și alungite, foarte răspândită în România, care crește în mod spontan în grădinile necultivate și pe pășuni. Datorită frunzei mari, i se mai spune și limba boului, dar este cunoscută sunt mai multe nume precum dragavei sau dragaveică, dragomir sau măcrișul-cucului. Este folosită la salate, dar și în ciorbe și la mâncăruri cu carne. În gospodăria tradițională rădăcina plantei era utilizată pentru obținerea unor culori.



    În Oltenia (regiune din partea sudică a României) se pregăteau păpușile de dragavei”, o mâncare făcută repede, la muncile câmpului. Frunzele de ștevie, cărora li se îndepărtau nervurile mai groase, erau puse una peste alta, erau rulate și apoi legate cu o ață. Date cu puțin ulei, aceste mănunchiuri erau coapte pe plită, fiind întoarse de pe o parte pe alta. Li se îndepărtau ațele, erau puse într-un castron, cu un ardei iute, tăiat felii, cu un morcov și o ceapă mărunțite și fierte în apă cu sare. Mâncarea aceasta, servită în pauza de la muncile câmpului, era dreasă cu puțin oțet.



    Tot o mâncare pregătită rapid este așa-numita omletă țărănească, desigur, cu ștevie. Spălată în mai multe ape, ștevia trebuie lăsată la scurs și apoi tăiată fideluță. Mai avem nevoie de o ceapă, de o legătură de ceapă verde, de puțină brânză telemea, de o legătură de pătrunjel și de câteva ouă. Ceapa, tocată mărunt, se pune într-o tigaie cu ulei încins, apoi se adaugă ștevia, ouăle bătute, mărarul și pătrunjelul, spălate și tocate mărunt, sare și piper, după preferințe. Se servește fierbinte, după ce se presară telemea rasă sau mărunțită.



    Frunzele de ștevie sunt folosite și la ciorbe. Se iau 20-30 de foi de ștevie, cărora li se scot nervurile după care se opăresc și se lasă la scurs. Se toacă mărunt câteva legume, o ceapă, un morcov și, eventual, un ardei gras și se călesc ușor în ulei. Aceste legume sunt puse la fiert, într-o oală, împreună cu ștevia, cu o ceașcă de orez, iar spre final se adaugă borș fiert separat sau borș granulat, se adaugă două linguri de pastă de roșii și se potrivește de sare. Ciorba poate fi dreasă cu smântână. În ciorbă pot fi puse la fiert și bucăți de costiță afumată de porc.



    Frunzele de ștevie pot fi transformate în piure și servite ca garnitură la o friptură la tavă. De asemenea, frunzele de ștevie pot înlocui cu succes frunzele de vițe de vie sau foile de varză ca înveliș al sarmalelor cu carne de vită și de porc.

  • Mâncăruri cu ștevie

    Mâncăruri cu ștevie

    În lumea satului românesc de altădată era o expresie: dacă a apărut ștevia, am scăpat de foame”. Fiind bogată în vitamine, ștevia avea, de fapt, multe beneficii după perioada de iarnă datorită faptului că a fost și este folosită în cura de detoxifiere de primăvară, contribuind la revigorarea organismului. Este o plantă perenă, cu frunze mari și alungite, foarte răspândită în România, care crește în mod spontan în grădinile necultivate și pe pășuni. Datorită frunzei mari, i se mai spune și limba boului, dar este cunoscută sunt mai multe nume precum dragavei sau dragaveică, dragomir sau măcrișul-cucului. Este folosită la salate, dar și în ciorbe și la mâncăruri cu carne. În gospodăria tradițională rădăcina plantei era utilizată pentru obținerea unor culori.



    În Oltenia (regiune din partea sudică a României) se pregăteau păpușile de dragavei”, o mâncare făcută repede, la muncile câmpului. Frunzele de ștevie, cărora li se îndepărtau nervurile mai groase, erau puse una peste alta, erau rulate și apoi legate cu o ață. Date cu puțin ulei, aceste mănunchiuri erau coapte pe plită, fiind întoarse de pe o parte pe alta. Li se îndepărtau ațele, erau puse într-un castron, cu un ardei iute, tăiat felii, cu un morcov și o ceapă mărunțite și fierte în apă cu sare. Mâncarea aceasta, servită în pauza de la muncile câmpului, era dreasă cu puțin oțet.



    Tot o mâncare pregătită rapid este așa-numita omletă țărănească, desigur, cu ștevie. Spălată în mai multe ape, ștevia trebuie lăsată la scurs și apoi tăiată fideluță. Mai avem nevoie de o ceapă, de o legătură de ceapă verde, de puțină brânză telemea, de o legătură de pătrunjel și de câteva ouă. Ceapa, tocată mărunt, se pune într-o tigaie cu ulei încins, apoi se adaugă ștevia, ouăle bătute, mărarul și pătrunjelul, spălate și tocate mărunt, sare și piper, după preferințe. Se servește fierbinte, după ce se presară telemea rasă sau mărunțită.



    Frunzele de ștevie sunt folosite și la ciorbe. Se iau 20-30 de foi de ștevie, cărora li se scot nervurile după care se opăresc și se lasă la scurs. Se toacă mărunt câteva legume, o ceapă, un morcov și, eventual, un ardei gras și se călesc ușor în ulei. Aceste legume sunt puse la fiert, într-o oală, împreună cu ștevia, cu o ceașcă de orez, iar spre final se adaugă borș fiert separat sau borș granulat, se adaugă două linguri de pastă de roșii și se potrivește de sare. Ciorba poate fi dreasă cu smântână. În ciorbă pot fi puse la fiert și bucăți de costiță afumată de porc.



    Frunzele de ștevie pot fi transformate în piure și servite ca garnitură la o friptură la tavă. De asemenea, frunzele de ștevie pot înlocui cu succes frunzele de vițe de vie sau foile de varză ca înveliș al sarmalelor cu carne de vită și de porc.

  • Supă de pui cu găluşte

    Supă de pui cu găluşte


    Pregătită în special în perioada sezonului rece, supa cu găluşte reprezintă unul dintre mâncărurile clasice ale bucătăriei româneşti. Există mai multe variante, fie în combinaţie cu diferite legume, fie cu carne de pui. Importante sunt găluştile care se obţin din griş.



    Avem nevoie de un piept de pui şi de câteva legume rădăcinoase,folosite în perioada sezonului rece: o ceapă, un morcov, o rădăcină de păstârnac şi una de pătrunjel. Mai avem nevoie de de 100 de grame de griş, de două ouă, de o legătură de frunze de pătrunjel, de piper şi de sare. Carnea de pui se pune la fiert în apă cu sare şi se spumează. În vas se adaugă ceapa tăiată mărunt, precum şi celelalte rădăcinoase, tăiate rondele. Se spumează după ce apa a ajuns la fierbere după care pieptul de pui se scoate din supă, se dezosează şi se taie în cubuleţe, după care se pun la loc în supă. Separat, se bat ouăle într-un castron, se amestecă cu cu grişul şi cu puţină sare şi se omogenizează. Cu 10 minute înainte de a lua oala de pe foc, se ia câte o lingură din compoziţie şi găluştele astfel formate se pun în oală, la fiert. Găleştele se măresc în timpul procesului de fierbere şi devin moi. Nu trebuie lăsate prea mult la fiert şi nici la foc mare deoarece se pot sfărâma. Supa de pui cu găluşze se serveşte caldă, cu pătrunjel tocat deasupra.



    Se poate face şi supă de legume cu găluşte, pe lângă legumele menţionate fiind folosite ţelina şi varza, dar şi puţin unt, pentru a fi mai consistentă. Mai poate fi folosită o combinaţie de rădăcinoase care, după fierbere pot fi pasate şi care sunt puse în supă împreună cu cubuleţe de piept de pui şi cu boabe de mazăre. Într-o altă variantă, rădăcinoasele, cu excepţia cepei, sunt înlocuite cu ciuperci champignon, tăiate felii. Această supă, care se poate drege cu smântână, se serveşte caldă, în farfurie fiind presărate frunze tocate de pătrunjel.


  • Supă de pui cu găluşte

    Supă de pui cu găluşte


    Pregătită în special în perioada sezonului rece, supa cu găluşte reprezintă unul dintre mâncărurile clasice ale bucătăriei româneşti. Există mai multe variante, fie în combinaţie cu diferite legume, fie cu carne de pui. Importante sunt găluştile care se obţin din griş.



    Avem nevoie de un piept de pui şi de câteva legume rădăcinoase,folosite în perioada sezonului rece: o ceapă, un morcov, o rădăcină de păstârnac şi una de pătrunjel. Mai avem nevoie de de 100 de grame de griş, de două ouă, de o legătură de frunze de pătrunjel, de piper şi de sare. Carnea de pui se pune la fiert în apă cu sare şi se spumează. În vas se adaugă ceapa tăiată mărunt, precum şi celelalte rădăcinoase, tăiate rondele. Se spumează după ce apa a ajuns la fierbere după care pieptul de pui se scoate din supă, se dezosează şi se taie în cubuleţe, după care se pun la loc în supă. Separat, se bat ouăle într-un castron, se amestecă cu cu grişul şi cu puţină sare şi se omogenizează. Cu 10 minute înainte de a lua oala de pe foc, se ia câte o lingură din compoziţie şi găluştele astfel formate se pun în oală, la fiert. Găleştele se măresc în timpul procesului de fierbere şi devin moi. Nu trebuie lăsate prea mult la fiert şi nici la foc mare deoarece se pot sfărâma. Supa de pui cu găluşze se serveşte caldă, cu pătrunjel tocat deasupra.



    Se poate face şi supă de legume cu găluşte, pe lângă legumele menţionate fiind folosite ţelina şi varza, dar şi puţin unt, pentru a fi mai consistentă. Mai poate fi folosită o combinaţie de rădăcinoase care, după fierbere pot fi pasate şi care sunt puse în supă împreună cu cubuleţe de piept de pui şi cu boabe de mazăre. Într-o altă variantă, rădăcinoasele, cu excepţia cepei, sunt înlocuite cu ciuperci champignon, tăiate felii. Această supă, care se poate drege cu smântână, se serveşte caldă, în farfurie fiind presărate frunze tocate de pătrunjel.


  • Preparate din ţelină

    Preparate din ţelină

    Ţelina este folosită de multe ori în mâncăruri, mai ales în ciorbe şi supe, în combinaţie cu alte legume rădăcinoase. Ţelina este bogată în antioxidanţi şi este recomandată în dieta celor care au colesterolul ridicat.



    Dată pe răzătoare, în combinaţie cu morcovi şi cu mere, ţelina devine parte a unei salate de crudităţi, în care adăugăm ulei de măsline, puţin oţet de mere, piper şi sare. În această salată poate fi adăugată şi carne fiartă de pui, tăiată în cubuleţe, fiind servită tot ca aperitiv.



    Un alte preparat uşor de făcut este ţelina cu brânză. Tăiem o ţelină în felii subţiri şi o punem la fiert. Scurgem feliile după care le rumenim într-o tigaie, fie în ulei, fie în unt. Într-un vas din sticlă termorezistentă se pune un strat de felii de ţelină, apoi unul de brânză rasă, apoi din nou unul de felii de ţelină, având grijă ca ultimul strat să fie de brânză, peste care poate fi întins un ou bătut. Se pune vasul în cuptor, încălzim la 180 de grade şi îl lăsăm acolo pentru circa 20 de minute, până ce prinde o crustă la suprafaţă.



    Deşi este foarte uşor de preparat, supa cremă de ţelină este mai puţin prezentă în bucătăria românească, reţeta fiind întâlnită în multe cărţi de bucate, mai vechi sau mai noi. Avem nevoie de o una, două rădăcini de ţelină, în total circa un kg, de jumătate de kg de cartofi, de o ceapă şi de câţiva căţei de usturoi. Tăiem ţelina în felii, cartofii în cubuleţe şi punem rădăcinoasele la fiert, timp de 30 de minute, fie în apă cu puţină sare, fie într-o zeamă în care am fiert carne de pui.



    Separat tocăm o ceapă şi câţiva căţei de usturoi pe care-i rumenim uşor într-o tigaie, după care îi punem împreună cu ţelina şi cartofii. Trecem apoi legumele într-un vas unde le pasăm şi obţinem o cremă pe care o subţiem cu puţin lapte sau cu smântână. Crema de ţelină poate fi ornată cu frunze de ţelină pe care le putem rumeni puţin într-o tigaie cu ulei de măsline. De asemenea, poate fi servită cu crutoane. În acelaşi mod poate fi obţinută o cremă mai groasă de consistenţa piureului de cartofi, care poate fi servită ca garnitură la felul principal.

  • Preparate din ţelină

    Preparate din ţelină

    Ţelina este folosită de multe ori în mâncăruri, mai ales în ciorbe şi supe, în combinaţie cu alte legume rădăcinoase. Ţelina este bogată în antioxidanţi şi este recomandată în dieta celor care au colesterolul ridicat.



    Dată pe răzătoare, în combinaţie cu morcovi şi cu mere, ţelina devine parte a unei salate de crudităţi, în care adăugăm ulei de măsline, puţin oţet de mere, piper şi sare. În această salată poate fi adăugată şi carne fiartă de pui, tăiată în cubuleţe, fiind servită tot ca aperitiv.



    Un alte preparat uşor de făcut este ţelina cu brânză. Tăiem o ţelină în felii subţiri şi o punem la fiert. Scurgem feliile după care le rumenim într-o tigaie, fie în ulei, fie în unt. Într-un vas din sticlă termorezistentă se pune un strat de felii de ţelină, apoi unul de brânză rasă, apoi din nou unul de felii de ţelină, având grijă ca ultimul strat să fie de brânză, peste care poate fi întins un ou bătut. Se pune vasul în cuptor, încălzim la 180 de grade şi îl lăsăm acolo pentru circa 20 de minute, până ce prinde o crustă la suprafaţă.



    Deşi este foarte uşor de preparat, supa cremă de ţelină este mai puţin prezentă în bucătăria românească, reţeta fiind întâlnită în multe cărţi de bucate, mai vechi sau mai noi. Avem nevoie de o una, două rădăcini de ţelină, în total circa un kg, de jumătate de kg de cartofi, de o ceapă şi de câţiva căţei de usturoi. Tăiem ţelina în felii, cartofii în cubuleţe şi punem rădăcinoasele la fiert, timp de 30 de minute, fie în apă cu puţină sare, fie într-o zeamă în care am fiert carne de pui.



    Separat tocăm o ceapă şi câţiva căţei de usturoi pe care-i rumenim uşor într-o tigaie, după care îi punem împreună cu ţelina şi cartofii. Trecem apoi legumele într-un vas unde le pasăm şi obţinem o cremă pe care o subţiem cu puţin lapte sau cu smântână. Crema de ţelină poate fi ornată cu frunze de ţelină pe care le putem rumeni puţin într-o tigaie cu ulei de măsline. De asemenea, poate fi servită cu crutoane. În acelaşi mod poate fi obţinută o cremă mai groasă de consistenţa piureului de cartofi, care poate fi servită ca garnitură la felul principal.