Radio România Internațional

Tag: bucatarie traditionala

  • Ciorbă de lobodă

    Ciorbă de lobodă

    Asemănătoare la culoare cu ciorba de sfeclă roşie, ciorba de lobodă este o mâncare de post, gustoasă şi care se prepară foarte repede. Loboda (Atriplex hortensis) creşte în zonele cu climă temperată, fiind întâlnită în toate regiunile României. Este o plantă cu frunze mari, de culoare verde sau roşu violet.



    Există mai multe variante de preparare, în funcţie de ingredientele folosite şi de cultura gastronomică a zonei. În partea de sud a României, loboda se combină cu ştevia (Rumex patientia), o altă plantă utilizată în special în perioada primăverii, precum şi cu salată, cozi de ceapă verde, pătrunjel şi leuştean. În Moldova se utilizează şi cartofii la prepararea ciorbei de lobodă. În Transilvania este caracteristică utlizarea tarhonului care poate înlocui, de exemplu, leuşteanul, iar pentru acrire, în loc de borş se foloseşte oţetul. Tot în Transilvania se poate adăuga carne afumată şi se poate drege cu ou şi cu smântână.



    În partea sudică a României se prepară borşul de lobodă. Avem nevoie de patru legături de frunze de lobodă (cam jumătate de kg), de 5 fire de ceapă verde, de o cană de orez şi de jumătate de litru de borş. După ce a fost spălat în mai multe ape, orezul se pune la fiert într-o oală de 4 litri, cu puţină sare, apoi frunzele de lobodă şi firele de ceapă, tocate mărunt. Borşul se fierbe separat, iar apoi se adaugă în oala în care a fiert loboda.



    Pentru o ciorbă de lobodă pregătită în Transilvania avem nevoie de jumătate de kg de lobodă, de o ceapă, un morcov, o ţelină mică, o cană cu orez, o legătură de pătrunjel şi una de tarhon proaspăt, oţet, piper şi sare. Legumele rădăcinoase, tocate mărunt, sunt trecute prin ulei încins, apoi se înăbuşă şi sunt lăsate la fiert într-o oală de 4-5 litri. Tot acolo se pun pe fiert orezul şi frunzele de lobodă, tocate mărunt. După ce au fiert circa 20 de minute, se poate drege cu un ou amestecat cu puţină făină şi cu smântână şi cu puţin oţet, această compoziţie fiind turnată în oală. Se adaugă tarhon tocat mărunt, se mai lasă la fiert 10 minute, iar la final se potriveşte cu sare şi se presară frunze tocate de pătrunjel.

  • Ciorbă de lobodă

    Ciorbă de lobodă

    Asemănătoare la culoare cu ciorba de sfeclă roşie, ciorba de lobodă este o mâncare de post, gustoasă şi care se prepară foarte repede. Loboda (Atriplex hortensis) creşte în zonele cu climă temperată, fiind întâlnită în toate regiunile României. Este o plantă cu frunze mari, de culoare verde sau roşu violet.



    Există mai multe variante de preparare, în funcţie de ingredientele folosite şi de cultura gastronomică a zonei. În partea de sud a României, loboda se combină cu ştevia (Rumex patientia), o altă plantă utilizată în special în perioada primăverii, precum şi cu salată, cozi de ceapă verde, pătrunjel şi leuştean. În Moldova se utilizează şi cartofii la prepararea ciorbei de lobodă. În Transilvania este caracteristică utlizarea tarhonului care poate înlocui, de exemplu, leuşteanul, iar pentru acrire, în loc de borş se foloseşte oţetul. Tot în Transilvania se poate adăuga carne afumată şi se poate drege cu ou şi cu smântână.



    În partea sudică a României se prepară borşul de lobodă. Avem nevoie de patru legături de frunze de lobodă (cam jumătate de kg), de 5 fire de ceapă verde, de o cană de orez şi de jumătate de litru de borş. După ce a fost spălat în mai multe ape, orezul se pune la fiert într-o oală de 4 litri, cu puţină sare, apoi frunzele de lobodă şi firele de ceapă, tocate mărunt. Borşul se fierbe separat, iar apoi se adaugă în oala în care a fiert loboda.



    Pentru o ciorbă de lobodă pregătită în Transilvania avem nevoie de jumătate de kg de lobodă, de o ceapă, un morcov, o ţelină mică, o cană cu orez, o legătură de pătrunjel şi una de tarhon proaspăt, oţet, piper şi sare. Legumele rădăcinoase, tocate mărunt, sunt trecute prin ulei încins, apoi se înăbuşă şi sunt lăsate la fiert într-o oală de 4-5 litri. Tot acolo se pun pe fiert orezul şi frunzele de lobodă, tocate mărunt. După ce au fiert circa 20 de minute, se poate drege cu un ou amestecat cu puţină făină şi cu smântână şi cu puţin oţet, această compoziţie fiind turnată în oală. Se adaugă tarhon tocat mărunt, se mai lasă la fiert 10 minute, iar la final se potriveşte cu sare şi se presară frunze tocate de pătrunjel.

  • Preparate din peşte

    Preparate din peşte

    Peste trei zile este Bunavestire, sărbătoare importantă a calendarului creştin. Ziua de Bunavestire şi cea de Florii sunt singurele din perioada Postului Paştelui când creştinii ortodocşi au dezlegare la peşte, în rest fiind restricţie la alimentele de origine animală.



    În această ediţie, vă oferim câteva sugestii pentru un preparat din peşte. Pentru început, un rasol de ştiucă! Pentru o masă de 4 persoane, avem nevoie de o ştiucă de peste un kg, de 4 morcovi, de 4 cartofi de mărime medie, de o ţelină, de două cepe. Curăţăm legumele, le spălăm şi le punem la fiert într-un vas în care să încapă şi peştele. Cartofii şi morcovii îi putem lăsa întregi, ţelina o tăiem în 4 bucăţi, cepele le lăsăm, de asemenea, întregi.



    După circa 20 de minute adăugăm ştiuca, eviscerată şi curăţată de solzi şi lăsăm să fiarbă la foc potrivit maxim 20 de minute. Spre final, adăugăm sare, după gust. Trebuie să scoatem cu grijă peştele pentru ca să nu se desprindă carnea de pe oase. Punem peştele pe platou, înconjurat de legumele fierte şi presărăm frunze tocate de pătrunjel, după care îl porţionăm. Poate fi servit cu maioneză.



    În loc de maioneză putem folosi smântână, iar dacă înlocuim ştiuca cu păstrăvul atunci avem un preparat tradiţional din Bucovina — păstrăv fiert în smântână. Avem nevoie de 4 păstrăvi de circa 300-400 de grame fiecare, de jumătate de kg de smântână, de puţin unt, de tarhon, piper şi sare. Curăţăm păstrăvii, îi spălăm, îi dăm cu sare, atât in interior, cât şi în exterior şi îi lăsăm la rece câteva ore pentru ca sarea să fie absorbită în carne.



    Spălăm apoi peştii şi ii punem într-o tavă mai înaltă, unsă cu puţin unt, pe care o băgăm în cuptorul deja încălzit, la foc mic. Lăsăm tava în cuptor doar câteva minute, atât cât păstrăvii să înceapă să se rumenească, timp în care turnăm smântâna într-un vas, adăugăm puţină sare şi o încălzim uşor până devine ceva mai fluidă. Condimentăm cu tarhon şi piper râşnit şi omogenizăm, după care turnăm smântâna peste păstrăvii din tavă. Lăsăm tava în cuptor pentru circa jumătate de oră, după care păstrăvul poate fi servit ca atare sau cu o garnitură de cartofi şi morcovi fierţi.

  • Preparate din peşte

    Preparate din peşte

    Peste trei zile este Bunavestire, sărbătoare importantă a calendarului creştin. Ziua de Bunavestire şi cea de Florii sunt singurele din perioada Postului Paştelui când creştinii ortodocşi au dezlegare la peşte, în rest fiind restricţie la alimentele de origine animală.



    În această ediţie, vă oferim câteva sugestii pentru un preparat din peşte. Pentru început, un rasol de ştiucă! Pentru o masă de 4 persoane, avem nevoie de o ştiucă de peste un kg, de 4 morcovi, de 4 cartofi de mărime medie, de o ţelină, de două cepe. Curăţăm legumele, le spălăm şi le punem la fiert într-un vas în care să încapă şi peştele. Cartofii şi morcovii îi putem lăsa întregi, ţelina o tăiem în 4 bucăţi, cepele le lăsăm, de asemenea, întregi.



    După circa 20 de minute adăugăm ştiuca, eviscerată şi curăţată de solzi şi lăsăm să fiarbă la foc potrivit maxim 20 de minute. Spre final, adăugăm sare, după gust. Trebuie să scoatem cu grijă peştele pentru ca să nu se desprindă carnea de pe oase. Punem peştele pe platou, înconjurat de legumele fierte şi presărăm frunze tocate de pătrunjel, după care îl porţionăm. Poate fi servit cu maioneză.



    În loc de maioneză putem folosi smântână, iar dacă înlocuim ştiuca cu păstrăvul atunci avem un preparat tradiţional din Bucovina — păstrăv fiert în smântână. Avem nevoie de 4 păstrăvi de circa 300-400 de grame fiecare, de jumătate de kg de smântână, de puţin unt, de tarhon, piper şi sare. Curăţăm păstrăvii, îi spălăm, îi dăm cu sare, atât in interior, cât şi în exterior şi îi lăsăm la rece câteva ore pentru ca sarea să fie absorbită în carne.



    Spălăm apoi peştii şi ii punem într-o tavă mai înaltă, unsă cu puţin unt, pe care o băgăm în cuptorul deja încălzit, la foc mic. Lăsăm tava în cuptor doar câteva minute, atât cât păstrăvii să înceapă să se rumenească, timp în care turnăm smântâna într-un vas, adăugăm puţină sare şi o încălzim uşor până devine ceva mai fluidă. Condimentăm cu tarhon şi piper râşnit şi omogenizăm, după care turnăm smântâna peste păstrăvii din tavă. Lăsăm tava în cuptor pentru circa jumătate de oră, după care păstrăvul poate fi servit ca atare sau cu o garnitură de cartofi şi morcovi fierţi.

  • Mucenici

    Mucenici

    La 9 martie, în calendarul creştin ortodox este marcată sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia (Armenia), iar în cel romano-catolic cei 40 de ostaşi capadocieni martiri. În România există tradiţia ca femeile să pregătească mucenici, colaci din făină, copţi în cuptor sau fierţi în apă. Mucenicii au forma cifrei 8, de la soldaţii creştini care s-au luat în braţe pentru a nu îngheţa de frig în apa lacului în care, din cauza credinţei lor, au fost pedepsiţi să stea de către guvernatorul roman. Tradiţia era ca femeile să pună la copt 40 de forme din aluat, numite mucenici sau sfinţişori, iar bărbaţii să bea 40 de pahare de vin roşu. Scoşi din cuptor, mucenicii erau unşi cu miere, deasupra lor se presăra miez de nucă, iar apoi erau împărţiţi mai ales copiilor din vecini.



    În Moldova mucenicii sunt pregătiţi din aluat de cozonac, apoi sunt copţi în cuptor şi unşi cu miere şi nucă, în timp ce în Muntenia şi Dobrogea , aceştia au aceeaşi formă, dar dimensiuni mai mici şi sunt fierţi în apă cu zahăr.



    Pentru mucenicii copţi, trebuie pregătit un aluat de cozonac pentru care avem nevoie de un kg de făină, de 200 de grame de zahăr, de un pahar cu lapte, 100 de grame de unt, 6 ouă, drojdie sau praf de copt, esenţă de rom, coajă de lămâie, miez de nucă şi miere. Drojdia se amestecă în laptele cald, care se toarnă peste făină într-un vas mai mare. Tot acolo se pun gălbenuşurile de ou frecate cu unt topit. Se amestecă şi se frământă circa 20 de minute pentru omogenizare. Vasul cu aluat se lasă la căldură, acoperit, la dospit. După ce aluatul a crescut, se porţionează şi se fac şnururi groase de un deget, care se răsucesc în formă de opt. Mucenicii sunt aşezaţi apoi într-o tavă unsă cu ulei care apoi este introdusă în cuptorul deja încălzit. După ce se rumenesc, mucenicii trebuie unşi imediat cu miere, deasupra lor presărându-se miez de nucă măcinat. Se servesc reci sau calzi, împreună cu un pahar de vin.



    Pentru mucenicii fierţi, avem nevoie de un sfert de kg de făină, de zahăr sau miere, de coajă rasă de lămâie, de esenţă de rom, de un sfert de kg de miez de nucă şi de sare. Punem făină într-un vas, adăugăm apă şi puţină sare şi amestecăm până când obţinem un aluat care nu se lipeşte. Luăm bucăţi mici de aluat pe care le rulăm cu podul palmei, după care le încolăcim în forma cifrei 8. Aceşti mucenici, cu o lungime de câţiva centimetri trebuie lăsaţi la uscat pe o coală de hârtie timp de mai multe ore.



    Într-un vas, punem 2 litri de apă la fiert, adăugăm un sfert de kg de zahăr sau mai multe linguri de miere, un plic de zahăr vanilat şi aducem la fierbere. După aceea punem şi mucenicii, însă în timpul fierberii trebuie amestecat din când în când pentru a evita ca aceste forme din aluat nedospit să se lipească între ele. După ce mucenicii s-au înmuiat, adăugăm în oală şi coaja rasă de la o lămâie şi esenţa de rom. Separat, se rumeneşte uşor în cuptor miezul de nucă, după care este sfărâmat cu ajutorul unui sucitor. Mucenicii sunt serviţi în farfurii de supă, calzi sau reci, deasupra lor presărându-se nucă mărunţită şi scorţişoară.


  • Mucenici

    Mucenici

    La 9 martie, în calendarul creştin ortodox este marcată sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia (Armenia), iar în cel romano-catolic cei 40 de ostaşi capadocieni martiri. În România există tradiţia ca femeile să pregătească mucenici, colaci din făină, copţi în cuptor sau fierţi în apă. Mucenicii au forma cifrei 8, de la soldaţii creştini care s-au luat în braţe pentru a nu îngheţa de frig în apa lacului în care, din cauza credinţei lor, au fost pedepsiţi să stea de către guvernatorul roman. Tradiţia era ca femeile să pună la copt 40 de forme din aluat, numite mucenici sau sfinţişori, iar bărbaţii să bea 40 de pahare de vin roşu. Scoşi din cuptor, mucenicii erau unşi cu miere, deasupra lor se presăra miez de nucă, iar apoi erau împărţiţi mai ales copiilor din vecini.



    În Moldova mucenicii sunt pregătiţi din aluat de cozonac, apoi sunt copţi în cuptor şi unşi cu miere şi nucă, în timp ce în Muntenia şi Dobrogea , aceştia au aceeaşi formă, dar dimensiuni mai mici şi sunt fierţi în apă cu zahăr.



    Pentru mucenicii copţi, trebuie pregătit un aluat de cozonac pentru care avem nevoie de un kg de făină, de 200 de grame de zahăr, de un pahar cu lapte, 100 de grame de unt, 6 ouă, drojdie sau praf de copt, esenţă de rom, coajă de lămâie, miez de nucă şi miere. Drojdia se amestecă în laptele cald, care se toarnă peste făină într-un vas mai mare. Tot acolo se pun gălbenuşurile de ou frecate cu unt topit. Se amestecă şi se frământă circa 20 de minute pentru omogenizare. Vasul cu aluat se lasă la căldură, acoperit, la dospit. După ce aluatul a crescut, se porţionează şi se fac şnururi groase de un deget, care se răsucesc în formă de opt. Mucenicii sunt aşezaţi apoi într-o tavă unsă cu ulei care apoi este introdusă în cuptorul deja încălzit. După ce se rumenesc, mucenicii trebuie unşi imediat cu miere, deasupra lor presărându-se miez de nucă măcinat. Se servesc reci sau calzi, împreună cu un pahar de vin.



    Pentru mucenicii fierţi, avem nevoie de un sfert de kg de făină, de zahăr sau miere, de coajă rasă de lămâie, de esenţă de rom, de un sfert de kg de miez de nucă şi de sare. Punem făină într-un vas, adăugăm apă şi puţină sare şi amestecăm până când obţinem un aluat care nu se lipeşte. Luăm bucăţi mici de aluat pe care le rulăm cu podul palmei, după care le încolăcim în forma cifrei 8. Aceşti mucenici, cu o lungime de câţiva centimetri trebuie lăsaţi la uscat pe o coală de hârtie timp de mai multe ore.



    Într-un vas, punem 2 litri de apă la fiert, adăugăm un sfert de kg de zahăr sau mai multe linguri de miere, un plic de zahăr vanilat şi aducem la fierbere. După aceea punem şi mucenicii, însă în timpul fierberii trebuie amestecat din când în când pentru a evita ca aceste forme din aluat nedospit să se lipească între ele. După ce mucenicii s-au înmuiat, adăugăm în oală şi coaja rasă de la o lămâie şi esenţa de rom. Separat, se rumeneşte uşor în cuptor miezul de nucă, după care este sfărâmat cu ajutorul unui sucitor. Mucenicii sunt serviţi în farfurii de supă, calzi sau reci, deasupra lor presărându-se nucă mărunţită şi scorţişoară.


  • Tochitură de somn

    Tochitură de somn

    Tochitura este o mâncare tradiţională din bucătăria românească, întâlnită în toate regiunile. Este preparată din bucăţi de carne de porc, vită, pui sau din organe precum ficat, rinichi, inimă şi splină la care se mai adaugă cârnaţi tăiaţi rondele. Există diferenţe în ceea ce priveşte ingredientele, iar uneori diferenţa este dată şi de adăugarea denumirii de origine. Astfel, întâlnim tochitură moldovenească, tochitură dobrogeană sau tochitură oltenească.



    De exemplu, în Moldova, nu regăsim bulionul sau sucul de roşii printre ingredientele folosite, iar în Transilvania, acolo unde este o adevărată cultură gastronomică în ceea ce priveşte preparatele afumate din porc, în compoziţia tochiturii intră şi bucăţi de cârnat afumat. În partea centrală a României se prepară şi aşa-numita “tochitură braşoveană”, la care se folosesc carne şi organe de viţel, cu siguranţă o influenţă a gastronomiei săseşti.



    Modul de preparare este asemănător. Bucăţile de carne sunt rumenite într-o tigaie sau într-un ceaun, se adaugă ceapă tăiată solzişori, eventual doi … trei căţei de usturoi, de asemenea tocaţi mărunt, iar apoi se stinge cu apă sau cu puţin vin. Se lasă se fiarbă înăbuşit, iar spre final sunt puse diferite condimente, în funcţie de ingrediente. Se serveşte caldă, şi cu mămăligă deasupra căreia se pune brânză rasă şi un un ou ochi.



    În Dobrogea întâlnim, de asemenea, acelaşi preparat însoţit de denumirea de origine, iar în Delta Dunării se prepară, nici nu se putea altfel, tochitură din peşte. În satul Lunca din judeţul Tulcea se pregăteşte tochitură de somn, o specie de peşte fără multe oase. Avem nevoie de un somn de două … trei kg, care se dezosează, după care este tăiat în cubuleţe. Aceste cubuleţe trebuie sărate puţin, tăvălite prin făină şi apoi puse într-o tigaie cu ulei încins.



    Se adaugă ceapă tăiată solzişori, puţin cimbru uscat, boia dulce şi pastă de roşii. După ce bucăţile de peşte s-au rumenit puţin, se sting cu un pahar cu vin sau cu puţină apă şi se lasă să fiarbă nu foarte mult, circa un sfert de oră. Tochitura de somn se serveşte împreună cu mămăligă şi cu un pahar de vin alb sec sau demisec, bine răcit.

  • Tochitură de somn

    Tochitură de somn

    Tochitura este o mâncare tradiţională din bucătăria românească, întâlnită în toate regiunile. Este preparată din bucăţi de carne de porc, vită, pui sau din organe precum ficat, rinichi, inimă şi splină la care se mai adaugă cârnaţi tăiaţi rondele. Există diferenţe în ceea ce priveşte ingredientele, iar uneori diferenţa este dată şi de adăugarea denumirii de origine. Astfel, întâlnim tochitură moldovenească, tochitură dobrogeană sau tochitură oltenească.



    De exemplu, în Moldova, nu regăsim bulionul sau sucul de roşii printre ingredientele folosite, iar în Transilvania, acolo unde este o adevărată cultură gastronomică în ceea ce priveşte preparatele afumate din porc, în compoziţia tochiturii intră şi bucăţi de cârnat afumat. În partea centrală a României se prepară şi aşa-numita “tochitură braşoveană”, la care se folosesc carne şi organe de viţel, cu siguranţă o influenţă a gastronomiei săseşti.



    Modul de preparare este asemănător. Bucăţile de carne sunt rumenite într-o tigaie sau într-un ceaun, se adaugă ceapă tăiată solzişori, eventual doi … trei căţei de usturoi, de asemenea tocaţi mărunt, iar apoi se stinge cu apă sau cu puţin vin. Se lasă se fiarbă înăbuşit, iar spre final sunt puse diferite condimente, în funcţie de ingrediente. Se serveşte caldă, şi cu mămăligă deasupra căreia se pune brânză rasă şi un un ou ochi.



    În Dobrogea întâlnim, de asemenea, acelaşi preparat însoţit de denumirea de origine, iar în Delta Dunării se prepară, nici nu se putea altfel, tochitură din peşte. În satul Lunca din judeţul Tulcea se pregăteşte tochitură de somn, o specie de peşte fără multe oase. Avem nevoie de un somn de două … trei kg, care se dezosează, după care este tăiat în cubuleţe. Aceste cubuleţe trebuie sărate puţin, tăvălite prin făină şi apoi puse într-o tigaie cu ulei încins.



    Se adaugă ceapă tăiată solzişori, puţin cimbru uscat, boia dulce şi pastă de roşii. După ce bucăţile de peşte s-au rumenit puţin, se sting cu un pahar cu vin sau cu puţină apă şi se lasă să fiarbă nu foarte mult, circa un sfert de oră. Tochitura de somn se serveşte împreună cu mămăligă şi cu un pahar de vin alb sec sau demisec, bine răcit.

  • Preparate din crap

    Preparate din crap

    Preparatele de crap sunt întâlnite în bucătăriile multor popoare. În unele ţări, există preparate tradiţionale din crap pentru Crăciun sau pentru Anul Nou. În România, crapul nu figurează pe lista preparatelor tradiţionale de Crăciun sau de Anul Nou, însă, în perioada postului Crăciunului, poate fi pregătit pentru a fi servit în zilele în care este dezlegare la peşte.



    Un preparat tradiţional pentru comunităţile dunărene este plachia de crap. Pentru prepararea plachiei avem nevoie de 2 … 3 kg de crap, unul sau mai multe exemplare. După curăţarea de solzi şi eviscerare, crapului i se îndepărtează capul şi este tăiat pe lungime, în două jumătăţi. După spălare, pe carne este presărată sare. Avem nevoie, de asemenea, de cel puţin un kg de ceapă, care trebuie curăţată şi tăiată solzişori. În continuare, ceapa este călită în ulei într-o tigaie, fiind stinsă, cum se spune, cu pastă de tomate şi cu vin, preferabil roşu. Unii specialişti în gastronomie susţin însă că adăugarea vinului ar da un gust uşor amărui.



    Ceapa călită este întinsă apoi într-o tavă. Sunt adăugate foi de dafin, piper şi felii de lămâie, după care deasupra este pus peştele, spălat în prealabil de sarea de pe el. Se adaugă puţină apă, iar apoi tava este introdusă la cuptor, unde se ţine la foc potrivit vreo 3 sferturi de oră, interval în care, pentru a nu se usca, peştele trebuie stropit periodic cu zeama din tavă. Puteţi adăuga, din când în când, puţin vin. Când este gata, peştele a căpătat o culoare galben arămie. Acest fel de mâncare poate fi servit şi rece. Pe farfurie, este întins un strat de ceapă, deasupra căruia se află o bucată de peşte. Se poate servi cu mămăligă şi, desigur, împreună cu un pahar de vin alb sec sau demisec.



    Crapul poate fi pregătit în cuptor, pe un strat de varză în loc de ceapă. Avem nevoie de un crap de circa două kilograme, de circa 2 kg de varză, de câteva roşii, de ulei, piper şi sare. Varza trebuie tăiată fideluţă şi apoi călită în puţin ulei. După ce a fost călită, varza este întinsă într-o tavă, iar deasupra se pune crapul, fie deja porţionat, fie tăiat longitudinal în două jumătăţi. Roşiile, tăiate felii, sunt împrăştiate în tavă peste varză şi peşte, se condimentează cu puţin piper şi se lasă în cuptor pentru circa 45 de minute. Periodic, peştele trebuie stropit cu zeama din tavă. Se serveşte imediat cu mămăligă.

  • Preparate din crap

    Preparate din crap

    Preparatele de crap sunt întâlnite în bucătăriile multor popoare. În unele ţări, există preparate tradiţionale din crap pentru Crăciun sau pentru Anul Nou. În România, crapul nu figurează pe lista preparatelor tradiţionale de Crăciun sau de Anul Nou, însă, în perioada postului Crăciunului, poate fi pregătit pentru a fi servit în zilele în care este dezlegare la peşte.



    Un preparat tradiţional pentru comunităţile dunărene este plachia de crap. Pentru prepararea plachiei avem nevoie de 2 … 3 kg de crap, unul sau mai multe exemplare. După curăţarea de solzi şi eviscerare, crapului i se îndepărtează capul şi este tăiat pe lungime, în două jumătăţi. După spălare, pe carne este presărată sare. Avem nevoie, de asemenea, de cel puţin un kg de ceapă, care trebuie curăţată şi tăiată solzişori. În continuare, ceapa este călită în ulei într-o tigaie, fiind stinsă, cum se spune, cu pastă de tomate şi cu vin, preferabil roşu. Unii specialişti în gastronomie susţin însă că adăugarea vinului ar da un gust uşor amărui.



    Ceapa călită este întinsă apoi într-o tavă. Sunt adăugate foi de dafin, piper şi felii de lămâie, după care deasupra este pus peştele, spălat în prealabil de sarea de pe el. Se adaugă puţină apă, iar apoi tava este introdusă la cuptor, unde se ţine la foc potrivit vreo 3 sferturi de oră, interval în care, pentru a nu se usca, peştele trebuie stropit periodic cu zeama din tavă. Puteţi adăuga, din când în când, puţin vin. Când este gata, peştele a căpătat o culoare galben arămie. Acest fel de mâncare poate fi servit şi rece. Pe farfurie, este întins un strat de ceapă, deasupra căruia se află o bucată de peşte. Se poate servi cu mămăligă şi, desigur, împreună cu un pahar de vin alb sec sau demisec.



    Crapul poate fi pregătit în cuptor, pe un strat de varză în loc de ceapă. Avem nevoie de un crap de circa două kilograme, de circa 2 kg de varză, de câteva roşii, de ulei, piper şi sare. Varza trebuie tăiată fideluţă şi apoi călită în puţin ulei. După ce a fost călită, varza este întinsă într-o tavă, iar deasupra se pune crapul, fie deja porţionat, fie tăiat longitudinal în două jumătăţi. Roşiile, tăiate felii, sunt împrăştiate în tavă peste varză şi peşte, se condimentează cu puţin piper şi se lasă în cuptor pentru circa 45 de minute. Periodic, peştele trebuie stropit cu zeama din tavă. Se serveşte imediat cu mămăligă.

  • Mâncăruri din Transilvania

    Mâncăruri din Transilvania

    Provincie istorică românească din interiorul arcului carpatic, Transilvania este caracterizată, din punct de vedere gastronomic, de mâncăruri bogate în grăsimi, fiind influenţată de bucătăria austriacă şi maghiară. Este utilizată destul de mult carnea de porc, untura de porc, dar şi rântaşul obţinut din ceapă înăbuşită şi făină uşor rumenită. La unele ciorbe este folosit tarhonul, o plantă aromatică, venită în mod sigur pe filiera săsească.



    Este folosită frecvent slănina fiartă, afumată şi “tăvălită” prin boia de ardei, consumată pe durata întregului an ca atare sau ca adaos în diferite mâncăruri. Sosurile şi salatele îndulcite îşi au originea în bucătăria maghiară, la fel ca şi boiaua de ardei. Bucătăria din Transilvania este renumită pentru preparate precum balmoşul, supa de varză cu smântână, ciorba ardelenească de porc sau de vacă, ciorba de carne cu tarhon, tochitura cu afumătură şi multe altele. În Transilvania, sarmalele pregătite din foi de varză şi carne de porc au dimensiuni mai mari în comparaţie cu cele pregătite în alte regiuni ale României.



    Un preparat specific, cu denumire de origine, este pateul ardelenesc. Avem nevoie de un kg de ficat de porc, de un sfert de kg de slănină, de un sfert de kg de carne de porc, de puţin vin, de două ouă şi de 200 de grame de ciuperci. Ficatul de porc, carnea şi slănina se fierb în apă cu puţină sare, după care se trec prin maşina de tocat. Se amestecă până se transformă într-o pastă în care putem adăuga sau nu ciuperci tăiate mărunt, fierte şi apoi trecute, de asemenea, prin maşina de tocat. Adăugăm puţin vin pentru a obţine o pastă tartinabilă, piper şi sare după gust. Această pastă poate fi păstrată pe o perioadă mai mare, în borcane, în care turnăm în partea superioară un strat de untură. După solidificare, stratul de untură are rolul de a proteja pasta de dedesupt.



    În zona Munţilor Apuseni, în care iernile sunt aspre, iar muncile sunt destul de istovitoare, întâlnim mâncăruri bogate în calorii. Carnea de porc, varza, cartofii şi smântâna sunt ingrediente de bază. Un preparat cu denumire de origine este tocana moţească cu carne de porc şi cu cârnaţi. Avem nevoie de un kg de carne de porc, de jumătate de kg de cârnaţi afumaţi, de 3 … 4 cepe şi de doi ardei graşi. Ceapa, tocată mărunt, o călim puţin în ulei sau, dacă respectăm reţeta moţească, în untură sau “unsoare” cum se mai spune în Apuseni. Adăugăm carnea tăiată în cubuleţe, precum şi cârnaţii tăiaţi rondele. Lăsăm totul la prăjit ca să se rumenească puţin, apoi turnăm apă şi lăsăm la fiert. După ce a scăzut zeama, adăugăm puţină smântănă, boia de ardei şi sare, după gust.

  • Mâncăruri din Transilvania

    Mâncăruri din Transilvania

    Provincie istorică românească din interiorul arcului carpatic, Transilvania este caracterizată, din punct de vedere gastronomic, de mâncăruri bogate în grăsimi, fiind influenţată de bucătăria austriacă şi maghiară. Este utilizată destul de mult carnea de porc, untura de porc, dar şi rântaşul obţinut din ceapă înăbuşită şi făină uşor rumenită. La unele ciorbe este folosit tarhonul, o plantă aromatică, venită în mod sigur pe filiera săsească.



    Este folosită frecvent slănina fiartă, afumată şi “tăvălită” prin boia de ardei, consumată pe durata întregului an ca atare sau ca adaos în diferite mâncăruri. Sosurile şi salatele îndulcite îşi au originea în bucătăria maghiară, la fel ca şi boiaua de ardei. Bucătăria din Transilvania este renumită pentru preparate precum balmoşul, supa de varză cu smântână, ciorba ardelenească de porc sau de vacă, ciorba de carne cu tarhon, tochitura cu afumătură şi multe altele. În Transilvania, sarmalele pregătite din foi de varză şi carne de porc au dimensiuni mai mari în comparaţie cu cele pregătite în alte regiuni ale României.



    Un preparat specific, cu denumire de origine, este pateul ardelenesc. Avem nevoie de un kg de ficat de porc, de un sfert de kg de slănină, de un sfert de kg de carne de porc, de puţin vin, de două ouă şi de 200 de grame de ciuperci. Ficatul de porc, carnea şi slănina se fierb în apă cu puţină sare, după care se trec prin maşina de tocat. Se amestecă până se transformă într-o pastă în care putem adăuga sau nu ciuperci tăiate mărunt, fierte şi apoi trecute, de asemenea, prin maşina de tocat. Adăugăm puţin vin pentru a obţine o pastă tartinabilă, piper şi sare după gust. Această pastă poate fi păstrată pe o perioadă mai mare, în borcane, în care turnăm în partea superioară un strat de untură. După solidificare, stratul de untură are rolul de a proteja pasta de dedesupt.



    În zona Munţilor Apuseni, în care iernile sunt aspre, iar muncile sunt destul de istovitoare, întâlnim mâncăruri bogate în calorii. Carnea de porc, varza, cartofii şi smântâna sunt ingrediente de bază. Un preparat cu denumire de origine este tocana moţească cu carne de porc şi cu cârnaţi. Avem nevoie de un kg de carne de porc, de jumătate de kg de cârnaţi afumaţi, de 3 … 4 cepe şi de doi ardei graşi. Ceapa, tocată mărunt, o călim puţin în ulei sau, dacă respectăm reţeta moţească, în untură sau “unsoare” cum se mai spune în Apuseni. Adăugăm carnea tăiată în cubuleţe, precum şi cârnaţii tăiaţi rondele. Lăsăm totul la prăjit ca să se rumenească puţin, apoi turnăm apă şi lăsăm la fiert. După ce a scăzut zeama, adăugăm puţină smântănă, boia de ardei şi sare, după gust.

  • De la dovleacul decorativ la preparate din dovleac

    De la dovleacul decorativ la preparate din dovleac

    Peste câteva zile va fi Halloween-ul, o sărbătoare importată care îi atrage pe copii şi care astfel este marcată şi în România. Transformat în felinar, dovleacul are un rol decorativ, dar poate avea şi un rol utilitar atunci când este transformat în recipient pentru prepararea sarmalelor. După ce a fost făcut un capac în partea superioară, trebuie îndepărtate seminţele din interiorul dovleacului. Se întind apoi foi de varză în interior, peste care se pun sarmalele, prefierte într-un alt vas. După umplere, se mai pun câteva foi de varză peste sarmale, iar apoi dovleacul este pus într-o tavă şi lăsat la cuptor la foc mic, timp de o oră.



    Una dintre reţetele toamnei este plăcinta cu dovleac. Această plăcintă poate fi făcută cu aluat dospit sau cu foi subţiri de aluat, utilizate de obicei la ştrudele. Curăţat de seminţe şi de coajă, dovleacul trebuie dat pe răzătoare. În continuare, poate fi lăsat într-un vas pentru a se scurge zeama din el sau poate fi călit într-o tigaie.



    După aceea trebuie amestecat cu zahăr şi cu puţină scorţişoară. Dacă se face cu aluat dospit, atunci într-o tavă trebuie întins un strat de aluat , apoi un strat de dovleac ras, după care deasupra se mai pune un strat de aluat. Stratul superior de aluat trebuie înţepat cu o furculiţă pentru ca, în timpul coacerii, să nu se bombeze. Tava trebuie lăsată în cuptor timp de 30 de minute, la foc potrivit, după care plăcinta trebuie pudrată cu zahăr şi porţionată.



    O veche reţetă, la care sunt utilizate seminţele de dovlesc este cea denumită “lapte de bou”. Seminţele de dovleac trebuie prăjite, după care li se îndepărtează cojile, iar miezul se pisează bine într-o piuliţă. Făina rezultată se amestecă cu apă sau cu lapte şi se fierbe până se îngroaşă. Se poate amesteca cu mălai şi se obţine astfel o mămăligă care se consumă ca atare. Aşa cum am menţionat, este o reţetă de demult …

  • De la dovleacul decorativ la preparate din dovleac

    De la dovleacul decorativ la preparate din dovleac

    Peste câteva zile va fi Halloween-ul, o sărbătoare importată care îi atrage pe copii şi care astfel este marcată şi în România. Transformat în felinar, dovleacul are un rol decorativ, dar poate avea şi un rol utilitar atunci când este transformat în recipient pentru prepararea sarmalelor. După ce a fost făcut un capac în partea superioară, trebuie îndepărtate seminţele din interiorul dovleacului. Se întind apoi foi de varză în interior, peste care se pun sarmalele, prefierte într-un alt vas. După umplere, se mai pun câteva foi de varză peste sarmale, iar apoi dovleacul este pus într-o tavă şi lăsat la cuptor la foc mic, timp de o oră.



    Una dintre reţetele toamnei este plăcinta cu dovleac. Această plăcintă poate fi făcută cu aluat dospit sau cu foi subţiri de aluat, utilizate de obicei la ştrudele. Curăţat de seminţe şi de coajă, dovleacul trebuie dat pe răzătoare. În continuare, poate fi lăsat într-un vas pentru a se scurge zeama din el sau poate fi călit într-o tigaie.



    După aceea trebuie amestecat cu zahăr şi cu puţină scorţişoară. Dacă se face cu aluat dospit, atunci într-o tavă trebuie întins un strat de aluat , apoi un strat de dovleac ras, după care deasupra se mai pune un strat de aluat. Stratul superior de aluat trebuie înţepat cu o furculiţă pentru ca, în timpul coacerii, să nu se bombeze. Tava trebuie lăsată în cuptor timp de 30 de minute, la foc potrivit, după care plăcinta trebuie pudrată cu zahăr şi porţionată.



    O veche reţetă, la care sunt utilizate seminţele de dovlesc este cea denumită “lapte de bou”. Seminţele de dovleac trebuie prăjite, după care li se îndepărtează cojile, iar miezul se pisează bine într-o piuliţă. Făina rezultată se amestecă cu apă sau cu lapte şi se fierbe până se îngroaşă. Se poate amesteca cu mălai şi se obţine astfel o mămăligă care se consumă ca atare. Aşa cum am menţionat, este o reţetă de demult …

  • Preparate din vinete

    Preparate din vinete

    Pentru români, cel mai popular preparat din vinete este salata. Vinetele sunt coapte pe plită, apoi tocate şi amestecate cu pastă din dovlecei fierţi şi cu ceapă tocată sau cu maioneză şi cu puţin mujdei de usturoi.



    Recent am prezentat reţeta de vinete pane, un alt preparat de succes. O variantă mai simplă este cea de vinete prăjite, cu mujdei. Vinetele sunt curăţate de coajă, tăiate rondele în felii subţiri, cu o grosime de jumătate de cm, însă de această dată nu mai sunt trecute prin făină, ci sunt puse direct în tigaia cu ulei încins. Prăjim feliile pe ambele părţi, după care le scoatem din tigaie cu o spumieră, le scurgem de ulei şi le aranjăm pe un platou.



    Separat, curăţăm câţiva căţei de usturoi, îi pisăm şi îi amestecăm cu mărar tocat şi cu puţin ulei. Turnăm acest amestec peste rondelele de vinete. Într-o variantă mai elaborată, acest preparat poartă denumirea de vinete a la grec”. Usturoiul pisat se pune împreună cu câteva roşii, tăiate cubuleţe într-un vas cu puţină apă şi se lasă la fiert circa un sfert de oră. Spre final, adăugăm o legătură de frunze de pătrunjel, tocate mărunt şi puţin ulei. Acest sos este turnat apoi peste feliile de vinete de pe platou.



    Uşor de preparat sunt şi chifteluţele din vinete. Se coc două vinete de mărime medie, se curăţă, după care sunt puse într-un castron, unde sunt amestecate cu două … trei linguri de făină, cu puţin piper negru măcinat şi cu sare după gust. Cu ajutorul unei linguri, formăm chifteluţe pe care le prăjim în ulei încins.



    În România întâlnim o mâncare care şi-a păstrat denumirea turcească – imambayaldî. Este pregătită în cuptor, vinetele, tăiate pe lung în jumătăţi fiind umplute cu un amestec de legume călite: roşii, ceapă, ardei gras şi usturoi. La aceste preparate de vinete cu denumiri de origine balcanică au contribuit şi românii prin mâncarea oltenească de vinete. Avem nevoie de un kg de carne de vită, de un kg şi jumătate de vinete, de jumătate de kg de roşii, de o căpăţână de usturoi, de o legătură de mărar, de ulei şi sare.



    Carnea, tăiată în cubuleţe, se rumeneşte în puţin ulei, apoi se toarnă apă peste ea, după care se lasă să fiarbă înăbuşit. Vinetele trebuie curăţate de coajă, tăiate în felii, date cu sare şi lăsate la scurs. La fel, vinetele trebuie tăiate în cubuleţe şi rumenite în puţin ulei, după care sunt amestecate cu cuburile de carne şi cu roşiile, tăiate felii. Se adaugă şi usturoiul, tocat mărunt, mărarul, de asemenea, tocat, precum şi un sos făcut din suc de roşii şi din ceapă tocată mărunt, rumenită împreună cu o lingură de făină. După omogenizare, punem vasul în cuptor pentru circa jumătate de oră.