Radio România Internațional

Tag: Bucovina

  • Păstrăv cu smântână

    Păstrăv cu smântână


    Recomandarea gastronomică pentru această săptămână este păstrăvul cu smântână, un preparat specific Bucovinei. Bucovina este o destinaţie turistică de top datorită bisericilor cu picturi murale care au o istorie de peste 5 secole, dar şi pentru turism de aventură şi turism balnear. Nu în ultimul rând, pensiunile turistice oferă vizitatrilor şansa de a cunoaşte varietatea ofertei gastronomice a Bucovinei.



    Gastronomia bucovineană este apropiată de cea moldovenească, însă poartă şi influenţa austriacă deoarece această provincie istorică românească s-a aflat, între anii 1775 şi 1918, sub administraţia imperială de la Viena. Se foloseşte destul de mult smântâna pentru a drege ciorbele de legume şi cu carne de vită sau supă de pui cu tăiţei de casă. Fructele de pădure şi ciupercile sunt, de asemenea, valorificate în bucătăria bucovineană.



    Specie de peşte care trăieşte în apele de munte, curate şi bogat oxigenate, păstrăvul este pregătit, în diferite modalităţi, în restaurantele şi pensiunile din Bucovina. Există cel puţin două preparate specifice: păstrăvul afumat în cobză şi păstrăvul cu smântână. Cobza are forma instrumentului popular asemănător chitarei, dar este confecţionat din nuiele de răchită în care s-au pus ramuri de brad. Această cobză, în care întră 5… 6 exemplare care cântăresc în total circa un kg, a apărut din necesitatea de a transporta în bune condiţii şi de a păstra păstrăvii afumaţi timp de câteva zile, fără a-i pune în frigider.



    Păstrăvul cu smântână este o delicatesă a Bucovinei şi poate fi pregătit foarte uşor. Avem nevoie de 4 păstrăvi de circa 300… 400 de grame fiecare, de jumătate de kg de smântână, puţin unt, de tarhon, piper şi sare. Curăţăm păstrăvii, îi spălăm, îi dăm cu sare, atât in interior, cât şi în exterior şi îi lăsăm la rece câteva ore pentru ca sarea să fie absorbită în carne. Spălăm apoi peştii şi ii punem într-o tavă mai înaltă, unsă cu puţin unt, pe care o băgăm în cuptorul deja încălzit, la foc mic. Lăsăm tava în cuptor doar câteva minute, atât cât păstrăvii să înceapă să se rumenească, timp în care turnăm smântâna într-un vas, cu puţină sare şi o încălzim uşor până devine fluidă. Adăugăm tarhon şi omogenizăm, după care o turnăm peste păstrăvii din tavă. Lăsăm tava în cuptor pentru circa jumătate de oră, după care păstrăvul poate fi servit ca atare sau cu o garnitură de cartofi şi morcovi fierţi. Poftă bună!


  • Păstrăv cu smântână

    Păstrăv cu smântână


    Recomandarea gastronomică pentru această săptămână este păstrăvul cu smântână, un preparat specific Bucovinei. Bucovina este o destinaţie turistică de top datorită bisericilor cu picturi murale care au o istorie de peste 5 secole, dar şi pentru turism de aventură şi turism balnear. Nu în ultimul rând, pensiunile turistice oferă vizitatrilor şansa de a cunoaşte varietatea ofertei gastronomice a Bucovinei.



    Gastronomia bucovineană este apropiată de cea moldovenească, însă poartă şi influenţa austriacă deoarece această provincie istorică românească s-a aflat, între anii 1775 şi 1918, sub administraţia imperială de la Viena. Se foloseşte destul de mult smântâna pentru a drege ciorbele de legume şi cu carne de vită sau supă de pui cu tăiţei de casă. Fructele de pădure şi ciupercile sunt, de asemenea, valorificate în bucătăria bucovineană.



    Specie de peşte care trăieşte în apele de munte, curate şi bogat oxigenate, păstrăvul este pregătit, în diferite modalităţi, în restaurantele şi pensiunile din Bucovina. Există cel puţin două preparate specifice: păstrăvul afumat în cobză şi păstrăvul cu smântână. Cobza are forma instrumentului popular asemănător chitarei, dar este confecţionat din nuiele de răchită în care s-au pus ramuri de brad. Această cobză, în care întră 5… 6 exemplare care cântăresc în total circa un kg, a apărut din necesitatea de a transporta în bune condiţii şi de a păstra păstrăvii afumaţi timp de câteva zile, fără a-i pune în frigider.



    Păstrăvul cu smântână este o delicatesă a Bucovinei şi poate fi pregătit foarte uşor. Avem nevoie de 4 păstrăvi de circa 300… 400 de grame fiecare, de jumătate de kg de smântână, puţin unt, de tarhon, piper şi sare. Curăţăm păstrăvii, îi spălăm, îi dăm cu sare, atât in interior, cât şi în exterior şi îi lăsăm la rece câteva ore pentru ca sarea să fie absorbită în carne. Spălăm apoi peştii şi ii punem într-o tavă mai înaltă, unsă cu puţin unt, pe care o băgăm în cuptorul deja încălzit, la foc mic. Lăsăm tava în cuptor doar câteva minute, atât cât păstrăvii să înceapă să se rumenească, timp în care turnăm smântâna într-un vas, cu puţină sare şi o încălzim uşor până devine fluidă. Adăugăm tarhon şi omogenizăm, după care o turnăm peste păstrăvii din tavă. Lăsăm tava în cuptor pentru circa jumătate de oră, după care păstrăvul poate fi servit ca atare sau cu o garnitură de cartofi şi morcovi fierţi. Poftă bună!


  • Armata română pe frontul din est

    Armata română pe frontul din est

    România a intrat în cel de-al doilea război mondial în 1941, alături de Germania, atunci când toate eforturile pentru menţinerea păcii se prăbuşiseră. Pe 22 iunie 1941, atunci când armata română, alături de cea germană, a trecut Prutul pentru eliberarea Basarabiei răpite de URSS cu un an înainte, puterile învingătoare din primul război mondial erau ele însele în situaţii disperate. Franţa fusese ocupată în iunie 1940, iar Anglia se apăra cu dificultate în propriul arhipelag de furia Wehrmachtului. România, pedepsită de Hitler pentru politica sa francofilă şi anglofilă, s-a alăturat noii ordini germane a Europei şi a contribuit consistent la eforturile de război.



    Armata română a început ofensiva împotriva armatei sovietice pe un front cuprins între Marea Neagră şi Carpaţii Bucovinei. După o rezistenţă slabă opusă de sovietici, de numai trei săptămâni, trupele române eliberează în întregime cele două provincii Basarabia şi Bucovina de Nord. Pe 27 iulie, Hitler îi trimite mareşalului Antonescu o telegramă de felicitare pentru eliberarea teritoriilor româneşti şi îi cere să treacă Nistrul şi să ocupe Transnistria. Unităţile române continuă alături de cele germane ofensiva antisovietică prin sudul Ucrainei şi ajung, în cele din urmă, la Stalingrad.



    Sublocotenentul Ahile Sari mărturisea în 1993 Centrului de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română că, la trecerea prin sudul Uniunii Sovietice, a întîlnit grozăvii care i-au depăşit cu mult imaginaţia: ”Mi-a fost dat să văd pentru prima dată un tren de deportaţi sovietici, nu erau prizonieri, ci familii deportate, probabil în Germania. Atunci am luat contact pentru prima dată cu viaţa aceasta şi cu situaţia dramatică în care se aflau aceste figuri care erau dezumanizate, aveau amprenta foamei şi cu gamelele întinse ne rugau să le dăm ceva de mâncare. A fost o imagine tristă pentru mine, întreg eşalonul de ofiţeri şi soldaţi ne-am repezit către ei şi le-am dat ce am putut prin sârma ghimpată şi în lătratul câinilor de pază de la vagoane.”



    La Stalingrad începea dezastrul armatei române în est. Operaţiunea Uranus a armatei sovietice viza atacarea flancului nordic al dispozitivului german de la Stalingrad care era apărat de trupele române şi maghiare, mai slab echipate decât cele germane şi cu un moral mai scăzut. Beneficiind de sprijinul masiv al blindatelor, pe 19 noiembrie 1942 sovieticii au atacat furibund. Dar românii aveau informaţii şi au cerut germanilor ajutor, care n-a venit însă. Sublocotenentul Ahile Sari îşi aduce aminte de un episod din zilele premergătoare atacului sovietic: “În buncărul unui comandant de batalion a fost adus un prizonier rus care ne-a comunicat că într-o zi sau două începe marea ofensivă sovietică, să fim atenţi şi să ne luăm măsuri. Suntem bine înarmaţi, spunea rusul, cu foarte multe maşini de război. Am raportat eşalonului superior, dar nimeni nu a vrut să creadă că după o lună sau două de lupte, în plină iarnă, se mai poate întâmpla ceva. Asta a fost în ziua de 17. În 19 noiembrie 1942, la ora 4 dimineaţa, a început marea ofensivă de la Don şi Stalingrad.”



    La Cotul Donului, armata română a pierdut peste 300.000 de militari. Notarul Mircea Munteanu, în 1998, îşi aducea aminte de participarea sa la război. A fost rănit, a trebuit să se retragă şi să primească îngrijiri medicale în condiţii extreme. Mărturia sa întăreşte şi alte mărturii care afirmă că şi atunci cînd erai rănit şi, teoretic, în afara oricărui pericol, suferinţele nu se terminaseră: ”Pe malul Donului, în 29 noiembrie a început atacul şi un cartuş mi-a intrat în partea stângă, pe sub claviculă şi lângă omoplat. Şi după ce m-au rănit, m-am retras cu nemţii pe un tanc german. Şi m-am întîlnit cu doi majori care m-au văzut pe tancul acela şi m-au chemat jos să mă duc la dânşii. Le-am spus că pe comandantul plutonului l-au spart ruşii cu baioneta! Pe mine s-au apucat să mă panseze. Şi am ajuns la o fermă, un colhoz, Frunza se numea. Am găsit un sergent şi cum mă durea umărul mi-a dat o pâine şi o cutie de conserve, şi-mi zice să merg către un alt sat unde erau vreo 16 căruţe de la Regimentul 16 infanterie. M-am dus şi am găsit căruţele, dar mă durea umărul cumplit pentru că de la ferma Frunza m-am retras călare pe un cal de la artilerie şi trecând pe câmp, de-a dreptul, era zăpadă. Nu prea mare, dar era frig al dracului şi s-a desprins pansamentul, îmi curgea sînge. Pe cal nu mai mă puteam sui că-mi îngheţaseră bocancii. Nu aveam busolă, nu aveam nimic, mă orientam după lună, nu vedeam nimic. Şi când mergeam, se vede un sat. Ne somează o santinelă română şi o întreb unde găsesc eu un sanitar să mă panseze. Îmi răspunde că este un veterinar. Şi am plecat din nou cu alţi răniţi şi ne-am dus vreo 30 de km mai în dosul frontului. Acolo era o baie de campanie, un spital, şi nemţii ne-au dat hainele, cum erau pline de sânge, la etuvă. Pe urmă a venit un tren, ne-au îmbarcat în vagoane de vite căptuşit cu pături şi ne-au adus până în Polonia.”



    Considerată de istoricii militari drept cea mai sângeroasă bătălie din istorie, la Stalingrad a fost pusă borna care a răsturnat situaţia de pe frontul din est. Dar aceasta este ceea ce ştim noi azi cu certitudine, cei de atunci mai sperau într-un alt deznodământ al istoriei care nu este niciodată complet previzibilă.

  • Maramureş

    Maramureş

    În nordul României, în Maramureş, se poate petrece oricând o vacanţă, însă acum, în prag de primăvară, natura oferă un adevărat spectacol. Vom include în traseul nostru câteva dintre cele mai cunoscute obiective, vom vorbi despre tradiţii şi obiceiuri şi vom răsfoi meniul tradiţional.



    Nu există o perioadă anume în care se recomandă vizitarea Maramureşului, însă cei care o fac înainte de cele două mari sărbători, Paşte şi Crăciun, vor fi cu siguranţă câştigaţi. De altfel, după cum am aflat de la Florentina Dospinescu, din cadrul Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), este perioada în care pensiunile sunt şi cele mai solicitate. Iată de ce. De câte ori spunem Maramureş, ne gândim la încondeiatul ouălor. Ştim că acest obicei este specific zonei. Se ştie că această activitate presupune foarte multă migală, presupune cunoaşterea multor elemente creştine şi precreştine, toate îmbinate în ceea ce se cheamă oul de Paşti. În afară de acest lucru, remarcăm şi specificitatea portului popular şi toată panoplia obiceiurilor înainte cu o săptămână de Paşti. Oferim o serie de pensiuni de trei, patru margarete care depăşesc uneori calitatea serviciilor oferite de hotelurile marilor oraşe din România. Din aceste pensiuni se pot organiza foarte multe excursii, foarte multe evenimente, şi, în acelaşi timp, pensiunile sunt pregătite să primească familii cu copii şi chiar cu animale de companie.”




    Indiferent de zona în care vă veţi afla, nu trebuie să rataţi o vizită într-unul dintre atelierele meşteşugăreşti. Puteţi învăţa să încondeiaţi ouă, să ţeseţi, să lucraţi în lemn sau puteţi doar admira lucrările celor care au deprins arta unui meşteşug. La sfârşitul vizitei, puteţi achiziţiona un obiect sau vă puteţi întoarce la pensiune cu cel pe care l-aţi lucrat chiar dvs. Am aflat de la Grigore Luţai, preot paroh la Săpânţa, oferta bogată a zonei. Sunt ateliere, fiindcă la Săpânţa s-a consumat până mai ieri cea mai multă lână. Aici sunt foarte multe războaie şi se fac cergi, trăistuţe, pulovere, multe articole de îmbrăcăminte numai din lână. Clopurile, costumaţia ţărănească se aduc în magazinele noastre de artizanat. Veţi mai găsi şi icoane din lemn. Se găsesc foarte multe articole la magazinele centrale din Sighetul Marmaţiei. Vă mărturisesc că am colindat toată lumea, iar Săpânţa e frumoasă, tradiţiile sunt deosebite, oamenii sunt primitori, locurile sunt frumoase şi neafectate de exploatare. Aerul e foarte curat iar fiecare metru de pământ de aici e un dar binecuvântat de Dumnezeu.”



    Iar dacă vă place folclorul vă propunem o experienţă deosebită. Cum ar fi să locuiţi într-o casă păstrată aşa cum arăta acum 200 de ani? Este recomandarea etnologului Emilia Bumb. Case tradiţionale în care se şi locuieşte, dar care sunt pregătite să primească şi turişti români sau străini. Interiorul este specific unei case ţărăneşti, pereţii sunt albaştri, iar ferestrele mici, din lemn. Au tot ceea ce presupune o cameră ţărănească, decorate cu obiecte de interior lucrate de meşteri din localitatea respectivă sau colectate pentru a completa recuzita existentă în casa respectivă. Ele pot fi vizitate, dar pot găzdui şi turişti şi sunt iniţiative locale. Sunt nişte muzee vii” în care pot fi văzute aceste obiecte, dar în care se poate pregăti şi o cină ţărănească, o masă cu bucate tradiţionale din localitatea respectivă.”



    Nu vă aşteptaţi la o cină modestă. Belşug, acesta e cuvântul care caracterizează bucătăria maramureşeană. Gazdele îşi ademenesc oaspeţii cu mese pline de pe care nu va lipsi mamaliga cu urdă, cu ceapă friptă, sarmalele cu păsat, plăcinta creaţă sau turtiţele de mălai. Vă veţi putea bucura şi de colacii împletiţi sau cartofii copţi cu usturoi.



    În Maramureş veţi putea admira şi renumitele biserici din lemn, cu turle înalte, dintre care opt au fost incluse în patrimoniul UNESCO. La fel ca şi cele din Bucovina, fiecare e unicat. Sunt biserici ortodoxe din lemn construite în stil gotic, care fascinează prin picturi. De asemenea, biserica de la mănăstirea Peri din Săpânţa este cunoscută ca fiind cea mai înaltă biserică de lemn din România şi una dintre cele mai înalte construcţii de lemn din lume. Printre obiectivele pe care nu ar trebui să le rataţi se numără şi mănăstirea Sf. Ana de la Rohia, unde am vorbit cu părintele Macarie Motogna. Mănăstirea Sf. Ana de la Rohia este aşezată într-un loc cu totul aparte, pe coama unui deal, la o altitudine de 550 de metri, într-un codru de fag şi stejar şi cine vine la Rohia poate vizita prima dată biserica nouă a mănăstirii, foarte frumoasă, cu înălţimea maramureşeană specifică, cu pridvor brâncovenesc, cu elemente gotice. Este un monument de arhitectură. Apoi, poate vizita biblioteca mănăstirii, care numără 40.000 de cărţi din toate domeniile: teologie, artă, istorie, medicină, filozofie, literatură. Cărţile sunt scrise în mai multe limbi. Apoi, un alt obiectiv este paraclisul mănăstirii, cu un iconostas de excepţie, unic la noi în ţară prin lucrarea în scene. Este atât cu scene religioase, cât şi cu portrete, oameni de cultură şi personalităţi istorice.”



    Încheiem rubrica de astăzi cu oferta unui complex de trei margarete, situat la 18 km de Baia Mare, la o altitudine de 430 de metri, la poalele muntelui Ignis. În cadrul complexului se găseşte şi o păstrăvărie foarte modernă, cu incubaţie proprie. Gazdele oferă o gamă completă de servicii, loc pentru copii, spaţii de joacă şi un meniu foarte divers. Din martie, pe tot parcursul anului preţul de cazare este de 60 de lei (~13 euro) de persoană, pe noapte, în camera dublă, cu mic dejun inclus.

  • Vatra Dornei – il cuore della Bucovina

    Vatra Dornei – il cuore della Bucovina


    Il turista che viene in Romania deve assolutamente andare a trovare anche il cuore della Bucovina, nel nord-est della Romania, a circa 800 metri di altitudine, precisamente Vatra Dornei. Stazione montana e importante località balneare a regime permanente, conta oltre 40 sorgenti minerali e un’aria purissima.




    Abbiamo chiesto al nostro interlocutore di oggi, Craciun Todasca, amministratore di un albergo e guida turistica, perchè dovremmo includere questo posto sulla lista delle nostre destinazioni di vacanza.




    Per molti motivi, e penso alle possibilità di svago all’aperto, agli sport invernali, alle passeggiate montane che svela al turista un paesaggio eccezionale. Da quasi 200 anni, questa zona è chiamata il Tirolo della Romania. Abbiamo tre piste da sci omologate nel circuito turistico, dotate di mezzi moderni”, spiega la nostra guida.




    Le piste di Vatra Dornei sono piene di turisti. Il nostro ospite ci ha raccontato che pochi giorni fa il più piccolo sciatore aveva soli due anni.




    Mi ha sorpreso incontrare turisti giunti non solo da Paesi europei vicini, ma anche dalla lontana Australia, o dal Giappone, Stati Uniti e America del Sud. Tutti ammirano il bel paesaggio, l’aria pura, le acque minerali di eccezionale qualità, le condizioni di alloggio e l’offerta delle attività di svago, che negli ultimi anni sono molto diversificate. Oltre agli spa e alle palestre di fitness, si può praticare il river rafting. Siamo una delle zone privilegiate del Paese e dell’Europa centrale e dell’est per quanto riguarda le possibilità di praticare il river rafting, ma anche il parapendio, si possono effettuare dei voli da un aeroporto modernissimo di Floreni, a 13 km da Vatra Dornei. Si può fare il giro dei monasteri della Bucovina in aereo”, aggiunge il nostro ospite.




    Dal 9 al 17 febbraio, Vatra Dornei ospiterà le Feste della Neve, giunte alla 32esima edizione, evento ormai tradizionale, che gode di molti invitati e di un folto pubblico, desideroso di guardare o partecipare alle gare sportive, ammirare i programmi folcloristici e assaggiare il cibo tradizionale locale.